GRECIA ANTICĂ

Găinariu AndreiClasa a V-a A

Civilizația greacă a apărut în bazinul Mării Egee, astfel: în Grecia Continentală (Sudul Peninsulei Balcanice), în Grecia insulara(insulele din Marea Egee) și Grecia asiatică (Ionia,Eolida,Dorida)

Între anii 2000-1200 i.Hr., pe teritoriul Eladei, denumirea antică a Greciei, s-au așezat în intervale diferite, dar succesive, triburi elenice.

Grecia continentală prezintă trei regiuni distincte: nordul, unde se află Olimpul, sălașul zeilor; partea centrală, formată în principal din două provincii-Atica dominată de cetatea Atenei si Beotia cu capitala la Teba; partea sudica, Peloponesul, unde se afla, in provincia Laconia, cetatea Spartei.

Din mulțimea insulelor existente in Marea Egee mai insemnate sunt: Samos, Delos, Rodos, Cipru, Tasos,Egina, Eubeea.

Grecia continentală cuprinde un relief muntos, cei mai importanti fiind Muntii Olimpului (considerati lacasul zeilor) si Muntii Pindului.

Munții Olimpului

Prima civilizatie s-a dezvoltat în Grecia insulară, în Creta, din anul 2000 până în 1450 î.Hr.

În secolul al II-lea i.Hr., triburile indo-europene ale aheilor, dorienilor și eolienilor supun populația autohtonă, preelenă. Aheii se stabilesc în partea continentală și în insule.

Sub influența culturii miceniene, Grecia cunoaște o avansată civilizație europeană din mileniile 3-2 i.Hr. Numele acestei civilizații provine din numele celei mai renumite cetăți a aheilor, Micene, din Pelopones.

Prima expeditie a aheilor a fost cea împotriva Cretei, cu scopul de distrugere. Astfel, în locul civilizatiei cretane au intemeiat temuta cetate a Spartei.

Epopeile ”Iliada” si ”Odiseea”, care îi sunt atribuite lui Homer, poet și rapsod grec legendar, au reconstituit perioada civilizației miceniene.

HomerLa sfârșitul mileniului al 2-lea i.Hr. pătrunde ultimul val elen, cel

al dorienilor. Mai putin civilizați,cuceritori brutali,dorienii au supus pe basileii ahei, distrugând palate și stabilindu-se în cele din urmă în Pelopones. Astfel, a apărut poporul grec.

Perioada anilor 1200-900 i.Hr.,perioada a dispariției regatelor aheene este numită “epoca veacurilor întunecate”. Determinati de valurile de populații care au pătruns în mileniul al 2-lea în sud-estul Europei, grupuri de eleni migrează spre insulele din Marea Egee și spre Țărmul Asiei Mici, spațiu unde se va forma Grecia asiatica.

Grecia antică

Cel mai mare teritoriu de aici s-a numit Ionia, datorită ionienilor asezați în provincia Atica dar și pe coasta Asiei Mici. Printre orașele întemeiate astfel s-au aflat Millet, Calofon, Pergam, Efes.

Acestea au reprezentat în mileniul 1 î.Hr. regiunea cea mai dezvoltată din punct de vedere cultural.Lupta pentru hegemonie între Atena democratică și Sparta regimului aristocratic dezlănțuie Războiul Peloponesian (431-404 î.Hr.) care antrenează o mare parte a lumii grecești și care se termină prin înfrangerea Atenei și recunoasterea temporară a autorității Spartei.

Dupa Secolul lui Pericle, conducător al Atenei, lumea greacă intră în declin.

Folosindu-se de rivalitatea dintre cele două cetăți, regele Macedoniei, Filip al II-lea ii va invinge pe greci în bătăia de la Cheroneea (338 î.Hr.), după care va uni cetațile grecești.

Îmbrăcămintea – asupra căreia desenele de pe vase furnizează o documentaţie suficientă – era în epoca clasică mai simplă decât în timpurile eroice. Diferenţa între cei bogaţi şi cei mai săraci era marcată în mod esenţial nu prin forme deosebite ale veşmintelor, ci doar prin broderiile sau prin calitatea ţesăturilor şi a culorilor.

Nici chiar sclavii nu se îmbrăcau deosebit de cetăţeni. Ţesături din ţări îndepărtate, ca mătasea sau bumbacul, erau aproape inexistente; excepţie făceau ţesăturile de in – la început importate din Asia Mică; apoi inul a fost cultivat şi în Grecia continentală şi în câteva insule din Marea Egee. Materialul folosit în mod curent era lâna; părul de capră – pentru veşmintele grosolane ale păstorilor şi ale populaţiei sărace.

