BuletinParohial

ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN CELE DOUĂ AMERICI

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ din SEATTLE“Sfinţii Parinţi Ioachim şi Ana”

SINAXARSemnificatia Hramului pentru o BISERICA

Fiecare biserică, că vorbim de Biserică-locaş de comuniune şi închinare şi Biserică-comunitate de credincioşi ai lui Hristos şi împreună cu Hristos, deci cu sau fără lăcaş de închinăciune poartă dintru început ocrotirea Lui Hristos, a Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau a unor Sfinţi. În afară de protecţia lăcaşului de cult, ziua de hram sau de cinstire a ocrotitorului reprezintă pentru credincioşi un eveniment care are multe caracter-istici importante. Vom aminti în primul rând caracterul istoric al lăcaşului de

cult unde predomină, desigur, timpul şi raza de trăinicie a lăcaşului din cea mai cunoscută dată de înfiinţare; în al doilea rând caracterul duhovnicesc al hramului

care stă în strânsă legătură cu ocrotitorul sau sărbătoarea de cinstire anuală; în al treilea rând amintim caracterul misionar actual al lăcaşului de cult, adică situaţia în care el se prezintă cu noutăţile şi realizările până la momentul actual.Caracterul istoric ne obligă să purtăm evlavie faţă de înaintaşii creştini care au înălţat cu multă credinţă şi sacrificiu lăcaşul de cult, sau în cazul nostru celor din dispora au sprijin primele demersuri de înfiinţare ale bisericii ca şi comuni-tate de credincioşi. Nu este la îndemână gândul că au fost oameni cinstitori de Dumnezeu care şi-au arătat credinţa prin fapte, prin fapte ziditoare. Multor biserici li se ştie oarecum anul înfiinţării sau începerii construcţiei. Istoria unui lăcaş de cult trebuie să ne aşeze înainte amintirea vie a celor care au ajutat într-un fel sau altul la infiintarea comunitatii sau la construirea unui sfânt altar euharistic. Caracterul istoric prezintă un sens al datei de început şi al ctitorului principal dimpreună cu ceilalţi ostenitori. Car-acterul istoric al lăcaşului ne îndatorează să păstrăm în bună rânduială şi toate obiectele de cult, cărţile şi odoarele care în vremuri îndepărtate erau lucrate manual cu cele mai bune şi preţioase materiale în cazul bisericilor vechi, sau să ducem mai departe jertfelnicia celor dintru început pentru bisericile mai noi. Toate acestea constituie istoria de cinstire şi evocare a fiecărui lăcaş de cult. O isto-rie care prezintă un început de existenţă, un ctitor, credincioşii de atunci, zugravii şi lucrătorii de artă ai odoarelor bisericeşti, preoţii şi toţi slujitorii altarului şi tot ceea ce a însemnat trecerea prin timp a celor care au fost implicaţi în întemeierea unui sfânt lăcaş.

Anul 2, No. 5, Septembrie 1, 2013

Sinaxar 1

Sfinții Parinți Ioachim și Ana, modele de viețuire creștină 2

Troparul Sfinților Părinți Ioachim și Ana 5

Condacul Sfinților Părinți Ioachim și Ana 5

Rugăciune către părinții Ioachim și Ana 5

Textele Sfintei Scripturi 5

Programul Liturgic Septembrie 2013 6

Anunțuri 7

Caracterul duhovnicesc ne pune în relaţie cu tot ceea ce înseamnă viaţa creştină trăită în fiecare lăcaş, bazată pe ocrotirea şi sprijinul sfântului sau sărbătorii în cinstea căruia a fost zidit sau se va zidi. Caracterul duhovnicesc prezintă cu adevărat minunile scrise sau poate cele mai multe nescrise ale existenţei religioase. Orice lăcaş fiinţează cu un specific aer duhovnicesc. Duhovnicia sau

