MINISTERUL EDUCAŢIEI TINERETULUI ŞI SPORTULUIDIN REPUBLICA MOLDOVA

INSTITUTUL DE STAT DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DINMOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI ŞTIINŢE POLITICE CATEDRA RELAŢII INTERNAŢIONALE

Teză de An

Subiectul: Conferinţa de la Miinchen

Autor:Studentul grupei 2RI1

Specialitatea: Relaţii Internaţionale

Coordonator ştiinţific :

Sergiu Nazaria

Doctor în ştiinţe politice

Chişinău 2007

Cuprins

Introducere.....................................................................................................................3

Capitolul I

Situaţia internaţională la 1938 şi agravarea ei......................................................5

1.1 Pretenţiile germane faţă de Cehoslovacia şi poziţia marilor puteri...................5

1.2 Agravarea situaţiei internaţionale la 1938.........................................................9

Capitolul II

Conferinţa de la München şi urmările ei…………………………………………13

2.1 Începutul Conferinţei de la München................................................................13

2.2 Urmările Acordului de la München...................................................................15

Încheiere…………………………………………………………………………..19

Note……………………………………………………………………………….21

Bibliografie………………………………………………………………………..22

Anexe……………………………………………………………………………...24

2

Introducere

În această lucrare voi încerca să fac o rezumare a situaţiei internaţionale de la

1938 şi agravarea acesteia în aceeaşi perioadă şi urmările care au survenit.

în urma analizării literaturii de specialitate am ajuns la concluzia că tema dată

este o temă profund studiată şi analizată de specialişti în istoria relaţiilor

internaţionale ca ex. : Henry Kissenger; Sergiu Nazaria; Nicolae Ciachir; Ion

Ţurcanu; etc.

Această temă sa aflat în vizorul specilaiştilor pentru că s-a cercetat posibilile

evoluţii a relaţiilor internaţionale în cazul nesemnării acordului de la München.

Drept dovadă a interesului mare faţă de evoluţia relaţiilor internaţionale în

perioada interbelică am ales tema dată în care am abordato în conformitate cu

părerile şi concluziile mai multor specialişti în domeniu.

Cercetarea în cauză demonstrează importanţa conferinţei de la München pentru

Germania şi pasul greşit făcut de Franţa şi Anglia.

Obiectivele (sarcinile) pe care mi le-am propus pentru elaborarea tezei date sunt

următoarele :

• să cercetez situaţia internaţională la 1938

• să observ poziţia marilor puteri faţă de probema cehoslovacă

• să stabilesc rolul conferinţei de la München în mersul istoriei

• să evidenţiez care ar fi fost evoluţia relaţiilor internationale în cazul

nesemnării acordului de la München.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, teza dată am structurat-o în 2 capitole .

Capitolul I se intitulează : Situaţia internaţională la 1938 şi agravarea el în

această parte a tezei mi-am propus să vorbesc despre nedorinţa Angliei şi Franţei

de izbuncnirea unui nou război pe plan eurpean, fiind convinse că Germania a fost

tratată prea dur în Tratatul de la Versaille şi posibilitatea începerii unui nou război

nu era prea convingătoare.

în subcapitolul 1.1 şi 1.2 pun în evidenţă că la 1938, devenind din ce în ce mai

puternic, Hitler a anexat Austria şi a cultivat apoi cu abilitate nemulţumirile din

rîndurile minorităţilor germane din zona Sudetă în Cehoslovacia.

3

Al II Capitol l-am intitulat Conferinţa de la Munchen şi urnirile ei. Aceasta

fiind divizat în 2 subcapitole în care relatez că pe măsură ce tensiunea creştea,

Hitler a reuşit să-i manipuleze pe rivalii săi şi să-şi satisfacă propriile dorinţe.

Astfel după Munchen Hitler a primit un fel de permis de liberă trecere către S-E-ul

european din partea marilor puteri europene, care pledaseră pentru :

neintervenţionism - Anglia şi Franţa.

Pentru realizarea acestei lucrări am folosit metodele : analiză, comparativă,

descriptivă, content-analiză. Noţiunile folosite sunt:

- Acord - 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o

înţelegere; învoire, înţelegere. 2. Tratat, convenţie între state, care reglementează

domenii determinate ale colaborării internaţionale.

- Neintervenţionism, - Referitor la politica de neintervenţie.

- Cîrdăşie - întovărăşire în scopuri condamnabile.

- conferinţă - Reuniune a reprezentanţilor unor state, ai unor organizaţii politice,

ştiinţifice etc, cu scopul de a dezbate şi de a hotărî asupra unor probleme curente şi

de perspectivă ale activităţii lor.

- mediator - Persoană, guvern etc. care mijloceşte o înţelegere între două părţi

(adverse), care face un act de mediaţie; mijlocitor, intermediar.

- garanţii - mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligaţii ceea ce

serveşte drept asigurare că o obligaţie luată va fi ţinută.

Ca suport material m-am condus de lucrările specialiştilor : Henry Kissenger;

Sergiu Nazaria; Nicolae Ciachir; Ion Ţurcanu.

Actualitatea temei constă în faptul că era vorba de o biată securitate regională

pasageră, căci viaţa politică a statelor lumii intra pe nesimţite în făgaşul

globalizării, dovadă faptul că, ceea ce s-a petrecut în S-E-ul Europei, avea să

efectueze securitatea întregului continent... Dacă America nu ieşea din izolarea,

„neintervenţionismului" său altă era istoria azi, nu numai pentru noi europenii ci şi

pentru americani.

Am drept scop de a face un studiu, să argumentez şi să demonstrez că tema de

faţă prezintă o temă importantă pentru viitorii specialişti în relaţiile internaţionale.

4

Capitolul I

Situaţia internaţională la 1938 şi agravarea ei

1.1 Pretenţiile germane faţă de Cehoslovacia şi poziţia marilor puteri.

Situaţia la 1938 era destul de anevoioasă, după o periodă de nici două luni de

zile de cînd Hitler invadează Austria, Europa se pomeneşte cuprinsă de o nouă

alarmă care venea dinspre statul care avea o situaţie strategică în centrul Europei,

care poseda bogate resurse naturale şi o industrie dezvoltată - Cehoslovacia, care

atrăgea mult ochiul hitleriştilor.

Hitler pentru a-şi satisface propriile sale pofte, adică ocuparea Cehoslovaciei a

produs numeroase dezordini în acest stat. La hotarul cu Germania în regiunea

Sudetă locuia o populaţie germană de cea 3,5 mln oameni, astfel naziştii au

declanşat o campanie separatistă în rîndurile acestei minorităţi1. Hitler dorea ca

această zonă să se afe sub supremaţia reichului.

