CAPITOLUL X

CONTRACTUL DE ÎMPRUMUT DE FOLOSINȚĂ

Secțiunea a I-a

Noţiune, caractere juridice și delimitare.

Noțiune. Codul civil definește contractul de împrumut de folosinţă în articolul art.2146 ca fiind contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp.

Părţile contractului sunt comodantul, care poate fi o persoană fizică sau juridică și care este cel care transmite bunul pentru folosinţă și comodatarul care este persoana care primește bunul pentru folosinţă gratuită, cu obligaţia de a-l restitui.

Caractere juridice. Contract cunoscut încă din vremea romanilor, comodatul a fost și a rămas un contract cu titlu gratuit. De fapt este un contract esenţialmente cu titlu gratuit deoarece acest caracter este de esenţa contractului. Dacă în schimbul folosinţei s-ar efectua o altă prestaţie contractul nu ar mai fi unul de împrumut, ci un alt contract. Dacă, spre exemplu, în schimbul folosinţei bunului s-ar plati o sumă de bani, contractul ar fi un contract de locaţiune și nu de comodat. În doctrină s-a subliniat faptul că nu este afectat caracterul gratuit al contractului dacă acesta cuprinde o clauză potrivit căreia comodatarul va plăti o sumă de bani, care sa reprezinte echivalentul uzurii suferite de lucru în timpul folosrii lui și că această obligaţie asumată de către comodatar nu transformă comodatul într-un contract cu titlu oneros, această obligaţie reprezentând practic o concretizare a obligatiei de restituire a lucrului in starea în care a fost predat.

Caracterul gratuit influenţează după cum vom arăta mai jos, unele obligaţii ale comodatarului. Se va vedea, de exemplu, că împrumutatul are o răspundere mai severă pentru lucrul împrumutat, căci, dacă este cazul, el trebuie să-și sacrifice bunul său pentru a-l salva pe cel împrumutat.

Întrucât din contract nu iau naștere obligaţii contractuale pentru împrumutător, singurul obligat fiind împrumutatul, contractul are caracter unilateral. Deși Codul civil vorbește în articolele 2151-2152 de unele obligaţii ale comodantului, contractul rămâne unilateral deoarece textele legale în discuţie au în vedere unele obligaţii care nu iau naștere direct din contract, ci ca urmare a unor împrejurări ivite pe parcursul contractului.

Contractul de comodat face parte, ca și depozitul sau gajul, din categoria contractelor care, pentru a se naște în mod valabil, presupun remiterea bunului. El poate lua naștere numai dacă acordul părţilor este însoţit de remiterea bunului, deci este un contract real. Simplul acord de voinţă neînsoţit de predarea bunului, nu poate avea valoarea unui contract de comodat, ci cel mult a unei promisiuni de împrumut, posibilitatea unei astfel de promisiuni fiind prevăzută expres de art. 2145 C. Civ. Predarea bunului reprezintă o condiţie pentru nașterea valabilă a contractului și de aceea nu există o obligaţie a comodantului de a preda bunul către comodatar. Dacă bunul se află deja în detenţia

1

comodatarului, acordul de voinţă, în sensul încheierii contractului, dă naștere unui contract valabil, condiţia remiterii bunului fiind considerată îndeplinită.

Caracterul translativ de folosință. Contractul nu este translativ de proprietate deoarece prin intermediul lui se transmite doar folosinţa temporară asupra bunului, nu și

dreptul de proprietate. Comodantul rămâne proprietarul bunului2, iar comodatarul este un simplu detentor precar, el nefiind nici cel puţin posesor.

Delimitarea comodatului de alte contracte

Delimitarea de contractul de împumut de consumație. Împrumutul de folosinţă se deosebește de împrumutul propriu-zis sub mai multe aspecte, dintre care subliniem:

- Împrumutul de folosinţă are ca obiect bunuri nefungibile și neconsumptibile, pe cand împrumutul de consumaţie are ca obiect bunuri fungibile și consumptibile;

- Împrumutul de folosinţă nu transferă decât folosinţa bunului, el nu este translativ de proprietate, în schimb împrumutul de consumaţie are ca efect transferul proprietăţii la împrumutat deorece nu poate să se folosească de el fără a-l consuma;Ca urmare și riscul pieirii fortuite este diferit, la comodat fiind suportat de proprietarul comodant pe cand la celălalt de către împrumutat.

