Vfăsia financiară.—Ajutorul iui Tituiescu — P u n g a s a u v i a t a ! A®Ll°' g e n e r a l e , n 'a i p u t e a s ă ' m i ie i v i a ţ a ş i s ă ' m i l a ş i

p u n g a ? . . . ce l p u ţ i n s u n t s i g u r c ă © s ă a i b ă cu c e s â m ă ' n g r o a p e l

O R N 1 C A Anul al XV No."60, tunî 23 August 1920

Un prieten inginer, care a fost pe front la Mărăşeşti ataşat la serviciul fortificaţiilor, îmi povesteşte unul din puţinele episoade hazlii ce s'au petre­cut în cadrul grandioasei tragedii des­făşurate acolo.

Un locotenent avea locuinţa-tntr'o colibă ţărănească. De la o mică mă­suţă încărcată cu hărţi şi catastife, el . primea ordine *şi. dădea instrucţiuni,

.aproape necontenit subt pioaia proec-* tilelor vrăjmaşului, Cînd începea bom-^ bardarea, ofiţerul, prudent, se refugia într'un adăpost din apropiere; apoi,

ta, revenea în colibă şi îşi sa. % j moment dat, reîntorcîndu-se' său, locotenentul afiă^că o

căzuse peste colibă, străpun­sese acoperişul şi se înfundase în du-curae»ua de lut fără să facă explozie. Se ig*deâ în pămînt g; a pe unde pă­trunsese.

Ofh-erulf care n'a murit în războf nici de tifos exantematic la partea seden-* iră, dar nici de i mult curaj front, nu îndrăzni - aşeze lam !.ii de lucru, ştiind că la eîţiva Sfcnti-

etri există o chiulea reia dintr'o clipă într'alta poate să'i

oftă să crape de ciudă că a fost L md^Hfată acolo de vie, fară J ^ ^ i înflKiit misiunea ce'i dedese n

•Hu a se linişti, locotenentul t i f l i m ă eîţiva soldaţi şi le porul s£K>ată scroafa teutonă din vizu

lainte ca să'şi fete primejdios! ii. icanii săpară, săpară, zadarnic, pînă trecură sudorile de oboseală. Deo-

Hiă, uneltele lor întîlniră ceva rezis-Bfrt. De data aceasta, alte sudori, de

loază, îi apucară. Toţi se retraseră cu ereală, iar locotenentul privea scena

binoclul dela 300 de metri, strigînd rgic soldaţilor:

„Scoateţi-o d'acolo măi, nu fiţi joltroni!".

Supunîndu-se ordinului, palizi şi tre-nurînd, soldaţii se apropiară din nou,

cu precauţiuni infinite deteră la o fe ultimul strat de ţărînă ce aco-

îomba ce căutaseră! In locul ei, descoperiră un butoiaş

ea de vre-o şase vedre plin de rachiu,

pe car» ţăranul, abandonînd coliba cînd isbttcniseră luptele prin apropiere, îl îngropase în acei loc ca să nu cadă în ghiara duşmanului.

Vă închipuiţi bucuria şi uimirea sol­daţilor.

Bomba n'a fost găsită şi n'ă'făcut explozie nici până în ziua de astăzi. Dar in schimb, în seara aceea, au ex-ploadat de sigur capetele tuturor bra­vilor caii s'au împărtăşit din delicioa­sa zeamă de prume.

De prisos să spunem că ofiţerul şi-a se' imbat imed at biroul- în altă locu-

. Probabil că şi pantalonii. — He' ; încheie amicul meu ingi­

nerul mica-'î ^istorisire, — dacă ar fi ştiut că în loc de bombe vor da , butoiaşe • cu . ţuică,, nr : ni mulţi vi­teji'?.m fi ut în r,

\ ° r J D e l a t — ool

POPESCU & Comp. — ADAPTĂRI —

Basmu su cocoşu roş. — lonescule, peste cîteva zile e Sf.

Mărie : mergi şi tu la Constanţa? Sînt mai multe trenuri şi are să ne coste ieftin cu reducere.

— Păi am mai văzut Constanţa... -— Şi eu: de atîtea ori! La Sfînta

Mărie e altceva: se fac mari serbări pe mare, iluminaţie, baloane... Vine lu­mea ca la noi în Joia Moşilor!

— Aş merge; dar... — N'ai parale ? Te'mprumut eu. — Mulţumim : stau bine cu minis-bl de finanţe! Am văzut, însă, pe

Victoriei că barometru s'a lăsat ^ H k a e . Dacă în ziua de Sfînta Mărie

louâ'dimineaţa? ^HBLergem cu trenul de după a-iazdt

- p â r iheă plouă după amiăzi ? — ^ ^ • a i bine; luăm trenul de di­

ată!

I u ! R8pciu 0 . Madam ţkevtf fţigui

cărei. Veneţia o a ş t e a p ^ ^ r ^ încă nu e gata!

De-o săptămînă răscoleşte magazi-

Tot turtîndu-ţi născiorui de geamul rece al vitrinelor, madam Keskevu .a prins guturai.

Repede un automobil şi fuga la me­dicul Răpciugă, universalul savant român.

— Doctore!.,. doctore!.. — intră ea vîrtej în cabinetul lui de consultaţie.

— Ce e?.. Ce s'a mai întîmplat? — Sunt desperată, doctore: Inchi-

puieşte-ţi c'am răcit... — Nu-i nimic: Ia's' că trece... — Şi d'aia am venit: d-ta când ai

guturai, ce faci? '— Strănut! — răspunde grav ilustrul

profesor, întinzând mîna în semn c'â sosit moment să-i dea „sutârul", pre­ţul consultaţiei.

Ocazionale,

ă oficiali-la .caste-

loare să se -asorteze" "cu albastrul moale al cerului de deasupra bisexicei San Marco.

TfcjfcgKca să'şi serbeze onomastica ta.Smaia^fc creerul munţilor. (Fiecare duce dorul de ce n'are.) Unde mai pui

BHerbjRjfva fi oficială, avînd în vedere că de Sf. Măria toată fâtea din Bucureşti se cară Iul Peleş, ca să felicite sincer pe gra­ţioasa noastră regină, Măria.

Miţa îşi face bagajele şl observă că-i lipseşte ceva: cin o va în: i c a ? căci de desbrăcat, e învăţâlă de mult. Dă fuga la un ziar, puhJ Hpuă rân­duri la „mica publicitate jj foua zi soseşte una. I

raci? - o întreabă Miţă. sus pînă 'nvîrful pan-

tofilor roşiţi c i i crema, Bally. : I unde sigur: •iâ: ac "ta mi-e şi me­

seria. Pînă a, n am slujit numai Ia artiste mari. .elegeţi- îi; fiecare act,, două-trei toaleflpSdilmbările tffebue făcute repede şi exact. Pe d-voastră, de exemplu, într'un sfert deceasn'am ce îmbrăca.

— Un sfert de ceas ?—se miră Miţa bosumflîndu-se. Nu'mi t rebue: poţi să pleci! Auzi: cincisprezece minute! Atunci, ce mă fac JKStuI dimineţei pînă la ceasurile d o u ă ^ B t o c e ?

«'* * Şi la Constanţa e frunte . of. Măria

Trenul fuge repe^ % c&rijMue -sunt ne­tede ca'n palmă — aip^^HH^ede aleargă trenul că te m i r i T i ^ ^ e pînă acum unul măcar n'a dat în mare.

»cu l u g e şi u mav^nait-apK la uncbi-:-său. Se duce să-i ceară două mii tel, sumă trebuincioasă ca să pe­treacă trei zile Ia Constanţa, într'un

F U R N I C A

liotei de mina stingă... ea să na zic d'a doua mfnă. (Cititorii stîngaci sfnt rugaţi să citească: „de mîna dreaptă'),

Unchiul, poamă coaptă, înţepe să dojenească poama crudă, tinîndu-i un

UITUCII" h " - t W a o d e r b i i t

O, Lethe, rîui uitării? înainte de A fi trecut peste Styx, euJjnaDauTcfm

l u n ^ c n r e a s u . r a s c u m p e t e i t w i u : , ! , a p a j a , - ş i cîţi alţii, ca u r i n e ! - - C u greutăţeiTJCiîor in care trăim,. e t ^ . c e l e P e cari J e ^ m .uitat în ;J[iaţă, aşi

Jurjescu, simţind că mM:?$tar&* v' oa să fac

trenul, propune cinste. — Ascultă, i r 1e, propun o tran­

zacţie: jumătate discurs, jumătate bani. Mă mulţumesc c'o mie l

D f ale Iul iïiltUZ. Mhică a plecai în vilegiatură la Si­

naia, unde va sta şaase ore: timpul-ce trece delà sosirea trenului cu care călătoreşte el, pînă la re ntoarcerea primului tren pentru Bucureşti.

