1

CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte analiza financiară

ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său.

Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie.

Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii. În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.

Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei, apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor.

Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze: 1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de

talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite.

2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.

3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.

4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.

2

5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări.

Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.

Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.

Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar, parte a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii – analiza internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori interni sau externi.

1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective:

a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.

b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.

c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne. d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental pentru

gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi.

2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi – sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor estimate.

În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.

Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.

3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung:

a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la

3

echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment.

b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat.

c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-capitaluri proprii).

4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung, vizează evaluarea continuităţii întreprinderii.

5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite, întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.

6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.

7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.

Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.

1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară

Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez, Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii.

Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice.

Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.

4

Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile aferente.

Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a întreprinderii.

Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi mijloace specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.

Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare, atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).

În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a domeniului concurenţial.

Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei valori întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă.

În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului

urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea şi riscurile întreprinderii.

Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării.

În acest scop se parcurg trei etape: I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare. II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis. III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate. Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod,

având câteva obiective generale: 1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară

şi a performanţelor întreprinderii; 2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;

5

3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.

Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.

Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).

Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului vizează răspunsul la patru întrebări esenţiale privind următoarele aspecte:

1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.

2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.

3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil.

4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu.

Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite.

Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.

În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.

În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite).

Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor financiare.

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior

necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:

6

Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul Credite bancare Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare

Credit inter -- întreprinderi

Furnizorul Echilibrul financiar pe termen scurt

Departamentul specializat al furnizorului.

Descoperire bancară

Banca creditoare

Echilibrul financiar pe termen scurt

Serviciile specializate ale băncii creditoare.

Împrumut pe termen lung

Banca creditoare

Echilibrul financiar pe term. scurt + Planul de finanţare previzional.

Serviciile specializate ale băncii sau creditorului.

Introducere la bursă

Acţionarii Rentabilitatea poten -ţială pentru acţionari

Servciile specializate ale băncilor; Analiştii financiari.

Privatizarea întreprinderii

Statul; Investitorii

Situaţia financiară actuală; Rentabilitatea potenţială pentru studiul de evaluare.

Cabinetele de audit şi de comisari de conturi; Serviciile specializate ale băncilor; Specialiştii evaluatori.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai

multe etape succesive complementare: I. Analiza creşterii întreprinderii În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare a

întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi: 1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja

comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări: a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă

un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare şi generatoare de depreciere);

b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.

2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic. 3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul

curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului. Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni (financiară,

comercială). II. Analiza rentabilităţii Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor

cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:

1) Marjele brute şi nete de rentabilitate; 2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară. III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul

diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:

1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier; 2) Determinarea independenţei financiare; 3) Acoperirea capitalurilor investite; 4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor

7

IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele acumulate produc

un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:

1) Analiza riscului economic; 2) Analiza riscului financiar; 3) Analiza riscului de faliment. V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe. În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre

utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt.

Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să

permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:

• informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar; • informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea; • informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.

Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului acţiunilor la bursă.

Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.

Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.

Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni şi externi:

1) Partenerii interni: a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a

perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie. b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,

sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii. 2) Partenerii externi: a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile

şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei

8

lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.

b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-şi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare şi de capacitatea de rambursare a acesteia.

c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.

d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru colaborări pe termen lung.

e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanţare.

Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E., cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 306/2002 şi O.M.F.P. 1752/2005 care cuprind următoarele documente egale ca importnţă:

1. Bilanţul; 2. Contul de profit şi pierdere; 3. Situaţia modificării capitalurilor proprii; 4. Situaţia fluxurilor de numerar; 5. Politici contabile şi note explicative. Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară,

performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor).

Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar.

Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului.

Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau activ imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în activul bilanţului.

Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.

9

Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.

El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de ieşiri).

Contul de rezultat regrupează , sub formă de tabel, sau în listă, cheltuielile şi veniturile exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold, a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.

Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.

În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă.

Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat.

Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea).

Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora.

Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.

Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat.

Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări: 1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat; 2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului. 1.5. Metodologia analizei financiare Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi

financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia, în cadrul metodologiei generale a analizei economico-financiare, foloseşte, o serie de instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.

10

Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi.

Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune: 1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă are

vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista: a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând

uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice; b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe; c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu; d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii. Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare şi interpretată

prin prisma factorilor de influenţă. 2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă,

deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care permite detalierea şi separarea factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi.

Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii: a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de

la tendinţa generală a acestora; b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor

care au determinat apariţia unor deficienţe; c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele

sau factorii determinanţi. Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă,

din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează, factori care pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii:

a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi, calitativi şi de structură;

b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi; c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort; d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi; e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi; f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili; g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili; h) După importanţă: factori principali şi factori secundari. Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei mai simpli,

ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate. 3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a

acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se realizează legătura dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie sunt fără înţeles.

Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor.

Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii procedeului de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături:

a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice); b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice). În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin analiză

regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate.

11

În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în vederea cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea fenomenului cercetat în cadrul analizei calitative.

4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale.

Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut şi concise ca formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii, astfel încât să permită generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun, pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative, sau pentru îmbunătăţirea performanţelor.

1.6. Procedee specifice analizei financiare

Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza financiară se utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin analizei clasice treadiţionale, iar altele considerate mai moderne.

Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor.

Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.

Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim: Compararea situaţiilor financiare Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice, permite

utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare.

Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive.

Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţii.

Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor.

Metoda de analiză prin rate (Ratios) În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat,

socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent, rată.şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două

12

posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de rezultat.

Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele pentru a obţine o rată semnificativă.

După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a.

Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere.

Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor întreprinderi similare sau cu valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare.

Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază:

1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi unităţi.

2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să existe relaţii directe.

3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard. Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este

frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.

Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general: activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea; structura financiară şi riscurile.

Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând baterii de

rate care cuprind: 1) Rate de analiză a factorilor de producţie; 2) Rate de gestiune şi de rentabilitate; 3) Rate de exploatare; 4) Rate financiare. Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate (OMFP 1752/2005),

întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii indicatori economico-financiari următorii indicatori sub formă de rate:

I. Indicatori de lichiditate: 1) Lichiditatea generală; 2) Lichiditatea imediată.

13

II. Indicatori de risc: 1) Gradul de îndatorare; 2) Acoperirea dobânzilor. III. Indicatori de activitate: 1) Viteza de rotaţie a stocurilor; 2) Număr de zile de stocare; 3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi; 4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori; 5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate; 6) Viteza de rotaţie a activelor totale. IV. Indicatori de profitabilitate: 1) Rentabilitatea capitalului angajat; 2) Marja brută din vânzări. Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la: 1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele

deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară; 2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare; 3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu

ratele medii ale întreprinderilor similare. Metoda analizelor specifice În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode

specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a.

Utilizarea instrumentului informatic Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea

instrumentului informatic în mai multe direcţii: 1) Stocarea datelor; 2) Calculul ratelor; 3) Determinarea echilibrelor financiare; 4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară; 5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor. 1.7. Etapele analizei financiare Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar

complet presupune parcurgerea mai multor etape: 1) Etapa preliminară Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor prezenta

informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului, ş.a.

2) Examinarea situaţiei financiare presupune: a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind

activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG).

14

Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.

b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor.

c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie). Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a

profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie.

3) Formularea diagnosticului financiar În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ca rezultatele analizei

financiare să fie valorificate diferit, în funcţie de utilizator, vizând răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică.

O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii, sau din contra, dezinvestirea.

Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare, şi monetare diverse, în scopul efectuării unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care poate conduce la mai multe variante de decizii financiare.

15

CAPITOLUL 2

ANALIZA PERFORMANŢELOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT

2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi pierdere Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a

obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.

Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.

După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin sub forma unor marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obţin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate şi cheltuielile sau capitalurile utilizate.

Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.

Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa (contraperformanţa) întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.

Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri : după natură şi după funcţii (destinaţie). În prima variantă contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.

Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite determinarea

marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează:

16

Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi 1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare

(+) A.Rezultatul din exploatare (-) 2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare

(+) B. Rezultatul financiar (-) (+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)

3.Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare (+) D.Rezultatul extraordinar (-)

Cheltuieli totale Venituri totale (+) E. Rezultatul brut (C+D) (-) Impozit pe profit (+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-) Reglementările contabile româneşti armonizate (OMFP 1752/2005) preferă formatul

contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea acestui rezultat şi după destinaţie.

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului de flux de trezorerie.

2.2. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere. soldurile intermediare de gestiune 2.2.1. Contul de profit şi pierdere

Face parte din situaţiile financiare de închidere a exerciţiului financiar, este un

document contabil de sinteză, ce prezintă rezultatul activităţii întreprinderii şi astfel măsoară performanţele firmei în cursul unei perioade de gestiune. În calitate de componentă a situaţiilor financiare contul de profit şi pierdere prezintă un dublu interes:

• permite determinarea rezultatului global dar şi formarea unei aprecieri de ansamblu asupra performanţelor financiare ale perioadei de gestiune;

• oferă posibilitatea unei recapitulări în întregime a elementelor de venituri şi cheltuieli ce au contribuit la obţinerea rezultatului dar şi la identificarea factorilor (favorabili sau nefavorabili) care l-au influenţat.

Utilizatorii informaţiilor degajate de această situaţie financiară sunt:

• investitorii (acţionari actuali şi potenţiali); • manaaerii; • creditorii financiari; • clienţii; • statul; • publicul; • analiştii financiari, etc.

17

Componentele contului de profit şi piedere sunt trecute într-o anumită ordine, de aşa manieră încât fiecare linie să arate utilizatorului care este situaţia societăţii.

Modul de prezentare a contului de profit şi pierdere diferă de la o ţară la alta, după conţinutul informaţional şi forma de prezentare.

Există două forme de prezentare1

1) După conţinutul informaţional se distinge:

• contul de profit şi pierdere cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor după natura lor; cont de profit şi pierdere cu prezentarea după destinaţie a cheltuielilor de exploatare.

2) După forma de prezentare deosebim:

• sub formă de listă (vertical) se prezintă formarea din treaptă în treaptă a rezultatului exerciţiului,

• sub formă de cont (tablou bilateral) unde, în partea stângă, se prezintă cheltuielile şi profitul, iar, în partea dreaptă, veniturile şi pierderile.

Aceste modele sunt recomandate de Directiva a IV-a a Uniunii Europene.

A. Contul de profit şi pierdere - format listă - după natura cheltuielilor

1. Mărimea netă a cifrei de afaceri 2. Variaţia stocurilor de produse finite si lucrări în curs de execuţie 3. Lucrări efectuate de întreprindere, pentru sine, înregistrate în activ 4. Alte venituri din exploatare 5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materiale consumabile

b) Alte cheltuieli externe 6. Cheltuieli de personal:

a) Salarii şi alte drepturi de personal b) Cheltuieli sociale, cu menţionarea separată a celor care acoperă pensiile

7. a) Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale şi necorporale b) Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care ele depăşesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii

8. Alte cheltuieli de exploatare 9. Venituri care provin din participaţii, cu menţionarea separată a celor ce provin de

întreprinderile legate. 10. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din alte creanţe ale activului

imobilizat, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate 11. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la

întreprinderile legate 12. Corectările de valoare privind imobilizările financiare şi valorile mobiliare

aparţinând activului circulant 13. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor ce vizează

întreprinderile legate 14. Impozitul asupra rezultatului care provine din activităţile ordinare 15. Rezultatul care provine din activităţi ordinare, după impozitare

1 Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N., Analiză economico-financiară, Ediţia a-II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 239

18

16. Venituri extraordinare 17. Cheltuieli extraordinare 18. Rezultatul extraordinar 19. Impozitul asupra rezultatului extraordinar 20. Alte impozite care nu figurează în posturile anterioare 21. Rezultatul exerciţiului

B. Contul de profit şi pierdere - format cont - după natura cheltuielilor

Cheltuieli Sume Venituri Sume1 .Reducerea stocului de produse finite şi lucrări în curs

1. Mărimea netă a cifrei de afaceri

2. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile

2. Creşterea stocurilor de produse finite şi lucrări în curs

b) Alte cheltuieli externe 3. Lucrări efectuate de întreprinderi pentru sine şi capitalizate

3. Cheltuieli cu personalul 4. Alte venituri de exploatare a) Salarii 5. Venituri care provin din participaţii,

cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

b) Cheltuieli sociale.cu menţionarea separată a celor care acoperă pensiile

6. Venituri ce provin din alte valori mobiliare şi din alte creanţe ale activului imobilizat, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

4. a) Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizări corporale şi necorporale

7. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

b) Corectările de valoare privind elementele activului circulant

REZULTATUL CE PROVINE DIN ACTIVITĂŢILE CURENTE, DUPĂ IMPOZITARE (PIERDERE)

5. Alte cheltuieli de exploatare 8. Venituri extraordinare 6. Corectările de valoare privind imobilizările financiare şi valorile mobiliare aparţinând activului circulant

7. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

8. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

9. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate

10. Impozitul asupra rezultatului care provine din activităţile curente

11. REZULTATUL CE PROVINE DIN ACTIVITĂŢILE CURENTE, DUPĂ IMPOZITARE (PROFIT)

12. Cheltuieli extraordinare

19

13. Impozitul asupra rezultatului extraordinar

14. Alte impozite ce nu figurează la posturile anterioare

REZULTATUL EXERCIŢIULUI (PROFIT)

REZULTATUL EXERCIŢIULUI (PIERDERE)

2.2.2. Soldurile intermediare de gestiune

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi permite

calcularea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să îndeplinească o anumită funcţie de remunerare a factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de profit şi pierdere pentru a pune în evidenţă: modul de funcţionare şi rentabilitatea întreprinderii ca marjă comercială, producţie a exerciţiului, valoare adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent şi rezultat net al exerciţiului.

Tabelul 2.1. Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr. Crt. Elemente de calcul Poziţia în CPP

1 Venituri din vânzarea mărfurilor (ct 707) 03 2 Cheltuieli privind mărfurile (ct 607) 14 3 Marja comercială (1-2) 4 Producţia vândută (ct 701 - 706 +708) 02 5 Variaţia stocurilor (ct 711 +/-) 06/07 6 Producţia imobilizată (ct 721 + 722) 08 7 Producţia exerciţiului (4 +5+6) 8 Consumuri intermediare inclusiv cheltuieli provenite de la terţi(gr.60,

exclusiv 607, gr.61, gr.62, exclusiv 621) 11+12+13+24

9 Valoarea adăugată (3+7-8) 10 Venituri din subvenţii de exploatare (7411) 05 11 Cheltuieli cu impozitele şi taxele (gr.63) 26 12 Cheltuieli cu personalul (gr 64 +621) 15 13 Excedentul (deficitul) brut din exploatare (9+10-11-12) 14 Alte venituri din exploatare şi venituri dinjprovizioane 09+20+23+3115 Alte cheltuieli din exploatare 24 16 Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele 18+21+29 17 Rezultatul din exploatare (13+14-15-16) 18 Venituri financiare 42 19 Cheltuieli financiare 49 20 Rezultatul curent (17+18-19) 21 Venituri extraordinare 54 22 Cheltuieli extraordinare 55 23 Rezultatul extraordinar (21-22) 24 Rezultatul brut al exerciţiului (20+23) 25 Impozitul pe profit 62 26 Rezultatul net al exerciţiului (24-25)

20

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape succesive în formarea rezultatului final. Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului+marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exerciţiului).

Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treaptă respectivă de acumulare.

Marja comercială (Mc)

• se referă la activitatea comercială desfăşurată de agentul economic, de distribuţie sau la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare;

• devine mai semnificativă ca informaţie în activitatea de analiză şi gestionare cu cât ea este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse. Este denumită şi marjă brută şi se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor).

• Venituri din vânzarea mărfurilor - Cheltuieli privind mărfurile vândute = Marja comercială

Producţia exerciţiului (Pe)

• se calculează, de către întreprinderile industriale. Include valoarea bunurilor şi serviciilor „fabricate" de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

• cuprinde trei elemente: producţia vândută, producţia stocată (variaţia stocurilor) şi producţia imobilizată.

• Producţia vândută + Variaţia producţiei stocate + Producţia imobilizată = Producţia exerciţiului

Nefiind un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de rezultate, cifra de

afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din activitatea de distribuţie şi cea de producţie (obţinut prin însumarea vânzărilor de mărfuri şi a producţiei vândute).

