Concluzii pragmatice:

Atentie! Marele pericol pt noi, dupa ce vedem aceste informatii (partial otravite!), dintre care unele sunt insa reale este: sa credem ca Iisus a fost doar om (sau “ET” – entitate energo-informationala), iar nu Dumnezeu. Si sa nu mai credem deloc in Dumnezeu, Fiul, Maica Domnului etc ceea ce este pierzania noastra! El putea fi casatorit cu Maria Magdalena, fiind Dumnezeu putea sa faca orice. Mormintul gasit este un mormint iudaic, dar probabil este al Sf Maria Magdalena, sau al Irodiadei. Nu a fost studiat.

Nu orice lucru adevarat este Adevarul (chiar daca face parte din Adevar, inclusiv minciuna). Si nu toate adevarurile (lucrurile adevarate) sunt utile pt toti oamenii (a se vedea mai jos citatul exact din Sf. Clement). Trebuie mult discernamint, si sa nu ne lasam raniti in credinta! Mare grijă!

Pericolul este ca mulţi să ajungă să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu şi de utilitatea credinţei, religiei şi practicilor spirituale. Sau unii se pot zminti rău şi pot cădea într-un satanism “pozitiv”: Şarpele ispititor era de fapt bun, voia să îi ajute pe oameni, un fel de Prometeu / zeu Enki etc Sau putând ajunge chiar în situaţia personajului fictiv: preotul creştin din filmul „Misiune in Ţara Sfântă” (cu Antonio Banderas) care s-a sinucis, crezând că într-adevăr s-a găsit mormântul cu trupul lui Iisus. Considerând că, deci, până atunci el crezuse în himere, iar fundamentul creştinismului (Divinitatea lui Iisus) era o minciună. Şi nu era mormântul lui Iisus! Însă toate serviciile secrete: creştine, evreieşti şi islamice au complotat să distrugă situl arheologic şi l-au şi distrus, iar descoperitorii au clamat: “E mormântul cu trupul lui Iisus!”. Sau, unii pot să ajungă în situaţia rabinului real, care L-a renegat pe Dumnezeu când grupa lui de deţinuţi evrei pioşi a fost dusă în camera de gazare, iar Dumnezeu nu a făcut nici o minune ca să îi scape pe cei drepţi (şi în general pe evrei). Dumnezeu nu e obligat să facă minuni la comandă, după cum am crede noi că ne-ar fi de folos. Tot El a îngăduit să piară amerindienii, incaşii şi mayaşii, cambogienii (ucişi de khmerii roşii), victimele (creştine) ale lagărelor comuniste, poporul moche, poporul Insulelor Aleutine (ucis de exploratorii ruşi, creştini ortodocşi), dinozaurii etc Tot El a făcut ca acest univers să fie în aparenţă un univers de tip predatorial (în care cel mare şi puternic îl înghite pe cel mic şi slab, şi nu păţeşte nimic din punctul de vedere al pedepsei Divine, poate nici măcar pe lumea cealaltă) ş.a.m.d. Căile Lui ne sunt necunoscute şi nu-I putem cere socoteală. S-ar putea ca moartea unui muşuroi de furnici pe care s-a dat cu insecticid să conteze la fel de mult în ochii Lui ca şi distrugerea locuitorilor Hiroshimei cu bomba atomică (şi viceversa!). Din fericire El ne iubeşte pe toţi (şi pe furnici şi pe oameni, pe păcătos la fel ca pe sfânt). Şi de-adevărat, fiind Singurul Care nu trădează niciodată. Însă, de fapt, ca oameni obişnuiţi, nu ştim cu adevărat, nimic despre El. Şi atunci, ne permitem să spunem orice despre El. Dumnezeu fiind Atotputernic nu are nevoie să Îl apărăm noi, Se „apără” El singur. Sau îi cheamă şi alege pe sfinţi şi uneori şi pe unii oameni obişnuiţi.

Există pseudominuni făcute:- prin proiecţia colectivă a largi mase de oameni (forţele din

subconştientul lor), de exemplu: poate unele minuni făcute de Papa Ioan Paul al II-lea, în care credeau aproximativ 1,5 miliarde de oameni.

1

- prin supertehnologii ascunse (cum ar fi de exemplu: cele din filmul „Stargate”, făcute de fiinţele „goauld”, care se dădeau drept zeii omenirii; sau Horus zeul din filmul „Immortel ad vitam” de Enki Bilal).

- prin putere spirituală a unor fiinţe superevoluate (cum ar fi de exemplu: „străbunii ascensionaţi” sau fiinţele energo-informaţionale „ori” care se puteau materializa sub forme şi trupuri fizice diferite, din filmul „Stargate”. Aceşti „ori” se prezentau şi ei drept zeii oamenilor, având chiar puteri zeieşti adevărate). Un exemplu real ar putea fi apariţiile marianice de la Fatima, în care cea care s-a dat drept Maica Domnului a profeţit că Primul Război Mondial se va termina după câteva luni din acel moment şi s-a terminat după 2 ani, or dacă ar fi fost Ea, ar fi ştiut asta. Iar soarele care s-a mişcat şi şi-a schimbat culoarea etc a fost văzut, este adevărat de 30 000 de oameni, dar, doar pe o rază de 30 de km în jurul locului apariţiei. Sau apariţiile de la Zeitoun etc

- prin puterile unor fiinţe (entităţi) supraumane, dar aflate în slujba a ceea ce numim noi: „rău”.

- etcÎnsă, de fapt există 1 Singură Putere (Puterea din orice putere, Puterea din toate

puterile, care dă forţa oricărei puteri) şi aparţine doar lui Dumnezeu, Care lucrează prin toţi, sub forma tuturor, fiind toţi şi Dincolo de toţi-toate. „Tot în toate, dar nu toate.” „Fi-le Tu (precum şi Eşti) tuturor toate!”

Orice om cu bun simţ şi privind imparţial, cu mintea şi sufletul deschise, îşi dă seama că ceva este în neregulă cu asemenea pasaje (nu neapărat şi cu întâmplările pe care le exprimă!). Şi poate să constate direct, doar deschizând Biblia, în versiunea sa oficială, că: există inversiuni şi omisiuni în Biblia oficială ortodoxă şi catolică (cum ar fi de exemplu cazul pasajelor referitoare la Sf. Ioan Botezătorul şi Iisus din Ev. Matei 11 (2 - 6) care vin după Ev. Matei 3, deşi ar trebui să fie înainte; similar cazul pasajelor din Ev. Luca 7 (18 - 23) care sunt după Ev. Luca 3 (1 - 22), deşi ar trebui să fie înainte; e posibil să nu fi fost făcute cu rea voinţă, dar oricum nu s-a respectat ceea ce a cerut Mântuitorul: să nu se schimbe nici o iotă din textul Sfintelor Scripturi ce cuprind Cuvintele Sale).

Există de asemenea şi cenzurări. Cum ar fi de exemplu: tânărul gol din Ev. Marcu 14 (51 - 52), pasaj rămăşiţă care se referă la o iniţiere ezoterică particulară pe care Iisus o acorda, posibil, unor aleşi. Părţile lipsă sunt în ProtoEvanghelia Sf. Marcu, despre care vorbeşte prof. Morton Smith de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa „Evanghelia secretă”, pe care el a găsit-o la o mănăstire din apropierea Ierusalimului în 1958. [În conexiune cu acestea, “Evanghelia lui Filip”, text gnostic, acordă o mare importanţă “Odăii de Nuntă”, dar ambiguizează, totodată, semnificaţia goliciunii. “Aceştia sunt cei care… neîmbrăcaţi… nu sunt goi.” De vreme ce odaia de nuntă este locul unde se reconstituie edenul, unde “femeia este [re]unită cu soţul ei”, veşmintele sunt un semn al Căderii, iar despuierea parte a reparaţiei. Cei care intră „trebuie să se lepede de veşminte”, fiind „îmbrăcaţi întru lumina desăvârşită”. Ceea ce aminteşte de terminologia riturilor wiccane care îi descrie pe participanţii goi luând parte la exerciţiile spirituale drept „învăluiţi de nori”; tot aşa cum erau numiţi călugării de tip therapeutos - „tristai polistai”/”zburători pe nori”, traco-daci; similar cu călugării Zen numiţi „nor şi

