clientela si vadul comercial

Clientela şi vadul comercial

Cuprins:

Capitolul I: Fondul de comerţ.......................................................................2

Noţiunea de fond de comerţ si reglementarea sa......................................2

Delimitarea noţiunii de fond de comerţ........................................................2

Structura fondului de comerţ.........................................................................3

Capitolul II: Clientela şi vadul comercial...................................................3

Clientela...........................................................................................................3

Vadul comercial..............................................................................................8

Legătura dintre clientelă şi vadul comercial................................................9

Apărarea fondului de comerţ......................................................................11

Bibliografie.....................................................................................................12

1


Capitolul I: Fondul de comerţ

Noţiunea de fond de comerţ si reglementarea sa

Expresia „fond de comerţ” apare in cadrul legislaţiei actuale în Legea nr. 11/1991

privind combaterea concurenţei neloiale, asa cum a fost modificată si completată prin Legea

nr. 298/2001. Potrivit art. 11 lit. c din această lege, constituie fond de comerţ ansamblul

bunurilor mobile şi imobile corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de

invenţie, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale”.

În opinia Prof. Univ. dr. Smaranda Angheni definiţia nu este completă deoarece

definiţia trebuie sa cuprindă şi scopul fondului de comerţ şi anume atragerea clientelei. Este o

condiţie sine qua non a fondului de comerţ: comerciantul, prin bunurile afectate desfăşurării

comerţului şi care alcătuiesc fondul de comerţ, îşi propune atragerea unui număr cât mai mare

de clienţi, şi astfel, obţinerea unui câştig mai mare.

Elementele caracteristice ale fondului de comerţ sunt1:

În primul rând, fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri. Aceste bunuri sunt

bunuri mobile şi imobile. Între bunurile mobile, unele sunt corporale, altele sunt incorporale.

În al doilea rând, acest ansamblu de bunuri este afectat de către comerciant

desfăşurării unei activităţi comerciale.

În al treilea rând, scopul urmărit de comerciant este atragerea clientelei, şi implicit,

obţinerea de profit din activitatea desfăşurată.

În concluzie fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi

imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi

comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit2

1 Conf. Univ. Dr. Gabriel Mihai, Drept comercial român, Ovidius University Press, Constanţa, 2009, p.31;2 Prof. Dr. Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Bucureşti, 1995, p.98;

2


Delimitarea noţiunii de fond de comerţ

Fondul de comerţ şi patrimoniul

Patrimoniul este o universalitate de drept, reglementat de lege. Fondul de comerţ

fiind o universalitate de fapt este alcătuit prin voinţa comerciantului, care pune la dispoziţia

activităţii comerciale sau industriale anumite bunuri.

Noţiunea de patrimoniu are o cuprindere mai largă: el este definit ca o totalitate de

drepturi şi obligaţii patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate,

privite ca o sumă de valori active şi pasive, strâns legate între ele3.

Fondul de comerţ este alcătuit numai din activ (bunuri si drepturi).

Orice subiect de drept, persoană fizică sau juridică are un patrimoniu. Numai

comerciantul are fond de comerţ. Patrimoniul nu poate fi înstrăinat în totalitatea sa, ci numai

parţi din acesta. Dimpotrivă, fondul de comerţ ca bun distinct poate fi obiectul donaţiei,

vânzării, închirierii sau gajării, în integralitatea sa. De aceea, pentru comerciant, fondul de

comerţ are un interes deosebit. Patrimoniul, în totalitate, nu poate face obiectul actelor

juridice. Fondul de comerţ prin această particularitate (se poate transmite ca întreg) satisface

conjunctural comerciantul, care obţine astfel un echivalent bănesc.4

Fondul de comerţ şi întreprinderea

Întreprinderea comercială combină factorii de producţie (capital, muncă şi elemente

ale naturii) pe riscul întreprinzătorului, pentru obţinerea unui produs destinat schimbului, în

scopul obţinerii unui câştig.

S-a susţinut că noţiunea de întreprindere comercială este sinonimă cu noţiunea de

fond de comerţ, care nu conţine printre elementele sale capitalul şi munca. Ambele presupun

un complex de elemente economice, materiale şi imateriale, care sunt ţinute la un loc de

voinţa comerciantului pentru exerciţiul unei industrii sau al unui comerţ.

