Efectul aritmetic se referă la faptul că atunci când rata fiscalitatii scade și veniturile

fiscale (exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz con-trar, când rata fiscalitatii

creşte, efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil să

crească.

Efectul economic, însă, conduce la un impact pozitiv al scăderii ratei de fiscalitate asupra

muncii şi productiei şi, deci și asupra bazei de impozitare. În schimb creşterea ratei fiscalitatii va

avea un efect economic invers, de penalizare a partici-pării la activitatile impozabile.

Astfel, efectul aritmetic va actiona întotdeauna invers fata de efectul economic. În

momentul combinării celor două tipuri de efecte, consecintele modificării ratei de fiscalitate

asupra veniturilor fiscale nu mai sunt atât de evidente.

XXXXXXXX

În abordarea politicii fiscale trebuie stabilit mai întâi, conceptul de politică fiscală, sfera

politicii fiscale, obiectivele şi rolul acesteia. Politica fiscală reprezintă o component esenţială a

politicii bugetare considerată ca fiind un ansamblu de măsuri iniţiate şi implementate de guvern,

prin intermediul bugetelor publice, în scopul realizării şi menţinerii echilibrului macroeconomic

în economia reală. Intervenţia statului, în cazul politicii fiscale, îşi face simţită prezenţa prin

intermediul unor procese specific financiarfiscale precum: asigurarea echilibrelor bugetare,

alocarea cheltuielilor bugetare şi formarea prin impozite şi taxe a veniturilor bugetare. Politica

fiscală poate fi definită şi ca o formă de intervenţie indirect a statului în economie, aplicabilă pe

piaţa bunurilor şi serviciilor, intervenind cu precădere la ajustarea dezechilibrelor

macroeconomice interne, modificarea ei fiind dificilă şi lentă. Politica fiscală este strict şi total

reglementată juridic, asigurată prin forţa legii, efectul aplicării acesteia în economie simţindu-se

imediat. În sens larg politica fiscală este desemnată în cadrul autorităţilor publice de încasare şi

utilizare a resurselor indispensabile consumului public procurării de servicii şi bunuri publice.

Conceptul de politică fiscală are la bază eficienţa fiscală şi un randament ridicat care va

asigura venituri cât mai mari la bugetul de stat. Această politică are în vedere stimularea activităţii

economice, a investiţiilor, asigurarea protecţiei sociale şi deasemeni susţinerea unui principiu

moral/juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia în contribuţia individual la constituirea

veniturilor. Cu alte cuvinte politica fiscală are în vedere fixarea volumului şi a locurilor de unde

provin resusele de alimentare a fondurilor financiare din sectorul public, procedee de prelevare

care vor fi utilizate, a obiectivelor şi modalităţilor de creare a acesteia prin intermediul

instrumentelor sale specific reprezentate de taxe şi impozite.

Politica fiscală vizează ansamblul deciziilor cu ajutorul cărora se realizează modelarea

sistemului fiscal, din punct de vedere structural, şi se asigură funcţionarea acestuia, în scopul

obţinerii finalităţilor dorite de managerii publici cu putere de decizie în acest domeniu1.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxAutorităţile publice folosesc politică fiscală în scopul atingerii unor ţinte nefiscale, de

natură economică precum modificarea proceselor economice, rectificarea ciclului economic,

eliminarea dezechilibrelor economice. În continuare având în vedere direcţiile spre care se

îndreaptă politica fiscală putem enumera ca obiective principale ale politicii fiscale următoarele:

• alimentarea bugetului cu resurse financiare necesare realizării funcţiilor statului;

• stabilizarea economică prin care se urmăreşte: realizarea unei rate înalte de creştere

economică; atingerea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă; asigurarea stabilizării

preţurilor şi menţinerea sub control a inflaţiei; realizarea echilibrului balanţei comerciale şi a

balanţei de plăţi externe;

• reglarea economiei şi redresarea creşterii economice; relaţiile între fiscalitate, pe de o

parte, reglarea economiei şi relansarea creşterii economice, pe de altă parte, sunt relaţii de

inderdependenţă şi reciprocitate.

• restructurarea şi readaptarea economiei la cerinţele modernităţii şi performanţei

economice

La fel de importante sunt si obiectivele sociale pe care le urmăreste să le realizeze

politica fiscală prin diverse activităti ce vizează reduceri, scutiri de impozite pentru unele

categorii socio-profesionale, supraimpozitarea unor activităţi sau produse cu caracter distructiv

asupra persoanei, etc.2

1 Dimișcă Carmen Iolanda Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, anul III Academia de Studii Economice din Bucureşti “Politici fiscale şi bugetare de relansare a economiei României” colecția working papers ABC-ul LUMII FINANCIARE, nr.1 – 2003 pdf. http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC1_2013/Lucrari/2.11.pdf acesat la data de 12.12.2014