2

apă”. Şi cum apare sufletul ieşit din corpul fizic, în proiecţia astrală: ca un om gol, învăluit de o ceaţă-abur luminoasă. Să ne amintim şi de tânărul gol din Ev. Marcu XIV: 51 - 52, poate un suflet al unui mistic dezîncarnat, venit din „viitor” spre a asista la Patimi (cum erau/sunt Sf. Padre Pio, sau Sf. Therese Neumann, ori Sf. Tereza de Avila şi mulţi alţii). Unii îl consideră a fi un pasaj rămăşiţă care se referă la o iniţiere ezoterică particulară pe care Iisus ar fi acordat-o unor aleşi. Părţile lipsă se află în ProtoEvanghelia Sf. Marcu, despre care vorbeşte prof. Morton Smith de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa „Evanghelia secretă”, pe care el a găsit-o la o mănăstire din apropierea Ierusalimului în 1958.] Peter Jones în cartea sa „Identitate furată” spune chiar mai mult, emiţând ipoteza: „Ritualul Hieros Gamos nu e o simplă imagine poetică. „Părtăşia” în formă nudă avea caracterul celei mai înalte forme de închinare gnostică. Cu alte cuvinte, anumite modalităţi de stimulare sexuală, fie ele fizice, mentale sau spirituale, erau utilizate în vederea transcenderii mistice şi dobândirii „gnozei”.” Dumnezeu controlează şi sexualitatea omului, nu e nici o ruşine. Şi tot aşa cum tehnicile din Artele Marţiale ca Do nu sunt folosite pentru atac, iar una din utilizările (colaterale) lor cel mai puţin de dorit este autoapărarea – ci sunt instrumente de (auto)cunoaştere şi evoluţie. La fel şi sexualitatea nu este lăsată de Dumnezeu nici pentru plăcerea egoistă, nici măcar pentru procreare (acestea fiind utilizarea comună, cea mai puţin de dorit), ci este instrument de (auto)cunoaştere şi evoluţie. Dar este foarte probabil ca nuditatea ritualică a tânărului din evanghelie să nu fi avut nici o conotaţie sexuală, ci să fi fost o nuditate primordială / paradisiacă (precum cea a lui Adam şi Eva în Rai). Iar sărutul cu care o săruta Iisus pe Sf. Maria Magdalena (cf. Evangheliei după Filip, apocrifă), chiar dacă era pe gură (deşi partea aceasta a textului lipseşte, poate în mod suspect) e posibil să nu fi avut nici o conotaţie sexuală, ci să fi fost un sărut de Putere / Viaţă / Lumină, prin care Învăţătorul Suprem (Gurul Secret din Inimă, Care este Hristos) i-l dădea ucenicei (aşa cum îl dădea şi ucenicilor Săi). Şi dacă El voia astfel, cine suntem noi să Îi cerem socoteală! Dumnezeu poate face orice, fără a fi obligat să ne explice ce face, cum face şi de ce face ceea ce face. Textele gnostice afirmă că doar cei care îşi lasă în urmă trupurile, şi care se văd „goi”, vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, căci „carnea şi sângele nu pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (cf. I Corinteni: XV, 50). Evanghelia lui Filip (XLVI, 27-30) spune că adevăraţii credincioşi trebuie să se „dezbrace” acum de trup, astfel încât să intre în Împărăţie. A deveni suflet pur, a te întoarce la starea precreată originară a spiritualului, a existenţei nontrupeşti, „aceasta”, spune „Tratatul despre suflet” „este învierea din morţi”. În timpul vieţii pământeşti (jivanmukta) sau după moartea fizică (videhamukta). Sufletul, ca parte a Esenţei Spirituale Divine, există dintotdeauna. Din pricina greşelii, el cade în plasa materiei (iluziei). Prin dobândirea gnozei şi a iluminării spirituale cu privire la natura sa divină lăuntrică, acesta trăieşte experienţa învierii mistice, acre îi înlesneşte extazul şi iluminarea spirituale. Sufletul izbuteşte, astfel, să vadă dincolo de iluzia trupului şi a materiei, ca instanţă reală şi îşi înţelege nemurirea. Teama de moarte este, ca atare, înfrântă. Pe calea gnozei, are loc „renaşterea” sau „învierea”. În clipa morţii fizice, sufletul scapă pentru totdeauna de temniţa trupului şi se întoarce la starea spirituală originară, imaterială (mahasamadhi-ul, starea videhamukta din Yoga). Înapoi, dincolo de materialitate, la Realitatea Spirituală Originară, increată, care a fiinţat dintotdeauna. Mai degrabă / corect este vorba de o dezidentificare de trup („eu sunt trupul/mintea”, dehatmabuddhi din Yoga şi budism = trupul greşit înţeles / perceput, ca fiind diferit de suflet) şi o înţelegere / percepere / trăire corectă a corpului fizic, ca fiind un aspect

3

solidificat / coagulat al Spiritului (sufletului). „Să nu poarte grijă de trup, căci este trecător, ci de suflet, de lucrul cel nemuritor!” – se spune în troparele Sfinţilor creştini. Cam asta ar putea să însemne spusele criptice ale Mântuitorului din Apocalipsa lui Petru (LXXXI, 5-24): „Mântuitorul mi-a spus [mie, lui Petru]: „Cel pe Care L-ai văzut în copac, râzând bucuros, Acela este viul Iisus. Însă Acesta, în mâinile şi picioarele Căruia ei bat cuie, este partea Sa trupească, fiinţa înlocuitoare batjocorită, care a prins viaţă după asemănarea Sa.”” Au răstignit şi ucis partea omenească a Lui, iar nu Dumnezeirea Sa. Rămăşiţe ale acestui tip de mesaj se mai regăsesc în Biblia oficială (catolică şi ortodoxă) la: „Cântarea Cântărilor”, Pilda celor 10 fecioare şi în rugăciunea ortodoxă “Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina-taina sufletului meu! Şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu!” Sufletul fiinţei este „mireasa”, iar Mirele este Dumnezeu-Hristos.

Există vechi manuscrise gnostice reale cu învăţături ezoterice ale lui Iisus (Nag Hammadi – Ev. Toma, Qumran – Manuscrisele de la Marea Moartă, Evangelia lui Iuda tradusă de prof. Rodolphe Kasser şi prof. Marvin Meyer între 2001-2006 în cadrul unui proiect al National Geographic Society etc).Există confuzii în Vechiul Testament între Dumnezeu Adevărat - Creatorul sau îngerii Săi (care sunt fiinţe spirituale, ce se pot materializa) cu fiinţe – entităţi - „ET” care aveau nevoie de tehnologie şi care pretindeau a fi El. Cum ar fi în Iezechiel 1 şi 3 (12 - 14) şi 10 (confuzie OZN cu Dumnezeu, Sf. Duh şi Slava Sa, ori cu îngerii, heruvimii Săi) şi în Cartea lui Iov 41 (unde se confundă un submarin sau OZN amfibiu cu un animal mitic „leviatanul”; tot aşa cum un câine confundă o maşină care trece prin faţa sa cu un animal viu, şi o atacă - fugăreşte). Din moment ce acele fiinţe aveau nevoie de supertehnologie (sau se prefăceau că au nevoie), sigur nu erau Dumnezeu şi nici îngerii Săi. Cartea lui Enoh. Cu „îngerul veghetor” Semyaza, „Întâiul” care seamănă foarte bine cu „extraterestrul / intraterestrul” „Întâiul” / entitatea din energie şi informaţie care se putea materializa şi în trup / formă fizic(ă) (cam ca „zeul” Horus din „Immortel ad vitam” - filmul lui Enki Bilal) din răpirea OZN „Cazul Betty Andreasson”. Şi rămăşiţa din ea din Biblia oficială, Facerea 5 (22 - 24) şi 6 (1 - 6) ş.a.m.d. În timp ce îngerii adevăraţi (fiinţe spirituale) sunt cam ca fiinţele „ascensionate” de Lumină (provenite din „străbuni” şi din alte rase / personaje din filmele seriei „Stargate”). Pentru care binele şi răul înseamnă altceva decât pentru noi (au trecut dincolo, în Bine ?). Ei îi iubesc pe toţi şi nu favorizează pe nimeni. Nu se băgau în conflictele nedrepte ale fiinţelor obişnuite ca să îi ajute pe cei buni/corecţi/drepţi. Îi iubeau pe toţi la fel şi acordau şansa „ascensionării” tuturor fiinţelor, de preferat celor evoluaţi spiritual, dar şi celor neevoluaţi (chiar unor criminali genocizi)! Se constată existenţa unui amestec inextricabil de Realitate Profundă + mistică-magie + supertehnologii – ştiinţe uitate + fapte istorice şi întâmplări-evenimente etc

„Donaţia Constantiniană” s-a dovedit un fals al Vaticanului din sec. VIII. Unele aspecte ale ritualului bisericesc din creştinismul primar s-au păstrat mai

bine în ritul ortodox necalcedonian, oriental. În slujbele ortodoxe (calcedoniene) de astăzi au rămas doar urme sub forma unor cântări care descriu practicile respective: „Isaia dănţuieşte…”, „În cântări, bătăi din palme, alăute, chimvale răsunătoare… să Îl lăudam!”. Citatele exact fiind, de exemplu:

4

PSALMUL 150  Aliluia.  1. Laudati pe Domnul intru sfintii Lui; laudati-L pe El intru taria puterii Lui.  2. Laudati-L pe El intru puterile Lui; laudati-L pe El dupa multimea slavei Lui.  3. Laudati-L pe El in glas de trambita; laudati-L pe El in psaltire si in alauta.  4. Laudati-L pe El in timpane si in hora; laudati-L pe El in strune si organe.  5. Laudati-L pe El in chimvale bine rasunatoare; laudati-L pe El in chimvale de strigare. 

6. Toata suflarea sa laude pe Domnul! 

PSALMUL 46  Al fiilor lui Core. 

1. Toate popoarele bateti din palme, strigati lui Dumnezeu cu glas de bucurie.  2. Ca Domnul este Preainalt, infricosator, Imparat mare peste tot pamantul. 

Sau sub forma etimologiei unor denumiri: acatist (a = particula ce exprimă negaţia, kathistomai = aşezat, deci imn care se rosteşte în picioare ca dovadă de gratitudine pentru Dumnezeu şi Maica Sa), catismă (kathistomai = aşezat, deci rugăciune care se rosteşte şi în poziţie aşezată; conform cutumelor din Orient era vorba de posturile „turceşte” sau „semilotus”, ori „lotus”). Câţi oameni mai dansează în biserică întru Slava lui Dumnezeu, sau câţi se mai roagă în aceste antice posturi de rugăciune (oficialităţile bisericeşti i-ar condamna pe loc ca eretici yoghini sau „curvitori cu Buda”, uitând că Sf. Ioasaf prăznuit de ortodocşi pe 19 noiembrie, este chiar… Buda!).

Asemenea lucruri nu trebuiesc negate în bloc, habotnic talibanic, ci ar trebui să fie recunoscute [instituţia bisericii, atât catolică mai ales, dar şi cea ortodoxă (să dăm doar exemplul Mitropoliei de Cluj nou înfiinţate de către Sinodul B.O.R.) a făcut greşeli mai mult sau mai puţin grave de-a lungul istoriei + descoperirile arheologice şi paleografic/lingvistice ş.c.l.] şi explicate corect şi cinstit, chiar de către instituţia bisericii ortodoxe şi catolice, conform noilor condiţii socio-istorice ale vremurilor de astăzi. Dar aceasta la modul ideal…

Shri Ramakrishna spunea: „Fiţi pioşi / evlavioşi, dar nu fiţi idioţi!”A fi bisericos / evlavios nu înseamnă neapărat şi a fi credincios.Sf. Clement al Alexandriei îi spunea într-o scrisoare discipolului său Teodor:

„Nu toate lucrurile adevărate formează adevărul, nici acel adevăr care pare adevărat omului nu trebuie preferat adevăratului adevăr, acela în concordanţă cu credinţa. … Nu toate adevărurile trebuie spuse tuturor oamenilor.” (Citatul este prezentat de prof. Morton Smith de la Universitatea Columbia, în lucrarea sa „Evanghelia secretă”.)

