MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA "TEFAN CEL MARE

FACULTATEA TIINE POLIIENETI CATEDRA TIINE PENALE

TEMA: "Procesul probator"A elaborat st. gr.

acad.123 Conducator stiintific

Andritchi Vadim Corneliu Burbulea CHIINU 2014 Plan:

Introducere 1)Administrarea probelor 1.1)Acumularea sau colectarea probelor

1.2)Fixarea documentarea probelor

1.3)Verificare probelor

1.4)Aprecierea probelor

2)Sarcina probatoriului in procesul penal

3)Concluzie

Bibliografie

Introducere

In desfurarea procesului penal, invocarea i propunerea de probe, admiterea i administrarea lor constituie un fascicul de acte procesuale, care poart denumirea de probatoriu. Noiunea de "probatoriu", care provine din limba latin de probatorium, are doua sensuri, fie cel de culegere a probelor, fie cel de totalitate a probelor adunate i prezentate ntr-un litigiu. In sensul art. 99 CPP probatoriul const n invocarea de probe i propunerea de probe, admiterea i administrarea lor. Dup cum se vede, probatoriul, n sensul art. 99 CPP, este o totalitate de aciuni ndreptate spre stabilirea obiectului probaiunii. Aceste aciuni sunt efectuate de ctre instan i pri. Totui, n aceast activitate, fiecare subiect are unele atribuii proprii. Instana este limitat n activitatea de strngere a probelor. In toate cazurile strngerea probelor de ctre instan poate fi executat doar la cererea prilor. Verificarea probelor ns se include n obligaiile att ale organului de urmrire, ct i ale instanei. In acest sens, instana este obligat de a verifica totalitatea de probe propuse de ctre pri, n vederea constatrii admisibilitii, pertinenei, concludentei i utilitii. "Procesarea" probelor trebuie s se bazeze pe anumite principii determinate de Convenia European pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale i jurisprudena Curii Europene a Drepturilor Omului, purtnd denumirea de "principii de procedur". Principiile au sarcina de a asigura drepturile persoanelor implicate ntr-un proces penal i constau n dreptul de a asista la proces, dreptul de a fi ascultat, dreptul de a asculta i urmri procedura, egalitatea armelor, dreptul la tcere. Asistena aprtorului este un alt principiu, existnd numeroase surse la aceast tem. Amintim principiul mrturiilor directe, adic dreptul persoanei nvinuite de a fi audiat, dreptul de examinare ntr-un proces public a tuturor probelor; principiul divulgrii, care const n faptul c autoritile de urmrire penal trebuie s pun la dispoziie toate probele n favoarea sau defavoarea acuzatului. Principiul prezumiei de nevinovie este de asemenea aplicabil n probatoriul penal. Administrarea probelor Problema administrrii probelor nu poate fi cercetat fr examinarea chestiunii privind sarcina probei, fiind necesar s se tie cine are obligaia de a dovedi diverse mprejurri. Prin sarcina probaiunii (onus probani) se nelege obligaia procesual ce revine participanilor la procesul penal de a dovedi mprejurrile care formeaz obiectul probaiunii. Plecnd de la prezumia de nevinovie, sarcina de a proba revine ntotdeauna celui care acuz. Instana de judecat este doar un arbitru n acest proces, autoriznd administrarea unei sau altei probe. Pornind de la principiul prezumiei de nevinovie, procurorul, organul de urmrire penal este obligat s colecteze suficiente probe pentru dovedirea vinoviei persoanei. Sub acest aspect se invoc problema referitor la rolul prii vtmate n administrarea probelor, mai ales n cazurile de plngere prealabil. Consideram c i n asemenea cazuri sarcina de a proba vinovia revine organului de urmrire penal i procurorului, avnd n vedere att prevederile art. 28 referitoare la principiul oficialitii procesului penal, potrivit cruia aceti subieci, n limitele competenei lor, sunt obligai s efectueze aciuni necesare n vederea constatrii faptei penale i a persoanei vinovate, ct i prevederile alin. (1) al art. 276, care stabilete c procedura n procesele de plngere prealabil este general. Desigur c n asemenea cazuri partea vtmat dispune de capacitatea de a determina soarta procesului acceptnd sau nu mpcarea, ns n sarcina ei nu poate fi pus probarea vinoviei fptuitorului. In acelai timp, partea vtmat, ca i martorul, este obligat s depun mrturii sincere referitor la circumstanele cauzei, dac dispune de informaia dat O alt problem deosebit de important este cea privind participarea nvinuitului, inculpatului i aprtorului n probaiunea penal i sarcina probei. Faptul c nvinuitul i aprtorul particip n faza de urmrire, avnd dreptul de a cere administrarea unor probe, nu poate fi interpretat ca obligaia acestor subieci de a prezenta probe, aceasta fiind o consecin a prezumiei de nevinovie, ca i faptul c nvinuitul nu poate fi sancionat pentru c nu a depus probe. Faptul c nvinuitul nu a prezentat dovezi care ar arta lipsa de temeinicie a probelor naintate de acuzare, de asemenea, nu poate fi interpretat ca un eec al aprrii. Att dreptul nvinuitului sau al inculpatului, ct i al aprtorului de a propune probe i administrarea lor se pstreaz pe tot parcursul procesului penal. In asemenea situaii nu se poate respinge cererea privind naintarea unor probe de ctre partea aprrii, fiind invocat motivul c aceast cerere trebuia naintat la o alt faz a procesului. Administrarea probelor este un proces complex, care asigur realizarea sarcinilor procesului penal. Coninutul acestor activiti const ntro totalitate de aciuni procesuale naintate spre strngerea i naintarea probelor. Aceste aciuni procesuale sunt efectuate de ctre subieci competeni - att organul de urmrire penal sau procurorul din oficiu sau la cererea prilor, ct i instana de judecat din oficiu. La administrarea probelor particip i ceilali subieci procesuali, ai cror drepturi i interese sunt obiect de cercetare n cadrul procesului penal concret. Coninutul administrrii probelor constituie anumite raporturi procesuale care se stabilesc pe parcursul procesului. Administrarea probelor are loc pe parcursul ntregului proces, innd cont de specificul fiecrei faze a procesului. Etapele administrrii probelor sunt: Acumularea probelor