Iată'l instalat într'un vagon de c ; ; lil-a, avînd înfipt între peretele de pae al pălăriei şi panglica roşie ce o în­conjoară, ca un brîu, un' carton mic, dreptunghiular : biieiul de ., aller-retour".

Mitică fumează „funcţionare". Şi f ind-ca e om economicos, fiecare ţigare o fu­mează de două ori. Adică : întîia oară dă fumul pe : iră şi, a doua oară, ime­diat aceiaş fum e înhăţat din aer şi vîrît înapo pe.nas printr'o puternică inspiraţ.et" Fumează ca un, coş de fa­brică, drj cînd-tn cînd exclam ind mul­ţumit: „Dom'le, ce Pe t vremea h)Ci !" : ..

Pc Işncladin faţs, o nâlfeiagipaică al cărei bSrbat s tă fpe platforma va­gonului ca să se ţ

• t curat Ia ţarc! asta la Bucureşti te su-

b i b l i o t e c i ; — cu cari îmi aduc'aminte, abia cîteva firave volumaşe, a cSr'or eclc&iune se isbeşte

;şi ea de o alta Lethe, — acea a preţu­rilor inabordabil* a hîrtiei de tipar.

> vărată molare să fii, în vremea de faţă, uu criitoi Tot ceece ţi-ar veni m r fn sarcina ecinsei tale de talent şi de imaginaţie, poţi s'o pui îr ficultăţilor de rep'odiîcţie a produselor îngeniului tău,.—(ingeniu) cart» nu mai răspunde la apeiul niminal — sau răs­pund, alţii în locul tăuşt absent.

Mă gîndesc; a i o tîrzie nostalgie, ia ^acea „SoJetate a ramoliţilor" ce se 'Constituise, cu sediul la „Carul cu bere", sub' prezidenţia regretatului profesor pensionar Mirescu. Acel Mirescu, căruia» Ia o zi onomastică, un nepot-elev. al său, îi dedicase o odă, ce începea cu versurile:

Deşi eşti mic dc statură, Dar ai multă 'nvăţătură.,,

': Restul odei n !a mai rămas consem­nat în istoria literaturii romîne, fiindcă Mirescu, care era mult mai sensibil la aluziile asupra „staturii" sale, decît la laudele „învăţăturii" ce cu adevărat o po.seda, şi-a luat nepotul de umeri şi

T a repezit pe scări in jos (nu ştiu dacă

f ieare staţie (babBi Ipă, b l < impară fructe de la .ţăran ), 'eagănă'n brâţdun copil ş de ţîţă,' apfbape adormit.

Femeia e t m ă r a ^ * , • , , * * * ^ Mitică, neavînd de lucru, .Ii face

curte trimeţîndu'i lungi nori de fum de tutun. • . •

Copilaşul, gidilaflknas, e ueşteapta şi începe să o r ă d ^ ^ B ^ ^ ^ H P B " *

Plînge de vre-o cmc! mini0e. Mitică, plictisit, vorbeşte femelei/^Hr^Wn cu degetul geamul lăsat al ferestrei:

—- Profi:ă de o. azie că nu-i tat'său aci şi svîrle'l pe cîmp!

Mahalagioaica i-aruncă o privire de tigroaică. Mitică o asigură, rînjind bi­nevoitor : « « • • • • • • • • • • • • • • • •

— N'ai nici o teamă: pînă să afle el, fţi fac eu altu!

E dat dracului, Mitică! Nae D, Ţăranu

.-«•a.c • cguhi ;a l-a Şi desmoştenii, — dar cred că pen-m\x asta n 'avea nevoie de alte m a i compl icate formalita.

D e c i , z icmle „-ŞŞcietatea ramol i ţ i lor" . Pent ru ca şă fi admis ca m e m b r u , ţi se cereau aţjplo trei p robe , d u p ă m o ­delul m e d i e w e l d r recrutăr i a „ C a v a ­ler i lor dela im i ta t " , sau a altor a s o c i a -ţiuni de aseaenla restr insă condiţ ie de admi tere . Iceaea e r a u :

! ) Să d o v j a e ş i că te-ai urcat în t r amva i cu pa&talonii descheiaţ i .

2) C ă p l e c î n d dela c i rc iumă , a i por ­nit pe stradă ui f îndu-ţ i pă lă r ia în cui.

3) C ă înapo indu- te la domic i l iu , te -ai dus la locuinţa unde stăteai acu trei ani , şi a i cerut cu insistenţă să ţi se deschidă uşa apartamentului în care de atunci s'au per indat trei seri i de chir iaşi .

V e d e ţ i că f iecare d in aces t * p r o b t s t întemeiază în definitiv pe meteahna

WllHam Vrthderbilt, vestitul miliardar şi rege al - drumnlui de fier, a murit zilele tre­cute la New-York.

.->>«». n j^Trans Ocean

O Wanderbilt, dac'ai i ui . Te chinuia netsduratul s; . Deci fie-ţî amintire-Şi somnul tău neturburat şi lin.

Te'-au transportat' la ultimul locaş Cu pompă într'un dric iitlegea lui. De aa fi lost t:i .ocul t a i eu aş Fi porunci;, ta rege al tr.

Să na fiu dus a ş i de repede a fcrr , cu monumentalul dric ;

Ci preferam ca del i C F. R. a'mi vie un puternic Pacific.

L E F T E R

uitării. Ai uitat să te închei la pan; Ioni, ţi-ai uitat pălăria, ai uitat că io mutaseşi de mult din mahalaua res­pectivă- Probe crescendo despre pr< gresiele metehnei şi deci, cu ea, a ramolismentului

Toate astea ca introducere Ia urmă­toare- anecdotă pe «are mi-o treco M': : erzeanu (probabil din cine ştie ce calendar mai vechiu): 4»'Profesorii mai în vîrsra sunt în genere celebri.., pentru marele număr de umbrele pe cari le uită prin toate părţile, cum şi n i mai puţin pentru. . . esplicaţiile pe cari, din această pricină, Ie au cu con­soartele lor. Pentru ca să-şi mai aeri­sească memoria, profesorul X., la sfatul medicului său curant, s'a apucat de

«sportul bicicletei; — dar, după ce l-a (învăţat, când pleacă în prima plimbare de probă afară Ia câmp, stăruie să-şi ia şi umbrela la spinare, în loc de sac de drum.

— N'o mai lua, îi zice nevasta, — că ai s'o uiţi pe acolo!—-Aşa? Tocmai d'aia, am s'o iau, ca să-ţi arăt eu că nu sunt aşa de ramolit cum crezi...

Intr'adevăr, dună ce domnul profesor a descălecat şi odihnit cîtva timp subt un copac, afară Ia-dmp, se întoarce triumfător acasă, ridicînd de departe umbrela ca un trofeu:

— Ei, ce mâi zici acuma, nevastă? uite umbrela! Am uitat-o?...

Consoarta se uiiă lung: — Bine, dar... bicicleta? Tablou. — Şi morala: Cînd am por»

nit pe panta ramolismentului, să nu ne mal forţăm memoria.

Ion Grămătici*

La Braşov. — Hotel Modern

p l o ş n i ţ e l e !

