Coloranti pentru par

Colorarea sau vopsirea parului nu este un apanaj al lumii moderne, ea se practica in forma naturala din antichitate. Este cunoscut faptul ca femeile egiptene utilizau o vopsea naturala, kohl (kohol), probabil o sulfura de plumb (galena) pentru a colora in negru parul, genele si sprancenele. Apoi se utiliza henna, o pulbere uscata a frunzelor de Lawsonia alba, Lawsonia spiona si L. inermis, utilizata pentru a obtine culoarea rosie.Schimbarea culorii parului trebuie sa fie o decizie bine gandita, tinand cont de o serie de factori: daca culoarea aleasa avantajeaza persoana, daca exista posibilitatea continuarii vopsirii cu regularitate, pentru ca firul dupa un timp sa nu apara in diferite nuante, iar cel mai important fapt care trebuie sa se tina seama este consecinta daunatoare asupra firului de par, precum si unele intolerante care pot sa apara sub forma de iritatii, prurit, eczema etc. Se recomanda de aceea ca inainte de a trece la vopsitul parului, sa se efectueze un test de utilizare si toleranta: se aplica putin vopsea in spatele urechii sau in plica cotului, dupa ce portiunea respectiva a fost stearsa cu alcool. Daca dupa 24 ore sau in acest interval nu apare nici un fel de iritatie sau roseata se poate recurge la vopsire.Vopsirea se evita in cazuri de surmenaj, anemie, depresiune nervoasa sau in cazul in care parul are tendinta de scadere excesiva.Un bun colorant trebuie sa indeplineasca urmatoarele calitati:

- sa coloreze parul, fara sa afecteze structura si luciul parului, sa nu distruga tija parului;

- sa nu aiba efecte toxice asupra parului si pielii;

- sa nu posede o actiune iritanta primara si sa nu manifeste o actiune de sensibilizare;

- sa fie stabil la aer, lumina solara, apa sarata;

- sa nu-si schimbe culoarea la aplicarea preparatelor de toaleta cum sunt, briantine, lotiuni de decor, lacuri, sapunuri, sampoane;

- sa nu se decoloreze cand parul este tratat cu substantele alcaline, reducatoare, oxidante sau in decursul procesului de ondulare permanenta.

Colorantii pentru par se impart in trei grupe, tinand cont de provenienta lor: coloranti vegetali, metalice si sintetici organici.

1. Coloranti de provenienta vegetala. Henna. Dintre colorantii naturali, henna prezinta si astazi o mare importanta. Ea este constituita din pulberea uscata obtinuta din frunzele arbustului Lawsonia (cultivat in Egipt), recoltate inainte de inflorire. Calitatile de colorant se datoreaza Lawsonei (2-hidroxi-1-4 naftochinona), solubila in apa la cald, in solutii acide, un colorant specific keratinei. Se utilizeaza sub forma de pasta obtinuta din pulbere si apa calda usor acidifiata cu acid citric, adipic sau alti acizi la pH aproximativ 5,6. Pasta rezultata se aplica cu o perie pe parul spalat, se lasa timp de 50-60 minute, invelind capul cu prosopul cald, dupa care se spala complet cu sampon, se clateste si se usuca. Timpul de tratament depinde de nuanta care dorim sa o obtinem, conditia parului, calitatea pulberii, pH-ul pastei si temperatura la care se aplica.Henna prezinta avantajul ca nu este iritanta, nu produce sensibilizari, nu este toxica daca se aplica local dar nici sistemic, culoarea obtinuta este destul de stabila, ea se fixeaza pe tija parului, pana cand colorantii metalici invelesc firul de par. Acest colorant prezinta si o serie de dezavantaje, printre care domeniul de colorare este limitat la nuanta roscata, trebuie evitat contactul dintre colorant si unghii a carei keratina se poate colora (se evita prin protectia cu manusi). Utilizarea repetata a coloratiei poate produce o coloratie roscata, efect care poate fi corectat prin asociere de indigo naturali obtinut din frunzele de Indigofera.

O

O

În ţara noastră, pentru vopsirea părului se foloseau frunzele de nuc. Cel mai cunoscut produs este însă, pulberea uscată de frunze de Henna (Lawsonia inermis L). Constituenţii cei mai cunoscuţi ai frunzelor de Henna sunt acidul galic, taninurile, polizaharidele, între care mucilagiile reprezintă cca.11 %) şi lawsona (2-hidroxi-1,4-naftalin diona) (0,5 - 1 %), care este

principalul responsabil de modificarea culorii părului. Lawsona se găseşte în plante sub formă de glucozide (henozide A, B şi C) care sunt hidrolizate în timpul extracţiei în mediul apos. Lawsona are proprietăţi colorante (păr, piele, unghii), antiseptice şi astringente. Frunzele uscate de henna sunt aplicate sub forma unei paste apoase pe păr, fie ca atare, fie în amestec cu alte plante cum ar fi indigoul sau muşeţelul. Utilizarea plantei are o serie de dezavantaje între care domeniul redus de nuanţe ( roşcate, atunci când se utilizează numai Henna), timpul lung de contact (se lasă pasta pe păr 10-12 ore), rezultate mai bune dacă pasta este aplicată fierbinte. Cu toate acestea, colorantul este neiritant, culoarea este frumoasă şi produsul este total "natural". Valoarea pH-ului în timpul aplicării se încadrează în domeniul slab acid).

