lucrare disertatie
Post on 26-Jul-2015
141 Views
Preview:
TRANSCRIPT
UNIVERSIATEA “SPIRU HARET”FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CRAIOVA
FUNDAMENTELE INTEGRARII ECONOMICE EUROPENE
LUCRARE DE DISERTATIE
ADERAREA ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Coordonator ştiinţific:Prof.univ.dr. ...........
Masterand: …………..
-2009-
LISTĂ DE ABREVIERI
BNR - Banca Naţională a RomânieiCAP - Politica agricolă comunăCE - Comunitatea EuropeanăCECO- Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi OţeluluiCEDO - Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiCEE - Comunitatea Economică EuropeanăCNVM - Consiliul Naţional al Valorilor MobiliareCSM - Consiliul Suprem al MagistraturiiEURATOM - Comunitatea Europeană a Energiei AtomiceGATT - Acordul General pentru Tarife Vamale şi ComerţIMM - Întreprinderi Mici şi MijlociiINM - Institutul Naţional al MagistraturiiISPA - Instrumentul pentru Politici Structurale de PreaderareOMC - Organizaţia Mondială a ComerţuluiONG - Organizaţie NonguvernamentalăORDA - Oficiul Român pentru Drepturile OmuluiOSIM - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi MărciPHARE - Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii CivilePNAR - Programul Naţional pentru Aderarea RomânieiSAPARD - Programul de Ajustare Structurală pentru Agricultură şi Dezvoltare RuralăUE - Uniunea Europeană
2
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
Scurt istoric al Uniunii Europene
Delimitări conceptuale
Premise privind extinderea Uniunii Europene
CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE
ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Negocierile de aderare
Cartea Albă a aderării
CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE
ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Preliminariile aderării
Strategia de preaderare
Programul Naţional de Aderare a României si Bulgariei la Uniunea
Europeană şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către
Comisia Europeană
Stadiul negocierilor
Aspecte privind armonizarea legislaţiei celor doua tari cu acquis-ul
comunitar
CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE
3
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
SECŢIUNEA I. SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE
Comunităţile europene sunt organizaţii care, pornind de la
necesităţile integrării economice, au pregătit condiţiile pentru integrarea
politică. Procesul evolutiv a dus la adâncirea structurilor democratice şi
consolidarea puterilor acestora.
Crearea Comunităţilor Europene are ca temei planul lui Robert
Schuman care, la 9 mai 1950, a lansat în Germania (şi în celelalte ţări ale
Europei care au acceptat) ideea de creare a unei Comunităţi de interese
pacifiste. Prin aceasta, a întins o mână foştilor inamici şi a eradicat dorinţa
de război şi ororile trecutului. În plus a iniţiat un proces complet nou în
relaţiile internaţionale, propunând vechilor naţiuni să se revitalizeze in
acelaşi cadru, exercitându-şi împreună suveranitatea, aşa cum nici una
dintre ele nu ar fi fost capabilă să o exercite singură.1
De atunci, construcţia Europei a avansat în fiecare zi. Ea reprezintă
cea mai semnificativă sarcină a secolului al XX-lea şi o speranţă nouă în
zorii noului secol.
Astăzi, europenii îşi rezolvă diferendele prin mijloace paşnice,
aplicând domnia legii şi căutând concilierea. Spiritul de superioritate şi de
1 Pascal Fontaine, A new idea for Europe – “ The Schuman declaration 1950-2000”, second edition, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Luxemburg 2000, pag. 5.
4
“Uniunea în diversitate este moto-ul meu
fiindcă Europa se construieşte pe
democraţie, pace, respectarea culturilor
naţionale, securitate, apărarea comună şi
armonizarea sistemelor judiciare.”
Romano Prodi, 4 februarie 2000
discriminare a fost alungat din relaţiile dintre statele membre, acestea
încredinţând celor cinci instituţii comunitare (Consiliul, Parlamentul,
Comisia, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi) responsabilitatea pentru
medierea conflictelor, pentru definirea interesului general al europenilor şi
pentru promovarea politicilor comune.1
Standardul de viaţă al oamenilor s-a îmbunătăţit semnificativ, mult
mai mult decât ar fi fost posibil dacă fiecare economie nu ar fi beneficiat
de pe urma economiei programate şi a obţinerii de câştiguri din piaţa
comună şi intensificarea comerţului. Integrarea economică demonstrează
zilnic nevoia de realizare a uniunii politice şi ne apropie tot mai mult de
aceasta. La nivel internaţional, Uniunea Europeană îşi măreşte influenţa o
dată cu importanţa economică, standardul de viaţă al cetăţenilor şi locul
său în forumurile diplomatice, comerciale şi monetare.
Comunitatea Europeană îşi obţine forţa din valorile comune ale
democraţiei şi drepturilor omului, care reunesc oamenii, menţinând, în
acelaşi timp, diversitatea culturilor, limbilor naţionale, precum şi a
tradiţiilor.
Uniunea Europeană se fundamentează pe cele trei tratate institutive
(Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, privind înfiinţarea CECA şi cele
două tratate de la Roma din 25 martie 1957, privind înfiinţarea CEE şi
EURATOM), tratate care au fost permanent modificate, completate şi
adaptate noilor realităţi.2 În acest sens, Tratatul de la Maastricht3 a creat
cetăţenia europeană, introducând un set de drepturi şi obligaţii pentru
cetăţenii statelor membre. Acest tratat le-a amendat pe cele originare din
anii ’50, alăturând într-un singur text prevederile
1 Pascal Fontaine, op. cit., pag. 5.2 Uniunea Europeană s-a născut din Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Trăsătura care este complet nouă în UE şi o distinge de tipul obisnuit de asociaţii internaţionale de state este aceea că statele membre au cedat o parte din suveranitatea lor Comunităţii Europene şi i-au conferit puterea de a acţiona independent. În exercitarea acestor drepturi, CE poate să insituie acte de suveranitate care au aceeasi forţă juridică precum legile în interiorul unui stat. 3 Tratatul asupra Uniunii Europene a fost semnat de către cei 12 membri de atunci ai Comunităţilor Europene la data de 7 februarie 1992.
5
tratatelor existente, introducând două noi secţiuni majore care acoperă
coordonarea politicii externe şi cooperarea în domeniile justiţiei şi
afacerilor interne.
Sugestiv, activitatea Uniunii Europene este de obicei ilustrată prin
“cei trei piloni”. Astfel, primul se referă la cooperarea economică a statelor
membre, bazându-se pe cele “patru libertăţi” (libera circulaţie a bunurilor,
persoanelor, capitalului şi a serviciilor) şi integrând activităţi din
agricultură, mediu, concurenţă, comerţ, fiscalitate şi uniune monetară. În
aceste domenii, instituţiile comunitare au putere legislativă, pentru că
statele membre le-au delegat anumite competenţe, ce reprezintă în multe
cazuri însemne ale suveranităţii naţionale. În domeniile circumscrise
primului pilon, instituţiile Uniunii Europene operează independent de
statele membre, iar cooperarea se face la nivel supra-naţional, fapt ce
demonstrează că Uniunea Europeană este diferită de celelalte organisme
internaţionale.
În virtutea celui de-al doilea pilon, Uniunea Europeană, putere
economică de anvergură globală, începe să se afirme în marea diplomaţie
internaţională, ceea ce o determină să abordeze o “voce unică”, având la
bază cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate.
Cel de-al treilea pilon constă în cooperarea instituţiilor naţionale din
sfera justiţiei şi a afacerilor interne. Consiliul European, în acest sens,
poate lua, deocamdată, numai decizii cadru cu privire la armonizarea
legislativă. Datorită intensificării procesului de circulaţie liberă a
persoanelor pe teritoriul Uniunii şi a afirmării din ce în ce mai pregnante a
idealului “cetăţeniei europene”, cooperarea în acest domeniu va deveni,
însă, deosebit de importantă.
Tratatul de la Amsterdam a reţinut pe ansamblu aceeaşi arhitectură.
Acest izvor de drept se concentrează pe trei mari dimensiuni:
• Obligaţia UE de a monitoriza respectarea drepturilor
fundamentale, în particular a celor înscrise în Convenţia Europeană
6
pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,
adoptată de Consiliul Europei în 1950. Orice stat membru vinovat de
serioase şi sistematice abateri va fi pasibil de penalizări, mergând
până la suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului. În acelaşi
timp, respectarea drepturilor fundamentale înscrise în mai sus-
menţionata Convenţie este o precondiţie pentru ca ţările asociate să
adere la UE;
Dreptul UE de a acţiona împotriva oricărei forme de
discriminare bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau
credinţă, disabilităţi, vârstă sau orientare sexuală;
Obligaţia UE de a promova oportunităţi egale pentru bărbaţi şi
femei în toate politicile sale, în virtutea normelor existente în tratate,
în sfera socială şi a forţei de muncă. În acest ultim domeniu, noul
tratat deschide drumul către “discriminarea pozitivă” dacă unul
dintre sexe este clar dezavantajat.1
Rezultatul este o structură deschisă care va permite şi încuraja
extinderea ulterioară şi protejarea drepturilor cetăţenilor, reprezentând un
răspuns primar la dorinţa exprimată de unele state membre ca Uniunea
Europeană să aibă propriul sistem de drepturi fundamentale care să
completeze regulile deja stabilite de Curtea Europeană de Justiţie.
Tratatul de Amsterdam2 depăşeşte abordarea abstractă a drepturilor
omului prin creionarea unor răspunsuri practice în situaţia în care aceste
prerogative sunt ameninţate şi este necesară o acţiune corectivă. Pe de
altă parte, acest document confirmă şi clarifică principiul subsidiarităţii,
recunoaşte dreptul oamenilor de a avea acces la documentele instituţiilor
europene, garantează acţiuni concrete pentru combaterea fraudei
împotriva bugetului UE.
1 Biroul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Treaty of Amsterdam: What has changed in Europe, Luxemburg 1999, pag. 9-10.2 Semnat la 2 octombrie 1997, urmare a Conferinţei interguvernamentale de revuizuire a Tratatului de la Maastricht, începuta la 29 martie 1996 la Torino.
7
Tratatul de la Amsterdam stabileşte principiile călăuzitoare, întărind
politica externă şi de securitate a UE:
în primul rând, să apere valorile comune, interesele
fundamentale, independenţa, integritatea şi securitatea Uniunii;
în al doilea rând, să apere pacea şi să întărească securitatea
internaţională şi cooperarea, să consolideze democraţia, domnia
legii şi drepturile fundamentale.
În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de la Nisa Miniştrii
Afacerilor Externe ai statelor membre au semnat un Tratat la 26 februarie
2001, intrat în vigoare la 1 februarie 2003 şi având ca temă prioritară a
agendei sale reformarea cadrului instituţional european în vederea
pregătirii procesului de extindere a Uniunii Europene. Reanalizarea
proiectului construcţiei comunitare instituţionale s-a dovedit a fi o sarcină
destul de dificilă, dat fiind faptul că bilanţul acestui summit este
contrastant. Pe de o parte s-au înregistrat progrese referitoare la numirea
preşedintelui Comisiei Europene prin votul majorităţii calificate, întăririi
puterii acestuia, revigorării sistemului juridic şi ameliorării sistemului de
cooperare întărită, graţie suprimării dreptului de veto. Pe de altă parte,
însă, problemele rămase neclarificate la Amsterdam au fost numai pe
jumătate soluţionate la Nisa. Printre aceste “left overs” se numără
problemele din domeniile fiscal şi social şi, catalogată drept simbol al
“eşecului de la Nisa”, aşa-zisa “ruptură” dintre statele mari şi cele mici ale
UE, ca şi cea dintre Franţa şi Germania.
În pofida restanţelor la nivelul clarificării instituţionale, momentul
Nisa a înregistrat un progres considerabil, chiar dacă numai parţial, în
planul pregătirii lărgirii Uniunii, fiind receptat, atât în sânul instituţiilor
europene, cât şi în mediul academic, ca un “prag minim” atins, un
compromis care să permită continuarea, în mod eficient, a negocierilor
asupra extinderii.1
1 Hildegard Carola Puwak, România şi Proiectul European, “România şi viitorul Europei”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001, pag. 25-28.
8
Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE de la Copenhaga din
perioada 12-13 decembrie 2002 a consacrat cea mai robustă lărgire de
până acum prin acceptarea afilierii în 2004 la marea familie europeană a
10 state asociate (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria).
În ciuda atmosferei tensionate determinate de chestiuni rămase
controversate în urma negocierilor pregătitoare, comisarul european
pentru extindere, Gunther Verheugen, a reuşit să mobilizeze factorii de
decizie europeni în vederea ajungerii la un compromis, insistând ca
extinderea să se realizeze “acum ori niciodată”, estimând că în cazul unui
eşec există riscul “unor consecinţe teribile asupra opiniei publice”.1
SECŢIUNEA A II-A. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
În elaborarea dosarelor de fundamentare şi a documentelor de poziţie
se va porni în primul rând de la dispoziţiile acquis-ului comunitar din
fiecare domeniu. Acquis-ul comunitar cuprinde:
Tratatul instituind Comunitatea Europeană, republicat după
modificările şi completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;
Tratatul instituind Uniunea Europeană, republicat după modificările
şi completările aduse prin Tratatul de la Amsterdam;
Directivele, regulamentele şi deciziile, ca acte normative comunitare
cu valoare obligatorie si cele cu valoare de recomandare;
Acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană este parte
(inclusiv Acordul european instituind o asociere între România, pe de o
parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de
altă parte);
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene privind
interpretarea şi modul de aplicare a dispoziţiilor pertinente ale tratatelor
1 R. R Ştefan, “Copenhaga- Summit-ul celei mai mari extinderi europene a început”, România libera,nr. 3875, 13.12.2002, pag.1
9
constitutive, ale acordurilor internaţionale şi ale legislaţiilor secundare
(directive, regulamente, decizii etc.).
Derogarea este o excepţie cu caracter permanent de la aplicarea
normelor comunitare într-un domeniu precis determinat. Ea poate lua
sfârşit într-un singur caz, şi anume atunci când normele comunitare de la
care s-a solicitat exceptarea sunt abrogate sau modificate astfel încât ea
să devină lipsită de obiect.
Documentele de poziţie sunt documentele oficiale prin care
România îşi prezintă în cadrul Conferinţei Interguvernamentale pentru
aderare la Uniunea Europeană poziţia faţă de fiecare dintre cele 31 de
capitole de negociere în care este împărţit, pentru raţiuni metodologice,
acquis-ul comunitar.
Perioada de tranziţie este o excepţie cu caracter temporar de la
aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis determinat,
solicitată de un stat candidat, iniţial prin documentele sale de poziţie şi
ulterior înscrisă în tratatul său de aderare. Ea intră în vigoare la data la
care statul candidat devine membru al UE şi se încheie la sfârşitul duratei
sale, moment de la care normele comunitare cu privire la care a fost
solicitată perioada de tranziţie devin opozabile statului respectiv..
Piaţa internă, ca noţiune, a fost introdusă de Actul Unic European
(intrat în vigoare în 1987), fiind reglementată în art. 3 alin. C art. 7A din
Tratatul CE. Piaţa internă reprezintă un spaţiu caracterizat prin înlăturarea
între statele membre a obstacolelor privind libera circulaţie a mărfurilor, a
persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.
Documentelor de poziţie ale României li se răspunde de către
Consiliul Uniunii Europene prin poziţii comune, prin care poziţia României
poate fi acceptată sau prin care se poate cere României să îşi modifice
poziţia în anumite privinţe. În acest ultim caz, rămâne ca România să
adopte un nou document de poziţie privind acel capitol, modificat în
funcţie de solicitările primite şi de interesele şi de posibilităţile proprii.
10
Programul ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de
Preaderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanţare
nerambursabilă (împreună cu PHARE şi SAPARD) prin intermediul cărora
sunt sprijinite ţările candidate în pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea
Europeană. Acest program a demarat la 1 ianuarie 2000 şi finanţează
proiecte în domeniul infrastructurii de transport şi de mediu.
Programul PHARE (Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) a
fost primul program al UE de cooperare tehnică şi financiară cu ţările din
Europa Centrală şi de Est. A fost lansat în 1989, fiind un instrument de
preaderare.
Programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală) este menit să sprijine eforturile făcute de
ţările din centrul şi estul Europei în perioada de preaderare, prin care îşi
pregătesc participarea la Politica Agricolă Comună şi la Piaţa Unică. El
urmăreşte două obiective majore: de a contribui la aplicarea acquis-ului şi
de a rezolva probleme prioritare şi specifice în domeniul agriculturii şi
dezvoltării rurale.
Road-map (foaia de parcurs) reprezintă un set de documente care
punctează obiectivele şi măsurile prioritare concrete, pe termen scurt şi
mediu, pe care este important să se concentreze statele asociate în
procesul de adoptare şi implementare a acquis-ului comunitar. El este
elaborat în acord cu recomandările şi concluziile din Raportul de ţară
anual, prevederile Parteneriatului pentru Aderare şi angajamentele
asumate prin negocierile de aderare.
Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter
politic, economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate
ce ţin de competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele
care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de
Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din
decembrie 1995).
11
SECŢIUNEA A III-A. PREMISE PRIVIND EXTINDEREA UNIUNII
EUROPENE
Lărgirea UE va aduce beneficii de securitate sporită, stabilitate şi
prosperitate nu numai pentru UE, ci şi pentru comunitatea internaţională,
inclusiv pentru partenerii comerciali de bază ai UE. Acest proces va mări
dimensiunile pieţei unice, va stimula dezvoltarea şi va crea noi oportunităţi
de investiţii şi comerţ şi va plasa UE într-o poziţie mai bună de a contribui
la eforturile internaţionale de a stopa migraţia, poluarea mediului, traficul
ilegal şi crima organizată.1
Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis
că “ţările asociate din Europa Centrală şi de Est, care doresc, pot deveni
membre ale Uniunii Europene. Aderarea fiecărei ţări va avea loc de îndată
ce aceasta va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin
satisfacerea condiţiilor economice şi politice pe care le implică aderarea.
Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:
stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de
drept, drepturile omului, precum şi respectarea drepturilor şi
protecţia minorităţilor;
existenţa unei economii de piaţă funcţionale, cât şi capacitatea
de a face faţă concurenţei şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii;
capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv
acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare.
Capacitatea Uniunii de a asimila noi state membre constituie de
asemenea un criteriu esenţial, ce corespunde atât interesului Uniunii, cât
şi al ţărilor candidate”.
1 Potrivit art. 2 din Tratatul CE, “Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi 3A, să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul, un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat al folosirii forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziune economică şi socială, solidaritatea între statele membre”.
12
Opinia Comisiei Europene asupra gradului de pregătire a unei ţări
pentru aderare este actualizată în fiecare an printr-un Raport anual
În acelaşi spirit, Consiliul European reunit la Madrid în decembrie
1995 a subliniat necesitatea ca statele candidate să-şi adapteze
structurile administrative pentru a asigura atât transpunerea legislaţiei
comunitare în legislaţiile naţionale, cât şi aplicarea ei efectivă prin structuri
administrative şi juridice adecvate. Pentru aderarea la Uniunea
Europeană este necesară, mai întâi, încrederea reciprocă între statele
membre şi cele candidate.
În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din decembrie 1997
s-a susţinut că: “extinderea Uniunii Europene necesită, în prealabil, o
consolidare şi o îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor, în conformitate cu
dispoziţiile Tratatului de la Amsterdam referitoare la instituţii”, iar Consiliul
European de la Nisa reunit in decembrie 2000 a solicitat statelor
candidate să accelereze ritmul reformelor începute, absolut necesare
pentru pregătirea lor în vederea aderării.
Pentru ca extinderea să se deruleze firesc, Uniunea trebuie să
continue să dezvolte relaţii puternice cu vecinii săi imediaţi.
Angajamentele de parteneriat şi asociere dezvoltate cu aceştia caută să
creeze condiţii pentru stabilitate politică şi creştere economică, pentru ca
viitoarele graniţe ale UE să nu dea naştere unor linii despărţitoare în
Europa.
13
CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE
ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ
SECŢIUNEA I. NEGOCIERILE DE ADERARE
1.Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare
Consiliul European de la Helsinki din decembrie 19991 a hotărât că
singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea deschiderii negocierilor
este criteriul politic (existenţa unor instituţii democratice stabile,
respectarea drepturilor omului şi protejarea minorităţilor). Îndeplinirea
celorlalte criterii stabilite în cadrul Conferinţei de la Copenhaga (iunie
1993) se apreciază pe parcursul procesului de aderare.
Statul care doreşte aderarea la UE trebuie să depună la Preşedinţia
Consiliului Uniunii o cerere de aderare (o scrisoare în care îşi exprimă
dorinţa de a deveni membră a UE). Consiliul UE decide dacă statului ce a
depus cererea de aderare îi este sau nu conferit statutul de stat candidat
la UE. Acesta nu este un proces automat2. Din momentul în care un stat
este acceptat cu statut de candidat pentru aderare la UE, el va primi
ajutor din partea Uniunii pentru a se pregăti în vederea aderării şi va fi
permanent monitorizat pentru a se evalua stadiul îndeplinirii criteriilor de
aderare.
2. Deschiderea negocierilor de aderare
Principiul fundamental al aderării la UE este că cea mai mare parte
a acquis-ului nu este negociabil, de vreme ce el constituie esenţa însăşi a
construcţiei comunitare. Într-adevăr, majoritatea acquis-ului comunitar
trebuie preluat ca atare de către statul candidat, numai aspectele concrete
şi dificile putând fi supuse negocierii.
1 Istoricii construcţiei europene vor trebui, fără îndoială, să considere Consiliul European din 10-11 decembrie 1999 de la Helsinki ca fiind un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană. Aceasta este data la care şefii de stat şi de guvern au decis să mărească la 12 numărul ţărilor admise la negocierile pentru aderarea la Uniune. S-a stabilit că 1 ianuarie 2003 este data la care Uniunea Europeană, în proximitatea conferinţei interguvernamentale pentru revizuirea tratatelor, trebuie să fie pregatită să primească primul val de noi candidaţi.2 Turcia nu a fost acceptată ca stat candidat decât după mulţi ani de la depunerea cererii de aderare.
14
Instituţiile UE implicate în procesul de negociere sunt Consiliul
Uniunii (alcătuit din miniştrii de resort, reprezentând fiecare dintre statele
membre) şi Comisia Europeană (Direcţia Generală pentru Extindere).
Astfel, pe baza rapoartelor anuale de ţară întocmite de Comisia
Europeană, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de
aderare.
În vederea atingerii obiectivelor fundamentale ale procesului de
aderare care constau în adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului
comunitar, acesta a fost grupat în 31 de capitole:
1. Libera circulaţie a bunurilor;
2. Libera circulaţie a persoanelor;
3. Libera circulaţie a serviciilor;
4. Libera circulaţie a capitalului;
5. Dreptul societăţilor comerciale;
6. Politica in domeniul concurenţei;
7. Agricultură;
8. Pescuitul;
9. Politica în domeniul transporturilor;
10. Impozitarea;
11. Uniunea economică şi monetară;
12. Statistică;
13. Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă;
14. Energie;
15. Politica industrială;
16. Întreprinderi mici şi mijlocii;
17. Ştiinţă şi cercetare;
18. Educaţie, formare profesională şi tineret;
19. Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei;
20. Cultura şi politica în domeniul audiovizualului;
21. Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale;
15
22. Protecţia mediului înconjurător;
23. Protecţia şi sănătatea consumatorilor;
24. Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne;
25. Uniunea vamală;
26. Relaţiile economice internaţionale;
27. Politica externă şi de securitate comună;
28. Controlul financiar;
29. Prevederi financiare şi bugetare;
30. Participarea la instituţiile Uniunii Europene;
31. Altele.
O dată ce Consiliul a luat decizia de începere a negocierilor cu un
stat candidat mai trec câteva luni până în momentul în care cele două
părţi se aşează efectiv la masa negocierilor.
Din experienţa negocierilor anterioare, s-a observat că se începe cu
analiza capitolelor mai uşoare, pentru a permite realizarea unor progrese
absolut necesare creării unui climat de încredere între cele două părţi.
Capitolele mai dificile sunt lăsate pentru o etapă mai avansată a
negocierilor, când părţile au o viziune de ansamblu asupra poziţiilor de
negociat.
După ce un capitol a fost deschis pentru negociere, statul candidat
trebuie să-şi pregătească poziţia de negociere sub forma unui document
de poziţie, la rândul său Comisia adoptând documentul numit poziţia
comună.
Negocierile oficiale se desfăşoară în cadrul unei conferinţe de
negociere la care participă negociatorul ţării candidate şi Consiliul UE.
Cele două părţi îşi prezintă poziţiile de negociere pentru fiecare capitol în
parte. Dacă se pun de acord, capitolul respectiv se poate închide
provizoriu, în caz contrar el rămânând in discuţie până când se va găsi o
soluţie.
16
3.Închiderea negocierilor de aderare
Negocierile sunt considerate încheiate când părţile s-au pus de
acord în cadrul tuturor capitolelor de negociere. Principiul general este că
nimic nu este convenit până nu este stabilit totul. Aceasta înseamnă că un
capitol asupra căruia s-a căzut în principiu de acord poate fi redeschis pe
parcursul negocierilor dacă între timp a survenit o schimbare în acquis
sau pentru orice alt motiv care justifică negocieri suplimentare.
În situaţia în care statul candidat are dificultăţi serioase şi
demonstrabile în aplicarea acquis-ului comunitar la data aderării într-un
anumit domeniu, el poate să solicite fie perioade de tranziţie, fie adaptări
speciale ale acquis-ului.
Perioadele de tranziţie se pot acorda pentru următoarele
considerente: în scopul adaptării economiei noului stat membru la cea a
UE; pentru a permite UE să-şi adapteze politicile ţinând cont de prezenţa
unui nou stat membru; în vederea acordării noului stat membru a unei
perioade de timp necesare punerii în aplicare a anumitor dispoziţii ale
acquis-ului şi creării instituţiilor necesare aplicării şi asigurării respectării
acestor dispoziţii.
Aceste înţelegeri nu pot funcţiona decât pentru o perioadă de timp
limitată. Experienţa ultimelor extinderi ale Uniunii Europene arată că astfel
de perioade de tranziţie au variat de la 1 la 10 ani.
Adaptările speciale pot fi agreate numai în anumite cazuri, când
statul candidat reuşeşte să convingă Uniunea că o anumită parte a
acquis-ului comunitar nu este suficient de evoluată comparativ cu
legislaţia din statul respectiv şi este nevoie de o modernizare a acquis-ului
în domeniu (de exemplu, protecţia mediului, în negocierile legate de
ultima extindere) sau că intră în contradicţie cu realităţi obiective ce ţin de
identitatea naţională a statului candidat (de exemplu, acordarea unor
drepturi speciale populaţiei sami, în cadrul negocierilor cu Finlanda şi cu
Suedia).
17
Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale
acquis-ului comunitar, cu toate consecinţele juridice care decurg
(modificări ale legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în
anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi de
statul candidat.
Încheierea cu succes a negocierilor nu conduce întotdeauna la
aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană. Un caz clasic este cel al
Norvegiei, stat care a negociat de două ori aderarea şi de fiecare dată
aceasta a fost respinsă de populaţie în referendumurile naţionale cerute
de Constituţia ţării pentru ratificarea Tratatului de Aderare la UE.
Între încheierea negocierilor şi aderarea propriu-zisă mai sunt
câteva etape importante de parcurs:
redactarea şi convenirea Tratatului de Aderare de către UE şi
statul candidat, tratat internaţional ce prevede drepturile şi obligaţiile
părţilor în vederea dobândirii calităţii de membru al UE;
exprimarea consimţământului Parlamentului European prin
adoptarea Tratatului de Aderare;
semnarea Tratatului de Aderare de către toate statele membre
ale UE şi de către viitorul stat membru;
ratificarea tratatului de către toate parlamentele naţionale ale
statelor membre şi de către Parlamentul viitorului stat membru,
precum şi prin organizarea unui referendum (acolo unde constituţia
sau considerentele politice o cer).
Numai în situaţia în care toate aceste etape au fost parcurse cu
succes respectivul stat poate deveni membru al Uniunii Europene.
18
SECŢIUNEA AII-A CARTEA ALBĂ A ADERĂRII
1.Noţiuni introductive
Un criteriu fundamental pentru aderarea la Uniunea Europeană,
formulat de Consiliul European de la Copenhaga în iunie 1993, îl
reprezintă capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru al Uniunii
Europene, care implică răspunderea de a transpune integral acquis-ul
comunitar în legislaţia naţională până cel mai târziu la data oficială a
aderării. Acest angajament a fost asumat de statele candidate la Uniunea
Europeană în cadrul Acordurilor de Asociere, fiind un obiectiv major care
ar trebui să se regăsească în strategia de aderare a acestora.
Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este un
proces cotinuu care evoluează în contextul integrării europene propriu-
zise şi presupune cunoaşterea în detaliu a acestuia din urmă, adaptarea
sa la realităţile naţionale şi asigurarea coerenţei noii legislaţii armonizate.1
Având în vedere dimensiunea şi complexitatea acestei sarcini,
Comisia Europeană a elaborat (în urma consultărilor cu ţările partenere),
iar Consiliul European reunit la Cannes în iunie 1995 a aprobat Cartea
Albă, un document de ordin general, reprezentând o sursa de informare
pentru ţările partenere în vederea relevării spiritului legilor, structurilor şi
condiţiilor economice generale esenţiale pentru funcţionarea pieţei
interne.
2. Scurtă prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării
Cartea Albă cuprinde o prezentare completă şi detaliată a legislaţiei
comunitare actuale referitoare la piaţa internă, structurată pe 23 de
domenii. Principiile care stau la baza acestui document sunt:
Cartea Albă trebuie să se concentreze numai asupra pieţei
interne şi să nu încerce să acopere întreg acquis-ul comunitar;
1 Andrei Popescu, “Armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare”, România şi viitorul Europei, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001
19
În cadrul domeniilor selectate, legislaţia nu trebuie prezentată în
bloc sau sub formă de listă; din contra, este bine să fie reliefate
măsurile cele mai importante şi cele care ar trebui în mod logic să
fie aplicate mai întâi;
Cartea Albă va trebui să servească drept document de referinţă
pentru actualele ţări asociate şi pentru cele care urmează să devină
asociate; recomandările pe care le formulează nu sunt adaptate la
nevoile specifice nici uneia dintre aceste ţări;
Legislaţia trebuie prezentată ţărilor din Europa Centrală şi de Est
într-un mod din care să reiasă clar măsurile şi structurile necesare
pentru ca aceste dispoziţii să fie aplicate în mod efectiv.
Măsurile fundamentale privind procesul de aproximare legislativă în
domeniul pieţei interne (libera circulaţie a capitalului, la libera circulaţie şi
siguranţa produselor industriale, concurenţă, politici sociale, agricultură,
transporturi, audiovizual, mediul înconjurător, telecomunicaţii, impozite
directe, libera circulaţie a persoanelor, servicii financiare, date personale,
dreptul societăţilor comerciale, contabilitate, drept civil, recunoaşterea
reciprocă a calificării profesionale, proprietate intelectuală, energie,
probleme vamale şi accize, impozite indirecte şi protecţia consumatorului)
sunt grupate în două etape.
Etapa I vizează:
asigurarea unui cadru general pentru legile de detaliu;
abordarea principiilor fundamentale sau asigurarea procedurii
de bază care reglementează sectorul în cauză;
măsurile respective constituie o condiţie esenţială pentru
funcţionarea eficientă a pieţei interne în acel sector.
În unele domenii, măsurile din prima etapă pot cuprinde şi măsuri a
căror punere în practică presupune o perioadă îndelungată.
Fiind un document de informare generală, Cartea Albă nu încearcă
să impună o ordine globală a priorităţilor între sectoare. Ţara parteneră îşi
20
poate stabili singură priorităţile în funcţie de situaţia politică şi economică
şi de progresele făcute până în momentul respectiv în domeniul reformei
economice.
Nu este, însă, suficientă adaptarea legislaţiei în ideea aderării la
piaţa internă comunitară ,aceasta trebuie pusă în practică.
În etapa a II-a Cartea Albă propune aplicarea legislaţiei privind piaţa
internă prin intermediul structurilor înfiinţate de Uniunea Europeană şi de
statele membre. Printre aceste structuri se regăsesc:
organisme care desfăşoară activităţi de control, verificare şi
reglementare în numele instituţiilor publice, cum ar fi cele care
verifică solvabilitatea societăţilor de asigurare sau operaţiunile
zilnice ale instituţiilor de creditare;
organisme care controlează conformitatea produselor cu
standardele tehnice, cum ar fi laboratoarele de analiză sau
organismele de certificare;
organismele care supraveghează libera circulaţie a bunurilor,
precum inspectorii veterinari sau responsabilii cu standardele
comerciale;
organizaţii tehnice şi profesionale care răspund de definirea
standardelor;
organizaţii ale consumatorilor, lucrătorilor, profesionale şi
comerciale, care monitorizează respectarea legislaţiei;
organisme juridice şi cvasijuridice cu putere de a impune legea,
cum ar fi tribunalele specializate sau avocatul poporului.
Problema pe care o au de rezolvat ţările asociate este crearea
acestor structuri administrative, juridice şi tehnice, ca un obiectiv de bază
în procesul global de dezvoltare instituţională care determină schimbări
fundamentale în responsabilităţile administraţiei din fiecare ţară, ale
sistemului juridic şi ale sectorului privat aflat în plină formare. Pentru ca
acest proces să fie încununat de succes, instituţiile în cauză trebuie să
21
funcţioneze, oamenii să aibă încredere în ele şi să li se adreseze la
nevoie.
Piaţa internă a Uniunii Europene nu reprezintă un obiectiv în sine, ci
unul dintre principalele instrumente de care aceasta dispune pentru a
atinge următoarele deziderate: o creştere durabilă, echilibrată şi care să
respecte mediul înconjurător, un nivel ridicat al locurilor de munca şi al
protecţiei sociale, un nivel şi o calitate superioară a vieţii, o mai mare
coeziune economică şi socială.
3. Concluzii
Cartea Albă marchează începutul unui proces în care ţările
partenere joacă un rol principal. Sarcina de a elabora, implementa şi
impune spre aplicare aceste legi nu poate fi realizată decât de ţările
partenere. Comisia Europeană le va asigura tot sprijinul necesar
programelor naţionale existente de aproximare legislativă. Aceste
programe sunt în concordanţă cu situaţia specifică fiecărei ţări şi cu
recomandările cuprinse în Cartea Albă.
Cartea Albă nu are putere de lege, şi nici nu face parte din
ansamblul documentelor pentru negocierile de aderare. Scopul său este
de a susţine ţările partenere în pregătirile lor pentru piaţa internă.
Exerciţiul de aproximare legislativă vine şi el în sprijinul procesului de
reformă economică şi, prin urmare, al integrării cu succes a ţărilor
partenere în Uniunea Europeană.
