UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINTE ECONOMICE

CATEDRA FINANȚE ȘI BĂNCI

Lucru individual

La disciplina „Bazele activității investiționale”

Tema: Viziuni ,abordări ,teoretice și conceptuale asupra investițiilor

A elaborat :Muntean Maria, Vier Tatiana

(FB1205 )

A controlat :Mihalachi Ruslan dr.,lect. univ.

Chișinău,2014

1

CUPRINS:

CUPRINS:................................................................................................................................2

Introducere...........................................................................................................................3

Capitlulul l: Investițiile prezentare generală.........................................................4

1.1 Investițiile delimitări conceptuale........................................................................................4

2.2 Clasificarea investițiilor…………………………………………………………………………………………………..6

Capitolul ll: Viziuni, abordări,teoretice și conceptuale asupra investițiilor ….….11

2.1 Viziunea economiștilor asupra investițiilor…………………………………………………………………….11

2.2 Abordări teoretice asupra investițiilor..............................................................................12

CONCLUZIE……………………………………………………………………………………………………………………...14

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………………….15

2

Introducere

Investițiile sunt o categorie de cheltuieli care angajează cel mai mult viitorul, în sensul ca de ele

depind creșterea si perfecționarea potențialului productiv al unei întreprinderi (prin extindere și

modernizare), apariția de noi capacități de producție într-o ramura sau alta a economiei. În

acelasi timp, se fac importante cheltuieli de investitie pentru dezvoltarea bazei materiale a

activitșții social-culturale, precum si pentru construirea de locuințe

În orice economie, investitiile fac legatura dintre prezent si viitor, între generatii. Acumularea

de capital fix, productiv si neproductiv , construirea de cladiri de locuit, scoli, teatre etc. asigura

premisele ridicării standardului de viață a populației: locuri de muncă, ridicarea gradului de

cultură, de pregatire profesională si destindere pentru tineret etc.

3

Capitolul l: Investițiile prezentare generală

1.1 Investițiile delimitări conceptuale

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în

limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri

ulterioare. Într-un volum şi o structură corespunzătoare, investiţiile asigură înlocuirea şi

modernizareatehnicii şi tehnologiilor, sporirea producţiei şi ofertei de bunuri, îmbunătăţirea cali

tăţii şi competitivităţii acestora, crearea de noi locuri de muncă şi nu în cele din urmă, creşterea

calităţii vieţii.

Pornind de la aceste considerente, fiecare agent economic și fiecare economie națională

construiește într-un mod explicit și implicit o strategie a dezvoltării economice în cadrul căreia

investițiile au un rol precumpănitor.

În plan teoretic, investiţia constituie un plasament pe termen lung pentru care se prezumă

efectefavorabile o alocare de resurse, de capitaluri economisite, în activităţi profitabile, în spera

nţa recuperării lor pe seama veniturilor viitoare, superioare; o modificare a patrimoniului

generată de realizarea unor imobilizări corporale, necorporale şi chiar financiare; un proces

economic complex,generator al altor procese (de exploatare, de producţie, prestaţii etc).

În plan practic, tot ceea ce întreprinde omul, entitatea sau comunitatea, pentru a-şi

depăşi„condiţia” statică, deci într-un context temporal dinamic înseamnă, în fapt,investiţie,

fiind vorba despre orice efort de creştere şi instruire a tinerei generaţii, de formare a forţei de

muncă constituie o investiţie continuă. Construcţiile de case, de fabrici, de întreprinderi, de

şcoli şi spitale, achiziţiile de bunuri pentru folosinţă îndelungată, achiziţiile de titluri şi active

financiare etc. constituie forme concrete,reale şi diversificate ale investiţiilor.

Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în fapt,

cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, fără

îndoială, că noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de

vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”.

Într-o accepţiune “mai îngustă”, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele

cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror

valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată.

4

În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de

bani anumită, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui

anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect

îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma

cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de

investiţie constituie mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru

îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de

acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în

general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare. Noţiunea de investiţii a fost privită diferit,

în funcţie de politica economică a fiecărei ţări.

În plan teoretic, investiţia constituie un plasament pe termen lung pentru care se prezumă

efectefavorabile; o alocare de resurse, de capitaluri economisite, în activităţi profitabile, în sper

anţa recuperării lor pe seama veniturilor viitoare, superioare; o modificare a patrimoniului

generată derealizarea unor imobilizări corporale, necorporale şi chiar financiare; un proces

economic complex,generator al altor procese (de exploatare, de producţie, prestaţii etc).