Campeche

Lemnul de Campeche (sau lemnul de India), proaspăt tăiat, prezintă o coloraţie galben-oranj care, sub efectul aerului şi al umidităţii, devine roşie închis. Hematoxilina (care reprezintă cam 10 % din compoziţia lemnului) se transformă prin oxidare în hemateină, care este colorantul propriu-zis.

HOOH

O

OH

OHHO HO OH

OH

O

OHO

Hematoxilina Hemateina

Această moleculă permite obţinerea tentelor albăstrui, violacee sau negre. În afara efectului de colorare a cheratinei, şi în special a părului, mai ales în combinaţie cu Henna (Henné noir - Henna negru), hematoxilina prezintă activitate antiinflamatoare.

Hena compusa. Un domeniu mai larg de colorare se poate obtine prin asocierea de pirogalol si sulfat de cupru sau alte saruri metalice, obtinadu-se o serie de nuante de maro pana la negru. Acest amestec se evita a se aplica pe rani, deoarece nu este lipsit de toxicitate.

Musetelul. Se utilizeaza florile proaspete, recoltate de la Matricaria chamomillae. Se utilizeaza sub forma de solutie extractiva apoasa (infuzie) sau pasta preparata din flori. Pentru colorarea parului se foloseste pasta obtinuta din 2 p flori de musetel si 1-2 p caolin, care se amesteca pana la consistenta de crema fluida cu apa calda; se aplica pasta pe cap si se mentine 15-60 minute in functie de nuanta ce dorim sa o obtinem.Florile de musetel se mai utilizeaza pentru a da luciu parului, prin clatire cu solutii extractive sau sampoane cu musetel. Se utilizeaza in concentratie de 5% sau un echivalent in extract.Dintre colorantii naturali se mai foloseste indigoul, un colorant extras din plante din zona tropicala, cu care se poate realiza culori variind de la negru-albastrui, pana la rosu aprins.

2. Coloranti metalici. Dintre compusii metalici se folosesc mai frecvent, compusii de argint, cupru, fier, nichel si cobalt si mai putin sarurile de bismut. Actiunea de colorare s-ar datora probabil unor sulfuri formate prin reactia dintre sulful din keratina si sarurile metalice sau oxizilor metalici rezultati prin actiunea reducatoare a keratinei asupra sarurilor metalice. In urma reactiilor se formeaza saruri insolubile care se depun ca un film de-a lungul firului de par, imprimand parului aspectul caracteristic metalic inchis. Reactia decurge lent, viteza si intensitatea depinde de concentratia solutiei, efectul luminii si a aerului.

Colorantii de plumb. Substanta utilizata obisnuit pentru colorare este acetatul de plumb, asociat de obicei cu sulf precipitat, glicerina si apa. pentru colorarea parului se foloseste asa-numitele “regeneratoare de par” care contin saruri de plumb sau argint:

Sulf precipitat 2,0 g

Clorura de amoniu 1,0 g

Acetat de plumb 1,0 g

Glicerina 10,0 g

Alcool 15,0 g

Apa la 100,0 g

In locul sulfului se poate utiliza tiosulfatul de sodiu.Actiunea plumbului ca si colorant este lenta si progresiva, colorarea in cenusiu trece de la galben prin maro la negru.Intensitatea coloratiei depinde de concentratie in sare de plumb din preparat, numarul utilizatorilor. Preparatul nu prezinta toxicitate, datorita interactiunii ionului Pb2+ cu proteinele parului, totusi utilizarea indelungata a preparatului poate sa duca la intoxicatii.

Coloranti de argint. Acesti coloranti se folosesc in solutie apoasa amoniacala, care favorizeaza fixarea pe par pentru o scurta perioada, inainte de a se aplica solutia cu agentul reducator (pirogalol, metabisulfit de sodiu). Se utilizeaza in acest scop doua solutii:

Solutia 1:

Azotat de argint 5,0 g

Azotat de amoniu 3,0 g

Hidroxid de amoniu conc. q.s. (pana la dizolvare) Apa distilata la 100,0 g

Solutia 2:

Pirogalol 4,0 g 3,0 g

Metabislufit de sodiu - 1,0 g

Alcool 46,0 g -

Apa 50, 0 g la 100, 0 g

Se aplica pe par solutia 1, dupa 5 minute solutia 2.Pentru a obtine nuante mai deschise se utilizeaza concentratii de 0,5-1g% azotat de argint.Sarurile de argint produc pe par o nuanta metalica verzui-negru, care poate fi modificata prin adaus de cupru, cobalt sau nichel, in diferite proportii, cand se obtin nuante de la blond-cenusiu pana la negru:

Azotat de argint 3,0 g 5,0 g

Sulfat de cupru - 2,50 g

Sulfat de nichel 0,02 g -

Hidroxid de amoniu q.s. q.s.

