1. Definiţi infracţiunea de bancrută frauduloasă

Bancruta frauduloasă a fost reglementată iniţial în Codul comercial, respectiv prevederile art. 876 – 872, fiind prevăzut a fi săvârşită în două modalităţi, cea de bancrută simplă şi cea de bancrută frauduloasă.

Infracţiunea de bancrută simplă era incriminată de dispoziţiile art. 876 şi art. 879 Cod Comercial, pentru existenţa acesteia cerându-se ca încetarea plăţilor să fi fost precedată, însoţită sau urmată de acţiuni sau inacţiuni imputabile comerciantului, prin care se reliefa o culpă în producerea falimentului sau evidenţia o săvârşire vădită a faptei în dauna creditorilor.

Din punct de vedere a modalităţii de săvârşire a bancrutei simple, aceasta putea îmbrăca următoarele forme:* Neţinerea sau ţinerea incorectă a registrelor;* Neefectuarea sau efectuarea incorectă a inventarelor;* Neexecutarea obligaţiilor decurgând dintr-un concordat anterior;* Nedeclararea încetării plăţilor în termen legal;* Neprezentarea nejustificată la invitaţiile judecătorului sindic;* Diminuarea patrimoniului prin operaţiuni de noroc;* Operaţiuni comerciale ruinătoare în scopul de a întârzia încetarea plăţilor;* Plata creditorilor în detrimentul masei credale, dupa încetarea plăţilor;* Dolul pentru obţinerea moratoriului.

Alături de bancruta simplă, Codul Comercial prevedea şi varianta agravantă a bancrutei frauduloase, reglementată de art. 180 Cod Comercial, infracţiunea de bancrută frauduloasă presupunea următoarele modalităţi de săvârşire, modalităţi circumscrise unei intenţii frauduloase:- Sustragerea sau falsificarea registrelor, distrugerea, tăinuirea sau disimularea activului;- Simularea de datorii şi declararea frauduloasă a pasivului;- Vânzarea de active sub valoare;

Iniţial, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale reglementa în prevederile art. 208 infracţiunea de bancrută frauduloasă.Potrivit acestor reglementări, se pedepseau cu închisoare de la 2 la 7 ani persoanele vinovate de bancrută frauduloasă constând în următoarele fapte:* Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii;* Ascunderea unei părţi din activul societăţii;* Înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societăţii, în alt act sau în bilanţ a unor sume nedatorate;* Înstrăinarea în frauda creditorilor a unei părţi însemnate din activ, în caz de faliment al societăţii.

Prin aceste prevederi au fost abrogate în mod tacit prevederile din Codul comercial.Prin intrarea în vigoare a legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi

lichidării judiciare, dispoziţiile codului comercial referitoare la bancrută au fost abrogate în mod expres.Ca urmare a renumerotării textelor din Legea nr. 31/1990, sancţionarea infracţiunii de bancrută frauduloasă a fost prevăzută în dispoziţiile art. 276 din lege. Conform acestui text, se pedepseau cu închisoarea de la 3 la 12 ani persoanele vinovate de bancrută frauduloasă constând în următoarele fapte:- Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii, ori ascunderea unei părţi din activul societăţii;- Înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţul contabil, a unor sume nedatorate, în scopul diminuării aparente a activelor societăţii;- Înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment al societăţii a unei părţi însemnate din active;

Ulterior, după a doua republicare a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 276 ce reglementa bancruta frauduloasă a fost renumerotat devenind astfel art.282.

În prezent infracţiunea de bancrută frauduloasă este reglementată şi sancţionată de dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, la data intrării în vigoare a  respectivei legi fiind abrogate prin art. 156, alin. 3 prevederile referitoare la bancruta frauduloasă ale art. 282 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Bancruta frauduloasă. ReglementareTextul actual, aşa cum este reglementat de dispoziţiile legii nr. 85/2006 în art. 143, spre

deosebire de vechea incriminare, prevede şi sancţioneză atat bancruta simplă, cât şi forma agravantă, aceea de bancrută frauduloasă.

În noua opinie a legiuitorului, infracţiunea de bancrută frauduloasă constă în săvârşirea următoarelor fapte de natură penală:

Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor;c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţa a debitorului, o parte din active.În privinţa termenului prevăzut la infracţiunea de bancrută simplă, privind cererea de deschidere a procedurii, arătam că, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.Infracţiunea de bancrută frauduloasă este o infracţiune complexă sub aspectul modalităţii de săvârşire, caracterizându-se  prin existenţa a două activităţi, una omisivă, ce duce la săvârşirea infracţiunii de bancrută simplă, şi una comisivă, ce duce la săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

2. Care sunt categoriile de persoane care vor putea propune un plan de reorganizare?

Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2006, cu completările şi modificările ulterioare, prevede – ca una din atribuţii – în sarcina administratorului judiciar, elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului prin care se poate propune fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale.