Valoarea adăugată (Va)

• Reprezintă plusul de valoare (bogăţie) obţinut peste consumurile intermediare provenite de la terţi.

• Permite aprecierea contribuţiei întreprinderii la crearea produsului intern, evidenţiază şi gradul de integrare pe verticală.

La nivel microeconomic, valoarea adăugată este un indicator ce permite măsurarea puterii economice a întreprinderii, ce se poate determina prin două procedee:

• ca diferenţă între producţia exerciţiului (obţinută prin raportarea marjei comerciale la producţia exerciţiului) şi consumurile de bunuri şi servicii furnizate de la terţi (consumurile intermediare) pentru producţia respectivă.

21

• Producţia exerciţiului + Marja comercială - Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii prime, materiale şi cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi) = Valoarea adăugată

• prin adiţionarea elementelor ce compun valoarea adăugată respectiv remuneraţiile

tuturor factorilor ce participă la procesul producţiei, inclusiv a statului, cât şi autofinanţarea întreprinderii, respectiv, cheltuielile de personal, cheltuieli financiare, impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate, legate de activitatea întreprinderii, cheltuielile cu amortismentele, impozitul pe profit, partea de rezultat trecut la rezerve, alte elemente de valoare adăugată.

• Cheltuieli cu personalul + Impozite şi taxe + Dobânzi + Amortizare + Dividende + Profit reinvestit = Valoarea adăugată

Excedentul brut al exploatării (EBE)

• corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de operaţiile de exploatare independent de politica financiară, politica de amortizare şi de provizioane constituite, fapt ce determină să fie considerat ca indicator esenţial în analizele de gestiune şi în efectuarea analizelor comparative între întreprinderi.

Rolul excedentului brut al exploatării, poate fi urmărit sub trei aspecte: • este o măsura a performanţelor economice ale întreprinderii. Un EBE suficient de

mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite şi asigurarea finanţării sale care antrenează cheltuieli financiare, iar diferenţa va fi distribuită statului (impozit pe profit), acţionarilor (dividende) şi/sau conservată prin autofinanţare.

• este independent de politica financiară, de politica de investiţii (nu ţine cont de deciziile întreprinderii privind modalităţile de calcul a amortizării), de politica de dividend (deciziile întreprinderii privind repartizarea profitului net), de politica fiscală şi de elementele extraordinare (nu ia în\calcul impozitul pe profit şi rezultatul extraordinar)

• reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere. EBE constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a

întreprinderii, deci punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie. EBE se calculează prin două metode:

• Metoda substractivă: • Valoarea adăugată + Subvenţii pentru exploatare - Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - Cheltuieli cu personalul = Excedentul brut al exploatării

22

• Metoda aditivă: • Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării + Alte cheltuieli de exploatare - Venituri din provizioane privind exploatarea - Alte venituri din exploatare = Excedentul brut al exploatării

Rezultatul exploatării (Re)

• Evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi şi corespunde activităţii normale şi curente a întreprinderii, include şi operaţiunile efectuate în exerciţiile anterioare dar aferente exerciţiului curent. Nu este luată în calcul activitatea corespunzătoare operaţiilor financiare şi extraordinare.

• Permite compararea performanţelor întreprinderilor ce au politici financiare diferite. • Cunoaşte două modalităţi de calcul: • ca diferenţă dintre totalul veniturilor din exploatare (Ve) şi totalul cheltuielilor din

exploatare (Che)

• Venituri din exploatare - Cheltuieli din exploatare = Rezultatul exploatării

Această relaţie de calcul fundamentează strategii şi politici pe. care le adoptă

managementul întreprinderii pentru a ameliora rezultatul său. Variantele posibile sunt: majorarea veniturilor sau diminuarea cheltuielilor, în condiţiile menţinerii constante a celuilalt factor; sporirea ambelor componente cu respectarea restricţiei ca ritmul creşterii veniturilor să devanseze ritmul de creştere a! cheltuielilor.

• pornind de la mărimea EBE:

• Excedent brut din exploatare + Alte venituri din exploatare - Alte venituri din provizioane - Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele - Alte cheltuieli de exploatare = Rezultatul exploatării

Rezultatul curent (Re)

• Reprezintă rezultatul tuturor operaţiilor curente, obişnuite ale întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât şi de cel al activităţii financiare, permiţând şi aprecierea impactul politii financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii.

• Rezultatul exploatării + Venituri financiare - Cheltuieli financiare = Rezultatul curent

23

Rezultatul extraordinar

• Sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierdere generat de operaţii de gestiune sau capital cu caracter extraordinar şi se calculează astfel:

• Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare = Rezultatul extraordinar

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informaţie importantă, în special

pentru potenţialii investitori. Rezultatul net al exerciţiului (Rn)

• Exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente activităţii întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor totale şi a impozitului pe profit.

• Rezultatul curent (+/-) • Rezultatul extraordinar (+/-) - Cheltuieli cu impozitul de profit (ct. 691) = Rezultatul net al exerciţiului (+/-)

Rezultatul net al exerciţiului este mărimea care urmează să fie supusă deciziei de

repartizare de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, după caz.

Aplicaţie 1 De exemplu, rezultatele din contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi analizate

sunt redate în continuare: Structura contului de profit şi pierdere

Exerciţiul financiar Nr. crt.

Venituri, cheltuieli şi rezultate Precedent Curent

Abateri (± Δ)

Indici (%)

1. Venituri din exploatare - total

535108 700425 +165317 130,9

2. Cheltuieli de exploatare - total

432100 605817 +173717 140,2

3. Rezultatul din exploatare (Rexp)(1-2)

+ 103008 + 94608 - 8400 91,8

4. Venituri financiare

3097 5641 + 2544 182,1

5. Cheltuieli financiare

55309 30960 - 24349 55,9

6. Rezultatul financiar (Rfin)(4-5)

- 52212 - 25319 + 26893 48,5

24

7. Rezultatul curent (Rcrt)(3+5)

50796 69289 + 18493 136,4

8. Venituri extraordinare - - - -

9. Cheltuieli extraordinare - - - -

10. Rezultatul extraordinar - - - -

11. Venituri totale (1 + 4 + 8)

538204 706066 +167862 131,2

12. Cheltuieli totale (2 + 5 + 9)

487408 636777 +149369 130,6

13. Rezultatul brut (Rbr) (11-12) (7+10)

50796 69289 + 18493 136,4

14. Impozitul pe profit (I)

10128 17905 + 7777 176,8

15. Cota procentuală de impozit (i)(%)

19,94 25,84 + 5,90 129,6

16. Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)]

40668 51384 + 10716 126,3

17. Numărul de acţiuni (mii)

59200 295996 +236796 500,0

18. Rezultatul net pe acţiune (bază=diluat)

0,687 0,174 - 0,513 25,3

Analiza sumară a structurii rezultatelor înscrise în contul de profit şi pierdere din

Tabelul 1 conduce la următoarele concluzii: 1. Rezultatul din exploatare (beneficiu) s-a redus cu 8,2 % ca uermare a creşterii mai

rapide a cheltuielilor de exploatare (40,2 %) comparativ cu veniturile aferente (30,9 %). 2. Rezultatul financiar (pierdere) s-a redus cu 54,2 % ca urmare a creşterii veniturilor

financiare cu 82,1 % şi a reducerii cheltuielilor financiare cu 44,1 %. 3. Rezultatul curent (beneficiu) a crescut cu 36,4 % pe seama reducerii pierderii

financiare menţionate , deşi beneficiul din exploatare s-a redus. 4. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea dintre rezultatul curent şi

rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 %, fiind consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (30,6 %).

5. Rezultatul net (beneficiu) a crescut cu 26,3 %, mai puţin decât rezultatul brut, ca urmare a creşterii mai rapide a impozitului pe profit (cu 76,8 %).

6. Creşterea substanţială a numărului de acţiuni (cu 400%) a diminuat beneficiul net pe acţiune cu aproape 75 %.

7. Se remarcă egalitatea rezultatului net pe acţiune de bază cu rezultatul pe acţiune diluat.

Pe baza structurării datelor din contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în

studiu se obţine Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune – Cascada SIG:

25

Exerciţiul financiar Nr. crt.

Solduri intermediare de gestiune Precedent Curent

Abateri (± Δ) Indici (%)

1. Vânzări de mărfuri (Vmf)

4465 6134 + 1669 137,4

2. - Costul mfurilor vândute (Chmf)

4158 5350 + 1192 128,7

3. Marja comercială (Mc)(1-2)

307 784 + 477 155,0

4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 +246833 146,5 5. Cifra de afaceri netă

(CA)(1+4) 535016 783518 +248502 146,4

6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 -89949 - 85025 1826 7. Producţia imobilizată

(Pi) 598 2254 + 1656 376,8

8. Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7)

526225 689688 +163463 131,0

9. -Consumuri intermediare (Ci)

292546 380067 + 87521 129,9

10. Valoarea adăugată (Vad)(3 + 8 - 9)

233987 310405 + 76418 132,6

11. + Subvenţii de exploatare - - - -

12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9 13. - Cheltuieli cu

personalul 112265 152105 + 39840 135,5

14. Excedent brut de exploatare(EBE)

116167 149859 + 33692 129,0

15. + Alte venituri din exploatare

4418 4604 + 186 104,2

16. - Ajustare valori imobilizări

10000 50445 + 40445 504

17. - Alte cheltuieli de exploatare

7577 9410 + 1833 124,2

18. Rezultatul din exploatare (Rexp)

103008 94608 - 8400 91,8

19. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1 20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56 21. Rezultatul financiar

(Rfin) - 52212 -25319 + 26893 48,5

22. Rezultatul curent (Rcrt) (18 + 21)

50796 69289 + 18493 136,4

23. + Venituri extraordinare - - - - 24. -Cheltuieli extraordinare - - - - 25. Rezultatul extraordinar

(Rextr) - - - -

26. Rezultatul brut (Rbr) (22 + 25)

50796 69289 + 18493 136,4

26

27. Venituri totale 538204 706066 +167862 131,2 28. Cheltuieli totale 487408 636777 +149369 130,6 29. - Impozitul pe profit 10128 17906 + 7777 176,8 30. Rezultatul net (Rnet)(29

- 30) 40668 51384 + 10716 126,3

Aplicaţie 2

Analiza soldurilor intermediare de gestiune pe exemplul S.C. XWY

Analiza performanţelor în termeni de realizări, acumulări, rezultate, care are la bază

soldurile intermediare de gestiune se face folosind datele din contul de profit şi pierdere de la

societatea S.C. XWY, pentru anii 2006-2008 şi sintetizate în tabelul următor

Realizări în perioada de raportat Denumirea indicatorului

2006 2007 2008 1. Cifra de afaceri netă 622.086 728.771 964.887Producţia vândută 592.391 663.180 844.046Venituri din vânzarea mărfurilor 29.695 65.491 120.841Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete

0 0 0

2. Variaţia stocurilor - Sold C 983 0 0- Sold D 534 268 38

3. Producţia imobilizată 0 0 04. Alte venituri din exploatare 8702 6.420 18.080VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL 631.238 734.822 982.9295.a) Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile 319.110 305.012 439.064Alte cheltuieli materiale 47.572 37.390 90.564b) Alte cheltuieli din afară (cu energie şi apă) 22.156 29.522 51.887c) Cheltuieli privind mărfurile 18.528 37.400 48.3596. Cheltuieli cu personalul 88.492 115.278 140.407a) Salarii 65.737 85.983 114.(521b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 22.754 29.294 25.7857.a) Amortizări şi provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale

17.330 27.906 63.670

a.l) Cheltuieli 17.330 27.906 63.670a.2) Venituri 0 0 0b) Ajustarea valorii activelor circulante 0 0 0b.l) Cheltuieli 0 0 0b.2) Venituri 0 0 08. Alte cheltuieli de exploatare 48.947 58.970 80.8518.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 32.082 52.861 74.961

27

8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 4.330 5.057 4.5538.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate 12.535 1.052 1.335Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli 0 0 0Cheltuieli 0 0 0Venituri 0 0 0CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL 562.137 608.780 914.763REZULTATUL DIN EXPLOATARE - Profit 69.100 126.042 68.165- Pierdere 0 0 09. Venituri din interese de participare 0 0 0- din care în cadrai grupului 0 0 010. Venituri din alte investiţii financiare şi creanţe care fac parte din activele imobilizate

0 0 0

- din care în cadrul grupului 0 0 011. Venituri din dobânzi 1.139 433 173- din care în cadrul grupului 0 0 0Alte venituri financiare 189 11 646VENITURI FINANCIARE - TOTAL 1.329 444 81912. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţilor financiare deţinute ca active circulante

0 0 0

Cheltuieli 0 0 0Venituri 0 0 013. Cheltuieli privind dobânzile 0 0 4.020- din care în cadrul grupului 0 0 0Alte cheltuieli financiare 0 1.283 689CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL 0 1.283 4.710REZULTAT FINANCIAR - Profit 1.329 0 0Pierdere 0 839 3.89014. REZULTATUL CURENT - Profit 70.429 125.208 64.274Pierdere 0 0 015. Venituri extraordinare 0 0 016. Cheltuieli extraordinare 0 0 017. REZULTATUL EXTRAORDINAR - Profit 0 0 0

Pierdere 0 0 -0VENITURI TOTALE 632.567 735.267 983.749CHELTUIELI TOTALE 562.137 610.064 919.474REZULTATUL BRUT - Profit 70.429 125.202 64.274

Pierdere 0 0 018. IMPOZITUL PE PROFIT 18.335 9.827 10.51219. Alte chelt cu impozite care nu apar în elementele de mai sus 0 0 020. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI FINANCIAR -Profit

52.094 115.375 53.762

Pierdere 0 0 0

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune şi evoluţia acestora este prezentată în continuare.

28

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune Specificatie 2006 2007 2008

+ Venituri din vânzarea mărfurilor- Cheltuieli privind mărfurile

29.69518.529

65.491 34.701

120.84148.359

= Marja comercială 11.166 30.790 72.482+ Producţia exerciţiului - Cheltuieli cu materiale şi servicii

592.841420.921

662.912 424.786

844.007656.437

= Valoarea adăugată 183.086 268.916 260.052+ Venituri din subv. de expl. - Impozite şi taxe - Cheltuieli cu personalul - totale

04.331

88.492

0 5.058

115.278

04.554

140.407

= Excedent brut din exploatare 90.263 148.580 115.091+ Alte venituri din exploatare - Alte cheltuieli din exploatare - Chelt cu amortiz. şi provizioane

8.70212.53517.330

6.420 1.052

27.906

18.0801.335

63.670= Rezultat din exploatare 69.100 126.042 68.166+ Venituri financiare 1.329 444 819- Cheltuieli financiare 0 1.284 4.710= Rezultat curent 70.429 125.202 64.275+ Rezultatul extraordinar 0 0 0= Profit brut 70.429 125.202 64.275- Impozit pe profit 18.335 9.827 10.512= Profit net 52.094 115.375 53.763

1. MARJA COMERCIALĂ

Evoluţia marjei comerciale Specificaţie

2006 2007 2008

+ Venituri din vânzarea mărfurilor - Cheltuieli privind mărfurile

29.695 18.529

65.491 34.701

120.84148.359

= Marja comercială 11.166 30.790 72.482Indicele de creştere al marjei comerciale 100% 275,75% 235,40%Rata marjei comerciale medii faţă de valoarea veniturilor din vânz. de mărfuri

37,60% 47,01% 59,98%

Rata marjei comerciale medii faţă de valoarea chelt. privind mărfurile

60,26% 88,73% 149,88%

Rata marjei comerciale medii faţă de valoarea veniturilor din vânzarea de mărfuri:

Rmcv=Mc/Vmf Rata marjei comerciale medii faţă de valoarea cheltuielilor privind mărfurile:

RmCc=Mc/Chmf

• Marja comercială în cazul S.C. XWY a înregistrat o tendinţă de creştere pe parcursul perioadei analizate, ca urmare a creşterii veniturilor din vânzarea mărfurilor într-un ritm superior creşterii cheltuielilor privind mărfurile. Acest fapt a determinat creşterea eficienţei activităţii comerciale măsurate prin rata marjei comerciale în anii perioadei analizate.

