NIVELURI DE ORGANIZARE ANATOMICA SI FIZIOLOGICA Anatomia este disciplina care se ocupa cu descrierea corpului uman. Corpul uman este un intreg functional, armonios, compus din mai multe aparate si sisteme. Aparatul este ansamblul de organe cu structura si origine diferita care serveste la indeplinirea unei functii.De ex: aparatul circulator este compus din inima, artere, capilare, vene, vase si noduli limfatici; aparatul digestiv este compus din cavitatea bucala, esofagul, stamacul, intestinul subtire, intestinul gros, anus, ficat, pancreas. Sistemul este ansamblul de elemente materiale sau ideale care functioneaza ca un intreg datorita interdependentei dintre ele. Notiunea de sistem trebuie privita la diferite nivele: fizic, biologic, energetic etc... Organismul uman este ca orice organism viu un sistem deschis, care ace schimb permanent cu substante si energie din mediul incinjurator. Omul poate fi privit din punct de vedere anatomic, histologic, fiziologic ca fiind alcatuit din ansamble diferite de sisteme. Sistemul circulator mentine constant, cantitativ si calitativ lichidul tisular, deci mediul intern, in toate regiunile organismului. Pe de alta parte, circulatia, deplasarea continua a sangelui de-a lungul circuitului inima-periferie-inima reprezinta una din principalele legaturi materiale dintre mediul extern (ambiant0 si organismul ca sistem deschis energetic si metabolic. Sangele circula in interiorul arborelui vascular datorita diferentelor de presiune dintre diferitele segmente ale acestuia, deplasarea fiind conditionata si determinata de numerosi factori printre care cel mai important este activitatea ritmica a inimii. Acest sistem integrator al organismului are rolul de a aduce oxigenul si substantele nutritive la nicelul tesuturilor si de a duce dioxidul de carbon si produsii de dezasimilare (metabolitii) la nivelul organelor unde se realizeaza eliminarea acestora. Sistemul circulator este alcatuit dintr-un organ central numit inima si un sistem de vase prin care circula sangele (artere si vene0 si limfa (vasele limfatice). Structura comuna si esentiala a intregului sistem este endoteliul, reprezentat de un epiteliu simplu pavimentos, care provine din insule sangvine din a caror elemente centrale se diferentiaza hematiile primitive. Sistemul imunitar este extrem de complex, cu roluri importante in mentinerea homeostaziei si sanatatii. Ca si sistemul endocrin, exercita un reglaj al organismului odata cu functiile de aparare, datorita unor componente circulante capabile de a functiona in locuri foarte indepartate de punctul lor de origine. Complexitatea sistemului rezulta dintro retea intricata de comunicari capabile de a exercita efecte multiple, avand la baza un numar relativ redus de tipuri celulare distincte. In felul acesta mecanismul de reglare imunitar poate amplifica enorm un raspuns dat sau il poate diminua considerabil, in functie de necesitatile de moment ale organismului. Un sistem imunitar care functioneaza normal reprezinta o aparare eficienta impotriva unor particule straine cum sunt agentii microbieni patogeni si impotriva unor celule native care au fost supuse unei transformari neoplazice. O functionare defectuoasa a sistemului imun duce la imbolnaviri.

1

Sistemul neuroendocrin este unul din sistemele de integrare ale ogranismului cu rol esential, supraordonat celorlalte. Legaturile foarte stranse, anatomice vasculare, si nervoase existente intre sistemul nervos si endocrin la nivelul formatiunilor hipotalamo-hipofizare, cat si unele structuri microscopice precum receptorii endocrini din encefal, la care se adauga neurotransmitatorii sintetizati in diferite etaje ale sistemului nervos central (cu rol asupra glandelor endocrine) justifica o integrare a functiilor nervoase si endocrine ce formeaza o unitate sub raport functional.Sistemul neuroendocrin impreuna cu sistemele vascular si imunitar aflate sub controlul sau, realizeaza mentinerea in limite fiziologice a homeostaziei organismului, asigurand adaptarea acestuia la diferitele conditii ale mediului extern. Aparatul de import al materiei este complexul structural format din aparatul respirator ce asigura oxigenul necesar proceselor metabolice si aparatul digestiv pe calea caruia sunt introduse in organism si apoi transportate substante alimentare care contin glucide, proteine, lipide, hidroelectroliti si vitamine. Aparatul de export al materiei cuprinde aparatul renal si pielea, organe cu rol principal in eliminarea produsilor toxici rezultati in organism in urma complexelor procese metabolice eliminatoare de energie. Aparatul de reproducere. Producerea gametilor (ovule si spermatozoizi), unirea lor, dezvoltarea zigotului (celula-ou rezultata din unirea spermatozoidului cu ovulul) necesita o diferentiere specifica a organelor genitale. Aceste organe au in alcatuirea lor: gonadele, ce produc gametii si hormonii sexuali, caile genitale ce servesc transportului gametilor, iar la sexul feminin dezvoltarea oului intrauterin, glandele de pe traiectul aparatului genital, organele genitale externe. Aparatul de sustinere si miscare este format din sistemul osos, sistemul articular si sistemul muscular.

CELULA Celula, unitatea morfofunctionala de baza a organismului, prezinta aspecte specifice de totalitate date de ansamblul partilor ei componente: hialoplasma, nucleu, mitocondrii, lizozomi, ribozomi. Activitatile specifice fiecarui component sunt posibile tocmai in cadrul ansamblului celular, pentru ca celula nu reprezinta numai o sumare cumulativa a structurilor componenete ci si rezultanta relatiilor functionale dintre ele. Hialoplasma reprezinta partea omogena, nestructurata a citoplasmei, zona de mediere a schimburilor si proceselor metabolice specifice organitelor celulare. In hialoplasma se orienteaza microtubuli, forme diferentiate de organizare a unor complexe macromoleculare proteice cu rol de citoschelet (mentine forma celulei si realizeaza supartul prelungirilor ei). In acelasi timp este si un suport al contractiilor fundamentale ale hialoplasmei si un sistem de transport intracelular.

2

La periferie, hialoplasma se dispune diferentiat in structuri cu multiple activitati enzimatice realizand plasmalema sau membrana celulara. Aceasta are in general organizare neomogena, imprimand asimetrie functionala, cum este marginea in perie la celulele absorbante, sinapsa la celulele nervoase. Functia principala a membranei celulare este de a asigura schimbul permanent si adecvat de substante dintre celula si mediul extracelular prin mecanisme de transport si endocitoza. Endocitoza este mecanismul prin care celula inglobeaza in citoplasma particule din mediul inconjurator. Se desfasoare in mai multi timpi: aparitia unei pungi de invaginare, formarea veziculelor de endocitoza, deschiderea si asocierea veziculelor endocitate in lizozomi. In cadrul acestora enzimele lizozomale devin active digerand continutul. Resturile nedigerate formeaza corpii reziduali care sunt asocitati. Exocitoza este procesul ce se efectueaza intr-o secventa inversa fata de a endocitozei si are rol functional deosebit de important pentru celulele secretorii. In unele celule ca celulele endoteliale capilare,, o buna parte a veziculelor endocitate traverseaza intreaga citoplasma, nu se descarca intracelulr si nu sunt folosite de celula. Ele ajung la polul opus formarii lor, unde sunt exocitate. Nucleul este centrul coordonator si reglator al activitatii celulare, depozitarul si transmitatorul specificitatii biologice. Functii: -depozitar al informatiilor genetice in molecula de ADN sub forma secventelor de nucleotide. Molecula ADN contine secvente de trei nucleotide succesive numite triplete ce pot specifica un acid aminat in lantul polipeptidic, formand un codon. Segmentele de ADN responsabile de sinteza unei proteine se numesc gene.Totalitatea genelor din molecula de ADN se numeste genom. -transmiterea informatiei genetice la sediile de sinteza a proteinelor din citoplasma. Transmiterea mesajului genelor, inmagazinat in ADN se realizeaza prin ARN-ul sintetizat tot in nucleu. Exista trei tipuri de ARN: ARNm (mesager), ARNt(transportor), ARNr (ribozomal). ARN mesager este sintetizat la nivelul diferitelor segmente de ADN realizand transcrierea mesajului genetic. -stabilizarea tiparelor ARNm si transferul lor in citoplasma. Nucleolul elaboreaza o proteina ce incorporeaza mesagerul intro structura rezistenta la degradarea intranucleara si intracitoplasmatica. Atat timp cat proteina este legata de ARNm, acesta din urma nu se poate atasa de ribozomi si deci este blocata posibilitatea de cadificare a sintezei proteinelor.Deblocarea este dependenta de prezenta unor metaboliti. -rol in diviziunea celulara si transmiterea informatiei genetice la descendenti. Materialul ereditar este organizat sub forma cromozomilor, de aspect filiform, vizibili mai clar in fazele diviziunii celulare. Morfologic, apar niste formatiuni alungite din doua filamente dispuse paralel si alipite numite cromatide. In cromatide se gasesc dispuse liniar genele. Celulele tesuturilor umane poseda un numar diploid de cramozomi(2n), spre deosebire de celulele sexuale sau gametii care au numar haploid (n) de cromozomi. Celula somatica are doua seturi de cate 23 (23 perechi) adica 46 cromozomi. 22 perechi sunt autozomi si o pereche cromozomi sexuali. Crz. sexuali la femeie pot fi simbolizati XX, iar la barbat XY. -rol in reglarea reactivitatii celulare. Celulele anucleate au un metabolism scazut. VAloarea raportului nuceo-citoplasmatic este mai mare la celulele tinere, care au si metabolism mai intens.

3

Reticulul endoplamatic face parte impreuna cu mitocondria, aparatul Golgi din sistemul de endomembrane care separa diferite faze intracelulare. Este un sistem circulator endocelular foarte mobil, cu functii ce deriva din raporturile spatiale dinamice cu celelalte sisteme intracelulare. Dupa structura elementelor componente, in raport cu absenta sau prezenta la suprafata membranei canaliculare a granulelor ribozomale este divizata in reticul endoplasmatic neted sau agranular si reticul endoplasmatic rugos sau granular. Are functii legate de: schimburile citoplasmo-extracelulare si nucleocitoplasmatice, sinteza de substante specifice, transmiterea excitatiei si cuplarea cu contractia (fibra musculara), sinteza mediatorilor sinaptici. Ribozomii reprezinta structura citoplasmatica la nivelul careia aminoacizii activati sunt dispusi in lanturi polipeptidice ale proteinelor sintetizate in conformitate cu informatia genetica adusa din nucleul celular de catre ARNm. Ribozomul nu este specializat numai pentru sinteza unei anumite proteine. Lizozomii prin continutul bogat in hidrolaze acide (proteaze, fosfaze, lipaze) sunt capabili sa degradeze constituenti ai materiei vii. Autofagia sau autoliza focala face parte din reinnoirea normala a unor constituenti celulari ca si din procesele de diferentiere. Este tot un proces de digestie intracelulara, dar obiectul degradarii sunt mici portiuni din celula care au suferit un proces degenerativ. In unele cazuri continutul lizozomal poate fi eliberat direct in citoplasma sau chiar in afara celulei, producan zone de liza circumscrisa sau procese degenerative intinse care se soldeaza obisnuit cu moartea celulei.Autoliza celulara a fost descrisa si in procesele de regresiune fiziologica a organelor. Continutul lizozomal poate fi eliberat si exocitat, in acest caz enzimele pot digera molecule si structuri racelulare, cum se produce in osteoclaste in procesele de remaniere a osului. Mitocondria este centrul respirator si energetic celular. Este o structura ovalara alcatuita dintr-o membrana dubla, cea interna prezentand creste ce proemina in matricea mitocondriala. Numarul de mitocondrii dintr-o celula este proportional cu intensitatea proceselor metabolice si amplitudinea miscarilor. Aparatul Golgi este o diferentiere a sistemului vacuolar si canalicular citoplasmatic, fiind format din sacule, microvezicule, vacuole canaliculare, la nivelul carora au loc maturarea si condensarea materialelor sintetizate de celula si apoi eliminarea lor. Centrozomul reprezinta centrul de organizare al aparatului motor nemuscular din celula (aparatul mitotic, cilii, flaagelii). In cursul diviziunii celulare structura sa se complica prin formarea fusului de diviziune ce face posibila separarea si deplasarea cromozomilor spre cei doi poli celulari. Centrozomul participa si la sinteza proteinelor fibrilare din structura cililor si flagelilor si in acelasi timp asigura motilitatea lor. DIVIZIUNEA CELULARA (MITOZA SI MEIOZA) Cromozomul este corpusculul nucleo-proteic ce se observa cu microscopul in timpul diviziunii celulare in mitoza si meioza. Este principalul purtator al bagajului genetic specific speciei si individului. Numarul, marimea si forma cromozomilor sunt constante pentru o anumita specie si de la o generatie la alta.

