brosura fii original! creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

16
1 Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune Anul 2014

Upload: costindedu

Post on 07-Apr-2016

244 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Broșură de prezentare a Pr. Fii Original... , finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune! Ianuarie - Septembrie 2015!

TRANSCRIPT

Page 1: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

1

Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi

Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune

Anul 2014

Page 2: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

2

Fii Original! Creativ, Încrezător, Pregătit pentru viață!

Autori : Ana Gabriel, Bulea Mihai, Constantinescu Teodor, Dumitrescu Bianca, Gheorghe Clara, Tufeanu Ioan Daniel, Dascălu Adrian, Pirneci Laura, Constantinescu Antonia, Badea Cristina, Anghel Cristina.

Contact Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi:

E-mail: [email protected]

Website: http://imagomundiconects.eu/ Pagină Facebook: https://www.facebook.com/Asociatia.Imago.Mundi

Page 3: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

3

Fii Original! Creativ, Încrezător, Pregătit pentru viață! Cum este să fii tânăr, creativ, aparte și cum poți face față efectului de turmă, curent ce ne determină pe mulți să adoptăm aceleași opinii, idei, comportamente (pentru că este cool), să mâncăm la fel, să avem o atitudine agresiv defensivă, să avem dispute și nu dialoguri, să ne mulțumim cu puțin și să ne conformăm nu unor reguli ci unor stări de fapt? Ideea acestui proiect a venit și din constatarea făcută de membrii grupului de inițiativă asupra faptului că tot mai mulți tineri încep să aibă probleme de adicție - droguri, alcool, tutun și că acestea încep tocmai din dorința de a se integra într-un grup, nu întotdeauna cel mai potrivit, pentru că tinerii au nevoie de apartenență și deseori fac compromisuri, mai ales atunci când probleme de familie sau de alt gen îi fac mai sensibili la presiunea grupului. De aceea am gândit împreună o serie de activități care să promoveze originalitatea constructivă, să genereze încredere în forțele proprii și puterea de a lua decizii, personalități puternice, implicare și recunoaștere socială și direcție, pasiune și strategie în trasarea unei cariere profesionale și a unei vieți personale împlinite!

Activitățile s-au desfășurat de-a lungul a 9 luni și au constat în cursuri de formare având drept teme principale dezvoltarea personală și stabilirea unei strategii de viață, vizite tematice, ateliere de creație, campanii de conștientizare pe tema prevenirii consumului de alcool, droguri și tutun în rândul tinerilor. La acestea au luat parte 25 de tineri (unsprezece tineri din grupul de inițiativă și alți treisprezece tineri elevi de liceu din mediul rural și urban).Alți 25 de tineri elevi din Mălureni, au luat parte la activități, având aceleași tematici, adaptate specificului lor de vârstă și nevoilor lor! Activitățile desfășurate între Ianuarie – Septembrie 2014, au avut loc în mai multe locații din muncipiul Pitești, comuna Mălureni și în Sibiu, Bucuresti cu prilejul unor vizite tematice sau cursuri de formare ! Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, acțiunea 1.1 Inițiative ale Tinerilor!

Page 4: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

4

Activitățile proiectului:

Pornește la drum află despre tine! a fost momentul de deschidere a proiectului. Activitatea a avut loc pe 15 Ianuarie 2014 la Colegiul National Ion I.C. Bratianu. Participanți și membri ai grupului de inițiativă, au discutat asupra activităților ce se vor desfășura, a obiectivelor propuse.

Page 5: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

5

Cursul de formare Identitate, dezvoltare personală și originalitate!,3-4 Februarie 2014, a reunit 25 de participanți care au luat astfel parte la ateliere de autocunoaștere ce au atins teme precum: identitate, imagine și stimă de sine, autoaprecierea și sursele ei, autoeducarea, comunicarea asertivă. Cursul a fost susținut de d-na psiholog Sanda Bâtan, care a susținut și celelalte 3 cursuri desfășurate până la sfârșitul proiectului.