Anul al XV. No. 60. Luni 23 August 1920 F U R N I C A 5

P O R C I M P R E S I I D I N T I M P U L I N V A Z I E I

NOTE DE OM NECĂJIT

Jandarmul s'a făcut că e convins — şi a plecat. Cu el, a plecat şi organul nătîng al lui Samurcaş. Babic, rămas singur pe mîna tîlharului, n'a mai în-drăsnit să stea acasă ci a pornit cu Carcale — şi a lăsat casa descuiată, la discreţia hoţului, căci bulgarul îi smulsese cheile pe cînd '1 ameninţa cu cuţitul. Cînd s'a întors dimineaţa — mirare! — nui'i lipsea nimic, pentru că bandi­tul, ştiind că neamţul ii citise numele pe ausweisul de rechiziţie, s'a temut să nu fie descoperit a doua zi cînd ar fi reclamat proprietarul.

Operaţia, cum vedeţi, era ingenioasă: bulgarul primia ordin să rechiziţioneze o mie de kilograme de lemne. Ovreii scotoceau pretutindeni, în calitatea lor de tâlmaci, pe unde aveau vînt că se află combustibil, şi se puneau, cu o singură autorizaţie, pe rechiziţionat zeci de mii. Cantitatea comandată o duceau bulgarii Ia autoritatea care o ceruse — iar restul, cit puteau aduna, îl vin­deau, prin mijlocirea jidanilor, pe la cei bucuroşi să plătească cu aur un braţ de lemne.

Invazia ovreilor-poliţii ne-a fost mult mai funestă de cit a însăşi turcilor a-siatici — pentru că ori cît de duşmă­noşi s'au arătat barbarii cari ne cotro­piseră, nu ci ci pumnntenii îndreptau pe sceleraţi prin pivniţele oamenilor şi desemnau pe victime.

Vademecum ai piraţilor, coreligio­narii ălor dela înfrăţirea 'şi au înscris, cu prilejul ocupaţiei, drepturi nepieri­toare la recunoştinţa romînilor, cari vedeau cu inima sîngerîndă cu ce pre­ţuri de răsboiu se vindeau în trecut ausweisurile pentru împămîntenire.

Să sperăm că taxele .de favoare se vor suprima pe viitor şi că se vor adopta preţuri la îndemîna numai a a-celor cari vor dovedi că au secundat pe duşman, cu zel şi cu credinţă, în aceste vremuri de urgie.

Pu te r i l e Cen t ra le

Administraţia germană, căreia Mon-taureanu, Duployen, Căneanu, Wechsler şi Zeilicovici îi slujesc de cicerone, ne a îmbogăţit cu o instituţie a cărei la­cună se simţia, pare-se, sub egida gu­vernatorului, o societate „pentru pro­tecţia supuşilor Puterilor Centrale". In scopul acesta s'au adus şi aşa zişii ju­decători din Germania. Şedinţele aces­tui tribunal de codru se ţin în localul Senatului.

împricinatul, chemat cu citaţie în re­gulă de pe denunţarea cîte unui agent special, e supus, în pretoriul magistra­tului, următorului interogatorii:

— Cine eşti dumneata ?

— Cutare ori Cutare. — Cit datoreşti la Berlin ? — Pe din afară, dumnule judecător,

nu ştiu exact. — Dumneata să taci. Aicea, eu vor­

besc. — Bine, dar m'aţi întrebat... — Să-mi spui scurt: cît eşti dator ? — Nu sunt dator nimic Ia Berlin. — Dar la Viena ? — Nu 'mi aduc aminte precis. — Şi Ia Sofia? — Nimic. — Datoreşti ceva Ia Constantinople ? — Nu. — Să plăteşti ch'ar azi tot ce da­

toreşti Puterilor Centrale. Ai înţeles ? — Dacă nu sunt dator nimic. — Să taci dumneata, Să plăteşti

azi, sau mîine ori mergi la închisoare. — Eu aşi avea de luat, domnule

judecător. — S i taci. Ai să plăteşti ori să

mergi la puşcărie.

Auzisem eu de judecătorii dela Sans Souci, dar nu-i credeam aşa de in­tegri.

Resboiu Fra t r ic id

„Conservatorii s'au adunat toţi — şi Cică — ş'au hotărît, după propunerea pontificelui dela Ţibăneşti, să răstoarne dinastia şi s'o'nlocuiascâcu unul din prinţi cari fură şaluri prin Bucureşti. Marghi­loman, însă, mâi cu socoteală în par­tida dublă pe care o joacă, a fost de părere, cum am mai spus» ca teutonii să ocupe întîiu Moldova, şi numai după aceea să se purceadă la înlocuirea fa­miliei regale.

Iar s'a depărtat, dar, momentul cînd Neniţescu urma să fie per tu cu dinastia.

De aci, biz-biz între kapukehaiele.

Diverginţa nu e, fireşte, pe gustul pi­raţilor, căci Carp, fără Stoian, ar ră-mîne un simplu şef al Iui Ianovici — iar Marghiloman, fără girul lui conul Petrache, e lipsit de autoritate. De aceea administraţia îşi dă toate silinţele ca, sau sâ-i puie la unison, ori, daca nu se poate, să facă partid lui Carp — căci autoritate, lui Marghiloman, nu-i poate da nici Radoslavoff.

In scopul acesta, guvernatorul a dat, deocamdată, două lovituri : a retras orice credit celor din jurul lui Marghi­loman — ceeace a împins spre Carp pe toată lumea, pînă şi pe Neniţescu, cel, căruia, pe cînd era ministru la 1912, marele om nici nu-i dădea voie să ia cuvîntul în consiliu; şi a dat afară, fără nici o formă, pe cei trei-patru inşi cu cari Marghiloman ocupase cele două-zeci-treizeci de vacanţe printre slujbele importante.

Lucrurile stau aici pînă acuma. Cei maziliţi nu'şi au manifestat încă pre­ferinţele ci stau la respîntie, ca să vază cine'i căpătuieşte din nou: Marghilo­

man în bugetul Crucei-Roşii — ori Carp prin beciurile komandanturei.

Consulului elveţian, care se în­sărcinase cu protecţia supuşilor ita­lieni după întreruperea relaţiilor din­tre America şi Germania, 'i-au re­tras briganzii exequatorul — aşa încît italienii, protejaţi la început de consu­lul american, au rămas în aier.

— La ce protecţie [aveţi să mai re­curgeţi acum ? întreb pe unul dintre cei mai remarcabili membri ai coloniei din Capitală.

— Acuma suntem în căutarea, la Erusa'im, a unui consul ovreiu.

—* De ce ? — Pentrucă ovreii avînd connaţio-

nafl în toate statele beligerante, sunt-în toate'oştirile dar pretutindeni păs­trează neutralitatea, corectă şi leală — aşa încît n'avem să mai fim expuşi la necesitatea, dela o zi la alta, de a căuta o nouă protecţie.

Vr-emuri gre le

Zăpada, din fericire, s'a ridicat. Dru­murile, cel puţin în oraş, au redevenit practicabile — şi automobilele insecte­lor împărăteşti au reintrat în funcţiune. Trăsurile pe piaţă, însă, tot monopol al offiţerilor â rămas. Dar fiindcă pe­deraştii nu se mai folosesc de ele, le-au pus, în socoteala primăriei, Ia dispo­ziţia bucătăreselor nemţoaice şi a un-garoaicelor durde, care, pînă aci, gău­reau asfaltul cu potcoavele dela bo­canci şi împrăştiau la o poştă mirosul de ceapă prăjită din tistimăul cu flori verzi şi din broboada cafenie cu care'şi acopereau umerii pînă mai jos de ri­nichi— iar acum s'au încălţat cu ghete de oaie, plătite, cu bonuri, de către offizieri, şi'şi âu pus pe căpăţînă nişte caucuri groteşti cari Ie dau aspectul maimuţelor savante pe cari Ie gătesc dresorii la circ.

Şi de cînd compâtriotele celor dela comandament au droşcă la îndemîna, numai are nimeni slujnică în oraş — dar nemţii, aceia cari s'au depărtat de apucăturile homosexuale, au toţi me­trese.

Noi, ne ducem morţii Ia cimitir tot în căruţa cu boi — şi colivă, de cînd ne-au luat nucile şi griul, numai facem.