4

Substanta nucleara din care sunt alcatuiti cromozomii se numeste cromatina. De-a lungul cromozomilor sunt insirate genele care controleaza caracterele ereditare ale organismului. In diviziune, cromozomii apar formati din doua unitati functionale longitudinale numite cromatide. Acestea reprezinta starea diploida (2n). Diviziunea celulara mitotica prezerva de la o generatie la alta starea diploida. Diviziunea meiotica reduce la jumatate numarul de cromozomi din celula, in asa fel incat in fiecare celula rezultata se gaseste doar o singura unitate functionala, cromatida. Structura redusa (1n) se numeste haploida. Prin unirea gametilor care sunt purtatori de 1n cromozomi in timpul fecundatiei, se reconstituie structura pereche de 2n cromozomi care contine bagajul genetic nou, amestecat matern si patern. Gametogeneza cuprinde o linie masculina in urma careia sunt generati spermatozoizii (are loc in organismul masculin, in testicul) si o linie feminina in urma careia sunt generate ovule (in organismul feminin, in ovar). Celula umana contine ca bagaj genetic 22 perechi de cromozomi somatici 2n(autozomi) care transmit caractere morfologice somatice si o pereche de cromozomi sexuali numiti gonozomi care determina sexul genetic al individului. Meioza sau diviziunea reductionala reprezinta totalitatea fenomenelor premergatoare formarii gametilor (spermatozoid si ovul). Acestea au loc doar in celulele germinale ale tuturor organismelor cu reprpducere sexuata. Formarea gametilor este precedata de doua diviziuni nucleare succesive, una reductionala (sau primara indicata I), si una normala mitotica (sau secundara, indicata II). Prima diviziune se numeste si heterotipica deoarece din celule diploide cu doua garnituri de cromozomi (2n) una de provenienta materna, alta paterna, iau nastere doi nuclei haploizi (n). A doua diviziune de maturatie sau homotipica este asemanatoare mitozei obisnuite. In aceasta diviziune are loc separarea cromatidelor in fiecare din cei doi nuclei haploizi, ceea ce determina in final producerea a 4 nuclei haploizi care in urma unor procese de maturare dau nastere gametilor. Mitoza este un proces complex prin care nucleul celular se divide. Are loc in tesuturile aflate in cretere. Aceasta diviziune asigura cresterea si diferentierea individuala, precum si continuitatea genotipului si evolutia speciei. Diviziunea mitotica se petrece in celulele-mama diploide (2n crz.). In urma diviziunii, celula se duplica, luind nastere doua celule identice in continut cu celulamama initiala, deci celulele fiice vor fi tot diploide (2n). TESUTUL EPITELIAL acopera intreaga suprafata a corpului si margineste cele mai multe cavitati ale organismului (cavitatea peritoneala, pleurala dar nu si spatiile articulare sinoviale). Tesutul epitelial formeaza si glandele exo si endocrine. Majoritatea glandelor exocrine se asociaza sistemului digestiv. Caracterele generale ale epiteliului: 1. Are origine embriologica din oricare din cele trei foite germinale: epidermul se formeaza din ectoderm, endoteliul vascular din mesoderm, epiteliul tractului gastrointestinal dn endoderm. 2. Epiteliul este un tesut bogat celular, cu spatiu extracelular minim. Jonctiunile intercelulare sunt bine dezvoltate si mentin apropierea dintre celulele epiteliului.

5

3. Absenta vaselor sangvine-Epiteliul este avascular, vasele se afla in apropiere dar totdeauna separate de celulele epiteliale de un tesut conjunctiv perivascular. 4. Polarizarea. Atat celulele epiteliale cat si tesutul epitelial sut polarizate. -suprafetele celulare o celula epiteliala a unui epiteliu simplu are trei suprafete distincte: suprafata apicala care este suprafata libera ce delimiteaza un spatiu, suprafata laterala care priveste celulele epiteliale vecine, suprafata bazala ce priveste tesutul conjunctiv al epiteliului, de obicei atasata de o lama bazala. -domeniile celulare domeniul apical catre suprafata, domeniul bazo-lateral ca un domeniu secundar ca functie. -suprafetele tisulare suprafata libera, ce priveste fie catre spatiul exterior organismului, fie catre spatiile interne izolate de exteriorul corpului (cavitate peritoneala, pleurala, lumenul sistemului cardio-vascular). -suprafata bazala, adiacenta tesutului conjunctiv. Functiile epiteliului 1. Absorbtia. Multe epitelii sunt localizate la interfata dintre corp si mediul extern sau intern. Solventii, solutiile, substantele metabolice, gazele sunt absorbite pasiv sau activ prin epitelii. Exemple de epitelii absorbante sau transportoare sunt: epiteliul intestinal, epiteliul pulmonar alveolar, endoteliul vascular, epiteliul tubular renal. 2. Protectia. Epiteliile sunt specializate sa protejeze si sa mentina compozitia mediului intern. Un asemenea epiteliu prezinta fata de mediul extern ostil, o bariera celulara continua de aparare. Un epiteliu poate prezenta catre mediul fata de care se delimiteaza o lama de celule scuamoase extensibile. Un exemplu ar fi epidermul sau epiteliul colonului. 3. Secretia. -glandele unicelulare o celula epiteliala individuala poate avea structura secretorie, si de obicei astfel de celule sunt inconjurate de celule epiteliale nonsecretoare. -suprafatele secretorii sunt formate din multiple celule secretorii. -glande multicelulare atat exocrine cat si endocrine se dezvolta din invaginatii ale epiteliului de suprafata. In glandele exocrine caracteristicile epiteliale sunt vizibile atat in regiunile secretorii cat si in ductele ce leaga glandele de o suprafata epiteliala. In glandele endocrine portiunea initiala de duct ale invaginatiilor embriologice se pierde iar structura epiteliala de glanda adulta poate fi mai putin evidenta. Clasificarea epiteliilor se face dupa forma celulei si numarul de straturi celulare. Dupa forma celulelor: 1. epiteliul scuamos contine celule turtite, la care inaltimea este mult mai mica decat lotimea. 2. epiteliul cuboidal contine celule cuboide la care inaltimea si latimea sint apropiate. 3. epiteliul columnar contine celule inalte la care inaltimea este mult mai mare ca latimea. Dupa numarul de straturi celulare: 1. epiteliu simplu, format dintr-o singura lama de celule 2. epiteliu stratificat format din doua sau mai multe straturi celulare.In descrierea tipului de tesut epitelial stratificat doar forma celulelor de la suprafata este luata in considerare in denumire. 3. epiteliu pseudostratificat este un aranjament de celule cuboidale si columnare in care toate celulele iau contact cu membrana bazala dar, doar celulele columnare ajung la suprafata libera (traheea).

6

4. epiteliul de tranzitie este un aranjament celular care se adapteaza suprafetelor care isi schimba forma (vezica, ureterele). In epiteliulde tranzitie celulele pot apare turtite atunci cand organul este destins sau groase cand organul in cauza este golit. Toate celulele unui epiteliu de tranzitie contacteaza membrana bazala dar aceasta nu se vede totdeauna in sectiunile obisnuite. Diviziunea mitotica la nivel de epiteliu si reinnoirea tesutului. O caracteristica generala este inlocuirea graduala a tesutului dupa o perioada de timp. Acest timp variaza de la cateva zile in cazul epiteliului intstinal la o luna in cazul epidermului. Compartimentul mitotic se restrange la regiuni ale epiteliului, lama bazala. Aici sunt prezente celule stem ramase in portiuni restranse Celulele pot trece prin mai multe diviziuni pe masura ce acestea migreaza catre spatiul de diferentiere postmitotica. Compartimentul postmitotic ia nastere prin migrarea dinspre compartimentul mitotic catre stratul de diferentiere postmitotica. In ciclul de reinnoire a tesutului epitelial se trece prin urmatoarele stadii: diviziune celulara, migrare, diferentiere, senescenta (imbatrinire), moarte celulara. TESUTUL CONJUNCTIV Tesutul conjunctiv inconjoara diverse tipuri de tesuturi cu structuri diferite si functii diferite. Tesutul conjunctiv este caracterizat printr-un numar relativ mic de celule intr-un volum mare de matrice extracelulara care include fibre, substanta de baza si lichid tisular. Fibrele tesutului conjunctiv sunt de trei feluri : colagen, fibre reticulare, fibre elastice, toate sintetizate de celule fibroblaste. 1. COLAGENUL este o familie de fibre glicoproteice ce constituie majoritatea componentei fibroase ale tesutului conjunctiv. Colagenul formeaza fibrele albe ale tesutului conjunctiv lax si este componenta mejora din tendoane, ligamente, oase si stroma corneei. Fibrele colagene (care au o putere de rezistenta la intindere echivalenta cu cea a cablului de otel) sunt fascicule de fibrile colagene puternic flexibile dar inelastice. -fibrele colagene apar la examinarea microscopica, optica ca structuri sub forma de val de diferite grosimi si lungime nedeterminata (de coloratie rosiatica). -fibrilele colagene apar la microscopia electronica ca un manunchi de subunitati fibrilare ale unei fibre colagene. Fibrilele individuale au o lungime nedeterminata si o grosime diferita in functie de tesutul din care fac parte. -tropocolagenul este unitatea structurala de baza a unei unitati colagene. Tropocolagenul este o molecula cu polaritate axiala careia i se identifica cap si coada. Molecula de tropocolagen este compusa din trei lanturi polipeptidice rasucite sub forma unui triplu helix rasucit la dreapta. Moleculele de tropocolagen se asambleaza longitudinal si lateral dupa un model precis. Moleculele se aliniaza cap la coada intr-un aranjament linear ce formeaza un rand, iar randurile se aranjeaza lateral. Intinderea fibrilei si prin aceasra a fibrei se datoreaza legaturilor covalente dintre moleculele de tropocolagen din randurile adiacente. Procolagenul, precursorul moleculei de colagen este sintetizat in interiorul celulei. Pe masura ce procolagenul este eliberat in matricea extracelulara, procolagenul este

