…De aici apare necesitatea monitorizării parametrilor de microclimat, ştiindu-se că orice perturbare a acestora contribuie la accelerarea procesului de deteriorare. 5. noiembrie 2012.Controlul termodinamic al clădirilorO clădire, în general poate fi considerată ca un sistem termo-fizic în care trebuiesc menţinute anumite condiţii de microclimat interior. Rolul cheie este relaţia dintre construcţie şi încălzire, ventilaţie, sistemele de condiţionare a aerului, etc. ale căror interacţiune conduce la realizarea parametrilor ideali. Problema de care trebuie să ţinem seama este că obiectele reclamă condiţii de microclimate diverse şi că aceste condiţii nu sunt întotdeauna compatibile cu confortul vizitatorilor, al enoriaşilor în cazul monumentelor decult şi al personalului instituţiilor respective. Este evident imposibil să se asigure un system de încălzire/răcire pentru fiecare obiect cu excepţia rarelor cazuri a operelor de o valoare deosebită ce trebuiesc tratate separat. Pentru o evaluare exactă trebuie efectuată o analiză preliminară care se i-a în consideraţie:

1. Evaluarea condiţiilor în care se găsesc operele de artă implicate.2. Un studiu privind evaluarea parametrilor de microclimat şi calitatea aerului din interior în zona în care sunt localizate operele de artă. 3. Evaluarea globală a interacţiunii sistemului obiect – mediu.

Microclimatul reprezintă sinteza condiţiilor de mediu determinate nu numai de +0C, RH, radiaţia solară şi viteza curenţilor de aer, dar şi de schimburile termice cu alte corpuri, cum ar fi: radiaţia IR, încălzirea şi ventilaţia de-a lungul unei perioade de timp şi toate influenţele datorate factorilor naturali şi antropici. Microclimatul optim pentru conservareO operă de artă care s-a adaptat condiţiilor de mediu şi-a stabilit un echilibru, suferă un anumit stres dacă este plasată în condiţii diferite de cele originale, în special datorită imobilităţii de a se adapta la un nou microclimat. Din acest motiv este necesară cunoaşterea exactă a condiţiilor de conservare privind un anumit artefact. Orice modificare rapidă a parametrilor de microclimat inclusiv ciclurile diurne poate produce riscuri. Variaţiile sezoniere fiind mai lente, sunt mai puin primejdioase existând posibilitatea de stabilire a echilibrului între material şi mediu, şi între părţile interioare şi exterioare ale obiectului. Agenţii principali responsabili de procesele de deteriorare ale obiectelor de artă adăpostite în muzee:

-Radiaţia electromagnetică provenită din surse material şi artificial (bec cu lumină incandescent, microunde).-Parametrul termohigrometric-Viteza aerului care vine în contact cu obiectul

Conservarea parimoniului este o problemă dificilă, dacă este disponibilă toată informaţia privind microclimatul pre-existent şi condiţiile cele mai bune pentru păstrarea diferitelor categorii de materiale, nu se poate prevedea viteza fenomenului de degradare în funcţie de modificările aşteptate. Trebuie elaborată o investigaţie multidisciplinară implicând restauratori, proiectanţi de system de climatizare, constructori, etc.pentru a stabili starea de conservare a obiectelor în relaţie cu istoria precedentă ş ide a determina valorile optime ale parametrilor de microclimat în care ele trebuiesc păstrate. Parametric trebuiesc aleşi în funcţie de impactul direct asupra materialului obiectului şi de impactul indirect prin crearea unui climat favorabil factorilor de biodegradare, sau a reacţiilor chimice nedorite, în special prin prezenţa poluanţilor atmosferici. 12 noiembrie 2012.În general ţinem seama de următoarele criterii:

1. Dacă un obiect este într-un microclimat favorabil şi nu există procese de degradare active, obiectul trebuie menţinut în aceleaşi condiţii ambientale.2. Microclimatul original poate fi ameliorat prin îndepărtarea sau atenuarea cauzelor perturbatoare cum ar fi ciclurile diurne şi modificările rapide.3. Dacă este absolute necesar, microclimatul unui obiect trebuie schimbat pe baza unor studii specifice şi tranziţia la noile condiţii trebuie să fie foarte lentă.4. În absenţa datelor despre istoria precedentă a unui obiect, alegerea parametrilor de microclimat trebuie făcută pe baza caracteristicilor lui, fizico.chimice.

Temperatura – este parametrul care determină direcţia fluxului de căldură între două corpuri, adică de la cel mai cald la cel mai rece. Pe baza acestei proprietăţi un termometru poate fi pus în echilibru termic cu un corp pentru a-I măsura temperature. Din punct de vedere termodinamic, caracterizează energia cinetică medie de translaţie a moleculelor de gaz pe baza echipartiţiei energiei. Temperatura este un factor important în conservarea operelor de artă, modificarea acestui parametru duce la dilatări diferite ale părţilor unui obiect şi apariţia de tensiuni între structurile de suprafaţă şi cele interioare. Ciclurile de temperatură induc un … de mecanisme de degradare şi accelerează dezmembrarea prin uzură a materialelor succeptibile. Materialele acţionează ca un filtru “trece jos” care atenuează penetrarea modificărilor rapide de temperatură de la suprafaţă cu cât este mai scurtă durata fluctuaţiei cu atât este mai subţire stratul afectat de aceasta. Trebuie să ne amintim că partea cea mai importantă a valorii artistice a unui monument constă stratul de suprafaţă. Din aceste motive ciclurile diurne de temperatură sau mai scurte, sunt mult mai

