Apariţia şi evoluţia băncilorsi a sistemului bancar in România

2010

CUPRINS:

Principalele etape ale evoluţiei sistemului bancar românesc – pag.3

Evoluţia Băncii Comerciale Carpatica in perioada 2007-2008 -pag.9

- 1. Introducere – pag.9

- 2. Evoluţia macroeconomică şi a sistemului financiar-bancar în 2008, comparativ cu 2007– pag.10

- 3. Situaţia patrimonială a băncii – pag.11

- 4. Managementul riscului – pag.14

Bibliografie – pag.18

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste plăci datau din perioada Daciei Traiane şi conţineau detalii

2

referitoare la contractul privind înfiinţarea unei instituţii bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar şi percepeau dobânzi.

În sensul modern al termenului, începuturile activităţii cu caracter bancar au fost precedate de prezenţa zarafilor, care aveau ca şi ocupaţie principală cumpărarea şi vânzarea de monede în scopul obţinerii unor câştiguri, activitate foarte asemănătoare cu operaţiunile de schimb valutar în numerar din prezent.

Ulterior, ca urmare a dezvoltării relaţiilor de tip capitalist care au presupus dezvoltarea unei noi forme de finanţare de tipul creditului, zarafii au devenit cămătari, realizând pe lângă operaţiunile de speculaţii monetare şi operaţiuni de creditare. Însă aceştia practicau dobânzi foarte ridicate pentru creditele acordate, cu valori situate între 12-24% (în ciuda plafoanelor împuse de autorităţile publice de 10%), contribuind la creşterea discrepanţelor dintre clasele sociale şi conducând astfel pe de o parte la apariţia unor tensiuni sociale, iar pe de altă parte la concentrarea capitalurilor şi creşterea investiţiilor în activităţi comerciale şi industriale, ceea ce implica necesitatea de resurse financiare semnificative. În concluzie, era imperativ necesară apariţia şi dezvoltarea unui sistem financiar bancar care să reprezinte interesele populaţiei şi să soluţioneze dificultăţile finaciare existente.

Prima bancă înfiinţată în Principatele Române a fost Banca Naţională a Moldovei (1857), cu sediul la Iaşi, care însă, datorită unei politici greşite în ceea ce priveşte plasamentele, a dat faliment în mai puţin de un an.

Ulterior în 1864, se înfiinţează la Bucureşti Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, în 1871, institutul de Credit şi Economie Albina în Transilvania, iar în 1873, Creditul Funciar Rural tot la Bucureşti. Cu toate acestea era totuşi nevoie de o bancă de tip nou, „de scont şi circulaţiune”.

În urma unor repetate încercări şi proiecte, prin Legea din 17 aprilie 1880 se stabilesc normele de organizare a Băncii Naţionale a României, care urma să-şi înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Prin înfiinţarea sa şi prin măsurile şi reglementăriele adoptate ulterior, Banca Naţională a României a contribuit la depăşirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat economia ţării în perioada respectivă.

Până în 1947, anul în care România a trecut la economia planificată centralizată, sistemul bancar românesc a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă, băncile funcţionând conform uzanţelor şi standardelor internaţionale în materie şi beneficiind de un personal cu o înaltă calificare profesională.

După 1947, activitatea bancară a cunoscut un puternic recul, băncile oferind un număr limitat de servicii şi produse financiare, iar sistemul bancar fiind organizat după modelului sovietic de monobancă. În centrul sistemului elaborat de statul român pentru a implementa planul central şi a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie s-a aflat Banca Naţională a României (BNR), care exercita atât funcţii de bancă de emisiune, cât şi unele funcţii de bancă comercială. Alături de BNR, sistemul cuprindea şi patru bănci specializate în finanţarea unui sector specific de activitate economică. Astfel, Banca Română de Comerţ Exterior (redenumită Bancorex) era specializată în finanţarea întreprinderilor de comerţ exterior şi deţinea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale

3

ţării. Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (în prezent Raiffeisen Bank) finanţa întreprinderile agricole şi agroindustriale, în timp ce Banca de Investiţii (în prezent Banca Româna pentru Dezvoltare Grup Societe Generale) acorda credite pe termen lung şi era responsabilă de finanţarea investiţiilor. Casa de Economii şi Consemnaţiuni (actuala CEC BANK) deţinea monopolul în mobilizarea economiilor populaţiei şi aloca o parte din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcţia de locuinţe.

După anul 1989, România a fost martoră a mai multor schimbări structurale, iar trecerea la economia de piaţă a determinat şi modificarea radicală a organizării şi funcţionării sistemului bancar care a evoluat o dată cu dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice.

Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990 când autorităţile publice de la putere au propus elaborarea unei noi legislaţii bancare care să favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: Banca Naţională a României şi băncile comerciale1. În noile condiţii, Banca Naţională a României a fost reorganizată, asumându-şi responsabilitatea de a conduce politica monetară şi de a exercita funcţiile specifice unei bănci centrale. Activităţile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înfiinţate: Banca Comercială Română (BCR), care la data înfiinţării îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe baza protocolului încheiat, prelua un activ şi un pasiv în valoare de 273 de miliarde de lei. De asemenea, în cadrul acestui proces de transformare a sistemului bancar românesc, băncile specializate au fost convertite în bănci comerciale universale şi totodată au fost înfiinţate bănci cu capital privat autohton şi străin, precum şi sucursale ale unor bănci străine.

Astfel, în perioada 1991-1996 s-a înfăptuit prima etapă a reformei bancare concretizate prin: aprobarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi a Legii nr.34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, care a asigurat structurarea sistemului bancar pe două trepte, având la nivelul superior Banca Centrală, fără funcţii comerciale, care avea funcţiile de: emisiune monetară, administrarea rezervelor valutare ale ţării, asigurarea stabilităţii monetare, urmărirea executării balanţei de plăţi externe, supravegherea activităţilor bancare şi pe următorul nivel băncile comerciale, constituite în societăţi pe acţiuni în baza legislaţiei societăţilor comerciale, cu respectarea prevederilor şi rigorilor specificităţii activităţii bancare.

1 Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară., Monitorul Oficial a României nr. 70-04, 1991

Aceste legi au stat la baza creării unui nou sistem bancar orientat spre piaţă, corespunzător standardelor internaţionale, care a contribuit la dezvoltarea durabilă a economiei româneşti. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat şi a permis intrarea liberă pe piaţa bancară autohtonă a instituţiilor financiare străine, ceea

4

ce a condus pe de o parte la acoperirea într-o proporţie mai mare a nevoilor de capital, iar pe de altă parte la creşterea concurenţei cu efecte benefice pentru clienţi, şi pentru economie în ansamblu.

Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o gama largă de operaţiuni bancare pe întreg teritoriul ţării în condiţiile respectării normelor prudenţiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară.

Astfel, comparativ cu vechiul sistem bancar, noul sistem era capabil sa ofere o gamă vastă de produse şi servicii bancare, de un nivel calitativ superior, care să reuşească să satisfacă exigenţele mereu crescânde ale clienţilor.

Momentele înfiinţării celor mai importante bănci comerciale din cadrul sistemului bancar românesc sunt prezentate, cu generalităţile şi specificităţile lor, în continuare.

Banca Comercială Română – Erste – a fost înfiinţată potrivit Hotărârii

Guvernului nr. 1011/1990, prin preluarea de la Banca Naţională a României a operaţiunilor specifice unei bănci comerciale. Înmatriculată în România din 1 decembrie 1990 ca societate pe acţiuni, B.C.R. S.A. este autorizată de Banca Naţională a României să desfăşoare activităţi în domeniul bancar. La data înfiinţării, banca îşi începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe bază de protocol, prelua activ şi pasiv de 273 de miliarde de lei. Activele băncii erau aproape în totalitate materializate în credite bancare care însumau 269 miliarde de lei.

Banca Română pentru Dezvoltare – GSG – se înfiinţează la 1 decembrie 1990

ca societate pe acţiuni, prin preluarea activului şi pasivului de la Banca de Investiţii care se desfiinţează în acea perioadă . Înfiinţarea Băncii Române pentru Dezvoltare are loc conform Hotărârii de Guvern nr.1178 din 2 noiembrie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr.132 din 26 noiembrie 1990. Astfel, BRD se constituie ca bancă comercială de dezvoltare - societate pe acţiuni, organizată în conformitate cu legile în vigoare în România şi funcţionează ca persoană juridică, potrivit prevederilor din statut.

Raiffeisen Bank: 1862 – Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818-1888), primar

al mai multor oraşe germane, a întemeiat o uniune de credit în Anhäusen, Germania; 1886 – apare prima uniune bancară Raiffeisen în Mühldorf, Austria; 1927 – a fost fondată RZB – Austria (Raiffeisen Zentralbank Österreich AG), acţionarul principal al reţelei de bănci din Europa Centrală şi de Est, pentru a coordona activităţile şi politicile financiare ale întregului grup bancar Raiffeisen şi este responsabilă cu tranzacţiile şi operaţiunile efectuate în numele grupului la nivel naţional şi internaţional. 1994 – Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB-Austria) deschide o reprezentanţă în România şi devine una din primele bănci străine din sectorul bancar românesc; iunie 1998 – şi-a început activitatea Raiffeisen Bank (România), cea de-a noua bancă a RZB – Austria în Europa Centrală şi de Est.

Banca Comercială „Ion Ţiriac” funcţionează în baza autorizaţiei nr.

