branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileinvesteşte în oameni ! fondul...

18
Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 5 Domeniul Major de Intervenţie 5.2. Număr contract: POSDRU/184/5.2/S/154638 Titlul proiectului: Alături de tine schimbăm piaţa muncii – măsuri active de ocupare a şomerilor din mediul rural” Branding personal – sau cum să prezinţi lumii cea mai bună versiune a ta Antrenarea asertivităţii Asertivitatea este calea de mijloc între obedienţă şi dominare, între supunere şi agresivitate. Spre deosebire de abordările agresive, strategiile asertive nu sunt manipulative, intruzive, dispreţuitoare sau abuzive. Persoanele asertive nu prejudiciază imaginea celorlalţi, nu sunt răzbunătoare sau ranchiunoase şi nu creează conflicte inutile, dar nici nu îşi sacrifică nevoile pentru a evita cu orice preţ disensiuni şi posibile tensiuni. Dimpotrivă, asertivitatea este însoţită de conştientizarea faptului că nu orice acord este productiv şi nu orice dezacord este contraAproductiv. Aceasta deoarece abilităţile reflexive şi critice permit îmbunătăţiri ale situaţiei de fapt, dificil de atins în condiţiile când se ajunge la acord formal, în absenţa deliberărilor şi consultărilor. Ce beneficii îţi poate aduce asertivitatea? SăAţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii : să te apreciezi la reala valoare, să te accepţi şi să te iubeşti mai mult Să cultivi relaţii armonioase cu cei din jur Să îţi exprimi întrAun mod acceptabil social şi emoţiile negative (furie, tristeţe, teamă) şi să înveţi să te cunoşti mai bine

Upload: others

Post on 03-Sep-2019

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 5 Domeniul Major de Intervenţie 5.2. Număr contract: POSDRU/184/5.2/S/154638 Titlul proiectului: “Alături de tine schimbăm piaţa muncii – măsuri active de ocupare a şomerilor din mediul rural”

!

Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii!

cea!mai!bună!versiune!a!ta!!

Antrenarea!asertivităţii!!

Asertivitatea)este)calea)de)mijloc)între)obedienţă)şi)dominare,)între)supunere)şi)agresivitate.)Spre)deosebire)de)abordările)agresive,)strategiile)asertive)nu)sunt)manipulative,)intruzive,)dispreţuitoare)sau)abuzive.)Persoanele)asertive)nu)prejudiciază)imaginea)celorlalţi,)nu)sunt)răzbunătoare)sau)ranchiunoase)şi)nu)creează)conflicte)inutile,)dar)nici)nu)îşi)sacrifică)nevoile)pentru)a)evita)cu)orice)preţ)disensiuni)şi)posibile)tensiuni.)Dimpotrivă,)asertivitatea)este)însoţită)de)conştientizarea)faptului)că)nu)orice)acord)este)productiv)şi)nu)orice)dezacord)este)contraAproductiv.)Aceasta)deoarece)abilităţile)reflexive)şi)critice)permit)îmbunătăţiri)ale)situaţiei)de)fapt,)dificil)de)atins)în)condiţiile)când)se)ajunge)la)acord)formal,)în)absenţa)deliberărilor)şi)consultărilor.))

)

Ce)beneficii)îţi)poate)aduce)asertivitatea?))SăAţi)îmbunătăţeşti)calitatea)vieţii):)să)te)apreciezi)la)reala)valoare,)să)te)accepţi)şi)să)te)iubeşti)mai)mult))Să)cultivi)relaţii)armonioase)cu)cei)din)jur))Să)îţi)exprimi)întrAun)mod)acceptabil)social)şi)emoţiile)negative)(furie,)tristeţe,)teamă))şi)să)înveţi)să)te)cunoşti)mai)bine))

Page 2: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

SăAţi)depăşeşti)limitele)(timiditate,)hiperAsensibilitate,)tendinţă)de)învinovăţire,)autoAcompătimire)şi)victimizare)))Să)spargi)cercul)vicios)al)neajutorării)învăţate,)redevenind)puternic(ă))şi)asumânduAţi)rolul)de)participant)activ)la)luarea)deciziilor)care)te)privesc))Să)iei)cuvântul)în)public)fără)trac)şi)fără)aAţi)pune)obsesiv)întrebări)ca:)“Oare)ce)cred)ceilalţi)despre)mine?”L)“Oare)nAo)să)mă)fac)de)râs”)sau)“Cum)să)fac)să)mă)placă)toată)lumea?”))SăAţi)îmbunătăţeşti)starea)de)sănătate)fizică)şi)psihică))A)evita)răbufnirile)tipice)pentru)cei)submisivi,)care)îşi)reprimă)emoţiile)până)când)acestea,)amplificate,)izbucnesc)violent)la)suprafaţă))Să)îţi)dezvolţi)abilităţile)de)comunicare,)persuasiune,)negociere)şi)prezentare)de)sine)(managementul)impresiei)personale,)prin)care)îţi)pui)în)valoare)atuurile)))

Ce)înseamnă)să)fii)asertiv?))SăAţi)exprimi)ideile,)motivele,)credinţele,)sentimentele)în)mod)deschis,)direct,)chiar)dacă)punctul)tău)de)vedere)diferă)radical)de)perspectiva)celorlalţi))Să)nu)te)culpabilizezi,)subAevaluezi)şi)săAţi)faci)mai)puţine)griji))SăAţi)afirmi)drepturile)şî)meritele,)totodată)respectând)şi)recunoscând)drepturile)şi)meritele)celorlalţi))Să)comunici)fără)ezitare)ceea)ce)te)interesează,)să)clarifici)din)start)orice)nelămuriri))Să)formulezi)feedback,)atât)pozitiv,)cât)şi)negativ,)întrAo)manieră)adecvată,)discretă)şi)elegantă,)îmbinând)orientarea)spre)sarcină)cu)cea)spre)relaţii))Să)nu)îţi)fie)teamă)nici)de)succes,)nici)de)eşec)şi,)în)acest)sens,)să)fii)conştient)de)propriile)atuuri,)dar)şi)de)limitele)asumate))Să)refuzi)politicos,)fără)a)provoca)deteriorarea)relaţiei)cu)persoana)în)cauză))Să)previi)sau)să)aplanezi)orice)conflict)interpersonal,)care)constituie)o)sursă)de)stres,)anxietate,)înstrăinare)şi)însingurare)))Exemplu)de)situaţie)în)care)asertivitatea)te)ajută)să)ieşi)din)încurcătură)–)ai)o)mulţime)de)sarcini)de)rezolvat,)dar)colega,)care)poate)fi)foarte)vorbăreaţă,)te)atrage)întrAo)discuţie)particulară)de)autoAcompătimire)pentru)greutăţile)cu)care)se)confruntă.)Reacţia)agresivă)ar)fi:)“Oh,)termină)cu)văicăreala!)Am)problemele)mele”)(pe)un)ton)sarcastic).)Reacţia)pasivă:)să)rămâi)să)asculţi)oricât)timp,)agitânduAte)că)vei)depăşi)termenulAlimită.)Reacţia)asertivă:)“Se)pare)că)ai)probleme.)Regret,)dar)nu)pot)discuta)acum,)am)de)rezolvat)nişte)lucruri)urgente.)Putem)vorbi)mai)târziu,)dacă)vrei”.))

