AnalizeNatura umană

A1. Blaise Pascal (1623-1662):,, Cugetari’’- Contradicţiile şi măreţia omului

Omul – îngrămădire de contradicţii- Ex: depozitar al adevărurilor- îngrămădire de incertitudine şi eroare;

· Măreţia omului:- Consta în faptul că el ştie, gândeşte.- Rezultă chiar şi din aceea că se ştie nenorocit.- Toate suferinţele dovedesc măreţia omului.

· Omul e o, trestie cugetătoare “:,- ,,trestie’’ – se referă la fragilitatea fizică şi psihică a omului.,- ,,cugetatoare’’ – se referă la faptul că omul este singura fiinţă înzestrată cu gândire,

singura care încearcă să se înţeleagă şi să înţeleagă lumea.

Comentariul:Pascal înţelege omul ca dualitate corp-suflet. El considera că măreţia omului

rezidă în sufletul său, şi anume, în trăsătura să esentiala-ratiunea. Slăbiciunea omului, fragilitatea sa, se datorează, înainte de toate, trupului, care, prin necesităţile sale e dependent de lumea externă şi este expus la tot felul de suferinţe şi boli. Totodată, corpul omului, se caracterizează prin simţuri, mai puţin dezvoltate decât la alte vieţuitoare. Consecinţele fragilităţii corporale a omului se resimt şi la nivelul sufletului în măsura în care acesta este tributar trupului. Astfel, simţurile, care sunt incerte, amăgitoare, îl determină pe om să-şi formeze idei greşite, pasiuni, temeri, care adeseori îl împiedică pe acesta să se afirme în mod raţional.

Raţionalist, Pascal considera ca raţiunea omului se poate impune în cele din urmă. Pascal va caracteriza universal prin analogie (mai ales prin opoziţie) cu omul, care rămâne motivul fundamental al reflecţiei.

A2. Rene Descartes, (1596-1650) -,, Meditaţii metafizice”Omul este un lucru cugetătorDefiniţia omului:

- Omul este,, un lucru ce cugeta’’.- Cugetare presupune actele de a te îndoi, a înţelege, a afirma, a nega, a voi, a

nu voi, a imagina, a simţi.Distincţia dintre fiinţă cugetătoare a omului şi corpul uman:

- fiinţă cugetătoare a omului e ,, neintinsa’’ şi cugetătoare- trupul este ,, intins’’ şi ,, necugetator’’.- Rezultă că sufletul poate există fără trup, şi invers.

-

1

Legătura dintre trup şi suflet:- Descartes dovedeşte legătura dintre trupul şi sufletul uman, prin faptul că la

om, necesităţile de hrană, băutura, etc, se resimt în suflet.Pe de altă parte, argumentează puterea sufletului.

- El conchide că, la om, există o strânsă legătură între trup şi suflet, ca şi cum acestea ar forma împreună un singur lucru, deşi ele sunt lucruri distincte.

Comentariul:Concepţia lui Descartes despre om este asemănătoare cu cea alui Pascal.La ambii

gânditori, omul este definit prin capacitatea sa de a cunoaşte, de a gândi.De asemeni, la ambii filosofi, se evidenţiază contrastul dintre sufletul caracterizat de gândire, şi trupul necugetător.

Faţă de Pascal, Descartes ajunge să sutina un punct de vedere dualist, conform căruia suflet şi corpul uman sunt două substanţe independente una de cealaltă.Descartes constată şi el ca sufletul şi corpul uman nu doar coexista, ci se şi influenţează reciproc. Relaţia de influenţare nu este însă una de cauzare, astfel că potrivit lui, cele două substanţe rămân independente.

Concepţia lui Descartes despre om este raţionalista.El afirma primatul raţiunii asupra sufletului cugetător în ansamblu.De exemplu, deşi cugetarea nu se rezuma la gândire, ci se caracterizează şi prin

voinţa, afectivitatea şi simţire în sens larg, totuşi ea se defineşte prin primatul gândirii asupra tuturor celorlalte facultăţi şi conţinuturi ale acestora.Cu alte cuvinte, potrivit lui Descartes, raţiunea este prezenta şi în celelalte acte ale sufletului uman.

A3. Lucian Blaga (1895-1961) -,,Geneza metaforei şi sensul culturii’’Omul =,,existenta intru mister şi pentru revelare’’Critica definiţiei date de Bergson omului:

- Bergson nu a soluţionat pe deplin problema diferenţelor dintre om şi animal, prin ideea că omul este mai inteligent, ptr ca aceasta definiţie are în vedere doar o diferenţă cantitativă, graduala, iar nu calitativa.

-Definiţia dată de Blaga omului:Omul se deosebeşte calitativ de animale prin aceea că are o ,, existenta intru mister şi pentru revelare’’.

- Conştiinţa animalica este legată de imediat, de concret, iar comportamentul animalic aferent, orientat dincolo de imediat este rezultatul unor tendinţe finaliste, care variază de la specie la specie, dar care nu determina la animal o existenţă, intru mister şi pentru revelare’’.

