actualitatea muzical~muzical~ - ucmr.org.ro · venit războiul. pe când aşteptam ... foarte bun...

Serie nouãseptembrie 2016

9(CLXXXII)

48 paginiISSN

1220-742X

D i n s u m a r:

�Interviu cu muzicologul Ştefan Angi�Fes�valul “Vara Magică”�Le Grand Prix de l’Opéra�Adio, Adrian Enescu!�Festivalul “Trofeul tinereţii“ de la Amara�Sergiu Malagamba, muzicianul dandy

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

În imagine:Ştefan Angi

(foto: Csilla Csákány)

ACTUALITATEA

MUZICAL~MUZICAL~

versiunile rutiniere. În sfârşit, difuzarea pe scarălargă, predominant a aceluiaşi gen de muzică (dedivertisment) a contribuit decisiv la plafonareagustului: se agreează şi se consumă acelaşi idiommuzical, eliminându-se lumile sonore autonome.Fiind supusă legilor pieţei, muzica reprodusătrebuie să fie consumată şi să se uzeze rapid, pentruca să se creeze nevoia unui nou produs. Mai puţinăartă, mai multă industrie.

Liviu DĂNCEANU

Muzica reprodusă

Probabil că muzica reprodusă (LP-urile, CD-urile, casetele audio-video, radio-ul, televiziunea,internet-ul etc) a schimbat condiţiile consumului şiale producţiei muzicale în aceeaşi măsură în caretiparul schimbase în urmă cu patru secoleconjunctura întregii literaturi. În primul rând,această formă de existenţă a muzicii în lume a ucisamatorismul din arta sunetelor. A sporit calitativ,desigur, performanţa restitutivă, împingând-o sprecote inimaginabile în trecut, dar a şi făcut inutil (?)cântatul live, în familie, aşa cum se întâmpla adeseaîn urmă cu, să zicem, două secole, când oameniidescopereau muzica prin propria lor experienţăinterpretativă. Compozitorii înşişi compuneaupentru acei amatori care se străduiau să sepoziţioneze în interiorul fenomenului sonor. Şi lanoi s-a scris, nu de puţine ori, cu gândul la anumiţiinterpreţi (ne-profesionişti) şi nu pentru public, aşacum cutuma, înrădăcinată în relaţia creator-receptor, o proclama cu osârdie. În timp însă,această practică s-a dizolvat până la extincţie, iaramatorul de muzică s-a transformat, dintr-o entitateactivă, participativă într-una pasivă, asistată: unamator care nu mai cântă, ci doar ascultă; nu maideţine controlul, ci este controlat. „Lumea ascultămuzica re-produsă şi nu mai învaţă să producămuzică” (McManus). E, în definitiv, un fel dedescurajare a diletantismului, dispărând acelecomunităţi de amatori care se întâlnesc să facămuzică numai de dragul muzicii. În al doilea rând,răspândirea endemică a muzicii reproduse agenerat propagarea unui repertoriu eminamenteuniversal în sens comercial, favorizând o anumitălene culturală şi o mefienţă accentuată faţă demuzicile savante noi, experimentale. Aceastapentru că muzica reprodusă trebuie să se vândă şichiar se vinde atunci când ea place deja. Totodată,o atare marfă sonoră contribuie substanţial laaplatizarea sensibilităţii artistice, precum şi latransformarea artei sunetelor dintr-un obiect deascultare conştientă într-un fundal sonorincontinent, ca un comentariu obişnuit lamajoritatea operaţiunilor domestice cotidiene.Astfel, muzica reprodusă asigură individului, darşi colectivităţilor, un continuum sonor în care semişcă şi vieţuieşte. În al treilea rând, muzicareprodusă mecanic a introdus în sfera aprecieriiartistice imense grupuri periferice de oameni, careîn trecut nu au avut acces la cultură, trăind înmarginea unei civilizaţii a concertului şispectacolului. Ca să nu mai vorbim că ea aproapea desfiinţat execuţiile mediocre, descurajând

1ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016

Editorial

DIN SUMARInterviu cu Ştefan Angi...........................2-4

Vara muzicală magică....................................4-7

Muzica în Palatele româneşti.....................8

Le Grand Prix de l’Opéra.....................14-15

Văduva veselă la ONB.........................16-18

Dialog cu Leo Hussain (I).....................24-25

Adio, Adrian Enescu!...........................26-29

“Trofeul tinereţii” de la Amara............30-34

Formaţiile noastre................................35-36

Remember Sergiu Malagamba..............37-39

Discuri................................................46-47

Pe micul ecran.........................................48

Concerte.............................................40-42

Punctul pe j... azz...............................44-45

„Gânduri, Cuvinte, Fapte…”: Dialog cu ŞTEFAN ANGI [I]

Mă aflu într-o anticameră a muzicii româneşti;deceniile de istorie a artei sunetelor umplu cu sonuricalde, simboluri culturale şi scânteieri inteligente odaiatransformată în bibliotecă şi mediatecă. Sunete, cărţi şităceri… Privirea dascălului meu Ştefan Angi, esteînsoţită de un zâmbet larg, iar volumele organizate cuscrupulozitate de-a lungul etajerelor, parcă îmi şoptesc:tolle lege! – „ia, citeşte!” Sunt îndemnată parcă – înspiritul lui Minulescu – să ascult, să citesc şi să tac…

Cine este maestrul din faţa mea? Ce este? O istorieîn ediţie de lux. Titlul unei cărţi este adesea definiţia ei.Însă adevăratul titlu al unui om este omenia. Ceînseamnă omenie? Dicţionarele limbii române (de laŞăineanu la DEX 2016) îmi oferă variante ca „politeţe,blândeţe, amabilitate, respect, înţelegere, onestitate”. Euaş adăuga modestia. Site-ulSocietăţii Muzicale ni-l recomandăpe discipolul lui Márkos Albert,Zoltán Aladár, Jodál Gabor, MaxEisikovits, Jagamas János, FöldesLászló, Lakatos István sauZsurka Peter, ca „părinte alcursului de estetică muzicală dinRomânia”. Iar altele, ca cel alMonitorului Oficial (lege[5].ro), celal Centrului de informare Muzicalădin România (CIMRO), sau cel alUniunii Compozitorilor şiMuzicologilor din România(UCMR), împreună cuEnciclopedia muzicii româneşti(vol. 1) realizată de Vicos (ViorelCosma), Luvar (LuminiţaVartolomei) şi Cosca (ConstantinCatrina) ne informează că alăturide doctoratul obţinut la Moscovacu titlul Muzică şi afectivitate(1965), de cărţile Muzică şi estetică(1975), Prelegeri de esteticămuzicală (2004), Fotografii la minutdin atelierele compozitorilor clujeni (2008), Cornel Ţăranu.Mărturisiri mozaicate, studii şi eseuri (2014), autorul aprimit prin Decretul nr. 164/1970 ordinul şi medalia„Meritul cultural”, pentru ca în anul 1976 să devinădecanul Facultăţii de Muzică, Compoziţie şi Muzicologiedin Cluj, iar în 1977 să fie distins cu „Premiul AcademieiRomâne”.

Pe dascălul clujean iubit şi respectat deopotrivă decolegi şi studenţi, toate acestea îl determină să ridice dinumeri şi, dezinvolt, să afirme: „în artă, fiecare îşiurmează propriul drum; aici nu există provincii; doarprovincialisme.”

Ofer publicului prima parte a interviului cumuzicologul şi esteticianul clujean Ştefan (sau István)Angi, intitulat „Gânduri, cuvinte, fapte…”. Pentru o

comprehensiune maximă, am sistematizat conţinutuldialogului nostru în patru sectoare: (auto)biografic &formativ, pedagogic, interpretativ şi muzicologic.Parcurgerea lor fiind amplă, obligă la segmentareafirului discursiv în două părţi, notate cu I (autobiografia& formarea şi pedagogia) şi II (interpretarea şimuzicologia).

DOMENIUL (AUTO)BIOGRAFIC & FORMATIVC.Ş.: Domnule profesor, aţi venit pe lume într-un loc

pitoresc, la poalele Munţilor Breţcului, acum mai bine de optdecenii. Ce amintiri legate de artă aveţi cu familiadumneavoastră? Cum s-a concretizat parcursuldumneavoastră iniţiatic-muzical?

Şt.A.: Da, m-am născut în comuna Ojdula dinjudeţul Covasna, dar copilăria mi-am petrecut-o maimult în Târgu Mureş. Tata, care era mare meloman, iarmama – actriţă în comuna natală, au dorit ca noi, copiiisă studiem muzica. Pe atunci eram doar doi, eu şi

regretatul meu frate Ladislau,care mai târziu a devenit pictor.Mai târziu, am avut şi o sorăcare a devenit pianistă şi oexcepţională corepetitoare laOpera Maghiară din Cluj (apregătit cele mai importanteopere din Verdi, Wagner,Mozart, Bartók etc.). Eu şi fratelemeu am fost evaluaţi de către unprofesor de la Târgu Mureş, carene-a propus pentru a studiavioara. Dar după cum estedestinul… nu după mult timp avenit războiul. Pe când aşteptamo vioară din Viena, comandatăspecial de la maestru, am fostnevoiţi să părăsim ţara caemigranţi.

După război, ne-amstabilit lângă Ojdula şi amcontinuat studiile muzicale cuun profesor din Târgu Secuiesc.Au urmat studiile la Liceul apoila Facultatea de Agronomie, dariubirea mea faţă de muzică a

continuat, aşa că în anul 1953 am devenit student laConservator, la secţia de „Dirijat coral”. Eu pot săreprezint tipul persoanei care are un… „caracter” alcontinuităţii fidele: de atunci până în prezent nu ampărăsit Conservatorul, excepţie făcând doar cei trei anipe care i-am petrecut la Moscova pentru studiiledoctorale. Iubirea mea faţă de muzică m-a condus înspreestetica muzicală. Legislaţia care era în vigoare învremea aceea, mi-a impus să am şi pregătire filosofică.Astfel, am fost trimis la Moscova deoarece, atunci, în ţarănu se preda ca disciplină „Estetica muzicală”.

C.Ş.: Cu ce profesori aţi studiat, marcându-vă traiectulvocaţional în perioada studenţiei la Conservatorul din Cluj?

Şt.A.: Dirijat coral şi Canto auxiliar am studiat curegretatul profesor Mircea Breazu, iar Contrapunct cu

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016

Dialogurile A.M.

AM

Foto

: Csi

lla C

sáká

ny

Max Eisikovits. La Orchestră am studiat cu maestrulCiolan, cu Mihály Guttman şi cu George Iarosevici. Amstudiat teoria şi practica Dirijatului coral cu maestrulLucian Surlaşiu şi cu Nagy István – pe atunci se studiaaceastă disciplină şi în limba română şi în maghiară.Forme muzicale am făcut cu Jagamas János, iar Esteticami-a predat-o Földes László.

C.Ş.: L-aţi cunoscut şi pe maestrul Sigismund Toduţă?Şt.A.: Desigur! Orele acelea sunt de neuitat. Stilul

lui eufemistic era întotdeauna extraordinar!... Cum îşiîncuraja el studenţii? Cam aşa: „Băieţi, este excepţional!Abia acum aţi interpretat în mod… catastrofal!”

C.Ş.: Dar până să ajungeţi la Moscova, cum s-a aprinsîn dumneavoastră pasiunea pentru estetică?

Şt.A.: La Cluj, în 1958, am rămas ca preparatordupă absolvirea facultăţii. Pe atunci „modelul”ascensiunii didactice era următorul: preparatorsuplinitor, apoi preparatorprincipal; asistent suplinitor,apoi asistent principal; urmastadiul de lector şi aşa maideparte: scara „ierarhică” eralungă. Eu, ca preparatorsuplinitor, am ajuns subcoordonarea unui profesor deestetică. Această disciplină aconstituit pasiunea mea dintrecut. La Agronomie(deoarece făcusem câţiva anide liceu şi de facultate înaceastă ramură a ştiinţei)studiasem ştiinţele exacte, deciaveam cunoştinţe ştiinţifice alenaturii. În continuare, în modfiresc am dorit să aprofundez şi ştiinţele umane. Ştiinţeleexacte şi cele umane, împreună cu pasiunea mea pentrumuzică, m-au determinat până la urmă să aleg Estetica.Mihai Chiorean, directorul Conservatorului (în perioada1953-1962), mi-a spus atunci: „fiule, noi ne–am bucurafoarte mult dacă ai preda Estetică, dartrebuie să studiezi Filosofia”. Şi aşa amplecat la Moscova.

C.Ş.: Ce anume v-a determinat săalegeţi Moscova şi nu alt oraş? De exemplu,Sigismund Toduţă a studiat la Roma.

Şt.A.: În perioada aceea, în plinăepocă socialistă erau doar două catedre:la Leipzig şi la Moscova. Eu am cerut săplec la Leipzig pentru că doream să măfamiliarizez cu limba germană. Dar amfost trimis la Moscova, fapt pe care nu îl regret deloc,deoarece ulterior am aflat că la Leipzig era o şcoalămarxistă get-beget. În plus, la Moscova, am studiat cuun profesor faţă de care şi acum nu pot decât să amgânduri de mulţumire. Era un suedez pe nume ValentinF. Asmus care, printr-un context de circumstanţe a rămasla Moscova. Acolo, la Facultatea de Filozofie de laUniversitatea „M.V. Lomonosov” se afla vestita Catedrăde Etică şi Estetică. Când Asmus m-a întrebat cedomeniu vreau să aprofundez pentru o posibilă lucrare

doctorală, i-am răspuns: „Estetică muzicală”. Ştiam că efoarte bun pianist; dar asemenea lui W. Heisenberg, eraşi un bun filosof. Şi când m-a întrebat ce vreau mai exactsă studiez, i-am răspuns: „muzica şi afectivitatea”. Acolol-am cunoscut pe domnul Alexandru Boboc cu care amrămas prieten până acum.

C.Ş.: Cum se susţinea în decada şaizecistă o teză dedoctorat la Moscova?

Şt.A.: În perioada anilor 1963-1965, mi-am scrislucrarea de doctorat în limba rusă, având titlul Muzica şiafectivitatea; originalul ei se află la Moscova. La susţineream avut 400 de ascultători în sală. A fost prezentă toatăconducerea facultăţii alături de coordonatorul meu. Mi-am prezentat în aproximativ 30 de minute teza,bineînţeles în limba rusă. Apoi a urmat o sesiune deîntrebări foarte serioase, cu discuţii şi chestiuni uneoricontradictorii, care riscau să dea naştere la controverse.

Am cunoscut chiar un profesorcăruia nu i-a fost acordat titlulde doctor din cauza acestordiscuţii. Eu, de pildă, am fostîntrebat ce înseamnă„afectivitate”. Pentru că pânăatunci în limba rusă nu existacuvântul acesta. Cu acordulconducătorului meu amconceput termenul de„эффективноть” (afectivnost –„afectivitate”), care pentruprima dată a figurat ca noţiuneştiinţifică pe copertaautoreferatului meu tipărit. Deatunci este aplicat în multecontexte ale literaturii de

specialitate în limba rusă, şi uneori mă mai pomenescutilizatorii termenului socotind ca sursă primară tezamea de doctorat.

Am fost provocat să răspund ce înseamnă„mijlocit” şi „nemijlocit” pentru că teza mea susţine că

sentimentul uman poate avea stadii directe, ca emoţie şiindirecte, ca afectivitate. Acest subiect este axul motor allucrării mele. Până la urmă comisia a votat înunanimitate pentru a mi se acorda calificativul cel maiînalt posibil.

DOMENIUL PEDAGOGICC.Ş.: Plecând de la Conservatorul din Cluj, ce

asemănări sau deosebiri aţi remarcat între şcoala muzicalăromânească şi cea rusească?


Dialogurile A.M.

Diploma de Doctor obţinută de Ş. Angi la Moscova

Şt.A.: A existat şi există o şcoală româneascădeosebită. Tata era profesor de geografie şi de istorie dariubea foarte mult muzica. Colegul său, profesorul demuzică Nagy István i-a spus că manualul de muzică dincare se învăţa la acea vreme, era model pentru întreagăEuropa.