Întreprinderea este o organizare sistematică de către comerciant a factorilor de

producţie printre care şi bunurile afectate comerţului. Organizarea vizează şi capitalul şi

munca, elemente ce nu se regăsesc în fondul de comerţ.5

3 Vasile Pătulea, Patrimoniul societaţiilor comerciale, Dreptul nr.12/1995, pag. 5.4 Prof. Univ. Dr Liviu Pop. Dreptul de proprietate şi dezmambramintele sale, Lumina Lex, Bucureşti 1996.5 Dan Ciobanu, Drept comercial român, vol.I., Fascicula 1, Bucureşti, 1991.

3


Aşadar, fondul de comerţ este o instituţie a dreptului comercial distinctă de noţiunea

de întreprindere comercială, numai şi pentru faptul că în conţinut, capitalul şi munca nu fac

parte din fondul de comerţ.

Fondul de comerţ este considerat forma statică a întreprinderii, pe când

întreprinderea este fondul de comerţ în starea dinamică de funcţionare.

Structura fondului de comerţ

Fondul de comerţ cuprinde acele bunuri pe care le reclamă desfăşurarea activităţii

comerciale avute în vedere de către comerciant. Deci, fondul de comerţ nu are o compoziţie

unitară, ci una variată, în funcţie de specificul activităţii comerciantului. De asemenea,

compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele fondului de comerţ se pot

modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă fondul de comerţ continuă să subziste.

Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde

două categorii de bunuri: corporale şi incorporale. Fiecare categorie subsumează anumite

bunuri care au regim juridic propriu.

Astfel fondul de comerţ are următoarea componenţă:

1. Elementele corporale ale fondului de comerţ

a. Bunurile imobile

i. Prin natura lor: clădirea în care se desfăşoară activitatea

ii. Prin destinaţie: instalaţii, utilaje, maşini etc.

b. Bunurile mobile corporale: materiile prime, materialele, produsele etc.

2. Elementele incorporale ale fondului de comerţ

a. Firma

b. Emblema

c. Clientela

d. Vadul comercial

e. Drepturile de proprietate industrială

f. Drepturile de autor

4


Capitolul II: Clientela şi vadul comercial

Clientela

Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant; ea determină, prin

număr, calitate şi frecvenţă, situaţia economică a comerciantului, succesul şi insuccesul

acestuia. De aceea, clientela apare ca un element indispensabil al fondului de comerţ, fiind

considerat, chiar, principalul element al fondului de comerţ. În ciuda acestei importanţe pe

care o are clientela în activitatea comerciantului legea totuşi nu o defineşte în mod expres,

neexistând o reglementare referitoare la aceasta.

Prin clientelă se înţelege totalitatea persoanelor fizice şi juridice care ape lează în

mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia pentru procurarea

unor mărfuri şi servicii.

Se pot distinge 3 categorii de clienţi:

1) Clienţii legaţi de comercianţii în cauză prin contracte de aprovizionare, adesea

pe lunga durată, cu sau fără clauză de exclusivitate, alcătuind clientela captivă.

2) Alţi consumatori se adresează constant unui comerciant determinat datorită

încrederii ce le-o inspiră produsele sau serviciile oferite de acesta pe piaţă, formând

clientela atrasă.

3) În fine, în comerţul cu amănuntul poate exista şi categoria clientelei ocazionale

formată din consumatori întâmplători, atraşi de amplasamentul fondului de comerţ.

Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o

valoare economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi

persoanele care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv.

Factorii care influenţează clientela se pot grupa în două categorii6:

Factori care sunt, în acelaşi timp, elemente componente ale fondului de comerţ:

6 Conf. Univ. Dr. Gabriel Mihai, Drept comercial român, Ovidius University Press, Constanţa, 2009, p.42;

5


- firma (reputaţia numelui comercial);

- emblema;

- vadul comercial;

- drepturile de proprietate industrială.