importante decât cele sezoniere. O altă consecinţă a variaţiilor de temperatură o constituie modificările în gradul de saturare cu vapori de apă şi a cantităţii de apă absorbită de corpuri. Ipsosul îşi modifică dimensiunile în funcţie de conţinutul de apă, dilatându-se ducându-se la apariţia de micro sau macro fisuri. Efectele acţiunii temperaturii exterioare sunt foarte complexe: ex. Lemnul este cracterizat printr-o conductivitate termică scăzută, iar propagarea în interior a unei schimbări de temperatură este precedată de propagarea unei modificări a R.H. datorită difuziei de moleculelor de apă dispersate în aer urmată de redistribuirea apei absorbite în structură, drept consecinţă se induce o contracţie sau un stres întârziat. De asemenea, modificările de temperatură în pietrele poroase, determină schimbări în R.H. care duce la evaporarea apei în pori crescând C% sărurilor dizolvate şi ducând la precipitarea acestora când soluţia devine suprasaturată. Temperature aerului este un factor cheie în determinarea habitatului pentru dăunători biologici şi controlul metabolismului acestora. La t 0

< 200Cprocesele metabolice sunt reduse şi biodegradarea datorată bacteriilor poate fi prevenită prin alegerea adecvată a parametrilor de microclimat, (înafară de t0 C, umiditatea, lumina, ventilaţia). Totuşi, deşi t0 între 20-350C, în general favorizează atacul microbiologic şi trebuie ţinut seama de comportarea diferită şi adaptabilitatea microorganismelor la temperature joase şi înalte ca şi la alte condiţii extreme de microclimat (ex: pH, concentraţia ionică, presiunea atmosferică). Adaptabilitatea trebuie luată în considerare dacă se instituie remediu preventive impotriva atacului biologic. Biofilmele de microbiodeteriogeni ce acoperă piatra, sau alte material au anumite consecinţe negative, pot favoriza depunerea de particule iar materialul depus împreună cu biofilmul formează un strat complex care modifică aparenţa suprafeţei, porozitatea şi difuzia vaporilor de apă în interiorul materialului, conductivitatea termică şi echilibrul umidităţii, în special în straturile superioare cele mai expuse. În anumite cazuri, biofilmul exercită o funcţie protectoare, în acelaşi timp este dificil de găsit o relaţie potrivită între impactul negativ şi factori pozitivi mai ales dacă ţinem seama de răspunsul variabil al diverselor substraturi pe care se formează microflora. Umiditatea – se defineşte U.R. ca gradul de saturare al aerului, defapt gradul de saturare al vaporilor, sau se poate defini ca raportul dintre presiunea parţială a vaporilor şi presiunea vaporilor saturaţi. 19 noiembrie 2012.Presiunea parţială a unui gaz dintr-un amestec de gaze, reprezintă presiunea pe care ar avea-o gazul dacă ar ocupa singur întreg volumul amestecului rezultă presiunea totală a unui amestec de gaze care reprezintă suma presiunilor parţiale ale gazelor component.R.H. este raportul adimensional dintre masa vaporilor prezenţi la un moment dat într-un anumit volum de atmosferă şi masa maximă posibilă la aceeaşi temperatură. Dependeţa lui V de temperatură este foarte puternică din punct de vedere al sensibilităţii la temperatură şi umiditate, materialele au fost împărţite în 5 grupe:Grupa A: materiale care necesită condiţii de extremă stabilitate a umidităţii. Ex: mobilă intarsiată, mobilă aurită/lăcuită, instrumente musicale din lemn, pictură în ulei pe panou sau sculptură în lemn şi pictată, manuscrise miniate pe hârtie şi pergament, ghips, paravane japoneze.Grupa B: materiale care necesită o stabilitate moderată a umidităţii. Ex: costume şi obiecte de îmbrăcăminte, picture în ulei pe pânză, lucrări de artă şi documente pe hârtie şi pergament (coajă de copac, papirus) obiecte policrome din lemn, mobilă din lemn, obiecte şi decoraţiuni din piele, armuri, arme, obiecte din os (fildeş şi corn) miniaturi.Grupa C: materialele relativ insensibile la schimbările de umiditate. Ex: piatră, marmură, ceramică, sticlă stabilă.Grupa D: materiale care necesită condiţii de uscăciune: Fe, oţel, Cu şi aliaje Pb, staniu, şi aliaje, argint, aur, textile cu elemente metalice, mumii egiptene.Grups E: material care necesită temperatură scăzută. Ex: blană, piele de animale, păsări şi mamifere împăiate (maturizate).

Probleme legate de încălzireProbleme ce trebuiesc rezolvate pentru încălzirea spaţiilor mari:În general, aceste spaţii nu sunt frecventate în mod constant şi conţin obiecte de patrimoniu cultural foarte valoroase pentru care încălzirea poate fi o cauză de degradare. Există mai mulţi factori care pot influienţa, sisteme de încălzire ce trebuiesc adaptate pentru fiecare obiect în parte, în special pentru muzee, biserici şi castele. Aceşti factori sunt:1. Serviciu religios şi utilizarea de obiecte de cult.2. Utilizare şi întreţinere, restaurarea operei de artă al căror ciclu de deteriorare este accelerat de sistemul de încălzire3. Economia de energie4. Confortul termic al vizitatorilor5. Impactul asupra mediului, impactul visual (radiatoare, ventilatoare, pompe de căldură) impactul invaziv al instalaţiei (lezarea structurilor generată de vibraţia centralei de aer condiţionat). Tipul de combustibil utilizat, compatibilitatea cu conservarea artefactelor.