Dar să nu insistăm prea mult pentru că s-ar putea „să ne rupem dinţii noştri de lapte în nuca tare a Scripturilor”, cum spun Sfinţii Părinţi. Unele lucruri adevărate nu ne sunt utile, nu ne-ar face bine, sau chiar ne-ar face rău pe nivelul pe care suntem acum (puneţi o mitralieră în mâna unui criminal şi vedeţi ce va ieşi). Şi ca în morala bancului cu vaca care îl ascunde pe şoricelul urmărit sub o balegă, iar pisica îi vede coada ieşind, îl

5

scoate şi îl mănâncă: nu oricine care te bagă în rahat o face spre răul tău şi nu oricine care te scoate din rahat o face pentru binele tău! Să nu forţăm şi să nu ne grăbim. Când va veni vremea şi vom fi pregătiţi-copţi, lucrurile vor merge de la sine.

Buddha: „Nu credeţi pentru că aşa aţi fost educaţi, aşa v-au spus părinţii voştri, profesorii sau chiar maestrul. Practicaţi până ce veţi realiza şi trăi voi înşivă Adevărul (în fiinţa voastră, nu la modul teoretic). Şi atunci veţi vedea cum este.”

Şi, oricum, Mântuitorul nostru (al tuturor fiinţelor şi oamenilor, nu doar al creştinilor), Domnul Iisus Hristos ne-a promis (iar cuvintele Sale sunt adevărate):

„Căci nu este nimic ascuns şi care să nu se descopere / care nu se va dezvălui.”„Veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi!”„Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră. Nu vă temeţi!”

Peter Jones, în cartea sa „Identitate furată” citează din G. K. Chesterton: „Când oamenii ajung să se lepede de adevăr, de fapt nu aleg să nu mai creadă în nimic, ci aleg să creadă în orice.” După care continuă: „Fiinţele umane operează cu sisteme de referinţă. Vorbele care ne zboară de pe buze sunt rodul unui ansamblu invizibil de convingeri. În absenţa acestei coerenţe cu noi înşine, am sfârşi-o cu toţii la balamuc. Suntem, deopotrivă, suma unui şir nesfârşit de alegeri operate în virtutea unui cifru personal. Cartea aceasta, pe care tocmai aţi ales să o răsfoiţi, propune la rândul ei o alegere. Întrebarea pe care o ridică e următoarea: Cine este cu adevărat Omul care poartă coroana de spini pe frunte şi de ce există, în ultima vreme, atâta înverşunare pentru a-i răpi cu orice preţ identitatea? Ce se ascunde de fapt în spatele celui mai vândut roman din istorie şi al ecranizării acestuia? Care este adevăratul furt al secolului? În colţul albastru, susţinut de misteriosul Cod al lui da Vinci, menit să ne destupe minţile şi ovaţionat de o întreagă galerie de mistici şi gnostici acum reîncărcaţi, stă un Hristos cu multe feţe. Acesta, ba o sărută pe Maria Magdalena pe gură (în Evanghelia lui Filip), ba vorbeşte despre iluminare precum un guru hindus (în Evanghelia lui Toma), ba se poartă ca (doar) un simplu om, bun la toate, util spiritualităţii optimist-atotcuprinzătoare contemporane. El propune fracturarea istoriei şi instaurarea noastră ca proprii dumnezei. În colţul roşu (de sânge) stă Hristosul des figurat al Patimilor şi descris cu o simplitate năucitoare de Evangheliile Sfintei Scripturi şi de Crezul creştin: Fiu al lui Dumnezeu, întrupat într-o iesle, care a fost ispitit ca şi noi, a pătimit, a murit pentru a ne răscumpăra de păcate, a fost îngropat, a înviat a treia zi şi Se va întoarce în slavă după aleşii inimii Sale, la ceas neştiut. Galeria Lui mută e compusă dintr-un şir nesfârşit de martiri şi din cei care-şi spun astăzi creştini. El propune un sens al istoriei şi mântuirea noastră prin credinţă. Miza este enormă. Poziţii neutre nu există. În lumina adevărului, suntem invitaţi să alegem.”

De fapt ar trebui să transcendem punctele / unghiurile de vedere diferite (aparent contrare, dar de fapt complementare) prin Trezire – Trăire – Fiire!

William Blake, în „The Everlasting Gospel” spunea pe la 1810: „Ce vezi tu-n Chipul lui Hristos din carteI-e celui ce-l văd eu vrăjmaş de moarte.Oricât citi-vom amândoi din Biblii,Ce ţie negru-i, mie pururi alb mi-i.”Iar în scrierea apocrifă gnostică de la Nag Hammadi, „Tunetul. Mintea

desăvârşită” (13/17-18) Sophia – Înţelepciunea lui Dumnezeu (care este un aspect al

6

Maicii Domnului şi în acelaşi timp al lui Iisus şi al Duhului Sfânt, în acelaşi timp) ne spune:

„Căci cea dintâi şi cea din urmă sunt eu.Eu sunt adorata şi dispreţuita.Eu sunt desfrânata şi sfânta.Eu sunt soţia şi fecioara.Eu sunt mama şi fiica.

Eu însămi sunt nemişcarea care se află dincolo de înţelegereşi născătoarea de idei ale cărei gânduri sunt multe.Eu sunt vocea, ale cărei glasuri sunt nenumărateŞi Cuvântul (Logos) ale cărui înfăţişări sunt felurite.

Eu sunt ruşinea şi neînfricarea.Sunt fără ruşine; sunt ruşinoasă/ruşinată.

Minte nu am şi sunt înţeleaptă.Căci eu însămi sunt înţelepciunea greculuişi cunoaşterea barbarului.Eu însămi sunt judecata grecilor şi a barbarilorEu sunt cea al cărei chip e preamărit în Egipt [Isis].

Eu sunt cea numită viaţă şi pe care voi o numiţi moarte.Eu sunt cea numită lege şi pe care voi aţi numit-o fără de lege…Eu, eu însămi sunt fără de Dumnezeuşi eu sunt cea al cărei Dumnezeu e felurit.

Eu sunt esenţa imuabilăşi cea fără de esenţă imuabilă.Eu sunt împreunarea şi desfacerea.

Eu, eu însămi sunt fără de păcat, iar rădăcina păcatului din mine creşte.Eu sunt cea numită adevăr şi fărădelege.”

Detaliind puţin:

A) Marea Mamă Divină a generat arhetipul (cuprins în Ea, ca aspect al Ei)

Înţelepciunii Divine, care a luat mai multe forme în decursul istoriei: Pistis Sophia (o

reprezentare a ei existând şi la noi în Biserica Neagră din Braşov; Sophia generând cele

12 Virtuţi Fundamentale = Arhetipuri/zei şi zeiţe; asemănător apărând cărţile de Tarot ca

reprezentări de arhetipuri, transformate în ghicit şi jocul de cărţi obişnuit), Prajna

Paramita (în budism şi Zen), Shri Lakshmi Zeiţa soţie a lui Shiva, Chokmah – Duhul

Înţelepciunii lui Dumnezeu, Înţelepciunea-Puterea lui Dumnezeu, adorată de către

7

populaţiile semitice-evreieşti primare (se pare că încă şi pe vremea lui Solomon, cultul Ei

încă mai exista) ca aspect feminin al Divinităţii, alături de Iahve care era aspectul

masculin, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului „Sporirea Minţii” din

Rîbinsk-Iaroslav ş.c.l., toate fiind copii după statuia făcătoare de minuni Madona Neagră

cu Pruncul (din vremuri precreştine) aflată la Loreto-Italia, unde a fost adusă, se zice că

de către îngeri, casa Sf. Fecioare din Ierusalim (dovezi arheologice clare arată că este o

casă iudaică din epoca respectivă) etc Despre Chokmah se vorbeşte în Vechiul

Testament: Pildele lui Solomon 8, 9 şi Înţelepciunea lui Solomon 6, 7, 8, 9, 10, 11. Mai

mult decât atât, se pare că Sf. Duh Care plutea deasupra apelor (Geneza I, 2) şi Cuvântul-

Logosul prin Care toate s-au făcut (Ev. Ioan I, 1) pot fi traduse nu numai la masculin ci şi

la feminin ca aspect feminin al Divinităţii, în sensul de mai sus, Chokmah. Şi că

traducerea preferată, la masculin aparţine culturii dominante actuale, care este patriarhală,

dar poate fi făcută la fel de bine şi la feminin (societatea matriarhală, precedentă). Acest

principiu/arhetip al Înţelepciunii Divine s-a încarnat ulterior şi ca/sub forma: Sf. Sofia cu

cele trei fiice ale ei (Sf. Pistis, Elpis şi Agapis, care reprezintă tot atâtea virtuţi creştine),

reprezentând aspectele umane/să le zicem încarnările umane ale acestui principiu.

B) În aceeaşi linie de argumentaţie prezentată la punctul A). Zeiţa Isis reunea

masculinul şi femininul, fiind androginul primordial şi spunând: „Deşi sunt femeie am

devenit bărbat.” şi fiind reprezentată ca o femeie cu barbă. Mai târziu Regina din Saaba

în legendele apocrife avea mult păr pe picioare, ca un bărbat. Iar în Evanghelia lui Toma

la final, după ce „Simon Petru le-a zis: Să iasă Maria dintre noi, / pentru că femeile nu

merită acea Viaţă!”, Iisus spune despre Sf Maria Magdalena: „Iată că Eu o voi îmbia / ca

să devină şi ea un spirit viu, / asemenea bărbaţilor. / Căci orice femeie care se va face

bărbat / Va intra în Împărăţia Cerurilor.”

