INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND RISCUL

INVESTIŢIONAL

1.1 Riscul investiţional – factor complex în activitatea investiţională.

1.2 Tipologia riscurilor investiţionale.

CAPITOLUL II. METODE ŞI TEHNICI DE DIMINUARE A

RISCULUI INVESTIŢIONAL

2.1 Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional.

2.2 Evaluarea riscului de ţară în Republica Moldova.

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării

economico-sociale a ţării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării

şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Sporirea

capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi

economic al utilajelor, sporirea productivităţii muncii,

suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producţiei nu

pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără

investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv

al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi

şi de eficienţă. Dar despre ce investiţie poate fi vorba fără a lua în

consideraţie factorul „risc”.

Scopul acestei lucrări este de a cerceta, analiza activitatea investiţională în

condiţii de risc, de a identifica riscurile aferente activităţii investiţionale şi de

propune metode şi tehnici de minimizare, diminuare şi neutralizare a riscurilor

investiţionale.

Obiectivul de bază de utilizare a mecanismelor interne de neutralizare, de

regulă, sunt toate formele riscurilor investiţionale, o parte însemnată a riscurilor din

grupa critică, de asemenea, riscurile care nu se asigură, dacă acestea sunt acceptate

de investitori şi condiţionate de necesitatea obiectivă.

În Capitolul I. – „Abordări teoretice privind riscul investiţional ” este

definit conceptul de risc în general, conceptul de risc investiţional. Este abordat

aspectul risc în cadrul procesului investiţional. Luând în vedere

influenţa certă a factorului risc s-a definit ca scop conturarea unei

imagini cât mai coerente a tipurilor şi surselor de risc ce

caracterizează procesului investiţional, al formelor sub care apar,

a magnitudinii efectelor pe care le antrenează, cât şi a politicilor şi

tehnicilor prin care aceste riscuri sunt gestionate.

În Capitolul II –„Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional”

se prezintă indicatorii cu ajutorul cărora se analizează riscul investiţional, se

analizează metodele prin care se poate neutraliza sau diminua riscurile

investiţionale, apoi se analizează riscul investiţional în Republica Moldova şi

ratingul acestuia.

1.1 Riscul investiţional – factor complex în activitatea investiţională.

Orice activitate economică se desfăşoară în condiţii de risc, aceste riscuri

fiind mai mult sau mai puţin grave, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai uşor sau

mai greu de evitat. Înainte de a începe orice tip de activitate se impune o

identificare şi evaluare a riscurilor ce pot apărea, eliminarea sau reducerea lor pe

cât posibil, acceptându-se doar acele riscuri care nu afectează decât în mică măsură

activitatea economică. Insuficienta cunoaştere a riscului, evaluarea sa greşită, lipsa

unei protecţii adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al

activităţii desfăşurate.

În domeniul investiţiilor riscul poate fi definit ca orice situaţie în care nu se cunosc

cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar în care se cunosc cel puţin

numărul de alternative posibile ale valorilor respective şi posibilitatea de apariţie a

fiecăreia dintre ele.

Cuvântul risc provine din latinescul ”riscare”, care înseamnă a îndrăzni.

Totuşi, definiţiile mai recente arată că înţelegerea riscului ca oportunitate începe să

câştige teren, acest lucru având influenţe clare şi asupra managementului riscului.

Decizia de investire, fie ea în active reale sau în active financiare, fie internă sau

internaţională, face parte din categoria acţiunilor economice complexe, ea trebuind să

ia în considerare riscul la care investitorul se expune. Indiferent de obiectul sau natura

sa, investirea înseamnă întotdeauna asumarea unor riscuri în speranţa obţinerii unui

câştig viitor suficient pentru a compensa riscurile anticipate.