Sistemele de încălzire şi răcire în aceste locuri, implică competenţa de diferite tipuri, artistice, tehnice şi liturgice. Competenţa tehnicianului în aceste zone este de o importanţă esenţială, atât timp cât problema este asociată cu conservarea care implică microclimatul, viteza de depunere a fumului (lumânări) murdărirea suprafeţelor şi posibilităţilor fenomenelor generate de degradarea obiectelor din materiale organice. În biserici, contribuIa căldurii trebuie să răspundă mai întâi necesităţilor de cult, ceea ce implică anumite particularităţi:

1. Respectful pentru obiectele sacre.2. Definirea zonelor ce trebuiesc încălzite pentru moment sau sunt utilizate permanent. 3. Metode diferite de încălzire, pentru cei care au activitate staţionară sau pentru cei în mişcare.4. Posibilitatea de utilizare multiplă.

Cunoaşterea puctelor critice poate stimula o înţelegere globală a modului cum trebuie proiectat sistemul care să respecte şi cerinţele legate de protecţia patrimoniului şi de mediu. O mare importanţă o au metodele pasive de anvelopare a clădirilor pentru a îmbunătăţii inerţia termică şi schimburile de căldură şi vapori de apă şi instalarea de ecrane care reduc incidenţa directă a radiaţiei luminoase. În interiorul materialelor, împreună cu poluanţii din aer, dă naştere la soluţii agresive ce cauzează coroziunea materialelorconstituite de opera de artă pe bumbac. În lână, mătase şi micşorarea rezistenţei fibrelor organice (textile şi hârtie, în special în prezenţa radiaţiei luminoase). Temperaturile scăzute nu sunt în mod particular riscante pentru opera de artă în timp ce odată cu creşterea temperaturii processele de degradare fizico-chimice şi biologice sunt mai bbbb cu consecinţele corespunzătoare stării de conservare. O U.R. de >65%, este asociată cu t0 > 200C, favorizează dezvoltarea ciupercilor şi accelerează ciclurile de viaţă anumitor insecte. Datorită necesităţii garantării confortului climatic pentru oameni, în zonele dedicate expunerii sunt preferate condiţii ambientale moderate cu valorile stabile ale temperaturii şi U.R. valroile medii sugerate pentru spaţiile de expunere (în literatură) sunt T= 20-250C tot anul cu variaţie lunară de max. ± 10C şi o variaţie zilnică de 1,50C U.R. între 35-50%de-a lungul anului cu variaţie lunară de max. ± 5% şi o variaţie zilnică de max. ±3%. La ora actuală, conceptual de muzeu ca simplu păstrător de patrimoniu cultural, cu funcţiile de depozitare, expunere, colectare, clasificare şi administrare, s-a lărgit în sensul creării de spaţii pentru laboratoare, conferinţe, restaurante, centre de studiu, etc. în acest sens, pentru proiectarea sistemelor de aer condiţionat trebuiesc luate în considerare două grupuri de zone, deservite de două sisteme de condiţionare, diferite. Conservarea patrimoniului, reclamă condiţiile stabile, în special în zonele de expoziţii temporal, unde constrângerile impuse de proprietîţile operelor de artă sunt mai severe şi în depozite, unde stabilitatea este uşor de asigurat. Sistemele de aer condiţionat trebuie sa garanteze controlul fenomenelor tranzitorii, controlul microclimatului ambiental şi integrarea tehnologiei în structura clădirii.controlul fenomenelor tranzitorii este legat de variabilitatea solicitărilor termice pe care sistemul de aer condiţionat are să echilibreze în mod operativ. În particular, solicitarea datorată gradului diferit de ocupare a spaţiului poate crea probleme în asigurarea condiţiilor termo-higrometrice. Fluxurile discontinue de vizitatori pot crea schimbări semnificative şi rapide ale condiţiilor de mediu, astfel reacţia sistemului de aer condiţionat trebuie să fie rapidă pentru a restabili valorile proiectate, necesare asigurării condiţiilor de conservare. Solicitarea termică din exterior este mai lentă datorită inerţiei termice a clădirilor. Controlul ambiental presupune o distribuţie spaţială uniformă a parametrilor termohigrometrici, defapt nu este suficient să se menţină stabile valorile medii ale T şi U.R. ci trebuie să se controleze microclimatul din apropierea operelor de artă. 26 noiembrie 2012.De aceea proiectarea sistemului de aer condiţionat pentru spaţiile de expunere trebuie să prevadă difuzia aerului din încăpere lafel ca şi fluxurile de aer necesare pentru a echilibra variaţiile de temperatură în vederea evitării de zone stagnante realizându-se în acelaşi timp o circulaţie a aerului cu viteză scăzută. În realitate, spaţiile de expunere caracterizate de înălţimi între 4-10m pot prezenta diferenţe semnificative de temperatură din cauza tulburenţei reduse, implică mişcări convective necontrolate, independente de distribuţia primară. Acest fenomen trebuie luat în considerare în determinarea vitezei fluxurilor de aer, viteză ce trebuie crescută corespunzător. În general, fiind dată o perturbare a temperaturi sau U.R. sau a concentraţiei poluanţilor, timpul de revenire la condiţiile precedente scade cu creşterea numărului de schimbări ale masei de aer cu modul de aranjare al sistemului de distribuţie şi este în funcţie de numărul de vizitatoricare este cauza principal a perturbaţiei însăşi. Controlul U.R. în perioada de tranziţie nu trebuie să fie influienţat de mediul exterior din cauză că încăperile trebuiesc menţinute la o presiune superioară decât cele exterioare pentru a evita poluarea necontrolată în funcţie prezenţa vizitatorilor. Controlul umidităţii ambientale este necesar atât vara cât şi iarna, caracteristicile care afectează stabilitatea şi difuzia umidităţii se bazează pe presiunea parţială a vaporilor, fiind în relaţie cu temperature care reglează activitatea moleculară. De aceea, păstrarea într-o incintă a diferitelor valori ale rapoartelor de umiditate relativă este mai dificilă decât păstrarea temperaturii . în particular, timpul de revenire la valorile iniţiale în domeniul C poluanţilor este o funcţie exponenţială a numărului de schimbări ale masei de aer,în general numărul de schimbări ale masei de aer necesar pentru a asigura constanta condiţiilor termohigrometrice este suficientă pentru a păstra nivelul de poluare în limite acceptabile. Aceasta reclamă ncesitatea ca sistemul de condensare a aerului să fie menţinute în funcţie de în mod continuu, cel piţin în spaţiile

