Analize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza grupelor de sange, etc.)

GeneralitatiSusAnalize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza grupelor de sange, etc.)Vezi galerie foto Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida alcatuita din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite). In situatia in care sangele recoltat din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se coaguleaza dupa cateva minute. Apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care se numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este cheagul. Daca in eprubeta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se impiedica coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in doua straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.
Din aceste doua componente ser si plasma sanguina se vor efectua principalele analize medicale biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se realizeaza analizele hematologice. Analizele hematologice cerceteaza numarul, forma, caracteristicile si compozitia elementelor celulare ale sangelui.Cuprins articolGeneralitati

Hematocritul

Hemoglobina

Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)

Numaratoarea globulelor albe

Formula leucocitara

Numaratoarea trombocitelor

Timpul de coagulare (T.C.)

Timpul de sangerare (T.S.)

Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei

Timpul Quick sau timpul de protrombina

Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)

Analiza grupelor de sange

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. HematocritulSusReprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%.
Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie).
Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

HemoglobinaSusCuloarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange.
Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange. Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.
Valori normale ale numarului de globule rosii:
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
O scadere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie tratata. Anemiile sunt produse de numeroase cauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie etc.
Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara.Numaratoarea globulelor albeSusTehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub.
Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a organismului deoarece prin mobilizarea unui numar mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor.
Un numar foarte crescut de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in infectii deosebit de grave, peritonite, septicemii, etc.
Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea maduvei osoase - structura responsabila cu producerea acestora. Formula leucocitaraSusGlobulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, structura si functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai importante, care se exprima in procente. Polinuclearele sau granulocitele neutrofile Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange.
Cresterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de obicei atunci cand creste si numarul de leucocite.
Scaderea procentului de neutrofile se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin cresterea procentului altor tipuri de leucocite. Polinuclearele sau granulocitele eozinofile Sunt in procent crescut mai ales in bolile produse de paraziti si in bolile alergice. Monocitele Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange. Limfocitele Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange.
Scaderea relativa a limfocitelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile.

Numaratoarea trombocitelorSusTrombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi.
Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc.Timpul de coagulare (T.C.)Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene.Timpul de sangerare (T.S.)Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la hemoragie. Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmeiSusAnaliza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop, heparina, etc.). Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelui, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o cantitate de calciu.
Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde. Timpul Quick sau timpul de protrombinaSusExploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste plasma bolnavului se adauga un reactiv special si se cronometreaza timpul, in secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai dau si in procente de activitate a protrombinei.
Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%.
Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat), in lipsa vitaminei k, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati, etc. In afara de analizele mentionate, in vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau "probe de coagulare" a sangelui se fac cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora.Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)Este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore.
Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor:
- la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore
- la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore
- la copii mici = 7-11 mm la o ora.
Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat scade inaltimea stratului inferior compus din globule rosii, cu atat valoarea VSH este mai crescuta, mai mare.
Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plamani, etc.).
VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a produs cresterea peste normal a valorii VSH.
Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii. Dar VSH poate creste si in unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale, etc. Analiza grupelor de sangeSusGlobulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH. Sistemul OAB Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV. Grupele umane sanguine in sistemul OAB Denumireagrupei sanguinePrezenta anigenului pe globulele rosiiPrezenta anticorpilor in serDe la cine se poate primi sangeLa cine se poate da sange

0 sau INu areAnti-A si Anti-BNumai de la grupa 0La toate grupele (donator universal)

A sau IIAAnti-BDe la grupa 0 si ANumai la grupa Asi AB

B sau IIIBAnti-ADe la grupa 0 si BNumai la grupa B si AB

AB sau IVA si BNu areDe la toate grupele (primitor universal)Numai la grupa AB

Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe carnetul de conducere auto sau pe pasaport.
Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.Sistemul Rh Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh, care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv. Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se contraindica alaptarea copilului.

Prescurtari si termeni folositi de catre laboratorul de analize medicale

TermeniSusPrescurtari si termeni folositi de catre laboratorul de analize medicaleMajoritatea termenilor care se gasesc intr-un buletin de analize medicale isi au originea in limba greaca. Acesti termeni se folosesc fie simpli, fie mai ales sub forma combinata de prefixe si sufixe. Pentru a ajuta la o mai buna intelegere si memorare a acestor termeni precum si la o pronuntare corecta a lor, redam mai jos cativa din acesti termeni, care provin din limba greaca si care sunt utilizati in limba romana.

Prefixe

Cito- = celula. Exemple: leucocite (celule albe), eritrocite (celule rosii), examen citologic (examen al celulelor), monocite (celule cu un singur nucleu) Eritro = rosu. Exemple: eritrocite (celule rosii), eritrocitoza (numar crescut de celule rosii). Gluco, glico -= dulce. Exemple: glucoza, glucide (substante dulci, zaharoase), glicemie (zahar in sange), glicozurie (zahar in urina). Hemo, hem, hemato -= sange. Exemple: hematologie (stiinta care studiaza sangele), hemoragie (scurgere de sange), hematocrit (separarea sangelui), hematurie (sange in urina). Hiper- = mai mult, peste normal. Exemple: hiperglicemie (zahar crescut in sange), hipercolesterolemie (colesterol crescut in sange). Hipo- = mai putin, sub normal. Exemple: hipoglicemie (zahar scazut in sange), hipocalcemie (calciu scazut in sange). Leuco- = alb. Exemple: leucocite (celule, globule albe), leucocitoza (numar crescut de celule albe), leucociturie (celule albe in urina). Lipid- = grasimi. Exemple: lipidemie (grasimi in sange), lipidograma (inregistrarea compozitiei lipidelor). Uro- = urina. Exemple: urobilinogen (pigment urinar), urocultura (cultivarea bacteriilor din urina).

Sufixe

-emie =acest sufixse foloseste pentru a indica prezenta unei substante in sange. Exemple: glicemie (zahar in sange), colesterolemie (colesterol in sange), lipidemie (grasimi in sange), calcemie (calciu in sange).

- grama = descriere, inregistrare. Exemple: hemograma (numaratoarea celulelor din sange), leucograma (numaratoarea globulelor albe).

- urie = Sufixul "urie" se utilizeaza pentru a indica prezenta unei substante in urina, astfel: hematurie, leucociturie, glicozurie, calciurie (prezenta de sange, leucocite, zahar, respectiv calciu in urina). Cuprins articolTermeni