Apa distilata 100,0 g 100,0 g

La preparare se adauga o cantitate necesara de hidroxid de amoniu, pana se dizolva precipitatul format. Aceste solutii poseda un efect de colorare mai slab, de aceea necesita aplicare de 2-3 ori pe zi.

Saruri de cupru, nichel si cobalt. Aceste saruri se utilizeaza singure sau in asociere cu sarurile de argint, cand se obtine un domeniu de culori; si in aceste cazuri culoarea este evidentiata prin aplicarea ulterioara a unei solutii de 3-5% pirogalol.Se mentioneaza utilizarea sarurilor de cupru, cobalt, fier,, in combinatie cu tioli, cum este tioglicolatul cand rezulta culori maro inchis. Se utilizeaza de asemenea complecsi ai metalelor cu liganzi organici (baze organice) ai cationilor, fier, cupru, cobalt, molibden, vanadiu, crom, ruteniu. Pentru a favoriza penetrarea colorantilor metalici,

combinatii complexe se asociaza cu agenti reducatori cum este ureea si enzime proteolitice, urmate de tratamente cu agenti oxidanti.

Coloranti de bismut. Actioneaza in mod progresiv ca si sarurile de plumb in procesul de colorare a parului. Culorile care se obtin de la blond catre mediu sau castaniu inchis:

Citrat de bismut 5,0 g

Hidroxid de amoniu q.s.

Tisoulfat de sodiu 3,0 g

Apa distilata la 50,0 g

Preparare: se dizolva citratul de bismut in apa, se adauga hidroxid de amoniu pana se obtine o solutie limpede, apoi se dizolva tiosulfatul de sodiu.

3. Coloranti organici sintetici. Preparatele moderne utilizate pentru colorarea parului cuprind in majoritate coloranti organici sintetici; datorita capacitatii lor de penetrare a tijei parului un aspect placut natural, iar domeniul de colorare cuprinde o paleta mai larga. Se mentioneaza ca azi se utilizeaza peste 1900 de compusi organici se folosesc in trei domenii: 66% pentru a obtine nuante diferite de cele naturale care sunt in ton cu moda; 33% pentru a masca parul incaruntit si 1% in scop de coloranti obisnuiti.Dintre colorantii sintetici organici se utilizeaza colorantii de anilina paratoluendiamine, care prin oxidare formeaza un produs cu o mare putere de fixare pe par.Colorantii de par se pot clasifica dupa actiunea si durata coloratiei, in: coloranti temporari, permanenti si decoloranti.

Coloranti temporari. Constau din asocieri de coloranti cu un acid, de obicei organic si se prepara sub forma de pulbere sau lichid.Colorantii pulbere, se obtin din amestecul unui colorant cu acid tartric sau citric, ambalate in pachete sau capsule. Ei se utilizeaza ca lichide de clatire a parului umed imediat dupa samponare dizolvand continutul unui ambalaj in aproximativ 500 ml apa calda; solutia obtinuta se toarna in mai multe reprize peste parul umed imediat dupa samponare. Colorantul va fi absorbit de cuticula parului dar nu penetreaza in cortex sau maduva, colorantul putand fi astfel usor indepartat cu sampon. Efecte bune de colorare se pot obtine prin utilizarea apelor de clatire formulate pentru culorile albastru, roz, galben auriu sau roscat; ele dau efecte bune pe parul deschis, alb, blond sau maron.

O formula cuprinde:

Colorant 5,0 g

Acid tartric 95,0 g

Unele industrii furnizeaza solutii acide de clatire, care constau dintr-un solvent de baza la care se asociaza un colorant:

Acid citric 30,0 g

Alcool 20,0 g

Apa 50,0 g

La prepararea solutiilor colorantilor se utilizeaza apa distilata, la care este recomandabil sa se adauge si un agent de complexare, care sa previna schimbarea culorii ce ar putea surveni accidental datorita ionilor metalici. Uneori se utilizeaza solutii concentrate, care se dilueaza in momentul utilizarii.In ceea ce priveste acizii utilizati s-a constat ca rezultate bune se obtin cu acid tartric, acid citric, rezultate nesatisfacatoare se obtin cu acidul acetic.