Tot astfel în creştinismul actual fiinţa duhovnicească, împlinită (care reuneşte

bărbatul, femeia şi copilul interiori, trecând Dincolo) este numită, în spirit patriarhal:

„Bărbat Duhovnicesc”. Din aceeaşi rădăcină lingvistică: vir, viris, provenind şi „virtuţile”

creştine, „vîrtute” = putere, tărie şi „virilitate” = bărbăţie, macho man. Şi aceasta duce la

nişte confuzii regretabile, femeile fiind numite „jumătate cruce”, păcătoase (prin Eva a

venit căderea neamului omenesc, uitându-se că Mântuirea, care este mult mai mult decât

starea paradisiacă a lui Adam, a venit tot printr-o femeie: Maica Domnului), trec la miruit

8

după bărbaţi etc Pe zidurile Templului de la Dendera, Egipt există şi azi o inscripţie cu

spusele Zeiţei Isis: „Veniţi la Mine…şi vă voi da odihna.” În Vechiul Egipt, Mama

Divină Isis era Creatoarea, Mântuitoarea, Lumina, Cea Care calcă moartea, Care face tot

ce este bun, Care a fost, este şi va fi Aceeaşi (a se vedea Apocalipsa I, 8: „Eu sunt Alfa si

Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atotţiitorul”, sau

rugăciunea catolică: „Precum atunci, acum şi pururea, Acelaşi!”). Ceea ce se consideră

azi ca fiind spusele lui Iisus sau Iahve (aspectul masculin al Divinităţii). Existând pentru

a explica, două ipoteze, care pot fi valide şi împreună: fie, vechile mituri-forţe arhetipale!

s-au perpetuat în forme noi, fiind înglobate firesc sau tendenţios-cu japca, pentru a şterge

vechile culte, de noile religii dominante; eventual tot ce ştim astăzi ar putea avea o

origine comună în vremuri imemoriale, să zicem vechile cicluri de civilizaţie anterioare

omenirii actuale, nomina odiosa; fie, Dumnezeu-Realitatea fiind Unul/Una, spune

aceleaşi lucruri sau le exprimă în moduri asemănătoare. Se manifestă asemănător în

locuri/timpuri diferite (aflate faţă de noi în trecut, prezent ori viitor), generând religii

diferite şi forme diferite/asemănătoare de manifestare a Sa. După care oamenii încep să se

certe doctrinar sau ştiinţific. Mai putem da şi alte exemple. În cultul isian/osirian: Zeiţa

avea văl (Taina), icoanele Maicii Domnului din Cipru, şi mai ales de la Mânăstirea

Kikkos sunt complet acoperite de un văl, în afara mâinii pentru sărutat, povestea fiind

adusă în teritoriul istoric creştin, mult modificată. 25 decembrie (Crăciunul) era ziua de

naştere a lui Horus, pruncul din braţele Mamei Negre-Isis, devenită Madona Neagră. 6

ianuarie (Boboteaza: botezul Domnului de către Sf. Ioan Botezătorul) era ziua zeului

Aion, al 2-lea fiu al lui Isis, când aveau loc botezuri ritualice purificatoare, cu apă din Nil,

căinţă şi mărturisire de păcate în public şi la preoţi ce se rugau pentru iertarea

credincioşilor isieni. Împărtăşire cu trupul şi sângele zeului sub formă de pâine şi vin se

practicau şi în cultul lui Osiris, precum şi în cel al lui Dionysos etc Naşteri miraculoase

din fecioare au fost şi în cazul lui: Krishna, Dionysos, Venus, Buddha etc Certurile

doctrinare au dus la o explicaţie validă, cum aceia-precreştinii au presimţit venirea

Adevăratului Dumnezeu şi toate aceste întâmplări erau doar prefigurări ale Lui (dar care

de multe ori a fost folosită părtinitor şi necinstit), dar şi la o ipoteză fantezistă (!?) din

partea creştinilor care susţineau că doar în cazul lor a fost aşa: a călătorului temporal

satanic care mergea în diferite epoci în trecut, însămânţa magic/malefic (ca în filmele

9

horror de azi) femei de atunci şi instituia o nouă religie apostatică conform intereselor

sale, spre a denigra creştinismul, despre care ştia că va apărea în viitor. Ad majorem

Gloriam Dei! – Întru mai marea glorie a lui Dumnezeu! – nu ar trebui să însemne

minciună de tipul Inchiziţiei sau habotnicie prostească, ci recunoaşterea Adevărului, care

nu ştirbeşte cu nimic măreţia Divinităţii/Realităţii/lui Iisus/Maicii Domnului etc, ci doar

infirmă ceea ce credeau că ştiu nişte minţi fatalmente limitate. Miturile precreştine despre

MaMa şi Tatăl Ceresc s-au transformat în cele paleocreştine, nerecunoscute azi oficial,

dar la fel de active funcţional (urme ale lor mai sunt în poveştile cu fata de împărat care

se roagă Mamei pentru a avea un copil-Făt Frumos din lacrimă, Ivan Turbincă în rai şi

iad, Dumnezeu şi Sf. Petru în diverse călătorii pe Pământ, degenerat la Ion Creangă în

„Povestea poveştilor”), devenite apoi versiunile oficiale ale vieţilor şi minunilor Maicii

Domnului, Iisus, Dumnezeu Tatăl, Sf. Treime şi sfinţilor, ale istoriei icoanelor făcătoare

de minuni etc. Pentru că Maica Domnului/Dumnezeu este

atemporal/aspaţial/acauzal/Dincolo/imanent în orice, miturile care exprimă arhetipurile

aparţinând Lui sunt la fel: pentru toate timpurile şi toate locurile, pentru oricine şi pentru

toţi. Putem spune că arhetipul s-a încarnat şi sub forma oamenilor (Sf. Sofia, Sf.

Parascheva etc dar şi oamenii obişnuiţi) şi a acţiunilor, gândurilor şi miturilor acestora,

iar oamenii au perpetuat şi în această formă mesajul arhetipurilor, prin propriile lor vieţi,

care înseamnă mult mai mult decât cinica definiţie dată de Woody Allen „Viaţa este o

maladie mortală cu transmitere sexuală!”, cu care, din păcate se mulţumesc cei mai mulţi

în ziua de azi, iar dacă încearcă să scape din acest context ajung la pesimism şi „Greaţa”

lui Sartre. Când viaţa e minunată şi plină permanent de minuni la care privim, dar nu le

vedem/înţelegem. „Nimic nu e sfânt, tocmai pentru că totul este!” – se spune în Zen.

10

Concret, pentru a nu ne rătăci (nimeni nu se poate mântui singur, ci doar Dumnezeu-Iisus; iar în afara bisericii ca instituţie e destul de greu, în afara Bisericii ca Mireasă e complet imposibil!):

- trebuie să continuăm să mergem la biserică (ca instituţie, clădire, ştiind că acolo şi pretutindeni este Biserica), calea bătătorită, deschisă şi lăsată de Sfinţi e sigură;

- trebuie să ne rugăm, facem metanii, post etc (practica spirituală, care implică şi trupul şi respiraţia, nu doar mintea şi atitudinea interioară + cea a faptelor bune) pentru a avea o relaţie directă şi personală, intimă cu Dumnezeu-Hristos din inima noastră (de tipul celei propovăduite de isihasm). Mintea învaţă şi uită; carnea simte şi nu uită. Nu orice poate fi / trebuie înţeles (nu orice ne este de folos). Însă totul poate fi trăit / simţit în sensul integral (dacă Dumnezeu îngăduie şi ne dăruieşte Trăirea totală-integrală). Disciplinele sapienţiale (Yoga, Zen, Arte Marţiale ca Do etc) vizează (auto)conştientizarea şi concentrarea dezinteresate. Spiritul nu se supune tehnicii. Practicăm exerciţiile (la modul ideal, ne lăsăm fasonaţi de ele) pentru a ne deschide (noi) în faţa Spiritului. Pentru ca blocajele noastre să dispară.

- dacă ne e frică, să nu mai citim decât scripturile canonice (oficiale), sunt arhisuficiente.

Fie să fie în noi adevărata credinţă, încredere, nădejde (în Dumnezeu) şi smerenie! „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”

11

Citatele din Biblie (canonică/oficială/ortodoxă)(la care se face referire mai sus)

Evanghelia după Sf. Matei

CAPITOLUL 3  Ioan Botezatorul. Botezul lui Iisus. 

13. In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre el.  14. Ioan insa Il oprea, zicand: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?  15. Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat.  16. Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El.  17. Si iata glas din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit". 

CAPITOLUL 11  Trimisii lui Ioan Botezatorul si marturia lui Iisus despre Ioan. Cetatile nepocaite. Lauda Tatalui. Chemarea catre cei impovarati. 

1. Sfarsind Iisus de dat aceste invataturi celor doisprezece ucenici ai Sai, a trecut de acolo ca sa invete si sa propovaduiasca mai departe prin cetatile lor.  2. Si auzind Ioan, in inchisoare, despre faptele lui Hristos, si trimitand pe doi dintre ucenicii sai, au zis Lui:  3. Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul?  4. Si Iisus, raspunzand, le-a zis: Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce auziti si vedeti:  5. Orbii isi capata vederea si schiopii umbla, leprosii se curatesc si surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste.  6. Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine. 

Evanghelia după Sf. Luca

CAPITOLUL 3  Predica lui Ioan Botezatorul. Marturia lui despre Hristos. Botezul si spita neamului lui Iisus. 

15. Iar poporul fiind in asteptare si intrebandu-se toti despre Ioan in cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?  16. A raspuns Ioan tuturor, zicand: Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc, 21. Si dupa ce s-a botezat tot poporul, botezandu-Se si Iisus si rugandu-Se, s-a deschis cerul, 

12

22. Si S-a coborat Duhul Sfant peste El, in chip trupesc, ca un porumbel, si s-a facut glas din cer: Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit.

