Curs 4

EXAMINAREA CRIMINALISTICA A LOCULUI UNDE SE PRESUPUNE

EXISTENTA RESTURILOR DE NATURA UMANA.

Desi in practica cazurile care presupun examinarea de ramasite umane, sunt

diferite unul fata de altul, rezolvarea acestora parcurge aceleasi etape fiecare avand un

anumit specific metodologic si expertal. In general aceste etape sunt : descoperirea

osemintelor, documentarea, colectarea lor si a altor probe materiale asociate,

ambalarea si expedierea la laboratorul de identificare antropologica unde acestea vor

fi examinate.

In final informatiile furnizate de anchetatori si de examenele de laborator vor

fi sintetizate intr-un raport de expertiza antropologica care va furniza o explicatie

logica si o reconstructie a evenimentelor perimortem cat si identificarea ramasitelor

umane. Din aceste motive o colectare corespunzatoare si completa a ramasitelor

umane este cruciala pentru interpretarea obiectiva a cazului.

Ramasitele osoase pot fi descoperite in mod accidental sau prin cercetare

criminalistica efectuate ca urmare a unei sesizari (plangere, denunt sau din oficiu).

Incercarea de ascunderea a unui cadavru este in putine cazuri eficienta, in special cele

ale adultilor care sunt grele si dificil de manipulat. Din aceasta cauza cadavrele sunt

lasate la locul unde s-a produs incidentul, fie sunt tarate sau transportate intr-un

vehicul si lasate intr-un loc ascuns, unde sunt descoperite in mod accidental.

Cand cadavrul este ingropat de obicei groapa nu este adanca si se afla in

apropierea locului unde s-a produs incidentul.

In unele situatii cercetarea criminalistica pe piese osoase se face si in cazul sit-

urilor arheologice sau cimitirelor vandalizate.

Cercetarea criminalistica are drept scop descoperirea si localizarea gropilor

clandestine, a ramasitelor umane situate pe suprafata solului, ramasite ce pot fi

reprezentate de: cadavre in diferite stare de descompunere, fragmente de cadavru,

schelete sau oase separate. Pe langa ramasitele umane cercetarea criminalistica are in

vedere si procesarea probele materiale asociate acestora.

Clasificarea zonelor unde se pot gasi ramasite umane

Zonele in care se desfasura activitati de cercetare si localizare a ramasitelor

umane se impart in 3 categorii.40(24)

1. suprafete deschise unde se pot folosi metode vizuale, fotografii aeriene,

metode geofizice. Acesta sunt de obicei campiile si alte terenuri plane sau

orice teren a carui camp de vizibilitate este de 360 grade.

2. « zonele obstructionate » denumite astfel de catre Gunn37(p31)

, includ

urmatoarele : zone urbane, impadurite, pesterile sau zone in care prezenta unor

forme de relief impiedica cercetarea vizuala, efectuarea de fotografii aeriene

sau determina interferente cu metodele geofizice.

3. suprafete scufundate care necesita personal si echipament specializat.

Actiuni preliminare in vederea cercetarii la fata locului

a) identificarea factorilor cu potential negativ asupra desfasurarii cercetarii la fata

locului:

§ factori de relief,

§ factori meteo-climatici,

§ disponibilitatea de personal si instrumente, utilaje.

b) planificarea operatiunilor de identificare, colectare, ambalare si transport al

probelor materiale

c) se vor determina limitele zonei care va fi supusa cautarii.

b) se va stabili un punct de reper permanent in functie de care se vor face toate

masuratorile, de obicei un marker imobil fie preexistent fie plasat de investigatori.

d) locul se va sectoriza, pe perimetrul suprafetei se vor infinge tarusi la distante egale

iar intre ei se vor intinde sfori care vor fi paralele si perpendiculare intre ele

delimitand arii rectangulare cu laturi cuprinse intre 3 si 6 metrii18(567)

orientate in

planul nord-sud. Dupa sectorizare, se va creea o schita detaliata a locului in care este

prezentata orientarea gropii si a altor elemente importante ale locului in functie de

caroiaj si distanta acestora fata de de punctul de reper. Documentarea probelor se va

face fotografic si prin schite.

e) stabilirea unei cai unice de acces catre zona de care trebuie dezgropata.

f) se va nota existenta de frunze, crengi sau alte materiale care au fost asezate in mod

voit in acel loc aratand intentia de ascunde, camufla groapa.

Exemplu de sectorizare a ariei de teren unde se va efectua dezgropare.18(p567)

g) se va selecta metoda ce va fi folosita pentru cautare.

In aceste doua etape, hartile si fotografiile aeriene sunt foarte utile:

§ permit observarea caracteristicilor geografice si astfel se poate face o selectie a

metodei optime de cautare a zonei respective.

§ arata eventualele modificari geografice, ale vegetatiei, sau cele produse de om

(constructii de cladiri, sosele) care au avut loc in zona respectiva odata cu

trecerea timpului, de exemplu :40(p24)

compararea hartilor sau fotografiilor

aeriene la momentul in care se considera ca a fost inhumat cadavrul cu cele

prezente poate arata modificarile de relief si daca presupusul loc se gaseste

intr-o zona accesibila.

d) se face inventarul necesarului de personal si echipament.

e) obtinerea de informatii de la suspect sau martori. Dupras si colaboratorii40(p25)

au

elaborat o lista cu intrebari specifice cercetarii antropologice care trebuie puse

suspectului sau martorilor inainte de a incepe cautarea:

§ cand s-a produs incidentul

§ la ce adancime a fost ingropat cadavrul

§ daca, cadavrul a fost infasurat in vreun material sau daca era imbracat

§ daca deasupra cadavrului a fost pus ceva (placa din lemn, ciment, metal, un alt

cadavru) inainte ca groapa sa fie umpluta.

§ care au fost conditiile meteoclimatice (pamant uscat sau umed, zona

impadurita sau despadurita)

§ daca deasupra gropii a fost pus ceva pentru a ascunde sau camufla locul

(boscheti, crengi, gunoi).

§ daca exista repere in vecinatatea gropii care ar ajuta la localizarea acesteia.

§ daca relieful a fost schimbat de cand cadavrul a fost ingropat.

v Saparea

Este o metoda foarte invaziva cu potential distructiv ridicat al probelor, se

foloseste numai atunci cand celelalte metode nu au dat niciun rezultat.

Cu ajutorul unei lopeti se fac mici gropi pentru a se gasi dovezi ale prezentei

inhumarii clandestine. Tot pamantul sapat va fi examinat si eventual trecut printr-o

sita pentru a se putea retine eventualele elemente mici osoase sau alte obiecte. In

momentul in care aceste dovezi apar atunci se va utiliza o cazma ascutita pentru a se

face delimitarea gropii. Inlaturarea pamantului nu se face prin sapare propriu-zisa ci

printr-o miscare tangentiala la sol inlaturandu-se strat dupa strat in grosime de doar

cativa centimetrii.40(p47)

Modul de sapare pentru dezgroparea ramasitelor umane.40(p48)

v Folosirea de utilaje grele

Nu este o metoda ideala pentru cautarea materialului scheletal inhumat.

Avantajul metodei este rapiditatea saparii. Se va folosi cand absolut toate celelalte

metode nu au avut niciun rezultat si mai ales pentru terenuri foarte largi sau terenuri

inundate.

Atunci cand se recurge la aceasta metoda se va folosi un excavator cu cupa

fara dinti.40(p47)

Se va incerca sa se sape cat de superficial posibil. O persoana va

trebui sa examineze suprafata ramasa dupa scoaterea pamantului de fiecare cupa, iar

alta persoana examineaza pamantul excavat.

Nu se va folosi buldozerul pentru ca acesta distruge in mod semnificativ orice

proba materiala, prin actiunea specifica de impingere care amesteca straturile de sol

intre ele si exercita presiune pe eventualele elemente scheletale distrugandu-le.

Procesarea mormantului clandestin

Tipuri de morminte clandestine.40(p110)

1. Depozite de suprafata

§ cadavrul este abandonat pe suprafata pamantului unde se va descompune sub

actiunea factorilor de mediu si meteoclimatici, prin actiunea animalelor si

insectelor.

2. Gropi primare

§ sunt cele mai des intalnite in context criminalistic,

§ cadavrul va fi gasit in pozitia in care a fost ingropat,

§ oasele sunt in pozitia anatomica unul fata de celalalt

§ la groapa nu s-a umblat dupa inhumarea cadavrului, pana in momentul

descoperirii.

3. Gropi la care s-a umblat la un moment dat dupa inhumare, dar ramasitele umane nu

au fost mutate :

§ animalele, eroziunea solului, utilajele grele sau activitatea umana pot produce

alterari ale mormantului primar.

§ de obicei cateva elemente osoase lipsesc dar restul oaselor sunt in pozitie

anatomica unul fata de celalalt.

§ foarte important pentru activitatea de cercetare criminalistica este identificarea

si interpretarea activitatii umane in raport cu mormantul primar, de exemplu,

suspectul se reintoarce la groapa sa scoata sau sa adauge un anumit obiect.

4. Gropi secundare :

§ sunt rezultatul activitatii umane, resturile scheletale fiind mutate din locul

initial de inhumare.

§ daca aceasta activitate are loc dupa ce s-a produs scheletizarea atunci

raporturile anatomice al oaselor dezarticulate vor fi pierdute astfel incat

mormantul secundar consta din resturile osoase dispuse in gramada.

§ de multe ori vor lipsi elemente osoase.

5. Groapa comuna (detalii in capitolul 8) :

§ groapa ce contine ramasitele a doua sau mai multe persoane.

§ acestea au fost ingropate in acelasi timp in cadrul unui mormant primar sau o

combinatie de mormant primar si secundar cand s-au mai adaugat ramasite

umane peste cele initiale.

§ se intalnesc in situatiile de genocid, crime de razboi sau crime impotriva

umanitatii.

6. Incinerarea criminala sau distrugerea termica cadavrului

§ pentru ca este nevoie de o temperatura foarte mare pentru a distrugerea

scheletului in totalitate (peste 1600oC

40(p112)) se vor gasi si oase incomplet arse

fiind aproape imposibil ca intreg cadavrul sa fie complet distrus. Chiar si in

conditiile incinerarii legale in cadrul crematoriului reducerea la cenusa a

cadavrului se face prin procesarea mecanica ulterioara a oaselor calcinate.

Caracteristicile gropilor primare

Atunci cand se sapa o groapa, pamantul scos este in mod normal asezat langa

groapa astfel ca acesta se va amesteca cu solul de suprafata, vegetatie sau alte

materiale. De obicei lungimea gropii va fi de aproximativ aceeasi lungime cu cea a

cadavrului iar latimea de doua ori mai mare decat cea a cadavrului. Tipul de sol si

teren cat si de efortul fizic depus pentru sapat vor influenta adancimea gropii. De

obicei gropile facute pentru a ascunde un cadavru nu sunt adanci avand doar

adancimea necesara pentru a acoperi cadavrul.

Dupa asezarea cadavrului in groapa aceasta se va reumple, dar intotdeauna va

ramane un exces de pamant datorita afanarii pamantului cat si a volumului cadavrului

care disloca un volum de pamant corespunzator. Excesul de pamant poate fi

imprastiat in jurul gropii sau va fi lasat pe loc fara sa se incerce nivelarea lui.

Dupras si colaboratorii citandu-l pe Killam40(p110)

arata ca cei mai multi

infractori se debaraseaza de cadavre intr-unul din urmatoarele doua feluri:

§ cadavrul va fi ingropat la repezeala intr-o zona putin cunoscuta sau

necunoscuta suspectului

§ cadavrul va fi ingropat intr-o zona bine cunoscuta suspectului, fie ca este

proprietatea sa sau este o zona des vizitata de acesta.

Dezgroparea ramasitelor scheletale (dupa Dupras si colaboratorii40 pp118-126

)

Sunt doua metode care pot fi adoptate in functie de identificarea limitelor

gropii:

1. daca limitele sunt evidente atunci saparea va avea loc intre aceste limite

2. daca nu se pot determina limitele gropii atunci se va proceda in felul urmator:

§ se incepe dintr-un colt al suprafetei sectorizate si se continua in diagonala prin

dislocarea cu ajutorul unei mistrii a unui volum de pamant cu o grosime de 5

cm din fiecare patrulater al sectorizarii.

§ se va mentine aceeasi adancime in toate patrulaterele.

§ saparea se va face printr-o miscare de radere, strat cu strat, cu marginea

laterala a mistriei in directia catre investigator.

§ materialul dislocat se va examina separat pentru fiecare patrulater in vederea

evidentierii probelor materiale sau a fragementelor osoase.

In urma acestui proces de sapare progresiva se vor identifica marginile gropii, urmand

etapa de dezgropare.

Metodologia de sapare in vederea dezgroparii ramasitelor umane este:

§ saparea va incepe in patrulaterul situat deasupra centrului gropii continuand

centrifug pana la 3-5 cm fata de marginea gropii. Aceasta margine va fi

examinata ulterior pentru prezenta de urme de sapare sau a altor probe

materiale.

§ se va sapa pe o adancime de 5 cm, pe rand, in fiecare patrulater, mentinand la

orice moment, aceeasi adancime in toate patrulaterele.

§ pamantul rezultat va fi examinat separat pentru fiecare patrulater in parte

pentru prezenta probelor materiale.

§ dupa ce au fost sapati in adancime primii 20-30cm se vor indeparta cu grija si

cei 3-5cm de pamant de pe perete pana se va ajunge la marginea intiala a

gropii. Se va nota prezenta urmelor lasate de instrumentele folosite la sapatul

gropii.

§ se va documenta prezenta eventualelor obiecte sau probe materiale inainte de a

se continua saparea urmatorului strat. Se va examina peretele si pentru

determinarea diferitelor tipuri de straturi, care vor fi marcate.

Dupa ce toate aceste activitati au fost incheiate se trece la urmatoarea etapa de

expunere prin dezgropare a fragmentelor osoase :

§ pentru a nu se distruge oasele sau obiectele mai delicate, nu se va sta in

perimetrul gropii pana cand nu se cunoaste cu exactitate pozitia ramasitelor

umane prin expunerea tuturor fragmentelor osoase

§ din motivul amintit mai sus, saparea se va face :

- stand in exteriorul marginii gropii:

- folosind placi de lemn care sunt puse peste deschiderea gropii,

sprijinite pe marginile acesteia. Utilizarea lor se face numai dupa ce

eventualele urme de sapare sau alte urme au fost documentate.

§ daca adancimea gropii devine improprie unei sapari eficiente si in siguranta,

atunci pe una din marginile gropii si in exteriorul ei se va sapa o platforma de

unde personalul va continua dezgroparea mormantului clandestin. Inaltimea

acestei platforme va fi intotdeauna mai mare decat suprafata de dezgropat. Se

va mari adancimea platformei progresiv cu adancirea gropii ce ascunde

ramasitele umane. Se va avea grija ca intotdeauna sa se examineze peretii

rezultati prin adancirea progresiva a gropii.

§ se va sapa cu atentie doar jumatate din groapa pana incep sa apara urmele

ramasitelor scheletale sau a containerului in care a fost introdus cadavrul sau a

materialelor in care acesta a fost infasurat, astfel ca se va putea aprecia pozitia

si orientarea scheletului. Totul va fi fotografiat si reprezentat in schita, dupa

care se va trece la saparea celeilalte jumatati a gropii.

§ solul compact, argilos, imbibat cu apa se va spala printr-o sita pentru a se

putea retine fragmentele de os sau probe material de mici dimensiuni.

Dezgroparea cadavrului facuta de pe platforma.18(p122)

Examminarea separata a solului dislocat pentru fiecare patrulater al

sectorizarii.18(568)

Folosirea sitelor pentru a retine obiectele de mici dimensiuni.18(568)

§ procesul de dezgropare graduala a ramasitelor umane in situ se va face astfel

incat sa se conserve postura scheletului si relatia spatiala a oaselor cu

eventualele probe materiale prezente.

Dezgroparea ramasitelor umane.54(p113)

§ se vor folosi unelte de mici dimensiuni pentru a expune in totalitate ramasitele

umane. atunci cand indepartarea solului se face in apropierea materialului osos

se recomanda sa se foloseasca unelte din plastic pentru a nu produce urme pe

suprafata osoasa.

§ in aceasta etapa se va lucra dinspre partea expusa catre zonele ce necesita

dezgropare pentru a preveni distrugerea eventualelor obiecte.

§ containerele sau materialele folosite la infasurarea cadavrului se vor dezgropa

si expune prin aceleasi metode folosite in cazul oaselor.

§ cu exceptia obiectelor mici care pot impiedica inaintarea saparii, in aceasta

etapa oasele si probele materiale se vor lasa pe loc.

§ expunerea zonelor corespunzatoare regiunilor abdominale si pelvine cand se

banuieste prezenta unui schelet de femeie trebuie facuta cu mare grija,

deoarece se pot gasi ramasite scheletale fetale care sunt de mici dimensiuni si

foarte fragile.

§ se vor recolta pentru examenele toxicologice sau entomologice probe de sol

din zonele corespunzatoare cavitatilor toracice si abdominale, pentru ca solul

de la acest nivel poate contine urme de insecte sau alte substante chimice.

§ ramasitele scheletale trebuie trecute pe schita si se va nota adancimea si

distanta fata de punctul de reper situat la suprafata solului a elementelor

osoase ce apartin extremitatii cefalice, bazin, coate, genunchi, umeri, maini si

picioare cat si a tutroro obiectelor gasite..