427/14.03.1991, emisă de B.N.R. şi a reautorizării la 11.12.1992, în baza articolului 5 din Legea 31/1991. În anul 1990 omul de afaceri Ion Ţiriac, împreună cu partenerii săi au

5

avut iniţiativa înfiinţării primei bănci cu capital privat din România, în dorinţa de a contribui la succesul tranziţiei la economia de piaţă. Banca Ţiriac reprezintă cea mai mare bancă cu capital privat din România, înfiinţată după 1989. Capitalul social iniţial a fost majorat succesiv, atingând în prezent aproximativ 379.075.291,20RON. La 16 iunie 2005, Banca Ţiriac a semnat un contract de fuziune cu Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) la Bucureşti. La finalul lunii august 2005, Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) şi Ion Ţiriac au finalizat tranzacţia care va duce la fuziunea dintre HVB Bank România şi Banca Ţiriac. Fuziunea s-a încheiat la data de 1 septembrie 2006, numele noii entităţi fiind Banca Comercială HVB Ţiriac S.A. Pe parcursul acestui proces, cele două bănci au funcţionat în paralel.

Având active totale de aproximativ 3miliarde EURO, 132 de unităţi, peste

800.000 de clienţi şi o cotă de piaţă de aproape 8%, HVB Bank România şi Banca Ţiriac s-au situat împreună pe locul 4 în sistemul bancar din România.

La momentul actual HVB Ţiriac Bank a trecut cu bine printr-un proces de fuziune

cu Unicredit Bank. Fuziunea prin absorbţie a fost definitivată în luna martie 2007. BancPost a fost înfiinţată la 26.11.1991, prin Hotărâre de Guvern, ca societate pe

acţiuni cu capital de stat, prin preluarea unei părţi din activele companiei publice „Rom Post Telecom”, fiind autorizată de BNR să funcţioneze ca o bancă de tip universal, comercial şi de economii. BancPost derulează operaţiuni bancare din ianuarie 1992. Activitatea „BancPost” a demarat cu un capital de numai 226 milioane lei, o reţea de 20 de calculatoare, prima sucursală fiind deschisă în Bucureşti. „BancPost” a obţinut profit încă din primul an, înfiinţându-se în scurt timp sucursale în fiecare reşedinţă de judeţ.

Banca Transilvania a fost înfiinţată în 1993 la iniţiativa unor oameni de afaceri

din Cluj, cu capital social de 2 miliarde lei, din care 79% capital român şi 21 % străin, a căror dorinţă era aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj, cu activităţi dedicate distinct clienţilor Corporativi, clienţilor IMM şi clienţilor Retail Banking. Banca a devenit operaţională în 16 februarie 1994, prin deschiderea sucursalei din Cluj-Napoca unde s-au stabilit primele relaţii de corespondenţă bancară şi s-au pus bazele sistemului informatic şi de comunicaţii, având loc conectarea la sistemele REUTERS şi SWIFT.

Banca Comerciala Carpatica a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999. În

urma cu zece ani, la initiativa unor oameni de afaceri şi a reprezentanţilor mai multor societati private româneşti şi străine, pe piaţa bancară din România a luat naştere un nou concept al calităţii. Carpatica este o instituţie financiară cu capital social majoritar romanesc, ale cărei acţiuni sunt listate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. BCC promovează inteligenţa autohtonă, capitalul uman şi financiar, dovedind transparenţa, operativitate şi flexibilitate în rezolvarea problemelor partenerilor săi de afaceri.

Segmentul de piaţă vizat de Banca Comercială Carpatica îl constituie

întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi persoanele fizice, cărora BCC le oferă o gamă largă de produse şi servicii. Banca pune la dispoziţia firmelor împrumuturi provenite atât din surse proprii, cât şi din finanţări externe, ca urmare a semnării unor acorduri de finanţare cu Fondul German Român, Banca Mondială şi Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă. Acordul de parteneriat cu Eximbank aduce clienţilor BCC noi posibilităţi de contractare a serviciilor şi produselor în condiţii avantajoase.

6

Între anii 1997-2000 s-a derulat cea de-a doua etapă a reformei bancare care a constat în:

-îmbunătăţirea şi completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi:

-Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr. 101/1998);

-crearea noului cadru legislativ al funcţionării cooperativelor de credit - OUG nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată şi aprobată prin Legea nr. 200/2002;

-obiectivul fundamental al BNR devine stabilitatea monedei naţionale în vederea asigurării stabilităţii preţurilor;

-instrumentele de intervenţie au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit direcţionat şi introducerea operaţiunilor de piaţă deschisă2.

În general, în această perioadă, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a fost substanţial modernizat şi perfecţionat, prin emiterea de legi şi ordonanţe de urgenţă, pentru obţinerea unui grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene şi cu cele mai bune practici internaţionale.

