Părintele Paisie a fost înzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil şi deopotrivă deschis pentru linişte şi pentru oameni. Din tinereţe iubeşte natura, florile, izvoarele, câmpul înverzit şi cerul înstelat. Îi sunt dragi slujbele mănăstireşti, cântările de miezul nopţii, poezia şi singurătatea. Dar mai presus de toate îi sunt dragi oamenii, călugării nevoitori, ţăranii arşi de soare de la câmp, mamele cu mulţi copii, tinerii nevinovaţi, batrânii împovăraţi de ani şi credincioşii iubitori de Hristos. Are o mare stima față de oamenii credincioși,aceasta se observă în momentul cînd acesta auzind istoria Ecaterinei ii spală acesteia picioarele și ii acordă ajutor și sprijin sufletesc,este un om cu suflet mare pentru Dumnezeu,se ruga cu suflet și evlavie.

Era și un om carturar care aducea învățătura despre Dumnezeu în cărțile pe care le scria, slăvea numele Domnului atit prin fapte cit si prin carți,impartasind oamenilor adevarata credinta. Activitatea staretului Paisie poate fi rezumata astfel: a inmultit experienta si viata duhovniceasca a marilor traitori romani, a adunat numeroase manuscrise grecesti, traducandu-le in romana si slavona si a daruit lumii o chintesenta a spiritualitatii Sfintilor Parinti. In manastiri a introdus randuiala athonita, pe care a intensificat-o. Coordonatele de baza erau viata de obste dusa in saracie de buna voie si ascultare desavarsita fata de staret, citirea Sfintei Scripturi si a Sf. Parinti, aratarea dragostei crestine fata de calugarii in varsta, dar si fata de pelerini, o mai intensa viata de rugaciune, prin practicarea rugaciunii lui Iisus, dar si prin participarea la slujbe. Sfantul Paisie Velicicovschi este una dintre prezentele cele mai impozante ale Ortodoxiei. Prin invatatura sa a dat nastere miscarii de reinnoire monahala in manastirile romanesti.