carmen pĂduraru · 2020. 8. 25. · carmen pĂduraru 8 a textului sau la nivelul pragmaticii...

1

Carmen PĂDURARU

Eugeniu CoşeriuContribuţii la pragmatica

lingvistică

Iaşi, 2009

2

Editura Lumen este acreditată CNCSIS sub nr 003www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Redactor: Morariu Irina Maria

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale:Păduraru, CarmenEugeniu Coşeriu. Contribuţii la pragmatica lingvistică/ Carmen PĂDURARU -Editura Lumen, Iaşi, 2009BibliografiePag. 135ISBN-978-973-166-119-3

81(498) Coşeriu,E.

Carmen PĂDURARU Eugeniu Coşeriu. Contribuţii la pragmatica lingvistică

3

Carmen PĂDURARU

Eugeniu CoşeriuContribuţii la pragmatica

lingvistică

Iaşi, 2009

4

Pagină lăsatăgoală intenţionat

5

Cuprins:

Cuvânt-înainte................................................................................7Pragmatica şi dificultăţile ei. Câteva delimitări conceptuale.........91. Vorbirea. Matrice a „noii” lingvistici........................................ 17

1.1. Necesitatea unei lingvistici a lui parole......................... 171.1.1. Asimetria şi insuficienţa modelului saussurian........ 221.1.2. Noam Chomsky. Continuarea traiectoriei saussuriene

................................................................................................................ 31

1.2. O „nouă” lingvistică a vorbirii ....................................... 371.2.1. Ergon şi Energeia. Paradigma humboldtiană ........... 371.2.2. Trei niveluri ale limbajului......................................... 41

1.3. Aspecte ale pragmaticii lingvistice................................. 511.3.1 Comunicarea şi pragmatica conversaţională .............. 511.3.2. Act şi acţiune ................................................................ 59

2. Aspecte ale unei lingvistici a textului/discursului...................652.1. Cele trei niveluri ale funcţionalităţii............................... 652.2. Karl Bühler. Patru axiome ale limbajului şi contribuţii

pragmatice........................................................................................... 773. Aspecte ale unei lingvistici a vorbirii........................................83

3.1. Obiectul lingvisticii vorbirii........................................... 833.2. Tehnica generală a activităţii lingvistice........................ 86

3.2.1. Ansamblul de operaţii .................................................. 863.2.2. Instrumentele circumstanţiale ale activităţii lingvistice

................................................................................................................ 924. Aspecte ale pragmaticii lingvistice în teatrul absurd (aplicaţie).................................................................................................... 1055. Eugeniu Coşeriu şi pragmatica lingvistică ............................ 117Anexă.......................................................................................... 121Bibliografie................................................................................. 131

Extras din volumul: Păduraru, C. (2009).Eugeniu Coşeriu. Contribuţii la pragmatica lingvistică.

Iaşi, România: Lumen.

Carmen PĂDURARU

6Extras din volumul: Păduraru, C. (2009).

Eugeniu Coşeriu. Contribuţii la pragmatica lingvistică.Iaşi, România: Lumen.

Pagină lăsatăgoală intenţionat

Eugeniu CoşeriuContribuţii la pragmatica lingvistică

7

Cuvânt-înainte

În cartea sa Pragmalinguistik, Peter Ernst realizează o descriere a pragmaticii lingvistice, subliniind patru aspecte ale acesteia: teorie generală a semnelor, teorie a actelor de limbaj, lingvistică a conversaţiei şi lingvistică a textului. În acest cadru, autorul indică rădăcinile pragmaticii lingvistice şi încearcă o delimitare a obiectului ei de studiu. Un aspect care reţine atenţia în delimitările şi distincţiile pe care le realizează este că autorul situează o rădăcină a pragmaticii în lingvistica lui Eugeniu Coşeriu.