Page 6: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

6

O a doua etapă majoră a proiectului a fost Fii creativ! Exprimă-te!, Februarie - Martie 2014. Tinerii și-au descătușat creativitatea și originalitatea prin activități creative, ceea ce a contribuit la exprimarea mai clară a propriei lor identități, a sentimentelor și convingerilor personale. În cadrul acestei etape, au avut loc mai multe activități: Pe 8 Februarie 2014, membrii grupului de inițiativă au organizat o vizită tematică la București, la Galeria Natională de Artă și Muzeul Țăranului Român, un cadru favorabil pentru a discuta despre artă, creație și personalități ce au marcat prin inventivitatea și originalitatea lor, istoria artei.

Page 7: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

7

Pe 8 Martie 2014 a avut loc la Şcoala Zăneşti-Mălureni un atelier de autocunoştere şi dezvoltare personală pregătit şi susţinut de membrii grupului de iniţiativă pentru tinerii elevi din Mălureni. Activitatea nu a fost prevăzută în calendarul iniţial de activităţi, dar membrii grupului de iniţiativă au ţinut să dea mai departe ceea ce ei înşişi au învăţat în cursul de dezvoltare personală din 3-4 februarie 2014. Activitatea a fost astfel un câştig pentru toţi cei implicaţi în proiect.

Page 8: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

8

Un nou curs de 2 zile intitulat „Fii creativ, exprimă-te!”a avut loc în zilele de 29-30 martie 2014. Obiectivul principal al cursului a fost stimularea expresivităţii şi creativităţii, eliminarea blocajelor în exprimarea creativităţii. S-au desfășurat exercitii de stimulare a creativității, exerciții de scriere creativă și sculptură corporală, exercitii de rezolvare a unor probleme în manieră creativă. Tinerii au învățat de asemenea să utilizeze metoda teatru-forum, o formă de teatru creativ prin care spectatorii pot lua locul actorilor. Piesele de teatru forum sunt deseori folosite pentru a dezbate probleme legate de discriminare și respectarea drepturilor omului.

Page 9: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

9

Ca parte a aceleiași etape - „Fii creativ, exprimă-te!”, au avut loc în timpul programului Școala Altfel, două activități destinate elevilor din Mălureni: Cunoaște-te pe tine însuți! și Atitudini, gânduri, idei! Pe 7 respectiv 11 Aprilie 2014. Acestea au avut drept temă principală originalitatea în stil vestimentar, muzical, comportament, atitudini, rolul societăţii şi anturajului în conturarea stilului personal. Folosind experienţa lor de la cele două cursuri de formare la care au participat membrii grupului de iniţiativă au folosit o parte din metode în această activitate pe care ei au organizat-o pentru tinerii elevi din Mălureni.Astfel, după fiecare etapă de învăţare participanţii la cursuri au pus în practică ce au învăţat alături de tineri din Mălureni.

Page 10: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

10

Ȋn luna mai 2014, în cea de-a treia etapă a proiectului nostru , „Nonconformist, dar sănătos, rebel, dar informat” - s-au desfăşurat un curs de formare şi o dezbatere având drept tematică informarea în privinţa comportamentelor asociate unui stil de viaţă sănătos şi prevenirea consumului de alcool, tutun, substanţe etnobotanice (drogurile sociale). Cursul intitulat „Nonconformist, dar sănătos, rebel, dar informat” 17-18 mai 2014 a avut drept obiectiv principal dezvoltarea abilităţîlor de management al stilului de viaţă pentru creşterea calităţii vieţii fizice, psihice, sociale şi ocupaţionale.

Page 11: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

11

Pe data de 21 mai la Şcoala Mălureni a avut loc atelierul de educaţie non-formalat, „Nonconformist, dar sănătos, rebel, dar informat” la care au participat douăzeci de tineri elevi.S-a discutat despre obiceiuri nesănătoase și presiunea grupului. A urmat o discuție legată de stilul de viață, modul de gestionare a timpului și felul în care gestionăm factorii de stres. Pe echipe de lucru, tinerii au fost rugaţi să identifice soluţii pentru diferite probleme şi pentru adoptarea unui stil de viaţă cât mai sănătos. Etapa a patra „Te aştept! Este suficient?” a fost centrată pe prevenirea discriminării şi a prejudecăţilor. Pe 31 mai 2014, douăzeci şi cinci de tineri elevi din Comuna Mălureni au participat la o vizită tematică în oraşul Sibiu. Aici au vizitat: Muzeul de Artă Etnografică, Muzeul Judeţean de Istorie, Turnul Sfatului, Biserica Evanghelică şi au asistat la piese de teatru pentru copii la un festival în aer liber.

