aurelia vasile tehnici ale succesului in comunicare an 3 sem 1 rp si publicit

Unitatea de învăţare 2

1 Titlu de curs

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

Universitatea din Bucureşti

Specializarea Ştiinţele Comunicării

Nivel licenţă

Tehnici ale succesului în comunicare

Titular de curs:

Lector univ. dr. Aurelia VASILE


Titlu de curs 2

Acest material este protejat prin Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe nr. 8 din 1996, cu modificările ulterioare.

Dreptul de autor îi aparţine Aureliei Ana Vasile Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, are dreptul de utilizare a acestui material.

Nici o parte a acestui material nu poate fi copiată, multiplicată, stocată pe orice suport sau distribuită unor terţe persoane, fără acordul scris al deţinătorului dreptului de autor.

Citarea se face numai cu precizarea sursei.


3 Titlu de curs

INTRODUCERE

Cursul urmărește să dezvolte abilităţi de comunicare publică şi de masă în domeniile relaţiilor publice şi publicităţii, prin învăţarea unor tehnici adecvate, a unor repere generale ale succesului în comunicarea publică şi de masă.

Teme importante ale cursului se referă la :

Comunicarea de succes, concepte fundamentale, principii, valori

Elemente de psiho-sociologia comunicării de succes în publicitate şi în relaţiile publice, stiluri de comunicare, posturi existenţiale în comunicarea (publică şi de masă) de succes/analiza tranzacţională ; tipologia dezvăluirii şi autodezvăluirii în comunicarea de succes ; teoria valorilor culturale (cu analiza modelului de comunicare potrivit în diverse contexte,dintre cele patru modele conform teoriei valorilor culturale) ; teoria haosului şi efectul fluturelui (cu învăţare de tehnici adecvate), fenomenul « groupthink » în comunicarea de succes, tehnici de monitorizarea a « groupthink » rolul conflictului în comunicarea de succes (teorii privind conflictul în comunicare : modelul circular al escaladării conflictului în comunicarea de succes).

Tehnici ale succesului în comunicare (tehnici de comunicare normative, interpretative şi mixte : brainstorming, Phillips 6x6, generarea incongruenţelor, jocul de rol şi empatia, turul de masă, GAP, paradoxul lui Avraam, tehnica reversului, jocul strategiilor de gândire, metoda catwoe; tehnica fishboning, tehnica IIO, metoda copacului cu erori, tehnica fishbowl, tehnica « sus şi jos », « zvonurile », « casa fericită » etc).

Tipuri de contexte de comunicare în spaţiul public, în care succesul este esenţial : dezbaterea, reuniunea, interviul, discursul, etc şi caracteristici ale comunicării de succes în aceste contexte.

Conflict și comunicare de succes, tipologie, model procesual al conflictului în comunicare, strategii de prevenire, provocare/stimulare, reducere, rezolvare (contextualizat).

Note: 1. Toate temele sunt obligatorii şi trebuie prezentate spre evaluare atunci când apare în orar planificat tutoratul corespunzător – de exemplu temele tutoratului 1 se prezintă chiar în ziua în care a fost planificat tutoratul.

2. Neprezentarea temelor la termen înseamnă restanţă (amânarea examenului pentru sesiunea următoare).

Vă doresc SUCCES!


Titlu de curs 4

Unitatea de învăţare 1: Succesul în comunicare

Concepte fundamentale, principii, valori

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1 Cunoaşterea conceptelor și orientărilor teoretice fundamentale în comunicarea de succes.

1.2 Cunoaşterea unor elemente de bază privind psiho-sociologia comunicării de succes în publicitate şi în relaţiile publice, stiluri de comunicare, posturi existenţiale în comunicarea (publică şi de masă) de succes.

1.3 Înţelegerea, cunoaşterea şi aplicarea principiilor de bază şi a unor tehnici ale comunicării de succes.

1.4 Construirea şi dezvoltarea unor abilităţi de comunicare în contextele specifice relaţiilor publice şi publicităţii pentru obţinerea succesului.

Obiectivele unităţii de învăţare 1

După studiul acestei unităţi de învăţare studenții vor reuşi

Să definească noțiuni și concepte fundamentale referitoare la comunicarea de

succes (effective communication/comunicarea eficientă, succesul în comunicare, etc).

Să identifice principii și valori fundamentale ale comunicării de succes/eficientă.


5 Titlu de curs

Succesul în comunicare

Concepte fundamentale, principii, valori

CONCEPTE FUNDAMENTALE CORELATIVE CONCEPTULUI DE COMUNICARE DE SUCCES

“Nimic nu este mai practic decât o bună teorie.”

Kurt Lewin

Comunicarea – ca domeniu de studiu prin excelenţă comprehensiv, interdisciplinar – a luat naştere şi continuă să existe într-o zonă de intersecţie a disciplinelor socio-umane, a sociologiei cu psihologia, cu lingvistica, retorica, argumentarea, etc. Ca disciplină de sinteză, comunicarea întâmpină dificultăţi în conturarea propriei identităţi în plan epistemologic tocmai datorită acestei situări la confluenţa mai multor discipline [22, pp. 16-17]. Unul dintre riscuri este acela al dizolvării şi apoi al reîncorporării preocupărilor sale disciplinare în corpusul celorlaltor discipline cu care partajează zone de interferenţă. Pentru mare parte din corpusul propriei discipline, comunicarea integrează date din psihologie şi sociologie, din psihologia socială şi este deci în mare măsură tributară acestor domenii.

Etimologic, M. Dinu preciza că se presupune că la originile verbului latin comunico, -are s-ar afla adjectivul munis, -e cu înţelesul “care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”, care prin mijlocirea derivatului său communicus îl poate explica rezonabil pe communicare, adică “punere în comun” [21, pp. 14-15]. Inerent apar în această explicare etimologică a termenului comunicare o componentă axiologică1 , una psiho-

1 Axiologia fiind domeniul ştiinţific care se ocupă cu studiul calităţii, al valorii [etimologic, denumirea domeniului îşi are originile în limba greacă, unde “axios” însemna “valoare”, iar “logos”, “vorbire, ştiinţă”]. Termenul, denumirea domeniului, a fost folosit prima dată la începutul secolului XX de către Paul Lapie şi E. Von Hartman.


Titlu de curs 6

sociologică şi o alta etică2. Cu alte cuvinte, atunci când comunică şi implicit relaţionează (deci, din perspectivă psiho-sociologică), oamenii pun “în comun” valori, mai ales valori etice. Şi, mai mult decât atât, această punere în comun de valori are importanţă crucială pentru comunicare, pentru relaţionarea socială, funcţionând ca un reper fundamental care condiţionează în cele din urmă succesul în comunicare.

În această accepţiune, comunicarea este un proces tranzacţional, ceea ce presupune accentul pus pe schimbările pe care le aduce comunicarea asupra participanţilor, ca şi importanţa acordată rolurilor pe care aceşti participanţi le joacă în comunicare.

Pornind de la explicaţia etimologică pe care tocmai am menţionat-o pentru comunicare în general, comunicarea de succes cuprinde şi ideea de succes, definit în dicţionare ca “rezultat favorabil, pozitiv al unei acţiuni, reuşită, izbândă” [20, p.1036]. Reuşita, în cazul comunicării, presupune fundamental receptarea mesajului potrivit intenţiilor emiţătorului. Lucrurile par simple, clare, la prima vedere. Doar la prima vedere, pentru că procesul de comunicare presupune un număr copleşitor de factori de care depinde succesul în transmiterea şi receptarea mesajului. De aceea, considerăm că este necesară cunoaşterea şi aplicarea unor repere generale, a unor condiţii fundamentale de comunicare, respectiv principii.

În mod “tradiţional” (dar, de tradiţie recentă, ca şi domeniul), comunicarea de succes sau eficientă se referea la emiterea unui mesaj astfel încât să fie receptat întocmai aşa cum a fost conceput şi intenţionat de către emiţător.

Dintre cele cinci tipuri de comunicare recunoscute3, cele care prezintă un interes deosebit pentru comunicarea de succes, sunt comunicarea publică şi cea de masă.

2 Etica , i.e. studiul comportamentului şi vieţii după principii bune, îşi trage rădăcinile etimologic din limba greacă, de la eθική, adică “moral”, la rândul său derivat din adjectivul ethos, adică “obicei, obişnuinţă”.

3 Comunicarea intrapersonală (emiţătorul şi receptorul sunt una şi aceeaşi persoană), interpersonală diadică (presupune strict doi participanţi), comunicarea în cadrul grupului (mai mult de doi participanţi angajaţi în împlinirea unor obiective comune), comunicarea publică (cu mai mulţi receptori) şi comunicarea de masă (care presupune prezenţa obligatorie a gate-keeper-ului care este un producător instituţionalizat de mesaje adresate unor destinatari cvasinecunoscuţi).


7 Titlu de curs

Comunicarea de succes (effective communication) este relevantă în măsura în care (este):

componentă fundamentală a domeniilor profesionale care pun accent pe comunicare;

componentă vitală pentru asigurarea calităţii serviciilor în aceste domenii;

conturează mai pregnant imaginea profesională, construind relaţii sociale mai strânse.

PRINCIPII ALE COMUNICĂRII DE SUCCES

În general, este consacrată utilizarea termenului principiu pentru a avea în vedere de fapt condiţii fundamentale în care au loc anumite procese din diverse domenii. În filosofia greacă însă, principiul (arché) se referea la elemente ontologic primordiale. De aceea, este dezirabilă această precizare potrivit căreia principiile comunicării de succes sunt până la urmă condiţii fundamentale în care are loc comunicarea de succes.

Comunicarea fiind ea însăşi un domeniu interdisciplinar, integrativ al mai multor domenii deci, aceste principii sau condiţii fundamentale sunt interdependente, corelative, se prezintă integrativ, nu segmentat4.

Noi am identificat aici o sumă întreagă de astfel de principii sau condiţii fundamentale pentru comunicarea de succes. Toate acestea acţionează deci corelativ, nu separat, dar, din motive de rigurozitate şi de ordonare a conţinutului pentru a fi mai uşor receptat şi conştientizat, le tratăm rând pe rând.

1. Un principiu care funcţionează şi în alte domenii (în medicină, de exemplu) este acela de a nu dăuna, de a nu cauza efecte nedorite, nocive. Denumirea acestui principiu, pe care o preluăm din medicină în forma latinească, este deci primum non nocere5. În termenii unor orientări mai noi din ştiinţele sociale, ar fi vorba despre comunicarea “win-win”, adică despre comunicarea în care toţi participanţii să aibă de câştigat, nimeni să nu aibă nici un tip de pierdere în bilanţ.

2. Principiul clarităţii mesajului are în vedere deopotrivă elemente de lingvistică, dar şi de argumentare, de logică (respectarea proprietăţii termenilor, utilizarea unui stil adecvat contextului comunicării: în funcţie de registru, stil formal semi-formal sau

4 Integrează elementele realităţii, nu o segmentează.

5 I.e., “mai întâi să nu dăuneze”.


Titlu de curs 8

informal; în funcţie de domeniu sau de funcţie: stil beletristic, publicistic, juridic, ştiinţific, administrativ, colocvial).

3. Potrivit principiului consecvenţei, mesajul trebuie să fie consistent şi menţinut constant, fără dezicere. Orice abatere de la orientarea conţinutului deja consacrat al mesajului are efecte negative asupra credibilităţii emiţătorului mesajului, sau se pierde din familiaritatea pe care o obţinuse cu efort (aspect important pentru publicitate).

4. Există o legătură evidentă între principiul clarităţii şi cel al accesibilităţii, acesta din urmă referindu-se la faptul că trebuie utilizat un cod comun emiţătorului şi receptorului în construirea mesajului, adecvat particularităţilor de vârstă şi individuale ale participanţilor la procesul de comunicare, astfel încât aceştia să nu întâmpine dificultăţi în decodificare.

5. Un alt principiu aflat în strânsă legătură cu principiile clarităţii şi accesibilităţii, principiul relevanţei şi rezonanţei culturale ar trebui să ne amintească faptul că pentru comunicarea de succes este necesară cunoaşterea elementelor findamentale ale contextului cultural în care este vehiculat mesajul, altfel totul poate fi înţeles şi receptat greşit, sau oricum diferit de ceea ce s-a vizat prin mesajul dat. Secularizarea6 este un fenomen cu aspect firesc în cultura civilizaţia occidentală, nu şi în lumea arabă, de exemplu. Dacă pentru jurnaliştii danezi de la cotidianul Jyllands Posten a părut ceva deloc neobişnuit să publice caricaturi cu Mahomed, dacă pentru Occidentul laicizat în mare măsură nu pare deplasat să glumească pe seama valorilor cândva sacre, în schimb în alte civilizaţii mai conservatoare, mai tradiţionaliste, asemenea gesturi reprezintă sacrilegii, sunt calificate foarte drastic şi, mai mult decât atât, pot da naştere unor conflicte grave, mergând până la manifestări de tip terorist. În publicitate, o reclamă care poate avea un succes răsunător într-un anumit spaţiu cultural, poate deveni un eşec total dacă este folosită şi într-un spaţiu cultural foarte diferit. De aceea nici nu se folosesc aceleaşi reclame peste tot unde sunt difuzate reclame pentru un anumit brand, ci se folosesc reclame diferite pentru a fi adecvate tipului de cultură şi civilizaţie căreia i se adresează. Să îşi imagineze cineva că schimbă mentalităţi peste noapte astfel încât să fie receptate mesaje diferite de ceea ce reprezintă cadrul cultural de receptare, este cel puţin un act de naivitate. Pentru a modela mentalităţi, atitudini, viziuni asupra vieţii şi societăţii este nevoie de zeci sau de sute de ani în cel mai bun caz, iar rezultatele tot nu ar fi spectaculoase. Şi oricum, populaţia ţintă ar trebui,

6 Secularizare înseamnă desacralizare şi este un fenomen care se manifestă pregnant în lumea occidentală de azi.


9 Titlu de curs

dezirabil, să o reprezinte copiii până la 12 ani, adică cei aflaţi în perioada de maximă educabilitate7.

6. Principiul pe care noi îl denumim “al concordanţei dintre aparenţă şi esenţă” înseamnă pentru comunicarea eficientă sau de succes că mesajul emis pentru un public ţintă este susţinut de fapte, de realitate, sau, în orice caz, nu este discordant. Un exemplu concludent pentru importanţa acestui principiu în comunicarea publică eficientă este cel al unor politicieni (din lumea întreagă, nu doar de la noi) capabili de comunicare de succes, cu nenumărate performanţe ca politicieni, dar care, odată ce au devenit subiect al unor dezvăluiri (de obicei din presă) privind aspecte mai puţin măgulitoare din viaţa privată sau din activitatea lor, au pierdut teren şi în domeniul comunicării, pierzând dramatic din credibilitatea pe care o acumulaseră.

7. Foarte apropiat de acest principiu, mai ales pe terenul comun al credibilităţii, este principiul corelării mesajului verbal cu cel non-verbal. Potrivit lui Susan M. Heathfield, specialist în resurse umane, un studiu al U.C.L.A. (S.U.A.) a indicat faptul că 93 % din succesul sau eficienţa în comunicare este determinat de aportul non-verbal, pentru că se ştie că oamenii comunică mult mai mult non-verbal decât verbal în realitate. Ideea de bază pe care o susţinem prin intermediul acestui principiu este că trebuie să existe convergenţă şi nu incongruenţă între mesajul verbal şi cel non-verbal, în general între toate formele de comunicare verbală sau non-verbală pentru ca mesajul să aibă credibilitate, să fie înţeles corect. De aceea, umorul care se axează pe discordanţa între verbal şi non-verbal prezintă riscul de a fi înţeles eronat şi de a deturna comunicarea înspre o direcţie nedorită şi neconcordantă cu scopul urmărit.

8. Principiul personificării, al personalizării sau al umanizării presupune înţelegerea faptului că în comunicarea cu oamenii este necesară apropierea conţinutului comunicării de ceea ce înseamnă fiinţa umană, altfel comunicarea este receptată de parcă nu s-ar adresa deloc de fapt celor care sunt presupusa ţintă a mesajului, receptorii se îndepărtează de conţinutul mesajului care pare că nu îi priveşte, că este artificial, nespecific comunicării umane. Cu alte cuvinte, comunicăm mult mai bine cu cine şi despre ce ni se aseamănă, pentru că asemănarea cu ceea ce ne este familiar face ca mesajul să aibă sens cu adevărat pentru noi.

9. Strâns legat de principiul acesta al umanizării, am adăugat aici principiul rezonanţei afective a mesajului şi a formei în care este comunicat acesta. Dacă nu există conotaţii afective, publicul nu

7 Educabilitatea se referă la receptivitatea faţă de influenţele educaţionale.


Titlu de curs 10

se simte angajat cu nimic în raport cu acest mesaj, ci i se pare străin, rece, nesemnificativ, nedemn de a fi luat în seamă. De altfel, printre tehnicile de influenţare, sau în persuasiune şi propagandă, implicit sau explicit, figurează şi cele axate pe rezonanţa afectivă a mesajului (cele care sunt cunoscute în retorică şi în teoria argumentării ca subtipuri de “apel la emoţii” şi utilizate pe scară largă în influenţare – persuasiune, propagandă, etc).

10. Comunicarea este printre altele un proces de sugestionare şi de auto-sugestionare. De aceea considerăm că principiul concordanţei dintre sugestionare şi auto-sugestionare joacă un rol esenţial în comunicarea de succes, mai ales în variantele “profesioniste” de comunicare. Pentru a înţelege mai clar cum stau lucrurile în această privinţă, este suficient să radiografiem puţin comunicarea actorului de teatru pe scenă. Chiar dacă în viaţa personală trece prin clipe dramatice, un actor, în mod obişnuit, trebuie să îşi joace rolul bine, oricât de greu i-ar fi. Pentru a putea face aceasta, adică pentru a putea să transmită rolul, să sugestioneze din postura rolului, este necesar să treacă întâi prin faza de autosugestie pentru ca mai apoi să poată fi convingător, adică să sugereze sau să sugestioneze, să producă în public schimbările urmărite de comunicarea prin intermediul rolului său. De altfel, orice individ obişnuit este actor social, joacă diverse roluri sociale simultan şi pe parcursul vieţii. Iar cei care comunică cel mai bine, cel mai convingător sunt cei care pot să parcurgă acest drum de la autosugestie la sugestie cât mai eficient şi mai rapid şi în situaţie de congruenţă între cele două procese. Altfel spus, cel care comunică foarte bine cu sine8, practicând autosugestia intuitiv sau ceva mai profesionist, este cel care poate comunica şi cu alţii mai bine. Dacă cele două, sugestia şi autosugestia, sunt discordante, există riscul ca mesajul să pară fals, să fie neconvingător, să nu poată capta şi/sau menţine atenţia publicului ţintă. De aceea este necesară întâi autosugestia, pentru ca, mai apoi, aceasta să susţină la un nivel acceptabil sugestia, la rândul său. Şi pentru a sublinia ideea, considerăm că este suficient să amintim că Stephen Covey, unul dintre cei mai renumiţi autori în domeniul managementului, afirma că orice schimbare autentică începe dinspre interior în afară. Adică individul trebuie să vrea să se clădească pe sine în funcţie de valori pe care le-a adoptat, pentru ca mai apoi să poată clădi câte ceva în jurul său. în funcţie de rolurile sociale pe care le deţine.