În perioada 2001-2004 a avut loc a treia etapă a reformei bancare, în care s-a finalizat alinierea cadrului legislativ în domeniul instituţiilor de credit la prevederile directivelor UE şi la principiile de bază ale Comitetului de la Basel privind o supraveghere bancară eficientă. În cadrul acestei perioade s-au rezolvat aspecte referitoare la forma finală a Legii bancare (prin aprobarea Legea nr.485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr.58/1998) şi Legii privind Statutul Băncii Naţionale (prin aprobarea Legii nr. 312 din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004) conform angajamentelor asumate în cadrul capitolelor de negociere cu UE (Cap. 3 şi Cap. 11), privind procesul de transpunere în legislaţia bancară internă a prevederilor comunitare.

2 Sistemul bancar românesc, prezent şi viitor, Banca Naţională a României, 2003, pag. 6

Din anul 2005 şi până în prezent se desfăşoară cea de-a patra etapă a reformei bancare, continuând consolidarea sistemului bancar românesc şi realizându-se progrese importante privind alinierea legislaţiei bancare româneşti la cerinţele legislaţiei europene. De asemenea, tot în acest interval au fost elaborate reglementările referitoare la emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la

7

tranzacţiile cu aceste instrumente (Regulamentul nr.6/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 15.11.2006), limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice (Regulamentul nr.11/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.617 din 22 august 2008), reglementarea instituţiilor de credit (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului aprobată, completată şi modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007, publicate Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2006 şi respectiv nr.480 din 18 iulie 2007). Se constată că, în ultimul timp, sistemul bancar din ţara nostră a înregistrat o dinamică şi o diversificare fără precedent, generată de evoluţia societăţii şi de mediul economic adaptat la cerinţele Uniunii Europene.

Astfel, în România există în prezent un sistem bancar modern şi competitiv, care asigură circulaţia valorilor în economie şi furnizează pe piaţa internă produse şi servicii bancare în conformitate cu tendinţele înregistrate în sectorul bancar european.

EVOLUTIA BANCII COMERCIALE CARPATICA IN PERIOADA 2007-2008

8

1.Introducere

Valori

BCC este o institutie financiara cu vocatie nationala care se impune printr-un spirit european. Clientul reprezinta pentru Banca Comerciala Carpatica partenerul sau egal de afaceri.

Pozitionarea acestuia in centrul atentiei, situarea in permanenta la inaltimea asteptarilor sale, buna comunicare intre banca si clienti, actiunile inteligente sustinute de strategii eficiente de marketing sunt cateva dintre valorile in care BCC crede si pe care le promoveaza.

Sub deviza "Forta si inteligenta capitalului romanesc", Carpatica este decisa sa isi mentina pozitia trainica de banca autohtona care sprijina o dezvoltare economica durabila.

Segment tinta

Segmentul de piata vizat de Banca Comerciala Carpatica il constituie intreprinderile mici si mijlocii, precum si persoanele fizice, carora BCC le ofera o gama larga de produse si servicii. Banca pune la dispozitia firmelor imprumuturi provenite atat din surse proprii, cat si din finantari externe, ca urmare a semnarii unor acorduri de finantare cu Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Eximbank Romania, Fondul German Roman, Banca Mondiala, Fondul International de Dezvoltare Agricola, Black Sea Trade and Development Bank, European Fund for Southeast Europe.

În cursul anului 2008, Banca Comercială Carpatica s-a focalizat pe asigurarea condiţiilor interne pentru a face faţă în bune condiţii provocărilor induse de criza financiară mondială declanşată în vara anului 2007 în SUA şi de recesiunea economică ce a urmat în întreaga lume. Printre măsurile cele mai semnificative luate în anul 2008 se numără:

• centralizarea proceselor de creditare a agenţilor economici şi a populaţiei, concomitent cu o selecţie mult mai atentă a noilor clienţi creditaţi; aceste acţiuni au dus la o diminuare a ritmului de creditare;

• trecerea la analizarea amănunţită a creditelor din portofoliu pentru a stabili acţiuni de îmbunătăţire a calităţii portofoliului şi asigurarea unui volum adecvat de provizioane care să reflecte noile condiţii din mediul economic;

• oprirea extinderii teritoriale cu noi unităţi având în vedere că banca, pe de o parte nu a mai identificat zone cu potenţial, iar pe de altă parte a decis să se concentreze pe îmbunătăţirea gestionării reţelei existente în condiţii de recesiune economică.

