ŢĂRĂNIŞTII IN PARLAMENT Aoleo, Mihalache, te-a umflat generalul ca pun cimpoi! E-hei, Neculăifă! Când î|i spuneam eu ca cu noi s a fifiaui!

Anul al XV, No. 42, Luni 21 Iunie 9120 2

S c î r n a v a î m p r e u n a r e

Nu sunt în stare sa comentez. Va dau faptele, aşa cum le- a în­registrat Monitorul Oficial, ca să [vă faceţi reflecţiile fie care cum îl taie capul.

In capitală a candidat d. I. C. Brătianu, marele, ilustrul, auto» rul, cu d. Duca, al Romîniei Mari, alături cu d. Donescu, colegul d-lui Ionescu-Brăila, slujbaş nemţesc pe vremea ocupaţiei şi, în timpul pe cînd d. Emil Petrescu mono­loga cu ministrul de interne la Senat, samsar al lemnelor aduse de primărie pentru populaţia o-raşului.

La Chişineu, d. dr. Lupu, ţără­nistul sui generis, figura pe aceaşi listă cu d. Cocea, anarhist de profesiune şi tovarăş de idei cu Jean Oimitriu, monstruoasa cele­britate al cărei proces scabros spurcase sala de şedinţe a Curţii cu Juraţi.

La Galaţi, barem, a fost o So-domă: d. Iorga, naţionalistul în­focat care se aprinde ca dinamita cînd îl calci pe... barbă, a eşit pe aceeaşi listă pe care a fost cio­cănit Bujor, candidatul maxima-liştilor de la Ocnele Mari.

Şi promiscuitatea aceasta, acea­sta scîrnava împreunare, a fost aşa în cît alegătorii, buimăciţi să vază pe Lupu cu Cocea în spi­nare şi pe Bujor cu ghiara în caic-rul dascălului, nu mai ştia cine a furat lemnele primăriei şi cine precupeţia permisurile de export; cine e cu Rakowsky şi cine e cu Mihaiu Viteazul; în sfîrşit care pe care, dintre Cocea şi Lupu, căci amestecul şi tăvăleala şi idealu­rile se juxtapuseseră aşa în cît, la un moment dat, nu se mai pu­teau recunoaşte nici sexurile, dar mite programele, din pricina val-mâşelei pe care o produsese pro­paganda candidaţilor.

F U R N I C A

Va trebui acum, ca la ginta ca­nină, să treacă vreme pînă cînd, desgrădinîndu-se din clâdărie, să se vază din nou — dacă s'o mai vedea! - că d. Iorga e naţionalist feroce, pe cînd Bujor e un nihi­list sadea; şi că doctorul Lupu, ţărănist activ, nu se aseamănă de cît în aparenţă cu tov. Cocea, pa­siv faţă cu programele burgheze de şi sbătalnic şl simţitor foarte cînd îi atinge cine-va prietenii de idei.

Împerecherea dintre Bujor, Iorga, Cocea şi Lupu ar constitui- un atentat la bunele moravuri poli­tice—dacă aceşti aleşi ai naţiu-nei n'ar avea scuza că s'au îm­preunat nu din capriţiu personal, din plăcere ori din ambiţie ne­sănătoasa —ci în scopul, cu totul transcendental, de a reconstitui majoritatea lui Ploaie, Oaie, Bivol şi Găină, cei atît de preţuiţi pe vremea cînd diurna deputatului ar fi putut acoperi coşniţa zilnică a unuui lord risipitor.

Dr Wolf.

MUCURI DE IDEI — ORIGINALE —

Curs de filologie practică. Sunt mai mulţi gurâ-casca, oameni

cum se cade de altfel, cari 'şi îndepli­nesc conştiincios misiunea ascultând palavrele unui alt gură-cască, transfor­mat ocazional in „conferenţiar" fără numire oficială dela minister. Steno­grafiat, onorabilul a glâsuit depe cum veţi citi:

Primele două săptămâni ale lui Innie constituiesc pentru mine cea mai de­licioasă vacanţă intelectuală. Nici ziare, nici nimic: mă instruiesc ducându-mă să văd cum s'au instruit alţii — iau in şir localurile in care se ţin examenele elevilor pregătiţi în particular.

— înţeleg, — îl întrerupe un gură-cascâ: umbli şi tu cu protecţia... treci

elevii leneşi din clasă'n clasă, ca mai târziu s'ajungă miniştrii 1

— Şi ce e rău ?... Ba e foarte bine : şi pentru binele ţărei şi pantru binele lor.

— Mai ales l — Cum vă spusei, acolo se plămă­

desc toate viitoarele necunoscute genii, ale căror născociri, de creere neuzate încă, are să revoluţioneze mai târziu lumea întreagă.

— Ei aş 1... Un exemplu ? — Un exemplu aparţinând dome­

niului... — Coroanei ? — Posibil şi asta : domeniile coroa­

nei posedă atâtea păduri 1 — Care va să zică, un exemplu de

la pădure? — Dela pădure, dela hotel... nu im-

poartă de unde: destul că el ezistă zil­nic, ştiut şi publicat aproape de toate ziarele 1

— Să'l auzim ? — A înşela. Care dintre d-v n'a în­

şelat măcar odată in viaţa lui ? — Din contră, — intervine mereu a-

celaşi încorijibil gură-cascâ : eu am fost înşelat...

— Ei vezi, aşa ceva nu cred : d-ta nu ieşti femee ! V'am spus că exem­plu va fi luat din domeniul sentimen-talităţei: „A înşela o femee". Profe­sorul pune întrebarea unui elev care se prezenta pentru absolvirea liceului: .De unde vine a înşela ?" El răspunde prompt: „Dela cuvântul şea, d-le pro­fesor." Cucoanele faţă începe să pă­lească : parcă presimţeau ele că bine n'are să fie. Domnul profesor inghite'n sec, urmează cu întrebările :

— „Zici că înşelat vine dela şea ?... Cu ce probezi ?"

— „Cu realitatea, d-le profesor. O iapă, fie ea cea mai nărăvaşe iapă din lume, când ai ajuns să pui şeaua pe ea însemnează c'ai pus stăpânire, că s'a domesticit. Tot aşa şi cu sexul

Revista „FURNICA" Propr ie tar : N. D. ŢARANU

Apare de două ori pe săptămână: LUNEA ŞI VINEREA

— Preţul: 1 l e u f o a e a — Abonamentul: 100 lei pe an; 50 lei pe şease luni; 25 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa: Revista .FURNICA". - Bucureşti

Telefon 65 8!