Mă prind că, preocupaţi de ale dum­neavoastră, n'aţi prea băgat de seamă o contradicţie scandaloasă în ceace ci­tirăţi pînă aci. Am zis, pe cînd rapor­tam conversaţia meâ cu Labin, secretarul general al ovreilor pămînteni, că Cuza e un generos, un blajin, un candid în campania lui contra Canalului, pelîngă antisemitismul atroce al teutonilor, şi pe urmă, cînd m'am ocupat de înde­letnicirile a latere ale compatrioţilor lor de rit mozaic şicusupuşie romînească, am zis, tot eu, că slujbele de spioni,

6 F U R N I C A

de samsari, de delatori şi de interme­diari pentru tot felul de... afaceri, sunt sadea în mîinile coreligionarilor lui Dia-mandescu. Ba chiar am adâogât, 'mi se pare, că mulţi din această seminţie, dogoriţi de jarul patriotismului, umblă cu limba scoasă de pe lifte ca să le aşeze, noaptea, la cafenea, Iîngă soţie — unde'i lasă cu ceasurile singuri, ca să discute cu mîinile pe sub masă, pe cînd ei se duc, te miri pe unde, ca să trateze daravcri privitoare la branşă.

Ei, cum se potriveşte solicitudinea aceasta cu dispreţul, ura şi persecuţia despre care v'am vorbit mai adineauri?

Să vă spui, fiindcă contradicţia > e numai aparentă.

Cînd au început, englezii pe Ancre şi franţezii pe Somnie, să someze pe Hindenburg, cu tunul, ca, „conform.pla-nului dinainte stabilit", să se rostogo­lească, „de bună voie", din ţinuturile ocupate şi „din ordin", să lase în mîi­nile duşmanului divizii întregi de pri­zonieri şi munţi de muniţii — atunci Mackcnsen 'şi-a luat ploşniţele de pe frontui romînesc şi le-a trimis în Cham-pagne ca să ajute celor de acolo „să scurteze frontul". In urma dispoziţiei aces:eia, n'au mai rămas în Bucureşti, din sutele de mii de germani, nici a cincea parte — şi aceştia au fost ex­pediaţi Ia Şiret ca să consilieze, cu mitralierele, pe bulgari şi pe turci, să nu mai dezerteze.

Ca să nu scape locmaua din mînâ, însă, teutonii 'şi-au rezervat adminis­traţia militară, guvernăii.întul civil şi cîteva din nenumăratele biurouri de poliţie secretă —şi aceste îndeletniciri le-au încredinţat ovreilor, celor dina-poia frontului pînă aci. Restul tacîmtt-lui, l-au abandonat ;iustro-maghiari!cr cari începuseră şi ei să imiteze, în ar­monie, pe bulgari şi pe başibuzuci. O dată cu invazia acestora, au năpădit în Capitală nasurile coroiate, părul roşcovan şi pistruile — de 'ţi se părea, cînd intrai Ia Princiar, că eşti pe ca­nal, la Piovatti, în Vienâ — ori la Nevv-York-Caf£, în Budapesia.

Cu ofiţeri de „ai noştri", dar, în oştire ; cu de „ai noştri" în funcţiunile părăsite de jîrmani; şi cu patrioţi de „ai noştri" veniţi, ca corbii, pe urma armatelor, era firesc ca Gazeta Bucu­reştilor să întrunească în buchet pe toţi romînii mutilaţi; ca Montaureanu să ajungă poliţaiu ia hală; Şapira, ins­pector — şi toţi feciorii Iui Duployen, spioni, însărcinaţi să miroasă, împreună cu Finkelstein, prin localurile publice, pe cei cari nu primesc părerea Iui Marghiloman, exprimată de Broci-ner prin pana lui Wechsler, asupra caracterului pacifist al revoluţiei ruseşti.

Cu trecerea puterei dela germani la ausfriaci, meridianul capitalei dedea prin Jignita — şi Bucureştii cădeau sub stăpînirea populaţiei crapuloase a ceai­năriilor.

Asta este perioada cea mai umili­

toare din toată epocă ocupaţiunei — evenimentele din această perioadă tre­buie să rămîie pururea vii în inima cîtor mai sunt romîni în ţara asta de străini.

Fiind-că suntem la capitolul trans­misiune] puterilor, să nu trec cu ve­derea un episod caracteristic.

Cîţi-va ofiţeri germani tîrguiau în librărie la Sfetea. Pe cînd plăteau, infră o turmă de camarazi austriaci — nu se vedea bine de ce lege sunt, dar fiind din Austria, e probabil să fie ovrei. Austriâcii cer un atlas — dar, în timpul cînd îi servia amploiatul, observă pe un p r e t e harta Romîniei cu ţinuturile subjugate.

— Ce e asta? întreabă unul. — Romînia Mare, răspunde librarul. — Romînia Mare, acum, cînd sun­

teţi cuceriţi ? — Asta e un moment trecător al

războiului. Pînă la sfîrşit, aspiraţiile noastre vor fi neapărat realizate.

— Visuri I — Pentru ce: visuri ? Noi am intrat

în ţara dumneavoastră, pe cînd austriâ­cii n'au putut intra îu Romînia.

Cum? Nu suntem la Bucureşti? — Da, dar aţi fost duşi în cîrcă de

dumnealor, replică băiatul arătînd aus-triacilor pe ofiţerii germani.

Aceştia încep să rîză, felicită pe li­brar şi, ostentativ, îi dau cărţile de vizită şi 'i recomandă:

— Dacă domnii ăştia 'ţi vor pricinui vre-o neplăcere cu modul cum vor face reclamaţia la poliţie despre ce s'a petrecut acum, să te referi la mărturia noastră.

Trucur i

Şi acuma 'mi vine să rîz de întor­sătura spirituală pe care d-na C. C. Arion a dat-o azi unui incident foarte neplăcut în sine.

Fiindcă prietenii răsfăţaţi ai Iui Carp le-au rechiziţionat automobilul, d-na Arion a fost silită, pentru cursele ce are de făcut în oraş, să ia o tră­sură de piaţă. Dar ausweis de călă­torie, n'are.

Din pri ina aceasta, azi dimineaţă, pe cînd trecea, în birjă, pe Calea Vic­toriei, îi iese înnainte unul dintre dem­nitarii cari ne dojenesc în numele şi al lui Arion, şi, îmi povesteşte un ju­nimist, îi strigă, pe un ton care şi la nemţi e socotit ca necuviincios:

— Stai, cocoană! — Domnule... — Jos, că 'mi trebuie trăsura pentru

poliţie. Jenată de a se scoborî în noroiu,

d-na Arion se gîndeşte Ia un truc: să spuie că are nevoie neapărată, pentru un caz de ordine publică, să meargă chiar la poliţie — şi acolo să ceară grecului faimosul ausweis.

— Domnule, s'a întîmplat, acasă la mine, ceva extraordinar — şi mă duc

Ia prefectura de poliţie ca să dau de veste. Dacă nu mă crezi, haidi cu mine.

— Bine, cocoană, să mergem Ia po­liţie : dumneata urci să-ţi faci formele, şi eu plec cu droşca, zice huliganul — şi se urcă alături de eleganta doamnă.

La poliţie, nu e prefectul — îl che­mase guvernatorul ca să'i facă obser­vaţie câ nu curăţă murdăria de pe uliţă. Dacă nu e prefectul, nu e aus­weis — şi dacă n'are ausweis, n'are cu ce se întoarce acasă. Atunci, ca să poată păstra trăsura, spune jandar­mului neamţ care 'i păzeşte pe Samur-caş că nişte bulgari ii pradă casa. Jandarmul, cînd aude că are prilej să aresteze vre-o cîţi-va camarazi de arme, mai ia cu dînsul doi colegi, şi, cu puştile Ia ei, se urcă in trăsură şi por­nesc cu toţii în urmărirea hoţilor.

Cînd au ajuns acasă, însă, bulgarii, fireşte, nu mai erau acolo...

Dar spirituala doamnă evitase, cu mijlocul acesta ingenios, de a călca pe noroiu cu nişte botine ale căror pro­porţii se confundă cu mânuşile.