Ipoteza aversiunii faţă de risc a operatorilor economici, pe care se bazează toate

teoriile financiare fundamentale, are drept urmare definirea unei legături clare între

dimensiunea riscurilor şi cea a câştigurilor aferente unei investiţii: cu cât sunt mai

mari riscurile pe care un investitor şi le asumă, cu atât va fi mai mare câştigul aşteptat

de acesta. Astfel, fiecare investitor încearcă să obţină cel mai ridicat nivel al

câştigului pentru un anumit risc asumat dat sau să suporte cel mai mic risc posibil cu

scopul obţinerii unui câştig determinat.

1.2 Tipologia riscurilor investiţionale.

În condiţiile economiei de piaţă activitatea oricărui investitor, fie el autohton

sau străin este expusă unor riscuri. Orice operaţiune financiară se consideră

riscantă, dacă eficienţa ei e incertă, adică nu se cunoaşte în momentul încheierii

tranzacţiei. Sinonimul noţiunii de risc este incertitudinea, imposibilitatea de a

prezice cu precizie de 100% dacă va avea loc evenimentul sau nu (aceste

evenimente putând fi sau neputând fi condiţionate de acţiunile noastre precedente).

Riscul constituie probabilitatea abaterii mărimii profitului investiţional

efectiv de la mărimea sperată a acestuia.

Cu alte cuvinte, riscul investiţional este o incertitudine cu privire la viitorul

beneficiilor, ce vor fi realizate dintr-o investiţie.

Incertitudinea se referă la îndoiala pe care o creează apariţia unui eveniment viitor

şi reprezintă necunoaşterea a ceea ce urmează să se întâmple, pe când riscul se referă

la gradul de incertitudine.

Riscul există atunci când o mulţime de consecinţe nefavorabile sunt asociate

unor decizii posibile şi se poate cunoaşte sau determina şansa apariţiei acestor

consecinţe. Când această şansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităţilor,

analiza se face nu numai în sfera incertitudinii. În general, decizia economică ia în

calcul caracterul relativ al informaţiei disponibile şi, probabil, al desfăşurării

evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluţia pieţei şi a preţurilor

în corelare cu deciziile privind sortimentele şi cantităţile de produse/servicii oferite

pentru un anumit mediu economic.

Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimării

probabilităţilor de manifestare a diverselor consecinţe la care se poate aştepta

investitorul. Calitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării

probabilităţii de realizare a unuia sau altuia dintre evenimentele nesigure

considerate, influenţată de totalitatea informaţiilor disponibile, de experienţa

investitorului şi de atitudinea sa în asumarea unui risc. Această atitudine poate fi

neutră, de acceptare (prietenoasă), de respingere (prudentă) sau flexibilă faţă de

risc.

Analiza riscurilor, în general, se efectuează în mod consecutiv:

- identificarea deciziilor alternative posibile;

- cercetarea riscurilor identificate din punct de vedere al dependenţei lor şi

posibilităţii de a fi controlate;

- analiza cantitativă şi calitativă a riscurilor;

- interpretarea rezultatelor.

Riscul unei investiţii ţine neapărat de venitul aşteptat, investiţiile mai

riscante trebuie să aducă un venit mai mare, orice investitor străduindu-se să-şi

minimizeze riscul până la un anumit nivel al acestuia.

Riscurile sunt clasificate şi grupate după o serie de criterii. Tipologia acestora

este complexă. Există o multitudine de tipuri de riscuri. Unele tipuri de riscuri au existat

dintotdeauna, altele au apărut recent.

Expunerile la diverse tipuri de riscuri sunt diferite: unele sunt mai mari, altele

sunt mai mici; unele riscuri sunt frecvente, poate chiar permanente, altele sunt rare.

Expunerile la risc pot fi certe şi condiţionate (depind de un element, factor,

eveniment etc).

În prezent, nu există o delimitare riguroasă a tuturor tipurilor de risc, deoarece un

astfel de demers este extrem de complicat şi complex. În plus, în timp, apar noi expuneri

la riscuri sau unele riscuri, care anterior au fost neglijate, sunt trecute în revistă în

categoria celor care necesită o atenţie deosebită (este vorba despre ultimele preocupări în

materie de gestiune a riscurilor şi despre ultimele evenimente din lume care au impus

un tratament special al acestor categorii: riscul de război, riscul de terorism, riscul

operaţional, riscul climateric sau al stării vremii etc).