Factori interni care nu fac parte din fondul de comerţ, dar care – fie de natură

obiectivă, fie subiectivă – contribuie la atragerea clientelei şi, implicit, la sporirea

valorii fondului transmis.

Pentru a putea vorbi de o clientelă trebuiesc îndeplinite următoarele două condiţii:

- să existe în realitate;

- să fie personală celui care o exploatează.

O clientelă există atunci când aceasta este reală şi sigură. O clientelă virtuală sau

potenţială nu poate fi luată în seamă.

Referitor la condiţia clientelei personale a celui care o exploatează, în practică

întâlnim o problemă în cazul dependenţei comerciale sau juridice. Dependenţa comercială

apare în situţia în care un comerţ este exploatat în cadrul altei întreprinderi (micile

comerţuri exploatate în incinta marilor magazine, restaurante instalate într-o întreprindere

foarte mare). Într-o astfel de speţă Curtea de Casaţie în plenul ei a decis la data de 24 aprilie

1970 că, în asemenea situaţii, clientela aparţine marii întreprinderi în care îşi desfăşoară

activitatea micile comerţuri. Astfel, s-a decis că activitatea unui restaurant situat în incinta

unui hipodrom se desfăşoară sub dependenţa totală a societăţii de curse, în zilele şi orele de

program ale hipodromului.

De asemenea, printr-o decizie a Camerei Civile de pe lângă Curtea de Casaţie s-a

considerat că, un comerţ situat în exteriorul unui mare magazin lipit de zidul ei are o clientelă

proprie, în schimb în cazul micilor magazine amplasate în incinta unui asemenea supermarket

acestea nu au o clientelă proprie.

În ceea ce priveşte dependenţa juridică se poate aplica aceeaşi soluţie. Dependenţa

juridică poate apărea în situaţia unui contract de concesiune, de distribuţie sau de

franchising. Totuşi practica jurisdicţională nu este uniformă. Astfel, în unele cazuri clientela

s-a considerat ca aparţinând persoanei dependente jurdic, respectiv franchises, iar în cazul

unui contract de concesiune în care se concesiona celebra companie Honda, s-a considerat

că în calitatea de concedent aceasta are dreptul asupra clientelei şi, în niciun caz,

concesionarul.

Concluzia care se depsrinde este următoarea; indiferent de dependenţă (comercială

sau juridică), clientela aparţine aceluia care are un renume, o marcă de comerţ sau de

6


fabricaţie cunoscută, ceea ce denotă încă o dată că, clientela contribuie la reputaţia

comerciantului, la creşterea valorii fondului de comerţ (în integralitatea lui), deci poate fi

calficată drept factor estern, exterior fondului de comerţ, alături de alţi factori externi.

Clientela poate fi calificată mai degrabă un scop al exploatării fondului 7.

Clientela se caracterizează prin următoarele trăsături specifice: este comercială,

personală şi actuală.

Comercialitatea este trăsătura specifică majoră a comercianţilor şi se deosebeşte de

clientela civilă a membrilor unor profesii liberale: avocaţi, notari, medici, etc.

Caracterul personal al clientelei se găseşte în orice activitate comercială

desfăşurată de un agent economic.

Actualitatea clientelei este o condiţie sine qua non a fondului de comerţ. Clientela

este elementul esenţial al fondului de comerţ şi fără el nu se poate vorbi de comerţ. Deşi

este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela este o valoare economică

datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi persoanele care îşi

procură mărfurile de la comerciantul respectiv.

Într-o opinie pertinentă izvorâtă din practica comercială, se poate recunoaşte

clientelei calitatea de scop determinant, urmărit de orice comerciant. Toate celelalte elemente

ale fondului de comerţ constituie mijloace de a atrage, de a păstra şi de a extinde clientela.

Componentele care alcătuiesc fondul de comerţ acţionează ca suporţi materiali ai clientelei.8

Într-o opinie, s-a apreciat că titularul fondului de comerţ are un adevărat “drept de

clientelă”, lucru ce implică obligaţia celorlalţi comercianţi de a-l respecta. În condiţiile

concurenţei, un asemenea drept nu poate fi recunoscut. Este adevărat, prevederile Legii

11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale este un mijloc juridic de protejare a

comerciantului, căruia i se sustrage clientela în mod ilicit. De aici, nu se poate concluziona

asupra existenţei acestui ”drept la clientelă”.