9

2. Evolutia macroeconomică şi a sistemului financiar-bancar în 2008, comparativ cu 2007

Principalele repere ale anului 2008 sunt:

-ritmul creşterii economice a crescut de la 6,0% în 2007 la 7,1% în 2008, aflându-se totuşi sub estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză, de 7,9% (creşterea economică a fost susţinută în mod semnificativ de agricultură, silvicultură şi piscicultură, precum şi de cel al construcţiilor);

-creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 33,7% faţă de 31.12.2007, pe seama majorării cu 23,6% a componentei în lei şi cu 42,2% a componentei în valută, exprimată în lei; creditul neguvernamental şi-a temperat semnificativ creşterea în 2008, după ce la sfârşitul anului 2007, avansul anual a fost de 60,4%, pe fondul unei majorări a creditării în valută de aproape 150%;

-deficitul comercial în anul 2008 a fost în creştere cu 13,6% faţă de anul 2007, avansul fiind simţitor mai mic decât cel înregistrat în 2007, când indicatorul a urcat faţă de anul anterior cu 36,4%;

-ţinta de inflaţie nu a fost atinsă (rata realizată a fost de 6,3% faţă de ţinta de 3,8%);

-începutul crizei financiare în Statele Unite şi extinderea acesteia în întreaga lume, cu repercursiuni şi asupra României;

-pe parcursul anului 2008 moneda naţională a înregistrat o depreciere semnificativă faţă de principalele valute, EUR şi USD, evoluţii determinate de contextul economic general şi al scăderii puternice a încrederii investitorilor pentru economiile din centrul şi estul Europei.

Un impact negativ asupra evoluţiei cursului de schimb l-a avut şi deteriorareaindicatorilor macroeconomici ai României, în principal creşterea deficitului bugetar.

Astfel, la sfârşitul anului 2008 raportul EUR/RON înregistra o creştere cu 10,78% faţă de începutul anului, în timp ce moneda americană s-a apreciat cu 16,26% în raportul cu leul.

În contextul unei aprecieri accelerate a monedei europene în raport cu leul, pe parcursul lunii decembrie 2008 a fost atins cel mai mare nivel al ratei de schimb EUR/RON înregistrat după noiembrie 2003, respectiv 3,9964 lei pentru un euro.

3.Situaţia patrimonială a băncii

Activul bilantier

10

Totalul activelor bilantiere la 31.12.2008,comparativ cu anul precedent,s-a mentinut relativ constant;evolutia principalelor elemente se prezinta astfel:

Mii lei

Activ 2007 2008 2008/2007 %Creante

asupra clintelei1285 1337 4

Casa,disponibiliati la banci centrale

543 610 12

Active imobilizate

118 120 2

Creante asupra institutiilor de

credit231 79 -66

Alte active 112 142 27Total activ 2289 2288 -0,04

Creanţe asupra clientelei

Creanţele asupra clientelei în valoare de 1.337 milioane RON reprezintă 58% din totalul operaţiunilor bancare reflectate în bilanţ.

Activitatea de creditare derulată de Bancă se află pe un trend de menţinere, susţinut de creşterea activităţii de creditare a agenţilor economici. Cota de piaţă a BCC a scăzut faţă de 2007 (0,73% faţă de 0,91 %), datorită creditării prudenţiale,în acest sens înscriindu-se şi centralizarea întregului proces de aprobare a creditelor începând cu semestrul II.

Casa şi disponibilităţi la bănci centrale

Lichidităţile băncii, incluzând casa şi disponibilităţi la bănci centrale au înregistrat o creştere cu 12% faţă de 31.12.2007, reprezentând 27% din totalul bilanţier. Ponderea În acest post bilanţier este deţinută de rezerva minimă obligatorie, menţinută de Banca Naţională a României la un procent de constituire ridicat, respectiv 40% la valută pe parcursul întregului an, iar la lei 20% până în 23.11.2008, iar din 24.11.2008 de 18%.

Imobilizări

Imobilizările reprezintă 5% din totalul activelor şi includ: • Imobilizări corporale, în valoare netă de 84 milioane lei, din care clădirile şi

terenurile în valoare de 57 milioane lei. • Imobilizări necorporale, în valoare netă de 5 milioane lei,

11

• Imobilizări financiare, materializate în: -părţi în societăţile comerciale legate cu o valoare de 26 milioane lei, -participaţii în valoare de 5 milioane lei.

Imobilizarile au scazut ca pondere in total activ, de la 3,92% la 3,68% si reprezinta in proportie de 67,9% constructii(sedii ale unitatilor BCC)

Cele mai importante intrari de imobilizari corporale au fost sedii BCC,mobilier si birotica,mijloace de transport.

Creante asupra institutiilor de credit

Reprezinta 3,47% din total activ.

Total activ

Nivelul atins al activelor reprezinta 93,3% din cel prognozat la sfarsitul anului,asigurand atingerea unei cote de piata de 0,73%.