22
CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE
ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ
SECŢIUNEA I. PRELIMINARIILE ADERĂRII
1. Acordul european instituind o asociere între România, pe de o
parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă
parte
Baza legală a relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană o
reprezintă Acordul european instituind o asociere între România, pe de o
parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre, pe de altă parte,
semnat la 1 februarie 1993, Acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie
1995.1
Obiectivele asocierii prevăzute în art.1 sunt:
asigurarea unui cadru adecvat pentru dialogul politic dintre
părţi, care să permită dezvoltarea unor legături politice strânse;
promovarea dezvoltării comerţului, precum şi a relaţiilor
economice între părţi, sprijinind astfel dezvoltarea economică în
România;
asigurarea unei baze pentru cooperarea economică, socială,
financiară şi culturală;
sprijinirea eforturilor României de dezvoltare a economiei, de
desăvârşire a tranziţiei într-o economie de piaţă şi de consolidare a
democraţiei;
stabilirea unor instituţii adecvate pentru a face asocierea
efectivă;
asigurarea unui cadru pentru integrarea graduală a României
în Comunitate.
A. În ceea ce priveşte crearea cadrului instituţional, se apreciază că
un dialog politic regulat va consolida apropierea dintre România şi
1 A fost promulgat de Preşedintele României la 5 aprilie 1993 şi a fost ratificat prin Legea nr.20/12 aprilie 1993, publicat în Monitorul Oficial nr.73/1993.
23
Comunitate, va sprijini schimbările politice şi economice în curs de
desfăşurare în această ţară şi va contribui la stabilirea de forme noi de
cooperare.
La nivel ministerial, dialogul politic va avea loc în cadrul Consiliului
de Asociere (constituit din reprezentanţi ai Guvernului României, pe de o
parte, şi membri ai Consiliului şi ai Comisiei Europene, pe de altă parte)
care are responsabilitatea generală pentru respectarea acestui Acord. La
nivel parlamentar, dialogul politic se va realiza în cadrul Comitetului
Parlamentar de Asociere care cuprinde membri ai Parlamentului României
şi membri ai Parlamentului European.
B. Un alt punct important prevăzut în Acord (art.6) îl reprezintă
respectarea principiilor democratice şi a drepturilor omului stabilite în Actul
Final de la Helsinki şi Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, precum şi
a principiilor economiei de piaţă.
C. În privinţa liberalizării circulaţiei mărfurilor, serviciilor, România şi
Comunitatea au stabilit gradual o zonă de liber schimb bazată pe obligaţii
reciproce şi echilibrate, în concordanţă cu prevederile Acordului de
Asociere şi cele ale Acordului General pentru tarife vamale şi comerţ
(GATT). O atenţie deosebită este acordată regimului taxelor vamale, în
acest sens stabilindu-se un calendar al reducerilor taxelor la import şi
export între Comunitate şi România, defalcat pe 10 ani (art.10-11).
Acordul nu exclude prohibiţiile sau restricţiile la import, export sau
tranzit, justificate pe temeiurile moralităţii publice, politicii sau securităţii
publice, protecţiei sănătăţii şi vieţii, protecţiei resurselor naturale, a
tezaurelor, a proprietăţii intelectuale, industriale sau comerciale sau a
reglementărilor referitoare la aur şi argint (art.3).
Cele două părţi se vor abţine de la orice măsuri sau practici de
natură fiscală interne care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare
între produsele unei părţi şi produsele similare originare din teritoriul
celeilalte părţi (art. 27alin.1).
24
Sunt stabilite măsuri de protecţie pentru situaţiile neprevăzute ce pot
apărea în timpul derulării Acordului, în acest sens fiind instituit un Consiliu
de Asociere cu rol în supravegherea respectării prevederilor Acordului.
D. De asemenea s-au pus bazele liberalizării circulaţiei persoanelor.
În acest sens, în scopul facilitării restructurării resurselor de forţă de
muncă, urmare a restructurării economice din România, Comunitatea va
furniza asistenţă tehnică pentru crearea unui sistem adecvat de asigurări
sociale, conform art. 89 (art.44). Pentru a facilita cetăţenilor din
Comunitate şi celor din România iniţierea şi desfăşurarea în mod regulat
de activităţi profesionale în România şi, respectiv, în Comunitate, Consiliul
de Asociere va examina măsurile necesare ce trebuie luate pentru a
asigura recunoaşterea reciprocă a calificărilor (art.47).
E. România şi statele membre ale Uniunii s-au angajat să asigure
circulaţia liberă a capitalului privind investiţiile directe făcute în companii
înfiinţate conform legilor în vigoare în ţara gazdă şi investiţiile făcute
conform prevederilor Acordului, lichidarea sau repatrierea acestor investiţii
şi a oricărui profit rezultat din acestea. Nu se vor introduce noi restricţii
valutare la circulaţia de capital şi la plăţile curente aferente. În plus, sunt
stabilite incompatibilităţile cu buna funcţionare a relaţiilor comerciale între
părţi (art.64 alin1).
F. Pentru o mai eficientă protecţie a drepturilor de proprietate
intelectuală, industrială şi comercială, România se obligă ca, până la
sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a Acordului, să
solicite aderarea la Convenţia de la Munchen privind acordarea patentelor
europene (din 5 octombrie 1973), precum şi la celelalte convenţii
multilaterale referitoare la aceste drepturi la care statele membre sunt
părţi sau pe care le aplică de facto. Scopul este acela de a se asigura un
nivel de protecţie similar cu cel din Comunitate (art.67).
G. România se angajează să depună eforturi pentru ca legislaţia
internă să devină, gradual, compatibilă cu cea a Comunităţii. Astfel,
25
armonizarea legislaţiei se va extinde în special in următoarele domenii:
vamal, al societăţilor comerciale, bancar, al proprietăţii intelectuale, al
protecţiei forţei şi locurilor de muncă, al securităţii sociale, al securităţii
financiare, al concurenţei, al protecţiei sănătăţii şi vieţii oamenilor,
animalelor şi plantelor, al protecţiei consumatorilor, impozitării indirecte, în
domeniul nuclear, al transporturilor şi în cel legat de mediu (art.69-70).
Pentru aplicarea acestor măsuri, Comunitatea va furniza României
asistenţă tehnică sub forma de schimb de experţi, furnizare de informaţii,
organizare de seminarii, activităţi de formare, ajutor pentru traducerea
legislaţiei din Comunitate (art.71).
H. Toate aceste deziderate pot fi realizate în condiţiile unui schimb
reciproc şi efectiv de informaţii. Se va acorda prioritate programelor
menite să pună la dispoziţia publicului larg informaţiile de baza privind
Comunitatea şi cercurilor de specialişti din România, inclusiv accesul la
bazele de date comunitare (art. 92).
În vederea realizării tuturor obiectivelor Acordului, România
beneficiază de asistenta financiară temporară din partea Comunităţii, sub
forma de donaţii şi împrumuturi PHARE, inclusiv de la Banca Europeană
de Investiţii (art.100-105).
2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană
România a prezentat cererea de aderare la Uniunea Europeană pe
22 iunie 1995.
În conformitate cu prevederile art. O al Tratatului de la Maastricht, la
cererea Consiliului, Comisia a adoptat Opinia asupra cererii de aderare a
României la UE, aplicând criteriile stabilite la Consiliul European de la
Copenhaga, din iunie 1993, Opinie publicată pe 16 iunie 1997.
În ceea ce priveşte criteriul politic – stabilitatea instituţiilor garante
ale democraţiei, statului de drept, drepturilor omului, respectului
minorităţilor şi protecţiei lor, s-a apreciat la acea vreme că România are
26
instituţii care tind spre stabilitate, dar ele trebuie consolidate prin
acordarea unui respect mai mare, în practica, statului de drept, la toate
nivelurile structurilor guvernamentale. Eforturi considerabile urmau a fi
depuse pentru respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, a copiilor din
orfelinate, pentru îmbunătăţirea sistemului judiciar.
S-au subliniat şi progresele înregistrate de România referitoare la
criteriul economic – existenţa unei economii de piaţă funcţionale, ca şi
capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţei şi forţelor pieţei
existente în Uniune. Primii paşi în vederea creării unei economii de piaţă
fuseseră făcuţi, preţurile fiind în mare măsură liberalizate, dar dreptul de
proprietate asupra pământului nu era pe deplin garantat. S-a apreciat că
s-a îmbunătăţit capacitatea de competitivitate a economiei româneşti, mai
ales prin abordarea problemelor legate de distorsiuni majore, cum ar fi
preţurile scăzute la energie, accelerarea privatizării şi începerea lichidării
întreprinderilor de stat, mari generatoare de pierderi. Totuşi o mare parte
a industriei era considerată învechită, iar agricultura trebuia modernizată.
Capacitatea României de a-şi asuma acquis-ul (capacitatea de a-şi
asuma obligaţiile impuse de calitatea de membru, printre care se află şi
aderarea la uniunea politică, economică şi monetară) a fost apreciată ca
având un ritm destul de lent. Astfel, legislaţia românească a preluat numai
o mică parte din acquis-ul ce se referă la elementele esenţiale ale pieţei
unice, inclusiv concurenţa, cu excepţia celei referitoare la proprietatea
intelectuală. Era necesar un proces major şi susţinut de reformă în cadrul
structurilor administrative.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a subliniat că
negocierile pentru aderarea României la UE vor fi deschise de îndată ce
se va înregistra un progres semnificativ în satisfacerea de către România
a condiţiilor statutului de membru, definite de Consiliul European de la
Copenhaga.1 Strategia consolidată de preaderare va ajuta România să se
1 Prima rundă de negocieri cu România a început la 14 iunie 2000, la care au participat şi Malta, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria.
27
pregătească mai bine pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce derivă din statutul
de membru şi să acţioneze pentru ameliorarea deficienţelor identificate în
Opinii.
3. Textul Tratatului de Aderare a Romaniei si Republicii
Bulgaria la Uniunea Europeana
A. Elemente generale
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel
de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de
negociere a celor 31 de capitole. Acest tratatul a fost elaborat pe baza
aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea
Tratatului de aderare a celor zece noi state membre.
Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004,
în cazul României şi Bulgariei, prin Tratatul de aderare se prevede şi
posibilitatea aderării la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru
Europa, dacă acesta ar fi fost ratificat de către toate statele membre până
la data aderării efective a României şi Bulgariei. În consecinţă, având în
vedere faptul că Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuia să
conţină şi adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei
pentru Europa, s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol
de aderare.
În Tratatul de aderare se prevede intrarea în vigoare alternativă a Actului
şi a Protocolului, în funcţie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a
Constituţiei pentru Europa. Astfel, în cazul în care Tratatul de instituire a
Constituţiei pentru Europa ar fi intrat în vigoare înaintea aderării României
şi Bulgariei (1 ianuarie 2007), ar fi intrat direct în vigoare Protocolul de
aderare. Având în vedere însă că Tratatul Constituţional nu a intrat în
vigoare înainte de data aderării României şi Bulgariei la Uniunea
28
Europeană, la momentul aderării acestora a intrat în vigoare Actul de
aderare. Totuşi, la intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, Actul de
aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice.
Actul de aderare cuprinde modificările aduse prin aderarea României şi
Bulgariei la Uniunea Europeană tratatelor constitutive în vigoare în
prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a
Energie Atomice (EURATOM). Protocolul de aderare adaptează Tratatul
Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la
acest document. Actul şi Protocolul au, în principiu, conţinut identic (diferă
doar referirea la textele din Constituţia Europeană, respectiv Tratatul
instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană).
B. Structura Tratatului de aderare
Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană
cuprinde:
Părţile generale: Tratatul propriu-zis, Actul de aderare / Protocolul
de aderare;
Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor - măsuri
permanente şi măsuri temporare
Declaraţiile.
Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre, Tratatul
României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse
acquis-ului comunitar, având în vedere perioada mare între momentul
semnării Tratatului şi momentul aderării efective. Adaptările tehnice au
fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în
11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba
29
engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare, respectiv
Consiliul şi Comisia.
Părţile generale
1. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră
aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană, precum şi faptul
că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a
Constituţiei pentru Europa, în condiţiile reglementate prin Protocolul
anexat la acest Tratat. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare
alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare.
De asemenea, se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în
vigoare (data aderării), precum şi faptul că acesta trebuie ratificat de
părţile contractante conform procedurilor interne. Instrumentele de
ratificare trebuiau depuse până la 31 decembrie 2006 .
Conform clauzei finale, dacă unul dintre cele două state care aderă nu
depune instrumentul de ratificare până la această dată, Tratatul va intra în
vigoare pentru celălalt stat, Consiliul urmând să adopte ajustările
necesare Protocolului de aderare sau, după caz, Actului de aderare.
Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine:
Partea I - Principiile
Partea a II-a - Prevederi generale: elemente privind ajustarea
Tratatelor / Constituţiei
Partea a III-a - Prevederile permanente (în principal adaptarea
acquis-ului)
Partea a IV-a - Prevederile temporare (perioadele de tranziţie)
30
Partea a V-a - Prevederi legate de implementarea Actului
2. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul
obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al
actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană
anterior aderării acestora la UE. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare
şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul
negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. Este statuată obligaţia
celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile
încheiate de Uniune cu terţe state, convenţiile încheiate între statele
membre, precum şi însuşirea acquis-ului Schengen. Lista convenţiilor
încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului. România
şi Bulgaria au avut obligaţia de a modifica, până la data aderării, tratatele
încheiate cu state terţe, care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. În
caz contrar, aceste tratate trebuiau denunţate.
Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi
produse din oţel în relaţia cu statele terţe, în raport cu importurile
României şi Bulgariei. De asemenea, restricţiile cantitative aplicate de
Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate
pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. În ceea
ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi
Bulgaria înainte de aderare, se prevede că acestea vor fi administrate de
Uniune.
România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi
Monetare, de la data aderării, fiind considerate state cu derogare de la
adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire
a Comunităţii Economice Europene.
31
3. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale, respectiv participarea
României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene:
România deţine 35 de locuri în Parlamentul European, pentru perioada
2007 - 2009. După această dată, numărul locurilor în Parlamentul
European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European.
România deţine 14 voturi în Consiliul Uniunii.
România are dreptul la un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. Mandatul este de şase
ani. La fiecare trei ani, se vor schimba, alternativ, treisprezece sau
paisprezece judecători.
România deţine 15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri
în Comitetul Regiunilor.
România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii
Europene de Investiţii, precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut
de Tratatul EURATOM.
Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale
Uniunii.
4. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea
măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă), precum şi
referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului
adoptat până la 1 octombrie 2004 ("cut-off date"). Este vorba despre
actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor
fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria
32
Dintre adaptările tehnice, pot fi menţionate: etichetarea produselor
electrice şi electronice; lista de specii de plante şi animale protejate în
România; calificări, lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ
care au eliberat diplomele în acest sens; lista punctelor de frontieră; lista
aeroporturilor internaţionale; lista produselor chimice periculoase;
traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse
domenii (ex. societate pe acţiuni, societăţi în nume colectiv, societăţi în
comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni,
societăţi cu răspundere limitată, taxă de drum, autostrăzi, drumuri
naţionale, drumuri judeţene, drumuri comunale etc); lista statelor cărora
România le solicită viză şi diferitele categorii de viză; lista instituţiilor din
România participante la procesul de achiziţii publice.
5. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii
convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă), prevederile
instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar.
Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar, România
deţine 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între
data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri
pentru Parlamentul European (2009). România are obligaţia de a
desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31
decembrie 2007". Acestea înseamnă că România poate organiza oricând
înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri, inclusiv în intervalul dintre
semnarea Tratatului de aderare, care a avut loc la 25 aprilie 2005 şi data
aderării. După cum se cunoaşte, alegerile pentru Parlamentul European
au fost programate pentru 13 mai 2007.
În ipoteza în care Constituţia Europeană ar intra în vigoare în 2007, până
în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa", România având 14 voturi,
33
precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor.
Conform prevederilor financiare cu caracter temporar, România
trebuie să contribuie la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu
42,3 milioane Euro. Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru
Cărbune şi Oţel este de 29,88 milioane Euro.
De asemenea, în perioada de tranziţie, România beneficiază de
Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la
frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen, precum
şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility), având ca
scop îmbunătăţirea acestora. Alocările pentru România sunt de:
297,2 milioane Euro în 2007
131,8 milioane Euro în 2008
130,8 milioane Euro în 2009.
Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor
din cadrul asistenţei de pre-aderare, acordată prin programul PHARE,
programul PHARE - CBC (Cross-border cooperation), programul ISPA,
programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.
Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în
perioada 2007-2009 este de:
1 399 milioane Euro în 2007
1 972 milioane Euro în 2008
2 603 milioane Euro în 2009.
Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare.
34
Ca şi în cazul celor zece noi state membre, Tratatul conţine trei clauze
generale de salvgardare:
clauza de salvgardare generală
Dacă, până la sfârşitul a trei ani de la aderare, vor apărea dificultăţi grave
şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora
situaţia economică într-un anumit domeniu, România sau Bulgaria pot
solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora
situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune. În
aceleaşi circumstanţe, orice stat membru actual poate solicita autorizaţia
de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state
membre.
clauza de salvgardare privind Piaţa Internă
Dacă în primii trei ani de la aderare, România şi Bulgaria nu îşi
îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând
astfel funcţionarea Pieţei Interne, Comisia Europeană, din proprie iniţiativă
sau la solicitarea unui stat membru, poate să ia măsurile necesare pentru
remedierea acestei situaţii. Această clauză poate fi invocată şi înainte de
data aderării celor două state.
clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne
Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea
sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea
mutuală în domeniul civil şi penal, Comisia, din proprie iniţiativă sau la
solicitarea unui stat membru, poate, până la sfârşitul a trei ani de la
intrarea în vigoare a Tratatului, să ia măsurile necesare şi să specifice
condiţiile de aplicare a acestora. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi
menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea
situaţiei.
35
Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate, în cazul României şi al
Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. Consiliul, prin
vot în unanimitate, la recomandarea Comisiei, poate lua decizia de a
amâna data aderării cu un an, până la 1 ianuarie 2008, dacă în urma
monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării
acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă
a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii.