Maestrul Ciolan remarcabil ctitor de filarmonici, aasistat şi la fondarea Filarmonicii de la Dresda. Cum sănu înveţi de la un asemenea profesor? Deci am avut oşcoală muzicală foarte bună! Însă eu personal, amrealizat câteva plusuri documentare valorice înMoscova.

În primul rând, menţionez că frecventamsistematic sala Ceaikovski, unde într-o seară l-amascultat pe Ruggiero Ricci cântând la vioară, înurmătoarea l-am ascultat pe Richter… ei, de acesteexperienţe personalizate am avut parte, alături deconversaţiile pe care le-am purtatcu profesorii şi colegii mei.

Apoi, merită precizat faptulcă prin intermediul lui Asmus,am asistat la cursul său de„Estetica lui Platon”. Ce motivaţieaveam?... Pentru că traduceaanumite sintagme, locuţiuni,metafore, chiar în şapte limbi,printre care engleză, franceză,germană, rusă… A fost o plăcereextraordinară să particip la unasemenea curs.

De asemenea, am participatla un alt curs susţinut de elintitulat: „Intuiţia matematică şifilosofia”. Pe atunci era la modăbergsonismul şi intuiţia cafenomen estetic.

Apoi, cu Asmus, acasă la el,am studiat aproape din toatecărţile lui Kant. A fost un kantiande talie europeană (nu degeabastudenţii mei au fost şi suntiniţiaţi în clasica estetică a muzicii prin Kant). Deci, tot ceam asimilat la Moscova, abia am aşteptat să aplic înactivitatea didactică de la Cluj. După cum totul se leagăînsă de concepţia omului, de modul în care îşi concepetezele, teoriile sale, am încercat şi eu să imprim amprenteproprii în expunerea documentelor şi informaţiilordobândite în prealabil. Căci este foarte important cum îţigândeşti la modul propriu materialul încă de la început.Astfel a apărut sistemul de axă grotesc – transcendent alcategoriilor estetice muzicale, precum şi modelulstratificat structural-istoric al analizei creaţiei muzicale.

Apropo de gândire, îmi place foarte multurmătoarea anaphora – provenită de la un autornecunoscut:

„Ai grijă de gândurile tale pentru că vor devenicuvinte./ Ai grijă de cuvintele tale pentru că vor deveni fapte./Ai grijă de faptele tale pentru că vor deveni obiceiuri. / Ai grijăde obiceiurile tale pentru că îţi vor dăltui caracterul. / Ai grijăde caracterul tău pentru că îţi va pregăti destinul.”

C.Ş.: Mulţumesc mult! M-a cucerit acest adagium şim-a convins că elementele utilizate în el vor constitui piloniititlului nostru: „gânduri… cuvinte… fapte…” Însă, domnuleprofesor, ce obiective v-aţi propus să realizaţi la Conservatoruldin Cluj după ce v-aţi întors de la Moscova?

Şt.A.: În primul rând mi-am propus să scriu cursulde Estetică muzicală. Prima preocupare a fost pentrucategoriile estetice. Toată istoria esteticii vorbeşte desprefrumos, tragic, comic, sublim. Dar nu prea găseşti untratat care cuprinde un sistem categorial al esteticuluimuzical. Ar putea fi găsite informaţii, printre alţi autori,de exemplu, la Hegel şi Kant. Dar de pildă, Kant trateazăfoarte mult categoria frumosului. Hegel este cel careabordează toate categoriile. Eu am elaborat un sistem alcategoriilor estetice – acesta este de fapt conţinutulprimului volum al cursului meu. Am început cuconceptul de imagine, şi apoi am trecut la prezentarea

perechilor de categorii: frumos –urât, sublim – josnic etc.

Următorul obiectiv a fost să-mi realizez un plan al activităţiimele ştiinţifice, ale cărui rezultatese reflectă în articolele publicateîn volumele Lucrări de muzicologie(„Un sistem de analiză estetică înmuzică”, 1971; „Faţă în faţă cuunele anticategorii estetice”,1979; „Structurarea şi oglindireacontradicţiilor în artă”, 1986 etc.).

Astfel am tratat subiecteinterdisciplinare; îmi aducaminte că am prezentat ocomuniune a categoriei desublim la Brâncuşi, la TiberiuOlah şi Ion Barbu în arta şicultura contemporanăromânească. A fost o primăprezentare audio-video de acesttip în Cluj, deoarece la aceavreme încă nu existau aparate.Am fotografiat diapozitive cu

diferite reproduceri de Brâncuşi, am înregistrat pe bandăde magnetofon Coloana infinită a lui Tiberiu Olah şistudenţii noştri au recitat din Ion Barbu.

De pildă apărea motivul „ou”: a fost citit Ouldogmatic al lui Ion Barbu. Dacă a apărut „coloanainfinită”, a fost ales ca exemplu sonor Coloana infinită alui Tiberiu Olah ş.a.

Totul a fost montat audio-vizual, a apărut ultimaimagine: o poartă mică, ţărănească. E foarte interesantfaptul că numai la olteni şi la secui există aceste edificiiţărăneşti. Şi stă Brâncuşi, trage din pipă la poartă şi aparemetronomul tic-tac, tic-tac reprezentând eternitatea. Amprezentat această montare, împreună cu studenţii, lafacultatea de Filologie, la Medicină, la Agronomie. Aşaera atunci… aceasta făcea parte din activitatea noastrăştiinţifică.

(Va urma)Interviu de

Cristina ŞUTEU

Dialogurile A.M.

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016AM

Vara muzicală magică laAteneul Român

În a doua săptămână a lunii iulie, în Sala mare aAteneului Român a avut loc evenimentul lansării decătre asociaţia culturală Lanto Comunication – directorDorin Ioniţă - a celei de a cincia ediţii a festivaluluiinternaţional “Vara magică” – de la 13 iulie la 24 august2016. Desfăşurat, conform tradiţiei, în lunile estivale, înarealul Capitalei, Festivalul este oferit melomanilor careîşi petrec perioada vacanţelor, concediilor sau continuăactivitatea în Bucureşti. În răstimpul pauzelor de

stagiune, ideea aceasta generoasă este pusă în faptă deDorin Ioniţă, cu o energie capabilă a reuni parteneri deprimă clasă, dirijori, interpreţi, instituţiiculturale (Filarmonica „George Enescu”,Centrul Naţional de Artă Tinerimea Româna,Fundaţia “Prietenii muzicii - SerafimAntropov”, Radio România Cultural, RadioRomânia Muzical, TVR 2), sponsori.

Festivalului a debutat cu concertulsimfonic susţinut de Orchestra Română deTineret, sub bagheta maestrului CristianMandeal, artistul care, de mai mulţi ani, şi-aasumat formarea, educarea şi performanţeleacestui ansamblu alcătuit din interpreţi ce seafirmă la vârsta intrării în viaţa muzicalăromânească. Conducătorul Orchestrei îiîndrumă în programele pregătite pentrudialogurile cu publicul românesc (prioritarcele din Sinaia şi Bucureşti) dar realizează şiturnee peste hotare (recent în Bulgaria apoi, înzilele următoare concertului, la Milano, Italia).Demonstraţia de abilitate interpretativă impresioneazăprin strălucirea ritmică şi coloristică a versiunii Simfonieiclasice de Prokofiev şi replica romantică, lirică, spiritualăa Simfoniei Italiene de Mendelssohn, atent pregătite pânăla realizarea sonoră şi virtuoză audiată la AteneulRomân. Solistul serii, violoncelistul care urcă grăbittreptele succesului, Ştefan Cazacu, a abordat o paginăconcertantă romantică ceaikovskiană, Variaţiunile Rococo,

împletind vigoarea şi poeticul într-o manieră personalăadmirabilă, interpretare reiterată apoi în finalulFestivalului. Lanto Communication promitea două lunibogate de muzică, atrăgând ascultătorii spre ceasuri debucurie împărtăşită între interpreţi şi public. Unamănunt pitoresc: tinerele interprete, membre aleOrchestrei de Tineret, purtau pe scenă, “gest simbolic !”,iile româneşti, glorie a mesajului eleganţei naţionale. Încontinuarea manifestărilor, recitalul extraordinarsusţinut de către renumitul violonist AlexandruTomescu, deţinătorul celebrei viori „Stradivarius Elder-Voicu“ a creat, şi acum, un moment de maresemnificaţie. După recenta participare la un „Master

Classes Enescu Experience“, susţinut înMoldova, la Mihăileni, pentru tineri violoniştide pretutindeni, artistul a răspuns invitaţieisocietăţii culturale Lanto communication cudouă capodopere violonistice majore,aparţinând lui Béla Bartók şi J.S. Bach,propunând confruntarea celor două „catedralesonore“ care aparţin unor epoci deosebite –modernismul şi barocul. Prezenţa Sonateipentru vioară solo, cu care Bartók şi-a încheiatviaţa componistică în 1944, comandă adresatălui de Yehudi Menuhin, a fost urmată deminunea creată cu secole în urmă de JohannSebastian Bach – Partita a II-a cu Ciacona“ în Reminor, cea mai fascinantă ascensiune spiritualăa violonisticii barocului. Forţa de creaţieinterpretativă de care a dat acum dovadăAlexandru Tomescu reprezintă o demonstraţie

convingătoare a personalităţii sale, proiectate pe caleaascensiunii măiestriei întregite de farmecul ambiental almodalităţii de adresare care reuneşte arta construcţiei şi

rafinamentul ideatic al sunetului, expresivitateamelosului, nuanţelor, subtilitatea complexă a polifoniei,amploare a unei viziuni capabile să rezoneze generossub bolta sălii Ateneului Român. Câteva zile mai târziu,în recitalul său, violonista Ioana Cristina Goicea aduceaîn faţa melomanilor o versiune altfel concepută aCiacconei din Partita a II-a umată de Sonata a III-a de

Estival

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016 5

Valen�n Gheorghiu (pian), Marin Cazacu, Iulia Adriana Cazacu

Horia Andreescu

Enescu, Sonata nr. 6 op.30 de Beethoven şi Variaţiuni op.15 de Wieniawski, în compania pianistului RăzvanCostin Filipoiu, într-un recital care a meritat toată atenţiaascultătorilor.

Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor HoriaAndreescu, a reprezentat o demonstraţie elocventăprivitor la ceea ce au proiectat în actualitate organizatoriiFestivalului. Sunt elocvente valoarea experienţei artisticea Maestrului Horia Andreescu, care are capacitatea de aconstrui programe de concert atractive, cu forţa şistăpânirea artei pedagogice ce educă şi formează mereu

noi generaţii de muzicieni. Ne amintim de succesulanterior repurtat de această tânără orchestră, careurmează, după Orchestra Română de Tineret, evoluţiapropriei sale istorii. Prezenţa ansamblului orchestral,anul trecut, la “Konzerthaus Berlin” într-un concert ce l-a avut ca dirijor tot pe Horia Andreescu,intră în acest “curriculum vitae” cerecomandă profilul aparte al formaţieiafirmată cu noi manifestări concertistice denivel internaţional. După concertul susţinutla Sinaia cu o seară mai înainte, ansamblulsimfonic s-a confruntat cu publiculbucureştean, prezentând Concertul românescde Ligeti, Concertul nr. 1, în sol minor de MaxBruch - solist tânărul violonist moldoveanDaniel Iulian Druţac - şi Simfonia nr. 9 în miminor, “Din lumea nouă” de Dvořák.Orchestra Romanian Sinfonietta a reluat cusucces acelaşi program în deschidereaFestivalului “Alto Aldige” de la Toblach -Tirolul Oriental, ca o dovadă a perspectiveivalorice de care este capabilă nouageneraţie de muzicieni tineri din România.

Festivalul „Vara Magică“ a avut ca invitat laAteneul Român o prestigioasă orchestră de tineret, JovemOrquestra Portuguesa, înfiinţată în 2010, sub îndrumarealui Pedro Carneiro – director artistic şi dirijor principal.Formaţia este îndrumată de membrii Orchestrei de Camerăa Portugaliei şi alţi artişti, ajungând treptat la nivelul uneiorchestre simfonice ample, cu sprijinul EuropeanFederation of National Youth Orchestras şi a Orchestrei

Române de Tineret. După ce a susţinut un program deprezentare în faţa publicului românesc estival din Sinaia,i-am ascultat la Ateneul Român, sub bagheta dirijoruluiPedro Carneiro, cu un program spectaculos şi dificil,alcătuit din Simfonia a V-a de Beethoven şi Simfonia a V-a de Şostakovici. Pretenţiile realizărilor interpretative –repertoriu clasic versus repertoriu modern – suntdeosebit de mari, cele două capodopere orchestraleavând suficiente argumente de interes stilistic şivirtuozitate orchestrală. Impresionează, în interpretareaansamblului, seriozitatea cu care au fost rezolvate prin

studiu aceste două titluri, exactitateaprestaţiei, armonizarea sonorităţilor, calitateaexecuţiei, rezultate de efect spectacular,remarcabil conturate în arhitectonică şifrazare, dacă ţinem seama că muzicabeethoveniană este binecunoscută, pe cânddiscursul lui Şostakovici surprinde prinparticularităţile sale de secol XX. Tineriimuzicieni portughezi au pledat pentrucalitatea remarcabilă a performanţelororchestrale, obţinând un evident succes depublic.

În timpul acestei a V-a ediţii aFestivalului am remarcat afluenţa celor veniţisă audieze concertele, fiecare program avândo altă semnificaţie, în care s-au aflat prezenţi,pe scara vârstelor, artişti de seamă profundataşaţi acestor programe, la invitaţia

organizatorului, Dorin Ioniţă. Este suficient să-i amintimpe pianiştii Valentin Gheorghiu, Roxana Gheorghiu şivioloncelistul Marin Cazacu, pentru a justificaatractivitatea serilor muzicale. Afişul a adăugat onoutate, debutul pe scena Ateneului al Orchestrei Junior,

ansamblul reprezentativ al Şcolii de vară pentru tinerimuzicieni, proiect iniţiat la Sinaia de Marin Cazacu.Pentru pregătirea programului membrii tinerei formaţiiau fost educaţi cu abilitate şi bune rezultate de cătredirijorul Cristian Oroşanu. Am remarcat printreinterpreţi şi evoluţia cu merite deosebite a talentateivioloniste Iulia Adriana Cazacu. Ideea alcătuiriiprogramului acestui concert a îmbinat cu originalitate

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016

Estival

Cris�an Oroşanu

Ioana Cris�na Goicea, Răzvan Cos�n Filipoiu


Estivaldiverse formule şi stiluri. Astfel, pentru repertoriulorchestral al primei părţi, s-a prezentat muzică barocă –Concertul în fa minor pentru două piane şi orchestră de J.S.Bach – şi vieneză clasică – Divertismentul în Re major deMozart şi joviala Simfonie Distratul de Haydn. Partea a

doua a cuprins două creaţii camerale semnate SergheiRachmaninov – Trio elegiac şi Suita pentru două piane, op.17. Pentru calitatea versiunilor interpretative ţinemseama de muzicienii amintiţi mai înainte,a căror valoare strălucită justificăsuccesul concertului.