- Comodatul este un contract care se particularizează prin caracterul său esenţialmente gratuit, în schimb gratuitatea nu este de esenţa împrumutului de consumaţie;

- Comodantul poate cere restituirea bunului și înainte de termen pe când la împrumutul propriu-zis nu există o astfel de obligaţie.

Delimitarea de contractul de locațiune. Atât comodatul cât și locaţiunea au ca obiect bunuri nefungibile și neconsumptibile asupra cărora se transmite doar un drept de folosinţă, ambele nefiind translative de proprietate. Diferenţa dintre ele o face faptul că la locaţiune în schimbul folosinţei se execută o contraprestaţie pe cînd la comodat, considerat ca un serviciu între prieteni, este esenţial să nu se plătească nimic în schimbul folosinţei.

Delimitarea față de contractul de depozit. Spre deosebire de depozitar care și el primește un bun cu obligaţia de a-l restitui, dar care nu se poate folosi de bun, comodatarul se poate folosi de bun în scopul convenit cu comodantul sau dacă nu a fost convenit în cel care rezultă din natura bunului împrumutat.

Secțiunea a II-a

Condițiile de valabilitate a contractului.

Cerinţele de valabilitate ale contractului sunt cele din dreptul comun. Subliniem doar că, întrucât comodatul intră în categoria actelor de administrare, capacitatea cerută părţilor este cea necesară pentru încheierea actelor de administrare. În doctrină s-a apreciat că în unele situaţii, cum este cazul când comodatul se încheie pe un termen relativ lung, dar și în alte situaţii în care contractul are

2

consecinţe importante, se impune asimilarea lui, din punct de vedere al capacităţii, actelor de dispoziţie.3

Referitor la bunurile proprietate comună, menţionăm că art. 641 alin. 4 C. civ.,prevede că actele de folosinţă cu titlu gratuit nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor, astfel că un bun aflat în regim de proprietate comună nu poate fi dat în comodat de unul sau majoritatea coproprietarilor.

Referitor la obiectul contractului, menţionăm că el poate consta atât într-un bun mobil cât și într-un bun imobil4, tradiţiunea urmând să se realizeze într-o formă adecvată naturii

bunului. Spre deosebire de Codul civil anterior, actualul cod prevede expres posibilitatea comodatului avand ca obiect un bun imobil(art.2146). Având în vedere că bunurile ce au format obiectul contractului urmează a fi restituite după folosire, ele pot fi doar bunuri nefungibile și neconsumptibile. În doctrină s-a arătat că și bunurile consumptibile potrivit naturii lor pot forma obiect al contractului dacă au fost privite de părţi ca nefungibile și individual determinate, caz în care bunurile nu sunt folosite la destinaţia ce rezultă din natura lor, ci potrivit unei alte destinaţii (cazul unor fructe împrumutate pentru aranjarea unei expoziţii)5.În prezent ideea este susţinută prin dispoziţiile art. 543 alin. (3) Noul Cod civil, care prevăd că "prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil".

În raport de faptul că obiectul contractului vizează doar transmiterea temporară a dreptului de folosinţă, calitatea de comodant nu este neapărat legată de calitatea de proprietar al bunului, ea putând aparţine și altor persoane cum ar fi un uzufructuar sau un locatar. Comodatarul nu poate fi el însuși comodant deoarece, după cum rezultă din art.2148 alin. 2 Cod civil, în afara unei stipulaţii contrare, el deţine bunul numai pentru folosinţă proprie. Bunul împrumutat poate face însă obiectul unui contract de depozit deoarece depozitarul nu se poate folosi de lucru, iar păstrarea in depozit nu contravine intereselor comodantului6

Anumite bunuri proprietate publică pot forma obiectul unui contract de comodat. Astfel art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede că „Statul si unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica, ori serviciilor publice”.

Promisiunea de împrumut. Facem menţiunea că atat în cazul acestui contract cât și în cazul contractului de împrumut de consumaţie este posibilă încheierea unei promisiuni de împrumut. Promisiunea menţionată trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru încheierea viitorului contract. Dacă s-a încheiat o astfel de promisiune și promitentul refuză încheierea contractului, iar bunul se află în detenţia beneficiarului promisiunii, instanţa, la cererea acestuia, poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract, sub condiţia, desigur, a îndeplinirii condiţiilor de valabilitate ale acestuia.