religiosul caracteristic unui lăcaş de cult îşi are rădăcinile şi în duhovnicul sau slujitorul duhovnicesc a cărui amintire devine o carte ilustrată cu fapte ale unui sfânt. Caracterul duhovnicesc se bazează pe continuitatea Liturghiei săvârşite de-a lungul vremurilor. Împărtăşirea din acelaşi sfânt potir ca unitate a multor credincioşi, o mărturisire realizată succint prin ecoul simbolului de credinţă alcătuit şi repetat din primele secole creştine. Clopotele care au răsunat chemări de slujire sfinţitoare aduc ecoul duhovnicesc al fiecărei biserici din trecut. Jertfirea multor credincioşi, relaţia lor cu tot ceea ce însemna slujirea lui Dumnezeu după putinţa fiecăruia aşază un caracter duhovnicesc cu totul deosebit. Prezenţa lui Dumnezeu prin fiecare slujbă săvârşită în biserică a făcut ca omul să se sfinţească dintotdeauna; pământul şi materia să fie şi ele la rândul lor îndoh-vnicite şi sfinţite prin lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este esenţa caracterului duhovnicesc, relaţia omului de atunci si de acum cu Dumnezeu şi relaţia de comuni-une cu semenii. Faptul că sărbătorile erau ţinute cu multă cinstire, faptul că oamenii se pregăteau îndeosebi pentru participare

la Sfânta Liturghie cu chipuri luminoase şi porturi tradiţionale, faptul că orice lucrare era legată de biserică demonstrează încă odată puterea duhovnicească a lăcaşului de cult şi a înaintaşilor noştri. Liturghia după Liturghie înseamnă această vieţuire înduhovnicită pe care trebuie să o preţuim şi să o actualizăm în fiecare biserică. Ast-fel, duhovnicia lăcaşului de cult se simte şi resimte provocând o relaţie în timpul de acum.Aici trebuie subliniat şi lucrarea pe care Dumnezeu a realizat-o prin ocrotitorii lăcaşurilor. De ce multe biserici au ca purtători de grijă şi cinstire pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, Sfântul Andrei, dar pe Sfântul Nicolae şi pe alţii? Nu cumva oamenii de atunci, credincioşii, simţeau prezenţa şi ajutorul lor? Oare ştiau să-şi aleagă protectorii după modelul vieţuirii sfinţilor? Sau sfinţii îi îndemnau la multe fapte şi virtuţi dumnezeieşti? Desigur, omul din cele mai vechi timpuri păstra relaţia cu alesul lui Dumnezeu - sfântul - şi ştia să înainteze pe urmele sfinţeniei ca acel sfânt. De cele mai multe ori puterea ocrotitorului sfânt s-a simţit şi se simte nu numai la necazurile, ci şi la bucuriile oricărui lăcaş de cult.Cel de-al treilea caracter, misionar actual al fiecărui lăcaş de cult ne obligă să unim trecutul de prezent şi acestea de vii-tor. Ne bucurăm că alţii s-au ostenit şi au ridicat frumoase lăcaşuri de cult de parcă ai trăi în lumea lui Dumnezeu, în comuniune cu sfinţii, pentru că acestea au păstrat întotdeauna o armonie între forma arhitecturală, proiectul iconografic şi nevoile credincioşilor de a sluji pe Dumnezeu. Pe lângă faptul că avem posi-bilitatea întâlnirii religioase în lăcaşurile de cult, obligaţia de a păstra, reface şi pune în valoare biserica, necesită o datorie nu numai morală, ci şi o datorie de bun simţ creştinesc. Nevoile de atunci ale credincioşilor au fost luate în calcul, acum pe lângă fiecare aşezământ religios e ne-voie de o şcoală, de o casă parohială, de o sală prăznicară şi de multe alte edificii specifice pentru orice activitate ce implică pe preoţi, dar şi pe credincioşi. Toate aces-tea trebuie să fie o creştere şi o continu-itate pentru orice lăcaş de cult, un prezent bazat pe trecut, dar mai ales cu privire la viitorul misionar creştin. E de mare băgare de seamă ca orice lucru adăugat să fie în relaţie cu ceea ce există deja, adică, orice construcţie şi orice adăugare cu caracter misionar trebuie să fie în armonie şi uni-tate. Dăm dovadă de simţire creştinească