Prescurtari

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. PrescurtariSusPentru reducerea timpului necesar scrierii, ca si pentru economisirea de spatiu dintr-un buletin de analiza, unii termeni care privesc analizele medicale se utilizeaza uneori sub forma prescurtata astfel: A/G = albumina/globulina (raport A/G) Ag Au = antigen Australia ALAT = alanin aminotransferaza (vezi TGP) ASAT = aspartat aminotransferaza (vezi TGO) ASLO = antistreptolizina O' (anticorp) AVM = acid vanil mandelic (hormon in urina) B = bazofil (celula sanguina) BSF = vezi BSP BSP = bromsulphaleina (test hepatic) Ca = calciu CK = creatinkinaza (vezi CPK) CPK = creatifosfokinaza (enzima) 17-CS = 17-cetosteroizi (hormoni in urina) 17-HS = 17-hidroxisteroizi (hormoni in urina) DM = debit pe minut (de urina) E = eozinofil (celula sanguina) FA = fosfataza alcalina (enzima) FCH = frotiu citohormonal (preparat celular) H = hematie, globula rosie sau eritrocit HA = hemaglutinare (metoda de analiza) Hb = hemoglobina (pigment sanguin) IDR = intradermoreactie (reactie care se face pe piele) Ig = imunoglobuline: Ig G, Ig M, Ig A (anticorpi) K = kaliu, potasiu L = limfocit (celula sanguina), leucocit (globula alba) LCR = lichid cefalorahidian LDH = lactat dehidrogenaza (enzima) M = monocit (celula sanguina) mEq = mili-echivalent (unitate de masura) Mg = magneziu ML = Mac Lagan (unitate de masura pentru analiza "timol") Mol = mol, unitate molara (unitate de masura)N = neutrofil (celula sanguina) Na = natriu, sodiu P = fosfor PCR = proteina C reactiva RBW = reactie Bordet-Wassermann RFC = reactie de fixare a complementului Rh = Rhesus (factor sau grup sanguin) SGOT vezi TGO SGPT vezi TGP Tb = tuberculina TC = timp de coagulare TH = timp Howell TGO = transaminaza glutamat oxalacetica (enzima) TGP = transaminaza glutamat piruvica (enzima) TQ = timp Quick TS = timp de sangerare U = unitate UB = unitate Bodanski (pentru fosfataza) UF = unitate fotometrica UI = unitate internationala UW = unitate Wohgemuth (pentru amilaza) V = volum VDRL = prescurtare din limba engleza (analiza de sifilis) VG = valoare globulara (relativ la globulele rosii) VMA vezi AVM VSH = viteza de sedimentare a hematiilor

Analiza materialului seminal (spermograma)

GeneralitatiSusAnaliza materialului seminal (spermograma)Spermograma evalueaza calitatea si cantitatea materialului seminal produs de un barbat si este intre primele teste efectuate pentru a se determina daca un barbat are o problema de fertilitate. Intr-o treime din cuplurile care intampina dificultati in a procrea, barbatii obtin rezultate sub limita normalului la aceasa analiza.Cuprins articolGeneralitati

Teste

Pregatirea pentru spermograma

Cum se realizeaza spermograma

Interpretarea rezultatelor

Ce poate influenta acuratetea spermogramei

Alte informatii

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. TesteSusTestele care pot fi efectuate in cursul unei analize a materialului seminal includ:
- volumul - se masoara cat de mult material seminal este prezent in urma unei singure ejaculari
- timpul de lichefiere - materialul seminal are consistenta unui gel mai gros in momentul ejacularii si in mod normal devine lichid dupa 20 de minute de la ejaculare. Timpul de lichefiere masoara timpul necesar materialului seminal pentru a se lichefia.
- cantitatea totala de spermatozoizi - se refera la numarul de spermatozoizi pe mililitru de material seminal dintr-o singura ejaculare.
- morfologia spermei - implica masurarea procentului de spermatozoizi care au forma normala.
- motilitatea spermei - este masurat procentul de spermatozoizi care sunt mobili si pot fecunda ovulul
- pH-ul - masoara aciditatea sau alcalinitatea materialului seminal
- celulele albe sanguine - in mod normal, in sperma nu sunt prezente celule albe
- nivelul de fructoza - este evaluata cantitatea de zahar numita fructoza, din sperma. Fructoza este cea care genereaza energie pentru spermatozoizi.

Cand este necesara spermograma?
O analiza a materialului seminal se poate face pentru a se stabili daca:
- un barbat sufera de probleme de reproducere care cauzeaza infertilitate
- o vasectomie a avut succes
- o inversare a vasectomiei a avut succes.

Pregatirea pentru spermogramaSusInainte de spermograma cu 2-5 zile este recomandat ca barbatul sa evite orice activitate sexuala care ar putea duce la ejaculare. Acest lucru asigura obtinerea unei cantintati marite de sperma si creste fiabilitatea testului. Daca este posibil, nu se va face o pauza a activitatii sexuale mai mare de 1-2 saptamani inainte de test, intrucat o perioada lunga de inactivitate sexuala va influenta calitatea spermei. De asemenea se va evita consumul de alcool cateva zile inainte de test, iar medicul trebuie sa cunoasca ce fel de suplimente sau medicamente utilizeaza barbatul.

Cum se realizeaza spermogramaSusPentru a se obtine proba de sperma, pacientul va ejacula intr-un recipient curat iar recoltarea se poate face atat intr-o clinica specializata cat si la domiciliu insa recoltarea la domiciliu este recomandata doar in cazul in care locuinta barbatului se afla in apropierea clinicii, iar materialul seminal poate fi transportat destul de rapid la laboratul de analize.

Producerea unei mostre de sperma nu produce nici un disconfort si nu exista riscuri asociate acestei proceduri. Dar poate exista o jena legata de metoda utilizata pentru colectarea acestia. Masturbarea poate fi o actiune aflata in opozitie cu credintele religioase ale unei persoane - in acest caz se va discuta cu medicul care ar putea fi metodele alternative de colectare a esantionului.Interpretarea rezultatelorSusPrin analiza materialului seminal se masoara cantitatea de sperma pe care o produce un barbat si se determina numarul si calitatea mostrei de sperma. Rezultatele analizei materialului seminal, de obicei pot fi disponibile intr-o zi iar valorile normale pot varia de la un laborator la altul.

Analiza materialului seminal implica:
- volumul de material seminal normal este de 2-6 ml (0.002-0.006 L in unitati SI) - la o ejaculare. Rezultatele anormale sunt indicate de prezenta unui volum de material seminal anormal de mic sau mare si pot semnala, uneori, probleme de fertilitate.
- durata normala a timpului de lichefiere este de 2-30 de minute dupa colectare. Rezultatele anormale vor releva o perioada crescuta de lichefiere, ceea ce ar indica prezenta unei infectii.
- numarul de spermatozoizi normal este de 40 milioane sau chiar mai multi spermatozoizi in urma unei ejaculari. In cazul in care nu este ejaculat nici un spermatozoid pe mililitru este posibil ca barbatul sa fi suferit o vasectomie. Un rezultat anormal este acela caracterizat de un numar foarte redus de spermatozoizi, ceea ce indica infertilitate. Totusi, acest lucru nu inseamna, intotdeauna, ca acel barbat nu va putea procrea. Chiar barbatii care au ejaculat sub un milion de spermatozoizi pe mililitru au devenit tati.
- forma normala (morfologia) spermatozoizilor presupune ca peste 70% dintre acestia sa aiba forma si structura normala. Anomaliile implica mai multe forme de spermatozoizi: doua capete, doua cozi, coada scurta etc. Materialul seminal anormal va avea motilitate redusa si nu poate penetra ovulul. Totusi sansele ca un barbat care sufera de acest inconvenient sa procreeze sunt destul de reduse.
- pH-ul normal al materialului seminal este de 7.2-8. Un ph ridicat sau faorte scazut al materialului seminal poate ucide sperma sau poate afecta capacitatea sa de a se deplasa si a penetra ovulul.
- absenta celulelor albe sau a bacteriilor este specifica unui material seminal normal. In caz contrar, sunt prezente celule albe, fapt ce indica o infectie.

