A HISTORY OF PSYCHOLOGY: IDEAS AND CONTEXT

Behaviorismul a început ca un sistem psihologic dar s-a dovedit a fi mai mult decât atât, captând atenția publicului și devenind subiect de comentarii în multe articole de revistă, editoriale, cărți și predici.

Titluri precum ”Men or Robots?”, ”Does the Behaviorist Have a Mind?”, ”Behaviorism and Its Anti-Religious Implictions” și ”Paradox of the Thinking Behaviorist” trădează preocupările detractorilor și moraliștilor. Entuziaștii au identificat avantajele unei psihologii științifice și au asigurat că behaviorismul subminează interesele morale și etice.

Behaviorismul a avut o influență durabilă și asupra literaturii, fiolosofiei, științelor politice, sociologiei și psihiatriei.

Psihologia a receptat behaviorismul rece ori chiar cu invidie. Noul sistem a fost stabilit succint în 1913 într-un articol de John B. Watson intitulat ”Vizualizările psihologiei behavioriste”. Mai târziu articolul a fost redenumit ”Manifestul behaviorist” și privit ca un pivot în psihologie. Deși fără speranță, behaviorismul a dominat scena Americii timp de câțiva ani, iar Watson a securizat un loc important în istoria disciplinei.

ANTECEDENȚII BEHAVIORISMULUI: Antecedentele filosofice ale behaviorismului pot fi urmărite la vechea teorie atomică greacă stabilită de gânditori ca Leucip și Democrit. Conform teoriei, doar atomii și vidul sunt reali. Lumea, însă, se bazează pe forme și combinații ale atomilor. De-a lungul secolelor ideea a fost redescoperită, rafinată și amplificată, iar dezvoltarea modernă a fundației filosofice de behaviorism a fost întărită de progrese remarcabile în cunoștințe de neuropsihologie.

Wertheimer a subliniat faptul că behaviorismul e privit ca o școală de gândire americană, dar ”predecesorii săi au fost europenii mai degrabă decât americanii.”. La fiecare pas ne întâlnim cu idei ale gânditorilor europeni preluate și de școala americană. De menționat sunt Condillac, Gassendi, Helvetius și Hobbes, empiriști și asociaționaliști ca Loke și Hartley și medici filosofi precum Cabanis și La Mettrie. Potrivit lui Campbell, ”Biblia tuturor materialelor” a venit de la filosoful german Paul Heinrich Djetrich d`Holbach. Chiar dacă munca lui d`Holbach poate fi privită ca un prim, nu e mai mică decât cea a rușilor, care au oferit o abordare comportamentală a conceptelor după munca de laborator.

IVAN MIKHAILOVICH SECHENOV: Predecesorul imediat al lui Pavlov, M. Sechenov, e considerat tatăl fiziologiei ruse. El a fost, mai întâi, inginer militar la Kiev. În 1856, după terminarea studiilor medicale de la Universitatea din Moscova, este implicat într-un program de studii postuniversitare care l-au adus în contact cu oameni din fruntea psihologiei.

Lucrul academic în Rusia a început cu o numire de 10 ani la St. Petesburg la care el a renunțat brusc deoarece nu a fost angajat și Ilya Mecnikov, un evreu. Finalul programului academic a fost la Universitatea din Moscova. Esper a afirmat că Sechenov ”a scris prima psihologie obiectivă și a devenit primul behaviorist modern”. Afirmația că Sechenov a fost un precursor al behavorismului este justificată parțial de spusele conform cărora ”activitatea omului își găsește expresia în semnele exterioare.” (Frolov, 1998). Sechenov a stabilit argumentele pentru o psihologie obiectivă într-un eseu intitulat ”Reflexe ale creierului”, publicat în 1863.

Sechenov, citat de Frolov, a remarcat că ”noua psihologie va avea ca temei, în loc de filosofare, de vocea șoptită a conștiinței, fapte pozitive sau puncte de plecare care pot fi verificate în orice moment prin experiment.”. Unitatea fundamentală de studiu este reflexul format din trei părți: activitatea aferentă, procesele cognitive centrale și activitatea eferentă. Așadar, mișcările voluntare sunt lanțuri complicate de reflexe.

IVAN PAVLOV: Pavlov (Ryazan, 14 septembrie 1849) își dezvoltă dragostea pentru munca fiziologiei grele datorate neajunsurilor de acasă. A suferit răni la cap, ceea ce a dus la intârzierea școlii primare până la vârsta de 11 ani. ”A doua educație” a primit-o la seminarul teologic local. În 1870 este admis la Universitatea St. Petesburg, unde urmează studiul științelor naturale.

S-a inrolat în Academia Medico-Chirurgicală, fiind numit mai apoi pe scaunul farmaciei și ulterior pe cel al fiziologiei. Munca asupra digestiei îi aduce și un premiu Nobel în 1904. Babkin a subliniat că în ultimii 34 de ani Pavlov a studiat funcția cortexului cerebral prin metoda condiționării reflexelor.

MUNCA FIZIOLOGICĂ A LUI PAVLOV: Pavlov și muncitorii săi au măsurat cantitatea și calitatea secrețiilor salivare și gastrice în relație cu natura stimulilor materialelor puse în gura unui câine. Materialele auditive stimulau saliva groasă și vâscoasă, în timp ce materialele cu aciditate crescută sau sărate rezultau într-un fluid apos. Așadar, Pavlov afirmă că ”felul substanțelor care ajung în canalul digestiv din lumea externă, fie că sunt perceptibile ori nu, uscate sau lichide, precum și diferitele substanțe alimentare determină izbucnirea muncii glandelor digestive...”.