Menţionarea expresă din art. 2145 referitoare la posibilitatea încheierii unei promisiuni de contract ca și a posbilităţii ca în caz de refuz de încheiere a contractului să se poată obţine pe cale judecătorească o hotărâre care să ţină loc de contract, era necesară deoarece textul art. 1297 alin. 3 C. civ. cuprinzând norma de ordin general referitoare la promisiunea de a contracta, arată că

3

prevederea privind posibilitatea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de contract, nu se aplică contractelor reale, dacă legea nu prevede altfel. În acest fel s-a creat posibilitatea unei promisiuni de împrumut de folosinţă cât și de împrumut de consumaţie. Observăm că în cazul în care promitentul împrumutător nu respectă promisiunea de a încheia contractul, beneficiarul promisiunii are posibilitatea de a se adresa instanţei competente pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract, dar numai dacă bunul se află în detenţia acestuia din urmă. Explicaţia se bazează pe faptul că împrumutul este un contract real și nu poate lua naștere fără remiterea bunului.

Dovada contractului de comodat.

Dovada consimţământului părţilor se face conform regulilor de probaţiune specifice actelor juridice. Contractul nefiind sinalagmatic înscrisul sub semnătură privată se bucură de deplină valoare probatorie chiar dacă este încheiat într-un singur exemplar, formalitatea multiplului exemplar fiind prevăzută doar pentru contractele sinalagmatice.

Dovada faptului material al predării bunului împrumutat este posibilă prin orice mijloc de probă.

Secțiunea a III-a

Efectele contractului de comodat.

Drepturile comodatarului.

Spre deosebire de depozitar și la fel ca și locatarul, comodatarul are dreptul de a se servi de bunul împrumutat, acesta fiind scopul contractului. Folosinţa bunului este permisă conform destinaţiei ce rezultă din natura bunului sau stabilită prin convenţia părţilor. Ea nu poate fi transmisă unei alte persoane decât atunci când o astfel de posibilitate a fost prevăzută în convenţia părţilor(art.2148 C. cuv.).

Cu privire la drepturile comodatarului, trebuie să facem precizarea că, deși contractul este unul unilateral, se pot naște obligaţii și în sarcina comodantului. Astfel, în cazul intervenirii unor cheltuieli necesare care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului și atat de urgente pentru conservarea bunului încât comodantul nu a putut fi înștiinţat în timp util, comodatarul are dreptul de a fi despăgubit pentru efectuarea lor, dacă aceste cheltuieli nu au fost prilejuite prin fapta sa ori a persoanelor pentru care este ţinut a răspunde. La fel, în situaţia unor cheltuieli necesare la care comodantul, înștiinţat în prealabil, nu s-a opus. În situaţia în care comodantul refuză plata cheltuielilor, noul Cod civil prevede expres că comodatarul nu va avea un drept de retenţie, până la restituirea cheltuielilor suportate. Ca urmare el trebuie să se mulţumească cu executarea silită a obligaţiei fără a putea beneficia de avantajele dreptului de retenţie. Sub acest aspect, regimul juridic al contractului de comodat este diferit de cel existent sub reglementarea anterioară, cand se recunoștea un drept de retenţie comodatarului în situaţiile de mai sus.

Obligațiile comodatarului.

Obligația de a conserva lucrul împrumutat. Această obligaţie este prevăzută în mod expres de dispoziţia din articolul 2148 Cod civil, unde se arată : „comodatarul este ţinut să păzească și să conserve bunul împrumutat cu prudenţa și diligenţa unui bun proprietar.” El răspunde deci pentru pieirea sau deteriorarea, din culpa sa, a bunului împrumutat. Răspunderea există și în cazul

4

deteriorării bunului de către un terţ căruia el i-a încredinţat bunul. În aprecierea culpei sale, trebuie pornit de la faptul că acest comportament pe care trebuie să-l aibă comodatarul, este cel al unui bonus pater familias, adică al tipului abstract de om prudent, diligent și nu cel apreciat în funcţie de diligenţa depusă în legătură cu propriile bunuri.

Dacă bunul a pierit sau s-a deteriorat fără nici o vină din partea comodatarului, el nu este ţinut a răspunde. Nu există, deci, o răspundere a comodatarului pentru pieirea bunului ca urmare a folosirii lui normale.

Dacă bunul a pierit în mod fortuit, riscul pieirii fortuite îl suportă, cu anumite excepţii pe care le vom arăta mai jos, proprietarul, potrivit regulii res perit domino . Proprietarul poate fi comodantul, dar poate fi și un terţ.

Obligația de a folosi bunul conform destinației. Comodatarul are, cum am arătat, dreptul de a se folosi de bun, dar acest drept este limitat în sensul că folosinţa este permisă, după cum rezultă din art. 2148 alin.2 Cod civil, numai în funcţie de destinaţia ce rezultă din natura bunului respectiv sau din convenţia părţilor. Un autoturism nu poate fi folosit pentru a participa la curse dacă a fost împrumutat pentru o deplasare obișnuită într-o anumită localitate.

Sancţiunea care poate interveni în astfel de situaţii, este plata de daune- interese , suportarea riscurilor pierii fortuite a bunului (art. 2149 alin.2 C. civ.) sau chiar rezilierea contractului, deși este vorba de un contract unilateral7.

Suportarea cheltuielilor de folosință. Cheltuielile inerente folosirii bunului împrumutat sunt în sarcina comodatarului (art. 2151 alin.1 C.civ.) Este vorba de cheltuieli care sunt necesare pentru a se putea folosi bunul împrumutat, cum ar fi spre exemplu, benzina pentru folosirea unui autoturism, și nu de un contraechivalent al folosinţei, aceasta fiind gratuită. O eventuală obligaţie a comodatarului, asumată prin contract, de a plăti contravaloarea uzurii bunului nu echivalează cu o plată a contravalorii folosinţei bunului și nu duce la schimbarea naturii contractului în contract de locaţiune.

Obligația de restituire. In contractul de comodat, comodantul rămâne proprietarul bunului8 și ca urmare acest bun trebuie să-i fie restituit. Obligaţia de restituire către comodant există însă și atunci când comodantul nu este proprietarul bunului, ci un uzufructuar sau un locatar.

Creditorii obligaţiei de restituire sunt comodantul, reprezentantul său sau moștenitorii comodantului.

Obligaţia de restituire este principala obligaţie a comodatarului și este prevăzută expres de dispoziţiile art. 2155 C.civ. Ea are ca obiect chiar bunul împrumutat și nu un alt bun echivalent sau contravaloarea bunului. Comodantul nu poate fi obligat să accepte un alt bun în locul celui dat spre folosinţă, chiar dacă acesta are o valoare mai mare decât bunul împrumutat. Nici comodantul nu are dreptul să ceară restituirea altui bun sau contravaloarea acestuia dacă restituirea în natură este posibilă. Dacă părţile convin, comodatarul poate fi liberat de obligaţie și prin restituirea unui alt bun decât cel împrumutat. Suntem în prezenţa unei novaţii prin schimbare de obiect9.

In cazul în care bunul nu mai poate fi restituit în natură, comodatarul este obligat să achite contravaloarea lui, calculată în funcţie de valoarea de circulaţie a bunului la momentul pronunţării hotărârii. Numai în acest fel comodantul are posibilitatea să-și procure un alt bun în locul celui nerestituit. În această ipoteză nu se aplică prevederile art.1641 potrivit căruia debitorul de bună-

5

credinţă are opţiune între restituirea contravaloarii bunului de la data primirii sau cea de la data pierderii bunului, textul respectiv fiind aplicabil doar pentru ipotezele reglementate de art.1635 C. Civ. respectiv cand cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

Dacă bunul împrumutat este producător de fructe și nu s-a convenit în alt mod, comodatarul este obligat să restituie și fructele bunului. Evident că, în acest caz, în raport de dispoziţiile art. 550 C.civ., el are dreptul la restituirea cheltuielilor făcute pentru realizarea acestora.

Comodatarul nu poate refuza restituirea bunului invocând compensaţia cu o creanţă ce ar avea-o asupra comodantului, deoarece compensaţia poate opera între datorii care au ca obiect lucruri fungibile de aceeași natură (art. 1617 C. civ.), în schimb la comodat obiectul poate fi un bun nefungibil.

