Bisturiul, ca instrument folosit in chirurgie, pentru a face incizii, a fost mentionat in scris, pentru prima data, in 1564, de catre anatomistul francez Ambroise Pare, in cartea Zece carti de chirurgie, cu un inventar al instrumentelor necesare

Bisturiul, ca instrument folosit in chirurgie, pentru a face incizii, a fost mentionat in scris, pentru prima data, in 1564, de catre anatomistul francez Ambroise Pare, in cartea Zece carti de chirurgie, cu un inventar al instrumentelor necesare. Cunoscut in epoca drept chirurgul campurilor de batalie, deoarece a fost neobosit in a trata soldatii raniti in lupte, intr-o perioada in care armele de foc incepusera sa castige teren, Pare descrie, cu exactitate, bisturiul pe care il utiliza in diversele interventii medicale sau pentru disectiile in scop stiintific. Tot lui ii apartine si celebra expresie pe care si medicii de astazi o utilizeaza adeseori doctorul trateaza, Dumnezeu vindeca.

Cuvantul bisturiu, potrivit opiniei eruditului francez Pierre Huet, provine de la numele localitatii Pistori, unde, cu secole in urma, se fabricau tot felul de instrumente medicale, denumite generic pistoriensis gladii. Bisturiele aveau forma unor mici cutite, alcatuite dintr-o lama dreapta sau curbata, foarte ascutita, fixa sau pliabila, si dintr-un maner.

Daca in textele medicale, bisturiul este pomenit abia in secolul al XVI-lea, in realitate, acest obiect era cunoscut inca din antichitate. Descoperirile arheologice atesta existenta unor cutite din silex (cremene), in epoca de piatra (in jurul anului 8000 i.Hr), care serveau la taierea craniilor. Se presupune ca o astfel de operatie se facea, potrivit mentalitatii timpului, pentru a permite eliberarea demonilor care provocau simptomele, despre care astazi se stie ca sunt generate de epilespsie si cefalee. Cel care descrie, pentru prima data, un cutit chirurgical, similar bisturiului, este Hipocrate, parintele medicinei. El foloseste termenul macairion, derivat din machaira, o veche sabie prevazuta cu o singura lama si un punct foarte ascutit, fix, care putea perfora cu mare usurinta. Se pare insa ca aceasta forma primitiva de bisturiu era utilizata sporadic, avand in vedere faptul ca, la vremea respectiva, principala limitare instudiul anatomiei umanevenea tocmai din insuficinta cunoastere a organelor interne.