În plus, în ceea ce priveşte România, Consiliul poate decide, prin vot cu
majoritate calificată, amânarea aderării cu un an, până la 1 ianuarie
2008, dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi
afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii
menţionate într-o anexă).
În cadrul prevederilor temporare, se stipulează posibilitatea pentru
România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a
facilita trecerea la noua politică agricolă comună, precum şi în ceea ce
priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar, fito-
sanitar şi al siguranţei alimentelor.
6. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde
dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma
aderării României şi Bulgariei (Titlul I), modalităţile de aplicare a actelor
instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile
finale (Titlul III).
Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către
instituţiile comunitare (Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. România şi Bulgaria au
numit câte un membru al Comisiei Europene, la data aderării, al cărui
mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai
36
Comisiei. Comisarii român şi bulgar au fost numiţi de Consiliu, cu
majoritate calificată, în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul
Parlamentului European. Astfel, spre deosebire de Tratatul celor zece, în
cazul numirii noilor comisari s-a cerut şi avizul Parlamentului European,
pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei.
Totodată, România şi Bulgaria au numit câte un judecător la Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă.
România şi Bulgaria au numit membri la Curtea Europeană de Conturi,
Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor.
Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile
necesare pentru a se conforma, de la data aderării, directivelor şi
deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. Aceste
măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne
necesare. De asemenea, se prevede comunicarea către România şi
Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia
lucrătorilor împotriva radiaţiilor).
Este stipulat, totodată, mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru
acquis-ul adoptat după "cut-off date" (1 octombrie 2004), adaptări care nu
au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. Mecanismul presupunea
adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie
de instituţia care a emis actul), la solicitarea României sau Bulgariei,
realizată cel târziu la data aderării. Faţă de Tratatul celor zece, s-a
introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare
pentru a modifica legislaţia lor internă, acolo unde aceste modificări au
fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării
Bulgariei şi României.
Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei unei copii certificate a
unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi
37
Tratatul Uniunii Europene, precum şi tratatele internaţionale deţinute în
arhivele Secretariatului General al Consiliului.
Declaraţii
La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter
politic, care nu produc efecte juridice: Declaraţia comună a statelor
membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia comună
a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale
Bulgariei şi ale României; Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei
privind libera circulaţie a persoanelor; Declaraţia Bulgariei privind alfabetul
chirilic.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor, statele
membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la
piaţa muncii, în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar.
Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă
faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor
convenite în negocieri, acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor
justiţiei şi afacerilor interne, concurenţei şi mediului. Declaraţia cuprinde
aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17
decembrie 2004.
In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări
bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro).
România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a
solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state
membre, respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza
de salvgardare, deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt
clare şi lipsite de echivoc.
SECŢIUNEA A II-A. STRATEGIA DE PREADERARE
38
1. Noţiuni introductive
După recunoaşterea ţărilor din Europa Centrală ca posibile viitoare
membre, UE a trebuit să decidă modul în care urma să sprijine procesul
de integrare. Prin urmare, la Reuniunea de vârf de la Essen din
decembrie 1994, s-au pus bazele strategiei de pregătire a ţărilor asociate
din Europa Centrală pentru aderare, cunoscută în general sub numele de
strategie de preaderare, care presupune trei elemente principale:
Aplicarea Acordurilor Europene;
Programele PHARE de asistenţă financiară;
Un dialog structurat care să reunească statele membre şi ţările
candidate in vederea examinării unor chestiuni de interes
general.
Strategia de preaderare este un ansamblu de măsuri cu caracter
politic, economic şi legislativ, care acoperă toate domeniile de activitate
ce ţin de competenţa comunitară şi vizează satisfacerea de către statele
care doresc să devină membre ale UE a criteriilor de aderare stabilite de
Consiliile Europene de la Copenhaga (din iunie 1993) şi Madrid (din
decembrie 1995).
Plecând de la propunerile formulate de către Comisia Europeană în
Agenda 2000, Consiliul European de la Luxemburg din decembrie 1997 a
lansat Strategia consolidată de preaderare pentru candidaţii din Europa
Centrală şi de Est, ale cărei principale elemente sunt: Acordurile
Europene, Parteneriatele pentru Aderare împreuna cu Programele
Naţionale de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, asistenţa financiară de
preaderare (programele PHARE, ISPA şi SAPARD) şi deschiderea
accesului ţărilor candidate la programele şi agenţiile comunitare.
România a adoptat prima strategie proprie având ca obiectiv
pregătirea pentru admiterea în UE în iunie 1995 o dată cu depunerea
cererii de aderare la UE (aşa-numita Strategie de la Snagov, după numele
39
localităţii unde a avut loc elaborarea acestui document şi semnarea
acestei declaraţii de acceptare a obiectivului integrării europene de către
toate forţele politice parlamentare ale momentului).
2. Instrumentele strategiei de preaderare
Uniunea Europeană acordă finanţare prin intermediul Programului
PHARE, alături de împrumuturile asigurate de Banca Europeană de
Investiţii, în cooperare cu Fondul Monetar Internaţional. Capitalul de
investiţii pentru ţările partenere este canalizat prin Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
A. Programul PHARE
A fost elaborat iniţial ca reacţie imediată la problemele structurale cu
care se confruntau ţările Europei Centrale, actualmente fiind una dintre
pietrele de temelie ale strategiei de preaderare.1
Programul este primul instrument financiar nerambursabil al
strategiei de preaderare, promovând dezvoltarea infrastructurii şi
cooperarea intraregională, precum şi consolidarea democraţiei. A fost
înfiinţat la începutul anului 1989 pentru Polonia şi Ungaria (primele două
ţări în care s-a realizat trecerea de la regimul comunist la democraţie, de
unde acronimul), programul extinzându-se treptat în celelalte ţări
partenere din regiune.
Programul se concentrează asupra a două aspecte:
Dezvoltarea instituţională, sprijinirea guvernelor ţărilor candidate
în implementarea acquis-ului comunitar;
Investiţiile, sprijinirea ţărilor candidate în efortul de a-şi alinia
activităţile industriale şi infrastructura pe baza standardelor UE,
prin mobilizarea investiţiilor solicitate.
Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro
prin programul PHARE. În prezent, PHARE se concentrează în România
1 România primeşte anual o sumă de 250 de milioane de EURO, fiind a doua ţară candidată, după Polonia, în privinţa volumului fondurilor alocate.
40
asupra a trei mari sectoare: dezvoltare regională, dezvoltare instituţională
şi sprijinirea investiţiilor în vederea implementării acquis-ului.
Comisia Europeană, după negocieri cu ţările candidate, elaborează
un program naţional PHARE pentru fiecare ţară, precum şi programe
multi-anuale şi orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse
în prealabil aprobării comitetului de gestiune a programului, compus din
reprezentanţi ai Statelor Membre.
B. Programul ISPA
Instrument for Structural Policies for pre-Accession este cel de-al
doilea instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea
ţărilor candidate în procesul de aderare la UE. ISPA oferă sprijin financiar
pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului şi al transporturilor, pentru
a accelera procesul de armonizare a legislaţiei ţărilor candidate cu
normele europene în aceste două sectoare.
România va beneficia de sume cuprinse între 240-270 milioane
Euro pe an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar, după Polonia.
În sectorul transporturilor, se acordă prioritate investiţiilor destinate
integrării sistemului românesc de transport în cel al UE, precum şi viitoarei
Reţele Trans Europene (Trans European Network - TEN). De asemenea,
se acordă o importanţă deosebită îmbunătăţirii legăturilor cu alte state
candidate în domeniul transporturilor, precum şi îmbunătăţirii sistemului
naţional de transport prin completarea anumitor porţiuni de drum.
Principala prioritate a programului ISPA în domeniul protecţiei
mediului este sprijinirea României în procesul de adoptare a legislaţiei
europene în ceea ce priveşte protecţia mediului. O atenţie specială este
acordată apei potabile, tratării apelor uzate şi evacuării gunoiului menajer.
C. Programul SAPARD
41
Special pre-Accession Programme for Agriculture and Rural
Development este cel de-al treilea instrument financiar nerambursabil
conceput pentru a sprijini ţările candidate în abordarea reformei
structurale în sectorul agricol şi în alte domenii legate de dezvoltarea
rurală, precum şi în implementarea acquis-ului comunitar referitor la CAP
(Common Agricultural Policy - Politica Agricolă Comună) şi la legislaţia
aferentă.
S-a stabilit ca în perioada 2000-2006 România să primească 150
milioane Euro/an, fiind cel de-al doilea mare beneficiar după Polonia. În
plus, Guvernul României va contribui cu suma de 50 milioane Euro.
SAPARD finanţează proiecte majore din domeniul agricol şi al
dezvoltării rurale. România a identificat patru măsuri prioritare care
urmează să fie finanţate în cadrul acestui program:
Îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare şi comercializare a
produselor agricole şi pescăreşti;
Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;
Dezvoltarea economiei rurale (investiţii în companiile cu profil
agricol; diversificare economică; silvicultură);
Dezvoltarea resurselor umane (îmbunătăţirea activităţii de
instruire profesionale; asistenţă tehnică, inclusiv studii menite
să sprijine pregătirea şi monitorizarea programului, campanii
de informare şi publicitate).
SECŢIUNEA A III-A. PROGRAMUL NAŢIONAL DE ADERARE A
ROMÂNIEI LA UE ŞI EVALUAREA DE CĂTRE COMISIA EUROPEANĂ
A MODULUI DE TRANSPUNERE A ACESTUIA
1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare
Continuarea eforturilor pentru îndeplinirea angajamentelor asumate
prin Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi
Comunităţile europene şi statele membre, pe de altă parte, a determinat
42
România să elaboreze, în decembrie 2001 “Programul de măsuri pentru
intensificarea şi accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la
UE, pentru perioada 2002-2004”. Acesta a avut la baza angajamentele
asumate de România în documentele de poziţie prezentate conferinţelor
de aderare, recomandările Comisiei Europene din Raportul de ţară pe
2001, precum şi priorităţile specificate în Parteneriatul de Aderare între
România şi Uniunea Europeană pe anii 2002 şi 2003.
Programul cuprinde măsurile care se impun pentru realizarea unor
progrese semnificative pe linia îndeplinirii criteriilor economice de aderare,
a criteriului privind capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru,
accelerarea procesului de transpunere în legislaţia naţională a
reglementărilor comunitare, accelerarea negocierilor de aderare a
României la Uniunea Europeană.
Un document de o deosebită importanţă, reprezentând instrumentul
pentru aplicarea strategiei întărite de preaderare pe plan intern este
Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană
(PNAR). Orizontul de timp acoperit de PNAR 2002 este 2002-2005,
defalcat pe termen scurt (2003 şi 2003) şi termen mediu (2004 şi 2005).
La actualizarea lui au fost avute în vedere prevederile Programului de
Guvernare pe perioada 2001-2004 şi ale Planului de Acţiune pe anii 2002
şi 2003 pentru aplicarea acestui program, prevederile Programului
Economic de Preaderare al României, observaţiile din ultimul Raport
periodic privind România al Comisiei Europene (noiembrie 2001),
comentariile Comisiei Europene asupra unor capitole din PNAR 2001.
În acelaşi timp s-a acordat o atenţie maximă asigurării continuităţii şi
consecvenţei în raport cu versiunile anterioare ale PNAR.
2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare a României la
Uniunea Europeană (2002-2005)
43
A. CRITERIILE POLITICE
a.)DEMOCRAŢIA ŞI STATUL DE DREPT
PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ
Situaţia actuală
Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat în anul 2001 “Codul
deontologic al magistraţilor”, devansând termenul stabilit iniţial. Acesta
formulează standarde ale conduitei magistratului, solicitând ca acesta să
apere independenţa justiţiei şi să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi
imparţialitate.
Pentru consolidarea independenţei sistemului judiciar şi eliminarea
imixtiunilor în activitatea judecătorilor şi procurorilor au fost modificate şi
completate prevederile Legii nr.92 / 1992 pentru organizarea
judecătorească, în temeiul următoarelor principii:
întărirea rolului CSM pentru a asigura independenţa judecătorilor
şi a instanţelor judecătoreşti şi organizarea lui ca instituţie publică
autonomă, având un aparat propriu, care să constituie o autoritate
reprezentativă a justiţiei;
consolidarea statutului magistraţilor;
reintroducerea principiului colegialităţii pentru judecarea cauzelor
în primă instanţă;
crearea cadrului legal pentru înfiinţarea instanţelor specializate
pentru soluţionarea proceselor cu minori, a litigiilor şi conflictelor de
muncă, a litigiilor comerciale, fiscale sau administrative;
reanalizarea, din punct de vedere geografic, a instanţelor
judecătoreşti: înfiinţarea de noi instanţe şi transformarea instanţelor
cu număr redus de cauze în sedii secundare.
44
Consolidarea rolului Institutului Naţional de Magistratură reprezintă
o prioritate şi în perioada următoare. Prin adoptarea unui nou Regulament
de admitere în INM a fost schimbată procedura de recrutare a viitorilor
auditori de justiţie, activitatea Institutului cuprinzând atât pregătirea iniţială
a magistraţilor, cât şi pregătirea continuă, ca etapa distinctă de instruire.
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Demararea procesului de informatizare a instanţelor, stabilirea
unui sistem legislativ de documentare accesibil instanţelor şi
parchetelor, stabilirea unui sistem performant de gestionare a
dosarelor;
Pregătirea magistraţilor şi grefierilor în noile materii ale dreptului
naţional şi în drept comunitar, deontologie, administrarea
instanţelor;
Crearea şi pregătirea unei reţele de formatori în materie de drept
comunitar, corespondenţi judiciari, CEDO, civil, penal.
MĂSURI ANTICORUPŢIE
Situaţia actuală
Combaterea corupţiei s-a aflat permanent în atenţia autorităţilor
române, iar eforturile întreprinse în ultima perioadă demonstrează voinţa
pentru întărirea capacităţii instituţionale în scopul eficientizării luptei
împotriva corupţiei. În urma adoptării de către Guvern a Programului
Naţional de Prevenire a Corupţiei şi a Planului Naţional de Acţiune
împotriva Corupţiei s-au luat următoarele măsuri: lărgirea sferei
persoanelor care intră sub incidenţa Legii pentru declararea şi controlul
averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane
cu funcţii de conducere; accesul procurorului la toate informaţiile necesare
anchetei privind săvârşirea faptelor de corupţie; crearea unei reţele de
corespondenţi naţionali pentru cooperare juridică şi judiciară
45
internaţională şi a unei reţele internaţionale de experţi şi magistraţi cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei şi criminalităţii
organizate din ţările din SE Europei.1
Înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie reprezintă un pas
înainte în acest domeniu, acesta fiind conceput ca un parchet specializat
în combaterea infracţiunilor de corupţie pe întreg teritoriul ţării, având
autonomie în cadrul Ministerului Public, fiind independent în raport cu
instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în
relaţiile cu celelalte autorităţi publice.2
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Consolidarea cadrului instituţional în lupta împotriva corupţiei;
Îmbunătăţirea structurilor existente în vederea întăririi
legăturilor dintre acestea;
Dezvoltarea unei infrastructuri care să susţină activităţile de
combatere a corupţiei şi crimei organizate;
Elaborarea cadrului legislativ anticorupţie îmbunătăţit conform
standardelor europene şi adoptarea de măsuri de prevenire a
corupţiei: adoptarea legii lobby-ului, reforma instituţională, a
administraţiei publice, accelerarea procedurilor pentru ca
România să devină parte la
Convenţia OECD privind combaterea corupţiei în rândul
funcţionarilor, consolidarea relaţiei cu societatea civilă,
conştientizarea de către societate a cauzelor, consecinţelor şi
costurilor corupţiei, cooperarea cu ONG-uri şi mass media.
1 În ceea ce priveşte armonizarea legislativă, acest proces se află într-un stadiu avansat în domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penală, fiind adoptată şi o lege privind transferul persoanelor condamnate în străinătate.2 În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei a întreprins acţiuni care contribuie la realizarea şi publicarea anuală a unui raport privind evoluţia fenomenului corupţiei în România şi eficienţa măsurilor adoptate pentru controlul acestuia.
46
b.)DREPTURILE OMULUI ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR
PROTECŢIA COPILULUI
Situaţia actuală
Evoluţia înregistrată în perioada iunie 2001-mai 2002 pe fiecare
dintre domeniile prioritare se poate sintetiza astfel: dezinstituţionalizarea
copiilor aflaţi în sistemul rezidenţial de îngrijire şi prevenire a
instituţionalizării1; integrarea copiilor / elevilor cu deficienţe din
învăţământul special în învăţământul de masă; reintegrarea socială a
copiilor străzii; îmbunătăţirea şi armonizarea legislaţiei în domeniu.
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Continuarea dezvoltării şi diversificării serviciilor comunitare
pentru protecţia copilului;
Restructurarea sau închiderea instituţiilor rezidenţiale de tip
vechi, inclusiv a celor care protejează copii cu handicap;
Dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti şi
diversificarea acesteia astfel încât să poată fi integrat un număr cât
mai mare de copii, precum şi să asigure protecţia unor categorii
speciale de copii;
Promovarea unor programe privind intervenţii eficiente în
favoarea celor care sunt aproape de ieşirea din sistem;
Elaborarea standardelor de calitate pentru toate tipurile de
servicii de protecţie a copilului, inclusiv reevaluarea normelor
sanitar-veterinare necesare pentru funcţionarea adecvată a
serviciilor şi instituţiilor din sistem;
1 Numărul de copii instituţionalizaţi a scăzut de la 57 181 la începutul anului 2001 la 49 965 la sfârşitul aceluiaşi an.