8 Este vorba despre comunicare intrapersonală aici. (v. autosugestia pozitivă, Emile Coue,

http://www.hypnoanalysis.com/articles_coue.html);

http://www.hypnoanalysis.com/articles_coue.html


11 Titlu de curs

11. De acest principiu se leagă principiul distanţei relaţionale optime potrivit contextului comunicării. În cadrul practico-teoretic al psihanalizei, Siegmund Freud afirma că este necesară “neutralitatea binevoitoare” pentru comunicare (comunicarea cu rol terapeutic în cazul acesta). Despre o asemenea distanţă, Roger Mucchielli afirma că ar trebui să fie “Nici efuziune mistică, nici transformarea clientului [receptorului/publicului, în cazul comunicării publice sau de masă] în obiect de către un observator detaşat. Relaţia de la distanţa potrivită (de la distanţa eficace) e similară cu cea dintre reflecţie şi conştiinţa spontană… Nici judecător, nici deţinător al unei puteri de decizie, terapeutul trebuie să fie în raportul cu clientul precum conştiinţa reflexivă în raport cu conştiinţa spontană la aceeaşi persoană. Aceasta implică atât cunoaşterea ‘din interior’, cât şi efortul de distanţare capabil să asigure o reflecţie valabilă cu privire la experienţa trăită.” [48, pp.141-142]. Ceea ce merită menţionat este că este extrem de dificil de apreciat această distanţă optimă pentru că elementele care alcătuiesc contextul comunicării sunt extrem de diverse şi de greu de apreciat, de cântărit.

12. Principiul respectării identităţii personale şi a grupului este important pentru conştientizarea faptului că în comunicare nu trebuie pierdut din vedere faptul că cei cărora li se adresează mesajul nostru au propria identitate care este diferită de propria noastră identitate, dar la fel de demnă de respect. Dacă cei cărora li se adresează mesajul sunt mai puţin instruiţi sau deţin roluri sociale mai puţin semnificative, sau fac gesturi excentrice, nu înseamnă că sunt mai puţin demni de atenţie în procesul de comunicare. Şi acest respect este greu de disimulat dacă nu este autentic, mesajul putând fi receptat ca fiind mai puţin credibil într-o astfel de situaţie.

13. Principiul care acţionează complementar acestui principiu al respectării receptorului individ sau grup, este cel al autorităţii şi credibilităţii. Complementaritatea acestui principiu rezultă din faptul că este vorba tot despre respect, de data aceasta respect pentru cel care lansează mesajele pentru public. Iar acesta îşi construieşte profilul de autoritate inclusiv prin luarea în considerare a altor principii, cum este şi cel al distamţei relaţionale optime sau cel axiologic. Dacă nu este luat în seamă acest principiu, comunicarea nu poate avea succes, ci este destul de probabil să existe reticenţe sau chiar respingere a comunicării, dacă mesajul este apreciat ca neprovenind dintr-o sursă cu autoritate şi credibilitate.

14. Un principiu esenţial pentru comunicarea de succes este cel axiologic.9 Când vorbim despre axiologie, vorbim de fapt despre

9Etimologic axiologia îşi are originile ca denumire în: “axios”, care înseamnă “valoare” în limba greacă şi în “logos”, care înseamnă


Titlu de curs 12

valoare. Un prim aspect important este acela că în lumea de azi se pare că oamenii par să fie din ce în ce mai puţin interesaţi să observe sau să facă diferenţa între valoare şi pseudo-valoare, respectiv, kitsch, după cum a fost denumită pseudo-valoarea în limba germană. Şi nu este vorba numai despre valori estetice, ci despre orice tip de valori, inclusiv valori etice, sau mai ales valori etice. Lipsa de respect pentru valorile autentice, perene – şi ancorarea într-un perisabil care nu poate fi temelia care să poată susţine un edificiu semnificativ, se sincronizează constatării de către Alvin Toffler a fenomenului tranzienţei, în volumul “Şocul viitorului”. Toffler observa tocmai faptul că oamenii se raportează din ce în ce mai mult la valorile ştiinţei şi tehnicii, aflate în continuă metamorfoză în prezent şi extrem de perisabile, de vreme ce timpul de perimare a informaţiei este extrem de rapid. Preocuparea pentru sincronizarea cu aceste valori ale ştiinţei şi tehnicii îi face pe majoritatea oamenilor din ziua de azi să “nu vadă pădurea din cauza copacilor”, să nu mai sesizeze şi valorile perene, să trăiască în cotidianism. Nu ar fi o problemă majoră dacă această realitate nu ar afecta pe nimeni. Dar, indiferent de tipul de sistem, prea multă entropie riscă să îl dezechilibreze. Este necesară şi negentropia, adică sunt necesare şi valorile perene care să funcţioneze asemenea unor rădăcini de plantă sau asemenea ancorei pentru o ambarcaţiune. Criza de valori poartă denumirea de anomie10 socială în sociologie şi desemnează un fenomen cu repercusiuni grave la nivel social, dar şi individual. Zona unde ar trebui să funcţioneze negentropia este cea a eticii. Conservatorismul în domeniul valorilor etice înseamnă în fond că există CEVA semnificativ pe care se pot baza atât individul cât şi societatea, CEVA care dă consistenţă, continuitate, repere care să nu funcţioneze precum nisipurile mişcătoare. Incluzând acest reper în lista noastră de principii, avem in vedere observaţia că oamenii care se diferenţiază foarte dramatic unii de alţii din cauză că se raportează la valori foarte diferite, au mai puţine şanse să comunice cu succes unii cu ceilalţi. Din practica vieţii sociale se poate constata evident că, atunci când oamenii pun “în comun” valori cât mai congruente, există şanse să se obţină succesul în comunicare, în vreme ce, cu cât incongruenţa de valori este mai mare între cei care comunică, cu atât este mai improbabil succesul în comunicare, ba mai mult, comunicarea poate să intre în degringoladă, până la

“vorbire, ştiinţă”. Axiologia este aşadar domeniul care se ocupă cu studiul valorii.

10 Anomia socială este un termen lansat de binecunoscutul sociolog Emile Durkheim pentru a desemna pierderea de direcţie, debusolarea atunci când controlul şi autocontrolul comportamentului individual devine ineficace [64, pp. 601-602].


13 Titlu de curs

întreruperea ei, sau la alunecarea spre conflict. Altfel spus, dacă ne raportăm la valori diametral opuse, ajungem repede la situaţia în care comunicarea devine incomodă şi fie se preferă întreruperea ei, fie aceasta devine conflictuală. Spre exemplu, dacă cel care ţine un discurs afişează pregnant valori cu conţinut religios adresându-se unui public audient preponderent laic şi într-un context laic, atunci, cel mai probabil este să fie foarte dificil să comunice cu succes cu aceştia, aşa că nu va putea menţine cu uşurinţă atenţia audienţilor la discursul său, aceştia respingându-i intervenţia deschis sau implicit, nemaiacordându-i atenţie.

15. Quid prodest?11 ar fi întrebarea cheie pe care ar trebui să şi-o pună cei care doresc să comunice eficient, cu succes, potrivit următorului principiu pe care îl formulăm aici, principiul pragmatic. Comunicarea poate avea succes autentic doar dacă este utilă, relevantă pentru cei cărora li se adresează, altfel se poate ca nici măcar să nu poată fi captată atenţia pentru comunicare, cu atât mai puţin să existe comunicare de succes.

16. În general ne pierdem interesul dacă avem de-a face cu un conţinut redundant al comunicării. De ce am comunica ceva ce nu spune nimic? Şi cel mai ilustrativ caz de astfel de redundanţă este “limba de lemn” (“double talk” în limba engleză, sau “langue de bois/xyloglossie” în limba franceză de unde a şi fost preluată denumirea de “limbă de lemn”), adică exprimarea în aşa fel încât nu se spune de fapt mai nimic, deşi pare că o problemă este discutată/dezbătută. Am numit acest principiu, principiul conciziei. Relevanţa acestui principiu pentru jurnalism şi pentru publicitate mai ales, este evidentă, pentru că ambele domenii se bazează pe comunicarea cu conţinut foarte concentrat, dezirabil.

17. Oarecum în contrapondere, am luat în considerare o condiţie necesară pentru ca mesajul comunicat să se fixeze în memoria publicului/receptorului. Pentru comunicarea de succes este importantă punctarea repetată a ideilor cheie ale mesajului. În publicitate, brandul este cel care trebuie să fie prezent în reclamă în diverse forme, de la cele explicite, până la insinuarea numelui sau siglei brandului într-o imagine, cum este cazul, de exemplu, al fumului în formă de cămilă pentru reclama la ţigările Camel. În discursul politic sau în articolele sau comunicatele de presă, în evenimentele organizate de specialistul în relaţii publice, ceea ce se punctează prin repetare în diverse forme, este conţinutul central, de cea mai mare importanţă pentru comunicare. Aşa funcţionează ceea ce noi introducem aici ca principiu al reiterării, al recapitulării, al punctării, al accentuării ideilor esenţiale pentru conţinutul comunicării. Această repetare nu contrazice principiul conciziei. În schimb impune tehnici de comunicare centrate pe efectul asupra publicului receptor. Cum

11 Trad., “Cui îi foloseşte?”.


Titlu de curs 14

în prezent suntem la tot pasul supuşi receptării – voluntar sau involuntar – a unei cantităţi impresionante de mesaje, de informaţii (afişe publicitare sau manifestări diverse ale campaniilor de tot soiul, broşuri, pliante, fluturaşi, e-mailuri tip spam, etc), pentru ca un mesaj să se evidenţieze din avalanşa aceasta de date, este necesar ca acesta să fie punctat, subliniat, inclusiv prin repetare. De ce repetare în diverse forme? Tocmai pentru ca să nu devină plictisitor sau agasant dacă ar fi repetat în exact aceeaşi formă la nesfârşit.

18. Un principiu corelativ cu acesta în sensul punctării mesajului, este cel al contrastului. Mesajul care are un conţinut şi o prezentare mai aparte, mai deosebită, mai specială, are toate şansele să înregistreze succesul în comunicare. Odată aflat în contrast cu alte mesaje din categoria sa, mesajul se poziţionează pe piaţa comunicării, se individualizează, dobândeşte un profil unic, fie că vorbim despre jurnalism, despre relaţii publice, despre publicitate, sau orice alt domeniu în care comunicarea joacă un rol esenţial. Principiul contrastului îl includem aici pentru importanţa sa mai ales în captarea atenţiei pentru comunicarea de succes. Dacă ni se prezintă un mesaj tern, fără profil distinct, sau diferit, sau contrastant în raport cu ceea ce propun alţii, dacă “nu este nimic nou sub soare”, nu ne mai interesează ce se vrea a fi comunicat, considerăm de obicei că ar fi pierdere de vreme să continuăm să comunicăm inutil.

19. Principiul concordanţei dintre scopul exprimat (explicit) şi scopul real a comunicării are clare conotaţii etice şi contribuie la construirea şi la menţinerea credibilităţii în comunicare, presupunând inexistenţa scopurilor ascunse, disimulate. O eventuală neconcordanţă ar fi echivalentă unui fals şi, odată descoperită de publicul ţintă, comunicarea are de suferit, nu mai putem vorbi despre succes în comunicare.

20. Adecvarea comunicării verbale şi non-verbale la scopul urmărit în comunicare, este de asemenea un principiu garant al păstrării credibilităţii şi autorităţii mesajului şi “mesagerului”. Calitatea comunicării depinde de respectarea acestui principiu. Atunci când toate elemente comunicării converg spre îndeplinirea scopului comunicării, este evident mai clar de presupus că succesul comunicării este asigurat. Eventualele inadvertenţe pot face să se obţină un efect al comunicării cu totul diferit de scopul propus, ceea ce ar însemna de fapt eşec în comunicare.

21. Principiul corelării implicit-explicit nu presupune neapărat congruenţă între mesajul implicit şi cel explicit, ci convergenţă mai ales. Elementele de comunicare explicită ar trebui combinate optim cu cele implicite. Ce înseamnă aceasta? Mesajele implicite au mult mai mult succes decât cele explicite [14, pp. 191-237] în influenţare pentru că receptorul nu este avertizat de faptul că se doreşte influenţarea sa şi nici nu îşi pune deci măcar problema să opună rezistenţă tentativelor de influenţare atunci când se comunică implicit. În schimb, mecanismele explicite sunt la


15 Titlu de curs

vedere şi individul îşi pune şi problema “asta vor ei să înţeleg şi să fac eu, dar este bine pentru mine sau nu?” şi poate decide să se opună influenţării şi să respingă comunicarea. De aceea, în publicitate nu sunt recomandate sloganurile de genul “Cumpără brandul X”, ci se preferă mesajele implicite, de genul “Cu brandul X se obţin efectele Y, Z…/se obţin succesul, puterea,…etc”. Mesajele explicite trebuie deci să apară acolo unde îşi au locul, adică atunci când este vorba despre avantajele produsului oferit, iar cele implicite doar discret să sugereze avantajele luării unui anumit tip de decizie. Latura implicită, ca şi cea explicită, îşi au fiecare la rândul său un loc important în comunicarea de succes, dacă sunt utilizate complementar şi adecvat la întreg contextul comunicării.

22. Principiul modelării are relevanţă mai cu seamă pentru că este corelativ principiilor clarităţii şi accesibilităţii, ca şi principiului adecvării raportului concret-abstract sau principiului echilibrării raportului particular- general şi practic-teoretic. Potrivit acestui principiu, ideile abstracte pot deveni adevărate bariere în comunicare, făcând ca mesajul să piardă din accesibilitate şi din claritate, dacă abstractizările nu sunt explicate cu ajutorul exemplelor, modelelor, exemplificărilor, datelor empirice în general.

23. Adecvarea raportului concret-abstract se referă preponderent la faptul că acele conţinuturi cu grad înalt de abstractizare ar trebui explicate, situate cumva într-un plan ceva mai concret, în funcţie de contextul general al comunicării.

24. Echilibrul în raportul particular- general presupune situarea comunicării într-un spaţiu în care să nu existe nici particularizare, dar nici generalizare în exces, ci doar într-o măsură considerată optimă în contextul dat.

25. Împletirea elementelor teoretice cu cele practice asigură garanţia faptului că publicul poate percepe comunicarea ca fiind utilă, de vreme ce are relevanţă practică, dar şi riguroasă, întrucât există şi suport teoretic corespunzător.

Aceste principii reprezintă repere sau condiţii dezirabile în care să se desfăşoare comunicarea pentru a avea succes. Modul în care sunt aplicate în comunicare facilitează succesul acesteia dacă acest mod de aplicare este creativ, adecvat situaţiei de comunicare unică, irepetabilă.

Soluţii tip panaceu nu poate oferi nimeni în domeniul comunicării, dar existenţa unor repere care să ghideze eforturile de comunicare spre obţinerea succesului, pot fi indubitabil foarte utile. Majoritatea par a fi repere la care poate că oricine s-ar fi putut gândi. Teoretic poate, dar practic nu este deloc aşa, pentru că marea majoritate a oamenilor pierd din vedere cea mai mare parte a acestor aspecte şi de aceea comit erori care duc la eşec în comunicare.


Titlu de curs 16

Componentele fundamentale ale comunicării de succes

Componente primare

Emiţător (care deţine competenţe fundamentale pentru comunicarea de succes)

Receptor (care deţine competenţe fundamentale pentru comunicarea de succes)

Mesaj (care are: credibilitate, expresivitate, forţă, consecvenţă, etc)

Sub componente / Componente secundare

Interpretarea informaţiilor

Filtrarea

Feedback-ul

Influenţe asupra interpretării

Context şi elemente de mediu al comunicării

Evenimente care se precipită

Idei preconcepute

Percepţia individuală

Stilul de transmitere a mesajului

Experienţe din trecut

Filtrarea

Informaţiile sunt filtrate/selectate într-o oarecare măsură de receptor

Conţinutul comunicării considerat esenţial înţelegerii corecte a mesajului poate fi filtrat / selectat

Feedback-ul

Proces dinamic

Receptorul interpretează şi răspunde

Emiţătorul iniţiază un proces similar de feedback

Bazat pe interpretare şi selectare/filtrare


17 Titlu de curs

Comunicatorii evaluează constant comunicarea nonverbală

Comunicarea verbală

Prin intermediul cuvântului vorbit

Factori care influenţează comunicarea orală

Ambiguitatea semantică a multor cuvinte şi expresii

Tonul şi/sau inflecţiunea vocii

Accentuarea unui cuvânt anume

Comunicarea nonverbală

Confirmă sau infirmă comunicarea verbală (conţinutul acesteia din urmă)

Expresie facială

Contact vizual

Postură şi mişcări ale trupului

Mesaje indirecte

Stil vestimentar

Stil de viaţă

Stare materială

Comunicarea nonverbală

Când mesajele verbal şi nonverbal sunt în dezacord, mesajul nonverbal este mai probabil sa fie crezut

Indiciile nonverbale sunt o explicaţie bună pentru avantajul comunicării directe/ “face-to-face”

Erori logice (de argumentare/ de conţinut)

Erori logice comise în dorinţa de a persuada şi de a influenţa

Erori de conţinut

Ad hominem abuziv


Titlu de curs 18

Apel la bunul simţ comun

Apel la emoţii

Apel la tradiţii

Confundarea cauzei cu efectul (non causa pro causa)

Generalizarea pripită

Red herring

Slippery slope/panta alunecoasă

Straw man/omul de paie

Tehnici pozitive de comunicare

Tehnici negative de comunicare

Discordanţa dintre indiciile mesajului verbal şi cele ale celui nonverbal

Abilităţi de comunicare scrisă eficientă

Strategii pentru managementul conflictului

Tehnici pozitive de comunicare, caracteristici pozitive ale comunicării

Încredere

Sinceritate şi consecvenţă

Claritatea comunicării

Respectarea promisiunilor

Protejarea confidenţialităţii

Disponibilitatea

Mesajele la persoana I

Evitarea comentariilor la persoana a doua

Contactul vizual

Concentrarea deplină a atenţiei

Comportamentul de evitare (evaziv) poate fi interpretat greşit

Contactul vizual este de evitat în unele culturi

Păstrarea promisiunilor

Nerespectarea promisiunilor distruge credibilitatea

Empatia

Înţelegerea experienţelor celuilalt


19 Titlu de curs

Clarificarea

Emiţătorul şi receptorul solicită feedback

Oferirea de exemple, imagini sugestive, statistici

Stil deschis de comunicare

Întrebări cu răspuns deschis, kinetică a trupului care să exprime deschidere

Tehnici negative de comunicare

Stilul închis de comunicare

Formulare de întrebări cu răspuns scurt (monosilabic), întrebări închise

Încrucişarea braţelor; punerea mâinilor în şold

Evitarea contactului vizual

Întoarcerea spatelui sau mărirea teritoriului/distanţei faţă de interlocutor

Mesajele contradictorii

Discordanţa dintre mesajul verbal şi cel nonverbal (caz în care mesajul nonverbal este luat în seamă mai degrabă)

Comportamentul de blocaj

Neangajarea în comunicare şi / sau răspunsuri mult prea generale

Utilizat pentru a evita anumite subiecte

False asigurări (expresii nerelevante, cu caracter prea general)

“Nu vă faceţi griji”; “Totul va fi bine”

Lipsa de preocupare, de informaţii despre textul, subtextul, contextul comunicării

Distractori în ascultare

Concentrarea asupra formulării unui răspuns cât cealaltă persoană/interlocutorul încă vorbeşte

Factori perturbatori din mediu/context

Griji/ preocupări pre-existente

Insuficienta concentrare a atenţiei

Gesturi (ticuri) speciale

Abilităţi de ascultare

Concentrarea deplină a atenţiei


Titlu de curs 20

Oferirea de feedback

Acordare de atenţie pentru poziţionare

Observarea mesajelor nonverbale

Ascultarea voluntară, subsumată unui scop al comunicării

Comunicarea scrisă – caracteristici:

Corectă

Atenţie la detaliu

Descriptiv

Informaţia cuantificată pe cât posibil

Amănunţită

Concisă

Elemente de analiză grafologică a scrisorii de intenţie (adăugată CV-ului) scrisă de mână la solicitarea angajatorului, a semnăturii (în Constantin, Radu, 2006, Grafologie, Bucureşti: Editura ASAB, pp. 204-240.)