Restituirea trebuie făcută la locul stabilit prin contract, iar în lipsa unei astfel de clauze, potrivit regulilor generale în materie de predare a bunurilor individual determinate, la locul unde se afla bunul în momentul contractării(art. 1494 C. Civ.). În cazul în care comodatarul refuză restituirea bunului, comodantul poate pune în executare silită contractul, fără a fi nevoie de o hotărîre judecătorească deoarece acesta constituie, în anumite condiţii, titlu executoriu. În raport de prevederile art. 2157 C. Civ.,caracterul de titlu executoriu este condiţionat de încheierea contractului în formă autentică sau sub forma unui înscris sub semnătură privată cu dată certă.

Contractul are caracter de titlu executoriu doar pentru restituirea bunului în cazul încetării contractului prin expirarea teremnului sau prin decesul comodatarului. Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinţarea prevăzută are un caracter permanent(art. 2157 alin. 2).

Pentru ipoteza în care contractul nu poate fi dovedit cu înscris autentic sau cu înscris sub semnătură privată cu dată certă, precum și în ipoteza în care se cere restituirea anticipată a bunului pentru încălcarea obligaţiilor comodatarului sau pentru o nevoie urgentă și neprevăzută de bun a comodantului, acesta are un drept de opţiune între două acţiuni:

a. Prima acţiune este cea în revendicare, care implică dovada, uneori dificilă, a dreptului de proprietate. Ea are avantajul că este imprescriptibilă și poate fi intentată și împotriva terţelor persoane. Poate fi folosită cu succes numai dacă comodantul este și proprietarul bunului. Proprietarul poate revendica bunul de la comodatar chiar dacă nu are și calitatea de comodant. Comodatarul nu se poate apăra prin posesia de bună-credinţă sau prin invocarea uzucapiunii deoarece el este un simplu detentor.

b. o altă acţiune este cea bazată pe contract. Aici comodantul trebuie să-și dovedească doar această calitate și nu și pe cea de proprietar. Ea va reprezenta singura posibilitate pentru comodantul care nu este și proprietarul bunului și care va putea obţine restituirea bunului dovedind doar că a împrumutat bunul comodatarului. Această acţiune este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani.

6

Momentul restituirii. Momentul restituirii bunului depinde de durata împrumutului.

Dacă împrumutul este făcut pe termen determinat, obligaţia de restituire trebuie îndeplinită la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul, fără a fi nevoie de o punere în întârziere a debitorului.

Dacă nu s-a fixat un termen de restituire, acesta poate fi determinat în funcţie de momentul în care a fost satisfăcută trebuinţa comodatarului avută în vedere la încheierea contractului. În cazul în care, scadenţa obligaţiei de restituire nu poate fi determinată în acest fel, sub vechiul Cod civil s-a apreciat că termenul restituirii va fi determinat de către instanţă, pentru că folosinţa nu poate dura la infinit iar momentul respectiv nu poate depinde exclusiv de voinţa comodatarului10 . În prezent, pentru o astfel de ipoteză art.2155 C. Civ. prevede că ”dacă termenul nu este convenit și fie contractul nu prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul, fie întrebuinţarea are un caracter permanent, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la cererea comodantului.”

Restituirea anticipată a bunului. Spre deosebire de contractul de depozit, comodantul nu poate cere, în principiu, restituirea lucrului după bunul său plac. El poate cere restituirea înainte de împlinirea termenului sau satisfacerea trebuinţei comodatarului, numai

dacă, așa cum arată art. 2156 C.civ., are el însuși o nevoie urgentă și neprevăzută de bun. Există aici, după cum s-a mai spus, o atingere adusă forţei obligatorii a contractului, pentru cauză de impreviziune, care se explică, prin favoarea ce trebuie făcută comodantului, care prestează un serviciu gratuit comodatarului.11 De asemenea, restituirea anticipată poate fi cerută și atunci când comodatarul decedează sau când își încalcă obligaţiile contractuale.