F U R N I C A

Rezon ! L Q slab: o femee sedusă este o sclavă, un animal pe care s'a pus şeaua, o femee înşelată 1"... Poftim ?

— Prea e trasă de păr I — Păi dacă n'oi trage de păr fe-

meiele, cari au părul lung, pe cine vrei să tragi ?... p'un chel ca mine şi ca tine ? !

După care, inteligenta adunare s'a risipit nedumerită, liecare reluându'şi harnica slujbă de gură-cască.

Intime. Miţa, demimondena, a suferit un ac­

cident de inimă. Vorba aia: „Sufere femeea de ce-i lipseşte 1"

S'a dus tocmai când erea să se ducă şi ea la băi. Mizerabilul 1 S'a dus cu alta la băi.

Miţa nu mai poate de ciudă : îşi frânge mâinile... aceleaşi mâini cu cari d'atâta ori 1-a mângâiat în vederea unei straşnice vilegiaturi, combinaţie de munte cu mare. Se frământă pe colţul canapelei, nu-i vine să creadă c'a fost atât de proastă.

El, bineînţeles, se frământă şi e l ; dar nu singur: se frământă cu o rivală mal mult a Miţei I

Demimondena—după furtună, ploaie 1 — obosită de enervare, dă drumul lă-crămilor şiroae pe obraz.

Intră Lili, consoră sinceră la bucurii ca şi la necazuri.

— Iar, dragă ? 1 Miţa oftează adânc: — S'a dus l — Ducă-să I Pentru asta plângi ?...

Toţi bărbaţii sunt la fel I S'a dus 1... să nu mai vie: găseşti tu altu.

Miţa moţăe a coabe : — Lesne de zis... Pentruce să las eu

gâscă din mână pentru dropia depe Bărăgan ?

Cuvinte profunde care au avut da­rul să facă să plângă şi pe Lili, cum n'o va plânge nici chiar mamă-sa când va muri.

* Idei răscoapte.

Anii sunt ca muştele: se îngrămă­desc acolo unde carnea e pe drum de descompunere.

* Femeea e ca şi mingia : cu cât o

trânteşti mai tare, cu atâta sare... de gâtul altuia.

Deunăzi, Popescu a lost la Grădina Blannduziei, unde joacă trupa lui Ionel Cigaliia, şi s'a întors acasă foarte mul­ţumit : în special de actul al II-lea, scena când bărbatul înşelat îşi surprinde nevasta numai în cămaşe, stând pe ge-nuchii celui mai bun prieten al său. I-a plăcut aşa de mult piesa, că s'a mai dus de două ori. Şi de-atunci e supărat foc. Cauza o spune chiar e l :

— Monşer, piesa e nostimă — n'am ce zice; montarea e însă proastă. Re-gisorul ăla, cine o fi el, eu l'aşi da afară imediaţi

— De ce, nene Popescule ? — Fiindcă habar n'are de felul cum

se petrec lucrurile in realitate 1 Inchi-pueşte'ţi că am fost la teatru de trei ori la aceiaşi piesă. Şi'n fiecare seară bărbatul îşi prindea nevasta în fla­grant delict de adulteriu cu acelaş in­divid, în aceeaşi odae. Asta nu e real I Unde aţi văzut voi amant aşa de prost ca să se ducă mereu la aceiaşi femeie, în aceiaşi odae de hotel în care a fost prins în ajun ? I Cum vă spuseiu : re-gisorul e bun de împuşcat I

Fără replică ! De când privirile bucureştenilor sunt

toate îndreptate asupra celora cari iau drumul gărei în trăsuri pline cu ba­gaje de par'că ar fi intrat nemţii în ţară, Vaxilescu, pârlitul de Vaxilescu, vă­zând că nimeni nu-1 mai bagă'n seamă, ca s'atragă atenţia trecătorilor, a înce­put să se plimbe pe jos — ca totdea­una — şi'n costum de şofer de auto­mobil.

— Vaxilescu e nebun!-veţi excla­ma d-voastră.

Nu prea. Căci ieri, bunul său amic Oeorgescu mirându se ;

— Ce'nsemnează asta monşer: în costum de şoîer şi fără automobil?

Vaxilescu i-a răspuns impunător ca un prinţ moştenitor:

— Par'că tu dacă ai cap, ai şi in­teligenţă ?

Nae D. Ţăranu.

â

Constanfa

In al războiului prăpăd, Simţeam o crudă tulburare, Că nu o să te mai revăd,

O, Mare î

Dar tu din loc nu te clintişi, Şi valu'tj şi mai jalnic plânge, C'atâtea lacrămi înghijişi

Şi sânge.

Dar parcă eşti mai neagr'acum, Cum când speli rufe-apa de ploaie: Făcură hoardele lui Krum

O baie

Cu tot ce fu scârnav, soios, In sufletele lor barbare. Cernit talazul tău spumos

îmi pare.

Azi, dacă'i criză 'n pescării, E că—bând apa ta murdară — Guvidii, cegi, tmoruni, scrumbii,

Crăpară.

flh, Mare, te-am iubit enorm, Dar astăzi măscârbeşti-şi'mi vine Să vărs oceane de-ipdoform,

In tine ! Contele de Tekirghiol

Colaboratorii permanenţi ai „Furoicei" sunt: Qeorge Raneti (Kirlak Napadarjan. Contele d e Tekirghiol , Jorj Delamlzil, Gheorghe Biciuşca, etc.) Ghiţă Râdulescu (Arhibald şi fel de fel de pseudonime) , Ion Gorun (on Grămăticu) I. Botez (August Prostit) şi N. D. Ţăranu (Nicolae Maacalz-zonl, N a e Salt imbancu, Năiţfi d lo tu) .

Caricaturişti: A. Murnu şi F. Şirato.

Cerefi NUMAI Produsele Fabricei „CĂMILA" TITI SAKELLARIDE. — GALAŢI

Surogat de Cafea, — Halva, — Rahat à la Syra, Dropsuri, Caramele ruseşti, — Drajeuri fondante. — Sirop de fructe, ===== Dulceţuri, — Marmelade, —- Compoturi, — Biscuiţi. =

Secţie specială de produse chimice

Depositari în toate oraşele din România-Mare

C A V A L E R M O D E R N

— Mă părăseşti... pleci singur la băi, fără să'mi spui măcar o vorba! — Ba da, Mito: am un prieten care fine foarle mult Ia tine!