-activitate a organului de urmrire penal, a procurorului i a instanei privind descoperirea unui mijloc (date de fapt), constatarea unei informaii necesare i fixarea acesteia, activitate efectuat cu respectarea normelor procesuale prevzute de legea procesual penal. Art. 100 conine o enumerare a mijloacelor procesuale de colectare a datelor de fapt care au importan n cauza penal. Strngerea probelor se efectueaz prin anumite procedee probatorii prevzute de Codul de procedur penal. nclcarea acestor reguli poate duce la dubitatea corespunderii datelor prezentate drept probe. Din prevederile art. 100 reies anumite reguli generale referitoare la strngerea probelor: strngerea probelor se efectueaz de ctre organul de urmrire i procuror; instana de judecat nu este n drept s se implice n strngerea probelor din iniiativa sa; aprtorul poate s efectueze strngerea probelor prin prezentarea i solicitarea unor obiecte, documente, informaii necesare pentru acordarea asistenei juridice, s poarte convorbiri cu persoanele fizice, dac acestea sunt de acord s fie audiate n modul stabilit de lege, s solicite certificate, caracteristici i alte documente de la diverse organe i instituii care pot s le elibereze n modul stabilit, s solicite, cu consimmntul persoanei pe care o apr, opinia specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesit cunotine speciale; la cererea aprrii, att organul de urmrire, ct i instana sunt obligate s fac o verificare a cererii privind strngerea unor noi probe i s se pronune asupra admisibilitii sau inadmisibilitii unei asemenea cereri, iar n caz de admitere s efectueze strnge rea probelor respective. Aprarea trebuie s aib posibilitatea de a contesta hotrrea organului de urmrire privind refuzul de a efec tua aciuni procesuale la cererea ei. n cadrul efecturii aciunilor procesuale cu scopul de a strnge probe este necesar de a respecta drepturile constituionale ale persoanei: inviolabilitatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietii, inviolabi litatea vieii intime i private, libertatea de a mrturisi mpotriva sa i mpotriva apropiailor. De asemenea, este obligatoriu de a pstra n secret anumite date ce in de viaa intim a persoanei, dac aces tea au fost descoperite n timpul efecturii aciunilor procesuale. Verificarea probelor -este o activitate a organului de urmrire penal, a procurorului i instanei privind constatarea veridicitii probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conine proba cu realitatea obiectiv. Verificarea const n analiza probelor strnse, coroborarea lor cu alte probe, strngerea de noi probe i verificarea sursei de provenien a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevzute de cod i se efectueaz la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificrii att datele de fapt, ct i mijloacele de prob din care au fost obinute. Probele se verific att prin efectuarea aciunilor procesuale prevzute de prezentul cod, ct i printr-o analiz logic a coninutului probei, a coroborrii lor. Procesul de verificare a probelor prin efectuarea anumitor aciuni procesuale nu exclude i obinerea unor probe noi4". n procesul penal actual sunt pe larg utilizate rezultatele progresului tehnico-tiinific, prin posibilitatea efecturii anumitor expertize, prin aplicarea nregistrrii audio, video, a fotografierii. Rezultatele tiinei i tehnicii pot fi aplicate i n activitatea operativ de investigaii, care este reglementat de Legea cu privire la activitatea operativ de investigaii41. Aceste date pot fi utilizate n procesul penal doar dup ce au fost verificate prin intermediul mijloacelor de prob prevzute de art. 93(cu indecele 42). Determinarea juridica a definitiei verificarea probelor in CPP lipseste. In literature de specialitate, de asemenea, nu este o opinie unica in ceea ce priveste verificarea probelor. Autorii lucrarii Teoria probelor in procesul penal sovieticin genere nu delimitau colectarea si verificarea probelor, considerind, ca aceste etape de probatiune se infaptuesc prin unele si aceleasi metode. P.E. Paskevici folosea termenul cercetarea probelor, intelegind prin aceasta activitate subiectelor a probatiunii pentru studierea probelor si verificarii lor; el scria ca doar in urma cercetarii amanuntite a probelor se creeaza posibilitatea de a le da o apreciere corecta.