Riscul ce ţine de un obiect investiţional poate fi rezultatul combinării mai

multor tipuri de riscuri şi anume:

Figura 1.2.1 Tipuri de riscuri

Sursa: Elaborat de autor în baza fig.1 Marianciuc A. „Identificarea riscului în contextul gestiunii

riscului investiţional”, // Economica nr.4(60) 2007, p63.

Riscul dobânzii se referă la nivelul de incertitudine privind fluctuaţia cursului

hârtiei de valoare în funcţie de modificarea ratei dobânzii pe piaţă. Aproape toate

instrumentele investiţionale sunt supuse unui astfel de risc, însă titlurile mobiliare

cu dobândă sunt cel mai mult expuse, iar celelalte cu dobândă variată vor resimţi

mai puţin influenţa lui.

Riscul creditar apare în cazul în care emitentul hârtiilor de valoare poate să refuze

să-şi onoreze obligaţiunile contractuale şi, pentru a aprecia probabilitatea neonorării

angajamentelor de către emitenţii hârtiilor de valoare, acestora li se atribuie un

anumit rating creditar.

Riscul pieţei provine de la modificările survenite în preţul activelor financiare, ca

urmare a impactului unor factori independenţi de hârtiile de valoare în cauză, cum

Tipuri de risc

Riscul dobânzilor

Riscul creditar

Riscul pieţii

Riscul lichidităţii

Riscul afacerii

Riscul retragerii înainte de termen

Riscul inflaţiei

Riscul de ţară

ar fi evenimentele economice, politice, sociale, sau modificarea în preferinţele,

tendinţele investitorului.

Riscul lichidităţii apare când un instrument investit nu poate fi realizat la un preţ

predeterminat, într-un moment potrivit. Lichiditatea unui instrument investit

reprezintă un argument pentru investitorul care doreşte să-şi menţină flexibilitatea

portofoliului.

Riscul afacerii (operaţional) se referă la gradul de fluctuaţie a profitului net şi a

fluxurilor de numerar, caracteristic diferitelor tipuri de afaceri strategice. Riscul

afacerii pentru investitor ţine de nesiguranţa în legătură cu anumite pieţe de

desfacere ale întreprinderii în care s-a investit, pieţe de aprovizionare, activităţi

comerciale.

Riscul de retragere preventivă. Multe corporaţii şi unele organe ale puterii de stat

emitente de hârtii de valoare îşi rezervă dreptul retragerii înainte de termen a

acestor instrumente. Asemenea retrageri, de obicei, se pot produce după micşorarea

ratelor dobânzilor pe piaţă. Emitentul, în asemenea cazuri, poate emite hârtii de

valoare cu cheltuieli mai mici pentru plata dobânzii.

Riscul inflaţiei. În cazul investirii în hârtii de valoare, întotdeauna există un

anumit pericol că dobânzile şi valorile nominale vor scădea din cauza inflaţiei. O

oarecare protecţie de risc inflaţionist au hârtiile de valoare emise pe termen scurt şi

instrumentele cu ratele dobânzii flotante.

Riscuri de ţară ( pays- deduche ) este consecinţa instabilităţii politice, gradul de

îndatorare, nivelul cotaţiilor ( ratingul de ţară). Riscuri de ţară – sunt riscuri politice

care depind de coerenţa politicii guvernamentale, calităţii gestiunii

macroeconomice, datoriile externe ect.

Riscul diversificabil constituie o parte a riscului investiţional, provenit din

evenimente necontrolabile sau aleatorii, dar care poate fi înlăturat prin diversificare.

Care înainte de a se manifesta dau semne prevestitoare specifice, sau despre care se

ştie, cum apar şi cum se manifestă, din experienţe anterioare. Nu este exclus nici

fenomenul de premoniţie în detectarea riscurilor.