Desen de F Şlrato

ÂFmi XV, No. 42. Luni, 21 Iunie Í920 F U R N I C A uamaczearz -iţm

IMPRESII D)H TiMPUL 18YAZ1E1 NOrE DE OM N KC AHT.

A doua zi, primarui, fără să fi vor­bit cu nimeni din consiliu, se duce la guvernator:

— Am luat avizul sfatului comunal, domnule colonel.

— Ş i ? — Şi zice că nu e nevoie de sare,

în tirg. — Cum ? Aveţi sare si n'a fost re-

i t chhitionată ?

— N'avern, domnule colonel, nici cil să orbeşti un şoarico. dar...

— Dir, atunci, cum de nu vă tre­buie ?

— Avem zeamă de varza, şi cum mîncâm numai varză cu pine...

— Ei ? — Şi cum varza e potroacă, nu du­

cem lipsi de sare, de o camdatS. Piratul a priceput unde bătea vorba

Isteţului de primar, iar 'şi a înghiţit necazul şi a schimbat vorba.

Peste o s?ptămînă, iar ii chiamă co­lonelul — şi începe, genei+ş şi creş­tineşte :

— Cum se poate, domnule primar, să nu'mi spui că lipseşte carnea în oraş ?

— Ca să nu vă supăr, domnule co­lonel.

— Foarte bine, dar populaţia tre­buie hrănit?.

— Nici vorbă, domnule colonei. Sâ aduci carne numai de cît. — Eu ? De unde ? Căruţă, nu ; tren,

nu; vite, nu. Dacă aş- tşi eu din o-aş, m'aţi aresta; dacă pleacă ţăranii din sat, îi prindeţi pe drum şi rechizi­ţionaţi merindele — cum să aduc eu 1

— Bine. Atunci o să mă ocup eu de chestia asta — de cît, se înţelege, carnea trebuie plătită.

— Mai e vorbă I — Şi plaia în aur. — Da, de est nu pot sâ'mi iau sin­

gur răspunderea, îngăduiţi, vă rog, sâ convoc consiliul comuna'.

— Convoacă-!, dar repede. Ce dracu, nu suntem săibaieci să ţinem lumea ne-mîncatăI

In ziua următoare, primarul se în­fiinţează :

— Am consultat consiliul, domnule

colonel, şi e de părere că nu se simte lipsa cărnei.

— Aveţi vite asernse, se vede? — N'-m văzut ciosvîrfă de carne,

domnule colonel, de nu mai ţin minte de cînd.

— Păi, atunci? — Consiliul e de părere că populaţia

are fasole căcălău—şi că, prin urmare, nu simte nevoia de carne.

Bestia pricepuse şi de astă dai?, mai ales de astă dată, dar căcâîăul de fa­sole 'i fusese servit cu atîta abilitute în cît n'a avut în cotro: 1-a-înghiţit—ba, ca să n'aibii aieru! că e jucat pe de-gtte, 'şi a Hui şi buzele.

O nouă ofensivă

Produsul jafului din primele zile ale invaziei s'a consunat, se vede treaba, căci bandiţi se organizează, acum, în cete, şi năvălesc prir. casele oamenilor.

O ceată de tilhari a năvălit astă noapte în magazinul lui B^zi—pe cate 'I mai jafuiseră de cîte-va ori — din Calea Griviţd. Pe sergentul de stradă, care veghia cu ciemagu), căci revolve­rul şi tesactle li s'au confiscat, l-au ameninţat cu puşca dacă dâ alarma. Au spart oblonul de afară, au furat din tejghea şase sute de lei, iar casa de bani neputînd-o deschide, au scos-o pe fereastră ca s'o ia cu ei. Pe cînd hoţii operau în magazin, însă, sergtn-tul s'a strecurat pe din dos, a deşteptat slugile, a vestit pe negustor—şi cu toţii au început să strige.

Bandiţii, stingheriţi astfel, în ocu­paţia de supraoameni, au învelit casa de bani cu o foaie de cort, au gră­mădit zăpadă peste ea, în stradă — şi au luat-o la fugă. Cînd a sosit comi­sarul cu patrula nemţească, au găsit, iu drum, foaia de cort şi în magazin, o baionetă. De pe matricula acestor efecte s'a reconstituit ksne identitatea unităţii imperiale din care făceau parte repre­zentanţii kalserului — dar lucrurile au rămas aici, căci, dacă ar fi vorba să se pedepsească tllhărîa, ar trebui început cu kronprinţul.

Petre Sfetescu - Pctrica, generis hu-mani amicus — are terme în pivniţa, lemne multicele. Ovreii din Olteni, vecini iji pe vremuri muşterii ai lui Sfetcsju, n'au lemne, pe semne. De aceea, ca să egalizeze situaţiile, au trimes „guver-nămîntujui" o hîrtie anonimă prin care denunţau pe simpaticul consilier de la

3

Curtea de Conturi cum că are o pă­dure în pivniţă, pădure de care, din motive de partid, nu se atinge Cică a l lui Stoian. Şi în ziua următoare, înainte de prinz, s'a şi înfiinţat, la Sfdescu în casa, o comisie de morpioni ca să facă descindere.

Dar Pttrică, cum veţi fi ştiind, a fost actor, şi a păstrat, din studiile-i de la Conservator, ceea ce'i era util pentru agentura electorala—iar ceea ce'i ar Ii trebuit pentru scenă, a iasat-o pe seama lui Jean Th. Florescu. C u resursele-i de actor, Sfetescu, cinda înţeles despre ce e vorba, a poftit, cu graţia-i obiş­nuita, pe insecte, :n casă; ie-a pus di­nainte o cutie cu trabucuri şi o sticlă de Gointreau, care ar fi turtit de vo­luptate pe Delavr«ncea—şl a început... teatiul. Pe cînd duhâneau nemţii, Pe-trică a trimes pe fiu-sau la konnnd-.n-tură, cu dreptul pe care'i-1 dă lui ca­litatea de supus credincios a! lui Mar­ghiloman. Pîr,ă síi se îmbete cei trimişi să opereze des;inderea, s'a întors şi băiatul cu auswelsul prin care se ficea cunoscut comisiti ca amicul meu e scu­tit de perchiziţie. Faţă cu această in­dulgenţă, oamenii împărăteşti 'şi-au umplut buzunarele cu trabucurile ce mai rămăseseră, 'şi au turnat ultimele pi­caturi de Gointreau şl au eşit să plece, sţrînji la piept cu efuziune dc că­tre pururea pupăreţul Petrică Sfetesru.