Pasivul bilantier

Situatia comparativa 2008/2007 a elementelor de pasiv este urmatoarea:

Mii lei

Pasiv 2007 2008 2008/2007 %Datorii privind

clientela1748 1799 3

Datorii privind institutiile de credit

253 163 -36

Capital propriu 203 238 17Alte pasive 56 59 5

Datorii constituite prin titluri

29 29

Total pasiv 2289 2288 -0,04

Operatiuni cu clientela

Aceste operaţiuni deţin 79% din totalul pasivului bilanţier şi au înregistrat o creştere faţă de anul precedent cu 3%.

12

Datorii privind institutiile de credit

Datoriile faţă de instituţiile de credit deţin 7% din totalul pasivului bilanţier şi reprezintă creanţele la vedere din conturile de corespondent, depozite ale băncilor, sume datorate din operaţiuni cu cecuri şi carduri, creanţele la termen din depozite atrase şi împrumuturi financiare de la bănci.

Datorii constituite prin titluri

Datoriile constituite prin titluri reprezinta 1% din pasivul bilanţier şi cuprind obligaţiuni emise în anul 2006.

Capitalurile proprii

Capitalurile proprii însumează 238 milioane lei, în creştere cu 17% faţă de anul 2007, în special ca urmare a majorării capitalului social.

Pe parcursul anului 2008 au avut loc trei majorări de capital social: • cu suma de 16.300.000 lei prin aport în numerar, • cu suma de 12.683.351,40 prin emiterea unui număr de 126.833.514 acţiuni

cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune, prin utilizarea următoarelor surse: capitalizarea rezervelor constituite din profitul net, existente în sold potrivit bilanţului la 31.12.2007, în sumă de 7.844.852,10lei şi utilizarea primelor de emisiune integral încasate, în sumă de 4.838.499,30 lei,

• cu suma de 10.000.000 lei prin aport în numerar.

La finalul anului 2008, capitalul social al băncii se situa la nivelul de 201 milioane lei.

4.Managementul riscului

Riscul, în accepţiunea BCC, este definit ca fiind probabilitatea ca factori interni sau externi să afecteze negativ activitatea Băncii, manifestându-se prin nerealizarea obiectivelor planificate, apariţia unor pierderi sau producerea oricăror alte efecte

13

negative.In cadrul Băncii, managementul riscului se afla in responsabilitatea Direcţiei Risc,

aceasta structură implicând procesual toate structurile Centralei şi unităţilor teritoriale.Reglementările interne principale prin care se realizează activitatea de

administrare a riscului la nivelul Băncii sunt: -Strategia BCC privind administrarea riscurilor semnificative; -Profilul de risc al BCC - Politicile şi procedurile care reglementează fiecare risc în parte;In anul 2008 Banca si-a asumat următoarele tipuri de riscuri semnificative: -riscul de credit, cu riscurile asociate acestuia: riscul de contrapartidă, riscul

rezidual si riscul de concentrare; -riscul de piaţă, cu componentele: riscul de preţ, riscul valutar, riscul ratei

dobânzii; -riscul de lichiditate; -riscul operaţional, inclusiv componenta acestuia, riscul legal; -riscul reputaţional.Sistemul intern de raportare a expunerii băncii la riscuri cuprinde: informări

zilnice, rapoarte lunare si trimestriale, acestea fiind adresate conducerii executive a băncii, administratorilor si Bancii Nationale.

1. Managementul riscului de creditRiscul de credit - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor

estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor contractuale.În vederea atingerii obiectivelor prevăzute în cadrul Politicii privind administrarea

riscului de credit, banca a definit cadrul de administrare a riscului de piaţă, care cuprinde:

-Proceduri de identificare: operaţiunile prin care Banca sesizează potenţialul de risc pe care îl implica tranzacţia de creditare. Identificarea riscului de credit are loc atunci când se doresc a se iniţia noi tranzacţii de creditare sau pe parcursul derulării tranzacţiei. Banca va identifica riscul de credit derivat din calitatea contrapartidei si asociat produselor sale de creditare.

-Proceduri de evaluare: La nivel individual, evaluarea se derulează prin determinarea ratingului si scoring-ului de credit. Aceste doua instrumente se folosesc atât in etapa de analiză a solicitării de credit, cât şi pe parcursul derulării creditului; procedurile de evaluare la nivel global sunt constituite de operaţiunile prin care Banca clasifică activele supuse riscului, respectiv creditele si partea aferentă contractelor de credit care la momentul respectiv nu s-a transformat în credit (împrumuturi neutilizate, partea neangajata din linia de credit)

-Proceduri de monitorizare: procedurile prin care Banca urmăreşte evoluţia riscului de credit. Aceste proceduri sunt structurate pe două nivele, monitorizare individuala, asupra evoluţiei riscului la nivelul împrumutatului şi monitorizare globala, asupra întregului portofoliu al Băncii, prin prisma unor indicatori de risc grupaţi intr-un sistem de limite.

