Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului Camelia Constantin

realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării

şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Camelia Constantin

VIBRAŢII - proză scurtă -

Editura DOCUCENTER Bacău, 2012

Camelia Constantin

~ 2 ~

Redactor: Lenuş Lungu Design coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Corectura: Ioan Muntean Tehnoredactare: Biblioteca Cronopedia (http://lenusa.ning.com)

Reproducerea – integrală sau parţială – a lucrării

şi difuzarea sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

ISBN:

Tipărit la Docucenter sacan.print.copy Tel./fax: 0234570889 www.docucenter.ro

Vibraţii

~ 3 ~

CCuuvvâânntt îînnaaiinnttee

Constantin Camelia, născută la 1 februarie,1966,

Bucuresti, iubeşte literatura din copilărie, a moştenit dragostea de literatură de la tatăl ei. În liceu descoperă plăcerea de a scrie. După 20 de ani, imaginaţia îşi cere din nou drepturile şi revine la dragostea de-a crea.

E o persoană plină de speranţă, într-o lume în continuă schimbare. În prezent, are un job, dar sufletul îi este într-o altă dimensiune, cea a unei lumi magice şi plină de lumină. Iubeşte tot ce se numeşte artă adevarată, în special cea clasică, i se pare mai aproape de perfecţiune. Activează pe site-uri precum Cronopedia, Casa gândului Cleopatra, Confluenţe lirice.

Camelia Constantin

~ 4 ~

Aşa cum ne spune chiar ea, revenind la o dragoste mai veche aceia de a scrie, vine azi şi ne propune un volum de povestiri denumit VIBRAŢII.

Citind povestirile ce cuprind prezentul volum, nu poţi să nu remarci sufletul de copil al autorului care se refugiază în scris din lumea prea dură pentru sufletu-i delicat şi vulnerabil, într-o lume a ei proprie creată după nevoile ei spirituale. Şi pentru că sufletul îi este de copil lumea nu poate fi decât de poveste. Găsim în volumul „Vibraţii” două tipuri de povestiri. Unul cu povestiri scurte care sunt defapt nişte reflecţii ale autoarei în care ne arată crezul ei în legărurile dintre om, univers şi divinitate, povestiri pline de gingăşie şi sinceritate.

De exemplu, în povestirea „Vibraţie” autoarea ne expune legătura omului cu universal şi vibraţiile sale. Fără a avea tentă religioasă în „Cântecul pământului” autoarea ne spune că dumnezeu este coordonatorul universului , ne arată legătura indestructibilă dintre om univers şi divinitate.

În povestirea „Unde eşti?” este vorba despre dragoste şi tristeţe în lipsa ei. Povestirea „Copil pribeag” este o evocare despre Peter Pann-ul din inima fiecărui om. În „Strada viselor” autoarea se vede ca un călător prin vise, ceea ce şi este defapt. A visa pentru autoare înseamnă a respira. Viaţa ei nu poate fi fără vise, acesta este refugiul ei dintr-o lume urîta care nu este pe măsura sufletului ei gingas. Visul pentru ea, în opinia mea este un mod de apărare împotriva a tot de vine din afară. E o lume frumoasă creată pe dimensiunea nevoilor ei interioare, unde se simte apărată, răsfăţată chiar.

Vibraţii

~ 5 ~

O a doua categorie de povestire este genul pe care dacă o citeşti parcă vezi un film. Scrise cu sensibilitate şi rafinament al detaliului autoarea te introduce în lumi de poveste unde totul este posibil şi unde subiectul povestirii este dat de câte un mic accident atemporal, accident care face posibilă întîlnirea unor oameni care trăiesc în timpuri diferite, între ei născânduş-se frumoase poveşti de dragoste vremelnice pentru că tot un mic accident face ca totul să revină la starea dinainte.

Povestirile au suspans şi te ţin captiv în derularea lor. În povestirile ei te simţi Alice în ţara minunilor sau o prinţesă închisă în turn până la vremea turnirului care-i va horărî soarta. Sunt defapt poveşti scrise pentru oameni mari. Sunt convinsă că cititorul va fi încîntat să le parcurgă.

Delia Stăniloiu

Camelia Constantin

~ 6 ~

Vibraţii

~ 7 ~

MMaaggaazziinnuull ddee aannttiicchhiittăăţţii

Clinchetul argintiu al clopoţelului a răsunat ca un

ecou, la intrarea în magazin. Atmosfera din interior îi crea un sentiment straniu,

senzaţia că suflul unui alt spirit îi inundă trupul. La prima vedere era un magazin de antichităţi ca toate celelalte.

Déjà-vu... Cuprinse dintr-o privire încăperea nu prea spaţioasă. Părea, că se măreşte cu fiecare pas al său. Ca o dilatare într-o buclă a spaţiului temporal.

Câteva persoane răzleţe, admirau în tăcere mărfurile diverse.

În spatele tejghelei, bătrâna doamnă, în haine viu colorate îl întâmpină cu voce joasă:

– Te aşteptam. – Poftim? Femeia îi înmână un inel cu mai multe chei. Bărbatul în blugi, cu geacă neagră din piele, îşi scoase

nedumerit ochelarii fumurii. – Doresc un cadou pentru o prietenă şi câteva lucruri

pentru mine.

Camelia Constantin

~ 8 ~

– Ştiu, pentru ce ai venit. – Sper, că nu am greşit adresa. Pe reclamă scrie

magazin de antichităţi. O privi curios, neştiind cum să abordeze problema .

Poate o cunoscuse la vreun spectacol, sau îi oferise un autograf. Avea admiratori de toate vârstele. Îi iubea şi îi respecta pentru afecţiunea lor.

– Îmi cer scuze, ne-am cunoscut? Bătrâna îl studia. Ochii albaştri erau plini de

vioiciune şi tinereţe, în contrast cu vârsta biologică. – … cu siguranţă. – Nu vreau, să fiu nepoliticos. Nu-mi amintesc nimic. – Îţi vei aminti! Îi întinse cheile. Poţi să alegi doar

două. Prima, când vei deschide una din uşile aflate pe culoar. Cealaltă, pentru drumul pe care vei dori, să mergi. Lumina pâlpâi puternic. Dezvăluise prea mult.

Bărbatul îşi roti ochii mari, căprui, trecând în revistă interiorul circular. I se propunea un joc. Ok, îi plăceau enigmele şi situaţiile pline de neprevăzut.

Luă, fără să comenteze cheile din mâna bătrânei. – Nu te-ai schimbat deloc! Încă iţi plac aventura şi

necunoscutul. Probabil citise în ziare poveştile abracadabrante

despre el sau viaţa lui. Fabulaţii. Femeia specula momentul. Tabloidele inventau minciuni, pentru a-şi mări tirajele.

Nu dorea, să dezamăgească aşteptările oamenilor, nici să-i jignească. Totuşi, era ceva neobişnuit cu acea doamnă în vârstă.

Vibraţii

~ 9 ~

– Sper, că nu credeţi, tot ce speculează presa. Sunt ficţiuni.

– Nu citesc hârtiile acelea nesemnificative. Se apropie de el, respirându-i parfumul. – Mosc… Când deschise pleoapele, privirea femeii se limpezise,

vârsta era mult mai tânără decât corpul. – Recunosc dintr-o mie aroma ta. «Apreciez numai sonatele muzicale. Poate-i doar

excentrică.» Studie atent obiectele din magazin. Îi plăceau

lucrurile cu patină, din alte vremuri. Aveau stil şi rafinament. Era un colecţionar pasionat, aprecia misterul timpurilor apuse.

– Îndrăzneşte ! Vei găsi, tot ce doreşti… alege după pofta inimii.

Se întoarse câtre ea, femeia dispăruse în spatele draperiilor.

«Ar fi mai înţelept, să plec! » Se îndreptă spre ieşire, dar încăperea se mărea, nu

reuşea, să ajungă la uşă. Îşi păstră cumpătul şi hotărâ, să încerce cheile. Camera învăluită într-o lumină difuză avea nuanţe calde, uşor ceţoase. Interesant decor, tocmai potrivit pentru apariţiile artistice. Îl captivau misterele.

În jurul său, cumpărătorii îi aruncau priviri furişe.. «Nu mi-am ales prea bine ziua pentru cumpărături.» Frânturi din partituri muzicale, genuri diferite se

auzeau aleator în puncte separate ale încăperii. Bizar... amalgamul de note nu deranja. Crea sunete speciale, hipnotice.

Camelia Constantin

~ 10 ~

Cheile erau numerotate. S-a oprit în faţa unei uşi vechi, din secole demult

apuse. O descuie, împingând-o încet… se trezi în mijlocul unei forfote de oameni, dar erau flash-bakuri, imaginile se perindau cu viteză. Şi-a zărit chipul… un om identic lui. Diferenţa era, că acel personaj arăta şi era îmbrăcat conform epocii sale. În rest… o copie fidelă. Bărbatul îşi aranjă vioara pe umăr. O sală de operă. Lângă el a apărut o femeie tânăra, subţire, frumoasă.

A tresărit, cu ochii ficşi la povestea derulată. În acordurile magice ale viorii, tânăra interpreta o

arie. Spectatorii, aproape, nu respirau. Cei doi se priveau intens, dincolo de lume şi scenă.

Atmosfera cu parfum de gardenii, priviri timide strecurate furiş printre panglici şi obraji feciorelnici. Prospeţimea unei belle epoque.

Melodia s-a sfârşit în ovaţiile publicului. «– Bravo, maestre! » «– Bis!» «– Superb, divină voce, ce duet...» curgeau laudele. Minute în şir au durat aplauzele. Împuşcăturile au

şfichiuit sala… ochii violonistului s-au mărit îngroziţi. Două pete mari, roşii îi străpungeau pieptul. S-a prăbuşit fără suflare, în strigatele înlăcrimate ale tinerei sale partenere, acoperit de vacarmul iscat. Femeia l-a zgâlţâit, plângând sfâşiată de durere.

Imaginea s-a estompat, dispărând într-o spirală de timp. Camera era goală. A simţit durerea puternică în piept… a desfăcut cămaşa... două cicatrici roşii, dureroase, îi brăzdau pielea.

Vibraţii

~ 11 ~

Chipul femeii… o cunoştea… «...cu neputinţă! Jocul devine morbid» – Nu-i un joc! auzi vocea bătrânei, în spatele său. – Este timpul unor explicaţii, se întoarse rapid. Nimeni. Nu exista cale de întoarcere. Era nevoit, să parcurgă

toate etapele testului, sau ce reprezenta acea întâmplare. A doua, îi oferea perspectiva unui cătun simplu,

liniştit. Cel puţin în aparenţă. O familie cu mulţi copii, majoritatea băieţi. Tatăl autoritar se purta aspru şi dur cu ei. Îl ştiau de frică. Puştiul slăbuţ, cel mai mic dintre fraţi, îl înfrunta, aruncând în el cu obiectele aflate la îndemână. Înduraseră, destul, bătăile. În sufletul lui de copil ştia, că nu e drept. Fugea din calea tatălui, mai ales că îi anunţase hotărârea, de-a merge la şcoala de muzică. Bărbatul se răstea la el, spunându-i, că numai femeile cântă şi dansează.

«Dar eu pot cânta! Îmi place! Ştiu să interpretez la pian.. să compun.»

«Tu, nu eşti fiul meu! O paiaţă pe sfori», râdea gros tatăl.

Copilul simţea durerea, umilinţa vorbelor grele. «Eşti un om rău şi insensibil, tată ! Nu ne iubeşti! O

brută!» a ţipat, zbughind-o pe uşă. În urma sa auzi hohotele de plâns, rugăminţile

fraţilor mai mari încasând loviturile şi bătaia tatălui lor. Băiatul nu s-a mai întors acasă. A pribegit, cerşind. Ajuns la o mănăstire, a crescut ajutat de călugări, împlinindu-şi visul. A studiat conservatorul, a compus partituri muzicale unice, devenind cel mai renumit pianist al timpului său.

Camelia Constantin

~ 12 ~

Duşmanii, rivali invidioşi, au complotat împotriva sa. I-au turnat arsenic în şampanie, punând capăt vieţii unui geniu. Talent neegalat în vremea sa.

Arsurile din stomac îl făceau, să se ghemuiască pe podeaua rece de marmură. Uşa s-a închis, curmându-i brusc suferinţa.

Înţelegea. Îşi retrăia vieţile trecute, resimţind fizic şi mental sentimentele acelor ani.

Nu se încumeta, să deschidă a treia uşă. «Nu şovăi! Eşti aproape !» auzi şoapta bătrânei. «Ce este aproape?» «Viaţa ta.» Renunţă, să mai găsească o explicaţie plauzibilă,

situaţiei bizare prin care trecea. A treia uşă se deschise fără cheie. În penumbra

camerei o femeie îmbrăcată în rochie de culoarea ametistului stătea la fereastra, privind luna rotundă ca un măr de argint. Doar silueta se contura clar, era cu spatele la el.

«Ai întârziat!» «Am intrat într-un magazin de antichităţi dar m-am

trezit într-un carusel. Uşi, chei, fără să adaug bătrâna… cel puţin…ciudată! Despre ce întârziere vorbim?»

Glasul clar al femeii avea o rezonanţă stranie: «Ai întârziat de la viitorul tău.» «Nu înţeleg nimic. Sincer. Vrei, să fii mai explicită? În

primul rând... cine eşti?» Apariţia suplă, se întoarse, oprindu-se în faţa lui. «Tu?» Nedumerit… puţin spus.

Vibraţii

~ 13 ~

« Dar… tu... ai murit!» «În existenţa ta. Suntem la limita termenului. La

capătul culoarului există doua uşi. Alege una dintre ele... urgent! »

« Care... ce să aleg?» Imaginea femeii se pierdea. O vedea, vorbind, nu-i

auzea glasul. Ca un film mut... Întindea mâna spre el, cerând ajutor.

În mintea lui se învălmăşeau frânturi de întâmplări, fraze, muzică, voci. Şi-a acoperit urechile cu palmele, strângând pleoapele.

«Ajunge!» S-a făcut linişte deplină. A îndrăznit, să deschidă

ochii. În faţa celor două uşi, una roşie, alta galbenă, stătea nehotărât, neştiind ce capcane îi mai întindea acel puzzle bizar. Se concentră, rugându-se în gând, să aleagă varianta bună. Spre surprinderea sa ele s-au deschis singure, la unison.

«Dar...» «Nu mai este timp. Ce vei vedea… nu va fi uşor, să

alegi» - îl avertiză bătrâna. Îl cuprinse o ameţeală puternică, i se tulbura

vederea. Cauza era fumul înecăcios, pătrunzător, ieşit din camera roşie. Nu vedea decât dărâmături, oameni cu haine rupte, murdare, umblând speriaţi, unii plângând după persoane dispărute.

«Isuse, ce se întâmplă ? Război?» A văzut echipajele de salvare, nu mai făceau faţă,

ajutând răniţii.

Camelia Constantin

~ 14 ~

Doi copii cu îmbrăcămintea zdrenţuită, murdari, fugeau după medicii care se grăbeau cu bolnavul pe targă, spre salvare.

– Tata… tata ! strigau disperaţi. – Aveţi grijă de cei mici! se adresă un paramedic,

femeii. – Nu vreau ! Lasă-mă, merg cu tati ! ţipa şi se zbătea

fetiţa. Fratele mai mare nu avea mai mult de 12 ani. O

îmbratişă, strângând-o cu putere. – Mergem mai târziu. Tata-i pe mâini bune! – Promiţi ? O privi fix, în ochii mari, cenuşii, plini de lacrimi : -Promit! Chipul bărbatului de pe targă, aproape livid,

contrasta cu părul negru. Părea mort, doar aparatul de monitorizare a inimii arăta, că are puls slab.

Îngrozit, privea faţa omului… era a lui. S-a cutremurat.

Prin portalul galben, apărea întinderea unei plaje plină de nisip fin, auriu. Soarele strălucea puternic, iar adierea fierbinte a vântului, adusă de vânt, îi izbea obrajii umplându-i nările cu briza oceanului. În spatele plajei, palmierii îmbiau la odihna şi răcoare. Oamenii se distrau, scăldându-se în apa limpede. I-a auzit râsul cristalin, molipsitor. Un grup de tineri gălăgioşi se amuzau, aruncând-o în valuri pe frumoasa posesoare a acelui râs încântător. Femeia dispăru sub apă, întârziind câteva secunde, să iasă. Prietenii ei o strigau, uşor îngrijoraţi. Apăru brusc, împrăştiind stropi de apă în jurul ei. Trupul

Vibraţii

~ 15 ~

bronzat, suplu, înainta ieşind din valuri…o „sirenă”. Întoarse ochii spre el… albaştri ca cerul de deasupra. Zâmbetul ei rămase suspendat deasupra timpului…Întinse mâna spre el, invitându-l, să treacă pragul în lumea ei.

«Alege... alege... mai repede!» Se uita nehotărât de la o uşă la alta. Îşi duse mâna la

inimă în semn de preţuire pentru frumoasa „sirenă”, plecându-şi fruntea în faţa ei, apoi păşi prin uşa roşie.

Se apropie de copiii, care stăteau strâns îmbrăţişati, ocrotiţi de mama lor. Ochelarii negri acopereau privirea îndurerată a femeii.

– Vă pot, ajuta? Puştii nu s-au întors, nu l-au auzit. Au fost preluaţi

de un domn în vârstă. – Bunicule, tati se face bine, nu-i aşa ? – Da, scumpa mea, cu siguranţă, o sărută pe creştet

bătrânul. Era invizibil? Femeia s-a întoars spre el, renunţând la ochelari...

avea cei mai frumoşi ochi de culoarea azurului. – Tu... din nou? era nedumerit. – Nu m-am îndoit niciodată de tine! Ştiam, că nu ne

vei părăsi. Întotdeauna, ai ales variantele ce implicau ajutorul acordat celorlalţi...

O studia, mirarea lui creştea cu fiecare clipă. – Semeni cu bătrâna din magazinul de antichitătăţi!

Tu... eşti... Femeia râdea... – Nu te-am minţit. Ţi-am dezvăluit, că te aşteptam. – Eu eram cel de pe targă... cum?...

Camelia Constantin

~ 16 ~

– Da, domnule doctor, ai fost lovit de o poartă care s-a desprins, când salvai un om.

– Adică am renunţat la o plajă exotica şi o sirenă superbă, ca să sfârşesc lovit de o bucată nenorocită de lemn?

– Tu erai rănitul. Îţi vei reveni. În trei zile eşti aproape nou.

– M-am liniştit. E ciudat, că nu mă vede nimeni, în afară de tine.

– Încă nu eşti vizibil în noua ta viaţă. Doar după ce-ţi vei reveni, în salonul de spital, alături de noi, familia ta.

– Ei… sunt ai mei? – Într-un alt context, ar fi o întrebare ofensatoare la

adresa unei femei, zâmbi ea. – Cum… ne cheamă? – Dina. Ei sunt Paul şi Pris. Numele tău este acelaşi,

pe care îl porţi. – Eşti medic ? -Da, amândoi suntem, avem de lucru după explozia

asta puternică... – Să mergem. – Nu înainte de… îl sărută, încolăcindu-i gâtul cu

braţele. Buze fierbinţi, cu aromă de căpşuni. O strânse cu putere. -Bine… ai revenit! îl privi prin perdeaua de gene

negre. – Să-mi aduci aminte, unde am rămas, după ce

scăpam de calvarul asta! o mângâie pe obraz -Fii sigur!

