FACTORII ABIOTICI

Temperatura

Umiditatea

Proprietatile solurilorSursa de documentare:

Manea Gabriela, 2011, Elemente de biogeografie, Editura Universitara, Bucuresti

Majoritatea organismelor suporta temperaturi intre 0 – 50 grade CelsiusIntervalul de confort termic : intre 16 – 25 grade Celsius

1.Limite de toleranță ale organismelor față de factorul termic

2.Recorduri de adaptare la temperaturi extreme

Pinguinii, laricele siberian suporta -60 grade Celsius;Speciile din deserturile tropicale suporta temperaturi de peste 50 grade

Celsius

În funcție de toleranța față de variațiile de temperatură, organismele vii se împart în două categorii:

EURITERME STENOTERME

Adaptări la temperatură ale plantelor

adaptari morfologice la temperaturi scăzute:

-dispunerea ramurilor la suprafața solului, rezultând forme pitice (Betula

nana, Salix repens, Salix retusa);- creșterea sub formă de perniță semisferică sau covor, cu scopul menținerii unui microclimat mai cald (Dianthus gelidus, Silene acaulis, specii de mușchi);- formarea tulpinilor și a ramurilor în sol, la suprafață apărând numai frunzele și florile (Salix polaris);- trecerea anotimpului nefavorabil din punct de vedere termic, sub diferite forme de rezistență: semințe, bulbi, rizomi, etc.

b) adaptări morfologice la temperaturi ridicate:

- formarea unei pături de perișori la baza tulpinii, pentru protejarea plantei de razele calorice reflectate de sol;- dispunerea verticală a frunzelor, paralel cu razele soarelui;- dezvoltarea la nivelul epidermei frunzelor a unei cuticule lucioase de ceară (frunze coriacee), menită să reflecte razele solare;c) adaptări fiziologice la temperaturi scăzute:

- acumularea în celule a zaharurilor și sărurilor;- transformarea în timpul iernii a amidonului în glucide simple;- secretarea unor pigmenți diferiți în funcție de anotimp, astfel încât iarna, culorile mai inchise sa absoarbă mai bine căldura;

Adaptări la temperatură ale animalelor

PoikilotermePoikiloterme

Reglarea temperaturii la

poikiloterme – nu poseda

mecanisme de reglare

termica; temperatura

corpului variaza odata cu

temperatura mediului

HomeotermeHomeoterme

Poseda mecanisme de

autoreglare termica:

temperatura corpului

ramane constanta,

indiferent de variatiile de

temperatura ale mediului

de viata

ADAPTARI COMPORTAMENTALE

•Căutarea microhabitatelor cu temperaturi mai favorabile, materializate prin:

migrații de pe versanții nordici pe cei sudici, migrații pe verticală (spre exemplu,

în timpul iernii, capra neagră coboară din etajul alpin în pădurile de conifere),

construirea de galerii, tuneluri, vizuini în zăpadă sau gheață (ierunca,nevăstuica,

rozătoarele) sau în nisip (animalele din deșerturi);

•Existența în colonii aglomerate (pinguini, ciori, vrăbii etc.) pe timpul nopții;

Sursa: Encyclopedie “Larousse de la Nature”,1993

ADAPTARI FIZIOLOGICE

•Hipotermia adaptativă, respectiv starea de latență cauzată de frig (hibernare)

sau de căldură (estivare); rolul acesteia constă în conservarea energiei

existente, pentru o periodă de timp (iarna sau vara), în condițiile reducerii

consumului de oxigen la valori de până la 5% din normal, scăderii frecvenței

respiratorii și a ritmului cardiac. Hibernarea este întâlnită la specii de

monotreme, marsupiale, unele rozătoare și insectivore, urs, bursuc, raton;

estivarea apare la specii de rozătoare, în verile toride (de ex., la popândăul

Citellus undulatus).

ADAPTARI MORFOLOGICE

Prezenta unui tesut adipos consistent sub piele (morsa, ursul polar etc.);

Blana groasa (urs polar, vulpe polara, iepure polar etc.);

Pene impregnate cu grasime (pinguini);

Picioare (laba piciorului) cu vascularizatie adaptata la inghet

Factorii hidrici și influența lor asupra

organismelor vii

Apa este o resursă minerală indispensabilă vieții, fiind prezentă în toate

funcțiile și procesele biologice;

Apa deține o pondere considerabilă în structura organismelor vegetale si

animale (tomatele, castraveții, pepenii etc. conțin cca. 90% apa), reprezintă

sursă de hrană și constituie un excelent mediu de viață pentru un mare număr

de specii animale și vegetale.

Prin organele cu care sunt dotate, organismele au posibilitatea să obțină apa din

sol sau direct din atmosferă.

Apa are un rol deosebit de important în procesul de asimilație clorofiliană,

asigurând circulația substanțelor nutritive de la rădăcină către frunze

Rolul apei pentru organismele vegetale. Adaptări morfologice și fiziologice

Pentru a-și îndeplini funcțiile vitale, cea mai mare parte a plantelor terestre își

obține umiditatea din sol, fie din franjurile capilare sau porii capilari, fie din

structurile freatice.

Nivelul piezometric, situat la adâncimi diferite pe

Glob, influențează morfologia sistemului radicular

al plantelor, în scopul accesibilizării resurselor de

apă necesare proceselor fiziologice

Principalele tipuri de sisteme radiculare

Sistemul pivotant (1) -

(cu extensiune

verticală)

Alhagi pseudoalhagi,

Haloxylon sp., Robinia

pseudoaccacia,

Medicago falcata)

Sistemul

ramificat (2)

(Fraxinus

excelsior,

Agropyron

cristatum,

Kuhnia

glutinosa)

Sistemul cu

extensiune laterală

(specii de cactee:

Cereus gigantaeus,

Opuntia sp., Agave sp.

Sistemul fasciculat

(3) : specii de

rogozuri

Categorii de plante indicatoare de umiditate

HIDROFILE

-submerse,

- natante

(plutitoare),

emerse

HIGROFILE (pe

soluri

suprasaturate in

apa)

MEZOFILE

(cu exigente

moderate fata de

umiditate)

XEROFILE (in medii

cu deficit de

umiditate)

XEROFILE

SUCULENTE

HEMIXEROFILE

(FREATOFILE)

HIDATOFILE

(obtin apa din

atmosfera)

EUXEROFILE

(xerofile

propriu-zise)

Victoria amazonica

Sageata apei Sagittaria sagitifolia

Flora algala abundenta (eutrofizarea apei),determinata de fenomenul de

poluare a apei cu nitrati si nitriti

Taxodium distichum – chiparosul de balta

Plante higrofile

Plante higrofile

Plante higrofile

Arborele calatorilor (Ravenala madagascariensis)

Haloxylon sp.

(saxaul)

Cereus gigantaeus

(cactus candelabru)

Plante xerofile

Plante xerofile

Agava

Reaumuria hirtella

(planta xerofila hidatofila)

Reaumuria hirtella

Frankenia pulverulenta

Tumboa (Welwitschia mirabilis) -Desertul Namib

Rolul apei pentru organismele animale

•EXCELENT MEDIU DE VIATA

•CONSTITUENT ESENTIAL AL ORGANISMELOR ANIMALE

•SURSA DE HRANA

CATEGORII DE ANIMALE DIFERENTIATE DUPA FACTORUL

HIDRIC

HIDROBIONTE

(legate nemijlocit de

mediul acvatic)

HIGROBIONTE

(traiesc atat in apa

cat si pe uscat)

TROGLOBIONTE

(traiesc in mediul

umed al pesterilor)

XEROBIONTE

(traiesc in medii cu

deficit de umiditate)

Antilopa mendas (Adax nasomaculatus)

Soparla endemica Moloch horridus

Animale xerobionte

Broasca balon (Cheiroleptes platycephallus)

Factorii edafici și influența lor asupra organismelor v

Factorii edafici care influențează existența și dezvoltarea organismelor vii sunt

reprezentați de totalitatea caracteristicilor fizico-chimice ale solurilor.

Solul alcătuiește stratul superficial al scoarței terestre, rezultat în timp din

interacțiunea complexă între: rocă, factori atmosferici, resturi vegetale și animale.

Principalele procese care contribuie la formarea solurilor sunt: dezagregarea,

alterarea rocilor și procesele de descompunere a resturilor vegetale și animale.

Pe suprafața terestră, solurile se diferențiază în funcție de compoziția minerală și

organică, ph, structură și textură; proprietățile fizico-chimice ale solurilor

influențează distribuția organismelor vegetale și animale.

INFLUENȚA SOLURILOR ASUPRA ORGANISMELOR VEGETALE ȘI ANIMALE

Majoritatea plantelor, cu mici excepții, folosește solul ca suport și sursă de

substanțe nutritive.

Relația plantă – sol se realizează prin intermediul sistemelor radiculare ale

plantelor, diferențiate în funcție de adâncimea pânzei freatice și de

proprietățile fizice ale învelișului edafic (grosimea profilului de sol,

permeabilitate, compactitate, grad de evoluție etc.).

Dintre orizonturile profilului de sol, cel mai important pentru organismele vii

este orizontul biologic activ (o.b.a), respectiv stratul superficial al solului în

care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor. Prin compoziția mineralogică,

pH, textura și structura diferențiate, tipurile genetice de soluri influențează

considerabil structura și distribuția spațială a fitocenozelor și zoocenozelor.

Pentru animale, solul îndeplinește rol de suport, adesea adăpost și depozit

de hrană (o multitudine de specii de nevertebrate (viermi, larve, insecte etc.)

și vertebrate (în special rozătoare, dar și unele păsări și insectivore) își

găsește în sol hrană și adăpost.