ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA MĂGURELE

CertA

S

Decembrie 2016

ECHIPA DE REDACŢIE

COORDONATOR

Iliescu Claudia

REDACTORI

Pahonţu Ana Maria

Moraru Georgeta

Filip Virgil

Chirobocea Nicolae

Vădan Mirela

COLABORATORI

I.S.J. Prahova

CCD Prahova

Primăria Măgurele

ISSN: 2537- 4397 ISSN-L: 2537- 4397

Decembrie 2016

CUPRINS

I. Pedagogia viitorului

1. Otilia NIŢICU, Gândirea critică- un alt fel de învăţare

2. Georgeta MORARU, Cartea-sprijin în activitatea didactică

3. Simona DUMA, Evaluarea, componentă fundamentală a procesului de

învăţământ

4. Claudia ILIESCU, Scoala incluzivă o necesitate în educaţia actuală

5. Cătălina SBÎRNECIU, Cultivarea creativităţii şcolarului de vârstă mică prin

activitatea de rezolvare şi compunere a problemelor

6. Andreea Daniela ION, Alternative pedagogice - pedagogia Waldorf

II. Să învăţăm ALTFEL! Activităţi educative

1. Sorin-Ştefan IOVAN, Educaţie şi calitate în şcoală

2. Mirela VĂDAN, Contribuţia activităţilor extraşcolare-teatrul la dezvoltarea

personalităţii elevilor

3. Adriana-Mihaela Petcu, Calitatea activităţilor extraşcolare Contribuţii la pregătirea

pentru viaţă a elevilor

4. Georgeta MORARU, Rolul familiei în educarea copilului

5. Nicolae Fanurie CHIROBOCEA, Fotografia şi valenţele ei educative

III. Corespondenţe Trecut-Prezent-Viitor

1. Alexandra Nicolae, O viaţă avem români...şi-o cinste!

2. Alexandra Stoica, Unirea românilor- un vis de secole

IV. Noi...despre Noi...cu Noi

1. Ana Maria Pahontu - În vizită la webhelp

2. Virgil Filip, Lorena Suciu - Aspecte ale primei reuniuni de proiect Erasmus+

Franta

1

GÂNDIREA CRITICĂ – UN ALT FEL DE ÎNVĂŢARE

Prof.inv.primar Niţicu Otilia- Ana

Învăţământul primar constituie cea mai importantă parte a sistemului de învăţământ datorită rolului şi funcţiilor deosebite pe care le exercită în formarea copilului. Vârsta şcolarului mic reprezintă stadiul ontogenetic în care instrucţia şi educarea produc cele mai mari schimbări asupra individualităţii umane. Nivelul la care se află organizarea şi structurarea sistemului biopsihic face ca stimulările selectate şi dirijate conştient să realizeze baza necesară deprinderilor şi capacităţilor de asimilare a conţinuturilor informaţionale ulterioare şcolarităţii: vorbirea, citirea, scrierea, calculul matematic, deprinderile de cultură civilizată, trebuinţele de ordin superior, motivele şi interesele modelate în aşa fel încât să-i permită elevului o evoluţie în parametrii specifici uneipersonalităţi acceptabile.

Un alt aspect care evidenţiază rolul învăţământului primar se referă la corelaţia dintre rezultatele educaţiei şi momentul la care aceasta se exercită în mod organizat.Transformările sociale, culturale şi economice din societate, ritmul tot mai accelerat al acestora impun restructurarea permanentă a sistemului şcolar. În consecinţă, şcoala este chemată să răspundă adecvat, oferind societăţii oameni pregătiţi corespunzător nevoilor actuale.

Temelia întregii munci de învăţare, de formare a deprinderilor si priceperilor se pune în clasele I-IV, şi în mare măsură începând chiar în clasa I. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp şi le permite elevilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situaţie de învăţare. Aceştia

nu trebuie să se simtă stingheri, să le fie teamă de reacţia celor din jur faţă de părerile lor, să aibă încredere în puterea lor de analiză, de reflecţie. Există unele persoane care consideră că dezvoltarea gândirii critice este un proces prea greu pentru copiii din grădiniţă datorită stadiilor dezvoltării inteligenţei copilului..

Practicarea timpurie a gândirii critice nu dăunează copilului, dacă este practicată corect, cu ajutorul suportului intuitiv. Folosirea neadecvată sau parţială a gândirii poate duce la dezvoltarea unui comportament tipic, a unui copil pasiv, leneş, care aşteaptă rezolvarea sarcinilor de lucru, iar efectul nu va fi deloc neglijabil ci, din punct de vedere moral, dăunător şi neproductiv. Eu consider că dezvoltarea gândirii critice trebuie să înceapă încă de la grădiniţă, plecând de la importanţa pe care o are în educarea copiilor, atât în plan atitudinal cât şi comportamental, în contextul în care formarea gândirii critice contribuie la educaţia pentru societate, contribuie la pregătirea viitorilor oameni conştienţi de faptele şi responsabilităţilor lor, capabili să desfăşoare o activitate creatoare, productivă şi pozitivă, în spaţiul în care convieţuiesc. Încă de mic, trebuie să considerăm elevul drept un participant activ şi creativ la propria formare. Trebuie avut în vedere că, formarea unor deprinderi de învăţare interactiv-creativă, antrenând efortul intelectual din partea copilului, cu cât sunt mai de timpuriu formate, fixate şi consolidate, cu atât au un efect formativ mai eficient, materializat în dezvoltarea capacităţilor intelectuale superioare care-i va ajuta pe copii la participarea activă, democratică a activităţii lor ulterioare.

2

Cu toţii ştim şi mai ales simţim că depăşirea problemelor se face mai uşor când suntem mai mulţi, de aceea soluţiile problemelor presupun colaborare şi cooperare. Toţi copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei necunoscute, spunându-şi părerile, bune sau rele. Noi, dascălii trebuie să-i învăţăm să asculte şi să accepte părerile celorlalţi, contradictorii sau nu. Numai astfel învăţarea va fi eficientă, realizându-se obiectivele propuse. În condiţiile unui învăţământ modern, în care demersul didactic trebuie să formeze o flexibilitate a competenţelor elevilor, utilizarea metodelor active devine o necesitate. Avem datoria găsirii metodelor şi procedeelor adecvate, eficiente care să cultive gândirea critică a elevilor şi să stimuleze creativitatea acestora. Stimularea potenţialului creativ al elevului impune cunoaşterea specificului şi nivelului sǎu de dezvoltare, a particularitǎţilor de vârstǎ şi individuale ale copilului şi relaţiilor determinative, în care este implicată creativitatea.

Gândirea critică îşi demonstrează utilitatea atunci când avem nevoie de idei noi, de soluţii în rezolvarea problemelor ivite pentru a obţine ceva, de a scăpa de ceva sau pentru a ne da seama ce vrem. Copilul trebuie educat în spiritul marilor valori ale civilizaţiei umane, împotriva violenţei , rasismului, intolerantei, etc. Educaţia vârstelor mici este considerată piatra de temelie a personalităţii fiecărui individ, de aceea educaţia trebuie să răspundă în primul rând nevoilor individuale ale fiecăruia dintre noi. Foarte importantă este şi participarea familiei la activităţile desfăşurate de către profesor. Aceasta reprezintă un factor important în dezvoltarea copiilor. Pentru ca acţiunile educaţionale ale celor două instituţii să aibă eficienţă este necesară o colaborare permanentă. Este imposibilă atingerea obiectivelor pe care învăţământul primar le urmăreşte dacă unul din cei doi factori - şcoală şi familie - nu se implică.

CARTEA – SPRIJIN IN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Prof. înv. primar Moraru Georgeta

,,O carte bine scrisă este asemeni unui covor fermecat care te poartă într-o lume în care nu ai putea avea acces în alt fel.”

Caroline Gordon

Răsfoind o carte, lecturând-o ,fiind desigur încântaţi de conţinutul si grafica sa, ne punem în mod firesc o seamă de întrebări: cum s-a realizat aceasta, cum s-a tipărit, de când se tipăresc cărţi, cât este tehnică şi cât este artă, cât este hârtie şi cerneală, dar nu în ultimul rând cât este minte, suflet şi lumină?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, consider că este necesar sa amintesc că scrisul, una din marile invenţii ale omenirii, este cel care a făcut posibilă existenţa cărţilor de astăzi. Dar în secolul al XV-lea, prin inventarea tiparului, germanul Johann Guttenberg, devine deschizătorul unei noi ere în istoria omenirii, în care cartea, ca miljloc de informare, devine acccesibilă unui public din ce în ce mai larg. Cartea – ca manieră specială de a trăi – a constituit de la apariţia ei un mediu optim de comunicare între oameni, o cale puternică de transmitere de la un timp la altul, de la o

3

societate la alta, de la un popor la altul, a valorilor culturale, ştiinţifice, artistice, zămislite în fiecare colţ din lume. Cartea a fost, este şi va fi un liant ce creează, dezvoltă şi menţine multitudinea şi varietatea relaţiilor interumane, pe care se sprijină existenţa socială.

Cel mai sigur prieten, şi cel mai bun, e cartea. Dacă vrei te încântă cu descoperirile ei, îţi dă o mai largă vedere, te întăreşte cu vorbe şi îţi dă ajutor dacă vrei. Unde să mai găseşti atâtea foloase, o fire mai lăudabilă , o veselie mai neschimbătoare atât de tăcută când e vorba de bârfă, cu atât de frumoasă rostire, atât de grăbită să te răsplătească, cu atât de neînsemnate dorinţe? ". Dacă sunt descusute cum se cuvine, cărţile vorbesc despre viaţa celorlalţi oameni şi despre noi înşine. Citindu-le observăm cum ne şlefuiesc mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelează sufletul cu sentimente pilduitoare. Altfel spus, volumele tipărite sunt poticniri în calea destinului nostru muritor sau, potrivit lui Sadoveanu, numai în preajma cărţilor "creşte lumina cea fără de amurg a unei umanităţi în care muritorii îmblânziţi vor birui tristeţea trecerii prin viaţă.

Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura o fost, este şi va rămâne o activitate de îmbelşugare cognitivă şispirituală specifică cititorului care va aprecia pe deplin un text literar, când va renunţa pentru o clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele problemele subiective în favoarea explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre care se scrie. Lectura nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare. În concluzie cititul este o hrana care te metamorfozează şi scoate din tine tot ceea ce te reprezintă. Un lucru important este şi calitatea cărţilor de a nu face zgomot, în schimb, îndemnându-te cu tainic cântec de sirenă, să le răsfoieşti, să le redeschizi, produc seisme culturale şi ştiintifice, dând naştere unor neaşteptate vibraţii spirituale. Fără îndoială, cărtile rămân personajele principale ale universului nostru cultural, continuând să modeleze mentalităţi şi să-şi manifeste eficienţa, contribuind la îndestularea culturală a umanităţii.

În ciuda tuturor acestor foloase pe care le aduc cărţile, în zilele noastre, când elevii se dezlipesc cu greu de calculator, când referatele se descarcă de pe Internet, când activitatea creatoare se reduce la copiat, părinţii şi profesorii trebuie să depună un efort îndoit pentru a-i convinge pe elevi să mai lase calculatorul din când în când în favoarea lecturării unei cărţi.

Dar cartea nu înseamnă doar foaia de hârtie pe care a fost publicată, ci conţinutul, informaţia; pentru că cititorul ştie că ceea ce dă identitate cărţii este experienţa intimă a lecturii, universul pe care i-l deschide acest izvor de cunoştinţe, şi nu aspectul ei, obiectul fizic.

Cerinţele societăţii moderne, schimbările din domeniul educaţional ce vizează apropierea învăţământului românesc de spiritul european, multitudinea cărţilor educaţionale apărute pe piaţă, dar, mai ales, experienţa personală de profesor, reprezintă motivele care au stat la baza acestei lucrări. Astfel, în contextul social actual se remarcă intensificarea unui proces dinamic care solicită tuturor domeniilor şi categoriilor sociale să ţină pasul cu evoluţia şi progresele societăţii. Aceste progrese au determinat schimbări şi în domeniul educaţiei. În aceste condiţii, cartea educaţională poate contribui la îmbunătăţirea calităţii în educaţie din perspectiva realizării idealului pedagogic, formarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor,

viitori adulţi. Aceasta este un instrument care ne ajută să decidem relevanţa şi coerenţa sistemului de învăţământ.