Clientela nu poate fi ataşată unui bun (fondului de comerţ), clientela nu aparţine

nimănui, este atrasă de mărfurile şi serviciile de o calitate mai bună şi un preţ mai mic, se

afirmă într-o opinie.

Chiar dacă nu se recunoaşte că dreptul la clientelă este un drept exclusiv al titlului

fondului de comerţ, clientela este un element al fondului de comerţ, iar titularul are un drept

incorporal asupra clientelei pe care şi-1 poate apăra împotriva actelor şi faptelor ilicite de

7 Conf. Univ. Dr. Gabriel Mihai, Drept comercial român, Ovidius University Press, Constanţa, 2009, p.42;8 Ion Turcu, Tratat teoretic şi practic de drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 237;

7


sustragere a clientelei sau de concurenţă neloială. În măsura în care aceste acte şi fapte

constitue manifestări ale concurenţei neloiale, titularul fondului de comerţ are la dispoziţie

mijloacele de apărare prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei

neloiale, modificată prin Legea Nr. 298/2001.

Apărarea clientelei se realizează prin dispoziţiile Legii 11/1991 privind combaterea

concurenţei neloiale, unde în art. 4, lit. b) şi h) se sancţionează contravenţional faptele de

acaparare a clientelei prin oferirea unor avantaje. Preventiv, părţile pot prin convenţiile

încheiate privind înstrăinarea fondului de comerţ să stabilească în sarcina înstrăinătorului

obligaţia de a nu începe un comerţ similar, în zona respectivă, pe o durata de timp

determinată.

Vadul comercial

Vadul comercial este un element incorporal al fondului de comerţ şi constă în

aptitudinea acestuia de a atrage clientela. Această potenţialitate a fondului de comerţ este

rezultatul unor factori multipli care se particularizează în activitatea fiecărui comerciant.

Asemenea factori sunt: locul unde se află amplasat localul, calitatea mărfurilor oferite

clienţilor, preţurile practicate de comerciant, comportarea personalului în raporturile cu

clienţii, abilitatea în realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.

Opiniile privind capacitatea vadului comercial de a fi sau nu un element distinct al

fondului de comerţ sunt împărţite însă un lucru este cert vadul comercial împreună cu

clientela formează un ansamblu.

Într-o opinie, vadul comercial determină clientela, o atrage, motiv pentru care s-ar

putea spune că este mai important. Vadul comercial reprezintă capacitatea, posibilitatea firmei

sau a fondului de comerţ în totalitatea sa de a atrage clientela.

Factorii care influenţează vadul comercial pot fi împărţiţi în doua categorii:

- factorii obiectivi: locul de amplasare al magazinului unde comerciantul îşi

desfăşoară activitatea, a fabricii în raport de căile de comunicaţie, de zonele de aprovizionare,

preţul şi calitatea mărfurilor, locul unde se află uzina fabrica sau depozitul producătorului sau

intermediarului etc.;

- factorii subiectivi: calitatea personalului (vânzătorilor), modul de comportare faţă

de clienţi, solicitudine, publicitate pe care comerciantul şi-o face în aşa fel încât să fie

cunoscut pe o piaţă şi să aibă capacitatea de a atrage clientela, etc.

8


Apărarea clientelei se realizează prin dispoziţiile Legii 11/1991 privind combaterea

concurenţei neloiale, unde în art. 4, lit. b) şi h) se sancţionează contravenţional faptele de

acaparare a clientelei prin oferirea unor avantaje. Preventiv, părţile pot prin convenţiile

încheiate privind înstrăinarea fondului de comerţ să stabilească în sarcina înstrăinătorului

obligaţia de a nu începe un comerţ similar, în zona respectivă, pe o durata de timp

determinată.

Legătura dintre clientelă şi vadul comercial

Atragerea clientelei este scopul principal al comerciantului. Acapararea clientelei de

un comerciant înseamnă câştig, şi în acelaşi timp pierdere pentru comerciantul concurent.