47
Dezvoltarea unui sistem legislativ unitar şi armonizat cu
legislaţia internaţională / comunitară în domeniul protecţiei copilului.
DREPTURILE ŞI PROTECŢIA MINORITĂŢILOR
Situaţia actuală
Ratificarea “Convenţiei–cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale
a Consiliului Europei” a marcat orientarea clară a României spre
promovarea stabilităţii instituţionale prin garantarea democraţiei, a statului
de drept, a drepturilor omului şi protecţia drepturilor minorităţilor. Prima
monitorizare a modului în care România respectă această convenţie s-a
încheiat cu rezultate pozitive, în martie 2002 fiind adoptate şi date
publicităţii comentariile şi recomandările Consiliului Europei.
Prin aprobarea Legii privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare s-au transpus în legislaţia românească două
componente ale acquis-ului comunitar referitor la politicile sociale:
principiul tratamentului egal acordat persoanelor indiferent de originea lor
socială, rasială sau etnică şi principiul privind aplicarea unui tratament
egal în privinţa ocupării forţei de muncă.1
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Lupta împotriva discriminării;
Îmbunătăţirea situaţiei rromilor: promovarea egalităţii de şanse
în comunităţile de rromi, informarea şi formarea liderilor /
formatorilor de opinie rromi, facilitarea participării active a
comunităţilor de rromi la viaţa economică, socială, culturală şi
politica românească şi îmbunătăţirea accesului acestora la serviciile
de sănătate.
DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE
1 Din anul 2002, România participă la Programul Comunitar de Acţiune pentru Combaterea Discriminării (2001-2002), Departamentul pentru Relaţii Interetnice implicându-se în derularea unor proiecte şi acţiuni menite să promoveze cooperarea transnaţională în domeniul luptei împotriva discriminării.
48
Situaţia actuală
Dispoziţiile din Codul penal şi din Codul de procedură penală
referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii au
fost modificate şi completate astfel: infracţiunea de insultă este
sancţionată numai cu amendă, eliminându-se pedeapsa închisorii, în
prezent prevăzută alternativ cu amenda; la infracţiunea de calomnie
pedeapsa închisorii este prevăzută de la 2 luni la 2 ani, iar în prezent are
ca minim 3 luni, iar ca maxim 3 ani; săvârşirea infracţiunii de ultraj se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, în reglementarea actuală
aceasta situându-se între 3 luni şi 4 ani; infracţiunea de ofensă contra
autorităţii a fost abrogată.
În domeniul protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor
cu caracter personal, România a adoptat legi în conformitate cu
directivele UE: protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, protecţia vieţii private
în domeniul telecomunicaţiilor. În conformitate cu Legea nr. 677 / 2001, ca
autoritate de supraveghere a prelucrării circulaţiei datelor cu caracter
personal a fost desemnată instituţia Avocatului Poporului.
Prin adoptarea Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de
fiinţe umane au fost incriminate diversele forme pe care le poate îmbrăca
traficul de fiinţe umane, precum şi exploatarea unor persoane, stabilindu-
se sancţiuni severe, mult mai aspre dacă persoanele traficate au fost
minore sau acţiunile de trafic au avut drept urmare sinuciderea sau
moartea victimei; au fost introduse dispoziţii speciale privind protecţia
fizică şi psihică, recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor
traficate.
În cadrul sistemului penitenciar au fost demarate acţiuni care
vizează soluţionarea unor aspecte prioritare ale acestui sistem, în
49
vederea asigurării unor condiţii de mediu şi viaţă normale persoanelor
private de libertate.
Priorităţi pe termen scurt şi mediu
Modificarea legii de executare a pedepselor în conformitate cu
standardele europene şi elaborarea statutului personalului din
penitenciare (demilitarizare);
Înfiinţarea de noi centre de reintegrare socială şi supraveghere
şi informatizarea acestor servicii;
Completarea cadrului legislativ în domeniul combaterii crimei
organizate, în special a traficului de fiinţe umane, precum şi
îmbunătăţirea asistenţei pentru victimele traficului de fiinţe umane.
B. CRITERIILE ECONOMICE
Relansarea creşterii economice a devenit o prioritate a politicii
macroeconomice1, pornindu-se de la importanţa sa atât pentru asigurarea
condiţiilor de realizare a criteriilor de aderare la UE, cât şi pentru creşterea
nivelului de trai2.
Implementarea Planului de acţiune al Programului de guvernare pe
perioada 2001-2004 va asigura atingerea obiectivului major de realizare a
unei
creşteri economice durabile, în ritmuri care să permită reducerea
decalajelor faţă de ţările europene şi în condiţii de eficienţă sporită.
Având în vedere ca dinamica stocului intern de capital este un factor
decisiv în menţinerea creşterii economice rapide şi permanente, se va
acorda o atenţie deosebită punerii în stare de normalitate a corelaţiei
1 În condiţiile dinamicii mai accentuate a exporturilor, deficitul comercial pe primele patru luni ale anului 2002 a fost de 1,1 de mld. De USD, diminuându-se cu aproximativ 175 de mil. de USD, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.2 Pentru aceeaşi perioadă, procesul de dezinflaţie a continuat. Astfel rata medie a inflaţiei a fost în perioada ianuarie-aprilie 2002 de 1,5%, comparativ cu 2,7% cât s-a realizat în perioada corespunzatoare a anului anterior.
50
consum-economie-investiţii. Punerea în aplicare a măsurilor de
îmbunătăţire reală a mediului de afaceri va face ca perioada 2002-2005
să se caracterizeze printr-o relansare semnificativă a procesului
investiţional. Stimularea investiţiilor a devenit deja o realitate, accentul
fiind pus pe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Totodată se are în
vedere redresarea investiţiilor publice pentru care vor fi alocate resurse
bugetare anuale din ce în ce mai mari.
Relansarea economică va face posibilă o creştere reală a veniturilor
şi, în consecinţă, a consumului individual efectiv al unei familii, fără a
afecta indicatorii de performanţă ai economiei. Pe ansamblu, creşterea
ratei de economisire şi cea a ratei de autofinanţare, împreună cu
transferurile de capital, vor asigura suportul financiar pentru creşterea de
durată şi la niveluri ridicate a investiţiilor.
Satisfacerea cererii interne se va realiza fără a se neglija rolul cererii
externe. Exportul net de bunuri şi servicii estimat îşi va diminua treptat
contribuţia negativă la creşterea reală a produsului intern brut datorită
dinamicii mai pronunţate a exporturilor de bunuri şi servicii faţă de
importuri, dar şi datorită unei îmbunătăţiri sensibile a structurii schimburilor
externe, cu efecte asupra indicatorilor de competitivitate.
O prioritate a Guvernului pentru perioada 2003-2005 o reprezintă
reducerea inflaţiei, preconizându-se o reducere graduală a acesteia astfel
încât în anul 2005 rata medie anuală să se exprime printr-o singură cifra,
în principal datorită: accelerării reformelor, în special în ceea ce priveşte
ajustările structurale; menţinerii unei politici monetare prudente; diminuării
presiunii asupra leului şi a deprecierii cursului de schimb.
Pe piaţa muncii, un obiectiv important va fi creşterea gradului de
ocupare a populaţiei active, dezvoltarea spiritului întreprinzător al
angajatorilor şi al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă,
creşterea mobilităţii, adaptabilităţii forţei de muncă prin promovarea
51
conceptului de pregătire continuă, garantarea şanselor egale între femei
şi bărbaţi.
Agricultura, ramura de bază a economiei, având implicaţii multiple
asupra complexului economic naţional, dar şi asupra asigurării
consumului populaţiei, se estimează să se dezvolte în perioada 2003-
2005 într-un ritm mediu anual de 4,5 %, rezultat dintr-un ritm de creştere
de 3,7 % pentru sectorul vegetal şi de 6,1 % pentru sectorul creşterii
animalelor.
În concluzie, dezvoltarea economică se bazează pe un echilibru
adecvat al corelaţiei consum-economisire-investiţii, în condiţii de eficienţă
a activităţii economice şi de utilizare mai bună a resurselor umane. Se vor
crea premisele pentru accelerarea procesului de apropiere şi
complementaritate a economiei româneşti cu economiile dezvoltate, astfel
încât obiectivul integrării României în Uniunea Europeană să poată fi
realizat într-un orizont scurt de timp.
C. CAPACITATEA DE ASUMARE A OBLIGAŢIILOR DE STAT
MEMBRU AL UE
LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR
În luna martie 2002 au fost deschise negocierile aferente Capitolului
1 – Libera circulaţie a mărfurilor.
Măsurile principale pe termen scurt se referă la întărirea controlului
calităţii produselor alimentare şi echiparea laboratoarelor autorităţii de
control al calităţii., dezvoltarea infrastructurii pentru evaluarea şi
certificarea calităţii şi a conformităţii calităţii produselor alimentare cu
prevederile legale în domeniu.
52
Cu privire la sistemul achiziţiilor publice, se doreşte adoptarea
legislaţiei privind situaţiile şi modul în care contestatarii au dreptul de a
apela la procedura de conciliere, aceasta asigurând condiţiile pentru o
rezolvare operativă a litigiilor, dezvoltarea sistemului de monitorizare a
achiziţiilor publice, îmbunătăţirea competitivităţii şi transparenţei
procedurilor de lucru pentru acordarea contractelor de achiziţie publică.
LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR
Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în cadrul
Conferinţei de Aderare din 21-22 martie 2002.
O prioritate pe termen scurt în acest domeniu o reprezintă alinierea
legislaţiei privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale (în
special, a profesiilor de medic, farmacist, medic veterinar, avocat, arhitect)
şi consolidarea structurilor administrative necesare recunoaşterii reciproce
a calificărilor profesionale.
De asemenea, se urmăreşte punerea în circulaţie a noilor
documente de călătorie / identitate pentru cetăţenii străini, în conformitate
cu normele comunitare în materie, încheierea de noi acorduri referitoare
la angajarea lucrătorilor români în străinătate, pregătirea personalului din
instituţiile responsabile pentru implementarea acquis-ului comunitar în
materie şi a regulilor referitoare la coordonarea sistemelor de securitate
socială, înfiinţarea Centrului de informare şi documentare privind lucrătorii
migranţi, dezvoltarea schimbului de informaţii între instituţiile competente
române şi cele corespondente din statele membre şi cele asociate în
domeniul coordonării sistemelor de securitate socială.
LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR
53
În domeniul asigurărilor este necesară actualizarea cadrului
legislativ şi instituţional referitor la informaţiile şi documentele cerute
pentru autorizarea asiguratorilor, informaţiile care trebuie prezentate
asiguraţilor înainte de încheierea contractului de asigurare, protejarea
intereselor asiguraţilor prin crearea unui suport tehnic de informare
promptă şi exactă asupra potenţialului societăţilor de asigurare, precum şi
a produselor principale şi de larg interes public promovate de societăţile
de asigurare.
În scopul consolidării sistemului bancar şi îmbunătăţirii eficienţei
sale, se au în vedere privatizarea Băncii Comerciale Române,
implementarea restructurării Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în
sensul pregătirii pentru privatizare, eficientizarea activităţii de
supraveghere bancară, inclusiv prin cooperare cu alte autorităţi de
supraveghere.
Cât despre piaţa de capital şi a valorilor mobiliare, se au în vedere
întărirea capacităţii administrative a CNVM, elaborarea reglementărilor
contabile pentru instituţiile care operează pe piaţa de capital şi a unor
regulamente noi privind bursele de mărfuri, serviciile de investiţii
financiare şi pieţele reglementate, precum şi organismele de plasament
colectiv în valori mobiliare.
54
LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR
Priorităţile pe termen scurt se concentrează asupra continuării
armonizării legislative şi transpunerii acquis-ului comunitar în
reglementările BNR privind tranzacţiile prin intermediul instrumentelor de
plată electronică şi, în special, relaţia dintre emitent şi detinatar,
finalizarea implementării sistemului electronic de plăţi, promovarea unei
legi speciale care să acorde BNR calitatea de instituţie competentă în
rezolvarea plângerilor legate de transferurile de credit transfrontaliere,
continuarea procesului de liberalizare a mişcărilor de capital legate de alte
fluxuri de capital cu influenţă semnificativă asupra economiei reale.
Un alt obiectiv îl reprezintă întărirea capacităţii instituţiilor româneşti
implicate în lupta împotriva spălării banilor şi a crimei organizate prin
proiectarea şi implementarea unui program de cooperare
interinstituţională, instruirea personalului entităţilor cu obligaţii de
raportare în conformitate cu evoluţia standardelor legale internaţionale.
DREPTUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Printre priorităţile în această materie se numără: îmbunătăţirea
cadrului legal şi instituţional în materia falimentului, elaborare unei aplicaţii
informatice pentru instanţe şi practicieni, crearea unei jurisprudenţe
uniforme prin pregătirea judecătorilor şi a celorlalţi practicieni în materia
falimentului, actualizarea permanentă a legislaţiei contabile în vigoare în
conformitate cu evoluţiile directivelor europene şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate.
55
DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
În vederea asigurării conformităţii legislaţiei naţionale cu cele două
noi tratate OMPI, autorităţile competenţe româneşti îşi propun revizuirea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a ORDA, derularea unor
programe de perfecţionare a personalului ORDA, desfăşurarea unor
acţiuni în scopul reducerii pirateriei în domeniul dreptului de autor,
implementarea sistemului brevetului european prin continuarea procesului
de pregătire atât pentru specialiştii OSIM, cât şi pentru consilierii în
proprietate industrială, magistraţi, procurori, poliţie.
Procesul de prevenire şi combatere a contrafacerii va presupune şi
achiziţionarea de echipament informatic necesar furnizării de către OSIM
a unor servicii calificate, organelor de poliţie, parchetului şi vămii. În
acelaşi timp, România s-a obligat să înfiinţeze un tribunal de mărci
comunitare la data aderării sale la Uniunea Europeană şi să
implementeze sistemul mărcii şi desenului comunitar.
POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI
Pentru perioada care urmează România îşi propune următoarele
obiective: întărirea şi îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor administrative
din domeniul concurenţei şi al controlului ajutorului de stat pentru
asigurarea unui mediu concurenţial capabil să facă faţă forţelor pieţei
interne a Uniunii Europene; completarea cadrului legislativ, în special în
domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor, şi aplicarea corectă şi
efectivă a politicilor în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat.
AGRICULTURA
Pe termen scurt, prioritatea esenţială o reprezintă implementarea
politicii agricole comune care are în vedere următoarele aspecte:
56
stabilirea unui registru cadastral agricol realizat pe baza Recensământului
General Agricol şi asigurarea funcţionării efective a pieţei funciare;
promovarea permanentă a conceptului de agricultură ecologică prin
instituţii specializate, înfiinţarea de ferme pilot cu suprafaţa optimă
specializate în agricultura ecologică; sprijinirea producătorilor care trec de
la agricultura tradiţională (convenţională) la cea ecologică, eliminarea
deşeurilor de pesticide.
De asemenea se urmăreşte elaborarea unui Program naţional
pentru evaluarea şi restructurarea unităţilor de tăiere a animalelor şi a
celor de procesare a cărnii şi laptelui în vederea atingerii standardelor de
igienă prevăzute în legislaţia UE.
PESCUITUL
În vederea armonizării legislaţiei româneşti şi transpunerii cerinţelor
comunitare în acest domeniu, se impune luarea următoarelor măsuri:
implementarea sistemului de raportare a capturilor şi
debarcărilor, a sistemului de comercializare şi etichetarea peştelui şi
produselor din peşte, a statisticii pescuitului;
elaborarea actului normativ privind condiţiile de acces ale
navelor străine de pescuit în apele teritoriale ale României, pe baza
de reciprocitate, similare condiţiilor aplicate în statele membre ale
UE.
IMPOZITAREA
Negocierile pentru acest capitol au fost deschise în toamna anului
2001, România elaborând documentul de poziţie complementar, în
temeiul indicaţiilor prevăzute în Poziţia Comuna a UE.
57
Printre obiectivele pe termen scurt şi mediu pe care ţara noastră
trebuie să le realizeze se află:
introducerea unui regim special al TVA-ului pentru producătorii
agricoli, micii întreprinzători, pentru obiectele de artă, de colecţie
sau antichităţi;
eliminarea unor scutiri de la plata TVA-ului incompatibile cu
directivele comunitare;
majorarea treptată a cotelor de accize pentru apropierea de
nivelul minim legiferat în UE;
creşterea graduală a cotei de impozit pe profit aferentă
activităţilor de export;
îmbunătăţirea unor prevederi în scopul diminuării riscului de
evaziune fiscală;
semnarea unor convenţii de evitare a dublei impuneri cu unele
dintre statele candidate;
finalizarea Codului de Procedură Fiscală;
îmbunătăţirea activităţii de colectare a veniturilor.
UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ
Strategia politicii monetare se va baza în continuare pe atingerea
agregatelor monetare. Cursul de schimb al leului va continua să
reprezinte o variabilă cheie în conceperea şi implementarea politicii
monetare, politica de curs urmând să sprijine cu prioritate obiectivul
dezinflaţiei. Acest domeniu va fi guvernat de un nou statut al Băncii
Centrale care îi va întări, sub toate aspectele, independenţa. Obiectivul
fundamental al acesteia – asigurarea stabilităţii preţurilor – va fi formulat
58
fără ambiguitate şi politica monetară va fi degrevată de urmărirea altor
ţinte macroeconomice care ar putea prejudicia atingerea acestui obiectiv.
În vederea armonizării normelor naţionale cu cele ale UE se vor
întreprinde următoarele măsuri:
îmbunătăţirea organizării şi performanţei sistemului de
contabilitate publică în concordanţă cu standardele europene în
vigoare;
perfecţionarea finanţării bugetare pe bază de programe;
îmbunătăţirea sistemului de management al trezoreriei prin
înfiinţarea Unităţii de management a trezoreriei statului.