de expunere şi depozitare, din acest motiv trebuiesc alese acele instalaţii care presupun un consum minim de energie. Valorile minime ale fluxului de aer presupun 6-8 schimburi pe oră şi se preferă sisteme cu volum constant. Problemele ce trebuiesc rezolvate sunt legate de întreţinere şi riscurile de spargere s conductelor. Sunt preferate sistemele centralizate care permit dezumidificarea, umidificarea, remedierile şi monitorizarea în spaţii diferite de cele ale colecţiilor. Există mai multe sisteme de condiţionare a aerului care trebuiesc alese în funcţie de destinaţie (săli, depozite, birouri) şi de caracteristicile clădirii. Din cauză că scopul este ontrolul strict al parametrilor microclimatici, o cantitate de aer în exces din exterior chiar dacă temperature este convenabilă, aerul exterior poate introduce particule şi poluanţi gazoşi de aceea trebuie redus la un nivel minim pentru a asigura aerul respirabil pentru ocupanţi şi a presuriza spaţiile de colecţie. Spaţiile înalte, monumentele sunt expuse la stratificare termică dacă din acest punct de vedere există un risc real pentru colecţii. Trebuiesc asigurate punte de alimentare cu aer şi retur pentru a produce o mişcare a aerului în tot spaţiul. Aerul introdus nu trebuie să fie suflat direct pe obiecte. Senzorii, termostatele şi umidistatele trebuiesc plasate în spaţiile colecţiilor în fluxul de aer returnat. Variaţiile de temperatură sunt preferabile oscilaţiile prelungite de umiditate. Acest lucru afectează puternic proiectarea sistemelor de control deoarece acestea tratează temperatura ca scop primar iar umiditatea ca sarcină suplimentară. Sfaturi de îmbunătăţire a microclimatului:

1. Menţineţi încălzirea în timpul iernii la cote scăzute, dacă apare supraîncălzirea nu permiteţi deschiderea ferestrelor, se reduce temperatura sau se închide încălzirea.

2. Izolaţi ferestrele. Folosiţi folii de plastic şi benzi izolatoare pentru a izola ferestrele la interior iarna. Pentru depozite se recomandă acoperirea ferestrelor cu folie de aluminiu şi izolarea cu rigips. Folia va reflecta razele solare pentru a reduce încălzirea vara şi izola de lumină depozitele.

3. Păstraţi închise uşile şi ferestrele care dau spre exterior. Verificaţi etanşietatea acestora în condiţii de curent.

4. Blocaţi transmiterea căldurii de la radiatoare. Dacă nu se pot poziţiona obiectele suficient de departe în depozite sau în expunere folosiţi plăci idn fibră acoperite cu folie reflectătoare şi poziţionaţile ca barieră între radiatoare şi exponate pentru a le proteja de fluxul de radiant.

5. Păstraţi parametrul echipamentului de climatizare la acelaşi nivel întreaga zi. Nu schimbaţi setările echipamentului de climatizare noaptea sau în zilele libere deoarece are loc fluctuaţii de umiditate periculoase. Aceasta include radiatoarele şi ventilatoarele de aer condiţionat. Asiguraţi-vă că umididficatoarele şi dezumidificatoarele sunt în funcţiune, pentru a menţine parametric constanţi. Unele dintre cele mai acute degradări sunt datorate de operarea discontinuă a microclimatului (senzori şi aparate de condiţionare a aerului).

6. Separaţi exponatele care necesită condiţii speciale: utilizaţi spaţiile disponibile în modul cel mai indicat. Inventariaţi cu atenţie spaţiile de depozitare şi încercaţi să raspundeţi la următoarele întrebări:

- Se pot modifica destinaţiile spaţiilor pentru a fi mai bine adaptate cerinţelor?- Anumite material din colecţie (pergament) necesită condiţii diferite de celelalte?- Pot fi acestea separate în grupuri cu necesităţi similare?