7

convertit in tropocolagen. Colagenul tesutului conjunctiv este sintetizat si secretat in principal de catre fibroblaste, dar si alte tipuri de celule sintetizeaza colagen. 1. Sinteza procolagenului: -lanturile polipeptidice sunt produse de poliribozomii reticulului endoplasmatic rugos, iar noile lanturi sintetizate sunt eliberate in cisternele acestei retele endoplamatice. -modificarile postsintetice apar atat din cisternele reticulului endoplasmatic rugos cat si complexelor Golgi. Cand lanturile polipeptidice nu sunt inca helicoidale prolina si lisina din acestea sunt hidroxilate. Vitamina C este coenzima esentiala pentru aceasta hidroxilare si in lipsa ei legaturile de H esentiale pentru realizarea triplu helixurilor nu se pot forma. In scorbut, (deficitul sever de vit C) structura normala a moleculelor de colagen nu mai este respectata. Ranile nu se mai vindeca, formarea osului este deficitara, dantura devine laxa, si chiar rani vechi si vindecate se pot deschide. Se formeaza structura de triplu helix din lanturile polipeptidice rasucite cu exceptia capetelor, care raman nerasucite.Apar legaturile de H intralant si interlanturi polipeptidice care dau forma finala si stabilizeaza molecula finala. -procolagenul paraseste celula prin exocitoza veziculelor secretorii. 2. Sinteza tropocolagenului. Pe masura ce veziculele ce contin procolagen fuzioneaza cu membrana plasmatica o procolagen peptidaza cliveaza portiuni din terminatiile nonhelicoidale ale moleculei transformand-o in tropocolagen. 3. Asamblarea fibrilelor de colagen. Celulele pot controla aranjamentul noilor fibrile colagene directionand veziculele secretorii in portiuni localizate ale membranei plasmatice pentru exocitoza dirijata. Lanturile care formeaza triplu helix al colagenului variaza din punctul de vedere al secventei aminoacide astfel incat por finaliza 16 tipuri de colagen. -tipul I colagen este cel mai raspandit si apare in tesutul conjunctiv lax si dens. Doua lanturi sunt identice si unul diferit. -tipul II colagen apare ca fibrile foarte fine. -tipul III colagen contine trei lanturi identice. -tipul IV colagen nu formeaza fibrile ordonate, si este tipul constituent la membranelor bazale. Fibrele reticulare Fibrele reticulare ofera un suport in retea pentru constituentii celulari ai variatelor tipuri de tesuturi si organe. Fibrele reticulare formeaza o retea laxa in jurul fibrelor musculare, nervoase, vaselor de sange, organe glandulare sau tubulare ca si lama bazala a epiteliilor. Formeaza de asemenea reteaua structurala a organelor hematopoietice si limfatice. Fibrele reticulare sunt compuse din tipul III de colagen si sunt cele mai mici fibre din tesutul conjunctiv. Fibrele reticulare sunt sintetizate de cateva tipuri de celule din organism: -fibroblastele -celulele reticulare din maduva osoasa, splina, nodulii limfatici. -celulele Schwann ai nervilor periferici. -celulele musculare netede ale vaselor de sange si din tractul digestiv. Fibrele elastice

8

Ofera mecanismul structural ce permite tesuturilor sa raspunda la intindere si distensie. Fibrele elastice si lamelele elastice sunt componenta majora a peretilor arteriali, ligamentelor elastice, bronhiolelor, pielii, cartilajelor elastice. Fibrele elastice sunt fibrele galbene puternic retractile ale tesutului conjunctiv lax. Lamelele elastice sunt straturi nefibroase de elastina. Fibrele elastice sunt mult mai subtiri decat fibrele colagene, nedeterminate in lungime, aranjate dupa un schelet ramificat ce formeaza o retea tridimensionala. Fibrele elastice sunt in general invaluite cu fibre colagene. Aceasta limiteaza distensia tesutului si previne ruperea cauzata de inteinderea excesiva. Fibrele elastice sunt compuse din doua elemente structurale, elastina si microfibrilele care isi schimba proportia pe masura ce cresc. Elastina este o molecula globulara. Microfibrilele contin glicoproteine fibrilare si sunt relativ drepte si inguste. Ele inconjoara elastina fibrei elastice in crestere, iar unele devin prinse in fibra pe masura ce aceasta creste. Fibrele elastice si lamelele sunt produse de fibroblaste si celulele musculare netede: -elastina este secretata pe aceeasi cale ca si colagenul. Ambele procese apar in mod normal simultan in fibroblaste si alte celule ce secreta ambele molecule impreuna cu alte proteine, glicoproteine si componente carbohidrate ale tesutului conjunctiv. -tropoelastina. Elastina este secretata de celule ca lanturi de tropoelastina. In matricea extracelulara adiacenta, moleculele de tropoelastina agrega si formeaza legaturi incrucisate pentru a forma fibrele elastice. Legaturile covalente de legatura intrre lanturile polipeptidice de elastina sunt produse de desmozina si isodesmozina, doi aminoacizi unici ai elastinei. SUBSTANTA DE BAZA A TESUTULUI CONJUNCTIV Este compoenenta tesutului conjunctiv care umple spatiul neocupat de celule si fibre. In vivo, substanta de baza este vascoasa, clara, alunecoasa. Are un bogat continut de apa, care combinat aparent cu lipsa de structura specifica, ofera putine date de caracterizare morfologica. Din punt de vedere chimic, substanta de baza consta din complexe de glicozaminoglicani, proteoglicani, acid hialuronic, glicoproteine. Lichidul tisular din substanta de baza ofera mediul prin care au loc schimburile intre sange, limfa si celulele tisulare. Intregul substrat metabolic si rezidurile ce se schimba intre sistemul vascular si celulele tesuturilor si organelor trebuie sa difuzeze in lichidul tisular al substantei de baza a tesutului conjunctiv. Substantele absorbite de epiteliul gastrointestinal trebuie sa traverseze substanta de baza pentru a intra in sistemul vascular. Miscarea lichidului dinspre sistemul vascular catre substanta de baza a tesutului conjunctiv si retinerea ei aici este responsabila de edemul tisular. CELULELE TESUTULUI CONJUNCTIV Pot fi descrise ca celule rezidente, ce apartin tesutului, sau celulele de tranzitare. Tipul celulelor si numarul lor reflecta statusul functional al tesutului. Celulele rezidente sunt: fibroblastele, macrofagele, mastocitele, celulele adipoase, celulele mesenchimale nediferentiate.

9

1. FIBROBLASTELE sunt celulele specifice tesutului conjunctiv, stabile, care au o mica misscare celulara, fiind considerate permanente. Fibroblastele sunt principala sursa de secretie a colagenului, se afla de obicei in apropierea fibrelor de colagen pe care le-a secretat si sunt inconjurate de substanta de baza secretata tot de ele. Desi toate fibroblastele sunt capabile sa se divida si sa repare rani, fibroblastele din unele localizari constituie populatii celulare de replicare regulata. Fibroblastele endometrului (mucoasa) uterin prolifereaza si diferentiaza, degenereaza in fiecare ciclu mestrual sub controlul hormonilor steroizi. Fibroblastele situate imediat sub epiteliul intestinal se inmultesc, migreaza si se diferentiaza in paralel si sincron cu migratia celulelor epiteliale.Fibroblastele imediat de sub epiderma se inmultesc si migreaza in interiorul dermului profund. Miofibroblastele detin atat proprietati specifice fibroblastelor cat si ale celulelor musculare netede. Contin manunchiuri de microfilamente de actina si corpi densi specifici citoplasmei celulelor musculare. 2. MACROFAGELE sunt celule fagocitice iar in tesutul conjunctiv sunt numite si histiocite. Ele raspund provocarilor date de organisme si materiale straine, expunerii la exterior al tesuturilor traumatizate prin fagocitoza. Materialele prea mari pentru a fi fagocitate pot fi izolate prin formarea celulelor gigante sau modulatiei epiteloide. Fagocitoza implica de regula legatura efector-receptor la suprafata externa a membranei plasmatice a macrofagului. Materialul de ingerat este initial invaginat printr-o inchidere ca fermoarul oferita de membrana plasmatica in jurul acelui material. Macrofagele sunt invelite cu receptori de anticorpi. Particulele straine, organismele si moleculele acoperite cu anticorpi, se leaga de suprafata macrofagelor si induc fagocitoza. Vacuolele ce contin materialul ingerat pot fuza cu lizozomii pentru a forma fagolizozomi sau pot fuza cu lizozomi preexistenti in care materialul este digerat de enzime lizozomale. Formarea celulelor gigante. Unele organisme patogene si alti corpi straini sunt ingerati dar nu pot fi digerati de macrofage. Aceste cazuri se refera la bacilii tuberculozei, leprei, Toxoplasma, la particule de poluare industriala ca azbestul, praful de carbune, fibrele de bumbac. In aceste cazuri, macrofagele de obicei fuzioneaza pentru a forma celule gigante straine, multinucleate numite si Langhans. Modularea epiteloida . Macrofagele pot forma si jonctiuni pentru a se asambla in straturi de celule ce seamana epiteliului. Astfel de celule epiteloide adesea marginesc locuri de inflamatie cronica sau infectie. Macrofagele sunt esentiale in recunoasterea de catre un organism a self-ului, nonself-ului si self-ului modificat. Recunoasterea non self-ului este esentiala in indepartarea organismelor patogene, materialelor toxice. Recunoasterea self-ului modificat este esentiala in indepartarea celulelor transformate (tumorale) cu origine in organism. Macrofagele participa la raspunsul imun ca celule ce prezinta antigenul, dar si prin rolurile sale directe sau indirecte in diferentierea si functionarea limfocitelor. Macrofagele leaga, captureaza antigene pe suprafata lor, sau pot ingera, procesa si resecreta antigeni pe suprafata lor. Antigenii sunt apoi prezentati limfocitelor initiind proliferarea limfocitelor T sau B prin procesul de transformare blastica.

10

Macrofagele secreta agenti imunostimulatori (limfokine) care stimuleaza raspunsul imun. Printre acestia sunt interleukina 1, 6. Macrofagele pot sa secrete si factori ce pot actiona ca agenti imunosupresivi. Macrofagele pot fi activate de produsele de secretie ale limfocitelor. Macrofagele sunt esentiale in procesele de inflamatie si vindecare a ranilor: -maresc raspunsul inflamator la leziune prin secretarea factorilor ce atrag polimorfonucleare si monocite la locul respectiv. -fagociteaza si digera bacteriile, celulele lezate, polimorfonuclearele epuizate, fibrina, matricea extracelulara. -activitatea macrofagelor este esentiala in stimularea si proliferarea fibroblastelor se celulelor endoteliale la locul inflamatiei. -daca inflamatia sau activarea macrofagelor este prevenita cum se intampla in administrarea de corticosteroizi, proliferarea fibroblastelor si endeliului sunt mult incetinite , iar vindecarea ranii oprita. MASTOCITELE sunt de obicei gasite in apropierea vaselor de sange. Mastocitele sunt similare dar nu inrudite cu celulele bazofile ale sangelui. Mastocitele contin unele substante vasoactive si imunoreactive. Histamina este un agent vasoactiv care se elibereaza din celula impreuna cu substantele lent reactive ale anafilaxiei (slow-reacting substance of anaphylaxis SRSA), care nu sunt inmagazinate in granule si cresc permeablitatea vaselor vecine cu aparitia edemului in tesutul inconjurator. Heparina este un anticoagulant si un agent antilipemic. Factorul chemotactic al eozinofilelor este de asemenea continut in mastocite. Acesta stimuleaza migrarea oezinofilelor la locul de eliberare a acestor substante.Secretiile eozinofilelor contracaeaza stimulii de inflamatie acuta dati de histamina si substantele lent reactive ale anafilaxiei (SRS-A). Eliberarea granulelor mastocitelor este initiata de legarea unui antigen la imunoglobulina specifica tip E de pe suprafata mastocitului. Degranularea mastocitului prin fuziunea membranei granulare cu membrana plasmatica, ceea ce produce canale intracelulare ce faciliteaza eliberarea rapida a continutului granulos in matricea tesutului conjunctiv. Anticorpii legati de suprafata mastocitului sunt produsi de celulele plasmatice ce au fost stimulate de prezenta unui antigen sa sintetizeze si sa elibereze imunoglobuline in tesutul conjunctiv. Acesta este procesul de sensibilizare. In timp ce unele clase de imunoglobuline sunt produse de celulele plasmatice, doar imunoglobulinele E, specifice unor antigeni individuali se leaga de receptorii membranei plasmatice ai mastocitelor. La o urmatoare expunere la acelasi antigen ce a determinar producerea de IgE , apare o reactie antigen-anticorp ce determina descarcarea masiva a granulelor celulelor mastocite. Mastocitele nu se divid in tesutul conjunctiv, au o viata lunga si sunt considerate a fi celule rezidente ale tesutului conjunctiv. Mastocitele degranulate sintetizeaza noi produsi de secretie sub forma de granule. CELULELE ADIPOASE sunt specializate pentru depozitarea grasimilor neutre (trigliceride) si pot fi prezente in numar mare in tesutul conjunctiv lax. CELULELE MEZENCHIMALE NEDIFERENTIATE persista in tesutul conjunctiv aal adultilor. Aceste celule sunt asociate cu tunica cea mai externa a venulelor