POLITICILE SOCIALE ŞI OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ
În realizarea obiectivului prioritar asumat în PNAR 2001, a fost
elaborat noul Cod al Muncii, ţinând cont de condiţiile sociale şi economice
actuale. Acesta asigură protecţia salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea
pe teritoriul României, indiferent de cetăţenie, precum şi cetăţenilor
români care lucrează în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu
un angajator român.
România s-a angajat să adopte următoarele măsuri:
punerea în aplicare a noului Cod al Muncii şi a legislaţiei
conexe;
constituirea fondului de garanţie a salariilor;
pregătirea patronatelor şi sindicatelor pentru a putea contribui
la derularea programelor cu finanţare externă;
stimularea asumării de responsabilităţi de către partenerii
sociali în vederea soluţionării prin dialog social bipartid a
problemelor sectoriale;
59
iniţierea unei campanii de informare a opiniei publice despre
legislaţia europeană şi naţională antidiscriminare;
mutarea accentului politicilor de protecţie a şomerilor de la
măsurile pasive către cele active;
asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de
pensii prin creşterea veniturilor şi raţionalizarea cheltuielilor şi
acoperirea integrală a influenţei inflaţiei şi a ratei de creştere a
preţurilor asupra pensiilor;
crearea unui sistem integrat şi unitar de acordare a prestaţiilor
sociale care să răspundă nevoilor tot mai diversificate ale familiilor
în dificultate;
elaborarea unor proiecte privind organizarea şi funcţionarea
de centre şi servicii de tip privat adresate persoanelor cu handicap
şi reabilitarea vocaţională a acestor persoane, precum şi
dezvoltarea sistemului de monitorizare a promovării şi respectării
drepturilor persoanelor cu handicap.
ENERGIA
Ca urmare a progreselor realizate în restructurarea sectorului şi în
preluarea acquis-ului comunitar din domeniul energetic, în luna martie
2002 România a deschis negocierile la capitolul 14 – “Energie”.
În sectorul gazelor naturale în anul 2002 s-a iniţiat procesul de
privatizare a S.C. DISTRIGAZ NORD S.A. si S.C. DISTRIGAZ SUD S.A.
în scopul privatizării sectorului de distribuţie a gazelor naturale, proces
care se va finaliza în cursul anului 2003. Au fost elaboraţi termenii de
referinţă pentru angajarea unui consultant internaţional de privatizare prin
asistenţă PHARE.
Printre priorităţile pe termen scurt şi mediu se regăsesc1:
1 În sectorul petrolier Directiva nr. 68 / 414 / CE privind obligaţia Statelor Membre de a menţine stocuri minime de ţiţei / produse petroliere, amendată cu Directiva nr. 98 / 93 / CE, reprezintă cea mai importantă reglementare
60
Elaborarea şi aplicarea Codului comercial pentru gaze
naturale;
Reabilitarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor
Naturale şi a sistemelor de distribuţie;
Interconectarea Sistemului Naţional de Transport al Gazelor
Naturale la sistemul european de transport.
În documentul de poziţie pentru capitolul Energie, România solicită
o perioadă de tranziţie de 5 ani, de la momentul aderării, respectiv până la
31 decembrie 2011, din cauza costurilor mari necesare pentru crearea
stocurilor minime.
Continuarea formării stocurilor de ţiţei şi produse petroliere
necesare acoperirii consumului, conform angajamentului din documentul
de poziţie şi în baza unui calendar cu termene precise constituie priorităţi
pe termen scurt şi mediu.
Printre principalele obiective aprobate prin Strategia Naţională de
Dezvoltare Energetică pe termen mediu 2001-2004, restructurarea
agenţilor economici participanţi la această piaţă au reprezentat o prioritate
acţiunile de reformă / restructurare / reabilitare / dezvoltare şi pregătire
pentru privatizarea agenţilor economici participanţi la piaţa de energie
vizând practic toate companiile din domeniul energetic. Acestora li se
adaugă finalizarea procesului de privatizare a celor două filiale de
distribuţie a energiei electrice; continuarea lucrărilor de reabilitare,
retehnologizare şi investiţii în domeniul termo şi hidroenergetic;
elaborarea unei strategii de privatizare pentru sectorul de producţie şi
începerea privatizării în acest domeniu.
În sectorul nuclear, obiectivele care trebuie atinse sunt următoarele;
implementarea de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor
Nucleare a recomandărilor Atomic Question Group incluse în “Raportul
comunitară din domeniu
61
UE în domeniul securităţii nucleare în contextul procesului de extindere”;
completarea Legii nr. 111 / 1996 cu prevederile Normelor Republicane de
Control de Garanţii Nucleare (conform standardelor de siguranţă nucleara
ale UE) şi la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.
Modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de extracţie şi
prelucrare, continuarea închiderii şi conservării minelor neviabile şi
atenuarea impactului social ca urmare a închiderii acestora, precum şi
privatizarea obiectivelor viabile ce prezintă interes, inclusiv prin
participarea investitorilor străini reprezintă priorităţi în sectorul
combustibililor solizi.
POLITICA INDUSTRIALĂ
Politica industrială a României ia în considerare prevederile
conceptului de dezvoltare durabilă, adoptat în ultimii ani de majoritatea
statelor lumii, ca bază a dezvoltării economice în perspectiva următorilor
ani. Acest lucru se realizează, pe de o parte, prin utilizarea în procesul de
dezvoltare industrială a acelor căi prin care activităţile economice, în
context durabil, pot proteja mediul, iar, pe de altă parte, prin utilizarea
raţională a resurselor naturale, în special a celor cu valoare economică şi
potenţial limitat în timp.
România şi-a propus pentru anul 2003:
Modernizarea tehnologiilor şi instalaţiilor existente în vederea
reducerii consumurilor materiale şi electrice, îmbunătăţirea calităţii
produselor şi reducerea poluării;
Stimularea externalizării unor activităţi din întreprinderi
siderurgice;
Definitivarea procesului de restructurare şi încadrarea
autoturismelor în normele EURO 3 începând cu anul 2004;
Privatizarea SNP PETROM;
62
Atragerea de fonduri private de investiţii pentru dezvoltarea
producţiei şi transferul de know-how şi tehnologie din ţările UE;
Retehnologizarea capacităţilor de producţie pentru apărare, în
scopul realizării de produse care să corespundă cerinţelor de
interoperabilitate şi compatibilitate, precum şi standardelor de
calitate.
INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII
În data de 6 decembrie 2001, Guvernul României a aprobat
documentul “Informaţii suplimentare referitoare la acquis-ul comunitar
2000 pentru Capitolul 16 – Întreprinderile mici şi mijlocii”, prin care
România accepta acquis-ul comunitar în vigoare la 31 decembrie 2000.
Priorităţile pe care România şi le-a stabilit sunt:
Îmbunătăţirea mediului de afaceri care se va realiza prin:
simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ şi administrativ
pentru IMM –uri şi îmbunătăţirea capacităţii administrative a
Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
Creşterea competitivităţii IMM-urilor pe pieţele locale şi
internaţionale prin: îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare, a
ofertei de servicii pentru IMM-uri şi a accesului la achiziţiile publice;
Promovarea culturii antreprenoriale prin derularea programului
de pregătire antreprenorială.
ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE
Capitolul 17 “Ştiinţă şi Cercetare” a fost închis provizoriu la data de
14 iunie 2000 şi în februarie 2002 au fost transmise informaţii
suplimentare la documentul de poziţie pentru acest capitol.
Politicile de cercetare-dezvoltare şi inovare ale României au ca
prioritate clar definită integrarea în Spaţiul European de Cercetare şi
63
armonizarea cu politicile, sistemul de cercetare-dezvoltare şi inovare şi
procedurile din cadrul UE.
Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:
Modernizarea echipamentelor şi facilităţilor de cercetare şi
dezvoltare tehnologică şi tehnologia informaţiei din unităţile de
cercetare;
Dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic la
nivel european.
EDUCAŢIE, FORMARE PROFESIONALĂ ŞI TINERET
În cadrul Conferinţei de Aderare din mai 2000, au fost închise
provizoriu negocierile de aderare cu România pentru Capitolul 18 –
“Educaţie, formare profesională şi tineret”. Au fost stabilite următoarele
priorităţi:
Consolidarea procesului de reformă în învăţământul
preuniversitar prin: continuarea programului de îmbunătăţire a
transportului şcolar în zonele rurale, de acordare a rechizitelor
şcolare elevilor care provin din familii cu venituri reduse, derularea
programului special pentru sprijinirea şcolarizării copiilor rromi în
scopul stimulării participării copiilor din grupurile dezavantajate în
procesul educaţional;
Consolidarea procesului de reformă în învăţământul superior
prin: revigorarea cercetării ştiinţifice universitare prin diversificarea
grant-urilor acordate tinerilor cercetători şi studenţi;
Dezvoltarea politicilor educaţionale de tip e-Learning;
Participarea la noua generaţie de programe comunitare
Socrates II, Leonardo da Vinci şi Youth;
Dezvoltarea unei reţele naţionale de centre autorizate de
evaluare a competenţelor profesionale;
64
Promovarea mobilităţii tineretului în Spaţiul European prin
schimburi bilaterale, participarea la stagiile de formare organizate de
Consiliul Europei – Direcţia Tineret;
Organizarea unor campanii pentru promovarea cadrului
favorabil participării tinerilor la viaţa publica şi la procesul decizional.
TELECOMUNICAŢII ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI
Dintre priorităţile pe termen scurt şi mediu amintim:
Finalizarea cadrului legislativ şi instituţional pentru reglementarea
coerentă a pieţei liberalizate a comunicaţiilor electronice. Momentul
1 ianuarie 2003 marchează liberalizarea completă a pieţelor de
servicii şi reţele de comunicaţii electronice, la această dată
preconizându-se ridicarea ultimelor restricţii referitoare la telefonia
vocală fixă şi la furnizarea de circuite închiriate.
Trecerea la Societatea Informaţională prin: modernizarea
administraţiei publice şi a serviciilor publice, îmbunătăţirea nivelului
de trai prin utilizarea tehnologiei informaţiei în domenii ca sănătatea,
protecţia mediului şi transporturile, dezvoltarea sectorului de
tehnologia informaţiei, dezvoltarea forţei de muncă în perspectiva
Societăţii Informaţionale, adaptarea sistemului educaţional şi
dezvoltarea de conţinut digital;
Trecerea la e-Government prin participarea României la programul
comunitar “Interchange of data between administations”(IDA) şi prin
continuarea procesului de informatizare a administraţiei publice şi
coordonarea acestuia prin intermediul Grupului pentru promovarea
Tehnologiei Informaţiei;
Crearea cadrului legislativ şi instituţional pentru asigurarea
securităţii reţelelor informaţionale şi a aplicaţiilor software prin
elaborarea unui plan de acţiune pentru promovarea accesului mai
sigur la Internet prin combaterea conţinutului ilegal şi vătămător în
65
reţelele globale, prin crearea cadrului legislativ pentru combaterea
fraudei în reţea şi prin dezvoltarea cadrului de reglementări în
domeniul tehnologiei informaţiei, prin iniţierea, elaborarea şi
adoptarea de standarde şi norme tehnice privind semnătura
electronică, protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea
reţelelor şi aplicaţiilor software, comerţul electronic.
CULTURA ŞI POLITICA ÎN DOMENIUL AUDIOVIZUALULUI
Negocierile de aderare pentru Capitolul 20 “Cultura şi politica în
domeniul audiovizualului” sunt în curs de derulare.
Proiectele de lege au preluat din acquis-ul comunitar prevederi
legate de: jurisdicţie, protecţia demnităţii umane şi a minorilor,
evenimentele de importanţă majoră, publicitate, sponsorizare şi tele-
shopping, fiind avute în vedere şi prevederile referitoare la obligaţiile
culturale (cotele europene şi producătorii independenţi). În acest sens au
fost stabilite următoarele priorităţi:
Conservarea, restaurarea şi promovarea patrimoniului cultural
naţional;
Dezvoltarea activităţilor culturale şi a societăţii civile;
Dezvoltarea capacităţii administrative a Punctului de Contact
Cultural;
Consolidarea strategiei de dezvoltare a pieţei audiovizualului;
Acordarea licenţelor şi autorizărilor vizând formarea echilibrata
a pieţei din domeniu, conform strategiei de dezvoltare;
POLITICA REGIONALĂ ŞI COORDONAREA INSTRUMENTELOR
STRUCTURALE
66
În cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România –
UE din 21 martie 2002 au fost deschise negocierile pentru acest capitol.
Pentru programarea dezvoltării regionale în perioada 2002-2005, au fost
identificate două obiective cu caracter permanent:
a.) Pregătirea cadrului instituţional şi legal pentru coordonarea şi
implementarea instrumentelor structurale ce urmează a fi realizată prin
următoarele măsuri:
înfiinţarea şi organizarea instituţiilor specifice managementului
instrumentelor structurale şi iniţiativelor comunitare pentru
realizarea funcţiilor specifice prevăzute în Regulamentele
comunitare;
consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor de
implementare a instrumentelor structurale, la nivel central şi
regional prin: consolidarea gestionarii eficiente a fondurilor
nerambursabile acordate de UE prin programele PHARE, ISPA şi
SAPARD; pregătirea resurselor umane prin conceperea şi
implementarea unor programe de pregătire;
întărirea parteneriatului prin activităţi care vizează conştientizarea
potenţialilor parteneri asupra rolului şi beneficiilor pe care le au
prin participarea la elaborarea şi implementarea politicii de
dezvoltare regională şi prin participarea la îmbunătăţirea
exerciţiului de programare şi monitorizare;
b.) Implementarea politicii naţionale de dezvoltare regională pentru
realizarea căreia au fost stabilite următoarele măsuri:
îmbunătăţirea competitivităţii regiunilor de dezvoltare, sprijinirea
dezvoltării regionale echilibrate şi durabile prin proiecte de
investiţii prin: dezvoltarea sectorului privat, în special prin
sprijinirea sectorului IMM-urilor, a serviciilor sociale în zonele de
restructurare industriale şi a sectorului turistic prin măsuri
integrate, orientate către ameliorarea calităţii ofertei turistice;
67
promovarea cooperării transfrontaliere (în regiunile de la graniţele
cu Ungaria şi Bulgaria) prin: îmbunătăţirea infrastructurii existente
în domeniul reţelelor europene de transport şi ameliorarea
condiţiilor de trafic de-a lungul coridoarelor pan–europene IV si
IX, protecţia mediului şi gospodărirea apelor şi armonizarea
procedurilor de control vamal prin îmbunătăţirea schimbului de
informaţii.
PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Negocierile pentru acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinţei
Interguvernamentale de Aderare România-UE, care a avut loc la
Bruxelles la 21.03.2002. În prezent sunt în curs de actualizare strategiile
sectoriale în domeniile: legislaţie orizontală, calitatea aerului, calitatea
apei, controlul poluării industriale şi zgomot şi sunt în curs de finalizare
strategiile din sectoarele managementului deşeurilor, substanţe chimice şi
siguranţa nucleară.
Priorităţile pe termen scurt şi mediu pentru acest sector se referă la:
Adoptarea unor acte normative privind evaluarea efectelor
anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
Armonizarea legislaţiei naţionale cu privire la descrierea şi
clasificarea chimicalelor periculoase în Tariful Vamal al României
şi import-exportul produselor chimice periculoase, evaluarea şi
controlul riscului substanţelor chimice periculoase pentru
sănătatea umană şi mediu;
Transpunerea legislaţiei comunitare privind supravegherea şi
controlul transporturilor de deşeuri radioactive între statele
membre, din şi spre Comunitate;
Identificarea şi desemnarea Ariilor Speciale de Conservare, a
celor mai reprezentative situri ca număr şi mărime pentru speciile
de păsări sălbatice, termen 2005;
68
Transpunerea deciziilor comunitare privind criteriile pentru
etichetarea ecologică a aparatelor frigorifice, a maşinilor de
spălat vase, a textilelor şi încălţămintei.
PROTECŢIA ŞI SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
În cadrul Conferinţei de Aderare din data de 27.07.2001 s-a decis
deschiderea şi simultan închiderea provizorie a capitolului 23 “Protecţia
consumatorilor şi a sănătăţii”.
Preluarea acquis-ului comunitar în acest domeniu se va realiza prin
elaborarea actelor normative privind produsele prezentate ca fiind
benefice pentru sănătatea consumatorilor, vânzarea produselor către
consumatori şi garanţiile asociate, îmbunătăţirea accesului consumatorilor
la justiţie prin crearea unui sistem prejudecătoresc de rezolvare a
plângerilor consumatorilor, precum şi referitoare la creditul pentru
consum.
În vederea întăririi sistemului naţional de supraveghere a pieţei se
va adopta Codul Consumului. Creşterea gradului de educare şi informare
a consumatorilor se va realiza prin: organizarea de campanii naţionale în
acest scop, realizarea unor emisiuni săptămânale la radio şi TV pe
probleme de protecţia consumatorului, creşterea gradului de reprezentare
a societăţii civile în procesul de luare a deciziilor.
COOPERAREA ÎN DOMENIUL JUSTIŢIEI ŞI AFACERILOR INTERNE
19.04.2002 reprezintă data la care au fost deschise negocierile
pentru capitolul “Justiţie şi Afaceri Interne” cu ocazia Conferinţei de
Aderare România-UE.
Principalele aspecte care se vor urmări se referă la: consolidarea
independenţei şi credibilităţii justiţiei, reducerea rolului instanţelor militare,
întărirea organismelor implicate în combaterea corupţiei, atingerea unui
nivel ridicat al controlului la frontiere până la data aderării României la UE,
69
perfecţionarea personalului, dotarea tehnică performantă şi o mai bună
colaborare între instituţiile cu atribuţii în acest domeniu. De asemenea se
vor clarifica şi detalia prevederile Planului de Acţiune Schengen privind
controlul frontierei şi cooperarea cu instituţiile similare din Uniunea
Europeană şi statele vecine.