A.M. Larin includea notiunea de verificare a probelor in notiunea de apreciere a lor. Dinsul mentiona, ca analiza, comparatia probelor este aceeasi apreciere a probelor.

M.S.Strogovici spunea, ca verificarea probelor consta in atestarea corectitudinii sau incorectitudinii lor numind in calitate de metode de verificare, cercetarea probelor insasi, cautarea de noi probe care caonfirmau sau infirmau proba initiala, compararea probelor existente cu probele noi primate.

In opinia lui V.V. Vandisev, verificarea probelor este o relatie de drept in activitatea participantilor la proces, rolul determinat avindu-l, ofiterul de urmarire penala, procurorul si instanta de judecata in stabilirea contradictiei intre probe si lichidarea lor.

Termenul cercetarea probelor este intrebuintat de A.R. Belkin, intelegind prin el cunoasterea de catre subiectul probatiunii a continutului lor, a verificarii veridicitatii existentei acelor date faptice care alcatuesc acest continut, determinarea apartenentei si stabilirea concordantei cu toate celelalte probe pe cauza. Alti autori, de asemenea, numesc verificarea probelor-cercetsare.

Prin urmare, elmentul procesului probator examinat in literature de specialitate este denumit diferit, si verificarea si cercetarea. Insa majoritatea autorilor pun in el aproximativ acelasi sens-analiza, clarificarea continutului probelor si obtinerea altor probe cu scopul verificarii utilitatii lor.

Verificarea probelor incepe cu analiza si selectarea lor. Procesul de analiza este insotit de formarea la ofiterul de urmarire penala, procuror, judecator, a notiunilor, rationamentelor privind anumite parti ale probelor, calitatilor. Continutul probelor si al surselor lor este supus analizelor. Informatia este supusa aprecierii care se face pentru a clarifica admisibilitatea si apartenenta ei la cauza, legatura probelor intre ele, posibilitatea utilizarii in procesul cercetarii judiciare ulterioare.

Deoarece aprecierea probelor este o activitate de gindire, ea se infaptueste pe parcursul intregului proces probator, trecind ca un fir rosu prin el. In acast caz se vorbeste despre aprecierea curenta a probelor. Intr-adevar ne gindim, chibzuim, omul nu poate nici un fel de actiuni (in afara de cele pur masinale). De aceea, de exemplu, ofiterul de urmarire penala pe parcursul cercetarii la fata locului apreciaza situatia, analizeaza cele vazute si determina directia actiunilor ulterioare.