)

Page 3: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Cum)săAţi)antrenezi)asertivitatea?)))Comunicarea)nonAverbală)este)esenţială)în)transmiterea)unei)atitudini)pozitive:)asigurăAte)că)postura,)gesturile)şi)mimica)reflectă)încredere:)fie)că)eşti)în)picioare)sau)aşezat)pe)scaun,)stai)drept,)menţine)contactul)vizual)cu)interlocutorul)(fără)săAl)fixezi)prea)insistent))şi)relaxeazăAte.)Ai)putea)fi)tentat)să)spui)“Uşor)de)zis,)greu)de)făcut”.)Dar)merită)încercat!))Tonul)vocii)este)recomandat)să)fie)suficient)de)ferm)şi)sonor,)fără)a)deveni)prea)apăsat,)insistent,)agresiv)))Încearcă)să)eviţi)critica)nejustificată)prin)argumente)solideL)nu)presupune)că)ştii)care)sunt)motivele)“ascunse”)ale)celorlalte)persoane,)mai)ales)nu)presupune)automat)că)acestea)sunt)negative)))Când)participi)la)o)discuţie,)nu)uita)să)asculţi)şi)să)pui)întrebări.)Este)important)să)înţelegi)şi)perspectiva)celuilaltL)încearcă)să)te)plasezi)în)locul)interlocutorului,)foloseşteAţi)imaginaţia)şi)empatia)(talentul)de)a)te)transpune)în)postura)unei)alte)persoane)şi)a)depune)un)efort)de)înţelegere)a)aştetărilor,)covingerilor,)dorinţelor)care)îi)influenţează)acesteia)comportamentul))))Încearcă)să)găseşti)compromisuri)avantajoase)pentru)ambele)părţi,)de)tipul)soluţiilor)“winAwin”,)şi)să)faci)concesii)inteligente,)dovedinduAţi)măiestria)ca)negociator))

))

)

Cum!să!exprimi!critici!constructive!!!

Ţi)se)întâmplă)să)te)îngrijorezi)că)poţi)periclita)relaţia)cu)un)coleg)dacă)îţi)exprimi)punctul)de)vedere)critic,)oricât)de)legitim)ar)fi)acesta?)Precauţia)îţi)e)justificată,)deoarece)critica)este)o)sabie)cu)două)tăişuri)şi)trebuie)manevrată)inteligent)pentru)atingerea)scopurilor)vizate)şi)evitarea)consecinţelor)negative)neintenţionate.)Desigur,)nu)există)reţete)sau)soluţii)generalAvalabile,)însă)următoarele)recomandări)sunt)utile)în)formularea)criticii)constructive:)

)

•)PăstreazăAţi)amabilitatea)şi)receptivitatea:)înlătură)emoţiile)negative)şi)păstreazăAţi)calmul)şi)simţul)umorului)(abilitatea)de)a)face)haz)de)necaz).)Fii)empatic(ă))în)aAi)arăta)partenerului)de)discuţie)că)îi)înţelegi)abordarea)şi)ai)făcut)şi)tu)greşeli)similare.)Eventual)apelează)la)tehnici)de)relaxare)pentru)a)te)elibera)de)tensiunea)reprimată)înainte)de)a)exprima)critica)))•)Lansează)mesaje)de)tip)„Eu”)sau)„Noi”)(accentuând)apartenenţa)la)echipă))pentru)a)nu)stimula)atitudinile)defensive)şi)argumenteazăAţi)solid)opiniile.)De)exemplu:)„Eu)aş)fi)procedat)altfel)aici,)deoarece…”)sau)„Noi)toţi)trebuie)să)găsim)metode)mai)eficiente)în)

Page 4: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

această)privinţă”)în)loc)de)„Tu)ai)făcut)o)greşeală”.)))•)Critică)acţiunea)sau)un)mod)de)comportament)deficitar,)nu)persoana)însăşi,)venind)cu)date)factuale.)Pentru)a)minimiza)riscul)apariţiei)unor)neînţelegeri)şi)conflicte,)alegeAţi)atent)cuvintele)astfel)încât)să)sugereze)că)este)vorba)de)a)situaţie)specifică)şi)nu)este)atribuită)personalităţii)ca)ansamblu.)Evită)verbul)„a)fi”)(de)exemplu:)„eşti)prea)pesimist”))şi)înlocuieşteAl)cu)verbe)orientate)spre)acţiune)(„Consider)că)ai)accentuat)prea)mult)aspectele)negative)în)această)situaţie”)))

))•)Foloseşte)„tehnica)sandwich”)sau)„îndulcirea)pastilei”:)plasează)feedbackAul)negativ)între)două)remarci)apreciative.)Astfel,)începe)cu)un)aspect)pozitiv)(„Apreciez)că)ai)livrat)proiectul)la)timp”),)continuă)cu)formularea)nonAagresivă)a)criticii)(„Observ)că)evaluarea)a)două)criterii)agreate)anterior)lipseşte)din)raport”),)urmată)de)încă)un)comentariu)valorizant)(„Am)încredere)că)în)viitor)vom)îmbunătăţi)raportul)respectiv”))))•)Exprimă)critica)sub)forma)unei)sugestii)de)îmbunătăţire.)Pentru)aceasta,)e)indicat)să)reflectezi)asupra)implicaţiilor)unei)acţiuni)eronate)şi)săAţi)cenzurezi)reacţiile)impulsive,)cel)mai)adesea)distructive)))•)Dă)feedback)favorabil)în)public)şi)critică)doar)în)particular:)chiar)şi)critica)formulată)constructiv)este)dureroasă)şi)frustrantă)atunci)când)colegii)sunt)de)faţă.)Receptorul)criticii)în)public)o)percepe)ca)un)prejudiciu)ceAi)discreditează)reputaţia)şi)emiţătorul)acestei)critici)este)probabil)săAşi)atragă)antipatia)colegilor))