Răspunsul la aceste întrebări poate duce la îmbunătăţirea condiţiilor de microclimat. 3 decembrie 2012.

Radiaţia luminoasăPentru iluminarea operelor de artă alegerea luminii adecvate depinde de 2 cerinţe:

1. O bună reproducere a culorii2. Nivelul de deteriorare al artefactelor fie prin acţiunea direct fie indirect.

Ex: evitarea intensităţii excessive, şi în special expunerea direct la mlumină UV. şi iradiaţii, ceea ce poate provoca aleterări sau decolorări, în timp efectele indirect generează fluxuri convective deoarece căldura degajată de ele duce la depunerea de particule care se fixează pe suprafaţa operei de artă. Toate sursele de lumină au propriul lor spectru de muchie inclusiv porţiuni de radiaţii U.V.(care trebuiesc filtrate atunci când avem deaface cu materiale organice) şi iradiaţia care reprezintă o parte importantă a spectrului total. Efectele dăunătoare de radiaţia U.V. şi iradiaţia variază cu tipul de material sensibil la aceste unde şi este virtuos imposibil să se facă o comparaţie cantitativă universal valabilă pentru … create de intensitatea iluminării. Orice efect este tipic pentru fiecare material, pentru diferite surse de lumină. În acest caz este necesar să se determine dacă este indicat să se substituie o sursă de lumină cu alta şi dacă, spre exemplu, situaţia se îmbunătăţeşte prin substituirea parţială sau totală a lumini solare cu o lumină artificială. Răspunsul depinde de cantitatea de radiaţii U.V. şi iradiaţii ce poate fi filtrată din punct de vedere al conservării, cea mai bună lampă este cea cu radiaţie minimă în benzile U.V. şi IR. Şi cu cea mai puţină degajare de căldură. Dacă ne referim la culori trebuie să ne amintim că ochiul uman poate discerne visual o anumită distribuţie spectrală a luminii solare, acelaşi spectru poate fi prezent în sursele de lumină artificială. Lămpile incandescente au un spectru continuu cu o distribuţie a intensităţilor, diferită de lumina solară din cauza temperaturii de emisie joasă, care favorizează tonurile calde. Dacă un spot luminos cade pe obiect, energia transferată zonei laminate încălzeşte suprafaţa obiectului, o parte din această căldură pătrunde în interiorul obiectului, o parte este întoarsă în aer, o parte forţează evaporarea, totul în funcţie de modul de distribuţie a energiei. Drept consecinţă, apare o reducere considerabilă a U.R. atât în aerul care învăluie obiectul