În plan practic, tot ceea ce întreprinde omul, entitatea sau comunitatea, pentru a-şi

depăşi„condiţia” statică, deci într-un context temporal dinamic înseamnă, în fapt,investiţie,

fiind vorba despre orice efort de creştere şi instruire a tinerei generaţii, de formare a forţei de

muncă constituie o investiţie continuă. Construcţiile de case, de fabrici, de întreprinderi, de

şcoli şi spitale, achiziţiile de bunuri pentru folosinţă îndelungată, achiziţiile de titluri şi active

financiare etc. constituie forme concrete,reale şi diversificate ale investiţiilor.

Sensul mai amplu, întîlnit în monografiile economiştilor ce tratează mai multlatura

microeconomică ,afirmă că investiţiile implică efort prealabil (financiar, material, de muncă)

dar, ca oconsecinţă, se scontează obţinerea unor efecte multiplicatoare (tehnico-materiale,

financiare şi sociale).Astfel, „investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent

pentru un (posibil şi incert)consum viitor”.

Latura definitorie a acestui concept, în această abordare, este sacrificiul făcut întotdeauna în

speranţa că acel consum viitor va fi mai mare decît cel sacrificat în prezent. Se observă existenţa

unor două atribute în joc:timpul şi riscul . Sacrificiul are loc în prezent şi este sigur.Recompensa

pentru el vine mai tîrziu şi mărimea ei este incertă.

5

P. Samuelson face chiar o distincţie între investiţiile ca noţiune percepute de economişti şi

de populaţie, menţionînd că „pentru economişti, investiţiile reprezintă întotdeauna cheltuieli

fizice, realede capital, spre deosebire de majoritatea populaţiei, pentru care investiţiile sunt

simple schimbări înconturile sale, cumpărări de acţiuni sau deschideri de conturi de economii”

De fapt, pe parcursul dezvoltării gîndirii economice, interpretarea acestui concept de către

economiştii de vază a depins în mare parte de nivelul cercetării şi abordării vieţii economice.

Astfel,doctrinele economice ce au abordat mai mult latura macroeconomică, au atribuit

investiţiilor conceptul mai restrîns al acestora, adică cel ce ţine de investirea în stocuri de

capital, iar economiştii ce au acordato mai mare atenţie microeconomiei au privit investiţiile

mai larg, ca fiind renunţarea la sursele băneşti lichide actuale, în speranţa obţinerii unor

avantaje viitoare.

După cum se cunoaşte, în economia centralizată, sumele cheltuite pentru investiţii erau

considerate numai acelea care se refereau la crearea şi dezvoltarea bazei materiale de

producţie şi a celei pentru activităţile cu caracter social-cultural.

În economia de piaţă, însă, noţiunea de investiţii are o altă optică, legată, în mod normal, de

unele elemente specifice ale acesteia, cum ar fi: circulaţia capitalului pe piaţă, profitul scontat,

nivelul concurenţei etc.

Trebuie avut însă în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile efectuate pentru

producţia de bunuri materiale. Ele au un rol determinant în laturile vieţii sociale ale oamenilor,

în procesul de instruire culturală şi profesională, în menţinerea capacităţii de muncă şi a stării

de sănătate, în dezvoltarea bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă

etc.

2.2 Clasificarea investițiilor

Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după

anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor.

Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, condiţionate de o serie

de factori (criterii) ca:

destinaţia investiţiilor;

modul de execuţie a lucrărilor;

6

stadiul de realizare a lucrărilor;

caracterul lucrărilor etc.

În funcţie de factorii enumeraţi mai sus, vom prezenta o clasificare adoptată, în principiu, de un

număr apreciabil de specialişti:

-Conform destinaţiei se disting:

investiţii productive ;

investiţii neproductive .

Cele productive asigură realizarea de bunuri materiale, iar cele neproductive sînt efectuate în

scopuri social culturale, sau pentru perfecţionarea elementului uman etc.

