Introducere generala

Nu putine au fost situatiile in care antrenorii diverselor echipe au explicat esecurile inregistrate sau chiar lipsa de randament a echipelor pe care le conduc, prin sintagma Jucatorii mei au dat dovada de lipsa de concentrare in momentele decisive ale partidei. Se face astfel apel la explicatii ce deriva din argumente de ordin psihologic, fara a se tin cont de adevarata semnificatie a acestora. De foarte multe ori acea lipsa de concentrare de care unii antrenori abuzeaza in a explica esecurile este confundata cu o serie de alte functii sau capacitati psihice, fapt ce ingreuneaza inlaturarea adevaratelor motive care cauzeaza esecul.

Pentru a putea evidentia rolul concentrarii in activitatea fotbalistica este necesar mai intai sa o incadram intr-un concept mai larg, atentia, sa o definim, caracterizand fiecare din formele sale si sa explicam principalele confuzii realizate in legatura cu aceasta. De asemenea, este necesar sa exemplificam modul in care capacitatea de concentrare intervine direct in activitatea fotbalistica influentand randamentul professional, particularizand diferite exemple in functie de compartimentele specifice ( aparare, atac etc) si sa aducem in discutie modalitatile de optimizare a capacitatii de concentrare in functie de diferite situatii de joc.

2. Incadrarea conceptului si definirea acestuia

Inca de la inceput trebuie mentionat in ceea ce priveste concentrarea ca aceasta este o calitate a atentiei, astfel ca pentru a defini si caracteriza concentrarea atentiei trebuie mai intai sa evidentiem rolul acesteia in cadrul conceptului de atentie.

Este foarte greu de dat o definitie exacta a ceea ce este numita atentie.

n literatura de specialitate gasim numeroase definitii ale atentiei din care reiese ca a fi atent nseamna intr-un fel a te nchide fata de lumea exterioara, spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaza.

Atentia este un act de selectare psihica activa prin care se realizeaza semnificatia, importanta si ierarhizarea unor evenimente, obiecte si fenomene care ne influenteaza existenta (acordam atentie lucrurilor care ne intereseaz si o mentinem prin scopul urmarit).

Este procesul psihic de orientare selectiva, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, insusiri sau procese, menite sa conduca la sporirea eficientei activitatii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Cea mai importanta caracteristica a atentiei este, n mod incontestabil n opinia tuturor specialistilor selectivitatea. Daca un fapt, o idee, un stimul verbal prezinta interes pentru o persoana, genereaza trairi afective, aceste stari motivational-afective vor orienta si sustine atentia cu usurinta si pe perioade lungi de timp. Orientarea atentiei spre anumiti stimuli este concomitenta cu inhibarea altor stimuli, realizandu-se astfel un fenomen de filtraj senzorial si de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Deci atentia asigura o functie de selectie: printre stimulii care ne bombardeaza organismul, unii beneficieaza de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a perceptiei lor, de alegerea si de producerea unor raspunsuri adecvate, altii sunt partial sau total ignorati.

Atentia este un atribut al celorlalte procese psihice. Daca se asociaza cu perceptia, atunci aceasta va fi mai clara, precisa si completa. Daca se asociaza cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogata, fidela, trainica. Daca se asociaza cu gandirea si imaginatia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde si creatoare.

Atentia este necesara , este o conditie a reflectarii constiente eficiente, este un proces psihic, dar si un proces de cunoastere.

Daca inteligenta este considerata o functie psihica complexa care asigura intr-o forma superioara adaptarea intre organism si mediu, atentia este un factor activ al investigarii mediului inconjurator, cu efecte favorabile asupra activitatii de cunoastere.

Pe langa stabilitate, volum, flexibilitate si distributivitate, concentrarea reprezinta una dintre calitatile atentiei.

Concentratea este acea calitate a atentiei care consta in mobilizarea intereselor si eforturilor intr-o anumita directie in functie de semnificatiile stimulilor, paralel cu inhibarea actiunii unor factori perturbatori.

Gradul de concentrare e dependent de multi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate si rezistenta lui la factorii perturbatori. Se poate masura prin rezistenta la factori perturbatori, in special la zgomot.3. Atentia si mecanismul ei neurofiziologic

Orientarea activitatii psihonervoase, caracterul selectiv al reflectarii sunt rezultatul formarii in scoarta cerebrala a unei zone de excitabilitate optima. Din aceasta cauza obiectele si fenomenele aflate n centrul ateniei sunt reflectate cu o deosebita precizie i acuratete.

Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat. Formatiunea reticulata pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul.

Pe plan cortical vorbim despre excitatie si inhibitie, iradiere, concentrare, inductie reciproca, activitate biochimica a celulei.

De fapt intregul organism participa la realizarea atentiei.

4. Formele atentiei

Clasificarea atentiei este foarte vasta si se poate face dupa numeroase criterii. Cea mai uzuala clasificare este dupa natura reglajului. Astfel distingem atentia involuntara si atentia voluntara.

Atentia involuntara este declansata de stimuli interni si externi si consta in orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara efort voluntar. Atentia involuntara poate fi atrasa de mediul exterior, ca urmare a organizarii particulare a campului perceptiv in care apare un obiect detasat din ansamblu. Exista cateva calitati ale stimulilor care pot provoca, pot capta atentia involuntara: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, aparitia sau disparitia brusca, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este n general de scurta durata mentinandu-se atata vreme cat dureaza actiunea stimulilor care o provoaca.

Atentia voluntara se caracterizeaza prin prezenta intentiei de a fi atent si a efortului voluntar de a-l mentine. Deci aceasta forma de atentie depinde in mare masura de individ si de motivatiile sale. Fiind autoreglata in mod constient atentia voluntara este superioara atat prin mecanismele verbale de producere, cat si prin implicatiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizeaza prin orientarea intentionata spre obiectul atentiei, selectivitate in functie de scop si cresterea efortului psihic. Atentia voluntara este esentiala pentru desfasurarea activitatii, dar datorita consumului energetic sporit, a interventiei oboselii se poate mentine pe o perioada relativ scurta de timp.

Mobilizarea si concentrarea atentiei voluntare se poate mentine cu ajutorul cuvantului care mareste valoarea semnalizarii unor stimuli, cuvantul orienteaza atentia.

Aceste doua forme ale atentiei sunt legate ntre ele, existand grade de trecere a uneia in cealalta. De exemplu invatarea incepe cu atentia voluntara, apoi apare interesul, placerea de a invata, atentia treptat devenind involuntara.

Atentia habituala sau postvoluntara este o forma superioara de manifestare a atentiei, fiind o atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza prin educatie, pentru ca atentia se poate educa.

Atentia voluntara sau artificiala este un produs al trebuintei, aparut odata cu progresul civilizatiei, artei, al educatiei, al antrenamentului.

Dupa locul obiectului aflat n centrul atetiei, atentia poate fi externa si interioara. Vorbim de atentie externa atunci cand obiectul atentiei este exterior subiectului si de atentia interioara in cazul n care obiectul atentiei se afla in planul constiintei, al vietii psihice.

Trebuie mentionat ca atunci cand tratam problema concentrarii atentiei trebuie luat in calcul si conceptul de distragere a atentiei.

Aceasta este opusul concentrarii. Distragerea atentiei este rezultatul actiunii diferitilor stimuli, care determina interesele persoanei intr-o alta directie, de exemplu: aparitia si instalarea oboselii, diminuarea interesului si aparitiei plictiselii etc.

Distragerea atentiei se mai poate intampla si in cazul reactualizarii de catre un stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vietii.

De asemenea, interesul este tendinta de a da atentie unor obiecte, persoane sau situatii, de care suntem atrasi si in care gasim satisfactii. Tot el stimuleaza dorinta de a continua o experienta inceputa, in timp ce aversiunea duce la abandonare si respingere.

Cercetarile psihologice experimentale analizeaza, pe langa stabilitatea atentiei, si fenomenele de distragere, distributie si comutare a acesteia. Pentru a intelege capacitatea de mentinere a atentiei in conditii perturbatoare (zgomot, surse de lumina, monotonie, oboseala, stari emotionale etc.), trebuie sa stim ca orice act de atentie consta in forma unei dominante prin concentrare.

Gradul de distragere a atentiei depinde de motivatia, de interesul pe care il avem pentru activitatea desfasurata si de noutatea si varietatea acesteia.

Atentia concentrata poate fi mentinuta si in cazul n care activitatea este automatizata, deprinderile sunt bine consolidate sau cand suntem obisnuiti, adaptati sa lucram in prezenta unor excitanti perturbatori specifici locului de munca.5. Influenta concentrarii atentiei asupra randamentului fotbalistilor profesionisti

Particularizand rolul pe care il are concentrarea atentiei in activitatea fotbalistica, trebuie mentionat faptul ca de prea multe ori conceptul in sine este confundat cu altele si drept urmare, depistarea si inlaturarea cauzelor care duc la inregistrarea unui randament necorespunzator este intarziata. Se poate intampla ca acea lipsa de concentrare despre care vorbesc unii antrenori sa fie confundata cu notiuni precum motivatie, atitudine, inteligenta tactica, deprinderi motrice, reprezentare spatiala sau stabilitate emotionala.