Mai sunt utilizate de asemeni si sampoanele colorate, pentru a obtine diferite grade de intensitate a coloratiei; in aceste cazuri colorantul trebuie sa fie solubil in apa. Obisnuit se asociaza 0,50-2% colorant in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem; aceasta se dizolva in apa si se amesteca cu o baza de sampon cu trietanolamina sau laurilsulfat de trietanolamina. Pentru a favoriza absorbtia se

ajusteaza pH-ul in jur de 5, care se tatoneaza experimental pentru fiecare colorant.Nu se ajusteaza pH-ul sub deoarece colorantul poate fi iritant pentru ochi, daca se utilizeaza o cantitate mare de sampon. Nuantele de culoare se obtin prin teste individuale a colorantului utilizat.

In scop de colorare temporara se utilizeaza si spray-ul sub forma de solutie apoasa sau hidroalcoolica; in aceste cazuri trebuie avut in vedere solubilitatea colorantului, compatibilitatea acestuia cu gazul propulsor. Se mai pot utiliza spray-uri cu solutii coloidale a unor macromolecule, polivinilpirolidona in concentratie de 3% in apa sau in mediu hidroalcoolic:

Spray baza:

Polivinilpirolidona 3,0 g

Monolaurat de propilenglicol 0,30 g

Alcool 950 96,70 g

Parfum solubil in alcool 0,25-0,50 g

Preparare: se dizolva colorantul intr-o parte de alcool si polivinilpirolidona in restul de alcool. Se amesteca, se adauga parfumul si monolauratul de propilenglicol.Flaconul cu spray contine:

Spray baza 40 p

Gaz propulsor 11/12 (50:5) 60 p

Rezultate mai bune se pot obtine utilizand substante cum sunt eticeluloza si PVP/AV copolimeri. In aceste baze de spray se pot conditiona dioxid de titan sau pulberi metalice cu efect de aur sau argint:

PVP/AV 60:40 6,0 g

Alcool 950 72,0 g

Alcool izopropilic 20,0 g

Propilenglicol 2,0 g

Dioxid de titan 15%

Pulberi metalice 10%

Se conditioneaza sub forma de spray: spray baza 60 p gaz propulsor 40 p.

Coloranti permanenti. In colorarea permanenta cel mai frecvent se utilizeaza colorantii de provenienta organica:Exemplu:

4,4-diaminodifenilamina 0,70 g

2,6-diaminopiridina 0,70 g

Amoniac 25% 4,0 g

Apa la 100,0 g

Preparare: amestecul de vopsea (14 g) se amesteca cu peroxid de hidrogen (6 ml, 20 volume) si se trateaza parul 20 minute. Se obtine o culoare albastru-verde.Indepartarea colorantilor oxidanti de pe par se poate face cu mai mult sau mai putin succes prin tratarea parului cu substante reducatoare, cum este hiposulfitul de sodiu sau formaldehidsulfoxilatul de sodiu, utilizat in concentratie de 5%. Se mai utilizeaza si acidul formamidin sulfuric ca in formula:

Acid fromamdin sulfuric 1,50 g

Polivinilpirolidona 5,0g

Carbonat de amoniu 1,0 g

Amoniac 25% 2,50 g

Apa la 100,0 g

4. Decolorarea sau albirea parului. Prin procesul de decolorare sunt distruşi pigmenţii părului şi se creează astfel o bază pentru obţinerea unor nuanţe foarte diferite şi în special, a unor nuanţe mai deschise decât culoarea naturală. Trecerea de la păr brunet la păr blond numai prin intermediul coloranţilor nu este posibilă. Agentul de decolorare cel mai simplu este format dintr-o soluţie de apă oxigenată, activată de hidroxid de amoniu, care “umflă” părul, făcând posibilă penetrarea mai uşoară a decolorantului. Soluţiile de decolorare mai pot conţine şi alţi aditivi şi agenţi de condiţionare. Aditivii pot fi amestecuri de persulfaţi de amoniu sau potasiu care, deşi nu au acţiune decolorantă asupra melaninei dacă sunt folosiţi singuri, îmbunătăţesc efectiv acţiunea apei oxigenate.

Decolorarea parului se practica pentru a obtine o nuanta mai deschisa sau pentru a permite aplicarea mai buna a colorantilor (vopselelor). Decolorarea pigmentului melanic se realizeaza in general folosind peroxidul de hidrogen, in mediu alcalin de amoniac. Se utilizeaza obisnuit o solutie de 3-5% peroxid de hidrogen (10 sau 20 volume) care se alcalinizeaza imediat inaintea intrebuintarii, prin adausul de cateva picaturi dintr-o solutie concentrata de amoniac. Efectul decolorant se datoreaza actiunii oxidante a oxigenului eliberat sub actiunea alcalilor. Dupa aceea se clateste parul cu o solutie care contine 1:100.000 albastru de metilen sau un alt colorant albastru corespunzator.

In timpul oxidarii are loc o degradare a legaturilor S-S din par, in functie de timpul de expunere la efectul alcalilor. Parul inmuiat cu alcali este mult mai usor atacat de tioglicolati, de aceea se folosesc in special solutiile diluate pentru a preveni alterarile ulterioare ce pot avea loc. Parul fiind solubil intr-o oarecare masura in alcali devine moale, gelatinos la pipait, cand se uda este adeseori greu de pieptanat, iar dupa uscare este aspru si fragil.