Toate probele necesita a fi verificate amanuntit, sub toate aspectele si obiectiv de catre organul de urmarire penala precum si de instanta de judecata. Verificarea include constatarea de corespundere a probelor cerintelor fata de ele, respectarii dispozitiilor procesuale de acumulare si de fixare a lor, compararea lor cu alte probe. Verificarea probelor se efectuiaza prin mai multe cai si metode:

-analizindu-le;

-comparindu-le si confirmindu-le cu probele deja acumulate;

-efectuind actiuni de urmarire penala suplimentara pentru a acumula noi probe care sa le confirme sau sa le dezminta pe cele existente.

Analiza probelor reprezinta o examinare multilaterala a fiecarei probe individuale, fara a o confrunta cu altele.

Compararea este un procedeu de verificare, menit sa clarifice concordanta probelor. Daca verificarea probelor stabileste discordanta lor, apare necesitatea inlaturarii contradictiilor existente, fara acest lucru cauza investigata nu poate fi solutionata.

Verificarea probelor creeaza premisele necesare aprecierii, evaluarii probelor, care reprezinta un proces cu forme logice de gindire, orientat spre formarea concluziilor si deciziilor,cu alte cuvinte formarea unor convingeri cu privire la fapta cercetata. Fixarea probelor - anexarea sau atasarea lor la dosar se face in forma prevazuta de lege. Probele acumulate ca rezultat al efectuarii actiunilor de urmarire penala sunt fixate in precese-verbale. Anexarea corpurilor delicate la dosarul penal se efectuiaza printr-o ordonanta speciala, nu inainte ca obiectele respective sa fie examinate cu intocmirea procesului-verbal. Conform practicii stabilite, documentele sunt prezentate la initiativa persoaneoor jurodie sau fizice ori la solicitarea organului de urmarire penala. Alte metode de fixare a probelor sunt: inregistrarea audio si video(art.115 CPP), fotografierea, ridicarea amprentelor si mulajelor.

Acestea din urma au un caracter facultativ in raport cu procesele verbale si se anexeaza la ele.