Vibraţii

~ 17 ~

BBaassmm

În adâncurile de nepătruns ale nopţii, liniştea aduce odihna mult aşteptată, după agitaţia din cursul zilei. Cutiile cu mistere se deschid şi porţile visurilor sunt descuiate. În inima pădurii, timpul pare diferit de cotidian. Copacii înalţi cu coroane dese, verde crud, tronează ca stăpâni ai domeniului. Bogăţia de verdeaţă împrospătează locul. Luna rotundă ca un glob de fildeş, se infiltrează prin perdeaua de frunziş.

S-a iscat un vârtej de abur, aducând cu el micile vietătăţi, formând cerc în jurul sicriului de cristal. Elfii au coborât pe aripi de păsări, gnomii s-au ivit din spatele arborilor. Zânele au venit însoţite de animalele ascunse în desişuri.

Atmosfera se anima, pe măsură ce marile entităţi ale creaţiei se materializau.

Spiritul Focului păstrează căldura din inima naturii. Ţinând o torţă aprinsă, se opri la stânga sicriului...

Camelia Constantin

~ 18 ~

Spiritul Aerului, în mantie de stele, cel care creează inteligenţa fiinţelor, s-a postat la capul regelui, aducând Cartea Cunoaşterii...

Spiritul Apei, însoţit de naiade, sirene, ondine, menţine prospeţimea lumii. A depus la picioarele regelui pocalul cu conţinut secret.

Spiritul Pământului-certitudinea materială, aşezat în dreapta...

Spiritul Eterului deţine piramida absolutului. El încheia izvorul celor cinci nivele ale eternităţii.

Şoaptele se lăsau purtate de adierea uşoară de vânt, miresmele naturii ameţeau simţurile.

Pe o rază de lună a coborât regentul pădurii, în straie de argint.

– Suflul celui sfânt este cu noi. Să începem, a sosit vremea! vorbi el.

Cercul era închis. În capsula de cristal, bărbatul fără viată, părea o statuie de marmură. Pielea albă, contrasta cu pletele negre.

– Să vină pământenii! porunci regentul.

Femei, bărbaţi şi copiii, au îngenuncheat temători.

– Care este dorinţa voastră?

Regina de inimă roşie vorbi scurt, cum fusese învăţată de înţelepţii din adâncurile peşterilor de granit:

– Prea mărite, dorim, să ni-l redai pe rege! A fost îndepărtat cu trufie, din răutate i-a fost curmată viaţa de forţele răului, prin mâna necurată a celui blestemat! El era bun, limpede la suflet, darnic, iubitor de oameni şi făcător

Vibraţii

~ 19 ~

de bine. A luptat pentru fericirea şi binele lumii. Geea, mama pământ este martoră! încheie femeia şi-şi lipi fruntea de iarba înrourată.

Pădurea încremeni, murmurele se ridicau în aer... aşteptarea era apăsătoare.

– Aşa să fie! Unde este păzitorul omului?

– Aici, prea mărite, se apropie îngerul.

– Începeţi!

Îngerul ce-l protejase pe bărbat în timpul vieţii, se ridică deasupra şi desfăcu capacul sicriului, acoperind cu pulbere de stele trupul inert. Torţa aprinse cercul, format din ierburile şi plantele culese din zone neumblate de picior de vietate. Cartea misterelor s-a deschis singură şi spiritul ei a descris faptele, urmând firul vieţii bărbatului.

Spectrul diafan plutea, cântând o melodie ireală. Ridică potirul cu apă vie, o apropie de buzele regelui nemişcat. Sunetele muzicii deveneau mai puternice, mai pregnante în timp ce lichidul magic picura pe corpul lui. Era rouă strânsă la primele ore ale dimineţii, din şapte colţuri ale lumii, locuri unde puteau călca doar micile zâne.

– Dumnezeu l-a trimis în lume, i-a dat viaţă, geniu creator, multă iubire. El a împărţit-o semenilor săi, a acordat ajutor celor în suferinţă, a dus mai departe mesajele încredinţate de Cel prea Înalt. Şi-a cinstit misiunea ca un om al păcii. Să fie îndeplinită doleanţa oamenilor!

Fulgere şi tunete puternice, însoţite de tornadă, izbucniră pe neaşteptate. Ploaia torenţială biciuia pădurea.

Camelia Constantin

~ 20 ~

Apariţia în negru, răcni, cutremurând cerul şi pământul. O gluga mare îi acoperea faţa.

– Opriţi! N-aveţi dreptul, să aduceţi înapoi, ce-am secerat eu!

Ţinea în mână un toiag înalt cu un craniu de mort în vârf. Suflă spre torţă şi o împietri cu răsuflarea de gheaţă.

–El îmi aparţine, pentru veşnicie!

– Rămâi pe loc! Împărăţia ta nu este aici! Nu ai fost invitată! L-ai luat mişeleste. Aşa spune Cartea Cunoaşterii. Nu ai dreptul, să te amesteci! La pământ!

Regentul i-a curmat calea, cu o rază de foc.

– Vom vedea! ameninţă spectrul negru.

Se auzeau bolboroseli şi sunete neînţelese. Îşi chema în ajutor legiunile întunericului. Se întuneca văzduhul dar forţele binelui nu se lăsau înfrânte. Uniţi în jurul regelui, l-au acoperit cu perdeaua din mătasea lunii, să pară invizibil. Toate sufletele blestemate ale morţilor îşi adunau armatele. Arătarea înfricoşătoare încerca, să rupă piramida de lumină care proteja trupul bărbatului şi al oamenilor.

Regentul pădurii, înfipse în pământ sabia de diamant. Un curent electric a spulberat oştirea de miasme şi nelegiuiţi, aduşi de maştera neagră.

– Suflul celui sfânt îţi va da pedeapsa de cuviinţă.

– Nu voi renunţa, niciodată, la sufletul lui! Este preţios pentru mine!

Patru copii îmbrăcaţi în haine albe s-au desprins din grupul oamenilor, oprindu-se în faţa morţii:

– Pentru noi, el este mai preţios!

Vibraţii

~ 21 ~

Primul, depuse în faţa ei o floare de colţ.

– Eu, sunt Speranţa. Nu mor niciodată. Nu ai putere asupra mea!

Al doilea copil, ţinea în palma-i mică, o plantă albă.

– Sunt Viaţa. Te voi învinge de-a pururi!

O fetiţă cu părul lung, a sărutat un trandafir roşu. A lăsat o lacrimă, să se prelingă în petalele lui catifelate:

– Iubirea este nemuritoare! Ea rupe toate barierele, inclusiv pe cea dintre viaţă şi moarte. Trece dincolo de infinit, cea mai puternică forţă din Univers!

A depus floarea pe pieptul regelui.

Ultimul copil îşi ridică ochii albaştri, netemători, spre apariţia întunecată:

– Sunt sora lor mai mică. Mă numesc Puritatea. Mă pot vedea, doar cei care primesc darul de la Dumnezeu. Nu cred în tine!

Cei patru copii şi-au unit mâinile:

– Curajul nostru este de la Cel prea sfânt, Creatorul lucrurilor, văzute şi nevăzute. Puterea Adevărului exprimă dragostea. Ea va învinge răul. Binele-i nemuritor!

Regele deschise ochii. Uimit, se uită la toate acele creaturi. Ele, dădeau viaţă pădurii în mijlocul nopţii.

Speranţa i-a mângâiat fruntea, Viaţa a suflat uşor spre el, Iubirea i-a atins inima cu palma, Puritatea i-a întins un crin imaculat.

Bărbatul zâmbi, copleşit de emoţie:

Camelia Constantin

~ 22 ~

– Voi mi-aţi fost sprijin, m-aţi iubit necondiţionat, fără rezerve… la bine şi la greu, când eram în lumea asta şi dincolo de moarte! Sunt rodul sentimentelor voastre. Datorită aprecierii voastre, prietenii mei, mi-a fost încredinţată o nouă existenţă. Arta mea, nu ar fi ajuns atât de sus fără inspiraţia de la Dumnezeu, împletită cu afecţiunea celor din jur.

A oferit braţul, reginei de cupă. Se îndreptară cu tot alaiul spre palatul aflat pe Tărâmul de Nicăieri, trăind fericiţi până la sfârşitul veacurilor…

Vibraţii

~ 23 ~

DDeezziilluuzziiii

În temniţa mintii, cauţi deziluzionat ieşirea spre lume. Bâjbâi în întuneric, păşind cu teamă prin tenebrele gândurilor ascunse. Iluzii deşarte. Deschizi ochii, îi inchizi, repeţi acţiunea. Beznă deplină. Ai săpat furios în peretele de granit, cu degetele, cu unghiile şi dinţii. Cauţi o pală de aer, multă lumină. Lupţi cu coşmarurile, cu clipele… nu ştii dacă-i zi sau noapte. Prizonier în abisul meditaţiei, cufundat în nisipurile mişcătoare ale conştiintei.

Conştiintă ? N-o cunoşti pe «individă»! N-a făcut parte din cercurile tale „selecte”. Te cufunzi mai tare în prăpastia neagră, auzi îndemnuri şoptite cu viclenie, sfaturi amestecate… spirite înşelătoare îţi dau tîrcoale:

«Aruncă-te ! Acum ! Hai... nu-ţi fie teamă, te prindem noi. Acum... acum!»

Râsete lugubre.

«Ai grijă, se hrănesc doar cu frica ta!»

O greutate fierbinte îţi mocneşte în piept, inima creşte... creşte... sângele pulsează furios, biciuieşte arterele

Camelia Constantin

~ 24 ~

trupului, adâncurile creierului. Explozia lichidului roşu, îţi inundă ochii, gura… simţi gustul metalic, iute.

«Aruncă-te... aruncă-te... ce aştepţi? Laşule!»

«Nu asculta!»

Se prăbuşea, alunecând , ceva îl susţinea, căderea era lină. Unde se duce ? Mai jos de iadul remuşcărilor nu era nimic… vid…

Vârtejul nebun, îţi scurmă creştetul, dangăt de clopot, bubuituri insuportabile… spirala a smuls în calea ei, ultima rămăşiţă de viaţă. Nemiloasă, sfâşie din carnea şi spiritul tău… căţeaua în doliu, nesătulă...

Întuneric… întuneric de smoală… dens… gros, cu iz greu. Dezumanizare, nepăsare...

Dublă crimă cu premeditare… uciderea conştiinţei, a spiritului.

Te prinzi cu disperare de haina cernită, tragi cu ură viscerală, zgârii, lupţi… e viaţa ta, dreptul tău..

«Care drept? L-ai pierdut in nevolnica ta existenţă.. când ai sugrumat speranţa.»

Îi aude râsul lipsit de milă, răsună înfricoşător, ca un ecou. L-a înşfăcat de piept, l-a aruncat, zdrobindu-l de peretele colţuros.

«Ai pierdut pariul, ţi-ai vândut sufletul pentru câţiva arginţi, ageamiule…»

Răsuflarea îngheţată îl cuprinde ca un bici.

«Sunt vinovat! ai ţipat cu ultimele puteri.»

Vinovat… vinovat. Ecoul. S-a sfârşit. Chinurile te-au lăsat, te-au abandonat, au scurs din tine seva.

Vibraţii

~ 25 ~

Prin ceaţa minţii, auzi zgomote, voci.

„Respiră slab. Resuscitează-l.”

O căldură plăcută mângâie faţa. Soarele... el trebuie să fie. Ai deschis pleoapele grele... întuneric. Evadare...

Primeşti şansa supravieţuirii... dar cu ce preţ... Vei vedea lumea, numai, cu ochii sufletului.

Ai plătit dobândă mare la pariul cu moartea.

Camelia Constantin

~ 26 ~

CCoorrttiinnaa

A căzut cortina!

Spectacolul s-a terminat... luminile s-au stins... ce linişte apăsătoare ne înconjoară. Picură lacrimi pe obrajii îndureraţi ai clipelor pierdute în suspinul mut. Am învăţat ce-i iubirea, cum s-o dăruim, să fim creativi, umani. Ne-am infiltrat în ritmurile inimii, sunetul muzicii ne-a purtat pe aripa gândului pierdut sub geana adormită a visului creator... Aşteptăm şoapta viitoare, vocea învăluită în ritualul ordonat al orologiului străvechi.

Priveşti în urmă, baţi la poarta fanteziei, îţi deschide imaginaţia. Te invită în sala de spectacol a vieţii.

„La parter sau la etaj?”

„Pe scenă” răspunzi limpede.

Fii actor implicat la planul ţesut în pânza de păianjen a destinului!

Ridicaţi cortina… aprindeţi reflectoarele... deschideţi uşile din lojile sufletelor! Veţi găsi taina clipei reversibile.

Spectacolul continuă…

Vibraţii

~ 27 ~

OO nnooaappttee ddee vviiss

Camera era plină de cadouri despachetate. Răsuflă uşurată. Mai rămăsese unul singur, cu hârtie aurie şi fundă roşie. Nu era mare pachetul. Desfăcu panglica. Înăuntru, o mănuşă albă cu strasuri. Nu înţelegea de unde o primise sau de la cine. Pietricelele aruncau sclipiri jucăuşe, reflectau lumina becurilor. Îi căută perechea... nu era.

Doar una. Ciudat. O puse pe mână. Se făcu întuneric. Oh... nu acum... o pană de curent. Lumina se aprinse brusc.

Rămase înmărmurită.

Un bar? O încăpere mare, iluminată difuz, cu lume pestriţă. Bărbaţi în smochinguri negre şi femei elegante cu toalete incitante.

Orchestra cânta o melodie de jazz, ca o tânguire de dor. Oamenii treceau pe lângă ea însă nu o observa nimeni.

Ce se întâmpla? Atunci a văzut că purta mănuşi lungi, cu nuanţe argintii strălucitoare, ce-i treceau de cot,

Camelia Constantin

~ 28 ~

rochia de aceeaşi culoare se mula unduios pe trupul ei. Părul lung se revărsa, despletit, pe umeri.

Uşa se deschise, introducând o rafală de aer proaspăt. Un grup de bărbaţi, în costume impecabil croite îşi făcură apariţia, atrăgând privirile. Cei din jur îi masurau cu teama şi respect.

Era banda lui „Ghetre Albe". În haine, alb imaculat, cu dungi negre subţiri şi pălărie, el intră salutându-l pe patronul barului care personal îi luă paltonul, serviabil. Îi conduse la separeu, cel mai slab luminat din toată încăperea.

Dorea discreţie şi intimitate. Nu-i putea vedea în totalitate faţa dar observă părul brunet, ivit de sub pălărie şi ochelarii negri.

Reflectorul se focaliza pe ea. Realiză că era pe scenă, în faţa microfonului. Acordurile umplură camera, ea începu să cânte un blues lent. Vocea sa încânta auzul oaspeţilor. Nu-i venea să creadă...

Bărbatul îşi scoase ochelarii şi pălăria. O privea fix. Frisoane de emoţie ii străbăteau trupul. Nu-l distingea din cauza penumbrei. Când numărul ei se termină, coborâ de pe scena. Contextul i se părea firesc.

„Ghetre Albe" făcu un semn şi orchestra abordă ritmuri uşoare, insinuante. Se ridică de la masă, îndreptându-se spre ea. Femeia încetă, o clipă, să respire când se opri in faţa ei. Îi văzu ochii cafenii, magnetici.

Îi înconjură talia subţire cu braţul, ritmul îi purta în acorduri senzuale, picurate în fiinţa ei ca o băutură fierbinte...

Vibraţii

~ 29 ~

O copleşea imbrăţişarea tipului. Cu obrazul lipit de al ei, o conducea pe ringul de dans.

Bărbatul nu scotea nici o vorbă dar apropierea intimă, cântecul… sugerau mai mult decât zeci de cuvinte.

Palma lui poposi pe coapsa ei ivită prin despicătura rochiei… pirueta o ameţi complet când o aplecă pe spate, atingându-i uşor pielea gâtului cu buzele.

Tangoul... indecent şi pasional... dulce-amărui, amestec de erotism… eleganţă, mişcări senzuale şi rafinament, învăluite în romantism nostalgic.

Ce-şi putea dori mai mult o femeie, în noaptea trecerii dintre ani?

Îi zări privirea, ştia că soarta ei era pecetluită!

Amestec de pericol, dulci promisiuni de încântare…

Înţelese, că forţa lui consta în personalitate, caracter şi limbajul mişcărilor. Îl strânse în braţe, se lăsa condusa de cel care îi mângâia abia simţit spatele dezgolit de croiala rochiei dar şi sufletul. Faţa lui era atât de aproape de a ei, îi simţea răsuflarea caldă.

Dansa dumnezeieşte. Nici un gest de-al lui nu era de prisos. Dacă cineva ar fi luat temperatura camerei, ar fi explodat barometrul. Trăia clipe unice. O cuprinse o moleşeală dulce, aroma parfumului masculin îi îmbăta narile...

El era captivat, în aceeaşi măsură de frumuseţea şi eleganţa femeii abandonată în îmbrătişarea lui înflăcărată. Îl fermecau feminitatea şi uşurinţa cu care se adapta dansului.

Camelia Constantin

~ 30 ~

Timiditate şi sexualitate mascată… abandonare şi împotrivire... capitulare şi dorinţă.

O sărută si restul lumii dispăru... erau doar ei...

Târziu în noapte, se contopiră în ritualul dragostei... îmbinări de suspine, murmurul unei iubiri mult aşteptate.

Vortex de sentimente şi trăiri. Abandon dulce, firesc... vis şi realitate... destin si nemurire... predestinare şi liber arbitru... Revelionul… o poveste plină de neprevăzut şi pasiuni mistuitoare.

Sublim!

Vibraţii

~ 31 ~

LLuummeeaa ddiinn oogglliinnddăă

– Eşti gata, iubito? Întârziem! îl auzi, strigând de la parter.

Se învârtea de aproape o oră. Avea senzaţia că a uitat ceva şi nu arăta suficient de bine. Dorea, să-i taie respiraţia când îi va vedea rochia nouă. Ştia că e foarte atent la detalii, ea era la fel de pretenţioasă.

– Imediat! Îşi aranjă rochia de culoarea piersicii mulată pe trup ca o a doua piele. Părul des îi atingea talia, sandalele cu toc înalt îi subliniau supleţea trupului. Trecu grăbită prin faţa oglinzii pentru ultima evaluare. Se îndepărtă grăbită dar auzi un râs de copil.

Privi mirată în jur. Închisese toate aparatele, poate era de afara. Când să iasă pe uşă, râsul se repetă... devenea ciudat. Cu uşoară teamă se întoarse şi parcurse camera cu privirea. Nimic. Linişte. Clătină din cap. I-se părea.

M. o aştepta la parter. Avusese destulă răbdare cu ea. Stinse lumina însă încăperea strălucea puternic. Ochii femeii se măriră şi inima îşi accentuă ritmul. Cu paşi

Camelia Constantin

~ 32 ~

şovăielnici se apropie de mijlocul camerei. Cineva transmitea sunetele unei melodii ciudate.