Anumite boli pot fi legate de numarul mic sau de absenta spermei: orhita, varicocelul, sindromul Klinefelter, tratamentul cu radiatii la nivelul testiculelor sau boli care pot cauza atrofia testiculelor (cum ar fi oreionul la varsta adulta). In cazul in care sunt prezente un numar mic de spermatozoizi sau un procent ridicat de anomalii, se vor efectua teste suplimentare: analiza hormonoilor (testosteron, hormon luteinizant, hormon foliculostimulant sau prolactina), biopsie de la nivelul testiculelor etc.Ce poate influenta acuratetea spermogrameiSusIn oricare din situatiile de mai jos, ar trebui eliminate de orice barbat care doreste sa faca o spermograma:
- administrarea de medicamente, hormoni sexuali masculini si feminini, sulfasalazina, nitrofurantoina, unele medicamente utilizate pentru chimioterapie
- cafeina, alcool, cocaina, marijuana si tutun
- unele medicamente care contin plante (sunatoare, doze mari de echinaceea)
- proba de sperma care nu poate fi transportata in scurt timp la laboratorul de analiza (motilitatea spermei nu va mai fi corespunzatoare daca temperatura acesteia scade)
- expunerea la radiatii, substante chimice (pesticide sau spermicide) si expunerea la caldura prelungita
- o mostra incompleta de sperma (care este frecventa mai ales in cazul in care esantionul este colectat in alt mod decat prin masturbare).
- absenta ejacularii o perioada indelungata de timp (care poate afecta volumul materialului seminal).Alte informatiiSusUn esantion de material seminal colectat la domiciliu trebuie sa fie dus la laborator in termen de maxim 1 ora. Se va pastra proba departe de lumina directa a soarelui si nu se va permite pe modificarea temperaturii acesteia (recomandabil sa se pastreze recipientul lipit de corp). Mostra de sperma nu se va congela.
- Detectarea de sperma in materialul seminal al unui barbat care a suferit o vasectomie indica faptul ca operatia nu a avut succes. Totusi, imediat dupa o vasectomie pot fi prezenti intr-o proba de material seminal un numar mic de spermatozoizi.
- Un barbat a carei mama a utilizat dietilstilbestrol in timpul sarcinii are un risc mai mare decat in mod obisnuit de a nu procrea.
- Pot fi necesare in cazul suspiciunii de infertilitate mai multe analize suplimentare hormonale, care prevad masurarea nivelului de hormoni (lh, fsh, prolactina) din organism.
- Testarea fertilitatii mai poate implica nivelul penetrare al spermei, prezenta anticorpilor in sperma sau analiza dupa actul postcoital.

Analiza urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza calculilor urinari, analiza microscopica a urinei)

GeneralitatiSusAnaliza urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza calculilor urinari, analiza microscopica a urinei)Vezi galerie foto Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor. In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale. Cuprins articolGeneralitati

Proprietatile fizice ale urinei

Proprietatile chimice ale urinei

Calculi urinari

Analiza microscopica a urinei

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. Proprietatile fizice ale urineiSusCuloarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei. Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool. Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata. Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina. Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile. Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030. Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat. PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu.

Proprietatile chimice ale urineiSusAlbumina din urina (albuminuria)

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice. Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)

Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective. Corpii cetonici din urina (cetonuria)

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri. Pigmenti biliariPigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti". Urobilinogenul

Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala. Insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin expresia "normal" sau "crescut". Alte componente ale urinei

Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza sangelui ofera date mai precise. Calculi urinariSusCalculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne. Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare. Analiza microscopica a urineiSusElementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui diagnostic. La femei unele din aceste elemente pot proveni nu numai din urina ci si din sfera genitala. De aceea pentru a evita unele confuzii, la femei se recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta prealabila. Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului pot deveni numeroase. Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange (leucociturie) de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi). Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la nivelul cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita, pielocistita), infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumorile, bolile de sange, hipertensiunea arteriala, etc., sunt insotite de eliminari de sange in urina (hematurie). Uneori hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci datorita unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala). Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are rinichilor (glomerulonefrita, nefroza). Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele. Insa sunt persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se forma litiaza renala (piatra la rinichi). Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate sa previna formarea de cristale in urina. Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se observa la microscop.

Sedimentul urinar (proba Addis)

Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numaratoarea la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus la pat trei ore. Apoi se recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina se examineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente celulare gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale:
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut.

Analize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma, probe hepatice, fibrinogen)

GeneralitatiSusAnalize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma, probe hepatice, fibrinogen)Proteinele sunt substante organice complexe ale materiei vii, care contin azot, sulf si fosfor. Ele sunt necesare pentru cresterea organismului pentru refacerea celulelor uzate, precum si pentru producerea de energie calorica, un gram de proteine producand 4 calorii. Majoritatea proteinelor din organismul omului provin din alimente bogate in proteine, fie de origine animala (carne, lapte, branza, oua), fie de origine vegetala (fasole, mazare, soia, linte etc.). Analiza proteinelor se face din serul sanguin. Exista mai multe feluri de analize care exploreaza diferite componente ale proteinelor, astfel: proteine totale, electroforeza, fibrinogenul, teste hepatice etc.Cuprins articolGeneralitati

Proteine totale

Electroforeza serului (proteinograma)

Probe hepatice

Fibrinogen

Produsi de degradare ai proteinelor

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. Proteine totaleSusProteinele totale reprezinta cantitatea globala a proteinelor sanguine exprimate in grame la 100 ml ser sanguin.
Valorile normale ale proteinelor sanguine sunt:
- la adulti = 6,6- 8,6 g la 100ml
- la copii 1-3 ani = 6,0 - 8,6 g la 100ml.
Din acestea, circa 60% (3,6-4,8g) sunt constituite din albumina restul din globuline. Cantitatea de proteine din ser depinde si de alimentatie, cand alimentatia este foarte bogata in proteine, creste si concentratia lor in sange si invers proteinele sanguine scad din sange in subnutritia proteica. Scaderea proteinelor sanguine se intalneste in diferite boli. Astfel, cand ficatul care este laboratorul ce fabrica proteinele, se imbolnaveste scade si concentratia proteinelor din sange. La fel se intampla cand omul pierde proteinele prin hemoragii sau prin urina (albuminurie). Varsaturile, care impiedica alimentatia normala, bolile de stomac, intestin si pancreas care perturba digerarea proteinelor, diareea sunt numai o parte din cauzele care scad concentratia sanguina de proteine. De asemenea, efortul fizic intens, stresul nervos, precum si bolile care produc febra prin consumul crescut de proteine, contribuie la scaderea proteinelor organismului. Scazand proteinele din sange, organismul cauta sa le inlocuiasca apeland la proteinele din organele sale si mai ales din muschi, fapt ce duce la slabirea si la scaderea in greutate a corpului.Deoarece proteinele sanguine au capacitatea de a retine apa in vasele sanguine, prin scaderea lor, apa din vasele sanguine trece in tesuturile corpului (maini, picioare etc.) producand edeme.
Mai rar, proteinele sanguine pot sa aiba valori crescute, ca in unele boli genetice si parazitare sau ca in hipertensiunea arteriala.Electroforeza serului (proteinograma)Daca pe o hartie de filtru pusa in legatura cu un curent electric continuu se pune o picatura de ser sanguin, proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni proteinice. Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici sau la persoane care nu se alimenteaza normal.Valori normaleFractiunea proteica a seruluiProportii inprocenteProportii in grame