Finalul celei de a V-a ediţii aFestivalului internaţional „Vara Magică“conturează, pentru publicul bucureştean,o autentică concluzie datorată impresiilorconcertului susţinut de Orchestra deTineret România – Moldova, proiectrealizat de Lanto communication, partenerasociat Centrul Naţional de ArtăTinerimea Română. În primii ani deactivitate această orchestra a susţinutprograme muzicale în RepublicaMoldova şi în România, la Sinaia şiBucureşti, sub bagheta dirijorilorAdriano Marian, Petre Sbârcea, MihailSecichin şi Gabriel Bebeşelea. Acum, lapupitrul evenimentului final din 24august, pe scena Ateneului Român s-aaflat, asemenea momentului inaugural alediţiei, din 13 iulie, maestrul CristianMandeal, un artist de prestigiu al contemporaneităţii,entuziast animator şi formator al viitorului asigurat degeneraţiile tinerilor muzicieni. Programul a debutat cuSuita I, op. 9 de George Enescu, într-o superbă versiunemuzicală omagiind momentul aniversării zilei denaştere, din 19 august, a marelui compozitor. Dincapodoperele romantismului au fost alese pagini de P. I.Ceaikovski, prin lucrări oglindind lumea operei – aria

lui Lenski din Eugen Oneghin, în minunata transcripţieinstrumentală a lui Marin Cazacu, şi cea a universuluiconcertant, reluarea Variaţiunilor Rococo cu virtuozulŞtefan Cazacu. Cortina simfonică de încheiere a fostdedicată celor patru secole de comemorare a lui Wiliam

Shakespeare, prin audiţia spectaculoasăa Suitei de balet Romeo şi Julieta, op. 64 deSerghei Prokofiev. Comentăm, înansamblu, cotele strălucitoare ale unuieveniment care rezonează cultural curenumele artistic al Ateneului Român,conferind acestei sărbători magiceestivale semnificaţii remarcabile.Oaspeţii ediţiei a V-a au fost muzicieniromâni, interpreţi şi formaţii (O.R.T.,Romanian Sinfonietta Orchestra Junior),portughezi şi moldoveni, ca şi maeştriprestigioşi ce fac parte, la standardeculturale eruropene, din agendamanagerială a conducătorului societăţiiLanto Communication, Dorin Ioniţă şipartenerului asociat Marin Cazacu. Sămenţionăm că această seară finală aFestivalului, din 24 august, a avut şi ocontinuare, concertul Orchestrei deTineret România-Moldova având să fieurmat de un program similar susţinut la

„Konzerthaus Berlin“, în seara de 26 august, în cadrul„Festivalului Young Euro Classic“, unde Orchestrelenoastre de tineret erau invitate pentru a patra oară. Cea

de a V-a ediţie reafirmă forţa parteneriatului prin careLanto Communication, condus de Dorin Ioniţă, dedicăpublicului un Festival de vară ce răspunde exigenţelorculturale europene. Avem sentimentul că se împlineşteastfel un proiect care merită laude pentru modul în caredefineşte în avans renumele Bucureştiului ca „oraş alculturii“.

Grigore CONSTANTINESCU

Orchestra portugheză de �neret, dirijor Pedro Carneiro

Lăuta şi chitara în Palatele Româneşti

Pornind, să formuleze pas cu pas, ca într-oaventură superbă a spiritului românesc, un itinerariudetaliat al câtorva dintre cele mai reprezentativeconstrucţii din punct de vedere istoric metamorfozate înambianţe primitoare ale unor concerte-eveniment,Asociaţia Culturală “Pro Valores” a dedicat cea de-apatra ediţie a turneului “Muzica în Palatele României”unor instrumente perfect acordate cu estetica interioruluiacestor clădiri. Lăuta şi chitara şi-au confirmat rapid, nudoar acustic ci şi ca imagine vizuală, apartenenţa laambientul veritabilelor bijuterii arhitectonice ridicate cuveacuri în urmă de nume ilustre din istoria acestei naţii;iar Costin Soare, cel care le-a mânuitcu meşteşug şi expresivitate s-adovedit a fi posesorul acelei charismecare aureolează, firesc, actulinterpretativ.

Printre cele zece locaţii aleambiţiosului turneu organizat depreşedintele Asociaţiei, jurnalistulSebastian Crăciun, s-au aflat clădirimarcante, repere deja apreciate devizitatorii români şi străini, dar şiedificii de curând redate circuituluituristic, astfel că cei interesaţi deconcertele respective au putut şiadmira, în perioada 3-21 august, cuegală bucurie, vastele spaţii alePalatului Marincu din Calafat,bisericii Cetăţii Prejmer, CasteluluiKárolyi din Carei, Castelului Nakodin Sânnicolau Mare, Cetăţii Făgăraş, PalatuluiBrâncovenesc de la Mogoşoaia, Palatului Culturii dinIaşi, Palatului Cuza din Iaşi – Muzeul Unirii, PalatuluiSturdza de la Miclăuşeni şi Palatului Cuza de laRuginoasa.

Călătorind dinspre Ardeal spre Moldova, lăuta şichitara lui Costin Soare au poposit, în zi de duminică –14 august – la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.Găzduit în Lapidarium, recitalul a atras un publicnumeros, dornic de relaxare prin terapii sonore în mediinon-convenţionale. Rezonanţa deosebită a acelui spaţiuarchitectonic ne-a introdus imaginativ în perioadaRenaşterii, căreia i-au aparţinut şi primele partituri dinprogram: Non dite mai de Valentin Bakfark, Can she excuseşi Lachrimae Pavan de John Dowland, respectiv Piva şiCalata alla spagnola ditto terzetti. Lăuta a marcat, astfel,debutul recitalului “de palat”, pentru ca chitara săcontinue traseul cronologic spre finalul secolului XIX şiînceputul secolului XX cu Asturias de Isaac Albeniz,Capricho arabe de Francisco Tarrega, Danza brasileira deJorge Morel, Alfonsina y el mar de Ariel Ramirez, LaCatedral de Agustin Barrios-Mangore, Choros de HeitorVilla-Lobos şi, ca încheiere, Gran Jota de acelaşi FranciscoTarrega.

Reflectând carnaţia romantică a unei Spanii cuinfluenţe orientale, numele lui Albeniz şi al lui Tarregasunt astăzi considerate emblematice pentru repertoriulchitaristic, deşi, paradoxal, primul dintre ei n-a compusniciodată anume pentru acest instrument. Însăspectaculosul Preludiu la faimoasa sa suită pentru pian,Cantos de España, a devenit mult mai cunoscut ulterior înversiunea pentru instrumentul cu şase corzi, elaboratăsub titlul Asturias (Leyenda), aşa cum s-a întâmplat şi cucelelalte părţi ale noii Suite Española. Depăşind graniţeleEuropei, periplul prin literatura muzicală pentru chitarăne-a purtat apoi către America de Sud, în Argentina,Brazilia, Paraguay şi din nou în Brazilia, pendulând întrecaracterul dansant al absolut fermecătorului Danzabrasileira, tenta nostalgică a evocării figurii poeteiAlfonsina Storni din Alfonsina y el mar, sugestivitatea

atmosferei de coral schiţate cu sensibilitate şi căldură încele trei părţi din La Catedral (Preludio/Saudade-Andantereligioso-Allegro solemne) şi puritatea Choros-ului lui Villa-Lobos, ca esenţă a unei minuţioase şi extrem de inspiratesinteze a folclorului stradal pan-brazilian. Revenirea înEuropa s-a produs, apoi, prin intermediul unei piese derezistenţă, special alese pentru finalul programului: GranJota lui Francisco Tarrega, destinată a pune în lumină lanivelul tuturor parametrilor fonici (inclusiv cel alspectrului timbral) potenţiala virtuozitate a chitarei,instrument investit în general cu atributele uneicomunicabilităţi mai degrabă intime, discrete, de orafinată eleganţă.

Nelăsând aşteptat preconizatul bis al recitalului,Costin Soare a optat, inteligent, pentru sentimentalatemă a filmului lui Rene Clement, Jocuri interzise,amintind totodată şi de legendara figură a chitaristuluiNarciso Yepez, cel care a adus acestei teme celebritateaîn întreaga lume.

Acum, în Palate s-a aşternut deja liniştea…Răbdătoare, spaţiile încărcate de istorie îşi aşteaptăvizitatorii cu aceeaşi generozitate, întorcându-le ecoulpropriilor muzici… Mai au de aşteptat doar un an! (Foto:Marius Vâjoaica)

Loredana BALTAZAR

Recital


Aniversare


Conferinţă aniversară:György Kurtág 90

În acest an, György Kurtág a împlinit nouăzeci deani. Pentru a marca această vârstă venerabilă, centreculturale din lumea întreagă au organizat evenimenteaniversare. Conferinţa muzicologică din Budapesta (2-3iunie a.c.) susţinută în onoarea maestrului sub egidaInstitutului de Muzicologie, avându-i ca gazde pemuzicologii Péter Halász şi Anna Dalos, a permis sau,mai curând, a obligat la abordări muzicologice dintrecele mai cuprinzătoare, cu trimiteri spre vasta istorie amuzicii, spre ascunzişuri lingvistice, spre îngemănăriinterartistice, spre dialoguri culturale, toate acesteaidentificabile muzical prin câte un gest, un caracter, ostructură – artă aforistică, în cel mai înalt grad deconcentrare şi expresivitate. Nu vom da aici curs listei aaproape treizeci de participanţiveniţi din toate colţurile lumii, civom prezenta importanţa anumitorcontribuţii, revelatoare atât dinperspectiva tematicii, cât şi aautorităţii referenţilor, în raport cuo succintă descriere a calităţilorstilului Kurtág.

Majoritatea referenţilor şi-auîndreptat analizele lor înspre genulminiatural. Transferul densităţiibogăţiei imaginii artistice înlimitele notaţiei muzicale a fostremarcat de toţi interpreţii, care auavut şansa de a-şi pregăti lucrărilesub îndrumarea exigenţeimaestrului. Prezentarea lui UlrichMosch – cunoscător al operei luiKurtág, în special ca urmare aexaminării amănunţite a schiţelorde la Fundaţia „Paul Sacher” dinBasel, la a căror catalogare acontribuit semnificativ –, a surprinsaspectul gestual al muzicii luiKurtág din prisma interpretăriimuzicale, a cărei fidelitate faţă de ideea muzicală începeînainte de atacul primelor sunete, odată cu proiectareaimaginii artistice.

Paul Griffiths, critic muzical şi muzicolog, careprin cărţile sale s-a afirmat ca specialist în muzicamodernă şi contemporană, a realizat o paralelăexemplară între György Kurtág şi Samuel Beckett,reflectată prin corespondenţe între cele două ars poetica:raportul dintre necesitatea expresiei şi imposibilitateaconstituirii acesteia în substanţă concretă; reducereadiscursului la elemente structurale elementare,fundamentale; aspectul fragmentar, izolat, de relaţionarestructurală şi semantică dusă până la absurd. Întâlnirealui Kurtág cu opera lui Beckett s-a situat în contextulprimei sale crize creatoare şi personale deopotrivă (Paris,1957-1958), moment în care Kurtág şi-a redefinit estetica,pornind – la vârsta de peste treizeci de ani, după

formarea academică, după o primă etapă creatoareconsistentă – cu un nou opus 1. La vârsta de nouăzeci deani, Kurtág lucrează la capodopera vieţii sale – o operăbazată pe piesa de teatru Sfârşitul jocului de SamuelBeckett, a cărei premieră, planificată iniţial în primăvară,pentru această toamnă, la Teatro alla Scala din Milano, selasă încă aşteptată.

Născut la Lugoj, Kurtág a asimilat din copilărieambianţa culturală plurilingvă din Transilvania.Afinitatea pentru descoperirea tainelor unei limbi aînvăţat-o de la Felician Brînzeu, profesorul de limba şiliteratura română din clasele primare. Astăzi, Kurtág senumără printre puţinii compozitori, care a compus petexte originale (nu traduceri) în şase limbi diferite. Unmoment important pentru relaţia lui Kurtág cu Româniaa fost surprins de Bianca Ţiplea-Temeş, în analiza laColinda-Baladă, singura creaţie de mare anvergură pe textromânesc compusă de Kurtág, prezentată acum cinci ani,

în primă audiţie absolută, la Cluj-Napoca. Pornind de lao colindă culeasă de Bartók din Transilvania, acum pesteo sută de ani, Kurtág reuşeşte să ilustreze ceea ce aînsemnat pentru el „matricea stilistică” în care a trăit şis-a format ca muzician: limba română, învăţată la Liceul„Coriolan Brediceanu” din Lugoj prin jocurile lingvisticerealizate de Felician Brînzeu şi conexiunea cu Bartók, alcărui discipol a fost pe plan spiritual, a cărui creaţie aasimilat-o, asemenea unei „limbi materne”.

Momente de reală valoare documentară (ExpoziţiaBartók de la Muzeul de Istorie a Muzicii) şi artistică(recitalul cu program-Kurtág, în interpretarearemarcabilă a studenţilor Academiei „Franz Liszt”) auavut rolul de a îmbogăţi latura teoretică a evenimentului,care devine o dovadă în plus a interesului muzicienilorde pretutindeni pentru opera maestrul nonagenar.

Iulia MOGOŞAN

Cursurile muzicale de vară dela Horezu, a II-a ediţie

(Horezu Summer MusicAcademy)

Desfăşurate pe parcursul a zece zile de ointensitate deosebită, lucrările acestei ediţii aleAcademiei muzicale de vară Horezu 2016 au oferitfrumoase oportunităţi de perfecţionare unui grup detineri aspiranţi la calificare în domeniul muziciiinstrumentale şi vocale. Cei 19 pianişti proveniţi dinşcolile şi liceele vocaţionale s-au bucurat de îndrumarea

individuală a prof. univ. dr. Viniciu Moroianu, lectoruniv. dr. Carmen Enescu Botezatu şi prof. univ. dr.Lavinia Coman. Grupul de 11 cântăreţi în devenire aubeneficiat de cursurile intensive ale inegalabilei maestreGeorgeta Stoleriu, iar tânărul solist şi profesor OctavianLup şi-a condus cu mare dibăcie clasa de 7 elevi şistudenţi violoncelişti. Concomitent cu pregătirea lainstrument, cursanţii au avut la dispoziţie ore de analizăa pieselor din repertoriu, de antrenare specială a auzuluimuzical performant, de iniţiere în armonie şi compoziţiedin partea profesorului Nicolae Coman. Demne deconsemnat sunt şi atelierele de citire la prima vedere saude improvizaţie, sesiunile de cântat la patru mâini şi deacompaniament al unor cântăreţi, activităţi realizate decătre pianişti, care au avut astfel oportunitatea ca, pelângă sugestii de abordare a noilor repertorii anuale, săia contact cu creaţia unor importanţi compozitorimoderni şi contemporani.

Roadele îndrumărilor complexe şi ale studiuluiindividual eficient au fost prezentate public în douărecitaluri de pian şi două de violoncel, care s-au bucuratde mare succes. Am admirat, de asemenea, spectacolulliric original creat de doamna Georgeta Stoleriu şisusţinut de întreaga clasă a cântăreţilor. Programul s-aintitulat Cânt pentru Sfânta Fecioară şi s-a desfăşurat însala de conferinţe a Palatului Domnesc aparţinândMănăstirii Hurezi. Pentru ospitalitate şi receptivitatemaximă avem de mulţumit cu deosebire Maicii Stareţe aaşezământului. Momente privilegiate am trăit şi cuocazia recitalului de violoncel solo susţinut de Octavian

Lup în spaţiile anexe ale Mănăstirii Arnota, unde,potrivit mărturiei depuse de Maica Stareţă Ambrozia,s-a auzit pentru prima dată muzică instrumentală. O altăpremieră a realizat profesoara Eliza Târţopan prinrecitalul de flaut prezentat sub arcadele insolite alePeşterii Polovragi, care au rezonat surprinzător de bogatla muzici semnate de Cl. Debussy, E. Bozza, P. Elinescuetc. Un punct maxim de interes artistic l-a ocazionatrecitalul cameral al violonistei Mioara Moroianu, primconcertmaistru al Filarmonicii George Enescu dinBucureşti şi al pianistului Viniciu Moroianu. Cei doimaeştri au interpretat cu prestanţă, autoritate stilistică şiinspiraţie Sonata pentru pian şi vioară de Irina Odăgescu şiSonata pentru vioară şi pian op. 18 de Richard Strauss. Amprefaţat cu mare drag recitalurile profesorilor, oferind

detalii semnificative despre carieralor solistică, precum şi informaţiirelevante privind repertoriulinterpretat. De asemenea, amsusţinut două prelegeri despre rolulaudiţiei în formarea şi cultivareaauzului muzical performant.