Relaţiile dintre Berlin şi Praga nu erau foarte amicale, însă pe parcursul

primăverii şi verii se distinge o încordare în relaţiile bilaterale a acestor două

capitale, această încordare atinge limite critice în toamna anului 1938. Guvernul

englez a lui Chaberlain încerca să le facă pe plac hitleriştilor, şi obligînd-o şi pe

Franţa de a nu ajuta Cehoslovacia, altfel Anglia va fi obligata să se poziţioneze de

partea Cehoslovaciei antrenîndu-se în luptă împotriva celui de al 3 Reich, cea ce

nu-şi dorea deloc Anglia. Astfel logica engeză spunea că dacă va fi cedată

Germaniei Cehoslovacia, atunci hitleriştii o vor lua spre răsărit. Conducerea

engleză afirma la acel moment că Cehoslovacia nu poate exista ca stat şi că aceasta

este un stat ireal, şi ducerea războiului e inutil dacă existenţa sa nu poate fi

asigurată.

Totuşi diplomaţia cehă nu a stat pe loc în perioada de după I război mondial

astfel Cehoslovacia poseda un pact de ajutor reciproc cu Franţa şi URSS, de aici

reieşea că şi englezii aveau obligaţii în faţa Franţei, dacă aceasta va intra în

conflict. Insă, scrie Mosley, „cehii pentru Chamberlain erau oamenii de soiul doi.

Iar faptul că ei erau aliaţi credincioşi ai Franţei, pentru Chamberlain avea o

5

importanţă şi mai mică, fiindcă el nu prea-şi bătea capul nici de francezi" . Anglia

pentru a nu şi asuma obligaţia sa faţă de francezi în cazul începerii unui război,

aceasta hotărăşte să-i influenţeze pe cehi de capitula paşnic. Astfel prin intermediul

acestei tactici „împăciutorii" doreau să satisfacă dorinţele lui Hitler.

Astfel în calitate de unic mijloc de rezolvare a problemei cehoslovace,

Chamberlain şi Bonnet propuneau tratativele cu Hitler, presînd în acelaşi timp

Praga, cu scopul de a ceda cererilor lui . Nemţii la rîndul lor cereau de la Paris şi

Londra ca să fie suspendarea sistemului de tratate al Cehoslovaciei cu Franţa şi

URSS4. Ambasadorul american la Berlin sa situat pro faţă de această cerere, plus la

aceasta şi Franţa declară că dacă Cehoslovacia va manifesta „nechibzuinţă" atunci

Franţa nu îşi va asuma obligaţiile sale.

Pentru a fi mult mai util şi mai operativ de a învinge pe cehi, Germania a

început dislocarea de forţe militare la frontierele cehe. Concomitent se organiza şi

un puci în zona de frontieră. Berlinul spera că va obţine suport şi din partea

Poloniei care îşi dislocase forte militare la frontiera cehă.

Planurile hitleriştilor au fost date peste cap, datorită naţionalismului cu care

erau înzestraţi cehoslovacii, astfel simţind primejdia puciului în Sudeţi şi a invaziei

prin surprindere, trupele cehe au fost dislocate parţial la frontieră pînă în luna mai.

Această acţiune ne demonstrează capacitatea Cehoslovaciei de aşi apăra

independenţa, dar era nevoie stringentă de voinţă pentru a opune rezistenţă,

înzestrarea tehnico-materială, sistemul de fortificaţii dezvoltat, nivelul înalt de

pregătire a armatei cehoslovace şi spiritul poporului îi permitea Cehoslovaciei ca

pe o perioadă ce cîteva luni, fără ajutor din exterior, să opună rezistenţă

concomitent atît Germaniei căt şi Ungariei.

URSS susţinea Cehoslovacia ceea ce sporea încrederea şi fermitatea poporului

cehoslovac; această susţinere din partea URSS a avut un rol important pentru

rezultatul evenimentelor din mai. Conform tratatului sovieto-cehoslovac, URSS se

obliga ai acorda ajutor Cehoslovaciei în cazul cînd Franţa acorda la rîndul ei ajutor

Cehoslovaciei, în caz că Franţa refuza atunci URSS era complet eliberată de

obligaţii. URSS totuşi în caz de necesitate era gata să acorde ajutor cehoslovacilor,

6

în susţinerea acestei afirmaţii este declaraţia lui M.I. Kalinin din 26 aprilie „pactul

nu interzice fiecărei din părţi să vină în ajutor fără să aştepte Franţa" . Insă

conducerea cehoslovacă nu dorea acest ajutor, ci folosea tratatul cu URSS ca armă

în jocul diplomatic. Astfel relaţiile cu URSS erau considerate de mîna a două şi

interesul faţă de aceste relaţii va dispărea din partea cehoslovacă dacă Franţa şi

Marea Britanie nu vor agreea URSS-ul. Stupidă se considera şi ideea admiterii

trupelor sovietice pe teritoriul cehoslovac pentru apărarea ţării. A.Benes afirma :

„Eu doresc să colaborez cu URSS în acea măsură, în care o face Franţa"6.

Astfel Praga se orienta după Paris, Parisul după Londra, Londra respectiv după

Berlin. Astfel a apărut un cerc vicios în care avea de pierdut doar Cehoslovacia.

Parisul din ce în ce mai mult susţinea poziţia engleză şi miza enorm de mult

spre căutarea unui copromis cu Germania, dar mai cu seamă se dorea capitularea

Cehoslovaciei. Astfel pentru a nu crea un dezagrement în faţa englezilor Franţa nu

acceptă propunerea sovietică despre tratativele cartierelor generale ale Franţei,

URSS şi Cehoslovaciei. Astfel occidentalii nu se gîndeau la o colaborare în

vederea ajutorării Cehoslovaciei, ci dimpotrivă Franţa declară că nu va lupta din

cauza unei probleme sudete, şi guvernul de la Praga nu trebuie să creadă că dacă

războiul va începe Franţa va fi de partea cehoslovacă7. Acest neintervenţionism

este bine exprimat de cuvintele lui Churchill care arată modul în care gîndeau

reprezentaţii unor grupuri influente engleze care îi făceau concesii lui Hitler :

„Oricum ar fi, Germania trebuie să de bată undeva ca să-şi lărgească posesiunile

într-o direcţie ori alta...şi dacă-i aşa atunci, mai bine să-şi croiască imperiu pe

seama statelor din Estul şi Sud-Estul Europei! Facă ce-o vrea cu Balcanii,

Cehoslovacia sau cu Ukraina, numai să lase Franţa şi Anglia în pace."8.

Anglo-francezii se temeau că Hitler va încerca rezolvarea problemei prin forţă,

ceea ce va atrage opinia publică care nu va permite desfăşurarea planurilor

„pacificatorilor" astfel Marea Britanie sfătuia pe nemţi că să-i trateze altfel pe

cehoslovaci nu omorîndu-i ci strangulîndu-i.