După amiazi, apoi, ca să puie capăt comentariilor, d-na Arion, care fusese văzută, în trăsură, odată cu agentul poliţienesc, şi a doua oară cu trei jan­darmi, a t-ebuit să iasă pe jos ca să împrăştie îngrijorarea cunoştinţelor, cari ar fi putut crede, pe vremurile astea de ostatici şi de arestări arbitrare, că, de şi aliată cu nemţii prin soţul d-sale, 'i s'a aplicat măsura care a lovit pe unele cocoane ai căror bărbaţi au, despre patriotism, alte păreri de cît ale celebrului de Ia Ţibăneşti.

Prin acea extraordinară intuiţie şi prin adîncul lor simţ de pătrundere a psichologfei popoarelor cari 'i au făcut simpatici la toate punctele cardinale, jîrmanii, secundaţi de agenţii abili ai şefuiui lui Stoian, au găsit, în fine, mij­locul infailibil de a obţine pacea—> pa­cea pe care o propun pretutindeni şi de care nu vrea nimeni să auzâ. Anume, au adunat în Cişmegiu pe toate ger­manele, austriacele şi bulgăroaicele cărora, pe socoteala primăriei, le dau gratis să mănînce la cele patru can­tine; le au împănat cu ţigâncile cari au eşit la soare, pe bulevard, cu ghiocei Ia ureche; acestei haite 'i-au adăogat, momindu-le cu minciuni, vre-o cinci zeci-şaize:i de femei de ale mobiliza­ţilor cu a căror bu ăţică de pîine s'a retras guvernul la Iaşi — şi, după ce au recrutat, astfel, cîte-va sute, le-au dat brînci pe stradă să strige, câ la Berlin: „Pîine şi pace!"

Nu ştiu dacă domnişoara Arbore fă­cea parte din legiune, dar ştiu că Ra-kowski, privind monomul, ar fi invi­diat pe organizatorii mascaradei — iar Frimu ar fi fost ispitit să crează, vă-zînd succesul întreprinderei, că adu­narea e făcută cu paralele date de Sudekam pentru Christescu, socialisfnil internaţional.

P U R N I С А У

Procesiunea s'a plimbat pe strade, a fost cinematografiată şi pe urmă dusă în curtea poliţiei ca să ceară... pace.

Grecul, în numele lui Carp, domni­torul prezumptiv al Munteniei, a ha-rangat mulţimea din balcon — şi, după aceea, femeile, „potrivit planului mai dinnainte stabilit", s'au retras din „or­din", ca armatele kaizerului.

Vestea, acum, telegrafiată lumei în­tregi, cum că în Romînia au loc mari mişcări de stradă în favoarea păcei, are să producă, de pe socoteala ger­manilor, aşa emoţie la Londra, în cît Lloyd George o să fie silit să roage el pe kaiser să puie capăt răsboiului —şi par'că văd că n'au să vrea dum-nelor, /îrmanii.

Deocamdată, aici, ca efect imediat al încercărei, nu e decît unul: una din ţigănci — o pacifistă care vinde flori­cele — văzînd că, de pe urma alergă­turi i, se alege cu vorbăria lui Samurcaş şi cu o pereche de ghionti de la un gardist, carele, neiiind iniţiat în tîlcul procesiunei, se apucase să menţie or­dinea, s'a întors către prefect de i-a zis: —...Uit-am'aşi în barba ta, ipistatule!

Bârb ie r îe Un convoiu de fete pe Calea Victo­

riei, duse de pe urmă de jandarmi nemţi. Tinerele, unele chiar drăguţe, golăneţe toate — sunt legiunea interna­ţională pe care a avăriat-o hordia kai-serului. Sunt duse la Colentina, unde, după ce le tund, le supun la tratament dehipermanganat de potasâ pînă cînd... le creşte părul la loc.

Sistemul e âl doctorului Wolf, sta-atsarzt în armata feldmareşalului Mac-kensen.

Soldaţii, aduşi cu schimbul de pe front, ca să se îngraşe, s'au repezit, sâtui de infecta solidaritate lâ care s'au tot dedat în şanţuri, şi şi-au trecut din... mînă în mînă metehnele pe cari le con­tractaseră o l gial unul dela altul, prin recunoscutul altruism naţional. Şi cînd numărul celor contaminaţi a ajuns să covîrşascâ pe al paturilor din spitalele anume afectate acestei specialităţi, atunci s'au cules de pe poduri fetele şi s'a 1 mînat, în cîrduri, la Colentina, pentru, vorba lui Nae Pitpalac, bărbierul meu: ras, tuns şi... spălat.

Reforme O veste care, de bucurie, va face

să se mute căpriorii romînului: Pe cînd germanii, ia Ancre şi pe

Somme, pîrjolesc ţinuturile franţuzeşti şi pe urmă dau bir cu fugiţii; şi pe cînd turcii, contrariu datinei mahome­dane, gem sub englezi, in Asia — la noi se lucrează vîrtos, pentru viitor, în biurourile rezervate de către von Tschappe pentru adepţii lui von Carp.

La ministerul lui Tănase se alcă­tuiesc bugetele, de pe indicaţiile dela komandatură; iar la interne, unde Lupu Kostake 'şi adăposteşte loazele, pe ale

lui şi pe ale celor cari au aderat Ia cucerirea, de către nemţi, şi a Mol­dovei, se lucrează pe capete la proi­ectul de împroprietărire a ţăranilor pe bunurile de mînă moartă.

Munca aceasta uriaşă aduce, însă, cu îndeletnicirea practică a lui Sislf, care împingea bolovanul pînă'n vîrful muntelui şi deacoio'l scăpa din mînă de se rostogolea pînă'n vale, ca să aibă omul de lucru cîte zile'i fuseseră orînduite, ca osîndă, de către Jupiter, guvernatorul abraş al Olimpului.

Intr'o zi, von Ttliff, mahmur de afionul cu care încearcă să'şi gonească in­somnia, cere să se suprime toţi func­ţionarii, şi, astfel simplificate, să se în­tocmească bugete pentru toate judeţeie cucerite; de cum sunt gata, vine altă poruncă: să se păstreze funcţiunile ocupate de admiratorii, de prozeliţii ori de neamurile admiratorilor celui care, la Ţibăneşti, este... cel ce este.

Altă trudă, altă sudoare, alte cafe-luţe consumate de financiarul căruia nu ştiu cum îi zicea la Tîrnova, dar aici 'mi aduc aminte că poartă pseu­donimul de Neniţescu.

Cînd, în sfîrşit, s'a executat şi această poruncă, soseşte alta, grabnic: să se scoată din buget judeţele Brăila, R.-Sărat şi Putna, ca unele ce, deşi ocupate, ar putea să aibă altă situaţie din ceas în ceas. Deac-ea, cînd a aflat voivodul că teutonii nu numai că nu-1 ascultă să împingă ofensiva spre Bahlui, dar nu cred nici măcar s.\ poată păstra conchista Munteniei întregi, a esclamat, spre consternarea gogomanilor cari constituiesc a dumisale casă civilă:

— Nu'mi mai recunosc germanii!

De altă parte, Pîrvulescu, vestitul economist, însărcinat, la ministerul Lu­pului, să formuleze programul pentru aşezarea temeini ă a ţăranilor în aier — căci pe pămînt, zice hospodarui in partibus al Romîniei, nu s'ar putea împroprietări toţi nici pe cîte zece metri de teren a'ienabil — şi aduce aminte de pe cînd scria la Voinţa Naiionaiă articole demagogice, şi se pomtneşte că o dă prin concepţii subversive, cînd însărcinarea Iui ar fi să fie elaborarea unui proiect care să purceadă, ca orice daraveră, dela formula, rămasă de po­mină: „întîiu, represiune — şi apoi... vom vedea".

Strigăte, objurgaţii, ocări—toate ad­jectivele cari, la un Ioc, zic pe nume economistului, răsună prin biurouri. Ma­rele om se agită, ca un leu în cuşcă, şi fulgură d n ochi — pe cînd Pîrvu­lescu, năpădit de amintirile ^arierei co­mode cînd n'avea de primit ordine decît dela Ianovici, se scaldă în su­doare ca în undele cristaline ale Că-cainei.