Noile tendinţe şi schimbările din cadrul sistemului de învăţământ din ultimii anii au determinat iniţierea unor programe de reformă care vizează necesitatea optimizării şi eficientizării calităţii în educaţie. În acest sens, o modalitate eficientă de îmbunătăţire a calităţii în educaţie o constituie producerea de

4

cărţi educaţionale, adaptate cerinţelor culturale, sociale şi ale sistemului educaţional. Pe de altă parte, societatea actuală se confruntă cu impactul informatizării, considerată cel mai important aspect vizat în ultimele decenii în proiectele de reformă educaţională.Totuşi, în pofida faptului că se dezvoltă în ritm alert produse educaţionale care au ca suport noile tehnologii informatice, manualul şcolar tipărit continuă să fie considerat principalul instrument pentru implementarea curriculumului.

Nevoia de informare, de educaţie, de comunicare este tot mai pregnantă în societatea în care trăim. În acest context, Ion Stoica este de părere că : „Adevărata putere este cunoaşterea, iar cartea este una dintre uneltele ei cele mai productive...Cartea nu poate să dispară, esenţa ei e biruitoare.....În ordinea modernităţii, tehnologia ultimelor decenii a creat instrumente informaţionale, cu o capacitate mai mare de condensare, cuviteze incomparabil superioare de înregistrare şi regăsire, de ordonare şi combinare. În mod evident, cartea rămâne însă maşina cu cele mai mari însuşiri integratoare, pentru că integrarea se împlineşte în etajul şi cu forţele receptării.” (I. Stoica, 2005, p 5). De-a lungul timpului, se remarcă preocupări pentru elaborarea unor cărţi de învăţătură şi a unor mijloace de instruire care să fie folosite în viaţa şcolară. Unul dintre acestea este manualul şcolar. Suntem în era informaţiei. În zilele noastre, mai mult ca oricând, este o cerere incredibilă de informaţii . Oamenilor le place să găsească şi să citească informaţii care să le îmbogăţească cunoştinţele , să le facă viaţa mai uşoară sau numai ca să se distreze sau să-şi petreacă în mod plăcut timpul liber. Omul are nevoie de informare, omul de afaceri are nevoie de informare, rapidă, scurtă şi la obiect. Aşa a apărut calculatorul şi reţelele de comunicaţii. Aşa a aparut internet-ul, dintr-o nevoie de comunicare rapidă, uşoară si fără griji.

Influenţa cărţii în educaţie nu poate fi înlocuită de televizor, internet. Aceasta rămâne un instrument educativ eficient, având un rol informativ, formativ, evaluativ, de sprijin a activităţii educative. Obiectivele educaţiei în secolul XXI vizează, în principal, dezvoltarea unui curriculum deschis, flexibil,

echilibrat, adaptabil la nevoile copiilor şi centrat pe formarea şi dezvoltarea competenţelor, într-un mediu care să asigure o învăţare eficientă. Aceste orientări se reflectă şi în proiectarea cărţilor educaţionale. Din perspectiva pilonilor învăţării, cartea educaţională trebuie să devină un instrument care să ne înveţe să ştim, să facem, să trăim împreună cu ceilalţi, să fim, să ne cunoaştem şi să schimbăm societatea. Aceasta îşi poate aduce contribuţia semnificativă la formarea competenţelor.

Activitatea de proiectare a cărţilor educaţionale începe prin analiza detaliată a programelor şcolare, adică a competenţelor generale, competenţelor specifice, activităţilor de învăţare şi conţinuturilor sugerate. Prin urmare, cărţile educaţionale sunt instrumente care detaliază conţinuturile, temele din programele şcolare.

Proiectarea cărţii educaţionale trebuie să se orienteze spre dezvoltarea multilaterală a personalităţii beneficiarului şi spre achiziţiile finale ale învăţării. În centrul procesului de elaborare a cărţilor folosite în procesul de predare+învăţare, se află beneficiarul care prezintă o serie de caracteristici psihologice privind învăţarea şi dezvoltarea. De aceea, autorul trebuie să cunoască şi să respecte particularităţile psihologice, caracteristicile procesului de învăţare la o anumită vârstă al beneficiarului. Aceasta reprezintă o condiţie de referinţă în activitatea de proiectare a cartii educationale.

În contextul actual, în care orientările moderne solicită o centrare pe competenţe şi pe beneficiar, se impune reconsiderarea statutului cărţii educaţionale, elaborarea unor noi generaţii de cărţi şi, mai ales, de manuale şi caiete de activitate independentă care să răspundă noilor prevederi şi nevoilor celor instruiţi. Manualele actuale contribuie în mare măsură la transmiterea de cunoştinţe, dezvoltarea gândirii critice, la consolidarea şi evaluarea achiziţiilor, moderat la cultivarea abilităţilor creatoare, la dezvoltarea capacităţilor cognitive şi afective, la educaţia socială şi culturală.Planificarea şi conducerea instruirii este fundamentată în mare măsură de către manualul şcolar. Manualul şcolar reprezintă un instrument util în mare măsură în desfăşurarea eficientă a procesului

5

educaţional. Toate cele trei activităţi (predare,învăţare, evaluare) se bazează pe manualul şcolar, ca fiind una dintre cărţile educaţionale fundamentale în desfăşurarea acestora. In calitate de professor cu multi ani de experienta in spate, consideră util un manual integrat în procesul educaţional.

Cartea educaţională, îndeosebi manualele evoluează în contextul procesului didactic, caracterizându-se prin notele definitorii ale şcolii în diferite etape ale dezvoltării ei. Acest gen de produse educaţionale deţin până în prezent un rol prioritar în procesul de învăţământ, în pofida prognozelor adepţilor supermedierii acestora prin intermediul tehnologiilor moderne. Preocupările actuale orientate spre perfecţionarea manualelor şcolare, spre elaborarea unor cărţi educaţionale de calitate în conformitate cu exigenţele şcolii contemporane certifică importanţa acestor surse informativ-formative în realizarea obiectivelor procesului educaţional. Pentru a spori eficienţa procesului educaţional, este bine sa se utilizeze cărţi educaţionale şi a softuri educaţionale în paralel cu manualele, caietele, dicţionarele, antologiile, culegerile, enciclopediile şcolare. INSĂ- apariţia cărţilor, bibliotecilor şi a librăriilor electronice aduce astăzi omenirea în faţa unei dileme: ce va aduce viitorul, cine va învinge? Oare hârtia, ca suport, va deveni o

amintire, aidoma pergamentului sau a altor materiale? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, adică indiferent de suportul cărţilor, putem spune împreună cu Miron Costin că "nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului, decât cititul cărţilor".

BIBLIOGRAFIE: Bârnaz, N.,(2002). De la curriculum spre un manual integrator, Revista Didactica Pro, Nr. 3 -4/2002. Bîrzea, C., Jigău, M., Căpiţă, L., Horga, I.,Velea, S. (coord), (2010). Restructurarea curriculumului naţional. Analiza condiţiilor de implementare. Bucureşti: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Bocoş, M., Jucan, D. (2010). Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculumului. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor. Piteşti : editura Paralela 45. Bontaş, I. (1994). Pedagogie. Bucureşti: Editura All. Cerghit, Ioan. (1980). Metode de învăţământ. Bucureşti: EDP. Cerghit, Ioan. (2002). Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii. Bucureşti: Editura Aramis. Dulamă, M.E. (2008). Metodologie didactică – teorie şi practică. Cluj: Editura Clusium. Manolescu, M. (2006).Curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar. Teorie şi practică. Bucureşti: Editura Credis. Stoica, I. (2005). Evaluarea curentă şi examenele. Ghid pentru profesori. Bucureşti: Editura Prognosis.

EVALUAREA, COMPONENTĂ FUNDAMENTALĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

prof. Duma Simona

Evaluarea este o componentă fundamentală a procesului de învăţământ care asigură creşterea eficienţei pedagogice şi are un rol deosebit de important în asigurarea unui feedback menit a regla procesul instructiv-educativ şi a încuraja formarea capacităţii de autoevaluare a elevului.

Evaluarea îndeplineşte funcţii pedagogice, dar şi funcţii cu caracter social deoarece priveşte învăţământul în relaţie cu celelalte sisteme sociale. Scopul

fundamental al evaluării este acela de cunoaştere şi apreciere a stării fenomenelor evaluate şi de reglare a activităţii, de aceea este necesar ca evaluarea să îndeplinească mai multe funcţii. Unele dintre acestea au caracter general, revenind acţiunilor evaluative, altele sunt specifice, decurgând din caracteristicile domeniului în care se desfăşoară acţiunea de evaluare.

În urma analizei opiniilor cu privire la funcţiile evaluării s-a constatat următoarea clasificare: funcţia socială,

6

funcţia pedagogică, funcţia de constatare, de informare, de diagnosticare, de prognosticare, de selecţie sau de decizie ( cf. Cucoş, 2002, pag. 372).

Funcţia socială decurge din rolul pe care-l are învăţământul în viaţa socială, din interacţiunea dintre acesta şi nivelul dezvoltării economice, politice şi culturale ale unei societăţi. Rolul evaluării este să „confirme sau infirme acumularea de către cei instruiţi a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare unor activităţi social-utile.” (Radu, 1981). Prin evaluarea rezultatelor activităţii instructiv – educative se măsoară şi se apreciază capacităţile dobândite de cei instruiţi care sunt gata să se integreze într-o activitate socială utilă. Valoarea cadrelor didactice calificate pe care le produce învăţământul se măsoară prin competenţă profesională, iar aceasta se dobândeşte prin activitatea instructiv-educativă şi se concretizează în rezultatele şcolare.

Educaţia nu are ca scop doar formarea tinerei generaţii în vederea desfăşurării unei activităţi sociale utile, ci ea trebuie să dezvolte capacitatea

individului de folosire în viaţa de zi cu zi a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Societatea este interesată să supună evaluării activitatea de formare a omului sub acest aspect anterior enunţat, în acest fel fiind evaluată întreaga activitate instructiv-educativă ce a condus la formarea tinerilor. Există şi raţiuni economice care justifică evaluarea eficienţei activităţii didactice deoarece învăţământul a devenit una dintre cele mai vaste şi mai cheltuitoare întreprinderi economice, societatea dorind să cunoască efectele investiţiilor în acest domeniu.

Evaluarea are un rol important în orientarea şcolară şi profesională, îndrumând elevul în alegerea profesiei, în funcţie de posibilităţile individuale. BIBLIOGRAFIE:

1. Cucoş Constantin. (2002). Pedagogie. Iaşi: Editura Polirom ; 2. Radu T. Ion. (1981). Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

ŞCOALA INCLUZIVĂ O NECESITATE ÎN EDUCAŢIA ACTUALĂ

Prof. Claudia ILIESCU Şcoala Gimnazială Măgurele

Motto:

"Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont."

Poate fiecare profesor a încercat să

răspundă la un moment dat la întrebări de genul: De ce nu toţi elevii mei progresează în acelaşi fel? Cum pot să-i ajut pe toţi să înţeleagă? Cum pot să-i ajut pe cei care învaţă mai greu? Un prim pas în oferirea răspunsurilor la aceste întrebări stă în faptul că profesorul ar trebui să accepte, în primul rând, diversitatea dintr-o clasă; faptul că fiecare elev are propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de cele ale

altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii. Aşadar, unul dintre cele mai importante aspecte ale învăţământului actual este nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii – fie că sunt copiii cu CES, fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mult mai încet de învăţare.

7

O astfel de metodă de adaptare o constituie şcoala incluzivă, o şcoală ce se axează pe includerea acelor copii sau chiar grupuri ce au fost anterior marginalizate şi care implică în procesul de învăţare şi de luare a deciziilor părinţii, îngrijitorii şi consilierii specializaţi. S-a dovedit că metodele utilizate în cadrul claselor incluzive pot îmbunătăţi semnificativ performanţa tuturor elevilor.