Astfel conform înţelegerii cu Parisul, Londra ajuta pe fascişti să-i „stanguleze"

pe cehoslovaci. La 1938 în luna iulie a fost trimis la Praga lordul W. Runchiman în

7

calitate de „mediator independent", care avea ca scop convingerea guvernului de la

Praga să accepte protectoratul lui Hitler 9. W. Runchiman a şi propus un

memorandum prin care se alipea zona sudetă la Reich. Deja făţiş Marea Britanie şi

Franţa au început a cere de la Cehoslovacia, care era cel mai fidel aliat de luptă, de

a accepta benevol descompunerea ţării, iar Roosvelt a încurajat acest tip de

atitudine declarînd că „Guvernul SUA... nu-şi va asuma nici o obligaţie faţă de

modul cum se vor purta aceste negocieri."10.

8

1.2 Agravarea situaţiei internaţionale la 1938

în faţa „pacificatorilor" în luna septembrie a apărut o nouă problemă, cum trebuie

înscenată alipirea regiunei Sudete la Germania. Anglia dorea ca să fie o afacere

bilaterală anglo-germană, dar Franţa se opuse acestei propuneri, pe lîngă toate

acestea Italia, Polonia se pronunţau pentru participarea la această tranzacţie; SUA

susţineau ideea conferinţei, dar nu se implica. In poziţiile aliaţilor existau divergenţe

dar un lucru era clar URSS nu trebuie să participe la tratativele privind soarta

Cehoslovaciei.

„Pacifiştii" britanici au hotărît ca la această conferinţă să participe Anglia,

Franţa, Germania şi Italia, afirmînd că cedarea zonei Sudedete este unica metodă de

a evita războiul. Astfel Daladier argumenta că dacă va începe războiul, după

sfîrşirea lui nimeni nu va avea de cîştigat pentru că de ambele părţi va izbucni

revoluţia astfel URSS nu va necesita exportul de revoluţie. Afirmaţie foarte

convingătoare care dezgioacă tot adevărul şi nu este necesită de a fi demonstrat.

Izgonirea Rusiei din Europa era o a altă idee, dar care nu a avut priză din motivul

că, această izolare ar fi apropiat mult URSS de Germania.

La 13 septembrie datorită faptului că situaţia internaţională devinea din ce în ce

mai încordată, Chamberlain se deplasează în Germania pentru a se întîlni cu Hitler

pentru al convinge de rezolvarea problemei cehoslovace pe cale paşnică, cu

argumentul că Anglia şi Germania constitue pilonii păcii europene. La această

întîlnire se preconiza găsirea unor soluţii în legătură cu problema sitemului de

tratate fracno-cehoslovaco-sovietice, soluţie care un va fi acceptată de URSS.

Acesta era aşa numitul „plan Zet".

Astfel conducerea engleză dorea să ajungă la o înţelegere cu Germania avînd ca

scop înlăturarea pericolului războiului în Vest şi îndreptarea acestuia spre Est.

Planul era destul de paşnic, dar toţi înţelegeau că duce spre război, totuşi englezii

sperau că vor rămîne în afara incendiului.

Cehoslovacia la congresul naziştilor de la Nürnberg a fost înjurată şi ameninţată.

La 12 septembrie Hitler le-a acordat dreptul nemţilor sudeţi să-şi rezolve soarta de

sine stătător, dar asigurîndu-i că ei nu sunt singuri şi dezarmaţi. La acest semnal a

9

răspuns Geinlein şi adepţii săi care au provocat multiple incidente şi manifestaţii

pronaziste. In soluţionarea acestei probleme Praga a folosit arma pentru a calma

spiritele astfel declarîndu-se stare de război în zona Sudetă. Guvernul de la Praga

cerea continuarea tratativelor, însă doleanţele germanilor sudeţi erau de a anula

starea de război, de a scoate trupele cehoslovace din zonă, de a transmite funcţiile de

păstrare a ordinii publice organelor locale. Termenul fixat era de 6 ore, dacă acest

termen expira începea un război.

La 13 septembrie Chamberlain primeşte o telegramă prin care se anunţă despre

cele întîmplate în regiunea Sudetă. Astfel la 15 septembrie Chamberlain se întîlneşte

cu Hitler şi îi încredinţează posibilitatea ocupării regiunii Sudete a Cehoslovaciei,

obligîndu-se să convingă Praga să acepte aceste condiţii.

După întoarcerea lui Chamberlain la 18 septembrie în capitala engleză sosesc

Daladier şi Bonnet. Aici se hotărăşte că atît Anglia cît şi Franţa trebuie să înainteze

Cehoslovaciei un ultimatum. în nota ultimativă din 19 septembrie 1938 se cerea

cedarea teritoriile de frontieră locuite de către germani, Germaniei; şi anularea

tratatelor cu Franţa şi URSS. Respectarea acestui ultimatum îi garanta o securitate în

viziunea „pacificatorilor", iar în caz de nerespectare Cehoslovacia va fi lăsată în

voia soartei.

Aceste propuneri au stîrnit mari nemulţumiri mai cu seamă în Cehoslovacia. Sub

influenţa poporului guvernul a respins acest ultimatum cerînd Franţei şi Angliei

revederea propriei lor hotărîri. Insă guvernul de la Praga declară că dacă guvernele

celor două state nu vor întreprinde nimic atunci Cehoslovacia va fi nevoită să

cedeze. Sub influenţa franco-engleză guvernul lui Benes capitulează.

La 22-23 septembrie a avut loc o nouă întîlnire a lui Chamberlain cu Hitler, la

care Ftihrer-ul fusese informat despre planul engelz de transmitere a zonei Sudete

Germaniei şi înlocuirea tratatelor cehoslovace cu „garanţii" internaţionale. Insă

Hitler se declară nemulţumit, declarînd că în Cehoslovacia pe lîngă nemţi mai

locuiesc şi unguri, polonezi şi deci trebuie de acordat şi acestora dreptul la apărare,

adăugind că problema trebuie rezolvată definitiv pînă la 1 octombrie 1938.

10

Astfel Hitler mulţumit de concesiile obţinute mulţumeşte lui Chamberlain şi

declară că între ei nu există nici un fel de contradicţii, şi că germanii nu se vor

amesteca în treburile englezilor în Europa, iar englezii sunt obligaţi să dea undă

verde hitleriştilor în Europa Centrală şi de Sud-Est. La acesta propunere

Chamberlain nu a făcut nici o obiecţie.

In acele grele zile de septembrie URSS era gata să acorde ajutor Cehoslovaciei şi

chiar efectuase o pregătire în acest scop adică a dislocat forţe militare la hotarul său

vestic, că în caz de cerere a ajutorului din partea guvernului de la Praga, URSS să

poată interveni cît mai operativ. Dar Benes niciodată nu a cerut acest ajutor. Moslez

scria la acest subiect: „Benes s-a abţinut de la rugămintea către ruşi să-i acorde

ajutor nu din frica să primească refuz, dar din cauza că acest ajutor putea fi acordat".