Introducându-l, în cadrul discuţiei despre pragmatica lingvistică privită ca teorie generală a semnelor, Peter Ernst notează că „EUGENIO COSERIU hat den Ansatz BÜHLERS in unseren Tagen weitergeführt und das sprachliche Zeichen in «Umfelder» gestellt. [...] Die Klassifkation von COSERIU ist die ausführlichste ihrer Art.”1

Dar contribuţiile lui E.Coşeriu la domeniul pragmaticii nu se reduc la această ramură a pragmaticii lingvistice, ele se întrevăd şi la nivelul pragmaticii ca teorie a actelor de limbaj, ca lingvistică

1 Peter Ernst ― Pragmalinguistik:.Grundlagen – Anwendungen – Probleme,

Pragmatica lingvistică: Principii – Aplicaţii – Probleme, Editura de Gruyter, Berlin, New-York, 2002, p. 72-73.

Citatul de mai sus se traduce: Eugeniu Coşeriu a continuat în zilele noastre contribuţia lui Karl Bühler şi a situat semnul lingvistic în cadre. […] Clasificarea lui Coşeriu e cea mai detaliată de acest tip.

Varianta numelui lui Eugeniu Coşeriu pe care o foloseşte Peter Ernst se explică prin faptul că Eugenio este forma italiană a numelui său. Numele său oficial este Eugeniu Coşeriu, dar forma aceasta s-a pierdut în primii ani petrecuţi în Italia, iar din 1944-1945 a folosit el însuşi numai forma menţionată de Peter Ernst. (Johannes Kabatek (coord.) ― « Die Sachen sagen, wie sie sind…»: Eugenio Coseriu im Gespräch, « Lucrurile spun, ceea ce sunt... »: Eugeniu Coşeriu în convorbiri, Editura Gunter Narr, Tübingen, 1997, p.3.)



Carmen PĂDURARU

8

a textului sau la nivelul pragmaticii conversaţionale. Mariana Neţ subliniază existenţa unor „punţi de legătură între filosofia coşeriană a limbajului şi teoria actelor de limbaj, precum şi faptul (implicit) că aceasta din urmă ar avea de câştigat dacă ar explora îndeaproape teoriile lui Eugen Coşeriu.”2, iar Ioan Cârâc consideră că: „Dintre lingviştii români, cel care a pus bazele unei lingvistici a textului este E.Coşeriu”.3

În acest context, subiectul lucrării de faţă va avea ca centru de greutate lingvistica coşeriană, dar nu vom încerca o prezentare exhaustivă a acesteia, ci ne vor interesa acele aspecte care trimit în mod evident înspre pragmatică. Şi dacă preluăm distincţia lui Andrei Cornea dintre subiect şi temă4, tema lucrării va fi aceea de a reconstitui pasul argumentativ care pare a lipsi între afirmaţia lui Ioan Cârâc şi cea a lui Peter Ernst. Ioan Cârâc consideră că: „În cadrul lingvisticii integrale coşeriene, se pot dezvolta, nestingherite, atât o pragmatică lingvistică cât şi o semiologie integrală. Nu spunem că acestea ar exista, chiar, în opera lui E. Coşeriu (din care o mare parte aşteaptă, încă, să fie publicată5

[nota ne aparţine])”6, pe când Peter Ernst situează explicit lingvistica lui Eugeniu Coşeriu în paradigma pragmaticii lingvistice.

2Mariana Neţ − „Eugeniu Coşeriu” în Lingvistică generală, semiotică,

mentalităţi: o perspectivă de filosofie a limbajului, Editura Institutul European, Iaşi, 2005, p.102.

3 Ioan Cârâc − “Pragmatica” în Teoria şi practica semnului, Editura Institutul European, Iaşi, 2003, p.541.

4 Andrei Cornea ─ Scriere şi oralitate în cultura antică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p.12-13.

5 E. Coşeriu vorbeşte în 1997 de existenţa a peste 200 de manuscrise nefinalizate sau nepublicate. (Johannes Kabatek (coord.) ―Op. cit., p.125.).