Albumine52-62%3,64-4,34

Globuline
din care:38-48%2,66-3,36

alfa-1-globuline2-5%0,14-0,35

alfa-2-globuline6-9%0,42-0,63

beta-globuline8-11%0,56-0,77

gama-globuline14-21%0,98-1,47

Probe hepaticeSusProbele hepatice sau testele de disproteinemie, sunt analize care exploreaza capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele normale, necesare organismului. Un ser cu proteine normale in prezenta reactivilor cu care se fac probele hepatice, nu produce modificari vizibile. Dar un ser cu proteine modificate, in urma unor boli, produce cu reactivii respectivi o tulbureala. Cu cat tulbureala este mai mare, cu atat si modificarile biochimice ale proteinelor sunt mai intense.
In categoria analizelor care exploreaza functia hepatica intra reactia cu Timol, reactia Takata, Gros etc. Aceste analize devin anormale (pozitive) mai ales in bolile de ficat: hepatita acuta si cronica, ciroza, colecistita. Dar ele devin pozitive si in alte boli, in care se produc fractiuni proteinice anormale: boli de rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale. Deci nu orice proba hepatica cu volori crescute arata o boala de ficat dupa cum nu indica totdeauna nici gradul de gravitate al bolii. De altfel aceste probe se pot modifica de la o luna la alta dupa tratament si regim alimentar. De aceea probele hepatice se interpreteaza intotdeauna in corelatie cu alte analize ajutatoare: proteinele totale, electoforeza etc.
Serul prea gras falsifica rezultatele probelor hepatice. De aceea, persoanele care isi fac aceste analize nu vor manca cu 12 ore inainte de recoltarea sangelui. Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-si face probele hepatice, ei trebuie sa-si trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor nu scad numai cu regim alimentar. Valori normale ale probelor hepaticeTestul, analizaValori normale

Timol1-4 unitati Mag Lagan

Takata-AraReactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

GrosReactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

Sulfat de cadmiuReactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus
Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

Sulfat de zinc (Kunkel)2-12 unitati

FibrinogenSusFibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si care are rol important in coagularea sangelui.
Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange.
Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficatului. Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in bolile infectioase acute si mai ales in reumatismul articular acut. Produsi de degradare ai proteinelorSusCa urmare a consumului de proteine de catre organism rezulta si o serie de produsi de degradaresaudeseuri, care nu mai pot fi utilizate si pe care organismul le elimina din sange in urina, iar in cantitati mai mici si prin transpiratie. Cele mai importante deseuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina si ureea. Aceste substante se gasesc in mod normal, in sange, in concentratii mici, dar ele devin otravitoare pentru organism daca depasesc un anumit nivel de concentratie. De aceea, organismul le elimina prin rinichi in urina. Acidul uric, creatinina si ureea cresc in sange si urina dupa consumul de alimente bogate in proteine, in bolile care distrug sau consuma in mod exagerat proteinele corpului (boli infectioase, boli de sange etc.). In bolile de rinichi (nefrita acuta si cronica, insuficienta renala) aceste substante nu mai pot fi filtrate si eliminate prin rinichi si atunci se acumuleaza in sange, producand tulburari grave in organism. In urma efortului fizic, concentratia acestor substante este de asemenea mai mare decat in stare de repaus. Acidul uric creste foarte mult la persoanele care consuma cantitati mari de carne si organe (ficat, rinichi, splina, creier, icre) precum si la unele persoane predispuse sa produca mult acid uric. Cresterea peste masura a acidului uric in sange produce boala numita guta asemanatoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantitati mari de acid uric in urina poate sa duca la formarea de calculi urinari compusi din acid uric. Alcoolul, cafeaua, ceaiul, unele medicamente (vitamina C, aspirina, antinevralgicele, cortizonul etc.) cresc concentratia acidului uric din sange. De aceea aceste substante nu se vor consuma cu 24 ore inainte de efectuarea analizelor.

Valori normale ale deseurilor proteiceDeseurileproteiniceIn sangeIn urina

Acidul uric2-5 mg/100 ml0,30-0,80 g/24h

Ureea20-50 mg/100 ml15-35 g/24h

Creatinina0,6-1,2 mg/100 ml0,8-1,9 g/24h

Concentratia ureei sanguine este mai mica la femei si la copii, la persoanele subnutrite, in bolile de ficat, cand acest organ nu mai poate produce uree. Insuficienta renala acuta si cronica, infectiile insotite de febra, obstructia cailor urinare (litiaza urinara, marirea prostatei) sunt cauze patologice care cresc peste normal ureea sanguina

Analize biochimice (analiza zaharului din sange - glicemia si din urina - glicozuria)

GeneralitatiSusAnalize biochimice (analiza zaharului din sange - glicemia si din urina - glicozuria)Sangele omului are o structura extrem de complexa, continand numeroase substante organice (proteine, grasimi, glucoza, enzime, hormoni, vitamine) si substante minerale (calciu, fosfor, sodiu, potasiu, etc). Analizele biochimice cerceteaza compozitia chimica fie a sangelui total, fie numai a serului sau plasmei sanguine. Zaharurile din sange Exista mai multe felui de zaharuri in organismul omului: glucoza, fructoza, lactoza etc.
Glucoza este cea mai importanta zaharida care se gaseste in mod normal in organele si sangele omului si constituie combustibilul cel mai pretios pentru obtinerea energiei necesare activitatii omului. Din arderea unui gram de glucoza, de catre organism, rezulta 4 calorii. Glucoza in organism provine din alimentele consumate de catre om. Cele mai bogate alimente in glucoza sunt dulciurile (zaharul, produsele zaharoase, mierea), precum si alimentele care contin amidon (faina de cereale si produsele cerealifere, cartofii etc.) care in organism se transforma prin actiunea enzimelor hidrolitice in glucoza. Dar organismul poate fabrica zahar din orice nutriment, chiar din proteine si grasimi prin procesul de gluconeogeneza. Pentru aprecierea cantitatii de zahar din organism, in laborator se analizeaza zaharul din sangele total ori din ser sau plasma.
Valori normale ale glucozei din sange: 65-110 mg la 100 ml sange.
La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decat la tineri, deoarece la ele si consumul de glucoza in organism este mai redus. Scaderea sau cresterea glicemiei in afara acestor valori produce perturbari grave organismului. Cuprins articolGeneralitati

Hipoglicemia

Hiperglicemia

Dozarea glucozei din sange - glicemia

Testul de toleranta la glucoza

Determinarea glucozei in urina - glicozuria

Alte analize

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. HipoglicemiaSusAstfel, scaderea glicemiei prea mult sub valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca simptome: slabiciune, tremuraturi, transpiratii si chiar pierderea constientei (coma hipoglicemica). Acest lucru se intampla cand organismul este subalimentat cu alimente ce contin glucoza (glucide) sau in caz de infometare (inanitie). Eforturile fizice mari, mai ales pe munte, care consuma rezervele de glucide din ficat (in special la bolnavii de ficat) pot predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se intalneste mai rar in bolile unor glande endocrine care secreta hormoni insuficienti (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum si la bolavii de diabet care se trateaza cu doze prea mari de insulina sau alte medicamente antidiabetice.