Arhibald Aceste „note" au început la No. 83 . Cu începutul anului XV, „Porcii" apar

regulat câte două pagini la fiecare număr.

S c r i s o a r e a A n o n i m ă — Prelucrare —

Gămăl ie (cu un vraf de scrisori ţa mînă). O scrisoare dela croitor. • Ce salcie plingătoare şi jidanii "ăsta. Are de luat vre-o patru sute de lei şi mă plictiseşte în fiecare zi. Ce oameni, domnule — pe onoarea mea !

Alta : doica. Cere simbria şi săpun pentru rufele copilului. Să mai aştepte, că nu dau turcii. Dar asta ? (Citeşte): „Domnule, un cunoscut care'ţi vrea bi­nele, se crede dator să te informeze că nevasta dumitale, Mariţa Gămălie, născută Ghimotoc, te înşală, de cinci­sprezece ani, cu un sublocotenent de cavalerie, în Fundătura Dovlecilor.

(Fără să sfirşască scrisoarea, Gă­mălie reflectează): Pe mine, un Gă­mălie, rudă cu alde Toboc, nu se poate ! Cunoscutul care zice că'mi vrea binele, trebuie să fie un intrigant. Dar dacă ar fi adevărat ? Şi aşi mai înţe­lege Sa'rai puie coarne în Calea Vic­toriei, dar îu Fundătura Doviecilor ! Asta e depravaţie.

Oricum, mă reped chiar acum în Fun­dătura Dovlecilor.

(/şi pune pălăria şfşt ia bastonul, pe care-l invîrteşte cape un buzdugan.)

— In momentul acesta, n'aşi vrea sâ fiu în pielea sublocotenentului.

Fundătura Dovlecilor ! Unde dracu o fi asta, frăţioare ? (Chiamă o tră­sură şi se urcă. Către birjar):

— Păcat că nu 'ţi e trăsura mai largă, fiindcă se poate să ne întoar­cem cu două cadavre.. .

Mînă în Fundătura Dovlecilor. Birjarul (dînd cu biciul în cai) : —

Ce-o tot fi trăncănind muştiriu ăsta, nene ! Mai întîiu, n'am auzit de cînd sunt de strada asta. Şi pe urmă, ce drăcie o fi cu cadavrele lui! Se vede că e vre-un doftor şi merge la Morgă. S'o iau într'acolo.

Gămăl ie (în sinea iui): Ciudaţi oa­meni şi birjarii ăştia, monşer. Ii trîn-teşti numele unei strade — şi te duce glonţ I

Bi r ja ru l : —Va să zică în Fundă tura Dovlecilor mergem ?

Gămăl ie : — Vezi bne . Ce, o să merg în strada Gîndaci!

Birjarul(mornvUnd): — Unde dracu o fi fund, fundătura asta, frăţioare !

Gămăl ie (dupa cugetare matură, către sine însuşi): — Am să fiu demn. Doar aiîtica o să-i zic: cucoană, am răbdat cincisprezece ani. Acum s'a is­prăvit. Râmii cu ofiţerul.

Birjarul (după ce s'a învîrllt de zece ori pe la Morgă, pe strada Cau­zaşi şi prin împrejurimi): — Unde dracu o fi, dom'le, Fundătura Dovlecilor ! Tre­buie să vie prin Dealul Spirei.

Gămăl i e : — Ba n'am să-i spui ni­mic. Ajunge surîsul meu sardonic. Ce poate să fie de capul unei femei care

8 F U R N I C A

'şi înşală bărbatul, cincisprezece ani, cu un sublocotenent de cavalerie!

Birjarul (după ce a colindat pe. la Arsenal, pe Calea Rahoveişia ajuns, iar la Morgă — către client) : — Care va să zică, în Fundărura Dovleci mer­gem ?

Gămăl i e : Dar ce, eşti surd ? Nu'ţi am mai spus odată ! Dacă nu ştii unde vine, o să te conduc eu.

Birjarul (cu aplomb): — Care ? Nu ştiu eu unde e Fundătura Dovlecilor ? Păi chiar acolo stau. {Dă biciu cailor. In sine): Unde să fie, măi nene, Fun­dătura asta !

Gămăl ie {După ce a tras un somn în trăsură): — Dar departe mai e, frate! Cum o fi venind Mariţa, pînă aici, în toate zilele !

(Caii nu mai merg. Trăsura se opreşte la Matache Măcelarul,).

G ă m ă l i e : — Am ajuns ? Bir jarul : — Am ajuns — dar mai e

niţel. G ă m ă l i e : — Ce mai e ? Cît mai

e ? (Se strînge lum?a). Să mă duci în Fundătura Dovlecei. (Scoate scrisoarea şi citeşte): Fundătura Dovlecei. Uitâ-te şi tu. (O ia dela început cu cttania); „Un cunoscut care'ţi vrea binele se crede dator să te informeze că nevasta du-mitale, Mariîa Gămălie, născută Ghi-motoc, te înşală, de cincisprezece ani, cu un sublocotenent de cavalerie, în Fundătura Dovlecei".

Un bă ie ţaş i din m u l ţ i m e : — în­toarce foaia!

Gămăl ie (întoarce pagina şi citeşte : la Bucureştii-Noui ?

Bi r ja ru l : — Va sa zică mergem la Bucureştii-Noui ?

Gămăl ie : — Ce face ? Să cheltuesc trei sute de lei cu trăsura pentru mutra unui sublocotenent de cavalerie?

Un domn din mul ţ ime {(mustă­cios şi decorai) : — Că 'ţi pune coarne, dOrrmule, de cincisprezece ani, n'ar fi nimic — dar trebuie să fie un dobitoc, amorezul, dacă in vremea asta n'a a-juns nici căpitan!

P lag ia to r oo

E P I T A F

Pe mormântul unui clown Aci zace 'nmormânta t Clownul care ne-a d i s t ra t , Singurul nenorocit Care-a rîs cit a trăit !.,.

SOFRONIE IVANOVICl

Revista „FURNICA" Proprietar: N. D. ŢĂRANU

Apare de două ori pe săptămână LUNEA Şl VINEREA

— Pre ţu l : 1 l e u 2 5 b a n i t a a e a — Abonamentul: l()0 lei pe an; 50 Iei pe şease luni; 23 lei pe trei luni, plătit inainte prin

mandat nostal. Adresa: Revista „FURNICA". — Bucureşti

Schimbul Coroanelor Sunt un om foarte respectuos faţă

de autorităţi, — nu de alta, dar fiindcă îmi ric adesea: de cîte griji nu ne a-pără ele, cîte greutăţi ale vieţii nu ri­dică de-asupra umerilor noştri... Dacă âr fi să ne apărăm singuri viaţa şi a-verea, cu cine ar mai împărţi bucăta-resele noastre fripturile şi sosurile, din cari ne gratifică şi pe noi cu partea lor cea mai arsă, sau afumată ? Noroc că vardistul din colţ veghează.

Asta e numai un exemplu; nu mai dau şi altele, căci ar fi s'o lungesc mai mult decît îşi întinde domnul Virgil Madgearu pelteaua discursurilor som­nifere, cu cari n'aş vrea, Doamne fe-reş'e, şi întru cumva în concurenţă.*

Dar introducerea aceasta am făcut-o numai pentru ca să-mi pot plasa şi o critică adusă autorităţilor, fără să pot fi bănuit de o ostilitate sistematică faţă de ele Critica aceasta se referă la mo­dalităţile prescrise pentru schimbul co­roanelor... O, nu îngălbeniţi numai de­cît de invidie, — n'am avut nici eu în posesiune o sumă mai mare decît a-ceea cu care domnul Tâslăuanu cobor', la 1916, versantul de sud al Carpaţi-lor, cu carabina pe umăr, ca să ali­menteze spiritul războinb al ţării că­reia îi aduce acuma sacrificiul suprem de a-i servi drept ministru... Sunt tot atît de sărac cum era d-sa atuncea (şi ne asigură că este şi acuma) — minus carabina. Dar omul, oric't de sărac, trebuie să aibă totuşi prin buzunare oarecari lei, sau coroane, necesari, sau neresare, existenţei zilnice, a sa şi a familiei sale. Astfel şi eu.