11

si cu tesutul conjunctiv mai putin organizat din jurul capilarelor venoase si venulelor postcapilare. Acestea au rol in procesele de vindecare a leziunilor. Populatia de celule tranzitorii La locul unei inflamatii acute sau cronice, unele tipuri de celule pot parasi circulatia si sa intre in tesutul conjunctiv lax, unde exista tranzitor. Acestea sunt leucocitele primare ce cuprind limfocite, monocite, neutrofile, eozinofile si bazofile. Celulele plasmatice ce deriva din limfocitele B sunt si ele parte din pupalatia celulara tranzitorie. 1. Limfocitele sunt implicate in raspunsul imun. Sunt cele mai mici celule libere din tesutul conjunctiv. Un numar mic de limfocite T si B se afla in tesutul conjunctiv lax in intreg organismul. Numarul lor creste puternic la locul infectiei sau inflamatiei. Limfocitele sunt numeroase in tractul respirator, alimentar, genito-urinar unde au rol esential in imunosupraveghere fata de organismele patogene si substantele straine ce intra in organism prin aceste cai. 2. Celulele plasmatice sunt producatoare de anticorpi derivate din limfocitele B, gasite in tesutul conjunctiv lax si organele limfatice. 3. Neutrofile,eozinofile, bazofile, monocite sunt de asemenea observate in tesutul conjunctiv lax si reflecta o reactie acuta inflamatorie. -neutrofilele sunt caracterizate de un nucleu multilobat, si migreaza din circulatie catre locul injuriei sau infectiei. -eozinofilele sunt caracterizate de prezenta granulelor citoplasmatice si nucleul bilobat, de asemenea parasesc circulatia catre locul injuriei sau inflamatiei . -bazofilele seamana cu celulele mastociteca functie , continut granular, acoperire cu IgE, dar parasesc circulatia catre tesutul conjunctiv. -monocitele parasesc circulatia catre tesutul conjunctiv unde se diferentiaza in macrofage. Clasificarea testutului conjunctiv Se face pe baza tipurilor de celule prezente, tipului de fibre si caracterul substantei de baza.Tesuturile conjunctive se clasifica in : conjunctiv propriu-zis, conjunctiv specializat, conjunctiv embrionic. Tesutul conjunctiv propriu-zis se imparte in lax si dens. Tesutul conjunctiv lax se mai numeste si areolar este caracterizat de un aranjament larg al fibrelor, abundenta de substanta de baza si de prezenta diferitelor celule rezidente si tranzitorii. Se gaseste majoritatea organelor, in mezentere, fascia superficiala, tesutul inconjurator al majoritatii vaselor de sange, nervi si celule musculare. Difuziunea oxigenului , substratului metabolic si resturilor ca si a agentilor de reglare dintre vase si celule are loc prin substanta de baza a tesutului conjunctiv lax. Celulele adipoase sunt prezente in grade diferite. Cand aceste celule predomina, tesutul este numit adipos. Tesutul conjunctiv lax dubleaza epiteliul ce acopera corpul. Acesta este locul unde antigenele sau alte substante straine ca bacteriile pot fi detectate si distruse de sistemul imun. Tesutul conjunctiv dens este mai putin celular decat cel lax si are mai multe fibre groase. Poate fi: -dens neregular in care fibrele sunt valurite in dermul profund, periost, submucoasa canalului alimentar.

12

-dens regular de obicei aranjat in cordoane sau benzi de largimi diferite.Fibrele sunt aranjate paralel ca in tendoane, ligamente, aponevroze, stroma corneei. Tesutul conjunctiv elastic si reticular In trecut tesutul elastic si reticular erau considerate entitati separate ale tesutului conjunctiv spacializat. Acum sunt considerate a fi ca varietati ale tesutului conjunctiv propriu-zis. Tesutul elastic include ligamentele elastice asociate cu coloana vertebrala si tunica medie a arterelor mari. Tesutul reticular este caracteristic tesutului hematopoietic din maduva rosie a oaselor si a splinei, a nodulilor limfatici. Tesutul conjunctiv specializat include acele forme ale tesutului distincte de cel propriu-zis atat in structura cat si functie.Acestea sunt tesutul adipos, cartiilagiul, osul, sangele, tesutul hematopoietic si limfatic. TESUTUL MUSCULAR Functia primara a tsutului muscular este contractia in sensul exercitarii lucrului mecanic. Celulele tesutului muscular sunt specializate pentru contractie prin aranjamentul regulat al majoritatii proteinelor contractile care sunt actina si miozina. Aranjamentul acestor elemente contractile permite clasificarea histologica a muschilor in doua categorii: striat care include muschii scheletici si cardiac si tesut muscular neted. Proteinele contractile: actina si miozina sunt proteinele contractile ale tesutului muscular striat si neted. Actina F este un polimer helicoid format din molecule globulare de actina G monomer, care se asambleaza in filamente lungi, flexibile, subtiri. Actina G monomer are doua locusuri de legare: -unul ocupat de ATP (adenozin-tri-fosfat) sau ADP (adenozin-di-fosfat) necesare asamblarii actinei G in forma filamentara F. -un locus pentru miozina care functioneaza in crearea legaturilor necesare pentru contractie. Miozina este o molecula mare proteica cu o portiune filamentara sub forma de coada si o portiune cu doua capete globulare. Portiunea capului este o ATP-aza actin activata capabila sa activeze miscarea pe seama ATP-ului. Portiunea cozii regleaza asamblarea moleculelor de miozina in filamente groase caracteristice celulelor musculare striate. Unele molecule de miozina se asambleaza coada la coada pentru a produce un complex molecular bipolar, avand zona H la mijloc. Capetele se proiecteaza in afara filamentului gros. Zona centrala in care nu sunt prezente capete formeaza zona H. Clasificarea tesutului muscular: striat si neted. Muschiul striat prezinta striatii transverve la microscopia optica. Dupa localizare muschiul striat poate fi scheletal si cardiac. Muschiul scheletal este atasat oaselor si responsabil pentru miscarea scheletului. Muschii strati viscerali sunt identici cu cei scheletali , dar restransi la zone bine delimitate si tesuturi moi: limba, faringe, diafragm, portiunea superioara a esofagului. Muschiul cardiac formeaza miocardul.

13

Muschiul neted nu prezinta striatii transverse. Este muschiul intrinsec al canalului alimentar, vaselor de sange, tractului genitourinar, respirator si alte organe tubulare. Muschiul neted se organizeaza si in iris corpii ciliari ai ochiului, ca fibre izolate in legatura cu foliculii pilosi. Muschiul scheletic consta in manunchiuri de fibre musculare striate numite fascicule tinute impreuna de tesutul conjunctiv si legate prin tesutul conjunctiv la os. Muschiul este responsabil de miscarile mari si fine ale membrelor, degetelor, mentinerea pozitiei corpului, expresia faciala, miscarile de precizie ale ochilor. Caracterisici generale ale fibrei musculare scheletice: -fibrele se formeaza in cursul dezvoltarii embionare prin fuziunea unor celule mici individuale numite mioblaste. -miofibrila este principala subunitate structurala si functionala a fibrei musculare. Miofibrilele sunt compuse din manunchiuri de filamente de actina si miozina. Fiecare miofibrila este inconjurata de un reticul endoplasmatic lax specializat impreuna cu mitocondii si glicogen care ofera energia necesara contractiei. -citoplasma este numita sarcoplasma, iar membrana plsmatica se numeste sarcolema. Tesutul conjunctiv asociat muschiului scheletic cuprinde: -endomisium- o lama delicata de fibre reticulare si tesut cinjunctiv lax care inconjoara fiecare fibra musculara. In acest tesut conjunctiv se afla capilare sangvine, ramuri fine ale nervilor periferice. -perimisium- o lama mai groasa de tesut conjunctiv care inconjoara un grup de fibre musculare ce formeaza un manunchi sau un fascicul de fibre. In perimisium se afla vase si nervi mai mari. -epimisium- este partea cea mai externa a tesutului conjunctiv dens care inconjoara totalitatea fasciculelor unui muschi. La acest nivel se afla pediculii vasculari si inervatia majora. Epimisiumul este fascia observata in cursul disectiei. -jonctiunea cu tendonul- este un tesut conjunctiv care inconjoara fibrele musculare si fasciculele si se continua cu tendoanele si aponevrozele oferind astfel legatura cu scheletul. Caracteristile histologice ale muschiului scheletal Striatiile transversale rezulta din aranjamentul regulat al elementelor contractile de actina si miozina in interiorul citoplasmei celulelor. Striatiile transversale sunt observate in coloratia cu hematoxilina-eozina prin alternanta benzilor intunecate cu a celor clare. Benzile intunecate sau A se numesc asa deoarece apar anizotropice. Benzile clare sau I se numesc asa deoarece sunt isotropice. Fiecare dintre benzile A sau I sunt intersectate de o zona ingusta densa: -discul Z este sona densa care intersecteaza banda I -zona H este o zona clara care imparte banda A. In preparatul bine realizat se observa si o linie M care imparte zona H. Sarcomerul este segmentul de miofibrila intre doua discuri Z adiacente. Aceasta este unitatea contractila de baza a muschiului striat. Reticulul sarcoplasmatic este aranjat in retele in jurul manunchiurilor de miofilamente definind astfel miofibrilele. Reticulul sarcoplasmatic se situeaza ca un manson de tubuli aplatizati ce inconjoara scurte portiuni din miofibrila de la o jonctiune