§ atat elementele osoase cat si celelate probe materiale vor fi documentate

corespunzator

§ trebuie sa se aiba in vedere ca datorita procesului de expunere a elementelor

osoase, prezenta unor probe materiale poate fi trecuta cu vederea si anume :

lentile de contact, pacemaker, proteze si materiale asociate interventilor

chirurgicale, cu rol desoebit de important in identificarea individuala.

Colectarea ramasitelor umane

A) Colectarea ramasitelor si probelor materiale aflate pe suprafata solului40(115)

De obicei astfel de ramasite sunt dispersate prin modurile descrise anterior,

astfel ca una din obiectivele cercetarii la fata locului este descoperirea tuturor

elementelor osoase. Documentarea si intocmirea schitelor locului sunt etape

importante pentru intelegerea de ansamblu si reconstituirea evenimentelor ce au avut

loc perimortem si postmortal.

§ Identificarea factorilor cu potential negativ asupra desfasurarii cercetarii la

fata locului: factori de relief, meteo-climatici, disponibilitatea de personal si

instrumente, utilaje.

§ Planificarea operatiunilor de identificare, colectare, ambalare si transport al

probelor materiale

§ Determinarea perimetrului suprafetei locului ce trebuie cercetat.

§ Stabilirea unei cai unice de acces catre zona de unde au fost identificate

resturile umane.

§ Documentarea si efectuarea schitei locului unde au fost gasite resturile osoase.

§ Impartirea locului in sectoare cu ajutorul unor fire dispuse deasupra si paralel

cu solul care delimiteaza patrulatere de dimensiuni egale.

O atentie deosebita trebuie acordata etapei de curatire si expunere a suprafetei

locului unde se banuiesti prezenta de resturi scheletale, pentru a nu se pierde

fragmente mici de oase, dinti sau chiar fire de par.

Se vor indeparta resturile de frunze, crengi uscate, gunoi sau alte materiale din

cate un patrulater o data nu inainte de a se cauta cu atentie prezenta de elemente

osoase sau alte probe materiale.

Se va cauta zona respectiva si cu detectorul de metale

B. Colectarea cadavrelor ingropate

Metoda18(p124)

care va fi prezentata este folosita pentru cadavre scheletizate

complet dar poate fi adaptata si pentru cele in diferite stadii de descompunere.

§ ordinea colectarii oaselor cand scheletul este in intins in decubit dorsal (intins

pe spate) este urmatoarea :

1. se vor colecta mai intai oasele mainilor si picioarelor, pentru a preveni distrugerea

datorita dimensiunilor mai mici si a fragilitatii,

2. oasele membrelor superioare, inferioare si coastele

3. oasele bazinului si vertebrele

4. craniul

§ ordinea de colectare a oaselor se va adapta in functie de pozitia scheletului,

mai ales atunci cand exista oase suprapuse.

§ se va avea grija la ridicarea craniului si mandibulei pentru a nu se pierde dintii

din alveolele dentare si sa nu se produca alterari acestor oase.

§ craniul va fi manipulat cu ambele maini avandu-se grija sa nu se apice o

presiune prea mare. Nu se va manipula craniul prin introducerea degetelor in

orbite sau alte orificii craniene pentru ca marginile acestora sunt fragile.

§ se va examina zona dedesubtul craniului si imprejur, pentru a se gasi fire de

par de la nivelul scalpului sau facial.

§ cand se vor colecta craniul, oasele bazinului, scapulele trebuie avut in vedere

posibilitatea prezentei tesuturilor moi sau a resturilor de imbracaminte dispuse

intre aceste oase si suprafata pe care se sprijina.

§ se vor cauta bijuterii sau alte podoabe (inele, verighete, bratari, cercei,

lantisoare) in jurul elementelor osoase.

§ ramasitele mentinute in pozitie anatomica de imbracamintea conservata

(camasi, pantaloni, ciorapi, pantofi) se vor colecta cu totul urmand sa fie

examinate in conditii de laborator.

§ elementele scheletale care nu sunt continute de imbracaminte se vor colecta si

ambala separat.

§ oasele fracturate nu vor fi reconstituite pe teren, fragmentele vor fi ambalate

impreuna.

· metoda ieftina si eficienta de proteja oasele si a le pastra integritatea este

invelirea acestora in folie de aluminiu.22(p18)

§ se va face o lista a elementelor scheletale colectate.

§ daca elementele osoase sunt stratificate sau sunt mai mult de doua schelete

suprapuse, se va documenta si examina fiecare strat pe rand dupa care se vor

colecta:

-fragmentele osoase,

-probe materiale

-probe botanice sau entomologice

-proba din suprafata de pamant care era situata imediat sub ramasitele

scheletale.

· zona de interes va fi reexaminata pentru a fi siguri ca toate probele materiale

au fost colectate.

Baza gropii este gresit considerata ca fiind ultimul nivel unde se mai pot gasi probe

materiale :

· pot fi obiecte sau substante care au patruns sub acest nivel, cum ar fi gloante

sau substante chimice care au fost folosite pentru distrugerea cadavrului.

· se vor colecta probe de sol pe o adancime de cativa centimetrii sub nivelul

bazei gropii.

· folosind o sapaliga se va rade baza si peretii gropii pana cand se ajunge la

steril.

· este recomandata folosirea unui detector de metale pentru cercetarea bazei

gropii.

· dupa ce au fost documentate si colectate toate probele materiale se va decide

daca groapa va fi astupata in acel moment. Astuparea se va face cu solul

dislocat.

Pozitia si orientarea ramasitelor umane

Se descriu in functie de pozitia membrelor superioare, inferioare, a capului

unul fata de celalalt si fata de trunchi40(p113)

si nu se vor raporta la groapa, punctele

cardinale sau alte puncte de reper.

Pozitia ramasitelor umane dintr-o groapa primara se descrie ca fiind:

· in extensie: picioarele sunt intinse formand un unghi de 180 grade cu

trunchiul. Corpul poate sa fie in decubit dorsal sau ventral.

· in flexie: unghiul dintre trunchi si membrele inferioare este de 90 grade sau

mai putin

· in semiflexie: unghiul dintre trunchi si memebrele inferioare este intre 90 si

180 de grade.

Este important sa se noteze pozitia membrelor fata de trunchi exprimata in

grade, de exemplu daca scheletul membrelor superioare apar ca pozitionate in spatele

trunchiului aceasta poate sa sugereze ca, cadavrul era legat cu mainile la spate cand a

fost asezat in groapa, iar cu timpul legaturile s-au distrus.

In cazul craniului trebuie sa se noteze daca este in :

§ flexie,

§ extensie,

§ viscero-craniul (fata) orientat anterior sau lateral stanga sau dreapta.

Pozitia scheletului poate sa dea detalii cu privire la stadiul postmortal al

cadavrului in momentul ingroparii :40(p114)

daca rigidatea era completa si generalizata

atunci este putin probabil ca suspectul sa modifice pozitia cadavrului asezandu-l in

groapa in pozitie flectata sau ghemuita.

Pozitia ghemuita arata ca victima a fost asezata in groapa inainte de instalarea

rigiditatii sau rigiditatea a fost rupta sau pozitia ghemuita a fost fixata de rigiditate

inainte de inhumare.

Colectarea ramasitelor umane nescheletizate

Colectarea cadavrelor partial scheletizate se va face in mod asemanator celor

scheletizate complet.

Pentru a fi ridicat, cadavrul expus, nu trebuie tras in mod fortat pentru ca

exista pericolul ca articulatii slabite prin procesul de putrefactie sa cedeze, astfel ca se

pot pierde elemente importante cum ar fi leziuni de aparare sau produse prin legare.

Pentru a ridica astfel de cadavre, se vor dezgropa de jur imprejur si se va slabi

contactul dintre cadavru si baza gropii, urmand ca acesta sa fie ridicat ca un intreg fie

cu ajutorul unei targi fie de mai multe persoane care actioneaza in acelasi timp.

Se vor colecta cu instrumente curate probe pentru examene biochimice si

histopatologice ce vor fi puse in containere sterile.

Colectarea ramasitelor umane carbonizate

Acestea se gasesc de obicei la suprafata solului, in gropi putin adanci sau in

diferite containere. Trebuie ridicate cu mare atentie pentru ca oasele cabonizate sunt

foarte fragile, urmandu-se metodologia descrisa la capitolele respective.

Ambalarea si depozitarea ramasitelor scheletale

Oasele care nu prezinta tesut osos moale se vor ambala in pungi de hartie.

Nu se vor eticheta direct elementele osoase, etichetele se vor pune atat in interior cat

si pe amabalaj consemnandu-se cel putin urmatoarele date :

1. locul de unde au fost colectate prin utilizarea coordonatelor pentru fiecare

patrulater al sectorizarii,

2. continutul ambalajului,

3. numarul cazului,

4. numele celui care a facut colectarea.

Sistemul de numerotare al etichetelor trebuie duplicat si in notitele investigatorilor.

Gura pungii se va indoi de cel putin doua ori si se va capsa pentru a prevenii

desfacerea in timpul transportului.

Daca exista pericolul fragmentarii oaselor se vor ambala in material protector

(material textil din bumbac, pungi de plastic sau ziare), de asemenea pachetele nu se

vor aseza unul deasupra celuilalt.

Craniul si mandibula vor fi ambalate separat de restul oaselor pentru a preveni

distrugerea lor, pierderea dintilor si pentru a pastra pamantul sau alte elemente care se

gasesc in interiorul craniului.

De asemenea oasele bazinului se vor ambala separat.

Atunci cand e posibil, oasele de pe partea dreapta (membre, coaste) se vor

ambala separat de partea stanga.

Resturile umane aflate in stare avansata de putrefactie, se vor ambala pentru a

preveni scurgerea lichidelor de putrefactie. Se vor infasura fragmentele umane in

material textil de bumbac si apoi se vor introduce in saci de plastic penntru cadavre.

Toate probele materiale asociate resturilor umane se vor ambala corespunzator.

· Transportul ramasitelor umane

Se face cu ce vehicule sunt la dispozitie si se va avea in vedere sa nu se

produca distrugeri, contaminare sau amestec al elementelor osoase.

evidentiat.

- hainele, lungimea parului, coafura, culoarea parului, cerceii si alte bijuterii nu

mai reprezinta in zilele noastre un indicator cert al sexului feminin

Identificare antropologica pe material osos

Obiectivul principal al expertizei medico-legale antropologice a ramasitelor

umane descompuse sau scheletizate este identificarea persoanei decedate. In cadrul

acestui obiectiv examinarea va furniza:

v informatii demografice cu privire la rasa, sex, varsta si talia persoanei

decedate

v elemente unice ale identitatii cum ar fi modificari terapeutice, patologice sau

traumatice ale oaselor si dintilor, caracteristici distincte ale morfologiei

oasoase.

Expertiza medico-legala antropologica se realizeaza prin:

A. metode metrice sau obiective - au la baza masuratorile elementelor osoase

intre puncte osteometrice bine definite. Datele astfel obtinute vor fi introduse

in ecuatii matematice rezultand estimari cu privire la caracteristicile

demografice ale ramasitelor scheletale.

B. metode non-metrice sau subiective - vor determina caracteristicile osoase

asociate unei anumite rase, varste, sau sex.

Ambele tipuri de analize (metrica si non-metrica) prezinta un anumit nivel

intrinsec de eroare, astfel ca rezultatele examinarii antropologice trebuie formulat in

termenii unui interval de probabilitate si nu sub forma unor date certe.

Principiile biologice ale identificarii medico-legale pe piese scheletale

Oasele si dintii difera in populatie atat ca forma cat si ca dimensiuni

definindu-se astfel doua tipuri de variabile: unele masurabile si poarta denumirea de

variabile metrice si unele care sunt reprezentate de mici diferente sau anomalii

morfologice denumite variabile non metrice.46(p73)

Aceste variabile care stau la baza

metodologiei de identificare medico-legala antropologica sunt rezultatul urmatorilor

factori:22(p32)

1. factori ontogenici sau de crestere – in perioada de crestere a individului de la

fetus la adult exista variatii scheletale atat dimensionale cat si morfologice pe

baza carora se poate estima varsta ramasitelor scheletale.

2. dimorfismul sexual – reprezinta o a doua sursa de variatie a scheletului uman.

Dimorfismul sexual se manifesta atat sub forma unor dimensiuni scheletale in

general mai reduse la femei cat si a unor diferente morfologice pe baza carora

se poate determina apartenenta de sex a ramasitelor scheletale.

3. Cea de a treia sursa de variatie este reprezentata de apartenenta la un grup

etnic sau diferente de rasa ale scheletului.

4. Variatia individuala sau idiosincratica a scheletelor – chiar si la indivizii de

aceeasi varsta, sex sau rasa exista diferente atat in ceea ce priveste

dimensiunile cat si forma elementelor ce alcatuiesc scheletul.

Etape preliminarii in identificarea antropologica medico-legala

Cercetarea de la fata locului se extinde cu examinarea in laborator a

elementelor scheletale ridicate in prima etapa. Pentru o desfasurare optima a

procedeelor de identificare antropologica trebuie ca locul unde se face examinarea sa

indeplineasca urmatoarele cerinte:

1. iluminare corespunzatoare – lumina fluorescenta emisa de lampi fixate pe

tavan nu este suficienta. Pentru observarea detaliilor osteologice se recomanda

utilizarea unei lampi la care se poate modifica directia razei luminoase

produse de un bec incandescent.

2. examinarea se face deasupra unei suprafete capitonate.

3. se va avea grija ca oasele examinate sa nu fie distruse fie prin manipulare

neglijenta ce poate produce rostogolirea si caderea pe podea sau prin utilizarea

necorespunzatoare a instrumentelor de laborator.

4. se va avea in vedere ca elementele osoase supuse examinarii pot prezenta

pericol biologic sau chimic, se vor lua masurile necesare pentru prevenirea

contaminarii personalului si a mediului in care se desfasoara activitatea de

examinare. Personalul va purta halat, manusi si ochelari de protectie, masca.

Conservarea si consolidarea oaselor ce urmeaza sa fie examinate

Se pot face folosind substante solubile in apa sau in acetona, de

exemplu:22(p334)

· polivinil acetat (PVA),

· bitumen acrilat (Paraloid B72),

· rasini acrilice (Bedacryl),

· rasina de polivinil butiral (Butvar)

Din aceste substante se va prepara o solutie cu concentratie de 5-10% in care

se va introduce in totalitate osul, dupa care este lasat sa se usuce. In cazul in care

specimenul este foarte fragil se va picura solutia pe suprafata acestuia. Adezivii cu

cianoacrilat pot fi folositi in special in consolidarea dintilor in alveolele dentare ale

mandibulei si maxilarului.

Prepararea si curatirea oaselor

· Daca osul este intr-o stare buna atunci acesta se poate spala in apa calduta fara

detergenti, folosind perii si sonde din lemn sau plastic.

· In bazinul unde se face spalarea se va aseza o sita pentru a retine fragmentele

mici de os.

· Dupa spalare oasele se vor lasa sa se usuce timp de 24-48 de ore. Uscarea nu

se va face prin expunere la soare sau prin folosirea unei surse de caldure ce pot

determina exfolierea osului.

Curatirea oaselor care prezinta tesut moale

Tesutul moale (resturi de tegument, muschi, etc) se va indeparta cu grija

folosind cutite, bisturie, foarfeci. In aceasta etapa tebuie avut grija ca osul sa nu fie

zgariat si de asemenea sa se identifice si sa recolteze eventualele larve de insecte.

In urmatoarea etapa osul este fiert cu sau fara adaos de substante chimice cum

sunt detergenti pe baza de enzime, pentru a fi complet curatat de urmele de tesut

moale. O metoda eficienta de curatire a oaselor de tesut moale si fara ca acest proces

sa influenteze rezultatele examenelor genetice este fierberea oaselor cu un amestec de

detergenti de rufe si carbonat de sodiu timp de 4 ore.47

Restaurarea materialului osos

Consta din reconstituirea osului din fragmentele fracturate. Principiile

restaurarii osoase sunt:22(p338)

§ se foloseste adeziv care poate fi dizolvat in caz ca exista erori de restaurare

§ se restaureaza separat viscerocraniul si neurocraniul inainte de a le asambla

impreuna

§ trebuie avut grija ca fragmentele fracturate sa fie uscate si curate, fara particule

sau fragmente de diferite materiale atasate capetelor fracturate.

§ nu se adauga adeziv pana cand nu se obtine o imbinare perfecta a capetelor

osoase. Se poate folosi lupa pentru verificare.

§ pentru a imbina fragmentele de os corespunzatoare trebuie ca acestea sa aiba

aceeasi textura, culoarea si sa formeze un tot anatomic.

§ nu se vor lipi dintii in alveolele dentare pana nu este sigura pozitionarea lor

corecta.

§ reconstructia osului unde lipsesc fragmente, spre deosebire de restaurare, se

face numai daca e necesara si aceasta datorita subiectivitatii metodei in sine;

fragmentele lipsa de os se pot reconstitui folosind ipsos sau un amestec 50:50

de ipsos si ceara lichefiata prin incalzire pe o plita incinsa. Acest material este

usor de utilizat si de indepartat.

§ atunci cand contactul intre capetele fracturate este limitat si slab se vor folosi

atele din lemn sau fibra de sticla pentru fixare.