Page 12: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

12

Pe 17 iulie 2014 membrii grupului de iniţiativă au pregătit un atelier de educație nonformală având drept tematică prevenirea discriminării, rasismului și xenofobiei, pornind de la activităţile anterioare ce au atins aceleași teme.

Page 13: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

13

A cincea etapă a proiectului nostru „Strategia mea pentru viaţă” a constat într-un curs de formare de trei zile destinat celor douăzeci şi cinci de tineri, elevi de liceu care au participat la toate celelalte cursuri şi au contribuit la coordonarea şi desfăşurarea tutror celorlaltor activtăţi.Locaţia aleasă a fost Tabăra de Tineret de la Ocna Sibiului, județul Sibiu, cursul desfășurându-se între 16 și 18 August 2014. Tinerii au luat parte la sesiuni de lucru ce au abordat tematici precum Autocunoaştere şi alegerea carierei, Ce trebuie să ştiu atunci când aleg o profesie? , Marketing personal, Planul meu de carieră, Planul meu de dezvoltare personală. Acestea au oferit informații extrem de utile pentru tineri, venind după mai multe etape de consolidare și punere în valoare a unor cunoștințe și noi abilități pe parcursul a 9 luni de proiect.

Page 14: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

14

Cea de-a şasea şi ultima etapă a proiectului nostru a marcat şi închiderea proiectului. Activitatea „Sunt eu însumi! Original, creativ, încrezător, pregătit pentru viaţă”! a avut loc la Şcoala Gimnazială Zărneşti, comuna Mălureni, pe 12 Septembrie 2014. Au participat treizeci şi trei de persoane, participanţi la proiect, profesori şi părinţi, membri ai comunităţii. Aceştia au fost informaţi cu privire la obiectivele proiectului, activităţile realizate şi rezultatele obţinute. Membrii grupului de iniţiativă au pregătit fotografii, DVD-uri cu informaţii despre proiect şi i-au determinat pe participanţi să ia parte la o discuţie asupra impactului pe care proiectul l-a avut asupra dezvoltării personale. S-a convenit, de asemenea, asupra unor noi modalităţi de continuare a proiectului.Mai multe activități de diseminare au avut loc în lunile Septembrie – Decembrie 2014 după încheiere activităților.

Page 15: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

15

Pentru a ,,da mai departe,, din ceea ce s-a întîmplat pe parcursul activităților, pe 16 septembrie 2014 la Şcoala Gimanzială nr. 19 „Matei Basarab” a avut loc activitatea Despre voluntariat şi originalitate!, în prezenţa conducerii şcolii, a profesorilor şi a douăzeci de elevi au fost prezentate activităţile şi rezultatele proiectului. Participanţii au fost implicaţi activ într-o sesiune de autocunoaştere şi dezvoltare autopersonală concepută de membrii grupului de iniţiativă pe baza metodelor nonformale utilizate în cadrul cursurilor de formare din cadrul proiectului la care au participat.

Page 16: Brosura Fii original! Creativ, încrezător, pregătit pentru viață!

16

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Parteneri: Școala cu clasele I-VIII Petre Tudose Mălureni, comuna

Mălureni, județul Argeș Colegiul Național Ion C. Bratianu Centrul Europe Direct Argeș - Biblioteca Județeană Dinicu

Golescu Argeș Primăria și Consiliul Local Mălureni, județul Argeș

E-mail: [email protected]

TWebsite: HTTUhttp://imagomundiconects.eu/UT TPagină Facebook: HTTUhttps://www.facebook.com/Asociatia.Imago.MundiUT