La poartă, colcăiau ovreii. Mahalaua întreagă, înştiinţată de către cel care făcuse denunţarea, aştepta la gard să se scoată lemnele din pivniţa ca să se puie la bătaie.

Cfnd au văzut că ploşniţele ies, beţi şi fără măcar sâ fi explorat pădurea, vecinii lui Sfetescu s'au împrăştiat don­dănind. Ba unul, care trebuie să fi fest de la Uniune, poate chiar neam cu se­cretarul ei generai, iiind că a dovedii apucături de erou—s'a depărtat aşa în cît să nu mai poată fi auzit, a pus mina la gură, şi, printre degete, a strigat, în surdină :

— Ci, dacă a fost prufect, se cade să are lemne? Asta e drept, deja?

Sfetescu a mai strîns în braţe, o dată, pe nem|i, s'a sărutat prelung cu fie care în parte—şi lucrurile au reintrat în or­dine, cu toată energica protastare a-ce­lui de la Uniunea Evreilor PamîntenL

Jaf şi... Civilizaţie

Se petrec lucruri fenomenale. N1 s'a rechiziţionat vinul — 'vinul nu

6

numai de Ia podgorii şi din depozite, ci şi cel din cîrciumi, ba şi cel de prin birturi, Şi se trimite în Germania pen­tru a se potoli efervescenţa printre muieri şi copii; căci, bărbaţii, toţi, de ori ce vîrstă, însăşi cei cocoşaţi, au fost expediaţi în Belgia, la noi, în nor­dul Franţei şi în Serbia — de pomina levés en masse.

O dată cu vinul, au oprit şi vînzarea laptelui în capitală. Tot ce produc cele cîte-va juncane jigărite cari au mai scăpat de satirul casapului teuton, se sîringe şi se duce la comandament, unde se condenseazăfşi se trimite în Germa­nia, căci populaţia rămasă pe loc s'a tuberculizat de inaniţie.

Sucursala komandanturei, aşa pore­clita primărie a capitalei, e îndatorată, sub pedeapsă de amendă grea, să fur-niseze păducherniţii teutone, zilnic, cîte 170.000 de litri de lapte 1

Cu măsura aceasta sălbatecă, copiii noştri sunt condamnaţi la moarte.

Dar nu e numai atît. La ţară, eta­pele au impus sătenilor preţuri maxi­male: 2 lei kilogramul de osînză; 1 leu carnea de porc ; 80 de bani, carnea de vacă — şi 50 de bani carnea de oaie. Cu preţurile acestea, despoaie satele, căci, dacă populaţia nu primeşte tîrgul, 'i se rechiziţionează vitele din picioare.

După ce pompează tot ce găsesc prin sate, piraţii vin la Pantelimon şi vînd, măcelarilor mărginaşi, mărfurile furate de la ţară: cu 10 lei kilogramul de un­tură, cu 5 lei carnea de porc si CU'3 cea de vacă.

Trebuie, dar, să te duci la Pantdi-mon ca să poţi cumpăra, apoi, de la filiala bandiţilor, grăsimea cu 16 lei kilogramul; carnea de porc, cu 7; şi pe cea de vacă cu 5.

Şi nu s'a isprăvit tilhăria. De cum pleci din Pantei mon, îţi iese

în cale, Ia barieră, pajrula nemţească şi'ţi confiscă tot ce-ai cumpărat—fiind că, de pe un ordin al guvernatorului, pe cînd din Bucureşti se scot şi coar­dele de piane de se trimit în Germania, de la ţară nu e permis să intre nici un cap de aţă în capitală.

Se fac, cu o cruzime rafinată, toate pregătirile pentru a ne împinge la ple­biscitul Iui Carp...

Poliţia

S'au arestat astă noapte trei comi­sari ntcinstiţi — fiindcă nemţii, cuceri-

F U R N I C A

tori, nu se învoicsc sa împartă cu stranii privilegiul de a tilhări nepedepsiţi.

Operaţia organelor lui Samurcaş e de-o simplitate naivă : cind merg să rechiziţioneze lemne1, de prin casele pă­răsite, au, în prima iinie de luptă, cîte trei-patru dalcauci speciali ai lor: îi încarcă, înt iu, pe ăştia, fără să se uite lacîntar; îi expediază pe Ia domiciliu— şi, dacă mai rămîn, dau şi sărăcimei, după ce o îmbrîncesc ca să păstreze rindul. Cînd pornesc de pe blănuri, sal­tele, plăpumi ori rufe, aleg, una şi una cu piraţii nemţ-, ce li se pare mai de preţ—şi pe urmă încep tîrgul, ei într'o parte şi colegii lor teutoni într'altă parte a oraşului.

Dar ace .ta e sistemul brutal. Cei inteligenţi lucrează cu tighel. * Un caz, dintr'o mie ce s'ar putea

cita: Pom, avocatul, a dat, cînd s'a făcut

razzia pentru saltele, un mindir de paie. Peste cîteva zile s'a dus la secţie ca să'ţi ia bonul de rechiziţie.

Comisarul, om cilibiu, 1 a poftit pe scaun, a scos condica, a scris bonul, 1-a tăiat din matcă şi 1-a întins avoca­tului. Pe cînd, insă, Poni făcea şi el gestul ca sâ'şi primească ţidula, comi­sarul, cu un surîs plin de poezie, in-sinuiază:

— Eu mă mir de ce'l mai luaţi! *

Cine o să'i plătească — şi cînd? Vă mai încărcaţi sertarul şi cu hîrtia asta, de geaba 1

— Păi, ce să fac ? — Lăsaţi-l aici, pentru odăiaş. Şase

lei, pentru un om ca dumneavoastră! Şi, prins cu vorba, avocatul a lăsat

bonul. Inchipuiţi-vă, acum, de cîte sute de

ori se poate repeta unctuosul bonîment; închipuiţi-vă, mai ales, că mahala­giii, cărora li s'a luat şi cerga din pat, nici nu ştiu că ar fi avînd dreptul să reclame acest bon de rechiziţie — şi vă veţi explica, în parte, motivul pen-trr care au lost arestate, aseară, trei din pramatiile bărbosului prefect al po>-liţiei nemţeşti.