Dela 1 şi pînă Ia 8 August, care va să zică, sunt obligat să fac declaraţia coroanelor, destinate preschimbării, cari se află în posesiunea mea. La 1 Au­gust, cu o regularitate pentru care-i fac cele mâi bune urări ale mele de viitor, administraţia ziarului la care lucrez mi-a numărat suma, modestă, — în tot cazul mai modestă decît primitorul ei — de 3.500 de coroane. Ţinînd seama de rezerva de... datorii, contractate în decursul lunii trecute, plus „cheltuelile serale" din prima zi a lunci curente, — la 2 August m'am grăbit să mi fac declaraţia: 2.735 coroane şi 40 de fi-leri.

Un scrupul de conştiinţă a început să mă mustre chiar de a doua zi. In-

tr'adevăr, cu noile ckeltueli serale de la 2 August, la 3 a aceleiaşi luni, nu mă mai găseam decît în posesiunea unei sume de 2.370 de coroane şi 40 de fileri. Ce era de făcut? Sâ fac o nouă declaraţie ? Nu mâ expun cumva la o amendă pentru de.laraţie falşă?...

Pe cînd mă băteam cu gîndul aşa, la cafenea, iată că îmi pică un ve:hiu debitor, pe care de mult ii ştersesem din catastiful „sumelor de reclamat". Pe semne că avea nişte coroane stam­pilate în mod cam dubios, căci, spre marea mea uimire, îl văd întinzîndu-mi, cu un gest ce par'că ar fi reclamat cel puţin o sărutare de mină, o bancnotă de o mie %e coroane (era suma cu care îi împrumutasem). — lată-mă dar în posesiunea a 3.250 de coroane şi 40 fileri (scădeţi cheltuelile curente) — pe cînd eu nu declarasem de:ît...

Chestiunea se complică din ce în ce. — Complicaţia cea mai teribilă a fost însă la 8 August, — cînd, trebuind să mă prezint ia oficiul de preschim­bare, nu mă mai găsiam decît în po­sesiunea a 40 de fileri, — sumă astăzi imposibil de plasat, nici chiar în mîi-nile unui cerşetor.

Am făcut, care va să zică, indubi­tabil, o declaraţie falşă. In aşteptarea sancţiunii care mâ ameninţă, premerg cu această pledoarie.

Ion Grămătici i

Vorbe de Clacă

Sgomotul unei violente scene d>? menaj pătrunde prin clanţa uşei de la camera mobilată a lui Tăbîrcă.

— Dar ce e, Nae? întreabă Răgălie, care venise piuă 'n ziuă ca să se îm­prumute cu o ţigară de damă.

— Nu e nimic, dragă. Proprietarul a angajat cu nevastă-sa o conferinţă con (radictorie...

Tirnăcop, pictor portretist, e grati­ficat, de nevastă-sa, cu un băieţel.

— Nu seamănă cu tat-său de loc, zice un camarad care 'i văzuse loaza.

— Dar cind a mai făcut Tîrnăcop un portret care să semene cu modelul ? confirmă alt camarad.

Tărtăc...

întoarcerea de la băi.—Minunile curei

— T u i e ş t i , b ă r b a t e f.. . N u t e - a m v ă z u t d i n I u n i e ! — N e v a s t ă , c u m t e - a i s c h i m b a t ! — D a r t u ? . . . $ i tu i e ş t i s c h i m b a t . . . cu a l t u l !

iö

MUCURI DE IDEI — ORIGINALE —

Crîmpelu. de dialog, Piaţa Teatrului Naţional. Două co­

coane stau de vorbăr aşteptînd o birjă goală.

caiea Victoriei trăsurile se Pe Distracţ i i de sezon.

Duminică I Zi sfântă şl pentru escur-sionişti.

La marginea şoselei din care se com­pune „staţiunea climaterică", munţii stau unui Tngă altul, căciuli cu moţ în­şirate pe tarabele negustorilor din tîrg.

Ce viaţă pacinică duc bucureştenii aci! Până'n ziuă s'âu tras clopotele la biserică — muzică divină ; puţin în urmă concert de muzică pagină, cîn-tată de soldaţii cerc în chioşcul, din parc. La amiazi, linişte: nu se aude de cît clănţănitul dinţilor ocupaţi cu sfă-rîmarea alimentelor. La ora patru, din nou muzica divină: toaca la biserică. Cocoanele evlavioase, fiecare în odăiţa ei, se prosternează desbrăcate în faţa oglinzii, îşi fac lor chip spoit, suleme-nindu-se şi încîrlionţîndu-se in vederea balului de diseară.

Bal de elită, dat în ?cop filantropic: ca să se cumpere o rochie văduvei Kekăşoz, rochie pe care dumneaei, în­soţită de Fasonel, şi-a sfîşiat-o într'un Stufiş cu câteva crăci uscate, Şi cum „toaleta" costă aproape cinci mii Iei (elle vient de chez le bon faiseur, ma chere!), s'a dat voe ca la acest bal să participe, plătind un pol intrarea, şi „mitokenii" aduşi în trenuri de persoane.

Profitînd de ocazie, nobilul keskevu invită pe Toroipan, fost coleg de şcoa­lă, cămătarul cu care astăzi „face afa­ceri" împrumutînd, foarte des, sume mLi cu dobînzi mari.

Sala cazinoului e plină, geme de co­coane în rochii aproape transparente.

Keskevu, mulţumit că un „tur" de vals îi îmbujorase obrajii, vine la To* roipan care cască gura dela uşe,

— Cum ţi se pare? — Admirabili—se extasiazâ camă*

tarul. Atttea femei frumoase şi eu nu cunosc nici una I

La care exclamaţie, Keskevu răs­punde spiritual — prima' şl ultima oară In viaţa lui:

— Adică tu credeai că te-am invitat la balul slujniciior ?

ţin lanţ, îndreptându-se spre Şosea. Din cînd în cînd un automobil soseşte oră-căind, din goana mare le scuipă cu benzină, apoi, lăsind dîră puturoasă, dispare burghelind aerul.

Una din cocoane» întorclnd capul spre şirul de trăsuri, exciamă

— Uite Popeasca' "j* , -Care ? • întoarce şl cealaltă capul.

— Aia picior p ste pftftr. — A, da», o cunosc şi eu. Ştiam că

'•nobil, ori l-a vîndut? — Aşi l5ce sâ'l vţndă: bărbatu-său

e bogat putred. — Atunci de ce umblă cu trăsura ? — Fiindcă în automobil nu i se văd

jartierele. r —

Deva obicinuit. Mahalaua zîzîe şi-acum de bocetele

ei. L-â plîns cum niciodată fiu de îm­părat va fi jelit de iubita lui. Nimic n'a putut-o împiedica sâ'l petreacă până a groapă. Şi chiar acolo, la marginea „locaşului de veci", lacrimile au curs şiroae ca apa nurilor cînd vin mari, ameninţînd cu inundaţie. Drmnezeusăl ierte!

Rudele şi invitaţii, încinşi de căldura unui arzător sfârşit dfi Iunie, s'au risi­pit dela poarta cimitirului, ca lucrătorii grăbiţi a! unei fabrici — uzina morţei! Ea a rămas cea din Urmă, copleşită de durere şi „reamintirile" Scumpului răposat. D'aci încolo lumea i se va p : rea pustie: un haos în care ea se va plmba singură... Ba nu... nu-i sin­gură : un glas de bărbat încearcă s'o consoleze: m

— Madam Ionescu, nu te mai pră­pădi cu firea: toţi suntem muritori, la. toţi 6 şă ne vie rindull

Îndoliata întoarce capul ca să'şl pi­ronească privirea pe figura de cotoi smerit a lui Popescu, vecin cu curtea şi coleg de birou cu defunctu. Conso­latorul se repede de-i apucă mfna, du-cîtid-o respectos spre buze. Madam Ionescu suspină scuturată d'uh profund sughiţ:

— Aâaa-ah! Şi se nărue'n braţele lui, statue a

durerei susţinută d'un trecător milos.

Dumnezeu a făcut lumea fn şease zile. Câte nu poate face o femeie sen­sibilă în şease săptămîni?