Aş dori să consemnez caactivităţi adiacente desfăşurate încadrul programului, consultanţaindividuală oferită de profesoaraElida Târţopan pe tematicadezvoltării personale şi amanagementului carierei. Farmeculspecific al taberei l-a dat, şi de

această dată, combinaţia inedită între implicarea intensăîn pregătirea muzicală individuală şi drumeţiileorganizate în împrejurimi. Seara de neuitat oferită cugenerozitate de soţii Cristi şi Mirela Iovan în ambianţa„ca la ţară” a gospodăriei lor de la Slătioara, vizitareamănăstirilor Arnota, Hurezi, Polovragi sau Alina - Mariane-a îmbogăţit orizontul cu noi valori de spiritualitateromânească, în vreme ce locuri precum casa de vacanţăPiatra Romanului a inginerului Silviu Popescu, edificatăla înălţimea de 1700 metri, în mirificul peisaj de la Vârfullui Roman ne-au trezit admiraţia faţă de oameniicutezători şi puternici care au ridicat în astfel de zonegreu accesibile, aproape lipsite de căi de acces, adevărateoaze de confort şi relaxare în natură.

La reuşita deosebită a ediţiei din această vară aucontribuit şi oportunităţile oferite de spaţiul de cazare,pentru care suntem datori să mulţumim cu o adâncăreverenţă Asociaţiei Culturale Irina Şaţchi, reprezentatăde lector univ. dr. Dorina Arsenescu şi prof. IzabelaCernătescu, cărora li s-a alăturat cu devotament şiabnegaţie Elida Târţopan. La surmontarea dificultăţilororganizatorice au contribuit cu eficienţă şi fostul primaral oraşului Horezu, domnul Ilie Fârtat, directorul Caseide Cultură din localitate, domnul Cristi Iovan şidirectoarea Clubului Copiilor, doamna Elena Pavelescu.Lacrimile din ochii tinerilor noştri la fotografia de finalau spus fără cuvinte că programul şi-a atins ţelurileinstructive şi că, oricât de greu va fi, în vara viitoare nevom întâlni din nou.

Lavinia COMAN

În ţară


În ţară


Festivalul Internaţional“Enescu – Orfeul Moldav”

S-au împlinit 135 de ani de la naşterea lui GeorgeEnescu şi Festivalul ce-i poartă numele a ajuns la aXXXVII-a ediţie. Enescu şi-a servit ţara doar cu sufletul,cum frumos afirma. Prin arta sa, marele Pinx, cum îispunea Mihail Jora, ne-a adus recunoaşterea în Europaşi America. A cântat în mari săli de concerte ale lumii,dar şi la căpătâiul răniţilor din spitale, fiind convins că“artiştii lumii sunt nişte apostoli ai păcii”. În Amintiri,Bernard Gavoty realizează că Enescu “a trăit, a gândit, arespirat totul” prin muzică. “În lumea muzicii eu suntcinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist şiprofesor”. La începutul fiecărei toamne, prinmanifestările artistice ce-i sunt consacrate la Tescani şiBacău, Enescu revine în memoria noastră, parcă

sugerându-ne că roadele verii ce se adună în hambare nemăsoară vremelnicia raportată la eternitatea valorilorspiritului.

La ediţia din acest an, ce s-a desfăşurat în perioada25-28 august la Tescani, timp de patru seri, s-a parcursun atrăgător traseu muzical, deschis şi încheiat, simetricde două formaţii ale Filarmonicii “Mihail Jora” dinBacău: Duo “Capriccio”: Mihaela Spiridon – OzanaKalmuski Zarea şi “Fagotissimo”: George Hariton, MihaiTimofti, Mihai Badiu, Mihai Gavril. Duo“Capriccio” decorat cu Medalia comemorativă pentru

merite deosebite în promovarea culturii româneşti la 50de ani de la trecerea în nefiinţă a compozitorului GeorgeEnescu, a interpretat Miniaturi romantice, dansante, deFr. Chopin, Fr. Schubert, F. Mendelssohn – Bartholdy. J.Brahms, iar “Fagotissimo” piese, tangouri, valsuri de J.Weissenborn, M. Norris, W. Milles, G. Verdi, P.Schickele, A. Burford, S. Joplin, A. Piazzola. Încontinuare, dans : de Falla, Saint-Saens, Carlos Gardel,Vittorio Monti, Pablo de Sarasate şi Ch. Sinding, cu TrioAmaj, familie de muzicieni ce concertează în Italia, înEuropa, întrunind sufragiile publicului şi criticilor.

A doua seară a aparţinut recunoscuteimezzosoprane Viorica Cortez.

Mi-o imaginam, strălucitoare în Carmen, deneuitat în Dalila ori Fedora, întruchipând pe Azucena,Amneris, Giulietta , Ulrica ori Elisabetta, la Scala dinMilano, la Carnegie Hall ori Covent Garden, la Operadin Paris, la Staatsoper, la Arena din Verona. Cânta şiacum, cu plăcere şi dedicare, cu multă naturaleţe în casaîn care Enescu a definitivat Oedip-ul.

Viorica Cortez mărturisea publicului: “am făcutde două ori ocolul lumii şi nu am crezut că voi aveaemoţii aici, pe aceste meleaguri moldave”.

Preşedinte al Societăţii Muzicale Enescu, în Franţa,artista ne asigură, “cât o să-mi dea Dumnezeu zile, voicînta George Enescu. Eu îl cinstesc peste tot. “

Viorica Cortez şi Alina Pavalache – artist care oacompaniază la propriu, nu numai la pian, au oferit unregal muzical. Ele pregătesc Concursul “Georges Enesco”de la Paris, competiţie dedicată cântăreţilor, ce va avealoc în luna octombrie.

Privilegiaţii ascultători s-au delectat cu: Ave Marialui G. Caccini, creaţii româneşti ale lui Achim Stoia, V.Popovici, Cântece pe versuri de Cl. Marot ale lui Enescu,dar şi lucrări din repertoriul universal de J. Brahms, Fr.Schubert, Fr. Liszt, F. Obradors, A. Vlassov. Unul dintrebis-urile oferite cu generozitate a fost Habanera,binecunoscutul “L’amour est un oiseau rebelle” şi la fel decelebrul opus Les chemins de l’amour al lui FrancisPoulenc.

O ediţie spumoasă care a întrunit sufragiilemelomanilor prezenţi!

Ozana KALMUSKI-ZAREA

Requiem şisperanţă

Un remarcabil evenimentmuzical s-a consemnat în Bacău laînceputul lunii septembrie. În Sala„Ateneu” a Filarmonicii „MihailJora” şi la Catedrala Catolică „SfinţiiPetru şi Paul” au răsunat acordurilemonumentalului Requiem op. 89pentru solişti, cor şi orchestră deAntonin Dvořák. Fragmente aleRequiem-ului au fost interpretate în23 decembrie 2011 la funeraliiledizidentului şi politicianului ceh

Václav Havel. Requiem-ul de Dvořák– a cărui premieră a avut loc laBirmingham, în 1891 - este străbătutde un leitmotiv ce pare a simbolizasperanţa dată de Învierea lui Isus.Comparată adesea cu Requiem-ul luiVerdi, lucrarea are 13 secţiuni.

Interpretarea presupune oimpozantă desfăşurare de forţe, lacare şi-au dat concursul Orchestrafilarmonică băcăuană, sub baghetadirijorului american Will Kesling –desemnat profesor al CursurilorInternaţionale de Dirijori - alături deCorul Academic „GavriilMusicescu” al Filarmonicii

„Moldova” din Iaşi dirijat de DoruMorariu. Soliştii, trei dintre ei de laOpera din Sofia (Bulgaria): sopranaMariana Panova, tenorul MihailMihaylov, basul Plamen Kumpikovşi mezzosoprana Florentina IrinaOnică de la Opera Naţională din Iaşi.

Din 1991, la debut, Dr. Keslinga devenit unul din cei mai popularidirijori americani invitaţi în Rusia,fiind 10 ani dirijor principal invitat alOrchestrei Simfonice din St.Petersburg.

Conduce nenumărate ansam-bluri corale şi 43 de orchestresimfonice profesioniste din toată

Viorica Cortez

lumea în Requiem-ul de Verdi, TeDeum de Dvořák, Carmina Burana deC. Orff, Simfonia a IX-a de Beethovenetc. În 2004, la centenarul morţii luiDvořák, Kesling dirijează Requiem-ulîn Praga.

Premiat de Congresul SUA în2003, cu Medalia de Aur RonaldReagan, un an mai târziu, WillKesling este director al SocietăţiiCorale din Florida şi al Orchestreisimfonice din Gainesville.

Despre talentul şi prestaţia sa,Washington Post titra:“profesionalism adevărat”. Este ceeace a dovedit Kesling, cu prisosinţă, încele două ore de muzică oferitepublicului, ce se vor concretiza într-o reuşită înregistrare.

Interesat de simboluri,asemeni lui Johann Sebastian Bach,Dvořák aduce acest opus în

cutremurătoare pagini romantice. Dela Requiem aeternam ce doreşteevocarea fericirii – atribuit corului, laDies Irae (“Ziua Mâniei”). Pestevioloncele, trompete şi tromboni,corul descrie ororile din Ziua

Judecăţii, când păcătoşii sunt azvârliţiîn „flăcările eterne” ale Iadului.Emoţii domolite în Tuba mirum,foarte atent creionate de dirijor şiţinute într-o nelinişte menită săamintească că nimeni nu este sigurcând va primi milostivirea luiDumnezeu. După cvartetul soliştilor,Recordare, Jesu pie şi Confutatismaledictis, unde corul descriecondamnarea păcătoşilor şi linişteacelor binecuvântaţi. Lacrymosa esteurmată de o mare fugă, Quam olimAbrahae, unde corul şi-a etalat cuabilitate calităţile.

Cutremurător lirismul dinSanctus şi meditaţia finală “AgnusDei” (“Mielul lui Dumnezeu”), care setermină în fragmente ale motivuluicrucii, ca meditaţie asupra misterelorvieţii şi ale morţii.

Ozana KALMUSKI ZAREA

SABIN V. DRĂGOIa primit, în sfârşit, şi la

Timişoara un bustÎn muzica românească se remarcă şi o

personalitate venită din părţile vestice ale ţării, Sabin V.Drăgoi, născut în preajmaAradului dar care s-a impus înperioada şederii la Timişoara îndomeniul compoziţiei alfolcloristicii al învăţământului şial dirijatului coral. Aici a scris celedintâi creaţii importante ca şiprima operă adevărat românească„Năpasta”, de aici a pornit înculegerea melosului popular şi astudierii acestuia, aici şi-a adusaportul la dezvoltareaînvăţământului muzical ca dascăl,director şi apoi rector sau înfruntea teatrului liric staţionat aicişi nu în ultimul rând ca sprijinitorşi dirijor de cor, când cântul coralse afla la loc de frunte pe acestemeleaguri. Poate încununareaactivităţii sale a adus-oBucureştiul ca profesor laConservatorul „C.Porumbescu şica director la Institutul de Folclorsau a creaţiilor zămislite în ultimaperioadă a vieţii, ca şi titlul deMembru corespondent al Academiei Române, darTimişoara rămâne locul de pornire şi impunere apersonalităţii sale reprezentând figura muzicală centralăa secolului XX din această parte vestică a Banatului.

În Timişoara maestrul a fost din totdeaunaapreciat, ovaţionat de mulţime chiar cu ocazia premiereiprimei sale opere, i-au fost scrise cronici şi articoleelogioase, împlinirea a 80 de ani (6 ani după moarte) i-afost sărbătorită de către Filarmonică se constitue chiarun cor bărbătesc reprezentativ ce i-a purtat numele iarEditura Orizonturi Universitare publică un studiuamplu în volumul „Viaţa Academică din Banat” şi nu în

ultimul rând i se conferă o Stea petrotuarul din faţa Filarmoniciiîntre Enescu, Bartok sau Brahms.Totuşi, alte localităţi din parteavestică a ţării l-au onorat pamuzicianul nostru şi cu opere deartă cu busturi, cum e cel din faţaŞcolii pedagogice din Deva, undea predat la început în faţa Liceuluide muzică din Arad care-i poartănumele şi în faţa Căminuluicultural din Belinţ de unde a culesfoarte multe melodii populare ceau făcut obiectul unor studii şisursa melodică a unui şir de creaţiicorale.

Sabin V. Drăgoi a fost însăuitat de cei care s-au îngrijit deAleea busturilor din ParculCentral, dar reparaţia a venit acumacordându-i-se un loc distinct încontinuarea şirului unorpersonalităţi ce au contribuit lactitoria bisericii Ortodoxe Românecu hramul „Naşterea Maicii

Domnului” din Piaţa Al. Mocioni-Iosefin, primaCatedrală timişoreană, construită după Unire. În scuarulde lângă biserică - alături de Iacob Marian, Ing.VictorVlad, Pr.Ioan Imbroane, Av. Emanuel Ungureanu şi


În ţară

AM

Will Kesling

Excelenţa madrigalescă la Braşov

Corul Madrigal îşi continuă destinulinconfundabil şi după trecerea la cele veşnice a celui carea fondat şi a condus timp de mai bine de 40 de aniformaţiunea care îi poartă şi azi amprenta şi numele,dirijorul Marin Constantin. Acesta este cel mai frumos şiimportant mesaj al zilei în care Braşovul a avut

privilegiul de a găzdui, în Catedrala catolică a oraşului,recitalul excepţional al celei mai prestigioase formaţiicorale a României.

Anna Ungureanu (discipola maestrului MarinConstantin) a condus, cu eleganţă şi prestanţă, unprogram muzical care poartă amprenta renascentistă arepertoriului care a consacrat Corul Naţional de CamerăMadrigal – „Marin Constantin” - o emblemă vie a vieţiimuzicale româneşti şi universale, cu o tradiţie de peste50 de ani în lume. Lucrările de tip motet şi madrigal s-auimpus prin sonoritatea corală atât de specifică, unicat înEuropa, dăltuită în sunet cu migală de către MarinConstantin şi continuată astăzi de cei pe care i-a formatcu atâta profesionalism şi dragoste.

Frazarea amplă şi elastică, sonoritatea fragilă şitotuşi plină de virtuozitate câteodată, liniştea (sonoră şisufletească!) ce aureolează adesea acest tip de muzică (ce

aminteşte, nostalgic, de serenitatea unor veacuriîndepărtate), accentuarea imprevizibilă şi fascinantă,omogenitatea vocală şi spirituală a membrilor corului(care era un fundament al interpretării maestrului),claritatea palimpsestului polifonic, noutatearepertoriului adus în faţa publicului sunt câteva dincalităţile de excepţie ale serii de iulie în care catedrala arăsunat delicat sub impulsul vocal al coriştilor.

Corul Naţional de Cameră Madrigal – „MarinConstantin” s-a dezvoltat pe multiple planuri în ultimii

ani, nu doar pe cel interpretativ: s-au creatresurse (puse deja în practică în mod foarteviu) pentru implementarea unei tradiţiimadrigaleşti şi printre alţi reprezentanţi aiartei muzicale. În acest context s-au susţinutsesiuni de lucru în foarte multe oraşe aleţării, în care au fost implicate coruri dinzonele respective, pentru promovareacoralităţii aşa cum nu s-a mai făcut niciodatăpe pământ românesc. Anvergura proiectuluiCANTUS MUNDI a făcut ca valorile arteicorale madrigaleşti să pătrundă şi până laacei oameni care, până cu puţin timp înurmă, nu ar fi visat la astfel de prezenţemuzicale în viaţa lor. La Braşov, evenimentula avut loc în perioada 8-10 aprilie 2016, sub

titulatura Cantus Mundi, promovând valorile arteiinterpretative corale printre micii sau mai mariimuzicieni ai locului.

De altfel, şi recitalul braşovean a fost uneveniment non-profit, eventualele resurse financiarerămase în urma concertului urmând a fi investite într-unproiect de educaţie culturală, Tabăra Muzicală CantusMundi, care îşi propune să adune la un loc copii dintoată ţara, sub forma unei tabere de muzică coralărealizată împreună cu membrii Corului Naţional deCameră Madrigal – “Marin Constantin” la Braşov.