Inexistența dreptului de retenție. Pentru garantarea creanţelor comodatarului împotriva comodantului în legătură cu bunul împrumutat, art. 1570 C.civ.din vechiul Cod civil instituia un drept de retenţie în favoarea comodatarului până la plata cheltuielilor extraordinare, necesare și urgente făcute pentru conservarea lucrului dar și a altor creanţe ale comodatarului născute în legătură cu bunul, cum erau, de pildă, cele privind despăgubirile datorate comodatarului pentru pagubele create de viciile ascunse ale bunului. În prezent art. 2153 C civ. prevede că în nici un caz comodatarul nu poate invoca un drept de retenţie asupra bunului împrumutatat pentru garantarea unor astfel de obligaţii. Se constată deci o optică total diferită a actualului Cod civil asupra acestui aspect, bazată probabil pe ideea prestării unui serviciu gratuit de către comodant, comodatarului.Găsim aici o altă diferenţă faţă de depozit , depozitarul beneficiind de un drept de retenţie până i se plătește sumele datorate.

Responsabilitatea împrumutatului.

Răspunderea comodatarului faţă de comodant este o răspundere contractuală, în timp ce faţă de terţi el va răspunde pe temei delictual.

În stabilirea răspunderii, trebuie pornit de la faptul că proprietar al bunului rămâne comodantul sau o altă persoană, atunci când împrumutul este făcut de altcineva decât proprietarul. Ca urmare, comodatarul nu răspunde de pieirea sau deteriorarea bunului împrumutat din cauză de forţă majoră, fiind aplicabilă regula res perit domino. Cu toate acestea, sunt unele situaţii în care răspunderea pentru pieirea bunului din motive de forţă majoră, revine totuși comodatarului:

7

- când comodatarul întrebuinţează bunul contrar destinaţiei rezultate din natura sa, ori stabilite prin contract;

- când prelungește folosinţa bunului după scadenţă , dacă nu poate face dovada că bunul ar fi pierit și la comodant chiar dacă ar fi fost restituit la timp (art. 2149 alin 2 C. civ.);

- dacă ar fi putut salva lucrul împrumutat întrebuinţând un bun propriu, sau dacă, neputând salva decât unul dintre cele două bunuri, l-a preferat pe al său, lăsând să piară cel al comodantului (art. 2150 C.civ.)

Din moment ce în situaţiile menţionate comodatarul răspunde pentru pieirea sau deteriorarea bunului împrumutat din cauză de forţă majoră, el va răspunde și când aceste consecinţe se produc din caz fortuit, chiar dacă texul art. 2149 alin.2 face referire doar la forţa majoră.

Comodatarul răspunde și pentru pieirea sau deteriorarea bunului din vina sa. Pentru a înlătura această responsabilitate, el este cel care trebuie să dovedească că bunul a pierit, ori s-a deteriorat, din motive fortuite sau ca urmare a unei folosinţe normale și fără vină din partea sa. Sarcina probei în acest sens revine deci comodatarului și nu comodantului, obligaţia fiind considerată în doctrina franceză, o obligaţie de rezultat.12

Răspunderea comodatarului funcţionează și în cazul în care deteriorarea sau pieirea bunului se datorează unui terţ, căruia el i-a încredinţat bunul. În ipoteza în care comodatarul, cu acordul comadantului ar încheia el însăși un contract de comodat, el va răspunde pentru

deteriorarea bunului produsa de catre propriul lui comodatar, fără a putea invoca împotriva comodantului drept cauza exoneratoare de raspundere, fapta tertului. Comodantul ar putea acţiona chiar el împotriva terţului cu o acţiune în despăgubiri, dar nu pe temei contractual, ci delictual, dacă sunt îndeplinite condiţiile acestui gen de răspundere. Existând această răspundere chiar când bunul este dat în folosinţă unui terţ cu acordul comodantului, cu atât mai mult va exista răspunderea în situaţia în care folosinţa bunului de către terţ nu are acceptul comodantului iniţial.

Pluralitatea de comodatari. În situaţia în care bunul a fost împrumutat mai multor comodatari, în raport de dispoziţiile art. 2154 C. civ., există o răspundere solidară a fiecăruia dintre aceștia, faţă de comodant. Este un caz de solidaritate legală pasivă care, poate fi înlăturat prin convenţia părţilor.total sau partial. (pentru unul sau o parte dintre comodatari)

Obligațiile comodantului.

Contractul de comodat este un contract unilateral așa încât, încheierea lui dă naștere la obligaţii doar în sarcina comodatarului. Pentru comodant nu se nasc obligaţii în momentul încheierii contractului, dar este posibil ca datorită unor împrejurări apărute pe parcursul executării contractului, să ia naștere unele obligaţii extracontractuale în sarcina acestuia.