La acel moment URSS poseda cea mai puternică aviaţie din lume şi conform

unor date aceasta avea dislocate la hotarul româno-polonez 2 mii de avioane. URSS

poseda unităţi militare puternice care puteau fi aeropurtate, numărul acesta era de 6

brigăzi de paraşutişti. Avantajul acestor forţe era că acestea puteau fi ridicate de la

sol cu tot cu armament şi puteau fi deplasate la sute de kilometri. Acest lucru putea

fi efectuat în cazul cînd Cehoslovacia ar fi cerut ajutor. Astfel datorită aviaţiei

timpul era economisit şi pe teritoriul Cehoslovacie putea să fie dislocată o puternică

forţă militară a Armateii Roşii. Antrenate în război forţele sovietice şi cehoslovace

s-ar fi simţit în siguranţă fiind protejate de aviaţia sovietică.

Posibilitatea transportării terestre a trupelor sovietice nu trebuie ignorată, în

susţinerea acestui argument vine afirmaţia lui Rotstein : „Era bine cunoscut, că

poziţia României şi chiar a Poloniei... în realitate va depinde de poziţia, pe care o va

ocupa Franţa... De aceea, dacă Franţa în realitate avea de gînd să-şi onoreze

obligaţiunile, ea, se înţelege, s-ar fi înţeles cu ţările respective"11, în cazul dacă

cehoslovacii s-au fi împotrivit lui Hitler, atunci Franţa trebuia să-şi onoreze

obligaţiile, dar oare şi-ar fi onorat Franţa obligaţiile sau ar fi procedat la fel ca şi în

cazul Ploniei un an mai tîrziu. Deci rămînea că dacă antrenată în război

Cehoslovacia va fi susţinută doar de URSS şi aceasta va fi nevoită să lupte fară

sprijinul occidentalilor. O altă variantă care nu trebuie igorată este şi faptul că sub

11

influenţa opiniei publice din Franţa guvernul lui Daladier ar fi fost obligat să ajute

Cehoslovacia sau să demisioneze, astfel nu avea loc aceste grave încălcări ale

obligaţiilor asumate de Franţa. Acest lucru s-ar fi putut întîmpa şi ar fi jucat un rol

important datorită faptului că hitleriştii se temeau că Franţa s-ar antrena în război

apoi va fi urmată de Marea Britanie. Pînă la Conferinţa de la München Frontul

Popular francez era destul de puternic, deci o interveţie din partea Franţei în

susţinerea Cehoslovaciei ar fi nimicit în timp scurt regimul lui Hitler. In ceea ce

priveşte trecerea trupelor sovietice prin teritoriul român, părerea lui Churchil era, că

putea fi rezolvată această problemă cu ajutorul marii alianţe sub egida Ligii

Naţiunilor.

Aceste versiuni puteau fi realizate doar în cazul cînd guvernul de la Praga ar fi

acceptat susţinerea din partea aliaţilor şi ar fi dat dovadă de curaj.

Ideea lichidării lui Hitler încă la 1938 era realizabilă, pentru că coraportul de

forţe era în favoarea „ţărilor iubitoare de pace". Totul a fost în mînele Franţei şi

Angliei, dacă acestea nu satisfăceau dorinţele Germaniei practic aceasta nu era

capabilă să înceapă un nou război datorită faptului că Germania poseda 47 divizii 11,

dintre care 39 în conformitate cu planul „Grün" trebuiau folosite contra

Cehoslovaciei. Datorită organizaţiei slabe jumătate din aceste divizii nu erau

pregătite de luptă.

Cehoslovacia poseda la activ 45 de divizii, 2 mln dc oameni forţă armată, 1582

avioane, 469 tancuri, 5700 tunuri, 602 mii mitraliere şi alte tipuri de armament.

Fortificaţiile de la frontiera cehoslovacă erau un bun sprijin pentru armată,

fortificaţii care nu au căzut sub loviturile de tun şi care au impresionat enorm pe

Hitler, care afirmase că în caz de război cu cehoslovacii hitleriştii ar fi perdut mult

sînge pentru a ocupa această poziţie geostrategică foarte importantă pentru

Germania. La fel Franţa şi Marea Britanie erau state foarte puternice din punct de

vedere militar, Franţa cu 100 de divizii la activ, erau incomparabil superioare

Germaniei. Astfel în cazul începerii unui război Cehoslovacia bazîndu-se pe

superioritatea moralei poporului, armatei sprijinului venit din partea occidentalilor

sau sovieticilor, Germania ar fi suferit o înfrîngere totală. însă alta a fost ironia

12

soartei : Cehoslovacia a fost cedată fară nici o împuşcătură Germaniei, ceea ce ia

permis acesteea să ocupe în Europa o poziţiei foarte favorabilă, devenind un stat de

temut şi un stat capabil de a dezlănţui un nou război sub motivul: „Vrem loc sub

soare !"

Capitolul II

Conferinţa de la München şi urmările el

2.1 Începutul Conferinţei de la München

13

La 29 septembrie liderii Franţei, Angliei, Germaniei şi Italiei s-au întîlnit la

München, locul naşteii Partidului Nazist, această înîlnire a fost drept simbol13 a

victoriei obţinute de hitlerişti . Pentru a elimina toate problemele carea ar putea

apărea la Conferinţa cvadripartită de la 29-30 septembrie14, Mussolini a propus ca la

lucrările conferinşei să se prezinte şefii guvenelor însoţiţi de miniştrii de externe15.

Conferinţa a fost deschisă de către Adolf Hitler, care a ţinut o cuvîntare în care

Cehoslovacia era enorm înjurată, cerînd astfel „în interesul păcii europene"

transmiterea imediată a regiunii Sudete, declarînd că indiferent dc condiţii armata

germană va fi introdusă în zonele de frontieră la 1 octombrie16. Practit era o cerere

legitimă, dacă privim prin prisma principiului wilsonian . Totodată führer-ul ia

asigurat pe participanţii la conferinţă că Germania nu mai are alte pretenţii

teritoriale în Europa . Sarcina conferinţei el a determinat-o astfel: de a-i acorda

intrării armatei germane pe teritoriul Cehoslovaciei un caracter legitim şi de exclus

folosirea armelor.

Reprezentanţii cehi au fost uitaţi în sălile de aşteptare sau în anticamere, în timp

ce ţara lor tocmai era dezmembrată19.

Datoria marilor puteri, după cum declara premierul engelz , constă în a avea grijă

ca guvernul de la Praga să nu refuze eliberarea teritoriului din „încăpăţînare sau

nechibzuinţă" . Daladier la aceeaşi temă a afirmat că nu doreşte tărăgănare în

această afacere din partea guvernului Cehiei.

Daladier şi Chamberlain la conferinţă au schiţat o încercare de revenire la

propunerea lor iniţială, însă Mussolini a scos o hîrtie numită „proiectul de

compromis". Dar atitudinea lui Chamberlain şi a lui Daladier în lunile de dinainte de

cofenrinţă i-a obligat să accepte proiectul de program a lui Mussolini. In realitate

aceast proeict era lucrul MAE al Germaniei, care a fost transmis la Roma în ajunul

conferinţei21. Proiectul era realizat din timp şi toate articolele sufese coordonate de

Hitler.