In comparaţie cu educaţia în centre sau şcoli speciale, care are riscul de a-i menţine pe copii şi adolescenţi în afara societăţii, şcoala incluzivă constituie un teren de pregătire ideal pentru viitoarea lor integrare în societate. In loc să-i izolăm şi să spunem că sunt „dificili”, „turbulenţi” am putea să admitem faptul că aceşti copii ar putea progresa mai mult într-o clasă obişnuită, dacă noi, profesorii, am accepta că educaţia este pentru toţi.

Cel mai important lucru de luat în considerare este că predarea în cadrul diversităţii implică predarea pentru fiecare individ în parte. Ţinând cont de interesele fiecărui elev, de experienţele şi ţelurile sale facem, de fapt, un pas important în educaţia elevilor şi integrarea lor în societate, după terminarea studiilor. Mai mult, putem spune că diferenţele dintre indivizi sunt mult mai pregnante decât cele dintre grupuri. Din acest punct de vedere, poate una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facă faţă un profesor este adaptarea stilului de predare astfel încât să corespundă necesităţilor fiecărui elev în parte.

O nouă dimensiune care începe să se contureze în peisajul învăţământului românesc este aceea de democratizare şi egalizare a şanselor fiecărui copil în parte. În acest scop a fost înfiinţată şi şcoala incluzivă – un răspuns la redimensionarea educaţiei. Scopul acestei şcoli este de a crea pentru toţi copiii un cadru prielnic învăţării, pornind de la premiza că diferenţele dintre oameni sunt normale şi ele trebuie acceptate.

Un rol important în cadrul şcolii incluzive îl are pedagogia şi învăţarea

centrată pe elev. Acest lucru implică automat adaptarea curriculumului şi metodelor de predare la capacitatea şi nevoia fiecărui elev în parte. Predarea la elevii cu nevoi speciale solicită aceleaşi strategii şi practici ca şi predarea la orice alt tip de clasă. Cu alte cuvinte, o bună metodă de predare în general va fi o bună metodă de predare şi pentru elevii cu nevoi speciale. Toţi elevii au dreptul să aştepte de la învăţământ cele mai bune şi eficiente metode, iar elevii cu CES nu fac diferenţă.

Şcoala incluzivă reprezintă o provocare pentru şcolile obişnuite, însă ea nu trebuie privită ca o ameninţare pentru performanţa acestor şcoli. Multe dintre aceste instituţii găsesc ca fiind dificil să integreze elevii cu nevoi speciale în cadrul claselor obişnuite. Însă această teamă poate fi depăşită prin educaţie, resurse didactice adecvate, sprijin şi nu în ultimul rând credinţa că incluziunea este un drept moral şi social ce nu poate fi negat nimănui. Există anumite etape ce trebuie urmate în cadrul şcolarizării copiilor cu CES, printre care, în primă fază, este acceptarea ideii că există astfel de copii, recunoaşterea dreptului lor la educaţie, integrarea lor treptată în cadrul şcolilor obişnuite. Astfel pe măsură ce aceşti copii vor creşte, vor deveni adulţi şi vor avea probabil proprii copii, incluziunea va fi deja un fapt acceptat şi o măsură firească în cadrul educaţiei.

Copiii educaţi în cadrul şcolii incluzive vor fi mai bine pregătiţi să interacţioneze cu diverşi indivizi precum şi cu diverse situaţii din lumea reală. In cadrul şcolii incluzive profesorii trebuie să colaboreze cu diferiţi specialişti în domeniul educaţiei, cum ar fi psihologi, consilieri, terapeuţi şi alţi specialişti pentru că doar împreună vor reuşi să obţină cele mai bune rezultate. Profesorul consultant pentru CES este probabil cel care va lucra cel mai mult cu fiecare profesor în parte, el fiind şi cel care va participa în cea mai mare măsură la orele de curs.

Şcoala incluzivă presupune îmbunătăţirea sistemului educaţional

8

pentru toţi elevii. Implică schimbări în curriculum, în modul de predare al profesorilor, în modul de învăţare al elevilor, precum şi schimbări în modul cum interacţionează copiii cu CES cu colegii lor şi viceversa. Ideea este ca şcolile, centre de învăţare şi educaţie, să se schimbe astfel încât să devină comunităţi educaţionale în care nevoile tuturor elevilor şi profesorilor să fie îndeplinite.

Şcolile incluzive nu mai asigură o educaţie obişnuită sau o educaţie specială, ci asigură o educaţie incluzivă, iar ca rezultat elevii vor putea învăţa împreună. Cu alte cuvinte, acest tip de şcoală este deschisă tuturor elevilor, astfel încât toţi elevii să participe şi să înveţe. Pentru ca acest lucru să se întâmple, profesorii şi şcolile, în general, au nevoie de o schimbare, pentru a întâmpina cu mai mult succes diversitatea nevoilor elevilor. Educaţia incluzivă este un proces de facilitare a procesului de învăţare pentru toţi elevii, chiar şi pentru cei ce au fost anterior excluşi.

Printre avantajele şcolii incluzive se numără faptul că elevii cu CES sunt trataţi ca parte integrantă a societăţii, au ca model restul colegilor care nu au probleme, atât copiii cu CES cât şi colegii lor îşi dezvoltă abilităţile comunicative, devin mai creativi, acceptă diversitatea,etc. Profesorii adoptă metode diverse de predare-învăţare, de care beneficiază toţi elevii, nu numai cei cu CES. Socializarea între elevii şi dezvoltarea prieteniilor între colegi este destul de importantă în dezvoltarea procesului de învăţare, datorită schimbului de informaţii permanent.

În ceea ce priveşte cadrele didactice din cadrul şcolii incluzive, ele trebuie încurajate să adopte practici moderne în cadrul orelor de curs, să se autoperfecţioneze în permanenţă în ceea ce priveşte copiii cu CES. Un alt rol important pe care cadrele didactice îl au este acela de a-i face pe copiii fără probleme să-şi accepte şi să-şi ajute colegii cu CES, fără a-i ridiculiza, sau exclude.

Trebuie precizat, de asemenea, că alături de cadrele didactice şi colegii de clasă, un rol important în asigurarea succesului copiilor cu CES este atribuit familiei şi părinţilor acestor copiii.

A fost demonstrat, de altfel, că în acele cazuri în care părinţii şi familia, în general s-au implicat activ în procesul de învăţare, copiii cu CES au avut rezultate mult mai eficiente. Prin această implicare activă a familiei se crează, de fapt, o comunitate incluzivă ce-i va ajuta pe copiii cu CES să se integreze mai repede şi cu mai mult succes în societate, după terminarea studiilor. Aşadar, necesitatea de redimensionare a învăţământului pentru a stabili standarde educaţionale şi pentru a determina şcolile să devină responsabile de rezultatele elevilor, necesită un mare efort şi dedicaţie, atât colectiv cât şi individual. Pentru aceasta trebuie să credem că fiecare copil în parte poate învăţa şi reuşi, că diversitatea ne este utilă tuturor şi că elevii expuşi diferitelor riscuri le pot depăşi printr-o atenţie şi implicare din parte cadrelor didactice şi a comunităţii, în general. Pe măsură ce va interveni această redimensionare a învăţământului, incluziunea nu va mai fi privită ca o acţiune izolată, distinctivă, ci va deveni o acţiune naturală, simultană.

Concluzionând, putem spune că incluziunea nu-i implică numai pe copiii cu CES; ea este de fapt o realitate şi recunoaşterea faptului că fiecare copil este unic. Şcoala incluzivă ne demonstrează, aşadar, că suntem unul, dar nu unul şi acelaşi.

BIBLIOGRAFIE1. Ungureanu, D., Educaţia integrată şişcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 20002. Vrăşmaş, T., Învăţământul integratşi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001 3. Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentrutoţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004

9

CULTIVAREA CREATIVITĂŢII ŞCOLARULUI DE VÂRSTĂ MICĂ PRIN ACTIVITATEA DE REZOLVARE ŞI COMPUNERE A PROBLEMELOR

Prof. înv. primar, SBÎRNECIU CĂTĂLINA

Şcoala Gimnazială, comuna Gornet

Activitatea de rezolvare şi compunere a problemelor oferă terenul cel mai fertil din domeniul activităţii matematice pentru cultivarea şi educarea creativităţii şi inventivităţii. Pentru ca elevii să dobândească abilitatea de a rezolva o problemă nouă, necunoscută, este necesar ca ei să dispună de o serie de competenţe din domeniile: informativ, instrumental, formativ. În rezolvarea problemelor intervin o serie de procedee, de moduri de acţiune, deprinderi de muncă intelectuală independentă. Astfel, sunt unele deprinderi cu caracter general ca: orientarea activităţii mentale asupra datelor problemei, punerea în legătură a datelor, posibilitatea de a izola ce este cunoscut de ceea ce este necunoscut, atragerea acelor cunoştinţe care ar putea servi la dezlegarea problemei etc. Sunt necesare, de asemenea, unele modalităţi executorii care se referă la detaliile acţiunilor, de exemplu: operaţiile aritmetice, care se automatizează, se fixează şi devin deprinderi. Aceste deprinderi se formează prin exerciţii, care se efectuează în procesul rezolvării problemelor. Eugen Rusu ne îndeamnă „să câştigăm un mod de a gândi prin care, rezolvând un număr restrâns de probleme să devenim capabili de a rezolva mai mult din mulţimea celor cu structură identică sau înrudită. Iar când întâlnim o problemă esenţial nouă, când necesită o atitudine creatoare, să ne dăm seama ce înseamnă aceasta şi să punem în lucru intuiţia care ne conduce pe căile celei mai favorabile reuşite.”1

„A şti” să rezolvi o problemă presupune a avea capacităţile necesare pentru rezolvarea oricărei probleme întâlnită pentru prima dată. Aceste capacităţi se referă la înţelegerea datelor şi a ordinii lor, înţelegerea condiţiei problemei; posibilităţi de eleborare a şirului de judecăţi pentru a construi raţionamentul de rezolvare a problemei. Activitatea de rezolvare a unei probleme noi poate fi în întregime un act de creaţie.

Prin implicaţiile ascunse ale problemei, elevii sunt provocaţi la selecţionarea elementelor din experienţa lor, utile în situaţia dată, ordonarea, combinarea şi evaluarea lor, emiterea de ipoteze, verificarea ipotezelor; prin toate acestea activitatea de rezolvare a problemelor contribuie în principal, la cultivarea gândirii creatoare.

Unii psihologi (D. Ansubel) consideră rezolvarea de probleme şi creativitatea drept „culmi ale performanţei cognitive”. Caracterul inventiv, creativ al activităţii de rezolvare a problemelor aste subliniat şi de George Polya. El spune că: „a rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dintr-o dificultate, înseamnă a găsi o cale de a ocoli un obstacol, de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil. A găsi soluţia unei probleme este o performanţă specifică inteligenţei umane”. Etapele de rezolvare a unei probleme formează o activitate unitară, una din cele mai complexe activităţi intelectuale, care cuprinde inducţii, deducţii, analogii, raţionamente ipotetice, analize şi generalizări – în ultimă instanţă, creaţie. Încă de la începutul clasei pregătitoare copiii creează probleme. Primele probleme au fost compuse după imagini sau folosind materialul intuitiv, iar

10

mai târziu am folosit schemele şi formulele numerice. Punerea problemei în exerciţiu conduce la formarea unei gândiri pluricuprinzătoare şi sintetice în acelaşi timp.

Exerciţiile de sintetizare a problemelor într-un exerciţiu, cu datele numerice ale problemei, apoi cu simboluri literale reprezintă modalităţi de exersare a gândirii în generalizarea algoritmului de rezolvare a problemei. La sfârşitul clasei I elevii au compus multe probleme după formule numerice date: 32 +(32+16)= /32 +(32-16)= Iată ce probleme au rezolvat copiii:

a) Într-o livadă s-au plantat 32 meri şicu 16 mai mulţi peri. Câţi pomi s-au plantat în total?

b) Într-o ladă sunt 32 kg de roşii, iarîn altă ladă sunt cu 16 mai puţin.Câte kg de roşii sunt în cele douălăzi?

Le-am cerut apoi să transforme formula numerică în formulă literală. a+(a+b)=/ a+(a-b)= Deoarece în clasa a III-a se învaţă înmulţirea şi împărţirea, am complicat puţin formulele numerice sau literale. Trei colegi au intrat într-o librărie pentru a cumpăra fiecare CD –uri. Primul a cumpărat 3, al doilea 4, iar al treilea 2. Câţi lei au costat CD-urile, dacă un CD costă 40 lei? Am rezolvat această problemă în două moduri. În clasa a IV-a pot fi compuse probleme după formule numerice sau literale mai complicate. Ex. [870-(300+170)]: 2= Un elev a compus următoarea problemă: Din cei 870 lei mama cumpără un palton pentru fata ei care costă 300 lei, ghetuţe pentru băiatul ei care costă 170 lei, iar cu jumătate din suma rămasă cumpără alimente. Câţi lei îi rămân după cumpărături? Altă modalitate de a stimula creativitatea matematică a elevilor a fost compunerea de

probleme după scheme date. Le-am spus elevilor că pornind de la o problemă nouă putem obţine altele mai simple sau mai complicate. Depinde de cât sunt ei de creativi. O categorie aparte de probleme care vizează cultivarea creativităţii sunt problemele nonstandard. Ex.

1. Pe o farfurie sunt 5 mere. Cum se pot împărţi la 5 copii, iar pe farfurie să rămână un măr? (Clasa I)

Răspuns: Dăm un măr cu farfurie cu tot. 2. O fetiţă îşi duce cârdul de gâşte la

păşune. O gâscă mergea înaintea altor două şi alta în urma altor două. Câte gâşte sunt?

Răspuns: 3 gâşte 3. Avem 7 kg de ciment şi dipunem

pentru cântărire de o balanţă şi o greutate de 1 kg.

Să se separe o cantitate de 3 kg de ciment printr-o singură cântărire. Răspuns: Se aşează greutatea de 1 kg pe un taler, apoi punem cimentul pe ambele talere echivalând balanţa.

4. Graţiela vrea să mănânce pe întuneric o bomboană mentolată dintr-o cutie în care se află 3 bom-

boane cu esenţă de portocale, 4 cu esenţă de lămâie şi 5 mentolate. Câte bomboane trebuie să mănânce ca să găsească sigur una mentolată?Răspuns: 8 bomboane

Activitatea de compunere şi rezolvare a problemelor are cele mai bogate valenţe formative, în cadrul ei valorificându-se atât cunoştinţele matematice de care dispune elevul, cât şi nivelul de dezvoltare intelectuală a lui. Este evident că munca de compunere a problemelor îi obligă pe elevi la o activitate independentă de creaţie, de analiză şi sinteză, de confruntare a cunoştinţelor teoretice cu practica vieţii.

11

BIBLIOGRAFIE

Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vlăsceanu, L, 1991, , Didactica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Cucoş, C., 2000, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi Lupu, C., 2006, Didactica matematicii, Editura Caba, Bucureşti Neacşu, I. (coord.), 1988, Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

ALTERNATIVE PEDAGOGICE - PEDAGOGIA WALDORF

Institutor Andreea Daniela ION Scoala Gimnaziala Ioan Moga Ditesti

Filosofia care sta la baza educatiei Waldorf este filosofia antroposofica. Termenul de antroposofie provine din limba greaca (anthropos-sophia) si desemneaza cunoasterea omului. In afara de lumea naturala, a simturilor, conform conceptiei antroposofice, mai exista o lume spirituala la fel de reala ca si cea naturala. Prin introspectie, studiu si observatie practica, fiecare isi poate descoperi propria natura interioara si realitatile spirituale ale lumii inconjuratoare si ale universului. Aceasta duce la o traire mai adanca si mai profunda a vietii de fiecare zi, duce la imbogatirea spirituala a acesteia.

Pedagogia Waldorf a fost creata la începutul secolului XX de catre Rudolf Steiner, la initiativa directorului fabricii de tigarete Waldorf Astoria, Emil Molt. Ea se bazeaza pe antropologia dezvoltata de Rudolf Steiner în cursurile de introducere tinute în toamna anului 1919, înainte de începerea primelor clase. În lume, acest sistem educativ are o larga raspândire. De la început, organizatorii si-au propus realizarea unei scoli la baza careia sa stea conceptii pedagogice noi, care au în vedere arta educarii, nu doar a omului pamântean, ci si a omului sufletesc si spiritual. Dezvoltarea gândirii, simtirii, vointei copilului sunt obiectivele esentiale ale acestei alternative educationale. Pedagogia Waldorf se bazeaza si functioneaza pe baza unui numar de 7

principii pedagogice. Principiul fundamental este abordarea integrala a fiintei umane conform cu specificul vârstei si având ca tel dezvoltarea personalitatii copilului. Principiul educatiei permanente se refera la faptul ca educatia începe odata cu nasterea fiintei umane si devine o dimensiune a existentei sale pe parcursul întregii vieti. Principiul organizarii ritmice a situatiei educationale-aceasta organizare ritmica este reflectata în pedagogia Waldorf prin planificarea pe ''epoci de studiu''.

Crearea unui ambient adecvat obiectivelor este cel de-al patrulea principiu, în timp ce principiul asigurarii unui echilibru între teorie si practica are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma si dezvolta elevul nu doar din punct de vedere cognitiv, ci si din punct de vedere volitiv. Principiul predarii artistice se refera la faptul ca predarea este considerata o arta si este profesata ca atare, astfel încât în faza liceala elevul sa fie apt de a dezvolta o gândire cu un înalt grad de abstractizare. În fine, principiul predarii în imagini care se refera la nevoia de ''imagini vii'' a copilului de vârsta scolara mica. Aceasta nevoie nu este satisfacuta, însa, doar de prezentarea unor planse, diapozitive sau chiar a modelului natural, ci principala modalitate de a crea ''imagini vii'' este cuvântul.

12

Alternativa educationala Waldorf este o arta ce actioneaza direct asupra fiintei umane în devenire. In Waldorf se cultiva creativitatea in profesia pedagogica, dar si asumarea in egala masura de catre pedagogi si parinti a responsabilitatii de a-i educa pe copii. Asadar, se pune un accent deosebit pe formarea si dezvoltarea comunitatii educationale formate din copii, dascali si parinti.Educatia oferita in aceasta scoala are in vedere finalitatile generale specifice educatiei din ciclul primar, insa metodele si ritmul de acumulare a continuturilor predate pot fi diferite de alte sisteme de invatamant. Copiii sunt ghidati spre a dobandi stiinta despre cum se invata, iar datorita modului de predare notiunile dobandite reprezinta o acumulare de durata, astfel incat sunt puse premisele solide care sa permita accederea la urmatoarea treapta de invatamant.

Metodele folosite pentru educarea gândirii, vointei si simtirii copilului se concretizeaza prin exercitiul artistic(educa vointa), cuvântul rostit(actioneaza asupra afectivitatii copilului, oferindu-i posibilitatea sa se concentreze asupra materiei predate), exercitiul practic(duce la învatarea prin fapta, prin activitate concreta, practica).

O şcoală Waldorf are următoarele caracteristici particulare: - Educaţia preşcolară nu este supusă unor cerinţe intelectuale inadecvate vârstei - De regulă, un cadru didactic conduce clasa ca învăţător-diriginte până la clasa a VI-a – a VIII-a - Predarea euritmiei - arta in care vorbirea si cantul sunt reprezentate vizibil, folosind ca intrument de redare corpul uman - Predarea în epoci ( epoci), predarea orelor de specialitate şi alte forme de predare - Predarea limbilor moderne începând din clasa I

- Orare alcătuite pe cât posibil în funcţie de criterii psihologico-igienice - Colectivul clasei este păstrat, indiferent de performanţele individuale ale elevilor - Nu se fac evaluări exclusiv cantitative şi nu se dau teste de dragul testării - Certificate şcolare care, pe lângă aprecierea performanţelor realizate, descriu şi apreciază mai ales evoluţia elevului şi îi oferă sugestii pentru activitatea ulterioară. - Soluţii pedagogice la probleme de disciplină - Activităţi care formează şi întăresc comunitatea, cum ar fi serbările lunare, serbarea de an, excursiile, stagiile de practică, piesele de teatru etc. - La solicitarea părinţilor se pot organiza ore de educaţie religioasă confesională. În caz contrar, şcolile pot oferi ore de educaţie religioasă neconfesională.

Intrucat contextul national actual se inscrie in tendintele lumii contemporane — a carei directie fundamentala este democratia — alternativa Waldorf poate veni in sprijinul implinirii obiectivelor educationale: integrarea democratiei in subsistemul educational pe care il reprezinta; asigurarea unei educatii sub forma unui invatamant deschis si flexibil; formarea atitudinilor si relatiilor sociale; formarea unor cetateni constienti si responsabili, preocupati de evolutia societatii in care traiesc; dezvoltarea interesului pentru educatie printr-un tip de invatamant axat pe disponibilitatea continua pentru cunoastere si actiune, pentru adaptarea la un context social in schimbare.

BIBLIOGRAFIE Ezechil, Liliana; Radu, Ion T. – „ Pedagogie. Fundamente teoretice ”, Editura, V&I Integral, Bucuresti, 2002. Horatiu Catalano (coordonator)- „ Dezvoltari teoretice si institutionale in alternativele educationale”, Editura Nomina, 2011 www.waldorf.ro

13

EDUCAŢIE ŞI CALITATE ÎN ŞCOALĂ

Prof. Iovan Sorin – Ştefan

Motto: “Doar căutând perfecţiunea, găsim succesul!”

Oferta educaţională a şcolii reprezintă un pachet de resurse şi servicii pe care şcoala le pune la dispoziţia beneficiarilor, beneficiarii fiind: elevii, părinţii, membrii ai comunităţii, în vederea realizării scopurilor şi obiectivelor propuse.

Calitatea în educaţie desemnează un complex de principii şi practici ce traversează întreg mediul educaţional - în totalitatea componentelor sale, atât a componentelor şcolii:

I. - nivelurile şi formele de învăţare; programul şcolii; infrastructura şcolii (cabinete, laboratoare, centre de informare şi documentare, biblioteca); curriculum, activităţi extracurriculare; II. - activităţi în procese ce contribuie laimplementarea componentelor şcolii - lecţia concretă, programe, profesori. Problema asigurării şi menţinerii calităţii serviciilor educaţionale este una foarte importantă, cu un impact imediat, dar şi pe termen lung atât asupra beneficiarilor direcţi (elevi), cât şi asupra beneficiarilor indirecţi (comunitate-societate). Calitatea şi asigurarea acesteia nu e întâmplătoare, nu este opţională, ci este o

cerinţă imperativă a timpului pe care îl trăim, cu cel puţin patru momente: - moral (elevii sunt cei cărora trebuie să li se asigure o educaţie mai bună) - contextual (şcolile sunt într-o continuă luptă pentru calitate) - supravieţuirea (societatea de azi este una concurenţială) - responsabilitatea (şcolile sunt supuse din ce în ce mai mult aprecierii şi evaluării celor pe care îi serveşte - elevi, părinţi, comunitate,societate.

Ştim cu toţii că ŞCOALA este un bun al comunităţii şi trebuie să dea socoteală pentru tot ceea ce face, motiv care impune existenţa unor strategii interne de asigurare şi menţinere a calităţii. De aceea, cred că se impune mai mult ca oricând ca şcoala, prin oferta educaţională pe care o prezintă, să răspundă la întrebări ca: Cine suntem?, Unde ne aflăm?, Ce schimbări se impun?, Cum vom reuşi să le realizăm? Ce valori ne susţin? Cine sunt?.

”Străin de mine te întreb pe tine necunoscut în toate de unde eşti şi unde mergi pe calea Ta”

Şcoala trebuie să cuprindă în oferta educaţională componente mult mai realiste decât în prezent, trebuie să iasă din

14

normele stricte ale ideii de transfer de cunoştinţe către elevi. Şcoala trebuie să devină locul unde elevii primesc informaţii, dar accentul să nu cadă pe dimensiunea informativă, ci mult mai mult pe formare, integrare, relaţionare - trei atribute care seamănă la fel de mult cu cele trei calităţi de bază ale elevului - atitudine, mentalitate şi comportament.

În aceste sens, foarte importante sunt valorile instituţionale, viziunea şi misiunea şcolii, deoarece ele dau direcţie şi sens şcolii. Consider, aşa cum am formulat viziunea şcolii noastre, că este foarte realistă: ”O şcoală bună este acolo unde elevul învaţă înainte de toate a învăţa, şi unde practic îşi desăvârşeşte personalitatea- iar comunitatea va găsi întotdeauna un partener de încredere în realizarea ofertei educaţionale”. În schimb, misiunea şcolii îşi propune promovarea unui învăţământ deschis, flexibil şi competitiv. Pentru şcoală, pentru calitate în educaţie, în oferta educţională prezentată, lucrul cel mai important rămâne activitatea didactică, ce se întâmplă la catedră, acolo unde elevul şi profesorul trec prin mai multe stări. Un rol important în actul educativ îl are comunicarea. Calitatea educaţiei este dată de calitatea actului de comunicare - act care trebuie să se bazeze pe rolul elementelor nonverbale, pe organizarea complexă a comunicării.

O îmbunătăţire a calităţii educaţiei este dată de anumite proceduri ca:

evaluare, analiză şi acţiune corectivă continuă. Calitatea este dependentă de valorile sociale în care funcţionează sistemul de educaţie. De aceea, observăm că prin enumerarea valorilor calităţii în educaţie: democraţia, umanismul, echitatea, autonomia intelectuală şi morală, calitatea relaţiilor interpersonale, comunicarea, inserţia optimă socială şi profesională, deja apar discrepanţe care încă azi, în secolul XXI, persistă, între nivelul de pregătire al elevilor din şcolile rurale şi cei din şcolile urbane. Cu toate că omul de la catedră reuşeşte, în mare măsură, prin munca depusă, prin metode şi mijloace didactice, să apropie nivelul de pregătire din rural de cel urban, se loveşte totuşi exact de valorile calităţii în educaţie, enumerate mai sus, în special de comunicare, calitatea relaţiilor interpersonale, umanism, etc. Pentru a veni în spijinul elevilor şcolii noastre, de a răspunde cerinţelor noastre - încât să fim în consens cu misiunea şi viziunea şcolii noastre, am trecut la aplicarea unor metode, a unor tehnici de lucru care să îmbunătăţească şi să asigure calitatea actului educaţional prin programe educative la nivelul şcolii, prin lectorate cu părinţii, prin activităţi extracurriculare - de la Să ne facem tema la şcoală, până la Lectura ca mod de a fi, de a exista. Aici s-a observat că lucrurile prind contur, avem concursul şi sprijinul părinţilor.

CONTRIBUŢIA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE –TEATRUL LA DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Prof. înv.primar Vădan Elena Mirela

Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ,

educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de

15

tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor. Educaţia de dincolo de procesul de învăţământ apare sub două aspecte: educaţie informală, reprezentând influenţele incidentate ale mediului social transmise prin situaţiile vieţii de zi cu zi şi educaţia nonformală, care se realizează fie în sistemul de învăţământ, fie în cadrul unor organizaţii cu caracter educativ.

Aflat la izvoarele vieţii şi ale iubirii, copilul are nevoie de căldură şi voioşie pentru a se dezvolta sub aspect psihic. Copilăria presupune sinteza celor mai de preţ valori ale vieţii ... înţelegerea, încrederea, binele, frumosul, bucuria, dragostea, fericirea, farmecul şi prospeţimea vârstei copilăriei ne oferă resurse şi mai târziu în viaţă. De aceea este necesar ca orice acţiune educativă să cultive frumuseţea morală prin modelele de conduită ale celor din jur, prin transmiterea unor norme, reguli şi valori morale. O privire deschisă, un zâmbet binevoitor, o glumă adecvată, o uşoară ironie spusă pe un ton prietenesc sunt tot atâtea căi de stabilire a unui climat educativ, pozitiv, eficient, cu condiţia ca educatorul să fie stăpân pe misiunea sa. Aşa cum scria Călinescu ,,Copilul se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă.... ca să fie opere de artă , scrierile pentru copii trebuie să intereseze şi pe oamenii maturi şi instruiţi’’ Spectacolele de teatru, ca şi activităţi extracurriculare, le formează copiilor o extraordinară capacitate de percepere, înţelegere, observare, perseverare şi explorare a simţului abstractizării. Fie că se rezumă doar la vizionarea de spectacole la teatru, fie că îi au ca şi protagonişti pe preşcolarii si scolarii

mici, scenetele de teatru susţin achiziţionarea unor noţiuni de socializare, dar mai ales, ajută elevii să conştientizeze propria capacitate de a acţiona asupra realului. Prin participarea la un spectacol de teatru, prin interpretarea unui rol, copilul îşi surprinde părinţii, învătătoarea, dar, mai ales, pe sine însuşi. Astfel, el se poate juca, dar nu aşa cum fac adulţii, ci într-un univers adaptat la capacităţile sale de înţelegere şi memorare. Înclinaţia copiilor de a da viaţă obiectelor împrumutându-le intenţii sau de a-şi atribui roluri, oferă un vast teren de acţiune pentru dezvoltarea imaginaţiei şi a intelectului, fiind totodată şi o plăcere care facilitează deschiderea către societate şi o motivaţie care permite maturizarea afectivă.

Participând la scenete de teatru, copiii socializează, îşi stimulează inteligenţa şi creativitatea. Teatrul educă prin oferirea unui câmp de acţiune şi de afirmare a personalităţii, iar copilul are satisfacţia exprimării conduitelor achiziţionate şi a vieţii socialafective. Scenetele de teatru au un rol important în

dezvoltarea şi educarea copilului pe plan cognitiv, afectiv, moral, estetic, volitiv, fiind totodată un mijloc de socializare a şcolarilor. Programele distractive, serbările, şezătorile sunt activităţi care răspund unei duble necesităţi psiho-pedagogice: de a asigura odihnă activă

16

copiilor şi de a exersa capacităţi psiho-fizice ale acestora. Ele continuă, aprofundează şi valorifică activităţile de învăţare dirijată sau la alegere. valoarea scenetelor rezidă între îmbinarea dintre formativ şi informativ, util şi plăcut în conţinutul educativ al acestora Prin urmare, copilul va căpăta astfel stăpânirea de sine, necesară în procesul de construcţie a personalităţii, iar spectacolele de teatru devin pentru copii o formă veritabilă de educaţie. Educaţia prin activităţile

extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre

aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i in contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed- back pozitiv.

CALITATEA ACTIVITĂŢILOR EXTRAŞCOLARE CONTRIBUŢII LA PREGĂTIREA PENTRU VIATA A ELEVILOR

Inst. Adriana-Mihaela Petcu Şcoala Gimnazială Beuca

Şcoala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare, trăsături

specifice copiilor. Ei au nevoie de acţiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoastere, să le ofere prilejuri de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile.

Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor şcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism,

cu însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă

1717

ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase. Modelarea, formarea şi educaţia omului cer timp şi dăruire.

Un impact pozitiv al activităţilor extracurriculare îl are formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor, iniţierea, proiectarea şi implementarea de programe educaţionale care să contribuie la promovarea valorilor şi tradiţiilor culturale.

Pentru a atinge acest obiectiv, în calitate de coordonator al proiectului ”Tradiţia nu trebuie uitată”, am înfiinţat la Şcoala Gimnazială Beuca, un Grup

vocal-instrumental ”Fluieraşii”. Acest grup este constituit din elevi cu vârste cuprine între 8 -14 ani, care şi-au manifestat dorinţa de a descifra tainele sunetului fluierului. Printr-o muncă susţinută şi mai ales datorită dragostei faţă de folclor, am reuşit să ne transformăm într-o „familie a fluieraşilor”, dornică să transmită mai departe, valori şi tradiţii populare de mult uitate, dar care încălzesc şi astăzi sufletul omului iubitor de folclor.

Prin activitatea noastră, am reuşit să trecem dincolo de barierele comunităţii în care trăim şi să transmitem, la nivel judeţean şi naţional, nevoia de recunoaştere şi promovare a ceea ce înseamnă folclor românesc teleormănean.

Serbările, manifestările cultural-artistice sunt momente de maximă bucurie,

atât pentru copii, cât şi pentru părinţi şi bunici. Ele aduc lumină şi în suflet, dau aripi imaginaţiei, entuziasmului şi rămân ca momente de neuitat în viaţa fiecărui copil (tânărul, adultul de mâine). Acestea contribuie la educarea copilului în spiritul dragostei faţă de patrie, la formarea şi consolidarea sentimentelor de iubire faţă de ceea ce este frumos. Prin cântec, elevii cunosc mai bine trecutul, tradiţiile, frumuseţile ţării.

Dăruirea, sensibilitatea şi originalitatea acestui grup, purtător de costume populare autentice şi cu fluiere realizate manual de bătrânii satului, au fost apreciate în mod deosebit la toate concursurile la care am participat:

- „Taina poveştii mele – Cheia şansei tale, Mici şi mari artişti pe scenă” – Turnu Măgurele - „Cununa Dunării” - Corabia - „Euro Music” - Bucureşti - „Olimpiada de primăvară” - „Fii star în oraşul tău” – Baloteşti - „Hai la hora mare” – Zimnicea - „Drăgaica” – Alexandria

18

- „Să păstrăm tradiţia străbună” – Dobroteşti

- Televiziunea Favorit, emisiunea „Familia Favorit”

- Televiziunea Română, emisiunea „O dată-n viaţă”

Bucuria evoluţiei pe scenă, satisfacţia succesului la serbări şi concursuri, atmosfera sărbătorească în care copii au purtat costumele populare, sentimentul bucuriei de a fi admiraţi, sunt trăiri fără egal care îmbogăţesc capacitatea

afectivă a copiilor şi îi apropie de înţelesul rolului artei în societatea noastră.

Asadar, competiţia artistică este un prilej de afirmare a copiilor în condiţii recreative care nu supraîncarcă, însă consumă timpul liber în forme atractive, mult îndrăgite şi care, bine organizate, completează procesul educativ.Consider că menirea noastră, ca dascăli, este aceea de a descoperi şi a încuraja talentul oricărui copil şi de a-l îndruma să şi-l cultive, devenind astfel pagini de folclor românesc.

ROLUL FAMILIEI IN EDUCAREA COPILULUI

Prof.înv.primar Moraru Georgeta

Menirea educaţiei este aceea „de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă –omul”. (Gentil, G.The Reform of Education).

Problema educaţiei este abordată astăzi în strânsă legătură cu problematica lumii contemporane, lume caracterizată prin importante transformări, prin cerinţe şi aspiraţii specifice, prin schimbări în toate domeniile.Educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar implicarea acestui deziderat rezidă în strânsă legătură dintre familie şi mediul educaţional. Acest lucru impune ca părinţii să fie parteneri egali în educaţia copilului. In educarea ,,puiului de om”, părinţii , educatorii, şcoala şi societatea, în general, sunt mijloace importante de educaşie şi instrucţie.

În condiţiile unei atmosfere familiale echilibrate şi prielnice dezvoltării copilului de vârsta preşcolară, familia este în primul rând cadrul existenţei biofizice, al acestei dezvoltări. Un anumit regim igienico - sanitar necesar dezvoltării fizice sănătoase şi armonioase înseamnă asigurarea unui program al zilei care să respecte ore de somn, alimentare, activităţi, joc, plimbări. Un judicios echilibru al

acestora în raport cu disponibilităţile copilului preşcolar trebuie să evite suprasolicitarea fizică şi mai ales nervoasă a organismului foarte fragil. În răgazul de timp petrecut in mijlocul familiei obiectivul principal trebuie să fie al păstrării sănătăţii fizice, al creşterii normale şi mai ales al călirii organismului prin mijloace ce trebuie bine cunoscute celor ce asigura securitatea fizică a copilului.

Un bun dobândit şi mult apreciat, câştigat de către copil în primul rând în familie este comportamentul moral ca rezultat al unui sistem de cerinţe precise, categorice dublat de un permanent respect pentru copilul care trebuie să se simtă iubit şi ocrotit . În accepţiunea cea mai largă a termenului, "copil bun" reprezintă în fapt suma trăsăturilor

19

pozitive structurate în dinamica comportamentului: sârguinţă, cinste, iniţiativă creatoare, înţelegere, un fond afectiv numit în termeni obişnuiţi, dragoste faţă de copil. Cultivarea la preşcolar a dragostei de bine, de adevăr trebuie să se desfăşoare adaptat vârstei, ca un sistem referenţial.

Cultivarea dragostei de bine, de adevăr are nevoie, mai ales, de acţiune şi nu de verbalism, de activitate şi nu de dialog, de descoperirea virtuţilor de către copil şi nu de oferire a lor de către părinţi. Binele ajunge la copilul mic, de cele mai multe ori, sub formula "e bine să faci aşa !" şi -mai ales - "nu e bine ce faci !". Dar, copilul se întreabă de fiecare dată "de ce nu este bine?". Curent, la această întrebare părinţii răspund : "nu am timp să discut, aşa am zis, aşa faci, dacă nu faci aşa ai s-o păţeşti ! Apropierea copilului de bine (cu semnificaţia de normă de comportare şi nu de ordin ce trebuie ascultat) constituie calea spre înţelegerea binelui cu participare şi cu satisfacţiile ce decurg.

Interdicţia de a nu se juca pe stradă sau pe trotuar cu mingea trebuie să fie înlocuită cu măsuri concrete evidente, creându-se un alt loc, sau oferindu-i prilejul unor jocuri mai captivante cu participarea directă chiar a părinţilor.

Pentru a putea descoperi "binele" care mai târziu va deveni "principialitate, cinste, spirit de a-ţi ajuta aproapele, criterii de evaluare a comportării" este necesar ca în grupul familial să existe un cod de conduită bazat pe o egală respectare a normelor atât de către copii, cât şi de către părinţi. Respectiv, cerând copiilor să acţioneze într-un anumit mod, părinţii să constituie modelul şi imboldul în acea direcţie şi nu factor derutant.

Mobilizarea progresivă a efortului pentru a săvârşi fapte bune, de laudă, crearea sistematică a unor condiţii favorabile dezvăluirii întregului potenţial spiritual reprezintă însăşi logica pedagogică în munca cu preşcolarii. Participarea efectivă a părinţilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viaţa acestora, le dau liniştea şi siguranţa. Nu frica, nu teama trebuie să-l determine pe copil la acţiune; e bine să li se explice natura greşelilor săvârşite, gravitatea acestora şi nu să se apeleze la măsuri unilaterale de natură să producă blocaje psihice şi dezadaptare socială. În directă legătură cu această ultimă precizare menţionăm că dragostea de adevăr nu poate fi cultivată de către părinţii care instalează copiilor frica de pedeapsă. De asemenea, să se ştie că drumul spre adevăr nu are trepte: este sau nu este adevăr, este ori nu este minciună sfruntată? Nu există adevăruri mici şi adevăruri mari, după cum nu există minciună mică sau mare. Importantă pentru formarea copilului în sensul cultivării şi promovării adevărului este consecvenţa între vorba şi fapta adultului, între cele teoretizate şi cele ce-i pot fi concret demonstrate.

Aceluiaşi cadru educaţional de familie îi sunt proprii şi cultivarea dragostei faţă de frumos, privită ca un aspect al pregătirii bunului gust al copilului faţă de îmbrăcăminte, de ţinuta fizică, de cadru al locuinţei, precum şi ca frumuseţe în comportare, în relaţiile cu cei din jur. Dragostea de frumos a copilului se va întâlni peste ani, cu ordinea, cu curăţenia, cu decenţa în înfăţişarea fizică şi cu

20

demnitatea în comportare, au floarea în ghiveciul căruia toarnă zilnic apa, cu grija de a realiza numai lucruri de bună calitate, sub aspect fizic, dar şi spiritual.

Familia şi căminul, convieţuirea şi cadrul convieţuirii laolaltă a părinţilor cu copiii lor, reprezintă şcoala primilor ani ai copilului în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale conştiinţe, ale tuturor trăsăturilor care-l vor defini ca om integru în epoca maturităţii sale.Familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale deoarece ea influenţează şi modelează persoana umana. Unii merg chiar mai departe şi susţin că acţiunea ei asupra persoanei e atât de mare, încât ea egalează acţiunea celorlalte grupuri sociale. Aceasta este cu deosebire cazul cercetărilor care vin dinspre psihanaliza, psihologia socială şi sociologie susţinând că familia este: adevăratul laborator de formare a persoanei.

Transformarea individului în persoană adică în „individ cu status social” este întâi de toate opera familiei. Sunt două cauze care explică această influenţă a familiei asupra persoanei: una este legată de faptul că acţiunea familiei se exercită mai de timpuriu iar a doua de acela că multă vreme familia e calea prin care se canalizează oricare altă acţiune de socializare, ea fiind identică cu întreaga lume socială a copilului.

Dezvoltarea sociala şi emoţională a copilului mic este esenţială pentru modul în care va creşte şi va evolua ca persoană. Dacă abilităţile motorii şi creşterea micuţului se dezvoltă în mod firesc sau natural, cea emoţională sau socială necesită ajutorul părinţilor, care trebuie să dea dovadă de foarte multă răbdare şi de ceva timp. Un copil care deţine frâiele unor abilităţi socio-emoţionale esenţiale va creşte şi se va dezvolta într-un adolescent şi apoi într-un matur responsabil şi împlinit. Evoluţia socială şi emoţională se influenţează una pe cealaltă şi se dezvoltă adesea "la pachet". Multe dintre jocurile şi

activităţile care sunt recomandate pentru stimularea dezvoltării sociale a copilului îşi aduc o contribuţie substanţială şi în planul emoţional al micuţului şi invers. Părintele are un rol esenţial în felul în care evoluează şi se prezintă un copil la maturitate. Încă de mic este important să introduci în rutina lui zilnică jocuri, jucării şi activiăţi care să îl ajute să-şi însuşească principalele aptitutidini socio-emoţionale. Intâlnirile de joacă şi integrarea micuţului în grupuri de copii, încă de la vârste fragede, reprezintă o metoda simplă si eficientă prin care îl ajuţi pe copil să-şi dezvolte principalele aptitudini sociale. Aceste întalniri şi interacţiuni cu micuţi de vârsta lui, care au interese comune cu el, oferă "materialul de lucru" necesar pentru a-l educa pe copil din punct de vedere social.

Familia se poate folosi foarte uşor de experienţele prin care trece copilul , dar şi de puterea exemplului. Copilul va înţelege mai bine că a-ţi aştepta rândul sau a nu îl întrerupe pe celălalt când vorbeşte, sunt reguli sociale esenţiale în interacţiunile cu ceilalţi dacă este pus în faţa unei astfel de situaţii şi le simte pe pielea lui Avem astfel ocazia să îi învăţăm pe micuţi cum să se joace frumos cu alţi copii şi să îi creăm oportunităţi pentru a fi generos şi a împarţi jucăriile cu ceilalţi sau a face schimb între ele. Nu va fi uşor ţi va trebui ceva răbdare şi timp, dar până la urmă copilul va învăţa să socializeze. Interacţiunile cu persoane de toate vârstele sunt foarte importante.Chiar dacă e mic, nu înseamnă că trebuie să petreacă timp şi să interacţioneze doar cu copii de vârsta lui. Este recomandat să se încurajeze comunicarea şi interacţiunile copilului şi cu alte persoane, inclusiv adulţi. Are multe de învaţat din aceste "ciocniri" sociale şi sunt eficiente pentru o dezvoltare emoţională echilibrată.

Jocurile şi jucăriile reprezintă cel mai simplu şi eficient mijloc de a-l ajuta pe copil să-si însuşească principalele aptitudini sociale şi emoţionale. In plus, sunt şi pe înţelesul copilului, lucru care

21

face ca eforturile părintelui de a-l face să priceapă anumite lucruri se diminuează considerabil. Printre cele mai recomandate astfel de activitati pentru dezvoltarea emoţionala a copilului se numără jocurile de rol, jucăriile de plus, jocurile de societate etc. Jocurile de rol sunt cele mai recomandate în acest sens, deoarece îl pot pune pe copil într-o mulţime de situaţii imaginare din care copilul poate învăţa să socializeze cu ceilalţi. Activităţile şi jocurile care au rolul de a-i pune la lucru imaginaţia şi creativitatea, contribuie din plin la dezvoltarea emoţională. Incurajează copilul să se joace cu instrumente muzicale, să picteze şi să deseneze, să modeleze plastilina, să facă puzzle-uri simple, să inventeze poveşti, să pună în scena teatru de papusi, să organizeze concursuri, să se joace cu cuburi de construcţie sau să facă crafturi etc. Toate acestea îl ajută sî devinî mai creativ şi să-si dezvolte imaginaţia. Părinții trebuie să fie un model de viaţă demn de urmat pentru copil. Nu uita că micuţul are tendinţa de a imita gesturile, vorbele şi faptele oamenilor în jurul cărora trăieşte şi creşte. Cum parintele e mereu în preajma lui, este important să se comporte cu el şi în faţa lui exact aşa cum ai vrea ca el să se poarte când va creşte. Comunica adecvat cu toti cei din jurul tău şi ai grijă cum te comporţi în interacţiunile cu ceilalţi. Sunt lecţii pentru dezvoltarea lui socială pe care copilul le reţine imediat şi le va pune în practică mai târziu. De asemenea, comunică deschis cu el. Foloseste expresii şi termeni care descriu emoţiile şi trăirile tale, astfel încât să îl ajuâi pe el să ţi le identifice şi să le asocieze cu stări, comportamente, grimase, gesturi. O tehnica importanta pentru dezvoltarea socio-emoţionala a copilului este aceea de a iniţia tot felul de joculete prin care copilul să identifice emoţii, trăiri şi sentimente. Nu doar că învaţă care sunt acestea, dar, în timp, reuşeste să şi le

identifice singur şi să le recunoască şi la cei din jurul lui.

Dezvoltarea socială este diferită de cea emoţională, dar se influenţează una pe cealaltă. Dezvoltarea emoţională are un rol esenţial în fiecare etapă a împlinirii sociale a copilului. Dezvoltarea socială se referă la achiziţionarea ţi deprinderea principalelor abilităţi sau aptitudini de relaţionare cu ceilalţi, indiferent că sunt adulţi sau copii. Este vorba despre însuşirea acelor mijloace sau instrumente prin care se poate lega o relaţie de prietenie, amiciţie sau se poate întreprinde o interacţiune cu o persoană - încrederea, recunoaşterea rolurilor, dialogul etc.

Dezvoltarea emoţională, pe de altă parte, se referă şi vizează formarea conceptului de sine a celui mic prin capacitatea de a reuşi să se perceapă ca o persoana unică, individuală, şi de a recunoaşte emoţii, sentimente, trăiri. O dezvoltare emoţională echilibrată a copilului îl ajutî să identifice rapid sentimente şi emoţii, să le exprime şi să le facă faţă corespunzator în anumite situaţii. In plus, îl ajută să perceapă şi să identifice trăirile prin care trec cei cu care interacţionează şi să gestioneze situaţia şi dialogul în funcţie de acestea.

“Meseria” de părinte este grea. De aceea trebuie să fim buni părinţi, plini de afecţiune, pentru ca grija şi eforturile noastre să fie răsplătite prin dragostea şi bunele rezultate ale copilului armonios dezvoltat psihic şi afectiv.