29

2. PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI Evoluţia producţiei exerciţiului

Specificaţie 2006 2007 2008 +Productia vândută +Variatia stocurilor +Productia imobilizată

592.391450

0

663.180(268)

0

844.046 (39)

0 = Prod. ex. 592.841 662.912 844.007 Indicele de creştere a Pv

100% 111,95% 127,27%

Indicele de creştere a Vs 100% -59,64% 14,42% Indicele de creştere a Pi - - - Indicele de creştere a Pe 100% 111,82% 127,32%

În cazul S.C. XWY creşterea continuă a producţiei vândute a determinat un trend

crescător ca şi în cazul producţiei exerciţiului înregistrându-se valori superioare de la an la an.

Structura producţiei exerciţiului pe elemente componente oferă informaţii referitoare la modul de valorificare al producţiei.

Structura producţiei exerciţiului Specificaţie

2006 2007 2008

Producţie vândută 99.92% 100.04% 100,00% Variaţia stocurilor 0,08% -0,04% 0,00% Producţie imobilizată 0,00% 0,00% 0,00% Producţia exerciţiului 100% 100% 100%

Tendinţa generală care se manifestă este de sporire a ponderii producţiei vândute şi

reducere a ponderii producţiei stocate, ceea ce înseamnă o permanentă reducere a riscului de nevandabilitate.

3. VALOAREA ADĂUGATĂ

Determinarea valorii adăugate prin metoda sustractivă, respectiv metoda aditivă, precum şi evoluţia acesteia în perioada analizată se prezintă astfel:

Evoluţia valorii adăugate Specificaţie 2006 2007 2008

Metoda substractivă + Marja com. + Producţia exerciţiului -Cheltuieli materiale totale -Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi

11.166592.841388.83832.082

30.790662.912371.92552.861

72.482

844.007 581.476 74.961

= Valoarea adăugată 183.086 268.916 260.052 Metoda aditivă +Cheltuieli cu personalul +Impozite taxe şi vărsăminte asimilate +Chelt. financiare cu dobânzile +Dividende

88.49222.665

00

115.27814.885

00

140.407 15.066

4.021

0

30

+Remunerarea întreprinderii (profit)

0 71.929 138.753 100.558

= Valoarea adăugată 183.086 268.916 260.052 Indicele de creştere a Va 100% 146,87% 96,71%

Valoarea adăugată înregistrează în cazul S.C. XWY, o tendinţă de creştere în ultimii

doi ani ai perioadei de analiză, reflectând o tot mai bună creştere a bogăţiei pe seama utilizării resurselor întreprinderii. Acest fapt se datorează sporirii într-o mai mare măsură a marjei comerciale şi producţiei exerciţiului faţă de consumurile intermediare. Totodată, se observă că în anul 2007, indicele de creştere a valorii adăugate (146,87%) este superior indicelui de creştere a producţiei exerciţiului (111,82%), ceea ce semnifică creşterea gradului de valorificare a resurselor, respectiv majorarea capacităţii de a crea bogăţie.

Structura valorii adăugate evidenţiază măsura în care sunt remuneraţi participanţii la activitatea întreprinderii, respectiv personalul angajat, statul, creditorii, asociaţii şi întreprinderea (prin autofinanţare).

Evoluţia structurii valorii adăugate Specificaţie 2006 2007 2008

Cheltuieli cu personalul 48,33 42,87 53,99 Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 12.38 5,54 5,79 Cheltuieli financiare 0,00 0,00 1,55 Profit 39,29 51,60 38,67 Total 100 100 100

O situaţie normală este aceea în care se manifestă o tendinţă de creştere a ponderii

dividendelor şi a autofinanţării în valoarea adăugată şi de reducere a ponderii cheltuielilor cu dobânzile şi cu impozitele datorate statului.

• Se observă şi o diminuare a presiunii fiscale, prin reducerea nivelului impozitelor datorate statului.

• Remunerarea întreprinderii prin autofinanţare. Pentru S.C. XWY se înregistrează în anul 2008 cea mai mică valoare (38,67%), fapt ce reflectă reducerea capacităţii întreprinderii de a-şi autofinanţa activitatea.

• Tot în anul 2008 S.C. XWY înregistrează cea mai mare pondere a remunerării personalului angajat (53,99%), această situaţie reflectând o creştere a consumului de muncă.

4. EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII

Evoluţia excedentului brut al exploatării

Specificaţie 2006 2007 2008 Valoarea adăugată +Venituri din subv. de expl. -Impozite, taxe şi vărs. asim. -Cheltuieli cu personal - totale

183.0860

4.33088.492

268.9160

5.058115.278

260.052 0

4.554 140.407

= EBE 90.263 148.580 115.091 Ind de creştere a EBE 100% 164,61% 77,46%

La S.C. XWY, se observă un excedent brut din exploatare şi nu un deficit, care

creşte în anul 2007 cu 64,61% faţă de anul 2006 şi scade în anul 2008 cu 22,54% faţă de anul 2006.

31

Acest indicator reprezintă capacitatea întreprinderii de genera fluxuri de lichidităţi din activitatea industrială şi comercială, constituind baza autofinanţării care trebuie să-i permită reînnoirea potenţialului productiv, finanţarea investiţiilor de creştere, rambursarea împrumuturilor, remunerarea capitalului.

5. REZULTATUL EXPLOATĂRII Evoluţia rezultatului exploatării

Specificaţie 2006 2007 2008 -Venituri din exploatare -Chelt. pentru exploatare

631.238562.137

734.822 608.780

982.929914.763

Rezultatul exploatării 69.100 126.042 68.166Indicele de creştere a Ve 100% 116,41% 133,76%Indicele de creştere a Che 100% 108,30% 150,26%Indicele de creştere a Re 100% 182,40% 54,08%= EBE 90.263 148.580 115.091+ Alte venituri din expl. si provizioane - Alte chelt. din exploatare - Cheltuieli cu amortiz şi provizioane

8.70212.53517.330

6.420 1.052

27.906

18.0801.335

63.670Rezultatul exploatării 69.100 126.042 68.166

Rezultatul exploatării înregistrează o evoluţie oscilantă, S.C. XWY înregistrează o

reducere a rezultatului exploatării în anul 2008 cu 45,92%, faţă de anul 2007. Acest fapt s-a datorat creşterii cheltuielilor de exploatare într-un ritm superior creşterii veniturilor din exploatare, ceea ce reflectă scăderea potenţialului brut de câştig din activitatea de exploatare.

6. REZULTATUL CURENT

Evoluţia rezultatului curent Specificaţie 2006 2007 "2008

Rezultatul Exploatării + Venituri financiare -Cheltuieli financiare

69.1001.329

0

126.042444

1.284

68.166 819

4.710 = Rezultatul curent 70.429 125.202 64.275 Ponderea chelt. fin. în Re 0,00% 1,03% 7,33% Ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării

0,00% 1,02%

6,91%

Analiza rezultatului curent poate fi realizată utilizând o matrice care pune în

evidenţă nouă situaţii:

• Rezultatul curent este aproximativ zero: RC ~ 0 Pragul de rentabilitate al activităţii curente reprezintă un minimum ce trebuie atins,

dar care nu poate asigura dezvoltarea, deoarece în acest punct veniturile din exploatare şi cele financiare permit doar acoperirea exactă a cheltuielilor de exploatare şi financiare.

Această situaţie corespunde următoarelor cazuri: Cazul 1: pragul de rentabilitate curentă ,, levier financiar " Exploatarea foarte rentabilă ar trebui să permită întreprinderii redresarea rapidă a

situaţiei financiare, cheltuielile financiare diminuându-se concomitent cu ameliorarea rezultatului curent. Riscul întreprinderii depinde, în acest caz, de perenitatea profitului exploatării.

32

Cazul 2:pragul de rentabilitate curentă „supravieţuire" Întreprinderea rămâne în stare de funcţionare prin echilibrarea activităţii de

exploatare cu politica sa financiară, fără să-şi asume vreun risc financiar. Transformarea sa progresivă depinde de nivelul investiţiilor realizate şi de starea pieţei.

Cazul 3: pragul de rentabilitate „ transformare " Întreprinderea îşi acoperă pierderile exploatării pe baza veniturilor substanţiale

rezultate din plasamente financiare. Întreprinderea poate renunţa la activitatea de exploatare nerentabilă în favoarea

activităţii financiare, situaţie ce poate fi temporară sau definitivă.

• Rezultatul curent este pozitiv: RC>0 Cazurile următoare, considerate ca situaţii ideale, corespund situaţiilor în care

întreprinderea degajă rentabilitate din activitatea sa, deoarece rezultatul exploatării şi rezultatul financiar nu înregistrează niciodată valori negative.

Cazul 4: Profit curent „ bun manager al întreprinderii" Este situaţia ideală pentru o întreprindere productivă, datorită unui bun echilibru al

politicii financiare, rezultatul exploatării nu este absorbit de cheltuielile financiare. Cazul 5: profit curent „ supermarche " sau „ holding " Este o situaţie specifică întreprinderilor care desfăşoară o activitate generatoare de

lichidităţi, care caută cele mai bune plasamente posibile, supraveghind permanent expansiunea pieţei şi gestiunea trezoreriei.

Cazul 6: profitul curent „ monopol" Întreprinderea ocupă o poziţie privilegiată pe piaţă, ca urmare a unei activităţi de

exploatare foarte rentabile, care permite degajarea unor lichidităţi sporite, al căror plasament permite nu numai recuperarea eventualelor cheltuieli financiare, ci şi obţinerea unor profitul suplimentare.

• Rezultatul curent este negativ: RC<0

Activitatea curentă a întreprinderii nu degajă rentabilitate, acesta confruntându-se cu numeroase dificultăţi, situaţie ce corespunde cazurilor următoare:

Cazul 7: deficit curent „redresare" Întreprinderea echilibrează rezultatul exploatării, reuşind să-şi acopere cheltuielile

de exploatare pe seama veniturilor din exploatare, dar înregistrează un nivel ridicat al cheltuielilor financiare.

Cazul 8: deficit curent,, dilemă " Situaţia caracterizează o întreprindere a cărei activitate de exploatare este

nerentabilă, dar rezultatul financiar este echilibrat. Cazul 9: deficit curent „ criză " Situaţia este caracteristică unei întreprinderi aflate în dificultate. Exploatarea nu este

rentabilă, iar nivelul ridicat al cheltuielilor financiare agravează deficitul curent. întreprinderea trebuie să-şi îmbunătăţească situaţia f:r.anciară din fonduri proprii şi, de asemenea, să depisteze cauzele deficitului său ii exploatare, stabilind şi măsurile de remediere a acestuia.

Analizând rezultatul curent al S.C. XWY, utilizând matricea prezentată mai sus, putem aprecia că întreprinderea se află în cazul 4 - profit curent „ bun manager al întreprinderii".

În perioada analizată, activitatea de exploatare desfăşurată de întreprindere este bună, în timp ce activitatea financiară, s-a soldat în anii 2007 şi 2008 cu pierderi, cheltuielile financiare depăşind veniturile financiare. Acest fapt nu influenţează în mod deosebit rezultatul

33

curent deoarece ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul curent este în anul 2007 de 1,03%, iar în anul 2008 de 7,33%.

7. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI Evoluţia rezultatului net

Specificaţie 2006 2007 2008 Venituri totale Cheltuieli totale Rezultat brut al exerciţiului Impozit pe profit

632.567562.13770.49218.335

735.267610.064125.202

9.827

983.749 919.474 64.275 10.512

Rezultatul net al ex. 52.094 115.375 53.763 Indicele de creştere a Rb 100% 177,61% 51,34% Indicele de creştere a Rn 100% 221,47% 46,60%

• Evoluţia rezultatului net al exerciţiului în perioada analizată este determinată de

rezultatul brut şi de impozitul pe profit. • Rezultatul brut şi rezultatul net se modifică în acelaşi sens (creştere sau scădere) dar în

proporţii diferite, ca urmare a influenţei impozitului pe profit ce ţine seama de cheltuielile nedeductibile fiscal.

• Rezultatul net al S.C. XWY, înregistrează o creştere în anul 2007 cu 77,61% faţă de anul precedent, pe seama creşterii veniturilor totale într-un ritm superior cheltuielilor totale.

2.3. Analiza cheltuielilor întreprinderii Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de

producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei. Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru toţi agenţii economici în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi desfăşurate.

2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii. Cheltuielile totale ale întreprinderii se structurează după mai multe criterii, unul

important în funcţie de care se grupează şi în contul de profit şi pierdere fiind natura acestora. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile totale cuprind:

- cheltuieli de exploatare; - cheltuieli financiare; - cheltuieli extraordinare.

exfet CCCC ++= În mod corespunzător veniturile totale obţinute din activitatea unei întreprinderi

cuprind: - venituri de exploatare; - venituri financiare; - venituri extraordinare.

exfet VVVV ++=

34

Pentru analiza cheltuielilor totale este necesar să se calculeze modificările absolute şi procentuale intervenite în nivelul acestora, astfel:

01 ttt CCC −=Δ

100%0

×Δ

=Δt

tt C

CC sau 100100100%0

1 −×=−=Δt

tCt C

CIC

t

În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite se pot face aprecieri cu privire la creşterea sau scăderea cheltuielilor totale efective faţă de cele prevăzute sau din perioada de bază. În procesul de analiză se pot calcula şi influenţele fiecărei categorii de cheltuieli asupra modificării cheltuielilor totale ale întreprinderii prin aplicarea metodei balanţiere astfel:

- 01 ee

CC CCe

t−=Δ

- 01 ff

CC CCf

t−=Δ

- 01 exex

CC CCex

t−=Δ

În cadrul analizei este necesar să se studieze şi structura cheltuielilor totale pe cele 3 categorii. În acest scop se va calcula ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale, precum şi modificarea acestor ponderi:

100;;

×=t

exfe

CCCC

G

01 GGG −=Δ În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul lui „G”, se pot face

aprecieri cu privire la modificările intervenite în structura cheltuielilor totale în perioada curentă faţă de cea prevăzută sau cea din perioada de bază.

Analiza structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi de alte posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii. Astfel, în funcţie de dependenţa acestor cheltuieli faţă de variaţia volumului fizic al producţiei, cheltuielile totale se împart cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe:

fvt CCC += Dacă se ţine seama de modul de repartizare a cheltuielilor pe produse se poate face o

grupare în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte: idt CCC +=

Cheltuielile directe sau cele indirecte se pot grupa pe categorii sau elemente de cheltuieli în cheltuieli materiale şi cheltuieli salariale efectuate în cadrul întreprinderii.

Ţinând seama de aceste grupări se poate adânci analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale prin calcularea modificărilor absolute şi procentuale pe fiecare categorie de cheltuieli, precum şi a ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale.

2.3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale. Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere este necesar

să se calculeze nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale ale întreprinderii. Acest indicator numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor totale se calculează prin raportarea cheltuielilor totale la veniturile totale şi înmulţit cu 1000:

100010001000/ ×++

++=×=

exfe

exfe

t

tVt VVV

CCCVCC

t

Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi efect, o reducere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri relevă o situaţie favorabilă respectiv de creştere a eficienţei cheltuielilor totale.

35

Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale se explică prin modificarea veniturilor totale şi a cheltuielilor totale ale întreprinderii ale căror influenţe se calculează cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

tVtVt ttVt CCC1000/01000/11000/ −=Δ

100010000

0

1

0

1000/×−×=Δ

t

t

t

tVC V

CVC

t

tVt

100010001

0

1

1

1000/×−×=Δ

t

t

t

tCC V

CVC

t

tVt

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai poate fi explicată şi prin efectuarea unui alt tip de analiză factorială. În acest caz, nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale se poate calcula în funcţie de structura sau ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii şi de nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii de venituri şi cheltuieli:

1001000/

1000/∑ ×

= iiVt

cgC

t

unde: ig = ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii

( 100;;

100 ×=×=t

exfe

t

ii V

VVVVVg );

1000/ic = nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii sau

rata de eficienţă a cheltuielilor pe cele 3 categorii ( 1000;;;;

1000/ ×=exfe

exfei VVV

CCCc ).