În noaptea de 30 septembrie delegaţia cehoslovacă a fost invitată pentru a face

cunoştinţă cu textul dictatului . Astfel acordul de la München intră în vigoare.

14

Dictalul cvadripartit de la München impus guvernului de la Praga,este considerat

un act nelegitim ce contravine cu prevederile dreptului internaţional. Rezultatul

Conferinţei de la München a fost hotărîrea de a dezmembra Cehoslovacia de zona

Sudetă care era transmisă în proprietatea Germaniei; de asemenea se obliga ca

Cehoslovacia să satisfacă pretenţiile teritoriale ale Ungariei şi Poloniei .

În anexa 1 a Acordului de la München Marea Britanie şi Franţa se obligau să-i

acorde Cehoslovaciei la un loc cu Germania şi Italia garanţii împotriva oricărei

agresii neprovocate. E de la sine înţeles că că respectiva garantare nu a fost

niciodată pusă în practică. Trădarea Cehoslovaciei are loc prin declaraţia anglo-

gemiană de la 30 septembrei 1938, în care se vorbea despre continuarea colaborării

în vederea eliminării surselor posibile de diferende şi astfel contribuind la asigurarea

păcii în Europa24. Acest act era apreciat pe plan internaţional ca un pact de

neagresiune între Marea Britanie şi Germania. La München s-a urmărit şi semnarea

unei declaraţii franco-germane, semnată la 6 decembrie 1938, numită în istorie şi

pactul Bonnet-Ribbentrop .

Conferinţa de la München nu a fost un act singular, ci punctul culminant al unei

atitudini care a început în anii '20 ai secolului XX şi s-a accelerat cu fiecare nouă

concesie .

Este ruşinos ceea ce au făcut anglo-francezii, la 29-30 septembrie 1938 la

München, dînd mînă liberă lui Hitlerm la cotropirea parţială a Cehoslovaciei. Este

politica nefastă a conciliatorismului, care practic a desfiinţat Mica înţelegere

(Cehoslovacia, Iugoslavia, România), şi a încălcat principiile de drept internaţional

incluse în Pactul Societăţii Naţiunilor.

In faţa întregii omeniri la München un stat suveran, puternic a fost cedat lui Hitler

pentru ai potoli pofta de cuceriri teritoriale. Astfel occidentalii sperau că vor

îndrepta spre est agresiunea fasciştilor, în cazul dat ca şi de multe ori occidentalii au

dat-o în bară, înrăutăţind situaţia în Europa şi creînd o stare inevitabilă de încăierare

cu fasciştii.

2.2 Urmările Acordului de la Mîinchen

15

Pentru a ne convinge de importanţa geostrategică a Cehoslovaciei pentru Europa

este destul de a arunca o privire asupra hărţii. Cehoslovacia era ţara cheie care

realiza sistemul de alianţe franceze în est, după intrarea în vigoare a Acordului de la

Munchen are loc descompunerea întregului sistem de alianţe astfel Mica Antantă

impulsionată de schimbările pe arena internaţională se descompune şi ea.

Scopul principal al occidentalilor era izolarea URSS, însă s-a primit un paradox

occidentalii singuri s-au pomenit în izolare mai ales Franţa. Din considerente de

securitate naţională, URSS era vital cointeresată în existenţa Cehoslovaciei : cît timp

aceasta exista, Germania pentru nimic nu ar fi îndrăznit să atace Franţa sau

Polonia27.

Cehoslovacia constituia un bastion important în centrul Europei, care nu

permitea agresiunei germane să treacă spre S-E Europei, spre Balcani pentru a

acapara importantele resurse a României şi Ungariei. Cehoslovacia închidea accesul

spre porturile de la Marea Neagră, accesul în Balcani şi oprea mişcarea hitleristă

spre sectorul de sud al hotarului vestic al URSS. După ocuparea Cehoslovaciei

Germania avea frontieră directă cu Polonia şi Ungaria căpătînd liber acces spre

frontiera română. Pe lîngă toate acestea Cehoslovacia datorită cadrului geografic

favorabil juca un rol important în apărarea celor mai importante puncte

geostrategice germane. Asfel Germania era protejată dinspre sud, sud-vcst de

Austria, iar dinspre sud, sud-est de Cehoslovacia posesoarea unui masiv muntos

comod şi sigur de apărat.

Iată în ce consta valoarea geostrategică a Cehoslovaciei şi ce au pierdut

adversarii lui Hitler lipsindu-se de ea. Fără acapararea acestei ţări naziştii nu puteau

dezlănţui războiul mondial!

Din punct de vedere militar Cehoslovacia era un aliat foarte puternic pe care

occidentul l-au perdut, pierzînd astfel 45 de divizii bine echipate şi instruite, însă

aceasta a constituit un ajutor pentru Hitler care cu ajutorul armamentului primit a

putut crea 45 de divizii. Hitler a folosit armamentul de pe fortificaţiile cehoslovace

pentru a întări „Linia Zigfrid". Unica armată superioară în Europa de Răsărit a fost

perdută din lista de aliaţi ai occidentului. După pregătirea armatei cehoslovace de

16

luptă la 1938 era superioră şi mult mai organizată de cît cea germană. După Acordul

de la München coraportul de forţe dintre Germania şi URSS s-a schimbat brusc de

la 150 divizii contra 50 germane, la 100 contra 100, adică coraportul de forţe a fost

egalat . Aceste minusuri au fost prevăzute de către francezi din timp .

În urma Conferinţei de la München şi după ocuparea Cehoslovaciei de către

Germania aceasta din urmă a devenit posesoarea a unor bogate resurse de materie

primă strategică plus la aceasta devine posesoarea industriei superioare cehoslovace.

Acest lucru pe lîngă faptul că a grăbit ritmurile de dezvoltare ale Germaniei, a evitat

colapsul economic care ar fi puput apărea în Germania din cauza sărăciei de materie

primă, astfel Cehoslovacia i-a permis Germaniei o perfectă pregătire de război şi

strămutarea colapsului economic german într-un alt moment. Conform afirmaţiilor

lui Churchill producţia uzinelor „Skoda" din august 1938 pînă în septembrie 1939

era egală cu producţia tuturor uzinelor militare engleze în aceeaşi periodă de timp .

Pe lîngă toate Hitler a devenit şi proprietarul întregii rezerve de aur a Cehoslovaciei

care se păstra la Londra .

Cîrdăşia de la München a mărit peritoriu şi numărul populaţiei care era în

gestiunea Reich-ului, astfel s-au completat rezervele de forţă de muncă de înaltă

calificare.

După München, Germania ştia că are deschis drumul spre S-E Europei. Faptul că

acest acord are consecinţe ce depăşesc problema Cehoslovaciei, extinzîndu-se

asupra Poloniei, României, Iugoslaviei este sesizat de W. Churchill care la

4octombrie 1938 nota că „peste tot există tendinţa puternică şi în cîteva cazuri

constrîngerea, de a accepta cea mai bună acomodare posibilă cu singura ţară

capabilă să foloseacă violenţa fără nici un scrupul".