)

•)Stabileşte)clar)obiectivele)şi)aşteptările,)pentru)a)oferi)premisele)încheierii)unui)„contract)psihologic”.)Aceasta)înseamnă)că)te)asiguri)că)persoana)în)cauză)doreşte)să)îi)transmiţi)feedbackAul,)îl)consideră)relevant)şi)valoros,)şi)că)este)autentic)interesată)să)lanseze)un)proces)de)schimbare.)Astfel)se)aplanează)potenţialele)conflicte)şi)se)deschide)orizontul)unei)dinamici)de)grup)suportiv.)))•)Nu)te)baza)pe)zvonuri)şi)alte)informaţii)din)surse)neoficiale)sau)contestabile)pentru)aAţi)construi)feedbackul.)Acestea)sunt)adesea)infirmate)şi)provoacă)emoţii)negative,)de)respingere.))

Page 5: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

)•)Facilitează)interacţiunile)pozitive,)ţinând)cont)că)fiecare)dintre)noi)doreşte)să)fie)ascultat,)valorizat,)apreciat.)AratăAle)celorlalţi)că)sunt)importanţi)pentru)tine,)eşti)atent)la)nevoile)lor)şi)la)ceea)ce)contează)pentru)ei.)))•)Evită)culpabilizarea)şi)compătimirea,)care)accentuează)frustrarea)şi)emoţiile)negative)asociate)cu)exprimarea)criticii.)))•)Clarifică)orice)nemulţumire)şi)dezacord)imediat,)pentru)a)evita)amplificarea)acestora)în)timp.)În)caz)contrar,)oamenii)se)pot)simţi)nedreptăţiţi)şi)demotivaţi)să)se)mai)implice)în)alte)procese)de)acordare)şi)primire)de)feedback.)))•)Dă)colegilor)„dreptul)la)replică”)–)încurajeazăAi)să)îşi)exprime)perspectiva)asupra)feedbackAului)primit.))

))

!

)

Combaterea)obiceiurilor)nesănătoase)

„Valoarea)ta)netă)în)lume)se)determină)de)regulă)prin)ceea)ce)rămâne)atunci)când)scazi)obiceiurile)tale)rele)din)cele)bune”)Benjamin)Franklin,)inventator)şi)politician)american))))Ai)obiceiuri)care)pot)dăuna)carierei,)dar)şi)vieţii)tale)personale?)Poate)că)îţi)verifici)eAmailul)sau)mesageria)din)telefon)în)timpul)şedinţelor,)poate)întârzii)sistematic)la)diverse)întâlniri).)Poate)că)petreci)prea)mult)timp)în)activităţi)pasive)de)privitul)la)televizor)sau)navigare)pe)Internet.,)care)nu)îţi)pun)deloc)mintea)la)contribuţie)şi)îţi)limitează)potenţialul)şi)orizontul)de)aşteptări.)Obiceiurile)negative)ne)fac)deservicii)şi)ne)pot)prejudicia)dezvoltarea)şi)succesul)în)ceea)ce)întreprindem,)de)aceea)e)important)să)învăţăm)cum)să)le)facem)faţă.)Să)privim)aceste)obiceiuri)în)detaliu)–)de)la)capricii)la)vicii,)explorăm)modul)cum)unele)comportamente)pe)care)le)dobândim)în)cursul)vieţii)devin)obiceiuri,)adevărate)ritualuri,)iar)obişnuinţa)este)a)doua)natură.)))

)

Page 6: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

)Obiceiurile)ne)ajută,)dar)ne)pot)fi)şi)dăunătoare,)în)anumite)situaţii.)Ele)sunt)benefice)pentru)că)ne)fac)să)economisim)energie,)fiind)automate.)Ne)angajăm)în)executarea)lor)fără)prea)multă)reflecţie.)Ne)consolidăm)în)timp)obiceiuri)toxice,)cum)ar)fi:))Întârzierea)sau)amânarea)sistematică))Gândirea)negativă))Bârfele)şi)zvonurile))Rezistenţa)la)schimbare,)opoziţia)faţă)de)tot)ceea)ce)ne)scoate)din)zona)de)confort))Inerţia)şi)pasivitatea,)amorţeala,)comoditatea)sau)atitudinea)defensivă))Luarea)unor)decizii)impulsive,)fără)a)cântări)argumentele)pro)şi)contra))AutoAsabotarea)datorată)încrederii)scăzute)în)sine)şi)unei)imagine)de)sine)precare))MicroAmanagementul)(despicarea)firului)în)patru,)tendinţa)hiperAanalitică)de)focalizare)pe)fiecare)detaliu,)în)dauna)imaginii)de)ansamblu)))Perfecţionism)sau)exces)de)zel)ce)conduce)la)dezadaptare))Desigur,)fiecare)obicei)negativ)poate)avea)şi)conotaţii)pozitive)în)anumite)contexte,)de)pildă)în)domeniul)siguranţei)sau)când)precauţii)suplimentare)sunt)necesare)pentru)reducerea)riscurilor.))

))De)ce)sunt)obiceiurile)rele)atât)de)dificil)de)combătut?)Din)cauza)a)ceea)ce)psihologii)numesc)„scenariul)nostru)de)viaţă”)–)gânduri)inconştiente,)convingeri)care)intră)în)funcţiune)în)mod)automat)şi)care)ne)îndeamnă)irezistibil)spre)eşecul)îmbrăcat)în)aparenţa)unui)tabiet)inofensiv.))Dobândim)moduri)de)reacţie)pe)care)ni)le)întârim)prin)repetare)şi)astfel)le)ancorăm)adânc)în)subconştient.)))Altă)cauză)este)că)obiceiurile)rele)sunt)de)regulă)plăceri)vinovate)în)care)ne)cufundăm,)iar)tentaţia)la)repetiţie)devine)compulsivă)când)vânăm)recompense)interzise)ca)aceea)de)a)mai)dormi)jumătate)de)oră)sau)de)a)te)mai)juca)pe)calculator)până)să)te)apuci)de)ceva)ce)este)chiar)necesar)să)faci.)))Dar)ce)eliberare)simţi)atunci)când,)în)fine,)reuşeşti)să)te)dezbari)de)un)asemenea)obicei!)Iată)câteva)strategii)care)dau)roade:)))CreeazăAţi)un)plan)fezabil!)Pentru)a)scăpa)de)obiceiul)de)a)pierde)vremea)la)televizor,)planificăAţi)atent)ce)ai)de)făcut,)stabileşteAţi)nişte)etape)intermediare.)Nu)încerca)să)iei)măsuri)drastice,)să)renunţi)cu)totul)din)prima,)ci)redu)progresiv)din)intervalul)acordat)acestui)hoţ)de)timp.))