-Proceduri de reducere: cuprind modul în care Banca înţelege să implementeze si sa aplice tehnici de diminuare a riscului (garanţiile), masurile pe care Banca le adoptă pentru reducerea impactului manifestării riscului de credit asupra rezultatelor sale financiare (provizioane), proceduri de transfer al riscului precum şi alte modalităţi de reducere, legate de personal şi sistemul informatic.

14

II. Managementul riscului de piatăRiscul de piaţă - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor

estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi cursului valutar. Riscul de piata are 3 componente: riscul de pret, riscul ratei dobânzii si riscul valutar.

În vederea atingerii obiectivelor prevăzute în cadrul Politicii privind administrarea riscului de piaţă, banca a definit cadrul de administrare a riscului de piaţă, care cuprinde:

1. Identificarea riscului de piaţăRiscul de dobândă Schimbarea ratei dobânzii afectează veniturile băncii prin modificarea venitului

net din dobânzi şi a nivelului altor venituri sensibile la modificarea ratei dobânzii şi a cheltuielilor de exploatare, precum si valoarea activelor, pasivelor şi a elementelor din afara bilanţului .

Riscul valutar La originea acestui risc se află operaţiunile bancare cu active şi pasive exprimate

într-o monedă străină. Expunerea potenţială la riscul valutar depinde de mărimea diferenţei dintre activele şi pasivele exprimate în valută evidenţiate în bilanţ şi în afara acestuia.

Riscul de pret Expunerea băncii la riscul de preţ este dată de fluctuaţiile preţurilor valorilor

mobiliare tranzacţionate pe o piaţă reglementată, dar şi a preţului pentru instrumente financiare derivate.

2. Evaluarea riscului de piaţa - se realizează, în cadrul Direcţiei Risc, cu ajutorul următoarelor instrumente: analiza VaR, analiza Gap, coeficientul Beta, analiza Duratei, stress-testing.

Evaluarea riscului de piaţă se face şi pentru condiţii de stres, fiecare dintre modele cuprinzând şi un scenariu de stres-test realizat pe baza unor ipoteze direct corelate cu evoluţia condiţiilor din piaţa bancară. Banca urmăreşte, de asemenea, elaborarea backtesting-ului (testarea modelului) şi reevaluarea modelelor pe baza rezultatelor acestuia.

3. Monitorizarea riscului de piaţă În scopul monitorizării riscului de piaţă, banca are un sistem de limite pentru

componentele individuale ale riscului de piaţă în funcţie de mărimea activităţilor băncii, urmărind totodată corelarea acestora cu limitele şi limitările prudenţiale bancare şi cu profilul de risc ales.

4. Reducerea riscului de piaţăÎn scopul reducerii riscului de piaţă, banca determină tipuri de tranzacţii de

acoperire şi activităţi de minimizare a riscului de piaţă realizând totodată evaluarea regulată a eficacităţii acestor tipuri de tranzacţii.

III. Managementul riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ce rezultă din imposibilitatea instituţiilor de credit de a onora în orice moment obligaţiile de plată pe termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituţiile de credit.

15

Procesul de administrare a riscului de lichiditate cuprinde:1. Proceduri de identificare a riscului de lichiditate: În vederea realizării unui

management eficient, activele, pasivele şi elementele extrabilanţiere sunt clasificate din punct de vedere al lichidităţii, respectiv al exigibilităţii.

2. Evaluarea riscului de lichiditate - se realizează cu ajutorul următoarelor instrumente:

-indicatori de lichiditate imediata; poziţia lichidităţii, -indicatorul de lichiditate -analiza pozitiei lichiditatii prin utilizarea scenariilor in conditii de criza.3. Monitorizarea riscului de lichiditate se realizează pe baza unui sistem de limite

privind expuneri le la riscul de lichiditate, pe baza supravegherii riscului mare de lichiditate faţă de o singură persoană, pe baza unor indicatori de risc de lichiditate (lichiditatea imediată, indicatorul de lichiditate, credite acordate c1ientelei/ depozite atrase de la clienţi nebancari), pe baza unui sistem de raportare a evenimentelor generatoare de risc de lichiditate şi pe baza poziţiei lichidităţii.