Influenţa celor 2 factori asupra modificării cheltuielilor la 1000lei venituri se calculează de asemenea cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

- 100100

1000/001000/011000/

∑∑ ×−

×=Δ iiiig

C

cgcgi

tVt

- 100100

1000/011000/111000/

∑∑ ×−

×=Δ iiiic

C

cgcgi

tVt

În finalul analizei este necesar să surprindem principalele măsuri ce trebuie întreprinse pentru reducerea nivelului cheltuielilor totale la 1000lei venituri totale. În general acestea se referă la:

a) preţurile de vânzare şi tarifele practicate pentru realizarea produselor şi serviciilor trebuie să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit corespunzător;

b) adaptarea unei structuri optime de finanţare a mijloacelor economice; c) valorificarea activelor fixe la valori cât mai mari precum şi onorarea la

timp a obligaţilor faţă de clienţi şi faţă de bugetul statului. 2.3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în cheltuielile totale ale

întreprinderii. Ele cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare, respectiv pentru aprovizionarea materiilor prime şi materialelor, stocarea acestora, producerea bunurilor şi serviciilor şi desfacerea acestora.

Cheltuielile de exploatare pot fi grupate în 3 categorii: - cheltuieli aferente producţiei vândute; - cheltuieli aferente producţiei stocate;

36

- cheltuieli aferente producţiei imobilizate. pipspve CCCC ++=

În mod corespunzător, veniturile de exploatare cuprind: - venituri aferente producţiei vândute; - venituri aferente producţiei stocate; - venituri aferente producţiei imobilizate.

pipspve VVVV ++= Indicatorul cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa cheltuielilor de exploatare se

numeşte cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare sau rată de eficienţă a cheltuielilor de exploatare şi se determină raportând nivelul cheltuielilor de exploatare la veniturile de exploatare înmulţit cu 1000.

100010001000/ ×++

++=×=

pipspv

pipspv

e

eVe VVV

CCCVCC

e

Reducerea cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare arată o creştere a eficienţei activităţii de exploatare prin îmbunătăţirea utilizării resurselor materiale, umane şi financiare din fiecare fază a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere).

Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea se explică prin modificarea veniturilor de exploatare şi a cheltuielilor de exploatare ale căror influenţe se calculează cu metoda substituirilor în lanţ:

100010000

0

1

0

1000/×−×=Δ

e

e

e

eVC V

CVC

e

eVe

100010001

0

1

1

1000/×−×=Δ

e

e

e

eCC V

CVC

e

eVe

Analiza se poate adânci prin luarea în considerare a celor 3categorii de venituri de exploatare şi cheltuieli de exploatare. Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi continuată pe baza unui alt model factorial, caz în care nivelul cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri de exploatare se poate stabili în funcţie de ponderea fiecărei categorii de venituri de exploatare faţă de totalul veniturilor de exploatare şi de nivelul cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii:

1001000/

1000/∑ ×

= jjVe

cgC

e

unde: jg - ponderea categoriilor de venituri de exploatare în totalul veniturilor

de exploatare ( 100;;

×=e

pipspvj V

VVVg );

jc - nivelul cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii sau rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii

( 1000;;;;

×=pipspv

pipspvj VVV

CCCc ).

Influenţa celor 2 factori asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare se determină cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

1001001000/001000/01

1000/

∑∑ ×−

×=Δ jjjjg

C

cgcgj

eVe

1001001000/011000/11

1000/

∑∑ ×−

×=Δ jjjjc

C

cgcgj

eVe

37

În cadrul cheltuielilor de exploatare, ponderea cea mai mare revine cheltuielilor aferente producţiei vândute sau cheltuielile aferente cifrei de afaceri, fapt pentru care este necesară aprofundarea analizei prin determinarea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se foloseşte indicatorul cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri sau rata de eficienţă a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, calculat ca un raport între cheltuielile aferente producţiei vândute sau cifrei de afaceri şi veniturile aferente producţiei vândute înmulţit cu 1000:

100010001000/ ××

×=×=∑∑

pqcq

VC

Cpv

pv

în care: q – volumul fizic al producţiei vândute; c – costul complet pe o unitate de produs; p – preţul unitar de vânzare. Asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri influenţează 3 factori cu

acţiune directă, respectiv: - modificarea structurii producţiei vândute; - modificarea preţurilor de vânzare; - modificarea costurilor complete pe o unitate de produs.

Modificarea volumului fizic al producţiei vândute nu influenţează în mod direct nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pentru că acţionează cu aceeaşi mărime atât asupra numărătorului cât şi a numitorului relaţiei de calcul. Totuşi modificarea volumului fizic al producţiei vândute influenţează în mod indirect nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri prin intermediul costului pe unitatea de produs care se modifică în sens invers faţă de variaţia volumului fizic al producţiei vândute pe seama cheltuielilor fixe ce revin pe unitatea de produs.

În ceea ce priveşte modificarea structurii, deşi ea apare atât la numărător cât şi la numitor, influenţa sa nu este nulă pentru că la numărător avem structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul costului în timp ce la numitor avem structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul preţului, iar raportul cost-preţ nu este constant pentru toate produsele, şi deci, şi cele două posibilităţi de exprimare a structurii sunt diferite.

Calculul influenţelor celor 3 indicatori se realizează de asemenea cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

1000/01000/11000/ CCC −=Δ 1) influenţa modificării structurii producţiei vândute:

1000100000

00

01

011000/

××

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcqq

C

unde: 01 cq × - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în costul prevăzut; 01 pq × - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în preţul prevăzut; 00 cq × - cheltuielile aferente cifrei de afaceri din perioada de bază; 00 pq × - cifra de afaceri previzionată. 2) influenţa modificării preţului de vânzare:

1000100001

01

11

011000/

××

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcqp

C

ocq ×1 - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în costuri prevăzute;. 11 pq × - cifra de afaceri efectivă.

3) influenţa modificării costurilor pe unitatea de produs:

38

1000100011

01

11

111000/

××

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcqc

C

În finalul analizei este necesar să se studieze şi consecinţele modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii şi anume:

- asupra profitului aferent cifrei de afaceri; - asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe; - asupra eficienţei activelor circulante; - asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.

2.3.4. Analiza cheltuielilor întreprinderii în corelaţie cu volumul fizic al producţiei În funcţie de corelaţia cu volumul fizic al producţiei, cheltuielile întreprinderii se împart

în cheltuieli variabile şi fixe. Cele variabile reprezintă acea categorie de cheltuieli care se modifică o dată cu variaţia volumului fizic al producţiei. Această modificare poate fi strict proporţională, caz în care cheltuielile variabile evoluează după o funcţie de tipul: QaCv ×= , sau nonstrict proporţională când cheltuielile variabile evoluează după o funcţie: )(QfCv = .

Dacă reprezentăm grafic evoluţia acestora, aceasta ar fi următoarea:

Din categoria cheltuielilor variabile fac parte cheltuielile cu materii prime şi materiale

directe; cheltuielile cu salariile directe precum şi o parte din cheltuielile legate de întreţinerea şi funcţionarea utilajelor (cheltuieli legate de combustibil – energie).

Cheltuielile fixe sau constante reprezintă acele cheltuieli care în anumite limite ale modificării volumului fizic al producţiei rămân constante. Din această categorie fac parte: cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu repartiţiile clădirilor administrative, cheltuielile generale ale secţiilor şi ale întreprinderilor legate de administrarea şi conducerea întreprinderii.

Dacă ar fi să reprezentăm grafic evoluţia acestor cheltuieli, acesta s-ar prezenta astfel:

Observăm deci că mărimea acestor cheltuieli nu este nelimitat constantă, ci peste un

anumit volum de activitate se modifică şi nivelul lor. Pe unitatea de produs, aceste cheltuieli

39

capătă un caracter variabil şi se modifică în sens invers în raport cu variaţia volumului producţiei.

Ţinând seama de gruparea cheltuielilor întreprinderii în cheltuielile variabile şi fixe, nivelul lor se poate determina însumând cele 2 categorii de cheltuieli:

fvt CCC += Rezultă deci că modificarea cheltuielilor totale se explică prin modificarea cheltuielilor

variabile şi a celor fixe ale căror contribuţii se pot calcula cu ajutorul metodei bilanţiere. 01 ttt CCC −=Δ

01 vvCC CCv

t−=Δ

o

f

t ffCC CC −=Δ

1

În cadrul analizei este necesar să se stabilească şi ponderea cheltuielilor variabile şi a cheltuielilor fixe faţă de cheltuielile totale precum şi modificarea acestor ponderi, astfel:

100×=t

vC C

CGv

100×=t

fC C

CG

f

01 GGG −=Δ În funcţie de modificările absolute intervenite în mărimea cheltuielilor variabile sau

cheltuielilor fixe, precum şi în ponderea acestor categorii de cheltuieli se pot face aprecieri cu privire la creşterea sau scăderea cheltuielilor variabile sau cheltuielilor fixe şi contribuţia lor la modificarea cheltuielilor totale ale întreprinderii.

Analiza eficienţei cheltuielilor variabile Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor variabile se folosesc indicatorii: a) cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare:

10001000/ ×=e

vVv V

CCe

b) cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri:

10001000/ ×=CACC v

CAv

Pentru analiza factorială a acestora vom utiliza următorul model:

10001000/ ××

×=∑∑

pqcq

C vv

Factorii care influenţează rata de eficienţă a cheltuielilor variabile sunt: - structura producţiei vândute, - preţurile unitare de vânzare; - costurile variabile pe unitatea de produs. Influenţele acestor factori se vor calcula cu ajutorul metodelor substituţiei în lanţ:

1000/01000/11000/ vvv CCC −=Δ

1) 1000100000

0

01

1 00

1000/×

×

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcq vvq

Cv

2) 1000100001

1

11

1 00

1000/×

×

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcq vvp

Cv

40

3) 1000100011

1

11

1 01

1000/×

×

×−×

×

×=Δ

∑∑

∑∑

pqcq

pqcq vvc

Cv

v

Analiza eficienţei cheltuielilor fixe Ca şi în cazul cheltuielilor variabile, pentru a aprecia eficienţa cheltuielilor fixe se

foloseşte indicatorul cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri al cărui mod de calcul şi model de analiză este următorul:

100010001000/ ××

=×=∑ pq

CCAC

C fff

1000/01000/11000/ fff CCC −=Δ

1) 100010000011

00

1000/×

×−×

×=Δ

∑∑ pqC

pqC ffCA

C f

din care:

1.1) 100010000001

10

1000/×

×−×

×=Δ

∑∑ pqC

pqC ffq

C f

1.2) 100010000111

10

1000/×

×−×

×=Δ

∑∑ pqC

pqC ffp

C f

2) 100010001111

01

1000/×

×−×

×=Δ

∑∑ pqC

pqC ffC

Cf

f

Aplicaţia 13: Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor

Indicatori Exerciţiul financiar Structura (%) Indicatori (‰) (milioane lei) Precedent Curent Si 0 Si 1 Ii0 Ii1 Cheltuieli exploatare 432100 605817 88,65 95,14 807,50 865,0 Cheltuieli financiare 55309 30960 11,35 4,86 17859 5488,4 Cheltuieli extraordinare - - - - - -

Total Cheltuieli 487409 636777 100 100 906,0 902,0 Venituri din exploatare

535108 700426 99,42 99,20 - -

Venituri financiare 3097 5641 0,58 0,80 - - Venituri extraordinare - - - - - -

Total Venituri 538205 706067 100 100 - -

1. Reducerea indicatorului cu 4 %(906% – 902%) atestă creşterea eficienţei cheltuielilor totale. 2. Reducerea indicatorului a fost consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor comparativ cu cheltuielile: IVt > ICht: 3. Structura cheltuielilor şi a veniturilor arată inexistenţa activităţii extraordinare. 4. A crescut ponderea cheltuielilor de exploatare şi s-a redus ponderea cheltuielilor financiare. 5. A crescut ponderea veniturilor financiare şi s- a redus ponderea veniturilor din exploatare.

41

În concluzie, 1. Modificarea structurii veniturilor a majorat indicatorul cu 38 ‰, prin creşterea ponderii veniturilor financiare de la 0,58 la 0,80 procente, indicatorul “Cheltuieli financiare la 1000 lei venituri financiare”fiind mult mai mare decât indicatorul total (17859 > 906). 2. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 42 ‰ s-a datorat reducerii indicatorului activităţii financiare de la 17859 la 5488,4 ‰.

42

CAPITOLUL 3

POZIŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII 3.1. Conceptul de poziţie financiară

Globalizarea solicită generalizarea instituţiilor şi instrumentelor. Norme cu circuit internaţional, printre care se numără şi Standardele Internaţfenale de Contabilitate, au fost emise şi instituite din necesitatea informării corecte, inteligibile, relevante, credibile a utilizatorilor (investitori, creditori, furnizori, clienţi, public, etc.) asupra situaţiei financiare a întreprinderilor, caracterizată prin: poziţia financiară, performanţă, modificarea poziţiei financiare, capacitatea de a genera fluxuri de numerar şi echivalente de numerar.

Potrivit IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, informaţiile privind nozitia financiară vizează:

• resursele economice pe care le controlează şi care sunt utile pentru anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri monetare în viitor;

• structura de finanţare, care este utilă pentru a anticipa nevoile viitoare de credite şi posibilitatea obţinerii acestor credite;

• modul de repartizare a profiturilor şi fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii şi capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite în primul rând de bilanţ. De aceea,

analiza bilanţului, în viziune patrimonială, economică sau financiară furnizează diverşilor utilizatori baza ştiinţifică a raţionamentelor necesare fundamentării deciziilor operaţionale şi strategice2. 3.2. Surse informaţionale pentru analiza poziţiei financiare

• Bilanţul este procedeul de bază al contabilităţii care reflectă în expresie valorică, la un moment dat, mijloacele economice şi sursele lor de finanţare, precum şi rezultatele obţinute ca urmare a investirii, consumării şi reproducţiei capitalului3.

• Conform OMFP 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, formatul bilanţului este următorul:

Active A. Active imobilizate /. Imobilizări necorporale 1. Cheltuieli de constituire 2. Cheltuieli de dezvoltare** 3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros 4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros

2 Niculescu, M., Diagnostic financiar, voi. 2, Editura Economică. Bucureşti, 2005, pag. 243. 3 Bojian, O., Bazele contabilităţii - 2003, Editura Economică. Bucureşti, 2003, pag. 55

43

5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie //. Imobilizări corporale 1. Terenuri şi construcţii 2. Instalaţii tehnice şi maşini 3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie III. Imobilizări financiare 1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate 2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate 3. Interese de participare 4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare 5. Investiţii deţinute ca imobilizări 6. Alte împrumuturi B. Active circulante I. Stocuri 1. Materii prime şi materiale consumabile 2. Producţia în curs de execuţie 3. roduse finite şi mărfuri 4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri II. Creanţe (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.) 1. Creanţe comerciale 2. Sume de încasat de la entităţile afiliate 3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare 4. Alte creanţe 5. Capital subscris şi nevărsat III. Investiţii pe termen scurt 1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate 2. Alte investiţii pe termen scurt IV. Casa şi conturi la bănci C. Cheltuieli în avans D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile 2. Sume datorate instituţiilor de credit 3. Avansuri încasate în contul comenzilor 4. Datorii comerciale - furnizori 5. Efecte de comerţ de plătit 6. Sume datorate entităţilor afiliate 7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare 8. lte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale E. Active circulante nete/datorii curente nete F. Total active minus datorii curente G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile

44

2. Sume datorate instituţiilor de credit 3. Avansuri încasate în contul comenzilor 4. Datorii comerciale - furnizori 5. Efecte de comerţ de plătit 6. Sume datorate entităţilor afiliate 7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare 8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale H. Provizioane 1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare 2. Provizioane pentru impozite 3. Alte provizioane I. Venituri în avans J. Capital şi rezerve /. Capital subscris 1. Capital subscris vărsat 2. Capital subscris nevărsat II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve 1. Rezerve legale 2. Rezerve statutare sau contractuale 3. Alte rezerve V. Profitul sau pierderea reportat(ă) VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

• Concepţia patrimonială priveşte bilanţul drept un inventar a tot ceea ce posedă şi a tot

ceea ce datorează o întreprindere, este un inventar al averii agentului economic folosit pentru a măsura valoarea reală a patrimoniului.