Şi sistemul nu e unic. Doui băieţi de-ai birtaşului de la

otel Frascatti au fost închişi, nu se ştie pentru ce, doui băieţi de cîte 15—16 ani — şi nu li s'a dat drumul pînă nu'şl au golit, copiii, buzunarele de ce bruma gologani adunaseră şi eî, ca bacşiş, de pe la muşterii.

Dar ori cit de revoltătoare sunt fap­

tele acestea ale poliţailor romini, ră­mîn acte de candoare, totuşi, pe lîngă pirateria pe care o exercită, ziua n'amiaza mare, oglinzile împăratului nemţesc.

Organizarea Vaiahîei

întors de la Berlin, unde se dusese să ceară ajutoare ca să execute pro­gramul Iui Carp, Mcckensen a făcut cunoscut celebrului cu manşon că, din pricina presiunei de pe frontul occi­dental, nu'i poate, de o camdată, rea­liza idealul. De aceea, desgusîat de neputinţa germanilor, marele om 'şi a convocat poporui, pentru a seară, în­tr'o sală a ministerului de finanţe, şi a purces la organizarea Principatului pe care'i 1-a hărăzit kr.izcrul ca res-plată pentru serviciile aduse civilizaţiei. .

Au fost de faţă toţi — şi Sioian. S'a hotârît să se numească geranţi pe la toate ministerele nedesfiinţate încă. Lupu Kostake, conform acestei hotărîri, ră-mîne, şi mai departe, să iscălească hirtiile traduse din nemţeşte, hîrtii cari conţin poruncile trimise de către von Tulti; pentru ministerul dc justiţie, s'au adresat lui Siâtineanu, prezidentul unei secţii a tribunalului de ilfov — dar Siâtineanu a declinat, romîneşte, oferta nemţească a lui Csrp.

Acum s'au trimis emisari la Oscar Ntculescu. E probabil, însă, că emi­sarii o să'i găsească bolnav pe inte-grul consilier de la curte...

Arhibald Aceste „note" au început ta N o . 80. Cu începutul anului XV, „Porc i i 4 apare

regulat câte două pagini la fiecare număr.

P e z i u a d e 1 Iun ie p r e ţ u l h â r t i e i a f o s t d in n o u s p o r i t , în t r e i lun i , d e l a t r e i lei 75 b a n i c h i l o g r a m u î s ' a r i d i c a t l a ş e a p t e lei ş i 65 . M a i m u l t c a d u b l u ! Z i a r e l e z i ln i ce a u î n d o i t ş i e l e p r e ţ u l .

No i , c a s ă p u t e m f a c e f a ţ ă c h e l t u e î i l o r ( c e r n e a l a c o l o ­r a t ă c a r e s e v i n d e a în A p r i l i e 40 lei c h i l o , a z i o p l ă t i m p e s t e 200 le i ) n e am Văzut Siiiţilca d e l a 15 Iun ie s ă u r c ă m c o s t u l u n e i „ F u r n i c i " cu 25 b a n i — a d i c ă : un leu si douăzeci şi cinci bani exemplarul.

In s c h i m b , c i t i t o r i i s u n t r u ­g a ţ i s ă a i b ă r ă b d a r e : d e o -ine t o t a ş a , m e r g e m s i g u r a f a l i m e n t !

F u K K • C Â

F A P T E D I V E R S E

Ziarul d-lui Cocea a găsit un teren de gluma cu succes: rîde de directorul Renaşlerei Romine pentru că, rănit în răsboi la bra­ţul drept, scrie, acum, cu mina stingă.

Eu, unul, gust lucru mare spi­ritul Chematei, dar dacă de o rană, căpătată în luptă, ia o e x ­tremitate a corpului, se poate face atîta haz, ce să zică cititorul de rana d-lui Cocea, dobîni i tă !a centru şi făcută, nu de arma duş manului ci de puşca prietenului de idei!

* D n a maior Clinceanu, din strada

Vasile Lascar, s'a plîns poliţiei că 'i s'au furat bani şi giuvaeruri. Comisarul secţiei, aflînd că pă­gubaşa are în serviciu o slujnică pe care o chiamă Constantina Bâ-dărâu, a pus mina pe ea, fără altă cercetare, şi a găsit lucrurile furate.

Succesul poliţiei e mare, o re­cunosc, dar, întrucît pe făptaşa o chema Bădărău, nu cred să-i fi trebuit comisarului multă bătaie de cap ca să descopere banii d-nei Clinceanu...

* C tim în Mlntuirea, organ ovre­

iesc pus sub direcţia d iui C. O. Costaforu, că locuitorii din Voj-natz, comuna Teci, au adresat, generalul Petala, următoarea p e -t i ţ : e :

Excelenţă, la 23 Aprilie a. c. au so­sit 2 soldaţi în satul Vojnatz, comuna TocşO, judeţul Maramure;, la Benjamin Herşcovici şi fraţii săi, dela cari, fară un ordin înscris din partea autorităţilor şi din propria lor iniţiativă, au voit să ia piele, trăsură şi cai. Proprietarii au cerut un ordin scris şi din cauza a-ceasta isbucniră discuţii. Rezultatul a fost că ovreii din sat, între cari copii, femei şi bătrîni, au fost, timp de şase zile, maltrataţi în chipul cel mai îngro­zitor.

Dacă faptele sunt exact rela­tate, atunci soldaţii aceştia şi vic-

Papa, dâ'nti mie jigărea s'o fac baston ! Desen de A. Murnu

timiie lor trebuiesc expuse la Moşi ca fenomene extraordinare: 2 sol­daţi, cari bat, 6 zile, un sat în­treg, este, chi r ca ticăloşie, fapt care arată în mod viu ce poate romínul cînd bimt 2 •— şi la ce minuni de vitejie*să ne aştep tăm, în viitor, dela apărui orii Pa­lestinei, dacă se vor recruta uin Maramureş.

Negustorii au închis prăvăliile în semn de protestare în potriva controlului ce vrea să le impu e guvernul.

Camera de Comerţ — parlamen­tul negustorilor — s ' a întrunit, a-tunci, şi, dupa explicaţiile d-Iui

Orghidân, care a dovedit că ban­diţii mor de foame, a hotâiît să trimeaţă, la minisierul de interne, o delegaţie care să ceară ca con­trolul să fie exercitat de d. Du-mitrescu-M litari.

Nu ştiu ce se va fi orînduit la minister, dar, dacă s'ar fi dus şi la d. Argetoianu, sunt sigur că delegaţiei 'i s'a făgăduit desfiin­ţarea masurilor de control.