Fie ca lumina sonorităţii madrigaleşti să se reversecu plenitudine asupra fenomenului coral românesc, aşacum a făcut-o într-o tradiţie care a depăşit, deja, ojumătate de veac.

Petruţa MĂNIUŢ-COROIU

Iochim Miloia - la un loc de cinste afost dezvelit la 22 mai 2016 o nouăoperă de artă plastică, bustul debronz al marelui nostru muzicianrealizat de sculptorul AurelGhearghe Ardeleanu, autorul şi acelor dinainte dar şi a altor oamenide vază ai urbei.

Prin această realizare Consiliulparohial şi iniţiatorul şi înfăptuitorulpărintele paroh Vicar Eparhial Dr.Ionel Popescu au făcut un lucrudeosebit şi important pentru muzicabisericească zămislită şi practicată lanoi, aducând astfel un omagiu realcompozitorului şi mai alesdirijorului de cor Sabin V. Drăgoi.

Reputatul maestru a scris o seamă delucrări de factură religioasăîncepând cu Colindele şi Cântecele destea apoi Liturghiile, dintre care ceapentru cor bărbătesc a fost şiimprimată de studenţii Facultăţii demuzică şi alte coruri răzleţe sau acea„slujbă spiritualizată” - cum eradenumită de Lucian Surlaşiu -, ce afost „Constantin Brâncoveanu” ooperă-oratoriu, de fapt un serviciudivin dramatizat. Ca dirijor de cor aadus de la corul „Doina” sau „CraiNou”, pe care le-a înălţat spreperformanţe artistice considerabile,spiritul perfecţiunii în corulbisericesc „Doina Banatului” al

parohiei pe care l-a condus cuabnegaţie şi al tuturor activităţilor decânt cu cei mai tineri sau cu adulţi,adevăraţi veterani în domeniu.

La ceremonie a participat caoficiant principal şi MitropolitulBanatului, Înalt Preasfinţia Sa IoanSelejan, întărind preţuirea de care sebucură şi azi Sabin V. Drăgoi. A maivorbit şi scriitorul Eugen Dorcescu,corul a cântat (destul de precar)cunoscutul „Trandafir de perăzoare” iar un cvartet instrumentalne-a oferit, în loc de lucrări ale celuiomagiat, pagini din muzica clasică.

Damian VULPE


În ţară

O nouă ediţie a Concursului„Le Grand Prix de l’Opéra”

Desfăşurată sub auspiciile Operei NaţionaleBucureşti, în coordonarea prof. univ. dr. Mihai Cosma,consilier artistic, competiţiainternaţională de cantointitulată „Le Grand Prix del’Opéra” a ajuns la cea de-apatra ediţie. Este un concursmembru al FederaţieiMondiale a ConcursurilorInternaţionale de Muzică(WFIMC) cu sediul la Geneva,organizaţie fondată în 1957,afiliată ConsiliuluiInternaţional al Muzicii(UNESCO). Peste 120 decompetiţii mondiale fac partedin Federaţie.

Regulamentulconcursului a permisparticiparea tinerilor de oricenaţionalitate, având vârste depână la 33 de ani (vocifeminine) şi 34 de ani (vocibărbăteşti), dornici săcucerească premiile în bani,alături de contracte la teatrelirice din străinătate, la OperaNaţională Bucureşti, la RadioRomânia (înregistrări sauapariţii pe podiumul deconcert). Pentru prima dată în România, un concurs decanto a beneficiat şi de un sistem modern conceputpentru Premiul Publicului, astfel încât votul online, în

timp real, pe Facebook, a putut fi urmărit de către toţiparticipanţii.

„Le Grand Prix de l’Opéra” a comportat douăfaze, cea preliminară şi cea publică (prima etapă,

semifinala şi finala). Conform datelor din elegantulcaiet-program, s-au înscris 131 de concurenţi din 30 deţări europene, asiatice, nord- şi sud–americane,africane. Cei mai mulţi participanţi au fost din România(23), Polonia (17), Rusia (15), Ucraina (14), Coreea (12).Este de remarcat că 44 dintre cei 131 au venit cu studii

de bază sau perfecţionare,terminate sau în curs deefectuare, în alte ţări decâtcele de origine, Italia,Germania, Anglia, Franţa,Spania, Austria, Canada,Statele Unite, Rusia, Ucraina,Elveţia, Danemarca, România.

Faza preliminară (28mai) a cuprins evaluarea „înorb”, pe baza unei ariiprezentate pe suportelectronic, de către un juriuromânesc compus dinsopranele Marina Mirea şiSanda Şandru, baritonulVasile Martinoiu, tenorulAlexandru Badea, dirijorulAdrian Morar, pianisteleacompaniatoare LuminiţaBerariu şi Ioana Maxim,muzicologul Mihai Cosma.Filtrul a fost puternic, în fazapublică (17-20 august),desfăşurată în sălile RadioRomânia (studiourile deconcerte „Mihail Jora” şi„Alfred Alessandrescu”),

ajungând numai 52 de concurenţi. Etapa I-a şisemifinala au cerut interpretarea a câte unei arii, cea dinurmă aleasă de juriu. Tot comisia a ales şi cele două arii

pentru finală, din totalul de cinci indicatede competitori pe fişele de concurs.

Selecţia a fost în continuare dură,după prima etapă, în semifinală au ajuns26 de concurenţi, printre care doi români,baritonul Alexandru Constantin şimezzosoprana Antonia Cosmina Stancu,iar în finala acompaniată de OrchestraOperei Naţionale Bucureşti dirijată depolonezul Michał Klauza s-au calificat 9tineri. Toţi finaliştii au luat premii.

Juriul internaţional al fazei publicea fost alcătuit (în ordine aflabetică) din:John Allison, redactor şef al revisteiOpera, Marea Britanie şi fondatorulPremiilor Oscar ale operei; Mihai Cosma;Brenda Hurley, director al Zürich

International Opera Studio; Joan Matabosch, directorartistic al Teatro Real Madrid; Hein Mulders, directorulEssen Philharmonie şi al Aalto Theater Essen; JesusNoriega, director artistic al Operei Naţionale Olandeze,Amsterdam; tenorul Dennis O’Neill, CBE, director al

Competiţii


Juriul, la lucru

Academiei de Canto Galeze, Cardiff; Gianni Tangucci,Maggio Fiorentino Formazione (Florenţa)

Palmares bogatPREMIUL I (6000 Euro): Long Zhang, tenor,

China; PREMIUL II (3000 Euro): Pavel Petrov, tenor,Belarus/Elveţia; PREMIUL III (1500 Euro): SvetlinaStoianova, mezzosoprană, Bulgaria/Scoţia; Premiul deexcelenţă GERMANIA, pentru interpretarea unei ariide un compozitor german, oferit de AmbasadaGermaniei la Bucureşti, sponsorizat de FundaţiaMichael Schmidt (1000 Euro): Alina Adamska, soprană,Polonia; Premiul de excelenţă ITALIA, pentruinterpretarea unei arii de un compozitor italian (sau oarie scrisă în limba italiană), oferit de AmbasadaRepublicii italiene la Bucureşti (1000 Euro): BiancaTognocchi, soprană, Italia; Premiul de excelenţăROSSIA, pentru interpretarea unei arii de uncompozitor rus, oferit de Ambasada Federaţiei Ruse laBucureşti, sponsorizat de Lukoil România SRL (1000Euro): Paweł Konik, bariton, Polonia/S.U.A.; PremiulRadio România: Antonia Cosmina Stancu,mezzosoprană, România; Premiul Publicului: AntoniaCosmina Stancu; Premiul Special al Juriului pentruun tânăr cântăreţ cu vârsta sub 25 de ani (1000 Euro):

Antonia Cosmina Stancu; Contract pentru unrol, oferit de Teatro Real Madrid: AlinaAdamska; Contract pentru un rol, oferit deAalto Theater Essen: Pavel Petrov; Contractpentru un rol, oferit de Opera NaţionalăBucureşti: Ilona Krzywicka, soprană, Polonia;Contract cu Opera Naţională Bucureşti, pentruparticiparea la un eveniment din stagiune:Elisaveta Sveshnikova, soprană, Rusia;Premiul ”Colla Parte” pentru un tânăr maestruacompaniator, oferit de prof. univ. dr. VioricaRădoi (300 Euro): Paweł Cłapiński, Polonia. Înafara acestora, tenorul Long Zhang a primit şiun Premiu-surpriză, oferit de Gianni Tangucci,constând dintr-o săptămână de pregătire

intensivă în cadrul unuimasterclasses laAccademia di MaggioMusicale Fiorentino.

Ceremonia dedecernare a premiilor abeneficiat de prezenţaExcelenţelor lorAmbasadorii Germaniei,Italiei şi Rusiei, care auînmânat diplomelaureaţilor şi au rostitdiscursuri apreciative laadresa evenimentului şiconcurenţilor.

Costin POPA

Competiţii


Gianni Tangucci (Italia), în �mpul calcularii mediilor

Long Zhang (tenor, China)

Laureaţii şi juriul

Văduva veselă, o demonstraţieoriginală de... actualizareAm avut prilejul de a urmări, în ultimul deceniu,

unele aventuri spectaculare care aveau drept temă demeditaţie regizorală procesul de “becalizare” a societăţiicontemporane româneşti. Mai demult, la Teatrul NaţionalBucureşti, montarea beneficia, drept temă cu variaţiuni,de comedia franceză Burghezului gentilom al luiMolière, în viziunea adusă la zi de regizorul românPetrică Ionescu. Mai de curând, la deschiderea stagiuniiOperei Naţionale Bucureşti, am vizionat tot o temă cuvariaţiuni, aleasă acum de regizorul Andrei Şerban -opereta vieneză Văduva veselă de Franz Lehar.Numitorul comun al ambilor regizori creatori pe scene

muzicale internaţionale, a figurat pe prima noastră scenălirică, unde fiecare dintre ei semnase o versiune a opereiOedipe de Enescu.

Revenind la cel mai recent spectacol cu care s-adeschis acum stagiunea de toamnă a teatrului, ne urmăreaşi o altă idee “paralelă”, întunecimea cu care GrahamVieck a încheiat cu lanţuri la intrare, stagiunea, oferindpublicului un paradoxal Fidelio de Beethoven. Iată deci“roata” pe care se plasează preferinţele sau dezamăgirilepublicului încă dispus să frecventeze ciclul stagiunilorlirice actuale de la noi, ce încearcă să refacă repertoriuloriginal, tradiţional, demitizând genul teatrului liric.

La un an după marele succes de la Viena, primavictorie componistică a lui Franz Lehar, Compania“Grigoriu” a adus la Bucureşti opereta Văduva veselă(inspirată din comedia franceză bulevardieră “Ataşatulde ambasadă”), capul de afiş fiind Nicolae Leonard.Decenii mai târziu, în 1957, spectacolul cunoaşte un maresucces cu Ion Dacian, interpretul titular şi regizorul noiipremiere bucureştene a Teatrului de Operetă. Asemeneaunui magnet, afişul capodoperei lui Lehar atrage iarăşipublicul, argument principal al montării actuale cu caremanagerul interimar al Operei Naţionale Bucureşti,Doamna Beatrice Rancea, semnează prima sa stagiune,începută la 1 septembrie 2016. Sunt suficiente motivepentru a plasa premiera aceasta pe canavaua istorieiteatrului nostru liric, premieră care are ca argument derealizare cea dintâi coproducţie cu Opera română Iaşi şinumeroşi coparticipanţi – solişti, balet, cor, orchestră,asistenţă de scenografie, coregrafie, regie. La momentul

în care publicăm aceste însemnări, Văduva veselă s-areîntors la ea acasă, pe scena ieşeană.

Comentariile de fond ale reprezentaţiei dinCapitală au mai multe argumente “Pro şi contra”. Faţă deoferta sălii teatrului, corecturile de sonorizare preiau

experienţele şi soluţiile stagiunilor Teatrului Naţional deOperetă şi Musical “Ion Dacian”, mai bine-zis reglările deemisie având la bază, pentru solişi, muzică, orchestră, corşi proză, microfoane individuale. Consecinţele lecunoaştem mai demult, fiind lipsite de eficacitate şidegradând calitatea artistică a producţiilor. Cu atât mai


Premieră la ONB

AM

Ana Maria Donose, Tiberiu Simu

compozitorul Franz Lehar

regizorul Andrei Şerban

mult cu cât, dintotdeauna, spectacolele Operei s-au cântatfără sprijinul amplificării şi pupitrului tehnic, “vocile deaur” au parcurs cariere strălucite şi aplaudate demelomani, impunând marile nume ale istoriei liricii

naţionale. Se ştie, fiecare sală are propriul ei mod deacustică, la operă pentru cânt, la teatru, pentru rostire detext. După opinia multor realizatori, ajustările acustice sefac doar atunci când aceste reguli nu se respectă.

Un al doilea argument “contra” ar fi adaptarealibretului lui Viktor Léon şi Léo Stein la texte preluate dinscrierile lui Andrei Pleşu şi Miron Radu Paraschivescu, îndorinţa comentării actualităţii sociale de “aici şi acum”,cu balast politizant şi nu numai (să ne amintim replicafinală a comentatorului – Njegus - care se referă laactualitatea noastră, ”condusă de golănaşi”). Cu referirila text, presupunem că adaosurile plurilingvistice dinproză şi cânt, au figurat şi în spectacole de pe altemeridiane teatrale în care alternarea textelor în limbileengleză, germană, franceză şi, după caz, maghiară…română, proba un naţionalism pontevedrin găzduit decomunitatea europeană încă de la începutul secolului XX.Fără a cunoaşte în detaliu “marca” realizatorilor invitaţi,în afara maestrului Andrei Şerban, enumerăm numeînscrise pe afiş - Daniela Dima, semnatară a adaptăriidialogurilor şi regizor asociat, Anka Lupeş, scenograf,autor al unui decor multifuncţional rotativ (alternând salade toaletă cu salonul de bal, grădina şi sauna din palatulmiliardarei), Andrea Gavriliu, coregraf de dansuri

ocazionale populare sau de cabaret, Lucian Ţurcanu şiNicolae Stancu, light design, executanţi ai luminilorcomandate de regizor (inclusiv ninsoarea cu rost decortină finală). Pentru viitor, probabil vom fi maiinformaţi la ce să ne aşteptăm.

Momentele muzicale care au garantat în lungulsecolului succesul partiturii lui Lehar şi-au găsit unamplasament aleatoric sau de ocazie, fie într-un mijloc descenă (“Micul pavilion”), în preajma unei piscine, pe unsemibulevard care mărgineşte promenada pe fosaorchestrei şi oarecari incursiuni în sala de spectacol,condiţionând împrejurările naraţiunii cu mai mult saumai puţin succes (inclusiv pitorescul virtualului cabaret“Maxim’s” din tabloul final, în care cântă, dansează şiconvorbesc grisetele, oamenii politici, în preajmabufetului cu băuturi).