Comunicarea electronică

Comunicare prin intermediul computerului

Modalităţi de comunicare: e-mails, attachments, chat rooms

Nu beneficiază de indicii non-verbale care sprijină/ajută comunicarea

Clarificarea e necesară pentru a ne asigura că mesajul este receptat şi interpretat corect

Confidenţialitate privind informaţiile legate de serviciu

Diferenţe de gen

Femei

Acceptă mai uşor negocierea şi compromisul în relaţionarea socială

Cred în importanţa conservării relaţiilor sociale

Sunt sensibile la modul de receptare a informaţiei/mesajului

Bărbaţi

Depun efort pentru a câştiga/obţine tot ceea ce şi-au propus

Se concentrează asupra scopului

Comunicarea are ţintă

Diversitate culturală


21 Titlu de curs

Potenţială barieră lingvistică

Argou şi expresii idiomatice

Stress cauzat de scopul şi de contextul comunicării

Semnificaţii diverse în funcţie de tipologia culturii de apartenenţă

Contact vizual direct

Comunicare tactilă

Gesturi

Asertivitate versus agresivitate

Comportament asertiv

Inspiră încredere şi competenţă

Utilizare de stiluri pozitive-constructive de comunicare

Comportament agresiv

Înclinaţie spre conflict

Axat pe dominaţie

Confidenţialitate şi intimitate

Are răspundere etică şi juridică în protejarea intereselor clienţilor/organizaţiilor privind dezvăluirea de informaţii referitoare la respectivii clienţi/organizaţii

Profesionistul în RP şi publicitate este obligat să obţină şi să deţină informaţia necesară pentru a facilita comunicarea printr-un mesaj de conţinut şi de calitate adecvate

Implicarea în obţinerea de informaţii privind clienţii/organizaţiile dincolo de necesarul legitim de informare reprezintă o gravă abatere de la standardele de etică profesională

Răspunsuri la conflicte de tip verbal

Utilizarea unui spaţiu mai retras pentru comunicare

Folosirea unui ton normal al vocii

Formularea de mesaje cu formulare la persoana I singular şi plural

Menţinerea contactului vizual

Menţinerea unei ţinute/posturi cu aspect deschis (din punct de vedere kinetic)

Menţinerea fizică în teritoriu (retragerea nu este recomandabilă)

Oferirea de explicaţii, nu de scuze


Titlu de curs 22

Respectarea oricărei promisiuni făcute

Promovarea unei imagini profesionale

Utilizarea de tehnici de comunicare pozitive

Construirea unui climat de siguranţă pentru participanţii la procesul de comunicare

Concentrarea de resurse şi pentru soluţionarea conflictelor potenţiale

Menţinerea comunicării la un nivel acceptabil (în funcţie de context) de claritate, deschidere şi empatie

Temă de reflecţie 1

A. Ţinând seama de reperele şi de conceptele cheie de mai sus (din curs), răspundeţi la următoarele întrebări/teme:

1. Care dintre mesaje este luat în seamă atunci când cel verbal este neconvergent cu cel nonverbal?

2. Găsiţi tehnici pozitive de comunicare pentru a contracara efectele fiecăreia dintre tehnicile negative de comunicare.

B. Temă (opţională): analizaţi şi prezentaţi 3 semnături ale unor persoane (celebrităţi sau persoane obişnuite), folosind ca reper teoretic:

Constantin, Radu, 2006, Grafologie, Bucureşti: Editura ASAB, pp. 204-240.

C.1. Prin ce este paradoxală comunicarea în perioada contemporană (situaţii contradictorii care ţin de succesul sau insuccesul comunicării) ?

2. Numiţi principalele metode de comunicare cu avantaje şi dezavantaje pentru fiecare. Ilustraţi cu exemple.

BASIC SKILLS

For

EFFECTIVE

COMMUNICATION, Prezentate de:

Mark Lusnar, PhD

Vertical Quest Consulting

www.verticalquestconsulting.com


23 Titlu de curs


Motto: “Auzim doar jumătate din ceea ce ni se spune,

înţelegem numai jumătate din ceea ce auzim,

credem numai jumătate din ceea ce înţelegem

şi ne amintim numai jumătate din ceea ce credem.”

Kathy Walker

Elemente de psihologia comunicării de succes: analiza tranzacţională, modelul PAC

Comunicarea este un domeniu interdisciplinar, în cadrul căruia psihologia deţine un rol esenţial. De aceea, mare parte dintre contribuţiile psihologilor în zona domeniului lor ştiinţific sunt fundamental relevante pentru comunicare de asemenea, după cum este şi cazul analizei tranzacţionale.

Analiza tranzacţională este o abordare integrativă, cu aplicaţii în psihologie, psihoterapie, dar şi în comunicare. Autorul acestei orientări, psihiatrul american de origine canadiană Eric Berne, a recombinat, într-o variantă proprie, elemente din psihanaliză, din psihologia umanistă şi din cea cognitivistă pentru a da substanţă analizei tranzacţionale. Denumirea “tranzacţională” provine din interpretarea dată de Eric Berne faptului că trăirile afective intense din copilărie influenţează interacţiunile sau tranzacţiile dintre oameni pe parcursul întregii vieţi. Interacţiunile dintre oameni, sunt denumite de acesta “tranzacţii” deci.

Un merit important al analizei tranzacţionale este acela că este mult simplificată şi mult mai uşor de înţeles de către nespecialiştii în psihologie, prin comparaţie cu psihanaliza sau cognitivismul. Această accesibilitate i-a şi deschis “porţile” spre “consacrare” în mai multe domenii, motiv pentru care este mult mai cunoscută în domeniul comunicării, în management, în marketing, etc, decât multe alte contribuţii din psihologie, sociologie, etc.

Din psihanaliza freudiană, Eric Berne a preluat punctul de pornire de la conceptul de psyche alcătuit din id, ego şi superego. În plus, el a adăugat propriul său concept de “stări sau stadii ale ego-ului”: stadiul parental, stadiul adult şi stadiul infantil, toate cele trei stadii fiind raportate la copilărie. Aceste trei stadii fac toate parte din ego-ul din conceptul de psyche la Freud, niciunul nereprezentând id-ul sau superego-ul. O persoană sau un public poate trece alternativ prin aceste trei stadii, totul fiind relativ la situaţie, contextualizat.


Titlu de curs 24

Thomas A. Harris a continuat drumul deschis în analiza tranzacţională, explicând modelul tri-stadial al ego-ului lansat de Eric Berne în modelul PAC (părinte – adult – copil).

Stadiul de părinte este descris ca o colecţie de înregistrări de influenţe externe pe care copilul le observă fiind exercitate de adulţi. Aceste înregistrări conţin o listă de reguli şi de îndemnuri care ar trebui însuşite fără a fi puse la îndoială. Multe dintre acestea pot fi utile şi funcţionale pe parcursul întregii vieţi (exemplu, “Să nu ţii mâna deasupra flăcării.”), altele, doar orientative (exemplu, “Nu poţi avea încredere în avocaţi.”).

Stadiul de copil cuprinde şi el înregistrări făcute simultan cu cele ale părintelui, dar complementar, pentru că sunt înregistrări de evenimente interne despre cum este trăită viaţa, în plan afectiv, de către copil, adică în dependenţă afectivă.

Al treilea stadiu, cel de adult, debutează cam atunci când copiii încep să meargă şi să aibă ceva mai mult control asupra mediului lor de viaţă şi să-şi formeze propriile opinii, spre deosebire de celelalte două stadii în care preluau idei fără să le prelucreze (stadiul de părinte) sau trăiau în dependenţă afectivă (stadiul de copil). Pe parcursul vieţii adultul se dezvoltă în fiecare dintre noi, însă rămâne mereu fragil şi vulnerabil şi predispus spre alunecarea în celelalte două stadii în situaţii de dificultate, de stres.

În comunicarea de succes, este necesară maturitatea corespunzătoare stadiului al treilea, de adult, pentru că abia atunci se poate vorbi despre autonomie în comunicare. Cel capabil să obţină succes în comunicare, este cel care a depăşit primul stadiu şi înseamnă că şi-a însuşit reperele importante pentru a lua deciziile optime în infinita diversitate a circumstanţelor de comunicare. A trecut şi “pragul” celui de-al doilea stadiu, pentru că a trecut de dependenţa afectivă faţă de aprobarea altora.

În analiza tranzacţională a lui Harris, există patru poziţii/stări existenţiale, perfect aplicabile pentru domeniul comunicării, starea “win-win”, fiind cea care corespunde comunicării de succes. Această stare “win-win” presupune inexistenţa perdanţilor în comunicare, astfel încât, dintre cele patru stări identificate de Harris, este singura recomandabilă pentru a obţine succesul în comunicare.

Cele patru stări existenţiale sunt:

Eu nu sunt OK, tu eşti OK.

Eu nu sunt OK, tu nu eşti OK.

Eu sunt OK, tu nu eşti OK.

Eu sunt OK, tu eşti OK.

Ideea centrală în această analiză a lui Thomas A. Harris este legată de utilitatea practică în înţelegerea modului în care stările existenţiale influenţează comunicarea (“tranzacţiile”) şi relaţionarea interumană.


25 Titlu de curs

Cea mai des întâlnită stare existenţială este prima, “Eu nu sunt OK, tu eşti OK.”, spune Thomas A. Harris, pentru că, în stadiul de copil, de exemplu, gândim că adulţii sunt mai puternici şi mai competenţi. Iar mulţi dintre noi se află adesea în contexte de viaţă în care percepem sau credem că alţii deţin puterea asupra noastră.

Am mai menţionat anterior că nimeni nu îşi poate permite “luxul” iresponsabilităţii în comunicare. În termeni de analiză tranzacţională, potrivit concepţiei Thomas A. Harris, aceasta ar însemna că orice altă variantă de stare existenţială în afară de “win-win”, i.e. câştig de ambele părţi, în special în comunicare, am spune, (aici, aceste “ambe părţi” fiind emiţătorul şi receptorul/publicul) este indezirabilă, nerecomandabilă, mai ales dacă aspirăm spre succesul în comunicare.

Thomas A. Harris introduce şi o reprezentare a două clase sau categorii de comunicare: una sub forma tranzacţiilor ‘complementare’, în care comunicarea poate continua nedefinit, iar alta, cea a tranzacţiilor ‘încrucişate’, duce la încetarea comunicării şi la dispute frecvente. Problema tranzacţiilor încrucişate este că acestea pot ‘împinge’ un participant oarecare la procesul de comunicare, înspre stadiul de ego al copilului, ducând la afectivitate caracterizată prin lipsă de confort, cu alte cuvinte, la trăiri afective negative. Potrivit lui Thomas A. Harris, analiza tranzacţională poate fi utilă în sensul alegerii unei modalităţi optime de a reacţiona în raport cu situaţiile de comunicare caracterizate prin discomfort afectiv, optimă fiind menţinerea ego-ului în stadiul de adult, în ciuda eventualelor provocări de a “aluneca” înspre stadiul copilăriei.

Foarte importantă pentru succesul în comunicare, este şi cunoaşterea faptului că stadiul de adult al ego-ului poate fi “contaminat”, într-o măsură mai mică sau mai mare, de către celelalte două stadii ale ego-ului. Contaminarea stadiului de adult cu cel de părinte, autorul o numeşte “prejudecată”, iar pe cea a adultului de către stadiul de copil o numeşte “iluzie”. Individul sănătos este capabil să diferenţieze, să facă distincţie, între aceste stadii ale ego-ului. În orice caz, oricine are nevoie de toate cele trei stadii în interiorul propriului psyche pentru a fi un om complet. Dacă cineva exclude complet, de exemplu, stadiul de copil, nu va putea niciodată să se joace şi să se bucure de viaţă.

Ceea ce subliniază Thomas A. Harris, pe bună dreptate, este că analiza tranzacţională nu reprezintă un instrument cu relevanţă doar pentru specialiştii în domeniul comunicării sau în alte domenii corelative, ci este util şi omului obişnuit, pentru a-i facilita reuşita în comunicare şi – implicit – reuşita socială. Autorul aplică analiza tranzacţională la raportul dintre etică (inclusiv etică a religiei) şi societate, observând o seamă de dileme filosofice privind ce e rău şi ce


Titlu de curs 26

e bine atunci când avem de luat decizii; sau cum ar trebui să ne trăim viaţa.


Brainstorming

Brainstormingul este o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de idei, pentru soluționarea unei probleme.

Deși brainstormingul a devenit o tehnică de grup populară, cercetătorii n-au găsit dovezi cum că ar crea un număr mare de idei sau că ar îmbunătăți calitatea lor, ba chiar poate fi mai puțin eficientă decât lucrul individual, datorită lipsei de atenție, lenei colective sau devierii de la subiect.

Au existat încercări de îmbunătățire sau înlocuire cu unele variante, însă unele dintre beneficiile sale sunt ridicarea moralului și îmbunătățirea lucrului în echipă.

Abordare

Există patru reguli în brainstorming, menite să reducă inhibițiile care apar în grupuri și prin urmare să stimuleze generarea de noi idei. Rezultatul așteptat este o sinergie dinamică, care va mări în mod semnificativ creativitatea grupului.

Focalizarea pe cantitate

Ideea este că din cantitate poate rezulta calitate, această regulă favorizează creativitatea divergentă, căci dacă ar crește numărul de idei, ar crește și probabilitatea unei soluții eficiente pentru problema existentă.

Fără critici. Critica în această etapă este descurajată; în loc să se gândească la ce ar fi rău la acea idee, membrii sunt încurajați să se gândească la idei cât mai neobișnuite și să creeze o atmosferă constructivă.

Ideile “trăznite” sunt binevenite. Pentru a se obține o listă bună și lungă de idei, ideile neobișnuite sunt binevenite întrucât ele ar putea inspira soluții mai bune decât ideile obișnuite, de asmenea ele pot crea noi perspective sau diminua prejudecățile.

Combină și îmbunătățește ideile. Ideile bune pot fi combinate pentru a obține o idee foarte bună, după cum sugerează și sloganul "1+1=3". Această abordare conduce la idei mai bune și complete decât lucrul individual și se crede că stimularea ideilor se face prin asociere.

Etapele metodei

Stabilirea problemei


27 Titlu de curs

Este importantă stabilirea problemei, aceasta trebuind să fie clară și nu prea mare, cum ar fi „ce serviciu de telefonie mobilă lipsește, dar care este necesar”. Dacă problema este prea mare, moderatorul ar trebui s-o împartă pe componente.

Background memo

Background memo-ul este o invitație trimisă participanților și conține numele ședinței, problema care va fi discutată, data, ora și locul. În scrisoare este descrisă problema, sunt date exemple de soluții și este trimisă cu cel puțin două zile în avans, astfel încât participanții să se poată gândi la metode de rezolvare. Memo-ul este folosit și în cursul discuțiilor, în caz că se ajunge la impas sau se deviază de la subiect.

Selectarea participanților

Directorul elaborează planul brainstorming-ului, alege participanții și moderatorul, zece sau mai puțini membri fiind, în general, mai productivi decât grupurile mari.

Structura sugerată

Câțiva membri cu experiență, care și-au dovedit valoarea

Câțiva invitați care sunt familiarizați cu problema

Un moderator care înregistrează ideile și care asigură continuitatea întrunirii

Lista de întrebări stimulatoare

Uneori creativitatea grupului poate scădea, în astfel de momente este recomandat ca moderatorul să citească una din întrebările stimulatoare, ca de exemplu: „putem combina aceste idei?” sau „ce-ar fi să privim din altă perspectivă?”. Este de preferat să scriem această listă înainte ca întrunirea să înceapă.

Desfășurarea întrunirii

Moderatorul conduce întrunirea și se asigură care din regulile de bază sunt respectate. De obicei activitățiile sunt următoarele:

un interval de timp va fi alocat acomodării începătorilor la atmosfera lipsită de critică și se propune o problemă simplă, ca pentru încălzire, cum ar fi: „ce ar putea să fie următorul bonus?” sau „cum ar putea fi îmbunătățit Windows?”

moderatorul prezintă problema și dă alte explicații, dacă este cazul.

moderatorul cere să se exprime ideile

dacă nimeni nu se exprimă, moderatorul va pune o întrebare stimulatoare

fiecare își exprimă ideile și acestea sunt înregistrate/notate

dacă sunt prezentate mai multe idei, moderatorul va acorda prioritate ideii celei mai apropiate de subiect.

participanții încearcă să dezvolte ideea și să o îmbunătățească.


Titlu de curs 28

spre sfârșit moderatorul organizează ideile pe baza subiectului în discuție și încurajează continuarea dialogului întrucât alte idei mai pot fi sugerate.

ideile sunt categorizate.

întreaga listă este revizuită și ideile nepotrivite sau irealizabile sunt înlăturate.

moderatorul le mulțumește pentru participare și îi răsplătește cu un mic cadou pentru deranj.

Proces

Participanții care au o idee, dar nu au posibilitatea s-o prezinte sunt sfătuiți s-o noteze și s-o prezinte mai târziu.

Moderatorul ar trebui să numere ideile și să încerce să le mărească numărul. De exemplu: „ avem 44 de idei, hai să le facem 50!”

Moderatorul ar trebui să repete ideea prin cuvintele autorului, astfel încât să se recunoască meritul acestuia sau să altereze ideea originară.

În caz de multe idei care survin în același timp cel care are ideea cea mai asociată are prioritate.

În timpul întrunirilor de brainstorming este descurajată participarea superiorilor, deoarece aceasta poate inhiba participanții și să reducă efectul celor patru reguli de bază, mai ales generarea de idei neobișnuite.

Evaluare

Brainstorming-ul nu este doar un generator de idei pentru alții; de obicei, grupul va evalua și selecta singur ideea finală.

Soluția nu ar trebui să necesite aptitudini pe care membri grupului nu le au sau nu le pot obține.

Dacă resurse sau aptitudini suplimentare sunt necesare atunci obținerea lor ar trebui să facă parte din prima parte a soluției.

Trebuie să existe o metodă de a măsura progresul și succesul

Pașii trebuie să fie clari tuturor și treburile distribuite astfel încât fiecare să aibă un rol important.

La procesul de luare a decizilor trebuie să participe toți, astfel încât efortul să fie coordonat spre scopul stabilit.

Ar trebui menținut interesul participanților, astfel încât aceștia să-și continue eforturile depuse.


29 Titlu de curs

Rolestorming

Rolestorming reprezintă o deviaţie a brainstormingului, în care membrii unui grup îşi asumă alte identităţi pentru ca, în spatele ei, să îşi poată spune liber opiniile despre tema pusă în discuţie. Această tehnică este folosită pentru a optimiza nivelul de producere a ideilor, oridecare ar fi ele.

Pentru a folosi acestă tehnică trebuie să urmăm câţiva paşi:

Pentru procesul de generare a ideilor se foloseşte brainstormingul

Fiecare membru al grupului îşi asumă identitatea unui personaj ori va inventa unul

În momentul în care cineva emite idei, gânduri sau opinii, face apel la identitatea sub a cărui protecţir se află: „Această persoană ar sugera...”

Se urmăreşte ca membrii grupului să îşi schimbe rolurile pentru a ptea vedea problema din diferite unghiuri

Ca variaţii, mai există tehnica supereroului, în care fiecare se imaginează ca fiind un supererou.

Exerciţiu propus de Adriana Cocîrţă, studentă:

Ne aflăm în poiana lui Iocan din romanul „Moromeţii” a lui Marin Preda. Fiecare coleg preia identitatea unui personaj de acolo şi se împart în două grupe: susţinătorii colectivizării şi cei care sunt împotrivă. Grupul discută până ce se ajunge la o concluzie, pe care nul dintre ei o prezintă moderatorului.

Metoda rezolvării creative de probleme

Alex F. Osborne – primul care a mizat pe creativitate in rezolvarea problemelor => principiul “cantitatea mareste calitatea” (cat mai multe idei cresc posibilitatea gasirii solutiei)

7 etape in procesul de rezolvare creativa a problemelor:

Descoperirea necesitatii de implicare

Descoperirea dezordinii

Descoperirea problemei

Descoperirea ideilor

Descoperirea de solutii

Descoperirea acceptarii


Titlu de curs 30

Reguli ale “Creative Problem Solving”:

se amana evaluarea pentru pastrarea mintii deschise asupra tuturor posibilitatilor

se cauta cat mai multe idei

se accepta toate ideile

se cauta combinatii variate si ingenioase

se evita o inchidere/concluzionare prematura

se cauta probleme dificile si neevidente

Isaksen si Treffinger – descoperirea problemei prin formula IWWM (In What Ways Might) – se adreseaza intrebari care incep cu “In ce mod…?” si se gasesc solutii creative urmand regulile de mai sus.