Consecinţe ale definiţiei date de Blaga:- din existenţa tipic uman decurg consecinţe specific umane cum ar fi:- ,,destinul creator”, impulsurile, aparatura şi limitările;- actele animalelor, chiar dacă uneori se finalizează într-un obiect (unelte,

lăcaşuri sau organizaţii) nu izvorăsc dintr-o existenta conştientă intru mister, deci nu sunt acte creatoare, ci curg în mod stereotip din instinctul de securitate al individului şi al speciei.

2

- Produsele animalelor nu au caracter metaforic-revelatoriu, şi nici aspect stilistic, ci sunt rezultatele unor încercări de adaptare la mediu, de compensare a insuficientelor acestora.

Actele specifice omului:- izvorăsc din destinul sau creator, astfel că, prin ele, el este gata să renunţe la

avantajele echilibrului şi ale securităţii, mergând până la autonimicire.- Produsele omului au caracter metaforic- revelatoriu, pecete stilistica şi sunt

apreciate după criterii imanente lor.- Imanent = Care este propriu naturii obiectului, care acţionează din interiorul

obiectului, condiţionat de esenţa obiectului; intrinsec

Comentariu: Blaga concepe omul ca fiinţă creatoare în toate domeniile culturii. Prin urmare ceea ce are el caracteristic este creativitatea, nu numai gândirea. Mai mult, deşi Blaga susţine că deşi trece şi prin gândire, prin conştiinţa, creaţia izvorăşte, mai profund din inconştientul individului creator, în care se răsfrânge inconştientul colectiv, propriu comunităţii culturale din care le face parte. Mai exact, inconştientul, fie al comunităţii, fie al individului, ar fi structurat de o anumită, matrice stilistica’’, iar aceasta prin categoriile ei, imprima creaţiilor culturale o anumită, pecete stilistica’’, adică anumite particularităţi de conţinut şi expresie comune operelor din diferite domenii ale acestor culturi. Prin actele lui creatoare şi prin produsele acestora, omul se defineşte ca fiinţă ambivalenta, individuală şi socială, întrucât atât actele cât şi produsele sale prezintă atât note comune derivate din matricea stilistica a inconştientului colectiv, cât şi particularităţi diferite de la om la om, rezultate din fiecare subiectivitate care răsfrânge în chip personal una şi aceeaşi matrice, unul şi acelaşi tipar stilistic.Inconştientul colectiv

- este nivelul profund şi inaccesibil al psihismului (conceptul cel mai “bizar” şi controversat al teoriei Jung-iene);

- umanitatea acumulează, asemeni individului, experienţe pe care le transmite generaţiilor următoare prin intermediul inconştientului colectiv;

- inconştientul colectiv conţine astfel tezaurul de experienţe al speciei umane şi al celor subumane;

- întrucât experienţele sunt universale şi relativ neschimbate, ele devin o parte a personalităţii fiecărui individ;

- controlul pe care inconştientul colectiv îl exercită asupra personalităţii este unul general şi, în felul acesta, individul este legat cu umanitatea şi cu celelalte specii;

- aceste “experienţe ancestrale” sunt moştenite sub forma unor tipare generale (figura mamei, figuri bune sau “satanice”, experienţa naşterii şi a morţii, frica de întuneric şi de necunoscut, id, p. 83).

3

A4. Pico della Mirandola (1463-1494) -,, Despre demnitatea omului’’

Demnitatea omului – rezultat al activităţii sale.

De ce l-a creat Dumnezeu pe om? Dumnezeu l-a creat pe om pentru că acesta să cerceteze înţelesurile lumii deja create, şi să-l slăvească pe creator. Specificul omului:- Deoarece Dumnezeu nu mai avea vreun arhetip după care să-l plămădească pe om şi ş a-i confere trăsături specifice, a hotărât ca acesta să aibă câte ceva din toate lucrurile create anterior, dar să fie totuşi deosebit de fiecare dintre acestea. Astfel, l-a aşezat în centru universului, şi nu l-a făcut nici ceresc, nici pământean, nici muritor, nici nemuritor, dar l-a înzestrat cu spirit (cu voinţă şi gândire) astfel încât să poată privi la lucrurile din jur, şi să-şi hotărască singur locul şi înfăţişarea. Sensul existei umane: - Prin puterea spiritului său, omul poate fie să decadă la cele de jos, fără inteligenţă, fie să se înalţe la cele de sus, divine.

Comentariu:Pico nu mai defineşte omul prin trăsături esenţiale. Potrivit lui, voinţă şi gândire umană nu mai determina un comportament orientat în mod necesar într-un anumit sens (conform Adevărului, Binelui), ci constituie doar mijloace prin care omul poate să-şi fixeze scopuri superioare sau inferioare. Susţinând o esenţă umană dată, prestabilită, Pico pune accent pe activitatea umană, şi prin aceasta, pe faptul că, prin gândire şi voinţa, omul îşi stabileşte singur destinul.

4