După câteva fraze orchestrale introductive, subgestul dirijoral al lui Vlad Conta, cortina dezvăluieînceputul acţiunii în care ambasadorul pontevedrin Zettase pregăteşte de întâmpinarea Văduvei vesele, pentru asalva ţara de pierderea moştenirii primite de ea. ValentinVasiliu, pitoresc ca înfăţişare, îşi cunoaşte rolul şiobligaţiile diplomatice, antrenând în jurul său personalulambasadei şi consilierul comentator, foarte utilul Njegus,excelent pus în valoare de actorul Claudiu Bleonţ. De la

acest început debutează parada distribuţiei, suficient denumeroasă pentru a umple de fervoare scena. Normal,intrarea Hannei Glavary provoacă o agitaţie aparte dinpartea bărbaţilor dispuşi să-i iubească averea, cu atât mai


Premieră la ONB

Ana Maria Donose, Andrei Fermeşanu

Valen�n Vasiliu, Marta Sandu

mult cu cât celebra doamnă este, la momentul respectiv,un personaj senzaţional ca eleganţă şi disponibilitate avocalităţii. Soprana AnaMaria Donose, subiectulprincipal al intrigii şisentimentelor, se comportăca o divă, misiune greu desusţinut de-a lungulparcursului consistent aldesfăşurării celor patru oreale spectacolului. Primadonaprimeşte preţul succesuluipentru interpretarea deexcepţie a Cântecului Viljeidin actul secund. Cele maisemnificative confruntăriscenice îi sunt oferite dinpartea Ataşatului deAmbasadă, DaniloDanillovici, care trebuie săfie, la alegerea regizorului, chipeş, atractiv şi, cu o vocede efect, sprijinit de microfon, îndatoriri cărora tenorulTiberiu Simu (Opera dinCluj) le face faţă cu brio.Tenorul secund, eficient, darmai puţin liric, compune unpersonaj, pentru Camille,ataşat afectiv de o persoanăfeminină agreabilă, cu carecombină jocuri şi intrigisentimentale. CuplulValencienne şi Camille aremisiunea de a încurcarelaţiile personajelor de primplan, ceea ce, ca prestaţiemuzicală şi prezenţă scenică,reuşeşte soliştilor ieşeniMarta Sandu şi AndreiFermeşanu. Figuri feminine şi masculine vorbesc şi cântădupă indicaţiile regizorale, perindându-se prin faţa

publicului – Gabriela Daha, Tatiana Purcaru, Ştefan Linu,Vasile Filimon, Tudor Florenţa şi, cu anumite compoziţii

personale distincte, cuplul de “observatori” RobertBuzilă, Ovidiu Manolache. Celebrul septet – ”Wie die

Weiber man behandelt” (”Cum să abordezi femeia”) –aduce laolaltă toate personajele masculine, îmbrăcate,

poate chiar exagerat capontevedrin, în costume desaună cu prosoape albeprinse pe şolduri. Existăprobabil o scuză pentruaspect şi creştereaansamblului până la zeceparticipanţi; tradiţional ceişapte cavaleri purtau…fracuri şi cântau calitativ maiomogen ritmic şiintonaţional. Singurul caredoar priveşte scena - şi o facebine! – este Njeguscomentatorul.

Multe efecte moderne,oglindesc noua modă a stilului “regietheater”, modă careeste depărtată de viziunea elegantă a operetei vieneze, în

care ce se vede şi ce se audeaparţine trecutului, înceţoşatîn memoria spectatorilor dealtă dată. Este adevărat,peste Văduva veselă autrecut două RăzboaieMondiale şi încă multe alteevenimente tulburi. Fără adeveni dramă, opereta luiFranz Lehar se înfruntă cutrecerea timpului şi uitarealăsând, în prezentareaactuală, o impresie caresolicită credibilitateainspiratoare a demonstraţieiunei teme cu variaţiuni, cumspuneam la începutulobservaţiilor de cronicar,care reflectă performanţa de

“becalizare” a actualităţii.Grigore CONSTANTINESCU


Premieră la ONB

AM

Claudiu Bleonţ


RecenziiPATRU SECOLE DE OPERĂ

Profesor dr. Grigore Constantinescu, cunoscut şiapreciat muzicolog, ne-a oferit o nouă carte în EdituraOperei Naţionale (PATRU SECOLE DE OPERĂ -Istorie şi stiluri, personalităţi creatoare, capodopere,repertorii), apărută într-un mod neaşteptat şi deneînţeles la o întârziere de doi ani de la editarea ei.Lectura mea cu un profund interes şi participare afectivă,ca iubitor al teatrului liric, m-a îndreptăţit să scriurândurile de faţă, binemeritate pentru un exeget de înaltprofesionalism şi experienţă în acest domeniu. De altfel,toate lucrările anterioare o certifică cu prisosinţă.

Cartea reprezintă, de fapt, o istorie detaliatăanalitică a genului operistic care se adresează nu numaispecialiştilor ci şi tuturor iubitorilor acestuia.

Structura ei presupune ogândire judicioasă a evoluţiei şidinamicii operei atât pe plansincronic cât şi diacronic,conţinând trei părţi şi un epilog.

În prima parte, autorulîntreprinde o analiză pertinentă aoperei baroce şi a celei clasice, dela Renaştere spre baroc.

În barocul italian ClaudioMonteverdi poate fi considerat,fără nicio îndoială, părinteleoperei prin „Orfeu” din 1607 şicontinuând cu „Il Ritornod′Ulisse in Patria” (1640),„L′incoronazione di Poppea”(1642).

I-au urmat AlessandroScarlatti, Domenico Scarlatti,Giovanni Battista Pergolesi.Autorul prezintă succint creaţiileacestora pe care le analizează.Foarte sugestiv şi sintetic lafinalul fiecărei şcoli a barocului eloferă un synopsis ce include pecompozitorii respectivi şi creaţiile acestora, marcând,bineînţeles, anul apariţiei. Utilizează acest sistem, defapt, în întreaga carte, sintetizând la finalul fiecăruicapitol reperele importante, fapt excelent pentru cititor.

Analizând opera barocă şi clasică franceză, autorulsurprinde trăsăturile dominante stilistice ale unorreprezentanţi marcanţi ai acestei literaturi: pe primulplan Jean Baptiste Lully, care face tranziţia de la barocspre clasicism, Jean-Philippe Rameau, un importantcompozitor clasic, ce ilustrează „ secolul luminilor”, darşi Christoph Willibald Gluck, de asemenea LuigiCherubini.

O secţiune este dedicată barocului şi clasiculuienglez, prin figurile lui Henry Purcell şi G. Fr. Händel,relevându-se predilecţia acestora pentru anumitesubiecte şi teme.

Opera barocă, dar şi clasică germană, are câtevamodele de compozitori ilustraţi nuanţat de către autor şi

în funcţie de importanţa lor pentru epoca respectivă: G.P. Telemann, J. S. Bach, J. Haydn, W. A. Mozart, L. vanBeethoven. Muzicologul dotat cu ample referinţedocumentare ale epocii respective punctează, de fiecaredată, influenţele stilistice preluate din manieramomentului de către compozitorii respectivi.

De pildă, Mozart este receptiv la dramaturgiacurentului „rococo” şi Sturm und Drang, ca urmare ailuminismului.

Partea a doua a lucrării, de o dimensiuneadecvată, întreprinde o analiză de profunzime a teatruluimuzical în perioada romantismului, relevându-se cuspirit analitic marile şcoli naţionale romantice. De lacompozitorii italieni romantici din prima jumătate asecolului al XIX-lea: Luigi Cherubini, Antonio Salieri setraversează o lungă perioadă, de fapt, un întreg secol demuzică, făcându-se raportare la adevărate modele de

compozitori, intrate într-o arhivăcu valoare istorică: Berlioz, J.Offenbach, Ch. Gounod, G. Bizet,C. Saint-Saëns, J. Massenet, laruşi, precum Al. Borodin, M.Glinka, P. I. Ceaikovski, Rimski-Korsakov, M. Musorgski. GrigoreConstantinescu întreprinde oanaliză muzicologicădocumentată şi de relief atranziţiei spre romantismulaustro-german al secolului alXIX-lea care conduce spre mariicompozitori din prima jumătate aacestui secol: Carl Maria vonWeber, Felix Mendelsohn-Bartholdy, Fr. Schubert, RobertSchumann şi alţii. O importanţăspecială o acordă personalităţiilui Richard Wagner din a douajumătate a secolului al XIX-lea.Fără îndoială, el a fost un marecreator liric, dramele sale fiindconstruite pe librete personale. Ela dat un important rol orchestrei,

prin acele mijloace componistice unice, prin dezvoltareaunui sistem de imagini şi simboluri a leitmotivelor.

Cu Wagner, muzica europeană capătă o altădimensiune, integrându-se într-o etapă nouă a unorforme muzicale complexe şi în acelaşi timp inovatoare.Se întreprind aici decupaje analitice privind marilecreaţii wagneriene pentru toţi cei care doresc s-ocunoască şi înţeleagă. Apreciez, îndeosebi, spiritul deghid muzical rafinat al autorului care ne conduce sprefamiliarizarea cu lucrările wagneriene atât de dificile laprimul palier al înţelegerii şi receptării publicului.

Autorul nu poate eluda nici pe reprezentanţiispectacolului liric din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: A. Ponchielli şi G. Verdi. Geniul verdian presupuneo schimbare şi redimensionare a discursului muzical.Foarte sugestivă este observaţia pe care o face, atuncicând afirmă: „pe un cu totul alt drum decât Wagner,italianul simfonizează discursul şi s-ar putea spune,

ridică orchestra, în actul spectacolului, din fosă pescenă”.

Incursiunea plină de sugestii şi informaţii utilepentru cititorii care vor să cunoască şi înţeleagăuniversul istoric al operei într-o dinamică a sa ne vaconduce spre partea a III-a, în care autorul ne ajută săpătrundem tainele operei moderne şi contemporane. Eloperează, şi de această dată, disocierea analizei pediversele şcoli stilistice naţionale: cea franceză cuDebussy, Ravel (curentul impresionist în muzică),Honegger, Poulenc şi alţii, cea a veriştilor italieni, prinMascagni, Leoncavallo, Puccini, Cillea, dar şi amodernilor, precum: Luigi Dallapicola, L. Berio, şcoalamodernă germană: A. Schönberg, A. Berg, R. Strauss, P.Hindemith, dar şi contemporanii: Carl Orff, H. W. Henzeşi alţii, cea rusă, reprezentată prin S. Rachmaninov, I.Stravinski, S. Prokofiev.

Ceea ce mi se pare util este integrarea în acestperiplu şi a unor şcoli componistice mai puţin cunoscute,prin cea engleză: B. Britten, ungară: B. Bartok, G. Ligetti,şcoala spaniolă: M. de Falla, americanii: G. Gershwin, L.Bernstein, A. Previn. Călătoria muzicală la care ne invităGrigore Constantinescu se încheie, aşa cum se cuvenea,cu şcoala românească: George Enescu, TiberiuBrediceanu, Paul Constantinescu, dar şi compozitoricontemporani: Anatol Vieru, Pascal Bentoiu, DoruPopovici, Aurel Stroe, Liana Alexandra, Dan Dediu şialţii.

Epilogul lucrării conţine unutil ghid al celor mai importanteteatre de operă din lume la care sealătură o fotografie, făcându-se,în acelaşi timp, un istoric alfiecărui edificiu cultural.

Parcurgând cartea luiGrigore Constantinescu dorim săconchidem prin câteva observaţiirelevante privind excursul săuprintr-o istorie a opereiuniversale. Bazându-se pe osolidă informaţie în acestdomeniu, muzicologul întreprinde, după opinia noastră,o exegeză bazată pe o cunoaştere aprofundată a teatruluiliric. Informaţiile sale sunt necesare pentru cititorii carevor să se informeze în acest domeniu. Este o lucrareştiinţifică întreprinsă cu rigoare şi o acribie filologică.Dar, aş putea adăuga, fără nicio îndoială, că este, înacelaşi timp, şi un dicţionar util pentru iubitorii genului,care vor regăsi în paginile sale date importante atâtbiografice cât şi legate de creaţia compozitorilorrespectivi. Ceea ce frapează pe un cercetător asiduu algenului operistic este construcţia cărţii care se dovedeştejudicios gândită şi întreprinsă într-o viziune istorică,care-i conferă relief, dar mai ales o anumită dinamică adezvoltării în timp a fenomenului. Deşi fac parte dincategoria unui public receptor avizat, mărturisesc cuemoţie că am învăţat mult din parcurgerea lecturiirespective. Spun acest lucru pentru că îl consider peGrigore Constantinescu un cercetător dotat cu o anumităexigenţă în elaborarea unor lucrări de acest gen.

Pentru mine cartea sa este un elaborat valoros şiextrem de necesar pentru cititorii dornici să se iniţieze înacest vast domeniu pe care-i invit s-o citească cu oanumită înţelegere. Sunt sigur că vor avea satisfacţiimultiple, dar şi o anumită informaţie extrem de necesarăpentru cunoaşterea şi aprofundarea fenomenului.

Mihai-Alexandu CANCIOVICI

Un portret în dialog: GABRIEL AMIRAŞ de vorbă

cu GRIGORECONSTANTINESCU

Recenta apariţie la Editura Muzicală a volumuluide convorbiri între doi muzicieni români importanţiproduce o bucurie majoră iubitorilor artei pianistice. Încăde la început, protagonistul anunţă că tema principală„este cea de traductibilitate a textului muzical (în înţelesmetaforic), în sensul extragerii şi redării conţinutuluiemoţional inspirat din imensa gamă de trăiri umane –care este cuprins în amănuntele arhitecturii şi narativuluicompoziţiei.” (Grigore Constantinescu, De vorbă cupianistul şi profesorul Gabriel Amiraş. Rolul interpretului îndescifrarea, înţelegerea şi tălmăcirea textului muzical, Un

portret în dialog, Ed. Muzicală,Bucureşti, 2016, p. 15)

În prima jumătate a cărţiisunt grupate problematici legatede rolul interpretului de creatorautentic al operei muzicale, destudiul partiturii, de selectareaediţiilor pentru textele în lucru.Sunt formulate aprecieri criticeasupra unor sisteme renumite destudiu la instrument precummetoda Leimer - Gieseking,tratatul lui Ernest Ansermet,

asupra stilului de interpretare prestabilit, despre careafirmă: „Limbaj perfect unitar n-a avut nici un titan almuzicii, dar nici al literaturii sau al artelor plastice – deci<perfecţiunea> interpretării trebuie să se acomodezespecificului lucrării şi nu al compozitorului, luat îngeneral, adică al <stilului> său.” (GrigoreConstantinescu, op. cit., p. 90) Dată fiind importanţatemei, autorul revine pentru a-şi clarifica şi mai bineideile: „Nici un mare compozitor nu are numai un singur<stil> general propriu, din contră, diferitele etape decreaţie sunt profund influenţate de experienţele şievenimentele trăite pe parcurs, care adâncesc şiîmbogăţesc conţinutul emoţional al mesajului, iarîndelungata practică a <tehnicii scrisului> pe parcursuletapelor îl va încuraja să descopere moduri de exprimaretot mai complexe, şi astfel inovative.”(Idem, p. 134) Esteabordată problema evoluţiei artistului pe scenă,construirea şi realizarea recitalului ca manifestarepublică pe deplin reprezentativă pentru marca valoricăşi estetică a interpretului. Se vorbeşte despre abordarea

Recenzii


muzicii concertante şi a muzicii de cameră, despreornamentaţie, despre sunetul pianistului, registraţie şiscriitura pianistică. Discuţia continuă pe temarepertoriului ca lume sonoră predilectă a pianistului, pemult discutata problemă a tuşeului. Pianul este prezentatca instrument vrăjit, despre care Amiraş afirmă, pe bunădreptate că „nu pianul <sună>, creând universul sonor –ci Pianistul! El este alchimistul care <fabrică> sunetul.”(Ibid., p. 171) În sprijinul convingerii sale, evocă„expresivitatea sunetului de o incomparabilă frumuseţe(prin <rotunjime> şi timbru, prin acea <cantabilitate>)care reiese din înregistrările fonografice realizate deSkriabin – în ciuda tehnologiei primitive disponibile laacea vreme – pe care le-am putut asculta la MuzeulSkriabin din Moscova, în timpul studenţiei mele.” (Ibid.,p. 179) Aflăm opinii nuanţate despre digitaţie şi despremâinile pianistului, desprepoziţia acestuia în faţainstrumentului ca opţiuneabsolut personală, desprelegătura organică dintre auzulinterior şi găsirea automată a„soluţiei prin care să-şimodeleze, configureze întregulcorp pentru a produce acelsunet.” (Ibid., p. 200)

De un interes maxim suntconsideraţiile maestrului asuprapedagogiei pianistice la niveluniversitar. Sunt evocateexamenele finale aleabsolvenţilor de laconservatorul moscovit, careerau recitaluri publice şiconcerte simfonice, susţinuteîntr-o sală prestigioasă, de obiceivestita sală a Conservatorului„P.I. Ceaikovski”. Aici se cuvinesă punctăm faptul că şcoala rusăa preluat această tradiţie, prinîntemeietorii săi, direct de laprotocolul de absolvire alConservatorului din Leipzig,dezvoltat acolo pe parcursulsecolului al XIX-lea.