HiperglicemiaSusCresterea glicemiei (hiperglicemie) se intalneste si la persoanele sanatoase daca analiza sangelui se face dupa un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un traumatism fizic sau psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o glicemie crescuta, fara a fi bolnavi de diabet. In aceste situatii glicemia revine la normal dupa ce a disparut si cauza care i-a provocat cresterea.
O glicemie marita se intalneste in bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla concentratia glucozei in sange. Astfel, secretia in exces a hormonilor unor glande (hiopofiza, tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie.
Dar cea mai mare crestere a glicemiei se intalneste in diabetul zaharat sau diabetul pancreatic. Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie endocrina de insulina si exocrina de enzime digestive ce se elimina in duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul si la arderea glucozei din sange si celule. In unele boli ale pancreasului acesta secreta mai putina insulina sau nu mai secreta deloc si din aceasta cauza glucoza, in loc sa se consume, sa se arda, se acumuleaza in sange, crescand glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% si chiar mai mult, ceea ce duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la acele persoane care nu stiu ca au diabet.
De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac analize care dozeaza cantitatea de glocoza in sange si depisteaza prezenta ei in urina.

Dozarea glucozei din sange - glicemiaSusAnaliza zaharului din sange (glicemia) nu este obligatorie pentru persoanele tinere considerate sanatoase. Dar dupa 30-40 ani varsta cand apare de obicei diabetul, este bine ca, cel putin odata pe an sa se dozeze glicemia in special la unele categorii de persoane, cum sunt:
- persoanele care au parinti sau frati cu diabet
- persoanele care sunt predispuse la obezitate
- persoanele care observa ca de la un timp au o pofta prea mare de mancare si care mananca mai mult ca de obicei
- persoanele care au o sete nepotolita si beau cantitati mari de apa, peste 3-4 litri chiar si in sezonul rece
- persoanele care urineaza cantitati prea mari de urina, peste 2-3 litri in 24 de ore. In prezenta acestor simptome cronice trebuie consultat un medic care va indica si efectuarea unei glicemii. De mentionat ca persoanele care isi analizeaza glicemia trebuie sa vina nemancate la laborator, sa anunte daca urmeaza un tratament antidiabetic si sa intrerupa timp de 24 de ore orice tratament cu hormoni, care pot modifica rezultatele de laborator. Testul de toleranta la glucozaHiperglicemia provocata se face la unele persoane pentru a preciza daca glicemia crescuta se datoreaza diabetului zaharat sau altor cauze. In acest scop, i se da bolnavului glucoza fie pe gura, fie injectata intravenos si la intervale de cate 30 de minute se recolteaza mai multe probe de sange pentru dozarea glicemiei. In mod normal dupa consumul de glucoza, zaharul din sange creste si la oamenii sanatosi, dar nu mult si revine la normal dupa 2 ore. Dar la persoanele diabetice glicemia creste foarte mult, caci zaharul din sange nu se consuma si revenirea la normal, la valorile initiale se face mai tarziu de 2 ore.
Persoanele care isi fac "hiperglicemie provocata" nu vor tine un regim strict, de infometare, in speranta ca analiza le va iesi normala. Din contra, datorita perturbarii produsa de foame, analiza poate sa fie chiar mai "anormala" ducand astfel la concluzii gresite privind gravitatea diabetului. De aceea, se recomanda ca in zilele dinaintea efectuarii analizei aceste persoane sa manance normal, dar in dimineata in care se executa analiza sa vina la laborator nemancate. De asemena, tratamentul cu medicamente antidiabetice inainte efectuarii analizei, poate induce medicul in eroare. Determinarea glucozei in urina - glicozuriaPrezenta zaharului in urina se numeste glicozurie. In mod normal urina nu contine glucoza. Dar cand glicemia a depasit 150-200 mg% atunci glucoza trece din sange prin rinichi si se varsa in urina de unde se poate analiza. Pentru dozarea glicozuriei se va strange urina din 24 de ore. Alte analizeIn afara de modificarile valorilor glucozei, in diabet sunt perturbate si alte componente ale sangelui.
Astfel ca si in cazul subnutritiei, pentru a face fata cheltuielilor de energie organismul recurge la rezervele de grasime, pe care le mobilizeaza din depozite si le trece in sange spre a le utiliza in locul glucozei. De aceea, sangele diabeticilor este gras, laptos si analiza arata valori crescute ale grasimilor totale si ale colesterolului sanguin. Dar acest efort al organismului de a suplini prin grasimi lipsa glucozei este sortit esecului caci grasimile nu se ard pentru a da energia necesara decat in prezenta zaharului, a glucozei. Se spune ca "grasimile ard in flacara produsa de glucoza" drept urmare grasimile sunt arse incomplet rezultand substante toxice pentru organism (corpi cetonici, acetona). Prezenta acestor substante in sangele si urina unei persoane arata aproape sigur ca este vorba de un diabet grav, nedescoperit sau netratat corect. Intoxicatia organismului cu acetona si alte substante cetonice poate duce la coma diabetica. De notat ca acetona din sange creste asa de mult incat se elimina pe cale respiratorie, astfel ca aerul expirat de un bolnav de diabet in aceasta faza sau de un bolnav in coma diabetica miroase a acetona sau a mere coapte. In aceasta situatie analiza corpilor cetonici din sange si urina are o mare importanta pentru diagnosticul de diabet. In diabetul grav, pentru a face rost de glucoza organismul mobilizeaza nu numai grasimile ci si proteinele corpului. Din aceasta cauza, cu toate ca mananca mult diabeticul slabeste, caci isi consuma propriile lui proteine (diabetul cu slabire). Drept urmare, cresc si deseurile proteinice din sange: acidul uric, ureea, creatinina. Datorita iritatiei cronice a rinichiului de catre glucoza crescuta ce ajunge la acel nivel, se produce alterarea filtrului renal, care lasa sa treaca albumina din sange in urina (albuminurie).
Masurarea volumului de urina din 24 de ore care este foarte mare ca si determinarea densitatii urinei care datorita glucozei creste foarte mult sunt analize complementare foarte utile pentru diagnosticul de diabet si usor de executat chiar si la domiciliu.

Recoltarea produselor biologice pentru analize (recoltarea urinei, a sangelui, a materiilor fecale, a secretiilor)

Recoltarea urineiSusRecoltarea produselor biologice pentru analize (recoltarea urinei, a sangelui, a materiilor fecale, a secretiilor)Pentru precizarea diagnosticului, medicul consultant recomanda aproape totdeauna si un examen de urina. Analiza urinei se face nu numai in bolile aparatului urinar ci si in bolile altor organe. Recoltarea urinei se poate face atat la nivelul laboratorului cat si la domiciliu. In raport cu analiza solicitata se recolteaza:
- fie urina de dimineata
- fie urina din 24 de ore.

Recoltarea urinei de dimineata
Persoanele indiferent de sex, care recolteaza urina la domiciliu, in vederea analizelor curente, trebuie sa respecte urmatoarele indicatii:
- recipientul (borcanul sau sticla) in care se recoltaza urina sa fie perfect curat, spalat cu apa si soda si apoi clatit cu apa multa; sticlele nespalate in care au fost bauturi alcoolice, otet, ulei, sucuri de fructe, ape minerale, siropuri, medicamente, detergenti pot sa falsifice rezultatele analizelor; se intelege ca si dopul sticlei trebuie sa fie curat, fara urme de substante chimice
- se va recolta urina proaspata de dimineata, imediat dupa desteptare, direct in recipient; cantitatea minima necesara de urina este de 100 ml; nu are importanta faptul daca o persoana a mai urinat in timpul noptii
- pe sticla se va lipi o eticheta cu numele bolnavului si varsta
- daca medicul suspecteaza o infectie urinara, recomanda bolnavului sa faca o urocultura. In aceasta situtatie, urina se va recolta tot dimineata in conditii de sterilitate, intr-un vas steril procurat de la laborator, iar in lipsa acestuia, intr-o sticla de 100 ml care a fost dezinfectata impreuna cu dopul sau prin fierbere timp de 30 minute. Inainte de urinare se va face o toaleta a organelor genitale cu apa si sapun pentru indepartarea eventualilor microbi. Tot in acest scop se recomanda ca urina sa se recolteze numai dupa ce prima parte a urinei, care a spalat canalul urinar, a fost aruncata la closet.