Cînd e vorba să făgăduiascâ ceva, d. .Argetoianu e în stare să meargă şi la templul ovre'esc...

Numărul viitor va fi p u s în vân­zare Vineri 25 Iunie 1920.

D. Al. Constantinescu P . n'a fost primit sa candideze decât ia Bacău —şi a căzut.

D. Bratianu, candidase în tot Banatul — dar alegătorii au lăsat să j i e ales înTorontal . . .

D e m o c r i t

B U S S O S V E i

Generalul Averescu şi alţi mem­bri ai guvernului, aleşi în mai

multe locuri, vor ii siliţi sa op­teze pentrn câte un singur loc în Parlament.

Numai conu Alecu Marghilo­man oftează pentru doua locuri : pentru Bucureşti şi Akerman.

Be geaba rânjesc ziarele guver­namentale ca partidul naţio­

nal din Ardeal şi Banat a mâncat bătaie în alegeri.

Dinpotrivă, a obţinui un mare, un strălucit succes : a reuşit să trântească pe d-nii I. Bratianu şi Ionaş Grâdişteanu, şi să puie în balotaj pe d. Take Ionescu.

Astfel fraţii transilvăneni din partidul naţional au rămas con­secvenţi cu punctul de vedere des-voltat în Camera din Buda Pesta i e către fruntaşul lor d. Ciceo-P o p p : că ei rămân credincioşi supuşi ai lui Fererencz Ioşka şi că nici nu vor să audă de păcă­toşii din vechiul regat al Româ­niei cari s'au luptat sâ ' i desro-btască .

Cineva îmi propunea deunăzi : — Hai diseară să mâncăm în

grădină «La leul şi cârnatul». — Nu pot (oftai eu), aştept să

se restabilească valuta şl să pu­tem spune că mergem' să facem chef «La francul şi cârnatul».

Chibriturile Regiei iau foc unul la zece.

în schimb, lucratorii de ambe-

sexe ai Regiei sunt bekevişt i i cei mal incendiari.

Contrariul ar îi de preferat

Rezultatul alegerilor dovedeşte câ generalul Averescu n'a gre-

ş t alegând ca semn pe buletinele de vot ale candidaţilor sâi o stea.

A fost semn ca o să stea la putere.

irecţia Pescăriilor anunţă prin ziare câ va pune în consumaţie

o mars cantitate de ţâri uscaţi cu preţul de 35 lei suta.

Lasă câ nu'i mare chilipir să plătim cu 35 bani un fleac de ţâr, dar galantomla Direcţiei Pescă ­riilor vine prea târziu. Nu mai avem nevoie de ţârii ei. Ne-a în­grăşat cu peşte proaspăt aşa din belşug până acutu, încât noi în­şine, consumatorii, am devenit nişte ţâri.

Un îmbogăţit de război, dorind sâ'şi înfrumuseţeze noua'i lo­

cuinţă, pe lângă mobile, 'i-a su­flat nevas tă-sa la ureche că tre­buie să cumpere şi ceva picturi şi sculpturi.

S'a dus în atelierul pictorului Flâmânzescu, şi-a ales tabloul care era mai mare şi cu rama mai aurită, şi a început să se tocmească. Artistul cerea zece mii de lei. Parvenitul, precupeţindu-se, a început dela cinci mii, urcând cu câte cinCi sute, până a ajuns la 9.500 lei. Autorul n 'a vrut să cedeze nicio centimă din preţul iniţial. Atunci, parveniiul:

— Foarte bine, domnule pic­tor, o sâ'ţi dau zece mii cât ceri dumneata, dar cu o condiţie: ta­blou ăsta nu'i zugrăvit decât pe o faţa, pictează'mi ceva şi pe partea a-laliâ!

Enervat, artistul, ' i a r ăspuns : — Da, am sâ'ţi zugrăvesc ceva

Papei Benedict XV Care, zilele acestea, a

adresat tutur«r episco­patelor din lume o enci­clică pentru pace şi fră­ţie între oameni.

Sanctissime Pater,\eu sunt un scrib profan. Neom de neamu-mi n'a fost pe la\Vatican. Nu sunt măcar în stare îngenunchi să caz Ca să'ţi sărut cucernic pantoful de atlaz.

Deci, citind deunăzi enciclica ce daşi Sanctissime Pater, scos-am un : „Ei aş!" Ş'am zis: Pe toţi dracii! (Pater iartă că...) Oare o să poată o enciclică Să aducă'n lume mai frumoase fapte ? Să pompeze apa din creeri, din lapte; Să se facă iarăşi patru bani un tuns; Sosul pe la birturi mai scurt şi mai uns ; Ghetele s'ajungă iar paisprece lei ; Numai în ureche să mai fie clei Şi la tâmplărie; nu însă şi'n vin; Să se'mbrâţişeze Rotschild cu Lenin ; Să nu n-ai existe săbii, spăngi obuze, Greve, steaguri roşii, nici chiar roş de buze; Popii să reducă preţul leturghiei Tot omul să aibă a lui hardughie; Marea armonie să cuprindă ţara, Opera română, versul doamnei Smara..

Sanctissime Pater, din pacea gradinei In care Te'mbată busuioc, verbine, Izmă şi ciclamen, şi rodesc curmalii, Iartă pe căzutul în prbfundum mali.

August P r o s t u

şi în dos, şi anume portretul pin­gelei ghetei mele!

... Şi, c'un picior în spate a condus politicos pe amatorul de artă până în stradă.

Prinţul Ghiţă

Doamnele depozitare de ziare: Mari|a G. Ionescu, din Urlaţi, Clara Bacalu, din Săveni,

Domnii: I. P. lanculescu, Roşiorii de Vede, R. Weber, Rădăuţi, Nae Grigorescu, Bechet, C. Istrati, librar, Târgul Lipcani

(Basarabia). Sunt rugaţi să ne achile ime­

diat snmele ce datoresc din vânza­rea revistei „Furnica".

Altfel vom reveni cu amănunte.

t i

DISTRACŢII IN FAMILIE

•Muerea dracului, poffim încoa dacă'fi dă mâna! Păcătosule! Ăi prins si iu cura] fiindcă se uita cititorii 'a ţ ine!

' ,'• ' - - i Ţ?ftcn 'ti> F. plfc»..