cât şi în pori, o placă de lemn pictată pierde o cantitate de vapori şi se curbează în direcţii diferite din cauza dilatării diferite, se pot desprinde bucăţi de culoare de pe suprafaţă. Pe măsură ce deshidratarea continuă, apar microfracturi mai ales în cazul obiectelor poroase sau făcute din material organice (fildeşul). Lămpile fluorescente au o emisie slabă în IR. Şi din această cauză dau o lumină “rece”, totuşi ele au un spectru discontinuu, foarte diferit de cel solar, dând anumite efecte neechilibrate, care alterează culorile. Deşi apreciate pentru lipsa emisiei de IR. Sunt refuzate din cauza modificărilor în percepţia culorilor. Totodată au o emisie U.V. puternică în comparaţie cu lămpile incandescente, care pot avea efecte negative ca oxidare şi pălire a culorilor. Există lămpi fluorescente cu filter anti U.V. a.î această problemă poate fi evitată, rămânând cea legată de alterarea percepţiei culorilor. Legând o lampă fluorescent “rece” cu una “caldă” nu înseamnă că această combinaţie va da acelaşi spectru cu lumina solară, ci o lampă cu suprapunere a liniilor spectrale dând tonuri excesiv de calde sau reci cu oarecare lacune, datorită liniilor care lipsesc a.î. efectul total este unul care în primă instanţă păcăleşte ochiul uman, dar care nu dă o imagine cromatică completă. Este imposibil să se adauge o linie care lipseşte din spectru dar este întotdeauna posibil de a echilibra un spectru care conţine o linie excesiv de dominantă prin suprapunerea unei culori complementare. Din acest motiv, spectrele cu discontinuităţi prezentând densităţi crescute sunt de preferat în timp ce spectrele cu mai multe linii spectrale lipsă, trebuiesc evitate. O combinaţie de 2 culori complementare, este de asemenea nerecomandată deoarece este foarte dificil de a echilibra cele 2 surse, iar echilibrul se poate strica pe măsură ce sursele îmbătrânesc. O astfel de combinaţie crează de asemenea o umbră dublă în două culori diferite iar radiaţia IR emisă ca şi căldura degajată sunt per total mai mare decât a unei singure surse de lumină cu aceeaşi eficienţă. Considerând deteriorările create de iluminarea excesivă într-o sală de expoziţie, lumina solară directă trebuie evitată. O metodă de a opri radiaţia solară este aplicarea de draperii la ferestre. Totuşi, când draperiile sunt illuminate de radiaţia solară, temperature lor creşte iar aerul care vine în contact cu acestea se încălzesc, generându-se o mişcare de convecţie. Acest curent de aer este responsabil de murdărirea porţiunii de perete de dedeasupra ferestrelor si a tavanului. O altă problemă este aceea că pe ele se depozitează murdăria şi bacteriile, când draperiile sunt mişcate pentru a inchide ferestrele se formează nori periculoşi de murdărie şi bacteriile. Practica de a păstra anumite zone supraluminate pentru a ilumina celelalte porţiuni ale camerei pentru că lumina difuză este imprudentă. Lumina solară difuză trebuie redusă dacă este prea intensă sau suplinită cu lumina artificială în zonele în care lumina este prea slabă. Scopul este de a avea o iluminare omogenă.Lămpile plasate în interiorul vitrinelor le transformă în mici sere. Deoarece … sunt, trecerea luminii vizibile dar nu si a radiaţiei IR. Ţinând seama că IR. este considerabilă ca şi în cazul lumini “reci” căldura este ţinută în vitrină şi rezultă supraîncălzirea obiectelor şi scăderea U.R. Soluţia: plasarea lămpilor în afara vitrinelor şi transportul luminii prin fibra optică. Dacă … cu unde optice este transportat de lumina vizibilă şi opac pentru U.V. şi I.R. el acţionează ca un filtru. 21 ianuarie 2013. Totodată, se pot insera filter potrivite între sursa de lumină şi fibre, în aceste caz lumina este concentrată cu lentile pe capătul fibrei. La ieşire spotul poate fi dirijat pentru a ilumina obiectul dorit din vitrină. Lumina poate determina anumite mecanisme de degradare ca fotooxidare a poluanţilor gazoşi ceea ce determină un ambient foarte agresiv, sinteza clorofilei şi posibilă dezvoltare a algelor şi alte forme de vegetaţie, ca şi o deteriorare direct a obiectului. Deteriorarea direct depinde de câţiva factori: energia fotonilor şi răspunsul materialelor. Răspunsul se modifică în funcţie de compoziţia chimică şi structura cristalină, tipul şi C% moleculelor, proprietăţile optice ale suprafeţei şi ale stratului de sub suprafaţă, adâncimea de penetrare, interacţiunile cu structura moleculară şi starea electronică. În cazul cel mai simplu, lumina absorbită se transformă în căldură care afectează T şi U.R. inducând un stress intern. Picturile sunt mai intens illuminate şi se încălzesc mai mult. Multe molecule organice sunt sensibile la această formă de degradare şi deteriorarea apare atunci când nivelul energiei absorbite de o moleculă depăşeşte energia de legătură. Din acest motiv, sensibilitatea unui material creşte cu energia fotonilor suferind cel mai mult în cazul U.V. cu lungimea de undă cea mai mică. Cele mai evidente efecte sunt: îmbătrânirea polimerilor, reducerea proprietăţilor textilelor, degradarea lemnului, schimbarea culorilor prin modificarea compoziţiei chimice a materialului şi decolorarea este problema principală pentru acuarele, desene în cerneală, manuscrise vechi, textile colorate. Oxidarea cheratinei expuse radiaţiei U.V. este responsabilă pentru îngălbenirea lânii şi scăderea rezistenţei mecanice. De asemenea, lemnul este sensibil la radiaţii U.V. Standardele de iluminare recomandate sunt între 50-200 pentru a limita pălirea, înfălbenirea şi ruperea legăturilor chimice ale coloranţilor. Nu există un nivel al iluminării care să fie dovedit sigur faţă de modificarea culorilor. Deteriorarea este proporţională cu numărul cumulat al fotonilor care lovesc suprafaţa şi energia fotonilor individuali. Operele de artă ce suferă pălirea (tapiseriile, tesăturile colorate, acuarelele, guaşele) trebuiesc conservate în întuneric şi iluminate slab în timpul programului de vizită. Principiul poate fi extins pentru întreg muzeul, iluminarea să se facă numai când sunt vizitatori, prin plasarea de senzori de I.R. care să aprindă lumina numai dacă se apropie cineva (valabil pentru muzee mici). Iluminarea puternică nu este recomandată pentru picture, apare oboseala şi îmbătrânirea datorită succesiunei fazelor de răcire-încălzire. Bliţurile în general sunt interzise în muzee, dar durata scurtă a acestora de 1/1000 dintr-o secundă reprezentând defapt o iluminare solară de 1sec. La 1000 sau 50000 de foto... cu bliţ. Bliţul este mai … pentru ochii gardienilor şi poate fi un risc real pentru obiectele delicate. Energia disipată de lămpile cu incandescenţă crează