BIBLIOGRAFIE

Abric, Jean Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

Comloşan, Doina şi Borchin, Mirela, Dicţionar de comunicare, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2002;

Castellanos, Alex și Wildavsky. Aaron, Field Guide for Effective Communication, National Media Inc., Washington DC, 2006;

De Peretti, Andre; Legrand, Jean-Andre şi Boniface, Jean, Tehnici de comunicare, Editura Polirom, Iaşi, 2007;

Dinu, Mihai, 1997, Comunicarea, Bucureşti: Editura Ştiinţifică;

Ferreol, Giles şi Flageul, Noel, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Editura Polirom, Iaşi, 1998;

Forsdale, Louis, Perspectives on Communication, Addison-Wesley Publishing Company, Massachusetts, 1981;

Hybels, Saundra; Weaver, Richard L., Communicating Effectively, Editura Random House, New York, 1986;

Malim, Tony, 2003, Psihologie socială, Bucureşti: Editura Tehnică ;

Marinescu, Valentina, Introducere în teoria comunicării : principii, modele, aplicaţii, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003;

Martin, Jean-Claude, Le Guide de la Communication, Editura Marabout, Quebec, 1999;

Mucchielli, Alex, Arta de a comunica, Editura Polirom, Iaşi, 2005;

Nothstine, William L., Arta convingerii, Editura Codecs, Bucureşti, 1998;


31 Titlu de curs

Nysenholc, Adolphe şi Gergely, Thomas, Information et Persuasion. Argumenter, Editura De Boeck- Wesmael, Bruxelles, 1991;

Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iaşi,, 2008;

Pease, Allan, Limbajul trupului, Editura Polimark, Bucureşti, 1997;

Pease, Allan, Garner, Alan, Limbajul vorbirii, Editura Polimark, Bucureşti, 2002;

Pop, Doru (coord.), Mass-media şi democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2001;

Prutianu, Ştefan, Antrenamentul abilităţilor de comunicare, Editura Polirom, Iaşi, 2004;

Smith, Fred L. Jr. şi Castellanos, Alex, Field Guide for Effective Communication, National Media Inc., Washington DC, 2006;

Samovar, Larry A.; Porter, Richard E., Communication between Cultures, Editura Wadsworth Thomson, Belmont, 2004;

Sutherland, Max şi Sylvester, Alice K., De la publicitate la consumator, Editura Polirom, Iaşi, 2008;


Titlu de curs 32


ROLURI ŞI STILURI ÎN COMUNICAREA DE SUCCES

COMUNICAREA PR-FECTĂ SAU PR-FECŢIONAREA COMUNICĂRII DIN PERSPECTIVA CONTEXTULUI CULTURAL

Motto:”Cel mai mare pericol pentru viitorul nostru este apatia,” Jane Goodall

CUPRINS




1.3 Evaluarea succesului unor campanii/discursuri/reuniuni din perspectiva comunicării eficiente/de succes.

1.4 Explicarea rolului pe care-l are folosirea anumitor tehnici de comunicare de succes/eficientă.

1.5 Utilizarea tehnicilor de comunicare de succes pentru propria prezentare pe piața muncii, pentru pregătirea unui curriculum vitae, a unei scrisori de intenție, a interviurilor de angajare (joc de rol).

1.6 Exersarea tehnicilor de comunicare de succes prin aplicarea lor în contexte specifice relațiilor publice și publicității.


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să




Să analizeze și să exemplifice tipuri de contexte de comunicare în spaţiul public, în

care succesul este esenţial : dezbaterea, reuniunea, interviul, discursul, etc şi

caracteristici ale comunicării de succes în aceste contexte.

Să analizeze teorii ale comunicării de succes în realizarea unor campanii de relații

publice și de publicitate și tehnici utilizate.


33 Titlu de curs

Să explice utilizarea anumitor tehnici de comunicare eficientă/de succes și să

exemplifice pentru domeniile relații publice și publicitate.

Să identifice și să exemplifice rolul conflictului, elemente de procesualitate a

fenomenelor de conflict în comunicarea de succes/eficientă.


Titlu de curs 34

COMUNICAREA “PR-FECTĂ”SAU “PR-FECŢIONAREA” COMUNICĂRII

ROLURI ÎN /STILURI DE… COMUNICARE. TIPOLOGIE

Orice comunicator, în funcţie de contextul comunicării (şi când vorbim de context nu ne referim numai la factori externi care să favorizeze adoptarea unui rol în comunicare, ci ne referim şi la factori “interni” care ţin de personalitatea comunicatorului, de experienţa sa de viaţă, de date individuale internalizate) poate adopta un anumit rol în/stil de comunicare.

Există 5 tipuri de roluri/stiluri care pot fi adoptate (potrivit lui

Jean Claude Martin, Le Guide de la communication (1999):

Îndatoritorul/Împăciuitorul întotdeauna încearcă să le intre în graţii şi să le facă pe plac altora, îşi cere scuze, nu-şi exprimă niciodată eventualul dezacord, indiferent de cum s-ar simţi el/ea ca persoană.

I s–ar putea la fel de bine ataşa porecla “yes man” sau “yes woman”.

Acest tip de comunicator întotdeauna pare că are nevoie mai degrabă de aprobarea altora decât de aprobarea/acceptarea de sine.

Nu vrea să supere pe nimeni.

Acuzatorul caută nod în papură celorlalţi/celor din preajmă. Se comportă şi relaţionează social de pe poziţii de superioritate şi pare a fi convins(ă) că nimeni nu poate face nimic ,mai bine decât face el/ea. Pare că trăieşte într-o încordare/tensiune continuă (a muşchilor, organelor interne). Adesea foloseşte/recurge la o voce puternică, la stridenţe de ton şi îi creşte tensiunea atunci când acuză. Vrea ca ceilalţi să creadă că el/ea este puternic(ă).

Calculatul întotdeauna are dreptate şi face totul corect. Rareori etalează vreo emoţie. Pare a fi foarte calculat(ă) şi rece/stăpânit(ă). Are autocontrol. Adesea pare a fi în dezacord, sau poate face opinie separată. Poate avea vocea monotonă. Încearcă să abordeze eventualele ameninţări la adresa stimei de sine de parcă ar fi inofensive. Foloseşte cuvinte mari pentru a-şi contura şi evidenţia valoarea personală.

Distratul în mod constant spune şi face lucruri nerelevante în raport cu ceea ce fac sau spun alţii. Niciodată nu răspunde la subiect, întotdeauna este pe lângă subiect. Trăirile sale interioare pot fi de


35 Titlu de curs

confuzie şi de panică. Încearcă să ignore ameninţările/pericolele la adresa stimei de sine, comportându-se de parcă acestea nici nu ar exista. Crede că dacă ignoră ceva timp îndelungat, poate scăpa de povara respectivă.

Consecventul/Echilibratul

În acest tip de rol în comunicare, toate elementele mesajului merg în aceeaşi direcţie. Faţa, tonul vocii, limbajul verbal, ca şi gesturile, toate sunt convergente şi compatibile din punctul de vedere al conţinutului mesajului, cu alte cuvinte, toate transmit acelaşi mesaj şi sunt concordante. Relaţionează social liber, cu uşurinţă. Rareori simte ameninţări la adresa stimei de sine. Din acest motiv, nu simte nevoia să disimuleze, ci comunică deschis şi onest.

Concluzii:

A. Nimeni nu poate afirma că se poate ca cineva să adopte unul şi numai unul dintre stiluri/roluri când comunică, indiferent de situaţie. Dimpotrivă, stilurile şi rolurile pe care le adoptăm sunt adaptate situaţiei în care ne aflăm.

B. Totuşi, în comportamentul de comunicare pe care îl adoptă o persoană, poate să se manifeste predominant un anumit stil.

C. Un exerciţiu interesant de imaginaţie pentru oricine ar fi să încerce să identifice stilul propriu predominant şi dacă este cea mai bună soluţie că adoptă acel stil.

D. Stilul optim /de succes în comunicare poate schimba în bine contexte de relaţionare socială, poate schimba în bine viaţa indivizilor care îl adoptă.


Tema 1

Care este acest stil optim/de succes în comunicare ce poate schimba în bine contexte de relaţionare socială, poate schimba în bine viaţa indivizilor care îl adoptă?

Tema 2

Daţi exemple (argumentând de ce aţi ales exemplele respective) de persoane publice care adoptă predominant unul dintre rolurile/stilurile comunicaţionale de mai sus (cel puţin câte un exemplu pentru fiecare rol/stil de comunicare).

Tema 3

Ce stil(uri) este/sunt cel mai probabil să fie abordat de către o


Titlu de curs 36

persoană obişnuită în următoarele contexte? Motivaţi-vă răspunsurile pe larg.

a) Au fost prea multe de făcut şi persoana X este depăşită de situaţie iar şeful i-a făcut deja reproşuri şi i-a şi cerut să refacă ce a considerat că este greşit.

b) Persoana X este şef şi a observat deja că subalternii au făcut multe greşeli, nu pare că i-au înţeles indicaţiile şi există pericolul iminent să piardă contracte cu parteneri de afaceri.

c) Persoana X este şef şi a observat că există conflicte puternice între subalternii săi datorită unei noi grile de salarizare.

d) Persoana X este specialist în relaţii publice şi organizaţia unde lucrează este în criză, fiind acuzată de nerespectarea regulilor de protecţie a mediului în timpul producţiei.

Tema 4

Care dintre cele 5 stiluri de comunicare este:

a) mai agresiv, b) mai asertiv, c) laissez-faire, d) preponderent raţional, e) preponderent afectiv.

Motivaţi răspunsul cât mai pe larg.

Tema 5

Redactați un Curriculum Vitae (sugerăm drept model de luat în considerare formatul Europass) și o scrisoare de intenție pentru a fi primiți la practică, sau pentru internship, sau pentru angajare la o agenție de relații publice sau de publicitate dintre cele cunoscute de dvs.

Imaginați-vă ce răspunsuri ați putea oferi la un interviu de angajare (anticipând posibile tipuri de întrebări care v-ar putea fi adresate).


37 Titlu de curs

Comunicarea de succes: comunicarea(punerea în comun a unui mesaj)/în/ care/mesajul/ este perceput – în mod ideal -- în concordanţă cu intenţiile.12

Caracteristici ale comunicării eficiente/de succes13:

dimensiune: conţinutul mesajului este comprehensiv, acoperă tot ceea ce se urmăreşte/ţinteşte atunci când este formulat/schiţat pentru a fi emis (“om [mesaj] cu anvergură”),

intensitate: (“om [mesaj] care străluceşte”),

repetiţie: mesajul reiterat e subliniat pentru a fi uşor reţinut de către public mai ales în publicitate, dar şi in mesajele transmise în RP (“om [mesaj] care ştie ce vrea”),

contrast: (“om [mesaj] expresiv”),

originalitate: (“om [mesaj] cu personalitate puternică”),

dinamică: (“om [mesaj] viu”).

Acronim: DIRCOD

(Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.22-23).

Caracteristici ale mesajului eficient/de succes:

credibilitate: (presupune respectarea promisiunilor făcute în conţinutul mesajului, protejarea confidenţialităţii, sinceritatea);

expresivitate: (conţinutul şi forma în care este prezentat mesajul, trebuie să fie convergente intenţiilor acestuia);

forţă: (mesajul trebuie să aibă conţinut şi formă proprii cu intensitate şi contrast, diferite de cele ale altor surse similare de mesaje, caracteristici care să îl poziţioneze pe “piaţa comunicării”);

consecvenţă: (mesajul să păstreze registrul de valori la care se raportează/referă, ori de câte ori este reiterat, reformulat, pentru a nu-şi pierde poziţionarea pe care şi-o edifică pe piaţă).

Acronim: CEFC

12

Hybels, Saundra; Weaver, Richard L., 1986, Communicating Effectively, New York: Random House, pp.23-25

13 Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.22-23


Titlu de curs 38

Contextul cultural în comunicarea eficientă:

dimensiunea normativă, situaţional/contextuală, multiculturală a comunicării eficiente (v. Samovar, Larry A.; Porter, Richard E., 2004, Communication between Cultures, Belmont CA: Thomson Wadsworth, pp.202-230),

Comunicarea de succes este guvernată de reguli (dimensiunea normativă)care ţin de tipul de cultură de apartenenţă a comunicatorilor, acest tip de cultură fiind situaţional contextual – timpul şi spaţiul cultural având rol fundamental în (in)succesul mesajului. O reclamă sau un mesaj RP care funcţionează foarte bine pe piaţa europeană, poate să eşueze lamentabil dacă este folosită în ţări arabe sau în ţări din Asia.

Organizaţiile care funcţionează cu impact internaţional (O.N.U., U.N.I.C.E.F., ambasade, ministere de externe, etc) au misiunea mai dificilă de a formula mesaje pentru comunicare multiculturală; trebuie să ţină seama în conţinutul şi forma comunicării de arii şi aspecte culturale extrem de diverse, uneori cu caracteristici contradictorii unele faţă de altele.14

Competenţa interculturală în comunicare (v. Samovar, Larry A.; Porter, Richard E., 2004, Communication between Cultures, Belmont CA: Thomson Wadsworth, pp.301-337: componente ale competenţei de comunicare: ~ afectiv-motivaţională, cognitivă, comportamental-acţională).

Competenţa interculturală în comunicare: este “comportamentul care este potrivit şi eficace/de succes într-un context dat” (Spitzberg, în Samovar, 2004, p.301 ) şi care ţine seama de:

specific cultural (caracteristici ale comunicării dintr-o cultură anume),

specific contextual (caracteristici ale comunicării dintr-un anumit /sub/domeniu cultural, dintr-o anumită situaţie),

aspecte culturale generale (caracteristici ale comunicării care sunt “virtual comune oricărei experienţe culturale [aspecte general umane] şi care relevă aspecte privind migraţia intra [i.e., culturi minore din cadrul celei majore] şi interculturală.

14 Samovar, Larry A.; Porter, Richard E., 2004, Communication between

Cultures, Belmont CA: Thomson Wadsworth, pp.215-230


39 Titlu de curs

Test de autoevaluare 2

1.Studiu de caz: Prezentaţi pe scurt o campanie din RP sau publicitate în care să analizaţi principalele 6 caracteristici ale comunicării de succes (Martin, 1999)

2. Studiu de caz: Prezentaţi pe scurt un mesaj (de campanie) din RP sau publicitate în care să analizaţi principalele 4 caracteristici ale unui mesaj de succes (Martin, 1999).

Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare

Testul este rezolvat corect si complet dacă se includ exemple concrete din domeniul de studiu al studentului (relații publice sau publicitate).


TEHNICA BLAZONULUI

(Andre de Peretti, pp. 74-80)

http://www.picture-newsletter.com/coatarms/coat-arms-42y3.jpg

http://www.picture-newsletter.com/coatarms/coat-arms-42y3.jpg


Titlu de curs 40

Tehnica blazonului se bazează pe un suport metaforic: blazonul, a cărui conotație rezidă în noblețea persoanelor sau grupurilor care, într-un cadru special instituit, sunt incitate să se prezinte și să se definească în funcție de anumite caracteristici (sau instrucțiuni) trecute, prezente sau în formare.

Indivizilor sau subgrupurilor li se propune să completeze compartimentele unor steme cu desene, figurative sau nu, ori cu propoziții apte să semnifice elemente importante ale reprezentării de sine sau ale apartenenței colective. Ulterior, blazoanele astfel obținute vor face obiectul unei prezentări și al unei comparări reciproce, însoțite de explicații și dialoguri multiple.

Numărul de participanți poate fi cuprins între șase și optzeci de persoane sau mai mult, în subgrupuri de cinci-șapte persoane.

Durata de elaborare a blazoanelor și de schimburi pe marginea lor variază în funcție de sarcinile primite, de mărimea grupului complet și de calitatea schimburilor: de la o oră la trei, chiar mai mult.

OBIECTIVE:

Să se facă mai densă și mai concisă prezentarea unui individ și a aspirațiilor sale sau a unui subgrup față de alte persoane;

Să se propună fiecărei persoane realizarea unui efort de gândire valorizantă asupra ei înseși, cu implicarea simbolismului inerent, de mândrie, al blazonului;

Să antreneze fiecare participant să reflecteze, împreună cu alții, asupra relației cu el însuși și a transparenței față de ceilalți sau a voinței sale existențiale, prin care să-și exercite capacitatea concurențială;

Să sporească calitatea concepțiilor colective, ca și autenticitatea percepțiilor reciproce ale indivizilor în cadrului unui grup, autenticitate evaluabilă grație centralizării tuturor formulărilor;

Să-i ajute pe indivizii unui subgrup ca, făcând unele alegeri, să ia mai bine cunoștință, la nivel colectiv, de diversele lor concepții profesionale sau de o obligație de îndeplinit sau, în fine, de structura lor culturală subiacentă;

Să facă posibilă o comunicare interculturală între subgrupuri și țări de etnii diferite, prin prezentarea și înțelegerea semnificațiilor blazoanelor respective și a proiecțiilor ascunse.

ETAPE:

Faza de orientare. Formatorul enunță și comentează unul dintre obiectivele sarcinii care va trebui să fie realizată. Apoi, grupul este invitat să se scindeze în subgrupuri de aceeași mărime sau de mărimi diferite. Tot formatorul este cel care distribuie materialul necesar (foi mari de hârtie, creioane colorate, cutii de vopsea etc.), după care indică


41 Titlu de curs

pe tablă instrucțiunile, care să ducă la completarea diverselor compartimente ale stemelor. În cele din urmă, formatorul precizează modalitatea de a umple compartimentele, prin desene sau figurații ori prin cuvinte și fraze.

Faza de realizare a blazoanelor. În funcție de obiective, fiecare își realizează, individual, stema. Membrii subgrupurilor vor contribui la realizarea unui blazon comun.

Faza de comunicare. În cadrul subgrupurilor, indivizii își prezintă stemele. Ei își pot explica desenele, pot pune și pot răspunde la întrebări.

Faza de evaluare. Ideile sau sentimentele trăite pe parcursul realizării blazoanelor sunt explicate, dând naștere la reflecții asupra imaginilor despre sine, a proiectelor existențiale, a caracteristicilor apartenenței sociale, a disonanțelor stereotipale ș.a.m.d.

Formatorul menține, cu umor, un climat destins, de bună dispoziție, punând sub semnul întrebării interpretările mai mult sau mai puțin aberante, dacă este cazul.

Faza de teoretizare. Acest exercițiu simplu și concret îl poate conduce pe formator la unele completări teoretice prinvind conceptul de congruență, rezistențele individuale și culturale în calea afirmării pozitive, valorile de demnitate și acceptabilitate etc.

Această tehnică simplă este folosită pentru stimularea creativității în comunicare. Ea se sprijină pe un suport metaforic: blazonul, a cărui conotaţie rezidă în nobleţea persoanelor sau a grupurilor care, într-un cadru special instituit, sunt incitate să se prezinte şi să se definească în funţie de anumite caracteristici (sau instrucţiuni) trecute, prezente sau în formare.

O scurta definiție a blazonului este reprezentarea propriei persoane sau a alteia, sau a unui grup, prin desene, scheme sau propoziţii, cerute într-o situaţie dată. La nivel instituţional poate fi asociat cu logo-ul. Totodată, blazonul este un ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unei persoane. El poate conţine aspiraţii, caracterizări, dificultăţi, lipsuri, valori, constrângeri.

Atunci când se aplică tehnica blazonului, va exista întotdeauna un formator care enunţă şi comentează unul dintre obiectivele sarcinii care va trebui să fie realizată. El trebuie să faciliteze un schimb sumar privind semnificaţiile posibile ale acestora, pentru ca, mai târziu, după perioada de experimentare, să impună evaluarea reală. El invită apoi grupul să scindeze, eventual, în subgrupuri (de două până la şapte persoane), care pot avea aceeaşi mărime sau mărimi diferite.