Pe lîngă toate perderile care au fost una care a fost cea mai distrugătoare pentru

securitatea europeană, şi anume faptul că Hitler a înţeles un lucru că lui i se permite

absolut totul în Europa şi că liderii occidentali sunt lipsiţi de voinţă şi nu trebuie

luaţi în seamă. Hitler nu respecta pe nimeni şi nimic decît - forţa. După Conferinţa

de la München acesta nu-i considera de oameni pe „pacificatori" . La acest subiect

17

Ribbentrop afirma că occidentalii şi-au semnat cu propria lor mînă sentinţa de

moarte acordîndu-le dreptul germanilor de hotărî cînd va avea loc executarea ei.

După Conferinţa de la München „pacifiştii" şi-au perdut autoritatea în Europa, în

special Franţa a pierdut toate relaţiile cu aliaţii săi şi a subminat legăturile cu URSS

şi în ochii Marii Britanii aceasta şi a devalorizat ponderea şi rolul său de aliat,

încercarea occidentalilor de a îndrepta pericolul hitlerist spre URSS i-a costat mult

după cum afirma şi W.Churchill : „mai tîrziu noi am plătit scump pentru aceasta"34.

Efectul München-ului a fost simţit idediat : toate capitatlele est-europene întrecîndu-

se se străduiau să-şi asigure prietenia naziştilor .

O întrebare foarte importantă la care trebuie de răspuns este „A devenit oare,

peste un an după München, situaţia statelor occidentale mai bună în comparaţie cu

cea a Germaniei?". La această întrebare sunt multe răspunsuri, dar aş vrea să citez

pe W.Churchill carea a afirmat : „Noi am suferit o înfrîngere deplină şi absolută, a

declarat el în Camera Comunelor, ...şi să nu credeţi că aceasta-i sfîrşitul. Acesta e

abia începutul răsplatei"36.

Se duceau discuţii cine ar fi cîştigat mai multă forţă în acest răstimp Hitler sau

pacifiştii. Tempourile de pregătire a industriei de război erau în creştere, dar nimic

nu putea fi comparat cu ritmurile de înarmare ale Germaniei. Conform Germaniei

aceasta avea un plan în producerea armamentului, plan atotnaţional care prevedea

realizarea lui în timp de patru ani : în primul an nu obţinem nimic, în anul al doilea

puţin, în anul trei mult, în anul patru abundenţă. La acel moment Germaina se afla în

anul al treilea sau al patrulea de pregătire de război, în această ţară mergea o

pregătire ca şi cum ţara ar fi fost antrenată într-un război. Comparativ cu Germania

pacifiştii se deplasau mai lent în pregătirea de război. In anii 1938-1939 cheltuielile

militare ale Marii Britanii erau de 304 mln. de lire sterline, dar cele germane erau de

1,5 mlrd de lire. Germania produsese de cel puţin două ori mai mult armament de cît

Anglia şi Franţa luate la un loc.

Catastrofal devine faptul că coraportul de forţe dintre Franţa şi Germania s-a

schimbat cu mult în folosul Germanilor care după München deveniseră mai

superiori şi numeric şi tehnic de cît francezii. Un an mai tîrziu armata germană

18

finisa pregătirile de război cu toate că poseda puţine rezerve pregătite, decît

francezii. Izvorul puterii armatei îl constituia populaţia care era mai numeroasă de

două ori de cît populaţia Franţei, însă superioritatea completă a armatei germane

asupra celei franceze era doar o întrebare a timpului39.

După cum se poate de concluzionat, Acordul de la Miinchen a catalizat

maturizarea crizei politice antebelice, care a şi dus la începutul celui de-al doilea

război mondial.

Încheiere

Marea Britanie şi Franţa nu doreau izbucnirea unui răboi pe plan european, fiind

convinse că Germania a fost tratată prea dur în Tratatul de la Versaille. Astfel la

19

1938, devenind din ce în ce mai puternic Hitler a anexat Austria şi a cultivat apoi cu

abilitate nemulţumirile din rîndurile minorităţii germane din zona sudetă în

Cehoslovacia. Ameninţările lui Hitler au adus Europa în prag de război dar, din nou,

Franţa şi Anglia s-au dovedit mai îngăduitoare, iar la negocierile duse la München o

zonă substanţială a Cehoslovaciei a fost cedată.

Datorită abilităţilor sale şi pesimismului pacificatorilor - Hitler şi-a satisfăcut

dorinţele, primind în urma Conferinţei de la München libera trecere spre Europa de

Răsărit şi Europa de Sud-Est.

Alegerea liberă a Franţei şi Marii Britanii a fost neintervenţionismul. Prin

intermediul căruia sperau că îşi vor asigura securitatea. Insă totul a fost altfel,

pacificatorii dorind obţinerea unei securităţi singuri s-au pomenit în insecuritate. Ce

au făcut occidentalii la München nu a fost foarte plăcut pentru opinia internaţională.

Gestul de a îndrepta pericolul hitlerist spre Europa Răsăriteană, dar mai cu seamă

spre URSS a distrus sistemul de alianţe a occidenatalilor cu Europa de Est şi Sud-

Est. La München s-a asistat la dezmembrarea unui puternic stat suveran -

Cehoslovacia. Prin acest lucru occidentalii, dar mai ales Franţa a pierdut unul din

aliaţii săi, care era cel mai bine echipat şi instruit la capitolul armată.

Münchenul a fost cotitura radicală ce a serivit la îmbunătăţirea condiţiilor

armatei germane care pînă la München era inferioară şi numeric şi tehnic. Resursele

bogate şi industria militară cehoslovacă bine dezvoltată a permis o înarmare a

armatei germane la acel nivel că coraportul de forţe a fost egalat.

După Conferinţa de la München de facto cîştigaseră pacificatorii, dar de jure au

avut de cîştigat hitleriştii, care erau pînă la acea perioada neputincioşi de a începe un

război. Cel mai malefic lucru produs la München a fost că Hitler a sesizat

indiferenţa franco-engleză şi că aceştia îi îndeplineau orice moft. Hitler a înţeles că

poate face ce doreşte şi nimeni nu îl va stînjeni.

Acordul de la München a scimbat brusc situaţia internaţională şi a fost un real

catalizator pentru începerea celui de-al doilea război mondial.

20

In această lucrarea am urmărit să demonstrez adevăratul mers al evenimrntelor în

timpul Conferinţei de la München. Am demostrat paşii greşiţi efectuaţi de către

occidentali şi abilitatea cu care opera Hitler.

Părerea mea este că Conferinţa de la München a schimbat total situaţia

internaţională la 1938 şi a pus pe roate maşinăria germană de război.

Franţa şi Anglia trebuie condamnate pentru faptul că :

1. Nu au respectat prevederile tratatelor cu Cehoslovacia şi URSS;

2. Au impus guvernul cehoslovac acceptarea unor condiţii ce contravin

dreptului internaţional;

3. Au încălcat dreptul la autodeterminare a poporului cehoslovac şi au

hotărît în numele lui cedarea sudetilor.