Page 7: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

)Când)ai)construit)un)plan,)adaugă)repere)şi)etape)intermediare)în)lista)toAdo)sau)programul)de)acţiune,)pentru)aAţi)aminti)de)ceea)ce)vrei)să)realizezi.)Pentru)a)evita)recidivele)şi)recăderile,)aminteşteAţi)de)ce)doreşti)să)renunţi)şi)puneAţi)la)încercare)puterea)de)autoAdisciplină)şi)perseverenţă.))

)

))O)altă)metodă)care)dă)rezultate,)potrivit)psihologului)Shawn)Achor,)care)vorbeşte)despre)o)adevărată)„ştiinţă)de)a)fi)fericit”,)este)de)aAţi)autoAimpune)obstacole)în)calea)conduitelor)negative.)De)exemplu,)dacă)ţiAe)greu)să)renunţi)la)obiceiul)compulsiv)de)aAţi)verifica)contul)de)Twitter)sau)de)Facebook,)te)poţi)deconecta)automat)prin)softuri)care)blochează)accesul)(precum)AntiASocial)sau)Freedom))instalate)pe)computerul)personal.)))Pe)cât)posibil,)încearcă)să)eviţi)oamenii,)locurile)sau)situaţiile)care)declanşează)obiceiul)contraAproductiv.)De)exemplu,)impuneAţi)un)număr)maxim)admis)de)vizite)în)magazinul)de)cosmetice)sau)de)highAtech)preferat)–)ca)să)eviţi)cheltuielile)neprevăzute.)))OferăAţi)recompense)simbolice)(laude)verbale)sau)mici)„trataţii”))pentru)a)stimula)repetarea)comportamente)pozitive,)mai)ales)la)început,)când)tocmai)ţiAai)propus)săAţi)schimbi)obiceiurile)şi)ai)nevoie)de)un)supliment)de)motivaţie.))

))CoopteazăAi)şi)pe)ceilalţi!)ImplicăAţi)apropiaţii:)prietenii,)membrii)familiei)şi)colegii)–)spuneAle)despre)planul)tău)de)a)abandona)obiceiurile)dăunătoare)şi)cereAle)sfatul.)))Ei)îţi)vor)urmări)progresele)şi)te)vor)încuraja,)ca)să)eviţi)recidivele.)StrăduieşteAte)să)schimbi)ceva)la)tine,)în)bine!)Înlocuieşte)un)obicei)negativ)cu)altul,)pozitiv.)Dacă)eşti)tentat(ă),)spre)exemplu,)să)vezi)partea)goală)a)paharului)şi)să)critici)constant,)încearcă)să)lauzi,)să)apreciezi,)să)pui)lucrurile)întrAo)lumină)mai)favorabilă.))Sau,)dacă)obişnuieşti)ca)în)timpul)şedinţelor)săAţi)verifici)mailul)/)mesageria,)încearcă)să)fii)mai)activ(ă),)să)iei)notiţe)detaliate)despre)temele)discutate)sau)să)iei)cuvântul)şi)chiar)să)moderezi)discuţia.))

Page 8: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

))

)

Cum!să!faci!o!primă!impresie!memorabilă!(şi!pozitivă)!!

A"începe"cu"dreptul))TeAai)întrebat)vreodată)ce)impresie)faci)celor)din)jur,)cum)te)percep)oamenii)cu)care)interacţionezi,)mai)mult)sau)mai)puţin)apropiaţi?))De)obicei)e)de)ajuns)o)privire)rapidă,)o)„scanare”)de)doar)trei)secunde)pentru)ca)cineva)care)deAabia)teAa)cunoscut)săAşi)formeze)o)primă)impresie)despre)tine.)Superficialitate?)Sau)eficienţă?)))Creierul)nostru)este)aparent)setat)să)prelucreze)esenţialul,)în)condiţiile)unei)avalanşe)de)informaţii,)pe)baza)unor)repere)externe,)direct)vizibile,)precum:)gestica,)mimica,)stilul)de)vestimentaţie,)postura)şi)mersul.)))Înfăţişarea)generală)rămâne)un)puternic)criteriu)de)selecţie,)pe)care)faptele)şi)situaţiile)ulterioare)îl)pot)contrazice,)fără)prea)mare)succes)totuşi.)Această)primă)impresie)persistă)cu)putere)de)verdict)în)care)credem,)iau)contur)convingeri)impermeabile)la)viitoare)contestări,)iar)„Faptele)nu)pătrund)în)lumea)credinţelor)noastre”)(A.)Gide).))Prima)impresie)dă)tonul)relaţiilor)care)urmează,)în)carieră,)precum)şi)în)viaţa)personală.)Cum)poţi)face)o)impresie)grozavă?))

)©)iStockphoto)))

)))Fii"punctual(ă)!O)persoană)pe)care)deAabia)ai)cunoscutAo)nu)este)interesat(ă))de)faptul)că)ai)o)scuză)bună)pentru)întârziere.)PlanificăAţi)o)mică)marjă)de)siguranţă)de)10)minute)pentru)situaţii)neprevăzute)şi,)dacă)totuşi)întârzii,)anunţă)din)timp.)Dacă)nu)ştii)adresa,)ar)fi)util)sAo)cauţi)în)avans.))Fii"tu"însuţi,"simte8te"în"largul"tău!Dacă)nu)eşti)confortabil(ă),)cealaltă)persoană)nu)se)va)simţi)în)largul)ei.)Dacă)eşti)calm)şi)încrezător,)vei)întreţine)o)atmosferă)plăcută,)relaxată,)favorizând)umorul)–)ingredient)de)bază)pentru)cimentarea)unor)relaţii)productive.))Oferă"cea"mai"bună"versiune"a"ta!Conştientizează)rolul)înfăţişării)fizice:)anumite)medii)sunt)mai)formale)şi)mai)stricte)în)privinţa)exigenţelor)vestimentare)(de)exemplu:)băncile)sau)vânzările)–)mai)ales)domeniile)care)presupun)relaţii)directe)cu)clienţii))decât)altele)(industriile)creative,)programare)IT,)cercetare,)publicitate).)Se)spune)că)o)imagine)

Page 9: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

valorează)cât)o)mie)de)cuvinte,)este)valabil)şi)pentru)prima)impresie.)Înfăţişarea)curată,)îngrijită,)hainele)călcate,)pantofii)lustruiţi,)părul)pieptănat)sunt)condiţii)necesare.))