Pavlov a subliniat că ”vederea mâncării unui aliment gustos face o persoană flămândă să saliveze.”. S-a observat că, la vederea obiectului alimentar utilizat în experimentul gastric, câinii salivau. În plus, salivație produc și obiectele asociate cu produsele alimentare. Pavlov s-a referit la salivație ca acțiune la distanță ca fiind un reflex psihic. Pavlov a vrut să știe mecanismul responsabil pentru așa-numitul reflex psihic. Analiza lui l-a condus la concluzia că are de-a face două tipuri de reflexe: reflexul fiziologic, atunci când un stimul extern acționează direct asupra organismului prin stimularea diferiților nervi care acționează asupra efectorilor prin nervii de conectare. Cel de-al doilea își are originea în stimulii externi, dar acționează asupra ochilor, urechilor, nasului și mai ales asupra receptorilor din cavitatea bucală. Pavlov a subliniat că ”activitatea nervoasă constă în general din fenomenele de excitație și inhibiție.”.

Un stimul necondiționat produce un răspuns credibil necondiționat. Stimulul necondiționat este un stimul biologic adecvat care are în mod automat capacitatea de a induce activitate reflexă care se termină cu răspunsul necondiționat. Stimulul condiționat a fost, la un moment dat, un stimul neutru, dar după repetări, CS produce un răspuns care e similar semnificativ cu UCR. Atunci când CS precede UCS cu o fracțiune de secundă se numește condiționare întârziată. Un alt aranjament temporal poate fi și cel condiționat simultan. Relația dintre CS și UCS e numită condiționare, iar cele două sunt perechi.

Domeniile cheie ale lui Pavlov sunt: Extincția: când CS este prezentat în mod repetat în absența UCS, Pavlov a constat că SV își pierde capacitatea de a produce salivă.

Recuperarea spontană: CS își pierde capacitatea de a produce CR dacă este prezentat în mod repetat în absența UCS, dar, după o perioadă de odihnă, CS poate provoca un nou CR.

Dezinhibiția: Pavlov a presupus că CS este asociat cu inhibarea. Un stimul neașteptat poate elimina inhibarea și animalul va saliva.

Stimulul generalizatorDiscriminarea: poate fi condiționată. Astfel, o formă geometrică poate fi asociată cu

un aliment, câinele învâțând să saliveze la vederea ei.Temperamentul: Pavlov a observat că unii câini sunt ușor excitabili, rapizi, foarte

alerți (inhibiție), în timp ce alții pot fi oarecum timizi, ezitanți (excitație) ori chiar calzi, prietenoși, afabili (temperamentul echilibrat).

Rezistența la stres a fost în mod clar o funcție de stare generală de sănătate și temperament, iar unii câini au fost în mod natural mai rezistenți la stres decât alții. El a constatat că situațiile severe producătoate de stres au dus la ceea ce el a numit inhibare ultramaximală ce poate fi comparată oarecum cu efectul șocului.

Studiile au relevat trei tipuri diferite de post-efecte de inhibare ultramaximală: faza echivalentă – când animalul secretă aceeași cantitate de salivă indiferent de puterea stimulului, faza paradoxală – când un stimul puternic produce un răspuns slab și un stimul slab produce un răspuns puternic și faza ultraparadoxală - atunci cănd, în urma unor traumatisme severe, se produce o schimbare radicală în personalitatea câinelui și sistemul său de răspuns. În acest caz, stimulii care au produs anterior un răspuns pozitiv produc acum un răspuns negativ și viceversa. În această fază efectul este de durată.

Pavlov credea că temperamentul coleric și cel melancolic sunt mai vulnerabile la defalcare, iar cel flegmatic și sangvinic mai rezistente la stres.

REZOLVAREA DE PROBLEME: Psihologul gestaltist Wolfang Kohler a susținut că primatele nu își rezolvă problemele în modul stimul-răspuns mecanic, ci prezintă semne de înțelegere adevărate și comportamentul obiectiv nu se realizează prin mijloace mecanice, ci mai degrabă creative. În perioada 1933-1936, Pavlov a făcut studii pe cimpanzei ș a replicat unele dintre teoriile lui Kohler.

Așadar, Pavlov a fost un om dedicat științei și lucrului în laborator, renunțând la viața personală.

ALȚI PSIHOLOGI RUȘI: Reflexoterapie: Vladimir Mikhaîlovich Bekhterev, contemporanul lui Pavlov, a

avansat psihologia obiectivă bazată pe ideea că reflexul este categoria fundamentală de anchetă. În loc de lucrul cu salivarea ca un răspuns condiționat, el s-a axat mai mult pe răspunsurile morale.

Konstantin Nikolaevich Kornilov, ca și Pavlov și Bekhterev, a susținut o psihologie obiectivă, dar el a respins reflexul ca unitate fundamentală de analiză. Psihologia nu a fost doar o știință naturală, ci și una socială și comportamentală.

EDWARD LEE THORNDIKE: Activitatea lui Edward a fost considerată un antecedent important al behaviorismului. Din punct de vedere filosofic larg el poate fi considerat un funcționalist, dar în termeni de muncă practică el poate fi privit ca un behaviorist.

El a absolvit Universitatea Wesleyan din Middletown în 1895. S-a împrietenit cu William James în timpul masteratului la Universitatea de la Hardvar. În final, rămâne în Columbia până la pensionare, în 1941.