2 Richard A.Musgrave ,Peggz B.Musgrave - Public Finance in Theory and Practice, Mc.graw Hill Book, New York,1984, p. 6-21.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxEconomistul Richard Musgrave a identificat trei funcţii ale politicii fiscale

interconditionate şi corelate cu rolul statului în economie: de alocare, de distribuţie şi de

stabilizare3. În continuare vom analiza aceste trei funcţii ale politicii fiscale specificând rolul

fiecăreia în economie

Politica fiscală are rol alocativ astfel aceasta stabileşte atunci când statul trebuie să

intervină în economie pentru a corija eşecurile pieţei prin identificarea formelor acestora şi

deasemeni prin alocarea eficientă a resurselor pentru evitarea şi reducerea lor. Atunci când se are

în vedere corectarea procesului de alocare/realocare a resurselor cu ajutorul politicii fiscale,

prezenţa statului în economie se resimte prin efectuarea analizei principalilor factori care conduc

la o dereglare a pieţei. Aceşti factori sunt reprezentaţi de bunurile publice, bunurile de

merit/nemerit, externalitătile, puterea de monopol şi asimetriile şi imperfecţiunile informaţional.

Un alt rol îndeplinit de politica fiscală, în concepţia economistului Musgrave, este cel

distributiv. Acest rol decurge din existenţa unor inegalităţi în repartiţia veniturilor care se pare că

este imposibil de eliminate. În dorinţa de a îndeplini cât mai bine acest rol politica fiscală trebuie

să îndeplinească un set de cerinţe: eficienţa prin stimularea tuturor agenţilor economici în

obţinerea de rezultate în economie, solidaritatea prin legătură strânsă de acţiune care se referă la

cei aflaţi temporar în perioade dificile, echitatea atunci când indivizii care participă la viaţa

economică trebuie să fie remuneraţi ţinând cont de capacitatea de produce realizată şi creşterea

economică în contextul în care fundamentarea politicii fiscale trebuie să susţină şi să încurajeze

creşterea PIB-ului pe o perioadă îndelungată de timp.

Rolul politicii fiscale de stabilizare a vieţii economice este dependent de poltica bugetară 4

aplicată, precum şi de poltica de dezvoltare regională promovată în ţara noastră. Constatăm că

prin intermediul bugetului de stat se determină un raport între veniturile publice constitute în

proporţie de peste 90% din impozite şi taxe şi nevoi sociale pentru care se efectueza cheltuieli

publice, urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia sarcinilor fiscale asupra membrilor

societăţii. Cu ajutorul celeilalte politici şi anume politica de dezvoltare regională se specifică

anumite facilităţi de care profită întreprinzători din regiunile/zonele ale căror grad de dezvoltare

economică este redus faţă de restul ţării.

3 Corduneanu C – Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Ed. CODECS, Bucuresti, 1998, p 3794 Nuta A si Nuta F - Politici si mecanisme fiscal-bugetare, Ed. Europlus, Galati, 2009, p. 19

Ca mecanism de influenţare a activităţii economice şi sociale, sistemul stabilizator se

bazează pe două compenente esenţiale şi anume cheltuielile publice şi impozitele. În baza

conceptelor privind construcţia şi funcţionarea acestui mecanism s-a ajuns la conturarea

“sistemului stabilizatorilor încorporate” de către economiştii neoclasici, dintre care se distinge, în

mod deosebit P.A.Samuelson. Acest sistem, având în vedere impozite şi cheltuieli publice,

principalii stabilizatori încorporaţi prin politica fiscală în mecanismul economiei de piaţă, mai

include şi alte componente de esenţă financiară cum sunt contribuiile pentru asiguari sociale şi

ajutoarele de şomaj etc. Prin intermediul acestui sistem stabilizator se urmăreşte contracararea

unor fenomene cu caracter destabilizator precum recesiunea, criză, şomajul etc care perturbă

procesele economice şi sociale, respective stimularea evoluţiei pozitive a acestor procese.

Expresie a deciziilor de politică fiscală, sistemele fiscale evaluate tind să atenueze într-o anumită

măsură fluctuaţiile ciclice ale economiilor, fără însă a putea să le elimine în mod integral.

Acţiunea stabilizatoare se datorează flexibilităţii automate a fluxurilor încasărilor fiscale care au

tendinţe descrescătoare în recesiune şi crescătoare în perioadele inflaţioniste, dar şi de creştere

sănătoasă a economiei. În caz de recesiune a economiei, stoparea acesteia şi relansarea creşterii se

realizează prin intervenţia statului. În perioada de stagnare temporară, creşterea deficitului bugetar

poate stimuli cerearea agregată şi îmbunătăţi starea economiei. În cazul în care fenomenul

inflaţionist ia amploare majorarea automată a încasărilor fiscale reprezintă o frână sau un

dividend fiscal care are un efect benefic pentru economie. În momentul în care în economie are

loc o creştere sănătoasă şi prudentă, fiind utilizaţi aproximativ toţi factorii de produce, perioadă

în care tendinţele inflationsite şi deflationsite nu se resimt, creşterea în mod automat a încasărilor

fiscale reprezintă o frână fiscală care inhibă o creştere a economiei. Flexibilitatea automată a

sitemelor fiscale moderne este accentuată de cuprinderea în structura acestora alături de

impozitul pe veniturile persoanelor fizice, a impozitului pe societate şi a impozitelor pe venitul

consumat. Acestea au rolul de a stabiliza economia prin tendinţa de nivelare a fazelor ciclurilor

economice.