atunci când lăcaşul de cult trăieşte cu scopul cu care a fost propus. Întodeauna lăcaşul de cult a stat în strânsă relaţie cu şcoala şi nu numai; de aceea multe dintre biserici au şi astăzi şcoli, focare de cultură şi trăire creştinească din cele mai vechi timpuri. Acesta-i caracterul misionar al fiecărui lăcaş, continuitatea şi săvârşirea lucrului celui bun pentru cerinţele şi ne-voile actuale, dar în primul rând unitatea, armonia şi duhovnicia ca bază a realităţii desăvârşitoare. Ce am primit de la înaintaşi, cum am păstrat, ce am adăugat, ce am împlinit şi ce am construit. O mare ispită de a construi cât mai mult material, dar nu şi spiritual. A nu se construi mate-rial mai mult decât duhovnicesc. Trebuie să fie o împletire şi o curgere în ambele sensuri. Nu poate exista o casă dacă nu are nici temelie şi nici acoperiş; temelia e ceea ce am primit, iar acoperişul este ceea ce vom lăsa.Cu toate acestea, am trecut prin firul unui hram bisericesc care evidenţiază scopul şi lucrarea din trecut, prezent şi viitor al continuităţii trăirii religioase active. Hramul oricărei biserici te obligă să actu-alizezi trecutul cu toate ale lui, te obligă să comemorezi pe cei ale căror nume au rămas întipărite în lista ctitorilor şi a ostenitorilor, dar şi pe cei necunoscuţi care după putinţa lor au săvârşit sacrificii pen-tru fiinţarea lăcaşului. Hramul unei biserici aşază înaintea tuturor şi lucrurile care trebuie să existe şi de care credincioşii au nevoie. O perspectivă de trecut, prezent şi viitor încununate prin slujba euharistică a hramului, prin slujba Parastasului pentru cei din „prezentul trecut“, dar şi a slujbei de Te Deum cu agapa creştinească care fac ca toţi să fie una.

Sfintii Parinti Ioachim si Ana, modele de vietuire crestinaPentru comunitatea noastră română din Seattle, WA, sfinţii mijlocitori ai noii biserici sunt părinţii Dumnezeieşti Ioachim şi Ana şi se cuvine acum în 9 septembrie când îi sărbătorim să le cunoaştem modelul şi râvna.

Sfîntul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pam-fir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia

lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betl-eem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înaintemergătorul. Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Naza-ret. Această însoţire de neam mare, Ioachim şi Ana, vieţuind după lege, drepţi au fost înaintea lui Dumnezeu; iar fiind îndestulaţi cu bogăţia cea materialnică, mai presus de toate aveau pe cea duhovnicească. Şi aşa, cu toate bunătăţile se înfrumuseţau ei, umblînd în toate poruncile Domnu-lui fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau din averile lor două părţi, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeştile trebuinţe, iar cealaltă parte la săraci. Şi atît au plăcut lui Dumnezeu, încît i-a învred-nicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care mai înainte a ales-o Lui spre maică.Din aceasta esta cunoscută viaţa lor cea sfîntă, plăcută lui Dumnezeu şi cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai sfîntă decît toţi sfinţii şi decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît toţi a plă-cut lui Dumnezeu. Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oa-meni, mai bine primiţi lui Dumnezeu decît aceşti doi, Ioachim şi Ana, pentru viaţa lor cea neprihănită. Astfel că un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea şi sfinţenia lor mai mult decît a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze din Preasfînta, Preacurata Maică, aşa se cădea ca şi Maica Domnului să se nască din părinţi sfinţi şi curaţi. Căci, precum şi împăraţii îşi fac porfirele lor, nu din postav simplu, ci din pînzeturi ţesute cu aur, aşa şi Împăratul ceresc a voit să aibă pe Maica Sa cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrînate însoţiri, ca din nişte postav prost, ci din părinţi curaţi şi sfinţi, ca dintr-o ţesătură de aur. Maica Domnului de demult a fost preînchipuită

prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav mohorît, roşu şi din vison, întrucît cortul a simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălăşluindu-se Dumnezeu, după cum este scris, avea să petreacă cu oamenii. “Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu dînşii” (Apoc. 21, 3).Deci, materialul mohorît si roşu, precum şi visonul din care s-a alcătuit cortul închipui-au pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăţie şi din înfrînare s-a născut.Dumnezeiasca voinţă, mai întîi, a ţinut