Sa luam in discutie modul in care se poate manifesta lipsa de concentrare in functie de diferite posturi. In cazul atacantului, de exemplu, aceasta se transpune prin ratari monumentale. Consideram ca fiind o ratare acea realizare prin care jucatorul nu reuseste sa introduca mingea in poarta desi noua din zece jucatori ar face-o in majoritatea situatiilor identice. Se pune problema in cazul de fata, ce l-a influentat pe jucator astfel incat rezultatul a fost cel nesatisfacator.

De multe ori astfel de ratari rezulta ca urmare a fixarii defectuase a unor deprinderi motrice sau a neexersarii suficiente prin antrenament a acestora. Desi executia poate parea extrem de simpla, daca nu i se acorda suficient timp pentru exersare, aceasta il poate trada pe jucator in timpul meciului. Tratarea superficiala a diferitelor faza de joc in cadrul procesului de antrenament poate avea consecinte similare in timpul jocurilor oficiale. Astfel, pentru a avea garantia ca una din posibilele surse a lipsei de randament este lipsa de concentrare a jucatorului pe durata partidei, antrenorii trebuie sa se asigure ca procedeele tehnice necesare solutionarii unor faze specifice au fost suficient exersate la antrenament. Pornind de la definitia de baza a deprinderilor care sunt componente automatizate ale activitatii, trebuie subliniat faptul ca fixarea adecvata a acestora contribuie la operationalizarea activitatii si implicit, la cresterea randamentului.

Un alt factor perturbator al reusitei din teren il constituie stabilitatea emotionala. De multe ori esecurile inregistrate in teren au ca si cauza instabilitatea emotionala si nu lipsa de concentrare.

S-a constatat ca starile afective au un rol important n stabilirea atentiei si ca aceasta este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de nvatare. Sa presupunem ca in timpul antrenamentelor jucatorii au exersat suficient procedeele prin care finalizeaza o faza de joc si ca atunci cand se confrunta cu o situatie similara in timpul partidelor dispun de concentrarea necesara finalizarii cu succes a fazei respective, dar tot nu este suficient. Emotivitatea, frustrarea, iritabilitatea, tensiunile personale, nerabdarea, nelinistea sunt toate stari afective care pot determina o scadere a randamentului in timpul jocului, chiar daca in saptamana premergatoare partidei jucatorul s-a pregatit exemplar. De aici si sintagma jucator de antrenament si jucator de meci. Este vorba de acei jucatori care in conditii normale de antrenament, in lipsa factorilor de stres, inregistreaza un randament pozitiv, iar in momentul instalarii tensiunii de meci nu reusesc sa se capaciteze si sa obtina un randament corespunzator. Factori precum publicul, adversarii, arbitrii, scorul au un rol paralizant asupra acestora si prin urmare, randamentul lor este scazut, desi nivelul de concentrare al acestora atinge cote optime.

Sunt unii jucatori care pentru sa putea pune in practica schemele si procedeele exersate la antrenament au nevoie de incredere si echilibru. Cel mai mic semn de indoiala in capacitatile de care dispun, atat din partea propriei persoane, cat si a antrenorului sau a colegilor, ar putea da peste cap tot planul de actiune. De asemenea, sunt jucatori care desi sunt cu gandul la meci, se concentreaza asupra fiecarei faze de joc, clacheaza in momente decisive ale partidei datorita presiunii la care sunt supusi.

De aceea, desi jucatorul isi propune si isi doreste sa aplice corect anumite procedee tehnice se intampla ca transmiterea influxului nervos spre efectori sa fie perturbata de anumite trairi afective cu caracter negativ. Este vorba de asa-zisii jucatori emotivi.

De asemenea, aceeasi influenta negativa o poate avea si supraestimarea, supraaprecierea. Este vorba de acele momente in care atacantul vede mingea in plasa inainte de a o lovi sau cand portarul vede cum repune o minge pe care inca nu a reusit sa o prinda.5. Influenta concentrarii atentiei asupra randamentului fotbalistilor profesionisti (continuare)

Proiectarea imaginara a unor actiuni ulterioare, fara indeplinirea sarcinilor de moment, poate influenta negativ randamentul unui jucator. De aici se pot trage ratarile monumentale ale atacantilor sau gafele memorabile ale unor portari.

Un alt factor care poate fi confundat cu capacitatea de concentrare si care poate influenta randamentul fotbalistic este inteligenta tactica care se traduce prin capacitatea jucatorului de a intelege sarcinile tactice comandate de antrenor si modul in care acesta le transpune in joc la solicitarea antrenorului. Un jucator inteligent din punct de vedere tactic este cel care alege cele mai simple si eficiente solutii pe toata durata partidei, elaborand in acelasi timp scheme de joc in concordanta cu potentialul individual in vederea solutionarii optime a situatiilor de joc. Este foarte posibil ca un jucator care comite o gafa in timpul meciului si care a fost diagnosticat de catre antrenor ca fiind neconcetrat la meci, sa se fi aflat in imposibilitatea de a solutiona eficient o faza de joc datorita lipsei intelegerii modului de solutionare a fazei respective.

Reprezentarile spatiale si modul de fixare al acestora constituie un alt factor ce influenteaza randamentul fotbalistic al unui jucator. Reprezentarile spatiale si cele legate de executarea unor actiuni raspund in mare parte senzorio-motricitatii si exprima prioritar inlantuirea, transformarea si succesiunea realizarii diverselor miscari. Sunt situatii cand lipsa capacitatii de reprezentare spatiala a sarcinilor de joc sa determine aparitia momentelor de ezitare in situatii critice. Este cazul acelor jucatori carora le lipsesc reperele spatiale, atat in ceea ce priveste propria pozitie in teren cat si pozitia coechipierilor. De multe ori aceasta deficienta poate genera situatii in care jucatorul poate parea ca da dovada de lipsa de concentrare. De asemenea, un alt factor esential in reusita fotbalistica este motivatia jucatorului. De multe ori aceasta in loc sa fie motorul activitatii sale poate fi factorul care franeaza progresul. Sunt situatii cand unii jucatori trateaza cu superficialitate anumite momente de joc si sunt diagnosticati ca fiind neconcentrati. In acest caz, lipsa de concentrare este atat cauza cat si efect. Este cauza pentru randamentul negativ si efect al lipsei de mobilizare adecvata in vederea abordarii optime a sutuatiilor de joc. Situatia trebuie tratata din ambele perspective.

Constatam astfel o sumedenie de factori care pot influenta randamentul unui jucator si care sunt confundati cu lipsa de concentrare. Cum depistam cand este vorba de lipsa de concentrate si cand avem de-a face cu alt factor? Putem realiza acest lucru numai in urma unei analize riguroase pe baza rezultatelor unor teste specifice.

De exemplu, daca vrem sa aflam daca esecurile unui jucator au la baza lipsa de concentrare trebuie mai intai sa evaluam capacitatea acestuia de a se concentra prin aplicarea unor teste psihologice specifice. S-ar putea sa avem surpriza ca acel jucator despre care se spunea ca nu se poate concentra, sa dispuna de capacitatea de a fi concentrat pe durata intregii partide, la parametrii ridicati. De asemenea, se recomanda aplicarea unor teste specifice ce evalueaza ceilalti factori colaterali. Ulterior, in cazul in care se constata ca un anumit jucator este deficitar la capitolul capacitate de concentrare, se poate recomanda acestuie, ca mijloc de ameliorare efectuarea unor sedinte psihologice specifice cu rol terapeutic. De amintit ar fi exercitiile specifice bazate pe tehnici de ideomotricitate, menite sa imbunatateasca tehnica de aplicare a unor procedee tehnice specifice.

Atenia n activitatea sportiv

Atenia n activitatea sportiv

Activitatea de reflectare a realitii are un caracter selectiv. Din multitudinea stimulilor care acioneaz la un moment dat asupra organismului uman numai unii atrag atenia, sunt reflectai cu deosebit claritate. Caracterul selectiv al reflectrii este rezultatul existenei n scoara cerebral a unei regiuni cu excitabilitate optim. Regiunea cu excitabilitate optim se deplaseaz pe suprafaa emisferelor cerebrale n funcie de schimbrile survenite. Aceast deplasare se manifest subiectiv prin modificarea orientrii activitii de reflectare, prin deplasarea ateniei.

Mecanismul prin care se realizeaz orientarea l constituie reflexul de orientare. El asigur receptarea optim a stimulilor. Reflexul de orientare sau mai exact reacia de orientare constituie o mobilizare complex i are o component motorie i una vegetativ.

Componenta motorie creeaz condiii optime de recepionare a stimulilor (convergena globilor oculari, acomodarea cristalinului, reflexul pupilar, reglarea tensiunii timpanului, ntoarcerea capului sau a corpului spre surs etc.). (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag26)

Componenta vegetativ se manifest prin: vasoconstricie la periferia organismului i vasodilataie n regiunea cerebral, modificri respiratorii, creterea conductibilitii electrice a pielii.

Reacia de orientare nu epuizeaz ns fenomenul ateniei. Cel de-al doilea aspect const n faptul c, atunci cnd suntem ateni la un obiect, celelalte obiecte sunt percepute mai puin clar sau nu sunt percepute deloc. Acest fenomen se explic prin mecanismul induciei negative, care face ca n jurul unui factor optim de excitaie s apar o stare de inhibiie.

n acelai timp, pe baza principiului induciei pozitive, regiunile corticale inhibate mresc excitabilitatea focarului optim, ceea ce are ca efect reflectarea mai clar a stimulului care l-a provocat.

Atenia const aadar n orientarea selectiv i n concentrarea activitii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clar i mai complet, precum i creterea eficienei activitii.

Atenia nu este un proces aparte, cu un coninut propriu, ci este un atribut al proceselor psihice. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)

a. Formele ateniei

Atunci cnd orientarea i concentrarea se realizeaz n mod neintenionat i fr efort voluntar, cnd stimulii se impun de la sine, are loc fenomenul de atenie involuntar.

Pentru ca atenia s apar n mod involuntar este necesar ca stimulii s posede anumite nsuiri, i anume:

Intensitatea stimulilor. n cazul aciunii unor stimuli de intensiti diferite se impun ateniei (dac toate celelalte condiii sunt identice), aceia care au intensitatea cea mai mare. Pe lng intensitatea stimulilor este important i contrastul lor fa de ambian;

Modificarea sau intermitena stimulilor. Orice stimul care acioneaz un timp ndelungat fr ca n el s intervin vreo modificare, nceteaz s mai atrag atenia. n momentul n care apar ns nsuiri noi, ncepe s se impun din nou ateniei. Obiectele n micare atrag mai uor atenia dect cele statice;

Caracterul neobinuit al unui obiect sau fenomen de asemenea provoac atenia involuntar.

Apariia i meninerea ateniei involuntare este determinat ns nu numai de calitile stimulilor, ci i de msura n care ei rspund unor trebuine sau interese ale persoanei. ( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag27)

n general, atrag atenia acei stimuli care au o influen fie pozitiv fie negativ asupra integrrii organismului, cei care au o legtur cu interesele i preocuprile permanente, cu activitatea.

Uneori, apariia ateniei, i mai ales meninerea ei, nu este posibil fr un efort de voin. n astfel de cazuri intervine atenia voluntar, care se caracterizeaz prin existena inteniei de a fi atent i a efortului voluntar.

n cazul ateniei voluntare, orientarea i concentrarea activitii de reflectare se realizeaz cu ajutorul cuvntului care mrete valoarea semnalizatoare a unor stimuli, actualiznd anumite sisteme de legturi i inhibnd altele.

Efortul de orientare i de concentrare a activitii de reflectare se poate realiza ns nu numai pe baza unei comenzi din exterior, ci i prin limbajul interior, cnd omul i propune singur s devin atent fie n mod explicit , fie implicit, pornind de la cunoaterea importanei situaiei respective.

Atenia voluntar poate fi:

concentrat

distributiv.

Atenia involuntar i voluntar nu sunt strict delimitate i ntre ele exist grade de trecere. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag28).

b. Calitile ateniei

Stabilitatea ateniei const n meninerea de durat a orientrii i concentrrii asupra aceluiai obiect sau asupra aceleiai activiti. Stabilitatea nu const n ncremenirea ateniei, ntr-o stare de fascinaie, ea se manifest cu anumite fluctuaii, care ns nu ntrerup orientarea de baz a activitii.

Datorit fluctuaiilor ateniei, n desfurarea de durat a unei activiti pot aprea variaii sub aspectul eficienei. Scderile eficienei sunt cu att mai pregnante cu ct activitatea respectiv cere o concentrare mai mare.

Fluctuaiile ateniei apar ca efect al inhibiiei de protecie. n msura n care, aa cum s-a mai spus, nu modific orientarea de baz a activitii, ele reprezint fenomene adaptative, asigurnd momentele de odihn necesare unei activiti de durat.

Stabilitatea ateniei se realizeaz mai uor n cazul aciunii cu obiecte n micare sau n care intervin anumite modificri. ( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag 28)

Volumul ateniei reprezint cantitatea de obiecte sau fenomene care pot fi cuprinse, simultan, n cmpul reflectrii clare. Stabilitatea volumului ateniei se realizeaz numai atunci cnd se exclude posibilitatea deplasrii ateniei de la un obiect la altul.

Aceast calitate este deosebit de important n domeniile de activitate care necesit observarea instantanee a unui numr ct mai mare de elemente.

Flexibilitatea ateniei const n capacitatea de a deplasa atenia de la un obiect la altul n intervale scurte de timp.

Ea este influenat de particularitile activitilor n cadrul crora se manifest. Astfel, deplasarea ateniei se realizeaz mai greu atunci cnd activitatea anterioar nu s-a ncheiat, atunci cnd activitatea nou este mai puin interesant i mult diferit de cea efectuat anterior. Flexibilitatea nu trebuie confundat cu schimbrile involuntare care constituie fenomene de distragere a ateniei.

Distribuia ateniei se caracterizeaz prin numrul de activiti pe care un om le poate ndeplini simultan, fr ca una s interfereze prea mult pe celelalte. Simultaneitatea se realizeaz fie prin alternarea rapid a ateniei de la o activitate la alta, fie prin includerea aciunilor ntr-o singur activitate coordonat, fie prin faptul c una din activiti este automatizat i nu are controlul ateniei.( Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).

c. Distragerea ateniei

Orice stimul care are o anumit intensitate poate produce prin mecanismul inhibiiei externe distragerea ateniei de la activitatea n care persoana este angajat.

Prezena agenilor de distragere nu duce n mod obligatoriu la scderea eficienei activitii. Printr-un efort voluntar de concentrare a ateniei o persoan poate lucra ntr-o ambian zgomotoas fr a avea loc o nrutire a eficienei activitii (att cantitativ, ct i calitativ). n astfel de condiii ns efortul depus i consumul de energie sunt mai mari, fapt care se traduce, printre altele, ntr-un consum mai mare de oxigen i o tensiune muscular crescut.

Exist ns i cazuri cnd prezena unor stimuli lturalnici nu numai c nu scade eficiena ateniei, ci din contr, o ridic. Acest fenomen i gsete explicarea n principiul dominantei, conform cruia focarul de excitaie mai puternic atrage spre sine excitaia din focarele mai slabe, ntrindu-se pe seama acestora.

Pentru ca agenii lturalnici s favorizeze concentrarea ateniei este necesar ca ei s nu aib o intensitate prea mare. De asemenea, este necesar va agenii lturalnici s nu aib semnificaie pozitiv sau negativ pentru persoana respectiv, ceea ce ar duce la apariia reflexului de orientare fa de ei. (Gh. Iosif , M. Moldovan Scholz, pag29).

Sunt multe situaii limit pe care le trim i n care atenia este blocat, moment n care nu mai percepem, nu mai putem gndi clar, fiind complet derutai. Ruperea aceasta de realitate, n ciuda dorinei i inteniei de a opera eficient, este una dintre aa-numitele stri alterate ale contiinei.

ntr-o situaie competiional, orientai spre adversar, atenia este pnd, ateptare, pregtindu-ne s percepem aciuni sau micri cheie, importante pentru continuarea luptei. Pnda, ateptarea, anticiparea sunt orientri nu numai ale ateniei perceptive, ci i ale ateniei acionale, ca atitudine preparatorie motorie, ca anticipare a aciunii. (Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag330).

Tipurile de atenie

Am amintit n treact de faptul c orientarea, concentrarea i meninerea, deplasarea sau reorientarea ateniei pot fi realizate n mod intenionat, urmrind un scop anumit (atenie voluntar), uneori chiar cu efect de reglare.

Pe de alt parte am vzut c distragerea ateniei se produce fr s vrem, n care caz vorbim de atenie involuntar ca reacie de trezire / alarm. Mai exist i atenia postvoluntar, ca urmare a meninerii ei prin autoreglaj contient.

ntruct stimulii pe care i selecteaz atenia sunt diferii, s-au stabilit tipuri de atenie senzorial, aceasta fiind divizat dup registrul senzorial-perceptiv-motric (vizual, auditiv, proprioceptiv, motorie) i atenie mental (mersul ideilor n legtur cu o problem, intenii tactice, variante de aciune etc.). n diferite activiti sportivul este obligat s comute atenia de la un registru senzorial la altul, sau de la acesta la registrul mental.

Dou dimensiuni ale ateniei. Robert Nideffer (1980) a propus un model bidimensional al ateniei: extensia i direcia. Din punctul de vedere al extensiei atenia se poate desfura ntre larg i ngust, iar din punctul de vedere al direciei n intern i extern. Cele dou dimensiuni se combin i vom avea atenie larg-extern, atenie larg-intern, atenie ngust-extern i atenie ngust-intern. Este de neles c lrgimea / ngustimea se refer i la volumul ateniei, la numrul de stimuli pe care-i poate cuprinde sportivul ntr-o anumit secven (niciodat simultan), iar dimensiunea extern / intern la tipul de stimuli externi (percepui vizual, auditiv, olfactiv) i interni (gnduri, sentimente sau stimuli kinestezici, proprioceptivi, de echilibru. (Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag331).

Factorii perturbatori

A. Situaionali. n activitatea sportiv sunt multe situaii critice, unele dintre ele neprevzute. Ele pot provoca dezorganizarea cursului contiinei i, consecutiv, a comportamentului. Incapacitatea de concentrare i de percepere a ceea ce este relevant n cmpul tactic, conturbarea melodiei cinetice a tehnicii, stare anxioas general nsoit de disconfort i de teama eecului iminent, precum i blocajul total sunt efectele neprevzutului, insolitului.

B. Sociali. Se cunoate faptul c presiunea social (cerinele antrenorului, coechipierilor, conducerii, publicului, familiei) poate aciona asupra sportivului prin intermediul strilor / variabilelor psihice interne, cum sunt simul rspunderii, teama de oprobriu i de insucces, teama de a pierde poziia sau locul n echip etc. Situaiile acestea sunt amenintoare pentru imaginea de sine a sportivului.

C. Caracteristicile stimulilor. Stimulii puternici, neateptai sau provocai intenionat, cum sunt zgomotele, fluierturile, tropotele, sunetele de tobe i trompete sau fulgerele electronice, provoac reflexul de ce este nou? i deconcentrarea.

D. Situaii amenintoare fizic. Le aflm n toate sporturile n care exist un grad de risc. Aflat n faa startului sau adversarului, sportivul i va pierde controlul i va lsa libere mecanismele de aprare a eului. Blocajele ateniei i obnubilarea gndirii sunt frecvente. Reacia de lupt sau fugi va fi dezordonat: lupta va fi combativitate necontrolat, cu uitarea planului tactic, iar fuga (uneori la propriu fuga n ring, iar alteori la figurat) va fi evitare, teama de iniiativ. nelegem din aceste exemple elementare ct de mult sunt interconectate strile i procesele psihice.

Entropia de lupt. Lupta sportiv const i n aceea c fiecare dintre adversari caut n permanen s pcleasc vigilena celuilalt. Am numit emiterea de informaii eronate entropie de lupt, adic informaie care dezorganizeaz sistemul. Cele mai frecvente sunt fentele, micrile neltoare, dar mai sunt i unele gesturi, semnale verbale, coduri sau atitudini care dau impresia unei anumite stri sau direcii de acionare i care induc idei i preri greite.

(Mihai Epuran, Irina Holdevici, Florentina Toni, pag331/332).

Concentrarea este, poate, dimensiunea cea mai important a ateniei, ea exprimnd gradul de activare selectiv i intensitatea focarelor dominante la nivelul structurilor i zonelor cerebrale implicate n realizarea procesului sau activitii psihice specifice. Ea poate lua astfel valori diferite att de la un subiect la altul, ct i la unul i acelai subiect, n momente diferite de timp, n funcie de caracteristicile i coninutul sarcinilor, ct i de starea sa intern (motivaional, afectiv, odihn-oboseal etc).

Continutul ei valoric, n plan funcional, se ntinde ntre extremele cunoscute n patologie fixitatea, care se ntlnete n schizofrenie, i difuzitatea, care apare n sindromul frontal i n oligofrenie. n stare normal se poate vorbi de niveluri de concentrare slab, mediu, nalt. (Mihai Golu, pag 232)

Cel mai plauzibil este un rspuns relativ: unele activiti nu pot fi ndeplinite simultan, altele pot fi ndeplinite numai dac: a) doar una este principal, iar cealalt secundar i subordonat; b) una solicit mobilizare i concentrare voluntar, iar cealalt este automatizat; c) ambele aciuni sunt verigi sau componente ale unei activiti unitare supraordonate.

Ca i celelalte dimensiuni ale ateniei, i distributivitatea poate fi educat, iar modelarea ei cea mai semnificativ se realizeaz n cadrul profesiei. Exist profesii cum sunt cele executiv-motorii, de pilotare a autovehiculelor, de conducere, pedagogic etc. care solicit din plin distributivitatea sau cel puin comutarea rapid ntre mai multe aciuni sau verigi diferite.

n plan neurofiziologic bazal, distributivitatea este favorizat de mobilitatea i echilibrul proceselor nervoase i ngrdit de inerie i dezechilibru.

Aa cum artat, atenia nu este omogen i unidimensional, ci prezint un tablou complex, eterogen, care se manifest n trei forme principale: atenia involuntar, atenia voluntar i atenia postvoluntar. Aici, vom analiza, mai pe larg i distinct, fiecare dintre aceste forme.( Mihai Golu, pag 235).

Testele de atentie

Astfel, dupa modul in care atentia se manifesta in diferite tipuri de activitati se testeaza:

1) concentrarea atentiei pe un proces precis pentru a-i permite acestuia derularea in conditiile cele mai favorabile si in forma sa cea mai intens;

2) capacitatea de rezistenta la distragerea prin perturbatii;

3) distributivitatea atentiei, respective mentinerea unui camp psihic liber pentru ca un eveniment sa atinga cea mai mare eficacitate. De exemplu, situatiile cand fie in stare de pasivitate totala, fie in timpul executarii unei activitati mai putin intense, ne indreptam atentia spre ceva care apare.

Tipul de atentie este puternic legat de personalitate. Ceea ce testam prin testele de atentie nu este atentia ca atare, ci tipuri de sarcini in care subiectul trebuie sa fie atent pentru a reusi sa le rezolve. Pentru ca rezultatul sa nu fie mijlocit de alte aptitudini specifice si pentru a masura cel mai pur posibil concentrarea de energie si rezistenta la distragere, testele de atentie se construiesc pe sarcini simple, cele mai simple: testele de baraj. In astfel de sarcini se urmareste viteza de lucru si exactitatea. Viteza: cate sarcini a parcurs in unitatea de timp standard. Exactitatea: raportul dintre sarcinile corecte este, de regula, mult mai constant. Numarul de omisiuni si erori variaza in limite destul de mari daca repetam testul de mai multe ori. Metoda de lucru-lenta sau rapida-este fluctuanta, dar, datorita faptului ca exactitatea nu poate creste cu viteza, creste numarul de erori. In concluzie: un numar de erori mare semnifica o viteza prea mare raport cu atentia disponibila si nu o aptitudine slaba.

Este important sa se determine daca individul are tendinta sa-si depaseasca viteza optima sau daca, invers, este prea prudent sau daca lucreaza conform aptitudinii sale.

In practica, in testele de baraj, de exemplu, individul trebuie adus la acea viteza care ii corespunde capacitatii de concentrare, examinatorul controland la plecare exactitatea si incitandu-l la o munca rapida si precisa.

Corelarea intre diferite teste de atentie este foarte slaba -0,30- si o schimbare a semnelor si tehnicii testului influenteaza rezultatele. Concluziile examinarii atentiei vor trebui utilizate la fel ca in testarea memoriei, in sensul ca nu este posibil sa tragi concluzii generale plecand de la concluziile unui singur test.

Se cere prudenta in generalizarea rezultatelor ele sunt valabile pentru tipul de activitate similar activitatii de test. De exemplu, pentru testele de atentie tip baraj, valabilitatea este pentru munca intelectuala simpla si monotona. Se cere, totodata, verificarea empirica daca exista o relatie intre situatia practica si performanta la test .( Mihaela Minulescu, pag. 226, 227).

Fenomenele fiziologice care intovarasesc atentia se afla unele departate mult de pragul constiintei. Centrii de oprire, care raspund de eliminarea miscarilor inutile; centrii circulatiei sangelui si ai respiratiei; centrii secretiilor interne, care joaca un rol asa de important in schimbarile intracerebrale, toti acesti centri aveau activitatea lor sistematizata in viata animala, cu mult inaintea adaptarii corpului la functia obiectivarii; ei n-au trebuit sa-si schimbe activitatea pentru a inlesni adaptarea organismului la atentie, ci au fost de la inceput formati in vederea indeplinarii acestei functii. Fenomenele fiziologice nu intovarasesc, ci anticipa atentia.

Cea mai hotarata vointa nu are nici o putere asupra ingustimii unei circumvolutiuni cerebrale. ( C.Radulescu-Motru, pag.166)

Din punct de vedere psihofiziologic, s-au efectuat o serie de cercetari interesante de catre Floru [204], punndu-se in evidenta rolul formatiei reticulate in reactia de orientare, in edificare a atentiei.

Mecanismele nespecifice care se gasesc in inima trunchiului cerebral si apartin sistemelor reticulate isi exercita influenta lor in mai multe directii si anume: caudal, la nivel spinal, regleaza activitatile motorii, in special cele posturale si viscerale; in sens rostral, ele isi exercita actiunea asupra mecanismelor hipotalamice si hipofizare, mecanisme de baza in comportament si in reglarea functiilor vegetative si endocrine; in sens in exclusivitate rostral, trimit impulsuri la sistemele limbice si diencefalice, informatii esentiale in comportamentul si expresia emotionala, affect, precum si in realizarea componentelor vegetative corespunzatoare.

In fine, substanta reticulata isi exercita o actiune in sens direct cefalic, mai rostral, asupra functiilor corticale care sint active angajate in elaborarea performantelor senzorio-motorii si intelectuale.

Se poate spune ca informatia reticulat este in legatura cu multe dintre functiile cele mai importante si mai inalte ale sistemului nervos central. Ea actioneaza in inducerea si in mentinerea de veghe, in reflexele de orientare si de focalizare a atentiei, in procesele senzoriale centrale, in habituarea centrala si periferica, in inhibitia externa, in functia de memorizare prin conexiunile sale cu sistemul hipocampic si cortexul temporal si, in fine, prin intermediul conexiunilor sale cu sistemul talamusului medial si al segmentului pontin.

(Mihai I.Botez, Ion Dobrota, Sen Alexandru, pag.308, 309).

Modelul lui Triesman al atenurii

Informatia trece totusi prin filtru, dar intr-o forma mai diluata decat informatia spre care ne este orientate atentia. Informatia deosebit de puternica din punct de vedere semantic, cum ar fi propriul nume al subiectului, declanseaza unitatile de stocare care intaresc din nou semnalul, astfel subiectul sa fie constient de el; dar daca prelucrarea stimulului la care subiectul este atent nu ridica dificultati deosebite pentru subiect, celelalte mesaje, din afara campului atentiei, pot beneficia de procesari mai laborioase, chiar pana la nivelul semantic.

Deci in modelul lui Triesman exista doua filtre, nu unul singur. Primul opereaza pe baza caracteristicilor fizice, asa cum a sugerat Broadbent, dar atenueaza doar informatia nesemnificativa, iar al doilea opereaza pe baza continutului semantic.

In mod cert, are loc o anumita analiza inconstienta a informatiei senzitive primate, chiar daca subiectii nu-si dau seama de ea. Ei sustineau ca informatia este mai intai analizata din punct de vedere al continutului semantic si fizic, iar dupa aceea este filtrat. Aceasta inseamna ca filtrul poate primi si alte informatii cognitive, cum ar fi montajul perceptiv, operand in vederea ecranarii informatiei irelevante, pe baza proprietatilor fizice si semantice. Astfel, in locul celor doua filtre diferite, ei au propus doar unul, de nivel inalt.

Ambele modele de filtre de atentie pot sa explice datele obtinute experimental. Totusi, in1976, Neisser a propus o abordare teoretica total diferita. Neisser sustinea ca, de fapt, nu filtram informatia irelevanta: mai curand, scoatem in evidenta informatia pe care o dorim si o intensificam.

Neisser considera procesul perceptiv ca fiind cheia intelegerii modului in care opereaza cognitia umana. El credea ca perceptia se realizeaza intr-un ciclu, care se dezvolta si se modifica neintrerupt, in lumina noii informatii percepute. Deductiile sale, bazate pe experimente de tipul celor analizate in aceasta sectiune, l-au condus la idea existentei unui ciclu continuu de operatii, dupa cum urmeaza.

Pe baza experientei anterioare se elaboreaza schemele anticipative.

Aceasta ne permit sa precizam si sa anticipam informatia pe care este posibil sa o primim prin interactiunea cu mediul si, astfel, sa ne orientam comportamentul de explorare, adica actiunile concrete. Comportamentul de explorare ne permite sa sondam mediul sa selectam informatia relevanta si sa facem sa ni se confirme ideile si schemele. Noua informatie pe care o obtinem astfel de la obiectele din mediu serveste la construirea si modificarea schemelor noastre anticipative. Aceasta inseamna ca schemele anticipative sunt elaborate, la randul lor, pe baza informatiei primate.

Modelul lui Neisser asupra cogniiei

Modelul lui Neisser ne poate da o cale prin care sa intelegem gandirea, perceptia si memoria ca procese active, faptul ca limbajul si gandirea se leaga intre ele, faptul ca interactiunea umana este foarte importanta pentru deprinderea limbajului si modul in care se dezvolta montajele de invatare si cele perceptive. Ca urmare, acest model ne ofera o modalitate de a intelege studiile asupra cognitiei, efectuate in acest secol. (Nicky Hayes, Sue Orrel , pag. 190, 191).

Orientarea ateniei in spaiul vizual

Cu toate ca literatura privind acest subiect si implicand subiectii nesportivi este foarte bogata, sunt putine studiile care s-au ocupat de procesele atentiei la sportivi. Este cazul sa amintim totusi unele, foarte recente, care deschid perspective interesante. Bazandu-se pe o metologie apropiata de cea a lui Posner (1980), unii autori dovedesc un efect al orientarii spatiale a atentiei, in legatura cu lateralitatea sportivilor de performanta (Azemar 1985; Bisiachi, Ripoll, Stein, Simonet, Azemar 1985, Azemar, Ripoll, Stein, Nougier 1988). Strategiile observate, privind atentia, dovedesc un avantaj al stangacilor, care ar putea sa explice unele succese exceptionale la nivelele cele mai inalte ale activitatii sportive. Dintr-o perspective diferita, dar cu o paradigma similara, diferiti autori (Castiello, Umilita 1986, 1988 a, 1988 b; Nuogier, Azemar, Stein 1990, Nougier, Ripoll, Stein, 1987, 1989; Nougier, Stein Azemar 1990; Nougier, Stein, Bonnel 1991) ilustreaza efectele orientarii atentiei la subiecti sportive experimentati. Fata de subiecti nesportivi, ei reactioneaza mai iute si prezinta efecte de atentie de mai mica amploare.

Aceste date sunt interpretate de acesti autori drept rezultatul unei mai mari flexibilitati a proceselor de atentie la sportive si al aplicarii unor strategii originale in materie de gestiune a resurselor atentiei. Pe de alta parte, se pare ca aceste strategii ale atentiei sunt legate de varsta si de nivelul maiestriei subiectilor.

Pe de alta parte, Nougier (1990) au putut ajunge la ipoteza ca procesele de atentie si de pregatire au o natura similara si ar facilita sau inhiba unele etape din elaborarea informatiei.

Cererea de atentie si capacitatile limitate de elaborare. In situatii de lucru dublu, anumite lucrari scot in evidenta (Leplat, Sperandio 1967) ca, in ciuda unui ridicat nivel de automatizare, indemanare sportiv, solicita intotdeauna o minima cerere de atentie, fie ca e vorba de fotbal (Vankersschaver 1982, 1984 a, 1984 b, 1885), mars sau alergare (Girouard, Vachon, Perrault 1979), saritura in inaltime (Girouard, Vachon, Perrault, Black 1979) sau de hochei pe gheata (Leavitt 1979).

Pot fi considerate date surprinzatoare intrucat in general subiectii sunt sportivi de performanta, deci deosebit de experimentati in activitatea lor sportive sau este cazul de indemanari la care se cunoaste nivelul ridicat de automatizare, cum ar fi in cazul marsului si al alergarii.

In schimb, unele din aceste lucrari arata ca subiectii experimentati sunt mai putin interesati decat subiectii neexperimentati intr-o sarcina secundara (Albernethy 1987, 1988: Albernethy, Russel 1987: Leavit 1979: Vankersschaver 1982, 1984 a, 1984 b ).

Pe de alta parte, se pare ca exista o stransa legatura intre executia unei miscari si nevoia de atentie. Aceasta legatura ia forma unui U asimetric (Girouard 1980). Nevoia de atentie este mai puternica la inceputul miscarii, scade in faza intermediara ca apoi sa creasca din nou la sfarsitul miscarii. La sfarsitul gestului ea pare a fi cu atat mai ridicata cu cat este mai mare precizia ceruta (Posmer, Keele 1969). ( Michael Tiemann, pag. 72, 73).

Referitor la fenomenele vasomotorii, Ribot, influentat de lucrarile lui Mosso asupra modificarilor vasculare cerebrale in emotii, considera ca in cursul atentiei creierului; ameliorarea circulatiei cerebrale asigura un nivel crescut de activitate a creierului necesar actului atentiei. Nu e lipsit de interes sa amintim aici ca acelasi fapt, constituie pentru Vaschide si Meunier, bazati in plus pe cercetarile fiziologului Francois Frank asupra circulatiei sanguine, un argument pentru a sustine originea centrala a atentiei.

Modificarile respiratorii care insotesc atentia constau in rarirea ritmului, pana la oprirea respiratiei.

Contractia muschilor mimicii, in special al frontalului, reprezinta doar o mica parte a aspectului motor al atentiei; la aceasta se adauga imobilitatea corpului, dirijarea aparatelor senzoriale catre sursa de stimuli.

Este adevarat ca de numeroase ori intalnim referiri la faptul ca miscarile fetei, corpului, membrelor, miscarile respiratorii nu reprezinta efecte sau semen ale atentiei, ci conditii necesare, elemente constitutive, factori indispensabili ai atentiei, dar rolul actelor motorii consta in intretinerea si in intensificarea atentiei. Acest rol se indeplineste atat prin initierea cerebrala a miscarilor care insotesc perceptia, imaginea sau ideea, cat si prin impulsurile proprioceptive centripete care bombardeaza creierul in cursul miscarilor nsele.

Nu exista perceptie fara miscare, toate organele noastre de perceptie sunt in acelasi timp sensitive si motorii. De aici deriva in mod necesar si rolul miscarilor in atentia senzoriala. Atat contractia fazica cat si cea tonica au rol dinamogen; pentru Ribot insa, postura reprezinta o miscare oprita, inhibata.

De aici se conchide ca atentie inseamna concentrare si inhibitie a miscarilor.

Distractia inseamna difuziune a miscarilor. Subliniind faptul ca atentia voluntara este rezultatul educatiei. Ribot propune ca mijloc al educarii atentiei folosirea mobilurilor naturale si dirijarea lor. Astfel, pentru formarea atentiei voluntare, autorul descrie trei perioade cronologice-prima, in care educatorul se bazeaza pe sentimente simple: teama, tendintele egoiste, atractia fata de recompense, tandretea, simpatia, curiozitatea; in cea de-a doua, atentia artificiala e succitata si intretinuta de amorul propriu, ambitia, interesul practice, datoria etc; in cea de-a treia, atentia se intretine prin deprinderi. Ribot sublinieaza rolul muncii in geneza atentiei voluntare; munca inteleasa ca un mijloc de adaptare la conditiile vietii devine o necesitate, o adaptare la conditiile unei vieti sociale superioare. Efectul dublu al reactiei de orientare, acela de intrerupere a unei actiuni in curs si de declansare a unei alte ordini de idei este evident remarcat de Ribot; totodata, reactia de surpriza nu e atentie, sau mai bine zis nu e inca atentie, adica orientarea si clasificarea procesului de cunoastere nu sint inca organizate. Ribot deoarece este prima teorie stiintifica asupra atentiei pe care o putem raporta nu numai la cunostintele si ideile timpului sau. Astfel, concentrarea vizuala consta in miscari ale capului si privirii in directia stimulului, contractia muschilor pupilari, apropierea si coborarea sprincenelor, oprirea respiratiei in faza inspiratoare si inhibitia miscarilor capului capului; concentrarea auditiva consta in intoarcerea capului si privirii spre sursa sonora, contractia muschilor frontali; concentrarea interna- echivalenta a concentrarii atentiei in cursul urmaririi unor idei, rezolvarii unei probleme-consta, dupa acelasi autor, dintr-un ansamblu de miscari de aparare cu scopul de a proteja reviviscenta urmelor cerebrale. In afara acestora exista si miscari care traduc limbajul interior. Consideram deci atentia ca procesul psihofiziologic care consta in orientarea selectiv a activitatii de cunoastere.

De aceea, lund ca criteriu predominarea relativ a unei activitati vom folosi, dupa Pieron, termenii de atentie senzoriala motorie sau intelectuala fara a infera prin aceasta asupra mecanismului.

Munn [336] descrie 3 varietati: involuntara, voluntara si habituala.

Atentia involuntara este determinat de stimuli pentru care nu suntem pregatiti. Acest tip de atentie fusese denumit de Titchener atentie primara.

Atentia voluntara se refera la dirijarea intentionala a activitatii perceptive; adeseori aceasta necesita un efort pentru intretinerea sa.

Atentia habituala este, dupa Munn, starea de pregatire mai mult sau mai putin permanenta pentru receptia anumitelor stimuli.

Factorii motivaionali

Factorii interni, individuali, care contribuie la orientarea atentiei pot fi denumiti factori motivationali, incluzand in aceasta sfera fenomene ca: trebuinte, motive, interese, impulsuri, intentii, valente, tendinte.

Interesul mobilizeaza atentia, dar si atentia poate contribui la marirea interesului, arata Pillsbury.

O scurt revizuire a literaturii referitoare la selectarea scopurilor n domeniul industrial i organizaional a fost oferit, urmat de o revizuire a literaturii din domeniul sportului. n multe cazuri, literatura privitoare la selectarea scopurilor n sport a produs descoperiri echivoce. Aceste discrepane au fost notate i au aprut metodologii i proceduri n numr mare privitoare la utilizarea n sport a seleciei scopurilor. Variabile ca de exemplu: complexitatea sarcinii, tipul de setare, dificultatea scopului, spontaneitatea setrii scopului i competiia au fost discutate ca poteniali mediatori ai relaiei dintre performan i selectarea scopurilor.

Au aprut direcii de cercetare viitoare, inclusiv nevoia de mai multe studii folosind participani n sport de-a lungul unui sezon sportiv, incluznd orientarea scopului i alte variabile referitoare la diferene individuale i reflectnd o contientizare a diferenelor n dezvoltare de-a lungul vieii.

Cercettorii au nevoie s obin rspunsuri la modul n care selectarea scopului opereaz n sport, n aa fel nct s putem ncepe s dezvoltm programe i intervenii care vor maximiza performana i creterea personal a participanilor n sport. (Glyn C. Roberts, PhD 1989).

Predispozitia motorie

Din punct de vedere psihofiziologic, atitudinile motorii reprezinta fondul postural, tonic, pe baza caruia se grefeaza miscarile, contractiile fazice. Ea este deci, prin aceasta, organizatorie si selectiv, realizand sub forma sa posturala obiectivabila, o veritabila stare functionala de pregatire. Subliniind idea ca atitudinea motorie si autoreglarea pot constitui un adevarat model al operatiilor interne selective si anticipative, autorul considera ca atitudinea, in sens larg-perceptiv, mental, afectiv si chiar in sensul relatiilor interpersonale are la baza mecanisme neurofiziologice de tipul celor care stau la baza atitudinii motorii.

Atitudine preperceptiv

O prima categorie se refera la succesiunea stereotipa a stimularilor. Cea de-a doua categorie se refera la trebuintele individului. In cea de-a treia categorie sunt cuprinse exigentele de ordin social. De la ce nivel incolo activarea mascheaza efectele facilitatoare, sau le inhiba chiar, si de unde incepe optimumul tonigen?. Cum poate fi diferentiata facilitarea selectiv pregatitoare de cea consumatoare? In fine, intrebarea cea mai fireasca: atunci cand reactia este simpla, complet automatizata, mai poate fi pusa in evidenta atitudinea pregatitoare?

Din punct de vedere al atentiei, considerate ca proces cognitiv-conativ, atitudinea pregatitoare include ansamblul ajustarilor senzoriale, motorii si mentale care anticipeaza o situatie probabila. Avand la baza mecanisme reflex conditionate atitudinea pregatitoare poate fi evocat intentional sau prin stimuli contextuali. In cazul corespondentei stimulului actual cu atitudinea pregatitoare aceasta se continua cu atentia efectoare; lipsa de corespondenta provoaca reactia de orientare.

In cazul n care la distributia in timp a semnelor se adauga si distributia lor in spatiu se elaboreaza atat o expectativ temporala, cit si o expectativ spatiala. Pentru psihologia clasica, expectativa temporala poate fi tratata in termenii: fluctuatiile atentiei, fluctuatiile vigilentei; iar expectativa spatiala, in termenii atentiei distributive , capacitaii de aprehensiune.

Atenia si performanta sunt foarte strns legate in cazul activitatilor uniforme prelungite, indiferent daca este vorba de sarcini pasive, sau de sarcini active. Murrell [337] propune termenul de auto-activare pentru a indica activarea corticala produsa voluntar printr-un mecanism cortico-reticulo-cortical. Autorul considera ca scaderea performantelor in sarcini de vigilenta poate fi impiedicata prin auto-activarea voluntara.

Capacitatea de concentrare a atentiei are un caracter ondulant, iar fluctuatiile ei se repercuteaza asupra performantelor senzorio-motorii. In conditiile supravegherii prelungite a unor aparate, instalatii, tablouri de comanda etc. starea de vigilenta atentia sustinuta investigata indeosebi prin intermediul performantelor de detectie, scade progresiv. Factorii de care depinde aceasta scadere apartin calitatii si cantitatii semnelor, conditiilor ambiantei si starii functionale a subiectului.

Activarea difuza tonica, produsa de factorii motivationali si de anumite particularitati ale semnelor, la care se adauga activarea selectiv, implicate in actul detectiei, pot explica mentinerea nivelului ridicat al performantelor in cursul sarcinilor de vigilenta.

Explicarea faptului ca, in cursul concentrarii atentiei, stimuli perturbatori nu reusesc in anumite conditii sa distraga atentia, este mai usoara, intrucat fiziologia sistemului nervos dispune de numeroase date care au contribuit la formularea legii inductiei reciproce.

Dificultatea de a mentine atentia fixat asupra unui obiect izolat se explica prin tendinta naturala a procesului de a urmari variatiile semnificative ale ambiantei. Factorii perturbatori ai ambiantei abat atentia de la o sarcina data, numai in cazul anumitor relatii de intensitate si de semnificatie intre stimuli competitive. Efectul final este determinat de asemenea de particularitatile individuale se de starea functionala cerebrala.

Atenia distributiv

Se pot efectua doua sau mai multe activitati in acelasi timp in urmatoarele conditii:

a) numai una dintre activitati solicita atentia concentrate, iar celelalte au un character mai mult sau mai putin automatizat;

b) in cazul in care activitatile concurente nu sint automatizate, atentia se comuta rapid de la una la cealalta;

c) diferitele activitati sint integrate intr-o singura activitate complexa coordonata. Prim urmare, mecanismul efectuarii mai multor activitati in paralel se bazeaza pe predominanta, alternanta si unificare.

Focalizarea atentiei asupra unui obiectiv implica in mod necesar reducerea posibilitatilor aparatelor de receptie si executie de a fi angajate cu aceeasi eficienta in efectuarea altor activitati.

Compensarea incapacitatii de a fi atent la doua lucrari deodata este asigurata de integrarea unor componente automatizate, prin focalizarea atentiei asupra desfasurarii unui ansamblu de activitati cu o finalitate unica, si prin comutarea rapida a atentiei. Se poate presupune ca limitarea in timp a mobilitatii atentiei se datoreste unei perioade refractare psihice, care cuprinde nu numai durata receptiei semnalelor din afara, ci si a celor emise in cursul propriei activitati.

Reacia de orientare, caracterizata prin intreruperea activitatii curente si dirijarea aparatelor de receptie catre sursa de stimulare, constituie un raspuns nespecific global al organismului la orice modificare neasteptata a ambiantei. Ea se exprima prin modificari somatice, vegetative si bioelectrice, avand drept consecinta cresterea difuza a excitabilitatii sistemelor aferente.

Reactia de orientare evolueaza fie catre stingere, cu scaderea tonusului cerebral, fie catre set si atentia efectoare, cu activarea selective a structurilor functionale incluse in reactia pregatitoare si consumatoare. Directia in care evolueaza reactia de orientare depinde de semnificatia ulterioara a stimulilor care au provocat-o initial.

Stingerea reactiei de orientare comportamental, echivalenta cu fenomenul de obisnuire din sistemele senzoriale specifice si nespecifice, reprezinta unul dintre mecanismele elaborate ale neatentiei selective. Mecanismul probabil consta in inhibitia descendenta asupra sistemelor nespecifice.

Concepia moderna asupra mecanismelor neurofiziologice ale atentiei a fost initiata de descoperirea in interiorul sistemului nervos a unei regiuni centrale care mijloceste interactiunea sistemelor senzoriale si motorii, a sistemelor de receptie si a celor efectoare formatiunea reticulat.

Capabil sa intensifice sau sa reduca starea de activitate a majoritatii regiunilor cerebrale, dar supusa la randul ei influentelor modificatoare produse de stimuli aferenti sau de variatii chimice, formatiunea reticulat joaca rolul principal in trecerea de la veghe la somn, in intretinerea starii de veghe, in producerea reactiei de orientare, a atentiei difuze, in comutarea si concentrarea atentiei, in mentinerea vigilentei; s-a demonstrat, de asemenea, rolul formatiunii reticulate in emotii si stari de alerta, in invatare si memorare.

nregistrarea evenimentelor bioelectrice din neuronii reticulai atesta faptul ca stimularea oricarui receptor sau a oricarei cai aferente evoca potentiale in formatiunea reticulat mezencefalica, ceea ce indica faptul ca formatiunea reticulat reprezinta o zona de convergenta a impulsurilor senzoriale.

Orice stimulare senzoriala care depaseste pragul excitabilitatii receptorilor are un dublu efect:

1) declansarea unui proces de excitatie care se propaga de-a lungul caii aferente, respective transmiterea unui mesaj specific catre cortexul cerebral

2) modificarea starii functionale a intregului cortex, prin intermediul formatiunii reticulate.

Pentru procesul atentiei, acest fapt are o semnificatie deosebita, deoarece sugereaza un prim mecanism al reliefarii mesajelor senzoriale in cursul reactiei de orientare neconditionate si a atitudinii pregatitoare, generalizate: activarea cerebrala difuza. La baza atentiei selective stau mecanisme mai complexe-bazate pe activarea cerebrala focalizata-din care cunoastem pn acum cele referitoare la controlul eferent al receptiei si transmisiei mesajelor senzoriale, elaborarea conexiunilor temporare tonigene si organizarea raporturilor inductive intracerebrale.

De aceea, in cele ce urmeaza, cu tot dezavantajul prezentarii materialului sub forma analitica, vom fi obligai sa ne referim la detaliile experimentale care se refera la rolul si semnificatia conexiunilor temporare tonigene difuze si sistematizate, la factorii care stau la baza orientarii difuze si a selectiei mesajelor senzoriale precum si la geneza atentiei efectoare-senzoriale, motorie sau intelectuale-din reactia de trezire si reactia de orientare.

Mecanismele probabile ale ateniei selective

Concentrarea atentiei fata de un stimul implica scaderea ei fata de alt stimul; concentrarea asupra unei activitati pune in umbra pe celelalte.

Selectivitatea neuronala. Denumirea neuroni ai atentiei nu reprezinta decat o exprimare psihologica pentru un fenomen fiziologic; faptul insa ca exista unitati neuronale care intra in activitate numai in cazul in care sunt create conditii optime de receptie indica existenta unei rezerve functionale, pe care procesul atentiei o poate mobiliza.

Existenta unei diferentieri a raspunsurilor unitatilor neuronale fata de stimuli senzoriali si semnificatia sa psihofiziologica a fost demonstrate de Jung [247].

Al doilea fapt fundamental consta in demonstrarea unei convergente multisenzoriale la nivelul aceleiai unitati neuronale [247].

Faptul ca, la nivelul aceluiasi neuron, isi dau intilnire impulsuri nervoase generate de stimularea unor suprafete receptorii diferite indica existenta unei posibilitati de reglare a atentiei senzoriale selective chiar la nivelul unitatilor corticale, in cursul convergentei simultane a mesajelor plurisenzoriale.

Atentia selectiv are la baza activarea optima a structurilor functionale neuronale incluse intr-o cognitive data.

In procesul elaborarii unei activari selective intervin mecanisme, neurofiziologice elementare ca: activarea difuza, generate de orice stimul periferic sau central, elaborarea unor conexiuni temporare tonigene pregatitoare si consumatoare, filtrajul periferic si central al mesajelor semnificative. (Robert Floru, pag. 20-271.)

Atenia const n orientarea i concentrarea activitii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen.

Orientarea contiinei ntr-o direcie asigur o selecie a unor impresii, ce apar cu maxim claritate, n raport cu altele care sunt mai terse.

Concentrarea, intensificarea impresiei E. Titchner a demonstrat experimental c diferenele percepute ntre stimuli apar mai mici dect atunci cnd atenia se fixeaz la cei puternici.

Claritatea unui obiect asupra cruia ne concentrm atenia sporete. Nu e vorba numai de acomodarea vizual cnd privim, deoarece claritatea sporete mult i n cazul urmririi unei conversaii. Ea rezult din intensificarea procesului contient.

Rapiditatea perceperii unui eveniment cnd urmresc atent sosirea unui prieten.

Modificrile motorii i expresive sunt caracteristici binecunoscute ale concentrrii ateniei.

Se pot distinge mai multe forme ale ateniei. P. Guillaumme deosebea, dup obiectul ei:

a) atenia n expectativ;

b) atenia exterioar ;

c) atenia interioar.

Se manifest atenia n expectativ cnd ateptm un anumit eveniment sau semnal la care trebuie s reacionm prompt. Se vorbete n acest caz de vigilen, aspect foarte important n industria modern, cnd operatorul trebuie s urmreasc numeroase tablouri de comand, cu multiple indicatoare de control al mersului mainilor.

Atenia exterioar e prezent cnd urmrim obiecte, fenomene din mediul ambiant ori micrile, aciunile noastre.

Atenia interioar se concentreaz, prin dedublare, asupra vieii interioare, asupra propriilor imagini, gnduri, sentimente. Este atenia angrenat n actul de introspecie.