CAPITOLUL 7  Vindecarea slugii unui sutas. Vindecarea tanarului din Nain. Trimisii lui Ioan Botezatorul. Ungerea lui Iisus de catre femeia pacatoasa. 

18. Si au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.  19. Si chemand la sine pe doi dintre ucenicii sai, Ioan i-a trimis catre Domnul, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?  20. Si ajungand la El, barbatii au zis: Ioan Botezatorul ne-a trimis la Tine, zicand: Tu esti Cel ce va sa vina sau sa asteptam pe altul?  21. Si in acel ceas El a vindecat pe multi de boli si de rani si de duhuri rele si multor orbi le-a daruit vederea.  22. Si raspunzand, le-a zis: Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce ati vazut si cele ce ati auzit: Orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste.  23. Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine. 

Evanghelia după Sf. Marcu

CAPITOLUL 14   Ungerea din Betania. Cina cea de Taina. Ghetsimani. Prinderea. Infatisarea la Caiafa. Lepadarea lui Petru. 

46. Iar ei au pus mana pe El si L-au prins.  47. Unul din cei ce stateau pe langa El, scotand sabia, a lovit pe sluga arhiereului si i-a taiat urechea.  48. Si raspunzand, Iisus le-a zis: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu toiege, ca sa Ma prindeti.  49. In fiecare zi eram la voi in templu, invatand, si nu M-ati prins. Dar acestea sunt ca sa se implineasca Scripturile.  50. Si, lasandu-L, au fugit toti.  51. Iar un tanar mergea dupa El, infasurat intr-o panzatura, pe trupul gol, si au pus mana pe el.  52. El insa, smulgandu-se din panzatura, a fugit gol. 

13

Iezechiel

CAPITOLUL 1  Vedeniile proorocului Iezechiel. 

1. In anul al treizecilea, in ziua a cincea a lunii a patra, cand ma aflam intre robi, la raul Chebar, mi s-au deschis cerurile si am vazut niste vedenii dumnezeiesti.  2. In ziua a cincea a lunii a patra, in anul al cincilea ai robirii regelui Ioiachim,  3. A fost cuvantul Domnului catre mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la raul Chebar, in tara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mana Domnului.  4. Eu priveam si iata venea dinspre miazanoapte un vant vijelios, un nor mare si un val de foc, care raspandea in toate partile raze stralucitoare; iar in mijlocul focului stralucea ca un metal in vapaie.  5. Si in mijloc am vazut ceva ca patru fiare, a caror infatisare semana cu chipul omenesc.  6. Fiecare din ele avea patru fete si fiecare din ele avea patru aripi.  7. Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de vitel si scanteiau ca arama stralucitoare, iar aripile lor erau sprintene.  8. De cele patru parti ele aveau sub aripi maini de om si toate patru isi aveau fetele lor si aripile lor.  9. Aripile lor se atingeau una de alta, si cand mergeau, fiarele nu se intorceau, ci fiecare mergea drept inainte.  10. Fetele lor? - Toate patru aveau cate o fata de om inainte, toate patru aveau cate o fata de leu la dreapta, toate patru aveau cate o fata de bou la stanga si toate patru mai aveau si cate o fata de vultur in spate.  11. Fetele lor si aripile lor erau despartite in partea de sus, si, la fiecare, doua din aripi erau intinse, iar doua le acopereau trupul.  12. Fiecare fiara mergea drept inainte si mergea incotro ii dadea duhul sa mearga si in mersul sau nu se intorcea.  13. Infatisarea acestor fiare se asemana cu infatisarea carbunilor aprinsi, cu infatisarea unor faclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc tasneau raze si fulgere.  14. Fiarele alergau inainte si inapoi iute ca fulgerul.  15. Cand ma uitam eu la fiare, iata am vazut jos, langa aceste fiare, cate o roata la fiecare din cele patru fete ale lor.  16. Aceste roti, dupa infatisarea lor, parca erau de crisolit, iar dupa faptura toate aveau aceeasi infatisare. Si dupa alcatuirea si dupa faptura lor ele parca erau varate una in alta.  17. Ele inaintau in toate cele patru parti, si in timpul mersului nu se intorceau.  18. Obezile lor formau un cerc larg si de o inaltime infricosatoare si aceste obezi la toate patru erau pline de ochi de jur imprejur.  19. Cand mergeau fiarele, mergeau si rotile de langa ele, si cand se ridicau fiarele de la pamant, se ridicau si rotile.  20. Ele mergeau incotro le da duhul sa mearga si rotile se ridicau impreuna, caci duh de viata era si in roti.  21. Cand mergeau acelea, mergeau si acestea, si cand acelea se opreau, se opreau si acestea; iar cand acelea se ridicau de la pamant, atunci impreuna cu ele se ridicau si rotile, pentru ca duh de viata era si in roti.  22. Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de bolta, intinsa sus, deasupra capetelor lor, care semana cu cristalul cel mai curat;  23. Iar sub bolta aceasta erau intinse aripile fiarelor una spre alta, si fiecare fiara mai avea cate doua aripi, care le acopereau trupurile; 

14

24. Cand mergeau fiarele, auzeam falfaitul aripilor lor, ca un vuiet de ape mari, ca glasul Celui Atotputernic zgomot strasnic, ca zgomotul dintr-un lagar ostasesc; iar cand ele se opreau, isi lasau aripile in jos.  25. Dupa ce fiarele se opreau si isi lasau aripile in jos, zgomotul se auzea inca sub bolta ce se intindea deasupra capetelor lor.  26. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semana cu un tron si la infatisare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.  27. Si am mai vazut ceva, ca un metal inrosit in foc, ca niste foc, sub care se afla acel chip de om si care lumina imprejur; de la coapsele acelui chip de om in sus si de la coapsele chipului aceluia in jos se vedea un fel de foc, un fel de lumina stralucitoare care-l impresura de jur imprejur.  28. Cum este curcubeul ce se afla pe cer la vreme de ploaie, asa era infatisarea acelei lumini stralucitoare care-l inconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Si cand am vazut eu aceasta, am cazut cu fata la pamant.

CAPITOLUL 3  Vedenia proorocului. 

12. Atunci m-a ridicat Duhul si am auzit la spatele meu un glas mare ca de tunet care zicea: "Binecuvantata fie slava Domnului in locul unde salasluieste El!"  13. Si am mai auzit zgomotul fiarelor care bateau din aripi si huruitul rotilor de langa ele si bubuit puternic de tunet.  14. Si Duhul m-a luat si m-a dus. Si am mers eu amarat si cu sufletul intristat, dar mana Domnului lucra puternic asupra mea. 

CAPITOLUL 10  Vedenia focului si a heruvimilor. 

1. Privind eu atunci, am vazut pe bolta, care era deasupra capetelor heruvimilor, ceva asemanator la infatisare cu un tron de rege, ca piatra de safir.  2. Si a zis Domnul catre omul cel imbracat in haina de in: "Intra intre rotile cele de sub heruvimi si umple-ti pumnii de carbuni aprinsi, pe care-i vei lua dintre heruvimi, si-i arunca asupra cetatii!" Si el a intrat acolo inaintea ochilor mei;  3. Si cand a intrat omul acela, heruvimii stateau in partea dreapta a casei si un nor umplea curtea cea dinauntru.  4. Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului si templul s-a umplut de nori, iar curtea s-a umplut de stralucirea slavei Domnului.  5. Freamatul aripilor heruvimilor se auzea pana si in curtea de afara, ca glasul cand vorbeste Dumnezeu Atotputernicul.  6. Cand a dat Domnul porunca omului celui imbracat cu haina de in si i-a zis: "Ia foc dintre rotile cele dintre heruvimi", si cand a intrat el si a stat langa roti,  7. Atunci unul din heruvimi si-a intins mana in focul cel dintre heruvimi, a luat si a dat in pumni celui imbracat in haina de in, iar el, luandu-l, a iesit.  8. Si la heruvimi sub aripi se vedeau un fel de maini omenesti.  9. Cautand eu atunci, am vazut langa heruvimi patru roti, cate o roata langa fiecare heruvim; rotile acestea erau la vedere ca si crisolitul.  10. Dupa faptura erau toate la fel si parca erau varate una in alta.  11. Cand ele mergeau, mergeau in toate patru partile, si in vremea mersului nu se intorceau, ci incotro era indreptat capul heruvimului, intr-acolo mergeau, si in vremea

15

mersului nu se intorceau.  12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mainile lor si aripile lor erau pline de ochi; asemenea si rotile, toate cele patru roti de jur imprejur...  13. Rotilor acestora, dupa cum am auzit eu, li s-a zis: "Galgal" (Vijelie).  14. Fiecare din fiintele acestea avea patru fete: fata intai era fata de heruvim, fata a doua era fata de om, cea de a treia era fata de leu si cea de a patra era fata de vultur.  15. Atunci heruvimii s-au ridicat; ei erau aceleasi fiare pe care le vazusem la raul Chebar.  16. Cand mergeau heruvimii, mergeau si rotile pe langa ei, iar cand heruvimii isi ridicau aripile ca sa se ridice de la pamant, nici rotile nu se desparteau, ci erau impreuna cu ei.  17. Cand aceia stateau, stateau si acestea; iar cand se ridicau aceia, si acestea se ridicau, pentru ca duhul fiarelor era si in ele.  18. Atunci slava Domnului s-a dus de la prag si s-a asezat pe heruvimi.  19. Iar heruvimii, intinzand aripile, s-au ridicat de la pamant inaintea ochilor mei si s-au dus insotiti de roti si s-au oprit la poarta cea dinspre rasarit a templului Domnului, si slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor.  20. Acestia erau aceleasi fiare, pe care le vazusem eu la picioarele Dumnezeului lui Israel, la raul Chebar.  21. Fiecare avea cate patru fete si fiecare avea cate patru aripi, iar sub aripi aveau un fel de maini omenesti.  22. Chipul fetelor si infatisarea lor era ca acelea pe care le vazusem la raul Chebar, ba si ei insisi erau aceiasi. Fiecare mergea in partea inspre care era cu fata. 