Titlu de curs 42

Această tehnică dezbătută, ne va ajuta să ne acceptăm pe noi înşine şi/sau pe celălalt. În plus, compararea şi dezbaterea blazoanelor unor grupuri diferite ne ajută să vedem dacă realitatea văzută de noi(ca individ sau grup) corespunde sau nu cu realitatea celuilalt despre acelaşi lucru.

Ideile sau sentimentele trăite pe parcursul fazelor de realizare şi de comunicare sunt

explicitate, dând naştere la reflecţii: asupra imaginilor despre sine, a proiectelor existenţiale, individuale sau colective, a caracteristicilor unor aparenţe sociale, a disonanţelor stereotipale, a posibilităţilor de recunoaştere de sine sau a celuilalt, asupra îmbogăţirilor presupuse de întâlnirile culturale. În plus, confruntările de opinie pot duce la schimbări cu privire la percepția pe care o avem noi înșine asupra noastra, iar acest lucru poate genera păreri pozitive sau negative.

Ice breaking („Spargerea gheții”)

Definire

Este un tip de comunicare “consumatorie”

Festinger: “un tip important de acte de comunicare rezulta din existenta unei stari emotionale la cei care comunica.”

Aplicabilitate

La inceputul oricarei activitati de echipa

Cand dorim sa folosim doar primele doua functii ale comunicarii consumatorii spre cea instrumentala:

de sprijin

de potentare/optimizare

Rol

Dezinhibarea participantilor care interpreteaza roluri compensative cu:

unul sau mai multi parteneri

reciproce

Indepartarea de activitatea didactica propriu-zisa

Metode practice

Criterii de clasificare:

gradul de complexitate


43 Titlu de curs

exercitii simple si unidimensionate/tehnici individualizate

ex.: “ziarul vorbitor”

metoda care va fi folosita in continuarea exercitiilor de ice-breaking

tehnici de sine statatoare

ex.: tehnica “grupurilor zumzaitoare”/buzz groups

Tehnica “Adevărat și Fals”

Pentru cresterea gradului de cunoaștere și de interacțiune interpersonală în grup se poate folosi un ice-breaking de acest tip: fiecare participant trebuie sa faca trei afirmatii despre sine, dintre care doua false si una adevarata. Restul echipei se afla in ipostaza de a decide care afirmatii sunt false si care este adevarata, astfel dand dovada de cat de bine persoanle din cadrul grupului se cunosc. Dupa prezentare, cel care a facut afirmatiile spune grupei varianta corecta.

Acest exercitiu este util pentru a verifica nivelul de cunoastere reciproca in cadrul grupului.

Tehnicile de exagerare

Folosim diverse tehnici pentru a rezolva probleme cu care ne întâlnim zi de zi. Fie că se referă la o situaţie la locul de muncă, un task de îndeplinit, fie că este o problemă de comunicare între prieteni, familie, colegi de serviciu sau o problemă generală, a societăţii etc., un mod creativ de a le rezolva este prin diverse tehnici.

Una dintre ele este tehnica exagerării care se poate realiza pe cele două direcţii: spre mărirea, amplificarea problemei sau micşorarea sa.

Ambele variante sunt la fel de productive. Dacă se porneşte în sensul augmentării problemei, de n ori mai mare, se pot descoperi soluţii puternice, potrivite atât unui caz hiperbolizat, cât şi problemei reale, la un nivel mai scăzut. În sensul invers, prin micşorare, simplificare, putem ajunge la rezultate nebănuite, la efecte de impact, soluţii care probabil erau prea „mici” pentru a fi descoperite.

În publicitate, tehnica exagerării este des întâlnită. În general, pentru promovarea agresivă, promovarea de produse/servicii, creare de awarness utilizează tehnica exagerării pentru a pune în lumină, a amplifica anumite calităţi ale produsului/serviciului, pentru a avea un impact emoţional mai puternic etc.


Titlu de curs 44

Evident, creaţia în publicitate, combinaţia dintre strategie şi mesaj, dintre cerinţele clientului şi public întâmpină mari dificultăţi, iar publicitarii se confruntă zi de zi cu noi provocări în sensul de creative thinking/think outside the box. Din acest motiv, ei folosesc tehnica exagerării, care se poate realiza atât prin apelul la metode SF, la ficţiune, animaţie, cât şi prin prezentarea unor situaţii/obiecte/personaje reale (slice of life, testimonial).

Copy-ul după această tehnică este realizat în principal cu ajutorul vizualului. În ultimii ani, progresele tehnice au permis şi dezvoltarea programelor, formărilor de specialişti ilustratori, art directors care pot crea o mulţime de forme, obiecte, efecte vizuale. De asemenea, 3D-ul, iMAX au reprezentat inovaţii în domeniul tehnologic, prin care s-au descoperit noi lucruri, multe dintre ele mergând pe acest principiu, al exagerării.

Cu toate că tehnologia permite art directorilor să creeze imagini complexe, futuriste, se identifică şi întrecut mici „trucuri” aplicate imginii care sugerează această tehnică a exagerării. Cum ar fi reclama la Volkswagen Beetle. Deşi este o companie mare, cu istorie, Volkswagen a preferat să-şi promoveze cel mai popular produs prin anii ’50 prin micşorarea produsului. Ideea a fost întărită de slogan: „Think small”.

Foto:

În campaniile de awarness cum sunt cele contra fumatului, pentru protejarea cerşetorilor sau cele pentru prevenirea obezităţii, este întâlnită des tehnica exagerării pentru că imaginile prezentate, hiperbolizate, au impact mai mare asupra afectivităţii publicului.

Foto:

Tot o formă de a vedea lucrurile organizat, de la mai mic la mai mare, de la probleme particulare la situaţia generală, se regăsesc şi în reclame, unde pornesc, de obicei, de la un lucru mic ajungând în final la o mulţime de elemente, de acţiuni sau o înlănţuire de acţiuni din ce în ce mai mari cu un anumit rezultat, reprezentat deseori de produs care, în acest caz, soseşte ca o salvare, o relaxare a publicului căruia i se aduce rezolvarea problemei. Pe acest principiu se bazează şi reclama premiată la Honda, în care imaginea începea cu o piuliţă care, de fapt, porneşte un întreg proces/joc/labirint între piese ale maşinii, ca un joc de domino, care în final pornesc maşina, produsul promovat.

Exerciţiu pentru studenţi:

Se împarte clasa în 2 echipe. Brieful constă în conceperea unei campanii publicitare pe scurt (strategie + creaţie) împotriva fumatului. Folosind tehnicile exagerării, o echipă va veni cu o campanie în sensul măririi problemei, exagerării ei, iar cealaltă va merge spre micşorarea problemei, reducerea şi simplificarea situaţiei.

Timp de lucru: 15 min.


45 Titlu de curs

Telefonul arab

Telefonul arab este un exercitiu de comunicare ce urmareste evidentierea dificultatilor care apar atunci cand avem de-a face cu un lant de informatii. Obiectivele unui astfel de exercitiu sunt analiza complexitatii comunicarilor si a transmiterii lor, exersarea in scopul redactarii si studierea cauzelor deformarii informatiilor.

Exercitiul in sine provine din jocul de care ne-am bucurat cu totii atunci cand eram mici: telefonul fara fir. Acesta este bazat tot pe transmiterea unor informatii prin viu grai, intre cel putin trei persoane. Trecand prin prisma fiecaruia, informatia se poate deforma mai mult sau mai putin, cu consecinte la fel de variabile.

Exercitiul propus de Peretti presupune ca un grup sa fie impartit in echipe de cate trei persoane, alese aleator, prin numaratoare de la 1 la 3. Astfel, toti cei care poarta numarul 2, ii vor intervieva pe cei care au numarul 3, din echipa corespunzatoare, in timp ce aceia cu numarul 1 isi vor nota interviul respectiv. In acest fel o informatie trece prin trei nivele de expunere: a emitatorului si a celor doi receptori, care o vor nuanta involuntar in momentul in care si-o vor asuma. Peretti presupune mai multe variante ale jocului sau, cu diferite nivele de confruntare ale celor trei variante de informatie. Se va apela atat cat este considerat necesar la aceste confruntari, pentru a se descoperi cauzele deformarii, dar si metodele de diminuare ale acestora.

Prin acest exercitiu se poate observa cu usurinta importanta feed-back-ului, dar si a preluarii informatiilor sub forma scrisa.

Un exmplu empiric al acestui exercitiu poate fi observat in cadrul intalnirilor dintre reprezentantii agentiei de publicitate si managerii de brand. Din partea agentiei sunt de obicei prezenti directorul de cont si un account executive din subordinea acestuia. In timp ce managerul de brand si account directorul dezbat problemele, account executive-ul noteaza tot ce crede de cuviinta. Astfel, odata reveniti la agentie, cei doi responsabili ai contului pot compune un brief relevant si cuprinzator pentru campania solicitata de client. Chiar si asa, anumite cerinte sunt omise sau interpretate neconform dorintelor clientului si atunci feedbackul devine principala unealta de comunicare pentru un maxim de eficienta in rezultatul final.

Astfel, putem observa ca numai un schimb de informatii etapizat si repetat poate duce la rezultate optime in comunicare, iar pentru a fi buni profesionisti trebuie sa stim sa apelam la aceste mecanisme pentru a nu transforma afaceri de miliarde intr-un joc de telefonul fara fir.

Telefonul arab este o metodă de cercetare a cărei punere în practică reliefează defecțiunile de discurs care pot apărea în anumite situații.


Titlu de curs 46

Exercițiul se poate aplica pe un grup de oameni în număr impar, care vor fi distribuiți în grupuri de câte trei și li se atribui o funcție.

În primă fază, aceștia vor fi numărați de la 1 la 3. Fiecare participant cu numărul 2 îl va intervieva pe cel cu numărul 3. În acest timp, numărul 1 continuă intervievarea numărului 3 din cealaltă triada sau poate scrie, după caz, un raport despre subiectul interviului.

Odată încheiată această fază, numărului 2 i se va cere să dicteze numărului 1 interviul realizat cu numărul 3.

În faza finală, fiecare număr 1 citește cu voce tare interviul pe care l-a obținut. Numărul 3 este responsabil sp reliefeze deformările, adaosurile sau omisiunile.

Bibliografie: Andre de Peretti – Tehnici de comunicare, p. 187

Gândirea de grup – Groupthink (Irving Janis)

Gândirea de grup se referă la un anumit mod de a gândi pe care oamenii îl adoptă atunci când sunt profund implicați într-un grup coeziv, omogen; eficienta lor mentală se deteriorează și depășește o apreciere realistă a cursurilor acțiunii.

Simptome ale gandirii de grup, in practica:

- iluzia invulnerabilitatii, un optimism exagerat

- rationalizarea – explicarea si justificarea excesiva a propriului comportament, nu gandirea si reflecatarea problemelor; astfel fiecare decizie gresita e justificabila

- moralitatea grupului (incredere mare in ea) o depaseste pe cea a individului

- perceptie eronata despre oponenti, cei din afara grupului; acestia sunt priviti prin prisma unor stereotipuri: ” de ne abordat”, “rai’ ,’ slabi”

- presiune catre conformitate; in orice grup exista unele tendinte spre uniformitate; cand vorbim despre gandirea de grup, aceste tendinte devin extreme si nocive; , devierile de la opinia generala sunt respinse -> autocenzura ideilor care deviaza de la parerea celorlalti membri

- “mindguards” – gardienii mintii – care protejeaza grupul de anumite informatii care ar putea scadea increderea individului in grup si in abilitatile sale de a formulasolutii corecte


47 Titlu de curs

- iluzia unanimitatii – se trage din autocenzura, din actiunile “gardienilor” si din tendinta catre uniformitate; fiecare membru presupune ca ceilalti sunt de acord cu solutia gasita/abordata si prefera aceasta iluzie in locul unor discutii contradictorii despre alternative

- Alternativele sunt ignorate.

- Actiunile pot fi irationale

- Grupul se automarginalizeaza de ideile celor din afara grupului

- Este prezenta o doza de optimism atat de mare incat riscurile asumate sunt extreme

- Membrii grupului se lasa influentati de parerea celorlalti, mulandu-se dupa acestia

Pentru evitarea formarii gandirii de grup (M. Scharge), se pot avea în vedere:

evitarea izolarii grupului de alte grupuri

alocarea unor roluri de evaluator critic membrilor; ar trebuie de fiecare data sa i se dea unui membru rolul de avocatul diavolului – alta persoana de fiecare data

evitarea unei prea mari directivitati in activitatile de echipa; leaderul poate chiar sa lipseasca de la unele intalniri si nu ar trebui sa isi exprime opinia la inceputul intrunirilor

exprimarea ideilor alternative trebuie sa fie incurajata; ideile sa fie discutate, studiate

incurajarea membrilor spre a discuta cu cei apropiati despre deciziile grupului, adica sa ceaara feed-back

membri pot chiar sa fie informati despre fenomenul gandirii de grup si consecintele pe care acesta le poate avea

Exemplu:

1.Un grup de 10 persoane dintre care una singura va reprezenta de fapt subiectul “pacalit”; alegem doua clipuri publicitare cu un criteriu comun, unul fiind evident nereusit iar celalalt foarte bun; le aratam clipurile oamenilor si ii intrebam care este cel mai bun, dat fiind criteriul ales; 9 persoane vor fi puse sa raspunda ca cel mai slab este in opinia lor cel mai bun; vom vedea ce va raspunde subiectul al 10-lea, daca isi pastreaza opinia sau se va lua dupa ceilalti

“experimentul” se poate face cu mai multe grupe, pe acelasi scenariu, pentru a vedea mai multe persoane ce raspund


Titlu de curs 48

2.acelasi joc il putem face cu prajituri/bomboane care sa fie clar cu un anume gust, vanilie de exemplu; persoanele care stiu despre sceneta tre sa raspunda ca prajitura are gust de capsuna

Groupthink este un proces de grup caracterizat printr-o tendinţă puternică de căutare a acordului între membri, având efecte negative asupra eficienţei deciziilor luate în grup. Termenul a fost introdus în vocabularul sociologic de Irving L. Janis (Victims of groupthink, 1972).

Groupthink nu se referă la gîndirea grupului, ci la un proces de deteriorare a eficienţei mentale, a judecăţilor morale şi a analizei realităţii datorită presiunii pe care grupurile înalt coezive o exercită asupra membrilor lor.. Unul dintre cele mai bune exemple este cel al acţiunii militare de la Bay of Pigs (Cuba) din 17 aprilie 1961, în care administraţia Kennedy a suferit un eşec total în încercarea de a răsturna de la putere pe Fidel Castro cu ajutorul a 1400 de exilaţi cubanezi, pregătiţi de CIA şi sprijiniţi de armata americană. Janis a încercat să explice insuccesul acţiunii din Cuba prin greşelile decizionale ale grupului de experţi (conduşi chiar de J. Kennedy) care au planificat şi condus operaţiunile. Ei au fost victime ale groupthink datorită preocupărilor excesive pentru căutarea acordului între ei, prin tendinţa de a se autocenzura, ca şi prin aceea de a anihila atitudinile critice.

Efectele care însoţesc groupthink sunt: iluzia invulnerabilităţii, supraîncrederea, credinţa în justeţea cauzei, minimalizarea adversarului, tendinţă exagerată de asumare a riscului etc.Fenomenul de groupthink poate să apară în orice grup decizional, deci nu numai în viaţa politică, ci şi în industrie, marketing, organizaţii publice etc. Există câteva tehnici de prevenire a acestui fenomen: cunoaşterea fenomenului de către membrii grupului, promovarea atitudinii critice, imparţialitate totală a liderului, introducerea unui „avocat al răului", munca în echipe separate, consultarea unor experţi din afara grupului, promovarea celei de a doua şanse prin revederea soluţiei finale.

Exemplul pe care l-a utilizat studenta Duţu Ioana-Cristina pentru a ilustra fenomenul de groupthink în practică a fost inspirat de filmul „Twelve Angry Men” (1957), în regia lui Sidney Lumet, cu Herny Fonda în rolul principal. Filmul spune poveste a 12 juraţi care trebuie să decidă vinovăţia sau nevinovăţia unui acuzat , într-un caz de crimă fără suficiente dovezi.

Decizia trebuie să fie unanimă, iar pe parcursul filmului, se observă cum grupul se lasă influenţat de o singură persoană care crede că dovezile nu demonstrează vinovăţia acuzatului. Pornind de la acest exemplu, am alcătuit un juriu format din şase colegi, pe care l-am pus să decidă asupra unui caz de crimă, aparent în legitimă apărare, săvârşită de o femeie abuzată de soţ (conform declaraţiilor ei).

Cazul nu are suficiente dovezi pentru a o acuza, dar nici pentru a o declara nevinovată. Acuzarea implică automat şi pedeapsa capitală (am


49 Titlu de curs

ales extrema deoarece astfel am reuşit să motivez juraţii să delibereze cu mai multă implicare). Am introdus în juriu o persoană care susţine pedeapsa capitală, indiferent de argumentele celorlalţi.

Decizia trebuia să fie unanimă. S-a observat cum comportamentul unor membri ai juriului s-a modificat, opiniile lor au început să sufere influenţa juratului care susţinea vinovăţia femeii. Fenomenul de groupthink a fost aşadar observat.

Constructia grupului in directia echipei presupune dezvoltarea coeziunii in interiorul grupului membrii dintr-un grup in alt coeziv se implica mai energic in activitatile de grup, le displace sa lipseasca de la intrunirile acestuia, sunt fericiti cand grupul reuseste si tristi cand grupul ca atare inregistreaza un esec, pe cand membrii cu o coeziune redusa se preocupa mult mai putin de toate acestea.

La baza coeziunii stau: baza motivationala pentru atragere; proprietatile de stimulare a grupului; expectatiile privind rezultatele si nivelul de comparatie. Relatia dintre coeziune si performanta este una de determinare reciproca: coeziunea influenteaza performanta, iar acumularea performantei influeanteaza pe mai departe coeziunea, testarea si formarea dependentei.

Laurie Mullins ne ofera un evantai de elemente structurate ale coeziunii grupului: cele referitoare la calitatea de mebru(marimea grupului, compatibilitatea membrilor, permanenta), cele referitoare la mediul de lucru(natura sarcinii, aranjamentul fizic, comunicarea si tehnologia), cele referitoare la latura organizational(managementul si conducerea, politicile de personal si procedurile, succesul, amenintarile externe) si dezvoltarea si maturitatea grupului – vizeaza unul dintre modelele cele mai cunoscute de formare a echipei, care presupune patru etape: formarea grupului, conflictul intragrup(denumit si “furtuna”), dezvoltarea coeziuniii de grup (aparitia normarii) si construirea rolurilor functionale(performarea).

Gândirea de grup (groupthink) este un fenomen negativ, intalnit la echipele puternic coezive. In principiu, el se manifesta prin:

iluzia invulnerabilitatii, caracterizata de un optimism excesiv;

rationalizarea, in sensul petrecerii unui timp excesiv in a explica si a justific apropriul comportament mai degraba in reflectarea si regandirea problemelor; astefel, fiecare decizie, chiar gresita, devine justificabila;

increderea neconditionata in moralitatea grupului, depasind moralitatea individuala;

privirea oponentilor dintr-un punct de vedere stereotip(ca slabi, rai si imposibil de abordat);


Titlu de curs 50

presiunea spre conformitate- disidentele de orice fel sunt respinse

Autocenzura membri-isi cenzureaza singuri astfel de disidente in numele gandirii grupului;

iluzia unanimitatii-determinata de autocenzurare, combinata cu presiunea spre conformare; astfel apare un consens apparent care pare ca valideaza toate deciziile grupului;

aparitia asa numitilor gardieni ai mintii(mindguards)-anumiti membri care protejeaza grupului de informatiile care ar putea pune sub semnul intrebarii eficienta sau moralitatea deciziilor acestuia.