Planul de reorganizare trebuie să respecte o seamă de condiţii, prevăzute prin art. 94 din lege. Astfel, următoarele categorii de persoane pot propune un plan de reorganizare:- debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;- administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să îşi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului prin care se va indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment;

- unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la votarea raportului menţionat anterior, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe.

Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 sau ai cărui administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.

Pentru confirmarea unui plan de reorganizare de către judecătorul-sindic, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii de ordin formal. Art.101 din lege prevede, în acest sens, următoarele:“(1) Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul;B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan;D. vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă;E. planul respectă prevederile art. 95.(2) Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;b) nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale;c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.(3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.(4) Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan.(5) Modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenta lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor.”

Or, aceste condiţii, pe care le-am citat din art. 101 din lege, au fost criticate ca fiind neconstituţionale, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe comerciale prin care s-a confirmat planul de reorganizare propus de administratorul judiciar al debitorului.

În esenţă, autoarea criticii a susţinut că dispoziţiile din art.101 nu conferă judecătorului competenţa de a cenzura şi, eventual, de a înlătura sau înlocui unele măsuri ale planului de reorganizare, chiar şi atunci când încalcă prevederi legale.

Această limitare severă şi nerezonabilă a competenţei sale în raport cu scopul legitim al bunei administrări a justiţiei sau cel al securităţii juridice este contrară prevederilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, înţeles ca un drept concret şi efectiv de a contesta în justiţie orice act care aduce atingere drepturilor sale.

În soluţionarea criticii cu care a fost sesizată, Curtea a arătat că, în scopul administrării eficiente a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare este confirmat de judecătorul-sindic după depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Înainte de confirmarea lui, judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului. În vederea confirmării planului de reorganizare, judecătorul-sindic analizează întrunirea cumulativă a celor cinci condiţii prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. A-E din lege.

De altfel, atribuţia judecătorului-sindic vizează admiterea şi confirmarea planului de reorganizare după votarea şi aprobarea lui de către adunarea creditorilor. Curtea a apreciat că, din redactarea întregii legi privind procedura insolvenţei, rezidă principiul stabilit de legiuitor, potrivit căruia atribuţiile judecătorului-sindic sunt cele de verificare a legalităţii actelor de procedură, iar atribuţiile creditorilor privesc managementul procedurii. Astfel apare necesar un control de legalitate a actelor de procedură, în condiţiile în care nu toţi reprezentanţii creditorilor dintr-o procedură au pregătire juridică.

Nu se poate deduce că se încalcă dreptul creditorilor de a vota sau nu un plan de reorganizare atâta vreme cât la admiterea planului de către judecătorul-sindic sunt audiaţi şi reprezentanţii creditorilor, respectiv comitetul acestora, care, în orice procedură, este constituit din creditorii ce deţin cele mai mari creanţe şi care au astfel un vot hotărâtor în cadrul adunării generale a creditorilor, aşa cum este cazul şi în prezenta speţă.

De altfel, adaugă judecătorii Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 98 alin. (2) şi (3) din lege, care constituie norme de procedură a căror stabilire intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, voinţa acestuia a fost aceea de a asigura creditorilor votanţi un minim de cadru legal şi de conţinut pentru prezentarea unui plan serios şi realizabil.

Planul de reorganizare trebuie să cuprindă informaţii suficiente care să ofere posibilitate creditorilor de a-şi forma o opinie cu privire la modalitatea de realizare a acestuia. Prezentarea generală a unor intenţii nu poate fi calificată ca informaţie certă, planul trebuind să prevadă în mod concret resursele de finanţare şi fluxurile sale financiare, profitul şi lichidităţile estimate din care urmează a se achita atât datoriile curente, cât şi cele anterioare deschiderii procedurii.

Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 148/2012, publicată în Monitorul oficial nr. 286 din 2 mai a.c.

3.Care sunt efectele decăderii din dreptul de a depune cerere de admitere a creanţelor în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, prevăzută de Legea nr. 85/2006?

ART. 76 (1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective,

din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase. (2) Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie.