FUNCŢIILE COMUNICĂRII

Funcţia expresivă – legată de emiţător, urmăreşte să transmită stări sufleteşti- specifice elementele morfologice la persoana I (forme pronominale şi

verbale ) exclamaţii, interjecţii, elemente paraverbale (intonaţia, pauzele, tonalitatea etc.)

Funcţia conativă – persuasivă (caracter convingător) - urmăreşte trezirea unor reacţii din partea receptorului- elemente morfologice la persoana a-II-a ; imperativul ; vocativul;

interogaţii; exclamaţii.

Funcţia poetică – artistică - pune accentual pe mesajul transmis - prezenţa figurilor de stil- topica afectivă – orice abatere de la aranjarea obişnuită a părţilor de

vorbire (ex.: inversarea adjectivului cu substantivul : apa cristalină → cristalina apă)

- elemente de prozodie- valorificarea unor elemente de vocabular (regionalisme, arhaisme)

Funcţia referenţială – specific stilului ştiinţific - se întâlneşte în special în descrierile ştiinţifice însă este întâlnită şi în

descrieri literare.

Funcţia metalingvistică (dincolo de limbaj) – specifice elementele non-verbale : mimica, gestica etc.

- se manifestă atunci când se atrage atenţia asupra codului .

Funcţia fatică –legată de canalul de transmisie a mesajului şi de buna funcţionare a acestuia

- se evidenţiază atunci când emiţătorul cere o confirmare a faptului că este ascultat. (ex: buzz, Eşti atent? Mă asculţi? Ai înteles ? )

STILUL

– totalitatea particularităţilor ce caracterizează modul de exprimare al unui individ, grup social, al unui popor.

Calităţi ale stilului : corectitudinea claritatea – formularea logică, coerentă a ideilor proprietatea – calitatea stilului de a folosi cuvintele cu sensul lor de

bază / propriu precizia – folosirea unui numar de cuvinte adecvat puritatea – folosirea strictă a cuvintelor acceptate de normele literare.

Calităţi particulare – ilustrează un vorbitor care mânuieşte artistic cuvântul naturaleţea – exprimarea firească, simplă a ideilor concizia - presupune exprimarea lapidară fară a prejudicia conţinutul

mesajului simplitatea – folosirea cuvintelor simple armonia / muzicalitatea – în special la nivelul liricii (evitarea

repetiţiilor, cacofoniilor etc.) demnitatea – folosirea cuvintelor cuviincioase fineţea – capacitatea de a folosi un limbaj aluziv, sugestiv retorismul ironia – sesizarea, evidenţierea dar şi dezaprobarea aspectelor

negative ale realităţii : zeflemeaua, satira, sarcasmul oralitatea – presupune folosirea unor particularităţi de expresie proprie

limbii vorbite (elemente la persoana I si a-II-a, interogaţii, exclamaţii) varietatea stilistică – specifică limbajului artistic,valorificarea

imaginilor artistice, figure de stil, vocabular variat eufonia – specifică poeziei – valorificarea resurselor fonetice ale

cuvintelor pentru a da muzicalitate textului (asonanţa şi aliteraţia)

STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII

1. Stilul beletristic2. Stilul tehnico-ştiinţific 3. Stilul administrative- juridic 4. Stilul publicistic

1.Stilul beletristic

- cuprinde operele literare- emiţătorul este o persoană specializată /avizată- receptorul este orice persoană cu sensibilitate artistică- mesajul are sens multiplu (poate fi interpretat în mai multe moduri)- se adresează imaginaţiei (are caracter subiectiv)- caracter individual (formă unică)- predomină funcţia poetică şi funcţia expresivă

Particularităţi lingvistice- valorificarea sensurilor conotative , sinonimia, omonimia,

polisemantismul- valorificarea limbajului pasiv al limbii- se pot folosi figuri / imagini artistice pentru a ilustra un limbaj

original- libertatea faţă de normele literare- topica afectiva- modalitatea de comunicare : naraţiunea, descrierea literară, dialogul,

monologul.

2. Stilul tehnico-ştiinţific

- funcţie de comunicare în domeniul ştiinţei şi al tehnicii ilustrând un discurs non-ficţional

- cuprinde opere ştiinţifice sau de popularizare a acesteia - emiţătorul şi receptorul sunt persoane specializate- mesajul are sens unic- textul îndeplineşte funcţia cognitiva - de transmitere a unor informaţii

Trăsături :- exactitatea, corectitudinea, rigurozitatea, claritatea, obiectivitatea- se valorifică sensul denotativ al cuvintelor- se respectă cu stricteţe normele limbii literare- accesibilitatea este relativă pentru că se foloseşte un limbaj specializatTextul ştiinţific poate fi însoţit de scheme, tabele, diagrame etc.Din p.d.v. al vocabularului se recomandă folosirea limbii literare şi a neologismelor de circulaţie internaţională.Modalităţi de comunicare :monologul scris şi oral, descrierea de tip ştiinţific, dialogul oral.