Se mai poate efectua o clasificare a ateniei dup proprietile intrinseci:

a) Atenia involuntar care se realizeaz de la sine, fr efort. Ea este pasiv cnd orientarea este provocat de excitani exteriori, de obicei noi ori puternici. I.P. Pavlov p caracteriza ca reflex de orientare.

b) Atenia voluntar presupune un efort, uneori penibil, de voin (ca atunci cnd trebuie s nvm un curs neinteresant).

c) n fine, unii vorbesc i de atenie postvoluntar: ne concentrm asupra unei activiti care nu ne place, dar n virtutea exerciiului i experienei ea ncepe s ne atrag i ajungem s o efectum cu plcere, fr s mai fie nevoie de efort voluntar. E cazul copilului pus s nvee s cnte la un instrument muzical plictisit de exerciiile monotone necesare, dar care, dup ce dobndete dexteritate, ncepe s-i plac muzica i nu mai e necesar intervenia voinei.

Exist anumite condiii, anumii factori care favorizeaz concentrarea ateniei.

Mai nti, putem vorbi de condiii externe. a) Noutatea obiectelor, fenomenelor, situaiilor ne atrage cu uurin atenia; b) Intensitatea stimulilor este un al doilea factor. O lumin, un sunet puternic ne atrag imediat atenia. De asemenea, obiectele mari, mai degrab dect cele mici. Culorile vii, mai mult dect cele pale. Dar intensitatea trebuie considerat n mod relativ. n funcie de contrast, un zgomot moc ne poate atrage atenia (ntr-o clas n care e o linite deplin, sesizm i bzitul unei mute), iar unul mare nu (ntr-o hal unde se nituiesc cazane, un zgomot, chiar puternic, nu este observat); c) Micarea, schimbarea, variaia atrag atenia. De aceea, filmul reine mai uor atenia dect simplele fotografii ori plane.

Dar exist i factori interni contribuind la trezirea ateniei, cel mai important fiind interesul.

Unele caliti, nsuiri ale ateniei pot s varieze de la o persoan la alta, ele putnd fi considerate aptitudini n legtur cu exercitarea unor profesii.

Mai nti, e vorba de capacitatea de concentrare, de intensitatea ateniei. Gradul n care ne adncim n studiul unei lucrri se poate msura prin rezistena la excitani perturbatori, n special la zgomot.

Stabilitatea ateniei este iar o caracteristic variabil, desemnnd posibilitatea unei concentrri mai ndelungate sau mai scurte. Stabilitatea depinde de particularitile individuale ale persoanei i de natura obiectivelor, activitilor urmrite. Un obiect cu structur simpl i nemicat ne reine foarte puin atenia (1-2 minute). Pe cnd un altul complex i n micare poate fi observat mult vreme, fr ntreruperi.

Volumul se refer la numrul de elemente care pot fi cuprinse deodat n centrul ateniei. Americanul G. Miller a stabilit c numrul de uniti ce pot fi sesizate dintr-o dat este de 7+2. Numrul 7 a fost considerat de el un numr magic, fiind prezent mereu n contiina oamenilor (sptmna are 7 zile; au fost 7 minuni ale lumii etc.).

Distribuia este o proprietate a ateniei mult discutat. Ea const n capacitatea de a urmri simultan mai multe surse de informaie, mai multe obiecte ori activiti. Unii psihologi contest aceast posibilitate.

Aspecte patologice ale ateniei

La limita normalului gsim disipaii, persoane incapabile de o atenie mai ndelungat; aici intr copiii mici i unii aduli, firi afective i nestpnite: nu se pot concentra asupra unor situaii care nu-i intereseaz.

Tot la limita normalului ar putea fi inclui i distraii, persoane adnc preocupate de o problem (tiinific, filosofic, practic) i din aceast caz neatente la ceea ce se ntmpl n jurul lor.

Cazuri patologice sunt cele de hipertrofie a ateniei. Fenomenul apare n ipohondrie, teama de o boal care duce la o continu concentrare a ateniei asupra stomacului sau inimii, dnd o mare importan unor senzaii cu totul minore, motiv de venic preocupare.

Tipice forme de hipertrofie sunt ideile fixe: unele persoane simt mereu nevoia s numere. i anumite emoii pot deveni obsesive: anxietatea, frica de spaii deschise .a.

Stri de hipertrofie gsim i n extaz, stare particular trit mai ales de marii mistici. Extazul este o contemplare profund, cu abolirea sensibilitii i suspendarea funciilor motrice; o extrem activitate intelectual, concentrat pe o singur idee.

Strile patologice, bolile mintale sunt nsoite i de fenomenul contrar hipertrofiei ateniei, i anume de atrofia ateniei. n accesele de excitaie ale maniacului, de surescitare extrem, el manifest o mare agitaie, o succesiune haotic de vorbe, gesturi, emoii, lipsind orice stagnare, orice concentrare a contiinei.

Se mai observ o epuizare a ateniei, o imposibilitate de fixare n cazurile de mare oboseal ori la nceputul somnului sau a strii de beie.

De asemenea, neputina de concentrare o gsim i n cazuri de infirmitate congenital: imbecilii (intelect care nu depete pe cel al copiilor de 5-6 ani) i mai ales idioii (care nu se pot autoservi i nu pot vorbi) au rare momente cnd pot fi ateni.

n concluzie, din punct de vedere psihologic, a reieit c atenia este o form a vieii psihice, aplicndu-se unor variate coninuturi i constnd ntr-o focalizare a contiinei, ntr-o intensificare a ei n jurul unui domeniu limitat. Atenia e o funcie de sintez, adunnd toate datele i resursele disponibile n jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de intervenia motivaiei i a afectelor. Un rol l au i cunotinele, deprinderile formate anterior. Rezolvarea problemelor ateniei voluntare atrn de progresele nregistrate n studiul voinei.

Posibilitile de concentrare ale ateniei variaz mult de la un individ la altul. Ele sunt o expresie a ntregii personaliti, exprimnd aspiraiile ei ndeosebi. (Cosmovici Andrei , pag 66-74).

1. Atenia este procesul psihic prin care sportivii i direcioneaz i menin concentrarea pe stimulii detectai de simurile lor.

2. Cele trei mari caliti ale ateniei sunt: selectarea stimulilor adecvai, distribuia ateniei de la un tip de stimul la altul, meninerea ateniei sau concentrarea.

3. Rspunsul de orientare este reglatorul automat al ateniei, dar poate fi trecut cu vederea, direcionndu-ne atenia ctre ceea ce alegem.

4. Atenia oamenilor urmrete interesul lor. Antrenorii pot mbunti atenia sportivilor meninnd exerciiul i interesul pentru competiie.

5. Sportivii pot dezvolta un set mental pentru a fi ateni la anumite indicaii care se pot gsi n mediu sau n ei nii. Antrenorii pot mbunti atenia sportivilor dezvoltndu-le un set mental corect.

6. Persoanele selective au rspunsuri mai adecvate la stimulii mediului dect persoanele neselective. Antrenorii pot ajuta sportivii care sunt neselectivi prin reducerea anxietii prin ndeprtarea nesiguranei redundante.

7. Nevoia de atenie din toate sporturile poate fi analizat prin prisma lrgirii i direcionrii dimensiunilor pentru fiecare abilitate deosebit.

8. Sportivii n competiii de mare efort se pot detaa direcionndu-i atenia ctre gnduri imaginare cu scopul de a rezista mai bine la efort i rutin. Sportivii de elit totui, la aceste competiii, prefer s se concentreze asupra competiiei i funciilor lor corporale.

Abilitatea de a distribui atenia este influenat de stilul atenional al sportivilor, care poate fi mai mult sau mai puin influenat din interior sau din afar.

9. Sportivii trebuie s nvee cnd s-i distribuie atenia de la un stimul la altul. Eecul n a distribui atenia la momentul potrivit este sursa multor greeli.

10. Stresul are efecte adverse la sportivi pentru c le micoreaz concentrarea ateniei de la stimulii relevani, astfel nct pot fi distrai de ctre ali stimuli din mediu. Stresul de asemenea provoac distragerea ateniei de la exterior spre interior, moment n care sportivul se centreaz pe o neproductiv auto-evaluare.

11. Este dificil s distribui atenia de la stimuli puternici, precum efortul, de scopul de a te concentra pe stimulii relevani referitori la sarcin.

12. Aspectele intensive ale ateniei se refer la concentrare i alert mental, concentrarea fiind abilitatea de meninere a ateniei pe stimulii selectai pentru o perioad de timp.

13. Concentrarea nu este mbuntit printr-un efort mental, ci prin curarea de factori perturbatori i prin focalizarea pe aici i acum. De asemenea este mbuntit prin exersarea unei focalizri cerute pentru un anume sport.

14. Oboseala fizic duce la colapsul mecanismelor implicate n atenie, dar poate fi evitat prin P.S.T.

16. Programele de exersare a ateniei accentueaz educarea sportivilor n exersarea abilitilor de atenie.( Rainer Materns 1987).