Riscul nediversificabil este legat de forţele care influenţează instrumentele

investiţionale şi care nu este unic pentru instrumentul concret. Al căror moment de

apariţie este cunoscut şi nu au semne prevestitoare, ceea ce le face foarte

periculoase pentru derularea activităţii de investiţie.

2.1 Metode şi căi de diminuare a riscului investiţional.

În sistemul metodelor de dirijare cu riscurile investiţionale un rol important îi

revine mecanismului intern de neutralizare a lor.

Mecanismul intern de neutralizare a riscurilor investiţionale reprezintă un sistem

de metode de minimizare a consecinţelor negative, selectate şi realizate de însăşi

investitor. Scopul investitorului este de a examina şi prezenta cele mai importante

mecanisme de minimizare şi neutralizare a riscului. Obiectivul de bază de utilizare

a mecanismelor interne de neutralizare, de regulă, sunt toate formele riscurilor

investiţionale, o parte însemnată a riscurilor din grupa critică, de asemenea,

riscurile care nu se asigură, dacă acestea sunt acceptate de investitori şi

condiţionate de necesitatea obiectivă.

Sistemul mecanismelor interne de neutralizare a riscurilor investiţionale prevede

utilizare utilarea următoarelor metode şi poate fi privită în modul următor:

1.Evitarea riscului. Această direcţie de minimizare este cea mai ridicată şi constă

în elaborarea unor măsuri cu caracter intern, care in general exclud un risc

investiţional concret. Astfel, pot fi enumerate următoarele măsuri:

Refuzul de a realiza operaţiuni financiare, riscul cărora este foarte înalt.

Deşi această măsură este eficientă, utilizarea ei are un caracter limitat, deoarece

majoritatea operaţiunilor financiare sunt legate de realizarea activităţii de bază,

care asigură fluxul regulat de venituri şi formarea profitului.

Refuzul de a utiliza mijloace băneşti temporar libere în plasamente

financiare pe termen scurt. Această măsură permite înlăturarea riscului depozitar şi

procentual, însă generează riscul inflaţionist şi riscul venitului ratat.

2.Limitare concentrării riscului. Mecanismul de limitare a concentrării

riscurilor investiţionale se utilizează pentru riscurile care întrec nivelul acceptat,

adică pentru operaţiunile financiare care se realizează în zonele riscului critic. O

astfel de limitare se realizează prin stabilirea la întreprindere a unor normative

interne financiare, în procesul elaborării politicii de realizare a activităţii

financiare.

3.Distribuirea riscului. Mecanismul acestei direcţii de minimizare a riscului se

bazează pe transferul parţial asupra partenerilor în cadrul operaţiunii de investire.

Partenerilor li se transmite acea parte a riscului pentru care aceştia au posibilităţi

mai mari de minimizare a urmărilor negative şi dispun de metode mai eficiente.

4.Hedgingul. Acest termen se utilizează în activitatea investiţională cu sens îngust

şi cu sens larg. Cu sens larg, acest termen caracterizează procesul de utilizare a

oricăror mecanisme de micşorare a riscului pierderilor financiare posibile, a celor

interne şi a celor externe (transmiterea riscurilor altor subiecţi-asigurători). Cu sens

îngust, acest termen caracterizează un mecanism intern de neutralizare a riscurilor,

bazat pe utilizarea instrumentelor financiare ca aceea a hârtiilor de valoare

productive, derivate. În continuare, se va expune hedgingul cu sens îngust.

5.Diversificarea. Mecanismul diversificării se utilizează mai întâi de toate pentru

neutralizarea consecinţelor financiare negative ale riscurilor specifice. Acest

mecanism permite minimizarea într-o măsură anumită şi al anumitor tipuri de

riscuri specifice: valutar, procentual ş. a. Principiul funcţionării mecanismului

diversificării pe divizarea riscurilor contribuind la preîntâmpinarea concentrării.

6.Asigurarea. Acest mecanism de minimizare a riscului se bazează pe rezervarea

de către investitor a unei părţi de resurse financiare, ce permit înlăturarea urmărilor

negative în urma operaţiunilor financiare.