Operatiunea de decolorare, se efectueaza uneori si inaintea celei de colorare; astfel culoarea neagra a parului poate fi mai usor aplicata printr-o predecolorare in culori pastel, rosu deschis sau auriu.

Pentru decolorare pot fi utilizate: paste, creme, pudre, care permite un control mai bun in utilizarea peroxidului de hidrogen. Pastele sau cremele de albire, sunt considerate cele mai actuale forme de albire. Ele se prepara prin amestecarea solutiei de peroxid de hidrogen cu o pudra absorbanta, imediat inainte de intrebuintare; aceste paste se aplica cu usurinta. O pulbere corespunzatoare pentru a forma pasta prin amestecare cu apa oxigenata, a fost o perioada de timp asa-numita “Henna alba”, denumire data impropriu carbonatului de magneziu, forma laevis, la care in afara de perhidrol se adauga si amoniac ca un activator.

Pulberi de decolorat. Contin substante oxidante si alcali incorporate intr-un excipient, care poate fi constituit in intregime din carbonatul de magneziu forma laevis:

Bicarbonat de amoniu 20,0 g

Bisulfat de amoniu 10,0 g

Carbonat de magneziu (laevis) 50,0 g

Carbonat de calciu (laevis) 20,0 g

Colorant q.s.

Bisulfatul de amoniu (NH4SO4) din formula actioneaza ca stabilizator al bicarbonatului de amoniu.In preparat se mai asociaza un oxidant, persulfat de amoniu (NH4)2S2O8 pana la 20%, el da un efect rapid pentru colorarea foarte deschisa, in mediul apos ele se descompun cu formarea de hidroxid de sodiu si peroxid de hidrogen. Culorile pot fi mai bine tonifiate daca parul se clateste cu apa care contine un colorant solubil in apa (albastru de metilen) care coloreaza parul in albastru slab, aparand

astfel mai alb in aparenta. In mod similar culorile galben pot fi eliminate sau reduse prin adaos de colorant albastru la pulberea alba.

Solutiile pentru decolorare. Contin in general doua flacoane de solutii care se amesteca imediat inainte de intrebuintare. Un flacon contin 20 sau 25 volume solutie a peroxidului de hidrogen si al doilea contine activatorul:

Flaconul I

Peroxidul de hidrogen 18,60 g

Acid tartric 0,80 g tanat de sodiu 0,60 g

Flaconul 2

Amoniac 4,50 g

Substanta (sapun de amoniu) 3,0 g

Apa la 100,0 g

Inainte de intrebuintare se amesteca volume egale din solutia 1 si 2.

Alte preparate lichide:Apa oxigenata 70,0 g

Apa distilata 30,0

Se spala parul de 2 ori pe saptamana:Flori de musetel 10,0 g

Apa la 1000 g

Se fierbe amestecul pana se reduce cantitatea la jumatate si se uda parul de 2-3 ori pe saptamana.

Produse pentru colorarea sau decolorarea părului

Modificarea culorii părului cu trecerea anilor sau dorinţa de a avea o culoare mai frumoasă sau în ton cu moda au determinat apariţia unor produse cosmetice adecvate acestor cerinţe. Dacă iniţial, femeile reprezentau segmentul de piaţă cel mai important, în ultimii ani, numărul bărbaţilor care utilizează produse colorante pentru păr este din ce în ce mai mare, fiind citată o cifră de aproximativ 130 milioane $ cheltuită de aceştia în anul 2001. Culoarea părului este determinată de prezenţa a doi pigmenţi melaninici, eumelanina şi feomelanina. Eumelanina se găseşte în părul blond, castaniu şi negru iar feomelanina produce nuanţe roşcate şi aurii. Fără a intra în detalii, este necesară precizarea că în structura firului de păr există două zone de interes, zona exterioară (cuticula) şi zona interioară (cortex). Această structură există la toate tipurile de păr, Asiatic, caucazian, hispanioc sau African.

Colorarea părului poate fi modificată numai aparent, prin folosirea unor produse de colorare sau nuanţare, care se îndepărtează uşor, sau în profunzime, prin intermediul unor coloranţi rezistenţi. Din acest punct de vedere piaţa sistemelor colorante pentru păr incvlude produse pentru:colorare temporară;colorare semipermanentă;colorare demipermanentă;colorare permanentă.Agenţii de colorare temporară sunt coloranţi acizi, solubili în apă, cu masă moleculară mare, care nu penetrează cuticula, ci acoperă, numai firul de păr. Deoarece nu include sisteme oxidante, nu decolorează părul faţă de starea iniţială a acestuia. Pot fi îndepărtaţi cu uşurinţa după una două şamponări.Agenţii de colorare semipermanentă sunt, de regulă, derivaţi antrachinonici sau derivaţi cu structuri de azobenzen. Nu acţionează în sisteme oxidative, au mase moleculare destul de mică, penetrează uşor cuticula, nu decolorează părul şi durează mai mult pe păr, fiind îndepărtaţi dupa 6 – 8 şamponări.Compuşii dedicaţi produselor de colorare demipermanentă sunt din categoria celor de oxidare şi, de regulă, au în structură grupe fenil. Sunt folosiţi cu compuşi oxidanţi (peroxizi), în concentraţie mică, de aproximativ 3 % (faţă de cca. 6 % concentraţia peroxidului în produsele de