curenţi convective puternici deasupra surselor din interiorul camerelor reînoind continuu aerul din apropierea suprafeţei generând o oarecare tulburenţă crescută, apoi prin prezenţa utilizatorilor, formează depunerea particulelor mari. Diferenţa de temperatură între aerul încălzit şi suprafeţele reci creşte viteza de depunere a particulelor suspendate în aer. Una din măsurile de ameliorare a factorilor de microclimat în vederea conservării picturilor este utilizarea ramelor de microclimat, pentru crearea unui microambient protector, acestea constau dintr-un geam transparent şi o cutie impermeabilă închise într-o ramă ermetică. Scopul este de a proteja fizic picturile împotriva parametrilor externi şi a asigura amortizare a modificărilor de microclimat prin micşorarea variaţiilor interne de U.R. faţă de variaţiile exterioare. Utilizarea acestei rame este asociată cu posibilitatea reducerii cheltuielilor legate de asigurarea microclimatului necesar protejării picturilor. Efectele pozitive depăşesc neajunsurile legate de creşterea gravităţii, dificultăţii de manevrare, riscului spargerii geamului, posibilele efecte de seră, colonizarea microorganismelor şi insectelor, de reţinerea poluanţilor generaţi în interior (compuşi organic volatile). Compuşii organici volatili sunt substanţe emise de anumite material la temperature camerei şi presiunea atmosferică normală. În cazul nostrum sunt emise de materialele constituente ale ramie în cursul procesului de degradare. Raportul suprafaţă/volum în general este mare iar viteza de schimb scăzută mai puţin de odată/zi, din emisiile interne slabe pot determina C% corpurilor ce pot fi dăunătoare pentru pictură. În cazul … C% corpurilor organice va scădea prin ventilare cu riscul pătrunderii poluanţilor din exterior. Studii de evaluare a riscurilor au determinat efectul protective al vitrinelor faţă de variaţiile climatice, poluarea aerului, agenţi bio şi lumină, dar s-au ocupat mai puţin de ramele de microclimat. Au fost studiaţi compuşii organici volatili, acid acetic, acid foric, formaldehida şi corpurile anorganice, în 15 rame şi 12 camere care le adăposteau. Rezultatele au urmărit comparaţia între C% măsurate în interior şi exteriorul ramelor. În funcţie de recomandările din literatură valorile pentru poluanţi a fost evaluat spectrul protective al acestor rame. Concluziile studiului au fost că ramele emit o mare varietate de compuşi organic volatili care devin periculoşi în special în reacţia cu agenţii oxidanţi exteriori. Raportul dintre nivelul acceptabil al compuşilor organici şi nivelul existent poate constitui criteriul după care pot fi apreciate calităţile unei astfel de rame. Totuşi valorile de … pentru cormpuşii organic specifici şi efectul lor asupra picturii nu sunt însă stabilite. Viteza schimburilor de aer este un alt parametru important în proiectarea acestor dispositive, recomandarea este ca ramele să fie cât mai etanşe posibil pentru protecţia optimă a picturii. Etanşietatea poate conduce însă la acumularea unei varietăţi de compuşi organici generaţi din interior. Datorită lipsei de informaţie asupra efectelor de degradare asupra picturilor, verniurilor sau pigmenţilor la expunerea la compuşi organici. Cea mai bună recomandare este evitarea folosiri de material de construcţie care emit compuşi volatile şi mai ales ţinerea sub observaţie a ramelor o perioadă de timp sufficient de lungă înainte de a fi utilizate pentru protecţia picturilor.

SEMESTRUL II: Ambientul luminos din interior mănăstirii San rocco din Florenţa

O clădire istorică din Veneţia, foloosit ca studio de caz pentru explorarea performanţei sistemului de iluminare şi impactul asupra … vizualizării operelor de artă de dimensiuni mari. În evaluarea modificărilor în observarea culorilor în diverse condiţii de iluminare. Metoda clasică este utilizarea materialelor modern sau a picturilor (fără valoare istorică). Foloseţte machete de realitate virtuală care au grad ridicat … în studiul performanţelor de iluminare muzeală cu zonele de expunere. Tranziţia de la vederea arhitecturii tridimensionale la cartarea tridimensională virtuală, vizualizarea şi percepţia culorilor într-un mediu virtual, este deschisă ca o metodă optică integral pentru aplicarea în evaluarea proiectării în funcţie de conservarea patrimoniului cultural expus şi cerinţele optime de vizualizare. Programele de simulare a iluminării prezintă culorile în sistemul RGB, într-un spaţiu colorat dependent de ambient. Rezultatul este un model 3D ce poate fi creat ca ambient virtual cu ajutorul compiuterului. Luminaţia suprafeţelor măsurate in situ, cromacitatea şi datele spectral au fost utilizate ca date de intrare pentru algoritmul stabilit pentru a produce aproximarea optimă pentru RGB utilizat apoi ca bază pentru a genera imaginile obiectelor. Simulările pentru intensitatea luminoasă, iluminarea şi distribuţia de puterre dau posibilitatea examinării impactului … reflexiilor de culoare asupra picurilor de mari dimensiuni. Diferitele sisteme de iluminare trebuie să îndeplinească norme de conservare permiţând şi observarea în condiţiile bune a operelor de artă. Realitatea virtual oferă o tehnică afectivă de cuantificare a impactului luminii vizibile asupra performanţelor vizuale umane într-o reprezentare perfect controlată a spectrului luminos în format 3D a unui mediu virtual şi a modului de observare în timp. Sistemul odată creat poate fi extins pentru a include şi alte tipuri de măsurători şi stimuli.

Colecţiile din exteriorÎn grădini şi parcuri sunt depozitate statui şi ornamente care pot data de la antichitatea clasică până în secolul XXI, şi care formează o parte integrantă a peisajului din punct de vedere al istoricului lui. Ele reflect adesea stilul architectural al casei şi grădinii ca şi istoria gusturilor, lafel ca şi colecţiile din casă care au suferit schimbări, nu numai ca stil ci şi ca valoare materială, aspect reflectat. Adesea în alegerea materialelor obiectelor din colecţiile exterioare sunt alcătuite din piatră de diverse tipuri, metal sau lemn, de multe ori din material composite. Majoritatea ornamentelor decorative metalice sau statuilor sunt dispuse pe suporţi de piatră,

în timp ce obiectele funcţionale cum ar fi (bănci, chioşcuri, etc) sunt alcătuite din metal şi lemn. Materialele au fost adesea alese pentru durabilitatea lor în faţa capriciilor vremii. Cele care se prezintă cu o oarecare sensibilitate fiind protejate cu ceruri, lacuri sau vopsea. În 1970 au fost ridicate sculpturi din grădina de la Clivede dintre care un grup statuar Pluto şi … au fost duse la Vitoria şi Albert museum, a fost înlocuit cu o copie în grădină, trebuie să se ţină seama de intenţia artistului.