Madam Ionescu, în prima săptămînă, s'a frământat cuprinsă de gînduri ne­gre. La început a fost întuneric, mâi afcs cînd Popescu, profitînd că umbrele nopţei se lăsau opace peste casele mă­runte ale*mahalalei, venia In „vizită de etichetă" ca s'o încurajeze cu cuvinte mîngîitoare.

Apoi Dumnezeu despărţi întunericul de lumină. Desele vizite continuînd şi'n a doua săptămână, au luminat complect creerul d-nei Ionescu asupra intenţiilor urmărite de Popescu.

A treia, a patra şi-a cincia săptămî­nă, transformările au avut loc gradat, subt supravegherea, discretă a Iui Po­pescu care habar n'avea de ele.

A şeasa zi, (kimnezeu luînd o coastă dela Adam a făcut pe feme,\ Madam Ionescu a procedaf tocmai con­trariu : a şeasa săptămînă, desgropîn-du'şi răposatul, ca să'l vîre într'un lu­xos cavou, i-a luat o coastă din care şi-a plămădit primul amant — chiar ar­hitectul planului cavoului.

Iar a şeaptea săptămînă, ca şi Divi­nul la a şeaptea zi, s'a odihnit — să­răcuţa de eal

Opera fiind complectă, Popescu a venîfsă'şi ia răsplata cuveftftă.

Madam Ioneseu I-a primit lungită pe canapea, languroasă într'un capod tran­dafiriu ce i se Hpise pe corp ca o a doua piele.

Popescu, turburat de voluptoasa ve­denie, se'mpiedlcă, cade'n genu.hi Ia picioarele adoratei, imbrăţişindu-Ie: j

— Madâm Ionescu, te iubesc! Fi soţia meat

Şi n'a putut spune ma1! mult, saliva înecîndu-i vorbele.

Madam Ionescu se sgîrceşte. Picioa­rele scăplnd din strînsoarea braţelor lacome, trupul se ridică'n şedere pe marginea canapelei.

— Domnule Popescu, regret... regret şi te iert pentru îndrăzneala. Nu pot.„ refuz...

Adoratorul se desmetîceşte, joacă ui» tima carte;

Cum dcarnfiă,* aşa ttnSfă şi fru­moasă să râmîneţi toată viaţa văduvă ?

— Toată viaţa, nu : din Cînd în cînd, Şi'n zarea minţei ei Se desluşeşte

precis conturul arhitectului care-i pă*

reşte bărbatul mort, prizonier de v«d între cele patru ziduri ale cavoului

Săracu Popescu 1

Diverse.

Pe peronul gărei de Nord. Unul, care tocmai scoborâ dfntr'un

tren, exclamă dînd cu ochii de un fost prieten:

— Aoleo, mă, dar jerpelit mai eşti! Ex-prietenui, recunoscîndu-1: — Ia lasă vorba: tu ce ai devenit? — PIoeştean. M'am însurat la Plo-

eşti şi stau acolo. —• Dar tu ? Cu ifos: — Eu, monşer, aşa cura mă vezi

sunt capitalist! — Tu?!... — Fireşte! Tu Ieşti ploeştean fiind-

că te-ai stabilit laPioeştf; eu sunt ca­pitalist pentrucă... locuesc în Capitală

Madam Vaxllescu a venit în vizită la madam Popescu, 'Ambele stau de vorbă în salonul cu ferestrele deschise ca să le vie răcoare de afară,

Soarele a apus. Tincuţa şi Ionel, dnci şl şeapte ani,

copiii d-nei Popescu, se joacă în curte, Deodată convorbirea celor două prie­

tene e întreruptă neplăcut de cuvin­tele: „Boule!... Măgăriile!... Idiotuîel... De cînd sunt, n'am văzut aşa imbecil!"

D-na Vaxilescu, susprlntă, se uită întrebător.

Madam Popescu îi explică rtzlarf: — E glasul Tincuţei: se ceartă cu

frate-său. ' .-. — Şi tu o laşi să spue astfel de

cuvinte?! ' — Doar n'oi fi vrînd ca dupâ ce s'o

mărita să nu ştie cujţ/să vorbească soţului ei 1

L e c t u r ă întreruptă Citirăm împreună'aceiaşi carte. Şi 'ntr'ale Tekirghiolului paragini, Printre ruinile — stei mul CartfW$t#t

De lume ne simţeam aşa departe, •

Beţi de sonorităţile deşarte A versurilor pline de imQgini, înfioraţi soibind vibrantk.pagini, Simţeam nimic că nu ne ma desparte.

Dar într'o zl sosi la voi în vilă Un ofiţer, şt mutra mea ţivilă Nu a mai preţuit nici ctfuă cepe,-

Din carte necitită doar o filă A mai rămas; dar eu socot, copilă, Că d'abia astăzi poezia începe.

B poezia dulce, tristă, bună, Pe care n'o volu mai citi 'mpreună, Ci singur o s'o cînt, In nopţi fără de lună, Pe mare fiind furtună, Şl isonul ţlnîndu'mi doar geamete de vini.

Iar tu şi ofiţerul, Ce-falnic comic sînt I

t Prinţul Ghiţă,

ApoJ, cu scrisoarea în mînă, s'a dus La carescumpa'i soţie răspunde sdr de-a v#ft»6 în prima cutie de scrisori bită: întîlnită fn cale. — H ^ t f J * tisit:

Un ţigan, băgat ucenic la o fierărie de dincolo de barieră, trimes în oraş de stăpînu-său ca să cumpere fier cu chilo, zăreşte în drum o scrisoare pier­dută de cine ştie cine. O ia de jos, o suceşte: scrisoarea avea plicul lipit. Cum baragladina nu ştia nici să scrie, nici să citească, exclamă :

— Bată-te să tc bată de noroc! Tot n'aveam eu cine să scrie teti acasă de Sf. Măria: o să'i trimet p'asta, că-1 scrisă gata!

Un drac de femeie nu mai înaltă cît o'cfrje dfc episcop.

De ce s'a măritat, întrebaţi-O pe ea, Motivul, însă care a făcut pe Vaxiles­cu s'o ia de nevastă, am să vi'Lspui chiar eu : pentru ca onorabilul să aibă ocazie — ocazie zilnică — să spue doa­mnei cînd o vede sosind acasă roşie şi sbirlită de par'că s'ar fi tăvălit prin mărăcini:"

— Ah, nevastă, iar m'ai înşelat! % Şi asta ţine de aproape opt luni —«

de cînd preotul, punîndu-Ie „pirostiîle^P pe cap, i-a binecuvîntat, dorindu-Ie „si""" crească şi să se înmulţească"... indife­rent cu cine.

In sfîrşit; Ieri seară doamna s'â re­întors la domiciliu odată cu aprinderea felinarelor depe străzi. Domnul, sufo­cat, face pe vidima:

— Ah, nevastă, iar m'ai înşelat!

Lasă, bărbate, că şi tu m'ai plic» în fiecare zi aceleaşi vorbe !1

Nae D. Ţâranu £ oo- *—; ——

I. E p i g r a m e ( termeni lor

, , , Invadat-au el, o ţară, Bunăoară ca Finlanda? Lae&mi, ochii lor cătarâ

spre Curlanda.

A t â t o r a

Şl-au dat coatele atâţia Cu duşmanul blestemat;

Tia, a tâ tea de-ale noaztre Chiar ji coastele 'şi-aa dat!

U n u l Mrbar Vezi să nu te prinză Soţu-i, statuar, Că l(i face gratis, gustul mnrtiiftr,

Q» RTOW

Don Popescul ia Constanţa

HOTEL~B/#OUi

SIRf!)PURIBR[5jS0N

i :

— V o i ţ i d o u ă c a m e r e ? ! . . . S u n t e ţ i cu p e n s i o n u ? N u , d - i e h o t e l i e r . . . s u n t c o p i i i n o ş t r i d i n t i m p u l r ă z b o i u l u i :

e u am p e t r e c u t p r i b e g i a l a i a ş i , ia r n e v a s t ă - m e a a r ă m a s cu nemţ i i , in B u c u r e ş t i .

D e s e » oe U. Marnu.