colorare permanentă). Deşi oxidanţii au o concentraţie mică, apare fenomenul de decolorare a părului, dar în mai mică măsură, ceea ce face ca acest tip de produse să fie considerate mai puţin dăunătoare pentru păr decăt coloranţii permanenţi. Dintre avantajele acestui tip de produse se pot menţiona:acoperirea destul de bună a firului de păr;evitarea degradării firului de păr;posibilitatea înlocuirii amoniacului cu alcanolamine;rezistenţa mai bună în timp (cca. 20 de şamponări).Pentru sistemele destinate colorării permanente este necesară prezenţa oxidanţilor şi a amoniacului. Părul este decolorat de agenţii oxidanţi şi există pericolul degradabilităţii atât la nivelul cuticulei cât şi la nivelul cortexului.În acest caz culoarea se formeaza în interiorul firului de par si procesul de revopsire are loc numai dupa cresterea parului, la aproximativ 30-45 zile. Avantajul principal este acoperirea şi vopsirea părului cărunt.Coloranţii de oxidare sunt molecule mici, care penetrează cuticulul şi trec în cortex. Aceste specii reactive sunt apoi oxidate la molecule mai mari şi combinate cu alţi aditivi cunoscuţi ca agenţi de cuplare, formând diferiţi coloranţi. Produşii finali sunt molecule mult prea mari pentru a putea ieşi din păr şi capătă, astfel, caracter permanent. Ca şi în cazul permanentului, se lucrează cu soluţii alcaline, care înmoaie părul, permiţând penetrarea mai bună a precursorului. Mediul alcalin măreşte activitatea oxidantului (apa oxigenată, de exemplu, utilizată în concentraţii de 6, 9 sau 12 %), favorizează decolorarea iniţială a părului prin distrugerea pigmentului natural.

Această acţiune explică de ce există posibilitatea de a obţine o culoare mai deschisă decât cea naturală. Culoarea obţinută depinde de mai mulţi factori, între care concentraţia colorantului şi a peroxidului, condiţia iniţială a părului, timpul de menţinere.

Este necesară precizarea că procesul afectează părul, mai ales în cazul în care au fost aplicate şi procedee de ondulare permanentă. Părul nu trebuie să fie vopsit decât la câteva săptămâni după ondularea permanentă, niciodată înainte de aceasta, deoarece prin procedeele chimice de oxido-reducere implicate în permanent culoarea poate fi îndepărtată sau modificată. Combinarea celor două procedee duce la deteriorarea serioasă a părului.

Formularea produselor de colorare permanentă

Culoarea permanentă rămâne pe păr o perioadă nedefinită. Atunci când diferenţele nu sunt exagerate şi nu trebuie efectuată revopsirea, culoarea poate rămâne pe păr până când se tunde părul în operaţiile de rutină care vizează tipul de coafură. Produsele de colorare permanentă reprezintă în SUA cel mai mare segment al pieţii de produse adresate colorării părului (aproximativ 70 %) iar în cadrul acestora coloranţii de oxidare sunt, de departe, tipul cel mai important.În obţinerea produselor de colorare permanentă a părului sunt necesare trei tipuri diferite de substanţe, precursorul, agentul de cuplare şi agentul oxidant, cel mai adesea apa oxigenată.Formulele pentru colorare permanentă sunt formate din două componente care sunt menţinute separat până în momentul întrebuinţării. Prima componentă conţine precursorii colorantului de oxidare, care sunt compuşi aromatici reactivi, cu două grupe electronodonoare (efect + E), cum ar fi NH2 sau OH în poziţia para sau orto, uşor oxidabile. Printre cei mai importanţi precursori se numără: p-fenilendiamina, p-toluilendiamina, o-fenilendiamina, p-amino-difenilamina, p- şi o-aminofenolii. Agenţii de cuplare sunt, de asemenea, derivaţi de benzen cu aceleaşi grupe (NH2 sau OH) dar în poziţia meta unele faţă de altele, cu oxidabilitate mult mai mică. Cei mai cunoscuţi agenţi de cuplare sunt m-fenilendiamina, 2,4-diaminoanisolul (MMPD), rezorcina, 2-hidroxitoluenul, 6-metil-3-aminofenolul.

p-fenilendiamina Acid p-amino difenilamin

sulfonic

p-Fenilendiamina produce culoarea neagră. Acidul p-amino-difenilamin sulfonic este utilizat în formulările pentru păr blond. Culori intermediare se obţin prin intermediul altor derivaţi (Tabelul 3.4).

