chestionar ecomk

3
Obiectivele strategiilor de produs adoptate de Savoria raportându-ne şi la poziţia companiei în cadrul pieţei se pot concretiza în: Obiective: Studierea recunoaşterii mărcii Savoria de către consumatori; Studierea pieţei în legătură cu consumul de pâine; Determinarea principalului criteriu după care consumatorul îşi alege pâine; Studierea gradului de importanţă a informaţiilor de pe ambalaj; Studierea gradului de interes al cumpărătorilor faţă de preţul care sunt dispuşi să-l plătească pentru pâinea ecologică. Ipoteze: În luarea deciziei de cumpărare cel mai important criteriu este calitatea; Mic-dejunul este masa la care se consumă cea mai mare cantitate de pâine; Consumatorii din mediul urban cumpără mai des pâine ecologică decât cei din mediul rural; Savoria Toast secară este cea mai des consumată; Majoritatea consumatorilor consideră informaţiile de pe etichetă importante. Bună ziua. Realizez un studiu de piaţă privind cererea şi oferta pâinii ecologice Savoria. Sunteţi dispus/ă să-mi acordaţi câteva minute pentru realizarea acestui studiu? CHESTIONAR 1. Sunteti consumator de pâine? ……………………… 2. Ce marcă de pâine folosiţi cel mai des? ………………………….. 3. Ce cantitate de pâine cumpăraţi la o singură cumpărătură? ………………

Upload: raluca-alexandra-muncelan

Post on 24-Apr-2015

10 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Chestionar

TRANSCRIPT

Page 1: chestionar ecomk

Obiectivele strategiilor de produs adoptate de Savoria raportându-ne şi la poziţia companiei în cadrul pieţei se pot concretiza în:Obiective:

Studierea recunoaşterii mărcii Savoria de către consumatori; Studierea pieţei în legătură cu consumul de pâine; Determinarea principalului criteriu după care consumatorul îşi alege pâine; Studierea gradului de importanţă a informaţiilor de pe ambalaj; Studierea gradului de interes al cumpărătorilor faţă de preţul care sunt dispuşi să-l

plătească pentru pâinea ecologică.Ipoteze:

În luarea deciziei de cumpărare cel mai important criteriu este calitatea; Mic-dejunul este masa la care se consumă cea mai mare cantitate de pâine; Consumatorii din mediul urban cumpără mai des pâine ecologică decât cei din mediul

rural; Savoria Toast secară este cea mai des consumată; Majoritatea consumatorilor consideră informaţiile de pe etichetă importante.

Bună ziua. Realizez un studiu de piaţă privind cererea şi oferta pâinii ecologice Savoria. Sunteţi dispus/ă să-mi acordaţi câteva minute pentru realizarea acestui studiu?

CHESTIONAR

1. Sunteti consumator de pâine? ………………………

2. Ce marcă de pâine folosiţi cel mai des? …………………………..

3. Ce cantitate de pâine cumpăraţi la o singură cumpărătură? ………………

4. Câţi membri din familie consumă pâine? ………………….

5. Care sunt mesele la care consumaţi în general pâine? ……………………….

6. Dacă am scoate pe piaţă pâine ecologică, aţi fi dispus să cumpăraţi? ………………..

7. Ce preţ aţi fi dispus să plătiţi pentru această pâine (500 grame)? ……………………..

8. Ce mărci de pâine ecologică cunoaşteţi? ……………………..

9. Ce sortiment de pâine ecologică v-ar place să lanseze pe piaţă marca Savoria? ………………………………….

10. Ce sortiment de pâine din gama Savoria vă place cel mai mult? …………………………

11. Ce alte caracteristici de calitate aţi dori să conţină pâinea ecologică Savoria?

Page 2: chestionar ecomk

………………………………………….

12. Care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastră în cumpărarea pâinii ecologice Savoria? ………………………………………………..

13. Sunteţi interesat şi de alte categorii de produse alimentare ecologice (produse lactate, legume, fructe, băuturi, altele)? ……………………

14. Din punct de vedere al ambalajului, ce tip de pâine ecologică se consumă la dumneavoastră în familie? ………………………….

15. Ce cantitate de pâine ecologică (estimată în grame) se consumă într-o zi obişnuită la dumneavoastră în familie? ………………

16. Ce cantitate de pâine ecologică (estimată în grame) consumaţi dumneavoastră într-o zi obişnuită? ……………………..

17. Cât de des cumpăraţi pâine ecologică? …………………………..

18. Atunci când cumpăraţi păine ecologică, cât de des citiţi eticheta pentru a vă asigura că este un produs sănătos? …………………………….

19. În ce categorie de vârstă vă încadraţi?o Sub 18 anio 18-25 anio 26-40 anio Peste 40 ani

19. Nivelul veniturilor:o peste medie (>1500 RON)o sub medie (<1500 RON)

20. Sexul dumneavoastră:o Femeiesco Bărbătesc

21. Mediul de provenienţă:o Urbano Rural