4. S-au amestecat în afecerile interne a unui stat suveran şi puternic.

5. Pentru poziţia indiferentă faţă de proprii lor aliaţi;

6. Nu au făcut nimic pentru a menţine pacea în Europa şi în lume;

Sunt pro cu poziţia pe care a luato URSS faţă de problema cehoslovacă şi respect

gestul de a fi alături de poporul cehoslovac în caz de război. URSS a fost unica ţară

care privea lucrurile prin prisma realismului astfel acţiunile sale erau mult mai

ferme comparativ cu cele ale occidentalilor.

Eu cred că este justificat faptul că după München ţările central europene încep a

încheia tratate de prietenie cu Germania datorită faptului că erau în insecuritate şi se

temeau de a nu se proceda şi cu ele la fel ca şi cu Cehoslovacia.

într-un cuvînt aş vrea să spun că Conferinţa de la München a fost un act ilicit, dar

care a avut o importanţă mare pentru cei care doreau să cucerească întreaga lume..

Sper că lucrarea mea a trezit interesul cititorilor şi îi tentează de a dezbate

această temă.

Note:1 Henry Kissenger„Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 2712 Мосли Л. Утраченное время; стр. 64; Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005 pag. 141

21

3 ДВП СССР. т. XVII., стр. 2794 Стегарь CA. Указ. соч., стр. 163-1645 История второй мировой войны, т. II, стр. 84-85; История внешней политики СССР, т. I, стр. 3436 Сиполс В. Я. Дипломатическая борьба накануне второй мировой войны. Москва 1989 стр. 178

7 Сиполс В. Я. Дипломатическая борьба накануне второй мировой войны. Москва 1989 стр. 183; Стегарь С.А. Указ. соч., стр. 181,1828 „Unda verde" articol de Aurora Mihacea;9 Arborele Lumii nr. 7; Istoria universală; Art. Hitler şi Nazismul; Bucureşti 2003; Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005 pag.14210 Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 27211 Ротштейн Э. Мюнхенский сговор, стр. 24112 Волков Ф. Д. Указ. соч., стр. 38213 Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 27414 Aurel Preda-Matasaru Tratat de Relaţii Internaţionale moderne şi contemporane (1648-1947); LuminaLex2001;pag.27115 Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 274;16 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte I 1918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 110Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005 pag.14217Nicolae Ciachir Istoria Relaţiilor internaţionale de la pacea Westfalică (1648), pînă în contemporanietate (1947); Editura Oscar Prinţ Bucureşti 1998; pag 28518 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11019 Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 274; Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionaleLitera International; 2005 pag. 14220 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11021 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11022 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11023 Aurel Preda-Matasaru Tratat de Relaţii internaţionale moderne şi contemporane (1648-1947) Anexe voiII Lumina Lex; pag. 275; Anexa I (Anexa 1; Anexa 2 la Acord);24 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag.lll; AurelPreda-Matasaru Tratat de Relaţii internaţionale moderne şi contemporane (1648-1947) Anexe voi IILumina Lex; pag, 277; Anexa II25 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 1 1918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag.lll; AurelPreda-Matasaru Tratat de Relaţii internaţionale moderne şi contemporane (1648-1947) Anexe voi IILumina Lex; pag. 277; Anexa III26 Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003; pag. 27527 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11128 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11129 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11130 Memoriul şefului Cartierului general al armatei franceze generaluilui Gamelin; Документы иматериалы т. I, стр. 151-15231 Черчилль У. Указ. произв., кн. ?, стр. 15132 Мосли Л. Утраченное время, стр.196; Чикваидзе А.Д. Английский кабинет накануне второймировой войны. Тбилиси. 1976, стр.18033 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 11134 Черчилль У. Указ. соч., кн. I, стр. 14135 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte I 1918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 112Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005 pag. 14236 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte I 1918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 112,Ibidem, стр. 148-14937 Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte 11918-1939; Civitas Chişinău 1999 pag. 112

Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005 pag. 14139 Ibidem, стр. 150-152

Bibliografie:

Articole:

22

1. „Arborele Lumii” nr. 7, Istoria universală, Art. Hitler şi nazismul; 2003

2. "Unda verde" articol de Aurora Mihacea, www.regielive.ro; 2002

Documente :

1. Aurel Preda-Mătăsaru, Tratat de relaţii internaţionale moderne si

contemporane (1648-1947) Lumina Lex 2001

2. Aurel Preda-Mătăsaru, Tratat de relaţii internaţionale moderne si

contemporane (1648-1947) Anexe voi II Lumina Lex

3. ДВП СССР. Т. XVII. Москва 1971

4. Документы и материалы кануна второй мировой войны. 1937-1939.T.I

Москва 1981

Memorii :

1. Memoriul şefului Cartierului general al armatei franceze generaluilui Gamelin

Monografii:

1. Ciachir Nicolae, Istoria relaţiilor internaţionale de la pacea westfalică (1648), pînă

în contemporanietate (1947), Editura Oscar Prinţ Bucureşti 1998

2. Ibidem

3. Henry Kissenger „Diplomaţia"; Bucureşti 2003

4. Nazaria Sergiu, Istoria relaţiilor internaţionale Parte I 1918-1939; Civitas Chişinău

1999

5. Ţurcanu Ion, Istoria relaţiilor internaţionale Litera International; 2005

6. Волков Ф. Д. Тайны Уайтхолла и Даунинг-стрит. Москва 1980

7. История второй мировой войны, т. II

8. История внешней политики СССР, т. I

9. Мосли Л. Утраченное время. Как начиналась вторая мировая война. Москва

1972

10. Сиполс В. Я. Дипломатическая борьба накануне второй мировой войны.

Москва 1989

23

1. Стегарь С.А. Дипломатия Франции перед второй мировой войной. Москва

1980

2. Ротштейн Э. Мюнхенский сговор. Москва 1959

13. Черчилль У. Вторая мировая война. Кн. I. Москва 1991

14. Чикваидзе А.Д. Английский кабинет накануне второй мировой войны.

Тбилиси. 1976

24

Anexe

Anexa I

Acordul de la München între Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa

Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa, luînd în considerare acordul care a fost

deja realizat, în principiu, pentru cedarea către Germania a teritoriilor germanilor Sudeţi,

au căzut de acord asupra următoarelor dispoziţii şi condiţii pentru reglementarea cedării

şi a măsurilor care decurg din aceata.

Prin acest acord, fiecare dintre cele patru puteri se angajează să întreprindă măsurile

necesare pentru a asigura îndeplinirea acestuia :

1. Evacuarea va începe la 1 octombrie.

2. Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa sunt de acord că evacuarea

teritoriului în cauză trebuie să se încheie la 10 octombrie, fără ca vreo instalaţie să

fi fost distrusă. Guvernul cehoslovac va fi răspunzător pentru efectuarea acestei

evacuări fără nici o daună sus-ziselor instalaţii.