Cartea lui Iov

CAPITOLUL 41   Puterea leviatanului.  

l. Poti tu sa prinzi leviatanul cu undita, ori sa-i legi limba cu o sfoara?  2. Vei putea tu sa-i vari in nas o trestie sau sa-i gauresti falca cu carligul?  3. Iti va face el multe rugaminti si iti va spune el lucruri dragalase?  4. Ori va face cu tine legamant si-l vei lua la tine rob pe toata viata?  5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasare, sau il vei lega tu ca sa-ti inveselesti fetele?  6. Pescarii intovarasiti vor putea sa-l scoata de vanzare si negustorii sa-l vanda cu bucata?  7. Vei putea tu sa-i gauresti pielea cu sageti si capul cu carligul pescaresc?  8. Ridica-ti numai mana impotriva lui si vei pomeni de o asemenea lupta si nu o vei mai incepe niciodata! 

16

9. Iata, este o desertaciune sa mai nadajduiesti in izbanda; numai infatisarea lui si te da la pamant.  10. Cine este atat de nechibzuit incat sa-l intarate? Cine va indrazni sa dea piept cu Mine?  11. Cine M-a indatorat cu ceva, ca sa fiu acum dator sa-i dau inapoi? Tot ce se afla sub ceruri este al Meu.  12. Cat despre leviatan, voi vorbi despre madularele lui si despre taria lui si despre frumoasa lui intocmire.  13. Cine a ridicat pulpana din fata a vesmantului lui si cine poate patrunde in captuseala armurei lui?  14. Cine a deschis vreodata portile gurii lui? Zimtii lui sunt ingrozitori!  15. Spinarea lui este ca un sirag de scuturi, pe care le-ai fi intarit si pecetluit puternic.  16. Ele sunt stranse unul intr-altul atat de tare, ca nici vantul nu patrunde printre ele.  17. Fiecare e lipit de cel de langa el si se tin asa si nu se mai despart.  18. Din stranutul lui scapara lumina si ochii lui sunt rosii ca pleoapele zorilor.  19. Din gura lui ies parca niste torte aprinse si izbucnesc valuri de scantei.  20. Din narile lui iese fum, ca dintr-o caldare pusa la foc si care fierbe.  21. Rasuflarea lui este de carbuni aprinsi si din gura lui tasnesc flacari.  22. Puterea lui e adunata in grumazul lui si inaintea lui tasneste groaza.  23. Carnea lui e indesata; oricat ai apasa in ea nu se lasa.  24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra rasnitei, cea de dedesubt.  25. De maretia lui se tem si valurile; valurile marii se dau inapoi din fata lui.  26. Sa-l atingi cu sabia nu folosesti nimic; nici cu lancea, nici cu sageata, nici cu toporul.  27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.  28. Sageata nu-l pune pe fuga si pietrele din prastie cad pe el ca niste pleava.  29. O sageata pentru el este un pai in vant si isi bate joc de vajaitul unei lanci ce zboara.  30. Sub pantecele lui sunt niste solzi ascutiti; cand da prin noroi, pare ca da cu grapa.  31. Cand se afunda, apa fierbe ca intr-o caldare; el preface marea intr-un cazan de fiert mirodenii.  32. El lasa in urma o dara luminoasa si adancul pare un cap cu plete albe.  33. Pe pamant el nu-si afla perechea si e facut sa nu cunoasca frica.  34. El se uita de sus la toti cati sunt puternici si este imparat peste toate fiarele salbatice". 

Facerea

CAPITOLUL 5  Neamurile patriarhilor de la Adam pana la Noe. 

21. Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem.  22. Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.  23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani.  24. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu. 

17

CAPITOLUL 6  Vestirea potopului. Facerea corabiei. 

l. Iar dupa ce au inceput a se inmulti oamenii pe pamant si li s-au nascut fiice,  2. Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii, care pe cine a voit.  3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai fie o suta douazeci de ani!  4. In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime.  5. Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele,  6. I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. 

Pildele lui Solomon

CAPITOLUL 8  Despre adevarata intelepciune. 

l. Oare intelepciunea nu striga ea si priceperea nu-si ridica glasul sau?  2. Pe varfurile cele mai inalte, pe cale, la raspantiile drumurilor sta,  3. Pe langa porti, in imprejurimile cetatii, la intrarea portilor, striga tare:  4. "Catre voi, oamenilor, se indreapta strigatul meu si glasul meu catre voi, fii ai oamenilor.  5. Voi, cei simpli, invatati cumintenia si voi, cei nebuni, inteleptiti-va!  6. Ascultati, caci voi spune lucruri marete si buzele mele se deschid pentru a inalta ceea ce este drept;  7. Caci gura mea graieste adevarul si buzele mele se dezgusta de faradelege.  8. Toate graiurile gurii mele sunt intru dreptate, in ele nu este nimic sucit si fara rost; 

9. Toate sunt lamurite pentru cel priceput si drepte pentru cei ce au aflat stiinta.  10. Luati invatatura mea mai degraba decat argintul si stiinta mai mult decat aurul cel mai curat,  11. Caci intelepciunea este mai buna decat pietrele pretioase si nici lucrurile cele mai

18

pretioase nu au valoarea ei.  12. Eu, intelepciunea, locuiesc impreuna cu prevederea si stapanesc stiinta si buna-chibzuiala.  13. Frica de Dumnezeu este urgisirea raului. Mandria si obraznicia, calea rautatii si gura cea apriga le urasc eu.  14. Al meu este sfatul si buna-chibzuiala, eu sunt priceperea, a mea este puterea.  15. Prin mine imparatesc imparatii si principii randuiesc dreptatea.  16. Prin mine carmuiesc dregatorii si mai-marii sunt judecatorii pamantului.  17. Eu iubesc pe cei ce ma iubesc si cei ce ma cauta ma gasesc.  18. Cu mine este bogatia si marirea, averea vrednica de cinste si dreptatea.  19. Rodul meu e mai bun decat aurul si decat aurul cel mai curat, si ceea ce vine de la mine este mai de pret decat argintul lamurit.  20. Merg pe calea dreptatii, in mijlocul cailor judecatii drepte,  21. Ca sa dau celor ce ma iubesc bogatii si sa le umplu camarile lor.  22. Domnul m-a zidit la inceputul lucrarilor Lui; inainte de lucrarile Lui cele mai de demult.  23. Eu am fost din veac intemeiata de la inceput, inainte de a se fi facut pamantul.  24. Nu era adancul atunci cand am fost nascuta, nici chiar izvoare incarcate cu apa.  25. Inainte de a fi fost intemeiati muntii si inaintea vailor eu am luat fiinta.  26. Cand inca nu era facut pamantul, nici campiile, nici cel dintai fir de praf din lume, 

27. Cand El a intemeiat cerurile eu eram acolo; cand El a tras bolta cerului peste fata adancului,  28. Cand a intarit norii sus si izvoarele adancului curgeau din belsug,  29. Cand El a pus hotar marii, ca apele sa nu mai treaca peste tarmuri si cand El a asezat temeliile pamantului,  30. Atunci eu eram ca un copil mic alaturi de El, veselindu-ma in fiecare zi si desfatandu-ma fara incetare in fata Lui;  31. Dezmierdandu-ma pe rotundul pamantului Lui si gasindu-mi placerea printre fiii oamenilor.  32. Si acum, fiilor, ascultati-ma! Fericiti sunt cei ce pazesc caile mele!  33. Ascultati invatatura, ca sa ajungeti intelepti, si nu o lepadati.  34. Fericit este omul care asculta de mine si vegheaza in fiecare zi la portile mele si cel ce strajuieste langa pragul casei mele!  35. Cel ce ma afla, a aflat viata si dobandeste har de la Domnul;  36. Iar cel ce pacatuieste impotriva mea isi pagubeste viata lui. Toti cei ce ma urasc pe mine iubesc moartea". 

CAPITOLUL 9  Chemarea prieteneasca a intelepciunii. 

1. Intelepciunea si-a zidit casa rezemata pe sapte stalpi,  2. A injunghiat vite pentru ospat, a pregatit vinul cu mirodenii si a intins masa sa.  3. Ea a trimis slujnicele sale sa strige pe varfurile dealurilor cetatii:  4. "Cine este neintelept sa intre  la mine!" Si celor lipsiti de buna-chibzuiala le zice:  5. "Veniti si mancati din painea mea si beti din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii.  6. Parasiti neintelepciunea ca sa ramaneti cu viata si umblati pe calea cea dreapta a priceperii!"  7. Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, si cel ce dojeneste pe cel fara de lege isi atrage ocara.  8. Nu certa pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, si el te va iubi.  9. Da sfat celui intelept, si el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, si el isi va spori stiinta lui. 

19

10. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfant.  11. Caci prin Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata.  12. Daca tu esti intelept, esti intelept pentru tine, si daca esti batjocoritor, singur vei purta ponosul.  13. Nebunia este o femeie galagioasa, proasta si care nu stie nimic.  14. Ea sta la usa casei sale, pe un scaun inalt si striga,  15. Ca sa pofteasca pe cei ce trec pe drum si pe cei ce merg pe calea lor fara sa se abata:  16. "Cine este neintelept sa intre la mine!" Si celui lipsit de buna-chibzuiala ii zice:  17. "Apa furata e mai placuta si painea mancata pe furis are gust mai bun".  18. Si omul nu stie ca acolo sunt numai umbre, iar cei pe care ii pofteste nebunia se afla de mult in adancurile seolului (locuinta mortilor). 

