lucrare disertatie istorie
Post on 08-Aug-2015
40 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
1. Argument: definirea termenilor şi a problematicii, excurs istoriografic, cadrul metodologic
Tema lucrării a plecat de la o mai veche curiozitate cu privire la istoria catolicismului, atât din
motive personale (apartenenţa la ritul catolic), cât şi ca o continuare a studiilor din perioada facultăţii
(1994-1998).
După ce, cu ocazia tezei de licenţă, am fost preocupat de pastoraţia din Occident între
secolele X-XIII, am considerat că este potrivit să mă preocup şi de o temă, Contrareformă şi
misionariatul catolic în Moldova, de la Conciliul de la Trento (1546-1563) până la sfârşitul secolului al
XVII-lea, aflată la interferenţa a trei: local, naţional şi internaţional. Local - pentru că se interesează
inclusiv de modul în care activitatea misionară catolică de după conciliul tridentin a putut să
influenţeze viaţa comunităţilor catolice din Moldova; naţional - pentru că, după cum se va vedea,
activitatea misionară catolică a avut interferenţe multiple atât cu factorii de conducere centrali laici şi
ecleziastici din Moldova, cât şi cu evenimente, procese, oameni şi lucruri din întreg arealul românesc;
internaţional - pentru că acţiunile Contrareformei le putem înţelege doar prin raportare la interesele
generale ale Curiei Romane din secolele XVI-XVII, mai ales în condiţiile dilatării spaţiale, datorate
navigatorilor iberici şi a luării în stăpânire a unor spaţii şi teritorii uriaşe. Nu în ultimul rând, se cuvine
o remarcă specială faţă de Reformă, pregătită de decenii de frământări şi declanşată în 1517 de către
Martin Luther în Germania şi apoi de ceilalţi reformatori, care a rupt din trupul Creştinătăţii catolice
teritorii bogate şi importante şi care au avut interese puternice în zona sud-estică a continentului,
influenţând atât politica papalităţii cât şi a Ortodoxiei, pe care a obligat-o să ia atitudine faţă de
realităţile unei lumi în schimbare, aflată în tranziţie de la medieval la modern.
Mi-am propus să vorbesc despre acţiunea Contrareformei în spaţiul românesc, pentru că am constatat puţinătatea studiilor româneşti cu privire la acest subiect, în comparaţie cu imensa cantitate de lucrări de certă valoare disponibilă chiar şi pe Internet, dacă e să menţionez această sursă atât de lăudată şi blamată în acelaşi timp. Am observat, de asemenea, o anumită indistincţie conceptuală, o prea puţină referire la literatura de specialitate, deja clasică, ca şi de a semnala accentele noi, contemporane. Consider că fără o atentă, selectivă şi judicioasă încadrare în contextul internaţional al epocii anumite aspecte ale Contrareformei şi misionariatului catolic în Moldova nu se pot înţelege pe deplin, de aceea voi dedica un scurt capitol acestei problematici. De asemenea, am decis să aloc câteva pagini şi hotărârilor Conciliului de la Trento (1546-1563) care au influenţat acţiunea de reformare a structurilor ecleziastice, a practicilor şi a modului de a
top related