Sortarea ramasitelor scheletale

Elementele care arata prezenta mai multor schelete sunt urmatoarele:

- oase ce prezinta diferente evidente morfologice datorate varstei, sexului, taliei

- articularea nefireasca a oaselor

Cand se gasesc mai multe ramasite scheletale unul din obiectivele expertizei

medico-legale antropologice este de a determina numarul de indivizi a caror oase au

fost gasite (subiectul va fi discutat la obiectivele expertizei antropologice).

Efectuarea masuratorilor

Instrumentele de masurare utilizate sunt: compasul antropometric, banda

metrica, plansa osteometrica (pentru măsurarea oaselor lungi), compasul de grosime,

sublerul sau rigla antropometrica. Instrumentele de masurare moderne sunt conectate

la computere permitand stocarea unui numar mare de date.

Instrumentul cel mai des utilizat pentru efectuarea masuratorilor craniene este

compasul antropometric care este alcatuit din doua brate metalice îndoite în partea

superioara si unite între ele printr-o articulatie. Unul dintre brate, cel drept, este mobil

si aluneca pe o scala metalica divizata în centimetri. Bratul mobil este prevazut cu un

surub care îl poate fixa pe scala, facilitand citirea corecta a dimensiunilor masurate.

Instrumentul este folosit pentru masurarea distantelor liniare curbe ale craniului.

Compas antropometric48

si plansa osteometrica49

Mandibulometru50

si subler dentar51

In cazul masuratorilor efectuate cu instrumente metalice trebuie avut grija ca

acestea sa nu deterioreze suprafata osului prin zgariere sau perforare.

Masuratorile se exprima in sistemul metric si se efectuează intre anumite

repere anatomice sau puncte virtuale situate pe materialul osos care descriu arce,

coarde sau volume iar prin combinarea acestora se obtin indicii osteometrici care

exprima in mod convenabil printr-o singura variabila forma unui element osos, de

exemplu: indicele cranian este dat de raportul dintre diametrul transvers maxim

masurat intre punctele craniometrice denumite eurion si diametrul longitudinal maxim

masurat intre glabella si opistocranion, inmultit cu 100; un craniu mai lat avand un

indice mai mare decat un craniu mai ingust si mai lung.

Buikstra si Ubelaker52

recomanda folosirea a 34 de masuratori standard

craniene si a 44 postcraniene pe scheletele intacte. Instrumentul de electie pentru

efectuarea masuarorilor craniene este compasul antropometric. Selectia punctelor

craniometrice s-a facut pe baza urmatoarelor criterii:

a) proiectia maxima a craniului intr-o anumita directie (de exemplu, glabela este

punctul cel mai proeminent situat intre arcadele supraorbitale)

b) locul de intersectie a unor suturi craniene (de exemplu, bregma este punctul situat

la intersectia suturii coronale cu cea sagitala)

c) puncte care corespund unor formatiuni anatomice (de exemplu proeminentele

osoase pentru insertia musculara)

In cazul oaselor lungi masuratorile determina lungimea si latimea diafizei sau

a suprafetelor articulare. Lungimea se masoara cu plansa osteometrica (formata dintr-

o plansa cu suprafata plana, gradata in centimetri si doua placi perpendiculare, una

fixa si cealalta mobila). Latimea diafizelor se masoara cu sublerul iar circumferinta cu

banda osteometrica. Suprafetele articulare se masoara in plan medio-lateral sau

antero-posterior.

Punctele osteometrice ale scheletului postcranial s-au selectat dupa

urmatoarele criterii:

1. punct cu localizare proportionala (de exemplu la mijlocul diafizei)

2. punct corespunzator unei formatiuni anatomice

Masuratorile se pot face si pe filme radiografice fie automat (in cazul

radiografiilor digitizate) fie cu ajutorul compasului.53(p128)

Obiectivele expertizei antropologice pe material scheletal

1. Daca elementul gasit este os sau alt material

Oasele intacte sunt usor de recunoscut chiar si de nespecialisti. Deoarece

multe obiecte cu structura chimica organica sau anorganica sunt asemanatoare

macroscopic cu oasele, recunoasterea acestora devine dificila atunci cand sunt

fragmentate putand fi confundate cu obiecte din plastic sau fragmente de radacini.

Confuzia poate fi accentuata si de modificarile de culoare ale fragmentului de os,

putand capata o tenta inchisa daca este ingropat in pamant de culoare neagra sau poate

deveni albicios daca este expus la soare. Mai mult, daca oasele sunt calcinate

identificarea este cu atat mai dificila necesitand opinia unui expert.

Fibrele din compozitia unor materiale izolatoare folosite in constructii pot fi

confundate cu firele de par. De asemenea fragmente mici, plate din obiecte de

ceramica nesmaltuite pot fi confundate cu fragmente de bolta craniana.

Fragmentul din imagine a fost ridicat de la locul unui incendiu cu victime, avea

grosimea, curbura si structura asemanatoare peretelui cranian (tesut osos compact

si spongios). Ulterior s-a dovedit a fi un fragment de material plastic care supus

actiunii focului a format bule de diferite diametre dand impresia de tesut osos

spongios.4(p 94)

Femur (specimenul de sus), fragment de lemn (mijloc), fragment de os expus

intemperiilor o perioada lunga de timp (jos).32(p1)

Bucata de lemn ce poate fi confundata cu un os lung.37(p142)

2. Originea umana sau non-umana a osului

Apartenenta umana a unui schelet este usor de determinat atunci cand:

§ este complet si componentele osoase se gasesc in pozitie anatomica.

§ prezenta de tesut moale sau fire de par

§ prezenta de dinti avand lucrari dentare

Craniul uman prezinta caracteristici inconfundabile, de exemplu, calota

rotunda si viscerocraniul plat.

Mandibula animalelor vazuta de sus sau de jos are forma literei V si este

separata pe linia mediana. Mandibula umana are forma literei U fara separare

mediana. La om este prezenta barbia care este absenta la animale.

Craniul uman este orientat in axul vertical si orbitele sunt localizate inaintea si

deasupra aperturii nazale, cu o orientare anterioara, la animale orbitele sunt localizate

inapoia si lateral de apertura nazala. Proiectia nazala este minima la om, semnificativa

la animale.55

Diferente ale scheletului postcranian:55

· oasele membrului superior la om sunt mai putin robuste ca cele

corespunzatoare la animal.

· la om radiusul si ulna sunt separate, la animale adesea sunt fuzionate.

· la om corpul vertebral este plan cu diametru mare cu procese spinoase scurte,

la animale corpul vertebral este mic cu suprafete concave/convexe si procese

spinoase lungi.

· sacrul uman este scurt si lat format din 5 vertebre fuzionate, cel de animale

este ingust si lung format din 3 – 4 vertebre fuzionate.

· la om pelvisul osos este lat si putin inalt, in forma de cupa, la animale este

lung si ingust sub forma de lama.

· femurul este cel mai lung os la om, pe cand la animale are lungime similara cu

celelalte oase ae membrelor.

· la om tibia si fibula sunt separate la animale deseori sunt fuzionate.

· piciorul este lung si ingust, purtand greutatea pe calcai si degete, la animale

este lat, poarta greutatea pe degete.

De asemenea exista diferente si in structura macroscopica si microscopica a

oaselor de animale si umane, de exemplu:

o corticala la om este mai poroasa decat la animal si reperezinta ¼ din grosimea

osului lung pe cand la animal reprezinta ½ din grosime.

o structura microscopica a corticalei osului uman prezinta osteoane dispersate si

uniform spatiate pe cand la animale osteoanele tind sa se sa se alinieze pe

randuri sau sa formeze structuri recatngulare (os plexiform).55

Dificultati de identificare a speciei apar atunci cand:

§ exista oase separate – mai ales in cazul vertebrelor, coastelor, oaselor lungi si

cele ale bazinului, mainilor si picioarelor. Acestea au unele caracteristici

anatomice comune atat la oameni cat si la animale. De exemplu, scheletul

labelor de urs poate fi confundat cu cel al mainii.

Radiografie a mainii (stanga) si radiografie a labei de urs (dreapta).39(p 22)

Coaste de vaca (stanga) si coaste umane (dreapta).32(p10)

§ grad crescut de fragmentare cu lipsa regiunilor pe baza carora se identifica

osul (de exemplu, absenta epifizelor in cazul oaselor lungi)

§ dintii umani sunt usor de diferentiat fata de dintii diferitelor specii de animale,

probleme de apartenenta la specii apar atunci cand dintii sunt fragmentati.

§ oasele de sugari si de copii mici pot fi confundate usor cu oasele de diferite

animale sau pasari. Oasele fetusilor si cele ale nou nascutilor sunt de

dimensiuni foarte mici si nu prezinta toate caracteristicile de forma ale oaselor

adulte.

Femur de sugar (dreapta) femur de pui de gaina (stanga).32(p18)

Dimensiunile oaselor craniului unui fetus de 5 saptamani in comparatie cu o moneda

de 1 cent (stanga) si dimensiunile femurului (de jos in sus) la un sugar de 6 luni, la un

copil de doi ani si la unul de 8 ani in comparatie cu moneda de 1 cent.59(p180)

3. Determinarea tipurilor de oase prezente si aprecierea numarului de indivizi

Pentru identificarea oaselor, medicul legist sau expertul antropolog trebuie sa

aiba temeinice cunostinte de osteologie iar indeplinirea cu succes a acestei primei

parti a obiectivului expertizei va permite o apreciere cat mai exacta a numarului de

indivizi care au contribuit la elementele scheletale gasite.

In aprecierea acestui numar se are in vedere ca scheletul uman este format din

oase pereche si nepereche, in plus fragmentarea oaselor creeaza dificultati in

aprecierea numarului de indivizi scheletizati, de exemplu, daca se gasesc separate o

epifiza humerala proximala si una distala (lipsind diafiza), se pot realiza doua

scenarii:22(p338)

1) amandoua epifize apartin humerusului unui singur individ

2) epifiza sa apartina unui individ si cealalta unui al doilea individ.

Pentru aprecierea numarului de indivizi se va utiliza metoda de cuantificare

denumita Numar Minim de Indivizi (MNI - Minimum Number of Individuals)

22(p339),56(p241) si care, dupa cum ii spune si numele, reprezinta numarul minim estimat

de indivizi care au contribuit la formarea ansamblului scheletal. Trebuie subliniat ca

MNI nu reprezinta cel mai probabil numar de indivizi.22(p339),56(p241)

Sunt mai multe metode folosite pentru calcularea MNI, forma cea mai simpla

fiind: cel mai frecvent os care se intalneste dupa sortarea oaselor pe tipuri anatomice

si pe parte, stanga sau dreapta. 56(p244)

O alta metoda de estimare a MNI este urmatorul: 22(p338),56(p244)

§ pentru fiecarui tip de os de partea dreapta se determina numarul minim de

indivizi ce il reprezinta (notat cu D)

§ se face acelasi lucru si pentru partea stanga (numar notat cu S)

§ se determina apoi numarul de perechi ce pot fi formate prin imperecherea

oaselor de ambele parti (notat cu P)

Se va calcula folosind acesti parametri „cel mai mare minim” dat de formula

D + S – P

care prezinta un grad mai bun al estimarii fata de MNI (se consdiera ca oasele

nepereche de cele doua parti apartin la indivizi diferiti). De exemplu, intr-o groapa

comuna, humerusul este cel mai numeros os, fiind in numar de 10 de partea dreapta si

6 de partea stanga iar in acest grup sunt 4 perechi. In aceasta situatie MNI este 10 iar

cel mai mare minim este este 10 + 6 – 4 = 12.

4. Determinarea sexului

Deoarece metodele pentru estimarea varstei si a taliei sunt dependente de

sexului ramasitelor scheletale, de obicei determinarea sexului este prima etapa in

procesul de identificare.

Inainte de examinarea de laborator a resturilor osoase trebuie avut in vedere ca

la locul unde acestea sunt descoperite pot fi gasite si fragmente conservate de articole

de imbracaminte care pot sugera sexul persoanei respective, de exemplu daca se

gasesc resturi de sutien si fusta atunci, de regula, se poate concluziona ca ramasitele

scheletale apartin unei femei. Pentru determinarea sexului pe baza vestimentatiei este

necesar ca subiectul sa fie examinat in situ, putand exista doua scenarii :

1) este descoperit un schelet iar examinarea releva prezenta sutienului in jurul

peretelui sternocostal fapt ce sugereaza sexul feminin al persoanei respective

2) fragmentele de imbracamainte si oasele sunt ridicate separat in vederea

examinarii de laborator unde nu se mai poate spune daca persoana in cauza

chiar purta acel articol de imbracaminte sau prezenta imbracamintii la locul

respectiv este doar o coincidenta.

Imbracamintea unisex este foarte comuna si genereaza probleme de

identifcare. Uneori bijuteriile pot indica sexul persoanei desi atat femeile cat si

barbatii poarta cercei sau piercing-uri, bratari, etc.

De asemenea, continutul buzunarelor, gentilor, portofelelor pot indica sexul

sau chiar identitatea decedatului. Chiar si in cazul gasirii acestor obiecte, determinarea

sexului pe baze antropologice este obligatorie.

La baza metodelor de determinare a sexului pe material osos sta dimorfismul

sexual termen ce defineste diferentele morfologice ale scheletelor celor doua sexe

produse de catre hormonii sexuali diferiti la barbat si la femeie.57

Ca regula generala scheletul de barbat este mai dezvoltat decat cel al femeii,

de asemenea dezvoltarea musculara este mai importanta la barbati decat la femei,

muschii mai puternici determinand locuri de insertie osoasa mai reliefate. La femei

exista caracteristici specifice ale bazinului adaptate procesului nasterii.

In determinarea sexului ramasitelor scheletale, se porneste de la o acuratete de

50% (probabilitatea de a ghici este de 50%). Datorita dimorfismului sexual accentuat,

craniul si pelvisul se folosesc pentru determinarea sexului, astfel ca in cazul craniului

luat singur acuratetea determinarii este de 80% iar in cazul pelvisului de 90%.1(p203)

Cand se folosesc ambele oase in vederea determinarii sexului, acuratetea este de

97%.46(p38)

Acuratetea determinarii sexului va fi mai mica atunci cand aceste

fragmente sunt distruse sau parti din ele lipsesc. In medie in cazurile medico-legale

exactitatea determinarii sexului este de 85% ceea ce inseamna ca la 1 din 7 cazuri

sexul este determinat incorect ceea ce din punct de vedere legal nu este acceptabil,

astfel ca nivelul minim de exactitate a determinarilor sexului ar trebui sa fie de

95%.58(p230)

Atunci cand, datorita distrugerii elementelor osoase sau a lipsei lor,

exactitatea determinarii sexului are de suferit atunci concluziile examinarii trebuie sa

specifice probabilitatea ca elementele osoase sa fie de sex masculin sau feminin.

Atunci cand craniul sau pelvisul lipsesc, gradul de certitudine al determinarii sexului

este foarte scazut.

Din fericire, determinarea sexului in context medico-legal a fost schimbat

fundamental prin aplicarea tehnicilor de biologie moleculara pe materialul osos, astfel

incat daca se poate extrage ADN-ul din fragmentele osoase atunci se poate determina

cu mare pricizie sexul individului respectiv.

4.1. Determinarea sexului la subadulti

Determinarea sexului la copii si adolescenti prezinta dificultati importante

deoarece dimorfismul sexual scheletal devine manifest dupa perioada adolescentei.

Astfel ca determinarea sexului la scheletele de sub-adulti se face pe baza comparatiei

cu bazele de datele statistice ce includ masuratori ale oaselor lungi si ale bazinului pe

diferite categorii de varsta.

Unele cercetari au aratat ca pe baza morfologiei mandibulare se poate

determina corect sexul in 82% din cazuri, de exemplu s-a observat ca barbia baietilor

este rectangulara, la fete este rotunjita.60

De asemenea morfologia fetei auriculare a ilionului poate fi folosita pentru

determinarea sexului cu o acuratete de 85% a fetusilor si pana la 6 luni dupa nastere

dar numai in cazul sexului masculin, aceasta metoda dand rezultate slabe in cazul

sexului feminin (acuratete de doar 57% cu putin mai mare decat simpla ghicire).61,62

4.2. Determinarea sexului la adulti

A) Pe baza caracterelor morfologice ale bazinului.

§ Bazinul femeii este adaptat nasterii astfel prezinta un pronuntat dimorfism

sexual.

§ Bazinul femeii este mai lat si mai putin inalt iar al barbatului este mai ingust si

mai inalt.

§ La femeie predomina diametrele transversale la barbati cele antero-posterioare

si la femeie diametrele aperturii pelvine superioare si inferioare sunt mai mari.

§ Apertura pelvina superioara are un diametru transversal mai mare dand o

forma ovala aperturii, la barbat apertura pelvina superioara este mai ingusta si

are forma unei inimi.

§ Femeile au o apertura pelvina inferioara mai lata decat la barbati.

§ Micul bazin are la femei o forma cilindrica iar la barbat are forma de trunchi

de con cu baza mare superior.

§ Osul sacru este mai lat la femei decat la barbati

§ Unghiul subpubian (format din ramurile pubiene inferioare) este mai deschis

la femei (90-100grade) decat la barbati.

§ Marea incizura ischiadica este mai larga si mai putin adanca la femei decat la

barbati.