In sens larg, putem sa luam in considerare ceea ce M.Scharge ne propune ca reguli pentru a se evita aparitia gandirii de grup:

facilitarea unui climat deschis;

Evitarea izolarii grupului de alte grupuri(in momentul aparitiei gandirii de grup, membri grupului tind sa isi izoleze grupul de interactiunea cu alte grupuri-acest lucru trebuie evitat);

Alocarea unor roluri de evaluator critic membrilor grupului

Evitarea unei prea mari directivitati in activitatile de echipa

Când acest regului sunt respectate pericolul gandirii de grup tinde sa fie indepartat.

Groupthink are la baza minimizarea conflictului si atingerea unui consens fara a fi criticate ideile celorlalti. Membrii grupului pot fi determinati in a lua o decizie irationala deoarece indoielile individuale sunt nerostite pentru a nu afecta atmosfera grupului.

.

Trombinoscopul

Este o tehnică de grup creată de de binecunoscutul psiholog Carl Rogers şi folosită la începutul de reuniuni, seminarii, colocvii. Participanţii sunt fotografiaţi sau filmaţi, luându-li-se scurte interviuri despre aşteptările, obiectivele sau impresiile lor despre întâlnire.

Panoul cu fotografii sau filmarea interviurilor este prezentată într-un moment bine ales, pentru a permite participanţilor să se cunoască mai bine, să îşi pună eventuale întrebări între ei sau pentru a puncta evoluţia reuniunii şi a provoca schmbări.


51 Titlu de curs

Pentru a ilustra această tehnică, studenta Ianculescu Olivia a afişat pe tablă poze ale colegilor ei şi i-a rugat ca fiecare dintre ei să scrie dedesubtul fotografiei un citat-deviză care îi reprezintă şi apoi să dea câteva explicaţii pentru alegerile făcute.

Trombinoscopul este o tehnica creativa initiata in anul 1977 de psihologul american Carl Rogers.

Este o modalitate creativa de a intampina participantii la un workshop, o intalnire, reuniune, seminar, colocviu.

Numarul de participanti poate varia de la minim 6 la peste 55.

Scopul acestei tehnici este de a facilita cunoasterea reciproca a membrilor si introducerea unei coeziuni de grup intre persoane dar si stabilirea unei suprafete de reperare a pozitiilor de debut individuale.

Grupul de aprofundare profesională (G.A.P.)

Grupul de aprofundare profesională cuprinde cinci faze:

Faza în care naratorul prezintă problema şi instrumentele pe care le-a folosit pentru rezolvarea acesteia. Durează zece minute aceasta prima etapă.

Naratorul este întrerupt de moderator, şi invită grupul să-i pună întrebări naratorului.

Grupul aşează pe hârtie trei lucruri:

O idee, imagine la care se gândeşte prin asociere cu situaţia;

O autocritică: Dacă aş fi fost în locul tău, aş fi procedat astfel...

O propunere: Dacă aş fi fost în locul tău, aş fi făcut astfel...

Se strâng mesajele, se analizează de moderator şi narator, iar în acest timp membrii grupului schimbă păreri.

Are loc un schimb final de informaţii între membrii grupului şi narator.


Titlu de curs 52

GAP presupune o modalitate sistematica de dezvoltare a unor teme abordate de diferite persoane in cadrul unui grup. Distingem de fiecare data un moderator care are rolul de a invita un narator sa ia cuvantul.

GAP se construieste prin intermediul a 5 faze distincte:

faza 1: naratorul are la dispozitie un timp de 10 minute in care prezinta o problema profesionala cu care se confrunta

faza 2: dupa cele 10 minute, moderatorul adreseaza grupului initiativa de a pune intrebari naratorului, intrebari prin care acestia capata un plus de informatie (naratorul nu este obligat sa raspunda la toate)

faza 3: dupa setul de intrebari, moderatorul propune participantilor la discutie redactarea rapida a asociatiilor lor de idei. Fiecare membru trebuie sa noteze pe foaie 3 elemente:

o idee (imagine/ situatie) la care se gandeste prn asociere cu situatia evocata de narator

o formulata in termenii “ daca as fi fost in locul tau, as fi avut urmatoarea dificultate”

o propunere de tipul “daca as fi fost in locul tau, uite ce as fi incercat sa fac”


53 Titlu de curs

faza 4: presupune strangerea mesajelor. Acestea vor fi lecturate de catre moderator si narator in afara grupului. Acest moment, al lipsei celor doi este util si pentru participantii la discutie, care au timp de o mica discutie.

faza 5: Schimbul final. GAP se reuneste de mai multe ori, la un timp stabilit de comun acord, pentru ca toti participantii sa treaca prin rolul de narator. competenta grupului de aprodundare profesionala trebuie sa fie una constanta pe o perioada mai lunga de timp.

Satul / Variante (Campusul studențesc, alte variante)

Andre DePeretti

Aceasta tehnica presupune studierea atitudinilor din cadrul unui grup si influentele altor grupuri asupra modului lui de functionare.

Se împart roluri de oameni implicați în viața unui sat /actori sociali/ (sau a unui campus studențesc, sau a unei agenții de relații publice sau de publicitate) și cei care dețin aceste roluri fac un proiect pentru un oraș/un campus universitar/o agenție de relații publice sau de publicitate și „negociază” pe parcurs, pentru un proiect cât mai bun din toate punctele e vedere.

Ca exemplificare/variantă a modului de utilizarea a tehnicii în acțiune se poate folosi un joc de carti numit Mafia (propunere a unei studente).

Regulile jocului sunt urmatoarele:

Personaje:


Titlu de curs 54

1 Narator

2Mafioti (K) 1Politist (A) 1Doctor (J) Cetateni

Jocul are două time frame-uri (cadre de timp) : ziua și noaptea

Scopul mafiotilor este sa omoare cat mai multi cetateni pana cand numarul cetatenilor este egal cu 2, caz in care mafiotii castiga jocul. In cazul in care unul din mafioti este eliminat, celalalt va continua singur jocul, insa fara a se mai putea sfatui cu mafiotul eliminat. Scopul cetatenilor, al politistului si al doctorului este sa ii descopere pe mafioti la timp, inainte ca asta sa se intample si sa ii elimine. La sfarsitul fiecarei zile adunarea de cetateni voteaza democratic pe cine vor sa elimine. Cine primeste cele mai multe voturi este omorat. Jocul incepe cu "A venit noaptea."

In timpul noptii, cetatenii dorm bustean si mafiotii se sfatuiesc intre ei pe cine vor sa omoare. Ei vor comunica si se vor sfatui numai prin semen. Dupa ce ajung la un consens, vor indica persoana aleasa povestitorului Tot noaptea, doctorul va decide de unul singur pe cine doreste sa salveze de la moarte, el avand aceasta putere. El poate decide sa se salveze chiar pe el, sau pe oricare dintre ceilalti jucatori (inclusiv un mafiot, el nestiind fiecare ce rol are). Doctorul ii va comunica tot povestitorului pe cine doreste sa salveze.

Politistul are in fiecare noapte dreptul de a-i ancheta pe paticipantii la joc. El face asta intrebeand prin semne povestitorul cine este mafiotul. El o sa primeasca un raspuns din partea acestuia, "Da" sau "Nu. Dupa toate acestea, noaptea se termina.

Urmează dimineața, in care povestitorul va anunta care din jucatori mai sunt in viata.

In cazul in care mafiotii au decis sa il omoare pe X dar in acelasi timp X a fost desemnat sa fie salvat de catre doctor, nu moare nimeni. In caz contrar, persoana desemnata de mafioti sa moara iese din joc si nu mai are dreptul sa faca absolut nici un comentariu pe topic pana la sfarsitul jocului.

Urmează dezbaterea.

Fiecare participant trebuie sa numeasca o persoana pe care el o considera a fi criminal. Doctorul si politistul trebuie ca in cazul in care


55 Titlu de curs

stiu ca persoana aleasa sa iasa din joc e nevinovata trebuie sa o apere si sa ii convinga pe participanti ca fac alegerea gresita. In timpul zilei nu e nici o diferenta intre mafioti si ceilalti cetateni. Toti au drepturi egale de vot. In urma votului se decide cine va iesi din joc.

Jocul se termina cand mafiotii ai fost ghiciti ( in cazul acesta castiga cetatenii) sau cand cetatenii au fost toti eliminate ( mafiotii castiga).

Ca si in cazul descris de A. De Peretti in timpul acestui joc specialistii (politistul si doctorul) sunt deseori ignorati. Deasemenea se formeaza legaturi intergrupale, iar fiecare grup tinde sa lucreze individual.

BIBLIOGRAFIE

















Titlu de curs 56









57 Titlu de curs


TEHNICI ȘI STRATEGII DE COMUNICARE ÎN RELAŢII PUBLICE, PUBLICITATE, JURNALISM

FORME DE COMUNICARE PR-FECTĂ SAU PR-FECŢIONAREA COMUNICĂRII

CUPRINS




1.3 Evaluarea succesului unor campanii/discursuri/reuniuni din perspectiva comunicării eficiente/de succes.

1.4 Explicarea rolului pe care-l are folosirea anumitor tehnici de comunicare de succes/eficientă.

1.5 Dezvoltarea abilităţilor creative de comunicare de succes prin construirea unei prezentări powerpoint pentru un obiectiv real de campanie de comunicare.

1.6 Exersarea tehnicilor de comunicare de succes prin aplicarea lor în contexte specifice relațiilor publice și publicității.


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să




Să analizeze și să exemplifice tipuri de contexte de comunicare în spaţiul public, în

care succesul este esenţial : dezbaterea, reuniunea, interviul, discursul, etc şi

caracteristici ale comunicării de succes în aceste contexte.

Să analizeze teorii ale comunicării de succes în realizarea unor campanii de relații

publice și de publicitate și tehnici utilizate.

Să explice utilizarea anumitor tehnici de comunicare eficientă/de succes și să

exemplifice pentru domeniile relații publice și publicitate.

Să identifice și să exemplifice rolul conflictului, elemente de procesualitate a


Titlu de curs 58

fenomenelor de conflict în comunicarea de succes/eficientă.


59 Titlu de curs

Apariţiile publice: comportamente (ne)recomandate în general

DISCURSUL PUBLIC

Tipologie: .( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.226-263,)

de informare: discursul care urmăreşte doar să furnizeze date obiective referitoare la un subiect abordat, să se aducă la cunoştinţa publicului mesaje, evitând interpretările personale făcute (in)voluntar;

persuasiv: discursul care urmăreşte să inducă schimbări acţionând asupra motivaţiei, opiniilor şi sentimentelor, mobilizând (vorbitorul trebuie să fie convingător, energic, implicat puternic în raport cu conţinutul mesajului său către public);

de formare: discursul care presupune competenţă şi o foarte bună cunoaştere a subiectului abordat, o metodologie adecvată pentru a induce progres prin învăţare de partea publicului/audienţei;

de ocazie/festiv: discurs afectiv prin excelenţă, având funcţia de a contribui la crearea pentru public a unei atmosfere emoţionale potrivite evenimentului de care se leagă; este un discurs scurt, care favorizează improvizaţia şi care nu suscită dezbateri.

Elemente de argumentare: fapte, opinii raţionale, conotaţii afectiv-motivaţionale, aspecte pragmatice: angajare în acţiune, consecinţe anticipate, improvizaţia: de la formă la fond, prin analogie, mijloace lingvistice: repetiţia, reformulări în caz de blocaj,…), lectura în public.( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.226-263).

Construirea argumentării (acronim: FOSIR)

1. fapte (obiectivitate) anecdotice, statistici, aspecte reprezentative pentru subiectul argumentării;

2. opinii (demonstrarea tezei oratorului/autorului discursului argumentativ);

3. sentimente (dimensiune subiectivă; “umanizează” discursul, îi dau forţă persuasivă, contribuie la carisma vorbitorului);

4. intenţia de acţiune (se definesc obiectivele urmărite prin acest discurs şi modalităţi de punere în practică);

5. rezonanţă (proiecţie în viitor, consecinţe care vor urma).


Titlu de curs 60

Reuniunile: caracteristici, dinamică ("groupthink" sau "gândirea contaminată de grup"), sintalitate (i.e., după K. Lewin: personalitate) a grupului, liderul(/ii) grupului (stiluri de leadership: directiv, participativ, laisser faire), grupul (interacţiuni, norme, obiective comune, reacţii colective, comportament afectiv, un inconştient colectiv, cultură a grupului; 5 tipuri de reuniuni (de dezbatere, de informare, de formare, de rezolvare de probleme, creativă-- caracteristici ale fiecărui tip), organizarea reuniunilor: analiza situaţiei, pregătirea temei generale, stabilirea/cunoaşterea datelor de identificare ale participanţilor, loc şi timp de desfăşurare, mobilier şi aşezarea participanţilor, etc) tipologia participanţilor (comportament verbal şi non-verbal pentru fiecare tip: "savantul", "nemulţumitul", "agitatul", "naivul", "timidul", "glumeţul", "somnorosul") .( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.264-317).

5 tipuri de reuniuni: (acronim: DIFRC)

de dezbatere,

de informare,

de formare,

de rezolvare de probleme,

creativă.

Tip de reuniune

Scop Modalităţi de interacţionare/Strategii specifice

de dezbatere

Împărtăşirea critică a cunoaşterii /partager de savoir15

Observaţie, ascultare activă, întrebare-răspuns, reglare

de informare

Transmiterea de informaţii/faire savoir

Observaţie, ascultare activă, întrebare-răspuns, reglare, prezentare de date factuale

de formare

Know how/savoir faire/dezvoltarea de abilităţi, deprinderi

Cunoaştere, interacţiune directă, learning by doing

15

Martin, Jean-Claude, op. cit., p.283;


61 Titlu de curs

de rezolvare de probleme

Găsirea de soluţii concrete la situaţii de dificultate /pouvoir faire

Metodă, organizare, analiză, decizie

creativă Ieşirea din cadrul de referinţă/ faire faire

Flexibilitate, non-directivitate, non-evaluare, brainstorming, umor

Dispunerea participanţilor în sală, în cadrul unei reuniuni:16

model “sala de clasă” (moderatorul deţine monopolul autorităţii),

model “toţi egali” (în cerc, în grup de 4-6 persoane),

model “cu arme egale” (faţă în faţă, ca pentru negocieri frontale),

model “în U” (moderatorul deţine monopolul responsabilităţii).

Tipologia participanţilor la o reuniune (“cei şapte pitici ai Albei ca Zăpada”) -- comportament verbal (eventual –dacă este relevant şi non-verbal) pentru fiecare tip:

"savantul"(încearcă să arate cu orice preţ ce ştie),

"nemulţumitul"(bombăne şi găseşte permanent motive de protest),

"agitatul"(deranjează, este permanent în mişcare),

"naivul"(nu a înţeles mai nimic, este pe lângă subiect),

"timidul"(nu prea participă, nu are încredere în forţele proprii),

"glumeţul"(provoacă râsul celor din grup),

"somnorosul"(se plictiseşte, nu se concentrează).17

Dezbaterile competitive:

5 principii de abordare:

efectul de lupă (scoaterea şi evidenţierea unui cuvânt/expresie din context),

atribuirea de roluri (neacceptarea rolului în dezbatere atribuit de partea adversă, atribuirea de roluri părţii adverse astfel încât să fie uşor să îi fie răsturnate argumentele),

16

ibid., p.287;

17 ibid., p.294.


Titlu de curs 62

transferul (de la particular la general sau invers, de la fond la formă sau invers, inversare de cuvinte în expresii pentru a da expresivitate şi pentru a combate expresia adversarului/competitorului),

denunţarea (în loc să răspundeţi unei lovituri/unui atac ce vă vizează, mai bine denunţaţi atacul, atacaţi atacul),

blocarea interlocutorului (tragerea de concluzii astfel încât competitorul să nu mai aibă ocazia să riposteze).18

(Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.330-332).


Apariţiile publice: comportamente (ne)recomandate în general), discursul public (tipologie: de informare, persuasiv,de formare, de ocazie/festiv; elemente de argumentare: fapte, opinii raţionale, conotaţii afectiv-motivaţionale, aspecte pragmatice: angajare în acţiune, consecinţe anticipate, improvizaţia: de la formă la fond, prin analogie, mijloace lingvistice: repetiţia, reformulări în caz de blocaj,…), lectura în public.( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.226-263)

Reuniunile: caracteristici, dinamică ("groupthink" sau "gândirea contaminată de grup"), sintalitate (i.e., după K. Lewin: personalitate) a grupului, liderul(/ii) grupului (stiluri de leadership: directiv, participativ, laisser faire), 5 tipuri de reuniuni (de dezbatere, de informare, de formare, de rezolvare de probleme, creativă-- caracteristici ale fiecărui tip), organizarea reuniunilor: analiza situaţiei, pregătirea temei generale, stabilirea/cunoaşterea datelor de identificare ale participanţilor, loc şi timp de desfăşurare, mobilier şi aşezarea participanţilor, etc) tipologia participanţilor (comportament verbal şi non-verbal pentru fiecare tip: "savantul", "nemulţumitul", "agitatul", "naivul", "timidul", "glumeţul", "somnorosul") .( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.264-317).

Activit. Stud.1.În funcţie de caracteristicile enunţate, stabiliţi care tip de participant dintre cele de mai sus este descris.

Activit. Stud.2.În care dintre aceste tipuri (nu neapărat doar unul) credeţi că v-aţi încadra?

18 Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout,

pp.330-332


63 Titlu de curs

Dezbaterile: tipologie(după scop: a.cooperante, b.competitive), ~ cooperante (abordare în funcţie de tipologia participanţilor: "savantul", "nemulţumitul", "agitatul", "naivul", "timidul", "glumeţul", "somnorosul"), ~ competitive (5 principii de abordare: efectul de lupă, atribuirea de roluri, transferul, denunţarea, blocarea interlocutorului). .( Martin, Jean-Claude, 1999, Le Guide de la Communication, Marabout, pp.318-337).

Managementul conflictului: teoria atribuirii şi teoria "centrului de interes"/stakeholder theory, v. Ledingham, John A.; Bruning, Stephen D., 2000, Public Relations as Relationship Management, London: Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, pp. 73-95).

Activ Stud: Joc de rol (identificarea --de către colegi-- a rolului jucat …)

Strategii de comunicare de succes în relaţii publice,

publicitate şi jurnalism (inclusiv în situaţii de conflict)

În publicitate principalele două tipuri de strategii de comunicare cu succes la public, în funcţie de relevanţa lor pragmatică sunt:

(a) Scuzele, atunci când

Se folosesc argumente tehnice pentru a explica o situaţie de încălcare a unor norme/principii şi pentru a îndepărta suspiciuni legate de aceasta;

Se cer scuze pentru încălcări (de norme/reguli/principii) comise în trecut şi se promite schimbarea în bine/reformarea.

Exemplu: reclamă de la Chemical Manufacturers Association: Voiceover /Voce peste imagine/clip: Într-un singur an, 93 % din deşeurile noastre chimice toxice au fost tratate, transformate în energie sau reciclate. Celălalt procent de 7 % rămas?

Cu asta ne ocupăm acum!

(b) Legitimarea, atunci când Se iau în discuţie în principal beneficiile pe care le au

consumatorii de pe urma produselor sau industriei respective, în efortul de a promova “legitimitatea culturală” sau acceptabilitatea.19

19

Smith, Fred L., Castellanos, Alex, 2006, Field Guide for Effective Communication, Washington DC: Competitive

Enterprise Institute, pp. 3-5.


Titlu de curs 64

Pregătiți o prezentare powerpoint pentru Centrul Sci Cool Tech UniBuc (un centru în care știința, tehnologia, cultura sunt abordate în maniera ”hands on”) sau pentru un concurs de articole (de tip feature stories) numit ”Feature the Future”, adresat tinerilor între 16-30 ani.

Test de autoevaluare 3

1. Daţi exemple de interviu directiv din mass media. Motivaţi alegerea respectivelor exemple pe larg, precizând caracterisiticile (cu avantaje şi dezavantaje ale) interviului directiv.