Sistemul de limite la care recurge banca pentru reducerea riscului de lichiditate este format din:

-Limitele externe stabilite de BNR (limita minima a indicatorului de lichiditate, pozitiile valutare ale bancii la sfarsitul fiecarei zile bancare);

-Limitele interne stabilite de banca.4. Procedurile de reducere a riscului de lichiditate cuprind masuri legate de: -constituirea unui stoc de active lichide; -reducerea concentrărilor mari în cadrul portofoliului de active (concentrări

legate de expunerea pe categorii de contrapartide, tipuri de instrumente, locaţie geografică, sau sector de activitate);

-creşterea diversităţii şi stabilităţii surselor de fonduri, prin încercarea de a crea un mix optim de pasive cu diferite grade de exigibilitate şi de a construi legături puternice şi de durată cu deţinătorii cheie de pasive;

-previzionarea unor posibile evenimente viitoare, pe baza unor scenarii alternative bazate pe comportamentul fluxurilor de numerar aşteptate în condiţii normale de activitate şi în condiţii de criză

-stabilirea şi respectarea unui set de criterii privind recrutarea şi remunerarea personalului care activează în domeniul administrării lichidităţii; existenţa unui program de instruire a personalului pe linia asigurării lichidităţii băncii.

IV. Managementul riscului operational Riscul operaţional este definit ca fiind probabilitatea ca factori interni (derularea

neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui personal sau unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.) să afecteze negativ activitatea băncii, manifestându-se prin nerealizarea obiectivelor planificate sau profiturilor estimate, apariţia unor pierderi sau producerea oricaror alte efecte negative. O componentă a riscului operaţional o reprezintă riscul legal apărut ca urmare atât a amenzilor, penalităţilor şi sancţiunilor de care banca este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispoziţiilor legale sau contractuale, cât şi datorită faptului că drepturile şi obligaţiile contractuale ale băncii şi/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod corespunzător.

Politica Bancii privind administrarea riscului operaţional presupune derulearea următoarelor proceduri:

1.Proceduri de identificare a riscului operaţional. Identificarea riscului operaţional

16

înregistrat la nivelul structurilor Băncii, se referă la constatarea evenimentelor de risc operaţional, clasificarea acestora într-o categorie de evenimente, cercetarea cauzelor care le-au determinat şi a consecinţelor produse. Identificarea evenimentelor generatoare de risc operaţional se realizează permanent de către fiecare salariat al Băncii care le va comunica către persoana responsabilă cu raportarea acestora.

2.Proceduri de evaluare a riscului operaţional. Direcţia Risc realizează evaluareaindependentă a riscului operaţional la nivelul fiecărei structuri organizatorice (direcţie/departamentindependent/unitate teritorială), pe baza datelor istorice privindevenimentele şi indicatorii cheie ai riscului operaţional. Se folosesc, de asemenea, şi analizele de scenarii.

3.Proceduri de monitorizare a riscului operaţional. Monitorizarea riscului operaţional se realizează pe baza raportărilor de evenimente generatoare de risc operaţional (atât cele cu pierderi, cât şi cele fără pierderi) şi a indicatorilor de risc operaţional.

4.Proceduri de reducere a riscului operaţional. Acestea pot fi măsuri de reducere aconsecinţelor riscului în cazul evenimentelor de risc operaţional înregistrate şi măsuri preventive, înainte de producerea riscului. În vederea reducerii riscului operaţional, banca asigură programe de instruire a personalului. Alte măsuri se referă la acoperirea riscului operaţional prin constituirea de provizioane şi transferul acestui risc prin asigurarea clădirilor, mijloacelor de transport, ATM-urilor şi ASV -uri lor.

V. Managementul riscului reputationalRiscul reputaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării

profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituţiilor de credit.

Cadrul de administrare a riscului reputaţional cuprinde:1.Proceduri de identificare a riscului reputaţional. Identificarea evenimentelor de

risc reputaţional trebuie efectuată de fiecare salariat al Băncii care le comunică persoanei responsabile cu raportarea acestora.

2.Proceduri de evaluare (măsurare) a riscului reputaţional. Banca realizează evaluarea riscului reputaţional pe baza datelor istorice, la nivel de ansamblu al băncii şi la nivelul unităţilor teritoriale, pe baza sistemului de indicatori de risc reputaţional, prin asocierea unui anumit grad de risc.

3.Proceduri de monitorizare. Monitorizarea riscului reputaţional se realizează pe baza de indicatori si raportări zilnice ale evenimentelor generatoare de risc reputaţional

4.Proceduri de reducere. Banca a elaborat reglementări interne şi a implementat instrumente de lucru cu rol de prevenire şi reducere a riscului reputaţional, inclusiv un program de educare a clientelei.

Pentru a evita apariţia unor crize de imagine, banca îşi stabileşte o serie de obiective care să contribuie la prevenirea şi reducerea riscului reputaţional şi să preîntâmpine scăderea gradului de notorietate, a încrederii şi reputaţiei sale.

BIBLIOGRAFIE:

Mijloace, modalitati si instrumente de plata - Prof.univ.dr.

17

Ligia GEORGESCU-GOLOSOIU

www.carpatica.ro

18