Se uita înmărmurită la copiii care o salutau de partea cealaltă a oglinzii. Închise ochii şi îi deschise încet... fetiţa şi băieţelul din oglindă o chemau, să li-se alăture. Picioarele îi deveneau ca de plumb. Ceva, ca un magnet o atrăgea spre lumina albă, nefirească. O forţa, să se apropie. Degetele tremurânde atinseră cleştarul limpede din perete. Forţe mai presus de ea o atrăgeau dincolo de spaţiu şi timp. S-a trezit transportată într-o lume necunoscută. Se impiedică de ciotul unui copac, căzu şi îşi pierdu cunoştinţa. Când ceaţa inconştienţei se risipi, văzu chipul unui baieţel negru, cu părul creţ şi ochii mari, căprui, plini de curiozitate. Speriată, se lipi de perete. Privi în jur, nu cunoştea nimic.

– Cine eşti? Unde mă aflu?

Puştiul zâmbi. Dinţii albi contrastau cu tenul ciocolatiu:

– La mine acasă. Te-am găsit în mijlocul pădurii. Voi, femeile leşinaţi din orice fleac! Hmmm...întoarse capul, privind-o superior.

-N-am idee, cum am ajuns aici. Nu mai face pe deşteptul şi spune-mi, ce se întâmplă! Nu-mi amintesc nimic.

Băiatul se apropie de urechea ei şi îi şopti conspirativ:

-Eşti în pădurea vrăjită a lui Peter Pan!

Îl privi cu neîncredere:

Vibraţii

~ 33 ~

-Glumeşti?

Băiatul se încruntă:

– Eu, sunt Peter Pan!

Ochii fetei se măriră şi se uită în jur. O cabană modestă strălucea de curăţenie, vopsită în culori vesele! Se apropie de oglinda din perete. Imposibil! Reflexia era a unei fete cu codiţe, şorţuleţ şi pantofi aurii.

În spatele ei, Peter Pan... cum se prezentase, rânjea mândru de el! Părea nefiresc în pantalonii scurţi, cu şosetele desperecheate, una roşie alta galbenă. El observă nedumerirea ei.

– E un secret! Vino cu mine! îi intinse mâna.

Îl privi neîncrezătoare. Ceva nedefinit o îndemna să-i apuce degetele şi el o strânse cu putere!

-Nu-ţi fie teamă, esti cu mine!

-Mare scofală! mormăi neconvinsă.

Băiatul bătu din picior şi o uşă se deschise în perete! Tabloul de basm, o lăsă fără cuvinte! Vegetaţie bogată, animale din toate speciile convieţuiau împreună, florile divers colorate, soarele… întreaga natură respira curăţenie. Linişte deplină. Se auzeau susurul apelor şi trilul păsărilor. Soarele le zâmbea gingaş.

– Unde mergem? şopti cu respect, nedorind să deranjeze armonia din jur.

– Ssst! şi-a dus degetul la buze, puştiul.

În scurt timp au ajuns în faţa unei căsuţe multicolore. În prag, stătea un bărbat cu plete negre, îmbrăcat în straie regale.

Camelia Constantin

~ 34 ~

– Cine este? i-a strâns mâna, sfioasă.

– Spiritul pădurii fermecate, îi şopti băiatul la ureche.

S-au apropiat timizi. Bărbatul le vorbi cu glas cald, făcându-le semn să se apropie.

– Nu vă temeţi! Sufletele voastre curate sunt bine primite în casa inocenţei. Le oferi turtă dulce.

S-au jucat cu vieţuitoarele până târziu în noapte, sub privirea îngaduitoare şi bucuroasă a spiritului pădurii. Neobosiţi, se rugau să-i mai lase puţin în compania celorlalţi copii.

– Este târziu! Nu avem îngăduinţa, să depăşim miezul nopţii.

Au aplecat privirile trişti. Spiritul îi mângâie:

– Nu fiţi necăjiţi! În fiecare an ne vom întâlni!

Plângeau şi mână în mână se îndreptară spre căsuţa lui Peter Pan. El văzu lacrimile din ochii fetei. Încercă, să o înveselească:

– Uite, căsuţa din copac e locul meu secret. Îl împart doar cu tine!

Fata îi zâmbi recunoscătoare. Împreună urcară pe trunchiul noduros. Ea îşi pierdu echilibrul ţipând după ajutor. Se prăbuşi, pierzându-şi cunoştinţa.

Cineva îi dădea palme uşoare peste obraz. Se dezmetici cu greu. M. îi rostea îngrijorat numele:

– Iubito, ce e cu tine? o strânse cu putere la piept.

– De-ai ştii! suspină ea în gulerul cămăşii lui.

Bărbatul îi ţinea obrajii în palme, o privea intens:

Vibraţii

~ 35 ~

-Ce ai păţit? Mă îngrijorezi!

-Oglinda... bâgui femeia.

Privi încruntat spre direcţia arătată de ea! Deveni atent.

– Da, iubito, oglinda te arată aşa cum eşti... superbă!

Ea clătină din cap, vorbind incoerent:

-Nu! Acolo! Copiii... spiritul pădurii.

M. o fixa cu privirea! Femeia îi privi ochii negri, hipnotici. O toropeală plăcută îi cuprinse fiinţa! Îi înconjură gâtul cu braţele.

-Ce s-a întâmplat? Mi-e teamă!

O strânse cu putere la piept.

-Nu trebuie! Sunt cu tine. Nu te voi părăsi!

-Am fost în oglindă... eu... fetiţa ... băieţelul... murmură pierdută în privirea lui.

O sărută tandru, cu toată dragostea şi pasiunea pentru ea! El ştia.

– Suntem aşteptaţi, şopti ea.

Mâinile lui îi explorau trupul şi degetele îi mângâiau pielea netedă, înfiorând-o. Se lăsă condusă în lumea fierbinte a pasiunii fără margini. Îl îmbrăţişă, dezmierdată de omul care-i oferea dragoste şi senzaţii nebănuite.

-Te aştept dintotdeauna! îi murmura la ureche, umplându-i trupul de fiori.

Se contopeau în noaptea magică a trecerii dintre ani. În jurul lor, lumea se transforma în lumină şi basm.

Camelia Constantin

~ 36 ~

Târziu, urcau fericiţi treptele spre castelul unde petrecerea era în toi! În urma lui, pe scări, ea observă şosetele bărbatului... una roşie... alta galbenă…

Vibraţii

~ 37 ~

RReettrroo ssttoorryy

O zi grea la birou. Îşi masă ochii obosiţi. Era aproape

miezul nopţii. Doar ea, omul de la curăţenie şi paznicii clădirii mai bântuiau prin zonă.

A doua zi aveau şedinţă cu boss-ul, cel care preluase instituţia. Dorea să lase toate actele în ordine perfectă.

Resimţea presiunea. Ziua a fost încărcată şi agitată. Îşi strânse părul într-un coc improvizat prins cu creionul. Se încălţă în grabă şi îşi luă geanta pe umăr. Încăperea cu geamuri mari oferea tabloul unui oraş strălucind de luminile multicolore ale zgârie norilor!

Se delecta, gândindu-se la o baie relaxantă cu multă spumă.

Apăsă butonul liftului de mai multe ori. Nu avea răbdare. Urca şi cobora dar nu ajungea niciodată până la etajul ei. Nu avea chef, să coboare pe scări... prea multe trepte.

Într-un târziu, clinchetul binecunoscut al ascensorului deschidea uşile în faţa ei. Intră şi apăsă butonul pentru parter. Nu inţelegea, ce se întâmplă. În loc

Camelia Constantin

~ 38 ~

să coboare, liftul urca. Nu vroia, să intre în panică. Presă butonul de mai multe ori. Nu răspundea la comenzi. Încerca, să se liniştească. Probabil o mică defecţiune.

Brusc, liftul s-a oprit, clătinându-se usor. Etajul... 107? Clădirea avea doar 100 de etaje! O farsă? Uşile s-au deschis. În faţa ei, se întindea o sală mare animată de lume pestriţă. O muzică lentă de jazz, adusese pe ringul de dans perechi înlănţuite ce se legănau in ritmuri senzuale. Lumini difuze, divers colorate întregeau atmosfera glamour.

Privea perplexă la chelnerii cu mănuşi albe şi fracuri ce serveau la mese. Nu îşi revenea din mirare, nu înţelegea. O petrecere surpriză? Ea nu aflase nimic. Nici măcar nu era echipată adecvat. Căuta din priviri toaleta, să-şi aranjeze ţinuta. Părea în transă. Un sentiment ciudat o înfiora. O forţă nevăzută îi purta paşii în locuri dinainte stabilite.

În incăperea destinată doamnelor se uită în oglindă. O femeie cu păr negru, tuns a la francaise, cu bentiţă argintie în jurul frunţii, o studia uimită. Rochia retro în aceeaşi nuanţă, din franjuri, îi contura trupul suplu. Şiraguri lungi de perle albe întregeau ţinuta. Pantofii cu tocuri înalte, subţiri, susţineau picioarele lungi şi zvelte arcuind exemplar linia perfectă prin dungile ciorapilor. Decolteul rochiei evidenţia bustul înzestrat şi pielea uşor creolă. Ochii verzi, migdalaţi erau încadraţi de un machiaj ce-i făcea mai expresivi.

Femeia era reflecţia ei în oglindă! Se uită în jur. Linişte. Intră o blondă planturoasă.

– Beatrice?

Vibraţii

~ 39 ~

Blonda o măsură mirată: – Frumoaso, mă numesc Beaulah! Sau ai gustat prea

mult whisky? Arăţi teribil în seara asta. Te-ai aranjat pentru potul cel mare? clipi din ochi, complice

Carol o privea fix, ca pe o nălucă. Încerca, să îşi limpezească mintea :

– Toată lumea ştie de receptie, numai eu nu? – Dragă, au fost trimise invitaţii la toată lumea. Mă

mir, că nu ai primit. Nu te ai bine cu poştaşul? Beatrice alias Beaulah prizase? Colega pe care o ştia

ea, nu era deloc glumeaţă. Mai curând retrasă, prea puţin vorbăreaţă.

– M-am mutat de ceva vreme! Dar noi suntem la etajul 107.

- Şi? - Păi, clădirea are doar 100! Beaulah o studie curioasă: - Draga mea, cred că ai nevoie de un mascul

inventiv... ai luat-o razna! Te aştept la masă. Noul patron al „magherniţei” ăsteia de local nu a apărut, încă. Am auzit că nu-i bătrân şi are o avere considerabilă. Cam singuratic, nimeni nu ştie pe unde îşi petrece veacul.

Carol dădu mecanic din cap, afirmativ. – Dacă tu spui... – ... spun, că eşti aeriană. Nimic nou, râdea Beaulah

vrând, să iasă. – Beaulah... o strigă cu glas mic. În ce an suntem? Colega râdea zgomotos, dar văzu expresia serioasă a

lui Carol. Era pierdută rău în acea seară. – Ok... ok... 1937.

Camelia Constantin

~ 40 ~

Carol se aseză pe taburetul tapiţat, cu ochii fixaţi în oglindă.

– Vii? – Îhm... ce?A... da… imediat! Mai stau puţin. – Bine. Dar nu prea mult. Se încurajă şi intră în sala de recepţie. Erau toţi

colegii ei acolo, păreau din altă epocă, cu îmbrăcămintea retro. Dansau foxtrot, charleston, se distrau. Nu ştia cum să reacţioneze. Toţi se încadrau perfect în atmosferă. Ea făcea notă discordantă. Era singura care vedea schimbarea reală… sau ireală.

Beaulah îi făcea semn de la masă. Se alătură grupului de colegi. Doar că ei aveau alte amintiri despre ea. O realitate diferită.

Sala imensă era decorata cu plante exotice, mese ornate cu tacâmuri din argint şi materiale sofisticate, orchestră profesionistă. O seară elegantă, rafinată, din lumea interbelică. Îi plăcea. S-a lăsat purtată de acele clipe unice.

A dansat, s-a delectat cu bunătăţile culinare şi bahice. Nu a văzut când tipul cel nou a sosit însoţit de grupul lui de cunoştinţe. Într-un târziu a observat la o masă într-un separeu confortabil, bărbatul în costum negru cu dunguliţe albe. Părul brunet îl purta tuns relativ scurt. Ochii lui i-au atras atenţia: mari, de culoarea cafelei, profunzi şi pătrunzători. Bărbatul îi studia pe invitaţi, în timp ce conversa cu prietenii săi. Nu l-a surprins râzând. Doar zâmbind enigmatic.

Vibraţii

~ 41 ~

O fracţiune de secundă, privirile lor s-au încrucişat iar el a zăbovit asupra ei. Carol avea sentimentul că ochii lui i-au pătruns gândurile. S-a înfiorat.

Beaulah era pe jumătate beată, cealaltă jumătate se lăsa pipăită de un blond musculos şi înfierbântat.

Se simţea uşor ameţită şi obosită. Nu se îndura să plece. Noul venit îşi invitase perechea la dans. Spectacolul oferit de cei doi nu era un lucru de ignorat. Femeia voluptoasă, roşcată, avea o rochie despicată pe coapsă. Dansul lor felin corp la corp era plin de pasiune şi profesionalism în acelaşi timp. Se completau perfect. Bărbatul era electrizant. Modul în care o privea... părea că o devorează pe partenera sa. Rapid, atenţia lui se fixa asupra lui Carol. Momentul era fugar dar încărcat de electricitate. Bărbatul făcea transfer de hipnoză de la o femeie la cealaltă.

Carol simţea că se înăbuşe. Se ruşina de gândul ei însă ar fi dorit să fie în locul acelei femei. Bărbatul emana mister şi eleganţă. Dansul luase sfârşit. Ea nu avea curaj să respire. Atmosfera era încărcată de sentimente şi instincte diverse.

Târziu, după miezul nopţii, petrecerea se sfârşise dar cei implicaţi şi-au continuat distracţia în intimitate.

Carol se simţea ostenită, i-se inchideau ochii de somn. Un neastâmpăr sâcâitor i se agita în piept. Presimţiri. S-a oprit în faţa liftului însoţită de Beaulah şi trupa. Colega ei râdea în hohote. Scotch-ul era de vină, blondul sau poate şampania.

În stradă, imaginea era aceeaşi. Nu se schimbase nimic! Acelaşi tablou retro, cu maşini de epocă, doamne

Camelia Constantin

~ 42 ~

elegante la braţul domnilor în costume sofisticate şi pălării asortate se plimbau captivaţi în discuţii. Taxiurile se aliniau lângă bordură, preluând clienţii.

Ameţită, Carol işi luă la revedere de la prieteni. Se urcă în limuzina neagra. Îi comunică şoferului adresa. Închise ochii şi se lăsă furată de liniştea din maşină.

S-a trezit, auzind vocea şoferului ce-i ţinea portiera deschisă:

– Domnişoară, domnul JJ vă aşteaptă. – Cine? – Mister JJ. – Nu cunosc nici un JJ şi nu mă duc decât acasă in

patul meu, să dorm! – Mister JJ e patronul localului. – Ah... şi la ora aceasta are audienţe? – Mi-a spus, să vă insoţesc aici. – Ok, sper, că nu îmi ţine prelegeri la ora asta.Sunt

pe jumătate beată, nu recepţionez probleme de afaceri! Casa era mare. A intrat şovăind. Menajera o invitâ în

living. Înăuntru era aproape întuneric doar un lampadar discret lumina încăperea intimă şi confortabilă. O muzică discretă cu ritmuri lente întregea atmosfera. Nu era nimeni. Sau nu a observat la început.

– Bună seara, domnişoară Carol, auzi vocea profundă.

– Bună dimineaţa, este ora trei! îşi roti privirea şi-l zări pe bărbatul brunet de la petrecere. Stătea în fotoliu dar se ridică să o întâmpine. Aproape de ea, i se infiltra în nări aroma de colonie şi after shave. Părul, negru corb, era uşor ciufulit. Renunţase la haină, doar în cămaşă cu

Vibraţii

~ 43 ~

cravata desfacută, avea un aer boem. Bărbatul îi cuprinse mâna şi o atinse fugar cu buzele.

– Ia loc, te rog! – Prefer să stau în picioare, mă simt obosită şi doresc

să ajung acasă! Mâine... adica azi încep o nouă zi de muncă! De altfel nu aţi procedat tocmai fair-play! Asta e răpire!

– Azi toată lumea e liberă. E nevoie de oameni cu mintea limpede. După petrecere cred că toţi sunt mahmuri deci nu dau randament. Nu e răpire, o simplă întâlnire.

– Inteligentă mişcare, domnule JJ! căscă somnorosă. Îmi cer scuze dar pic de somn! Puteţi să mă luminaţi? De ce m-aţi convocat la ora asta într-o asemenea postură?

– În ce postură? – Aproape beată... deci fără randament! JJ zâmbi, descoperind dantura albă, impecabilă. Avea

gură frumoasă. Carol încă mai avea spirit de observaţie dar garanta că nu pentru mult timp!

– Atunci te invit pe terasă! Răcoarea îţi va face bine. – Nu doresc să ies pe terasă, vreau sa plec acasă, să

fac baie şi să dorm! – Ok..ok! Am o propunere... Carol îl privi pieziş, încruntată. – Casa mea îţi stă la dispoziţie. Poţi dormi în orice

cameră şi folosi orice baie. - Situaţia devine de-a dreptul bizară. Sunt sub

influenţa alcoolului şi cu capsa pusă. M-aţi adus, să fac baie?

– Nu! Să petrecem împreuna o noapte specială.

Camelia Constantin

~ 44 ~

– Mister JJ… sunt băută, nu damă de consumaţie. – Nu îmi doream una. – Ce? O băută? – Te las să te delectezi cu beneficiile acestei locuinţe.

Ne întâlnim pe terasă peste o oră. La naiba! Ce avea de pierdut? Poate aşa va afla, ce era

cu noaptea aia nebună! Baia fierbinte cu spumă şi parfumuri o înviorase

oarecum. Era încă ameţită! Bachus nu era singurul vinovat. Îmbrăcă halatul fin de satin, strângând cordonul în jurul taliei. Îi era sete. Îşi turnă un pahar cu apă şi ieşi pe terasă.Vântul adia plăcut doar luna împrăştia puţin întunericul. Ce se întâmpla în viaţa ei? Liftul îi schimbase existenţa? O eroare în tunelul timpului? Petrecerea... JJ. O himeră.

Îşi puse mâinile pe balustradă şi privi oraşul. De sus părea o feerie. Se zgribuli. O cuprindea oboseala! Probabil era mai înţelept să plece acasă. Cine era acest JJ şi ce dorea de la ea? Era un tip atrăgător… îhm…

„Nu pierde ocazia, dragă!”ar fii spus Beaulah-Beatrice. Probabil, lucrurile trebuie să-şi urmeze cursul.

– Să nu răceşti, Carol! auzi vocea cu inflexiuni joase. Îşi încrucişă mâinile la piept şi se întoarse către el.