multă vreme însoţirea acestor sfinţi fără de fii, ca prin zămislirea şi naşterea unei fecioare ca aceasta să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu, şi cinstea celei născute, şi vrednicia părinţilor ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel nerodi-tor şi sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci Dumnezeu Cel ce biruieşte firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naşte din cei neroditori şi stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieşit nu din părinţi care s-ar fi sîrguit la fapte trupeşti, ci din cei înfrînaţi, fiind ei la bătrîneţe; pentru că petrecuseră în însoţire, neavînd fii, cincizeci de ani. Se arată şi aici vrednicia părinţilor Maicii Domnului, că după lunga lor nerodire au născut pe bucuria a toată

lumea. În acest lucru Sfinţii Ioachim şi Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avra-am şi soţiei lui, cinstitei Sara, care la bătrîneţe a născut pe Isaac, după făgăduinţă. Iar noi zicem că mai mult decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît Isaac, pe atît mai mare este vredni-cia lui Ioachim şi a Anei, decît a lui Avraam şi a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu în amărăciunea sufletului lor şi în mîhni-rea inimii, cu mult post şi cu rugăciuni. Că înainte merge mîhnirea şi apoi vine

bucuria. Şi înainte mergătoare a cinstei este necinstea şi povăţu-itoare spre cîştigarea celor bune este cererea, rugăciunea cu lacrimi către Dumnezeu.Cînd se mîhneau ei mult şi se tîn-guiau pentru nerodirea lor, a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusalimului la un praznic mare, în care toţi fiii lui Israel adu-ceau darurile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar, arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim şi l-a defăimat cînd le-a adus, ocărîndu-l pentru nerodire: “Nu se cade a primi din mîinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîn-tare, pen-tru oarecare tăinuite păcate ale tale”. Asemenea şi un oarecare evreu, din seminţia lui Ruvim, aducînd darurile sale cu ceilalţi oa-meni, a ocărît pe Ioachim, zicîndu-i: “De ce apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?” Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi

i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi bine-cuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la

rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. “Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel”.Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. “Acum - zicea - sînt mai ticăloasă decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?” Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o con-soleze pe dînsa?!Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa şi, şezînd sub un co-pac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Şi ridicîndu-şi cu lacrimi ochii săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Şi de acolo, luînd pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: “Vai, mie, celei lipsite! Că eu singură sînt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură decît toate mai defăimată între femei. Toate îşi poartă rodul pîntecelui pe mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea mîngîiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu daru-rile şi au cinste pentru a lor naştere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului meu sînt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare înaintea ta, Do-amne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului nu m-am asemănat, căci acela răsare şi-şi creşte seminţele sale şi, roduri aducînd, Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură şi fără de fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrîneţele cele prea adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil, proorocul tău, caută acum spre mine şi ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot! Ştii ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele şi să deschizi jghiaburile pîntecelui şi pe cea neroditoare să o arăţi rodi-toare, ca pe cea născută

în dar să o aducem Ţie, binecuvîntînd, cîntînd, şi cu un gînd slăvind milostivirea Ta”.Unele ca acestea cu plîngere şi cu tîn-guire grăindu-le, iată în-gerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: “Ano, Ano, s-a auzit rugă-ciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată, pentru care se vor binecu-vînta toate semin-ţiile pămîntului. Printr-însa se va da mîntuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria”.Deci, auzind aceste cuvinte îngereşti, Ana s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis: “Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naşte prunc, îl voi da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind şi lăudînd nu-mele Lui cel sfînt ziua şi noaptea, în toate zilele vieţii sale”. Apoi, umplîndu-se de negrăită bucu-rie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguinţă, ca acolo mulţumita şi rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cerc-etarea Lui cea milostivă.În acelaşi ceas, acelaşi înger s-a arătat lui Ioachim în pustie, zicîndu-i: “Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta şi a voit să-ţi dea ţie darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli şi va naşte ţie o fiică, a cărei odrăslire pe pămînt la toată lumea va fi bucurie! Şi acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului şi acolo vei afla, la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceeaşi bucurie i s-a vestit”. Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească şi preamărea, mulţumind lui Dumnezeu cu inima şi cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui. Apoi a alergat degrabă, bucurîndu-se şi veselindu-se, la biserica Domnului şi, pre-cum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porţile cele de aur rugîndu-se lui Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea şi ea i-a spus lui că a văzut şi a auzit de la înger spunîndu-i pentru zămislire. Deci, proslăviră pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dînşii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se în sfînta biserică, s-au întors la casa lor. Şi a zămislit Sfînta Ana în ziua a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica cea preacurată şi bine-cuvîntată Fecioara Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mîntuirii noastre, de a cărei naştere cerul şi pămîntul s-au bucurat.Şi a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe şi arderi de tot şi s-a binecu-vîntat de arhiereu, de preoţi, de leviţi şi de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvîn-

tarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăţ mare în casa sa şi toţi se veseleau, lăudînd pe Dumnezeu. Apoi, crescînd Fecioara Maria, o păzeau părinţii ei ca lumina ochilor, ştiind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea şi înnoire a firii omeneşti. Deci o creşteau pe ea pre-cum se cădea aceleia care avea să fie mamă a Mîntuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe o fiică dorită de mulţi ani, ci şi cin-stind-o ca pe o stăpînă a lor, pen-tru că-şi aduceau aminte de înge-reştile cuvinte cele zise pentru ea şi înainte vedeau în duh cele ce erau să fie întru dînsa. Pentru că Fecioara, fiind plină de harul lui Dumnezeu, de acelaşi har şi pe părinţii săi în taină îi îmbogăţea, nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului, împărţindu-le lor lumina sa. Aşa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe Ioachim şi pe Ana cu razele darului celui dat ei, încît erau plini de duhul lui Dumnezeu şi cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngereşti.Apoi, cînd era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecînd-o cu făclii, şi au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după duc-erea ei, trecînd cîţiva ani, Sfîntul Ioachim a trecut din aceste de aici, avînd vîrsta de optzeci de ani, iar Sfînta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul şi a mers la Ierusalim şi acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfîntă, rugîndu-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecînd în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, avînd şaptezeci şi nouă de ani.Deci, o, cît de binecuvîntaţi sînteţi, sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana, pentru cea prea binecuvîntată fiică a voastră! Încă îndoit sunteţi binecuvîntaţi pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecu-vîntat toate neamurile şi toate seminţiile pămîntului. Cu drept cuvînt v-au numit pe voi Sfînta Biserică părinţi ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut din fiica voastră cea prea sfîntă, Dumnezeu Îl cunoaştem, Căruia acum, în cea cerească înainte stare aproape fiind, rugaţi-vă ca şi noi să nu fim depărtaţi de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana şi moşul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif teslarul. Dar aceasta este o greşeală, care mi se pare a fi ieşit de acolo că la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomeneşte Mathan, tatăl lui Iacov, aşa: Eleazar a născut pe Mathan,

iar Mathan a născut pe Iacov, iar Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că acelaşi Mathan este tatăl lui Iacov şi tatăl celor trei fiice - Maria, Sovia şi Ana, au scris că nu Mathan au născut pe Iacov şi pe cele trei fiice; ci altul este acesta şi altul acela. Pentru că acesta a fost din seminţia lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminţia lui Iu-da, din casa lui David împăratul, al douăzeci şi treilea de la neamul lui David şi al lui Solomon, pe care Sfîntul Epifanie, în cuvîntul la naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Sfîntul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credinţă, în cap. 15, scriu aşa: “Din seminţia lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan. Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, şi a murit, şi a luat Melhi pe femeia lui, pe mama lui Iacov, din seminţia lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi, fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir şi moş lui Ioachim, iar strămoş era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Şi a născut Melhi, din mama lui Iacov pe Ili, şi era Iacov din sămînţa lui Solomon, iar Ili era din sămînţa lui Natan. Deci, şi-a luat femeie şi a murit fără de fii. Iar după dînsul Iacov, care era fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea poruncea: De va muri cineva neavînd fii, să ia fratele lui pe femeia lui şi să ridice sămînţă fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia fratelui său şi a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; şi era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru aceasta, Sfîntul evanghelist Luca, scriind de neamul lui Hristos, a pus lui Iosif

pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind pre-cum se părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela era pe care Evanghelis-tul în neamul lui Hristos îl pomeneşte, din aceasta se arată cu dinadinsul. Sfîntul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte Mergătorului Ioan, aşa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot, anume Zaharia, şi femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul şi era Mathan moş Elisavetei după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul şi acelaşi cel din cartea neamului lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, “femeia lui din fiicele lui Aaron”, ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan cel din cartea naşterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din sămînţa lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel din cartea naşterii, nu din David, ci din Aaron trăgîndu-şi seminţia sa, pentru aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfînta Elisaveta, femeia lui Zaharia a scris: “Femeia lui era din fiicele lui Aaron!”De aici se dovedeşte că altul este Mathan cel din cartea naş-terii, care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, şi altul este Mathan acesta preotul Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înştiinţează şi de Sfîntul Mucenic Ipolit, pe care Nichifor Cal-ist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela, scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomeneşte pe Ma-than preotul, moşul după mamă

al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut trei fiice. Iar nu pomeneşte că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Şi încă să mai ştim şi aceasta, că seminţia lui Iuda şi casa lui David nu erau preoţi, ci numai seminţia lui Levi şi casa lui Aaron.Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, şi altul, tatăl celor trei fiice.Nu fără trebuinţă mi se pare să ştim şi aceasta că în aşezămîntul cel vechi a po-runcit Dumnezeu să nu-şi ia lor femei din altă seminţie, nici femeile să nu se mărite în altă seminţie, ci fiecare în moştenirea sa să se însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul şi-a luat femeie din altă seminţie, din seminţia Iudei? Asemenea şi Sfîntul Ioachim, fiind din casa lui David, a luat pe Sfînta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greşit, călcînd porunca Domnului? N-a greşit! Că deşi al-tor seminţii ale lui Israel le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare şi să se mărite, însă, precum Sfîntul Epifanie mărturiseşte, nu era oprită seminţia Iudei ca să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea preoţească, la care lucru începător a fost cel mai dintîi arhiereu Aaron, care a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn în Iudeea. Asemenea şi Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie. Aceasta s-a făcut cu rîndui-ala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară să fie fiică şi împărătească şi arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos, împăratul şi arhiereul.

Troparul Sfinților Părinți Ioachim și Ana (glasul 2-lea):

Pomenirea drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfinților Părinți Ioachim și Ana (glasul al 2-lea): Veseleşte-te acum, Ana, dezlegându-te de legăturile sterpiciunii, şi hrăneşte pe cea Preacurată, chemând pe toţi să laude pe Acela ce a dăruit din pântecele ei oamenilor pe singura Maică ce nu ştie de bărbat.

Rugăciune către părinții Ioachim și AnaDumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioară Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri, iar voi ca cei ce aveţi îndrazneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, părinţi de trei ori fericiţi!

Apostolul: Galateni IV 22-27

22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.

23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduinţă.

24. Unele ca acestea au altă însem-nare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;

25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.

26. Căci scris este: “Veseleşte-te, tu, cea stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu care nu ai dure-rile naşterii, căci mulţi sunt copiii celei părăsite, mai mulţi decât ai celei care are bărbat”.

27. Iar noi, fraţilor, suntem după Isaac, fii ai făgăduinţei.

Sfânta Evanghelie: Luca VIII, 16-21.

16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o as-cunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.

18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el.

19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.

20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă.

21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.

Textele Sfintei Scripturi

PROGRAMUL LITURGIC SEPTEMBRIE 2013

Duminică 1 Septembrie Duminica a 10 a după Rusalii (Începutul Anului Bisericesc) Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00 Sâmbătă 7 Septembrie Utrenie 9.00 și Sf. Liturghie orele 10.00 Banchetul Festiv de Hram orele 12.30 Duminică 8 Septembrie Duminica dinaintea Înălțării Sf.Cruci (Nașterea Maicii Domnului) Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00 Slujba Privegherii de Hram (Vecernie, Litie, Utrenie) orele 19.30 Luni 9 Septembrie Sf.Părinti Ioachim și Ana Acatistul Sfinților Părinți 9.00 și Sf. Liturghie orele 10.00

Sâmbătă 14 Septembrie Înălțarea Sf.Cruci Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00 Vecernie și repetiție corală orele 19.00 Spovedanie

Duminică 15 Septembrie Duminica după Înălțarea Sf.Cruci Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00 Sâmbătă 21 Septembrie Vecernie și repetiție corală orele 19.30 Duminică 22 Septembrie Duminica a 18 a după Rusalii Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00