14

de banda A-I la alta. Capatul fiecarui mansaon formeaza compartimente numite cisterne terminale care inmagazineaza ioni de calciu. Tubulii transversi sau sistemul T sunt invaginatii ale membranei plasmatice care penetreaza adanc in fibra musculara. Tubulii T se extind intre cisternele terminale ale reticulului sarcoplasmatic. Asocierea dintre un tubul T si doua cisterne de fiecare parte formeaza o triada musculara. Mecanismul contractiei muschiului striat modelul alunecarii filamentelor. Cand muschiul se contracta, fiecare sarcomer se scurteaza, devine mai gros, dar miofilamentele raman de aceeasi lungime. 1. Superpozitia filamentelor. Pentru a initia scurtarea, trebuie sa se mareasca gradul de suprapunere al miofilamentelor, adica filamentele groase si subtiri trebuie sa gliseze unele peste altele. -banda I se scurteaza in lungime in timp ce banda A ramane de aceeasi lungime. -zona H devine mai groasa pe masura ce filamentele fine patrund in zona H. -filamentele subtiri gliseaza peste filamentele groase in timpul contractiei. 2. Interactiunea dintre filamentele de miozina si actina in timpul contractiei. Un cap de miozina se leaga de un filament adiacent de actina si o schimbare de conformatie a capului miozinic gliseaza miozina de-alungul actinei. O interactiune ATP dependenta intre capul miozinic si filamentul actinic adiacent genereaza o forta care produce glisarea celor doua filamente unul de-alungul celuilalt. Fibrele groase de miozina sunt bipolare astfel aceeasi interactiune dintre capetele miozinice si filamentele de actina apar la fiecare capat de filament. Discurile Z dintr-un sarcomer sunt impinse unul catre celalat rezultand o scurtare a sarcomerului. 3. Reglarea contractiei. Este o functie de reglare a interactiunii miozina-actina. Aceasta depinde de prezenta proteinelor reglatoare tropomiozina si troponina care sunt asociate cu actina F si de disponibilitatea ionilor de calciu in sarcoplasma. Tropomiozina este o proteina atasata actinai F. Troponina este un complex de trei molecule . Cand toate trei subunitatile de troponina sunt prezente ca un complex, functiile lor combinate devin sensibile la Ca. Cand Ca se leaga de troponina, conformatia complexului se schimba si permite moleculelor de tropomiozina sa isi schimbe pozitia astfel incat capetele de miozina sa lege filamentele de actina. Ca este sechestrat in cisternele terminale ale reticulului sarcoplasmic. Ca urmare a stimularii fibrei musculare de inervatia motorie, calciu stocat se elibereaza in sarcoplasma inconjuratoare, se leaga la troponina si initiaza contractia. Cand stimularea nervoasa inceteaza calciu se regrupeaza in reticulul sarcoplasmic. Jonctiunea neuromusculara este asocierea functionala dintre sistemul nervos si tesutul muscular scheletal. Muschiul striat scheletic este bogat inervat de neuroni motori cu localizare in maduva spinarii sau creier.Axonii neuronilor motori din apropierea celulei musculare se ramifica si trimit terminatii fine ce se distribuie individual fiecarei celule musculare cheletale. La loculde contact teaca de mielina a terminatiei nervoase se termina. Terminatiile axonice se impart in ramificatii fine ce se plaseaza pe depresiuni fine pe suprafata fiecarei fibre musculare. Terminatiile axonice contin numeroase mitocondrii si vezicule sinaptice ce contin acetilcolina ca neurotransmitator. Terminatia axonica si

15

membrana celulei sunt separate de o fanta sinaptica. Membrana celulei musculare care participa la fanta sinaptica are numeroase pliuri jonctionale adanci. Receptorii pentru acetilcolina se afla pe membrana celulei musculare in varful acestor pliuri. Acetilcolinesteraza (enzima ce neutralizeaza acetilcolina si deci actiunea ei) este prezenta de-alungul fantei sinaptice si a pliurilor membranare. Initierea contractiei este dictata de activitatea sinaptica a neuronului motor. Potentialul de actiune membranar la nivelul terminatiei axonice soseste in spatiul presinaptic si induce eliberarea acetilcolinei de catre neuron. Acetilcolina difuzeaza prin fanta sinaptica si se leaga de receptorii de acetilcolina de pe membrana plasmatica a celulei musculare la varful pliurilor postsinaptice. Depolarizarea acestei membrane urmeaza legarii acetilcolinei de receptorii sai. Valul de depolarizare se propaga dealungul intregii suprafete a fibrei musculare si este condus adanc in interiorul acesteia prin tubulii T. Pentru a preveni stimularea continua, acetilcolina este rapid indepartata din sinapsa prin difuzare si inactivare de catre acetilcolinesteraza. O singura unitate motorie poate inerva doar cateva fibre musculare. Neuronul motor si toate fibrele musculare inervate de acesta definesc unitatea motorie. Muschiul cardiac (miocardul) este muschiul striat al inimii. Poate fi prezent si in venele mari din vecinatatea inimii. Tesutul muscular cardiac consta din celule unice, mononucleate organizate ca fibre lungi care se ramifica si anastomozeaza cu fibrele invecinate. Deoarece muschiul cardiac are acelasi mod de aranjare a elementelor contractile ca si muschiul scheletic, prezinta striatii transversale. Fibrele musculare se unesc una cu alta dupa o distributie lineara prin jonctiuni intercelulare specializate numite discuri intercalare. Lama aderenta este componeneta majora a acestei portiuni transverse. Lamele aderente servesc la legarea celulelor musculare cardiace una la ealalta la capetele libere pentru a forma fibra. Filamentele de actina din capetele terminale ancoreaza in materialul dens al membranei plasmatice. Golurile jonctionale sunt specifice portiunilor laterale ale celulalor cardiace. Acestea furnixeaza o cale pentru conducerea ionica intre celulele adiacente, ceea ce permite tuturor celulelor cardiace adiacente sa primeasca semnalele contractile una de la alta. Acest aranjament in care toate celulele musculare cardiace sunt cuplate electric intre ele, le permite sa se comporte ca un sincitiu functional in timp ce isi pastreaza integritatea celulara. Nucleul celular este unic in centrul celulei, miofibrilele trec in jurul nucleului. Regiunea perinucleara este bogata in organite celulare; mitocondrii, aparaat Golgi, granule de glicogen,etc...Miofilamentele celulelor cardiace sunt organizate in sarcomere ca si celulele musculare scheletale. Toate celulele musculare cardiace au un ritm intrinsec de activitate coordonat de celule specializate, modificate ale muschiului cardiac care formeaza tesutul excitoconductor. Aceste celule sunt organizate in noduli si fascicule care transmit impulsul contractil la diferite parti ale miocardului in secventa proprie. Muschiul neted apare la modul general ca buchete sau lame de celule fusiforme alungite. Este specializat in contractia lenta, prelungita.

16

Celulele musculare netede nu contin un aranjament inalt ordonat al filamentelor contractile subtiri si groase, astfel incat nu apare striat. Celulele au nucleu unic localizat central. Organitele celulare sunt concentrate la oricare pol nuclear. Restul citoplasmei este plin cu filamente de actina si miozina. Filamentele de actina sunt similare cu actina celulei musculare striate, se aliniaza de-alungul celulei luand contact cu corpii densi care sunt tot aglomerari de filamente actinice.Miozina este similara structural cu cea a muschiului striat si se dispune in filamente groase. Muschiul nedet nu are sistem T. Contractia muschiului neted depinde de Ca si miozina. Interactiunea dintre capetele miozinice si actina este dependenta de un ciclu de fosforilare-defosforilare a lanturilor miozinice. Ca urmare a cresterii concentratiei de Ca intracelular este activata o enzima calmodulina care catalizeaza fosforilarea miozinei in filamente groase care pot interactiona cu filamentele de actina pentru a initia contractia. Fosforilarea apare lent, iar contractiei ii ia de multe ori secunde pentru a atinge nivelul maxim. Astfel contractia este lenta si poate fi prelungita. Defosforilarea miozinei duce la disocierea actinei de miozina si la relaxare musculara. Nu exista jonctiuni neuromusculare specializate la nivelul muschiului neted. Terminatiile nervoase sunt localizate in tesutul conjunctiv adiacent celulelor musculare. Terminalele nervoase contin vezicule sinaptice cu neurotransmitator. Acesta este eliberat la stimularea nervoasa in tesutul conjunctiv inconjurator de unde difuzeaza la receptorii membranei plasmatice a celulelor musculare netede din vecinatate. Celulele musculare netede sunt conectate una la cealalta prin jonctiuni cu goluri. Astfel, stimularea uneia sau mai multor celule din vecinatatea unei terminatii nervoase va fi transmisa celulelor de la distanta prin conducere electrotonica. Contractia celulei musculare poate fi reglata si de hormoni. Oxitocina si mai putin vasopresina (amandoua eliberate de lobul posterior al glandei pituitare) pot stimula contractia. Hormonii medularei suprarenale, epinefrina si norepinefrina pot fie stimula sau inhiba contractia. In unele cazuri muschiul neted poate avea si activitate contractila intrinseca in absenta inervatiei sau stimulilor hormonali. Tesutul muscular scheletic lezat poate regenera. Celulele musculare cardiace nu capacitate regenerativa. Celulele musculare netede sunt capabile de diviziune pentru a mentine sau spori numarul lor. TESUTUL NERVOS Sistemul nervos central consta in creier si maduva spinarii. Subtanta neurala ce le formeaza poate fi clasificata in substanta alba si substanta cenusie. Substanta alba este caracterizata de fibre nervoase mielinizate si de absenta corpurilor celulare neurale. Substanta cenusie se caracterizeaza prin prezenta a numeroase corpuri celulare nervoase si dendrite si absenta proceselor nervoase mielinizate. Sistemul nervos periferic consta din nervii spinali si cranieni si tesutul asociat lor. Sistemul nervos autonom consta in sistemul simpatic, parasimpatic si enteric.

17

Componentele tesutului nervos sunt neuronii si celulele de suport. Celulele gliale sunt celulele de suport ale SNC. Acstea includ oligodendrocitele, astrocitele, microglia si elulele ependimale. Celulele Schwann si celulele satelite sunt celulele de suport ale SNP. Abilitatea de a percepe si raspunde la evenimente din mediul intern si extern depinde de sistemul nervos. Neuronii reactioneaza la stimulii mecanici si chimici si efectul stimularii lor este transmis la alte parti ale aceluiasi tip de celula. In acelasi timp efectul stimularii este oferit si altor celule nervoase, musculare sau glandulare. NEURONUL Este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Numarul este estimat la 9-15 bilioane. Neuronii au o mare variabilitate de dimensiune si forma. Corpul celular (pericarionul) este portiunea dilatata ce contine nucleul. Este centrul metabolic si al functiilor integrative al neuronului. De obicei este rotun sau ovoid, dar poate fi si stelat. Forma caracteristica se datoreaza numeroaselor procese ( axoni si dendrite) ce pleaca de la corpul celular. Nucleul este mare, sferic, cu nucleol proeminent, iar citoplasma contine un bogat aparat Golgi, reticul endoplasmic rugos, neurofilamente, mitocondrii si lizozomi. Corpii Nissl si aparatul Golgi indica o activitate intensa de sinteza si metabolica. Corpii Nissl sunt o aglomerare de reticul endoplasmatic rugos si poliribozomi ceea ce denota o capacitate de sinteza proteica. Se extind si in dendrite, dar nu in axon. Prelungirile celulei nervoase sunt axonii si dendritele. Prezenta acestora este singurul caracter comun al neuronilor.Neuronii se clasifica pe baza acestor prelungiri in: -unipolari cu un singur proces scurt care se divide aproape de corpul celular intr-o dendrita catre periferie si un axon catre centrul celular. -bipolari care au un axon si o dendrita distincte. -multipolari cu multe prelungiri, de obicei numeroase dendrite si doar un axon. Dendritele sunt prelungirile receptoare a caror principala functie este sa primeasca informatia de la alte celule nervoase si sa o transmita corpului celular. Dendritele au de obicei un diametru mai mare decat axonii la locul de origine din corpul celular si sunt nemielinizate. Neuronii au mai multe dendrite ce pot forma o arborizatie extinsa crescand suprafata de receptie a neuronului. Axonul este prelungirea efectoare ce preia impulsul nervos de la corpul celular si il conduce spre alt neuron sau o alta structura efectoare cum ar fi celula musculara. Axonii neurosecretori cum ar fi cei din neurohipofiza conduc hormoni de la corpul celular catre terminatia axonica apropiata de un sistem de capilare fenestrate. Axonii sunt de obicei terminatii fine, unice. Lungimea este variabila. Locul de origine al axonului nu contine substanta Nissl iar microtubulii si neurofilamentele trec prin acesta in axon. Segmentul initial al axonului este o zona scurta intre locul de origine si inceputul tecii de mielina. Acesta este locul initierii unui potential de actiune ca raspuns la suma impulsurilor primite de dendrite si corpul celular. Transportul axonal este intracelular bidirectional intre corpul celular si axon. Este o cale de comunicare intracelulara. Transportul anterograd este miscarea materialului de la corpul celular catre partile distale ale axonului. Transportul retrograd este miscarea materiallui de la partile distale ale axonului catre corpul celular.