Criteriul acesta de clasificare permite clasificarea investiţiilor şi pe sectoare de activităţi, după

cum urmează:

investiţii în sectorul primar, cuprinzînd toate acele lucrări efectuate în ramurile

extractive, unde se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a unor

substanţe (cărbuni, minereuri feroase şi neferoase, petrol, gaze naturale etc.);

investiţii în sectorul secundar, înglobînd lucrările prevăzute în toate ramurile

tehnologice unde, prin supunerea materiilor prime şi a materialelor auxiliare anumitor

transformări tehnologice se obţine întreaga gamă de produse materiale din toate

ramurile industriale;

investiţii în sectorul terţiar, cuprinzînd toate investiţiile destinate sferei prestărilor de

servicii (comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)

După modul în care se execută lucrările, se disting:

investiţii executate în antrepriză (cu posibilitatea extinderii executării lucrărilor şi sub

formă de subantrepriză), atunci cînd lucrarea este încredinţată de beneficiar (investitor)

spre execuţie unei întreprinderi specializate, ce poartă denumirea de antreprenor

(subantreprenor); asemenea lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care

antreprenorul se angajează să execute lucrarea în parametrii proiectaţi, cu anumite

termene intermediare de execuţie şi cu termen final, iar beneficiarul se obligă să achite

costul execuţiei;

7

investiţii executate în regie, cele pe care investitorul (beneficiarul) şi le execută prin

forţe proprii, fără a apela la o unitate specializată;

investiţii mixte (în sistem mixt), atunci cînd o parte a investiţiei o execută investitorul, iar

o altă parte, antreprenorul.

După stadiul de executare investiţiile pot fi:

investiţii în curs de realizare (neterminate);

investiţii terminate (cele la care lucrările au fost încheiate);

investiţii restante (cele care la termenele finale prevăzute n-au fost realizate, ci sunt

realizate ulterior, la alte date);

După caracterul lucrărilor, investiţiile se pot clasifica în:

investiţii pentru construirea unor obiective noi;

investiţii pentru refacerea (reconstituirea) acestora, dezvoltarea sau transformarea lor;

investiţii pentru înnoirea unităţilor existente, atunci când progresul tehnic impune

retehnologizarea.

Conform aceluiaşi criteriu, investiţiile se pot clasifica în:

investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea

măririi capacităţilor de producţie;

investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente;

investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice,

îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;

investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;

După gradul de risc pe care îl implică:

investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile

de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici

efecte;

investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune,

de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari,

producând însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor

restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii.

8

D upă locul în care se fac:

investiţii interne;

investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru

diversificarea activităţii).

D upă sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:

investiţii finanţate din surse proprii;

investiţii finanţate din surse atrase.

D in punctul de vedere al obiectului de investiţii, se disting:

investiţii reale ;

investiţii financiare .

Cele din urmă, la rîndul său, la fel pot fi divizate în baza unor criterii distincte.

Spre ex., în dependenţă de scopul investirii, investiţiile financiare se pot diviza în:

investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a

efectua controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);

investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în

scopul diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).

Investiţiile mai pot fi clasificate în funcţie de:

importanţa acestora (proprie, de ramură, naţională, mondială);

modul de constituire (nete şi brute) etc.

9

Capitolul ll: Viziuni, abordări,teoretice și conceptuale asupra investițiilor

2.1 Viziunea economiștilor asupra investițiilor

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la

dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper

şi promotor al dezvoltării economice contemporane.

 Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii interpretării conceptului

”investiţie”.

Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea

obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă imediată)

în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp.

La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos

rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.

Pentru F.Aftalion, a investi înseamnă a renunţa la sume băneşti lichide în favoarea speranţei

realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp.

R.Heline şi O.Poupart-Lafarge apreciază că prin investiţii se afectează resursele pentru

realizarea de obiective industriale sau financiare în speranţa realizării unor beneficii pe o

perioadă de mai mulţi ani”.

Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a dorit să dea o

noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii. In cele ce urmează, vom contura

noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o autorii lucrării ”Investiţiile în economia de

tranziţie” Florin Buhociu şi Gheorghe Negoescu.

Prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane)

destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale,

pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.

Reţinem, deci, că investiţiile sînt o categorie de cheltuieli care angajează viitorul societăţii, al

agenţilor economici, în general, în sensul că de aceste cheltuieli depind: creşterea şi

perfecţionarea potenţialului productiv (prin extindere şi modernizare), apariţia a noi capacităţi

de producţie etc.

10

Este destul de cunoscută şi definiţia dată de Pierre Masse: „Investiţiile reprezintă o renunţare la

o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele

investite. Pe scurt, investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.