Aprecierea probelor -este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece ntregul volum de munc depus de ctre organele de urmrire, instanele judectoreti, ct i de prile din proces, se concretizeaz pe soluia ce va fi dat n urma acestei activiti. Literatura juridic a acordat o atenie suficient acestei instituii Istoria cunoate diferite sisteme de apreciere a probelor, care n esen au determinat dezvoltarea procesului penal. n procesul penal acuzatorial recunos-cnd-se c adevrul este divin, aprecierea probelor n confirmarea sau negarea esenei nvinuirii nu se accepta. Aprecierea se limiteaza la examinarea chestiunilor care confirmau respectarea procedurii exterioare. Teoria formal sau legal a ncercat s stabileasc criteriile de suficien a probelor pentru constatarea adevrului. Teoria actual de apreciere a probelor dup intima convingere a aprut o dat cu Curile de Jurai i de la bun nceput a fost ajustat la condiiile de activitate a acestor instane. Cu toate c pe parcursul istoriei teoria aprecierii probelor dup intima convingere s-a ciocnit de numeroase obstacole, aceasta este recunoscut de majoritatea sistemelor actuale de drept. Convingerea intim se ntemeiaz pe examinarea tuturor probelor n ansamblu, sub toate aspectele complet i obiectiv. Aprecierea probelor dup intima convingere nu trebuie confundat cu aprecierea dup anumite impresii. Impresia este produsul unor perceperi emoionale, neverificat de un proces raional. Impresia este o urm care a lsat-o un fenomen n contiina noastr. Aprecierea dup intima convingere trebuie s se bazeze pe prevederile legale. Legea stabilete c probele admisibile sunt apreciate dup pertinena, concludenta i utilitatea acestora. De menionat c proba trebuie apreciat i dup veridicitatea acesteia. Veridicitatea (din francez veridicite) este nsuirea, si caracterul a ceea ce este veridic, adic ceea ce este conform cu adevrul. Toate probele n ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al coroborrii lor. Aprecierea dup intima convingere nu trebuie confundat cu aprecierea arbitrar a judectorului. Convingerea intim trebuie format din circumstanele prezentate instanei i verificate n cadrul edinei de judecat. Date luate din sursele care nu au fost examinate n cadrul edinei nu pot fi acceptate ca probe. Convingerea intim trebuie s se bazeze pe examinarea i soluionarea tuturor circumstanelor existente n cauz. Instana trebuie s soluioneze cauza examinnd toate probele n ansamblu. Unele probe pot fi respinse doar prin alte probe. Aprecierea probelor este un proces continuu, pe parcursul cruia organul de urmrire constat care sunt lacunele materialului probatoriu i ce aciune trebuie ntreprins pentru a le nltura. Regulile de apreciere a probelor privind admisibilitatea, pertinena, concludenta, utilitatea i veridicitatea sunt aceleai la toate fazele procesului. Termenul "convingere intim" exprim atitudinea imparial, independent, fr prejudeci fa de o prob sau alta. Reprezentantul organului de urmrire penal i judectorul sunt independeni la aprecierea probelor, nefiind legai de opiniile altor persoane sau instane. La aprecierea probelor nu pot fi date anumite indicaii referitor la valoarea probant a unei sau altei probe. Aceasta determin una din regulile eseniale ale aprecierii probelor - nici o prob nu are o valoare dinainte stabilit. Teoria aprecierii probelor dup intima convingere gsete aplicabilitate n practica organelor de urmrire i a instanelor judectoreti. Astfel, raportul de expertiz nu poate determina anumite concluzii dac intr n contradicie cu restul materialului probatoriu. Faptul c expertiza este obligatorie n unele cazuri nu afecteaz intima convingere. Raportul de expertiz n acest caz nu va prevala asupra celorlalte probe. n cazul schimbrii declaraiilor de ctre parte, instana trebuie s verifice motivele unei asemenea atitudini. Declaraiile nu pot fi apreciate ca puin convingtoare din motivul c o parte cere s fie citat un martor n instan fr a-1 fi citat la urmrire, sau dac martorul este n relaii apropiate cu una din prile n proces. Nu pot fi apreciate n prealabil probele directe sau indirecte ca probe mai importante sau mai puin importante. Sentina nu poate fi pronunat dac nu au fost nlturate toate dubiile privind vinovia persoanei, fiind aplicat regula in dubio pro reo. Aplicabilitatea acestei reguli este condiionat de existena a dou elemente: ndoiala i imposibilitatea administrrii altor probe, att de ctre organul de urmrire penal, ct i de instan la cererea prilor. Potrivit regulii in dubio pro reo, dac n cursul procesului penal o mprejurare provoac ndoial cu privire la existena ei, dac poate fi explicat i ca inexistent, i ca existent, aceast mprejurare nu este reinut cnd este defavorabil inculpatului. ndoiala este echivalent cu lipsa total de probe i trebuie s duc la absolvirea nvinuitului sau inculpatului50. Sentina de condamnare poate fi dat doar n situaia cnd toate probele n aprare au fost combtute de probele n acuzare i au fost nlturate toate dubiile privind vinovia persoanei.

Aprecierea probelor se infatiseaza ca rezultatul unui process de cunoastere a realitatii obiective, un rol deosebit in aceasta opera de evaluare si estimare a realitatii revenind convingerii organelor judiciare si constiintei lor juridice. Convingerea organelor judiciare apare ca rezultat al unui process psihic prin care elementele de ordin obiectiv (probele) dau nastere unui sentiment de certitudine in legatura cu existenta sau inexistenta unei infractiuni, existenta sau inexistenta vinovatiei faptuitorului.

Sarcina probatoriului procesual penal

Prin sarcina probatoriului se intelege obligatia administrarii probelor in procesul penal. Codul de procesura penala al RM stabileste ca organelor juridice le rivine aceasta sarcina. In practica instantelor judecatoresti se acorda o atentie deosebita acestui principiu.

Potrivit reglementarilor existente in alte legislatii, organelle juridice judiciare nu au intotdeauna obligatia sa administreze probele(de ex: in procesul penal de tip anglo-saxon, judecatorul are pozitia unui arbitru care asista la modul in care sunt administrate probele).