Monumentele din piatră în aer liberStatuile din piatră expuse în aer liber supravieţuiesc un timp relativ lung, cunoscându-se situaţiile în care ele rezisită din epoca renascentistă şi secolul XVIII. Totuşi ceea ce se păstrează din perioada respectivă şi expuse în aer liber se află în condiţii de conservare foarte proastă. Statuile clasice din marmură ca şi cele din perioada medieval au fost pictate chiar dacă erau expuse în aer liber, picture original nu se mai păstrează sau în zone foarte mici care au fost ferrite de intemperii dar unele din ele au fost repictate de mai multe ori. Necesitatea utilizării de materiale mai durabile ca şi cerinţa de a se expune copii ale unor lucrări célèbre a dus la apariţia unor material alternative faţă de piatră, astfel încât au apărut obiectele din teracotă şi ceramic în general. S-a folosit similipiatra (ciment în amestec cu sfărâmătură din piatră natural sau ciment din motive de bani şi rezistenţă). Un alt material foarte popular la un moment dat plumbul policromat. Aceste încercări se pot observa în anumite părţi isolate în draperii (care au fost expuse direct cu ploaia). Aceste statui expuse în aer liber au un aspect romantic din punct de vedere al biodeteriogenilor. Cimentul Portland este cel mai durabil, are o consistentă care nu se pretează la obţinerea de decoraţii fine la cioplire. Piatra utilizată pentru expunerea în aer liber nu este finisată ca statuile dedicate pentru expunerea în interior. După scoaterea din formă se asamblează părţile componente şi se arde în cuptor timp de cîteva zile, rezultând obiecte foarte dure şi durabile, fie că sunt statui, vase sau obiecte de mobilier. Se mai poate folosi var hidraulic, plaster şi ciment care sunt uscate fără ardere, durabilitatea depinde de manufacturarea lucrării. Piatra artificial bazată pe ciment are o textură granulară şi o aparenţă cât mai apropiată de piatra naturală. Ele sunt dificil de deosebil de piatra naturală cu excepţia situaţiilor în care deteriorările scot la iveală materialele de suport şi zonele de asamblare. Pentru stabilitatea operelor de artă expuse în aer liber este esenţială drenarea apelor meteorice (fluviale, zăpada topită) de pe suprafeţele operelor de artă cât şi în vecinătatea soclurilor, solurile au nevoie de o fundaţie solidă, capabilă să suporte întreaga greutate a obiectului. Ţinând cont de material, cum este granitul, sunt foarte rezistente, calcarul şi gresiile sunt foarte succeptibile la condiţiile de microclimat. În cazul pietrei sculptate pierderea unei cantităţi de material de la suprafaţă poate altera conceptual iniţial al artistului. Cei mai importanţi agenţi care intervin sunt:

1. Temperatura şi apa2. Îngheţul are un effect devastator asupra pietrei, deoarece cristalele de gheaţă din pori crează o presiune

foarte mare care duc la pierdere rapidă de material. Se pot observa crăpături, chiar detaşări de bucăţi mari de pe suprafaţă. Efectul apare rapid, deobicei într-o noapte geroasă.

3. Agenţii chimici - ploaia acidă. Cele mai expuse fiind calcarul şi marmura, mortarele fiind şi ele puternic atacate.

4. Poluanţii reacţionează chimic cu piatra sau mortarul cauzând o dizolvare graduală şi o pierdere de substanţă în zonele expuse la ploaie. În zonele mai puţin expuse poate apărea o crustă neagră datorită produşilor de reacţie care înglobează particule de praf şi fum.

5. Sărurile – se observă în general în zonele apropiate de drumuri, şosele din cauza materialelor antiderapante care se împrăştie iarna. Alte surse de săruri pot fi zonele marine, apele din sol (izvoarele) sau îngrăşămintele chimice din agricultură sau material din construcţie. Sărurile insolubile sunt cele mai neplăcute prin dizolvare cristale.

6. Agenţii biologici – microorganisme, rădăcinile de copaci, alge şi licheni. Sunt cele mai neplăcute care duc la absorbţia apei care facilitează pentru a duce la degradare.

7. Agenţii fizici – fundaţiile slabe, ducând la deteriorări masive.8. Acţiunea umană – grafitiurile, desprinderea de bucăţi ca suveniruri.9. Deteriorări neintenţionate – traffic pietonal pe scările soclului.10.Eroziunea materialelor utilizate la legăturile din interiorul obiectelor care pot ajunge la suprafaţă, poate

duce la cracluri şi deteriorări masive. Sigur că există şi situaţii limită în care obiectele în alabastru sunt expuse în aer liber.

11.Intervenţiile de restaurare necorespunzătoare prin utilizarea de material necompatibile.