Formulele unor intermediari pentru colorarea permanentă

NHH2N 2

SO3HH2N NH

Variaţii de culoare se pot obţine cu ajutorul diferiţilor substituienţi introduşi în moleculă. Procesul de colorare este deosebit de complex şi în compoziţia vopselelor pentru păr pot intra trei până la 10 precursori individuali, în concentraţii de 0,01-5 %. Astfel, într-un produs de colorare produs de firma Gerovital Cosmetics Bucureşti sunt folosiţi, conform etichetei, următorii ingredienţi: p-fenilendiamină, 2,4-diaminoanisol, -naftol, p-aminofenol, o-nitro-p-fenilendiamină, m-amino fenol, rezorcină, 4-nitro-o-fenilendiamină, sulfat de N-fenil-p-fenilendiamină.Vehiculul colorantului sau baza de colorant pentru intermediarii coloranţilor de oxidare este un săpun sau soluţia unui agent tensioactiv, care satisfac condiţiile de umectare, împrăştiere şi penetrare necesare procesului. Oleatul de amoniu a fost mult timp compusul tensioactiv utilizat preferenţial în această direcţie, dar alcanol aminele şi detergenţii pentru şampoane de genul alcoolilor sulfataţi apar, de asemenea, în formulările de colorare. Pentru prevenirea oxidării premature, în compoziţii se mai pot adăuga agenţi antioxidanţi.

NH2

OCH3NH2

p-Metoxi-metafenilendiamina (MMPD)

NH2

H2N O

p-Etoxi-metafenilendiamina (EMPD)

CH2 CH3

Reacţiile chimice implicate în formarea coloranţilor din precursori, “in situ”(pe loc), nu au fost, încă, complet elucidate. Se ştie, însă, că sunt reacţii de oxidare şi condensare, produse la pH alcalin (asigurat de prezenţa amoniacului). Se crede că oxidarea are loc conform schemei:

H2N NH2 O O

Diamina Chinona

oxidare

sau:

NH2 NO2

Amina Nitroderivat

Oxidantul conţine, în principal, apă oxigenată (soluţie 6 %), care are un uşor caracter acid şi din această cauză se amestecă înainte de folosire cu o soluţie special preparată de amoniac (28 %). Deoarece apa oxigenată este instabilă, în produsele industriale este utilizată ca soluţie concentrată într-o soluţie purificată de acid fosforic 10 %, pentru a cărei stabilizare se folosesc fenacetina sau acetanilida. Pentru intensificarea acţiunii oxidante se utilizează persulfat de potasiu sau de amoniu. Cantitatea de amoniac este strict calculată de producător.Colorantul ideal trebuie să coloreze părul foarte bine, culoarea trebuie să prezinte stabilitate fizică şi chimică pe păr şi, în măsura posibilităţilor, compatibilitate cu alte procedee de tratament a părului. Produsul nu trebuie să aibă nici un fel de acţiune iritantă, alergică sau toxică. Coloranţii nu trebuie să aibă efecte mutagene, carcinogene sau teratogene.Astfel, p-metoxi-metafenilen diamina şi sarea sa sulfat, deşi folosite cu succes în preparate de colorare, s-au dovedit a avea efecte cancerigene asupra animalelor de experienţă (ingestie), în timp ce un omolog al său (EMPD) provoacă mutaţii la bacterii. Acest fapt a determinat scoaterea respectivilor compuşi din preparatele cosmetice, deşi efectul nociv asupra

oamenilor nu a fost demonstrat (cercetările asupra eventualului efect carcinogen ar costa cca. 500 000 $ şi ar dura 2 ani).Înainte de aplicarea colorantului este absolut obligatorie efectuarea unui test de sensibilitate, pe o şuviţă, în conformitate cu indicaţiile prospectului.