Nu-i vedea faţa. Lumina îi bătea în spate. Stătea cu mâinile în buzunare. Ciudat om.

– Nu sunt lămurită. De ce m-ai adus aici? – Nu eu te-am adus. Destinul ne-a reunit. - -Vrei, să fii mai explicit? Sunt pilită, dar neuronul

funcţionează la capacitate maximă. – Două lumi diferite au interferat şi ne-am întâlnit.

Vibraţii

~ 45 ~

– Ăsta e un citat dintr-o carte din aia despre mambo jambo?

– Nu. Este o realitate virtuală. S-a apropiat de ea. I-a mângâiat obrazul. – Eşti, exact cum m-am aşteptat. Şi cel mai

important... cum mi-am dorit. - Domnule vrăjitor de profesie, cred că e cazul să

plec. – Nu te pot împiedica, doar că nu rezolvi nimic.

Seara se va repeta, până se va împlini, ce este hotărât, sa se îndeplinească.

Carol îi vedea perfect faţa, acum. Ochii o fixau direct, intens.

– Şi ce e obligatoriu, pentru a nu repeta seara? În cazul în care aş crede aiureala? îl studie dintr-o parte, bănuitore.

– Unul din noi va rămâne în lumea celuilalt. Carol rotunji ochii: – Până la urmă e o gluma, nu? – Nu! Carol îl ocoli şi intră in living. Îi era frig deşi aerul era

cald şi plăcut. – Eşti liberă să pleci! Dar vei fi aici în fiecare seară

după petrecere. Un repeat fără sfârşit. – Mai multe petreceri nu strică nimănui. Cu condiţia

să nu întreacă măsura la băutură. Altfel, vor păţi ca mine… halucinaţii.

– Tu eşti acum în lumea mea. – Vrei să termini odată cu tâmpenia asta? Mă crezi

un copil? E o farsă, o glumă. Gata! Ajunge!

Camelia Constantin

~ 46 ~

JJ îşi trecu mâna prin păr. – E greu de crezut, totuşi, purul adevăr. A fost mai

simplu să vii tu în lumea mea decât invers! – De ce? – Nu eşti chiar aşa pilită. Pentru că epoca mea este în

trecut. Tu ai fost adusă aici. – …de lift? – E tot un fel de… vehicul. – Desigur.Toată lumea călătoreşte cu liftul… în trecut

sau pe lună. De ce nu? Un fleac! JJ păstră un timp tăcerea: – Mai este ceva! Carol simţi un gol în stomac. – E mai rău decât credeam! – Nu e vorba despre asta. Este singura şansă ca noi să

fim împreună. Dacă nu reuşim să ne armonizăm, ne vom pierde dreptul de a fii suflete pereche! Tu nu eşti convinsă, că este real, ce-ţi relatez!

– Tu ai fi, în locul meu? – Poate, că nu! Măcar aş încerca! Oare, nu mai

găseam femei frumoase? Trebuia să pierd vremea, încercând să îţi aduc argumente?

- E prea mult pentru mine! Sunt confuză. – Carol, îi cuprinse mâinile. Asta a fost dorinţa ta din

subconştient. Şi a mea. Să ne găsim sufletul pereche! Destinul ne-a îndeplinit gândurile, dar timpul a hotărât în ce vremuri şi sub ce formă. Nu întotdeauna perechea potrivită se află în aceeaşi dimensiune. Nu renunţa! Te rog!

Vibraţii

~ 47 ~

Lui Carol îi tremurau picioarele. Era real sau bărbatul se amuza pe seama ei? Simţea aerul vibrând. Exista ceva la acel JJ. Îi transmitea un amestec de curiozitate, mister. Atracţia exercitată asupra ei era o certitudine. Atingerea bărbatului când îi luase mâinile în palmele lui, o tulburase.

Vedea încordarea plină de aşteptare pe faţa lui. Maxilarul strâns, sprâncenele încruntate, privirea concentrată asupra ei.

Ei şi? Ce pierdea? Cine deţinea adevărul absolut? Măcar se juca puţin.Tipul era sexy.

– Ok. Bărbatul a răsuflat uşurat. Sărutul lui era mai

relevant ca orice vorbă. Toate zăgazurile erau rupte. Pasiunea lui debordantă mai presus de orice aşteptare.

Carol, luată prin surprindere de reacţia lui, a rămas fără replică. Trupul ei devenea un receptacul fierbinte al pasiunii bărbatului. Degetele lui lungi zăboveau pe pielea ei mătăsoasă, cu atingeri diafane, prelungi. Mâinile se insinuau pe liniile sculpturale ale femeii şi zăboveau pe formele dulci, bine conturate. Carol raspundea buzelor lui cu aceeaşi dăruire.Ceva mai puternic decât voinţa sa o umplea de trăiri nemaiîntâlnite. Gura lui devenea mai îndrăzneaţă, mai insistentă pe masură ce răspunsul partenerei, completa instinctele celor doi.

– Te-am iubit dintotdeauna! respiraţia caldă îi gâdila urechea şi îi înfiora fiinţa.

Era sprijinită cu spatele de perete. Simţea dorinţa nestăvilită a bărbatului. Halatul ei alunecă pe podea, alături de hainele lui. Mintea i-se transforma într-un vârtej. Trupurile lor îngemănate într-un dans al iubirii şi

Camelia Constantin

~ 48 ~

senzualităţii işi dăruiau clipe unice, pline de intensitate. Doua lumi se împleteau, se amestecau în mişcări ritualice.

Erau pierduţi unul în universul celuilalt. Nu regretau, decât faptul că nu se întâlniseră mai devreme.

JJ o privea prin perdeaua deasă de gene şi-i şopti câteva cuvinte la ureche, înainte ca celebrarea dragostei să reînceapă.

Dimineaţa, se trezi buimacă. Se întinse ca o pisică leneşă. Ceva nu era in regula. Singură în patul ei de acasă. Se ridică în capul oaselor aiurită de somn şi neştiind ce-i cu ea.

JJ… terasa… noaptea nebuna pe care o trăise. Încă simţea fiori pe spate. Se afla în locuinţa sa, nici urmă de sufletul pereche! A aruncat iute cearşaful şi a căutat peste tot. Nimeni.

Se întoarse în dormitor. A zărit pe scaun rochia retro, accesoriile… plus o cravată bărbătească. A respirat parfumul masculin. Strânse cu putere accesoriul şi lacrimile îi inţepau ochii. Era real! Dar când au adus-o acasă? De ce? A fost o aventură pentru un bărbat fără inimă cu multă imaginaţie? Un moft?

Atunci a zărit biletul: „Şedinta la ora 9” Ceasul arata 8.30. „Dumnezeule! Tocmai azi când soseşte noul boss.

Voi fi concediată” Alerga prin casă, se împiedica neîndemânatică de

lucruri. Reuşi, să se aranjeze. Taior, cămaşă albă, pantofi negri cu toc înalt. Şi. de ce nu… cravata lui JJ. Poate îi purta noroc. Se potrivea la costumaţia office.

Vibraţii

~ 49 ~

Taxiul l-a găsit tot cu un strop de noroc. Noutatea era că viaţa şi lumea reveniseră la normal. În vremurile moderne. Nimic retro.

Avea impresia, că liftul urca prea încet. Inima îi bătea mai repede. Dacă se trezea iar la etajul 107?

Nu. S-a deschis la sala de şedinţe. A ajuns pe ultima sută de metri.A intrat şi i-a salutat pe colegii ei. Curios. Ei nu păreau obosiţi după petrecere. I-a întrebat şi s-au uitat miraţi la ea. Beaulah-Beatrice era din nou colega tăcută, îmbrăcată sobru.

Renunţă, să işi mai pună întrebări. Uşa s-a deschis larg. Noul boss în costum impecabil,

îi salută scurt. Carol simţea că ameţeşte. Avea senzaţia de leşin! Era

JJ! Boss-ul… sufletul pereche! Îşi duse mâna la frunte. Şi-ar fii dorit să intre sub masă.

– Domnişoară, te simţi rău? Vă rog! Să-i aducă cineva un pahar cu apă! Frumoasă cravată.

Carol mormăi ceva neinteligibil. A mai observat un lucru. El nu purta cravată.

Beaulah i-a făcut cu ochiul, complice. Ştia. Revelaţia era alta. El a rămas în lumea ei. Era adevărat. Pe masă, în faţa ei, era un dosar cu numărul 107. „Unul dintre noi va rămâne în lumea celuilalt” Destinul s-a împlinit!

Camelia Constantin

~ 50 ~

UUnn ppuunncctt iinnffiinniitt

Am deschis braţele, am ridicat privirea spre cer şi m-

am rugat! Mă aflu aici! O fiinţă... un punct în infinit... un Om. Acordurile au răsunat ca o melopee, au picurat miere

în inimile rănite de suferinţa, au alinat durerea celor de lângă noi.

Un fulg de nea a poposit pe obrazul fierbinte, s-a topit... s-a transformat într-un bob de rouă prelins pe covorul rece de zăpadă.

Natura a revenit la viaţă. De sub gheaţă s-au ivit iarba şi florile. Păsările au început concertul, soarele a înveselit pământul.

Lacrima este speranţa care poate învinge orice rău din această lume. Purifică şi reînnoieşte viaţa. Mesajele din creaţiile tale sunt un altfel de psalmi prin care Dumnezeu ne trimite dorinţa lui de a lupta pentru o viaţă mai curată.

Cleştarul apelor simbolizează oglinda în care se reflectă conştiinţa fiecăruia. Omul din oglindă... faţă în faţă cu gândurile şi faptele noastre.

Vibraţii

~ 51 ~

Depinde de noi dacă imaginea-i clară sau distorsionată. Există persoane care fac tot posibilul să cultive un pământ al făgăduinţei. Alţii... reversul din oglindă. A existat dintotdeauna un război între bine şi rău.

Ai militat pentru un tărâm magic. Noi trebuie să readucem basmele în realitate. Nici o apă sau ocean, nu pot curăţa mizeria şi mârşăvia celor care zgârie obrazul meu, al tău sau al iubitorilor de adevăr. Noi reprezentăm lumea. „Ei”... opusul vieţii.

Rămânem neclintiţi in arhivele vremurilor. Pilonii de rezistenţă ai luminii şi armoniei...

Camelia Constantin

~ 52 ~

CChheeiiaa

Cheia de la seiful inimii, a fost ascunsă... dar tu ai

găsit-o. Te-ai infiltrat uşor ca un fir de stea, ai descuiat toate sertarele. Ai atins cu iubire fiecare ungher şi ai aprins lumina.

Într-un sertar stătea dorinţa... se întindea languroasă, toropită de plictiseală. I-ai mângâiat obrazul şi şi-a scăldat privirea în lumina ochilor tăi. A alunecat afară, pătrunzând în conştiinţele celor care au înţeles mesajul.

Al doilea sertar nu s-a deschis. Morocănoasa rutină a bombănit deranjată ceva neînţeles. Ai râs cu prospeţimea dragostei răspândite în lume şi ea a tresărit speriată, făcându-se nevăzută.

Speranţa... fosforescentă, te-a iubit de prima dată. Ţi-a promis sprijin necondiţionat. Un prieten rar.

Al patrulea sertar s-a închis, apoi s-a deschis furios, făcând gălăgie. Glasul tău a fredonat o melodie de dor iar ura a adormit sforăind zgomotos.

Următorul, ascundea cutiuţa muzicală cu cântecul dulce al copilăriei. L-ai lăsat deschis. A urmat sertarul

Vibraţii

~ 53 ~

roşu... pasiunea în purpură dansa, unduindu-se în ritmuri senzuale. Ea te-a cuprins în vălul ei vrăjit. Ţi-a încredinţat cea mai puternică forţă divină... IUBIREA. Ai pus-o în cutiuţa de catifea, în buzunarul de la piept.

Bătaia puternică a inimii se împleteşte cu ritmurile sufletului curat, se înalţă în sferele înalte ale visului suprem..perfecţiunea. Nimbul de lumină a inundat centrul spiritului şi a creat geniul, pe care l-ai împărţit cu fiecare dintre noi.

Nu pleca prea departe! Se apropie vremea. Tic-tac-ul timpului îţi va încredinţa misiunea, de-a împrăştia pulberea magică a imaginaţiei creatoare, în conştiinţa sufletelor alese să absoarbă frumuseţea îngerilor, ce te-au investit cu harul artei tale.

Ai lăsat răvăşite sertarele, te-ai strecurat afară, lăsând să ardă flacără luminoasă a vieţii. O muzica dulce încântă auzul, balsamul sunetelor eterice linişteşte aleanul aşteptărilor.

Te-am oprit să deschizi ultimul sertar. Ţi-am strâns mâna, ţi-am sărutat zâmbetul şi te-am rugat să nu-l descui.

Acolo sunt ferecate... LACRIMA şi DORUL.

Camelia Constantin

~ 54 ~

EElliixxiirruull

Privea fotografiile, cu ochii plini de lacrimi. Timpul era necruţător. Mâinile descărnate de ani,tremurau uşor iar amintirile o năpădeau dureros. Iubirea nu scăzuse în intensitate, sentimentele pentru el erau la fel de puternice ca în tinereţe. Nimic nu se schimbase. Se aşeză în balansoar, sleită de puteri.

Nemurirea i-l răpise cu mulţi ani în urmă, când tinereţea încă-şi cerea drepturile. Fiecare zi era o povară, doar fructul iubirii lor, copilul, îi dăduse putere, să reziste fără el.

Băiatul semăna atât de mult cu tatăl său. Ochii... erau identici.

Singură în mansarda rece plină cu lucruri vechi şi aduceri aminte, destinul o transporta în anii tinereţii, în braţele bărbatului care a rămas unica ei dragoste.

Viaţa era crudă. Suferinţa săpase urme adânci pe pielea ei.

Vibraţii

~ 55 ~

Ploaia răpăia furioasă, biciuind fereastra... sublinia starea sa sufletească.

Privirea i-se îndreptă spre sticluţa mică de pe masă. Lichidul roşu îi amintea de sângele ce alerga prin corpul obosit. Degetele lungi, uscăţive, au apucat şovăielnic micul recipient misterios.

Pendula ticăia regulat, monoton, nepăsătoare la trăirile bătrânei.

Şi-a făcut curaj, a dus la gură licoarea, sorbind cu încredere până la ultimul strop. Încăperea se învârtea în jurul ei, s-a prăbuşit fără simţire... noaptea era la zenit.

Un tunel întunecat se forma în jurul ei... deschizând ochii, observă că totul era schimbat. Camera cu draperii grele de culoarea rubinului accentua nefirescul locului iluminat difuz de lumânări mari, albe.

Era ameţită. Capul îi vâjâia ca o furtună furioasă. Se ridică, cu greu îşi găsi echilibrul. Se sprijini de măsuţă plină de farduri, privind în oglinda ovală. Delira ori avea febră, altfel nu-şi explica imaginea reflectată. Şi-a pipăit obrajii, faţa... corpul, rochia de purpură.. .Ceva nu era în regulă cu medicamentul.

Femeia din oglindă nu avea mai mult de treizeci de ani. Privea dezorientată în jur, conştientul lucra febril. Totul, era la fel ca-n vremurile demult, apuse.

Băuse elixirul tinereţii... n-a crezut în spusele vrăjitoarei. Ea doar sperase, să scape de durere şi dor.

Un glas bărbătesc se auzi dincolo de uşa grea din stejar... M. Joseph...

Camelia Constantin

~ 56 ~

Inima îi pulsa în piept ca o tobă, nu se putea mişca. Dimensiunile existenţei forţau limitele timpului... A deschis gura, să răspundă dar nici un sunet nu s-a făcut auzit. Se lăsă moale pe recamier încercând, să respire. Vocea insista... leşină.

Cineva vorbea cu ea. Îngrijorat, o bătea uşor pe obraz. Privirea i se limpezi cu greu, chipul ce stătea îngrijorat deasupra ei, era cel aşteptat şi dorit în anii grei ce trecuseră. Cu degete nesigure îi atinse obrazul smead...

„Tu eşti?”

Bărbatul nu ştia ce se întâmplă, ea zăcuse fără cunoştinţă ore întregi. Era disperat, să nu o piardă.

„Da iubito!”

Nu suporta, s-o vadă plângând. O adora, tristeţea ei o resimţea şi el. Îl privea atât de insistent, măsurându-l, părea că-l vede pentru prima oara! Nu mai conta nimic. Era sănătoasa. Nu ştia, ce s-ar fi-ntâmplat, dacă ceva rău se petrecea cu ea.

Femeia îl cuprinse cu braţele şi-l strânse puternic.

„Ce dor mi-a fost de tine! Nici nu ştii!”

O sărută pe tâmplă, tandreţea lui o învăluia ca şoapta uşoară iscată de primul impuls amoros.

Nicăieri nu se simţea mai ocrotită sau în siguranţă, decât acolo.

„Dar nu te voi părăsi niciodată.Tu eşti pulsul inimii, rostul existenţei mele!", perdeaua genelor umbrea privirea lui magnetica!

„Oh, Doamne, îţi mulţumesc!" ridică o rugă în gând.

Vibraţii

~ 57 ~

Îi era teamă, să nu fie halucinaţie sau vreo festă a destinului, adică realitatea să-şi ceară drepturile.

O ajută, să se ridice. O sprijini de umărul lui. Nu încetase să o dorească, deşi vremea trecuse. Sentimentul era la fel de viu şi incitant ca la prima întâlnire. O conduse în grădina plină cu flori din spatele castelului, ţinând-o strâns lângă el. Un trandafir roşu catifelat îşi făcu simţită prezenţa în corsajul rochiei… sărutul lui pasional îi topea simţurile...

Nimic nu era mai presus ca dragostea lor! El se lăsă în genunchi, la picioarele ei. Emoţionată, i se alătură. Dacă era posibil, ca barierele realităţii să fie depăşite, atunci cu siguranţă asta se întâmpla cu ei.

Îmbrătişarea lui plină de afecţiune înflăcărată şi împlinirea neobosită a speranţei ei de a-l reîntâlni, se îngemănau în împletirea trupului cu sufletul si iubirea devenea explozia din care a fost creată lumea.

… speranţa, credinţa... infinitul... bărbatul şi femeia...

***

– Mamă... mamă… ce se întâmplă?

Copilul... băiatul lor... devenise un bărbat matur şi chipeş.

„...Îţi seamănă atât de bine...”

– Fiul meu drag! i-a atins fruntea cu buzele arse.

– Ce faci aici, eram îngrijorat?

Camelia Constantin

~ 58 ~

– A venit timpul să plec... tatăl tău mă aşteaptă... întinse mâna spre ceva imaginar.

Nu era nimeni, cu ei în mansardă.

– Mamă... ce-ai făcut? Ce era în sticlă?

– Nu fi supărat... sunt fericită, el m-aşteaptă...

Fiul îi sărută mâinile tremurânde, cu lacrimi în ochi:

– Ce-ai băut? De ce?

– Elixirul vieţii... a şoptit cu glas stins. Pleoapele s-au închis peste ultima fărâmă de lume, în vreme ce sufletul trecea graniţa spre nemărginire.