UNIUNEA VAMALĂ
Deschiderea negocierilor aferente capitolului 25 “Uniunea Vamală” a
fost realizată cu ocazia Conferinţei de Aderare (17.03.2001).
Aderarea României la Uniunea Europeana impune îndeplinirea
următoarelor obiective:
Revizuirea până la sfârşitul anului 2005 a legislaţiei vamale
române de bază şi secundară, iar instrumentele vamale care
operează în UE vor fi adaptate şi utilizate în România, ca soluţie
intermediară până la aderare. Se vor crea totodată condiţiile pentru
aderarea la convenţiile vamale internaţionale care prezintă interes;
Asigurarea funcţionării optime a sistemului informatic şi a
compatibilităţii cu sistemele UE în vederea interconectării cu
sistemul vamal comunitar computerizat;
Conectarea la sistemul de Tranzit Comun;
Extinderea cooperării cu alte instituţii care acţionează la
frontiere şi iniţierea programelor comune de acţiune şi de pregătire a
lucrătorilor acestor instituţii.
RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Negocierile de aderare au fost deschise în cadrul Conferinţei de
Aderare (14.06.2000), capitolul fiind închis provizoriu la aceeaşi dată.
70
Obiectivele politicii comerciale a României se subscriu necesităţii
adaptării economiei româneşti la tendinţele înregistrate în economia
mondială sub impactul fenomenului de globalizare, dezvoltării economice
şi schimbărilor care se produc între sectoarele productive, rezultatului
procesului de negociere a aderării la UE şi ale negocierilor comerciale
multilaterale din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum şi
creşterii competitivităţii şi ameliorării accesului produselor româneşti pe
pieţele externe în scopul realizării unui echilibru dinamic al balanţei
comerciale.
Pe termen scurt, priorităţile României în domeniul politicii comerciale
internaţionale se referă, printre altele, la:
Finalizarea şi implementarea rezultatelor negocierilor bilaterale în
domeniul comerţului cu produse agricole derulate în anul 2002;
Participarea la negocierile comerciale multilaterale din cadrul
OMC;
Amendarea listelor de denumiri de origine din cadrul acordurilor
privind protecţia denumirilor de origine pentru vinuri şi băuturi
alcoolice.
POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ
Negocierile de aderare la UE pentru capitolul 27 au fost închise
provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare din 14.06.2000.
În ceea ce priveşte obiectivele prioritare ale ţării noastre în acest
domeniu amintim:
Dezvoltarea de relaţii contractuale cu toate statele din zona
Balcanilor Occidentali, plecând de la acordurile pe care acestea le
vor încheia cu UE;
Sprijinirea orientării europene a Republicii Moldova;
71
Orientarea într-o mai mare măsură a politicii externe către
impulsionarea relaţiilor cu statele euromediteraneene partenere
(Africa de Nord şi Orientul Mijlociu);
Adoptarea măsurilor necesare pentru ca forţele din oferta României
la Forţa Europeană de Reacţie Rapidă să fie disponibile conform
angajamentelor prezentate;
Participarea României, în calitatea sa de “furnizor de securitate” în
zonă, la o serie de iniţiative de cooperare militară regională a căror
activitate este focalizată asupra întăririi securităţii şi stabilităţii în
spaţiul sud-est european;
Adoptarea unui act normativ care să reglementeze regimul de
control al exporturilor şi importurilor de arme convenţionale în mod
distinct faţă de cel al produselor cu dublă utilizare, prin preluarea
“celor mai bune practici” în domeniu ale statelor membre ale UE.
CONTROL FINANCIAR
Implementarea politicilor comunitare, mai ales a politicilor agricole şi
a celor privind managementul fondurilor structurale impune şi
implementarea unui management şi a unui sistem de control financiar
eficiente pentru cheltuielile sectorului public, care să cuprindă şi prevederi
privind modalităţile de prevenire a încălcării legalităţii şi a fraudelor.
Întărirea bunei administrări şi a responsabilităţilor sectorului public
din România, prin dezvoltarea instituţională a funcţiilor de control intern şi
audit intern în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale va
avea în vedere următoarele aspecte: dezvoltarea auditului de performanţă
şi auditului de sistem în cadrul instituţiilor publice, pregătirea profesională
a auditorilor şi controlorilor financiari.
Protejarea intereselor financiare ale UE se va realiza prin:
optimizarea strategiei Gărzii Financiare de ţinere sub control a
fenomenului de evaziune fiscală, întărirea funcţiei de control fiscal.
72
PREVEDERI FINANCIARE ŞI BUGETARE
Pentru o bună aliniere a legislaţiei româneşti în acest domeniu cu
acquis-ul comunitar se impune cu necesitate continuarea restructurării
finanţelor publice în scopul realizării unui management sănătos al
fondurilor publice prin luarea următoarelor măsuri:
Dezvoltarea capacităţii de evaluare a eficienţei de cost a
propunerilor de cheltuieli bugetare destinate îndeplinirii
obiectivelor de politică naţională şi sectorială;
Creşterea eficienţei de alocare a cheltuielilor bugetare;
Perfecţionarea sistemului de monitorizare a achiziţiilor publice;
Continuarea asigurării transparenţei utilizării fondurilor publice;
Perfecţionarea finanţării pe bază de programe prin extinderea
numărului de programe şi obligaţia ordonatorilor principali de
credite de a prezenta anual rapoarte de performanţă pe fiecare
program punând în evidenţă diferenţele faţă de previziunile
bugetare.
Participarea României la capitalul Băncii Europene de Investiţii şi
Băncii Centrale Europene presupune negocierea, în concordanţă cu
statutul Băncii Europene de Investiţii, a nivelului şi modalităţilor de plată a
contribuţiei la capitalul social, la fondul de rezervă şi la rezervele
suplimentare. Bugetul de stat va prevedea sumele necesare plăţii
contribuţiei respective începând cu data aderării.
D. REFORMA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
73
În perioada ce a urmat amplului proces de reorganizare şi
restructurare a ministerelor şi organelor de specialitate din subordinea
Guvernului, s-a acordat o atenţie deosebită realizării obiectivelor prioritare
cuprinse în ediţia 2001 a Programului Naţional de Aderare. Astfel, prin
descentralizare, Guvernul a urmărit permanent conştientizarea şi
implicarea sporită a colectivităţilor locale în gestiunea problematicii
regionale şi locale. Continuarea reformei în domeniul administraţiei
publice locale a vizat în egală măsură deconcentrarea deciziei şi a acţiunii
administrative de la nivelul administraţiei centrale la nivelul direcţiilor
specializate ale ministerelor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale.
Priorităţi pe termen scurt
Profesionalizarea funcţiei publice;
Dezvoltarea unui corp al funcţionarilor publici unitar, compatibil cu
structurile similare din ţările membre ale Uniunii Europene, constituie o
condiţie esenţială pentru întărirea capacităţii administraţiei publice de a
elabora şi implementa măsurile de reforme.
Finalizarea procesului de demilitarizare a unor servicii militare;
În concordanţă cu normele din statele europene avansate s-a
reglementat transferul unor servicii comunitare către autorităţile
administraţiei publice locale. Atât personalul, cât şi resursele financiare
aferente se vor transfera o dată cu încheierea protocolului între Ministerul
de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice. Aceasta măsură vizează
organizarea următoarelor servicii publice comunitare: de evidenţă a
persoanelor, de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor şi un serviciu pentru
situaţii de urgenţă.
Întărirea cadrului instituţional pentru cadastru general care presupune
parcurgerea
următoarelor etape: identificarea şi aplicarea în continuare a măsurilor de
accelerare a implementării Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, precum
şi a modalităţilor de preluare directă a acestor date în cadastrul general şi
74
al publicităţii imobiliare; armonizarea metodologiilor cadastrelor de
specialitate pentru integrarea acestora în sistemul cadastrului general, în
primul rând a cadastrului agricol şi a cadastrului imobiliar-edilitar;
dezvoltarea sistemului informatic pentru cadastrul general şi publicitate
imobiliară; modernizarea sistemului naţional geodezic.
Una dintre priorităţile pe termen mediu o reprezintă apropierea
administraţiei publice de cetăţean, introducând în practica termenul de “e-
Administraţie” care presupune următoarele mutaţii esenţiale: cetăţenii vor
beneficia de toate serviciile publice la care au dreptul, printr-o simplă
cerere adresată oricărui birou autorizat al administraţiei, indiferent de
domiciliu sau de competenţa juridică teritorială; la solicitarea unui serviciu,
cetăţeanul va trebui să furnizeze doar datele sale de indentificare, toate
celelalte informaţii fiind accesibile prin intermediul sistemului informaţional
al ghişeului unic.
3. Raportul periodic privind progresele înregistrate de România în
procesul de aderare la UE
Prezentul Raport ia în considerare progresul înregistrat în perioada
care s-a scurs de la Raportul periodic pentru 2001. El acoperă perioada
până la 15 septembrie 2002. Însă în anumite cazuri specifice sunt
menţionate măsurile adoptate şi după această dată. Documentul verifică
dacă reformele planificate la care se face referire în Raportul periodic pe
2001au fost realizate şi examinează noile iniţiative. În plus, prezentul
raport oferă o evaluare globală a situaţiei generale pentru fiecare din
aspectele aflate în discuţie, prevăzând pentru fiecare dintre ele
principalele demersuri pe care mai trebuie să le întreprindă România în
cadrul pregătirilor pentru aderare.
Ca şi în cazul Rapoartelor precedente, „progresul” a fost măsurat pe
baza deciziilor luate efectiv, a legislaţiei adoptate efectiv, a convenţiilor
75
internaţionale ratificate efectiv (acordându-se atenţia cuvenită
implementării) şi măsurilor implementate efectiv. Ca o chestiune de
principiu, legislaţia sau măsurile care se află în diverse stadii, fie de
elaborare fie de aprobare în Parlament, nu au fost luate în considerare.
Această abordare asigură un tratament egal faţă de toate ţările candidate
şi permite o evaluare obiectivă a fiecărei ţări în funcţie de progresul
concret realizat de ele în pregătirea pentru aderare.
Se apreciază că România îndeplineşte în continuare criteriile
politice. România a realizat un progres semnificativ în privinţa protecţiei
copiilor, reducerea numărului de copii instituţionalizaţi şi îmbunătăţirea
condiţiilor efective de viaţă. S-a înregistrat progres şi în ceea ce priveşte
promovarea şanselor egale între bărbaţi şi femei, dezvoltându-se structuri
pentru reducerea traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul
instituţional pentru combaterea discriminării. A continuat dezvoltarea unui
sistem de libertate sub supraveghere, dar condiţiile din închisori rămân
extrem de proaste. Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea
garanţiilor pentru libertatea de expresie.
Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat
minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor
minorităţilor a fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi
importanţi pentru aplicarea Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei
romilor, cu scopul de a combate efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi
condiţiile de viaţă.
Lansarea unui program major de reformă administrativă a
înregistrat un progres semnificativ prin adoptarea deciziei de
demilitarizare a poliţiei. Acest lucru va spori responsabilitatea publică a
ofiţerilor de poliţie, deşi sunt necesare acţiuni în continuare care să
asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost create noi structuri
instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un motiv de
îngrijorare foarte serioasă.
76
România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a
deciziilor, precum şi pe cel legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se
bazeze mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească
capacitatea Parlamentului de a examina foarte atent legislaţia. Reforma
magistraturii a fost limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie
sub presiune serioasă, iar implicarea puterii executive în treburile judiciare
nu a fost diminuată în practică.
România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de
piaţă funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea
acestui obiectiv. Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate
împreună cu finalizarea agendei de reformă ar trebui să permită României
să fie în măsură pe termen mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi
forţelor pieţei din cadrul Uniunii.
În ultimii ani s-au obţinut câteva succese semnificative în privinţa
stabilizării macroeconomice, prin diminuarea inflaţiei. Transformarea prin
care trece sectorul bancar în prezent, îmbunătăţirile succesive ale
cadrului de supraveghere şi de reglementare al pieţelor financiare şi paşii
înainte făcuţi în privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină
financiară a întreprinderilor. Liberalizarea preţurilor şi a comerţului însoţită
în ultimul an de o ajustare semnificativă a tarifelor la energie şi de
importante reforme ale sistemului fiscal au pus bazele unei alocări mai
eficiente a resurselor.
Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul
public trebuie respectate. Este necesară o aplicare constantă şi
transparentă a celor mai recente măsuri pentru reducerea arieratelor
consumatorilor de energie, o aplicare hotărâtă şi transparentă a
prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea privatizării şi voinţa
de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi. Finalizarea
privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor publice şi
a procedurilor bugetare şi asigurarea aplicării unui cadru de reglementare
77
şi juridic îmbunătăţit ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei
economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii României de a
face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.
De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres
constant în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o
discrepanţă tot mai mare între progresul realizat în domeniul transpunerii
juridice şi capacitatea limitată a administraţiei româneşti de a aplica şi
asigura conformarea la legislaţia nou adoptată.
În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere
legislativă şi a continuat acţiunea, deşi într-un ritm mai lent, de dezvoltare
a structurilor administrative cerute de acquis.
În ansamblu, şi având în vedere data ţintă pe care şi-a fixat-o
România pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil, iar legislaţia
naţională a fost aliniată la acquis în multe domenii. Edificarea capacităţii
administrative va necesita o reformă structurală extinsă atât a
administraţiei publice, cât şi a sistemului judiciar.
În domeniul pieţei interne, legislaţia cadru privind Abordarea Nouă şi
Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis
referitor la circulaţia liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de
asemenea înregistrat în privinţa constituirii organismelor care să
administreze acquis-ul. Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe
îmbunătăţirea standardizării şi omologării, consolidarea sistemelor de
supraveghere a pieţei, restructurarea sistemului de control al alimentelor
şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind achiziţiile publice.
Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ceea
ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, deşi este necesară continuarea
acţiunii de transpunere pentru remedierea deficienţelor în domeniul
recunoaşterii reciproce.
78
S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulaţie a
serviciilor, deşi cadrul instituţional nou elaborat pentru supravegherea
serviciilor financiare trebuie încă întărit.
Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor
şi România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a
controlului devizelor şi a altor restricţii care afectează circulaţia
capitalurilor. Trebuie depuse eforturi în continuare în special pentru
revizuirea cadrului juridic în domeniul spălării banilor.
România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului
referitor la dreptul companiilor, deşi nivelul de piraterie şi contrafacere
rămâne o serioasă problemă iar aplicarea trebuie îmbunătăţită. În
domeniul politicii concurenţei s-a realizat un oarecare progres în
transpunerea acquis-ului, în special în domeniul antitrust. Restructurarea
sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheat îndeaproape.
România a realizat un progres constant în domeniile vamal şi fiscal,
dar este necesar să se continue alinierea legislativă precum şi eforturile
de reducere a nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale. Trebuie
continuată acţiunea de dezvoltare a sistemelor informatice pentru a
permite schimbul de date computerizate între România şi CE. Pentru
dezvoltarea cu succes a unei politici industriale şi pentru promovarea
IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare care să simplifice şi să
stabilizeze mediul de afaceri.
Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deşi
evoluţiile legislative nu au fost încă însoţite de o dezvoltare pe măsură a
structurilor administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul.
Reformele structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalităţile de
inspectare trebuie să fie îmbunătăţite în sectorul fitosanitar şi, chiar mai
urgent, în sectorul veterinar. În domeniul pisciculturii România a adoptat
79
legislaţia cadru necesară, deşi există întârzieri în constituirea structurilor
administrative necesare.
Cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă s-a realizat
un oarecare progres, dar transpunerea juridică trebuie continuata cu
privire la legislaţia muncii, şanse egale şi sănătatea şi siguranţa la locul
de muncă.
Progresul în privinţa politicii regionale a fost mai lent şi România nu
are încă o politică de coeziune clară şi consolidată. A început acţiunea de
dezvoltare a capacităţii administrative, dar este necesară continuarea
eforturilor pentru elaborarea de sisteme de gestionare şi implementare.
Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce
priveşte transportul rutier şi feroviar, rezonabil în domeniul aviaţiei, dar
numai limitat în cazul siguranţei maritime.
În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe
probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de
exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum
considerabil de legislaţie de mediu, România nu are resursele nici
administrative şi nici financiare de aplicare a acesteia. Eforturile în
continuare trebuie să se concentreze mai mult asupra dezvoltării
capacităţilor de implementare şi asigurării resurselor pentru investiţii în
domeniul mediului.
Alinierea la acquis-ul în domeniul protecţiei consumatorilor a
continuat şi s-au constituit structurile de implementare, deşi cooperarea
inter-instituţională trebuie îmbunătăţită.
S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în
domeniul telecomunicaţiilor în privinţa pregătirilor pentru liberalizarea
pieţelor comunicaţiilor şi poştale. Eforturile viitoare trebuie să se
concentreze asupra transformării administraţiei reglementatoare nou
create intr-un organism independent si eficient, cât şi asupra evaluării
80
implicaţiilor economice ale implementării depline a acquis-ului în domeniul
serviciilor universale.
România a început să realizeze reforme structurale în domeniul
justiţiei şi afacerilor interne, deşi rămâne de efectuat un mare volum de
muncă pentru apropierea juridică şi, în special, pentru întărirea capacităţii
administrative şi juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea
unui Plan de Acţiune Schengen, eficienţa forţelor de poliţie în ansamblu
este limitată, iar infrastructura şi gestionarea frontierelor trebuie
îmbunătăţite. Sunt necesare eforturi importante pentru sporirea eficacităţii
magistraturii.
În domeniul relaţiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate
treptat şi România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la
acquis.