A doua secţiune a volumului este dedicatăîntâlnirilor cu mari artişti care l-au marcat pe autor. Dinlunga listă fac parte Sviatoslav Richter, M. Rostropovici,D. Oistrah, Lazar Berman, D. Şostakovici, A.Haciaturian, C. Silvestri, E. Mravinski, S. Celibidache,Karl Böhm, Charles Münch, Jacques Pernoo, ErichBergel. Artistul îşi evocă maeştrii, începând cu mama şiprima sa profesoară, Palma Amiraş, apoi vorbind cuemoţie despre Gheorghe Halmoş, Alfred Brendel, PaulBadura-Skoda, Jörg Demus. O poartă fermecată ni sedeschide atunci când citim amintiri din anii de studiu laConservatorul din Moscova, sub îndrumarea mareluipedagog Heinrich Neuhaus. Ne impresionează portretulviu ale prietenului său bucureştean Dragoş Tănăsescu,sau al profesoarei Florica Musicescu, de care s-a apropiat

în timpul celor doi ani de îndrumare postuniversitară decare a beneficiat din partea acesteia.

Reţinem, ca rod al unei intense activităţi didactice,desfăşurate în cursul deceniilor la Cluj, Bucureşti şiTrossingen, un şir de elevi prestigioşi precum DanaBorşan, Luiza Borac, Viniciu Moroianu, RemusManoleanu, Andrei Deleanu, Cristian Beldi, FlorinFarcaş, Adriana Bera, Sorin Dogariu, Ştefan Agoşton,Lena Vieru, Niklas Sivelow etc.

Artist şi profesor emblematic pentru artapianistică europeană a ultimelor decenii, Gabriel Amiraşmarchează cu o realizare majoră, prin această carte,împlinirea a 80 de ani de viaţă. Cred că parcurgereavolumului de faţă va aduce nu doar specialiştilor,elevilor şi studenţilor, ci şi marelui public amator, unspor consistent de cunoaştere a performanţei în arta de

a cânta la pian. Autorul seprezintă aici cu toate reuşitele,neîmplinirile, întrebările şifrământările sale, rămase fărărăspuns. Un merit important încrearea acestui documentmemorialistic şi profesionalrevine muzicologului GrigoreConstantinescu, pentru iniţiativaşi perseverenţa demonstrată înîndelungatul proces de gestaţiea textului, precum şi pentruîntrebările iscusite pe care s-apriceput să le formuleze. Lafinalul lecturii vom avea o bunăpercepţie asupra condiţieiartistului şi a educatorului înepoca modernă, aşa cum reiesedin experienţa personală pe caremaestrul ne-o împărtăşeşte:„Generaţia mea nu a avut înmare parte libertatea de alegere pecare o au tinerii artişti din ziuade azi. Dacă mi-ar fi în putere sărefac ceva din viaţa mea, atunciîn primul rând m-aş opunecategoric – poate tocmai dincauza spiritului meu rebel,

contrariant – acelor norme ideologice şi de comportamentcare au fost stabilite arbitrar, şi erau impuse la modulgeneral, devenind regulile de urmat (comme il faut),concentrându-mă în schimb exclusiv pe exprimareapropriilor mele concepţii şi valori.” (Ibid., pp. 308, 309)

În concluzie, avem în faţă o carte captivantă, carenu e doar despre muzică şi pian, ci ne propune operspectivă amplă asupra vieţii unui om, pedagog şicreator, care a muncit mult, a călătorit mult, a cunoscutcele mai diverse experienţe formative, într-o perioadăistorică plină de zbucium şi instabilitate; iar efecteleacestor experienţe l-au determinat mereu să seinterogheze şi să se reformuleze, în temeiulconvingerilor şi opţiunilor ferme pe care le-a dobânditcu trecerea timpului.

Lavinia COMAN

Recenzii


Târg Internaţional de CarteLa mijlocul lunii august a avut loc în China cea de-

a 23-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte.Desfăşurat într-un spaţiu expoziţional imens, situat înapropierea Aeroportului din capitala chineză, târgul aavut unu număr foarte mare de vizitatori, veniţi să aflenoutăţi din lumea editorială, reprezentată de mari

edituri şi de un număr impresionant de ţări participante.Printre acestea şi România, cu un stand organizat de ICRîn colaborare cu Ministerul Culturii. Standul Românieia fost unul de dimensiuni medii, mai mare decât almajorităţii ţărilor vecine nouă, dar, desigur, fără să seapropie de dimensiunile celor mai importanţi expozanţi(SUA, Marea Britanie, Germania, Rusia, ţări asiatice).

Mi-a atras atenţia varietatea de titluri şi de genuripublicistice, fiind prezente pe rafturi cărţi foarteinteresante, din domenii precum turism, natură, istorie,artă, beletristică, dar şi volume semnate de scriitoriiromâni în vogă, precum Mircea Cărtărăscu, AndreiPleşu etc. Poate ar fi meritat pus un accent mai mare pecărţi de ştiinţă (SF-ul a fost însă prezent), dar, desigur,faptul că cea mai mare parte a volumelor erau în limbaromână a făcut ca selecţia să fie orientată prioritar peanumite direcţii. Totuşi intersecţia lingvistică româno-chineză a fost valorificată în mod grăitor, prin lansareaunor volume precum Gramatica limbii românecontemporane de prof. univ. Dong XiXiao, prodecan alInstitutului de Limbi si Culturi Europene din cadrulUniversităţii de Studii Străine din Beijing, şi versiuneaîn limba chineză a lucrării Istoria culturii românemoderne semnat de Grigore Gheorghiu, traducere deprof. univ. Dong XiXiao, ambele apărute la EdituraStudii şi Cercetări Lingvistice din Beijing.

Câteva albume superbe au fost printre cele maiadmirate cărţi, legate de turism, de Delta Dunării,mânăstiri, Maramureş, imaginea României… Şi EdituraCasa Radio şi-a manifestat prezenţa în mod creator,completând cu CD-uri oferta de carte. Binevenite au fostsecvenţele folclorice live realizate de Grigore Leşe, careau oferit culoare şi personalitate activităţilor de la stand.

Probabil cea mai mare surpriză a fost reprezentatăde creaţiile unicat ale lui Cristian Todie, care realizeazăuluitoare transformări în 3D ale cărţilor, rezultândobiecte cilindrice spectaculoase, în urma îndoiriipaginilor pe anumite axe.

Pe parcursul târgului, delegaţia României a avutîntâlniri cu reprezentanţi ai celor mai importante grupurieditoriale din China. De asemenea, a fost marcată ZiuaLimbii Române.Organizatorii români au invitat mai

mulţi autori să facă prezentări şi să lanseze propriilecărţi, aceste acţiuni beneficiind desigur şi de traducereîn limba chineză, astfel încât standul României a fostmereu animat de prezenţa publicului local.

De asemenea, a fost lansat şi cel mai recent volumdedicat de Viorel Cosma lui George Enescu, o carte-album, cu fotografii minunate, prima parte dintr-unproiect editorial susţinut de ICR şi de Muzeul Naţional“George Enescu”. Pentru prezentarea acestuia au fostprezenţi muzicologii Cristina Andrei (director generalal Muzeului) şi Mihai Cosma (Universitatea Naţionalăde Muzică), care au vorbit în două ocazii despre aceastăutilă carte ce reflectă în imagini copilăria şi tinereţeamarelui muzician român. Alocuţiunile lor au fost înmod inspirat completate de prezenţa tânăruluiviolonist Andrei Mihail, care a interpretat piese pentruvioară solo inedite, recuperate de Sherban Lupu dinarhiva Muzeului Enescu şi tipărite cu ajutorul ICR, dar

şi binecunoscuta piesă “Lăutarul” (din debutul Suitei“Impresii din copilărie”). Volumul despre Enescu a fostprezentat în forma sa bilingvă română-engleză, apărutăîn 2015, dar şi în noua formulă română-franceză, abiaieşită de sub tipar.

A fost un prilej excelent de promovare a figurii luiEnescu şi a României în general, într-un context cuadevărat reprezentativ, dacă ţinem cont de faptul cătârgul a reunit cele mai importante forţe editoriale alelumii, 2400 de expozanţi din 86 de ţări.

Participarea României la târg, ca şi prezenţa acoloa invitaţilor, se datorează ICR şi Ministerului Culturii.

C. MIHAI

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 9 � Septembrie 2016

Corespondenţe - De la Beijing....

Cris�na Andrei

Mihai Cosma

Felicitări, Solartis Quartet!Între 14-28 august a avut loc la Viena ediţia

anului în curs a evenimentului de notorietateinternaţională cunoscut sub numele de „ISA SUMMERACADEMY”, de fapt, un complex de cursuri pentrutineri muzicieni, cursuri de creativitate,intonaţie, management, medicina corpului,combinate cu competiţii, recitaluri şi, respectiv,concerte. Selecţia pentru participare a fost, cade obicei, una destul de dură şi minuţioasă,explicabil de altfel, dacă ar fi să se ţină cont şinumai de garnitura de profesori ce i-au ţinut peparticipanţi cu sufletul la gură şi în priză zilnic,de la 9 dimineaţa până la 9 seara – îi menţionezaici pe Jan Talich, Petr Prause, Johannes Meissl,Anita Mittener, Eugenia Epsthein, JosephKluson, Vida Wujic, Hyun Kii Joo – ca şi deceilalţi artişti – cei mai buni din ţările lor deprovenienţă: Franţa, Anglia, Japonia, Turcia,Olanda, Italia etc. De aceea, nu poate decât sămă bucure şi să mă emoţioneze pe măsurăprezenţa României acolo prin cvartetul Solartis,unul din cele 10 selecţionate din toată lumea şi poate unadin cele mai aşteptate formaţii de gen, în egală măsură

de colegi, ca şi de profesori. Şi asta, datorită crescândeloraprecieri de care cei patru componenţi ai lui: Sabin Penea(vioara I), Ana Maria Marian (vioara a II a), Laura

Zecheru (vioală) şi Andrei Niţescu (violoncel), le-aucaştigat de-alungul carierei lor, fie la întâlnirileanterioare, de aici sau de prin lume, fie din succeselerepurtate la recitaluri şi concerte susţinute pretutindeni.Personal, cunosc acest cvartet încă de la naşterea lui,respectiv din 2012, când impresionată de ceea ce auzeam

în sala mare a Universităţii Naţionale de Muzică dinBucureşti, le-am prevăzut o viaţă muzicală lungă şi de

succes, ştiind, simţind, dar şi intuind în membrii lui,pe lângă talent cu carul, determinare şi vocaţie, maiales plăcerea de a cânta şi de a împărtăşi publiculuipovestea sonoră a fiecărei lucrări. Şi e normal să măbucur atât de mult că nu m-am înşelat. De altfel,cartea lor de vizită, din care spicuiesc doar câtevadintre realizări, vorbeşte de la sine: au susţinutrecitaluri în Bucureşti - la Ateneul Român, laUniversitatea Naţională de Muzică, la FestivalulInternaţional „George Enescu” două ediţii la rând(2013 şi 2015) -, au cântat în oraşele de tradiţie dinţară şi străinătate: 2015 - Roma, Italia, 2014 – Plovdiv,Bulgaria, unde au luat şi premiul II, urmat repede depremiul special „Antonin Dvorak” şi acum, la Viena;au susţinut două proiecte interesante, cu stagiuni derecitaluri camerale în Bucureşti, şi toate astea cusălile pline etc. Revenind însă la Viena de acum, îifelicit pentru prezenţa şi performanţa, muzicalvorbind, atât de vioaie, pozitivă, spectaculoasă şiexotică, chiar din concertul lui Hyunk Ki Joo (dinfaimosul duo Igudesmann & Joo), unde au fostinvitaţi să cânte un cvartet pe o piesă celebră aformaţiei Beatles, în aranjamentul jazzistic semnatSabin Penea şi unde gazda le-a ţinut isonul cântândversurile, ca şi pentru interpretarea Cvartetului op. 33nr. 5 de Haydn, cu care au făcut o mulţime de „valuridantelate” şi „victime”. Aşa da! Modeşti, muncitori,pasionaţi, dăruiţi, visători şi performanţi în acelaşitimp, cu un interes crescând pentru apropiereamuzicii de public şi, implicit, a publicului de muzica.Iar toţi cei patru valoroşi instrumentişti din acest

cvartet reprezintă cu cinste şcoala românească a căreifaimă o duc cu ei peste tot. Felicitări, SOLARTIS!!!

Doina MOGA


... la Viena

împreună cu Hyun Kii Joo

după recitalul din cadrul Fes�valului “George Enescu”

Interviu


Convorbire cudirijorul Leo Hussain (I)Pe Leo Hussain l-am întâlnit la Londra, cu o zi înaintea

primului spectacol cu Œdipe din seria celor şase care se vatermina pe 8 iunie. Era prima dată când ne întâlneam,celălalt pe care mi l-a acordat fusese telefonic, anul trecut,când dirija la Glyndebourne. Discuţia a avut loc în cabina luide la Royal Opera House şi aşa am ajuns pentru prima dată şiîn spatele scenei acestui extraordinar teartu de operă şi debalet. A fost primul contact cu acest spectacol, pentru căundeva în spaţiul tehnic de lângă scena propriu zisă am văzutde aproape o parte din decorul cu alură de iconostas al acesteiproducţii. Mai erau aproape 24 de ore…

Alexandru Pătraşcu: Aşadar, cred că acesta este altreilea Œdipe pe care îl dirijaţi…

Leo Hussain: Da, aşa este! Cred că sunt singuruldirijor din lume capabil să îl dirijeze de trei ori. (râsete)

A.P.: La Bruxelles, apoi laBucureşti, iar acum la The Royal OperaHouse of Covent Garden. Cum sunt, princomparaţie, cele trei orchestre? Cum esteaceastă experienţă?

L.H.: Cred că o să întorcîntrebarea şi o să mă gândesc cum sunteu, prin comparaţie, în aceste treicontexte. Pentru că unul dintrelucrurile care mi s-au lămurit în timpulrepetiţiilor de aici este că Œdipe e ocompoziţie specială: oricât de mult ailucra la ea, oricât de convins ai fi că aiînvăţat-o, în realitate este o lucrare cucare trebuie să trăieşti pentru a oînţelege cu adevărat. Şi nu vreau săspun că nu sunt mândru de ceea ce amfăcut la Bruxelles, dar, întorcându-măacum la ea, cinci ani mai târziu, am sentimentul că aicilucrez într-un mod total diferit. Prin urmare, ca să fiuonest, mai degrabă m-aş compara pe mine însumi decâtsă compar orchestrele.

A.P.: E o problemă şi cu partitura pentru Œdipe, carenu este editată şi tipărită cum trebuie. Din câte ştiu, este vorbadespre partitura dirijorului, nu şi despre partiturile pentruinstrumente.

L.H.: E vorba şi despre instrumente.A.P.: Şi despre instrumente?L.H.: Partitura pentru voce, cea pentru pian, este

tipărită, dar nu şi restul.A.P.: Cum?? Iar orchestra de aici, de la Covent Garden,

cântă după un manuscris?L.H.: Da, iar eu dirijez tot după un manuscris. Din

câte ştiu eu, singura partitură pentru orchestră careexistă este o fotocopie după o fotocopie a partituriiutilizate de producătorul CD-ului din anii ’90. Deci, nudoar că e fotocopiată de sute de ori, dar mai are şi totfelul de adnotări gri, mari, de genul „nu utiliza dubla 78pentru această măsură”… Adică e aproape ilizibilă. Este

o temă pe care o ridic mereu în discuţiile mele cubibliotecarii şi cu editorii. Teama mea este că, dacă nu vaexista o ediţie corectă, această lucrare nu îşi va găsiniciodată locul în repertoriu pentru că, trebuie să ştiţiasta, dacă partiturile ar fi fost tipărite corespunzător, amfi putut renunţa la două repetiţii complete cu orchestra.Iar două repetiţii cu orchestra înseamnă mulţi bani.