• Succint structura bilanţului se prezintă astfel:

Imobilizări Capitaluri proprii Stocuri Provizioane Creanţe Disponibilităţi Investiţii pe termen scurt

Datorii

Cheltuieli înregistrate în avans Venituri înregistrate în avans TOTAL ACTIV TOTAL CAPITALURI PROPRII

ŞI DATORII Figura 1. Structura bilanţului contabil

• Prezentarea bilanţului contabil nu este însă suficientă pentru a demara caracterizarea

situaţiei financiare, a rentabilităţii unei întreprinderi. De aceea trebuie avut în vedere, modalitatea de prelucrare a bilanţului contabil cu scopul de a caracteriza echilibrul financiar al întreprinderii şi solvabilitatea etc.

• Prin operaţiunile de rectificare şi reclasificare se asigură trecerea de la bilanţul contabil la bilanţul financiar, în cadrul căruia posturile de activ sunt poziţionate respectând criteriul de lichiditate, iar posturile de pasiv sunt poziţionate în virtutea criteriului de exigibilitate.

45

• O structură sintetică a bilanţului financiar se prezintă astfel:

ACTIV PASIV Capitaluri proprii Active imobilizate Datorii mai mari de un an

Active circulante Datorii pe termen scurt

Figura 2. Bilanţ financiar

• Bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării, respectiv nevoile permanente de finanţare vor fi acoperite din capitaluri permanente, îndeosebi din capitaluri proprii, iar nevoile temporare vor fi finanţate, în special din resurse temporare. Nerespectarea acestor reguli de finanţare va determina o situaţie de dezechilibru financiar.

• Bilanţul funcţional este construit pe ideea de a pune în evidenţă funcţiunile principale ale întreprinderii pe cicluri: ciclul investiţii, ciclul exploatare, ciclul de finanţare.

• În practica financiară, bilanţul funcţional este suportul analizei trezoreriei. • Faţă de bilanţul financiar, construirea şi analiza bilanţului funcţional are următoarele

avantaje: aplică principiile adecvării resurselor la nevoi specifice; urmăreşte în primul rând natura elementelor de activ şi pasiv, şi nu

lichiditatea şi exigibilitatea; elimină incidenţele aspectelor juridice, contabile şi fiscale care

împiedică reflectarea situaţiei economice şi financiare reale a agenţilor economici.

• Din punct de vedere structural, bilanţul funcţional se prezintă astfel:

NEVOI - ACTIV SURSE - PASIV NEVOI ACICLICE (STABILE) ■ Activ imobilizat (brut)

SURSE ACICLICE (DURABILE) ■ Capitaluri proprii ■ Amortizări şi provizioane ■ Datorii financiare

NEVOI CICLICE ■ Activ circulant de exploatare ■ Activ circulant în afara exploatării (brut) ■ Active de trezorerie

SURSE CICLICE ■ Datorii de exploatare ■ Datorii în afara exploatării ■ Pasive de trezorerie

Figura 3. Bilanţ funcţional

3.3. Analiza poziţiei financiare cu ajutorul ratelor

Conţinutul şi sistemul de rate

În analiza poziţiei financiare a firmei o metodă utilizată prin excelenţă este metoda ratelor. Rata exprimă raportul dintre doi indicatori care se condiţionează şi au o anumită putere informativă, raport, ce poate fi exprimat fie sub formă de coeficient (un număr), fie sub formă procentuală sau printr-un număr de zile (durată). Metoda ratelor permite realizarea unor

46

studii comparative în timp şi spaţiu, aprecierea obiectivă a poziţiei şi performanţelor diverselor întreprinderi.

Mărimile ce se iau în considerare în construcţia indicatorilor se obţin fie din situaţiile financiare anuale (bilanţ, contul de profit şi pierdere, note explicative), fie din alte evidenţe cu caracter operativ sau statistic.

O rată izolată, singulară nu este semnificativă. Aprecierea informaţiilor furnizate prin metoda ratelor nu poate fi dezvoltată decât dacă analistul dispune de valori de referinţă interne sau externe pentru a avea un criteriu de comparaţie. Valorile de referinţă externe pot fi: norme sectoriale, valori înregistrate de întreprinderile ce pot fi considerate ca etalon pentru activitatea respectivă. Valorile de referinţă interne pot fi: valori înregistrate în trecut pentru ratele respective, valori corespunzând obiectivelor stabilite de conducerea întreprinderii.

Ratele sunt utile în analiză din următoarele considerente4: • permit aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii şi evaluarea

performanţelor managementului, constituind o informaţie sintetică atât pentru conducerea întreprinderii, cât şi pentru acţionari, bancă, analişti financiari, etc.

• permit vizualizarea unei evoluţii, cu condiţia ca perioada luată în considerare să fie suficient de mare, cel puţin trei ani, pe baza evoluţiei trecute putându-se previziona tendinţa în viitor, cel puţin un an, cu condiţia să nu se producă modificări majore faţă de perioadele anterioare;

• asigură realizarea de comparaţii cu alte întreprinderi de acelaşi tip, cu întreprinderi din aceeaşi ramură sau cu date statistice, permiţând şi efectuarea unor agregări şi prezentarea nivelurilor ratelor financiare, ca medii pe activităţi economice specifice;

• ratele sunt elemente esenţiale ale tabloului de bord al întreprinderii. Ele trebuie regrupate şi transcrise sub formă de grafice simple, uşor de citit şi adaptate nivelului fiecărui responsabil, pentru a clarifica şi sintetiza informaţiile în vederea uşurării luării deciziilor.

• ratele contribuie la luarea deciziilor, recomandându-se totuşi utilizarea cu prudenţă a acestora, fără a lansa aprecieri excesive pe baza unei singure rate.

• Clasificarea ratelor:

Rate de structură

Exprimă un raport între nivelul absolut al elementului parte şi nivelul absolut al întregului, exprimat, de regulă, în procente (rata activelor circulante, care arată ponderea în total active a activelor circulante);

În funcţie de modul de calcul, ratele pot fi grupate astfel:

Rate de intensitate

Caracterizează atribuirea elementelor componente ale unui indicator faţă de fiecare din elementele componente ale altui indicator, între cei doi indicatori existând o legătură directă (raportând producţia obţinută la numărul de muncitori, se obţine o mărime relativă care exprimă productivitatea medie pe muncitor);

4 Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 152

47

Rate de corespondenţă

Rezultă din compararea nivelurilor absolute a două dintre componentele unui indicator (raportul dintre valoarea mijloacelor fixe productive şi a celor neproductive).

activul bilanţului

• rata activelor imobilizate = active imobilizate/activ total* 100;

• rata activelor circulante = active circulante/activ total* 100;

• rata stocurilor = stocuri/activ total (sau active circulante)* 100, etc.

pasivul bilanţului

• rata stabilităţii financiare = capital permanent/pasiv total* 100;

• rata autonomiei financiare = capital propriu/pasiv total* 100, etc.)

activul şi pasivul bilanţului

• rata finanţării stabile=capital permanent/active imobilizate nete* 100;

• rata finanţării ciclice=pasive curente/active curente* 100, etc.

contul de profit şi pierdere

• rata marjei nete=rezultarul net al exerciţiului/cifra de afaceri* 100;

• rata profitabilităţii comerciale=rezultatul brut al exerciţiului/cifra de afaceri* 100, etc.

Din punctul de vedere al naturii informaţiilor utilizate, ratele se

calculează pe baza mărimilor regăsite în:

bilanţ şi contul de profit şi pierdere

• viteza de rotaţie a activelor circulante=active circulante/cifra de afaceri*360;

• viteza de rotaţie a--creditului-fumizor = furnizori/cifra de afaceri* 100, etc.

Rate de structură

Aceste rate sunt destinate pentru a aprecia structura financiară a întreprinderii. Se stabilesc pe baza datelor extrase din bilanţ.

Principalele obiective în cadrul analizei pe baza ratelor constau în studierea succesivă a cel puţin trei dimensiuni financiare ale întreprinderii: rentabilitate, lichiditate, structură financiară5. Ţinând cont de acest aspect, diferitele rate folosite pentru

Rate de rentabilitate

Aceste rate măsoară gradul de rentabilitate a întreprinderilor, adică capacitatea ei de a realiza profit, comparând rezultatele, fie cu cifra

5 Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 187

48

de afaceri, fie cu capitalul investit. analiza financiară se grupează în general, în trei categorii:

Rate de gestiune

Aceste rate evidenţiază eficienţa cu care firma îşi utilizează resursele de care dispune. Ele compară elementele patrimoniale cu indicatorii care reflectă nivelul de activitate a întreprinderii.

Ratele de structură ale bilanţului

Analiza structurii patrimoniale, ca parte componentă a analizei poziţiei financiare,

urmăreşte analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale în totalul bilanţului, precum şi raportul între diferite componente de activ, respectiv pasiv. Aceasta completează studiul indicatorilor în mărimi absolute şi permite efectuarea de comparaţii pentru a situa mai corect întreprinderea în mediul său concurenţial în spaţiu sau pentru a-i aprecia evoluţia prin analizele comparative în timp.

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt.\

a). Rata activelor imobilizate

100totalActiv

eimobilizat ActiveRai x=

• Această rată urmăreşte evoluţia ponderii elementelor patrimoniale utilizate permanent

în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului în întreprindere. • Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de ramura

sau sectorul de activitate din care face parte, cel mai frecvent situându-se în jurul valorii de 40-60%. De asemenea, este cunoscut faptul că dotarea tehnică variază în funcţie de profil.

Se pot întâlni următoarele situaţii:

• Rai1>Rai0 - semnifică faptul că ponderea imobilizărilor creşte în perioada curentă faţă de perioada de bază ca urmare a modificării într-o proporţie mai mare a valorii activelor imobilizate în raport cu valoarea activului total;

• Rai1<Rai0 - ponderea imobilizărilor scade în perioada curentă faţă de perioada de bază ca urmare a modificării într-o porţie mai mare a valorii activului total în raport cu valoarea activelor imobilizate. Ca urmare a conţinutului diferit al componentelor activului imobilizat, se pot utiliza următoarele rate complementare:

al). Rata imobilizărilor necorporale (Rin) arată ponderea valorii activelor

intangibile (brevete, licenţe, mărci comerciale, fond comercial, etc.) în total activ.

100activTotal

enecorporal ImobizariRin x=

• O rată înaltă a imobilizărilor necorporale înseamnă fie o activitate de cercetare-

dezvoltare semnificativă, fie interesul pentru achiziţia de astfel de imobilizări în

49

scopul exploatării lor. în general, întreprinderile româneşti au o pondere redusă a activelor necorporale. în ţările dezvoltate bilanţurile firmelor evidenţiază ponderi importante ale activelor imobilizate necorporale.

a2). Rata imobilizărilor corporale (Ric) măsoară ponderea capitalurilor fixe

corporale (terenuri, clădiri, maşini şi echipamente) în cadrul activelor întreprinderii. Indirect reflectă flexibilitatea întreprinderii la schimbările cerinţelor pieţei şi a tehnologiei.

100activTotalcorporale ImobizariRic x=

• Rata imobilizărilor corporale depinde de natura activităţii desfăşurate de către o

întreprindere. Astfel, ea este mai ridicată în cazul unităţilor cu un proces tehnologic complex, ce necesită o infrastructură importantă sau echipamente costisitoare şi mai scăzută la societăţile de comerţ şi prestări servicii.

• Nivelul ratei imobilizărilor corporale este influenţat semnificativ de politica de amortizare, politica de investiţii sau alegerea contabilă între cost istoric şi valoare justă pentru imobilizările corporale.

a3). Rata imobilizărilor financiare (Rif) arată ponderea valorii activelor financiare

în total activ şi reflectă politica de investiţii financiare a firmei.

100activTotalfinanciare ImobizariRif x=

• În mod firesc, indicatorul înregistrează valori ridicate în cazul holdingurilor al căror

obiect de activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii. Valori foarte reduse se pot întâlni la întreprinderile mici şi mijlocii, la firmele ce nu dezvoltă o politică activă de investiţii financiare6.

• Rata activelor imobilizate poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate complementare:

b). Rata activelor circulante

100activTotal

circulante ActiveRac x=

• Această rată reflectă ponderea activelor cu caracter temporar în total activ, fiind o măsură a flexibilităţii financiare în măsura în care evidenţiază importanţa relativă a activelor uşor de transformat în bani.

• Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante se formează relaţia: Rai + Rac = 100

Se pot întâlni următoarele situaţii:

• Rac1>Rac0 - ponderea activelor circulante creşte în perioada curentă faţă de perioada de bază, ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporţie mai mare decât cea a activului total. Această modificare este considerată favorabilă în situaţia în

6 Vâlceanu, Gh., Robu, V., Geoergescu, N., Analiză economico-fmanciară, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 347

50

care cifra de afaceri are cel puţin aceeaşi valoare cu cea a activelor circulante, în condiţiile realizării vitezei de rotaţie cel puţin la nivelul perioadei de bază.

• Rac1<Rac0 - ponderea activelor circulante scade, ca efect al modificării valorii activului total într-o proporţie mai mare decât cea a activelor circulante. Pentru o apreciere favorabilă (la nivelul unei limite minime), viteza de rotaţie a activelor circulante trebuie să crească, în condiţiile realizării cifrei de afaceri cel puţin la nivelul anului de bază.

Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se

recomandă ratele analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor şi rata disponibilităţilor.

bl). Rata stocurilor (Rst) reflectă ponderea stocurilor (activele circulante cel mai puţin lichide) în total active.

100activTotal

StocuriRst x=

• Acest indicator înregistrează niveluri ridicate în cazul întreprinderilor cu activitate de producţie şi ciclu lung de fabricaţie, precum şi în cazul firmelor de distribuţie care prin specificul activităţii înregistrează un volum ridicat al stocurilor. In sfera serviciilor, această rată înregistrează niveluri foarte scăzute.

• În practică se consideră că un nivel echilibrat al ratei stocurilor ar fi de aproximativ 30% în ramurile industriale şi de 40-45% în construcţii şi comerţ7.

• Interpretarea evoluţiei în timp a ratei stocurilor necesită corelarea cu nivelul cifrei de afaceri, creşterea stocurilor fiind justificată, doar dacă are loc creşterea volumului de activitate:

ICA>Is unde: ICA - indicele cifrei de afaceri; Is - indicele stocurilor.

• Stocurile fiind formate dintr-o serie de elemente: materii prime, producţie neterminată,

produse finite, mărfuri etc, rata stocurilor poate fi descompusă în următoarele rate analitice:

100circulanteActive

prime Materii prime materiilor Rata x=

100circulanteActive

cursin Productia cursin productia Rata x=

100circulanteActive

finite Produse finite produselor Rata x=

100circulanteActive

Marfuri marfuri de stocurilor Rata x=

7 Buglea, Al., Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pag. 87

51

Evoluţia acestor rate prezintă informaţii indispensabile fundamentării politicii comerciale.

b2). Rata creanţelor (Rcr) reflectă ponderea creanţelor pe care le are întreprinderea în total activ.

100activTotal

creante TotalRcr x=

• Mărimea acestei rate este influenţată de domeniul de activitate, de natura relaţiilor

întreprinderii cu partenerii aflaţi în aval, de termenele de plată practicate. Ea înregistrează valori foarte scăzute sau nule în cazul întreprinderilor aflate în contact direct cu o clientelă numeroasă, ce îşi achită cumpărăturile în numerar (comerţ cu amănuntul, prestări servicii către populaţie etc.) şi valori mai ridicate în cazul relaţiilor dintre întreprinderi.

• Valorile normale ale acestei rate sunt cuprinse între 20% şi 30% în cazul întreprinderilor industriale, şi între 10% şi 15% în cazul unităţilor de construcţii şi de desfacere cu ridicata.

• Pentru evidenţierea unor aspecte analitice cu implicaţii asupra echilibrului unei firme, este utilă aprofundarea analizei creanţelor, având în vedere: natura creanţelor, certitudinea realizării lor, precum şi termenul de realizare.

b3). Rata disponibilităţilor (Rdb) reflectă ponderea disponibilităţilor în total active

şi măsoară lichiditatea internă a întreprinderii.

100activTotal

itatiDisponibilRdb x=

• Nivelul disponibilităţilor unei întreprinderi arată şi virtuţi organizatorico-manageriale,

dar şi vicii. Un nivel ridicat înseamnă echilibru financiar consolidat, dar şi resurse insuficient utilizate. Rata disponibilităţilor trebuie apreciată cu multă prudenţă şi din motivul prezentat, dar şi datorită fluctuaţiilor rapide şi posibilităţilor multiple de operare cu date eronate. La nivelul unei întreprinderi sunt considerate normale următoarele rate ale disponibilităţilor băneşti:

a. 3 - 5% pentru ponderea disponibilităţilor băneşti total active circulante; b. 1,5 - 2% pentru ponderea disponibilităţilor băneşti în total activ.