))A)crea)o)impresie)pozitivă)nu)implică)pierderea)originalităţii,)depersonalizarea)sau)conformismul)extrem.)ÎntrAadevăr,)adaptarea)şi)integrarea)sunt)necesare,)iar)exprimarea)individualităţii)trebuie)ajustată)contextului.)))Un)zâmbet)câştigător)este)o)armă)redutabilă)pentru)a)crea)o)bună)primă)impresie.)Un)zâmbet)cald,)încrezător)te)pune)în)valoare)şi)este)un)atu)pentru)orice)relaţie.)Dar)nu)exagera)A)poţi)fi)perceput)ca)nesincer(ă))sau)superficial(ă).))Utilizează)inteligent)comunicarea)nonAverbală)pentru)a)transmite)mesaje)convingătoare)despre)tine.)Stai)drept,)menţine)contactul)vizual,)salută)printrAo)strângere)fermă)de)mână.)Fii)conştient(ă))de)ticurile)nervoase)(scărpinat,)trosnitul)degetelor,)transpiraţie)abundentă))care)pot)compromite)prima)impresie.)))Ai)ceva)în)comun)cu)persoana)nouAcunoscută?)Dacă)da,)o)scurtă)referire)la)liceul)unde)aţi)învăţat,)o)cunoştinţă)comună)sau)o)destinaţie)de)vacanţă)vizitată)de)amândoi)este)de)real)folos.))Atitudinea)pozitivă,)curtenitoare,)energia)şi)entuziasmul)te)ajută)să)faci)faţă)criticilor)şi)emoţiilor.)))Miza)întâlnirii)în)general)face)să)merite)efortul.)))În)final,)de)reţinut:)„Nu$ai$o$a$doua$şansă$de$a$face$prima$impresie”.$)

)

!

!

Cum!să?ţi!„şlefuieşti”!abilităţile!de!prezentare?!!

Page 10: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

))De)reţinut:))Succesul)unei)prezentări)se)măsoară)cel)mai)frecvent)prin)modul)cum)reacţionează)audienţa)şi)cu)ce)rămâne)din)acea)experienţă.)Poate)crezi)că)ai)făcut)o)treabă)grozavă,)însă)dacă)audienţa)nu)a)fost)de)acord)cu)tine,)impresia)îţi)e)contrazisă.))Încă)de)la)începutul)întâlnirii,)află)cât)mai)multe)despre)aşteptările,)nevoile)şi)interesele)lor.)Ce)ştiu)ei)deja)şi)ce)ar)fi)bine)să)reiei?)))CreeazăAţi)o)schemă)a)prezentării,)cu)temele)mari)pe)care)propui)să)le)abordezi,)şi)cereAle)în)avans)feedbackAul)privind)acest)conţinut)–)poate)vor)să)adauge)ceva)sau)nu)îi)interesează)anumite)aspecte,)sau)vor)să)le)dezvolte)pe)altele.)Astfel)vei)crea)anticipare)şi)interes.))

)©)iStockphoto)

))

)Studiază)expresiile)de)pe)faţa)ascultătorilor,)care)sunt)cel)mai)grăitor)feedback.)Zâmbetele,)murmurul)de)aprobare)sau)privirea)atentă)sunt)semne)de)interes,)iar)la)primele)indicii)de)plictiseală)trebuie)să)iei)măsuri)urgent.)))Atunci)când)audienţa)este)mulţumită,)nu)contează)dacă)susţinerea)nu)a)fost)perfectă)sau)nu)ai)reuşit)să)treci)prin)toate)slideAurile.)E)mai)indicat)să)exprimi)informaţia)esenţială)întrAo)formă)cât)mai)sugestivă,)decât)să)înghesui)întrAun)interval)scurt)de)timp)o)mulţime)de)informaţie)organizată)deficitar)sau)incoerent)şi)audienţa)să)rămână)confuză,)frustrată)sau)plictisită.))Dacă)oferi)informaţia)întrAun)format)bine)structurat)şi)incluzi)tehnici)active)de)stimulare)a)atenţiei,)atunci)e)foarte)probabil)săAşi)amintească)ce)ai)spui)–)şi)îşi)vor)aduce)aminte)de)tine.)Iată)câteva)principii)de)structurare)a)informaţiei)care)trebuie)adaptate)în)funcţie)de)tipul)de)prezentare:)

))Identifică)un)set)de)5A7)puncteAcheie)care)săAţi)organizeze)prezentarea)))Nu)include)prea)multe)detalii,)rămâi)la)liniile)esenţiale))Ai)grijă)să)începi)şi)să)închei)în)forţă!)Captează)de)la)început)atenţia)publicului)şi)încheie)cu)un)mesaj)puternic))Foloseşte)din)plin)exemple)din)lumea)reală,)mici)anecdote,)povestioare)şi)metafore)pentru)a)angaja)audienţa)

))Iată)un)tip)de)prezentare)în)cinci)paşi)(secvenţa)motivaţională)a)lui)Monroe):)))

Câştigă)atenţia)publicului)–)foloseşte)un)„cârlig”,)„o)ancoră)sau)momeală”,)cum)ar)fi)o)statistică)surprinzătoare.)Fii)provocator,)nu)calm)şi)monoton))

Creează)o)nevoie)–)convingeAţi)audienţa)că)există)o)problemă,)explicăAle)cum)îi)afectează)şi)de)ce)ar)trebui)să)schimbe)starea)de)fapt))

DefineşteAţi)soluţia)–)explică)cum)crezi)că)trebuie)să)se)acţioneze))

Page 11: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

)

Descrie)cum)arată)o)viziune)detaliată)a)succesului)(sau)eşecului))–)ceva)ce)poţi)vedea,)auzi,)gusta)sau)atinge))

Solicită)audienţei)să)facă)ceva)imediat)–)să)ia)atitudine,)sugereazăAle)să)înceapă)de)undeva,)cu)un)gest)oricât)de)mărunt))

))Nu)folosi)prea)multe)imagini,)grafice)sau)alte)reprezentări,)deoarece)atenţia)este)selectivă)şi)limitată)ca)şi)capacitate)de)cuprindere.)Nu)încărca)slideAurile,)ţine)cont)ca)ele)să)nu)aibă)mai)mult)de)10)rânduri)scrise)(cu)maxim)7A8)cuvitne)pe)rând))şi)/)sau)mai)mult)de)două)chartAuri))Testează)modul)cum)te)încadrezi)în)timp)–)dacă)îţi)închei)prezentarea)la)timp)sau)mai)devreme,)impresia)pozitivă)va)fi)greu)de)şters.)Respectul)pentru)timp)ca)resursa)cea)mai)limitată)de)care)dispunem)denotă)în)final)respect)pentru)oamenii)care)te)ascultă.))Prezentările)în)public)nu)trebuie)să)fie)evitate)ca)traumatizante)şi)înfricoşătoare.)Găseşte)oportunităţi)de)a)exersa)tehnicile)şi)micile)indicii)de)mai)sus,)deoarece)trebuie)să)ştii)şi)cum)să)ambalezi)şi)să)promovezi)lucrurile)importante)pe)care)desigur)că)le)ai)de)comunicat.))