Osul sacru mai lat la femei (stanga) mai ingust la barbati (dreapta).18(pp578,579)

Indexul ischiopubian este util in estimarea sexului ramasitelor scheletale,

avand formula:45(p95)

IP = (lungimea pubisului x 100) / lungimea ischionului

unde:

o lungimea pubisului: de la planul simfizei pina la acetabulum

o lungimea ischionului: de la acetabulum pina la marginea distala a ischionului

o punctul de referinta este locul de fuziune al celor 3 elemente osoase imature,

de obicei marcat printr-o creasta pe suprafata articulara

Daca indexul ischiopubian (la rasele albe) este mai mic de 90, atunci pelvisul este

barbatesc, daca este mai mare de 95 este femeiesc.

Marea incizura ischiadica la femeie (stanga) si la barbat (dreapta).18(pp578,579)

· Femeile au un pubis mai lat si ramura ischiatica este alungita si ingusta iar la

barbati pubisul este mai ingust si mai gros iar ramura ischiatica este mai

scurta.

· Gaura obturata la femei are o formal trunghiulara cu varful orientat anterior la

barbati are o forma ovala.

Schite privind diferentele dintre pelvisul feminin si cel masculin.63(p75)

· Acetabulul: este mai larg la barbati; are aprox 52 mm in diametru la barbati,

comparativ cu cca 46 mm la femei.45(p95)

· Fata articulara acetabulara– la barbati priveste lateral, fata de pelvisul

feminin, la care are tendinta de a privi spre anterior.

B. Pe baza caracterelor morfologice ale craniului

Determinarea sexului numai pe baza craniului este mai putin exacta decat cea

efectuata numai pe baza pelvisului. Pentru o determinare a sexului cat mai exacta este

optim sa se foloseasca ambele elemente osoase.

v Craniul masculin este mai robust si in general insertiile musculare sunt mai

pronuntate.

v La barbati : glabela, marginile supraorbitale, procesele mastoide, protuberanta

occipitala externa, liniile nucale, procesele mastoide sunt mai proeminente si

mai robuste decat la femeie.

v La barbat neurocraniul este mai putin boltit, la femei este mai rotunjit,

v La barbat osul frontal este mai inclinat cu un unghi fronto-nazal mai adancit,

la femeie fruntea este verticala.

v Orbitele sunt mai rotunjite la femeie si au margini mai ascutite, la barbati

orbitele tind sa aiba o forma patrulatera.

v Palatul – mai mare si cu forma de U regulat la barbati; la femei este mai mic si

tinde sa aiba o forma parabolica.

v Apertura nazala este mai inalta si mai ascutita la barbati si are margini

ascutite.

v Oasele nazale sint mai mari si proemina anterior, formind un unghi mai ascutit

decit la femei.45(p94)

v Mentonul este patrulater la barbati la femei este rotunjit iar unhiul mandibular

este mai putin obtuz la barbati decat la femei, zonele de insertie muscualara pe

mandibula sunt mai rugoase la barbati decat la femei.

Craniu de barbat (stanga) si de femeie (dreapta).18(p581)

Menton masculin (stanga) si feminin (dreapta). 18(p582)

Criteriile prezentate anterior sunt aplicabile indivizilor cu varsta intre 20 – 55ani si nu

sunt valabile la sub-adult sau la maturul varstnic.45(94)

C. Determinarea sexului pe baza scheletului potscranial

o Oasele lungi au in general o lungime si diametru la mai mare la barbati decat

la femei.

o Zonele de insertii musculare sunt mai proeminenee la barbati. femei.

Estimarea sexului pe baza oaselor lungi se face prin masurare si analiza

statistica ce presupune compararea datelor obtinute la cazul examinat cu datele din

tabele rezultate prin mutiple masuratori pe schelete de sex cunoscut.

Din acest punct vedere diametrele capului humeral si femural sunt foarte utile,

astfel :diametrul vertical este mai mare de 45 mm la barbati; iar la femei este mai

mic de 41 mm, inregistrand valori extreme: 43 – 56mm la barbati si 37-46mm la

femei.45(p96)

5. Estimarea varstei persoanei in momentul mortii

Varsta biologica (si nu cea cronologica) poate fi apreciata pe baza varstei

scheletale si dentare si va fi exprimata de expert sub forma unui interval (de exemplu

30 – 40 de ani) si niciodata ca varsta exacta (35 de ani). In acest capitol vor fi

detaliate metodele de apreciere a varstei pe baza examinarii elementelor osoase.

Estimarea varstei in perioadele de inceput ale vietii se bazeaza pe modificarile

produse prin crestere (marirea dimensiunilor) si devoltare osoasa (schimbari de forma

si/sau functie). Estimarea varstei adulte se bazeaza pe modificarile involutive ale

oaselor.

Cu cat individul este mai tanar cu atat intervalul de varsta estimat este mai

restrans si cu cat individul este mai in varsta cu atat intervalul de varsta estimat este

mai intins. Scaderea intervalului de varsta estimat o data cu scaderea varstei

individului este determinata de bogatia modificarilor care au loc la nivelul oaselor la

intervale de timp destul de regulate si in proportii relativ uniforme. Dupa depasirea

maturitatii biologice aceste modificari sunt mult incetinite pana la incetare in schimb

isi vor face aparitia si se vor dezvolta modificarile degenerative osoase.

Acuratetea estimarii varstei copiilor sub 3 ani este reprezentata de un interval

de 3 – 4 luni, pentru copii cu varste intre 3 si 15 ani acest interval este de 6 – 18 luni,

intre 15 -25 de ani intervalul este de 1 – 3 ani, iar pentru varste de 35 – 40 de ani

intervalul este de 5 – 10 ani.4(p90)

Clasificarea varstelor:

O clasificare avarstelor in functie de perioadele de dezvoltarea scheletala a

fost realizata de Knusmann dupa Martin si Saller citat de Scheuer:64(p469)

- Infans 1 sau prima copilarie: de la nastere pana la varsta de 7 ani (eruptia primilor

molari permanenti)

- Infans 1a – de la nastere pana la vrasta de 2 ani

- Infans 2b – de la 2 la 7 ani

- Infans 2 sau a doua copilarie: intre 7 si 14 ani (intre eruptia molarilor unu si doi

permanenti)

- Juvenis sau varsta juvenila – de la eruptia molarilor doi permanenti pana la

inchiderea sincondrozei sfeno occipitala (18 – 22 de ani)

- Adultus varsta adulta – inceputul inchiderii suturilor.

Aceasta clasificare nu este lipsita de critici, in principal datorita faptului ca

inceputul varstei adulte este considerata ca va coincide cu inchiderea sincondrozei

sfeno-occipitale pe care literatura anatomica de specialitate o plaseaza in perioada de

varsta 17 – 25 de ani ceea ce se pare ca este eronat pentru ca lucrari bazate pe

examinare directa a craniilor, cadavrelor, examinare microscopica si radiologica au

raportat ca aceasta inchidere are loc in perioada de varsta curpinsa intre 11 si 15 ani

(in perioada de eruptie a molarilor doi permanenti).64(p466)

Din punct de vedere al antropologiei medico-legale varstele ramasitelor umane

sunt incadrate in urmatoarele categorii:52

o Fetus – inainte de nastere

o Infant – de la nastere la 3 ani

o Copil – intre 3 si 12 ani

o Adolescent – intre 12 si 20 de ani

o Adult tanar – intre 20 si 35 de ani

o Adult matur – intre 35 si 50 de ani

o Adult varstnic – peste 50 de ani

O alta clasificare a varstelor mai ampla este:65(p14)

· Fetus – de la conceptie pana la nastere

· Nou-nascut – primele 28 de zile de viata

· Sugar – de la 4 saptamani la 1 an.

· Copil (juvenil)- intre 1 si 12 ani

· Adolescent sau puber – intre 13 – 17 ani

· Adult tanar – intre 18 -25 de ani

· Varsta adulta de mijloc:

a) Tanara intre 26 – 35 de ani

b) Tarzie intre 36 – 45 ani

· Adult matur – peste 46 de ani

· Adult varstnic – peste 80 de ani

In literatura anglo saxona termenul non-adult sau sub-adult iar mai recent

juvenil include toate categoriile de varsta pana la cea adulta.64(p469)

5.1. Estimarea varstei resturilor scheletale fetale

Este de o importanta cruciala cand trebuie determinata viabilitatea produsului

de conceptie, in cazurile de pruncucidere sau avort ilegal. Varsta scheletala fetala si a

copilului mic se estimeaza prin:

§ momentul aparitiei nucleilor de osificare primari si secundari (epifizari)

§ caracteristicile morfologice ai acestor nuclei (forma si dimensiuni)

§ momentul fuzionarii nucleului secundar cu cel primar de osificare.64(p6),66

§ lungimea diafizelor oaselor lungi (lewis 44).

Pentru estimarea lungimii fatului se foloseste de regula lungimea femurului.

Aceasta se masoara intre suprafata externa a epifizei proximale (marele trohanter) si

capatul distal al femurului (neincluzand epifiza distala).67(p324)

Cunoscand lungimea femurului se poate determina varsta acestuia aplicand

ecuatia liniara de regresie elaborata de Scheuer si colaboratorii.64(p394)

Varsta (saptamani) = (0.3303 x femur) + 13.5583 ± 2.08

Alte ecuatii pentru determinarea varstei iau in considerare talia (lungimea)

fatului, aceasta poate fi calculata dupa formula:

Lungimea fatului = (lungimea femurului in cm x 6.44) + 4.51(68)

Precizia estimarii lungimii fatului prin aceasta metoda este de +/- 1cm daca

este aplicata fatului cu o varsta intrauterina de 36 saptamani.

Lungimea fatului va fi folosita in ecuatiile clasice:

1) Balthazard – Dervieux.69(p1303)

Varsta (zile) = talia x 5.6

2) ecuatia de regresie a lui Olivier si Pineau.70(p149)

Log Varsta = 0.01148 x talia + 0.4258cm

La 3 luni de viata intrauterina oasele lungi sunt tubulare fara insertii

musculare, iar sutura metopica si mentala nu sunt fuzionate.

Lungimea femurului la varste exprimate din 6 an 6 luni (cu exceptia primului an cand

varsta este exprimata din 2 in 2 luni.64(p394)

La sfarsitul perioadei intrauterine nucleii primari de osificare pot fi identificati

in toate oasele iar la nastere doar cativa nuclei de osificare secundari pot fi identificati

(cum sunt cei de la nivelul epifizei distale a femurului, epifizei proximale a tibiei si de

la nivelul calcaneului si talusului), prezenta acestora avand importanta medico-legala

si criminalistica, punand diagnosticul de fat nascut la termen. Nucleul de osificare de

la nivelul epifizei distale a femurului a fost descris de Beclard in 1819 se intalneste la

98% din copii nascuti la termen, are o culoare rosietica si un diametru de 4-5

mm.69(p665)

Majoritatea nucleilor secundari se dezvolta postnatal.66

Nucleii de osificare

apar sub forma unor noduli ososi sferici sau ovoizi cu o structura macroscopica

amorfa identificabili doar prin pozitia lor anatomica. Utilitatea lor pentru

determinarea varstei in cazurile practice medico-legale este destul de limitata

depinzand de prezenta tesuturilor moi care sa ii mentina fixati in pozitia anatomica.

5.2. Estimarea varstei resturilor scheletale de subadulti

Lungimea oaselor lungi poate fi folosita pentru estimarea varstei la subadulti

(vezi tabelul de mai sus).

Fontanela anterioara se inchide in primii doi ani iar cea posterioara in primul

an postnatal, sutura metopica se inchide de asemenea in primul an dar aceasta

inchidere poate fi partiala putand persista un numar de ani astfel incat daca varsta

copilului indicata de alte elemente osoase este mai mare de 2 ani, atunci prezenta

suturii metopice nu se va lua in considerare ca factor de estimare a varstei. Unirea

celor doua jumatati de mandibula are loc in jurul varstei de 1 an.64(147)

Fuzionarea epifizo-diafizara care de obicei incepe in cea de a doua decada a

vietii este o metoda utila de estimare varstei, principiul se bazeaza pe faptul ca

epifizele diferitelor oase fuzioneaza la anumite varste.18(p587)

Estimarea trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:

§ Fuzionarea epifizo-diafizara se face mai devreme cu circa doi ani la sexul

feminin fata de cel masculin

§ Examenul radiologic al oaselor trebuie intotdeauna sa insoteasca examenul

macroscopic deoarece evidentiaza epifize care nu sunt fuzionate cu diafiza,

aspect care uneori nu poate fi determinat prin simpla examinare vizuala.

§ Pot exista variatii importante de fuzionare epifizara in cadrul populatiilor de

aceeasi varsta, rasa si sex.

*se citeste 15 ani si 9 luni

Varsta (ani) de incepere a fuzionarii epifizo-diafizare, dupa diferiti autori. 39(51)

*se citeste 19 ani si 2 luni

Varsta (ani) de terminare a fuzionarii epifizo-diafizare.39(51)

Fuziunea diafizo-epifizara are loc in 3 etape:

1. separarea totala dintre epifiza si metafiza. Suprafata metafizei este bogat

vascularizata avand un aspect rugos, granular sau striat.

2. fuzionare partiala, trabecule din metafiza traverseaza cartliajul de crestere care

initiaza fuzionarea osoasa cu epifiza, ce devine, cu timpul ferm atasata la metafiza dar

inca exista un sant corespunzator periferiei jonctiunii.

3. fuzionare completa intre epifiza si metafiza, cand acel sant dispare complet

suprafata osului este neteda, fin granulara

Macroscopic, suprafata epifizara a oaselor de subadult apare usor ondulata sau

incretita:

Marginea epifizara a vertebrei lombare este incretita. 18(p587)

Fuziunea epifizo-diafizara este completa in proportie de 75% indicand o varsta catre

limita superioara data de intervalului de fuzionare epifizo-diafizara humerala.18(p587)

· In timpul copilariei oasele coxale sunt formate din 3 parti. Ramura

ischiopubiana fuzioneaza prima la varste cuprinse intre 5 si 8 ani, osificarea

cartilajului triradiat acetabular incepe la fete la varste intre 10-11 ani si e

complet la 13-15 iar la baieti este complet la 17 ani.39(p48)

· De asemenea corpul sternului este format din 4 segmente, segmentele

inferioare incep sa fuzioneze la varsta de 4 ani, fuzionarea celor de mijloc la

varste intre 11 – 16 ani, iar cele doua superioare fuzioneaza la varsta de 20 de

ani. 39(p48)

· Sacrul este format pana la varsta de 5 – 6 ani din 5 vertebre sacrale separate.

Elementele laterale fuzioneaza in adolescenta timpurie, iar portiunea centrala

fuzioneaza de jos in sus incepand din adolescenta tarzie sau adultul tanar

astfel ca fuzionarea vertebrelor sacrale 1 si 2 poate sa se realizeze la varsta de

32 de ani.39(p48)

Varstele la care se produce fuzionarea epifizo-diafizara pe sexe.46(p48)

5.3. Estimarea varstei scheletale la adulti

Metodele se bazeaza pe :

§ modificarile morfologice in anumite articulatii unde miscarile intre oase sunt

limitate sau absente s

§ modificari ale structurii oaselor odata cu inaintarea in varsta

A. Obliterarea suturilor craniene.

Oasele care alcatuiesc craniul sunt legate prin tesut conjunctiv fibros in articulatii

imobile care se numes suturi. Odata cu inaintarea in varsta a individului tesutul de

legatura intre oasele craniene se osifica progresiv determinand obliterarea suturilor.

Diferentierea craniului de adult de cel de subadult se face pe baza osificarii suturii

sfenooccipitale. In copilarie si adolescenta intre aceste doua oase se gaseste un cartilaj

cu o latime redusa. Osificarea acestui cartilaj are loc intre 18 -22 de ani (vezi discutia

anterioara) transformandu-se intr-o sinostoza sfeno-occiptala.

.

Sincondroza sfeno-occipitala si osificarea sincondrozei sfeno-occipitale.18(585)

Osificarea suturilor se face dinspre interior (endocranian) spre exterior

(ectocranian). Cele mai multe metode de estimare a varstei prin osificarea suturilor

craniene utilizeaza examinarea portiunii ectocraniene astfel incat exista pericolul

subestimarii varstei. Chiar si in cazul studierii suturilor endocraniene rezultatele au un

grad foarte redus de precizie, se considera ca pe baza acestui criteriu indivizii in grupa

de varsta 20 – 50 se pot incadra in decada de varsta corespunzatoare, la craniile

persoanelor mai in varsta variabilitatea criteriului fiind si mai mare.

Exemple de intervale de varsta pentru obliteraraea suturilor :69(p1305)

§ sagitala are loc intre 22 si 35 de ani,

§ sfeno-frontala intre 22 si 65 de ani,

§ parieto-mastoidiana 37 si 81 ani.

Suturile la un craniu de copil si la un craniu de adult tanar.18(p586)

Suturile craniene la un adult matur si la un adult varstnic. 18(p586)

B. Estimarea varstei pe baza examinarii fetei simfizare a oaselor pubiene

Osul pubian stang si drept sunt legate intre ele pe linia mediana printr-un disc

fibro-cartilaginos formand o articulatie ce poarta denumirea de simfiza pubiana.