BIBLIOGRAFIE Ancuţa, L.- Psihologie şcolară, Ed. Excelsior, Timişoara, 1999 Bătrânu, E.- Educaţia în familie, Ed. Politică, Bucureşti, 1980 Ciofu, C. – Interacţiunea părinte-copii, Ed.Medicală Amalteea, Bucureşti, 1998 Cosmovici, A., Iacob,L.-Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998 Moisin, A.- Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi şcoală, E.D.P., Bucureşti, 2001

22

FOTOGRAFIA ŞI VALENŢELE EI EDUCATIVE

Prof. Chirobocea Nicolae Fanurie

Fotografia – arta de a scrie cu lumină, este un instrument prin care putem educa tânăra generaţie. Pasionată de tehnologie, de ce este nou, dar nelipsind interesul faţă de ceea ce este frumos, tânăra generaţie este atrasă de arta fotografică. Pornind de la utilizarea tehnologiei de ultimă generaţie (aparate foto digitale, telefoane moderne, tablete), tinerii ajung să cerceteze frumosul, să creeze ordine în haos, să aducă armonie în suflete.

Oare cum poate influenţa fotografia educaţia unui copil?

În primul rând fotografia imprimă copilului plăcerea de a căuta frumosul, de a captura imagini care să aducă zâmbete şi bucurie pe faţa oricui. Pornind de la primele încercări de a fotografia, copilul va înţelege că diferenţa dintre o fotografie făcută la întâmplare şi una făcută după anumite criterii este diferenţa dintre o fotografie banală şi o fotografie reuşită. Astfel, dornic de aprecieri pozitive din partea celor din jur, copilul va învăţa că în fotografie trebuie urmaţi anumiţi paşi. Aceasta îl va ajuta pecopil să devină mai organizat și să-și structureze ideile mai bine.

Fotografia, prin multitudinea de subiecte ce pot fi imortalizate, stimulează creativitatea copiilor. Modul în care un copil este încurajat să experimenteze (În ziua de astăzi nu mai este o problemă numărul limitat al fotografiilor cum era pe vremea folosirii aparatului cu film, aparatul digital permițând realizarea de încercări fără costuri suplimentare.) îl va ajuta pe acesta ca în diferite situații să caute propriul mod de a rezolva o problemă.

O altă caracteristică a fotografiei este aceea că ajută oamenii să-și exprime sentimente, idei și gânduri. Se spune că o

fotografie ţine locul a o mie de cuvinte. Utilizarea fotografiei în educarea copiilor va conduce la o comunicare mai eficientă între profesor şi elev, dar şi între elevi şi alte persoane.

Realizarea de fotografii și expoziții de fotografie va încuraja copilul să creeze o poveste a ideilor, a evenimentelor, a culorii. Organizarea fotografiilor pe teme de exemplu: peisaj de iarnă, fotografie de flori, povestea unui fulg, etc., va insufla copilului dorința de a alcătui povești, de a lega succesiuni de momente sau de a valoriza ceea ce a realizat până atunci conform unor criterii. O expoziție va stimula creativitatea privind titlurile fotografiilor, dar și a modului în care acestea sunt prezentate publicului.

Poveşti cu zâne Oferind copilului un aparat de

fotografiat, putem vedea ceea ce este important pentru el, putem vedea lumea prin ochii lui. Un alt motiv pentru care fotografia este utilă în educarea copiilor este acela că le oferă tinerilor posibilitatea

23

de a vedea lucrurile din perspective diferite. Fotografiind o floare din diferite unghiuri, rezultatul diferă în mod clar. Astfel copii se vor deprinde să privească o situaţie din mai multe perspective.

Domnişoara şi cavalerul

Fotografiile sunt cele care îi ajută pe copii să perceapă şi să conştientizeze, încă de mici, schimbările şi trecerea timpului. Fotografierea unei persoane timp de 1 an, fotografierea unui copac în cele patru anotimpuri îi va ajuta pe copilaşi să înţeleagă mai bine noţiunile de timp şi de schimbare. Fotografia poate fi utilă și în evidențierea conceptului de SINE. Făcând fotografii lor sau colegilor, în diferite posturi, cu haine și cu accesorii diferite, copii pot înțelege că oamenii rămân fundamental la fel, chiar dacă ei arată diferit de la o zi la alta. Elevii pot fi puși să identifice cine este în fotografie și să discute ce este la fel și ce este diferit în fiecare poză. Vor înțelege că aspectul fizic poate fi diferit, însă persoana este aceeași. Un alt mare rol al fotografiei este acela că ajută elevii la descoperirea de emoții și în dezvoltarea socială. Elevii pot fi puși să fotografieze diferite expresii faciale, iar pe baza fotografiilor obținute să identifice diferitele stări emoționale. Totodată fotografia ne ajută să ne integrăm mai ușor într-un grup. Putem organiza excursii pe deal pentru a fotografia natura, la care elevii să-și prezinte unii altora fotografiile surprinse și să discute ideile pe care ei au dorit să le evidențieze. Atunci când fotografiază, copii decid ceea ce este important pentru ei și își construiesc propriile semnificații ale experiențelor pe

care le trăiesc. Ei pot alege subiectul fotografiat în funcție de ceea ce îi interesează și tot ei vor pune în valoare subiectul conform propriilor păreri despre acesta. Exercițiul de a descrie ceea ce au fotografiat va încuraja elevii să își spună părerile și să își prezinte în fața mai multor persoane sentimentele. Aceștia vor fi capabili ca în diferite situaţii să îşi spună punctul de vedere, să vorbească unei mulţimi de oameni, să poată lua poziţia unui lider în grupul social din care face parte. Fotografiile nu numai că spun o mie de cuvinte, dar îi ajută pe elevi să înveţe mii de cuvinte, atunci când sunt utilizateeficient încă din copilăria timpurie. Imaginile ajută la dezvoltarea vocabularului, a abilității de a spune povești și de a repovesti. Cercetări despre interacțiunea fotografie – copii.

1. A fost făcut un experiment în care aufost formate 2 grupe de copii şi li s-audat camere de fotografiat. Un grup eracondus de un adult, celălalt grup nuavea conducător. Grupul condus deadult a realizat fotografii acceptabile şila care se aşteptau, adultulsupraveghind întregul proces defotografiere. Grupul fără lider arealizat fotografii cu un conţinutdiferit, poze cu copii cu feţe amuzantesau făcând activităţi distractive.Aceştia fotografiau de fapt lumeacopiilor şi ale intereselor lor, fără a fifiltrate de perspectiva adulţilor.

2. Un grup de cercetători au dat copiiloraparate de fotografiat fără a-i învăţaceva despre estetică sau fotografie. Auparticipat copii din ţări diferite cuvârste de 7, 11 şi 15 ani. În urmaaceste cercetări s-a observat:

a. Copiii de 7 ani au făcut multefotografii acasă cu obiectele personale(jucării). Aceştia aveau un dezvoltatsimţ al posesiei.

b. Copiii de 11 ani au fotografiat înspecial scene care excludeau oamenii,

24

în general peisaje. Au realizat foarte puţine fotografii cu obiecte personale. Aceştia au făcut cele mai artistice şi neobişnuite fotografii. Din grupul copiilor ce au participat la cercetare au realizat cele mai multe fotografii catalogate ca fiind de expoziţie.

c. Copiii de 15 ani au realizat mai mult poze amuzante, s-au axat mult şi pe viaţa socială, realizând o mulţime de fotografii cu grupuri de prieteni.

Din cele expuse anterior putem observa că fotografia poate juca un rol important în educarea tinerei generaţii, pornind de la pasiunea pentru nou, pentru tehnologie dar şi de la dorinţa de a înainta într-un tărâm miraculos, de a aduce culoare şi formă acolo unde este întuneric.

Bibliografie:

1. Byrne, J. şi Wasik, B.A. (2009). Picture this: using photography as a learning tool in early childhood classrooms. Childhood Education, 85(4), p. 243;

2. Connor, C. M., Morrison, F. J., şi Slominski, L.

(2006). Preschool instruction and children's literacy skill growth. Journal of Educational Psychology, 98(4), pp. 665-689.

3. Darbyshire, P., MacDougall, C., şi Schiller, W. (2005). Multiple methods in qualitati vere search with children: more insight or just more? Visual Communication, 2, pp. 303-320;

4. Einarsdottir, J. (2005). Playschool in pictures: Children's photography as a research method. Early Child Development and Care, 175, pp. 523-541;

5. Jorgenson, J. şiSullivan, T. (2009). Accessing Children's Perspectives Through Participatory Photo Interviews. Forum Qualitative Sozialforschung/Forum: Qualitative Social Research, 11(1);

6. Pahl, K. (2006). An inventory of traces: children’s photographs of their toys in three London homes. VisualCommunication,5(1), pp. 95-114;

7. Sharples, M., Davison, L., Thomas, G.V., şi Rudman, P.D. (2003). Children as photographers: an analysis of children’s photographic behavior and intentions at three age levels. Visual Communication, 2, pp. 303-320;

25

O VIAŢĂ AVEM ROMÂNI… ŞI-O CINSTE!

Nicolae Alexandra – clasa a VII-a Prof. îndrumător: Iliescu Claudia

Unirea… oare ce înseamnă această ,,unire’’ despre care toată lumea vorbeşte? Dacă o să căutam acest cuvânt in Dex ne va da ceva de genul acesta:

unire= acţiunea de a se uni şirezultatul ei.

Dar tot nu ne-am lămurit! Ce înseamnă ,,a se uni’’? Căutăm din nou şi rezultatul este:

a se uni = a se aduna unul cu altulpentru a forma un întreg, a forma oînţelegere, o alianţa.

Aha…! Deci, acum 97 de ani, oamenii au vrut să formeze o alianţa. Dar de ce? Se pare că toţi şi-au dat seama că nu pot trăi separaţi. Toţi de aceeaşi origine, toţi având aceleaşi obiceiuri şi tradiţii. Oare de ce să nu trăiască împreună? Mai era un lucru… Un lucru important ce nu putea fi omis! Au realizat, în sfârşit, că

împreună pot face faţă presiunii externe.

Toţi uniţi însemna mai multă putere, mai multă siguranţă pentru patria şi, totodată, mama lor, ROMÂNIA. Ca să-şi creeze unitate naţională şi să-şi elibereze teritoriile aflate sub dominaţie străină, după doi ani de la începerea Primului Război Mondial, timp în care şi-a păstrat neutralitatea, fiindu-i frică de ce s-ar putea întampla şi neavând suficiente forţe pentru a lua parte la război, România intră în război de partea Antantei, în 1916. Fiind încă nepregătită pentru a face faţă luptei puternice, România intră, totuşi, datorită presiunilor Antantei. Aceasta din urmă se angaja însă să recunoască drepturile României asupra tuturor teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria. După mai multe înfrângeri şi victorii, capitularea şi reintrarea în război a României, Antanta încheie Pacea de la Paris cu Germania, războiul sfârşindu-se.

26

Încheierea războiului a fost un lucru favorabil pentru rezolvarea vechilor probleme naţionale ale Europei: în primul rând înfrângerea Puterilor Centrale şi dispariţia imperiului ţarist, aceasta ducând la proclamarea dreptului fiecărui popor la autodeterminare. Acest lucru a însemnat împlinirea visului românilor de a uni într-un singur stat teritoriile locuite majoritar de ei. Deci, visul lor urma să se împlinească!

Prima provincie unită cu patria mamă a fost Basarabia. La 3 aprilie 1917 este înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc urmat de proclamarea autonomiei acestei provincii şi înfăptuirea unui Sfat al Ţării. În 1918, republica îşi declara independenţa, iar în martie, se votează la Chişinău unirea Basarabiei cu România.

A doua provincie care s-a unit cu România a fost Bucovina. Deşi în toamna anului 1918 Habsburgii veneau cu ideea anexării Bucovinei la Galiţia, iar Ucraina, care-şi proclamase independenţa faţă de Rusia, o revendică la randul ei, România nu s-a lăsat mai prejos. Pentru a dejuca planurile duşmanilor, la 14 octombrie 1918, la Cernăuţi, a luat fiinţă Consiliul Naţional Român condus de Iancu Flondor. Acesta a reamintit dorinţa românilor din Bucovina de a se uni cu România, unire care a avut loc, spre fericirea nemărginită a românilor, la 15 noiembrie 1918.