Forma de bază este:

- Profitul obţinut în perioada raportată. Până la distribuirea sau încasarea

profitului, aceasta poate fi privit ca rezervă de resurse financiare. În caz de

necesitate, ea poate fi utilizată pentru lichidarea urmărilor negative ale riscurilor:

Utilizând acest mecanism de minimizare a riscurilor, este necesar de a lua în

considerare că rezervele de asigurare în toate formele lor „îngheaţă” utilizarea

sumelor financiare. Acest moment determină necesitatea de optimizare a sumelor

rezervate şi utilizarea lor pentru minimizarea anumitor tipuri de riscuri, cum ar fi:

Riscuri investiţionale neasigurabile;

Riscurile nivelului critic cu probabilitatea scăzută de realizare;

2.2 Evaluarea riscului de ţară în Republica Moldova.

Evaluarea riscului de ţară este o operaţiune complexă deoarece depinde de

variabilele definite care pot fi previzibile, dar supuse influenţei unor factori noi

care să modifice estimările. Riscul de ţară, de pe poziţia unui exportator presupune

evaluarea efectelor contractelor comerciale internaţionale sau a impactului unor

factori de pe o piaţă. Riscul unui industriaş se referă la efectele investiţiilor din

străinătate. Din punct vedere al unei bănci se impune evaluarea portofoliului de

creanţe.

Riscul privind investiţia în străinătate presupune evaluarea impactului unor

factori asupra valorii actuale nete cum sunt: naţionalizarea activelor, creşterea

fiscalităţii, limitarea transferurilor.

Previziunea riscului de ţară. Previziunea presupune estimarea stabilităţii

politice şi a solvabilităţii ţării, respectiv acoperirea laturii socio-politice şi a laturii

economico-financiare a riscului de ţară. Estimarea stabilităţii politice a unei ţări se

poate efectua prin mai multe metode. Previziunea comparativă se realizează prin

compararea ţărilor între ele în funcţie de poziţia de pe o scară de risc sau prin

proiecţia ţărilor pe un plan cu două axe.

Estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea ţărilor după gradul de

risc. Clasamentul se realizează în funcţie de anumite criterii care pot avea caracter

subiectiv datorită preferinţelor în alegerea lor şi atribuirii notelor;

Estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe un plan cu

două dimensiuni în funcţie de anumiţi parametri economici, financiari şi politici.

Estimările analitice presupun utilizarea unor metodologii de previziune

diferenţiate.5

Estimarea riscului de ţară pe baza raportului unui expert este o metodă

simplă, cu cheltuieli reduse şi cu un caracter subiectiv. Grila de analiză pentru

previziunea riscului politic include următoarele variabile: regimul de putere, număr

de partide, frecvenţa violenţelor politice, numărul prizonierilor politici, numărul

loviturilor politice. Variabilele de natură economică în funcţie de care se estimează

riscul sunt: venit pe locuitor, cheltuieli de educaţie pe locuitor, indice alimentar,

cheltuieli cu apărarea, stabilitatea monedei, prezenţa şi rolul sindicatelor în viaţa

profesională, stabilitatea preţurilor, fiscalitatea;

Estimarea probabilistică a riscului, de ţară constă în formularea unor

scenarii ce se pot produce în viitor;

Estimarea sociologică a riscului de ţară se realizează prin diverse procedee

tehnice de tipul segmentării dinamice a populaţiei;

Estimarea prin sistemele expert porneşte de la informaţiile de la o bancă de

date, identifică corelaţiile şi prevede evoluţiile fenomenelor.Actualmente, toate agenţii de evaluare a riscului caracterizează Republica

Moldova drept o ţară "stabilă" în ceea ce priveşte investiţiile.

Eficacitatea metodelor de diminuare a riscului pot fi determinate după

următorul algoritm:

1.Se analizează riscul cel mai important pentru proiect.

2. Se calculează cheltuielile luând în consideraţie evenimentele nefavorabile

care pot avea loc.