18

Transportul lent vizeaza elemente structurale necesare pentru mentinerea si cresterea celulei. Apare doar in sens anterograd. Transportul rapid vizeaza componente membranare si neurotransmitatori asociati cu transportul de tip vezicular asociat cu microtubuli. Transportul rapid apare anterograd si retrograd. SINAPSELE sunt puncte de contact functional intre doi neuroni sau intre un neuron si o celula musculara sau glandulara. Pot fi subclasificate in sinapse chimice sau electrice. Sinapsele chimice Exista o stransa apropiere intre celule la locul interactiunii sinaptice astfel incat se formeaza o fanta sinaptica. Copmunicarea intre cei doi neuroni se realizeaza prin eliberarea unui neurotransmitator. Componenetele sinapsei sunt presinaptica, portiunea dincare se elibereaza neurotransmitatorul si portiunea postsinaptica, regiunea suprafetei celulare care este afectata de eliberarea neurotransmitatorului. Numarul sinapselor gasite pe suprafata neuronului si procesele sale variaza de la sute la zeci de mii. Numarul de sinapse este direct propoartional cu gradul de receptionare si integrare. Orice parte a neuronului poate forma sinapsa cu orice parte a altui neuron. Cele mai numeroase sinapse sunt cele axodendritice si axosomatice, dar exista si axoaxonale si dendrodendritice. Componenta presinaptica este caracterizata de prezenta veziculelor sinaptice. Vezicula sinaptica este sferica si aparent goala, dar unele contin catecolamine care dau aspect electron-opac. Veziculele sinaptice elibereaza continutul de neurotransmitator prin exocitoza in spatiul sinaptic. Exocitoza duce la suplimentarea zonei membranare a suprafetei presinaptice prin supraadugarea suprafetelor veziculelor eliberate si astfel integrate suprafetei finale. Fiecare astfel de zona mica adaugata deriva din veziculele sinaptice. Totusi, suprafata presinaptica nu creste in mod normal. Are loc o deplasare a membranei sinaptice dinspre zona de eliberare a veziculelor sinaptice spre periferia capatului presinaptic. In acelasi timp membrana este retrasa sau internalizata prin endocitoza, ulterior aceste membrane fuzioneaza cu reticulul endoplasmatic in aompartimentul presinaptic si este refolosit in formarea de noi vezicule sinaptice. Componenta postsinaptica este regiunea receptoare a sinapsei. Regiunea suprafetei neuronului de pe partea opusa a fantei sinaptice formeaza componenta postsinaptica, similara ca forma si arie cu cea presinaptica. Densitatea postsinaptica este o lama de material dens de grosime variabila atasat la partea sitoplasmatica a membranei postsinaptice. receptorii membranei postsinaptice leaga neurotransmitatorul determinand modificari de potential electric in membrana locusului postsinaptic. Domeniile citoplasmatice a moleculelor receptoare se ancoreaza in densitatea postsinaptica. Neurotransmitatorul determina depolarizarea membranei postsinaptice. Acetilcolina este un astfel de exemplu de neurotransmitator excitator. Unii neurotransmitatori produc o hiperpolarizare ca efect pe membrana postsinaptica si au efect inhibitor, cum este acidul -amino-butiric. Sinapsele electrice furnizeaza cai de minima rezistenta intre neuroni. Neurotransmitatorii chimici nu functioneaza in aceste sinapse. Sinapsele electrice sunt echivalentul jonctiunilor celulare cu gauri din alte tesuturi decat cel nervos.

19

CELULELE DE SUPORT ALE SISTEMULUI NERVOS Pentru SNC: Celulele non-neurale de suport sunt celulele gliale, mai mnumeroase decat neuronii. In practica histologica doar nucleii celulelor gliale sunt vizibile. 1. Oligodendrocitele au doar cateva prelungiri, deseori aliniate in randuri intre axonii din substanta alba. Sunt celule formatoare de mielina ale sistemului nervos central. 2. Astrocitele sunt caracterizate prin multe prelungiri care dezvolta un picior final la jonctiunea cu alte celule nervoase sau non-nervoase. Terminatiile in piciorus se afla dealungul vaselor de sange sau la suprafata creierului, maduvei spinarii si la nivelul suprafetelor ventriculare. Zonele goale ale axonilor mielinizati, la nivelul nodurilor Ranvier si sinapselor acumuleaza un invelis de astrocite. Astrocitele perisinaptice pot functiona in sensul de incredintare a neurotransmitatorului fantei sinaptice si de metabolizare a excesului de neurotransmitator. 3. Microglia indica totalitatea celor mai mici celule gliale. Prelungirile lor sunt mai mici si putin elaborate decat ale oligodendrocitelor si astrocitelor.Microglia este membra a sistemului fagocitar mononuclear si este pezenta in numar mic in SNC, dar creste la locul de contaminare sau leziune, unde este necesara functia fagocitica. 4. Celulele ependimale sunt celule epiteliale gliala care delimiteaza ventriculii creierului si canalul central al maduvei spinarii. Pentru SNP: 1. Celulele Schwnn sunt celulele formatoare de mielina ale SNP. Ele formeaza mielina in jurul axonilor mari ai nervilor periferici dar invelesc si axonii mai mici, nemielinizati ai nervilor periferici. Deoarece celulele Schwann acopera cea mai mare parte a suprafetei nervilor periferici pot regla metabolic schimburile dintre axon si spatiul perixonal. 2. Celulele satelit formeaza o lama in jurul corpurilor celulare nervoase in SNP. Ceea ce realizeaza celulele Schwann pentru axoni, realizeaza celulele satelit pentru corpurile celulare, mentinand un mediu inconjurator favorabil. Aceste celule nu formeaza mielina in jurul corpului celular. Teaca de mielina a nervilor periferici ai sistemului nervos. Insiruirea celulelor Schwann si infasurarea lor in jurul axonului formeaza mielina. Mielina izoleaza axonul de spatiul extracelular, si creste viteza de conducere a impulsului nervos. Teaca de mielina este sintetizata de celulele Schwann. In dezvoltare, celulele Schwann se dispun de-alungul axonilor si dezvolta un sant in care se potriveste fascicolul nervos.Doar un singur axon se gaseste intr-un singur sant de pe suprafata unei celule Schwann. Este rezultatul unei cresteri a numarului de celule schwann si o redistribuire corespunzatoare a acestora. Se creaza un spatiu intercelular uniform intre axon si celula Schwann si integ complexul este inconjurat de o lama externa sintetizata de celula Schwann. Apropierea stransa dintre capetele santului includ axonul si produce un mezaxon. Un singur axon poate avea mii de celule Schwann aliniate de-alungul sau. Fiecare celula Schwann elaboreaza mielina unui segment internodal al axonului. Primele lamele de mielina care se formeaza sunt apropiate dar mai tarziu devin compacte. Au fosi propuse doua mecanisme de formare a tecii de mielina.

20

1. Modelul de rotatie Celula Schwann este fizata la suprafata celulara a axonului si regiunea care contine nucleul se roteste in jurul axonului. In timpul acestui proces mezaxonul se alungeste si formeaza lamele de mielina. 2. Modelul de alungire Regiunea nucleara a celulei Schwann ramane fixata ca o limba pe suprafata neuronului si se insinueaza intre celula Schwann si axon. Cresterea continua spiralata a limbii produce lamele de mielina. Nodurile Ranvier in SNP. Un nod Ranvier este localizat la jonctiunea dintre doua segmente internodale mielinice. Zona ramasa denudata este partial acoperita de prelungiri fine de la cele doua celule Schwann adiacente. Mielina este mai putin compact aranjata in ariile paranodale. Conducerea rapida - Axonii mielinizati conduc impulsurile mai rapid decat axonii nemielinizati. Lungimea internodala a mielinei este proportionala cu diametrul axonului. Axonii mai mari conduc impulsul mai repede decat axonii mai mici si au o lungime internodala mai mare a segmentelor de mielina. Conducerea saltatorie - Pe masura ce trece printr-un nerv mielinizat, un impuls nervos sare din nod in nod. Acest tip de salt nu apare la axonii nemielinizati. Nodurile sunt singurele locuri de-alungul axonului mielinizat in care membrana axonului vine in contact cu lichidul extracelular. In aceste locuri este necesar schimbul ionic pentru propagarea potentialului de actiune. Nodurile Ranvier sunt astfel locuri de regenerare a potentialului de actiune. Teaca de mielinain sisatemul nervos central. Se formeaza prin alinierea membranelor plasmatice ale oligodendrocitelor . Portiunea centrala a oligodendrocitelor se afla distal de axonul care se mielinizeaza. Se produce un proces care seamana cu limba si care gaseste drumul spre un axon , iar apoi intr-o maniera nu prea bine inteleasa se rasuceste in jurul axonului pentru a produce lamele de mielina. De obicei un singur oligodendrocit trimite de obicei cateva astfel de procese simultan. Fiecare proces formeaza un segment de mielina internodal, iar in final fiecare segment internodal poate apartine unui alt oligodendrocit. Ca si in SNP, in SNC nodurile sunt intreruperi intre segmentele succesive di mielina. Regiunile nodale din SNC sunt mai expuse decat cele din SNP. Nodurile Ranvier din SNC au functie de regenerare a potentialului de actiune asa cum actioneaza sinodurile din SNP. DEGENERAREA SI REGENERAREA SISTEMULUI NERVOS Tesutul nervos lezat degenereaza. Regenerarea poate apare in SNP dar nu apare IN SNC. Degenerarea anterograda apare in SNP si SNC pe directia axonului, distal de locul leziunii. Axonul aflat distal de locul leziunii degenereaza din cauza intreruperii transportului axonal. Celule fagocitice derivate din celulele Schwann la nivelul SNP sau microglia din SNC indeparteaza fragmentele de mielina si de axon degenerat. Degenerarea retrograda apare proximal de locul leziunii, intre locul de leziune si corpul celular al neuronului. Cromatoliza (reactia axonului) este o serie de modificari care apar in corpul celular a unui neuron lezat. Se reduc corpii Nissl, creste volumul celular,se repozitioneaza nucleul din central, devine lateralizat.