Colorarea semipermanentă

Produsele de colorare semipermanentă sunt acele produse ale căror efecte dispar după câteva spălări (5-10). Acoperirea părului alb se realizează în proporţie de aproximativ 50 %. Produsele de colorare semipermanentă sunt capabile de a oferi o plajă largă de culori, la temperatura camerei şi în absenţa oxidanţilor chimici. Lipsa apei oxigenate din compoziţiile pentru colorare semipermanentă prezintă avantajul că nu are loc deteriorarea părului. Nuanţele obţinute variază de la blond la brun, galben auriu la violet roşcat sau de la albastru la violet şi pot fi aplicate pe păr blond până la castaniu închis. Ca dezavantaj se menţionează faptul că, prin folosirea acestui tip de produse, nu se pot obţine nuanţele închise, apropiate de cele naturale, care se realizează cu coloranţii permanenţi.În compoziţia produselor de colorare semipermanentă intră coloranţi neutri, greu solubili, în general derivaţi simpli ai nitro anilinei, nitro fenilen diaminelor şi nitro amino fenolilor, care prezintă o substantivitate mai mare decât alte tipuri de coloranţi para substituiţi, în absenţa agenţilor oxidanţi. Se mai citează coloranţi azoici sau de dispersie, coloranţi complecşi cu metale, coloranţi antrachinonici. Aceştia din urmă pot fi încorporaţi într-un şampon tip cremă (preferabil cu un agent tensioactiv anionic) dar, ceea ce este foarte interesant se pretează amestecării cu un agent de ondulare permanentă, permiţând colorarea şi ondularea simultană a părului. Vehiculul coloranţilor semipermanenţi este constituit dintr-o emulsie apoasă de alcanol amide.

Eficacitatea coloranţilor semipermanenţi depinde în mare parte de concentraţia acestora, numai soluţiile concentrate oferind adâncimea necesară unei nuanţe. După aplicare, coloranţii sunt lăsaţi pe păr un interval de timp care poate varia între 5 şi 30 minute; în acest interval coloranţii pătrund în cuticul şi parţial în cortex, producând nuanţa dorită direct, fără a fi implicate transformări chimice intermediare. Produsele din această categorie sunt comercializate sub formă de loţiuni, spume (mousse) sau geluri. În compoziţie nu se introduc substanţe cu proprietăţi fixatoare, deoarece este necesară îndepărtarea excesului de colorant de pe păr prin clătire.

Produse pentru colorarea temporară (nuanţare)

Caracteristica principală a acestor produse constă în aceea că se depun numai la suprafaţa firului de păr şi pot fi eliminate cu uşurinţă, cu excepţia părului foarte deschis la culoare, chiar numai după o spălare. Iniţial, produsele de nuanţare au fost adresate persoanelor cu părul alb sau cărunt, oferind nuanţe de lila, albastru sau violet. În ultimii ani, au apărut produse de nuanţare pentru păr închis la culoare, ce aduc nuanţe luminoase, de auriu, roşu sau roşu de Burgundia (burgundy). Nuanţatorii produc coloraţii foarte slabe, care pot fi reduse şi mai mult, prin introducerea unui agent tensioactiv.Nuanţatorii pentru clătire utilizează coloranţi acizi, solubili în apă (numai din cei care sunt aprobaţi pentru acest scop) în amestec cu acizi (citric, acetic, tartric, boric sau adipic), sub forma unei dispersii fine, dar cu particule prea mari pentru a putea penetra cuticulul. Coloranţii utilizaţi în nuanţatori pot fi: Tartrazina, Amarant, Ponceau SX, Fuchsina acida (Magenta), Orange II, Galben Auriu FCP (Sunset Yellow FCP)1. Se recomandă utilizarea nuanţatorilor în concentraţii relativ mici (1 - 3 %) deoarece creşterea concentraţiei s-a dovedit a nu avea un efect proporţional asupra vopsirii, în schimb sunt mai dificil de manipulat şi pătează pielea capului sau a mâinilor. Comercializate sub formă de amestecuri solide sau concentrate lichide, produsele de nuanţare se dizolvă în apă înainte de folosire. Aplicate pe păr după şamponare, lasă pe acesta o peliculă colorată, transparentă. Preparatele mai noi se comercializează sub formă de şampoane sau spume colorante (mousse), formulate cu agenţi tensioactivi (de regulă anionici). Utilizarea agenţilor tensioactivi cationici poate avea ca efect vopsirea neuniformă, în special la limita de demarcaţie, între părul vopsit în prealabil şi cel netratat încă. În preparatele mai noi , de tip spumă sau gel, s-au introdus pigmenţi insolubili în apă sau pulbere de mică colorată. Acestea au efecte, atât de colorare, cât şi de fixare.În conformitate cu un brevet Henckel / Brev. German o loţiune de nuanţare conţine:

Cocamidopropil betaină 3,00 %,Alcooli graşi C12 - 18 3,00,Acid lauric 3,00 Emulgade 1000 N 2,00,Laureth sulfat de sodiu (Texapon N 70, *)

3,00,Metil paraben 0,20 ,Propil paraben 0,20 ,Acid izoascorbic 0,10 ,EDTA tetrasodic 0,25,1 - amino- 2 - metil – propanol 0,70 ,Albastru HC no.2 (HC blue no.2) 0,70,Violet 1,4 - D

0,30,Galben HC no.2 (HC yellow no.2) 0,40,Parfum 0,30,Apă q.s. 100,00

1

Nuanţatorii, care pot fi şi şampoane, conţin coloranţi sintetici solubili în apă, într-o varietate destul de mare de culori. Nuanţa obţinută depinde de colorantul folosit, cât şi de timpul de aplicare.