Recoltarea urinei din 24 de oreIn cazul in care este necesara recoltarea urinei din 24 ore se va proceda astfel: se goleste vezica urinara, dimineata la ora 6. Incepand de la aceasta ora, se recolteaza toata urina pana a doua zi la ora 6. Pentru a nu se pierde din cantitatea de urina se recomanda sa se urineze separat, inainte de scaun. Se masoara apoi volumul urinei din 24 de ore si se noteaza. Apoi se amesteca urina (in cazul in care a fost recoltata in mai multe sticle) se agita si pentru laborator se opreste numai o cantitate de 100-200 ml, iar restul se arunca.

De retinut!

- cand persoana care colecteaza urina lucreaza, este elev sau student, urina din 24 de ore se poate recolta intr-o zi de repaus
- copiii mici care nu pot urina direct in sticla, vor urina numai in olita de noapte sau intr-un borcan care a fost sterilizat mai intai prin fierbere; apoi urina va fi pusa intr-o sticla sterila care va fi adusa la laborator
- pe timpul recoltarii urina se va tine la rece iar vara se va pastra la frigider, pentru a nu se altera; cand cantitatea de urina este mai mare de un litru, se va recolta in mai multe sticle sau intr-un borcan mai mare
- femeile vor specifica daca urina a fost recoltata in perioada ciclului menstrual sau daca au utilizat ovule cu medicamente cu 24 de ore inainte de analiza
- se va comunica laboratorului daca bolnavul este sub tratament si ce medicamente a folosit
- inainte de analize cu circa 24 ore nu se vor consuma cantitati mari de lapte sau derivate din lapte care tulbura urina si produc o crestere a calciului din urina; de asemenea, persoanele care urmeaza un regim fara sare trebuie sa comunice laboratorului pentru a se cunoaste de ce cantitatea de sare din urina este scazuta
- nu se va transporta urina la laborator in borcan fara capac sau cu capac neinchis ermetic, deoarece exista riscul scurgerii de urina si contaminarii altor persoane cu microbi sau virusuri prezente in urina.
- in situatia in care unele persoane nu pot urina, la indicatia medicului, urina se poate recolta cu ajutorul unei sonde de cauciuc numai de catre personalul medical. Cuprins articolRecoltarea urinei

Recoltarea sangelui

Recoltarea materiilor fecale

Recoltarea secretiilor

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. Recoltarea sangeluiSusSangele se recolteaza, de obicei, in spital sau policlinica dar poate fi recoltat si la domiciliu de catre un cadru medical daca situatia o cere. S-a demonstrat ca unele analize sunt influentate de alimentatie, altele nu. Deoarece nu se cunoaste ce fel de analize sunt indicate de catre medic, se recomanda ca recoltarea sangelui sa se faca pe nemancate. Seara se va manca mai devreme si putin, fara grasimi, caci o alimentatie bogata in grasimi produce o tulbureala a serului, fenomen care poate falsifica rezultatele analizelor. Persoanele care obisnuiesc sa manance dimineata este bine sa-si ia cu ele un pachetel cu alimente pentru a manca imediat dupa recoltarea sangelui. Nu se recomanda efectuarea analizei de sange la persoanele care vin de la distante mari cu trenul sau masina, obosite, nedormite, nervoase; in aceste situatii rezultatele analizelor pot prezenta abateri de la normal.

De retinut!

Cand sangele este recoltat la distante mari de laborator (dispensare comunale, santiere etc.) va fi expediat in aceeasi zi la laborator sau se va pastra la frigider pana la expediere. Transportul sangelui se va face in flacoane sau eprubete astupate bine cu dopuri de pluta sau de cauciuc, nu cu dopuri de vata, care pot absorbi tot sangele. Flaconul cu sange nu va fi agitat, deoarece se pot distruge globulele rosii.

Recoltarea materiilor fecaleSusAnaliza materiilor fecale este indicata pentru descoperirea bolilor digestive de natura:
- microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara, etc.): coprocultura
- parazitara (oua de paraziti intestinali): examen coproparazitologic
- precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezentei sangelui in scaun etc.: examen coprologic.

Tehnica

Vor fi recoltate materii fecale proaspete, emise dimineata. Daca nu este posibil (mai ales la copii), produsul se va recolta si seara si va fi pastrat la rece pentru a nu fermenta. (Nu se vor pastra materiile fecale in frigider caci exista riscul infectarii alimentelor). Din scaunul proaspat, eliminat la closet pe o hartie sau pe un carton curat, cu o lopatica de lemn sau de material plastic, se recolteaza cateva grame (cat un degetar) de materii fecale si se depun in recipientul pregatit dinainte.

La copii mici, materiile fecale se vor recolta din oala de noapte care in prealabil a fost bine spalata.
In caz de constipatie, materiile fecale se vor recolta dupa luarea unui purgativ usor (laxativ). Se va avea grija ca materialele fecale sa nu se amestece cu apa sau urina. Dupa ce pe recipient se va nota numele bolnavului si varsta, se va ambala in hartie si va fi transportat cat mai repede la laborator. Este indicat ca fiecare persoana, mai ales in caz de boala, sa observe si aspectul scaunului: daca este colorat si ce culoare are, sau daca este necolorat, albicios, daca are urme de sange etc.

La recoltarea materiilor fecale pentru cercetarea sangelui (hemoragii oculte) sau pentru cercetarea digestiei alimentelor bolnavul va urma un regim alimentar special, recomandat de medic si nu se va lua nici un medicament cu 24 de ore inainte de analiza.

Recoltarea pentru examen coproparazitologic

Recoltarea materiilor fecale pentru analiza oualor de paraziti se face in recipiente speciale, primite de la laborator. In lipsa acestora, se pot recolta in recipiente sau vase din material plastic, sticla sau material, bine spalate si bine inchise cu capace sau dopuri. Sunt bune cutiile din material plastic sau sticlele ramase de la medicamente. Nu se vor recolta materii fecale in cutii de carton, cutii de chibrituri etc. intrucat exista riscul infectarii persoanelor care transporta si prelucreaza aceste materiale. In cazul in care in scaun se observa viermisori sau fragmente suspecte de viermi intestinali acestia vor fi recoltati cu o pensa si introdusi intr-un vas de sticla sau de material plastic prevazut cu capac care se inchide ermetic. Pentru ca acesti paraziti sa nu se usuce si sa se altereze, se va turna peste ei spirt sanitar, apa de colonie sau apa sarata si dupa aceea vor fi transportati la laborator. Nu se vor transporta parazitii in hartie, in vata, deoarece exista pericolul de infestare a persoanelor care executa analizele.