• Rata activelor circulante poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate complementare:

RdbRcrRstx100At

DbCrSt001AtAcRac ++=

++== x

Ratele de structură din pasiv, cunoscute şi ca rate ale surselor de finanţare, permit

aprecierea politicii financiare a întreprinderii (modul de structurare a surselor de finanţare în funcţie de provenienţă şi de gradul de exigibilitate a acestora). Totodată oferă o serie de informaţii specifice cu semnificaţii mai complexe decât ratele structurii activului. Principalele rate de structură ale surselor de finanţare sunt:

52

a). Rata stabilităţii financiare (Rsf) reflectă ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an, în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice.

100activTotal

permanent CapitalRsf x=

unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii mai mari de un an

• Rata stabilităţii financiare, analizată în dinamică, dacă înregistrează o creştere, reflectă

o situaţie favorabilă, dacă majorarea capitalului permanent în raport cu totalul pasivului se datorează creşterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen lung.

• Dacă rata prezintă o tendinţa de scădere, situaţia poate fi considerată favorabilă dacă este determinată de reducerea datoriilor pe termen lung, fără ca acestea să scadă sub anumite limite dacă întreprinderea beneficiază de efectul de levier.

• Preponderenţa capitalului angajat în sursele financiare reflectă caracterul permanent al finanţării activităţii conferind grad ridicat de siguranţă prin stabilitate în finanţare. Valoarea minimă care oferă o stabilitate acceptabilă este de 50%, deşi se consideră normală dacă oscilează în jurul valorii de 66%.

b). Rata autonomiei financiare (Raf) arată cât din patrimoniul întreprinderii este

finanţat pe seama resurselor proprii şi se determină cu relaţiile: • Rata autonomiei financiare globale (Rafg):

100activTotalpropriu CapitalRafg x=

Reflectă ponderea capitalurilor proprii în total surse de finanţare. Este de dorit ca

nivelul ratei să fie cât mai mare. Teoria şi practica economică au format variantele:

• în situaţia în care capitalul propriu reprezintă cel puţin 2/3 din capitalul total, întreprinderea dispune de o autonomie financiară ridicată, prezentând garanţii aproape certe pentru eventualii creditori;

• dacă ponderea capitalului propriu în totalul resurselor este cuprinsă între 30 şi 50%, riscurile în cazul acordării creditelor sunt mai mari, dar întreprinderea poate beneficia mai departe de credite;

• dacă capitalul propriu se situează sub 30%, întreprinderea nu mai prezintă garanţii pentru a beneficia de noi credite.

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) - este mai semnificativă decât rata

precedentă deoarece prezintă structura capitalurilor permanente şi arată gradul de independenţă financiară a întreprinderii pe termen lung. Se poate calcula după relaţiile:

(1) 100permanent Capital

propriu CapitalRafg x=

(2) 100lung termen pe Datorii

propriu CapitalRaft x=

53

• Pentru prima relaţie, autonomia financiară este asigurată, în situaţia în care capitalul propriu reprezintă cel puţin jumătate din cel permanent (Raft(1)>50%).

• În al doilea caz, autonomia financiară este asigurată când capitalul propriu este mai mare sau egal cu datoriile pe termen lung (Raft(2)>100%).

c). Rata datoriilor pe termen scurt (Rds) reflectă măsura în care resursele curente

participă la formarea resurselor totale şi la finanţarea activităţii. Valoarea maxim admisibilă a indicatorului nu poate depăşi 50% din total pasiv, valoarea normală oscilând în jurul a 33%.

100pasiv Total

scurt termen pe DatoriiRds x=

d). Rata îndatorării măsoară ponderea datoriilor întreprinderii în totalul surselor de

finanţare. Acesta se calculează în următoarele variante: • Rata îndatorării globale (Rîg) - măsoară ponderea datoriilor totale faţă de terţi,

indiferent de natura lor, în totalul surselor de finanţare.

100pasiv Total totaleDatoriiRig x=

O valoare situată în jurul a 66% este considerată normală.

• Rata îndatorării la termen (Rît) - se determină folosind relaţiile:

(1) 100permanent Capital

scurt termen pe DatoriiRit x=

(2) 100propriu Capital

scurt termen pe DatoriiRit x=

• Calculată cu prima relaţie, rata îndatorării la termen reflectă proporţia în care datoriile

pe termen lung participă la formarea capitalului permanent şi exprimă o situaţie favorabilă a întreprinderii dacă are un nivel < 50%.

• Cea de-a doua relaţie de calcul a ratei de îndatorare la termen arată raportul în care se află datoriile pe termen lung faţă de capitalurile proprii, permiţând aprecierea capacităţii de îndatorare a unei întreprinderi. In acest caz, capacitatea de îndatorare este saturată când rata îndatorării la termen se apropie de 100%.

Ratele de structură pentru analiza lichidităţii şi solvabilităţii Analiza ratelor de lichiditate

• Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor pe termen

scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi (bani). O întreprindere este „lichidă" când resursele degajate de operaţiunile curente

54

ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen scurt.

• Pe baza faptului că activele circulante conţin trei elemente (stocuri, cre-anţe şi disponibilităţi băneşti - inclusiv investiţii financiare pe termen scurt), se pot construi trei rate de lichiditate patrimonială.

1. Lichiditatea generală (Lg) se calculează ca raport între activele curente şi datoriile

curente:

100curenteDatoriicurente ActiveL xg =

• Conform IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, lichiditatea generală este strâns

legată de fondul de rulment şi este considerată a fi un bun indicator al capacităţii întreprinderii de a-şi achita facturile şi de a rambursa creditele contractate.

• Nivelul acestei rate variază în funcţie de sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape de 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung de fabricaţie. Potrivit uzanţelor internaţionale, lichiditatea generală trebuie să fie situată înjurai cifrei 2 (respectiv 200%).

• Valoarea supraunitară a acestei rate semnifică faptul că fondul de rulment este pozitiv (calculat pe baza părţii de jos a bilanţului) şi totodată acesta îi permite întreprinderii să facă faţă anumitor dereglări care pot, apărea în mişcarea activelor circulante.

• Valoarea subunitară a ratei înseamnă că datoriile pe termen scurt nu sunt acoperite de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă.

2. Lichiditatea curentă sau intermediară, în literatura străină de specialitate, se

întâlneşte şi sub denumirea de lichiditate imediată, având în vedere circulaţia în plin a titlurilor de credit (cambia şi biletul la ordin)8. Exprimă capacitatea firmei de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi băneşti. Este evident faptul că, mijloacele băneşti, precum şi creanţele sunt mai uşor disponibile pentru stingerea datoriilor decât o unitate de stocuri, de orice tip.

100curenteDatorii

stocuri - curente ActiveL xc =

• Valoarea acestei rate se consideră normală, potrivit uzanţelor internaţionale, dacă este de 0,8-1 (sau 80-100%). Lichiditatea curentă prezintă un nivel asiguratoriu, cerficând faptul că întreprinderea este capabilă să-şi acopere datoriile pe termen scurt.

• Valoarea informaţională a acestei rate se dezvăluie prin analiza comparativă în timp şi prin raportare la lichiditatea generală.

3. Lichiditatea la vedere (imediată), numită şi capacitate de plată, reflectă

capacitatea firmei de a achita datoriile curente, pe baza disponibilităţilor băneşti (inclusiv a investiţiilor pe termen scurt):

100curenteDatorii

scurt termen pe Investitii tatiDiponibiliL xi +=

8 Gheorghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 229

55

• Se consideră că nivelul acestei rate este normal între 0,2 şi 0,3.

În analiza economico-financiară, rata lichidităţii imediate mai este cunoscută şi sub

denumirea de rată a solvabilităţii imediate. Interpretarea ei presupune o serie de capcane: • Un nivel ridicat al acestei rate indică o solvabilitate mare, dar acest lucru se poate

datora unei utilizări precare a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie o garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

• Un nivel redus al ratei lichidităţii imediate, arătând o valoare redusă a lichidităţii, ilustrează o situaţie care poate fi comparabilă cu menţinerea echilibrului financiar, şi numai dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor, dar deţine, în schimbul acestora, valori de plasament, creanţe, stocuri cu un grad mare de lichiditate.

Analiza ratelor de solvabilitate

• Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă.. scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării). Ea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi flexibilitatea gestiunii şi rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică dintr-o bună adecvare între necesarul de finanţare pe termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen)9.

• Solvabilitatea întreprinderii se exprimă cel mai des prin intermediul următorilor indicatori:

1. Rata solvabilităţii generale (Rsg) arată măsura în care activele totale ale firmei

pot acoperi datoriile totale ale firmei.

100totaleDatorii

totalActivRsg x=

Prin acest indicator se măsoară securitatea de care se bucură firma faţă de bancă şi

creditori. Valoarea critică a acestei rate este de 1,5. In analiză putem distinge următoarele cazuri:

• o valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că firma are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti faţă de terţi;

• o valoare situată sub 1,5 evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat furnizorii/creditorii de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.

2. Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp) se calculează ca raport între capitalul

propriu şi suma dintre acesta şi creditele totale.

100 totalecredite propriu Capital

propriu CapitalRsp x+

=

• Acest indicator este calculat în cele mai multe situaţii de bănci, în studiile de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite. Valoarea minimă a ratei solvabilităţii

9 Petrecu, S., Diagnostic economic--financiar; Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 239

56

patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. De regulă, o rată a solvabilităţii patrimoniale situată sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanţatori.

Indicatorii echilibrului financiar-contabil

În sens general, prin echilibru se înţelege o stabilitate a unei situaţii, o armonie între

elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implică armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii.

La nivelul unei întreprinderi, analiza statică a echilibrului financiar se poate realiza la trei nivele:

• echilibrul pe termen lung, când pentru măsurare se foloseşte indicatorul „fond de rulment", prin intermediul căruia se compară resursele permanente cu utilizările permanente;

• echilibrul pe termen scurt, pentru care indicatorul folosit este „necesarul de fond de rulment", prin care se compară resursele temporare cu utilizările temporare;

• echilibrul curent, când se urmăreşte nivelul trezoreriei, prin compararea disponibilităţilor cu nivelul creditelor bancare temporare.

Analiza fondului de rulment

• Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea

activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile10.

• De asemenea, potrivit IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, fondul de rulment reprezintă suma cu care totalul activelor curente depăşeşte datoriile curente. Acesta este un indicator important al lichidităţii, datorită faptului că datoriile curente reprezintă obligaţii ce trebuie onorate într-o perioadă mai mică de un an sau în cursul ciclului normal de exploatare, iar activele curente reprezintă activele ce urmează a fi transformate în bani sau consumate într-o perioadă mai mică de un an sau în cursul ciclului normal de exploatare. Prin definiţie, datoriile curente trebuie plătite din activele curente. Astfel, excesul de active curente faţă de datoriile curente reprezintă fondul de rulment, ce poate fi utilizat pentru cumpărarea de stocuri, obţinerea de credite şi finanţarea unor vânzări în creştere.

• Structura Bilanţului reglementată în ţara noastră, atât pentru întreprinderile mari, cât şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, permite calculul fondului de rulment la postul E: Active circulante, respectiv datorii curente nete, care se determină pe baza următoarei relaţii: active circulante + cheltuieli în avans - datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an - venituri în avans.

Potrivit concepţiei patrimoniale, fondul de rulment se poate calcula astfel:

• pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a bilanţului, ca diferenţă între capitalul permanent şi imobilizările nete:

FRN = Capital permanent (Cpm) - Imobilizări Nete (Imo)

10 Işfanescu, I., Robu, V., Hristea, A.M., Vasilescu, C, Analiză economico-finaciară, Editura ASE, Buc, 2003, pag. 190

57

Active

imobilizate nete

Fond de rulment

Capitaluri permanente

Figura 4. Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de sus a bilanţului)

În această accepţiune, fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse permanente care asigură finanţarea activelor circulante. Acest excedent de resurse peraianente degajat de partea de sus a bilanţului este folosit pentru acoperirea nevoilor de finanţare din partea de jos a bilanţului, fiind destinat reînnoirii activelor circulante.

• pornind de la elementele cuprinse în partea de jos a bilanţului ca diferenţă între activele circulante şi datoriile pe termen scurt.

FRN = Active circulante (Ac) - Datorii pe termen scurt (Dts)

În această accepţiune, fondul de rulment evidenţiază surplusul activelor circulante în

raport cu datoriile temporare sau partea activelor circulante nefinanţată de resursele pe termen scurt şi care este finanţată de resurse permanente.

Datorii pe termen scurt

Active circulante

Fond de rulment

Figura 5. Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de jos a bilanţului)

• Dacă luăm în considerare structura capitalului permanent, care este format din capital propriu şi capital împrumutat, fondul de rulment poate fi propriu (FRP) şi împrumutat (FRI).

• Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalurilor proprii faţă de imobilizările nete şi apreciază gradul de autonomie al întreprinderii în luarea deciziilor de investiţii.

FRP = Capital propriu (CPR) - Active imobilizate nete (IMO)

Fondul de rulemnt împrumutat evidenţiază măsura îndatorării pe termen lung pentru

finanţarea nevoilor pe termen scurt.

FRÎ = Fond de rulment (FRN) - Fond de rulment propriu (FRP)

• Fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.

58

Analiza necesarului de fond de rulment • Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele

temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.

• O altă definiţie a fondului de rulment subliniază că acest concept exprimă volumul fondului de rulment ce se prevede (din surse proprii şi atrase) să asigure activele circulante (stocuri, creanţe şi alte active), determinate pe baza unor viteze de rotaţie normale la scară naţională şi comparabile cu uzanţele internaţionale11.

• Pe baza bilanţului patrimonial, necesarul de fond de rulment se stabileşte astfel: NFR = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) - (Datoriile pe termen scurt -Creditele pe

termen scurt) = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) -Obligaţii pe termen scurt

Sau: NFR = (Stocuri + Creanţe) - Datorii pe termen scurt

• Nevoia de fond de rulment semnifică în esenţă, activele circulante de natura stocurilor

şi a creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt. Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc, până în momentul plăţii lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.

Analiza trezoreriei nete

• Trezoreria este definită în numeroase lucrări de specialitate şi în cadrul unor norme legale.

• În Franţa, în diferite contexte, specialiştii au elaborat mai multe definiţii privind trezoreria12:

1. Într-un sens restrâns, ea desemnează totalul lichidităţilor sau disponibilităţilor întreprinderii;

2. Într-o accepţie mai extensivă, trezoreria include soldurile debitoare la bancă şi titlurile de plasament care se pot transforma în disponibilităţi.

3. În anii '70 trezoreria netă a fost definită ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment şi măsurată ca diferenţă între disponibilităţi şi creditele de trezorerie.

Standardul american FAS 95 include în trezorerie lichidităţile sau echivalentele lor

(cvasilichidităţile), acestea fiind considerate investiţiile financiare pe termen scurt care îndeplinesc condiţiile:

1. sunt imediat convertibile în sume de bani perfect determinate; 2. sunt atât de aproape de data lor de exigibilitate încât un risc de schimbare a valorii

datorată unei schimbări a ratelor dobânzii este nesemnificativ. • De asemenea conform aceluiaşi standard, sunt definite trei condiţii prin care se

estimează că lichiditatea nu suportă nici o restricţie: existenţa unei pieţe care să permită transformarea activelor lichide în numerar, absenţa convenţiei de blocaj, absenţa riscului de pierdere de capital, legată de variaţia ratelor dobânzii.

11 Gheoghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 233 12 Feleagă, N., lonaşcu, L, Tratat de contabilitate financiară, volumul 1, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pag. 220

59

• Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 7), întreprinderile au obligaţia de a elabora situaţia fluxurilor de numerar ca parte integrantă a situaţiilor sale financiare. Această situaţie furnizează informaţii privind modul în care întreprinderea generează şi utilizează lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi. Lichidităţile se referă la disponibilităţi băneşti şi depozitele la vedere, iar echivalentele de lichidităţi sunt investiţii financiare pe termen scurt, cu un grad de lichiditate foarte ridicat, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este nesemnificativ. Scadenţa acestora ar putea fi mai mică sau cel puţin egală cu trei luni de la data achiziţiei13. Dacă utilizarea numerarului şi echivalentului de numerar nu este restricţionată atunci ele sunt considerate active curente. Capacitatea întreprinderii de a genera numerar, echivalente de numerar reflectă capacitatea sa de a-şi plăti angajaţii, furnizorii, rambursarea împrumuturilor şi dobânzile la credite. Aceste informaţiile ajută utilizatorii, oferind o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar precum şi necesităţile întreprinderii pentru generarea fluxului de numerar respectiv.