3.Stilul administrativ- juridic (oficial)

- cuprinde legi, hotărâri, regulamente de funcţionare, metodologii, dicumente politice, discursuri parlamentare, corespondenţa oficială, memoriile cetăţenilor

- emiţătorul – persoană specializată- receptorul – persoană specializată/ avizată- mesajul are sens unic- predomină funcţia cognitivă şi referenţială- se respectă normele limbii literare - texte cu caracter obiectiv, impersonal, lipsit de încărcătură afectivă- forma este caracterizată prin schematism dat de folosirea unor clişee,

şabloane care tipizează textul

Particularităţi lingvistice - cuvinte monosemantice- folosirea sensului denotativ : termeni de specialitate

Particularităţi morfologice - se foloseşte infinitivul cu valoare de imperativ- se foloseşte reflexivul pasiv (ex.: “se convoca AGA”,”se ia o hotărâre

cu privire la ..”)- forme verbare impersonale (ex.: “se aduce la cunoştinţă”)- preferinţa pentru anumite adverbe, prepoziţii, locuţiuni (ex.:

”conform…”,”în conformitate cu ..”etc.)Texte specifice : adeverinţă, lege, hotărâre, dare de seamă, Proces verbal, raport, metodologie, regulament.

4.Stilul publicistic

- specific mass-media- au ca scop principal informarea opiniei publice iar ca efect formarea

acesteia- emiţătorul – în general persoana specializaţă- receptorul – oricine- mesajul poate fi cu sens unic sau multiplu- sunt caracteristice : accesibilitatea , persuasiunea- specifica funcţia conativă, funcţia referenţială, funcţia cognitivă

- se întâlneşte o mare varietate de forme ale discursului publicistic : articol, cuvântare, cronică, declaraţia, interviul, reportajul, reclama, manifestul etc.

- vocabular foarte divers- sunt respectate normele limbii literare- poate fi însoţit de fotografii, hîrţi, tabele etc.- se valorifica Titlurile Şoc

TIPURI DE TEXT

Textul narativ

- trebuie să povestească nişte întâmplări ce pot fi reale sau imaginare ce se desfăşoară într-un anumit timp, la care participă unu sau mai multe personaje

- este prezentă naraţiunea- indici spaţiali temporali- ultima instanţă a comunicării este cititorul - respectă o schemă epică (după momentele subiectului)- folosirea timpurilor verbale : indicativ prezent (prezentul epic,

narativ), perfect simplu, perfect compus, imperfect.

O operă este constituită din mai multe secvenţe narative legate prin anumite procedee :

înlănţuirea –presupune prezentarea evenimentelor în ordine cronologică

inserţia – presupune proiectarea unei povestiri intr-o povestire mai mare – tehnica povestirii in ramă

alternanţa – prezintă pe rând serii de evenimente realizând mai multe planuri compoziţionale

Text poetic

- formă de comunicare specifică literaturii – strict funcţionale- prezenţa elementelor de prozodie- prezenţa imaginarului artistic : imagini şi figuri de stil- utilizarea sensului conotativ al cuvintelor- transmite sentimente / stări sufleteşti- presupune prezenţa eului liric

- caracter subiectiv- presupune o anumită muzicalitate- mod de expunere specific : descriere, monolog, confesiunea lirică.

Text dramatic

- specific ficţiunii/ literaturii- caracter sincretic- este compus din textul propriu zis (replici) şi indicaţii scenice

(didascalii)

Textul descriptiv

- prezintă trăsături ale unei persoane/ fenomen/ tablou de natură/ obiect→ text descriptiv non-literar, non-ficţional : descrierea ştiinţifică→ text descriptiv ficţional: descrierea literară a unor obiecte reale sau imaginareTextul descriptiv are diferite funcţii în funcţie de scopul urmărit

decorativă explicativă poetică narativă comercială persuasivă utilitară

- din p.d.v. morfologic predomină substantivele şi adjectivele- în general nu sunt prezente prea multe verbe de mişcare pentru că

predominante sunt descrierile de tablouri statice- timpul favorit este prezentul sau imperfectul- sunt prezenţi indici spaţiali şi temporali ilustraţi de multe ori prin

adverbe- imagini artistice : predominant imagini vizuale- din p.d.v. stilistic predomină epitetul şi enumeraţia- valorifică în general un limbaj conotativ, limbajul denotativ este

utilizat doar în cazul descrierilor ştiinţifice prin termeni de specialitate- se utilizează cuvinte accesibile în cazul descrierii utilitare- cuprinde opinia celui care realizează descrierea

Textul informativ

- transmiterea unui numar cât mai mare de informaţii- predomină funcţia referenţială- cuvintele au sens denotativ- în general are caracter obiectiv transmiţând foarte puţine informaţii

sau chiar deloc despre emiţător (ex.: texte ştiinţifice, didactice, ştiri, articole, reclame, anunţuri, buletine meteo, reţete culinare)

Textul argumentativ

- discurs orientat spre convingerea unui interlocutor pe baza anumitor argumente în legătură cu o temă

- text specific domeniului ştiinţific, didactic sau jurnalistic- se utilizează conectori : “ În primul rând..” “ În al doilea rând ..” “ Pe de o parte…” “Pe de altă parte..”

“De exemplu..” “Cum ar fi …” “Este posibil/probabil…” “Fireşte/ sigur/ desigur că…” “În cocluzie…”

Structura : ipoteza : prezentarea temei, opinia emiţătorului si opinia

noastră. argumentarea : pro/contra + exemple concrete din texte literare, păreri

ale persoanelor avizate sau propria experienţă cocluzia : sinteza a argumentelor