)©)iStockphoto)

))

))

Fereastra!Johari!!

)))„A#i%cunoaşte%pe%ceilalţi%înseamnă%înţelepciune.%A%te%cunoaşte%pe%tine%însuţi%înseamnă%iluminare”)(LaoATzu,)filosof)chinez))))Auto8descoperirea"în"sprijinul"încrederii)Ai)făcut)vreodată)parte)dintrAo)echipă)în)care)deschiderea)era)„regula)jocului”,)în)sensul)că)toţi)membrii)erau)deschişi)unii)faţă)de)ceilalţi?)Deschiderea)de)obicei)se)asociază)cu)eficienţa)şi)este)o)premisă)esenţială)pentru)buna)funcţionare)a)echipei,)prin)

)©)iStockphoto)))

Page 12: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

cultivarea)încrederii.))))Fereastra)Johari)constituie)un)model)de)comunicare)utilizat)pentru)stimularea)autoAcunoaşterii)şi)interAcunoaşterii.)Acronimul)„Johari”)provine)de)la)numele)creatorilor)săi)–)Joseph)Luft)şi)Harry)Ingham,)psihologi)care)lAau)dezvoltat)în)1955.))

)))La)baza)acestui)instrument)stau)două)idei:)Că)poţi)întări)liantul)încrederii,)întrAo)relaţie,)dezvăluind)informaţii)autentice)despre)tine))Că)poţi)înţelege)mai)multe)despre)tine)şi)săAţi)rezolvi)problemele)personale,)cu)ajutorul)sugestiilor)venite)de)la)ceilalţi)))Cu)ajutorul)acestui)model,)poţi)ajuta)membrii)echipei)să)înţeleagă)valoarea)autoAdezvăluirii)şi)îi)încurajezi)să)solicite,)accepte)şi)ofere)feedback)constructiv.)Fereastra)Johari)are)patru)cadrane:)"

"Zona"deschisă)–)cunoscută)de)sine)şi)de)ceilalţi.)Aceasta)include)istoria)ta)„publică”)(biografia)profesională)cuprinsă)în)CV),)conduita)zilnică,)cunoştinţele,)atitudinea,)opiniile)exprimate,)competenţele)puse)în)aplicare))"Zona"ascunsă)–)cunoscută)de)sine,)dar)nu)şi)de)ceilalţi)(de)exemplu,)intenţii)şi)emoţii)pe)care)nu)le)dezvălui)))"Zona"oarbă)–)cunoscută)de)ceilalţi,)dar)nu)şi)de)sine)(inclusiv)informaţii)simple)la)care,)dintrAun)motiv)sau)altul,)nu)ai)acces,)dar)şi)aspecte)profunde)de)care)nu)eşti)conştient)–)de)pildă,)sentimente)de)inferioritate,)culpabilizare,)inadecvare)sau)incompetenţă)/)lipsă)de)valoare).)Este)adesea)dificil)să)te)confrunţi)cu)asemenea)„demoni”)interiori,)dar)vestea)bună)este)că)ei)pot)fi)înfrânţi)şi)îmblânziţi)atunci)când)ceilalţi)îi)recunosc)şi)ai)puterea)să)îi)priveşti)în)faţă.))"Zona"necunoscută)–)nici)de)sine,)nici)de)ceilalţi)))

))Prin)receptivitate)la)feedbackAul)celorlalţi)putem)minimiza)zona)oarbă.)Prin)autoAdezvăluire)şi)poveşti)de)viaţă)personală)putem)reduce)obscuritatea)sau)extensia)zonei)ascunse.)Prin)autoAdescoperire)şi)explorare)împărtăşită,)cortina)din)culisele)zonei)necunoscute)se)poate)ridica.))))Scopul)principal)este)lărgirea)zonei)deschise)şi)micşorarea)tuturor)celorlalte)zone.)Zona)

Page 13: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

deschisă)este)cel)mai)important)cadran,)deoarece)oamenii)devin)mai)cooperanţi)şi)productivi,)pe)măsură)ce)schimbă)feedback.)Totuşi,)informaţiile)personale)care)pot)cauza)un)prejudiciu)de)imagine)şi)nu)au)implicaţii)profesionale)este)indicat)să)nu)le)dezvăluim,)pentru)a)nu)fi)folosite)împotriva)noastră.)))Înainte)să)oferi)feedback,)asigurăAte)că)destinatarul)este)pregătit(ă))să)îl)primească:)cereAi)eventual)consimţământul)şi)introduAl)treptat)în)subiect,)pentru)a)nuAl)prinde)pe)picior)greşit,)cu)riscul)de)activare)a)mecanismelor)de)apărare)a)Eului.)Există)diferenţe)considerabile)între)culturi)şi)indivizi,)privind)reacţia)la)feedback,)aşa)încât)o)pregătire)preliminară)este)binevenită.))

)©)iStockphoto)

Optimismul!ca!strategie!pentru!dezvoltarea!personală!!

Optimismul)şi)pesimismul)sunt)orientǎri)care)îşi)pun)amprenta)asupra)personalitǎţii)noastre.)Ele)se)referă)la)“cuvântul"din"suflet”:"optimistul"poartǎ"“da”8ul"în"suflet,"pesimistul"–"

pe"“nu”."Pesimistul)se)învinuieşte)pentru)eşecuri,)iar)succesele)le)atribuie,)dimpotrivǎ,)forţelor)externeL)el)priveşte)nereuşitele)ca)permanente)şi)implacabile,)iar)succesele)–)ca)accidentale.))Optimiştii)sunt)constant)predispuşi)să)creadă)cǎ)lucruri)bune,)mai)degrabǎ)decât)rele)se)vor)întâmpla.)Ei)au)speranţa)„incurabilă”)întrAun)viitor)luminos)şi)convingerea)că)nu)există)probleme,)doar)soluţii.)A)vedea)ceea)ce)este)de)câştigat)când)altceva)se)pierde,)a)cǎuta)beneficii)inaparente)şi)semnificaţii)atunci)când)apar)dificultǎţi)sunt)manifestări)tipice)spiritelor)optimiste.)))