A treia provincie care s-a unit a fost Transilvania. La 29 septembrie, Partidul Naţional Român a adoptat ,,Declaraţia de autodeterminare’’. Şase zile mai târziu, această declaraţie este citită la Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida Voievod. În Transilvania, românii s-au organizat rapid. Consiliul Naţional Român Central, înfăptuit în octombrie, preia controlul provinciei.Ungaria încearcă să negocieze cu Consiliul Naţional, dar acesta convoacă la 18 noiembrie o adunare la Alba Iulia, o adunare naţională din Transilvania si Ungaria. La 1 decembrie 1918 s-a votat unirea Transilvaniei cu România. Anul 1918 s-a încheiat cu mari succese pentru noi, românii! Toţi ne-am bucurat de o Românie unită, o Românie pe care toţi o numesc... ACASĂ!

BIBLIOGRAFIE

Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului roman, Universul enciclopedic, Bucuresti, 1999 Kellogg, Frederick – DrumulRomâniei spre independenţă, Institutul European, Iaşi, 2002 NichitaAdăniloaie, Data proclamării independenţei naţionale a României, înStudii şi articole de istorie, LXVI, Bucureşti, 2001, Ed. CurteaVeche Stan Apostol – Putere politica si democratie in Romania 1859-1918, Ed. Albatros, Bucuresti, 1995

27

UNIREA ROMANILOR – UN VIS DE SECOLE

STOICA ALEXANDRA,CLS a VII - a PROF. Claudia ILIESCU

A început ca o idee,un simplu vis,însă şi-a câştigat locul în sufletul fiecăruia dintre noi prin puritatea ţelului: sufletele noastre,toate,unite într-unul singur!

Staţi doar o secunda şi încercaţi să vă gândiţi asupra trecutului. Nu a fost unul uşor, nu? A fost un trecut plin de suişuri şi coborâşuri, de piedici,de nedreptate, de promisiuni încălcate … Totuşi, tocmai aceste situaţii grele au reuşit să-l facă unul glorios,prin care am trecut cu capul sus,mereu am luptat,nu ne-am dat bătuţi, am întâmpinat de fiecare dată viitorul cu pieptul în faţă. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără uniunea sufletelor noastre, mereu sprijinindu-ne şi încurajându-ne reciproc. Deşi nu împreună în mod oficial, inima fiecărui român de pretutindeni ştia unde îi este locul. De ce dacă sufletele noastre simt că aparţin aceluiaşi loc să nu consfinţim această legătură? Exact aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o şi romanii din 1848, primii care au avut curajul să-şi exprime clar dorinţa. Din păcate, încercările lor au fost zadarnice deoarece revoluţia respectivă a fost înăbuşită rapid, însă aceasta manifestare doar a deschis calea unui drum lung şi acerb pentru unitatea naţională. Deja înăuntrul fiecăruia dintre noi se aprinsese scânteia, mai era nevoie doar de un foc. Dorinţa ardea, iar în momentul în care odată cu adunările Ad-Hoc am putut să o

exprimăm liber totul părea un vis. Bine zis: ,,părea”. Încă o piedică nedreaptă s-a abătut asupra noastră, însă nimic nu s-a putut compara cu puterea punţilor ce deja erau construite peste Prut în mintea noastră. Nu au vrut să ne dea unire? Ok. Ne-am făcut-o noi singuri, totul doar prin puterea voinţei.

Au mai trecut anii, Alexandru Ioan Cuza, cel care a făcut cel mai mare pas –unirea Moldovei cu Ţara Românească, a abdicat, iar apoi a început o nouă era înfloritoare sub prinţul străin Carol I de Hohenzollern. Deşi, ca de fiecare dată, cu mari sacrificii, statul nou creat România îşi va câştiga independenţa şi va deveni regat. Acesta, din nefericire, nu a reuşit să ne

conducă în Primul Război Mondial, acolo fiind îndrumaţi de Ferdinand I. Faptul că la sfârşitul războiului noi ne aflam în tabara căştigătoare, Antanta a dus la desăvârşirea unităţii naţionale. Acest vis de secole este în sfârşit pe cale să se îndeplinească. România se uneşte pe 27 martie cu Basarabia, pe 15 noiembrie cu Bucovina iar pe 1 decembrie 1918 cu Transilvania, zi care a devenit şi ziua noastră naţională.

28

România este un tot! Frate lângă frate, soră lângă soră,ţările române îşi dau mâna şi formează scopul pentru care mintea şi gândurile ne-au fremătat atâta amar de ani. Cu siguranţă că lumea are să fie mai bună acum. Nu mai avem de ce să ne temem ştiind că fraţii noştri vor fi aici,indiferent de ce se va întâmpla.

Chiar dacă activitatea cea mai intensă şi pronunţată legată de unire s-a petrecut în secolele XIX şi XX aceasta nu înseamnă că problema nu i-a preocupat pe românii din cele mai vechi vremuri. Burebista a fost regele dac sub a carui domnie triburile dacice au cunoscut cea mai largă întindere teritorială, Mihai Viteazul a realizat prima unire a Moldovei, a Ţării Româneşti şi a Transilvaniei la 1600, dar, din nefericire, nu a durat decât un an. Existenta în istoria ţării noastre a astfel de episoade, atesta dorinţa dintotdeauna a românilor de a fi uniţi sub acelaşi steag, sub acelaşi nume, sub aceeaşi mamă, România.

Te-ai putea imagina trăind, în ziua de astăzi, altundeva în afără de ţara ta mult

iubită? Ai avea curajul şi tăria să lupţi

pentru ea asa cum au luptat oamenii din acele timpuri? Ai fi în stare să faci sacrificiul suprem pentru a le asigura urmaşilor tăi un viitor mai bun, chiar şi asa nesigur?

Cred că în acest moment aceste întrebari te macină şi te fac să realizezi cât de mult şi-au dorit acei oameni unirea. Vieţile a mii de fiinţe au fost luate pentru ca, acum tu, să poti sta liniştit citind acest text. Ei merită respectul nostru şi datorită lor tu te aflii astăzi aici! Ceea ce le datorăm în schimb este măcar preţuirea acestui dar pentru care ei au vărsat sânge. Astăzi sunt atât de mulţi tineri ce pleacă în străinătate, cărora le este ruşine să recunoască că sunt români. Mie imi este rusine doar de faptul că acelora li s-ar fi putut da privilegiul de a spune ,,Sunt român”. Fii mândru de cine esti! Fii mândru de această ţară şi de trecutul ei! Fii mândru de trecutul tău!

Dacă noi nu ne iubim istoria şi nu ne facem vrednici de sacrificiile celor dinaintea noastră, atunci, cine? Învaţă să accepti, să înţelegi, să preţuiesti. Mai aruncă un ochi la ce a fost înaintea ta! Dacă inima ta nu scaldă trecerea graniţelor de peste Prut în gloria pe care o merită, sigur flacăra dinăuntrul tău va fi la fel de arzătoare ca a eroilor unirii după ce vei vedea de ce este în stare o mulţime de oameni, cu un vis devenit mai târziu o realitate.

Dragă mamă, Românie. Îţi mulţumim pentru tot ce ne-ai învăţat, pentru că ne-ai unit pe toţi într-un singur vis, într-un singur stat, pentru că existi!

29

ÎN VIZITĂ LA WEBHELP

In luna noiembrie, membrii Clubului Francofon – Mon Club Francophone din şcoala noastră au fost în vizită la societatea Web Help Ploiesti, în cadrul evenimentului Ziua Ştafetei 2017. Acest lucru ne-a ajutat să descoperim noi oportunităţi pe care le avem în viitor pentru a ne găsi un loc de muncă.

Vizita la Web Help a fost o experienta minunată pentru fiecare dintre noi. Am intâlnit persoane care au facut din limba franceza o ocupatie zilnică. Am văzut cum purtau o conversatie cu corespondenţi din Franţa, în scris sau telefonic. Iscusinţa cu care aceştia

comunică în franceză m-a impresionat! Pe viitor, mi-as dori să fac parte din aceasta comunitate de iubitori ai limbii franceze si să ajung la performanţa lor! (Nicolae Alexandra, cl.a VII-a). Nu credeam că în România voi putea face ceva cu limba franceză! Dar iată încă ceva în plus pentru motivația mea! (Dan Mihaela, cl.a VI-a)

Atmosfera a fost călduroasă, plină de oameni zâmbitori, care reuşesc să-si indeplinească sarcinile foarte bine. Pe viitor mi-ar plăcea să-i reîntalnesc. Cred că aş avea multe de învăţat de la aceste persoane minunate. O experienţă precum aceasta nu o voi uita niciodată. (Alexia Pana, cl. a VII-a)

Prof. Pahonţu Ana-Maria

30

Aspecte ale primei reuniuni de proiect Erasmus+ Franta

In luna noiembrie 2017, Şcoala Gimnazială Măgurele a fost prezentă la prima întâlnire a partenerilor de proiect european Erasmus+ Hărţi pentru a înţelege şi a construi Europa 2016 -2018. A fost vorba despre o întâlnire de organizare a proiectului, la care au participat din partea şcolii noastre coordonatorul proiectului, prof. lb. franceză Pahonţu Ana-Maria, prof. înv. primar Suciu Lorena şi prof. lb. engleză Filip Virgil. Iată câteva dintre impresiile participanţilor:

„Participarea la întâlnirea profesorilor reprezentanţi ai celor patru şcoli partenere, întâlnire desfăşurată în localitatea Le Pouzin, în luna noiembrie

2016, a reprezentat o oportunitate deosebită de a lua contact cu o altă experienţă educaţională, de a dezvolta legături trainice bazate pe o comunicare interculturală de tip postmodern, dar şi şansa de a observa alte moduri diferite de abordare a unei teme comune. Sesiunile de lucru în cadrul cărora profesorii au dezvoltat perspectivele personale asupra atingerii obiectivelor comune au constituit ocazii de dezbatere a unor probleme variate care privesc atât aspecte complexe (realizarea unui nivel sporit de coeziune în cadrul statelor aparţinând Uniunii Europene, promovarea toleranţei ca limbaj de comunicare între reprezentanţi ai unor culturi diferite, rolul şcolii în construirea unei identităţi europene comune care să valorizeze diferenţele dintre state diferite, etc.), cât şi chestiuni cu un caracter specific (de la aspecte privind metode şi tehnici didactice, care pot fi aplicate în

discipline diferite, precum, de exemplu, utilizarea hărţilor mentale, până la

elemente care vizează strict o anumită zonă, precum zona artelor vizuale). Întâlnirea a devenit astfel prilejul de a planifica şi organiza desfăşurarea ulterioară a proiectului, dar şi de a atinge un obiectiv central, acela al familiarizării cu partenerii implicaţi în acest proiect.” (Filip Virgil)

„Am luat parte pentru prima data la o mobilitate din cadrul unui proiect cu participare internationala, proiectul Erasmus+, Harti pentru a construi si a intelege Europa. Lasand la o parte amabilitatea, ospitalitatea si disponibilitatea gazdelor din Franta, cel mai mult m-a impresionat dorinta de colaborare dintre echipele care lucrau la proiect. Fiecare a prezentat scoala de unde vine, realizarile, dar si greutatile cu care se confrunta, fara sa incerce sa cosmetizeze realitatea.

Am fost incantata sa constat ca prezentarea facuta de echipa noastra a fost cea mai reusita, a cuprins cele mai multe aspecte si cele mai diverse activitati. Si aceasta nu a fost doar parerea mea...

31

In una din cele trei zile am asistat la o ora de arte si una de muzica, la clasa a V- a. Am fost placut surprinsa de relatia elev- profesor, relatie care era mai mult decat una de prietenie. Elevii erau foarte relaxati, deschisi si comunicativi in comparatie cu elevii de la noi, din Romania. Am putut sa constat acest lucru din intrebarile pe care le-au adresat profesorilor, dar si noua, asistentilor, oameni pe care îi vedeau pentru prima

dată. Am observat de asemenea că nu stiau prea multe lucruri despre Romania si că au fost foarte entuziasmati cand au aflat ca vor avea posibilitatea sa corespondeze cu elevi români pe care, in mai 2017 ii vor putea vizita. A fost o experienta care a reusit să aduca un plus in activitatea mea la catedra si în relatia cu şcolarii mici pe care îi coordonez.” (Lorena Suciu)

32

ISSN: 2537- 4397ISSN-L: 2537- 4397