În afară de aceasta, pot fi prezentate şi alte opinii (definiţii) asupra subiectului abordat.

Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri

fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau

modernizarea capitalurilor fixe existente.

Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de

antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.

Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare şi

modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la consumuri actuale sigure, dar mici şi

neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari şi într-o structură modernă, mai

aproape de opţiunile utilizatorilor, dar probabile.

Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor efecte

viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece decalajul de timp dintre momentul

investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate, poate crea situaţii imprevizibile.

Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau o activitate

cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în

general;

Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri (active) depuse

în activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit”, iar

activitatea investiţională - ca „activitate deefectuare a investiţiei şi de desfăşurare a activităţii

de întreprinzător în legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit.

2.2 Abordări teoretice asupra investițiilor

De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

economic, contabil, financiar, juridic şi psihologic.

În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să

fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.

11

În abordarea contabilă , investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că

toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.

Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen

lung.

Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială

directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi

performanţele întreprinderii.

Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor

avantaje viitoare.

O abordare nouă o reprezintă concepția keynesistă, conform căreia este posibilă restabilirea

(sau menținerea) echilibrului economic de ansamblu prin creșterea volumului consumului

și/sau investițiilor, cererii globale în economie și, deci, a ocupării forței de muncă și a

mijloacelor de producție. Accentuând prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei

teorii, le plasează în lista categoriilor economice prioritare, alături de câteva alte categorii

importante, şi le notează cu litere mari: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.

J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea problemei investiţiilor,

constatând că investiţiile reale sunt determinate, înprimul rând, de perspectivele existente la

un moment dat în economie, şi doar în al doilea rând, de rata dobânzii. Din momentul în care

cresc perspectivele de profitabilitate, creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se

expansiunea economică. Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii.

Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi

invers.

12

CONCLUZIE:

Investițiile sunt baza materială a dezvoltării economico-sociale a oricarei țări. Ele asigură

creșterea cantitativă si calitativă a capitalului fix, sporirea randamentului tehnic si economic al

capitalului existent, dar și crearea de noi locuri de muncă. Prin investiții se asigură creșterea

gradului de utilizare a resurselor materiale si de muncă ale societății, rol pe care l-au avut

întotdeauna. Investițiile au un rol hotarâtor în asigurarea modernizării activității economice, ca

o condiție necesară la adaptarea sistemelor tehnice si economice ale condițiilor de trecere a

economiei naționale la economia de piață, de participare a țării noastre la relațiile economice

internaționale în condiții de concurenta si competitivitate. Ele asigura un grad mai mare de

ocupare a forței de munca, locuri de muncă cu utilaje performante, perfecționarea proceselor

tehnologice, extinderea si generalizarea principiilor de conducere ale economiei de piață.

Investițiile dau naștere la ceea ce se numeste efect propagat sau efect de antrenare, care

determina: promovarea progresului tehnic, creșterea producției, îmbunatățirea calității

bunurilor, cresterea eficientei economice. Rolul investițiilor trebuie abordat în contextul

interdependențelor dintre ramuri, subramuri, dintre productie si consum, dintre cerere si

oferta, dintre diferitele piete existente, între acestea si noile piete care îsi "cer dreptul la viata"

etc. În acest sens, Peter Drucker are în vedere relația dintre inovații, productie, cerere si piața;

concret este vorba de faptul ca inovatia atrage dupa sine schimbari în structura productiei care,

la rândul lor, duc la schimbari în structura cererii de bunuri si servicii, iar acestea, la rândul lor,

atrag dupa ele, schimbari în structura pietelor în sensul aparitiei unor noi piețe, adica ale noilor

produse aparute. Rolul hotarâtor în crearea unei economii de piața funcționale, compatibile cu

principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene, vizeaza în principal

asigurarea unei cresteri economice durabile, promovarea unei politici investitionale coerente,

crearea unui mediu de afaceri prielnic, modernizarea si dezvoltarea durabila a întregii vieti

social-economice.

13

BIBLIOGRAFIE:

1. Florea Staicu, Colectivul - Eficienta economica a investitiilor, EDP, Bucuresti, 1995

2. Dumitru Zait - Eficienta economica a investitiilor, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, 1987

3. Gabriela Prelipcean - Fundamentele economice ale investitiilor, Ed. Universitatii Suceava, 2000

14