)

Page 14: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Cu)alte)cuvinte,)optimiştii)reuşesc)sǎ)vadǎ)paharul)pe)jumǎtate)plin.)Optimismul)menţine)concentrarea)pe)scop)şi)susţinerea)prin)efort)voluntar)şi)perseverenţă.)))Originile)orientǎrii)cǎtre)optimism)sau)pesimism)nu)sunt)complet)elucidate.)Învǎţarea)socialǎ,)educaţia)formalǎ)şi)mai)ales)cea)informalǎ)au)un)rol)esenţial)în)constituirea)acestei)orientări.)Învăţăm)din)reacţiile)celor)din)jur,)şi)adoptăm)o)perspectivă)optimistă)atunci)când)avem)modele)sociale)în)acest)sens.))

Cum"foloseşte"psiho8terapia"optimismul"care"vindecă?))Optimismul)depinde)şi)de)formarea)educaţională)şi)traiectoria)de)carieră.)Frecvent)se)aplicǎ)teste)de)orientare)optimistă/pesimistă)(numită)uneori)„stil)atribuţional”))în)selecţia)personalului)şi)în)orientarea)profesionalǎ)şi)vocaţionalǎ.)Un)optimism)dezvoltat)–)chiar)debordant)–)este)o)calitate)evidentǎ)în)posturile)cu)grad)ridicat)de)stres,)frustrǎri,)în)care)se)întâmpinǎ)respingeri)frecventeL)poziţii)care)necesitǎ)spirit)de)iniţiativǎ,)perseverenţǎ)şi)îndrǎznealǎ.)))Asemenea)exemple)sunt:)brokerajul,)relaţiile)cu)publicul,)vânzǎrile,)colectarea)de)fonduri,)joburile)creative,)foarte)competitive)sau)epuizante.)))În)schimb,)existǎ)poziţii)în)care)este)nevoie)de)o)dozǎ)sporitǎ)de)“pesimism)flexibil”)sau)de)realism)ponderat,)aşa)cum)se)întâmplǎ)în)domenii)care)presupun)analize)şi)evaluǎri)precise)ale)realitǎţii.)))Pesimiştii)moderaţi)funcţioneazǎ)foarte)bine)în)domenii)ca:)proiectarea,)cercetarea,)evaluǎri)tehnice)şi)de)costuri,)contabilitate,)control)financiar,)drept)(dar)nu)litigii),)administrarea)unei)afaceri,)statisticǎ,)managementul)riscului,)controlul)calitǎţii,)corecturǎ.)

))În)terapia)cognitivAcomportamentalǎ,)se)aplicǎ)soluţii)pentru)dezamorsarea)gândirii)negative)alimentată)de)atitudinea)pesimistǎ.)Un)model)de)restructurare)cognitivǎ)prin)optimism)flexibil)este)ABCDE:)))A)–)adversitate)întâlnitǎ)(situaţia)declanşatoare)concretǎ)L))B)–)credinţǎ)(engl.)“belief”)L)C)–)consecinţeL)

Page 15: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

D)–)disputareL)E)–)energizare.)))Iatǎ)un)exemplu)de)aplicaţie)a)modelului)pentru)combaterea)pesimismului:))A)–)Adversitate:)“Nu)am)reuşit)să)termin)proiectul)la)timp)şi)şeful)miAa)făcut)observaţie”.))B)–)Credinţa:)“Mǎ)dispreţuieşte)şi)acum)toţi)colegii)mă)consideră)un)incompetent”.))C)–)Consecinţa:)“Am)fost)foarte)trist)şi)aş)fi)vrut)sǎ)intru)în)pǎmânt)de)ruşine”.))D)–)Disputare:)“Dacǎ)şeful)mAa)criticat,)nu)înseamnǎ)neapǎrat)cǎ)mǎ)dispreţuieşte.)E)jobul)lui)să)facă)asta,)şi)a)fost)corect,)nu)mAa)jignit.)Au)mai)păţit)şi)alţi)colegi)deAai)meiL)adevărul)e)că)nu)miAam)respectat)cuvântul”.))E)–)Energizare:)“Încǎ)sunt)un)pic)trist)cǎ)am)păţit)asta,)dar)îmi)revin.)Am)să)învăţ)pentru)data)viitoare)să)fiu)mai)eficient”.)

)

"

"

"

Procesul!SPA!–!cum!să!descoperi!munca!pe!care!o!iubeşti!!

))AminteşteAţi)de)un)moment)când)lucrai)la)un)proiect)pe)care)îl)iubeai.)Nu)simţeai)când)zboară)timpul,)atât)erai)de)încântat(ă))de)ceea)ce)făceai,)de)drumul)în)sine)şi)nu)doar)de)încercarea)de)a)ajunge)la)destinaţie.)))Cel)mai)probabil,)colaborai)bine)cu)colegii,)munca)îţi)aducea)un)sentiment)de)împlinire)şi)te)solicită)îndeajuns)încât)să)simţi)că)realizezi)întrAadevăr)ceva)important.)Atunci)când)rezonăm)astfel)la)un)proiect)şi)ne)implicăm)în)realizarea)sa,)munca)devine)pură)distracţie)şi)strădania)dă)roade.)))Dacă)lucrăm)constant)la)asemenea)proiecte,)ne)simţim)fericiţi,)productivi,)optimişti)şi)foarte)angajaţi.)Cum)putem)deci)să)facem)exact)ceea)ce)ne)place,)nici)mai)mult)nici)mai)puţin)decât)ceea)ce)reflectă)pasiunea)noastră?))O)modalitate)pentru)a)obţine)recompense)

)©)iStockphoto)))

Page 16: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

intrinseci)este)utilizarea)modelului)SPA)(dezvoltat)de)profesorul)de)la)Harvard)şi)autorul)de)bestAsellerAuri)Tal)BenAShahar,)în)lucrarea)„Happier”),)un)acronim)pentru:))

))Semnificaţie)–)ce)îmi)dă)sens)şi)direcţie)în)viaţă,)ce)contribuie)la)împlinirea)mea?))Plăcere)–)ce)îmi)face)plăcere)şi)îmi)aduce)emoţii)pozitive?))Atuuri)–)care)sunt)punctele)mele)tari,)pe)care)le)pot)valorifica?))Pentru)a)afla)ce)anume)are)relevanţă)personală)şi)îţi)aduce)împlinire,)începe)prin)aAţi)defini)valorile)care)te)ghidează.)De)exemplu,)poţi)găsi)semnificaţie)în)ajutorarea)celorlalţi,)învăţarea)unei)noi)competenţe)sau)asimilarea)unui)mod)de)lucru)inovator,)sau)în)a)acorda)un)sfat)unui)prieten)pentru)a)depăşi)un)moment)dificil.)))Apoi,)fă)o)listă)cu)lucrurile)care)îţi)fac)plăcere,)nu)doar)cele)asociate)muncii,)dar)şi)hobbyAuri,)interese)şi)orice)altceva)care)îţi)aduce)mulţumire)şi)bucurie.))