Recoltarea pentru coprocultura

Cand bolnavului i se recomanda coprocultura (cercetarea microbilor din scaun) el va solicita un recipient special, sterilizat, de la laborator. Recoltarea materiilor fecale se va face ca si pentru ouale de paraziti. Nu se va utiliza insa nici un medicament (antibiotice, sulfamide, Mexaform etc.) inainte de analiza care ar putea distruge microbii din scaun.

IndicatiiAnaliza materiilor fecale este obligatorie pentru urmatoarele categorii de persoane: cele care lucreaza in sectorul alimentatiei publice, copii care merg la gradinite, crese, bolnavii care au suferit de boli infectioase digestive (febra tifoida, dizenterie, holera etc.), calatorii care au sosit din tarile in care exista boli infectioase digestive. Recoltarea secretiilorSusRecoltarea secretiilor (oculare, nazale, bucale, vaginale, ale canalului urinar, etc.) se face, de obicei, in laborator. In acest scop, bolnavul trebuie sa stie urmatoarele:
- nu se va incepe nici un tratament intern sau extern cu antibiotice inainte de recoltarea secretiilor
- de asemenea, in ziua recoltarii nu se vor face spalaturi, gargara sau irigatii cu substante dezinfectante care ar putea distruge temporar microbii din secretiile respective
- secretia uretrala (a canalului urinar) se recolteaza in laborator inainte de urinarea de dimineata, deoarece urina poate spala canalul de eventualii microbi cauzatori de boli;la femei, secretia uretrala si vaginala se recolteaza la cabinetul de ginecologie; in plus, persoanele respective trebuie sa fie in masura sa informeze medicul, de cand prezinta secretia, daca aceasta este in legatura cu raporturile sexuale si daca au facut tratament cuantibiotice
- recoltarea secretiei gastrice si duodenale se face numai in spital sau in laborator cu ajutorul unui tub special de cauciuc introdus in stomac si numai dimineata. Pentru aceasta, inainte de recoltare nu se mananca, nu se bea si nu se fumeaza; persoanele care poarta proteza dentara mobila trebuie sa si-o scoata caci in timpul manevrei de introducere a tubului in stomac, proteza se poate deplasa si patrunde in fundul gatului, cu pericol de asfixiere
- atat in spital cat si la domiciliu, sputa se recolteaza de catre bolnav intr-un borcan cu gura larga, steril care se procura de la laborator; nu se va recolta saliva (scuipat) ci secretia care se elimina in timpul tusei.

Mic dictionar de analize medicale, constante biologice (enzime, hormoni, substante organice, etc.)

Acid vanil mandelicSusMic dictionar de analize medicale, constante biologice (enzime, hormoni, substante organice, etc.)Acid Vanil Mandelic (AVM sau VMA)urinar - valori normale: 1.7-7.4 mg/24h. In neuroblastom sau ganglioneuroni prezinta valori mai mari de 10mg/24h. Intre 26-66 exista certitudine de feocromocitom.Cuprins articolAcid vanil mandelic

Aglutinine, aglutinogene

Alanin-amino-transferaza

Aloimunizare (Izoimunizare)

Amilaza

Antistreptolizina "O" (ASLO)

Antistreptokinaza

Anatoxina

ARC (AIDS related complex)

Arneth formula

Bilirubina

Celule lupice

Complement seric

Colesterol HDL, VLDL, LDL

Corticotropina

Creatinfosfokinaza (CPK)

Creatinina, creatina

Electroforeza

Fibrinogen

Fungi

Gama-glutamil transferaza

Globuline

Glutamat-piruvat-transaminaza

Gonadotrofina

Lactic dehidrogenaza (LDH)

Lipoproteine

Lipide totale

Magneziu

Sideremie (fier seric)

Trigliceride

Uric acid si uree

Vasopresina (ADH)

PIndeparteaza oboseala, durerea, astenia! Echilibrare organocelulara. Aglutinine, aglutinogeneSusAglutininele - anticorpi prezenti in unele seruri, capabili sa aglutineze microorganismele sau globulele rosii ce contin aglutinogenul (un antigen) corespunzator.
Grupele sanguine - reprezinta o categorie in care se situeaza fiecare persoana dupa varietatea aglutininelor din sange sau, care ii sunt proprii , fiecare categorie apartinand unui sistem bine definit. Sistemul clasic al grupelor sanguine eritrocitare (dependent de aglutininele situate pe globulele rosii) este sistemul ABO, ce cuprinde 4 grupe:
- A (prezenta de aglutinogen A)
- B (prezenta de aglutinogen B)
- AB (ambele aglutinogene)
- O (absenta aglutinogenelor).

