istorie nedreptatita
Post on 18-Jun-2015
247 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Istorie nedreptăţită
Expoziţie de cărţi noi
Realizare: Plop Corneliu
Stimaţi vizitatori ai blogului nostru, vă propunem să luaţi cunoştinţă
cu câteva din noile titluri de carte din domeniul istoriei achiziţionate recent.
Noi titluri semnate de istorici, cercetători precum Ion Ţurcanu, Dinu
Poştarencu, Sava Igor, Valentina Ursu şi alţii. Autorii, doctori în istorie,
dedică aceste publicaţii persoanelor dragi, prezente sau plecate din viață.
Țurcanu, Ion. Moldova antisovietică. ─ Chișinău, 2000. ─ 331 p.
Această carte este rodul interesului deosebit pe care îl
provoacă, de obicei, o temă despre care multă vreme nu s-a
știut aproape nimic, nu s-a cunoscut atât, cât ar fi fost necesar
pentru a o face obiect special al cercetărilor științifice.
Poștarencu, Dinu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. ─ Chișinău, 2006. ─ 304 p.
Utilizând informațiile extrase din diverse publicații istoriografice
și un bogat material de arhivă, autorul și-a propus să prezinte,
în această carte, o privire de ansamblu asupra Basarabiei din
primă fază de integrare forțată în imperiu.
Sava, Igor. Domeniul mănăstiresc în Țara Moldovei. ─ Chișinău, 2012. ─ 332 p.
Prezenta lucrare constituie o variantă dezvoltată a
tezei de doctorat a autorului, elaborată în cadrul Secției de
Istorie Medievală a Institutului de Istorie, Stat și Drept al
Academiei de Științe a Moldovei.
Ursu, Valentina. Politica culturală în RSS Moldovenească 1944-1956. ─ Chișinău, 2013. ─ 287 p.
Autoarea, Valentina Ursu, a elaborat această monografie,
care, este, de fapt, teza de doctor în istorie, într-o perioadă mai
îndelungată, selectând, sistematizând și analizând
documentele, materialele, din diverse studii monografice,
presă, surse electronice etc., pentru a reda cât mai obiectiv
politica cultutrală a moldovenilor în perioada respectivă.
Olaru-Cemîrtan, Viorica. Deportările din Basarabia 1940-1941, 1944-1956. ─ Chișinău, 2013. ─ 548 p.
Deportările din Basarabia rămân a fi o temă duresoasă pentru
basarabeni şi numai. Autoarea, doctor în istorie, analizează, în acest
volum, o componentă definitorie a regimului comunist din Uniunea
Sovietică (și nu numai din Basarabia), dezvăluindu-i natura represivă,
motivată și chiar nemotivată, din punctul de vedere al propriei
existențe.
Parasca, Pavel. La obârșia Mitropoliei Țării Moldovei. ─ Chișinău, 2012. ─ 103 p.
Acest volum reprezintă un studiu, deși este consacrat
împlinirii a 600 de ani de la recunoașterea Mitropoliei Moldovei
de către Sfântul Sinod al Patriarhiei ecumenice din
Constantinopol. Nu este rezultatul unei inspirații de moment și
nici o sinteză istoriografică, cum ar fi fost natural să fie în cazul
unei lucrări jubiliare.
Tihonov, Ludmila. Politica statului sovietic față de cultele din R.S.S. Moldovenească (1944-1965). ─ Chișinău, 2004. ─ 167 p.
În lucrarea respectivă autoarea examinează subiectul
în cauză în scopul reabilitării valorilor spirituale, acumulate de
secole de către poporul român, valori diminuate prin
impunerea inumanei ideologii marxist-leniniste.
Pădureac, Lidia. Relațiile Româno-Sovietice(1917-1934). ─ Chișinău, 2003. ─ 145 p.
În lucrarea de față autoarea efectuează o cercetate
evenimentelor care s-au consumat până în anul 1934, an în
care au fost stabilite relațiile diplomatice româno-sovietice și
care, în mod indirect, au determinat și recunoașterea reciprocă
a suveranității.
Jitaru, Valentin. Dicționar de greșeli uzuale. ─ Chișinău, 2012. ─ 253 p.
Acest dicționar se adresează tuturor vorbitorilor de limbă
română, care doresc să evite, barem, cele mai condamnabile
greșeli din vorbirea uzuală, inclusiv, studenților și profesorilor.
top related