Configuratia suprafetelor osoase care intra in alcatuirea simfizei pubiene prezinta

modificari care au loc odata cu inaintarea in varsta:46(p53)

· La tanar suprafata simfizara a fiecarui os pubian prezinta creste si santuri

· La adult santurile devin mai putin adanci si crestele mai putin proeminente iar

o margine osoasa se formeaza in jurul suprafetei

· La adultul varstnic disparea marginea osoasa iar suprafata simfizara devine

poroasa cu granulatii fine si porozitati.

Suprafata simfizara: dreapta la un individ de 18 – 19 ani si stanga la un individ 50+

ani.18(p583)

Probleme de interpretare a suprafetei simfizare in raport cu varsta apar la

femei unde nasterea pe cale naturala produce santuri neregulate astfel incat in vederea

estimarii varstei standardele masculine ale aspectului macroscopic al acestor suprafete

nu pot fi aplicate la femei si viceversa.

C. Estimarea varstei prin examinarea extremitatii sternale a coastelor, metoda

descrisa de Iscan si colaboratorii.71,72

Intial suprafata acesteia este relativ plana dar cu

inaintarea in varsta aceasta se va adanci fiind strajuita de o margine care devine din ce

in ce mai neregulata.

D. Estimarea varstei prin examinarea fetei auriculare a osului iliac - metoda

elaborata de Lovejoy.73

Fata auriculara a sacrului se articuleaza cu fata auriculara a a

coxalului formand articulatia sacro-iliaca. La adultii tineri suprafata auriculara este

granulara cu inaintarea in varsta devenind progesiv mai neteda. La adultul varstnic

suprafata devine poroasa fiind inconjurata de o creasta osoasa.

E. Examenul microscopic al sectiunilor facute prin diafiza oaselor lungi. Pe aceste

preparate microscopice se observa numarul de osteoane si fragmentele de osteoane.

Datorita permanentei remodelari a microstructurii osoase, tesutul osos imbatranit este

partial resorbit si inlocuit de noi osteoane care au o dispozitie modificata. Odata cu

inaintarea in varsta numarul de osteoane creste la fel ca si numarul de fragmente de

osteoane (care sunt ramasite ale osteoanelor remodelate).

F. Estimarea varstei prin intermediul modificarilor degenerative osoase. La tineri

suprafetele articulare ale oaselor sunt rotunjite, netede. La persoanele adulte apar

osteofitele pe marginile vertebrelor si la locul unde se insera tendoanele sau

ligamentele. De asemenea varsta inaintata este caracterizata de resorbtia tesutului osos

spongios din toate oasele scheletului. Osteoporoza senila (reducerea densitatii

minerale a osului) este evidenta la nivelul epifizei proximale a femurului, vertebrelor.

6. Estimarea taliei ramasitelor scheletale

Pentru aceasta trerbuie ca anumite elemente osoase sa fie masurate cu ajutorul

plansei osteometrice. Daca osul este intreg, masuratorile trebuie sa fie cat mai precise

prin masurarea intregii lungimi a osului respectiv, exceptie de la aceasta regula fiind

tibia unde lungimea se determina intre portiunea mediala a platoului tibial si fata

inferioara articulara (excluzand maleola mediala).

Talia persoanei corespunzatoare lungimii osului gasit va fi aflata din tabele in

care se reda corespondenta dintre lungimea oaselor examinate si talie. Aceste tabele

sunt rezultatul aplicarii unor ecuatii matematice pe un numar mare de masuratori

osoase.

Tabelele dau numai o valoare medie a taliei astfel incat in cazurile practice

estimarea taliei va fi sub forma unui interval dimensional si nu a unei dimensiuni

exacte. Pentru o estimare optima a taliei trebuie sa se tina cont de varsta si sexul

ramasitelor scheletale. De asemenea estimarea taliei pe baza oaselor lungi ale

membrelor inferioare este mai buna decat cea pe baza oaselor lungi ale membrelor

superioare. Talia se poate estima cu o acuratete foarte scazuta pe baza unor ecuatii

matematice si pe fragmente sau pe portiuni specifice ale oaselor lungi.

I. Masurarea directa a taliei scheletului in situ

Este cel mai elementar mod de estimare a staturii, Se poate aplica numai

scheletelor in extensie completa, avand craniul si osele membrelor inferioare intacte si

in pozitie anatomica (trebuie avut in vedere ca datorita presiunii exercitate de sol

oasele se pot fragmenta iar in urma procesului de descompunere oasele se pot

imprastia, mai ales in cazul cadavrelor inhumate in cosciug). Masuratorile se fac

inainte de ridicarea scheletului, talia determinandu-se prin masurarea scheletul din

vertex pana la nivelul planului picioarelor (plantelor). Datorita disparitiei tesuturilor

moi epicraniene si calcaneene, a discurilor intervertebrale si cartilajelor articulare,

pentru estimarea taliei individului viu trebuie adaugati 4 -8 cm dupa Knight3(p114)

sau

4-6 cm dupa Calabuig.69(p1306)

II. Estimarea taliei pe schelete incomplete, cand pot exista unul sau mai multe oase.

Oasele pe baza carora se estimeaza talia sunt, in ordinea preciziei estimarilor taliei :

femur, tibia, humerus si radius.3(p114)

Au fost elaborate numeroase formule pentru estimarea taliei pe baza lungimii oaselor

mentionate.

Formule pentru determinarea taliei.18(p590)

Talia estimata in functie de lungimea principalelor oase lungi.3(p113)

Estimarile trebuie sa aiba in vedere ca oasele vechi si uscate sau cele supuse

actiunii focului sunt mai scurte cu circa 2 mm decat oasele vitale.3(p114)

De asemenea

trebuie tinut cont ca factorii rasiali si nutritionali induc variatii semnificative ale taliei.

Odata cu inaintarea in varsta, datorita modificarilor tesutului osos si moale

exista o scadere a taliei. Tinand cont ca aceste modificari insotite de scadere in

inaltime au loc mai ales la nivelul coloanei vertebrale, talia estimata pe baza lungimii

oaselor lungi vor da rezultate eronate daca nu se aplica corectiile necesare. Giles citat

de Klepinger39(p85)

a aratat ca folosirea corectiilor aduse taliei nu este necesara la

varste sub 50 de ani, la indivizii peste aceasta varsta din talia maxima estimata se va

scadea corectia in centimetrii prezentata in tabelul urmator:

Varsta Barbati Femei

50 0.4 0

55 0.7 0.3

60 1.2 0.7

65 1.6 1.3

70 2.2 2.0

75 2.9 2.9

80 3.6 3.8

85 4.3 4.9

Centimetrii care trebuie sa fie scazuti din talia estimata la diferite varste. 39(p85)

7. Estimarea rasei

Prin rasa se intelege o populatie umana mai mult sau mai putin distincta prin

caracteristici fizice transmise genetic. Din punct de vedere medico-legal rasele sunt de

trei feluri: caucazoida, negroida si mongoloida.

Cel mai bun element osos in estimarea rasei este craniul si in special regiunea

mediofaciala.

· Caracteristicile craniului caucazoid:

o aperturi nazale inguste, cu margini inferioare ascutite,

o oase nazale si spina nazala, glabela si regiuni supraorbitale proeminente,

o pometi mai putin proeminenti.

· Caracteristicile craniului de negroid:

o distanta mare interorbitala, o

o rbite rectangulare,

o apertura nazala larga,

o pronuntat prognatism al regiunii inferioare a viscerocraniului.

· Caracteristicile craniului de mongoloid:

o oase nazale inguste si concave,

o pometi proeminenti,

o orbite circulare,

o incisivi in forma de lopata.

Caracteristice morfologice ale craniului la cele trei rase sunt grupate in urmatorul

tabel:4(p83)

Caucazoid Mongoloid Negroid

Lungimea craniului redusa pronuntata pronuntata

Latimea craniului pronuntata pronuntata redusa

Inaltimea craniului pronuntata medie joasa

Conturul boltei Arcuita Arcuita Aplatizata

Latimea fetei Pronuntata Foarte pronuntata redusa

Inaltimea fetei Pronuntata Pronuntata redusa

Forma orbitelor Rotunjita Rotunjita Rectangulara

Apertura nazala Latime moderata Ingusta Foarte lata

Oasele nazale Inguste, arcuite Late, aplatizate Inguste

Marginea nazala

inferioara

Ascutita Ascutita In forma de jgheab

Profilul facial Drept Drept Inclinat inspre

partea inferioara

Forma palatului Latime moderata Latime moderata Forma literei U

Incisivi in forma de

lopata

La mai putin de 5%

din indivizi

la peste 90% din

indivizi

La mai putin de 5%

din indivizi

Forma generala Rotund, voluminos,

cu moderate

rugozitati

Neted, voluminos Elongat, neted

Craniu caucazoid.18(p573)

Craniu mongoloid. 18(p574)

Craniu negroid si jgheabul marginii inferioare a aperturii nazale. 18(p576)

Utilizarea oaselor lungi in estimarea rasei este mai limitata, se folosesc:

· indexul brahial (lungimea radiusului X 100/lungimea humerusului)

· indexul crural (lungimea tibiei X 100/lungimea femurului).

Aceste indexuri, luate separat, nu au valoare diagnostica de rasa ci ele trebuie

interpretate in corobarare cu alte elemente.

Caracteristici non-metrice ale oaselor care sugereaza aparteneta de rasa:45(p101)

§ femurul este mai drept la rasa neagra, curba antero-posterioara fiind mai putin

pronuntata

§ oasele membrelor inferioare ale negroizilor sunt mai lungi decat ale

caucazienilor sau mongoloizilor; chiar si in cazul lungimii totale a corpului,

proportia membrelor inferioare este mai mare;

§ radiusul si tibia sunt relativ mai lungi la negroizi decat la celelalte doua rase.

Determinarea rasei la sub-adulti este unul din cele mai dificile si controversate

subiecte ale antropologiei medico-legale deoarece multe din caracteristicile

diferentierii rasiale devin aparente in adolescenta tarzie.

8. Datarea ramasitelor osoase

Atunci cand se gasesc ramasite scheletale un obiectiv important al expertizei

pe langa identificarea ramasitelor si a prezentei de leziuni perimortem este estimarea

timpului postmortal sau de inhumare. Pentru cazurile medico-legale stabilirea limitei

20 de ani a intervalului postmortal este important din punct de vedere juridic (ART.

162 din noul Cod Penal: termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana

fizică este de 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe

viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani). Ramasitele osoase care depasesc aceasta

limita de inhumare sunt de interes istoric sau arheologic.

Perioada de inhumare este reprezentata de timpul dintre momentul inhumarii

cadavrului si momentul descoperirii ramasitelor cadaverice.

In majoritatea cazurilor, circumstantele in care sunt gasite ramasitele

scheletale, localizarea lor cat si prezenta unor obiecte pot da indicatii cu privire la

perioada cand cadavrul a fost inhumat.

Prin consultarea unor harti vechi sau documente oficiale se poate identifica

prezenta unui fost cimitir pe locul unde s-au gasit ramasitele osoase. Criterii pe baza

carora se poate stabili prezenta unui cimitir :

· orientarea si alinierea ramasitelor scheletale dezgropate,

· prezenta de fragmente metalice din strucutra cosciugului sau obiecte

personale.

De asemenea fragmentele de imbracaminte, ziare, documente, monezi,

containere din plastic gasite impreuna cu ramasitele osoase pot ajuta la estimarea

intervalului de inhumare.

Estimarea timpului de inhumare la cadavrele nescheletizate se face pe baza

modificarilor tisulare ce au loc in cadrul proceselor distructive postmortale (discutate

in capitolul anterior). In cazul ramasitelor scheletizate estimarea timpului de inhumare

trebuie sa aiba in vedere mai multi factori.

Unul din cele mai importante elemente este felul solului in care cadavrul este

inhumat :74(p551)

Tipul de sol Gradul de conservare al oaselor

Loess (sol poros, contine nisip fin si praf

argilos) wiki

Conservare buna, oase intregi

Sol namolos Saparea dificila, oasele au consistenta

scazuta

Sol pietros Oase dispersate sau distrusse de roci

Sol ce contine calcita (carbonat de calciu)

- kastanoziom

Oasele sunt foarte fragile, friabile si moi

Sol ce contine minerale si oxid de calciu Conservare buna a oaselor, fosilizarea

oaselor daca exista suficient fier si

magneziu

Sol mlastinos, turba Decalcifiere rapida a oaselor cu

conservarea structurii organice,

conservarea morfologiei si a taliei

Sol acidic Conservarea oaselor practic inexistenta

insotita de disparitia lor totala

Sol nisipos calcar Conservare buna, fosilizare accentuata

Sol nisipos uscat Conservare buna, mumificarea cadavrului

Oasele iluminate cu o lampa cu ultraviolete vor prezenta o florescenta

albastruie a suprafetei de sectiune in functie de vechimea lor, astfel odata cu trecerea

timpului florescenta dispare dinspre exterior concentrandu-se in jurul canalul

medular :45(p103)

Fluorescenta in lumina UV a sectiunii transversale a unui femur cu varsta

postmortala de 5 ani (stanga) si cu o varsta postmortala de 50 de ani (dreapta).59(2091)

(a) timp de cateva decade dupa moarte, intreaga suprafata de sectiune are o

fluorescenta uniforma

(b) intre 3-80 ani, depinzind in foarte mare masura de conditiile mediului in care se

face inhumarea, zona externa a osului si zona din jurul canalului medular incep sa-si

piarda progresiv fluorescenta

(c) dupa aproximativ o suta de ani, fluorescenta reziduala se concentreaza intr-un mic

inel in centrul substantei osoase, care va disparea in cele din urma cu totul.45(p103)

Proteine umane

identificabile

+++ +

Prezenta de lipide in

spongioasa

+++ +

Tesuturi moi inca vizibile +++ ++

Adipoceara in canalul

medular

+++ +++ +++ + +/-

Reactia cu benzidina

pozitiva

+++ +++ +++ +

Continut organic medular +++ +++ +++ +

Azot total 3,5 mg% + 7 AA

identificabili

+++ +++ +++ +++ +

Fluorecenta in ultraviolet +++ +++ +++ +++ + +/-

Rezistenta (se fragmenteaza

greu)

+++ +++ +++ +++ +++ +++ +++

Vechime (ani) 0-5 5-10 10-20 20-50 50-100 100-200 200-500

Tabel cu modificarile strucuturale, fizico-chimice si serologice ale oaselor in functie

de perioada de inhumare.45(p104)

Determinarea pe baze odontologice a timpului de inhumare este prezentata in cursul

de odontologie medico-legala

8. Identificarea persoanei dupa ramasitele scheletale si a probelor materiale

asociate

Dupa estimarea rasei, sexului, taliei si varstei, pe materialul osos un alt

obiectiv al expertizei medico-legale antropologice este gasirea unor elemente pe baza

carora sa se poata face identificarea individului. Aceste elemente sunt:

· modificari scheletale sub forma calusurilor post fractura,

· modificari patologice

· anomaliilor congenitale osoase,

· prezentei unor implanturi chirurgicale de genul suruburilor, tijelor, placilor,

protezelor.

Pentru a fi utile identificarii aceste elemente trebuie sa fi fost documentate medical

(de obicei radiologic) in timpul vietii, aceasta documentatie medicala va fi comparata

cu ce cea postmortem in vederea confirmarii sau infirmarii identitatii.

Radiografia postmortem prezentand calus la nivelul tibiei si fibulei (stanga) si

radiografie antemortem prezentand modificare identica (dreapta).18(p561)

De asemenea afectiuni care modifica strucutura si morfologia osul si care au

fost documentate in timpul vietii pot ajuta la identificarea individului, de exemplu

infectiile osoase, tuberculoza, scorbutul produc anomalii osoase care sunt

caracteristice fiecarui individ afectat.

Unele implanturi chirugicale sau ortopedice au un cod care poate fi regasit in fisa

medicala a persoanei:

Proteza de sold la un cadavru, care prezinta un cod regasit in fisa medicala. 18(p561

Pe baza compararii conformatiei radiografice a sinusurilor frontale efectuate

antemortem si postmortem se poate stabili identitatea cu o certitudine similara celei

facute pe baza amprentelor digitale, fiind unice pentru fiecare individ chiar si pentru

gemenii homozigoti.75(p373)

In stanga radiografia postmortem in dreapta radiografia antemortem. Se observa

forma identica a sinusurilor frontale. 75(p374)

Cand alte metode de identificare individuala nu au dat rezultate concludente

atunci se poate incerca suprapunerea fotografica:

§ este nevoie de o fotografie antemortem, de preferabil zambind, a persoanei a

carei identitate trebuie confirmata.

§ se fotografiaza craniul din acelasi unghi din care este facuta fotografia.

§ in urmatoarea etapa cu ajutorul programelor de calculator se vor suprapune

cele doua imagini prin intermediul reperelor anatomice importante: nasionul,

marginile supraorbitare, unghiul manibular, apertura nazala, meatul auditiv

extern si mai ales dinti.45(p104)

Aceeasi metoda se poate aplica si la suprapunerea radiografiilor de craniu antemortem

peste cele postmortem.

Reconstructia craniofaciala

Este metoda de identificare prin care se recreeaza infatisarea individului

pornind de la suportul cranian peste care, in cazul metodei traditionale, tinand cont de

grosimea medie a tesuturilor moi faciale expertul aseaza si modeleaza materialul de

umplutura conturand astfel faciesul individului. Este o metoda dificila care necesita

foarte mult timp, talent artistic din partea expertului iar rezultatele sunt destul de

modeste, rata de succes fiind in jur de 50% (mai ales datorita dificulatiilor

determinante in cunoasterea grosimii tesutului subcutanat la persoana vie sau a

caracteristicilor ochilor, nasului si buzelor).

