Caracterizare - Preotul Belciug, din romanul ION, de Liviu Rebreanu

Colectivitatea rurala transilvaneana isi are reprezentantii ei caracteristici, de la oloaga satului, la taranii de diferite categorii sociale, la “intelighentia” bogat figuranta prin: preoti, notari, invatori, profesori, judecatori, pretori si diversi alti functionari ramani, maghiari si evrei. Aceasta categorie impresionanta de personaje este pusa in miscare dupa un calendar de manifestari de mult instituite ca mod de existenta a satuluiromanesc a carui monografie o realizeaza Rebreanu. Hora, nunta, botezul, inmormantarea, incaierarile flacailor, intalnirile de la crasma, judecata, slujbele, probozirea din biserica, practicile oculte precum descantecele, sunt tot atatea momente si aspecte din viata satului care-si cer interpretii.

Bine individualizati, cei ce formeaza "albastreala satului", sunt surprinsi fie in viata de familie cu felul particular de comportare, fie in viata de familie cu felul particular de comportare, fie in cea in cea obteasca, drept eroi sau martori ai evenimentelor. Atatea pagini ale operei se constituie ca document al vietii "domnilor", intre care figura lui Ion Belciug, poreclit de sotia invatatorului: "pamatuful". Gratie unei tesaturi complicate de planuri care cand se intersecteaza, cand se suprapun ori merg paralel, dupa modelul prozelor lui Lev Tolstoi (de pilda: Anna Karenina), Rebreanu face ca animozitatilor dintre Ion si Vasile Baciu, in lupta pentru pamant, sa le corespunda acelea dintre preot si invatator, disputandu-si autoritatea in viata spirituala a satului.

De fapt, Belciug urmareste ca preot ceea ce urmareste Zaharia Herdelea ca dascal: slujirea intereselor romanilor ardeleni. G.Calinescu vede in Belciug "un inamic de lucruri marunte al lui Herdelea". Modalitatile de individualizare la care face apel Rebreanu sunt la indemana, El impleteste schita biografica cu observarea comportarii personajului, a faptelor si gesturilor sale, a limbajkului, a atitudinii unor personaje fata de celelalte.

Dduhovnic si educator, preotul isi cunoaste bine misiunea in satul pe care-l pastoreste. El sfatuieste, indeamna sau mustra, dupa imprejurari, oamenii care-i cer ajutorul sau care se abat de la normele morale. Lui Vasile Baciu, adesea beat, i se adreseaza cu cate o dojana blanda de felul: "Rau faci, Vasile, ca nu te sfiesti macar de tineretul care te vede mereu beat...".

Belciug este asemenea personajului lui Slavici, Popa Tanda, dar mai complex si cu totul veridic, in afara oricarei intentii teziste. E surprins intr-o varietate de imprejurari: rostindu-si slujba, supraveghind munca intr-o livada abisericii, ori inaltarea noului lacas de cult, fierband de indignare pentru evenimentele neplacute in care sunt antrenati Ion si George, in relatiile cu familia Herdelea, ori cu grija de a-si spori averea, chiar cu cele sfinte pe buze.

E.Lovinescu afirma ca in "aprigul" Belciug "iubirea de biserica si neam se asociaza intim cu atatea sentimente rele si cu atatea pasiuni lumesti". In capitolul "Iubirea" autorul ii face preotului o schita de profil, cu economia de mijloace lexicale care-l caracterizeaza: "Belciug ramasese vaduv din primul an de preotie. Era bolnavicios si atat de jigarit ca, vazandu-l, te intrebai: cum de-si mai poate tinea

viata?...slab, galben, prapadit cum era, hranindu-se mai mult cu lapte si oua, traia si se inversuna parca si-ar fi pus in gand sa ingroape el tot satul. Vaduvia si strasnicia i-au dobandit faima de sfant.

Portretul lui se nuanteaza cand prin accente tari, cand prin aprecieri generoase in relatiile dintre el si familia Herdelea pe care o hartuie indelung. Pentru ca, in final, intre fostii adversari sa se instaleze buna intelegere. Cand preotul participa la licitarea unor bunuri din casa invatatorului, Maria Herdelea se napusteste asupra fetei bisericesti cu o avalansa de injurii: "Cum s-ar zice vii sa-mi furi lucrusoarele din casa?...Sa iesi afara de aici, hotule, c-altfel iti sucesc gatul! Afara, ticalosule!...Nu ti-e rusine obrazului sa-ti fie! Asa-s popii, porcule!...Pamatufule". Iar Titu Herdelea il considera drept un om uracios, "ciine la suflet si viclean ca dracul".

Atunci cand familia invatatorului se impaca cu Belciug, acesta e apreciat ca "un preot fara pereche, care nu umbla dupa blestematii, desi e inda destul de tanar si vaduv de atatia ani." Si pentru ca Ghighi scapa vorba "Pamatuful", e dojenita de mama pentru ca: nu-i frumos sa ocarasca o fata cuminte pe un slujitor al bisericii.

Cand inspectorul Horvat, reprezentant al autoritatii unguresti, isi exprima nemultumirea ca nu aude la orele de religie "Tatal nostru" rostit in maghiara, Belciug raspunde "hotarat si scurt, imbujorandu-se de mandrie: "Asta nu se poate" si este gata sa renunte la a mai preda religia decat sa-si pangareasca constiinta si sa zapaceasca sentimentele credinciosilor. El apara cu curaj si demnitate cauza conationalilor: "Macar atata drept s-avm si noi in tara asta in care ne-am nasvut si s-au nascut parintii nostri si parintii parintilor nostri!". Fara sa accepte compromisuri cu autoritatile unguresti, cerand supunere totala a oamenilor in fata bisericii, preotul isi justifica statutul lui in Ardeal aflat in preajma luptei decisive pentru implinirea idealului de unitate si libertate nationala.

BIBLIOGRAFIE:

-Coord. PROF. DR. Constanta Barboi, PROF. Iustina Itu- Dictionar de personaje literare, Ed. Universitas, Chisinau, 1993.