Ana Blandiana, pe numele ei real Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică

în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe

dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.

Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un

institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe

tema fenomenului totalitar.

Originea și studiile

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului

de Nord în 1944familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea.

După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a

trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.[1]

Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei,

respectiv Blandiana, Alba.

Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.[1]

După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

Opera

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și

studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de

poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria,

Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă

eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe,

lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Premii literare

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al

Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997;

Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.

Fereşte-te cu prudenţă de linguşitorii care laudă şi găseşte în tine ceea ce nu este de lăudat şi atunci vei şti cu siguranţă cine eşti şi unde ai ajuns…„ este o frază dintr-un interviu, care mi l-a acordat câteva decenii în urmă Natalia Gheorghiu, pe atunci şefa Catedrei de Chirurgie Infantilă a Institutului de Medicină din Chişinău. 

Era deja la începutul anilor ‘70 ai secolului trecut membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din U.R.S.S., profesor universitar din 1960, iar în 1984 avea şi titlul de doctor habilitat. A fost o femeie care le-a reuşit pe toate. A fost femeia care a trezit în cei care i-au fost alături sentimente contradictorii – era iubită şi respectată de pacienţii şi colegii de breaslă, dar i-au purtat pică oamenii care s-au dovedit, prin felul lor de a fi, neglijenţi în serviciu, leneşi şi indiferenţi.

S-a născut Natalia Gheorgiu în satul Manzîri, jud. Tighina. La 1940 a absolvit Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, mai târziu a urmat facultatea şi la Institutul de Medicină din Chişinău. Într-o viaţă de om a reuşit atâtea, încât cei care au urmat-o în domeniu nu încetează să se mire. În 1957, din iniţiativa ei, la Spitalul Republican pentru Copii a fost deschisă prima secţie de chirurgie pediatrică. În acelaşi an a început să ţină un curs de chirurgie pediatrică şi în cadrul Catedrei de Chirurgie. Ceva mai târziu a fost fondat şi Centrul de Chirurgie Pediatrică din Republica Moldova, care îi poartă astăzi numele. A publicat peste 250 de articole ştiinţifice şi câteva monografii foarte apreciate de specialiştii din domeniu. 

A fost membră a Asociaţiei Internaţionale de Chirurgie, Preşedinte al Societăţii Chirurgicale din Moldova, a societăţii analoage din Tadjikistan, a participat la numeroase  simpozioane de profil în lumea întreagă. A brevetat mai multe inovaţii, care o caracterizau drept cercetător ştiinţific: metoda de demoplastie, radiometrul diferenţial pentru diagnostic în medicină,  perefratorul special şi altele.Activitatea prodigioasă a Nataliei Gheorghiu fost apreciată, pe măsură: Medic Emerit din R.S.S.M., Om Emerit în Ştiinţă din R.S.S.M, Ordinele Drapelul Roşu de Muncă, Prietenia Popoarelor, Ordinul Republicii, medalia Comitetului Internaţional pentru Apărarea Păcii şi alte distincţii importante.

La Chişinău o stradă îi poartă numele, un timbru i-a înveşnicit chipul, basorelieful de pe blocul unde a locuit, va aminti întotdeauna trecătorilor că pe timpuri le-a fost vecină. Şi Centrul de Chirurgie Pediatrică pe care l-a fondat

poartă numele ei. Un bust de la intrarea în această instituţie medicală va aminti tuturor că aici a lucrat decenii la rând femeia care a reuşit  într-o lume dominată de bărbaţi, să-şi facă un nume…

Natalia Gheorghiu a fost o legendă pentru Chişinăul de odinioară. Odată mă aflam la o intersecţie pe strada Puşkin când zăresc o maşină care încerca să treacă în viteză, neregulamentar, strada. Colaboratorul poliţiei rutiere tot atunci şi-a făcut loc printre maşini, eliberând traseul pentru cel care vădit încălca regulile de circulaţie. Mă aşteptam să-l pedepsească pe şofer, dar el a salutat milităreşte femeia care se afla la volan. „E superiorul dumitale?  l-am întrebat eu curioasă.  Nu, e profesorul Natalia Gheorghiu. Se grăbeşte la o operaţie…” 

Mai ştiam noi, ziariştii, că femeia aceasta, care a făcut atâtea pentru alţii, s-a privat pe sine de multe lucruri care aduc confort şi bunăstare. A trăit modest, cu lucruri puţine,  avea necesarul şi-i era destul. O singură prietenă i-a mângâiat viaţa – interpreta Tamara Ciobanu. Familia dnei Gheorghiu era compusă din două persoane: ea şi feciorul Vasile. I-a fost pacient acest copilaş şi l-a înfiat de pe când avea trei anişori. Îşi mai amintesc şi astăzi cei de la Centrul de Chirurgie Pediatrică cum o aştepta acest pacient al ei cu grave probleme de sănătate. Şedea în fiecare dimineaţă în pragul spitalului şi zărind-o striga: ”Mama vine”, apoi ziulica întreagă umbla în urma ei prin secţie ca un pui golaş… Avea să spună mai târziu Natalia Gheorghiu că aşa întâlneşte Dumnezeu sufletele care trebuie să fie împreună. Feciorul adoptiv Vasile a bucurat-o cu trei nepoţi. Una din fete locuieşte chiar în apartamentul bunicii şi are un copil. Deci a reuşit până în anul morţii – 4 februarie 2002 – să ajungă şi străbunică Natalia Gheorghiu. Omul de valoare, să ştiţi, nu lucrează pentru ochii lumii sau ca să fie lăudat, ci dintr-un îndemn al sufletului. Asemeni Nataliei Gheorghiu…