6 Ioan Cârâc − Op. cit., p.534.




9

Pragmatica şi dificultăţile eiCâteva delimitări conceptuale7

„Nicht nur die Seele ist ein weites Land, sondern auch die Pragmatik”8

„Ca şi în cazul sintaxei şi semanticii, nu putem vorbi de o pragmatică în genere, ci despre pragmatici. De aceea nici nu vom putea să vorbim despre o definiţie unică a pragmaticii, care să delimiteze cu fermitate şi cu precizie un obiect care să fie al pragmaticii şi numai al pragmaticii”9. Aşa cum sugerează Ioan Cârâc în citatul de mai sus, în detrimentul pragmaticii se poate vorbi astăzi despre o pragmatică lingvistică şi una logică, cea lingvistică la rândul ei s-ar putea clasifica, în accepţia lui I. Cârâc într-o pragmatică a enunţării şi una a conversaţiei. Se distinge între o pragmatică radicală nonvericondiţională (Moeschler şi Reboul), o pragmatică cognitivă vericondiţională (Dan Sperber şi Deidre Wilson), o pragmatică integrată (J.C.Anscombre şi O.Ducrot), iar divizarea ar putea continua.

7 Discuţiile la acest nivel sunt bineînţeles mult mai nuanţate, însă prin

capitolul de faţă nu încercăm o prezentare exhaustivă a evoluţiei pragmaticii, ci trasăm câteva aspecte teoretice pentru a defini mai bine cadrul în care vom prezenta ideile lui Eugeniu Coşeriu.

8 Peter Ernst ― Pragmalinguistik: Grundlagen – Anwendungen – Probleme,Pragmatica lingvistică: Principii – Aplicaţii – Probleme, Editura de Gruyter, Berlin, New-York, 2002, p. VII.

Citatul din Peter Ernst cuprinde următoarea arfimaţie: Nu doar sufletul este un spaţiu vast, ci şi pragmatica. Autorul se referă astfel la imposibilitatea de a stabili un obiect de studiu unic al pragmaticii şi de a realiza delimitări certe între domeniul larg al pragmaticii şi cel particular al pragmaticii lingvistice.

9 Ioan Cârâc − “Pragmatica” în Teoria şi practica semnului, Editura Institutul European, Iaşi, 2003, p.407.



Carmen PĂDURARU

10

Originile pragmaticii se află, fără îndoială, în filosofia greacă şi acest lucru nu este deloc întâmplător, dacă avem în vedere faptul că nu există o „opoziţie faţă de scris ca atare, ci doar o anexiune a scrisului, o antrenare a sa la vehiculul oralităţii”10, cuvântul vorbit devenind modelul suprem11. Mai târziu, interesul pentru pragmatică se va găsi tot în filosofie (ex. Immanuel Kant, Peirce, Ludwig Wittgenstein ş.a.). Jacques Moeschler şi Antoine Auchlin consideră că „pragmatica se naşte la Harvard în 1955, atunci când John Austin ţine conferinţele William James, introducând noua noţiune de act de limbaj”12, dar Levinson susţine că „pragmatica a fost practicată şi până în 1955 fără să fi fost numită astfel”13. Iar acest interes la nivelul domeniului filosofiei este explicabil de vreme ce filosofia limbajului pune accentul pe limbaj tratat în raport cu diverse activităţi umane, mai ales în legătură cu gândirea şi nu studiază limbajul în şi pentru sine aşa cum o face lingvistica. Acest lucru îl punctează Eugeniu Coşeriu, considerând că „problema fundamentală a filosofiei limbajului este să răspundă la întrebarea «ce este limbajul?», pe când lingvistica cercetează nu atât ce este limbajul în esenţa sa, cât mai curând modul cum se manifestă limbajul în formele sale istorice, care sunt limbile.”14

Charles William Morris realizează în 1938 o delimitare în cadrul semioticii, subliniind existenţa a trei ramuri ale acesteia: semantica, sintaxa şi pragmatica. Şi de aici totul se divide în particule mult mai mici. Ioan Cârâc consideră că pragmatica poate