2. Daţi exemple de interviu non-directiv din mass media. Motivaţi alegerea respectivelor exemple pe larg, precizând caracterisiticile (cu avantaje şi dezavantaje ale) interviului non-directiv.

3. Care sunt cele 5 tipuri de reuniuni? Precizaţi-le şi caracterizaţi-le pe rând. Daţi exemple.

4. Care sunt cele 7 tipuri de participanţi la reuniuni şi dezbateri? Precizaţi-le şi caracterizaţi-le pe rând (comportament verbal şi non-verbal). Daţi exemple.

5. Daţi exemple de întrebări: deschise, închise, manipulatorii (care includ presupoziţii: “nu-i aşa că…?”) din comunicarea în domeniul pentru care vă pregătiţi. Ca reper puteţi folosi textele de mai jos.20

Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare

Testul este rezolvat corect si complet dacă se includ exemple concrete din domeniul de studiu al studentului (relații publice sau publicitate).

20

http://www.mediacollege.com/journalism/interviews/leading-questions.html


65 Titlu de curs


Trombinoscopul

Este o tehnică de grup creată de de binecunoscutul psiholog Carl Rogers şi folosită la începutul de reuniuni, seminarii, colocvii. Participanţii sunt fotografiaţi sau filmaţi, luându-li-se scurte interviuri despre aşteptările, obiectivele sau impresiile lor despre întâlnire.

Panoul cu fotografii sau filmarea interviurilor este prezentată într-un moment bine ales, pentru a permite participanţilor să se cunoască mai bine, să îşi pună eventuale întrebări între ei sau pentru a puncta evoluţia reuniunii şi a provoca schmbări.

Pentru a ilustra această tehnică, studenta Ianculescu Olivia a afişat pe tablă poze ale colegilor ei şi i-a rugat ca fiecare dintre ei să scrie dedesubtul fotografiei un citat-deviză care îi reprezintă şi apoi să dea câteva explicaţii pentru alegerile făcute.

Trombinoscopul este o tehnica creativa initiata in anul 1977 de psihologul american Carl Rogers.

Este o modalitate creativa de a intampina participantii la un workshop, o intalnire, reuniune, seminar, colocviu.

Numarul de participanti poate varia de la minim 6 la peste 55.

Scopul acestei tehnici este de a facilita cunoasterea reciproca a membrilor si introducerea unei coeziuni de grup intre persoane dar si stabilirea unei suprafete de reperare a pozitiilor de debut individuale.

Tehnica OBIECTE GĂSITE

Iniţiatorii tehnicii “Obiecte găsite” sunt Paul Birch şi Brian Clegg. Aceştia au scris despre această tehnică în anul 2003, în cartea “ Instant


Titlu de curs 66

Creativity” şi o descriu ca fiind responsabilă cu dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin antrenamente de grup creative.

Tehnica “Obiecte găsite” este o tehnică producătoare de amuzament şi energie, într-un moment în care un grup are nevoie de aşa ceva. Contribuie cu succes la dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi negociere.

Tehnica obiectelor găsite este o modalitate de a aduce energie pozitivă

în cadrul grupului de comunicare. Stimulează creativitatea

participanţilor, imaginaţia, şi îi determină să se implice activ atât în

procesul de învăţare, cât şi în cel de predare. De asemenea stimulează

şi partea afectivităţii prin implicarea participanţilor la un nivel emoţional

– ataşarea de un obiect, pentru a-l promova şi pentru a-i convinge pe

ceilalţi de calităţile acestuia.

Mai exact, această tehnica constă în rugarea tuturor participanţilor să

iasă din sala unde se ţine cursul şi sa gasească un obiect din afară.

Fiecare dintre aceştia va găsi un obiect din afară şi va veni în faţa

celorlalţi participanţi pentru a-l prezenta. Mai mult decât atât însă,

fiecare va trebui să-i persuadeze pe ceilalţi să-l cumpere, prezentându-

le argumente convingătoare.

Astfel se va destinde astmosfera în interiorul grupului, le va stimula

imaginaţia participanţilor şi îi va determina să găsească noi întrebuinţări

pentru anumite obiecte, dar şi de a-i convinge pe ceilalţi că acestea

sunt fireşti, valabile.

De asemenea, pentru motivarea în timpului procesului de învăţare

pentru un examen de exemplu, atunci când învăţăm singuri, ni se

propune să ne gândim la bucuria şi satisfacţia pe care le simţim atunci

când luăm o notă mare şi acest lucru să ne motiveze.

APLICAŢIE de realizat în grup:


67 Titlu de curs

Împărţim colegii prezenţi în două echipe.

Fiecare echipă va căuta în sala de curs un obiect (obiectul să fie ales de comun acord între toţi membrii echipei).

După aproximativ 5 minute, fiecare echipă trebuie să decidă ce obiect păstrează şi timp de 3 - 5 minute, va căuta avantaje/calităţi ale produsului adus.

Ideea este să reuşească să convingă cealaltă echipă să îl cumpere/să aprecieze produsul.

Se va proceda şi viceversa (echipa 1 către echipa 2, echipa 2 către echipa 1).

La finalul aplicaţiei se vor discuta părerile (daca s-au folosit sau nu argumente solide, daca vânzarea produsului a fost reuşită, chiar şi la nivel fictiv, ce ar fi vrut “clienţii” să audă despre produs pentru a fi convinşi de calitatea acestuia etc).

Tehnica ,,Obiecte găsite”

Această tehnică are ca scop îmbunătățirea tehnicilor de comunicare și negociere. În timpul unei ședințe, liderul grupului va cere participanților să părăsească sala în care își desfășoară activitatea și să revină după scurt timp cu un obiect pe care l-au găsit în afara încăperii. Apoi, fiecare în parte va prezenta acel obiect cât mai frumos astfel încât să convingă liderul că merită cumpărat.

Exercițiul propus

Am împărțit studenții în două echipe, am ales o persoană care juca rolul unui client. Cele două echipe au trebuit să se pună de acord asupra unui obiect găsit pe care îl vor prezenta ,,clientului” astfel încât să îl convingă că merită ,,cumpărat” de la una din cele două echipe. Cele două echipe au avut rolul unor magazine, un reprezentant al fiecărei grupe a jucat rolul vânzătorului.

La final, am analizat discursurile fiecărui reprezentant.

Bibliografie:

PANISOARA, Ovidiu-Ion, “Comunicare eficienta”, Ed. Polirom, pag. 406


Titlu de curs 68

Tehnici de prospectivă

Definiție: o metodă creativă prin care unor grupuri mici li se propune să își imagineze viitorul potențial al unei situații, al unei instituții, al unui concept.

Obiective:

Obținerea unei detașări de griji

Facilitatea reflectării asupra prezentului, prin proiectarea dificultăților și a mizelor reale

Imaginația ajunge în slujba unor soluții de viitor

Conștientizarea propriilor aspirații și a modalităților de realizare a lor

Reliefarea efectelor legate de cenzură

Reînnoirea raporturilor interpersonale

Stimularea apariției unor soluții practice

Există 5 faze:

1. Faza de prezentare. Membrii unor grupuri de 5-8 persoane sunt invitați să își imagineze ce ar putea deveni într-un anumit număr de ani o concepție, o instituție, un domeniu etc.

2. Faza de explorare prospectivă. Membrii și formatorul încurajează apariția oricăror idei, respectându-se regulile brainstormingului. Se utilizează diverse tehnici de stimulare a creativității (amplificarea sau reducerea unor date, practicarea unor identificări de rol sau de situație etc.)

3. Faza ședinței generale. Se unifică ideile prin rapoarte, scrise sau orale, al unor panouri de prezentare și se relevă cele convergente. În funție de acestea, se discută aspirațiile care tind să se contureze grație acestor convergențe și care pot sugera unele posibilități de acțiune.

4. Faza specifică micilor grupuri. Micile grupuri se por reuni din nou, conform unei instrucțiuni de aplicare imediată.

5. Faza de ședință în plen. O a doua ședință de acest fel poate permite compatibilizarea proiectelor pe termen scurt. Formatorul poate să invite grupurile să își analizeze pozițiile în raport cu constrângerile impuse de situația lor prezentă.


69 Titlu de curs

Zvonurile (Tehnica zvonului)

Destul de multe fenomene riscă să perturbe transmiterea informațiilor și mai ales comunicarea dintre indivizi. Fiecare riscă să se izoleze de ceilalti deformând astfel mesajele pe care le primește. Exprimarea trebuie sa fie clarificată, adaptată și presupune prezentarea unei situatii.

Zvonul este un proces de difuzare în lanț; este o forță de propagare. El trece prin mai multe aparate de stocare a informaților.

Ardoino Miller în „Langage et Communication” consideră zvonul: „ o scurtare a mesajului, o nivelare sau omitere de detalii, accentuarea unui detaliu, asimilarea subiectului in functie de unele motive personale, proiectarea unor stereotipuri avand ca obiectiv completarea lacunelor de memorie”.

Conținutul zvonurilor depinde de climatul afectiv al organizației. Tot Miller remarca: “Într-o organizație zvonurile apar când canalele oficiale de comunicare funcționează defectuos”.

Deformarea mesajelor se datoreaza unei exprimări defectuoase, unei înțelegeri defectuoase; poate fi o deformare prin interpretare, omitere etc.

Zvonul ca fenomen psihosocial = informare tendențioasă care circulă în contrasens cu informațiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare.

„Zvonul creează legături între membri unei comunități a cărei temă nu mai suportă întrebări fără răspuns” Maurice Olender.

Exercițiu propus: Telefonul fără fir. Se formează două echipe. Fiecare isi alege un reprezentat. Reprezentanții vor primi o propoziție pe care o vor transmite colegilor. Mesajul se va transmite pe rand, repede, de la om la om. La final se va compara mesajul final cu mesajul initial si vom analiza care au fost cauzele distorsiunilor.


Titlu de curs 70

Metoda rezolvării creative de probleme

Alex F. Osborne – primul care a mizat pe creativitate in rezolvarea problemelor => principiul “cantitatea mareste calitatea” (cat mai multe idei cresc posibilitatea gasirii solutiei)

7 etape in procesul de rezolvare creativa a problemelor:

Descoperirea necesitatii de implicare

Descoperirea dezordinii

Descoperirea problemei

Descoperirea ideilor

Descoperirea de solutii

Descoperirea acceptarii

Reguli ale “Creative Problem Solving”:

se amana evaluarea pentru pastrarea mintii deschise asupra tuturor posibilitatilor

se cauta cat mai multe idei

se accepta toate ideile

se cauta combinatii variate si ingenioase

se evita o inchidere/concluzionare prematura

se cauta probleme dificile si neevidente

Isaksen si Treffinger – descoperirea problemei prin formula IWWM (In What Ways Might) – se adreseaza intrebari care incep cu “In ce mod…?” si se gasesc solutii creative urmand regulile de mai sus.

Tehnica PIPS (Phase of Integrated Problem Solving)

Reprezintă o variantă a rezolvării creative de probleme

- Se concentrează pe acțiunile de factură interpersonală necesare pentru fiecare pas în parte

- Sarcinile se împart în:

o Sarcini care privesc rezolvarea problemei

o Sarcini interpersonale

1. Definirea problemei a. Informații în legătură cu problema

b. Înțelegerea situației


71 Titlu de curs

c. Modul în care sunt implicați toți membrii grupului

2. Generarea soluției a. Prin metode creative

b. Elaborarea ideilor

c. Încurajarea tuturor să se implice în dezvoltarea unei soluții

3. Ideea în acțiune a. Evaluarea punctelor tari și punctelor slabe ale fiecarei idei

b. Combinarea ideilor bune

c. Selectarea unei propuneri de soluție

d. Evitarea criticismului neproductiv

e. Rezolvarea conflictului de idei

4. Planificarea acțiunii a. Pașii necesari pentru implementarea soluției

b. Resursele necesare

c. Participarea tuturor

5. Planificarea procesului de evaluare a. Masurarea succesului obținut la fiecare pas

b. Urmărirea programului de acțiune

c. Implicare în gestionarea situațiilor neprevăzute

Reuniunea Creativă

Reuniunea creativă are drept scop ieşirea din cadrul de referinţă prin exploatarea gândirii creative, încurajată de interacţiunea liberă a participanţilor.

În ceea ce priveşte acest tip de reuniuni, succesul constă în eliminarea autocenzurii, crearea unui cadru propice pentru spontaneitate şi originalitate, lucru asigurat de metoda brainstorming-ului.


Titlu de curs 72

Brainstormingul are potenţialul de a genera un număr mare de idei creative pentru o problemă, fiind o tehnică ce se concentrează asupra stimulării dirijate a creativităţii individuale şi de grup. Pentru indeplinirea cât mai eficientă a obiectivelor, brainstormingul propune un set de reguli de bază:

Principiul cantităţii: In cadrul unei asftel de şedinţe contează cantitatea ideilor emise, ce primează în faţa calităţii lor. Premisa de la care se porneşte este: cu cât numărul de idei este mai mare, cu atât creşte şansa de a descoperi idei sau soluţii eficiente şi inovative.

Non-evaluarea: În cadrul grupului, atitudinea evaluativă poate inhiba creativitatea. Cheia este crearea unei atmosfere eliberate de judecăţi de valoare astfel încât participanţii să se simtă liberi să vorbească deschis.

Flexibilitatea: Un alt principiu este acceptarea ideilor neobişnuite intrucât ele pot reprezenta premisele pe care se dezvoltă soluţii eficiente. Ideile neobişnuite pot fi dezvoltate şi pot genera o perspectivă originală asupra problemei.

Combinarea şi îmbunătăţirea ideilor emise. Asocierea mai multor idei poate avea rezultate neaşteptate. Mai mult, este beneifică încurajarea participanţilor să dezvolte şi să construiască pe marginea ideilor emise.

Umorul este esenţial căci încurajeaza o atmosferă caldă, propice comunicării eficiente, stimulează creativitatea, fiind o formă ludică ce de multe ori conduce la elaborarea unor soluţii foarte eficiente.

Organizarea şedinţei de brainstorming este la fel de importantă. Primul pas este informarea participanţilor asupra chestiunii ce urmează a fi soluţionată. Problema trebuie expusă clar şi concis. Totodată, problema nu trebuie să fie prea complexă, căci ingreunează procesul comunicaţional. Datele problemei, cât şi cele contextuale trebuie cunoscute şi înţelese de către toţi participanţi. De multe ori, se ataşează şi exemple cu posibile soluţii pentru a fi un punct de plecare în momentele când dinamica grupului devine slabă.

Selectarea participanţilor poate hotărî reuşita şedinţei de brainstorming. Fiind o metodă creativă, este mult mai eficientă în grupuri restrânse (până la 10 persoane) pentru a se asigura că discuţiile sunt usor de urmărit de fiecare participant şi că toţi membrii participă active la discuţii. Frecvent, la astfel de şedinţe este recomandat să participle o persoană din exterior, ce nu a avut contact cu problema, căci astfel de persoane au potenţialul de a oferi perspective noi asupra situaţiei. Totodată este important să participe o persoană ce are rolul de a colecta toate ideile emise, iar moderatorul discuţiilor este esenţial să încurajeze în permanenţă vorbirea liberă şi să înfrângă orice atitudine evaluativă.

Reuniunea propriu-zisă debutează cu expunerea datelor problemei, a situaţiei şi analizei SWOT. Fiecare participant îşi expune ideile, în


73 Titlu de curs

ordine aleatorie. Se încurajează dezvoltarea ideilor emise, îmbogăţirea sau derivarea lor. Toate ideile sunt înregistrate.

La final, ideile pot fi ordonate şi re-expuse participanţilor pentru a le aprofunda şi înţelege mai bine. În această fază, deseori apar idei noi, pe măsură ce cele emise anterior sunt prezentate.

Branstormingul are o durată scurtă, de 20-30 minute, aceast interval fiind considerat cel mai productiv din punct de vedere al creativităţii şi spontaneităţii.


Titlu de curs 74

Discursul public de succes – texte de sprijin

Goals of a Public Speaker

by Ron Kurtus (revised 8 December 2006)

Anyone who is going to speak to a group must have specific goals in mind. You need to know what you are trying to achieve, what the audience would like to hear and what you want to get out of the speaking experience.

Whenever you speak to people, the goals you are attempting to achieve are to verbally express your thoughts and ideas, satisfy the listener or audience, and get rewards from the process.

Questions you may have include:

What can be achieved in a speech?

How can you tell what the audience wants?

What rewards can be gotten from speaking?

What you want to achieve

Before you give a speech, you really need to define what you want or expect to achieve in the talk. This is really the purpose of your talk, which can be any or all of the following:

To inform

To educate

To arouse

To persuade

To move to action

To entertain

It is important to make a personal statement of what you want to achieve before even starting to write your speech. For example, "In speaking to this group, I want to persuade them to consider our product, while also entertaining them with my stories."

Provide listener satisfaction

Speaking is a communication process. If the listener or audience does not understand or enjoy what you are saying, you have not achieved a major goal of the process.

Important factors to remember in obtaining listener satisfaction are:

Speak with confidence,

Speak with clarity, and

Get the audience to participate.


75 Titlu de curs

Expressing your ideas

A major motivation in speaking to a group--or anyone for that matter--is to express your ideas. In some cases, people may actually ask you to express your thoughts on a certain subject.

Sometimes difficult

It is sometimes difficult to verbally express what you are thinking to other people. Those without the "gift of gab" may have trouble putting their thoughts into words or may even fear speaking to others or to a group. Even professional speakers occasionally come down with the jitters before giving a speech.

Organize your thoughts

You should organize your thoughts before speaking to a group or on a one-to-one basis with a superior. Try to keep things down to three major points. Some people can organize what they plan to say in their heads, while most need to write things down.

There are some techniques to facilitate the verbal expression of your thoughts, such as writing and public speaking methods.

Get rewards

You want to get some sort of reward for the work you have done. This may be self-satisfaction, applause from the audience, or financial gain.

Satisfaction comes from achieving your own goals and feeling that you did a good job. That is completely up to you. Don't set your expectations so high that you are never satisfied with your performance.

If you do a good job, you may get applause from the audience. Sometimes you have to set them up or even prompt them to applaud.

In school

Being able to speak well in school helps you communicate better in presentations and to the teacher and classmates. This ultimately leads to better grades.

At work

Speaking well at work in presentations, at meetings or simply in personal interactions will create a better impression of your competence and result in raises and promotions.

Professional

Some speakers are good enough to charge money for their skills. At the local level, a speaker may receive $25 to speak to a Kiwanis Club. At the top end, celebrity speakers can receive $100,000 for a half-hour speech.

Professional speakers fall into three categories: those that have a good message, those that are entertaining or eloquent speakers, and those who are famous or celebrities. The famous speakers are the ones that get paid the most for their presence and words.


Titlu de curs 76

In conclusion

A successful speaker achieves the goals of expression, listener satisfaction and desired rewards. You should be aware of your goals as you pursue success in speaking.

A Short Guide to Effective Public Speaking

by Stephen D. Boyd, Ph.D., CSP (17 July 2004)21

Delivering an effective presentation to 20 or to 200 people is difficult. Because listeners have better access to information since the internet became commonplace, audiences expect more content from speakers today. In addition, because of the entertainment slant of most media today, audiences want a presentation delivered with animation, and humor.

If you would rather spend your time preparing your content than reading a book on public speaking, this is an article especially for you! From my experiences in delivering over l500 speeches during the past 20 years, here is a quick guide to giving an effective and interesting presentation your very first time.


How do you start a speech ?

What is a good structure?

What rewards can be gotten from knowing the audience?

Get attention

Begin with something to get the attention of the audience. This might be a startling statement, statistic, or your own story.

Listeners pay close attention when a person begins with, “Two weeks ago as I was driving to work a car pulled out in front of me….” You could begin with a current event: “You might have read in the paper this morning about the flood that….” A question is another way to make people listen. “How many of you feel our society spends too much on medical care?” might be a way to begin a presentation about curbing costs.