21

Formarea cicatricei. In SNP se dezvolta o cicatrice din tesutul conjunctiv intre cele doua capete ale nervului intrerupt. Daca cantitatea de tesut cicatriceal nu este mare, capatul taiat probabil va regenera. Apropierea chirurgicala a capetelor taiate ale nervului va creste probabilitatea unei regenerari de succes. In SNC tesutul cicatriceal derivat din astrocitele proliferate impiedeca regenerarea. SANGELE Sangele este un tip de tesut specializat in care matricea extracelulara este un fluid. Sangele este continut in vasele sangvine. Sangele contine tipuri diferite de celule si elemente firmate care sunt inconjurate de un lichid bogat in proteine numit plasma. Ca si alte tipuri de tesut conjunctiv, sangele consta intr-un numar relativ mic de celule intr-un volum mare de material extracelular. ERITROCITELE sau celulele rosii ale sangelui sunt cele mai numeroase, de aprox 1000 de ori mai numeroase decat celulele albe. Eritrocitele normale au un volum mediu constant de 7-8. Microcitele sunt eritrocite mai mici decat 5, iar macrocitele mai mari decat 10. Asemenea eritrocite de volum modificat sunt prezente in anemii specifice micro sau macrocitare. Reticulocitele sunt erotrocite imature eliberate din maduva osoasa in circulatie inainte ca erotropoieza sa fie terminata. In mod normal sunt prezente in sangele periferic in procent de 1-2%. Aceste eritrocite exista ca reticulocite pentru mai putin de o zi inainte de a deveni eritrocite mature. Eritrocitele contin concentratii inalte de hemoglobina, aprox. 1/3din greutate. Rolul eritrocitelor este de a transporta gaze sangvine. Oxigenul este transportat de la tesuturi catre plamani in asociere cu hemoglobina. Este transportat si bioxidul de carbon inplasma ca ion bicarbonat. Forma eritrocitelor este importanta pentru transportul gazelor. Portiunea centrala deprimata a eritrocitelor aduce mai mmulte molecule de hemoglobina aproape de membrana plasmatica decat daca portiunea centrala ar fi sferica. Gazele au o distanta mai mica de parcurs in difuziunea intracelulara catre locul de legare pe hemoglobina in forma biconcava normala a eritrocitului. Hematocritul este procentul de volum sangvin dintr-o monstra ocupat de celulele rosii. Daca se centrigugheaza o monstra de sange se separa trei straturi: plasma supernatanta, stratul clar si stratul de depunere eritrocitara. Fractiunea eritrocitara ocupa 45% din volumul sangvin si reprezinta hematocritul. Un hematocrit mai scazut indica anemie. Stratul clar este subtire 1% si contine celule sangvine albe si plachete sau trmbocite. Aspectul normal biconcav al eritrocitelor poate fi modificat intravascular sau osmotic. Eritrocitele sunt temporar deformate de curgerea sangvina, contactul cu alte celule sangvine si de contactul cu peretele vaselor sangvine. De ex. un eritrocit poate deveni de aspect conic cu varful orientat in directia de curgere. Deformarea eritrocitelor este mai vizibila in capilarele mici cu un diametru capilar mai mic decat diametrul eritrocitului.

22

Un mediu hipoton produce o umflare a eritrocitului care devine sferoidal si palid numit fantoma. Hemoglobina se pierde din eritrocit in conditii hipotone. Procesul se numeste hemoliza. Un mediu hipertonic produce colapsul eritrocitului si conduce la un aspect crenelat prin pierderea apei. Aparenta de celula crenelata sau cu spini rezulta din plicaturarea membranei plasmatice pe scheletul citoplasmatic care ramane rigid. NEUTROFILELE sunt cele mai numeroase laucocite. Granulele citoplasmatice ale acestor celule pot fi acidofile sau bazofile indiferent de originea lor. Neutrofilele sunt mai mari decat eritrocitele. Neutrofilele imature numite celule in banda din cauza nucleului incomplet segmentat se gasesc de obicei in sangele periferic intr-un procent de 4%. Exista doua trasaturi structurale ale nucleului celulei neutrofile care le deosebesc de orice alta celula sangvina. Nucleul neutrofilului este segmentat in 3-5 lobi ceea ce ii ofera si denumirea de leucocite polimorfonucleare. Numarul lobilor nucleari nu creste cu varsta celulei. Cromatina sexuala sau corpusculul Barr apare ca o prelungire in forma de bat de chibrit si este in mod evident mai mica decat un lob nuclear. Corpusculul Barr este vizibil la 3% din neutrofile la femei, la celelalte nefiind vizibil din cauza unghiului de vizibilitate. Granulele citoplasmatic sunt de doua tipuri. Granulele azurofile, sau primare apar in toate granulocitele ca si in limfocite si monocite. Aceste grabule sunt lizozomi care contin si peroxidaza. Granulele specifice sau secundare sunt mai mici si numeroase decat cele azurofile. Au fost identificate substante bacteriostatice si bactericide. Neutrofilele sunt celule fagocitice ce functioneaza extravascular.Sunt capabile sa traverseze peretele endotelial al venelor mici si de asemenea la locul traumatismelor sau infectiilor. Bacteriile de la locul infectiei sunt fagocitate de neutrofile, iar vacuolele ce contin bacteriile se numesc fagozom. Granulele specifice fuzeaza cu fagozomul in cateva secunde dupa formare. Continutul bactericid al granulelor specifice se varsa in fagozomul unde este bocata bacteria. Granulele azurofile se unesc cu complexul fagozom-granule specifice si digera microorganismul. Prezenta unui numar mare de neutrofile in tesut este o dovada a inflamatiei acute in care continutul granulelor pot fi eliberat extracelular. Inflamatia cronica este caracterizata de prezenta macrofagelor si limfocitelor. EOZINOFILELE sunt de aprox. aceeasi dimensiune cu neutrofilele si sunt urmatoarele ca numar dupa granulocite. Le este specific nucleul bilobat si prezenta granulelor specifice acidofile. Segmentul de legatura dintre cei doi lobi nucleari poate sa nu fie prezent pe planul de sectiune si poate da interpretari eronate ca fiind binucleat. Granulele spacifice ale eozinofilelor sunt mai mari, acidofile, iar in microscopia electronica in mod specific prezinta o banda. Cantitatea eozinofilelor creste in sangele periferic in timpul infectiilor parazitice si a reactiilor alergice. Eozinofilele parasesc sangele si se acumuleaza in numar mare la locul reactiilor alergice. Eozinofilele fagociteaza complexele antigen-anticorp. BAZOFILELE au aceeasi dimensiune ca neutrofilele si sunt cel mai putin intaknite granulocite.

23

Granulele bazofile contin histamina care produce contractia muschiului neted bronhiolar si relaxarea musculaturii netede arteriolare cu extravazarea plasmei din capilare si venule. Mastocitele si bazofilele sunt similare in aparenta, ambele contin histamina dar doar mastociltele contin heparina. Mastocitele sunt celule ale tesutului conjunctiv care se concentreaza de-alungul vaselor vangvine, bazofilele sunt celule sangvine destinate spatiului vascular. Bazofilele parasesc sangele pentru a activa si in tesutul conjunctiv. Pot avea rol in hipersensibilitate si anafilaxie. Imunoglobulina E se leaga de bazofile si celulele sunt astfel sensibilizate la antigen. La expunerea secundara la acelasi antigen, se poate declansa degranularea bazofilelor cu eliberarea substantelor active farmacologic. LIMFOCITELE sunt cele mai numeroase leucocite agranulare. Limfocitele mici si medii apar in mod normal in sangele periferic, iar cele mari nu intra in mod normal in sangele periferic. Limfocitele mari sunt celule mitotice gasite in tesutul limfatic. Limfocitele au o citoplasma minima si le lipsesc granulele specifice. Limfocitele din sangele periferic pot fi clasificate in limfocite T, limfocite B si celule ucigase (natural killer). Celulele T si B nu se deosebesc histologic, celulele ucigase nu au markerii celulelor T si B pe suprafata. Ca raspuns la stimularea antigenica, celulele T si B sufera transformare blastica. Celulele T se divid si diferentiaza in celulele citolitice si in celule mediatoare ale raspunsului imun. Celulele B se divid si diferentiaza in celule plasmatice secretoare de imunoglobuline in cadrul raspunsului imun umoral. MONOCITELE sunt cele mai mari celule prezente in mod normal in sangele periferic. Servesc ca sursa de celule ce vor functiona extravascular ca macrofage. Sunt celule precursoare pentru cele mai multe celule fagocitice. PLACHETELE sau TROMBOCITELE sunt fragmente celulare anucleate. Sunt desprinse de pe suprafata megacariocitelor din maduva rosie. Plachetele au rol important in mentinerea sistemului cardiovascular. Previn pierderea de sange din vase prin coagulare. Au de asemenea un rol incomplet inteles in mentinerea integritatii stratului endotelial. Plachetele reactioneaza la suprafetele anormale ca in sangerarile vasculare. Plachetele activate adera la capetele taiate ale vaselor si mai ales la componentele tisulare ca colagenul care au fost expuse la evenimentul traumatic. Pe masura ce masa plachetelor creste, capetele deschise ale vaselor sangvine devin ocluzionate de plachete prin tromb. Granulele plachetelor isi elibereaza continutul in sistemul tubular conectat cu suprafata celulara. De aici continutul granulelor difuzeaza in plasma si spatiul ticular. Factorii eliberati de plachete participa la cascada coagularii si in formarea fibrinei care este princilalul component fibros al trombului.

24

GRUPELE SANGUINE SISTEMUL ABO Eritrocitele contin in membrana substante receptoare de natura mucopolizaharidica, denumite substante de grup, similare unor antigeni (numite aglutinogene), care sub actiunea unor factori corespunzatori lor, aflati in plasma altor persoane ( numite aglutinine) determina aglomerarea eritrocitelor in gramezi, iar procesul se numeste aglutinare. In prezenta complementului apare hemoliza. Exista mai multe sisteme de aglutinogeni. Aglutinogenii cei mai importanti apartin sistemului ABO si sunt denumiti A, B, O si sunt repartizati in asa fel incat la acelasi individ lipsesc din plasma aglutininele corespunzatoare (antiA sau antiB). In functie de repartizarea aglutininelor si aglutinogenelor, la om se intalnesc patru grupe sanguinne in sistemul ABO. Aglutinogenul A nu este o grupa unitara. Exista un aglutinogen A1 foarte activ reprezentand 80% din grupele A si AB si aglutinogenul A2 mai slab evidentiabil cu aglutinina antiA din serul persoanelor O. Caracterele de grup se transmit ereditar, conform legilor genetice, genotipurile fiind reprezentate de OO, OA, AA, OB, BB si AB, O fiind caracter recesiv, iar grupa A si B dominant. Amestecarea unor cantitati egale de sange de grupe diferite produce totdeauna aglutinare, desi practic, sangele O(donator universal) poate fi transfuzat in cantitati care sa nu depaseasca 500ml oricarui individ, iar persoanele din grupa AB pot primi pana la aceiasi cantitate de la orice donator. Faptele mentionate se explica prin aceea ca aglutininele anti-A si anti-B din sangele O al donatorului universal se dilueaza in volumul plasmatic al primitorului si de aceea nu produc hemoliza, decat daca concentratia lor depaseste limita. Hematiile insa nu-si dilueaza aglutinogenii asupra carora aglutininele primitorului concentrate in sangele acestuia, actioneaza direct. De aceea, in transfuzia de sange, de volum mic se tine seama ca aglutinogenii din sangele donatorului sa nu fie omologi aglutininelor din plasma primitorului. In transfuziile masive, pentru a preveni aglutinarea inversa, se administreaza exclusiv sange izogrup izoRh. In afara sistemului OAB exista si alti aglutinogeni slabi, care provoaca reactii de aglutinare, dar fara importanta pentru transfuzii (M, N, S, P). Existenta acestora face ca numarul grupelor sanguine la om sa depaseasca 30. Testarea acestora este importanta in genetica si in medicina legala in demonstrarea paternitatii. SISTEMUL Rh Sistemul Rh este sub raport genetic mai complex decat OAB, Antigenele sunt alcatuite din trei gene cuplate in acelasi loc.Factorul Rh este un aglutinogen, care se intalneste cu frecventa de 85% la populatia alba. Persoanele Rh negative, in proportie de 15% nu dispun in plasma de aglutinine anti-Rh. Ele pot insa apare prin izoimunizarea persoanelor Rh negative cu eritrocite Rh pozitive, ceea ce se poate realiza dupa transfuzii in 40-50% din cazuri, sau prin sarcini la mame Rh negative cu feti Rh pozitivi, dupa prima nastere cand ruperea vilozitatilor placentare elibereaza in circulatia materna hematii fetale Rh pozitive.La a doua sarcina Rh pozitiva, aglutininele materne strabat placenta si determina o intensa hemoliza a eritrocitelor fetale Rh pozitive, care se manifesta clinic prin eritroblastoza fetala. In practica medicala se efectueaza profilaxia