S-a realizat progres cu privire la controlul financiar şi sunt în curs de
introducere sisteme moderne de management şi control financiar. Sunt
necesare acţiuni pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor,
capacitatea administrativă urmând a fi consolidată în ceea ce priveşte
controlul financiar intern public, iar independenţa Curţii de Conturi trebuie
garantată.
În ansamblu, capacitatea administraţiei publice de a implementa
acquis-ul se menţine limitată şi reprezintă o frână considerabilă în calea
pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale
administraţiei sunt în măsură să funcţioneze eficient, rămân multe
sectoare importante în care starea deficitară a administraţiei reprezintă un
motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de
adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea asistenţei financiare
CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru
Guvern care a anunţat un program de reformă major.
81
În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise
temporar. În timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva
aderării în anul 2007 care, în general, sunt respectate.
SECŢIUNEA A IV A. ASPECTE PRIVIND ARMONIZAREA LEGISLAŢIEI
ROMÂNE CU ACQUIS-UL COMUNITAR
Procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu reglementările
comunitare reprezintă un obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia
de aderare a tuturor statelor candidate la calitatea de membru al Uniunii
Europene
Armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar este
totodată una din condiţiile care determină progresul în procesul de
negocieri pentru aderare, angajamentele asumate de România în
documentele de poziţie referindu-se în mare măsură la adoptarea de acte
normative de bază pentru domeniul respectiv.
În vederea derulării procesului de compatibilizare a legislaţiei
româneşti cu normele comunitare, a fost elaborat Programul Naţional de
Aderare a României la Uniunea Europeană, care include un program de
armonizare legislativă pentru perioada 2002 – 2005. Acest program
conţine responsabilităţi clare, este împărţit pe capitole de acquis
comunitar şi se actualizează anual.
Ministerul Integrării Europene avizează obligatoriu toate proiectele
de acte normative care transpun prevederi comunitare în legislaţia
românească. Avizul este dat anterior aprobării de către Guvern a
respectivelor proiecte de acte normative. Este de menţionat că, în acest
sens, au fost înfiinţate în cadrul ministerului două direcţii de armonizare
legislativă. Bilunar, Ministerul Integrării Europene prezintă Guvernului un
raport privind stadiul îndeplinirii, de către ministere şi alte instituţii
responsabile, a măsurilor care figurează în acest program.
82
În anul 2002, procesul de armonizare legislativă s-a desfăşurat într-
un ritm semnificativ mai rapid, fiind adoptate un număr de circa 480 de
acte normative cu relevanţă comunitară, din care peste 300 realizează
transpunerea directă a normelor europene în legislaţia naţională.
Progresele înregistrate anul trecut în direcţia transpunerii legislaţiei
comunitare privesc îndeosebi următoarele domenii: criteriile politice şi cele
economice, libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a serviciilor,
agricultura, politica socială şi ocuparea forţei de muncă, telecomunicaţii şi
tehnologia informaţiei, protecţia mediului, justiţie şi afaceri interne.
Autorităţile române trebuie să traducă, până la data aderării, întregul
acquis comunitar în vigoare. Responsabilitatea pentru această acţiune
revine în întregime Institutului European din România, aflat în
coordonarea Ministerului Integrării Europene, care are şi sarcina de a
asigura revizuirea, din punct de vedere juridic, tehnic şi lingvistic, a
textelor traduse. Anul 2001 a marcat, în această direcţie, progrese
importante.
Până în luna decembrie 2001, România a finalizat traducerea a
58000 de pagini standard de Jurnal Oficial al Comunităţilor Europene şi a
revizuit 8000 de pagini standard, care au fost transmise autorităţilor
comunitare competente la începutul anului 2002.
Această acţiune a continuat şi în anul 2002 prin traducerea a circa
10 000 pagini de Jurnal Oficial şi revizuirea unui număr de aproximativ 30
000 de pagini. Numărul total al paginilor revizuite s-a ridicat, la sfârşitul
anului 2002 la peste 45 000 de pagini.
La sfârşitul anului 2003, România va avea tradus întregul acquis
comunitar, iar un număr de peste 60 000 pagini de Jurnal Oficial vor fi
revizuite.
SECŢIUNEA A iV A. STADIUL NEGOCIERILOR
83
România a deschis toate capitolele de negociere (30, capitolul 31 –
„Diverse” negociindu-se în faza finală, în cazul în care mai rămân
probleme în discuţie). Până în prezent, dintre capitolele deschise, au fost
închise provizoriu 17 capitole.
Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul
preşedinţiei portugheze a Consiliului U.E. (semestrul I/2000) sunt:
Întreprinderi mici şi mijlocii (16); Ştiinţă şi cercetare (17); Educaţie,
formare profesională şi tineret (18); Relaţii externe (26); Politica externă şi
de securitate comună (27).
În cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E. (semestrul II/2000)
negocierile pentru capitolul Statistică (12) au fost închise provizoriu.
Capitolele deschise în cursul preşedinţiei franceze a Consiliului U.E
sunt: Politica în domeniul concurenţei (6); Telecomunicaţiile şi tehnologia
informaţiilor (19); Cultură şi politica în domeniul audiovizualului (20).
În cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE (semestrul I/2001)
negocierile privind capitolul Pescuitul (8) au fost închise provizoriu.
Capitolele deschise în cursul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE
(semestrul I/2001) sunt următoarele: Libera circulaţie a capitalului (4);
Dreptul societăţilor comerciale (5); Politica în domeniul transporturilor (9);
Uniunea vamală (25).
Pentru capitolele Dreptul societăţilor comerciale (5);Protecţia
consumatorilor şi a sănătăţii (23) negocierile au fost închise provizoriu în
cursul preşedinţiei belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001).
Capitolele pentru care negocierile au fost deschise în cursul
preşedinţiei belgiene a Consiliului UE (semestrul II/2001)sunt: Impozitarea
(10); Politicile sociale (13); Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii (23).
84
Capitole pentru care negocierile au fost deschise în cursul
preşedinţiei spaniole a Consiliului UE (semestrul I / 2002): Libera
circulaţie a mărfurilor (1); Libera circulaţie a persoanelor (2); Uniunea
Economică şi Monetară (11); Energia (14); Politica regională şi
coordonarea instrumentelor structurale (21); Mediul înconjurător (22);
Justiţia şi afacerile interne (24); Control Financiar (28); Instituţii (30).
Negocierile pentru capitolele Uniunea Economică şi Monetară (11);
Politica socială (13); Instituţii (30) au fost închise provizoriu în cursul
preşedinţiei spaniole a Consiliului U.E.
În cursul preşedinţiei daneze a Consiliului UE (semestrul II/2002) au
fost deschise negocierile pentru capitolele următoare: Libera circulaţie a
serviciilor (3); Agricultura (7); Politica industrială (15); Prevederi financiare
şi bugetare (29).
Capitolele pentru care negocierile au fost închise provizoriu în cursul
preşedinţiei daneze a Consiliului UE: Politica industrială (15);
Telecomunicaţii si tehnologia informaţiei (19); Cultura si politica în
domeniul audiovizualului (20); Uniunea vamală (25).
România a închis provizoriu capitolul de negociere „Libera circulaţie
a capitalurilor” în cadrul conferinţei de aderare România-UE care a avut
loc la Bruxelles în 7 aprilie 2003.
Pentru acest capitol, România se angajează să aplice acquis-ul
comunitar privind mişcările de capital şi sistemele de plăţi, transferurile de
credit transfrontaliere şi prevenirea spălării banilor, plăţile electronice,
investiţiile străine etc. până în 2007, data aderării la Uniunea Europeană.
85
CAPITOLUL V – CONSIDERAŢII FINALE
Extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a
Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa de a uni un continent
care se va consolida atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de
vedere economic. Iată că după mai bine de o jumătate de secol în care
Europa s-a aflat divizată, visul francezului Jean Monet este pe cale să se
desăvârşească. Reunificarea continentului european având ca fundament
respectarea principiilor prevăzute în art. 49 al Tratatului asupra Uniunii
Europene (respectarea principiului libertăţii, a democraţiei, respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi domnia legii) se
află în etapa confirmării primirii în Uniune a încă zece state în anul 2004.1
Deşi aceste state nu îndeplinesc în mod riguros criteriile respectate în
statele membre, o amânare îndelungată a extinderii ar fi presupus din
punct de vedere economic, şi nu numai, riscuri şi mai mari pentru membrii
UE (imigraţie clandestină, trafic de carne vie, criminalitate financiară).
Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă singura
opţiune viabilă care îi poate asigura reintegrarea completă şi definitivă în
sistemul de valori promovat de democraţiile vest-europene, sistem din
care face parte de drept prin istorie, cultură, tradiţie şi aşezare geografică.
Apartenenţa României la UE constituie o garanţie a stabilităţii, a creşterii
economice şi a prosperităţii. România s-a înscris în acest proces
ireversibil şi participă la modernizarea impusă de integrarea în Uniunea
Europeană, care implică evoluţia generală a întregii societăţi româneşti.
Implicându-se activ în acest proces, România va trebui să-şi
menţină identitatea, la fel ca toate celelalte state care au aderat sau vor
adera la Uniune. Europa unită trebuie să fie o societate caracterizată prin
coeziune şi diversitate, care să pună în valoare bogăţia şi pluralitatea
1 Prin această extindere, UE va avea 455 de milioane de locuitori, devenind al treilea ansamblu de populaţie din lume, după China şi India, şi cea mai mare piaţă internă din lume.
86
culturilor, precum şi avantajele consacrării unui nou model european care
să asigure siguranţă şi prosperitate cetăţenilor Uniunii Europene.
Momentul Copenhaga 2002 a însemnat pentru România un punct
important pe calea integrării europene, am spune mai degrabă decât a
unificării, întrucât cel dintâi proces presupune o Europă bogată, vie,
diversă, multicoloră, în măsură să adopte strict funcţional mecanisme
administrative şi financiare care să ne facă viaţa mai uşoară. Pentru
aceasta este necesară implementarea unui set de valori minimale în care
toată lumea să creadă.
Concluziile preşedinţiei daneze de la Copenhaga (12-13 decembrie
2002) au arătat faptul că România a făcut progrese în îndeplinirea
angajamentelor asumate în urma negocierilor de aderare la UE, aceasta
din urmă intenţionând să contribuie la consolidarea acestor rezultate
pozitive, prin acordarea de asistenţă financiară care să fie utilizată într-un
mod flexibil în vederea îndeplinirii priorităţilor stabilite, printre care se
numără domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Scopul Comunităţii este de
a acorda ţării noastre calitatea de stat membru în 2007 în funcţie de
modul de îndeplinire a criteriilor pentru dobândirea acestui statut.
Foaia de parcurs (roadmap) redactată în favoarea României
stabileşte pentru aceasta obiective concrete şi mijloacele prin care
acestea pot fi atinse. Se subliniază importanţa definitivării reformei
administrative şi judecătoreşti în scopul asigurării stabilităţii şi amplificării
efectelor pozitive obţinute până în prezent.
De asemenea, România este asigurată că negocierile privind
inchiderea tuturor capitolelor vor continua, în special referitoare la
dispoziţiile financiare. Ajutorul pe care UE se obligă să îl ofere României
implică revizuirea Parteneriatului de Aderare care va fi realizata în 2003.
Concluziile preşedinţiei daneze a Comisiei Europene se încheie cu
menţiunea că România va participa la următoarea Conferinţă
Interguvernamentală în calitate de observator.
87
BIBLIOGRAFIE
I. Cursuri, tratate, comentarii, monografii
Adrian Năstase, “România şi noua arhitectură mondială”, Regia
Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996;
Hildegard Carola Puwak, Andrei Popescu, “România şi viitorul
Europei”, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001;
Ion Jinga, Andrei Popescu, “Integrarea Europeană - Dicţionar de
termeni comunitari”, Editura Lumina Lex;
Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, “Drept Instituţional Comunitar
European”, Editura Actami, Bucureşti, 2000;
Pascal Fontaine, “A new idea of Europe-The Schuman Declaration
1950-2000”, Editura Biroului pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţii
Europene, Luxemburg, 2000;
Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, “Drept Comunitar General”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti 2002;
II Reviste de specialitate
România liberă -“Integrarea Europeană”, nr.11, 29.11.2000;
The European Union - Still Enlarging”, European Commision, 2001;
Politicile UE în România -“procesul de extindere a UE în domeniul
agriculturii”, Centrul de Informare al Comisiei Europene în România,
februarie, 2001;
Programul naţional de Aderare la UE, vol. I, iunie 2002;
Teme Europene-“Tratatul de la Nisa”, “Extinderea spre Est pe agenda
Consiliului European”, Centrul de informare al Comisiei Europene în
România, nr.10, august, respectiv nr.15, septembrie 2002;
“Integrarea Europeană”, Rompres, Redacţia Informaţii Externe, nr.42,
23.10.2002;
88
“Unde suntem pe drumul aderării: raportul periodic de ţară”, InfoEuropa
Buletin, nr.6, noiembrie, 2002;
Foaia de parcurs către Europa, InfoEuropa Buletin, nr.6, noiembrie
2002;
Programele Uniunii Europene -“ISPA în România”, 9.12.2002,
Delegaţia Comisiei Europene în România.
III. Legislaţie
Tratatul de la Paris, instituind CECA,-1951(intrat în vigoare în 1952);
Tratatele de la Roma, instituind CEE şi EURATOM-1957 (intrate în
vigoare în 1958);
Tratatul de la Maastricht, privind UE-1992 (intrat în vigoare în 1993);
Acordul European instituind o asociere între Romania, pe de o parte, şi
Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă
parte-1993 (intrat în vigoare în 1995);
Tratatul de la Amsterdam, privind UE-1997 (intrat în vigoare în 1999);
Tratatul de la Nisa, privind perfecţionarea instituţională a UE-2001
(intrat în vigoare în 2003).
IV Site-uri
http://www.infoeuropa.ro – Delegaţia Comisiei Europene în România;
http://www.mie.ro – Ministerul Integrării Europene;
http://www.mae.ro – Ministerul Afacerilor Externe;
http://www.mdp.ro – Ministerul Dezvoltării şi Prognozei;
http://www.eu.com – Uniunea Europeană;
http://www.europa.eu.int/comm/ - Comisia Europeană.
89
CUPRINS
CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE pag.4
I. Scurt istoric al Uniunii Europene pag.4
II. Delimitări conceptuale pag.9
III. Premise privind extinderea Uniunii Europene pag.12
CAPITOLUL II – ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE
ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ pag.14
I. Negocierile de aderare pag.14
1. Etapele premergătoare deschiderii negocierilor de aderare pag.14
2. Deschiderea negocierilor de aderare pag.14
3. Închiderea negocierilor de aderare pag.17
II. Cartea Albă a aderării pag.19
1. Noţiuni introductive pag.19
2. Scurta prezentare a conţinutului Cărţii Albe a aderării pag.19
3. Concluzii pag.22
CAPITOLUL III – PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE
ADERARE A ROMÂNIEI SI BULGARIEI LA UNIUNEA
EUROPEANĂ pag.23
I. Preliminariile aderării pag.23
1. Acordul instituind o asociere între România, pe de o parte, şi
Uniunea Europeană şi statele membre, pe de altă parte pag.23
2. Cererea de aderare a României la Uniunea Europeană pag.26
3.Textul Aderari Romaniei si Republicii Bulgaria la Uniunea
Europeana pag.28
II. Strategia de preaderare pag.39
1. Noţiuni introductive pag.39
2. Instrumentele strategiei de preaderare pag.40
A. Programul PHARE pag.40
90
B. Programul ISPA pag.41
C. Programul SAPARD pag.42
III. Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană
şi evaluarea modului de transpunere a acestuia de către Comisia
Europeană pag.42
1. Aspecte teoretice cu privire la Programul Naţional de Aderare pag.42
2. Prezentarea Programului Naţional de Aderare(2002-2005) pag.44
A. Criteriile politice pag.44
a) Democraţia şi statul de drept pag.44
Puterea judecătorească pag.44
Măsuri anticorupţie pag.45
b) Drepturile omului şi protecţia minorităţilor pag.47
Protecţia copilului pag.47
Drepturile şi protecţia minorităţilor pag.48
Drepturile civile şi politice pag.49
B. Criteriile economice pag.50
C. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE pag.52
Libera circulaţie a mărfurilor pag.52
Libera circulaţie a persoanelor pag.53
Libera circulaţie a serviciilor pag.54
Libera circulaţie a capitalurilor pag.55
Dreptul societăţilor comerciale pag.55
Dreptul de proprietate intelectuală pag.56
Politica în domeniul concurenţei pag.56
Agricultura pag.56
Pescuitul pag.57
Impozitarea pag.57
91
Uniunea economică şi monetară pag.58
Politicile sociale şi ocuparea forţei de muncă pag.59
Energia pag.60
Politica industrială pag.62
Intreprinderile mici şi mijlocii pag.63
Ştiinţă şi cercetare pag.63
Educaţie, formare profesională şi tineret pag.64
Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei pag.65
Cultura şi politica în domeniul audiovizualului pag.66
Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale pag.67
Protecţia mediului înconjurător pag.68
Protecţia şi sănătatea consumatorilor pag.69
Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pag.69
Uniunea vamală pag.70
Relaţii economice internaţionale pag.71
Politica externă şi de securitate comună pag.71
Control financiar pag.72
Prevederi financiare şi bugetare pag.73
D. Reforma administraţiei publice pag.73
3. Raportul periodic privind progresele realizate de România în
procesul de aderare la UE (2002) pag.75
IV. Stadiul negocierilor pag.82
V. Aspecte privind armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul
comunitar pag.84
CAPITOLUL IV CONSIDERAŢII FINALE pag.86
Bibliografie pag.88
Cuprins pag.90
92
top related