))Fă)şi)o)recapitulare)a)punctelor)tale)tari.)Ţine)cont)că)acest)efort)poate)fi)dificil,)deoarece)îţi)vezi)calităţile)ca)de)la)sine)înţelese)sau)implicite.)Poate)că)ţi)se)par)atât)de)fireşti)că)nu)mai)conştientizezi)empatia)sau)gândirea)ta)pozitivă,)optimismul)sau)capacitatea)de)a)te)mobiliza)şi)a)te)înflăcăra)pentru)o)cauză)sau)abilitatea)de)a)învăţa,)a)intui)sau)a)„prinde)din)aer”,)a)„fura)meserie”.)O)cale)de)a)completa)imaginea)despre)propriile)calităţi)este)de)a)cere)părerea)celor)care)te)cunosc)bine:)familie,)colegi)şi)şeful,)prieteni)apropiaţi.))Explorează)apoi)elementele)care)se)suprapun)şi)trasează)o)paralelă)între)semnificaţie,)plăcere)şi)calităţile)tale)personale)pentru)a)găsi)reperele)celor)mai)interesante)proiecte.)De)exemplu,)poţi)găsi)împlinire)în)a)face)oamenii)fericiţi,)îţi)poate)face)plăcere)săAi)ajuţi)pe)ceilalţi,)iar)o)calitate)definitorie)pentru)tine)poate)fi)capacitatea)de)a)rezolva)probleme.)))Iată)trăsăturile)proiectelor)în)care)este)recomandabil)să)te)implici.)În)situaţia)ideală¸vei)putea)găsi)proiecte)care)se)suprapun)în)toate)cele)trei)arii,)dar)îţi)vor)plăcea)şi)sarcinile)care)au)corespondent)în)doar)două)dintre)ariile)menţionate.))

))În)chip)de)concluzie)generală,)nu)te)grăbi)şi)făAţi)timp)pentru)această)călătorie)spre)tine)însuţi.)Vei)măsura)răsplata)în)mai)mult)entuziasm)şi)mai)multe)zâmbete)în)fiecare)zi.)De)exemplu,)Maria)a)parcurs)acest)exerciţiu)şi)au)rezultat)următoarele)

Page 17: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

concluzii:) Semnificaţie" Ajutorarea)membrilor)echipei)care)se)străduiesc)cu)munca) AAi)învăţa)pe)ceilalţi)noi)abilităţi) A)soluţiona)probleme)dificile) Plăcere)Muzica)reggae) Jogging) A)cunoaşte)oameni)noi) A)citi) Atuuri"personale) A)fi)organizată,)a)pune)totul)în)ordine) AAi)susţine)pe)ceilalţi) AAşi)antrena)empatia) A)rezolva)probleme) A)rămâne)calmă)în)situaţii)de)criză))

))După)ce)a)comparat)cele)trei)liste,)ea)a)descoperit)că)i)se)potriveşte)cel)mai)bine)să)se)dedice)pentru)o)cauză)umanitară,)să)ajute)bătrâni)sau)copii)şi)săAşi)dezvolte)astfel)empatia.)Prin)urmare,)a)luat)decizia)să)se)implice)în)acţiuni)de)voluntariat)şi)să)fie)mentor)pentru)colegii)noi,)facilitânduAle)acomodarea)în)companie.)))Alte)instrumente)pe)care)le)puteţi)utiliza)sunt:)ancorele)carierei)(Edgar)Schein))şi)interesele)vocaţionale)propuse)de)Holland)(despre)care)vom)vorbi)în)articole)viitoare).)Un)manager)poate)folosi)procesul)SPA)în)alocarea)de)sarcini)şi)proiecte)corespunzătoare)înclinaţiilor)fiecărui)membru)al)echipei)şi)atunci)când)doreşte)să)îi)sprijine)pentru)dezvoltarea)carierei)în)direcţia)dorită.))

)

!

)

Page 18: Branding!personal!–!sau!cum!să!prezinţi!lumii! cea!mai ... fileInvesteşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

)

))Simplul)fapt)cǎ)o)situaţie)este)nefavorabilǎ)nu)echivaleazǎ)neapǎrat)cu)o)catastrofǎ.)Cel)mai)important)este)sǎ)desprindem)semnificaţia)şi)utilitatea)unui)eveniment)pentru)noi,)miza)şi)interesul)cu)care)îl)valorizǎm.)Cu)alte)cuvinte,)să)învăţăm)din)greşeli.)Din)acest)punct)de)vedere,)pentru)a)ne)urmǎri)eficient)interesele)şi)a)ne)pune)la)adǎpost)de)nenumǎraţii)stresori)din)mediu,)se)recomandǎ)sǎ)practicǎm)un)optimism)flexibil,)“cu)ochii)larg)deschişi”.)))Astfel,)nu)negăm)problemele)dintrAun)turn)de)fildeş)al)vieţii)în)roz,)însǎ)le)tratăm)cu)luciditate)şi)cu)oarecare)degajare,)o)punere)întrAun)context)mai)larg)care)ne)ajutǎ)sǎ)pǎstrǎm)simţul)proporţiilor.))

)Optimismul)este)un)antidot)puternic)împotriva)anxietăţii,)a)neliniştilor)care)ne)perturbă)armonia.)Un)pesimist)şi)un)optimist)pot)aprecia)diametral)opus)unul)şi)acelaşi)eveniment.)Diferenţa)de)perspectivǎ)este)grăitor)ilustratǎ)de)un)psiholog)necertificat:%“Un%pesimist%vede%dificultatea%din%fiecare%oportunitate,%iar%un%optimist%vede%oportunitatea%din%fiecare%dificultate”%(Sir%Winston%Churchill).%%%)

)

)!