Cartea înţelepciunii lui Solomon

CAPITOLUL 6  Indemn catre conducatorii lumii sa caute si sa urmeze intelepciunea si dreptatea. 

l. Ascultati deci, regilor, si intelegeti, luati invatatura, voi, care judecati marginile pamantului.  2. Bagati in urechi, voi cei ce stapaniti peste multimi si care va mandriti cu multimea popoarelor voastre".  3. Pricepeti ca stapanirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preainalt, Care va cerceta faptele voastre si va pune la incercare gandurile voastre.  4. Fiindca, desi dregatori ai imparatiei Lui, n-ati judecat drept, nici legea n-ati pazit-o, nici n-ati umblat dupa sfatul lui Dumnezeu.  5. Groaznic si fara de veste El va sta asupra voastra, caci pentru cei mari judecata va fi cumplita.  6. Celor mici, Domnul le va arata iertare si mila, insa cei puternici vor fi pedepsiti cu strasnicie.  7. Stapanul tuturor nu Se va rusina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo marire, caci si pe cel mic si pe cel mare El i-a facut si pronia Lui e la fel pentru toti.  8. Insa cei puternici vor avea parte de o incercare mai grea.  9. Deci catre voi, regilor, indrept cuvintele mele ca sa invatati intelepciune si sa nu cadeti.  10. Pentru ca cei ce au pazit cu sfintenie pravila sfanta se vor sfinti si cei ce vor invata-o vor sti ce sa raspunda.  11. Iubiti deci cuvintele mele si le doriti si va veti invata din ele.  12. Intelepciunea este luminata si neinserata si cei care o iubesc o vad usor si cei care o cauta o gasesc.  13. Ea iese in cale celor care o doresc si li se arata ea, intai.  14. Cel care se scoala pentru ea dis-de-dimineata nu se va osteni, caci o va afla sezand la poarta lui.  15. Cel care isi bate capul cu intelepciunea indeplineste desavarsirea mintii si cel care isi pierde somnul pentru ea va fi in curand fara de grija.  16. Ea umbla in toate partile cautand pe cei vrednici de ea si se arata prietenoasa in drumurile lor si ii intampina in tot ce pun la cale.  17. Inceputul ei este pofta cea adevarata de invatatura.  18. Iar pofta de invatatura are in sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar pazirea legilor ei este adeverirea nemuririi.  19. Si nemurirea ne face sa fim aproape de Dumnezeu.  20. Drept aceea, pofta intelepciunii duce la imparatia cea vesnica.  21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, daca tineti la tronurile si la sceptrele voastre,

20

cinstiti intelepciunea, ca in veac sa domniti.  22. Iar ce este intelepciunea si cum s-a facut, sunt gata sa va spun fara sa ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la inceputul fapturii si voi da la lumina cunostinta ei si nu voi trece pe alaturi de adevar.  23. Nu voi merge pe acelasi drum cu pizma care roade, caci ea n-are nici o partasie cu intelepciunea.  24. Multimea inteleptilor este mantuirea lumii si un rege cuminte inseamna bunastarea poporului.  25. Drept aceea, luati invatatura din cuvintele mele si folosul va fi al vostru. 

CAPITOLUL 7  Intelepciunea si foloasele ei. Minunata inaltare a omului prin ea. 

1. Sunt si eu om muritor asemenea tuturor si coborand din neamul celui dintai om zidit din pamant.  2. Si am fost infiripat, cu trupul, in pantecele mamei mele, inchegandu-ma din sange, vreme de zece luni, din samanta barbateasca si in ceasul somnului odihnitor.  3. Si dupa ce m-am nascut, am respirat aerul obstesc si pe pamantul obstestii patimiri am cazut si eu, si glasul meu dintai, la fel ca la toata lumea, a fost plansul meu.  4. Am fost infasat in scutece si am dat parintilor grija si bataie de cap.  5. Si nici un rege n-a inceput altfel, cand s-a nascut.  6. Ca toti intra in viata in acelasi fel si ies iarasi la fel.  7. Pentru aceea m-am rugat si mi s-a dat intelepciune, am chemat, si duhul cuminteniei a coborat in mine.  8. Am tinut la ea mai mult decat la sceptre si decat la tronuri si am socotit bogatiile desarte fata de ea.  9. N-am pus alaturi cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindca tot aurul din lume pe langa ea nu e decat nisip, iar argintul, inaintea ei, mi se pare noroi.  10. Am pretuit intelepciunea mai mult decat sanatatea si frumusetea; am pus-o chiar inaintea luminii, fiindca stralucirea ei nu se stinge niciodata.  11. Impreuna cu ea mi-au venit toate bunatatile, caci in mainile ei sunt bogatii nenumarate.  12. Si m-am bucurat de toate acestea, caci intelepciunea le aduce cu sine. Totusi eu nu stiam ca ea este nascatoarea lor.  13. Am invatat-o fara viclenie, o impartasesc fara parere de rau si nu ascund comorile ei.  14. Ea este pentru oameni comoara nesfarsita; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de invatatura.  15. Iar mie sa-mi daruiasca Dumnezeu sa graiesc precum gandesc si sa cuget in chip vrednic despre darurile Sale, caci El este povatuitorul intelepciunii si indreptatorul inteleptilor.  16. Ca in mana Lui suntem si noi si cuvintele noastre si toata intelepciunea si stiinta lucrurilor.  17. El mi-a dat cunostinta cea adevarata despre cele ce sunt, ca sa stiu intocmirea lumii si lucrarea stihiilor.  18. Inceputul si sfarsitul si mijlocul vremurilor, intoarcerile anotimpurilor si prefacerile vazduhului,  19. Cursurile anilor si randuiala stelelor,  20. Firea dobitoacelor si apucaturile fiarelor, puterea duhurilor si gandurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor si insusirile radacinilor.  21. Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut, fiindca intelepciunea, lucratoarea tuturor, mi-a dat invatatura.  22. Intr-adevar, in ea se afla un duh de intelegere, sfant, fara pereche, cu multe laturi, nepamantesc, ager, patrunzator, neintinat, preaintelept, fara de patima, iubitor

21

de bine, ascutit, neoprit, binefacator,  23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor si razbatand prin toate duhurile istete, curate si oricat de subtiri.  24. Pentru ca intelepciunea este mai sprintena decat orice miscare, ea patrunde si isi face loc pretutindeni prin curatia ei.  25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revarsare a slavei Celui Atotputernic, astfel ca nimic nu poate s-o manjeasca.  26. Ea este stralucirea luminii celei vesnice si oglinda fara pata a lucrarii lui Dumnezeu si chipul bunatatii Sale.  27. Fiindca este una, toate le poate, si ramanand una cu sine insasi, ea toate le innoieste, si raspandindu-se, prin veacuri, in sufletele sfinte, ea intocmeste din ele prieteni ai lui Dumnezeu si prooroci.  28. Cu adevarat Dumnezeu nimic nu iubeste, fara numai pe cel ce petrece intru intelepciune.  29. Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece.  30. Fiindca dupa lumina urmeaza noaptea, pe cand intelepciunea ramane nebiruita in fata rautatii. 

CAPITOLUL 8  Trebuinta intelepciunii si cererea ei de la Dumnezeu. 

l. Intelepciunea ajunge cu tarie de la o margine la alta a lumii si toate le intocmeste preaplacut.  2. Mi-a fost draga si am cercetat-o din tineretile mele si am cautat sa mi-o petesc mireasa si am iubit mult frumusetea ei.  3. Neamul ei cel bun si-l preamareste prin petrecerea laolalta cu Dumnezeu, si Stapanul a toate o are in mare iubire,  4. Fiindca ea duce pe oameni la stiinta lui Dumnezeu si ea alege lucrurile Lui.  5. Si de este bogatia castig poftit in viata, ce este mai bogat decat intelepciunea, care toate le lucreaza?  6. Daca cumintenia sta in fruntea treburilor, cine este mai bun mester decat intelepciunea in toate cate sunt?  7. Si de iubeste cineva dreptatea, ostenelile intelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne invata infranarea si chibzuinta, dreptatea si barbatia, tot ce este mai de folos in viata oamenilor;  8. Si de pofteste cineva sa aiba stiinta intinsa, intelepciunea stie cele trecute si intrezareste cele viitoare, ea stie intorsaturile cuvintelor si dezlegarile intrebarilor; ea cunoaste de mai inainte semnele si minunile si intamplarile vremurilor si ale sutelor de ani.  9. Drept aceea am hotarat sa mi-o prind tovarasa in viata,  fiindca stiu ca ma va sfatui cele bune si-mi va fi mangaiere in griji si in necazuri.  10. Si voi avea, prin ea, marire in adunari; si desi sunt tanar, voi avea cinste in fata celor batrani.  11. Ma vor gasi patrunzator la judecati, si voi aparea uimitor in fata celor puternici.  12. Cand voi tacea, vor astepta sa incep sa vorbesc; cand voi vorbi, vor fi toti cu luare aminte, si cand voi rosti o lunga cuvantare, vor pune toti mana la gura.  13. Prin intelepciune voi avea nemurire si voi lasa celor de dupa mine o pomenire vesnica.  14. Voi carmui popoare, si semintii straine se vor supune stapanirii mele.  15. Tirani temuti, cand vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; ma voi arata bun multimilor si viteaz in razboi.  16. Si inapoindu-ma in casa mea, cu intelepciune ma voi odihni, caci petrecerea cu ea n-are amaraciune si vietuirea cu ea n-are durere, ci veselie si bucurie.  17. Am chibzuit aceste ganduri in cugetul meu si le-am tot purtat in inima mea si am

22

inteles ca nemurirea este rodul legaturii cu intelepciunea.  18. Si am mai inteles ca in prietenia cu ea sunt sfinte bucurii si in faptele mainilor sale sunt bogatii nesfarsite si stand in preajma ei ai castig de minte dreapta si castig de slava ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni si m-am straduit fel si chip sa am intelepciune.  19. Am fost copil bun si am avut parte de un suflet fara rautate.  20. Sau mai vartos, asa bun cum eram, am venit intr-un trup nespurcat.  21. Ci cunoscand ca nu voi putea altfel sa am intelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate ca si aceasta era intelepciune, sa stiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului si m-am smerit inaintea Lui si am zis din toata inima mea: 