10

POPESCl & Comp. — ADAPTĂRI —

Ceva obicinuit. Franţuzul spune: L'ocasion fait le

larron! Pe româneşte, tradus vorbă cu vorbă: „Ocazia te face hoţ l" Eu, care n'am învăţat nimic la şcoală, adaog con­trariul : Ocazia te face cinstit I Şi vă demonstrez :

Un bancher din inima târgului — singura inimă accesibilă bancherilor — vroind să plece pe vară la băi, anunţă în ziare, la mica publicitate, că are ne­voie d'un bun locţiitor, în schimbul unui şi mai bun salariu. A se adresa.... Eţetera. („Eţetera" e numele banche­rului.)

Se prezintă unu chiar la ora unu după masă. Bancherul îşi sorbea ca­feaua la birou, având la spate casa de bani cu uşea deschisă — probabil ca să se mai răcorească.

Individ minat de sărăcie, hainele roase şi bosumflate la genuchi jucând rolul stindardului mizeriei.

Bancherul îl măsoară — tată-său a fost de meserie croitor — îl măsoară cu coada ochiului., soarbe, soarbe până ce buzele îi se înoroesc în taratele rămase pe fundul ceşci.

Postulantul aşteaptă umilit să'i vie rândul.

Negustorul de franci Îşi suge buzele — în natură nimic nu se pierde, totul se transformă — taratele, aspirate ca d'un vacuum clener: seduc vârtej pe sghiabul gâtlejului... respiră mulţumit:

— Iu ştiu dija puntru di ce ai ve­nit : cauţi un post.

— Se şi potriveşte: suntem tocmai în postul Sf. Petre.

— Asta nu ştiu dija: nu-i am cătat încă scadeuţa în calendar.

— O găsjjj la sigur. — Şi chiar dacă nu găsesc , ce aşa

cheltueală mare? Public Ia ala Moni­tor Oficial şl gatal

— Domnule bancher... Postulantul s'apleacă aprobator... hai­

nele ii pârâie in spate. Bancherul aude, devine bănuitor : — Dumneata ieşti dija un om cinstit ? — D-Ie bancher, nici mai mult nici

mai puţin : sărac şi cinstit I — Uâââl... Ti văd iu acu. — Puteţi să mă puneţi Ia încercare.

F U R N I C A

— Inchipueşte'ţi că mergi pi stradă... — Când am treabă, sunt grăbit:

totdeauna iau tramvaiul. — Te priveşte: iu, Ia amploiaţii

mei, nu dau „speze" de transport. — D-Ie bancher... — Lasă-mă să isprăvesc dija I —

Inchipueşte'ţi că mergi pi stradă şi gă­seşti un portofel. Te duci cu el la po­liţie, ha?

— Nu: întâi îl deschid şi mă uit ce conţine.

—- Astă purtufel conţine dija 500.000 lei in cinci sute bilete a o mie lei. Ce faci?

— Nimic. — Cum nimic ? 1 — Fireşte că nimic: d'aci încolo o

să trăesc din veniţi

Ceeace am voit să demostrez: Oca­zia te face om cinstit .1

Mărunte. Nici Dunărea nu'l întrece: 'aşa de

solidă-i reputaţia lui lichidă. Bea de toate, la orice oră din zi şi noapte. Când timpul e Irumos şi noaptea mică, iese afară din oraş, ca să privească răsăritul soarelui dela o cârciumă din marginea lacului Herăstrău. Bea întt'una având robinetul vecinie deschis. Bea cât are parale; când nu mai are, plă­tesc prietenii, care (ac mare haz.

Deunăzi s'a împiedicat de piciorul stâng şi şi-a scrântit piciorul drept. Medicul chemat în grabă, pipăe... s'a-şează la masă să scrie o reţetă.

Alcolicul din pat întreabă vesel: — Doctore dragă, ce'mi dai să beau

ca să. mă vindec ? •

Le Terasa OUteleşana, singura „ca­fenea intelectuală" din Capitală, doi actori de provincie, slabi ca doi cotoi în năpârleală, stau de vorbă, spove-dîndu-se reciproc. Cel mai în vârstă oftează /

— Ce vremuri cumplite l — Mie mi-o spui ? — In ziua de azi greu să trăeşti

depe urma artei 1 — Greu de tot I — Până acum n'am găsit nici un

angajament pentru vară. Dumneata ai găsit ceva ?

— Da... o pălărie de pae I

La cafenea. Georgescu, Ionescu şi Popescu stau

de taifas în jurul unei mese rotunde de marmură care are drept centru un pahar cu apă pe care nimeni nu-1 bă-ga'n seamă. Din vorbă'n vorbă, dis­cuţia se opreşte asupra „falşităţei prie­tenilor din ziua de azi". •

Popescu exclamă: — Parcă femeile sunt mai breze! — Dai da !—îl aprobă Georgescu

bătând cu pumnul in masă. Eu unul, aşa cum mă vedeţi, mai multă plăcere îmi face să stau de vorbă cu un om pe care'l urăsc, de cât cu o femeie pe care o iubesc.

— Molturî, Georgescule. — Ba pardon. Dacă stau de vorbă

cu o femeie pe care o iubesc, când ea pleacă, natural că'mi pare rău. Căruia însă dintre d-voastră nu'i pare bine când scapă de compania unui om pe care nu'l poate suferi ?

* Victimă a ghiocului.

Acum cinci ani cel mai bogat om din mahalaua noastră era Vaxilescu.

Om sgârcit şi neinsurat. Vaxilescu avea toate „şansele" să moară milio­nar, dacă întt'o zi dracul nu l'ar ţi pus să se ducă la o vestită cărturărersă, singura care ghicea exact „prezentul trecutul şt viitorul".

Băirâna sgripţoroaică, sgâind ochii în palma lui Vaxilescu, i-a spus:

— Dacă nu mori de apă ori de foc, să ştii că mori de moarte bună. Mult însă n'o să trăieşti, linia viitorului d-tale e foarte scurtă 1

Atâta i-a trebuit lui Vaxilescu! Cum avea nişte rude pe cari nu le putea suferi, ca să nu le lase lor banii, s'a apucat de chefuri. Dăi cu mâncărică bună, dăi cu şămpănică, azi o muere dată dracului, mâine alta — din chef în chef, după trei ani s'a pomenit fără para chioară'n pungă şi la Iaşi. Sără­cise, dar nu murise I — cum îi prezi­sese cărturăreasa.