Hainele – tunica, mantia, hlamida – nu erau confecţionate şi ajustate prin cusături şi tăieturi după forma corpului, ci constau dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă, care se purta drapată, lăsată să cadă liber pe corp, prinsă doar la mijloc cu o centură, pe umăr cu o agrafă sau cu un nod, şi doar cu câteva puncte cusute. Tunica, scurtă până la genunchi, legată la mijloc cu un cordon, fixată pe umărul stâng cu o fibulă, lăsând liberă partea dreaptă a bustului, era veşmântul cel mai obişnuit, purtat chiar şi de sclavi  sau de mateloţi. O variantă era tunica prinsă cu câte o agrafă pe amândoi umerii şi cu multe pliuri la mijloc. Uneori putea avea – după model persan – şi mâneci lungi, cusute. Se mai purta, apoi, şi în epoca clasică vechea tunică ioniană, lungă până la glezne; o purtau preoţii şi, în general, era o haină de ceremonii. Tunica se purta direct pe corp. Peste tunică se purta drept manta (himation) o bucată dreptunghiulară de stofă (pe care cei eleganţi o aveau cu dungi în culori), nefixată cu nimic, înfăşurată liber în jurul corpului, cu multă eleganţă şi lăsând libertatea mişcărilor. Cum tinerii spartani purtau această manta fără tunică, direct pe corp, mulţi atenieni – probabil cei mai săraci – îi imitau. Mantaua soldaţilor şi a călăreţilor, de culoare purpurie – hlamida – era mai scurtă şi prinsă pe umăr cu o agrafă.

Veşmintele femeilor nu se deosebeau esenţial de cele ale bărbaţilor decât prin calitatea mai fină şi uneori prin transparenţa ţesăturilor (femeile purtau mult ţesături de in), prin culorile mai vii şi, desigur, printr-o ajustare mai cochetă.

Simplitatea caracteriza şi încălţămintea. Sclavii şi oamenii din popor umblau mult desculţi (în casă de obicei toţi stăteau desculţi). De obicei se purtau sandale (ale femeilor erau elegante  şi în modele mai variate); dar în afara oraşului sau la drumuri mai lungi, un fel de ghete. Bărbaţii nu purtau nimic pe cap, decât cei de la ţară – un fel de bonetă înaltă, de fetru sau chiar de piele; în călătorii purtau pălării

Jocurile Olimpice

La poalele muntelui Olimp era orașul Olimpia unde aveau loc jocurile olimpice în cinstea lui Zeus. Ele erau distracții organizate de magistrati spre marea bucurie a poporului. Se adunau din toate colțurile lumii iar olimpiada avea loc odată la patru ani. Solemnitatea dura cinci zile ; incepea prin sacrificii aduse lui Zeus. Altarul era împodobit cu ghirlande de flori și toată noaptea se cântau rugăciuni acompaniate de instrumente(lira,kithara,fluiere si tobe). A doua zi începeau jocurile propriu-zise pe stadion și pe hipodrom. Pe stadion se desfățurau alergări concursuri de forță , lupta, box și pentatlonul. La lupte participanții se ungeau cu ulei penru a fi mai greu de imobilizat. La box isi inveleau mainile in piele impletita care aveau prinse din loc in loc lame de plumb ceea ce făcea din acest sport unul foarte periculos. La pentatlon se cuprindea lupta, alergarea, săritura în lungime și aruncarea discului și a suliței. Pe hipodrom aveau loc curse de cai. Se desfășurau în toate cele patru zile. Cursele de care ereau între vehicule cu două roți și doi cai și intre care cu patru roti si cu doi cai sau patru cai. Ultima zi era a triumfatorilor.Cei care se intorceau de la o lupta importanta pentru tara lor defilau incacati cu arme stralucitoare in timp ce poporul ii aclama.Nu numai pentru Zeus se faceau jocuri ci si pentru ATENA in orasul Kekrops .Semanau cu jocurile olimpice in prima parte cuprinzand curse de alergare ,intreceri de car si lupte, si se deosebeau prin zilele dedicate concursurilor de poezie si muzica fiindca Atena simboliza forta gandirii si perfectiunii in arte si de la ea venisera catre oameni tainele stiintelor. Subiectele acestor concursuri erau cantecele si poeziile.Aezii cei mai buni primeau cununa de lauri si onorurile adesea substantiale ale magistratilor.

Sărbătoarea se sfarsea cu un mars solemn pana la templul zeitei unde avea loc schimbarea de catre protese a peplos-ului de pe statuia zeitei. Aceasta era facuta de către Fidias din fildes și aur si o infatisa pe zeita purtand pe cap coiful cu cei doi grifoni si sfinxul, in mana cu o sulita, pe piept cu egida ornata cu capul Meduzei.