10 Andrei Cornea ─ Scriere şi oralitate în cultura antică, Editura Humanitas,

Bucureşti, 2006, p.75.11 Ibidem, p. 147.12 Jacques Moeschler/Antoine Auchlin − Introducere în lingvistica

contemporană, trad. Liliana Pop, Editura Echinox, Cluj, 2005, p.187.13 Umberto Eco ─ “Semantica, pragmatica şi semiotica textului” în

Limitele interpretării, ed. a II-a, trad. Ştefania Mincu şi Daniela Crăciun, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 286.

14 Eugeniu Coşeriu − Introducere în lingvistică, trad. Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, Editura Echinox, Cluj, 1999, p. 18.




11

fi redusă astăzi la două direcţii majore: pragmatica logică şi cea lingvistică. Acestei dinsticţii i se ataşează altele două, aceea dintre pragmatica enunţării şi cea a conversaţiei în cadrul pragmaticii lingvistice, dar şi cea dintre pragmatica americană şi cea „continentală”. Astfel, dacă în Europa a dominat perspectiva reprezentaţională asupra limbii, Émile Benveniste fiind cel care instituie schimbări şi cel care abordează conceptul central al pragmaticii lingvistice - enunţarea, pragmatica la nivelul continentului american rămâne o componentă a semioticii şi este continuată în perimetrul teoriilor comunicării.15 Dar aceste delimitări nu trebuie înţelese ca fiind absolute, deoarece între acestea există bineînţeles şi interferenţe. Spre exemplu, pragmatismul (care nu e de confundat cu pragmatica) nu trebuie văzut ca o creaţie exclusiv americană, căci termenul i-a fost inspirat lui Ch.S.Peirce de către Kant, care face o distincţie între pragmatic şi practic.

Peter Ernst realizează o delimitare între pragmatică (disciplină care are în vedere acţiunile umane) şi pragmatică lingvistică (al cărei interes este strict lingvistic). Pragmatica lingvistică e descrisă apoi pe o traiectorie genetico-istorică, prezentând-o din patru perspective diferite. Dincolo de delimitările pe care le propune, Peter Ernst prezintă printr-un procedeu logico-deductiv şase definiţii ale pragmaticii lingvistice, care se pot reduce însă la trei. Le vom prezenta concis în rândurile următoare:

(1) „Pragmalinguistik ist die Lehre vom menschlichen Handeln mit Sprache. Als solche, ist sie Teil der Pragmatik, der Lehre vom menschlichen Handeln.

(2) Pragmatik = Bedeutung – Wahrheitsbedingungen (GAZDAR)

15 Ioan Cârâc − Op. cit., p.386.



Carmen PĂDURARU

12

(3) Pragmalinguistik ist die Lehre von den grammatikalisierten Beziehungen der sprachlichen Äußeungen zu ihrem Kontext, die sich sowohl in den grammatischen Strukturen als auch in der realen Sprachverwendungssituationen manifestieren.”16

Termenii-cheie ai definiţiilor lui Peter Ernst sunt: acţiune, limbă, enunţare, context, absenţa condiţiilor de adevăr, comunicare. Un alt termen-cheie pentru definirea pragmaticii este cel al selecţiei, întrucât: „Pragmatica studiază limba din punctul de vedere al uzului şi al utilizatorilor, se concentrează asupra alegerilor, pe care le fac utilizatorii, asupra constrângerilor pe care trebuie să le respecte în uz (în interacţiunea verbală) şi a efectelor pe care le pot obţine astfel asupra partenerilor la actul comunicării”17. Fără a epuiza numărul definiţiilor date pragmaticii, prezentăm şi delimitarea obiectului de studiu al acesteia realizatăde Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, definiţia conţinând un alt aspect relevant pentru prezentarea de faţă: „Condiţiile concrete în care are loc comunicarea afectează atât producerea, cât şi receptarea enunţurilor. Modul în care aceste condiţii acţionează la polul emiterii şi la cel al receptării, ca şi efectele lor asupra structurii

16 Peter Ernst ―Op. cit., p. 11-15.Numerotarea definiţiilor nu corespunde cu cea a autorului, întrucât

acesta a dat şase definiţii, dintre care le-am menţionat pe ultimele trei. Parafrazând:

(1) Pragmatica lingvistică este disciplina care studiază acţiunile umane prin limbaj, ca atare este parte a pragmaticii (disciplină care studiază acţiunile umane).