Astăzi — după cinci ani — ca să trăiască, Vaxilescu trebuie să cerşească. Cerşeşte, dar sincer. Căci de câte ori întinde mâna, aşa se roagă :

— Faceţi-vă milă şi pomană d'un biet om care a trăit mai mult decât credea 1

Nae D. Ţăranu

F U R N I C A fi

A M N I S T I A

S'au acordat două, generale, plnâ acum.

Cu toată clemenţa domneescă, însă, Wachmann, Sturdza, Ver-zea, Kupferwasser, bestiile roşii cari lucrează cu Rakowsky, şi cele negre cari] au secundat pe Bclla Kuhn, n'au venit încă la tînd.

Ce să se facă, atunci, ca să se readucă... armonia socială?

Să se dea un decret prin care să se deschidă porţile temniţelor, nu se poate — că ar eşi la lu­mină Bujor; să se desfiinţeze co­dul penal, iar nu se poate — că s'ar ruina avocaţii.

Ce să se facă, dar ? — pentru ca starea legislaţiunei să rămîie pe loc în aparenţă, iar pe de altă parte să se dea drumul tu­turor celor pe cari pravila îi ţine de o cam dată închişi în ţarc ?

Cu problema asta se frămîn-tară oamenii noştri de stat mai abitir de cît s'au frămîntat cind a fost vorba să lase pe Burăh Braunstein liber de a-şi pune can­didatura la Bucureşti sau cînd fuse să decearnă lui Antim bre­vet de agent secret al romînilor în poliţia jîrmană.

Şi au găsit mintoşii noştri oa­meni de stat. In locul unei mă­suri generale care să hotărască cum că nu e delict faptul de a fugi din front pentru a te face dolmetsch în oştirea duşmană; ori de a fi schingiuit, în lagăr, pe prizonierii romîni; ori de a fi fost complice cu inamicii la es­crocherii — s'a admis sistemul amnistiei în rate.

Graţie technicei acesteia, pe' fie care sâptâmînă se tot lărgeşte cîmpul celor nevinovaţi — pînâ cînd, din decret în decret, vom ajunge să vedem pe Salzmann, pe Wachmann, pe Sturdza şi pe toţi Beldimanii întorşi acasă şi

reinstalaţi în situaţiile pe cari le aveau înainte de războiu.

Cînd vom ajunge aci, — şi cu sistemul ratelor nu suntem de­parte — atunci ne putem felicita că am îndeplinit punctual condi­ţiile păcei de la Bucureşti, con­diţii cari ne obligau să amnis-tiem, ca oameni politici, pe toţi cîţi, pînă atunci, fuseseră dezer­tori, trădători şi vînzători de neam în slujba şi spre folosul duşma­nului.

Atunci, complicii lui Wachmann se vor putea bucura că, în sfîr-şit, li s'a realizat idealul.... na­ţional.

t Bachiş.

Spre desăvârşirea unirii

Oricât ar fi unii de pesimişti, nu vor putea tăgădui că cel pu­ţin vr'o doi paşi am făcut înainte spre acea «desăvârşire a unirii», a cărei necesitate imperioasă cu toţii o proclamă, dar în drumul roţilor căreia mai fiecare are câte un băţ de aruncat. Aceşti doi paşi mi-aş permite să-i relev, şi săi notez în ordinea următoare:

Mai întâi, s'a dovedit că înde­lunga despărţire ce vitregia vre­murilor a impus neamului nostru, n'a putut, cum credeau şi afirmau unii, să ne deosibiască într'atâta, încât toate virtuţiile să se sâlâş-luiască de o parte, şi toate viţiile de cealaltă parte, a Carpaţilor pănâ ieri despărţitori, sau a Pru­tului, râu blestemat. Caţavencu odinioară, constatând că noi nu aveam, ca toate ţările civilizate, faliţii noştri, nu uită să adaoge că, cu toate acestea, comerţul şi industria noastră erau inexistente.

Acuma a eşit la iveală că, dacă Ardealul, de pildă, nu-şi avea şi el pungaşii şi excrocii lui politico-economici, nu era pentru altceva, decât tot pentru-câ... lipsia tere­

nul. După vorba lui Creangă: — „Posteşte, robul lui Dumnezeu, fiindcă n'are ce mânca"... Deîn-dată însă ce s'a prezintat ocazia unor oarecari mâncătorii... — am făcut desăvârşirea unirii cel puţin întru atâta, că astăzi Ardealul a dovedit că poate saş i aibă şi el excrocii şi pungaşii lui, la înălţime.

Asta e una. A doua: Din tim­puri nu atât de imemoriale în cât să se fi pierdut răbojul, ştiam că, fraţii noştri, astăzi desrobiţi, ne imputau nouă ăstora cari, cu toate păcatele noastre, am făcut totuşi câte ceva şi noi pent u desrobirea lor,—ne imputau că suntem «prea slobozi de gură», ne înjurăm, ne spârcuim, ne terfelim între noi,—

# ş i aveau dreptate ca să ne facă această frăţească imputare. Dar ia priveşte dumneata acuma: Pu­teţi să răsfoiţi colecţiile celor mai violente organe de publicitate din «vechiul regat»,—nu veţi găsi o desmăţare de llmbagiu care să se poată compară cu acea, de pildă, a ziarului «Patria»*din Cluj, In fruntea căruia figurează, colac peste pupăză, o faţă bisericească: părintele Zi-i pe nume.

Acesta este aşadar al doilea pas spre «desăvârşirea unirii» ; — şi încă, aş putea «ce, cu regret, un pas ce... cam iese din măsură.

Va să zică: Atâta avem bun, câştigat. Tot e ceva. Celelalte înainte. Bun e Dumnezeu.

Al dumneavoastră cu toată stima, Ion Grămăticii

Doamnele depozitare de ziare: Marifa G. Ionescu, din Urlafi, Clara Bacalu, din Săvenfţ

Domnii: I. P. Ianculescu, Roşiorii de Vede R. Weber, Rădăuţi, Nae Grigorescu, Bechef, C. Istrati, librar, Târgul Lipscani (Basarabia).

Sunt rugaji să ne achite ime­diat sumele ce datoresc din vânza­rea revistei „Furnica". Altfel vom reveni cu amănunte.

Tipografia NICOLAE STROILA, Calea Victoriei No. 113

P a r l a m e n t u l . — P r i m e l e ş e d i n ţ e

T f l K E . — N u m a i e c h i p s ă ţiu m ă c a r un d i s c u r s : m a u

asurz i t c u c ă s c a t u l l o r ! Desen de A . M u r a u