Alanin-amino-transferazaSusAlanin-amino-transferaza (glutam-oxalacetica) TGO, AST - transferare in forma activa, abundenta in miocard, dar si in alte organe. Se foloseste in diagnosticul infarctului de miocard (cand creste). Valori normale: 14-50 UI/L.Aloimunizare (Izoimunizare)Aloimunizare (Izoimunizare) - Imunizarea unui subiect printr-un antigen provenit de la alt subiect apartinand aceleiasi specii.AmilazaSusAmilaza - enzima ce activeaza hidroliza amidonului in maltoza si dextrine. Se gaseste o amilaza in saliva (ptialina) si una in sucul pancreatic.
Valorile sunt crescute in pancreatitele acute (analog lipazei pancreatice), oreion (forme neparotidiene), colecistite, calculi biliari, obstructie intestinala. Antistreptolizina "O" (ASLO)Antistreptolizina "O" (ASLO) - anticorpi care neutralizeaza streptolizina (toxina streptococica), care apare in sange dupa afectiuni streptococice (infectii), in special in reumatism articular acut (RAA).AntistreptokinazaSusAntistreptokinaza - anticorpi antistreptococici prezenti in ser in urma infectiei cu streptococ - hemolitic sau dupa vaccinarea cu STK.AntiserAntiser - ser ce contine anticorpi obtinuti prin inocularea unui antigen. AnatoxinaSusAnatoxina - preparat obtinut dintr-o toxina bacteriana (difterica, tetanica, botulinica) prin actiunea formolului si caldurii si care si-a pierdut puterea toxica, pastrand-o pe cea imunizanta. Aceasta joaca rol de vaccin impotriva maladiilor grave.ARC (AIDS related complex)ARC (AIDS - related complex) - paraSIDA - ansamblul manifestarilor clinice moderate, intermediare ale infectiei cu HIV, care nu sunt atat de grave ca cele din SIDA. Arneth formulaSusFormula Arneth - repartizarea leucocitelor dupa numarul de lobuli nucleari.
Deviere la dreapta se intalneste cand numarul de PMN este mai mare decat mononuclearele (MN).
Deviere la stanga se intalneste cand numarul de PMN este mai mic decat mononuclearele.BilirubinaSusBilirubina - pigment prezent in bila, ser si fecale, format in sistemul reticuloendotelial, ce provine din degradarea Hb prin pierderea Fe. In icter, concentratia creste si apare in urina.Bilirubina directa (conjugata), BD- forma a bilirubinei ce se poate doza direct. Conjugarea are loc in ficat, bilirubina directa trecand in bila. In serul normal concentratia este mai mica de 0.2%. O crestere a bilirubinei directe este expresia unei retentii biliare extrahepatice (coledoc) sau intrahepatice (hepatita). La valori mai mari de 150 mg/l se produce icterul legat de atingere hepatica (icter cataral, ciroza) sau obstructia cailor biliare. Bilirubina indirecta (libera), BI- forma a bilirubinei ce nu tranziteaza celulele hepatice, deci inainte de a ajunge in bila. Concentratia de 3-6 mg/l este crescuta in icterele hemolitice si in icterul fiziologic al nou-nascutului. La valori mai mari de 15 mg/l intalnim icter prin hemoliza. Celule lupiceSusCelule Lupice - celule de lupus eritematos diseminat (Hargraves) care sunt leucocite din seria granulocitara neutrofila care au fagocitat alte celule. Le gasim in LED (lupus eritematos diseminat) in 80-90% din cazuri, forme de PCE, AR (artrita reumatoida)(5-10% din cazuri). Se mai pot gasi in diferite afectiuni infectioase sau hematologice, in mod exceptional in unele hepatite, sclerodermie. Complement sericSusComplement seric - prezinta valori scazute in LED (lupus eritematos diseminat), artrita reumatoida, glomerulonefrita poststreptococica si valori crescute in boli infectioase si inflamatorii la debut, boli neoplazice, hiperlipoproteinemii primare. Colesterol HDL, VLDL, LDLSusColesterol - substanta organica ce intra in compozitia LP din sange sub forma libera sau ca esteri. Biosinteza sa are loc in toate celulele vii (in ficat si corticosuprarenale). Este transportat in sange sub forma de trigliceride si de LP. Prin oxidare se transforma in acizi biliari. Transporta acizi grasi nesaturati si participa la sinteza hormonilor steroizi. Depozitele de colesterol stau la originea ateromatozei, existand pericolul de accidente vasculare. ColesterolHDL - lipoproteine de densitate mare care controleaza depozitarea colesterolului in peretii vasculari. Concentratia sa este scazuta in situatii asociate cu boala ateromatoasa, imbatranirea, tabagismul, contraceptivele, diabetul. Este important in determinarea "riscului vascular", cu cat este mai mic si deci nu poate asigura protectie, cu atat riscul este mai mare (mai mare de 5 implica risc crescut la barbati si mai mare de 4.5 presupune risc crescut la femei).
Valorile normale sunt cele de 0.35-0.80 gr/l sau 32-96 mg/dl.Colesterol LDL - lipoproteine de densitate mica, ce contin 50% colesterol. Concentratia este crescuta in caz de hipercolesterolemie familiara. Este important in determinarea "riscului de ateromatoza si de accidente vasculare".
Valorile normale sunt cele de 3.9-4.9 mmol/l sau 0-130 mg/dl. Colesterol VLDL - lipoproteine cu densitate foarte mica.CorticotropinaSusCorticotropina - hormon secretat de hipofiza ce favorizeaza secretia hormonilor corticosuprarenali, cu exceptia aldosteronului. Abreviere: ACTH.Creatinfosfokinaza (CPK)Creatinfosfokinaza - CPK - enzima musculara care activeaza transformarea creatininei in creatinfosfat (forma de rezerva energetica). Este crescuta in infarct miocardic si in unele miopatii.Izoenzima MB a creatinfosfokinazei (CPK-MB) - fractiune izoenzimatica de creatinfosfokinaza, a carei concentratie in sange (exprimata prin procente de izoenzima MB fata de CPK), cand este mai mare de 4% permite diagnosticul de infarct miocardic. Concentratia ei este mai mare la 18 ore dupa necroza.

Creatinina, creatinaSusCreatina - substanta azotata prezenta in forma libera sau combinata cu fosforul in muschi, creier, sange cu rol in procesele metabolice ale contractiei musculare. Produsul sau de deshidratare interna este creatinina (0.5-1.3 mg/dl). Titrul sau ramane constant atata timp cat factorul renal de eliminare este normal. Creste nu numai in tulburari renale grave ci si in guta, afectiuni hepatice caracterizate prin distrugerea proteinelor, miopatii. Scade ininsuficienta renala cronica.
Cantitatea de creatina transformata in creatinina este intr-un raport direct cu masa de tesut muscular din organism; totodata valoarea creatininei variaza numai in functie de eliminarea sa renala, de unde importanta ei in aprecierea unei tulburari a filtrarii glomerulare.ElectroforezaSusElectroforeza - metoda de laborator ce permite separarea in camp electric a diferitelor componente ale unei solutii. Exemple:
- separarea fractiunilor proteice ale serului, care se deplaseaza cu viteze diferite: albumina 50-60%, alfa-1 globulina 3-4%, alfa-2 globulina 9-11%, beta globulina 12-14%, gama globulina 15-18%
-separarea imunoglobulinelor cu proprietati imunitare: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE.
Valori patologice:
- nefroza lipoidica (scad albuminele, cresc alfa-2 globulinele)
- colagenoza (cresc gama galobulinele)
- ciroza (scad albuminele, cresc beta si gama globulinele)
- tuberculoza (creste alfa-2 globulinele).Imuno-electroforeza - metoda de analiza a componentelor antigenice dintr-un lichid biologic prin separarea lor electroforetica si prin punerea in evidenta cu ajutorul unor anticorpi specifici prin precipitare.FibrinogenSusFibrinogenul - interes practic in depistarea fibrinolizei si supravegherii corecte a RAA. Valori normale: 200-400 g/l.
Valori scazute in: fibrinemie congenitala (rar), insuficienta hepatica grava, fibrinoliza, interventii chirurgicale, leucemii, neoplasm de prostata si pancreas.
Valori crescute in: infectii bacteriene (RAA), pneumonii diverse. FungiSus
Materialul examinatElemente fungice observateBoala provocata

Secretie vaginalaPseudomicelii numeroase, cu celule rotunde, inmuguriteVaginita cu candida

Exudate din cavitatea bucalaCelule rotunde, inmugurite si foarte abundente pseudomiceliiCandidoza mucoasei bucale

SputaCelule bronsice, inmugurite si foarte abundentepseudomiceliiCandidoza pulmonara

Grunji (din puroi)Negri: filamente groase, septate, inglobate intr-o substanta amorfa.


Alb-galbui: filamente subtiri, neseptate, ramificate cu coroana radiara de elemente in forma de maciuca (Actiomyces Israeli)Micetom cutanat fungic


Actinomicoza

Gama-glutamil transferazaSusGama-Glutamil Transferaza - GGT - enzima a carei dozare in sange permite aprecierea functiei hepatice si biliare. Concentratia ei este crescuta in hepatita, mai devreme decat a transaminazelor, iar scaderea ei are loc mai lent decat regresia hepatitei. Este crescuta si in staza biliara, in crize si in unele tumori hepatice.
Valori normale: 8-78 u/l. GlobulineSusGlobulinele, la fel ca si albuminele sunt proteine, globulinele avand greutate moleculara mai mare decat a albuminelor. Globulinele sunt alfa globuline (crescute in boli inflamatorii si neoplazice), beta globuline si gama globuline (suport pentru anticorpi).Glutamat-piruvat-transaminazaSusGlutamat Piruvat Transaminaza (transaminaza glutamo-piruvica) TGP, ALT- transferare abundenta in ficat, de unde in cursul hepatic trece in sange la valori mult crescute peste normal: 21-72 UI/L.GonadotrofinaSusGonadotrofina - hormon ce actioneaza asupra dezvoltarii si functionarii glandelor sexuale. Sunt gonadotrofine hipofizare (A,B) si gonadotrofina corionica (placentara).
Gonadot