O alta metoda moderna se bazeaza sistemele grafice computerizate. Principiul

metodei: craniul este scanat tridimensional, imaginea 3D este transferata intr-un

computer unde ruleaza un program special ce permite unui instrument haptic (haptic

provine din greceste si se refera la simtul atingerii) sa aiba acces tridimensional la

imaginea craniului stocata in computer peste care adauga digital tesut moale in

proportii regasite in baze de date antropologice.

Avantajele metodei: este rapida, usor de utilizat si eficienta in generarea mai

multor variante ale faciesului individului crescand astfel considerabil rata de succes a

identificarii prin aceea ca una din multiplele variantele generate va aproxima foarte

bine infatisarea individului facilitand astfel recunoasterea sa vizuala de catre rude,

prieteni, etc.

Instrument haptic76

Rezultatul scanarii craniului: imagine digitala 3D. Sagetile prezinta punctele

craniene importante pentru adaugarea digitala a stratului de tesut moale.77

Reconstructie cranio-faciala digitala 3D.78

Curs 6

METODOLOGIA DE LABORATOR A IDENTIFICARII MEDICO-LEGALE -

ODONTOSTOMATOLOGIE

Odontostomatologia medico-legala a fost definita de Keiser – Nielsen in 1970,

ca fiind ramura ondontologiei care se ocupa de evaluarea corespunzatoare,

interpretarea si prezentarea probelor rezultate din examinarea dentara in interesul

justitiei.80(P16)

Prima utilizare documentata a odontostomatologiei medico-legale a avut loc in

anul 1850 in SUA in cazul Commonweatlh of Massachusetts vs. Webster: dr. J.W.

Webster l-a ucis si apoi incinerat pe Dr. G. Parkman, ramasitele acestuia fiind

identificate de catre stomatologul sau care i-a confectionat proteza dentara.81(p263)

Rolul odontostomatologiei medico-legale in activitatea de investigatie

criminalistica consta din:

1.Examinarea aparatului dento-bucomaxilofacial pentru evaluarea leziunilor

posttraumatice si ca rezultat al malpracticii dentare.

2. Analiza, interpretarea si compararea plagilor muscate in vederea identificarii

suspectului.

3.Identificarea pe baza caracteristicilor dintilor si lucrarilor dentare a cadavrelor in

diferite stadii de descompunere, scheletizate, desfigurate, incinerate. Acest tip de

identificare joaca un rol foarte important in cazul identificarii victimelor dezastrelor.

De asemenea examinarea odontologica ajuta la confirmarea identitatii si la persoanele

vii in cazuri de imigrare ilegala sau persoane cu pierdere de memorie sau boala

Alzheimer.

Principiul identificarii odontostomatologice se bazeaza pe unicitatea aparatului

dento-maxilar a fiecarui individ (chiar si in cazul gemenilor identici dentitia are

caracteristici diferite) si pe faptul ca dintii sunt cele mai rezistente structuri ale

organismului rezistand la actiunea focului, desicare, descompunere si imersie

prelungita in apa.82

Elemente de anatomie si terminologie odontologica

Clasificarea dentitiei :

1. Dentitia umana este heteordonta ceea ce inseamna ca este compusa din diferite

tipuri de dinti care indeplinesc diferitele functii ale procesului de masticatie.

2. Dentitia umana este diplodonta ceea ce inseamna ca omul are doua seturi separate

de dentitii si anume :

· dentitia temporara sau primara (popular denumiti dinti de lapte). Sunt 20 de

dinti care incep sa erupa de la varsta de 6 luni pana la varsta de doi ani.

· dentitia permanenta, adulta sau secundara. Sunt 32 de dinti care erup incepand

de la varsta de 6 ani pana in jur de 21 de ani.

· mai exista si dentitia mixta – in aceasra poerioada coexista dinti temporari si

permanenti, dureaza intre al 6-lea si al 12-lea an de viata

Morfologia dentara

Morfologic si functional dintii sunt alcãtuiti din coroanã, rãdãcinã si colet :29(pp48-50)

1. Coroana dentarã.

· este portiunea extraalveolarã a dintelui, acoperitã de smalt, vizibilã în

cavitatea bucalã deasupra gingiei

· are o forma asemanatoare unei piramide pentru dintii frontali si de prisme

pentru cei laterali

· este alcatuita din smalt, dentina si camera pulpara :

o Smaltul este substanta cu structura anorganica (aproximativ 98%)

formata in principal din hidroxiapatita si structura organica

reprezentata de proteine, care acoperã coroana dintelui si care se

prezintã sub formã de prisme microscopice legate între ele printr-o

substantã organicã. Este cel mai dur tesut al organismului avand o

duritate putin inferioarã celei a diamantului sau carborundului,

(materiale abrazive folosite pentru slefuirea dintilor). Devine mai fragil

cand lipseste dentina subiacenta. Culoarea smaltului depinde de

transluciditate si variaza de la galben la gri si gri-albastru (cu cat e mai

translucid cu atat dentina galbena se poate vedea mai bine). Grosimea

acestuia este de circa 2.5mm la nivelul cuspizilor premolari de 2 mm

la nivelul marginii incizale a dintilor incisivi si de 0.2 mm la nivelul

coletului.

o Dentina contine 75% substante anorganice (in principal hidroxiapatita)

si organice in procent mai ridicat decat al smaltului. Formeazã partea

principala a dintelui conferindu-i forma de bazã. Intra in structura atât

a coroanei cât si a rãdãcinii. Inconjuara camera pulpara si este

inconjurata de smalt.. Este de culoare galbena, mai putin dura decat

smaltul dar mai dura ca osul sau cementul.

o Cavitatea pulpara – este cavitatea interna a dintelui care contine pulpa

dentara. Aceasta este un tesutul moale ce contine vase de sange si fibre

nervoase.

2. Rãdãcina. este portiunea intraalveolarã a dintelui acoperitã de cement care nu se

vede decât pe radiografie sau când dintele este extras.

o Cementul este substanta organo-mineralã, asemãnãtoare osului, care

acoperã în strat subtire rãdãcina pe toatã suprafata ei. În mod normal

nu este vizibil, ci doar atunci cînd dintele este extras sau gingia s-a

retras foarte mult. Cementul participã la fixarea dintelui în alveolã.

3. Apexul. Reprezintã vârful rãdãcinii si este locul de comunicare a continutului

dentar (pulpa dentarã) cu tesuturile înconjurãtoare care contribuie la nutritia, inervatia

si mentinerea dintelui în alveolã.

4. Coletul. Reprezintã linia de separare dintre coroanã si rãdãcinã.

5. Paradontiul - totalitatea tesuturilor (din care fac parte si ligamentele periodontale)

de sustinere si fixare a dintelui in alveola dentara.

Anatomia dintelui schema si preparat dentar.83

Structurile principale de suport ale dintelui

Procesul alveolar. Este portiunea din mandibula si maxilar unde se gasesc

alveolele dentare

Alveola. Este cavitatea din osul mandibular si maxilar în care este fixata

rãdãcina dintelui. Pentru fiecare rãdãcinã existã câte o alveolã. La cele douã maxilare

pot exista între 52-66 de alveole.

Suprafetele dintilor

.Dintii adulti prezinta in total 160 de suprafete, care au caracteristici

individuale la care se adauga pozitia dintilor sau/si modificarile specifice aduse de

eventualele tratamente dentare, astfel ca din acest ansamblu de caracteristici unice

rezulta calitatiile deosebite a probelor dentare in identificarea persoanei.

a. Dinti anteriori – coroanele dintilor anteriori prezinta 4 suprafete si si o margine:

· suprafata meziala – catre linia mediana

· suprafata distala – in partea opusa liniei mediane

· suprafata labiala – suprafata « externa » ce priveste catre buze

· suprafata linguala – suprafata « interna » care priveste catre limba. In cazul

dintilor anteriori maxilari aceasta suprafata se mai numeste si palatala.

· margine incizala - marginea cu care se realizeaza muscarea

b. Dinti posteriori – coroana acestora are 5 suprafete:

· suprafata meziala, distala si linguala se definesc ca si cele dela dintii anteriori

· suprafata bucala – suprafata « externa » carepriveste spre obraz corespunzand

suprafetei labiale a dintilor anteriori. Termenul de suprafat faciala poate fi

folosit atat pentru suprafata bucala cat si pentru cea labiala.

· suprafata oculzala – suprafata cu care se realizeaza mestecarea alimentelor.

Tipuri de dinti

In functie de pozitia lor pe arcada dintii se impart in doua grupuri:

1. anterior (frontal): canini si incisivi

2. posteriori (lateral): premolari si molari

Persoanele adulte au 32 de dinti, fiecare arcada dentara poate fi impartita in

jumatati drepte si stangi. Arcada dentara reprezintã totalitatea dintilor de la nivelul

mandibulei si maxilarului. Arcada dentarã poate avea formã de parabolã (mai frecvent

la mandibulã) sau elipsã (mai frecvent la maxilar). Fiecare jumatate de arcada

prezinta :

· Doi incisivi

· Un canin

· Doi premolari

· Trei molari

Incisivii

· sunt cei doi dinti ai fiecarei aracade care sunt cel mai aproape de linia

mediana.

· sunt denumiti incisiv central si lateral..

· aspectul general al coroanei poate fi comparat cu o lopatã sau cu o scafã;

· au o singura radacina si folosesc la muscare, taierea alimentelor.

Incisiv84(p14)

si canin84(p16)

Caninii

· este cel de al treilea dinte dinspre linia mediana a fiecarei hemiarcade.

· sunt mai lungi de cat incisivii,

· coroana are formã piramidalã apropiatã de cea a unui vârf de lance sau dalta.

· au o singura radacina mai lunga si mai puternica decat a incisivilor.

· folosesc la taierea, sfasierea, perforarea alimentelor.

Premolari

· sunt cei de ai patrulea si al cincilea dinti dinspre linia mediana.

· sunt denumiti primul si al doilea premolar.

· au un volum mai mare decât al dintilor frontali dar mai mic decât volumul

molarilor.

· coroana este bicuspida, prezentand doi cuspizi piramidali unul extern sau

bucal si celalalt intern sau lingual.

· radacina lor este aplatizata si prezinta un sant adanc, determinand tendinta la

bifurcarea radacini.

· In masticatie intervin in sfasierea, sfaramarea alimentelor

Premolar85

si molar superior.84(p20)

Molari

· sunt cei de ai saselea, saptelea si optulea dintre dinspre linia mediana.

· sunt cei mai voluminosi dinti.

· prezintã fete ocluzale cu 4 sau 5 cupsizi si au o suprafata mare ce permite

triturararea alimentelor.

· au 2 sau 3 radacini (molarii inferiori au de obicei 2 radacini cu exceptia

molarului 3 care de obicei are 3 radacini).

· molarii 3 superiori si inferiori sunt numiti si masele de minte, sunt cei mai

mici dintre molari si adesea erup tarziu sau chiar deloc.

· rolul molarilor in masticatie este de sfaramarea alimentelor

Tipurile de dintii temporari

Fiecare jumatate de arcada prezinta :

· 2 incisivi – central si lateral. Au coroane si radacini mai mici comparate cu cei

permanenti

· 1 canin – sunt mai mici decat cei permanenti, cu o radacina proportional mai

lunga.

· 2 molari – primul si al doilea molar. Atat coroana cat si radacina sunt mai mci

decat cei permanenti. Radacinile sunt mai subtiri, mai curbate cu divergenta

accentuata decat la radacinile molarilor permanenti.

Functiile acestora sunt aceleasi ca la dintii adulti corespunzatori.

Notarea dintilor

Identificarea si notarea standardizata a dintilor a fost generata de nevoia unui

limbaj comun de specialitate pentru comunicare eficienta atât verbala cât si grafica.

Exista mai multe sisteme de notare a dintilor, care au in comun patru elemente :

1. Cele douã arcade dentare, maxilarã si mandibularã se împart în 4 sectoare:

drept superior si inferior, stâng superior si inferior, prin douã linii

perpendiculare ce reprezintã planul medio-sagital si planul de ocluzie.

2. Identificarea hemiarcadei se face printr-o cifrã, literã sau a unui semn

matematic

3. Desenul sau schema reprezintã imaginea pacientului asezat în fata

examinatorului, dreapta schemei corespunzând pãrtii stângi a examinatorului.

4. Dintii unei hemiarcade se noteazã cu cifre arabe sau romane de la linia

medianã spre extremitatea distalã a arcadei marcând pozitia dintelui pe

hemiarcadã.

Se deosebesc sistemele de notare a dintilor permanenti si temporari.

Notarea dintilor permanenti.29(p68)

Sistemul international (FDI)

Federatia Dentarã Internationalã a stabilit la sesiunea anualã ce s-a desfãsurat

la Bucuresti în 1971 ca fiecare hemiarcadã sã fie desemnatã cu cifre de la 1 la 4 în

sensul acelor ceasornicului.

Notarea dintilor se face adãugând lânga cifra corespunzãtoare hemiarcadei

cifra care marcheazã pozitia dintelui pe hemiarcadã. Astfel incisivul central superior

drept 1.1, incisivul central inferior drept 4.1, premolarul doi superior stâng 2.5,

molarul prim inferior stâng 3.6

Aceastã notare are avantajul posibilitãtii de a se putea analiza sistematic datele

cu ajutorul sistemelor cibernetice de calcul.

Notarea dintilor temporari.29(65)

Sistemul international (FDI)

Hemiarcadele sunt notate cu cifre 5, 6, 7, 8 în sensul acelor de ceasornic. La aceste

cifre se adaugã cifrele corespunzãtoare pozitiei dintelui în cauzã, cifre de la 1-5. Astfel

incisivul central inferior drept temporar 81, molarul doi superior stâng este 65

Notarea dintilor permanenti si temporari conform FDI.86

Principiile si etapele examinarii odontostomalogice a ramasitelor umane

Asa cum s-a afirmat identificarea odonto-stomatologica joaca un rol important

in identificarea postmortem, fiind de multe ori singura metoda prin care se poate

realiza sau exclude identificarea.

Obiectivele expertizei odontologice postmortale sunt localizarea, identificarea,

documentarea structurilor anatomice dentare, a tratamentelor si restaurarilor dentare si

examinarea acestora in vederea identificarii persoanei.

Descoperirea dintilor sau fragmentelor dentare la locul incidentului este o

activitate care cere multa atentie si spirit de observatie, mai ales daca incidentul s-a

produs intr-un loc deschis, pe pamant, cand probele dentare pot fi confundate cu

bucati de cuart sau granit..

In cazul cand dintii au cazut in urma lovirii victimei cu un obiect contondent,

trebuie sa se aiba in vedere ca acestia pot fi propulsati la distante de mai multi metrii.

Dupa ce materialul dentar a fost localizat si identificat, acesta trebuie documentat,

apoi colectat ambalat si trimis la laborator. In cazul victimelor incinerate, datorita

expunerii la agentul termic, dintii pot sa isi fi pierdut duritatea devenind fragili astfel

incat trebuie manipulati cu atentie. Se recomanda utilizarea de spray cu adeziv

transparent sau chiar fixativ de par pentru a preveni fragmentarea pieselor dentare.

Localizarea probelor dentare la locul incidentului poate fi dificila : coroana dentara

gasita la locul prabusirii unui avion.84(p50)

Activitatea de localizare si identificare a structurilor dentare care are loc in

morga, este evident simpla in cazul cadavrelor intregi fara leziuni la nivelul

viscerocraniului dar poate deveni complexa in cazul cadavrelor fragmentate de

explozii sau distruse prin zdrobire, impact puternic sau incinerate. Trebuie avut in

vedere ca dinti sau lucrari dentare care s-au desprins din alveolele dentare pot fi gasiti

in faringele, traheea, esofagul victimei sau in sacul de transport cadavre.59(p1892)

Obtinerea documentatiei dentare postmortem

In raportul de expertiza odontologica se va nota in mod obligatoriu

urmatoarele elemente : numarul ordonanatei si cine a emis-o, obiectivele expertzei,

date de istoric (identitatea posibila a victimei, varsta aproximativa, sex, starea

cadavrului, circumstantele in care a fost gasita).

Instrumentarul minim pentru o examinare dentara postmortala include :

§ Oglinzi dentare

§ Sonde metalice

§ Bisturiu, foarfece, pensete de diferite marimi

§ Fieratsrau

§ Pensule, bureti

§ Sursa de lumina ultravioleta pentru a se putea detecta restaurarile dentare

§ Aparat foto digital

§ Instrumentar radiografic.

§ Materiale pentru obtinerea de mulaje

In laborator materialului dentar va fi fotografiat, examinat din punct de vedere

odontologic, radiografiat si se va realiza odontograma. Sacul de transport al

cadavrului va fi inspectat atent pentru prezenta eventualilor dinti sau materiale

protetice care s-au desprins. Atunci cand este necesara o examinare in detaliu a

structurilor dentare se poate face si rezectie de mandibula.

Fotografiile dentare se vor face inaintea celorlalte etape ale procesului

examinarii. Se vor fotografia structurile dentare, o atentie deosebita fiind acordata

fotografierii dintilor anteriori superiori si inferiori, pentru compararea ulterioara cu

fotografii in care persoana zambeste.. Inainte de a face ultimul set de fotografii dintii

vor fi curatati.