• În literatura de specialitate de la noi din ţară, conceptul de trezorerie se referă la ansamblul mijloacelor de finanţare sub formă de lichidităţi şi la creditele pe termen scurt de care dispune un agent economic pentru a putea face faţă plăţilor sale14.

• Alţi autori definesc trezoreria ca imaginea disponibilităţilor monetare şi plasamentelor pe termen scurt, la nivelul unei întreprinderi, apărute din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor, respectiv din plasarea excedentului monetar15.

• Trezoreria unui agent economic poate fi considerată punctul său forte. De maniera în care se vor dirija fluxurile băneşti şi financiare, va depinde în final rezultatul agentului economic.

• Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi mişcării titlurilor de plasament, a disponibilităţilor în conturi la bănci şi în casă, a creditelor bancare pe termen scurt şi a altor valori de trezorerie. Altfel spus, trezoreria unui agent economic poate fi privită şi prin prisma operaţiilor de gestiune legate de: valorile mobiliare de plasament, valorile de încasat, disponibilităţile băneşti şi a altor valori de trezorerie.

• În mod curent, prin trezorerie se înţelege soldul final al ansamblului de fluxuri de încasări şi plăţi sau excedentul/deficitul de disponibilităţi (Dpb) faţă de creditele de trezorerie (Crt).

• Fluxurile de numerar se prezintă distinct pentru activităţi de exploatare, investiţii şi finanţare. Fluxurile de numerar generat de activitatea de exploatare permite evaluarea capacităţii de rambursare, împrumuturi, plata angajaţilor, etc, fără a apela la surse externe de finanţare. Fluxurile de numerar provenite din activităţi de investiţii şi finanţare arată măsurile în care cheltuielile au servit la obţinerea resurselor generatoare de venituri şi fluxuri de numerar. Prezentarea fluxurilor de numerar din aceste activităţi este importantă în previziunea fluxurilor viitoare din încasări în numerar provenite din emisiune de acţiuni, plăţi pentru răscumpărare, încasări din emisiunea de titluri de creanţe, ipoteci, obligaţii, etc.

• În practică, trezorerie i-au fost ataşate mai multe noţiuni, ca totalul valorilor de casă, ansamblul activelor lichide, cel mai frecvent utilizată fiind cea de trezorerie netă. în această accepţie, trezoreria reprezintă diferenţa dintre activul realizat şi disponibilul,

13 IAS 7, paragraful 6 14 Paraschivescu, D.M., Contabilitate financiară. Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 431 15 Mihai, I., (coord.), Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton, Timişoara. 1997, pag. 104

60

pe de o parte, şi datoriile financiare pe termen scurt, pe de altă parte, respectiv diferenţa dintre valorile de trezorerie de activ şi valorile de trezorerie de pasiv16.

Trezoreria se poate calcula în două modalităţi:

• ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment: TN = FRN - NFR

• ca diferenţă între disponibilităţile băneşti şi creditele de trezorerie: TN = Dpb-Crt

Trezoreria netă pozitivă este rezultatul echilibrului financiar curent al întreprinderii,

când fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment. Expresia trezorerie pozitive se regăseşte sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă şi investiţiilor pe termen scurt.

• Chiar dacă înregistrarea unei trezorerii pozitive pe mai multe exerciţii financiare demostrează o rentabilitate economică ridicată, nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situaţii favorabile, deoarece scopul întreprinderii nu este obţinerea unei trezorerii, ci antrenarea resurselor în activităţi eficiente.

• Dacă pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, pe termen lung absenţa resurselor stabile folosite pentru acoperirea nevoilor temporare ar putea semnifica ineficienta utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului, respectiv rambursarea împrumuturilor.

• Din egalitatea fundamentală a bilanţului financiar: NEVOI=RESURSE, rezultă sistemul de corelaţii dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă.

Sistemul de corelaţii fond de rulment, necesar de fond de rulment şi trezorerie netă

IMO CPM

AC-DPB DTS-CRT

DPB

FRN=CPM-IMO FRN=AC-DTS

NFR=(AC-DPB)-(DTS-CRT) TN=DPB-CRT

NFR+TN=(AC-DPB)-(DTS- CRT)+DPB-CRT=AC-DTS=FRN CRT

• În sinteză, sistemul de corelaţii dintre cei trei indicatori scoate în evidenţă echilibrul

financiar la nivelul întreprinderii şi reflectă importanţa şi rolul fluxului monetar la creşterea valorii maxime a întreprinderii.

Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie - instrumente de analiză a modificării poziţiei financiare a întreprinderii

• Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă informaţii utile despre modificarea poziţiei

financiare a întreprinderii, permiţând evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri viitoare de lichidităţi şi echivalente de lichidităţi în cadrul activităţilor de exploatare, investiţii şi finanţare şi utilizarea corespunzătoare a acestora.

• Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare sunt, în esenţă, consecinţa principalelor activităţi producătoare de venituri ale întreprinderii. Există următoarele tipuri de fluxuri de numerar determinate de activitatea de exploatare:

16 Buglea, AL, Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pag. 108

61

1. încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii; 2. încasări în numerar din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri; 3. plăţile către furnizorii de bunuri şi servicii; 4. plăţile către şi în numele angajaţilor; 5. plăţi privind impozite, taxe şi vărsăminte; 6. plăţile sau restituirile de impozit pe profit, dacă nu pot fi identificate în mod

specific cu activităţile de investiţii şi de finanţare.

• Mărimea acestor fluxuri exprimă măsura în care activitatea întreprinderii a generat suficiente lichidităţi şi echivalente de lichidităţi pentru a rambursa împrumuturile şi ratele de leasing financiar, pentru a plăti dividendele acţionarilor, a menţine capacitatea de funcţionare a întreprinderii şi de a face noi investiţii fără a apela la surse de finanţare externe.

• Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de investiţii sunt legate de operaţii de achiziţionare şi vânzare de active imobilizate (corporale şi necorporale) sau participatii în cadrul altor întreprinderi. Putem enumera următoarele categorii de fluxuri de numerar provenite din activităţi de investiţii:

1. încasări în numerar din: vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale, vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă ale altor firme, rambursarea avansurilor şi creditelor acordate altor părţi, din dobânzi şi dividende;

2. plăţi în numerar pentru: achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale, achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă ale altor firme şi avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi

• Aceste categorii de fluxuri oferă informaţii despre modul în care întreprinderea îşi asigură dezvoltarea, reflectând măsura în care plăţile au fost efectuate pentru achiziţia de active prin intermediul cărora se vor genera venituri şi fluxuri de trezorerie în viitor.

• Fluxurile de trezorerie din activităţile de finanţare sunt legate de acele activităţi care antrenează schimbări în dimensiunea şi structura capitalurilor proprii şi a datoriilor întreprinderii, ca de exemplu:17

1. încasări în numerar provenite din: emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital propriu, din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligaţiilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung;

2. plăţi în numerar de către acţionari pentru achiziţionarea sau răscumpărarea acţiunilor întreprinderii; rambursări în numerar ale unor sume împrumutate; plăţi în numerar ale dividendelor către acţionari şi ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de operaţiunile de leasing financiar.

• Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit unuia din modelele prevăzute în

IAS 7 „Situaţia fluxurilor de trezorerie", exemplificate şi de reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, în două metode astfel:

a) metoda directă - prin care sunt prezentate clasele principale de plăţi şi încasări brute în numerar. Informaţiile pentru plăţi şi încasări sunt preluate din înregistrările contabile sau prin ajustarea contului de profit cu modificările stocurilor, creanţelor şi datoriilor din exploatare pe parcursul perioadei.

17 Niculescu, M., Diagnostic financiar, volumul 2, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 185

62

Tabelul Situaţia fluxurilor de numerar (metoda directă)

Fluxuri de numerar Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare +încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii +încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri -plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii -plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor -plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit (dacă nu pot fi imputate direct activităţilor de investiţii sau financiare) Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii -plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporaîe şi alte active pe termen lung +încasările în numerar din vânzarea de terenuri, clădiri, echipamente, active necorporale şi alte active pe termen lung -plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi +încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi -avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi +încasările în numerar din rambursarea avansurilor în numerar şi împrumuturilor efectuate către alte părţi Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare +venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu -plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile proprii +veniruri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi -rambusările în numerar ale unor sume împrumutate -plăţile în numerar pentru operaţiuni de leasing financiar Fluxuri de numerar total Numerarul la începutul perioadei Numerarul la finele perioadei

b) metoda indirectă - pornind de la profitul/pierderea netă, ajustată cu tranzacţiile de natură monetară, angajamentele de plată, elementele venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de numerar din investiţii sau finanţări. Fluxul net din activităţi de exploatare poate fi determinat prin evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor prezentate în contul de profit şi pierdere şi a modificărilor pe parcursul perioadei a stocurilor, creanţelor, obligaţiilor din exploatare.

Tabelul Situaţia fluxurilor de numerar (metoda indirectă)18

Fluxuri de numerar Fluxuri de numerar generate de activităţile de exploatare Rezultatul net înaintea impozitului pe profit şi a elementelor extraordinare Ajustări privind elementele nemonetare şi alte elemente nelegate de activităţile de exploatare a. Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei: +Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele -Venituri din provizioane b. Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare: 18 Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 392

63

+Cheltuieli privind dobânzile -Venituri din dobânzi şi dividende -Venituri din reluări de subvenţii pentru investiţii Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului de fond de rulment Numerarul la începutul perioadei Numerarul la finele perioadei -Variaţia necesarului de fond de rulment -Variaţia stocurilor -Variaţia conturilor clienţi şi altor creanţe din exploatare +Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare +Variaţia conturilor datorii cumulate Încasări şi plăţi asociate exploatării -Plăţi privind dobânzile -Plăţi privind impozitul pe profit +Fluxul net de numerar din activităţile extraordinare (diferenţa dintre încasări şi plăţi din activităţile extraordinare) Fluxuri generate de activităţile de investiţii +Încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale şi active necorporale +Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau creanţă ale altor firme +Încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi creditelor acordate altor părţi +încasări din dobânzi şi dividende -Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale -Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau creanţă ale altor firme -Avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi Fluxuri generate de activităţile de finanţare +Încasări în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital propriu +Încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, bligaţiilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung -Plăţi în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra acţiunile întreprinderii -Plăţi ale dividendelor către acţionari -Rambursările în numerar ale unor sume împrumutate -Plăţi în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui contract de leasing financiar Efectele variaţiei ratei de schimb valutar aferente numerarului şi echivalentelor de numerar Fluxuri totale de numerar şi echivalente de numerar (Creşterea/descreşterea netă a numerarului şi a echivalentelor de numerar) Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul perioadei

Potrivit OMF nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, tabloul fluxurilor de trezorerie în ţara noastră se prezintă astfel:

SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE la data de....................

-lei- Exerciţiul financiar Denumirea elementului Precedent Curent

A 1 2 Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare: Încasări de la clienţi Plăţi către furnizori şi angajaţi Dobânzi plătite

64

Impozit pe profit plătit Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor Trezorerie neta din activităţi de exploatare Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie: Achiziţionarea de acţiuni Achiziţionarea de imobilizări corporale Încasări din vânzarea de imobilizări corporale Dobânzi încasate Dividende încasate Trezorerie neta din activităţi de investiţie Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare: Încasări din emisiunea de acţiuni Încasări din împrumuturi pe termen lung Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar Dividende plătite Trezorerie neta din activităţi de finanţare Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie Trezorerie şi echivalente de trezorerie la începutul perioadei Trezorerie şi echivalente de trezorerie la finele perioadei

Datorită structurii şi metodologiei de întocmire, tabloul fluxurilor de trezorerie

permite utilizatorilor situaţiilor financiare următoarele19: • să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidităţi, în special din activitatea

de exploatare; • să determine necesităţile de lichidităţi; • să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare; • să compara rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor

metode contabile.

Limitele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt legate de definirea şi rolul trezoreriei, conţinutul funcţiei de exploatare şi modul de calcul al fluxurilor asociate acesteia, evaluarea performanţelor prin intermediul fluxurilor de trezorerie, precum şi insuficienţa acestuia de a aprecia şi previziona evoluţia poziţiei financiare pe termen lung a unei întreprinderi.

19 Spătaru, L., Analiza economico-fmanciară, Editura Economică. Bucureşti, 2004, pag.484

65

Studiu de caz. Metoda ratelor utilizată în analiza poziţiei financiare Bilanţul financiar al societăţii analizate se prezintă în următoarea structură:

Bilanţ financiar Perioada de analiză ACTIV 2006 2007 2008

1. ACTIV IMOBILIZAT NET (>1AN)

81.631.472 89.516.460 150.365.119

1. Imobilizări necorporale 1.154.962 450.149 234.1742. Imobilizări corporale 80.369.347 88.966.889 150.031.5233. Imobilizări financiare 107.163 99.422 99.422II. ACTIVE CIRCULANTE 118.901.696 134.443.077 165.649.4711. Stocuri 32.489.564 35.187.851 45.572.1062. Creanţe 71.946.523 91.612.461 109.440.2683. Investiţii financiare 0 0 04. Disponibilităţi 14.465.609 7.642.765 10.637.097TOTAL ACTIV 200.533.168 223.959.537 316.014.590

Perioada de analiză PASIV 2006 2007 2008 I. CAPITALURI PROPRII 131.898.352 149.150.156 225.061.7021. Capital social 41.696.115 41.696.115 41.696.1152. Prime de capital 9.863.684 9.863.684 9.863.6843. Rezerve 62.159.226 75.662.640 .157.977.1354. Rezultat (profit) nerepartizat 14.006.589 19.989.642 15.306.5955. Subvenţii 631.028 190.802 174.7906. Provizioane 3.541.710 1.747.273 43.3836. Patrimoniul public 0 0 0II. DATORII PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG (> 1 AN)

10.268.341 12.447.296 11.209.196

III. CAPITALURI PERMANENTE 142.166.693 161.597.452 236.270.898IV. DATORII PE TERMEN SCURT (<1AN)

58.366.475 62.362.085 79.743.692

1. Credite bancare curente 22.170.218 27.366.120 30.392.8602. Datorii nefinanciare 36.196.257 34.995.965 49.350.832TOTAL PASIV 200.533.168 223.959.537 316.014.590

Analiza ratelor de structură din activul bilanţului

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Active imobilizate Ai lei 81.631.472 89.516.460 150.365.1192. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata activelor

imobilizate Rai % 40,71 39,97 47,58

4. Indicele de creştere a Ai

IAI % 100 109,66 167,97

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

66

6. Cifra de afaceri CA lei 152.634.734 175.347.664 192.313.1647. Indicele de

creştere a CA ICA % 100 114,88 109,68

• Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de ramura sau sectorul de activitate din care face parte. Această rată înregistrează valori cuprinse între 40,71%% şi 47,58%, în cazul societăţii analizate, care are ca activitate fabricarea preparatelor farmaceutice.

• Creşterea ratei activelor imobilizate reflectă o creştere a ponderii imobilizărilor, datorită modificării într-un ritm mai mare a valorii imobilizărilor în raport cu valoarea activelor totale (în anul 2008 IAI > IAT).

• Compararea indicelui activelor imobilizate cu ritmul cifrei de afaceri reflectă o creştere a eficienţei utilizării activelor imobilizate în anul 2007 şi o diminuare a acesteia în 2008.

Rata imobilizărilor necorporale

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Imobilizări necorporale

In lei 1.154.962 450.149 234.174

2 Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata imobilizărilor

necorporale Rin % 0,58 0,20 0,07

4. Indicele de creştere a In

IIn % 100,00 38,98 52,02

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

• Rata activelor imobilizate necorporale, pe întreaga perioadă, înregistrează valori

nesemnificative şi în scădere (sub 1%), ceea ce arată că societatea nu are o activitate deosebită de creştere sau de cercetare.