Whatever technique you use, when you grab the attention of the audience you are on your way to a successful speech.

21

http://www.school-for-champions.com/speaking/boyd_be_brief.htm


77 Titlu de curs

Be energetic

Second, be energetic in delivery. Speak with variety in your voice. Slow down for a dramatic point and speed up to show excitement. Pause occasionally for effect. Don’t just stand behind the lectern, but move a step away to make a point. When you are encouraging your audience, take a step toward them. Gesture to show how big or wide or tall or small an object is that you are describing. Demonstrate how something works or looks or moves as you tell about it. Show facial expression as you speak. Smile when talking about something pleasant and let your face show other emotions as you tell about an event or activity. Whatever your movements, they should have purpose.

Structure

Structure your speech. Don’t have more than two or three main points, and preview in the beginning what those points will be. With each point, have two or three pieces of support, such as examples, definitions, testimony, or statistics. Visual aids are important when you want your audience to understand a process or concept or understand a financial goal. Line graphs are best for trends. Bar graphs are best for comparisons and pie graphs are best for showing distribution of percentages.

Transitions

Tie your points together with transitions. These could be signposts such as “First,” “Second,” or "Finally." Use an internal summary by simply including the point you just made and telling what you plan to talk about next. “Now that we have talked about structure, let’s move on to the use of stories,” would be an example. When you have an introduction, two or three main points with support for each, appropriate transitions, and a conclusion, you will have your speech organized in a way that the audience can follow you easily.

Tell story

Tell your own story somewhere in the presentation--especially in a technical presentation. Include a personal experience that connects to your speech content, and the audience will connect with you. You want to help the audience link emotionally with what you are talking about, and the personal experience does that. With almost any topic you might choose, you have at least one “war story” to relate to the topic. When you tell the story, simply start at the beginning and move chronologically through the narrative, including answers to the “W” questions: “Who,” What, “When,” "Why," and “Where.”

Include visual aid

To add interest and understanding to your speech, include a visual aid. A visual aid could be an object, a flip chart, a PowerPoint presentation, overhead projector slides, or a dry erase board. Whatever visual you are using, make sure everyone can see it. The best way to insure this is


Titlu de curs 78

to put the visual where you will be speaking, and then find the seat farthest from it and determine if you can read the visual from that seat.

Introduce the visual properly rather than simply throwing it at your audience; explain what the visual will do before you unveil it. Don’t allow the visual to become a silent demonstration. Keep talking as you show the visual. You are still the main event and your visual is an aid. Look at your audience, not your visual. When the visual is not in use, hide it from the audience. Humans are a curious lot, tending to keep looking at the object and losing track of the speaker—you!

In a persuasive speech

If you are delivering a persuasive speech, in addition to your own stories include testimony of experts whom the audience respects and whose views reinforce your points. Add a key statistic when possible to show the seriousness of what you are discussing. For example, if I were discussing the need for improved listening to better serve your customers, I might add that although we spend half of our communication time in listening, our listening efficiency is only about 25%. By using stories, testimony, and statistics in your persuasive talk, you add depth to your evidence.

Delivery

There are other factors in your delivery.

Eye contact

Look at the audience as you speak. If it is a small audience, you can look at each person in a short period of time. If it is a large audience, look at the audience in small “clumps” and move from one clump to another. One way to insure good eye contact is to look at your audience before you start to speak. Go to the lectern and pause, smile, look at the audience, and then speak. This will help you maintain good eye contact throughout your presentation as well as commanding immediate attention.

One of the ways to have consistently good eye contact is not to read your speech. Use note cards that have key words on them. The word or phrase should trigger the thought in your mind and then you can speak it. If you are including a quotation or complex statistics, reading from your note card actually lends credibility. If you write out your speech you will tend to read it and lose eye contact with the audience, as well as not being as enthusiastic in delivery as when you speak from note cards.

"Wow" factor

Include a “wow” factor in your speech. Something in your speech should make your audience think, “Wow!” It could be a story, a dramatic point, an unusual statistic, or an effective visual that helps the audience understand immediately. With a “wow” factor, you then have something to look forward to in the speech that you know will have an impact on your audience. You’ll become a more enthusiastic speaker because the


79 Titlu de curs

“wow” factor will get you as well as your audience pumped for the speech.

Humor

Consider using a touch of humor in your speech. Don’t panic at this suggestion; you are not becoming a comedian but rather lightening up a serious speech so that people will be more accepting and interested in your ideas. Humor will help you to be perceived as an amiable person, and it is hard for people to disagree or be bored if they are smiling at you. Until you have lots of experience, keep your humor short. Perhaps inject a one-liner or a quotation. Yogi Berra said a lot of funny things. “You can observe a lot just by watching” for example.

Tell a short embarrassing moment in your life that you might have thought not funny at the time. Now that you can laugh at the experience, you understand the old adage, “Humor is simply tragedy separated by time and space.” Don’t poke fun at your audience; you should be the object of any shortcoming, showing that you can laugh at yourself.

Avoid long stories or jokes. Even seasoned speakers know that funny stories soon become unfunny if they go on too long. Probably the least risky use of humor is a cartoon. The cartoon is separate from you and if people don’t laugh, you don’t feel responsible. (Be sure to secure permission to use it.)

Something to think about

Finally, leave the audience with something to think about. People remember best what you say last. You might summarize your main points, or you might complete the statement, “What I want you to do as a result of this presentation is....” But beyond that, make your last words a thought to ponder. For example, I might end a speech on becoming a better speaker with “As Cicero said centuries ago, 'The skill to do comes with the doing.'”

A more modern guide to effective public speaking was penned by some unknown sage: "Know your stuff. Know whom you are stuffing. Know when they are stuffed."

In conclusion

One never becomes a “perfect” speaker; developing public speaking skills is a life-long experience. But the points discussed here will get you started in becoming the speaker you want to be and the speaker your audience wants to hear.

A Short Guide to Effective Public Speaking. Also refer to: attention, statement, energy, structure, transitions, stories, visual aid, persuasive, delivery, eye contact, dramatic, humor, skills, Ron Kurtus


Titlu de curs 80

Excellence in public speaking concerns how well you give your speech and how good the speech itself is. Evaluation is both personal and by the audience.

Your evaluation

The first part of excellence relates to doing something to the best of your ability. If you set a goal of delivering an excellent speech, thoroughly prepare, then give your best performance, you have achieved that goal and done an excellent job at presenting the speech.

The second part of excellence for the public speaker is an evaluation of the speech itself. You can evaluate your speech by considering your abilities and your criteria of success. But the audience also evaluates the speech, according to their own expectations.

Audience viewpoint

A good speech is one that fulfills the stated requirements and is delivered without mistakes or hesitations. An excellent speech goes beyond what is required and exceeds the audience's expectations. It is synonymous with quality.

Excellence is in the eye of the beholder. If you have done your best, you may feel your speech is excellent. But some people in the audience may have different expectations and a different evaluation of whether or not the speech was excellent. That is why it is important to have an idea of expectations before proceeding on delivering your talk or presentation.

Benefits of an excellent speech

Benefits of giving an excellent speech can be an increase in your own confidence and esteem, as well as recognition and praise from the audience.

But it is also possible that you will receive criticism from those who did not think you were excellent.

Confidence and esteem

If you set a goal of giving a speech to the best of your ability and you succeed in that, you get the sense of achievement and confidence. It is a good feeling when you complete a difficult speech. It can increase your confidence in being able to even more challenging tasks.

Your evaluation of the speech to a large extent determines your self-esteem. If you have done your best, gone the extra mile and delivered what you feel is an excellent speech, you can feel proud of yourself and your abilities. It is especially gratifying if you can listen to a tape of your speech at a later time.

Praise

If your audience also feels your have done excellent work, you will receive applause and other forms of praise. You might even receive


81 Titlu de curs

special compensation for your speech. Your audience will recognize you as an excellent speaker.

If you are speaking or making work-related presentations, your supervisor, the customer and your peers will recognize you as a person who does his or her best to produce a quality product. A speaker with a reputation for doing excellent work will certainly advance in his or her career.

Criticism

It is also possible that your audience had other expectations or that you did your best, but the requirements were beyond your skill-level. It is also possible that some people in the audience are the types who do not acknowledge excellent work. In such a situation, you may receive no praise or acknowledgment. In fact, you may even be criticized for the "poor job" you did.

Be proud

If you feel you gave an excellent speech, you can still be proud of your work. But you must also evaluate whether you misinterpreted the requirements and expectations, there were unrealistic demands, or some personality issues. But still, be proud of your excellence.

Become excellent

The first thing in ensuring that you do excellent public speaking is to know the requirements for the speech you are to deliver. You must then work hard to develop the speech and practice your delivery per the requirements. You need to be well prepared, with no uncertainty in what you will be saying.

The attitude of being excellent goes beyond simply satisfying audience requirements. It is delivering a speech that is beyond expectations. You should put in the extra touch of quality. For example, you could find out about individuals in your audience ahead of time and personalize your speech to meet their specific needs. Relating to the audience adds a touch of quality to a speech.

Giving an excellent speech is a natural progression from being healthy and skilled in speaking. It leads to being valuable to the audience and requires character to complete your assignment.

In conclusion

Giving an excellent speech will increase your confidence and esteem. You may also get praise for your speeches and advance in your career. Excellence requires satisfying the requirements and going beyond what is expected.

Be Brief in Public Speaking

by Stephen D. Boyd, Ph.D., CSP (31 July 2004)


Titlu de curs 82

Centuries ago great speakers often spoke two hours and more. But today when sound bytes on television news are the norm and serious problems are solved in an hour on a television drama, audiences are most interested in speakers that get their points across in a short period of time. In a speech delivered to a Women in Communication audience, Patricia Ward Brash said, "Television has helped create an impatient society, where audiences expect us to make our point simply and quickly."


What about modern speakers?

What are some guidelines to follow?

What rewards can be gotten from knowing the audience?

Great speakers brief

Today, great speakers are noted for their brevity.

Billy Graham, in a recent city-wide campaign in Cincinnati, spoke about 20 minutes each night. Theodore Sorensen in his book Kennedy gave guidelines by which President Kennedy prepared speeches. No speech was more than 20-30 minutes. He wasted no words and his delivery wasted no time. He rarely used words he considered hackneyed or word fillers.

As Purdue communications professor and researcher Josh Boyd wrote, "In physics, power is defined as work divided by time. In other words, more work done in less time produces more power. In the same way, a speaker's message is most powerful when he [or she] can deliver a lot of good material in a short amount of time."

Guidelines

Here are guidelines to make brevity a key foundation in your next speech.

1. Keep stories under 2 minutes

First, keep your stories under two minutes in length. In preparing a story, continue to ask the question, "How can I say this in less time and in fewer words?" Script out your story and then seek to condense it.

There is an adage in using humor: "The longer the story the funnier it had better be." Connecting this principle to stories in general, we might say, "The longer the story, the more impact it had better have." To make sure your stories stay under two minutes, include only information that answers the questions, "Who?" "What?" "When?" "Where?" and "Why?" If it doesn't answer one of these questions, leave it out.

Make sure also that you have a sense of direction in the story. Each part of the story should move toward the conclusion in the mind of the listener. The listener should always feel you are going somewhere in developing your story.


83 Titlu de curs

2. Less is better

Second, when possible, follow the proverb, "Less is better than more." Never use three words when you can say it in two. Leave out clichés, filler words, and hackneyed words, such as "You know," "OK," and "All right." Leave out phrases such as "Let me be honest," or blunt, or frank. Avoid "In other words…" or "To say it another way…"

Speak in short sentences, short phrases, and short words. Word choice should be instantly clear to an audience. Make it a goal to make every word have impact in your speech.

3. Practice to find length

Third, know the length of your speech by practicing it. Never be surprised by the length of your speech. Never say to an audience, "I'm running out of time, so I must hurry along." You should know because of your preparation and practice of the speech.

To go one step further, if you know the time limit on your speech is 20 minutes, stop a minute short; don't go overtime. Audiences will appreciate your respect of their time and will think more highly of you as a speaker because of that. You should never be surprised by how long it takes you to deliver a speech.

4. Divide speech into segments

Fourth, learn to divide parts of your speech into time segments. Let's use a 20-minute speech as an example. The introduction should be no longer than 2½ minutes. You can get the attention and preview your message easily in that length of time. Avoid opening with generalizations about the weather or the audience. Let the audience know up front that every word you speak counts.

Spend the bulk of your time in the body of the speech. This is where you make your points and give support or evidence for each point. The final two minutes should be your summary and move to action statement. Some speakers have a hard time concluding. When you say you are going to conclude, do so. As one wise person stated, "Don't dawdle at the finish line of the speech."

Have few points

One way to keep your speech brief is to have few points in the body of your speech—no more than three. With a maximum of three points, you will have the self-discipline to condense rather than amplify. In organizing your material, accept the fact you will always have more material than you can cover and that you will only include material that relates to one of the two or three points you plan to make. Trying to cover four to six points will almost invariably make you go overtime in your speech.

In conclusion

A key to success in speaking is not just having something worthwhile to say, but also saying it briefly. We need to follow the speaking axiom,


Titlu de curs 84

"Have a powerful, captivating opening and a strong, memorable close, and put the two of them as close together as possible."

BIBLIOGRAFIE





















85 Titlu de curs





Titlu de curs 86

Lucrare de verificare Unitatea 3

A. 1. Dimensiunea mesajului, în comunicarea de succes, se referă la: a. faptul că mesajul este expresiv; b. intensitatea mesajului; c. anvergura mesajului.

2. Modelul preocupărilor bilaterale (Robin, Pruitt, Kim) în analiza

conflictului arată că: a. evitarea este un rezultat al unei slabe motivații față de interesele

ambelor părți implicate în conflict; b. evitarea indică o motivație mai profundă față de interesele

celeilalte părți implicate în conflict; c. rezolvarea de probleme presupune un interes unilateral în

conflict.

3. Atractorul bizar se referă la: a. diversitate în dinamica nonliniară a comunicării; b. haosul din comunicare ca fiind paradoxal, complex, nepredictibil,

dar cu o dezordine ordonată; c. evoluţia sistemelor de comunicare datorată zonelor de turbulenţă.

4. Fenomenul groupthink, identificat de Irving Janis, a. se manifestă în comunicare mai ales în grupurile coezive,

eterogene; b. se manifestă cu predilecţie în grupurile în care există un “avocat

al diavolului”; c. apare atunci când grupul este omogen şi relativ izolat de exterior.

5. Potrivit lui Aaron Wildavsky şi teoriei valorilor culturale, modelul

ierarhic a. are drept valoare centrală libertatea; b. este modelul axat pe ordine ca valoare primară; c. se bazează pe individualism ca valoare fundamentală.

6. Cel care deţine rol de acuzator în comunicare, în mod

caracteristic, a. rareori etalează emoţie; b. deseori spune lucruri confuze, nerelevante în raport cu subiectul

comunicării; c. încearcă să-i facă pe ceilalţi să creadă că este o persoană

puternică.

7. Modelul/modelele cel/e mai eficient/e de dispunere în sală a participanţilor la o reuniune creativă este/sunt:

a. modelul “în cerc”; b. modelul “faţă în faţă”; c. modelul “cu arme egale”.


87 Titlu de curs

8. În comunicare gândirea verticală este a. selectivă, generativă şi secvenţială; b. urmează cele mai plauzibile căi; c. este generatoare de soluţii foarte diverse.

9. În jocul strategiilor de gândire şi de comunicare, pălăria albastră a. joacă rol de organizare a întregului proces, b. trimite spre intuiţie, spre sentimente; c. se bazează pe o logică pozitivă.

B.

1. Originalitatea mesajului, în comunicarea de succes, se referă la:

a. faptul că mesajul este expresiv; b. personalitatea puternică a mesajului; c. anvergura mesajului.


conflictului arată că: a. lupta apare atunci când există un interes puternic legat doar de

poziția proprie avantajoasă în conflict; b. lupta se referă la interes pentru ambele părți implicate în conflict; c. conflictualismul este cel mai prezent în rezolvarea problemei.

3. Principiul autosimilarităţii în teoria haosului se referă la: a. diversitate în dinamica nonliniară a comunicării; b. haosul din comunicare ca fiind paradoxal, complex, nepredictibil,

dar cu o dezordine ordonată; c. faptul că fiecare parte reflectă întregul, şi ramâne consistentă

când sistemul se schimbă.

4. Fenomenul groupthink, identificat de Irving Janis, a. se manifestă cu predilecţie în grupurile în care există un “avocat al

diavolului”; b. apare atunci când grupul este omogen şi relativ izolat de exterior; c. se manifestă în comunicare mai ales în grupurile coezive,

eterogene.

5. Potrivit lui Aaron Wildavsky şi teoriei valorilor culturale, modelul fatalist

a. are drept valoare centrală libertatea; b. este modelul axat pe ordine ca valoare primară; c. se bazează pe noroc drept valoare fundamentală.

6. Cel care deţine rol de distrat în comunicare, în mod caracteristic, a. rareori etalează panică; b. deseori spune lucruri confuze, nerelevante în raport cu subiectul

comunicării;


Titlu de curs 88

c. încearcă să-i facă pe ceilalţi să creadă că este o persoană puternică.

7. Modelul/modelele cel/e mai eficient/e de dispunere în sală a

participanţilor la o reuniune de dezbatere competitivă este/sunt: a. modelul “în cerc”; b. modelul “în U”; c. modelul “cu arme egale”.

8. În comunicare gândirea laterală este a. selectivă, generativă şi secvenţială; b. urmează cele mai plauzibile căi; c. este generatoare de soluţii foarte diverse.

9. În jocul strategiilor de gândire şi de comunicare, pălăria roşie a. joacă rol de organizare a întregului proces, b. trimite spre intuiţie, spre sentimente; c. se bazează pe o logică pozitivă.

C.

1. Dinamica mesajului, în comunicarea de succes, se referă la:

a. faptul că mesajul este viu; b. personalitatea puternică a mesajului; c. anvergura mesajului.


conflictului arată că: a. evitarea presupune existența unui interes propriu puternic în

conflict; b. cedarea indică o motivație mai profundă față de interesele

celeilalte părți implicate în conflict; c. lupta se referă la interes pentru ambele părți implicate în conflict.

3. Principiul auto-organizării în teoria haosului se referă la: a. diversitate în dinamica nonliniară a comunicării; b. haosul din comunicare ca fiind paradoxal, complex, nepredictibil,

dar cu o dezordine ordonată; c. evoluţia sistemelor de comunicare datorată zonelor de turbulenţă

ca factori de progres.

4. Fenomenul groupthink, identificat de Irving Janis, a. se manifestă cu predilecţie în grupurile în care există un “avocat al

diavolului”; b. apare atunci când grupul este eterogen şi relativ izolat de exterior; c. se manifestă în comunicare mai ales în grupurile coezive,

omogene.

5. Potrivit lui Aaron Wildavsky şi teoriei valorilor culturale, modelul


89 Titlu de curs

individualist a. are drept valoare centrală libertatea; b. este modelul axat pe ordine ca valoare primară; c. se bazează pe noroc drept valoare fundamentală.

6. Cel care deţine rol de calculat în comunicare, în mod

caracteristic, a. rareori etalează trăiri afective; b. deseori spune lucruri confuze, nerelevante în raport cu subiectul

comunicării; c. foloseşte stridenţe paraverbale.

7. Modelul/modelele cel/e mai eficient/e de dispunere în sală a

participanţilor la o reuniune de dezbatere cooperantă este/sunt: a. modelul “în cerc”; b. modelul “în U”; c. modelul “cu arme egale”.

8. În comunicare gândirea laterală este a. selectivă, generativă şi secvenţială; b. urmează cele mai plauzibile căi; c. este provocatoare, poate face salturi.

9. În jocul strategiilor de gândire şi de comunicare, pălăria galbenă a. joacă rol de organizare a întregului proces, b. trimite spre intuiţie, spre sentimente; c. se bazează pe o logică pozitivă.

aurelia vasile tehnici ale succesului in comunicare an 3 sem 1 rp si publicit

Documents