Sâmbătă 28 Septembrie Vecernie și repetiție corală orele 19.30 Duminică 29 Septembrie Duminica a 19 a după Rusalii Utrenie 9.30 și Sf. Liturghie orele 10.00

Cu ocazia hramului bisericii noastre vom avea în mijlocul nostru un invitat special care în timpul agapei frațești din timpul hramului va susține o mini-conferință cu

tema “Tinerii români: Educație și Cultură” având ca motto cuvintele Maicii Benedicta de la Varatec (Academician Zoe Dumitrescu Bușulenga) “Nu contează anii din viaţa ta, ci contează viaţa din anii tăi”. Discuția liberă va încerca să desbată problema identității românești și adaptarea tinerilor români la societatea americană. Educația și cultura românească ca parte a misiunii Bisericii din diaspora va fi de asemenea una din chestiu-nile care nădăjduim va fi discutată.Doamna Anca Violeta Munteanu președintele comisiei de educație a Arhi-episcopiei noastre și din 2012 membru al Consiliului Eparhia. Profesor universitar doctor de limba engleză la Le Moyne College din Syracuse, New York, doamna Anca a susținut numeroase conferințe pe

tema educației în parohiile românești din New York, Chicago, Philadelphia, Boston, Montreal. Specialistă în romantism bri-tanic doamna profesor a publicat multe cărți critice despre Mary Shelley, Mary Robinson, si William Blake. Pe lânga vasta activitate critică si de catedră doamna Anca Munteanu a fost aproape și de cuvântul Sf. Evanghelii pe care le-a înțeles din cuvântul duhovnicului dânsei multă vreme parintele Constantin Galeriu. De la parintele Galeriu și din apropierea fața de Maica Benedicta de la Văratec (Academician Zoe Dumitrescu Busulenga) a cărei ucenică a fost, a învățat să îl iubească pe Hristos.Sperăm să participați la aceste discuții și spunem Bun Venit in Seattle, doamnei profesor!

ANUNȚURI

Conferință “Tinerii români: Educație și Cultură” sub egida “Nu contează anii din viaţa ta, ci contează viaţa din anii tăi”

STS JOACHIM AND ANNA • PO BOX 58773 RENTON, WA 98058-1773

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din

cele Două Americi, racla cu Sfinte Moaște a Bisericii Sf. Nicolae din New York va fi adusă cu ocazia hramului bisericii noastre în Se-attle. Cu prilejul hramului parohiei la slujba Sfintei Liturghii din ziua de sâmbătă 7 sep-tembrie 2013, sfintele moaste vor fi aduse și depuse spre închinarea credincioșilor până luni 9 septembrie după săvârșirea Sfintei Liturghii. Racla aduce în mijlocul nostru mijlocirea a nouă sfinți mucenici și ierarhi ai Bisericii strămoșești:

Sf.Mare Muc Teodor Stratilat (8 februarie)•

Sf.Sfințit Muc Haralambie (10 februarie)•

Sf. 40 de mucenici din Sevastia (9 martie)•

Sf.Cuvioși Mucenici de la Mănăstirea Sf • Sava și de pe Valea Hozevei (20 martie)

Sf.Ierarh Grigorie Dascălu (22 iunie)•

Sf.Sabina (27 octombrie)•

Sf.Gherman de la Solovăț (15 noiembrie)•

Sf.Mare Muc. Auxentie (13 decembrie)•

Sf.Sfințit Muc. Elefterie (15 decembrie)•

Aducerea unor particele din sfintele moaște în biserica noastră este expresia dorinței membrilor tinerei noastre bisericii, care a descoperit în sfinții lui Dumnezeu și în moaștele acestora un sprijin în rugăciuni, iar în prăznuirea acestora prilejuri de bucurie duhovnicească aleasă. Nădăjduim că aducerea unor particele din cinstitele moaște ale Sfinților Martiri, Muce-nici și Ierarhi să fie o binecuvântare pentru multele familii aflate în nevoi și pentru copiii parohiei noastre, însă și un dar pentru toți credincioșii, care să mobilizeze și să înmulțească eforturile comunității noastre pentru aducerea la bun sfârșit a proiectelor pe care le nutrim, printre care și găsirea unui locaș propriu de închinare.