• În general, întreprinderile româneşti au o pondere redusă a activelor necorporale, în vreme ce în ţările dezvoltate bilanţurile firmelor evidenţiază ponderi importante ale activelor imobilizate necorporale.

Rata imobilizărilor corporale

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Imobilizări corporale Ic lei 80.369.347 88.966.889 150.031.5232. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata imobilizărilor

necorporale Ric % 40,08 39,72 47.48

4. Indicele de creştere a Ic

IIc % 100 110,70 168,64

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

• Nivelul ridicat al ratei în anul 2008 se datorează sporirii imobilizărilor corporale într-

un ritm superior ritmului de creştere a activelor totale (IIC>IAT). • Această rată înregistrează valori destul de ridicate deoarece societatea beneficiază de o

infrastructură importantă în vederea realizării obiectului său de activitate.

67

Rata imobilizărilor financiare Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Imobilizări fianciare If lei 107.163 99.422 99.4222. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata imobilizărilor

financiare Rif % 0,05 0,04 0.03

4. Indicele de creştere a Ic IIc % 100,00 92,78 100,005. Indicele de creştere a

AT IAT % 100 111,68 141,10

• În mod firesc, indicatorul înregistrează valori ridicate în cazul holdingurilor al căror

obiect de activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii. • Valori foarte reduse obţinute în cazul societăţii analizate (sub 1 %), relevă faptul că

firma nu dezvoltă o politică activă de investiţii financiare.

Rata activelor circulante Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Active

circulante Ac lei 118.650.195 133.732.293 165.574.093

2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata activelor

circulante Rac % 59.17 59,71 52,39

4. Indicele de creştere a Ac

IAC % 100,00 112,71 123,81

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

• În evoluţia ratei activelor circulante se remarcă o diminuare a valorii acesteia în anul

2008, ceea ce semnifică o scădere a ponderii activelor circulante, datorită devansării ritmului de creştere a activelor circulante de către ritmul activelor totale (IAc< IAT)- Pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente se impune creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante, în condiţiile realizării cifrei de afaceri cel puţin la nivelul perioadei de bază.

• Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se recomandă calcularea ratelor analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor şi rata disponibilităţilor.

Rata stocurilor

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Stocuri St lei 32.489.564 35.187.851 45.572.1062. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata

stocurilor Rs % 16.20 15,71 14,42

4. Indicele de creştere a St

Ist % 100,00 108,31 129,51

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111.68 141,10

68

• Rata stocurilor are valori diferite la nivelul firmelor, în funcţie de sectorul de activitate al întreprinderii.

• În cazul nostru, întrucât analizăm o societatea din sfera producţiei, această rată înregistrează valori mai ridicate decât în cazul întreprinderilor din sfera serviciilor.

• Nivelul ratei se află în scădere ajungând în anul 2008 la o valoare de 14,42%. Totuşi se observă că indicele de creştere a stocurilor are o valoare în anul 2008 de 129,51%, care este mai mare decât indicele de creştere a cifrei de afaceri (109,68%o) ceea ce semnifică un aspect nefavorabil. în anul 2007 se observă că indicele de creştere a CA (114,88%) este mai mare decât indicele de creştere a stocurilor (108,31%) - acpect favorabil.

Rata creanţelor

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Creanţe Cr lei 71.695.022 90.901.677 109.364.8902. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata

creanţelor Rcr % 35,75 40,59 34,61

4. Indicele de creştere a Cr

ICr % 100,00 126,79 120,31

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

• Dacă valorile normale ale acestei rate sunt cuprinse între 20% şi 30% în cazul

întreprinderilor industriale, şi între 10% şi 15% în cazul unităţilor de construcţii şi de desfacere cu ridicata, în cazul societăţii cercetate această rată înregistrează valori în scădere până la un nivel de 34,61% în anul 2008.

• Această scădere a ratei în anul 2008 reflectă o scădere a pondeni creanţelor în activele totale ale firmei, ca urmare adevansării indicelui creanţelor de către indicele activelor totale (Icr< IAT)- Aprecierea pozitivă a activităţii firmei este dată de reducerea valorii creanţelor în condiţiile reducerii duratei medii de încasare a acestora.

• Se recomandă completarea acestei analize cu informaţii referitoare la volumul de activitate şi la structura creanţelor după natura lor, certitudinea realizării acestora şi termenul de realizare.

Rata disponibilităţilor

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Disponibilităţi Db lei 14.465.609 7.642.765 10.637.0972. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata

disponibilităţilor Rdb % 7,21 3,41 3,37

4. Indicele de creştere a Db

IDb % 100,00 52,83 139,18

5. Indicele de creştere a AT

IAT % 100 111,68 141,10

69

• Se apreciază că un nivel al disponibilităţilor în proporţie de 3-5% din activele circulante sau de 1,5-2% din activele totale asigură necesităţile financiare ale întreprinderii.

• În cazul societăţii analizate nivelul ratei disponibilităţilor se află peste medie dar în scădere.

• O valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate însemna şi faptul că întreprinderea deţine unele resurse ineficient utilizate.

Analiza ratelor de structură ale pasivului

Rata stabilităţii financiare

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Capital permanent

Cpm lei 137.993.956 159.659.377 236.052.725

2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata

stabilităţii financiare

Rsf % 68,81 71,29 74,70

4. Indicele de creştere a Cpm

Icpm % 100,00 115,70 147,85

5. Indicele de creştere a PT

IPT % 100,00 111,68 141,10

6. Datorii pe termen lung

DI lei 10.268.341 12.447.296 11.209.196

7. Indicele de creştere a Dl

IDI % 100,00 121,22 90,05

• Analiza în dinamică a ratei înregistrează o tendinţă de creştere, aceasta semnifică o

creştere ponderii capitalurilor permanente în totalul surselor de finanţare. • Situaţia poate fi considerată favorabilă în anul 2008, întrucât majorarea capitalului

permanent în raport cu pasivul total se datorează creşterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen mediu şi lung.

Rata autonomiei globale

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Capital propriu

Cpr lei 127.725.615 147.212.081 224.843.529

2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata

autonomiei globale

Rag % 63,69 65,73 71.15

4. Indicele de creştere a Cpr

Icpr % 100,00 115,26 152,73

5. Indicele de creştere a PT

IPT % 100,00 111,68 141,10

• Arată proporţia din patrimoniul societăţii finanţată pe baza surselor proprii, exprimând gradul de independenţă financiară a întreprinderii.

70

• În dinamică se observă o creştere a ratei, ceea ce semnifică o majorare a autonomiei financiare globale a societăţii ca urmare a modificării capitalurilor proprii într-un ritm superior totalului resurselor.

Rata datoriilor pe termen scurt

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Datorii pe termen scurt Ds lei 58.359.726 62.355.336 79.284.1302. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata datoriilor pe

termen scurt Rds % 29,10 27,84 25,09

4. Indicele de creştere a Ds IDS % 100,00 106,85 127,155. Indicele de creştere a

PT IPT % 100,00 111,68 141,10

• Specialiştii consideră că valoarea normală a acestei rate oscilează în jurul valorii de 33%.

• În cazul societăţii analizate nivelul ratei se situează sub valoarea menţionată mai sus şi se află în scădere, ceea ce semnifică o diminuare a ponderii datoriilor pe termen scurt în totalul finanţării.

Rata îndatorării globale

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Datorii totale Dt lei 68.628.067 74.802.632 90.493.3262. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5903. Rata îndatorării

globale Rîg % 34,22 33,40 28,64

4. Indicele de creştere a Dt

IDT % 100,00 109,00 120,98

5. Indicele de creştere a PT

IPT % 100,00 111,68 141,10

• valoare situată în jurul a 66% este considerată normală. Rata îndatorării globale a societăţii este situată sub această valoare şi este într-o continuă scădere. Pe intervalul analizat micşorarea gradului de îndatorare s-a datorat faptului că indicele de creştere a pasivului total este mai mare decât indicele de creştere a datoriilor totale.

Analiza ratelor de lichiditate şi solvabilitate

Lichiditatea generală Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008 1. Active circulante Ac lei 118.650.195 133.732.293 165.574.0932. Indicele de creştere

a Ac IAC % 100,00 112,71 123,81

3. Datorii pe termen scurt

Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130

4. Indicele de creştere a Dts

IDTS % 100,00 106,85 127,15

5. Lichiditatea generală

Lg - 2,03 2,14 2,09

6. Indicele de creştere a Lg

ILg % 100,00 105,49 97,37

71

• Potrivit uzanţelor internaţionale, lichiditatea genarală trebuie să fie situată în jurul cifrei 2.

• Pe întreaga perioadă analizată nivelul indicatorului este situat în jurul valoarii 2, ceea ce semnifică faptul că societatea îşi poate acoperi integral datoriile pe termen scurt pe seama activelor circulante. In ultimul an de analiză se observă o uşoară scădere a lichidităţii, datorată

Lichiditatea curentă

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Active circulante fără stocuri

Ac lei 86.160.631 98.544.442 120.001.987

2 Indicele de creştere a Ac

IAC % 100,00 114,37 121,77

3. Datorii pe termen scurt

Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130

4. Indicele de creştere a Dts

IDTS % 100,00 106,85 127,15

5. Lichiditatea curentă Lc - 1,48 1,58 1,516. Indicele de creştere

a Le ILc % 100,00 107,04 95,77

• Valoarea acestei rate se consideră normală, potrivit uzanţelor internaţionale, dacă este

de 0,8-1 (sau 80-100%). • Nivelul indicatorului se încadrează între 1,48 - 1,51 şi reflectă o bună capacitate de

plată, deci un risc redus. Lichiditatea curentă prezintă un nivel asiguratoriu, cerficând faptul că societatea este capabilă să-şi acopere datoriile pe termen scurt pe seama creanţelor şi disponibilităţilor băneşti, în anul 2008, rata lichidităţii curente scade deoarece ritmul de creştere a datoriilor pe termen scurt devansează ritmul de creştere a creanţelor şi disponibilităţilor.

Lichiditatea imediată Perioada analizată Nr.

crt.

Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Disponibilităţi Db lei 14.465.609 7.642.765 10.637.0972. Indicele de creştere a Db IDb % 100 52,83 139,183. Investiţii financiare pe ternien scurt If lei 0 0 03. Datorii pe termen scurt Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.1304. Indicele de creştere a Dts IDts % 100,00 106,85 127,155. Lichiditatea imediată Li - 0,25 0,12 0,136. Indicele de creştere a Li ILi % 100,00 49,45 109,46

• Se consideră că nivelul acestei rate este normal între 0,2 şi 0,3. • În primul an de analiză valoarea indicatorului se încadrează în limitele normale. In

perioada 2007-2008 nivelul lichidităţii imediate nu este asiguratoriu, ceea ce însenină că societatea nu este capabilă să-şi acopere satisfăcător datoriile pe termen scurt pe seama disponibilităţilor băneşti.din acest punct de vedere situaţia se poate aprecia ca nefavorabilă.

72

Rata solvabilităţii generale Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie Simbol U.M. 2006 2007 2008

1. Datorii totale Dt lei 68.628.067 74.802.632 90.493.3262. Indicele de

creştere a Dt IDt % 100,00 109,00 120,98

3. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.5904. Indicele de

creştere a AT IAT % 100,00 111,68 141,10

5. Rata solvabilităţii generale

Rsg 2,92 2.99 3,49

6. Indicele de creştere a Rsg

IRsg % 100,00 102,46 116,64

• Valoarea critică a acestei rate este de 1,5. • Pe toată perioada analizată nivelul solvabilităţii generale este peste limita normală.

Tendinţa indicatorului este de creştere pentru întreaga perioadă analizată datorită creşterii mai rapide, ca ritm, a activului total faţă de datoriile totale. Firma este capabilă să-şi acopere datoriile pe seama activelor.

Rata solvabilităţii patrimoniale

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie Simbol U.M

. 2006 2007 2008 1. Capital propriu Cpr lei 127.725.615 147.212.081 224.843.5292. Indicele de creştere a Cpr ICpr % 100,00 115,26 152,733. Capital propriu+Credite

totale Cpr+Ct lei 159.914.996 185.670.066 264.500.017

4. Indicele de creştere a Cpr+Ct

ICpr+Ct % 100,00 116,11 142,46

5. Rata solvabilităţii patrimoniale

Rsp 0,80 0,79 0,85

6. Indicele de creştere a Rsp IRSP % 100,00 99,27 107,21

• Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. Societatea înregistrează pe toată perioada analizată o rată în jurul valorii de 0,8, ceea ce evidenţiază o situaţie bună în ceea ce priveşte solvabilitatea patrimonială.

Analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei nete

Nivelul fondului de rulment

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie UM Simbol 2006 2007 2008

1. Capital permanent

lei Cpm 142.166.693 161.597.452 236.270.898

Imobilizări nete lei Imo 81.631.472 89.516.460 150.365.1193. Active circulante

nete lei Ac 118.901.696 134.443.077 165.649.471

4. Datorii pe terment scurt

lei Dts 58.366.475 62.362.085 79.743.692

5. Fond de rulment lei FRN 60.535.221 72.080.992 85.905.779

73

Potrivit datelor de mai sus, analiza fondului de rulment permite stabilirea următoarelor corelaţii:

• FRN>0, Cpm>Imo, evidenţiază aportul fondului de rulment la realizarea echilibrului financiar pe tennen lung, dar şi contribuţia sa la potenţarea echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv excedentul este utilizat pentru acoperirea financiară a unei părţi din activele circulante;

• FRN>0, Ac>Dts, reflectă existenţa unui excedent de lichidităţi potenţiale pe termen scurt faţă de exigibilitatea datoriilor pe tennen scurt. Situaţia se apreciază favorabil întrucât activele circulante transformabile în lichidităţi pe termen scurt permit nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, ci şi degajarea unor lichidităţi excedentare. Această ipoteză reflectă o perspectivă pozitivă societăţii sub aspectul solvabilităţii sale.

• Pe parcursul întregii perioade analizate FRN a crescut de la un an la altul, ceea ce înseamnă că resursele permanente finanţează integral alocările permanente, remânând şi un surplus pentru finanţarea unei părţi a activelor circulante.

Nivelul necesarului de fond de rulment

Perioada analizată Nr. crt. Specificaţie UM Simbol 2006 2007 2008

1. Active circulante fără disponibilităţi

lei Ac - Dpb 104.436.087 126.800.312 155.012.374

2. Datorii pe termen scurt fără credite de trezorerie

lei Dts - Crt 36.196.257 34.995.965 49.350.832

3. Necesar de fond de rulment

lei NFR 68.239.830 91.804.347 105.661.542

• În funcţie de mărimea elementelor în baza cărora se determină, nevoia de fond de

rulment în cazul nostru este mai mare decât 0 sau Ac-Dpb>Dts-Crt şi semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situaţia poate fi considerată normală dacă este corelată cu creşterea volumului de activitate, în caz contrar,

Nivelul trezoreriei nete Perioada analizată Nr.

crt. Specificaţie UM Simbol 2006 2007 2008 1. Fond de rulment lei FRN 60.535.221 72.080.992 85.905.7792. Necesar de fond de

rulment lei NFR 68.239.830 91.804.347 105.661.542

3. Disponibilităţi băneşti

lei Dpb 14.465.609 7.642.765 10.637.097

4. Credite de trezorerie

lei Crt 22.170.218 27.366.120 30.392.860

5. Trezorerie netă lei TN= 1-2 sau 3-4

-7.704.609 -19.723.355 -19.755.763

• Valoarea negativă a trezoreriei nete este consecinţa unor inegalităţi între fondul de

rulment şi necesarul de fond de rulment sau a decalajului dintre dintre dinamica activelor circulante (datoriilor curente) şi a necesarului de fond de rulment, după cum urmează: • trezorerie pozitivă (TN < 0), când FRN < NFR; • respectiv disponibilităţi < credite de trezorerie.

74

• Trezoreria înregistrează valori negative tot mai mari pe parcursul perioadei analizate, ca urmare a valorilor mult mai mari înregistrate de nevoia de fond de rulment comparativ cu fondul de rulment. Această situaţie semnifică un dezechilibru financiar concretizat într-un deficit monetar care a trebuit acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt ce au generat cheltuieli suplimentare cu dobânzile, având ca efect reducerea rezultatului exerciţiului.