3.Se compară cheltuielile de diminuare a riscului cu cheltuielile

suplimentare în urma producerii evenimentului nefavorabil

4.Se ia decizia de aplicare sau de respingere a metodelor de diminuare a

riscului.

5. Analiză procesului de interferenţă a probabilităţii şi consecinţelor

evenimentelor riscante cu cheltuielile pentru metodele de diminuare a riscului.

Deci putem concluziona luând în considerare următoarele principii:

Nu se poate de riscat mai mult decât permite capitalul propriu.

Trebuie de luat în considerare urmările riscului.

Nu se poate de riscat cu mult pentru puţin.

Totuşi „a risca” nu se echivalează totdeauna „ a pierde”, a risca înseamnă a dispune

de venituri stabile în viitor căci se spune „ că mai mult riscă cei care nu riscă”.

CONCLUZIE

Cercetând tema „Metode şi tehnici de diminuare a riscului investiţional”,

putem spune că orice activitate investiţională suportă un risc anumit. Este foarte

important ca investitorul să poată preveni acest risc, să-l poată identifica, analiza,

calcula şi reduce.

Căile universale de reducere a riscului şi de creştere a certitudinii se referă la

normalizarea pe baza experienţei acumulate a cunoştinţelor şi prin socializarea

indivizilor.

Creşterea securităţii materiale permite acceptarea riscurilor şi presupune

comportamente active de control al lor. Trebuie reţinut însă că relaţia dintre

securitatea materială şi incertitudinea axiologică este binivocă: prima nu poate fi

sporită decât prin asumarea riscurilor, prin definirea pragmatică a scopurilor

societăţii printr-un proiect coerent. Optimismul scăzut al societăţii noastre este

emblematic pentru definirea socială a unei strategii coerente, a lipsei de alternative,

calea adoptată fiind percepută din ce în ce mai puternic ca una ce ne conduce

societatea într-o direcţie greşită.

Complexitatea sporită a vieţii economice de astăzi şi gradul de instabilitate face ca

riscurile cu care se confruntă investitorii să crească din ce în ce mai mult, iar

acţiunile de percepere şi conturarea a dimensiunilor lor, mai ales în activitatea

investiţională, să capete o importanţă vitală.

Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimării

probabilităţii de manifestare a consecinţelor la care se poate aştepta investitorul.

Calitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilităţii de

realizare a uneia sau a alteia dintre evenimentele nesigure considerate, influenţată

de totalitatea informaţiilor disponibile, de experienţa investitorului şi de atitudinea

sa în asumarea unui risc. Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică

problema estimării probabilităţilor de manifestare a consecinţelor la care se poate

aştepta investitorul.

BIBLIOGRAFIE:

1. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în

activitatea de întreprinzător, Nr. 81-XV din 18.03.2004 //

Monitorul Oficial la Republicii Moldova Nr. 64-66 din 23

aprilie 2004.

2. Legea Republicii Moldova privind investiţiile străine, Nr. 999-

XII din 1.04.1992// Monitorul Oficial la Republicii Moldova Nr.

4 din 30 aprilie 1992.

3. Blidaru G. Riscul tehnic în investiţii // Reformele economice în R.M şi

România, Chişinău 1998, Vol.I, p.154- 159.

4. Calancea E. Gestiunea riscului în cadrul investiţiilor internaţionale,

autoreferatul tezei de doctor, Chişinău 2002, – 26 p.

5. Calancea E. Conceptul riscurilor în tranzacţiile internaţionale //Economica

Nr.4-1997, – p.103-107.

6. Caraganciu, A.,Dementi, O, Ciobu I. Bazele activităţii investiţionale –

Chişinău: ASEM 2004. - 320 p

7. Marianciuc A. Convergenţe şi divergenţe în abordarea riscului //

Simpozionul internaţional al tinerilor cercetători, Vol I., ediţia a V-a ( 29 –

20 aprilie 2007) - p.222-224.

8. Mutaf M. Evaluarea riscurilor investiţionale // Tribuna Economică, nr.

12,1998 - p.33.

9. Voineagu V. Gestiunea riscurilor // Info BMMC, nr. 7, 1994