Vibraţii

~ 59 ~

IInnvviittaaţţiiee llaa iiuubbiirree

Uşa sufletului s-a deschis… ai intrat tu! S-au aprins luminile în fiecare ungher... ai întins

mâna şi ai invitat-o la o cină romantică. Îmbrăcat în frac alb, i-ai dăruit un trandafir roşu de catifea. I-ai ţinut scaunul, aşteptând să ia loc.

Femeia vieţii tale… La masa rotundă, unul în faţa celuilalt, schimbaţi

priviri topite în flăcările lumânărilor parfumate ce strălucesc în ochii voştri. Îi acoperi duios mâna, o atingi cu degetele lungi, o cuprinzi… îi săruţi căuşul palmei cu buze dornice şi moi.

Ea-ţi mângăie tâmpla, părul des, întunecat de pe frunte. Atmosfera se încarcă de energie… sfere de lumină se rotesc, învăluie încăperea. O inviţi să se aşeze pe genunchii tăi. Povara ei dulce te ameţeşte… îţi culci obrazul pe pieptul ei. Te simţi ocrotit, adorat, liniştit, învăluit în feminitatea ei de mătase. Ridici privirea, femeia înţelege singurătatea pătrunsă de tristeţe din adâncurile fiinţei tale. Îţi cuprinde gâtul cu braţele… te sărută cu toată

Camelia Constantin

~ 60 ~

afecţiunea anilor pierduţi departe de tine, de ocrotirea ta. Te ridici cu ea în braţe, rotindu-te ameţitor. Râde cu glas cristalin, îţi dă fiori de foc. Brusc, o laşi cu picioarele pe pământ, lipind-o strâns de tine. Ţi-e teamă să nu dispară ca o fantasmă... îţi treci palmele peste trupul ei, să fii sigur, că este reală. Îi frămânţi umerii, două universuri se contopesc şi se înalţă deasupra lumii, în lumina timpului. Dansul iubirii vă ridică pe piscurile fierbinţi ale secolelor de dorinţă iar libertatea spiritelor trece dincolo de orice mister, de încătuşare a aşteptărilor searbede, reci.

Ţi-ai găsit perechea... Nemurirea... femeia vieţii tale... doar a ta... pentru totdeauna…

Vibraţii

~ 61 ~

GGhheeaaţţăă şşii ffoocc

pasiunea... ţi-se strecoară pe sub piele, pe neştiute...

se infiltrează în sânge, dă în clocot, pulsează în inimă şi de acolo în tot corpul…

străbate drumul de la suflet spre spirit... dansează în stomac ...

coboară… se împleteşte cu dragostea, în pântecul iubirii... îţi dă fiori…

focul prometeic arde fiinţa... te transformă în flacără..

incendiază fiecare particulă şi atom... te dezintegrează... te transformă în pasărea Phoenix…

renaşte din propria cenuşă şi se purifică în lacrima ta… îţi cotropeşte mintea...

ochii tăi văd lumea magică prin ochii timpului..

Camelia Constantin

~ 62 ~

o bucată de gheaţă pe piele, se topeşte în picături de rouă,

se prelinge pe trupul diafan al pasiunii…

învăluit în aburul dulce al dimineţilor de primăvară... scăldat în razele de aur ale soarelui de vară...

te răcoreşte cu stropii de ploaie ai serilor de toamnă... te duce pe culmile tăcute şi tainice din ţinuturile zăpezii...

gheaţă şi foc…

Vibraţii

~ 63 ~

HHooiinnaarr

Se scutură frunzele precum gândurile dospite în

negura clipelor. Se aştern cuminţi sub pasul hoinarului rătăcit în ceaţa de nepătruns a vremurilor.

Priveşti în ochii timpului şi-i vezi uimirea. Încă, nu s-a obişnuit cu mersul lucrurilor. De la întemeierea lumii nimic nu este, cum se aştepta el... Timpul!

Te plimbi fără ţintă, cu mâinile în buzunarele hainei. Ridici gulerul, frigul umed îţi pătrunde trupul scuturat de frisoane. Nu ştii de unde vii, te îndrepţi către nicăieri. Cauţi să desluşeşti tâlcul vieţii. Aleile şerpuiesc în labirinturi, nu mai recunoşti drumul spre casă. Hăţişurile destinului îţi intind capcane. Îţi freamătă în minte frânturi de şoapte şi imagini rupte din întâmplări trăite… cândva.

Hoinar în firul sorţii, te pierzi în inima orologiului... tic... tac... Se apropie Clipa... Cu ochii arzând de febră încerci, să pătrunzi pâcla groasă. Te aşezi în genunchi şi-ţi umpli pumnii cu frunze... neputinţa de-a trece mai departe.

Umbre, sclipiri de lumină, se amestecă în mintea ta.

Camelia Constantin

~ 64 ~

„Te pot ajuta?” o voce se aude şoptit... Ai tresarit... n-ai auzit când s-a apropiat de tine.

Spiritul copilului în haine ponosite îţi mângâie fruntea compătimitor.

„Nu ştiu drumul spre ieşire” îi răspunzi pierdut. „Doar tu cunoşti calea. Caută în inima ta… vei şti. Voi

fi acolo să te întâmpin!” Îţi continui călătoria… Viaţa, o luptă continuă cu

tine, cu cei din jur şi lumea întreagă. Geamătul surd îl simţi în piept… tic… tac… un ritual

ireversibil. Îţi aduni forţele, mergi mai departe. Hoinarul Timpului, pribegind prin iluziile existenţei,

fără popas. Cauţi, cercetezi, experimentezi… te întorci în cochilia începuturilor. Descoperi taine, cauţi răspunsuri… un singuratic rătăcind spre locuri, unde nu există orizont.

Urci coloana infinitului… În straie albe, te-a întâmpinat: „Ai găsit calea” i-a întins mâna transparentă. Şi-a

deschis aripile imaculate. O foaie nescrisă… un timp început… stropi de vânt,

adiere de ploaie, pe aripi de înger în zbor… Hoinar prin Universul Cunoaşterii...

Vibraţii

~ 65 ~

ÎÎnn aarrşşiiţţaa nnooppţţiiii

Soarele apusese de mult. Nici o adiere de vânt nu răcorea atmosfera încărcata a serii de vară.

Bărbatul stătea pe verandă, cu umărul sprijinit de stâlpul scării. Privea gânditor, scrutând cu ochii negri, bolta cerului. Era o linişte nefirească, doar greierii se auzeau încet. Coborî treptele şi se îndreptă spre lacul ascuns de desişul copacilor, care adăposteau taine de nepătruns. Semeţia lor impresiona, inspira respect, ştiind că vârsta depăşea sute de ani.

Paşii lui îşi încetiniră ritmul… o muzică neobişnuită, suavă, răsuna în liniştea de nepătruns. Vocea diafană de femeie, încânta auzul bărbatului. Lacul era încercuit de pomii ce-i ofereau protecţie. Încremeni! Încetă să mai respire, de teamă să nu fie descoperit.

Un peisaj din altă lume se desfăşura în faţa sa. Apa se tulbura, un trup gol, alb ca laptele tâşni din adâncuri, poleit de razele argintii ale lunii. Salturile ei păreau jocurile unei sirene. Părul des îi atingea mijlocul. Spiralele corpului ei în aer îi înfiorau simţurile.

Camelia Constantin

~ 66 ~

Picături fierbinţi de sudoare i se prelingeau pe piept şi pe tâmple, umezindu-i pletele de abanos. O naiadă!

De unde apăruse? Ţinuturile ei se aflau în legende. Avea impresia că visa sau era un miraj. Totul devenise o vrajă ţesută din mătasea neagră şi străvezie a nopţii, îmbrăcând împrejurimile în magia melodiei senzuale a creaturii de basm!

Ea se îndreptă spre mal, unduindu-se uşor ca o fantasmă. Îi făcea semn cu mâna, să vină în apă. Zâmbetul dulce, ochii verzi, hipnotici îl acaparau… voinţa lui nu mai avea nici o putere de-a se împotrivi. Ea întinse braţele spre el şi îi prinse degetele. Pielea ei era rece când îl cuprinse în braţe. El o strânse cu putere, încercând să-i ofere din căldura lui. Naiada îi susura la ureche sunete din altă lume. Nu vroia să se trezească dacă era un vis.

Îşi împleti trupul cu al ei, dar buzele femeii erau de gheaţă, la fel ca întreaga ei fiinţă. Dorinţa lui reuşi, să-i transmită frânturi din frumuseţea vieţii. Apa se încălzi ca din senin şi începu să fiarbă uşor în jurul lor. Deşi părea clocotită, el nu simţea decât corpul ei pierdut într-al lui. Vârtejul ameţitor al sărutărilor îi topea pe amândoi, devenind o învolburare de sentimente şi şoapte întretăiate cu suspine moi.

Apa creştea în intensitate… i-a înghiţit nesăţioasă. Ca prin minune totul a devenit ca la început. Lacul era liniştit şi limpede, părea că nimic, nu se întâmplase de multă vreme.

Regina nopţii era martoră la ritualul străvechi al trecerii în nemurire. Pe verandă, balansoarul încă se legăna uşor.

Vibraţii

~ 67 ~

În fiece noapte cu lună plină, oamenii auzeau două voci, bărbat şi femeie. Îşi cântau dragostea şi durerea în miez de noapte. Atunci, adâncurile tainice ale pământului se deschid, secretele din cutia Pandorei ies la iveala.

Zorile îsi fac apariţia, cei doi dispar. Mulţi jură, că i-au văzut cum se afundă în apă acoperiţi de valuri.

Viaţă şi nemurire…

Camelia Constantin

~ 68 ~

VViibbrraaţţiiee

Universul înseamnă creaţie... creaţia dă viaţă... viaţa

este vibraţie la nivel interacţional. Tot ce este mişcare în jurul nostru sau în fiinţa umană este pulsaţie. Fiecare, avem o amprentă unică. Ea ne defineşte ca structură şi ritm.

Să absorbi parfumurile din natură, înseamnă să respiri emanaţia plantelor. O încântare. Bucuria dă naştere efectelor pozitive, cu reverberaţie mare de energii creatoare, infiltrându-se în mintea noastră. Entităţile energetice se divid, se contopesc în aura omului.

Eşti obligat, să te îngrijeşti de gândurile şi dorinţele tale!

Indiferent de aspiraţii, puterea gândului este cea mai mare taină a Absolutului. Viaţa este un teren de luptă, te constrânge, să îţi pui la punct o strategie inteligentă, pentru a putea trece mai uşor prin hătişul capcanelor şi negativismului! Este o artă, capacitatea de-a transforma destinul într-o sală de dans, alunecând în pas de vals cu dibăcie şi eleganţă de la un capăt la celalalt al existenţei.

Vibraţii

~ 69 ~

Prezent... trecut... viitor... ele vibrează în noi prin rezonanţa sunetului, infinitul de senzaţii atrăgând vibraţii asemănătoare. Ne apropie de persoane, locuri, întâmplări, conjuncturi compatibile cu tiparul şi matricea din care am fost plămădiţi.

Spiritul! Vârful piramidei fiinţei umane, frontiera dintre om şi Dumnezeu... puntea de legătură a revelaţiei cu Divinul, dincolo de înţelegerea materiei.

Iluminarea minţii, a sufletului, sunt necesare pentru a fi în armonie cu Creatorul. Temelia de la baza umanitaţii este Iubirea. Ea este diamantul ce străluceşte în mijlocul frământărilor, al tumultului din vibraţia atomului şi ADN-ului uman.

A sosit vremea schimbărilor. Să ne purificăm cu stropi de imaginaţie, să pătrundem în lumea virtuală a spontaneităţii copilăriei, să formăm contexte plăcute nouă şi celor din jurul nostru.

Urcând pe scara valorilor, a artei naturale, evadăm din lumea în care convieţuim. Dorim o realitate armonioasă, luminoasă, bazată pe principii puternice şi calde.

Nu egoism, ură şi distrugere! Dacă ochii minţii ar fi mai dezvoltaţi, am vedea

Viaţa, cum creşte... îşi deschide cupele... trăieşte... simte… Copacii ştiu să asculte, să ne lipim urechea de scoarţa

lor. Le vom simţi tremurul, ei ştiu toate secretele pământului de aceea forţele râului îi taie şi îi distrug.

Sufletul este parte din trup şi spirit... dar spiritul este conştiinţa de sine a transcedentului, a unirii cu Dumnezeu. Inteligenţa sfântă trimite pe Terra mesageri ai

Camelia Constantin

~ 70 ~

binelui pentru a ne deschide canale energetice benefice cunoaşterii şi dezvoltării pe toate planurile existenţiale.

Maica Tereza spunea „Nu mă chemaţi la o conferinţă anti razboi... mai bine la una pro pace!” Înţelepte cuvinte!

Cuvântul este arcuşul ce mângâie viorile din sufletele celor, care au inţeles mesajul extazului suprem al spiritualităţii nemuritoare.

Să închidem ochii. Să simţim ritmul muzicii lui se coordonat cu bătăile inimilor noastre.

Să evadăm în lumea mirifică a undelor. Ele ne leagă… ne anină de colţul stelelor… ne dau aripi să zburăm spre lumea de nicăieri. Ne poartă pe valul transparent al viselor.

Mii de vibraţii se răspândesc în eter, prin gânduri şi sentimente. Încolţesc în conştiinţe... se plimbă cu caruri lunare. Se leagănă în esenţa frumuseţii intime, emanând Fericire.

Iubirea adevărată şi Adevărul iubirii... Asta ne-ai dăruit...

Vibraţii

~ 71 ~

CCâânntteeccuull PPăămmâânnttuulluuii

Să ascultăm murmurul pământului…

O dimineaţă înnorată şi rece de toamnă învăluie pământul! Norii grei, plumburii aşteaptă un semn, să se dezlănţuie!

Nu simt răceala, când merg cu tălpile goale prin iarba plină de rouă. O linişte nefirească s-a lăsat peste pădure, frunzele copacilor foşnesc, transmiţând mesaje secrete. Cerul se dezlănţuie, furtuna izbucneşte furioasă.

Acolo sus, Dumnezeu este trist!

Noi, putem schimba lumea însă nu ne pasă! Pământul plânge! Îmi apropii fruntea de scoarţa copacului, ii simt vibraţia… şi ei au suflet. Animalele, florile, toate vietăţile suferă. Picăturile de ploaie sunt lacrimile norilor care purifică, reînnoiesc natura.

Un pui de căprioară, fuge speriat dispărând în desiş.

Camelia Constantin

~ 72 ~

Zbuciumul vieţii este pulsul pământului! Ce am făcut lumii?

Priviţi! Boli, războaie, poluare, răutate, nelegiuiri... ne-am îndepărtat de divinitate! Poate, ploaia va reuşi, să spele mediul înconjurător. Dar va putea ea oare, să cureţe mizeria din caracterul celor mulţi avizi de putere şi bani? Forţa umană nu constă în avuţii materiale. Ea stă cuibărită în suflet, în spirit şi iubire. Troiţa de foc!

Am închis ochii, am îndreptat o rugă fierbinte către Dumnezeu, să ne mai dea o şansă. L-am implorat să nu ne lase pradă disperării… să ne trimită un semn că ne susţine. Noi suntem ucenicii îngerilor.

Încet, haosul s-a liniştit, cerul s-a înseninat. A apărut curcubeul, puntea de legătură între noi şi natură. Un porumbel alb s-a aşezat pe umărul meu… este sufletul tău curat! Semnul trimis pentru a ne obloji rănile sufletu lui. El ştearge lacrimile, ostoieşte durerea, purifică cugetul si simţurile.

Mi-am lipit obrazul de aripa porumbelului… i-am simţit tremurul… el este speranţa, înălţarea spiritului către dimensiuni înalte în ierarhia vieţii. Mi-au răsunat în minte acorduri dulci din muzica universului. Nu suntem singuri. Niciodată, nu vom fi! Divinitatea ne ocroteşte.

Eşti cu noi în fiece clipă, ne inspiri iubire, curaj, sentimente luminoase.

Puiul de căprioară se apropie timid. El reprezintă teama noastră de necunoscut. Eşti porumbelul din conştiinţa fiecărui om care-şi înţelege menirea şi te

Vibraţii

~ 73 ~

păstrează în inimă. Culorile curcubeului sunt schimbările stărilor noastre de spirit!

Mai putem salva, ce ne-a dăruit Creatorul!

Să ascultăm cântecul pământului!

Am deschis pumnul… în palmă am găsit un fulg alb! El este simbolul libertăţii individuale, destinul ne aparţine… suntem uşori ca pasările cerului, ca fulgul din aripile speranţei!

Zbor uşor, mesager al păcii !

Camelia Constantin

~ 74 ~

MMaaggiiaa lluuii MMooşş CCrrăăcciiuunn

Moş Crăciun privea, cum arde focul în şemineu. Flăcările puternice îi luminau ochii albaştri ca cerul. De afară se auzeau voci gălăgioase. Privi mirat spre uşa, care se izbi cu putere de perete.

– Ce-i zarva asta? se ridică impunător în picioare. Barba şi părul, albe, înălţimea, greutatea îi dădeau un aer impozant. Cei din jurul lui ştiau că are suflet de aur.

Spiriduşii dădură buzna în încăpere, izbindu-se unul de celălalt.

– Spune-i tu!

– Ba tu, că eşti mai mare!

– Tu eşti mai curajos!

– E datoria ta!

– Ba nu!

– Lasă că îl inştiinţez eu! ridică plin de importanţă bărbia, Shinny

Vibraţii

~ 75 ~

– Ce aţi păţit, neastâmpăraţilor! Îmi speriaţi gândurile cu zgomotul vostru!

– Moşule, avem o situaţie nemaiîntâlnită pâna anul acesta. Camera Scrisorilor e supraîncărcată! Nu ştim cum să procedăm! vorbi răspicat spiriduşul cel curajos.

Ceilalţi dădura din cap aprobator, repetând ca nişte ecouri:

– Aşa e... da... da!

– Sunt mai multe cereri anul ăsta decât în anii trecuţi!

– Înseamnă că avem mai multă treabă. Să nu pierdem timpul!

În încăpere intră Tinkerbell:

– Este mai greu de îndeplinit dar scrisorile pentru dorinţa specificată sunt de ordinul zecilor de mii.

Moş Crăciun privi curios:

– Adică?

Micuţa zână cu aripi îl înştiinţă cu glas limpede de clopoţel.

Moş Crăciun îşi mângâia încruntat barba albă şi lungă, mormăind îngândurat:

-Mâine dimineaţă la prima oră toată lumea să fie prezentă la castel! Trebuie să ne mobilizăm. Voi reflecta. E o dorinţă greu de realizat şi dacă Cel de Sus îmi dă dezlegare, vedem, ce se poate face. Nu promit nimic! La miezul nopţii mă voi întalni cu El. Renii mei unde sunt?

Camelia Constantin

~ 76 ~

-I-am parcat la intrare! Erau hămesiţi şi le-am dat de mâncare, că de băut… răspunse Glumeţul, spiriduşul jucăuş.

Se apropie conspirativ de Craciun şoptind, destul de tare ca să audă ceilalţi:

-Cred că Rudolph iar a tras la măsea! Avea nasul roşu ca de clovn şi se cam împleticea! Da... da…

Cei prezenţi izbucniră în râs. Moşul hohotea puternic, făcând să-i tremure burta mare.