ABFO87(p121) recomanda efectuare fotografiilor dentare postmortem in felul

urmator :

· se va face fotografia fetei cu buzele retractate (cu ajutorul unui retractor de

obraz)

· fotografie de detaliu a dintilor anteriori

· fotografie laterala cu arcadele dentare in pozitie usor intredeschisa si in

ocluzie

· fotografie ocluzala a dintilor superiori si inferiori

Recomandari cu privire la efectuarea si tipul radiografiilor dentare :84(pp10,168),87(p145)

v trebuie facute din unghiuri si pozitii asemanatoare celor care se utilizeaza in

cabinetele stomatologice.

v se fac mai multe radiografii din mai multe incidente posibile.

v daca conditiile permit este recomandata efectuarea unei radiografii

« muscate » (bitewing) care evidentiaza coroanele dintilor, aratand in acelasi

timp relatia spatiala dintre dintele maxilar si cel corespunzator mandibular.

Comparatia radiografiilor bitewing ante si postmortem.88

v cel mai util tip de radiografie in vederea comparatiei este radiografia

periapicala completa (surprinde in intregime toate componentele anatomice a

2-4 dinti alaturati si suportul osos, vizaulizandu-se astfel morfologia coroanei

si a radacinii cat si tratamentele sau restaurarile dentare)

v radiografia panoramica surprinde pe un singur film majoritatea partilor

inferioare ale fetei (mandibula si unghiurile acesteia, maxilarul, sinusurile

osoase, cavitatea nazala, protiunea inferioara a oribitelor). Radiografia se face

cu capul fixat cu ajutorul unui suport.

v radiografii medicale care se fac pentru diagnosticul traumatismelor crnaiene

sau probleme ale sinusurilor.

v se poate face si radiografia intregului craniu (laterala, anterioara si posterioara)

v radiografia digitala este cea mai buna tehnica de lucru in astfel de cazuri

deoarece se pot face serii de radiografii cu vizualizarea lor instantanee

eliminandu-se timpii morti necesari pentru developarea filmului.

v in cazurile de cadavre cu un inalt grad de fragmentate, radiografia poate

evidentia structurile radiopace dentare permitand localizarea acestora in cadrul

specimenului examinat.

Radiografie periapicala completa.89

Caracteristicile dentare care trebuie documentate cu ocazia efectuarii

odontogramei:84(pp52,53)

· Dintii prezenti si lipsa

· Restaurarile dentare a fiecarui dinte. Se dau detalii despre tipul si materialul

folosit.

· Prezenta plombelor, la care se vor consemna dimensiuni si localizarea pe

dinte, materialul din care sunt facute.

· Abraziuni, eroziuni, carii, sau alte anomalii dentare

· Dinti malpozitionati, anomalii congenitale (dinti lipsa sau supranumerari)

· Prezenta coroanelor

· Prezenta puntilor dentare

· Prezenta protezelor (partiale, totale sau fixe)

· Tratamente cosmetice dentare, de exemplu fatetele de portelan.

· Prezenta urmelor de tratament ale canalului radacinii (vizibile pe radiografie)

· Forma radacinii si caracteristicile anatomice ale structurii osoase de sustinere

(la fel, vizibile pe radiografie)

· Leziuni traumatice ale dintilor sau modificari postmortale.

· Caracteristici ale dintilor care pot indica unele obiceiuri (fumatul pipei,

bulimia sau regurgitare gastrica cand se produc eroziuni dentare cu pierderea

smaltului)

· Se va utiliza sistemul de numerotare a dintilor FDI. Se va descrie tipul

dentitiei (primara, permanenta sau mixta) si suprafetele dintilor.

Documentatia dentara antemortem

Gradul de certitudine al identificarii depinde de existenta si de calitatea

documentatiei antemortem (clara, intocmita cu acuratete, calitate buna a radiografiilor

sau pozelor).

Este adesea dificil de obtinut deoarece medicul stomatolog al victimei trebuie

identificat si localizat.. Uneori circumstantele in care se produce incidentul fatal

furnizeaza date ce pot orienta activitatea de identificare, obtinandu-se in acest fel fisa

dentara de la stomatologul victimei.

Medicii stomatologi au obligatia sa intocmeasca o fisa dentara pentru fiecare

pacient, unde vor consemna statusul dentar si tratamentul aplicat.

Aceasta documentatie dentara antemortem poate lipsi atunci cand :

o persoana nu s-a prezentat niciodata la un consult stomatologic (in Romania

12% din populatie nu a solicitat niciodata serviciile stomatologice90)

o medicul stomatolog nu poate fi localizat, mai ales cand este vorba de

persoane din alte tari.

o in anumite tari, unele perosane recurg la serviciile unor « medici

stomatologi » necalificati, care nu intocmesc documentatia dentara.

Documentatia dentara antemortem cuprinde :

1. radiografii dentare (originale sau duplicate)- sunt cele mai importante

documente medicale in vederea identificarii (prin comparatie cu radiografiile

postmortale), mai ales daca prezinta restaurari dentare (cum ar fi plombele).

Tipuri de radiografii antemortem ce pot fi folosite in identificare : bitewing,

periapicale, oculzale (permite vizualizarea aranjarii spatiale a dintilor).,

ortopantomograma (se vizualizeaza structurile dentare coronare si radiculare,

pozitia si relatia lor spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura oaselor

maxilare, aspectul tesuturilor de sustinere dentare cat si a sinusurilor

maxilare).

2. odontograma este utila daca este intocmite cu atentie si acuratete de catre

stomatolog. Utile pentru identificare sunt si urmatoarele date antemortem cu

privire la : rotatia dintilor, spatierea naturala dintre dinti, fracturi coronare sau

lipsa unor mici portiuni din coroana, colorarea intrinseca a dintilor, bijuterii

dentare.

3. Modele dentare de studiu si documentare din ghips obisnuit, ghips Moldano

sau sintetic.

4. Fotografii intra si extraorale (frontala si de profil) sau fotogafii sau inregistrari

video prezentand diferite stadii ale tratamentului

5. Fotografii ale presupusei persoane zambind (“fotografii zambitoare”), acestea

pot face parte din fisa dentara (vezi mai sus) sau cel mai adesea pot fi obtinute

de la rude sau cunostinte. Aceste fotografii coroborate cu date obtinute prin

alte mijloace de identificare pot sa ajute la identificare sau de excludere.

Fotografie intraorala si extraorala.91

Coloratia dintilor data de tratamentul cu tetraciclina.92

Incisiv rotat.93

-

Bijuterii dentare.94

Dinti supranumerari.96

Compararea datelor antemortem cu cele postmortem

Datele antemortem pot sa fie obtinute dupa perioade de timp diferite incapand

de la saptamani sau luni de zile, pana la ani. Dupa ce toate datele antemortem si

postmortem au fost obtinute urmeaza procesul de comparare a acestora. Compararea

se face manual dar cand sunt mult mai multe victime de identificat se poate recurge la

ajutorul programelor de calculator.

Win ID « Dental Identification System »87(p152),96 este unul din aceste

programe cu rol de screening, a carui principiu de functionare este clasificarea dintilor

pe baza a doua coduri : primar si secundar. Cel primar codifica restaurarile facute

suprafetelor dentare iar cel secundar codifica elemente precum : tipul dentitiei (de ex.

permanenta), integritatea coroanei, plomba din rasini compozite sau din amalgam,

canal obturat, etc. Aceasta permite compararea digitala a datelor antemortem cu cele

postmortem cu datele din baza de date furnizand o lista cu potentiale potriviri, care

vor fi ulterior examinate de catre specialist.

Pentru comparare se vor folosi urmatoarele elemente dentare :87(p132)

· dinti prezenti,

· dinti lipsa,

· tipul dentitiei,

· pozitia dintilor,

· morfologia si patologia coroanei si a radacinii,

· morfologia si patologia camerei pulpare si a canalului radacinii,

· restaurari dentare,

· morfologia si patologia gingiei si a ligamentelor periodontale

· caracteristici anatomice si patologia maxilarului si mandibulei

Discrepantele majore ce nu pot fi explicate, intre aceste doua seturi de documente

exclud identitatea :84(p53)

o in documentatia postmortem exista un dinte care lipseste in cea antemortem.

o in documentatia postmortem dintele nu prezinta urme de restaurare care se

regaseste (plomba sau punte) in cea antemortem.

o in documentatia postmortem exista un dinte cu un canal neobturat, in

documentatia antemortem un dinte corespunzator are canalul obturat.

o documentatia postmortem arata un dinte cu radacini curbate iar in

documentatia antemortem radacinile sunt drepte.

Restaurarile dentare si tratamentele dentare joaca un rol importan in identificare.88

Radiografia bitewing postmortem (stanga) si antemortem (dreapta) – plombele sunt

identice in ambele radiografii atat ca material, localizare, forma si dimensiuni.18(p607)

In urma compararii datelor ante cu cele postmortem pot exista urmatoarele tipuri de

concluzii:87(p134)

1. Identificare pozitiva – datele antemortem corespund celor postmortem in

detalii suficiente (de exermplu un singur dinte poate fi folosit in identificare

daca contine suficiente caracteristici unice). De asemenea nu exista

discrepante ce nu pot fi explicate.

2. Identificare probabila : datele antemortem si cele postmortem corespund in

detalii suficiente dar datorita calitatii fie a ramasitelor postmortem sau a

probelor antemortem nu este posibil sa se stabileasca cu certitudine identitatea.

3. Date insuficiente : informatia rezultata din comparatie este insuficienta pentru

a se formula o concluzie

4. Excludere – datele ante si postmortem nu preziinta in mod clar corespondente.

Interpretarea statistica a datelor obtinute

Keiser-Nielsen a elaborat o formula matematica pentru a cuantifica

probabilitate ca doi indivizi sa prezinte aceeasi combinatie de dinti lipsa si dinti

restaurati sau nerestaurati.84(p173)

Pentru situatia fundamentala de lipsa sau prezenta a dintilor formula matematica este :

M M – 1 M – 2 M – (X – 1)

KM,X = --- x ------ x ------- x …….----------------

1 2 3 X

unde M = numarul total de dinti ( de regula 32)

X = numarul de dinti lipsa

(formula se poate aplica in cazul oricarei altei caracteristici dentare cum ar fi dintii cu

restaurari dentare).

Se ia ca exemplu cazul in care un individ are 4 dinti lipsa si din cei 28 ramasi

are 4 restaurati. Aplicand formula lui Keiser – Nielsen pentru dintii lipsa rezulta ca

numarul posibil de combinatii pentru acesti dinti lipsa este :

32 x 31 x 30 x 29K32,4 = ------------------------ = 35.960 1 x 2 x 3 x 4

Pentru dintii restaurati din cei 28 de dinti ramasi rezulta numarul total de combinatii

pentru acesti dinti restaurati :

28 x 27 x 26 x 25K28,4 = ----------------------- = 20.475 1 x 2 x 3 x 4

Multiplicand cele doua rezultate (regula produsului) reiese ca numarul de

combinati in cazul unei persoane care prezinta 4 dinti lipsa si 4 dinti restaurati este de

736.281.000.

Cu alte cuvinte probabilitatea ca doua persoane sa aiba aceeasi 4 dinti lipsa si

aceeasi dinti plombati (fara sa se ia in considerare si care suprafata este plombata) este

de 1 la aproximativ 736 de milioane adica de circa 34 de de ori populatia Romaniei.

Identificarea odontostomatologica a persoanelor fara date medicale antemortem

Cand radiografiile sau odontograma antemortem nu pot fi pusa la dispozitie

atunci se pot folosi in incercarea de identificare pozele in care presupusa persoana

zambeste (pozele zambitoare).

Se va utiliza meotdei suprapunerii digitale (computerizate) a dintilor vizibili in

poza cu poza mulajului danturii cadavrului neidentificat, existand posibilitatea

excluderii sau determinarea potrivirii acestor elemente dentare.

Exemplu de folosire a acestor poze in identificare :18(p611) in urma unor

sapaturi se gasesc fragmente osoase umane. Maxilarul si mandibula prezentau intregul

set de dinti, fara urme de restaurare, dar cu semne de afectare osoasa ce indica un

stadiu incipient de afectiune periodontala (sau a tesutului de suport al dintelui).

Examinarea antropologica a estimat varsta persoanei ca fiind de 25 – 35 de anii, sexul

masculin si rasa caucaziana. Cautand in baza de date de persoane disparute s-a facut o

lista de barbati ce corespundeau acestor elemente.

O poza a presupusei persoanei zambind a fost obtinuta de la familie. Prin

marirea pozei s-a putut face o comparatie intre structurile dentare infatisate in poza si

cele postmortem, determinandu-se un inalt grad de potrivire.

Datele de istoric oferite de familie precizau ca individul nu a avut nici o

plomba, nu a avut nici un dinte extras dar a urmat un tratament pentru o afectiune

gingivala. Datele de ancheta coroborate cu rezultatele examinarii

odontostomatologice, antropologice si cu istoricul furnizat de familie au dus la

identificarea pozitiva a victimei.

Identificarea victimei dupa poza.18(p612)

Marcarea protezelor – s-a observat ca protezele dentare raman intacte sau

usor avariate chiar si atunci cand victima sufera un traumatism violent, fie ca e

zdrobire, explozie sau incinerare, de asemenea fiind confectionate din materiale

rezistente nu se descompun in conditiile inhumarii sau in cadrul modificarilor

postmortale ale victimei..

Daca sunt marcate, protezele dentare pot fi de ajutor in identificare (nu trebuie

supraestimata valoarea lor in identificare, deoarece fiind mobile nu pot proba

identitatea cu acelasi grad de certitudine ca cel al dintilor sau amprentelor digitale).

Si la noi in tara s-a propus marcarea protezelor mobile fie cu codul de parafa a

medicului sau cu codul numeric personal al persoanei.97

Marcarea protezei.97

Cand documentatia medicala antemortem nu poate fi obtinuta, expertul poate

totusi sa furnizeze date utile investigatiei in vederea identificarii persoanei.

1. Apartenenta de specie

Dentitia este difertita in mod semnificativ la om si animale. Ea reflecta

adaptarea speciei la diferite tipuri de hrana, omul fiind omnivor iar animalele pot fi

carnivore, ierbivore sau omnivore :98

o pe fiecare hemiarcada omul are 2 incisivi, un canin, 2 premolari si 3 molari

o hemiarcada celor mai multe specii de mamifere prezinta 3 incisivi, un canin, 4

premolari si 3 molari.

o incisivii maxilari ai omului sunt proportionali mai mari decat ai altor

mamifere in afara de cal care are incisivii mai mari.

o la om caninii sunt mici, carnivorele au canini de dimensiuni mari, si forma

conica, iar ierbivorele nu au canini sau sunt mici.

o premolarii si molarii omului au cuspizi rotunjiti separati prin santuri distincte.

carnivorele au masele cu varf ascutit iar ierbivorele au maselele cu suprafata

ocluzala lata si plana cu santuri si ridicaturi paralele

2. Apartenenta de rasa

Rasele umane prezinta anumite diferente morfologice dentare dar pe baza

acestora nu se poate stabili cu certitudine provenienta rasiala a unor ramasite umane :

· incisivii mongolozilor au forma de lopata (suprafata linguala a acestora este

excavata), de asemena primul molar inferior are trei radacini.

Incisivi in forma de lopata la rasa mongoloida.18(575)

Tubercul Carabelli.8(p290)

· tuberculul Carabelli care este un cuspid (protruzie) suplimentar situat pe fata

meziopalatinala (antero-interna) a molarului 1 maxilar se intalneste la rasa

caucazoida.99(p97),29(p142)

· pentru negroizi nu exista caracteristici caracteristici dentara specifice de rasa, desi

unii autori au descris ca molarii ar fi mai mari, suprafata incisivilor este crenelata

si diastema (spatiul dintre cei doi incisivi centrali) este mai frecventa

· originea persoanei poate fi sugerata de tipul si materialul folosit la lucrarile

dentare care pot indica locul unde fost realizate.

3. Estimarea sexului

o Utilitatea dintilor in stabilirea apartenetei de sex este foarte redusa deoarece

dintii nu prezinta dimorfism sexual.

o S-a observat ca dimensiunile coroanei dintilor tinde sa fie mai mare la

barbatilor decat la femei.

o In cazul dintiilor apartenenta de sex se poate determina genetic prin testul

pentru cromozomul Y.

4. Estimarea varstei

O estimare cu acuratete a varstei unui cadavru neidentificat are o contributie

deosebita in simplificarea procesului de identificare. Aceasta estimare se face prin

compararea stadiului de dezvoltare a dentitiei unei persoane cu varsta necunoscuta cu

tabele ale caracteristicilor dezvoltarii dentare pe fiecare varsta in parte.

Estimarea varstei copiilor (incluzand si fetusii si nou-nascutii) se face cu

destula precizie si acuratete pe baza examinarii dezvoltarii dentitiei primare si mixte.

Dintii anteriori incep sa se formeze si sa se mineralizeze la 16 saptamani de viata

intrauterina.37(p152),100(p84) Mineralizarea incepe la nivelul coroanei, gradul aacesteia

putandu-se observa pe radiografie si astfel se poate aprecia varsta fatului.