Legea (art.100 alin.1 CPP) arata ca sarcina administrarii probelor revine organelor de urmarire penala si instantei de judecata. Aceasta sarcina este de fapt o obligatie, deoarece organelle de urmarire penala si instantele de judecata sint obligate sa stringa probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei penale sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia. Organele judiciare penale aduna probe atit in favoarea cit si in defavoarea invinuitului sau inculpatului.

Facind referire speciala la sarcina administrarii probelor in acuzare, subliniem ca pornim de la principiul ca cel ce acuza este obligat sa probeze, procurorului si partii vatamate revenindu-le sarcina administrarii probelor in invinuire. Potrivit principiului dat, procurorul are obligatia de a manifesta o deosebita grija in privinta administrarii probelor in acuzare si in aparare; superficialitatea in acuzare poate conduce la solutii neconforme adevarului n cauzele penale. In lipsa probelor de vinovatie, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa. In cazul in care partile nu doresc sau nu stiu sa administreze probe in apararea intereselor pe care le eu in cauza, si asemenea probe exista, sarcina probatiunii revine organelor judiciare. In realizarea sarcinii lor de a administra probele in procesul penal, organelle judiciare trebuie sa fie ajutate de catre cei care cunosc probe sau detin mijloace de proba.

Intreaga procedura de administrare a probelor implica posibilitatea subiectilor cu functii procesuale distincte de a combate probele. Aceasta atitudine prin care se exprima dezacordul fata de continutul unei prebe nu se margineste la simpla negare a faptelor sau imprejurarilor ce rezulta din proba, ci presupune administrarea de probe contrare. Sub acest aspect, s-a statornicit demult regula ca cel ce afirma este obligat sa dovedeasca afirmatia facuta.

In mod practice proobatiunea in cauza este epuizata in momentul in care organele judiciare si partile considera ca nu mai au de administrat probe. Concluzie In concluzie putem spune ca administrarea probelor este un proces complex, care asigur realizarea sarcinilor procesului penal. Coninutul acestor activiti const ntro totalitate de aciuni procesuale naintate spre strngerea i naintarea probelor. Aceste aciuni procesuale sunt efectuate de ctre subieci competeni - att organul de urmrire penal sau procurorul din oficiu sau la cererea prilor, ct i instana de judecat din oficiu. La administrarea probelor particip i ceilali subieci procesuali, ai cror drepturi i interese sunt obiect de cercetare n cadrul procesului penal concret. Coninutul administrrii probelor constituie anumite raporturi procesuale care se stabilesc pe parcursul procesului. Administrarea probelor are loc pe parcursul ntregului proces, innd cont de specificul fiecrei faze a procesului. Deci, aprecierea probelor se infatiseaza ca rezultatul unui process de cunoastere a realitatii obiective, un rol deosebit in aceasta opera de evaluare si estimare a realitatii revenind convingerii organelor judiciare si constiintei lor juridice.

Convingerea organelor judiciare apare ca rezultat al unui process psihic prin care elementele de ordin obiectiv (probele) dau nastere unui sentiment de certitudine in legatura cu existenta sau inexistenta unei infractiuni, existenta sau inexistenta vinovatiei faptuitorului. BIBLIOGRAFIE

1) Tudor Osoianu, Victor Orindas Procesura Penala Chisinau 2004

2) Odagiu Iurie, Andronachi Anatol, Tudor Osoianu, Burbulea Corneliu Drept Procesual Penal. Partea generala Chisinau 2012 3)Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedletchii, Tatiana Vizdoaga, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu Drept Procesual Penal Editura Cartier Juridic Chisinau 2012

4) Cod de Procedura Penala a RM publicat 07.06.2003 in Monitorul Oficial Nr 104-110. Intrat in vigoare 12.06.2003Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedletchii, Tatiana Vizdoaga, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu Drept Procesual Penal Chisinau:Cartier Juridic. 2012 p.273

Odagiu Iurie, Andronachi Anatol, Tudor Osoianu, Burbulea Corneliu Drept Procesual Penal. Partea generala Chisinau 2012

Tudor Osoianu, Victor Orindas Procesura Penala Chisinau 2004