– Pârâciosule! îl admonestă Pepper, morocănosul.

Era cel mai secretos şi nu-i plăcea sa glumească sau să vorbească prea mult.

– Ştiu eu, ce spun! Dacă Rudolph e beţiv, ce vină am eu? Tu ce te bagi? Piper de strănutat ce eşti!

– Tu… se infurie Pepper.

– Gata, lăsaţi cearta! Nu e timp! zâmbi Sugarplum, frumoasa micuţă, responsabila cu dulciurile şi prăjiturile copiilor. Nu e cazul. Vom fi aici, în zori, cu toţi ceilalţi. Dorinţa merită efortul nostru. Îndrazneala ei stârni murmure.

– De unde ştii, tu, acest lucru? o privi fix Moşu’

– Pentru că e vorba de Iubire! ridică importantă bărbia.

Bushy, spiriduşul inventator, mormăi dezaprobator, cu braţele încrucişate pe piept:

– Pff… femeile cu prostiile lor!

Vibraţii

~ 77 ~

–Gura,”piuliţă”! chicoti Tinkerbell, agitând aripioarele. Ce ştii tu despre femei? Eşti responsabil cu şuruburile de la sanie.

– La treabă, nu e timp de joacă! îi indemnă Moşu’.

De afară, se auzi un sughiţ puternic.

– Şi faceţi ceva cu beţivanul de Rudolph, mâine avem nevoie de el! Wunorse, să verifici sania! Mâine avem drumuri de făcut. Renii să fie în formă.

-Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Donner si Blitzen, sunt în formă. Rudolph... se ştie. Iar Cupid… ezită mecanicul.

-Hei, ce-i cu el, spune odată!

-E îndragostit. mormăi Wunorse.

Moş Crăciun zâmbea.

-Bine, bine, te descurci tu. Acum lăsaţi-mă singur! Trebuie să reflectez. Shinny, Sugarplum veniţi cu mine în Camera Scrisorilor, să văd care-i problema!

***

Moş Crăciun era impresionat. Multe dintre scrisorile venite de pe întreg Pământul, din toate colţurile lumii exprimau aceeaşi dorinţă. Chiar dacă majoritatea oamenilor nu se cunoşteau între ei. Copii, persoane de vârste diferite vroiau să le îndeplinească aceeaşi doleanţă. Asta era în favoarea lui, dacă nu i-ar fi cerut imposibilul. Privea pierdut focul din cămin şi de ore întregi stătea nemişcat. Orologiul bătea de miezul nopţii. Abia atunci

Camelia Constantin

~ 78 ~

Moşul se urni de lângă foc. Avea întâlnire cu Cel de Sus. Doar El putea, face o minune! Spera, sa nu-i dezamăgească in special pe copiii care işi doreau cu ardoare acea magie!

***

În zori, Moşul a ieşit afară în gerul aprig al dimineţii. A rămas înmărmurit, văzând mulţimea de spiriduşi, elfi şi zâne adunaţi conştiincios în curte.

– Vai, dar ce-i cu voi? Niciodată nu aţi fost toţi prezenţi, în număr atât de mare!

Până şi Rudolph părea în formă de zile mari. Cupid stătea smirnă.

– Îmi spune şi mie cineva, care e secretul? îi scruta cu ochii albaştri.

Alabaster, spiriduşul responsabil cu copiii obraznici îi înmână o listă.

– Uite, Moşule! Până şi puştii mei promit, să fie cuminţi. Doar să le fie îndeplinită dorinţa.

– Asta da minune... da... da, comenta şugubăţ, Glumeţul.

Dar nu râdea nimeni. Toţi erau tensionaţi aşteptând de la Moş Crăciun, să le comunice hotărârea Celui de Sus.

– Ce e cu voi? Ziua de Ajun era prilej de veselie şi forfotă pentru voi. Nu sunteţi gata cu pregătirile?

Bushy, inventatorul maşinii de făcut jucării, făcu un pas în faţă:

Vibraţii

~ 79 ~

– Toate jucăriile sunt gata şi vor fi expediate la miezul nopţii. Elfii mei ştiu ce au de făcut.

– Bomboanele şi prăjiturile sunt împachetate în staniol auriu şi puse în cutii scrise cu litere roşii, vorbi şi durdulia Sugarplum.

– Dorinţele sunt sortate pe categorii. Aşteaptă ora potrivită pentru a fi îndeplinite. Doar...

– … una singură este incertă! ateriză Tinkerbell. Aşteptăm răspunsul tău, Moşule! E cea mai stranie şi dureroasă cerere de până acum.

-Care-i hotărârea? se apropie Shinny, urmat de ceilalţi. Noi l-am cunoscut şi am fost alături de el peste tot în lume! Ştim dragostea pe care a împărtăşit-o copiilor şi oamenilor, dar şi nedreptăţile pe care le-a îndurat! Chiar eu l-am ajutat la împărţirea jucăriilor, şopti Bushy.

– Ce să spun! Vă place să vă lăudaţi! Hmm... bufni Pepper.

O tăcere ireală domnea peste castel. Se auzeau doar clopoţeii renilor şi vântul uşor ce spulbera fulgii albi de nea.

Moşul îi studia atent. Îi cunoştea dintotdeauna, nu era simplu, să-i struneşti. De obicei erau gălăgioşi, veseli, jucăuşi, chiar certăreţi uneori, dar cu suflete de stele. Acum erau tăcuţi. Oarecum trişti. Ştiau, că dorinţa era imposibil de îndeplinit.

– Cel de Sus a hotărât ca la miezul nopţii toţi copiii, să nu doarmă! Spiritul omului va împărţi daruri împreună cu mine. Avem o muncă titanică de îndeplinit! Totul, doar în miez de noapte!

Camelia Constantin

~ 80 ~

Strigătele de bucurie întreceau orice aşteptare a Moşului.

– Are cineva nişte vin fiert? Asta merită sărbătorit! fornăi Rudolph, strănutând.

Pâna şi Pepper cel morocănos, zâmbea în barbă. Tinkerbell, Peter Pan, toate entităţile de basm ale pământului creau un vacarm de voci, ţipete de bucurie şi voie bună.

– Linişte! strigă Moşul. Totul să fie pregătit diseară!

***

Regina nopţii, limpede ca un glob de cristal trona pe bolta senină! Era ger de crăpau pietrele. Zăpada strălucea, reflectând razele lunii! Sania lui Moş Crăciun trecea în viteză prin faţa Lunii şi ducea cadourile,bucurându-i pe copii.

***

Micuţul băieţel blond, slăbuţ, stătea ţintuit în cărucior. Avea picioarele bolnave. Nu se putea deplasa decât cu ajutorul acelei maşinării complicate. Nu-i era somn, stătea ascuns să-l vadă pe Moş. Aşa visase. Că-l va vedea şi va fi însoţit de omul pe care îl admirase în spectacole. Îi dăruise acel urs mare de pluş ce ocupa un loc de cinste lângă bradul împodobit şi plin de luminiţe jucăuşe.

Vibraţii

~ 81 ~

Era miezul nopţii. Surioara lui geamănă se afla lângă scaunul lui, în aşteptarea evenimentului. Îşi adora fratele. Nu dorea, ca el să sufere mai mult. Dar şi ea a visat acelaşi lucru. Fereastra s-a deschis împinsă de vântul puternic ivit din senin. Moşul a intrat pe geam fără sacul cu cadouri.

– Nu am fost prea cuminte, nu-i aşa? De aceea nu mi-ai adus daruri. şopti cu ochii plini de lacrimi puştiul.

-Ho... ho… ho… tu ai fost foarte cuminte dar oasele mele sunt bătrâne aşa că am primit un ajutor de nădejde!

Omul din visul puştiului a apărut în cameră ducând în spate sacul cu cadouri. Bărbatul cu părul lung şi negru, îmbrăcat în costum roşu de Moş îi privea înduioşat. Căldura ochilor săi insufleţea sufletele copiilor. Fetiţa plângea de emoţie, Moşul îşi şterse pe furiş o lacrimă. Toţi copiii la care colindase, aveau aceeaşi reacţie. Bucurie şi ochi luminoşi de fericire. Ştia, că omul iubise copiii mai mult decât orice pe lume şi ei i-au simţit afecţiunea.

Se aşeză la picioarele băiatului. Scoase din sac o vioară. Micuţul o dorise, iubea muzica.

– Ai grijă de ea, este vrăjită! şopti omul.

Puştiul privi în ochii adânci ca noaptea. Erau curaţi ca apa de izvor.

L-a mângâiat pe cap şi i-a şters lacrimile:

– Nu plânge! Ai un dar de la Dumnezeu, vioara te va ajuta, să-ţi îndeplineşti visul. Să transmiţi lumii întregi talentul şi dăruirea ta!

– Aşa cum ai făcut tu? intrebă cu vocea gâtuită de emoţie băiatul.

Camelia Constantin

~ 82 ~

Bărbatul era impresionat, însa nu voia să-şi arate durerea din suflet. O lacrimă s-a scurs neascultătoare pe obraz. Fetiţa a îngenuncheat lângă el. Cu palma ei mică l-a mângâiat pe faţă şi a şters bobul de suferinţă:

-Nu fii supărat, noi te iubim mult! Nu te vom uita niciodată! Oriunde te vei afla, gândurile noastre te vor însoţi! Copii din întreaga lume, te iubesc!

Se uită la cei doi frăţiori blonzi... păreau două tablouri în miniatură. Îi strânse cu putere în braţe şi fetiţa i-a înconjurat gâtul cu braţele mici. Plângeau toţi trei şi Moşul pe ascuns.

– Am vrea, să rămâi cu noi! a murmurat puştiul şi fata aprobă din cap:

– Ştim că nu se poate! Acum te aşteaptă alţi copii... mai ales ai tăi. Să vii din nou, la anul! Vine, nu e aşa, Moşule? Să te ajute la fiecare Crăciun! Tu, nu te descurci singur!

Crăciun râdea şi plângea, copii ştiau să fie mici hoţomani, atunci când îşi puneau ceva în minte.

– Până la anul mai vedem… iar dacă meritaţi...

– Suntem cei mai cuminţi copilaşi din lume! ţopăia fetiţa.

– E timpul, să plecăm! Orele trec iute şi mai avem daruri de împărţit.

Omul le luă mânuţele în palmele lui mari:

– Copiii sunt lumina lumii! Voi doi sunteţi speciali. El va fi un mare violonist iar tu un om de ştiinţă renumit. Vei ajuta oamenii aflaţi în suferinţă. Uite cadoul tău. O trusă

Vibraţii

~ 83 ~

medicală cu ustensile magice. Vei vindeca lumea. Să nu o pierzi!

Îi luă din nou în braţe pe cei doi şi îi ţinu la piept! Le simţea afecţiunea şi sinceritatea copilăriei! Cu greu se despărţea de ei! Îşi fluturau mâinile în semn de adio!

– Te aşteptăm şi la anul!

În noaptea de Crăciun nici un copil nu a dormit. Toţi au primit vizita surpriză. L-au rugat pe Moş Crăciun, să-l aducă pe om în fiecare an.

Nici un spiriduş, elf, zână… nu s-a odihnit. Nu erau obosiţi.

IUBIREA nu ostoieşte niciodată.

Dimineaţa următoare nimeni nu a povestit întâmplarea magică trăită la graniţa dintre noapte şi zi. Au păstrat secretul, adânc în inimile lor... până la Crăciunul următor.

Camelia Constantin

~ 84 ~

DDee--aaşş ffii

... de-aş fi o lacrimă... ţi-aş mângâia obrazul...

un zâmbet... ţi-aş alinta buzele…

o adiere de vânt n-am fost... ce jocuri aş fi inventat în părul tău...

să fiu în pieptul tău… o partitură în ritmurile inimii...

un gând… să mă aflu în mintea ta, imaginaţia care se infiltrează în magia poveştilor...

să ţes minuni în jurul lumii…

o notă muzicala... un sunet dintr-un cântec… să fiu cheia sol spre spiritul tău…

sufletul din şoapta de iubire... liniştea... libertatea din zborul fanteziei…

lumina din cerul speranţei... dar nu singurătatea!

Vibraţii

~ 85 ~

TTaabblloouull

În sala de muzeu era linişte. Oamenii vorbeau în

şoaptă! Albul imaculat al pereţilor şi strălucirea marmurei impuneau respect! Se perindau prin faţa picturilor, admirând sau schimbând păreri cu voci joase.

Se opri în dreptul tabloului, atrasă de un fir nevăzut! Privea fascinată, portretul ce înfăţişa un bărbat cu părul negru, lung şi ondulat! Un zâmbet uşor îi mijea în colţul gurii iar ochii mari, cafenii o priveau îndrăzneţi! Părea viu! Era din altă epocă, a domnişoarelor în crinoline. Haina din catifea grena îi sublinia tinuţa impozantă şi jovială! Citi jos în colţul operei... Lord M.Joseph. Nu se putea clinti din loc, o forţă nevăzută o ţinea nemişcată! La un moment dat, avu strania impresie că el i-a făcut semn cu ochiul.

„Doamne”! Oboseala îşi spunea cuvântul! Se întoarse să plece, dar se auzi strigată pe nume... se uită... Nu se afla nimeni cunoscut în preajmă. Clar, avea halucinaţii.

Bărbatul din tablou îi întindea mâna şi o invita în lumea lui. Nu observase nimeni. Prinse curaj, îi atinse degetele, erau răcoroase.

Camelia Constantin

~ 86 ~

Se trezi într-o cameră întunecoasă, luminată doar de focul din şemineu. Flăcările insinuau pe pereţi umbre jucăuşe. Mobila grea de stejar, draperiile groase, ferestrele mari... oglinda veche de cleştar, culorile tapiseriilor, înnobilau aspectul încăperii. Îi ofereau o atmosferă plină de eleganţă şi mister.

Într-un fotoliu mare, confortabil, stătea lordul. Probabil ea visa şi nimic din ce se întampla, nu era real. El o îndemnă, să se apropie.

Picioarele îi păreau de plumb. Observă, că este îmbrăcată într-o rochie de mătase, lungă, roşie, cu corset. Parcă plutea, când se îndrepta spre el. Se aşeză jos la picioarele lui. Îşi puse capul pe genunchiul bărbatului.

El îi mîngâia părul răsfirat şi o sărută pe tâmplă. O ajută să se ridice. Împreună au intrat în încăperea unde se afla galeria de portrete a familiei. Îi explica ce personaj era imortalizat în fiecare pictură. Vocea barbatului profundă şi calmă îi picura adieri fierbinţi în trupul încordat de emoţii.

A privit înmărmurită ultimul tablou… era lordul alături de o femeie ce semăna cu ea, ca o soră geamănă!

„Fosta soţie” i-a explicat. Ochii ei s-au umplut de lacrimi! A trăit suferinţa lui ! O rugă să nu plângă!

Toate zăgazurile sentimentelor ţinute ascunse, păstrate în suflet, ieşiră la iveală. Odată cu ele, compasiunea faţă de bărbatul căruia îi simţea singurătatea şi durerea pierderii fiinţei iubite.

Îşi alintă obrazul de al lui. Tot ce scriseseră poeţii lumii despre dragoste, devenea searbăd în comparaţie cu ce trăiau amândoi. El îi cuprinse umerii. Trecură în altă odaie, plină cu diverse flori multicolore. O invită să

Vibraţii

~ 87 ~

aleagă... ea nu ştia pe care, toate îi plăceau. Luă un trandafir roşu, îşi puse buzele pe petalele moi şi îl oferi lordului. Gesturile lui, rafinamentul mişcărilor, modul cum o învăluia cu atenţie ocrotitoare. O făcea să se simtă deosebită şi protejată... îi dădea siguranţa că nimic rău, nu-i se va întâmpla!

Tristeţea lui îi atingea sufletul. M. Joseph se încruntă şi închise ochii. Îl supărase? El scutură din cap a negare. Îşi fixă privirea în ochii femeii, ea se cutremură... ce dramă ascundea omul?

Bărbatul îi acoperi faţa cu sărutări mărunte. Trupul o trăda iar el o îmbrăţişa cu putere; îi şopti ceva la ureche, o tulbură profund!

O rugăminte, un legămînt, îi cerea ! Era cu putinţă? „Desigur” încuviinţă el. Femeia întinse braţul. Pentru

o clipă, timpul s-a oprit . El scoase din buzunar un inel cu rubin, i-l puse pe deget. O feerie de lumini a inundat camera, totul prindea viaţă. Expresia lui se schimbă... era vesel, zâmbitor. Femeia se îndragosti nebuneşte .

Îi inconjură gâtul şi îşi lipi buzele de gura lui, punând în sărut arşiţa anilor de aşteptări şi neîmpliniri. Răspunsul lui pătimaş întrecea orice fantezie!

Ştia că este legată de el pentru totdeauna. Prin acceptarea inelului, cele doua lumi din care făceau parte,se contopeau. Mănunchiuri de senzaţii şi sentimente copleşitoare o umpleau de fericire. Se lăsa în voia lui, pătrunsă de ardoarea izvorâtă din misteriosul necunoscut. Dorea, să ştearga toată negura şi dorul din viaţa trecută.

Bărbatul îşi trecu uşor dosul palmei peste bărbia ei, conturând gropiţele ce înfloreau pe obrajii proaspeţi.

Camelia Constantin

~ 88 ~

„Cât eşti de frumoasă”, murmura el, filtrându-şi privirea. Îmbrătişarea o trimise dincolo de limitele înţelegerii omeneşti..

Sublimă iubire. Cuibărită la pieptul lui, se cufunda în visare şi linişte. M. Joseph îi spuse că a sosit vremea…

„Nu”! Nu vroia, să plece. Zorile se iveau nemiloase. O asigură, că nimeni nu-i poate despărţi… imaginea lui se estompa, dispărând în neant. Auzea difuz pe cineva care o atenţiona, că nu are voie, să atingă picturile. Aproba mecanic. Îşi pierdea minţile?

Se uită la inelul de pe deget... se afla acolo, unde-l pusese lordul. Era real!

Bărbatul îi făcu din nou semn cu ochiul, complice! Lângă el, frumoasa doamnă îmbrăcată în roşu se sprijinea de umărul lui...

Femeia cumpără tabloul….

Vibraţii

~ 89 ~

UUnnddee eeşşttii??

Undeva… într-un colţ, în penumbră, pe un scaun ţi-am zărit mănuşile albe şi pălăria. Alb şi negru, cum este viaţa uneori. M-am uitat prin toate ungherele camerei.

Tu… nu erai ! O candelă pâlpâie pe masă. O bătaie scurtă în geam

m-a făcut să tresar. Nu erai tu! O ramură chinuită de furtună a izbit în sticlă. Se

aşterne întunericul şi se lasă frig. Tu… nu eşti! Lumini şi umbre se joacă pe pereţi. Saxofonul

tânguie un cântec de dor, ritmurile inundă insinuant încăperea.

Nu eşti! Prin ce dimensiuni călătoreşti, tu, suflet cald de copil

chinuit? Ce minuni sau poveşti pline de sunete magice ne vei aduce din tărâmurile vrăjite, ştiute doar de tine şi îngeri?