25

izoimunizarii Rh prin administrarea mamelor Rh negative, la 72 de ore dupa prima nastere si urmatoarele nasteri, de anticorpi antiRh care neutralizeaza eritrocitele fetale afunse in circulatia materna. Nou-nascutilor cu eritroblastoza li se practica exanguinotransfuzia cu sange Rh negativ, pentru oprirea procesului de hemoliza. Determinarea grupelor sanguine se face cu seruri test, anti-A, anti-B, la temperatura camerei si anti-Rh, cu titrul de aglutinare ridicat. Pe lama de microscop, o picatura de ser test amestecata cu sangele de analizat reprezentand 1/10 din volumul sau determina reactia de aglutinare in prezenta aglutinogenului corespunzator aglutininei din serul test. In lipsa serurilor test pentru practicarea unei transfuzii de urgenta se executa proba de compatibilitate directa, amestecand in aceleasi proportii ce mai sus ser sau plasma de la receptor cu sange integral de la donator, recoltat pe un anticoagulant, citrat de sodiu. Socul hemolitic care apare la transfuzia de sange incompatibil heterogrup este constituit din totalitatea manifestarilor clinice grave, ce apar la transfuzarea unei cantitati de sange care excede capacitatea de retinere a hemoglobinei rezultate din hemoliza in sistemul reticulo-endotelial ( constituit de spina, ganglioni limfatice, maduva osoasa) si care poate duce la moarte prin anurie in urma blocarii nefronilor cu hemoglobina. HEMOSTAZA este un proces fiziologic, prin care organismul intervine in oprirea hemoragiei produsa prin leziune vasculara (traumatica prin agenti interni sau externi, sau modificarea peretelui vascular). Prin hemostaza se previne pierderea sangelui din vasele lezate. In procesul hemostazei au rol important: vasul (factorul parietal), placutele si procesul coagularii. Hemoastaza are trei faze: 1. FAZA VASCULARA Modificarile vasculare sunt rapide si constau in spasmul musculaturii netede a vasului lezat, cu reducerea consecutiva a lumenului. Inchiderea vasului lezat se realizeaza prin mecanisme reflexe si umorale. Reflex, lezarea vasului stimuleaza terminatiile nervoase libere care conduc impulsurile nociceptive pana la coarnele laterale ale maduvei spinarii in centrii nervosi simpatici. Prin caile eferente simpatice, se produce dupa aprox.1min, constrictia vasului lezat, care dureaza cateva minute. Umoral, se produce constrictia vasului prin serotonina epiberata din trombocitele dezagregate, cu efecte de mai mare durata. In capilare, inchiderea se realizeaza prin retractia elastica a vasului lezat. In vasele mai mari, aceste mecanisme nu sunt eficiente. 2. FAZA PLACHETARA se caracterizeaza prin aderarea trombocitelor la suprafata vasului lezat, in mai multe straturi succesuve, pana la formarea unui dop, cheag trombocitar, care include si alte elemente figurate sanguine. Din placutele care se dezagrega se elibereaza factorul trombocitar care impreuna cu tromboplastina tisulara initiaza coagularea. Aderarea trombocitelor in zona leziunii este favorizata de unele substante din placute si tesuturi. 3. FAZA DE COAGULARE Incepe dupa 15-20 secunde si este totala la 1-3 minute, determinand formarea unui dop care ocluzioneaza vasul dupa 3-6 minute. Este urmata de retractia cheagului dupa 30-60minute, prin scurtarea prelungirilor emise de placute.Acesta esteun proces activ, cu consum de energie. Prin retractia cheagului se separa partea lichida-serul- de cheagul propriu-zis. Prin acest proces de retractie buzele plagii se apropie. Intr-o etapa urmatoare, din sange intra si alte elemente figurate (celule mobile), granulocite, neutrofile, limfocite. Are loc procesul de organizare fibroasa a

26

chagului. In cursul procesului de coagulare, pe filamentele de fibrina se absoarbe plasminogen care sub influenta unor activatori locali se transforma in plasmina, care produce liza fibrinei. In decurs de cateva zile apare o cicatrice fibroasa reparatorie si se reface continuitatea vasului. Procesul de hemostaza este foarte important in reactia de aparare a organismului. El devine nociv pentru peretii vaselor, apar leziuni care ii fac rugosi si umectabili (leziuni de ateroscleroza) xu depuneri de lipide in pereti. Placile ateromatoase, prin caracterul lor rugos, initiaza adeziunea si aglomerarea de trombocite in zona lezata, putand duce la formarea de trombi, cu rol obliterant. Trombii mobilizati in circulatie, reprezinta emboli. Daca ajung la plamani pe calea circulatiei venoase, declanseaza o serie de reflexe si tulburari mecanice circulatorii de ocluzie arteriala pulmonara, care dau tabloul emboliei pulmonare a carei gravitate poate duce la moarte. TESUTUL OSOS Osul este un tesut conjunctiv calcifiat. Osul are o funstie de suport si de protectie. Este de asemenea un loc de stocare a calciului si fosfatului. Ca orice tesut conjunctiv este format din celule si compartiment extracelular numit matrice. Tesutul osos formeaza oasele ca organe ale sistemului scheletal. CELULELE OSOASE sunt speceifice stadiului de dezvoltare si maturizare al osului: celule osteoprogenitoare, osteoblaste, osteocite, osteoclaste. CELULELE OSTEOPROGENITOARE sunt cel mai putin diferentiate celule formatoare de os. Ele nu prezinta depozite de matrice sintetizate. Seamana cu fibroblastele, iar celulele osteoprogenitoare de la suprafata osului vor face parte din periost, iar cele care delimiteaza cavitatea medulara vor face parte din endostiu. OSTEOBLASTELE sunt celule germinative ale osului care se dezvolta din celulele osteoprogenitoare aflate adiacent matricei osoase pe care o sintetizeaza. Osteoblastele formeaza un strat epitelialde celule cuboidale acolo unde apare depunerea osoasa si un strat delicat, incomplet de celule scuamoase pe alte suprafate osoase unde nu apare depunere osoasa. Tesutul osos este produsul de secretie calcifiat al osteoblastelor.Colagenul si componentele matricei sunt secretate de osteoblaste in spatiul extracelular. Osteoblastul secretor devine cuprins in propria secretie. Cand apare acest fenomen celula este consiterata a deveni osteocit. OSTEOCITELE sunt celule osoase mature. Un osteocit are un numar mare de procese care radiaza din regiunea centrala, continatoare a nucleului.Osteocitele sunt complet inconjurate de matricea osoasa pe care au sintetizat-o. Matricea osoasa este strabatuta de un sistem complex si extins de canalicule si lacune. Lacunele sunt cavitati in matricea osoasa care sunt ocupate de corpurile celulare ale osteocitelor. Canaliculele sunt canale fine care radiaza dinspre lacune si contin prelungirile osteocitelor. Foarte multe camalicule radiaza dintr-o singura lacuna. Vasele sanguine nu intra nici in lacune nici in canalicule. Prelungirile unui osteocit contacteaza procesele osteocitelor apropiate la nivelul canaliculilor. Datorita acestei retele se contureaza o cale celulara pentru transportul

27

nutrientilor dinspre spatiul perivascular catre celulele din lacune.Osteocitele sunt celule solitare care nu se gasesc aglomerate, asa cum sunt condrocitele in cartilagiu. Aceasta este o dovada a absentei cresterii interstitiului osului. Osteocitele pot participa la rezorbtia matricei osului printr-un proces numit osteoliza osteocitica, proces ce este mult mai putin importantin rezorbtia osului decat osteoclazia osteoclastelor. OSTEOCLASTELE sunt celulele rezorbtive osoase, adica celule fagocitice multinucleate, gigante, localizate aproape de suprafata osului, unde apare osteoclazia sau rezorbtia matricei osoase. Suprafata osteoclastului aflat cel mai aproape de suprafata osului, dezvolta o margine multiviloasa. Osteoclastul multinucleat este produs prin repetate replicari ADN intr-o singura celula. Osteoclastele sunt membre ale sistemului fagocitic mononuclear deoarece sunt derivate din monocitele singelui periferic. MATRICEA OSOASA formeaza cea mai mare parte a osului si contine componente organice si anorganice. Colagenul este principala componenta organica a osului. Aranjarea colagenului in matricea osoasa determina aspectul lamelar sau spongios. Substanta de baza este componenta nonfibrilara a matricei organice si ocupa spatiul din jurul fibrelor de colagen si cristalelor de hidroxiapatita. Substanta de baza este sintetizata de osteoblaste si osteocite. Matricea anorganica este formata de fosfat de calciu sub forma de hidroxiapatita si ajunge la un procent de 75% din masa osoasa. Mentinerea matricei osoase se face prinactivitatea osteocitelor. Moartea osteocitelor duce la rezorbtia matricei inconjuratoare. Aceasta este o dovada ca osul nu este un suprt inert. Este mai degraba un tesut dinamic in care celulele interactioneaza constant cu matricea. Osteoidul este matricea necalcifiata sintetizata de osteoblaste.Este matricea cel mai nou formata in care cristalele de hidroxiapatita nu s-au dezvoltat inca. Calcificarea apare prin cristalizarea hidroxiapatitei in asociere cu veziculele matricei care se afla in osteoid, pe cale sa inceapa calcifierea. Veziculele sunt probabil derivate din procesele osteoblastelor apropiate si osteocitelor. Veziculele acumuleaza calciu si contin enzimele necesare pentru a initia precipitarea sarurilor de calciu. Cresterea osului apare prinapozitie care este adugarea de noua matrice suprafetei osoase preexistente. Cresterea interstitiala care apare la cartilagiu nu apare la os. Tipuri de os: osul compact si spongios pot fi identificate prin inspectie vizuala a unei sectiuni prin osul decalcifiat si uscat. Osul compact este lama exterioara care defineste forma osului si include compartimentul intern de os cu spiculi. Osul spongios este format din spiculi si ocupa cea mai mare parte din interiorul oaselor lungi formate sau in c