3. Condiţiile acestei evacuări vor fi stabilite în detaliu de către o Comisie

internaţională compusă din reprezentanţii Germaniei, Marea Britanii, Italiei şi

Franţei şi Cehoslovaciei.

4. Ocuparea progresivă de către trupele germane a teritoriilor predominant

germane va începe la 1 octombrie. Cele patru zone indicate în harta alăturată vor fi

ocupate de trupele germane în ordinea următoare:

Zona I, la 1 şi 2 octombrie; Zona Il-a, la 2 şi 3 octombrie; Zona IlI-a, la 3, 4 şi 5

octombrie; Zona IV-a, la 6 şi 7 octombrie; Celelalte teritorii predominant germane vor fi

determinate dee către Comisia internaţională şi vor fi ocupate de trupele germane pînă la

10 octombrie.

5. Comisia internaţională menţionată la paragraful 3 va determina teritoriile în

care trebuie să aibă loc un plebescit. Aceste teritorii vor fi ocupate de

contingente internaţionale pînă la efectuarea plebescitului.

Această Comisie va fixa şi condiţiile în care va trebui să se desfăşoare plebescitul,

luînd ca bază condiţiile plebescitului din Saar. Ea va stabili, de asemenea, pentru

începerea plebescitului, o dată care va fi mai tîrziu de sfîrşitul lunii noiembrie.

25

6. Stabilirea definitivă a frontierelor va fi făcută de Comisia internaţională.

Această comisie va avea şi competenţa de a recomanda celor patru puteri

Germania, Marea Britanie, Italia şi Franţa - în unele cazuri excepţionale,

modificări neînsemnate în determinarea strict etnografică a zonelor trensferabile

fără plebescit.

7. Va exista un drept de opţiune, care să permită includerea în teritoriile

transferate sau excluderea din ele. Această opţiune va fi exercitată în termen de

şase luni de la data prezentului acord.

O comisie germano-cehoslovacă va fixa detaliile acestei opţiuni, va examina

mijloacele de a facilita schimbul de populaţie şi va soluţiona chestiunile de principii care

se vor ridica din acest schimb.

8. Guvernul cehoslovac va elibera, într-un termen de patru săptămîni de la data

încheierii prezentului acord, pe toţi germanii Sudeţi din formaţiunile militare

sau de poliţie din care aparţin şi care sosesc acest lucru. In acelaşi timp,

guvernul cehoslovac va elibera pe deţinuţii germani sudeţi care execută

pedepse cu închisoarea pentru delicte politice.

München, 29 septembrie 1938:

E.S. cancelarul Reichului:

Adolf Hitler

E.S. primul ministru al Marii Britanii:

Neville Chamberlain

E.S. preşedintele Consiliului de miniştri francez :

Eduard Daladier

E.S. Şeful guvernului italian :

Brnitto Mussolini

26

Anexe la acord

Anexa 1

Guvernul Majestăţii Sale din Marea Britanie şi guvernul francez au încheiat acordul

de mai sus, cu înţelegerea că ele îşi menţin oferta continuă în paragraful 6 al propunerilor

franco-britanice, din 19 septembrie 1938, referitoare la o garanţie internaţională a noilor

frontiere ale statului cehoslovac împotriva oricărei agresiuni neprovocate.

Atunci cînd va fi fost soluţionată chestiunea minorităţilor poloneză şi ungară din

Cehoslovacia, Germania şi Italia, în ceea ce le priveşte, vor da ele o garanţie

Cehoslovaciei.

München, 29 septembrie 1938

Anexa 2

Şefii de guvern ai celor patru puteri declară că problema minorităţilor poloneză şi

ungară din Cehoslovacia, dacă nu va fi soluţionată în trei luni printr-un acord între

guvernele interesate, va face obiectul unei alte reuniuni a şefilor de guvern ai celor • patru

puteri aici prezenţi.

München, 29 septembrie 1938

Anexa 3

Toate chestiunile care vor apare din transferul de teritorii vor fi considerate ca fiind de

competenţa Comisiei internaţionale.

München, 29 septembrie 1938

Anexa 4

Cei patru şefi de guverne întruniţi aici sunt de acord pentru ca Comisia internaţională

prevăzută în acordul de astăzi să fie compusă din secretarul de stat la ministerul de

externe german, din cei trei ambasadori acreditaţi la berlin şi dintr-un membru care va fi

numit de guvernul cehoslovac.

27

Anexa II

Declaraţia anglo-germană din 30 septembrie 1938

Noi fuhrerul german şi cancelarul şi primul ministru britanic, am avut astăzi o nouă

întîlnire şi am căzut de acord să recunoaştem că problema relaţiilor anglo-germane este

de primă importanţă pentru cele două ţări şi pentru Europa.

Noi considerăm acordul semnat azi-noapte şi acordul naval anglo-german ca simbol al

dorinţei celor două popoare de a nu mai intra niciodată în război unul cu celălalt.

Noi suntem hotărîţi să adoptăm metoda consultărilor pentru a soluţiona orice altă

chestiune de interes pentru ţările noastre, şi noi suntem decişi să continuăm eforturile

noastre pentru a elimina sursele posibile de diferende şi de a contribui astfel la asigurarea

păcii Europei.

(semnat) A. Hitler

(semnat) Neville Chamberlain

28

Anexa III

Declaraţia franco-germană din 6 decembrie 1938

Dl. George Bonnet, ministrul afacerilor externe al Republicii Franceze, şi dl. Joachim

von Ribbentrop, ministrul afacerilor externe al Reichului German, acţionînd în numele şi

din ordinul gugernelor lor, au convenit cele ce urmează, cu ocazia întîlnirii lor la Paris, 6

decembrie 1938.

I. - Guvernul francez şi guvernul german împărtăşesc pe deplin convingerea

că relaţiile paşnice şi de bună-vecinătate între Franţa şi Germania

constituie unul din elementele esenţiale ale consolidării situaţiei în Europa

şi ale menţinerii păcii generale. Cele două guvern vor acţiona în consecinţă,

cu toate forţele lor, pentru a asigura dezvoltarea, în acest sens, a relaţiilor

între ţările lor.3

II. - Cele două guverne constată că între ţările lor nu rămîne în suspensie nici o

chestiune de ordin teritorial şi ele recunosc în mod solemn ca definitivă

frontiera între ţările lor aşa cum aceasta este trasă în prezent.

III. - Cele două guverne sunt hotărîte, sub rezerva relaţiilor lor speciale cu

terţele ţări, să rămînă în contact asupra tuturor chestiunilor de interes pentru

cele două ţări şi să se consulte reciproc în cazul în care evoluţia ulterioară a

acestor chestiuni ar risca să ducă la dificultăţi internaţionale.

Drept pentru care, reprezentanţii celor două guverne au semnat prezenta

declaraţie care intră imediat în vigoare. Făcută dublu exemplar, în limbile

franceză şi germană.

Paris, 6 decembrie 1938

George Bonnet

Joachim von Ribbentrop

29