Îţi este mai bine, acum?

Camelia Constantin

~ 90 ~

Deschid fereastra, privesc spre cer. Ploaia îmi inundă obrajii. Nu plânge! Sunt lacrimile tale… ale mele? Sau ale celor mulţi care au pierdut speranţa şi nu-şi găsesc liniştea? Aş dori, să te aduc înapoi. O particică din tine a rămas cu noi. Dragostea.

Dar tu… nu eşti! Ai suferit, ai iubit mult, ai luptat, ai rezistat, te-ai

rugat… ai existat! O flacără ce-a cuprins suflarea vieţii. Dar… eşti aici! În gânduri, în răsăritul dimineţii, în sclipirea

soarelui, în sunete, în ochii nevinovaţi ai copiilor şi-n tot ce ne înconjoară.

Natura renaşte. Cum ar putea, să n-o facă? Doar este codul existenţei. Ea ne-a învăluit în

minunile şi-n darurile ei. Tu… eşti bine?

Vibraţii

~ 91 ~

CCooppiill pprriibbeeaagg

O noapte rece şi pustie s-a strecurat pe pământ. Vuietul vântului se aude înfricoşător, ca un tunet. Nu este nimeni pe stradă. Doar un copil pribeag cu hainele zdrenţuite, speriat şi zgribulit! Nici nu mai putea merge. Slab, înfometat şi alungat, a bătut la toate uşile. Unii i-au deschis şi i-au dat o bucată de pâine şi apă. Alţii l-au gonit. S-a aşezat ostenit pe pragul unei case şi a început să plângă deznădăjduit. Îi clănţăneau dinţii de frig şi teamă. Avea impresia că toate umbrele nopţii sunt monştri care-l urmăresc.

– Cine eşti tu? l-a întrebat bărbatul apărut lângă el. Speriat, copilul cu ochii arşi de febră, a ridicat din umeri:

– Nu ştiu! a murmurat timid.

– Nu ai unde să locuieşti?

Băiatul a scuturat din cap, moale:

– Nu am casă, nici părinţi!

– Bineînţeles, că ai!

Camelia Constantin

~ 92 ~

Ochii copilului s-au deschis mari privind, în sus, spre interlocutorul său! Strălucirea de lumină a spiritului aproape l-a orbit. S-a strâns mai tare lângă perete.

– Nu te speria! Sunt ocrotitorul tău.

Îngerul i-a făcut un semn cu mâna, în ce direcţie să se îndrepte:

– Acolo, este casa ta!

Copilul a întors capul, să vadă. A dorit să-i mulţumească. Dispăruse. Dar nu-i mai era frig sau foame. Nu mai simţea frică, nici durere. A fugit, până a ajuns în faţa unei porţi uriaşe. Flori şi iarbă verde împresurau zidurile şi dalele. Emoţionat, a împins poarta grea din metal. A păşit şovăitor însă cu inima plină de speranţe.

„În sfârşit, acasă.”

Destinul imprevizibil se joacă, schimbând cărările vieţii. A intrat. În locul sălaşului cald, familial mult aşteptat i s-a infăţişat un peisaj trist. Ruine, întuneric, o grădină uscată… un coşmar!

A căzut în genunchi. Lacrimi grele şiroiau pe obrajii lui. Şi-a pus fruntea pe asfaltul rece, neprimitor. Trupul slăbit de suferinţă s-a cutremurat sub povara durerii. Prea multă obidă în fiinţa firavă după atâta pribegie.

– Ce cauţi aici?

Băiatul s-a ridicat. Prinsese curaj. Un bătrân cu barbă, albit de ani, stătea sprijinit într-un toiag, cu o clepsidră în mâna dreaptă.

– M-am întors de departe. Aici este casa mea!

– Cine eşti tu? Cum te cheamă?

Vibraţii

~ 93 ~

S-a uitat fix în ochii moşului:

– Sunt Peter Pan şi m-am întors acasă!

– Prea târziu! Sufletul casei tale nu mai locuieşte pe domeniu!

Băiatul a dat din cap a negare:

-Nu te cred! Cine eşti tu?

-TIMPUL...

Nu-l lăsa pe Peter Pan, copilul din suflet, să se rătăcească! Nu-l alunga! Ocroteşte-l! Fă-i loc de joacă în parcul de distracţii din inima ta! Acolo, unde este tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte! În fiecare lacrimă de a lui este unul dintre noi. De aceea, ele au greutate în faţa lui Dumnezeu.

Eu sunt Peter Pan... Tu eşti Peter Pan... Noi suntem Peter Pan…

Camelia Constantin

~ 94 ~

SStteellee îînn oocchhii

Sclipiri de argint coboară în ochii de stele căzătoare.

Se scaldă în razele de curcubeu şi deschid jucăuşe fereastra către Calea Lactee. Pe drumul alb şi dens ca laptele crinilor, pasul tău străbate distanţa dintre meditaţia conştiintei şi lumina purificatoare a gândului spiritual.

Carul Mare aduce cu el sufletele curăţate de păcatele abisului întunecat al sentimentelor pierdute în neantul trupului.

Priveşti cu pioşenie pleoapele adormite ale îngerilor din aripile fluturilor străvezii. Harpele lor au răspândit în Univers arcuşuri de viori celeste, stropite cu roua din ambrozia zeilor. Picură ritmuri ce încântă aura de energie a mamei Terra !

Crăiasa în straie albe te subjugă cu farmecul noptii. Sărutul ei este şoapta neterminată din căuşul palmei. Pe gene ţi se ofilesc umbre dulci din clipirea luceferilor ascunşi în bolta limpede. Carul Mic duce poveri de doruri nestinse… tăceri nevindecate în negura vremurilor pierdute.

Vibraţii

~ 95 ~

Stelele sclipesc... licurici prinşi de perdeaua cerului senin. O cometă grăbită trece pe neaşteptate învăluind în strai de azur liniştea nopţii. Ţi-a tulburat gândul. Obosit îţi culci obrazul pe Steaua Nemuririi... Spiritul nopţii îţi mângâie fruntea şi îţi înseninează somnul. Surâsul aninat de colţurile Lunii stau dovada că visurile tale călătoresc pe tărâmuri neumblate. Învelişul albastru brodat cu stele, îţi veghează liniştea şi-ţi destramă ceaţa sufletului! Somn uşor! Te aşteaptă o nouă existenţă… O dimineaţă solară spălată în apa sfântă a reînvierii, ce poartă semnătura din pergamentul îngălbenit de vremuri al civilizaţiilor străvechi!

Pecetea unui alt început, din punctul zero.

Camelia Constantin

~ 96 ~

PPuutteerreeaa iiuubbiirriiii

Dumnezeu ne-a dăruit cea mai puternică armă din

univers! Iubirea! Ea e sabia de foc şi de lumină a creaţiei sale! A avut încredere să ne-o incredinţeze nouă, oamenilor! Mulţi nu ştiu să o preţuiască sau o dispreţuiesc! Noi de ce parte ne aflăm ?

Simţiţi acea undă fierbinte în piept, admirând răsăritul soarelui şi inspirând aerul curat al dimineţii? Când ascultaţi muzică, mesaje, când nu conteniţi să admiraţi munţii, pădurile, apele, florile, păsările, cerul şi pământul... aceasta este Iubirea! Dragostea este formată din tot ce cuprinde universul creaţiei! Mantaua care ne fereşte de răutatea şi urâţenia lumii! Iubirea e o decoraţie pe pieptul mantalei! Şi străluceşte în nemurire! Nimic şi nimeni nu-i va lua lumina deoarece nimeni nu-L poate învinge pe Dumnezeu! Mesajul de pace între oameni! Nu mai vrem războaie… sărăcie… boli… crime... ură… răutate… egoism... minciună... distrugere... violenţă!

Dorim pace… iubire… lumină... o lume magică de basm aşa cum a sădit-o Creatorul! Nu haos! Arta şi cei care

Vibraţii

~ 97 ~

o practică sub diverse forme s-au născut din dorinţa divinităţii de a ne dărui o lume mai bună, de a ne învăţa să fim copii indiferent de vârstă, culoarea pielii, naţionalitate! Nu contează! Suntem uniţi prin fibrele spirituale ale Universului! Când însămânţezi o grădină, vor creşte flori diferite, dar indiferent de veşmântul lor, ele sunt surori! Copacii nu seamănă între ei, dar sunt fraţi! Apele, animalele, oamenii... totul este DIVIN!

Să nu uităm, să ne iubim, să ne respectăm, să împrăştiem lumină, pace! Un zâmbet e o rază de soare! O vorbă trebuie să fie alinarea durerii si suferinţei! Un bănuţ în mâna nevoiaşului…o pâine pe masa sărăciei! Alungarea întunericului să facă loc luminii iubirii!!

We are the world! Nu putem aştepta nimic de la guverne, politicieni mărunţi şi meschini! Schimbarea spre mai bine pleacă din adâncurile conştiinţei fiecăruia dintre noi!

Nu putem aştepta de la alţii! Nu vom primi nimic, fără a dărui iubire! Heal the world!

Oameni dragi, este timpul să ne trezim la realitate! Noi suntem puterea lumii… nu „ei”!

Dumnezeu ne dă... dar nu ne bagă şi în valiză! Dumnezeu nu primeşte şpagă pentru a oferi un loc

mai călduţ în viaţă.

Camelia Constantin

~ 98 ~

NNiinnggee ccuu llaaccrriimmii

Ninge! Un fulg de nea poposeşte în palmă şi căldura inimii îl

transformă în lacrimă. E un strop de iubire căzut din cer. O picătură din adâncul sufletului curat care a dăruit tot ce a avut mai bun de la Dumnezeu. Fulgii de zăpadă se hârjonesc liberi şi nevinovaţi ca sentimentele dăruite lumii întregi! Priveşti ca un copil flacăra din spiritul Crăciunului şi închizi ochii visând la o lume de poveste! Clipeşti odată cu ivirea zorilor... o perpetuare a vieţii, o reînnoire a trăirilor de vis şi de basm! Speranţa este clipa de aer curat a existenţei! Respir-o cu afecţiune şi încredere! Ea emană forţa necunoscută a iubirii! Trăieşti clipa, o savurezi! Nu pierde şirul minunilor născute din sărutul curat al îngerilor! Respiră parfumul pasiunii ancestrale! Absoarbe dorinţa nemuririi şi îmbratişarea suavă a respiraţiei vieţii! O lacrimă este izvorul purificat al durerii tale! Ninge. Un fulg alb de nea iţi mângâie obrazul şi fierbinţeala dorului îl transformă în amintire. Mai aveai de dăruit atât de multe surprize dulci. Dumnezeu a dorit altfel! A văzut suferinţa

Vibraţii

~ 99 ~

şi nedreptatea! Plângi! Roua ochilor se transformă în fulgi de zăpada. Totul este reversibil asemeni anotimpurilor, zilelor săptămânilor, lunilor, anilor. Regenerarea vieţii... renaşterea cugetului curat ivit din limpezimea ochilor, a imaginaţiei... al fulgului de nea transformat în sclipiri de stea.

Nu plânge!

Camelia Constantin

~ 100 ~

SSttrraaddaa vviisseelloorr

Călător pe Strada Viselor, paşii tăi răsună în liniştea

nopţii. Atmosfera e stranie. Îţi place să te plimbi singur învăluit de TAINA lunii înşelătoare. Te afli în dreptul casei. Felinarul luminează roşiatic zidurile reci. Clinchetul clopoţelului răsună în noapte.Ţi-a deschis în straie colorate strident, asortate cu machiajul gros. A întins mana, îţi atinge obrazul. ISPITA. Ţi-a dat târcoale mereu, încearcă să te prindă în mreje cu fantezii meşteşugite. Neruşinată şi îndrăzneaţă îşi dă mâna cu TRĂDAREA. Amândouă îşi oferă farmecele... te înconjoară cu PASIUNE.

Triunghiul amorului bizar. Sunt hotărâte să întunece raţiunea. Să fure sufletul. SENZUALITATEA strecoară priviri galeşe. Arde retina. Flăcări fierbinţi cuprind trupul istovit de nesomn. Sora lor, DESFRÂNAREA picură în ureche propuneri promiscue si tentante!

Te înconjoară cu voci dulci, dansează lasciv pentru tine. Aproape goale te măngaie dornice în ritmul muzicii languroase!

Vibraţii

~ 101 ~

Urci scările printre ele. Un fior rece te cuprinde. Femeia în straie cernite îţi taie calea. Îi cauţi privirea. În locul ochilor, doua orificii negre încearcă să-ţi absoarbă ENERGIA. Simţi că VIAŢA se scurge ca un firicel de apă.

O ocoleşti şi se spulberă în fumul înecăcios al nopţii. Spiritul casei îţi scoate în cale INTRIGA şi INVIDIA.

Aliatele fidele îşi insinuează formele darnice. Le-ai ignorat, dar te doare RĂUTATEA lor. SUFERINŢA a străpuns pieptul. Ai închis ochii. Te-ai

rugat. Urcând scările hotărât, nu priveşti în urmă. Uşa e zăvorâtă. Nu răspunde nimeni când strigi. Insişti! Liniste.

Apeşi mânerul şi intri. Camera e goală. Prin fereastra deschisă se vede cerul.

Târziu, ai zărit-o într-un colţ pe EA. Tremura chircită, plângând. SUFERINŢA o chinuie şi râde fără MILĂ.

Supărat, ai îndepărtat-o şi te aşezi alături. S-a retras lipsită de ÎNCREDERE. Mângâi tâmpla diafană… şopteşti cuvinte calde. Suspinele s-au domolit ca prin FARMEC. Îmbrătişarea ta este o invitaţie la dans.

EA a inspirat GÂNDUL! S-a infiltrat în IMAGINAŢIE. Cucerit de SINCERITATE, sărutul s-a născut firesc. Ţi-a înălţat SPIRITUL şi doar atunci i-ai cunoscut numele… IUBIRE.

Camelia Constantin

~ 102 ~

NNuummee ddee ccoodd...... IIuubbiirree

NUMELE MEU ESTE IUBIRE! M-am furişat tiptil prin fereastra inimii tale şi m-am

aşezat comod în sărutul dulce al sufletului tău! Ţi-am privit în ochi zâmbetul curat de limpede azur primăvăratic.Timpul veghează liniştit spiritul veacurilor de dragoste şi dăruire!

Respiri uşor cu răsuflarea harului din harpa îngerilor creatori. Ei ţi-au dat numele şi harul lor divin de a bucura sentimentele presărate cu pulberea stelelor călăuzitoare.

Ne contopim cu adierea mângâierilor ce răcoresc dogoarea vulcanilor din fluidul rubiniu al fiinţei umane.

Priveşte încrezător prin puritatea ochilor de copil jucăuş şi spală faţa lumii cu nevinovăţia lor celestă. Lasă lumina să patrundă în ungherele fiinţei nemuritoare. Căldura universului să aştearnă speranţa binelui în fiece colţ al inimii ! Înalţă piruete cu puterea gândului creator. Sună la uşile magiei cu tremurul uşor din vibraţia ce pulsează în divinul suprem al necunoscutului. Ascunde cheia dorinţelor în nectarul nepieritor al basmelor. În

Vibraţii

~ 103 ~

cutia vrăjită a visurilor, păstrează aspiraţiile şi crezurile tale căci ele sunt puterea şi reuşita călătoriei ce ţi-a fost încredinţată. Alungă durerea... nesiguranţa… teama. Ele sunt surorile vitrege, renegate, alungate din castelul stelar al vieţii. Nu le permite să alunge de lângă tine focul veşnic al iubirii!

Alunecă-ţi uşor arcuşul degetelor şi absoarbe roua de pe obrazul diafan al femeii, renascută din focul păsării Phoenix. Mângâie pletele mătăsoase ale zânelor ce ţi-au oferit muzicalitatea cerului şi sărută dorul greu din melodia pasiunii! Pune-ţi genunchiul în pământ precum cavalerii medievali... preacinsteşte urma sfântă, menirea celor ce dau viaţă şi duc mai departe misiunile de înălţare a umanităţii spre cea mai înaltă treapta a lui Dumnezeu!

Trăieşte... Speră... Iubeşte... Doreşte... Cucereşte... alungă frica. Ea este fiica vicleană a distrugerii omului. Îndepărteaz-o cu glasul gingaş al ritmurilor compuse de iluminarea inovatoare daruită de Creator!

Ce poate fi mai frumos decât împletirea troiţei umane Spirit... Trup... Suflet?

Pătrunde în spaţiul celui ce ţi-a fost hărăzit şi picură-i în ureche şoapta fierbinte de dor. În ea se va aprinde jarul mocnit din şemineul dorinţelor. Nu o lăsa să treacă pe lângă tine ca o străina.

Deschide uşile templului, primeste-ţi oaspetele cu flori de argint... fă-i culcuş în inima ta şi acoperă-l cu sufletul. Musafirul poftit în altarul tău este Flacăra suprema.

Nume de cod... Iubire. Păstreaz-o cu veneraţie în seiful templului.

Camelia Constantin

~ 104 ~

AAssffiinnţţiitt

La marginea orizontului ţi-am zărit sufletul! Stătea

nedumerit la graniţa dintre lumi. Privea trist înapoi la viaţa pierdută în neant. În lumina caldă a asfinţitului, umbra gândului rătăcit aştepta hotărârea ta. De care parte a liniei te vei situa?

Cordonul ombilical al sufletului e strâns legat de existenţa ta, de dragostea şi lumea în care ai trăit vremuri amestecate.

Spiritul, pragmatic, a intrat fără zăbavă pe poarta deschisă spre un tărâm necunoscut. A depăşit limitele materiei.

Ţi-ai coborât pleoapele. Perle din ochii tăi au picurat neliniştite în oceanul plin de energie şi lumină al conştiinţei. Subjugat de farmecul naturii, al misterului lumii, te-ai aşezat cuminte pe firul de mătase al Vieţii. Apele sentimentelor s-au tulburat la vibraţia gândurilor tale. Spiritul a luat de mână Sufletul sfâşiat de amintiri. Cum să părăseşti lumea, ce ţi-a dăruit iubire?

„Multă suferinţă. Nedreptate...” declară Spiritul.

Vibraţii

~ 105 ~

Ţi-ai prins faţa în palme: „Natura… destinul, nu fac nimic fără motiv! " Sufletul a oftat greu. Inima, lăcaşul iubirii, bucuriei şi

lacrimilor a intervenit între voi. Mediator între Spirit şi Suflet. Ea deţine unul dintre cele mai mari secrete ale lumii. Există ritmuri în natură doar de inimă ştiute. Fiecare om participă la ele dacă le percepe. Imensul râu al adevărului rămâne încă neexplorat.

Sunt şapte porţi de intrare spre tărâmurile neştiute ale sufletelor. Pe care să o alegi?

Spiritul tău a trecut dincolo. Te aşteaptă. Te cheamă cu promisiunea că te va călăuzi în strălucirile pure ale orizonturilor divine. Ai intrat pe uşa Sufletelor Curate.

„Nu pregeta! Acolo este locul tău! Nu te poţi întoarce!”