(2) Pragmatica = Sensul – Condiţie de adevăr (3) Pragmatica lingvistică este disciplina care studiază legăturile de tip

gramatical dintre enunţări şi contextul lor, care se manifestă atât în structura gramaticală, cât şi în situaţiile reale de comunicare.

17 Mihaela Gheorghe― Introducere în pragmatică, Editura Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2004, p.11.




13

enunţurilor şi a comunicării, în ansamblu, constituie obiectul pragmaticii”18.

Această diversitate de definiţii date pragmaticii este o urmare directă a scindărilor care s-au realizat la nivelul disciplinei. Poate singura care se menţine ca definiţie-umbrelă, prin caracterul ei mare de generalitate, este cea a lui Charles Morris, care defineşte pragmatica ca „ştiinţa raportului dintre semne şi interpreţii lor (1938, V.1)”19.

Umberto Eco consideră separarea introdusă de Morris ca fiind artificială, generată de fantasma mitului lui Adam20, semnalând interdependenţa semanticii şi a pragmaticii. Acestea nu trebuie văzute ca două discipline opuse, ci ca două discipline complementare. Mai mult decât atât nu trebuie nici exagerată importanţa uneia în detrimentul celorlalte. Raportul disciplinelor este la Liliana Ionescu-Ruxăndoiu tot complementar: „Pragmatica este domeniul complementar semanticii, al cărui obiect îl

18 Liliana Ionescu – Ruxăndoiu― Conversaţia. Structuri şi strategii, ed. a II-

a, Editura All, Bucureşti, 1999, p. 26.19 apud. Umberto Eco ─ Op. cit., p. 277.20 Umberto Eco ─ Op. cit, p. 291.„Cred că separarea artificială a celor trei domenii ale semioticii se

datorează fantasmei mitului lui Adam, aşa cum a fost acesta povestit timp îndelungat. Dacă orice ştiinţă este dominată de o metafizică influentă, semantica perversă a fost şi este încă dominată de o povestire mitologică simplificată despre originile limbajului.

După cum povesteşte mitul, Adam (în versiunea grecească, adevăratul nomotèhtes, «creator de nume») privea lucrurile şi le dădea nume. Situaţia comică a primului om care, aşezat sub un copac, arată cu degetul o floare sau un animal şi declară aceasta va fi o Margaretă şi acesta va fi un Crocodil a devenit dramatică o dată cu primii filosofi ai limbajului, care au trebuit să decidă dacă aceste nume au fost date acceptând o convenţie sau după natura lucrurilor.” (Vz. şi Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană).



Carmen PĂDURARU

14

constituie contribuţia contextului la procesul de semnificare prin limbaj (Leech, 1983, p.8)”21.