La dintii temporari si primul molar permanent apare o linie accentuatã

denumita linia neonatala localizata între smaltul format înainte de nastere si cel format

ulterior. Se datoreaza tulburarilor în formarea smaltului apãrutã la nastere, tulburari

datorate schimbãrilor de nutritie si de mediu înconjurãtor. Are importanta medico-

legala aratand supravietuirea nou nascutului dupa nastere.

Primii dintii primari incep sa erupa (sa strapunga gingia putand fi observati in

cavitatea bucala) la varsta de 6 luni dupa nastere. Apoi continua sa erupa toti dintii

primari la anumite intervale de timp pana cand dentitia primara este completa aceasta

intamplandu-se in jurul varstei de 2 ani.

In jurul varstei de 6 ani dintii primari incep sa cada fiind inlocuiti cu dintii

permanenti, procesul de cadere al dintilor primari fiind complet la varsta de 12 ani.

Intre varsta de 6 si 12 ani coexista ambele tipuri de dentitii (permanenta si primara)

purtand numele de dentitie mixta.

In jurul varstei de 8 ani molarul 3 incepe sa se mineralizeze dar nu va erupe

decat in jurul varstei de 18 ani, iar dezvoltarea completa a radacinii avand loc in jurul

varstei de 21 de ani.100(p86)

Stadiul de eruptie al dintilor la cadavrele de copii neidentificati este comparat

cu tabele ale stadiului de eruptie dentara in functie de varsta, determinandu-se astfel

varsta. Exemplu de tabel utlizat in determinarea varstei este cel elaborat de Ubelaker

(1989).

Eruptia dintilor pe varste.101(P94,95)

Tip dentitie Dinte Eruptia maxilara(varsta)

Eurptia mandibulara(varsta)

Incisiv central 7.5 – 12 luni 6 – 8 luniIncisiv lateral 12 – 24 luni 12 – 15 luniCanin 16 – 24 luni 16 – 24 luniPrimul molar 12 – 16 luni 12 – 16 luni

Primara

Al doilea molar 24 – 32 lluni 24 – 32 luniIncisiv central 7 – 8 ani 7 – 8 aniIncisiv lateral 8 - 9 ani 7 – 8 aniCanin 11 – 12 ani 9 – 10 aniPrimul premolar 9 – 10 ani 9 – 10 aniAl doilea premolar 10 – 12 ani 11 – 12 aniPrimul molar 6 – 7 ani 6 – 7 aniAl doilea molar 12 – 13 ani 11 – 13 ani

Permanenta

Al treilea molar 17 – 21 17 - 21Varstele la care erup dintii temporari si permanenti.

37(152)

Estimarea varstei la adulti da rezultate mai slabe in ceea ce priveste

acuratetea. Prima metoda de estimare a varstei adulte pe baza examinarii dentitiei

a fost conceputa de Gustafson in 1950. Tehnica prevedea efectuarea de sectiuni

subtiri longitudinale buco-linguale ale dintelui. Cu ajutorul microscopului sau

stereomicroscopului, pe aceste sectiuni se urmareau sase tipuri de modificari

asociate cu inaintarea in varsta carora li s-a dat un scor de pe o scara de la 0 la 3 in

functie de gradul modificarilor.102(p282) :

· Uzura suprafetelor ocluzale datorate alimentatiei (notata cu A)

· Gradul de paradontoza (afectiune ce consta din degenerarea paradontiului,

tesut prin care sunt fixati dintii in alveolele dentare, ce determina retractia

gingiilor, dezvelirea pronuntata a dintilor si caderea lor) – notata cu P

· Apozitia (depunerea) de dentina secundara (notata cu S) – depunerea de

dentina secundara odata cu inaintarea in varsta determina in final ocluzia

camerei pulpare. Gradul de ocluzie se vizualizeaza radiografic.

· Apozitia de cement (notata cu C) – grosimea stratului de cement creste odata

cu inaintarea in varsta. Regiunile dentare unde stratul de cement este in

general cel mai subtire sunt : jonctiunea cement-smalt si in treimea apicala a

radacinii.

· Rezorbtia radiculara (notata cu R) – este progresiva cu varsta.

· Transparenta sau transluciditatea radacinii (notata cu T) – incepe la nivel

apical si progreseaza in sens coronar, se datoreaza ocluziei cu subtsante

minerale a tubulilor de dentina cu generarea unei dentine sclerotice care este

transparenta.

Tip demodificare

Scorul pentrufiecare modificare

Semnificaţia modificarii

A0 Absenţa uzurii

A1 Uzura interesează doar smalţul

A2 Uzura interesează dentina

A

A3 Uzura interesează şi pulpa dentarăP0 Absenţa parodontozei

P1 Debutul parodontozei dar fara pierdere osoasa

P2 Parodontoza depăşeşte 1/3 din rădăcina inferioară

P

P3 Parodontoza a depăşit 2/3 din rădăcina inferioarăS0 Absenţa apoziţiei secundare de dentinăS1 Apozitie de dentina intereseaza portiunea superioara a

cavitatii pulpare

S2 Apozitia de dentina umple 2/3 a cavitatii pulpare

S

S3 Cavitatea pulpara este umplută complet

C0 Grosime normală a stratului de cement

C1 Grosimea relativ crescuta fata de normal

C2 Grosime crescuta in apropierea apexului radacinii

C

C3 Grosime crescuta pe toata lungimea apexului radacinii

R0 Absenţa rezorbţiei radiculare

R1 Rezorbţie radiculară în puncte izolate

R2 Rezorbtie cementului

R

R3 Rezorbţia extensiva a cementului si dentinei

T0 Absenţa translucidităţii radiculare

T1 Transluciditate radiculară decelabilăT2 Transluciditatea depăşeşte 1/3 din apexul radacinii

T

T3 Transluciditatea depăşeşte 2/3 din apexul radacinii

Scorurile acordate modificarilor dentare si semnificatia lor.103(pp71,72),104

Uzura (A): in stanga fara uzura (A0), mijloc uzura smaltului(A1), dreapta uzura

intereseaza si dentina (A2)

Transluciditatea (de la stanga la dreapta): fara transluciditate (T0), Transluciditate

in 1/3 inferioara (T1), transluciditate in 2/3 a radacinii (T2), transluciditatea intregii

radacini (T3).105

Formula de regresie aplicata de Gustafson pentru calcularea varstei pe baza

scorului total obtinut prin insumarea scorurilor la modificarile dentare observate

este:106,107(p885)

Varsta in ani = 4.56 x Scorul total +11.43

Autorul aprecia eroarea estimarii varstei prin aceasta ecauatia ca fiind de ± 3.6ani.

Alti autori, precum Whittaker108(p96) apreciaza ca aeasta metoda poate determina

varsta cu o eroare de ± 7 ani.

Dezavantaje metodei:

· presupune distrugerea partiala a dintelui (proba materiala) pentru obtinerea de

sectiuni subtiri

· demineralizarea se poate produce nu numai cu inaintarea in varsta dar si

datorita unor afectiuni patologice

Johanson a a adus imbunatiri formulei lui Gustafson, luand in considerare 7 stadii ale

ale acelorasi modificarilor in loc de 4 :109

Cele 7 stadii ale metodei Johanson.109

Varsta = 11.02 + (5.14 x A) +(2.3 x S) + (4.14 x P) + (3.71 x C) + (5.57 x R) + (8..98 x T)

Lamendin a propus in 1992 o meotda mai simpla si nedistructiva pentru

determinarea varstei unui adult pornind de la un singur dinte cu radacina. Ecuatia

elaborata are doar doua doi parametri : 39(p58),70(p14)

1. gradul paradontozei

2. transparenta radacinii prin transiluminare

A = (0.18 x P) + (0.41 x T) +25.53

Unde A este varsta in ani

P este gradul de paradontoza care se calculeaza dupa formula :

Inaltimea paradontozeiP = ------------------------------ x 100

Inaltimea radacinii

Inaltimea paradontozei (in mm) se observa pe suprafata dintelui si se masoara

cu sublerul dentar pe fata labiala intre jonctiunea smalt-cement si marcajul

ligamentulului peridontal.

T este transluciditatea sau transparenta radiculara care se masoara (in mm) de

asemenea pe fata labiala a dintelui intre apex si locul unde dispare transparenta.

Dintele trebuie transiluminat cu o sursa luminoasa de max 60W.70(p14)

Inaltimea radacini se masoara de la apex pana la jonciunea smalt-cement.

Dinte al unui barbat de 66 de ani prezentand transparenta radiculara si regresie

paaradontala.110(p16)

Pentru indivizii intre 40 si 80 de ani eroarea (diferenta medie intre varsta

estimata si cea reala) acestei metode etse de 8.9 ± 2.2. Nu se recomanda folosirea

acestei formule pentru indivzi in afara intervalului de varsta 40 – 80 de ani datorita

erorilor mari ce apar in estimari.39(p59)

Prince si Ubleaker au modificat ecuatia lui Lamendin incluzand inaltimea

radacinii (RH – root height) in ecuatii separate pentru sexul masculin si feminin cat si

pentru rasa negroida si caucazoida. Variabilele adaugate au scazut eroarea medie

rezultand o meotda mai buna de estimare a varstei decat ecuatia Lamendin :70(p14)

§ Barbati caucazieni:

varsta = 0.15(RH) + 0.29(P) + 0.39(T) + 23.17 eroare medie 7.25±5.93 ani

§ Femei caucaziene:

varsta = 1.10(RH) + 0.31(P) + 0.39(T) + 11.82 eroare medie 8.11±6.22 ani

§ Barbati negroizi:

varsta = 1.04(RH) + 0.31(P) + 0.47(T) + 1.70 eroare medie 7.15 ±5.93

§ Femei negroide:

varsta = 1.63(RH) + 0.48(P) + 0.48(T) − 8.41 eroare medie 9.19 ± 7.17 ani

O metoda biochimica de estimare a varstei este gradul de racemizare

(transformarea unui compus chimic optic activ in antipodul sau pana la obtinerea unui

amestec egal) al acidului aspartic (un aminoacid) in dentina coroanei dentare.111

Aminoacizii (compusi chimici din structura proteinelor) se prezinta sub doua

forme L si D aminoacizi in functie de cum rotesc planul luminii polarizate (L =

levogir – roteste planul catre stanga si D = dextro gir, il roteste catre dreapta).

Aminoacizii din proteinele umane sunt toti L aminoacizi (cu exceptia glicinei). Ei tind

sa se transforme spontan in forma D, apoi la randul ei tinde sa se reintoarca la forma L

pana se atinge un echilibru intre cele doua forme. Procesul prin care un L aminoacid

se transforma intr-un amestec de L si D aminocizi se numeste racemizare, care este

completa cand exista un echilibru intre cantitatea de L si D aminoacizi. Multi

aminoacizi din structura proteinelor corneei, creierului, discurilor vertebrale si

dintilor, racemizeaza.

Forma L a amincoacizilor se transforma de-a lungul vietii intr-un ritm lent in

forma D (altfel spus acidul D-aspartic se acumuleaza cu varsta), astfel ca acest grad al

conversiei poate sa fie folosit in determinarea varstei persoanei in momentul mortii

(de asemenea ritmul racemizarii decurge foarte lent dupa moarte deci poate fi folosit

si pentru stabilirea timpului postmortal).

Pentru efectuarea acestei metoda a fost selectat acidul aspartic care intra in

structura colagenului dentinei si are un inalt grad de racemizare. Dupa cum s-a spus

metoda cuantifica instrumental (HPLC – high performance liquid cromtaography)

proportia de forme D si L (stiind ca in timp forma L se transforma in forma D).

Pentru a se putea estima varsta s-a determinat gradul de racemizarea a acidului

aspartic din dentina dintilor de cadavre care s-a comparat cu cel din dentina dintilor

proveniti de la persoane cu vârste cunoscute. Acuratetea acestei metode raportata de

Mornstad este de ± 3 ani.112

Alte detalii utile investigatiei, ce se pot obtine din examinarea dentitiei :1(195) 84(p8)

Sunt unele modificari sau caracteristici ale dentitiei pe baza carora nu se poate

face identificare pozitiva a individului dar dau relatii despre obiceiurile personale,

profesie si statusul socio-economic :

o un indiciu al statusului socioeconomic se obtine din examinarea calitatii si

tipului de lucrari dentare cat si a materialului folosit pentru aceastea (amalgam

sau rasini compozite pentru plombe, metale pretioase ca bijuterii dentare,

implanturi ceramice, proteze cu infrastructura metalica de aliaj de Crom-Cobalt,

etc)

o obiceiuri persoane pot fi deduse din anumite caracteristici dentare : daca

persoana era fumator sau nefumator, fumator de pipa, bautor de cafea, ceai sau

vin rosu.

o de asemenea lucrari de indreptare a dintilor (lucrari ortodontice) arata un nivel

mai ridicat socioeconomic (este un tratament electiv)

o vechimea plombele poate sugera momentul in care persoana s-a prezentat la

stomatolog fata de momentul examinarii.

o dintii albiti prin procedee cosmetice dentare sau prezenta fatetelor de portelan

arata ca persoana era preocupata de aspectul sau fizic si avea resurse

financiare pentru a-si permite astfel de lucrari.

o dintii lipsa sau deteriorati arata ca persoana nu beneficia de tratament

sotmatologic regulat.

o coroanele din metal, sau acrilat sunt mai ieftine decat cele din portelan.

o anumite metale si materiale folosite in lucrarile dentare pot fi identificate ca

loc de origine al manufacturarii (regiuni, tara).

o uzura sau pierderea smaltului prin erodare poate fi un indiciu al obicieurilor

culinare sau problemelor psihologice (bulimia, anorexia nervoasa, alcoolism),

a unor probleme medicale precum este hernia hiatala care determina reflux

gastroesofagian. Toate determina ca sucul gastric cu continutul sau acid sa poata

patrunde in cavitatea bucala in mod pasiv, determinand erodarea smaltului.

o electricieni utilizeaza dintii anteriori pentru a dezizola cablurile electrice,

prezentand la acest nivel o un mic sant, acelasi aspect se poate intalni si la

lemnari care tin cuie intre dinti.

o dintii pot indica prezenta unor afectiuni patologice suferite de individ la un

anumit moment in viata sa. De exemplu tetraciclina la copii se absoarbe in

dintii in dezvoltare determinandu-le o colorare intrinseca maroniu-galbuie

o forma dintilor poate sa sugereze o anumita patologice de exemplu dintii

Hutchinson (incisivi bombati cu baza larga, ascutiti) si molarul Mulberry

(cuspizi multiplii rotunjiti cu aspect rudimentar pe suprafata ocluzala a

primului molar permanent) se intalnesc in sifilisul congenital.

o fluoroza dentara apare la copii in perioada de dezvoltare a dintilor permanenti

prin consumul (inghitirea) de pasta de dinti in exces. Apar pete rugoase galben

maronii pe smaltul dintinilor. Fluoroza poate apare si la indivizii care au trait

in regiuni unde exista exces de fluor in dieta. Prin examinarea chimica a

petelor de smalt se poate determina tara de origine a individului respectiv.

Fluoroza dentara.113

Leziunile traumatice dentare

Un obiectiv al expertizei odontostomatologice medico-legale este sa identifice

leziunile traumatice dento-alveolare si sa explice mecanismul de producere a acestora.

In general, dintii arcadei maxilare sunt mai expusi traumatismelor datorita pozitiei

anatomice specifice fata de dintii arcadei mandibulare.

Leziunile traumatice ale molarilor şi premolarilor se produc prin trauamtisme

de intensitate mai mare astfel ca sunt de obicei asociate cu fracturi ale osului maxilar

şi mandibular.

Mecanismele de producere a leziunilor dento-alveolare:

1. Lovirea directa a dinţilor frontali (incisivi, canini) sau a părţilor anterioare ale

arcadelor alveolare cu obiect contondent, tăietor-înţepător, gloante.

Se poate face prin:

o mecanism activ: lovirea corpului cu un obiect in miscare

o mecanism pasiv corpul in miscare se loveste de un plan sau corp fix

o mecanism complex: lovire cu si de corpuri dure

2. Lovirea indirecta a formatiunilor dentare – forta traumatica este transmisa la acest

nivel prin intermediul mandibulei in cazul lovirii sau caderii pe menton sau corpul

mandibulei.

Clasificarea leziunilor traumatice dento-alveolare:114

· fisuri dentare – fractura incompleta a coroanei, care interesează numai smalţul

fara pierdere de substanta dentara

· fracturi necomplicate ale smaltului

· fracturi necomplicate ale smaltului si dentinei, fara sa implice pulpa

· fracturi complicate ale smaltului si dentinei cu expunerea pulpei

· fractura corono-radiculara – inrtereseaza smaltul, dentina coronara si

radiculara si cementul

· fractura radiculara – intereseaza dentina, cementul, si pulpei

· fracturi multiple care interesează mai mulţi dinţi

· deteriorarea lucrărilor dentare anterioare.

· subluxatia – leziuni ale strucutrilor de fixare si suport ale dintelui eterminand

mobilitatea dintelui in alveola fara pierderea acestuia

· luxatia cu extruzie – avulsia partiala a dintelui din alveola dentara

· luxatia cu intruzie – deplasarea dintelui in alveola cu fracturarea acesteia.

· luxatia laterala – deplasarea dintelui in orice directie in afara de cea axiala.

Este insotita de fractura alveolei.

· avulsia dentara – pierderea dintelui din alveola dentara.