Ridici ochii înlăcrimaţi spre cerul roşiatic al asfinţitului de soare. Al vieţii tale. Zăgazurile sufletului s-au rupt. Au inundat eternitatea jertfei umane. Te-ai înfiorat în rafalele vântului ce-au spulberat nisipul clepsidrei… VIAŢA. Se scurge rapid, fără să aştepte.

Dincolo de inimă este triumful asupra morţii. Zbor de stea, aripă de înger coboară pe pleoapa obosită. Cei ce nu plâng, n-au Dumnezeu. Lacrimile purifică trecerea sufletului în marea de cleştar a spiritelor înviate.

Trupul este Amfora unde Sufletul şi Spiritului îşi unesc forţele rugăciunilor.

Adevărul este scris cu litere mari de sânge fierbinte. Libertatea… izvorul de intimitate al relaţionării cu

ceilalţi ţi-a fost călăuză loială.

Camelia Constantin

~ 106 ~

Dar tu cunoşti aceste lucruri. Eşti conectat la harul lui Dumnezeu. Şapte peceţi, sigiliul de la Cartea Vieţii, au căzut când strălucirea Inimii, Sufletului, Spiritului şi-au unit forţele din înalturi.

Te-ai ridicat de pe hotarul dintre lumi cu inima grea. Ţi-ai luat rămas bun de la trecut. Spiritul ţi-a oferit sprijinul… te-a primit în dimensiunea celor iniţiaţi în tainele artelor divine.

În urma ta, s-a strecurat tiptil neştiută de nimeni, arşita dorului de oameni. Enigmatică, a rămas ascunsă in inimile celor ce poartă şi duc mai departe mesajul darurilor tale.

Fluturii zâmbetului zboară hoinar în adierea dimineţii solare…

Vibraţii

~ 107 ~

RRiittuuaalluull

În poiana din mijlocul pădurii, cercul de foc lumina

noaptea liniştită şi ridica panglici roşii spre luna de argint, zeiţa nopţii! Spiritul pădurii patrona ritualul magic din irealul tabloului de basm! În centrul flăcărilor, prinţesa aproape goală, doar cu un văl de mătase în jurul şoldurilor, stătea nemişcată, privind cu ochi lucioşi şi umezi bărbatul din faţa ei. El o privea fix, cu iris de tăciune aprins! Nu se puteau atinge! Făceau parte din lumi diferite! Linia de jar îi despărţea! Atmosfera încărcată de energii şi sentimente fierbinţi făcea ca suspinul vântului de vară să le pătrundă trupurile grele de dorinţe şi aşteptări! Patru fete, stăteau aşezate în cele patru puncte cardinale, dincolo de cercul magic! Vrăjitoarele îşi murmurau incantaţiile. Invocau spiritul pădurii,puterea mamei pământ, canalul de lumină al înaltei preotese-luna, sursa de forţă şi energii, puterea divină, lichidul purificator. Ei devin o parte dintr-o lume magică! Vrăjitoarea pasiunii în straie roşii, ţine aprinsă lumânarea de aceeaşi culoare a patimei, a sângelui ce vibrează! Zâna iubirii învăluită în falduri roz, aprinde

Camelia Constantin

~ 108 ~

candela iubirii veşnice din cele două sfere. Romantismul din inima vieţii, feminitatea florilor şi tăria masculinităţii. Sirena albă cu viers de pasăre măiastră, aprinde ceara albă a purităţii şi face o reverenţă în faţa sacrificiului celor doi îndrăgostiţi. Magiciana fertilităţii cu verdele dragostei, îi ocroteşte ca o mamă înţelegătoare, cu abundenţa din luminiscenţa verde, elixirul amorului! Bărbatul pe care îl chemase cu ajutorul naturii, din altă dimensiune de existenţă era în faţa ei şi nu-l putea avea! Preotesele vrăjitoare le unseră trupurile cu esenţele benefice ale erosului şi iniţierii în arta trăirii extreme a sentimentelor! Pasiunea,cu ulei de mentă, promisiuni de nopţi fierbinţi şi extaz al universului corporal. Iubirea, suava tandreţe, cu apa de trandafiri a pământului... busuiocul şi mierea din profunzimea sexualităţii umane şi a iubirii... curăţenia spirituală a sufletului şi dragostei eterne! Ritualul din spaţiul verde al speranţei le pătrundea prin fiecare por iar spaţiul şi timpul au rămas suspendate! Corpurile lor formau, picături de sudoare ce se prelingeau pe pielea încinsă, lacrimi ale durerii şi neputinţei! Se priveau intens, se devorau cu ochi lacomi şi nu se puteau apropia unul de celălalt decât cu preţul pierderii nemuririi! Vizualizau focul care-i scălda în lumina lui strălucitoare şi se infiltra în ei ca o poţiune de sacrificiu şi senzualitate! Tentaţia fructului interzis! Femeia, ridică mâna şi îl invită în lumea ei! Magnetismul bărbatului, venit din altă dimensiune, o făcea să vibreze ca o melodie de dor. El o urmă în dorinţa ei, îşi împleti degetele cu ale femeii şi rupse lanţul îngrădirii ce-i ţinea departe unul de celălalt! Se uniră în ritualul de putere şi îngemănare a sufletului şi trupului,

Vibraţii

~ 109 ~

dornice de pătrunderea supremului mister universal! Oh, dulce cântec al inimilor! Voi spirite ale simţurilor pierdute în neant, ce vrajă de extaz aţi aruncat asupra umilelor fiinţe topite în toate elementele trăirii, sub toate formele ei? Un vuiet de furtună furioasă s-a iscat din senin. Furiile naturii se opuneau. Perechea, strâns îmbrăţişată încălcase legile nescrise! Ritmurile lor urmau cursul firesc al timpurilor de la crearea lumii şi mişcările corpurilor sfidau orice regulă sau ritual, dăruindu-se unul celuilalt cu duioşia şi legănarea abandonului total! Focul alb, îi mângâia cu fierbinţeala lui, le pătrundea în adâncul fiinţei, transformându-i în lavă şi erupţie vulcanică!

Camelia Constantin

~ 110 ~

TTeemmpplluull

TRUPUL ESTE TEMPLUL SUFLETULUI! Învelişul materiei ocroteşte lumina spiritului şi

libertatea nevăzută a gândului. Cinsteşte-ţi corpul! Purifică-l cu energia vitală a apei, cu puterea divină a minţii celeste! Nu-l intoxica! Nu-l pedepsi cu chinuri şi otrăvuri! Cinsteşte-l ca pe un dar de la Dumnezeu, un oaspete drag al inimii tale! În el sălăsluieşte magistrala invenţie a Creatorului.Existenţa ta terestră luminoasă şi curată.

Păstrează-ţi locuinţa spălată de relele vremurilor şi spiritul va fi vântul ce poartă energiile şi elementele cunoaşterii nemărginite.

Deschide uşa musafirului gingaş ce-ţi calcă pragul. Oferă-i focul vindecător al iubirii tale! Locul tău în regatul mamei Terra! Ea este elementul de bază al sănătăţii tale. Pământul pulsează de viaţă. Fiinţele, plantele îi fertilizează Grădina. Lacrima de pe obrazul tău este stropul de rouă, precum zbaterea de geană e tremurul frunzei în vânt.

Vibraţii

~ 111 ~

Natura e vraciul vieţii, comuniunea omului cu mediul înconjurător. Îngerii ascultă arcuşul vrajit al viorii timpului.Tu doar încerci să ajungi la perfecţiunea lui.

Tunetul urii întunericului şi poftei de putere îţi dă târcoale. Nu le permite să-ţi distrugă templul sfânt! Nu-l vei putea reconstrui.

Urmează raza jucăuşă a soarelui, căldura, duioşia şi pasiunea lui eruptivă! El îţi alimentează iubirea fierbinte a stelei ce te călăuzeşte. Stă la fereastra dinspre oceanul anilor tăi,îmbogăţind mediul in care trăieşti.

Împleteşte-ţi INIMA-TRUPUL-SPIRITUL-GÂNDUL, cele patru elemente ale vieţii!

Nu lăsa umbrele nocive să-ţi distrugă armonia! Iubeşte, simte, crează, păşeşte hotărât dar valsează

elegant pe cărările destinului! Inventează zone ce şerpuiesc subtil, alei cu surprize pentru vizitatorii ce-ţi calcă pragul. Antrenează-i să asculte ritmurile inimii şi muzicii tale, nu-i lăsa să rătăcească în labirintul deşertăciunilor! Invită-i în camera magiei, fii prestidigitatorul spectacolului ce bucură ochii, învelişul material… TU...

Aripa conştiinţei spirituale, mângâierea ce alintă polurile trupului.

Nu pierde artificiile din minunăţia curcubeului. Toate sunt daruri ce ţi-au fost oferite de inteligenţa supremă.

Caută, cere, doreşte, simte, suferă, atinge! Pătrunde în povestea sorţii ce ţi-a fost scrisă. Nu uita să urci la altarul piramidei, a fost construită special pentru tine! A răsărit din patima dorinţei, dorului de necunoscut şi

Camelia Constantin

~ 112 ~

dăruire a celui ce a avut încredere când ţi-a încredinţat misiunea! Trebuie să ajungi pe piscurile cele mai înalte!

Fii steaua începutului şi drumul spre nemurire! Speranţa este covorul de iarbă al paşilor tăi. Oferă-i

respect şi afecţiune! Te va răsplăti mai mult decat aştepţi. Pătrunde

curajos în subteranele minţii, tu ai puterea! Aşa ai fost investit. Fă o reverenţa aristocratică în faţa vieţii! Cinsteşte-ţi menirea! Invit-o în castelul viselor şi aspiraţiilor trecute în manuscrisul destinului. Negociază-ţi planurile, nu ceda în faţa ingratitudinii, răutăţii şi slăbiciunii!

Eşti sacrificiul din imensitatea timpului, din acest motiv ţi-se cuvine respect. Trebuie să apreciezi că fiecare dimineaţă în care te trezeşti şi eşti viu, este o minune. Fiece clipă e un dar! NU UITA!

Vibraţii

~ 113 ~

IInniiţţiiaattuull

Oglinda din apă ţi-a reflectat privirea. Sufletul. Viaţa.

Închizând ochii, ai văzut o parte din adevăr sau chiar tot. Cine ştie?

Te-ai înălţat prin Spirit, ai ajuns în inima cunoaşterii. Lumina a pătruns în adâncurile finite şi infinite ale fiinţei, în fiecare celulă. Ai înţeles menirea.

Un glas divin auzit doar de subconştientul inimii, ţi-a şoptit secretul destinului. Nu l-ai pierdut niciodată! Ai luat o parte din el, l-ai transformat în ritmuri... cuvinte... mesaje. L-ai pus la dospit în conştiinta umană. A crescut şi asta nu e totul!

Muzica Universului are puteri tămăduitoare. Se infiltrează în imaginaţia ta, o transformi în realitate, dăruieşti lumii. Aceasta este menirea ta pe Pământ. Ucenicul Vrăjitor, cel ce împarte cu semenii harul primit din cer.

Deschizi ochii şi imaginile se succed cu viteză năucitoare.Ţi s-a permis să cunoşti cartea sorţii.

Camelia Constantin

~ 114 ~

Pe prima pagină… numele tău scris cu litere de argint într-o limbă necunoscută. Parcurgi filă după filă, imaginea ta din oglindă se schimbă. Lumini şi umbre te învăluie, se împletesc, se amestecă... Umbrele din tenebrele unor suflete întunecate. Le simţi ura! Ce tare dor rănile vorbelor deşarte şi faptele lor îndreptate împotriva ta! O şfichiuire de bici ud e lacrima nevinovăţiei. În lumini sunt umbre… în umbre sclipesc speranţele. Ai făcut cunoştinţă cu trădarea perfidă a marilor malefici. Au folosit toate armele să te distrugă! Ai perceput mizeria conştiinţei lor cu intuiţia sufletului de copil. Dar le-ai simţit ca un adult. O flacăra roşie, fierbinte îţi atinge fruntea... te inundă. Urcă şi coboară, se uniformizează în corpurile tale. Explodează în imaginaţie, revarsă căldură şi magie. Ritmuri înalte străbat trupul. Dansul devine unirea naturii senzuale cu pasiunea pur divină a creaţiei. Eşti un instrument al dragostei, înzestrat cu talentul subtil al misterului. Arcuşul melodic atinge undele cerebrale, le perfecţionează.

Păstrezi în ungherele cunoaşterii taina ce ţi-a fost încredinţată. Responsabilitatea e mare,greu de îndeplinit! Tu o faci din iubire. Cu plăcerea fierbinte a extazului. Un iniţiat în măiestria artelor. Un magnet pentru suflete asemeni ţie şi nu numai. În mintea oamenilor, te poţi transforma în dorinţele lor. Poţi deveni orice personaj al aspiraţiilor visătorului. Ai capacitatea de a capta căldura din înalturi şi a o transmite în inimile celorlalţi. Un nucleu de energie benefică. Extaz şi linişte. Lacrimi şi fericire. Un izvor de beatitudine euforică a simţurilor, induse prin muzică. Vocea e o şoaptă de dor picurată în urechile ascultătorilor.

Vibraţii

~ 115 ~

Un fulger iute loveşte. Te doboară, te aruncă în valurile agitate. Apa te acoperă, îţi umple gura... astupă ochii. Suflarea te părăseşte. Prea devreme. Faci un ultim efort, o zvâcnire.Te avânţi în sus. Ieşi din adâncuri, sorbi cu nesaţ aerul curat al liniştii ce te cuprinde ca un abur. O altă lume se înfăţişează. Culorile sunt curate, purificate în soarele alb cu raze calde dar mângâietoare. Făpturi în straie imaculate te înconjoară şi te conduc într-un loc sigur… Acolo unde te-ai nascut.

În Leagănul Creaţiei.

Camelia Constantin

~ 116 ~

DDaanntteellaa

Luna se sufundă în marea de nepătruns a nopţii întunecate. Liniştea temporală pătrunde în adâncurile dimensiunii atemporale ale conştiinţei noastre. Unde se află sentimentele umane? În lumina divină a razelor solare. În ritmurile universului în care am fost creaţi.

Am pornit pe o cale şi am ajuns... unde? Privim spre înalturi la sublimul act dumnezeiesc, profund prin strălucirea pasiunii cu care am fost investiţi! Tot ce facem în numele iubirii are forţă supremă. Imaginaţia este copilul drag al magiei, în funcţie de treapta evolutiei.

Individualitate şi destin! O cărare în viaţa e o certitudine dar şi o provocare. Depinde, fiecare cum se raportează la misiunea încredinţată!

Dantela trăirilor este ţesută în borangicul argintiu al afecţiunii. Aşterne constelaţii de vis,cu condiţia să avem ochii spiritului deschişi si spălaţi în lacrimile provenite din suferinţele păcatelor strămoşeşti.

Vibraţii

~ 117 ~

Eu, sunt semnul de întrebare şi aştept răspunsul din secretul existenţei mele! Un punct mic în infinitatea de virgule şi semne ale exclamării.

Muzica este cheia sol ce descuie porţile interzise. Ea rupe zăgazurile abisului. Fiecare ritm marchează un pas, un vers dintr-o poezie ne transpune în stele iar arta indiferent sub ce formă se manifestă, ne întăreşte statutul uman.

Cu ce te pot ajuta pe tine, care ai luptat pentru o lume de poveste? Ai adus mesajul de bine,sclipirea divinitaţii în pădurea de nepătruns a nedreptăţii si nepăsării.

Tu, spirit rătăcit verşi lacrima înţelegerii, priveşti trist dar cu demnitate obrazul schimonosit al răutăţii şi chipul hidos, stafidit al mârşăviei. Tremuri. Răceala indiferenţei, frigul neantului îţi tulbură aura. Poţi să-ţi culci gândul obosit pe perna inimii mele. Sufletul meu să-ţi fie înveliş, să nu simţi furtuna sau viscolul ce agită perfecţiunea clipelor.

Închide pleoapa-ţi obosită, călătoreşte în lumea pasiunii. Visurile de basm să te poarte pe tărâmuri necălcate de necurăţia coşmarului.

O linişte senină se aşterne pe fruntea ta. Respiraţia devine liniştită. Zâmbeşti, semn că acel copil nevinovat din străfundurile fiinţei tale se bucură de dansul îngerilor ce-ţi ocrotesc somnul. O sărutare adie abia simţit pe tâmpla ta, ca un fluture jucăuş...

Tresari şi obrazul tău se răsfaţă în dantela inimii. Surâsul cuminte este geana din dansul norilor.

Camelia Constantin

~ 118 ~

Să admirăm genialitatea formei în puterea naturii. Prospeţimea apelor, în şoapta vântului.

Mediul înconjurător e o enigmă pentru noi. Plin de culori pastelate şi nuanţele curcubeului.

Să învăţăm să fim liberi din zborul păsărilor. Să avem semeţia şi distincţia munţilor, gingăşia plantelor, căldura soarelui, limpezimea de cleştar a apelor... inocenţa copiilor...

MACRAMEUL ALB AL PARADISULUI...

Vibraţii

~ 119 ~

CCuupprriinnss

Cuvânt înainte------------------------------------------------------------ 3 Magazinul de antichităţi----------------------------------------------- 7 Basm ----------------------------------------------------------------------- 17 Deziluzii ------------------------------------------------------------------23 Cortina ------------------------------------------------------------------- 26 O noapte de vis --------------------------------------------------------- 27 Lumea din oglindă ------------------------------------------------------ 31 Retro story -------------------------------------------------------------- 37 Un punct infinit -------------------------------------------------------- 50 Cheia---------------------------------------------------------------------- 52 Elixirul ------------------------------------------------------------------- 54 Invitaţie la iubire------------------------------------------------------- 59 Gheaţă şi foc ------------------------------------------------------------- 61 Hoinar -------------------------------------------------------------------- 63 În arşiţa nopţii --------------------------------------------------------- 65 Vibraţie ------------------------------------------------------------------ 68

Camelia Constantin

~ 120 ~

Cântecul Pământului -------------------------------------------------- 71 Magia lui Moş Crăciun ----------------------------------------------- 74 De-aş fi ------------------------------------------------------------------- 84 Tabloul ------------------------------------------------------------------- 85 Unde eşti? --------------------------------------------------------------- 89 Copil pribeag ------------------------------------------------------------- 91 Stele în ochi ------------------------------------------------------------- 94 Puterea iubirii ---------------------------------------------------------- 96 Ninge cu lacrimi ------------------------------------------------------- 98 Strada viselor ---------------------------------------------------------- 100 Nume de cod... Iubire ------------------------------------------------ 102 Asfinţit ------------------------------------------------------------------ 104 Ritualul ----------------------------------------------------------------- 107 Templul ------------------------------------------------------------------ 110 Iniţiatul ------------------------------------------------------------------ 113 Dantela ------------------------------------------------------------------ 116 Cuprins ------------------------------------------------------------------- 119

Administraţie Cronopedia

MANAGER: Lenuş Lungu

REDACTOR-ŞEF: Ioan Muntean REDACTIOR: Mihaela Sauciuc REDACTIOR: Delia Dtăniloiu

Procesare şi suport IT

Ioan Muntean