CAPITOLUL 9  Rugaciunea lui Solomon catre Dumnezeu pentru dobandirea intelepciunii, care este de folos tuturor oamenilor. 

l. "Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel care ai facut toate cu cuvantul Tau,  2. Si cu intelepciunea Ta ai randuit pe om ca sa stapaneasca peste zidirile cele facute de Tine,  3. Si sa carmuiasca lumea cu cuviinta si cu dreptate si cu suflet drept sa faca judecata,  4. Da-mi mie intelepciunea care sta aproape de scaunul Tau si nu ma lepada dintre slujitorii Tai.  5. Caci robul Tau sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viata scurta si putin destoinic sa inteleg judecata si legile.  6. Caci, chiar cand ar fi cineva desavarsit intre fiii oamenilor, de-i va lipsi intelepciunea cea de la Tine, ca nimica toata se va socoti.  7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca sa stapanesc poporul Tau si sa judec pe fiii si pe fiicele Tale.  8. Tu mi-ai poruncit sa zidesc templul in muntele Tau cel sfant si un jertfelnic in cetatea in care locuiesti, dupa chipul cortului celui sfant, pe care l-ai pregatit dintru inceput.  9. Cu Tine este intelepciunea care stie faptele Tale si care era de fata cand ai facut lumea si care stie ce este placut inaintea ochilor Tai si ce este drept, potrivit poruncilor Tale.  10. Trimite aceasta intelepciune, din sfintele Tale ceruri, de langa tronul slavei Tale, ca sa ma ajute in ostenelile mele si ca sa cunosc ce este bineplacut inaintea Ta,  11. Fiindca intelepciunea toate le stie si le intelege si ma va povatui intelepteste in lucrarile mele si prin slava sa ma va pazi.  12. Si astfel, faptele mele Iti vor fi placute si voi judeca poporul Tau cu dreptate si voi fi vrednic de tronul tatalui meu.  13. Cu adevarat, ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda vointa lui Dumnezeu?  14. Gandurile muritorilor sunt sovaielnice si cugetarile noastre sunt cu greseala.  15. Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cea plina de grija.  16. Cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt chiar in mana noastra; atunci, cine a putut sa patrunda cele ce sunt in ceruri?  17. Cine a cunoscut vointa Ta, daca Tu nu i-ai dat intelepciune si daca nu i-ai trimis de sus Duhul Tau cel Sfant?  18. Astfel, s-au facut drepte cararile celor de pe pamant si oamenii au invatat ceea ce este placut inaintea Ta, si prin intelepciune au cunoscut mantuirea". 

23

CAPITOLUL 10  Intelepciunea a carmuit omenirea de la inceputul ei. 

l. Intelepciunea a pazit pe primul om zidit de Dumnezeu ca sa fie parintele neamului omenesc, atunci cand a fost zidit intaiul.  2. Ea l-a scos din pacatul lui si i-a dat putere sa stapaneasca toata faptura.  3. Fiindca s-a departat de ea, maniindu-se, cel nedrept a pierit in nebunia sa ucigasa de frate.  4. Iar cand pamantul a fost acoperit de ape, intelepciunea l-a mantuit si pe cel drept l-a purtat in slaba arca de lemn.  5. Cand popoarele si-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, intelepciunea a stiut pe cel drept si l-a pastrat fara vina in fata lui Dumnezeu si l-a pazit nebiruit, cand a fost sa-l doboare mila de copilul sau.  6. Tot ea a mantuit pe cel drept din prapadul celor rai si el a fugit departe de focul coborat peste cele cinci cetati.  7. Si ca dovada, aratand nelegiuirea lor, acest tinut pustiit fumega si azi, pomii dau roada in afara de vreme si un stalp de sare se inalta acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.  8. Nu le-a pasat de intelepciune si de aceea n-au stiut ce este binele si au lasat celor care sunt in viata amintirea nebuniei lor, asa incat ticalosiile lor sa nu fie inghitite de uitare,  9. Dar intelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credinciosi.  10. Iarasi intelepciunea a purtat pe cai drepte pe dreptul care fugea de mania fratelui sau, aratandu-i imparatia lui Dumnezeu si dandu-i invatatura despre lucrurile sfinte; ea l-a imbogatit cand el muncea din greu si spor i-a dat in stradaniile lui.  11. Intelepciunea l-a sprijinit cand a fost sa-l jecmaneasca stapanii hrapareti si l-a ajutat sa dobandeasca mari averi.  12. Ea l-a ferit de dusmani; ea l-a ocrotit de cei care ii intindeau curse; ea l-a facut biruitor intr-o lupta crancena, ca sa-l invete ca mai tare decat toate este cucernicia.  13. Intelepciunea n-a parasit pe dreptul cel vandut, ci l-a ferit de pacat.  14. Ea s-a coborat cu el in groapa si in lanturile lui nu l-a parasit, pana ce i-a dat sceptrul domniei si puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciuna pe parasii lui si i-a dat o vesnica marire.  15. Intelepciunea a izbavit pe poporul cel cuvios si semintia cea nevinovata de neamurile care o impilau.  16. Ea a patruns in sufletul robului lui Dumnezeu si cu semne si cu minuni ea a tinut piept unor regi temuti.  17. Celor cuviosi datu-le-a plata ostenelilor lor si i-a calauzit pe o cale preaminunata si ziua le-a fost acoperamant si noaptea lumina de stele;  18. I-a trecut prin Marea Rosie si i-a purtat prin ape mari.  19. A acoperit cu ape pe dusmani, apoi din adancurile marii i-a aruncat afara.  20. Pentru aceea, dreptii au jefuit pe cei necredinciosi si au slavit cantand numele Tau cel sfant, Stapane, si toti laolalta au laudat mana Ta care lupta pentru ei.  21. Caci intelepciunea a deschis gura celor muti si limba pruncilor a facut-o bine graitoare. 

CAPITOLUL 11  Intelepciunea povatuitoare poporului ales. Dumnezeu pedepseste pe vrajmasii lui si asteapta indreptarea pacatosilor. 

1. Facut-a sa sporeasca lucrarile lor prin mana sfantului prooroc,  2. Si-au facut cale prin pustiul cel nelocuit, si-au intins corturile lor in locuri neumblate.  3. Au stat darji impotriva dusmanilor lor si au respins pe potrivnicii lor.  4. Au indurat setea si au chemat numele Tau si apa li s-a dat dintr-o stanca aspra si

24

din piatra si-au astamparat astfel setea.  5. Ceea ce fusese pedeapsa pentru vrajmasi s-a facut pentru ei, in nevoia lor, binecuvantare.  6. Si pe cand apa marelui fluviu se prefacuse in. sange necurat,  7. Spre pedeapsa ca Faraon poruncise sa ucida pe copii, Tu ai dat celor ce-si pierdusera nadejdea apa din belsug;  8. Si astfel le-ai aratat prin setea de care suferisera, cu ce pedeapsa pedepsesti pe potrivnicii lor.  9. Si din aceasta certare, cu toate ca fusesera certati cu crutare, ei au stiut cum sunt chinuiti nelegiuitii, judecati sub manie.  10. Cercatu-i-ai pe unii ca un parinte care dojeneste, iar pe ceilalti i-ai pedepsit ca un imparat aspru care osandeste.  11. Si cei care erau de fata si cei de departe se chinuiau deopotriva.  12. O indoita durere i-a cuprins si suspinau, aducandu-si aminte de lucrurile trecute.  13. Caci dandu-si seama ca pedepsele lor au fost spre binele celor scapati, au cunoscut puterea lui Dumnezeu,  14. Acela pe Care mai inainte L-au lepadat si L-au avut de batjocura, mai pe urma s-au minunat in fata Lui, dupa ce au suferit o sete cu totul altfel decat cei drepti.  15. Pentru gandurile cele neintelegatoare ale destrabalarii lor, care ii rataceau si-i aduceau sa cinsteasca animalele cele necuvantatoare si fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stapane, spre pedeapsa, multime de animale fara minte,  16. Ca sa invete ca prin ceea ce pacatuieste cineva, prin aceea se si pedepseste.  17. Nu era cu anevoie mainii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, sa trimita asupra lor multime de ursi si lei fiorosi,  18. Sau de fiare nou-create, necunoscute si pline de turbare, sufland aburi arzatori, scotand pe nas fum puturos, sau risipind din ochi infricosatoare fulgere.  19. Si aceste fiare puteau sa-i omoare nu numai cu muscatura, dar sa-i ingrozeasca si chiar sa-i ucida cu vederea lor.  20. Si fara de acestea, puteau sa piara numai la o suflare, urmariti de dreptatea razbunatoare si vanturati de vantul puterii Tale; ci toate le-ai randuit cu masura, cu numar si cu cumpana.  21. Caci Tu pururea ai putere nemarginita si tariei bratului Tau cine va sta impotriva? 

22. Lumea toata, inaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpana sa se plece si ca picatura de roua cea de dimineata, ce se coboara pe pamant.  23. Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se pocaiasca.  24. Pentru ca iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai facut, ca daca ai fi urat un lucru, nu l-ai fi plasmuit.  25. Si cum ar fi ramas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dainui, daca n-ar fi fost chemat de Tine la fiinta?  26. Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete. 

Facerea

CAPITOLUL 1  Facerea lumii. 

25

1. La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul.  2. Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

Evanghelia după Sf. Ioan

CAPITOLUL  1  Dumnezeu-Cuvantul S-a facut trup. Marturia lui Ioan Botezatorul despre Mielul lui Dumnezeu. Cei dintai ucenici ai lui Iisus. 

1. La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.  2. Acesta era intru inceput la Dumnezeu.  3. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.  4. Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.  5. Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.  6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.  7. Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin el.  8. Nu era el Lumina ci ca sa marturiseasca despre Lumina.  9. Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.  10. In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.  11. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit.  12. Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu,  13. Care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut.  14. Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar.  15. Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.  16. Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har.  17. Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.  18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. 

26