Relaţiile între comercianţi şi clientelă sunt guvernate de legi obiective, precum şi de

norme juridice exprese, care le ocrotesc.

Noţiunea de clientelă este strâns legată de noţiunea de vad comercial. Noţiunile sunt

mult discutate în doctrina şi practica judiciară. Se acceptă rolul important al clientelei în

prosperitatea comerciantului.

În art.1 lit. c) din Legea Nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale,

modificată prin Legea Nr. 298/2001, printre elementele fondului de comerţ se enumeră şi

vadul comercial, fără să se facă nici o precizare în legătură cu noţiunea de clientelă.

Unii autori privesc cele două noţiuni ca fiind unul şi acelaşi lucru.

Într-o opinie contrară, clientela şi vadul comercial sunt noţiuni distincte aflate într-o

relaţie specială9. Clientela are un dublu aspect:

- aspect uman: este grupul de persoane care apelează frecvent la serviciile unui

comerciant, la fondul de comerţ al acestuia. Factorii ce favorizează acest lucru sunt:

personalitatea comerciantului, comportamentul acestuia cu clienţii, modul de prezentare a

mărfii etc.

- aspect obiectiv: clientela este atrasă de vadul comercial, reprezintă aptitudinea

fondului de comerţ de a atrage publicul, care este influenţată de: locul de amplasare a vadului

comercial, apropierea de mijloacele de transport şi comunicaţie, de locul de muncă, de casă

etc. Sub aspect obiectiv nu se poate neglija preţul convenabil al mărfurilor şi calitatea

acestora.

Într-o lucrare de referinţă de drept comercial, Prof. I.N. Fintescu arăta: “clientela

constituie o valoare economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de

9 Prof. Dr. Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Bucureşti, 1995, p.106;

9


comerţ şi aceste persoane, care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul

respectiv”.10

S-a apreciat că între clientelă şi vadul comercial există două categorii de relaţii:

- o relaţie interdependentă: clientela există numai prin vadul comercial şi invers,

vadul comercial există numai prin clientelă;

- o relaţie reciprocă: clientela scade sau creşte numeric în raport de calităţile şi

deficienţele vadului comercial.

Majoritatea autorilor acceptă că numai împreună clientela şi vadul comercial fac

parte din elementele incorporale ale fondului de comerţ.

În concepţia tradiţională, clientela şi vadul comercial erau considerate ca elemente

identice. Ele erau privite ca fiind două aspecte ale aceluiaşi fenomen deoarece amândouă au

aceleaşi cauze de formare: amplasarea localului, calitatea mărfurilor şi a serviciilor,

preţurile acestora etc

Dupa o altă concepţie, clientela şi vadul comercial sunt două elemente distincte,

aflate într-o indisolubilă corelaţie. Clientela este o corelaţie a vadului comercial; ea

reprezintă o manifestare a potenţialităţii vadului comercial. În consecinţă, pentru

dezvoltarea activităţii comercinatului, prin mărirea clientelei, vadul comercial are un rol

hotărâtor. Această concepţie este exprimată şi în opinia potrivit căreia noţiunea de clientelă

înglobează două laturi, care se întrepătrund, dar care pot fi disociate teoretic: factorul

personal, adică grupul uman fidel mărfurilor şi serviciilor unui comerciant şi factorul

obiectiv – vadul comercial – care rezidă în aptitudinea fondului de comerţ de a polariza

publicul, prin elementele sale imponderabile, ca amplasament, suprerioritatea tehnică a

produselor, utilitatea lor economică etc.11

Cu alte cuvinte clientela se află în strânsă legătură cu vadul comercial care este

aptitudinea fondului de comerţ de a atrage consumatori datorită unor multipli factori care

particularizează activitatea fiecărui comerciant. Aceşti factori sunt: locul unde se află

amplasat localul, calitatea mărfurilor sau serviciilor oferite clienţilor, preţurile practicate de

comercianţi, comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în

realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.