Restituirea cheltuielilor de conservare a lucrului.

Potrivit art. 2151 alin. 2 „comodatarul are dreptul să îi fie rambursate cheltuielile pentru lucrările necesare asupra bunului care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, atunci când

8

comodantul, înștiinţat în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenţei lucrărilor, acesta nu a putut fi înștiinţat în timp util”. Comodantul este deci, dator să restituie comodatarului acele cheltuieli făcute cu conservarea lucrului împrumutat, ce au avut caracter necesar și au fost acceptate de comodant, sau au avut caracter necesar și atât de urgent încât acordul comodantului nu a putut fi solicitat.

Comodatarul nu are dreptul de a pretinde de la comodant cheltuielile facute strict pentru folosirea bunului acestea rămânând în sarcina sa.

Cheltuielile utile si cele voluptuare cu privire la imobilul ce a format obiectul comodatului vor putea fi recuperate doar în condiţiile și după regulile prevazute art. 584 si 585 Cod civil pentru autorul lucrării de rea-credinţă deoarece el este un simplu detentor al bunului.

Plata despăgubirilor pentru daunele provocate de viciile bunului împrumutat.

Comodantul este obligat să-l despăgubească pe comodatar de eventualele prejudicii suferite ca urmare a viciilor bunului împrumutat, dacă el cunoștea existenţa acestor vicii și nu le-a comunicat comodatarului. Răspunderea comodantului este una extracontractuală, respectiv delictuală și urmează a fi angajată în condiţiile art. 1357 C.civ. Tot pe temei delictual, va răspunde comodantul și în caz de împiedicare sau stânjenire a comodatarului în folosirea bunului împrumutat de către terţul căruia comodantul i-a transmis proprietatea bunului respectiv. Dacă comodantul a înstrăinat bunul către un terţ, acestuia nu-i este opozabil contractul de comodat și poate să-l revendice oricând de la comodatar, așa încât este justificată antrenarea răspunderii comodantului pentru fapta sa ilicită. Dacă însă, prin contract comodantul și-ar asuma și obligaţia de garanţie, ceea ce în practică nu prea se întâmplă, răspunderea ar fi una contractuală.

Comodatarul nu are, după cum s-a arătat mai sus, un drept de retenţie asupra bunului pentru plata despăgubirilor sau cheltuielilor datorate de către comodant în condiţiile de mai sus.

Încetarea contractului de comodat

Restituirea bunului. Cel mai frecvent, contractul de comodat încetează prin restituirea bunului de către comodatar la expirarea termenului convenit, sau după satisfacerea trebuinţelor avute în vedere de părţi la încheierea contractului, sau prin restituirea anticipată, la cerererea comodantului.

În principiu, comodatarul poate restitui bunul din proprie iniţiativă și înainte de termen, exceptând situaţia în care termenul a fost convenit și în interesul comodantului.

Rezilierea contractului. În caz de nerespectare culpabilă a obligaţiilor de către comodatar, se admite în doctrină13, posibilitatea pentru comodant de a cere rezilierea contractului, deși rezilierea este o sancţiune specifică contractelor sinalagmatice, iar contractul de comodat este un contract unilateral.

14 Sub regimul juridic al codului anterior, contractul înceta prin decesul comodatarului în ipoteza în care a fost încheiat în considerarea calităţilor personale ale acestuia și deci avea caracter intuitu personae. În caz contrar, drepturile și obligaţiile contractuale se transmiteu moștenitorilor comodatarului.

Decesul comodarului. Contractul nu încetează în cazul morţii comodatarului, dar comodantul poate cere restituirea anticipată a bunului atunci când comodatarul a decedat, așa cum rezultă din

9

dispoziţiile art. 2156 C. civ. În această situaţie contractul are caracter de titlu executor în privinţa obligaţiei de restituire a bunului(art. 2157 C. civ.) dacă a fost încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă.14. Decesul comodatarului nu constituie deci cauză de încetare de drept a contractului, dar comodantul poate face să înceteze contractul prin solicitarea restituirii anticipate a bunului.

Comodatul poate înceta și prin unele din modurile generale de stingere a obligaţiilor, cum ar fi: confuziunea, remiterea de datorie sau darea în plată.

10