În legătură cu această problemă se pronunţă şi Eugeniu Coşeriu. Dinstincţia pe care o face Morris este, potrivit lui Coşeriu, nu numai o reducţie, dar ilustrează şi pericolul absolutizării unei singure perspective, considerată a fi corectă. Morris ignoră adevărata esenţă a limbii, potrivit lui Coşeriu, căci sintaxa, pragmatica şi semantica nu trebuie tratate independent una de alta. Pe de altă parte, importanţa semanticii nu poate fi ignorată în detrimentul celorlalte două discipline delimitate de Morris, căci şi sintaxa şi pragmatica sunt într-o oarecare măsură semantice, de vreme ce semantica priveşte conţinutul: „Übrigens bin ich seit langem nicht einverstanden mit dieser Übertragung der eigentlich positivistischen oder spät-behavioristischen Unterscheidung zwischen Syntax, Pragmatik und Semantik auf die Linguistik, die z.T. auch von Carnap kommt, aber ganz besonders von Charles Morris, denn hier wird die tatsächliche Gestaltung der Sprache ignoriert: als ob die Syntax und die Pragmatik nicht auch semantisch wären, wenn Semantik den Inhalt betrifft.”22 Coşeriu sugerează că cele trei domenii trebuie să funcţioneze interdependent pentru o adecvată înţelegere a limbii, subliniind totuşi importanţa semanticii. Cu toate acestea, Ioan Cârâc în Teoria şi practica semnului punctează că Morris nu a negat necesitatea interdependenţei acestor discipline, dar a văzut-o doar într-un singur sens, mai precis fiecare disciplină contribuie la constituirea celei care urmează.

Poate că dificultatea definirii pragmaticii, îşi găseşte o soluţie în unitatea pe care o propune Coşeriu, pentru a o înţelege

21 Ionescu – Ruxăndoiu, Liliana ― Naraţiune şi dialog, Editura

Academiei, Bucureşti, 1991, p. 9.22 Johannes Kabatek (coord.) ― « Die Sachen sagen, wie sie sind…»: Eugenio

Coseriu im Gespräch, « Lucrurile spun, ceea ce sunt... »: Eugeniu Coşeriu în convorbiri,Editura Gunter Narr, Tübingen, 1997, p.254.




15

pe deplin şi a o defini în cele din urmă corespunzător, căci „pragmatica în genere nu s-a constituit încă, dar, o spunem cu reţinere, e pe cale să se constituie.”23 şi „Se simte însă nevoia traducerii integrale a operei lui E.Coşeriu [...] O asemenea direcţie ne-ar putea arăta care sunt condiţiile de posibilitate a unei semiotici integrale clarificând condiţiile de posibilitate a discursului ca tentativă mereu înnoită de a exprima integral gândirea şi dicibilul experienţei noastre. Deocamdată pragmatica logică şi cea lingvistică nu ne oferă decât teorii parţiale, prima interesându-se de raţiunea şi discursul practic, a doua, îndeosebi de problemele enunţării şi ale conversaţiei faţă-n faţă (engl. face-to-face)”24.

Să nu uităm însă faptul că lucrarea de faţă nu îşi propune să prezinte modelul semiotic integral care s-ar putea dezvolta în interiorul lingvisticii coşeriene. Interesul nostru se axează pe aspectele pragmatice, contribuţiile lingvistului la nivelul semanticii şi în detrimentul sintaxei fiind evidente din numeroasele lucrări dedicate acestora: Semantik, innere Sprachform und Tiefenstruktur (1970), Bedeutung und Bezeichnung im Lichte der strukturellen Semantik (1970) etc. Demersul nostru va avea în vedere doar partea care ar putea fi considerată pragmatică lingvistică, chiar dacă Coşeriu nu foloseşte explicit termenul de ‘pragmatică’. Accentul va cădea astfel pe observaţiile lui Coşeriu care au determinat propunerea unei noi lingvistici, definirea acesteia şi o succintă descriere a componentelor ei, precum şi o încercare de analiză a unui text utilizând doar conceptele introduse de Eugeniu Coşeriu. Scopul va fi, aşa cum am menţionat în Cuvânt-înainte, de a vedea în ce măsură lingvistica propusă de Coşeriu poate fi considerată o rădăcină a pragmaticii lingvistice sau poate chiar mai mult.

23 Ioan Cârâc − Op. cit., p.408.24 Ibidem, p. 421-422.



Carmen PĂDURARU

16

Continuarea acestui volum o puteţi lectura achiziţionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com

https://www.edituralumen.ro

https://www.lumenpublishing.com

carmen pĂduraru · 2020. 8. 25. · carmen pĂduraru 8 a textului sau la nivelul pragmaticii...

Documents