Clientela este constituită din ansamblul persoanelor atrase de personalitatea

comerciantului. Vadul comercial ar fi totalitatea persoanelor atrase de amplasarea fondului

10 I.N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol I Bucureşti, 1929, pag.167 ;11 Prof. Dr. Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Bucureşti, 1995, p.106;

10


de comerţ. Clientela ţine de factorii subiectivi, vadul comercial ţine de factorii obiectivi ai

activităţii comerciale.

Concepţia modernă consideră că distincţia dintre clientelă şi vadul comercial nu are

consecinţe juridice; în ultimă analiză, clientela este mai degrabă scopul comerciantului;

celelalte elemente ale fondului de comerţ fiind destinate ca mi jloace pentru atingerea acestui

scop; atragerea, menţinerea sau dezvoltarea clientelei.

Apărarea fondului de comerţ

Fondul de comerţ, ca bun distinct şi unitar, poate fi apărat prin mijloace comune

răspunderii juridice: răspunderea contravenţională, civilă, penală.

Fiind un bun mobil incorporal, fondul de comerţ nu poate fi apărat prin acţiunea în

revendicare, deoarece această acţiune este specifică apărării dreptului de proprietate asupra

bunurilor corporale. Fondul de comerţ conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare

asemenea oricărui drept de proprietate incorporală.

Orice atingere adusă fondului de comerţ sau a unuia dintre elementele sale

componente poate fi considerat, conform legii, un fapt de concurenţă neloială.

Legea nr.11 din 29.01.1991, privind combaterea concurenţei neloiale, impune

subiecţilor (comerciantul persoană fizică sau societatea comercială persoană juricică) un mod

de comportare corect faţă de orice alt subiect de drept comercial, indiferent dacă este

persoană fizică sau juridică.

Concurenţa între diveşi subiecţi de drept constituie o componentă a comertţului liber

şi face parte din legile obiective ale pieţei. Astfel putem afirma despre concurenţă că este un

element al progresului economic, la polul opus situându-se monopolul de stat sau cartelul

producătorilor.

Cât timp concurenţa se situează în limita unor scopuri benefice pentru societate,

pentru consumator, pentru echilibrul pieţii, ea este licită, fiind o componentă a comerţului12.

În concepţia legii13 constituie concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor

cinstite în activitatea comercială sau industrială. În articolele 4-9 din legea privind concurenţa

neloială sunt declarate mai multe activităţi ca fiind fapte de concurenţă neloială. Astfel art. 4

12 Conf. Univ. Dr. Gabriel Mihai, Drept comercial român, Ovidius University Press, Constanţa, 2009, p.48;13 Legea nr. 11 / 1991 privind concurenţa neloială

11


din legea menionată sunt enumerate faptele care atrag răspunderea contravenţională a

subiectelor de drept comercial care le săvârşesc.

Răspunderea penală este atrasă prin săvârşirea infracţiunilor de concurenţă neloială

prevăzute în art.5 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. Infracţiunea

de concurenţă neloială constă în folosirea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale

de natură a produce confuzie cu privire al cele folosite legitim de alt comerciant.

Art. 6 din această lege prevede că, în toate cazurile de săvârşire a unor fapte de

concurenţă neloială, titularul fondului de comerţ poate obţine, pe calea acţiunii în justiţie,

încetarea sau înlăturarea actelor păgubitoare, precum şi despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate.

Conform art. 9 din lege14 dacă vreuna dintre faptele prevazute de art. 4

(contravenţiile) sau art. 5 (infracţiunile) cauzează daune patrimoniale sau morale, cel

prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă

corespunzătoare.

14 Legea nr. 11 / 1991 privind concurenţa neloială

12


Bibliografie

1. Gabriel Mihai, Drept comercial român, Ovidius University Press,

Constanţa, 2009

2. Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Bucureşti,

1995

3. I.N. Fintescu, Curs de drept comercial, vol I Bucureşti, 1929

4. Ion Turcu, Tratat teoretic şi practic de drept comercial, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2008

5. Dan Ciobanu, Drept comercial român, vol.I., Fascicula 1, Bucureşti

6. Vasile Pătulea, Patrimoniul societaţiilor comerciale, Dreptul

nr.12/1995

7. Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmambramintele sale, Lumina

Lex, Bucureşti 1996

13

clientela si vadul comercial

Documents