Şi dacă ne gândim la drepturile pe care le plătimeditorilor ca să cântăm opera, suma este uriaşă şi credcă, la un moment dat, chiar trebuie evaluat dacă esteacceptabil, dacă este realist să lucrăm după astfel departituri. Este nevoie acută de o ediţie corectă. Şi chiarm-am gândit dacă nu ar trebui să mă apuc eu de lucru laaceastă ediţie, dacă am timp. Şi poate că o să am timp,pentru că eu cred că e o activitate care o să-mi facăplăcere. Pentru că este o compoziţie care prezintă multeprovocări la nivelul partiturii şi trebuie să iei multedecizii cu privire la lucruri care sunt în mod clar greşeli,lucruri care ar putea fi greşeli şi lucruri care în modevident nu sunt greşeli, dar sună de parcă ar fi. (râsete)

Uluitoarele armonii ale luiEnescu, cu note uşor greşite… E plinăopera de ele. Deci cred că ar fi oprovocare bună pentru mine. Dar încănu am avut timp.

A.P.: Dar, ştiţi, în România, GeorgeEnescu este subiect de mândrie naţională,avem un muzeu Enescu, avem o mulţime demuzicologi care studiază Enescu, deci arexista posibilitatea de a crea o echipăinternaţională care să lucreze la editareaacestei partituri.

L.H.: Aşa ar trebui să se întâmplelucrurile. Cred că problema este că, înacest moment, trebuie să trecem prineditorii francezi.

A.P.: Salabert.L.H.: Salabert sau Durand?A.P.: Salabert. Dar e o ruşine, este

absolut jenant. Cheltuim atâţia bani cu Festivalul GeorgeEnescu, al cărui obiectiv este să facă muzica lui Enescucunoscută în lume, prin invitarea orchestrelor aici, să îi cântemuzica, apoi să iubească această muzică şi să o programeze înpropriile lor stagiuni. Nu ştiu cât de mult se întâmplă asta.Sigur, Jurowski a dirijat Simfonia nr. 3, Peter Ruzicka aînregistrat Simfoniile 4 şi 5. Apoi, eforturile făcute dedumneavoastră. Producţia de la La Monnaie a fost, probabil,independentă de eforturile făcute de români pentrupromovarea muzicii lui Enescu în lume. Eu cred că, pe undeva,Enescu ajunge să fie mai cunoscut în secolul XXI decât însecolul XX, când opera lui nu era cântată în Europa de vest,cu excepţia spectacolului de la Paris, unde a şi muritcompozitorul, şi a celui de la Bruxelles. Plus câteva eforturiromâneşti, de promovare a muzicii lui prin concerte. În 2002a fost un Œdipe în concert aici, la Edinburgh Festival, dirijatde Cristian Mandeal.

L.H.: Corect, pentru că mi-a spus cineva că a fostacolo şi a văzut partitura tipărită. Nu ştiam cine a dirijat,dar se pare că a fost Mandeal. Atunci, probabil că el areo partitură editată şi tipărită pentru Œdipe, pentru că

AM

foto

: Mar

co B

orgg

reve

cineva mi-a spus că a văzut o astfel de partitură. Probabilcă el o are. Trebuie să aflu!

A.P.: Partitura tipărită este în mod clar un mister. Darun mister care trebuie rezolvat. Un adevărat roman poliţist.

L.H.: Exact! Şi poate că Mandeal este cheia pentrurezolvarea misterului.

A.P.: Şi cum a reacţionat orchestra la acest aspectciudat, al repetiţiilor cu un manuscris?

L.H.: Să ştiţi că sunt foarte flexibili, pentru că suntobişnuiţi să citească manuscrise, cântând multă muzicăcontemporană şi muzică de balet. Nu poţi niciodată săfii 100% sigur, dar eu am simţit că, după ce au descifrat-o, ca să zic aşa, le-a făcut o reală plăcere să o cânte. Şicred că e o partitură cu surprize, pentru că aici muzicalui Enescu nu este foarte cunoscută, aşa că existătendinţa de a gândi „a, o operă de secol XX, cu o temăepică, nu se cântă niciodată, trebuie să fie intimidantă şidificilă din punct de vedere muzical”. Şi cred că atuncicând şi-au dat seama că, în realitate, această operăcuprinde totul, de la post-dramatismul lui Strauss pânăla Berg, s-au simţit ca un copilcare primeşte o jucărie nouăde Crăciun şi s-au distrat.Repetiţiile au fost foarte, foarteplăcute.

A.P.: Asta e extraordinar.Iar anul trecut ei au avutexperienţa cu Król Roger, deSzymanowski.

L.H.: Exact!A.P.: Ceea ce le-a deschis

gustul pentru muzicacontemporană din estul Europei.Iar acum, cântă Œdipe. Păcat cănu se transmite în stagiuneaHD.

L.H.: Da, păcat. Şi păcat că nu o filmează pentruDVD, pentru că nu există nici o înregistrare cu aceastăoperă, iar DVD-urile sunt azi o modalitate bună depromovare.

A.P.: Va fi o transmisiune radio, pe 4 iunie, dar nu ştiudacă va fi preluată de vreun post de radio din România. (Întretimp Radio România Muzical a anunţat preluareatrasmisiunii radio de pe 4 iunie, n.n.)

L.H.: Cred că va fi preluată, pentru că am făcutsăptămâna trecută un interviu cu cineva din România,care mi-a spus că îl vor transmite în pauza transmisiunii.

A.P.: O veste foarte bună! De fapt, încă nu fuseseconfirmată această transmisiune. Este ceva de neratat, practiceste singura operă românească despre care se ştie în lume…

L.H.: Poate că încă nu este confirmatătransmisiunea. (râsete) Dar, oricum, au un interviu.

A.P.: La un moment dat erau nişte zvonuri că se vascoate un DVD cu producţia de la Bruxelles.

L.H.: Nu ştiu, nu am auzit nimic despre asta, dare posibil. Egoist vorbind, ar fi mai bine să se facă un DVDcu producţia de aici, pentru că eu cred că acum e multmai bine dirijată. În Bruxelles a fost acum cinciani! (râsete)

A.P.: Cum e distribuţia? Absolut fantastică!

L.H.: Este extraordinară, pur şi simplu incredibilă!Este unul dintre motivele pentru care am fost atât demulţumit că pot dirija această operă aici. Pentru că estegenul de Operă care poate aduna o distribuţie conformnevoilor. Nu sunt multe Opere în lume care să îl poatădistribui pe Sir John Tomlinson într-un rol de zeceminute. Este o afirmaţie valabilă pentru toate rolurile.Iar Johan Reuter este uimitor, este un animal, e atât deputernic. Observ în fiecare zi cât e de inteligent, cât debine pregătit este din punct de vedere muzical, cât dedeştept şi cât de puternic este în tot ceea ce face. Esteimpresionant şi să îl vezi cum joacă rolul.

A.P.: A propos de inteligenţă, am citit de curând uninterviu cu el, dat unui blog, în carecompara Œdipe cu Simon Boccanegra, aceeaşi călătorie apersonajului, schimbarea vârstelor… A spus o mulţime delucruri inteligente în acel interviu, de-abia aştept să îl vădmâine. Şi îi aveţi şi pe Sarah Connolly, Stefan Kocan, SirTomlinson, este o distribuţie de vis.

L.H.: Este, într-adevăr, o distribuţie de vis. Şi a fostinteresant să văd cum areacţionat fiecare dintre ei lamuzică. Pentru că, evident,aceste personaje mai mici,care apar în maxim douăscene, nu ştiu toată opera.Au făcut pregătiri şi au oidee, dar îşi cunosc foartebine propriile scene şi, într-un fel, descoperă întreagalucrare pe măsură ce sederulează. Este un procesinteresant.

A.P.: Una dintre celemai intense scene este cea a

Sfinxului, o aştept cu nerăbdare. De asemenea, Antigona areo partitură importantă la final. La fel şi Thésée… Deci, aveţiemoţii pentru mâine?

L.H.: Da, am emoţii. Simt că am o responsabilitatemare cu privire la această lucrare, pentru că amsentimente foarte puternice faţă de ea, este o operă pecare o iubesc şi pe care vreau să o prezint în cel mai bunmod posibil, să le-o fac cunoscută oamenilor. Şi, deasemenea, simt o presiune. Nu a mai fost montatăniciodată în Marea Britanie, aceasta este, probabil, ceamai importantă Operă din lume, este debutul meu aici,la Royal Opera, mâine este o zi foarte importantă pentrumine.

A.P.: Şi eu sper ca această operă să aibă mare succesaici. Am văzut că biletele s-au vândut destul de bine. Pentrupremieră, ieri se vânduseră deja 94% dintre bilete. Şi cred căpână mâine va fi sold-out. (Între timp, toate cele şasespectacolele din seria Œdipe sunt sold-out, n.n.)

L.H.: Asta e foarte bine. (Va urma)

Interviu de Alexandru PĂTRAŞCUla https://despreopera.wordpress.com/2016/06/

02/leo-hussain-visul-meu-este-un-concert-cu-prima-jumatate-oedipus-rex-de-stravinski-si-in-a-doua-jumatate-actul-iv-din-oe

dipe-de-enescu/

Interviu


Johan Reuter – Œdipe

Foto

: © R

OH

Phot

ogra

pher

: CLI

VE B

ARDA

Despărţiri


Mulţumesc, Adrian Enescu!Îmi este foarte greu să scriu sau să vorbesc despre

Adrian Enescu la timpul trecut. Spun asta din cel puţindouă motive: primul este acela că Adrian Enescu mi-afost în egală măsură coleg şi prieten, o prietenie şi oapreciere aproape inexplicabile pentru mine. Nu cred căi-am oferit vreodată suficiente motive pentru apreciereape care mi-a purtat-o.

Iar al doilea motiv este acela că eu l-am consideratpe Adrian Enescu un compozitor al viitorului. Muzicalui îmi părea mereu una care urmă să se nască, de parcanu era timpul ei încă. Asta pentru că Adrian Enescu afost tot timpul cu un pas înaintea generaţiei sale; unmuzician de avangardă, extrem de meticulos, de exigentîn primul rând cu el, un pionier al muzicii electronice şiîn acelaşi timp un maestru al muzicii de film, balet,teatru, un cunoscător desăvârşit al scriiturii simfonice.Personalitatea sa complexă m-a făcutîntotdeauna să privesc la creaţia lui ca la un vârfde munte imposibil de atins.

Viaţa mi-a oferit prilejul de a mă întâlniatât cu omul, cât şi cu muzicianul Adrian Enescu,de aceea voi spune câteva cuvinte desprecolaborarea pe care Adrian Enescu a avut-o cuBig Band-ul Radio, din care fac parte. Am lucratîmpreună la un album intitulat „Jazz peromâneşte”, album la care Adrian a contribuit cudouă piese – „4mation”, respectiv„Trans4mation”. Am fost fascinat de stilulnovator al acestor piese. O construcţie şi omatematică aproape perfecte, o îmbinare cecăpăta contur pe măsură ce instrumentele seadăugau. Se vedea o preocupare pentru fiecaredetaliu, ca nuanţă, dinamică sau culoare timbrală, oconstrucţie muzicală alcătuită din motive care fie sesuprapuneau, fie treceau de la un instrument la altul saude la o grupă de instrumente la alta. Până şi părţile desolistică erau atent gândite şi construite, singurul lucrupe care i l-am reproşat lui Adrian fiind acela că nu lasăsuficient spaţiu pentru desfăşurarea solo-ului. Mi-am datseama însă că Adrian era un perfecţionist, el nu lasănimic la voia întâmplării în discursul muzical.

Un alt lucru care m-a fascinat la Adrian Enescu afost altruismul său. Chiar dacă participarea sa la albumulde jazz mai sus menţionat a fost una minimală (2 piese),el nu s-a limitat la a face master-ul propriilor piese, ci amasterizat tot albumul, cu aceeaşi migală şi atenţie lafiecare piesă, o muncă de aproape două luni, muncăpentru care nu a pretins nimic, înafară de satisfacţiarealizării unui produs care să sune cât mai bine. Iarrezultatul a fost unul pe măsură, Adrian fiind unmaestru de sunet desăvârşit. Iată un adevăratprofesionist!

Colaborarea între Adrian Enescu şi Big Band-ulRadio a continuat apoi cu alte câteva piese, purtândaceeaşi amprentă de profesionalism, scoţând la iveală opersonalitate puternică, o unitate ideatică intr-un universtimbral minuţios alcătuit până la fiecare detaliu.

Adrian Enescu era un om modest. Nu-i plăcea săfie în centrul atenţiei sau să fie „lăudat” de colegi.

Dimpotrivă, eu l-am auzit în multe rânduri pe Adrianfolosind superlative la adresa unor alţi muzicieni colegide breaslă, lucru care denotă superioritate. Pe AdrianEnescu nu îl vedeai la vreun eveniment mondencoborând de la volanul unei maşini „ultimul tip” pentrusingurul motiv că... el mergea pe jos sau cu metroul.Atunci când lucra la un proiect, Adrian se dedica întrutotul proiectului respectiv, se închidea în camera delucru, în universul său şi nu răspundea nici la telefon. Elnu făcea compromisuri, când era vorba de muzică ofereatotul.

Adrian Enescu era un om fidel principiilor sale:corectitudine, onestitate şi consecvenţă. Nu suportadiscuţiile tărăgănate sau lipsa de transparenţă. În faţaunor asemenea lucruri, Adrian se retrăgea, nefiindniciodată mulţumit cu jumătăţi de măsură.

Am încercat în câteva cuvinte să-l descriu peAdrian Enescu, maestrul care mi-a intersectat cariera

profesională, oferindu-mi prilejul de a interpreta câtevadintre partiturile sale, dar şi pe Adrian Enescu, omulcăruia îi port o adâncă recunoştinţă şi a cărui memorie opreţuiesc.

Sper, stimaţi cititori, că înţelegeţi acum de ce îmieste greu să vorbesc despre Adrian Enescu la timpultrecut. Pentru că aşa cum Mozart ESTE un reprezentantde frunte al clasicismului, aşa cum Chopin ESTE unuldintre marii romantici, Adrian Enescu ESTE parteintegrantă a culturii româneşti.

Iar în fata acestor lucruri, eu nu pot să spun decâtatât:

Mulţumesc, Adrian Enescu!George NATSIS

IreversibilIată că “Ireversibil”, titlul lucrării pe care Adrian

Enescu mi-a dedicat-o cu destul timp în urmă, devineacum o stare de fapt. Şirul despărţirilor capătăconsistenţa unei piramide clădite din sufletele celor carem-au format şi mi-au îmbogăţit viaţa. Îmi spun, cuobstinaţie, că aşa trebuie să fie, însă nu pot să nu exclam,cu sufletul scăldat în regrete, asemenea Poetuluiodinioară: “De-ar mai fi o dată ca asta / Fiule, fiio!”

Îmi las aşadar memoria afectivă să evoce, dupăpropria voie, secvenţe desprinse de cele mai multe oridin ambianţa studioului său, unde experimentamadeseori incredibile stări de plutire în sfere înalte. Căcipasiunea lui Adrian pentru muzică îl transfigura,făcându-l parcă să devină, în ciuda staturii saleimpunătoare, de rugbist, de-a dreptul imponderabil. Îşidorea să împărtăşească din prea-plinul său confraţilor,să polemizeze, să argumenteze, să asculte, să trăiascădeplin prin muzică. Era impresionant să auzi un creatorvorbind despre colegii de breaslă în termeni aşa deelogioşi. Pur şi simplu îi iubea, îi admira fără rezerve. Afost o adevărată vedetă autohtonă în lumea muzicii defilm, pop şi jazz, dar a realizat şi memorabile coloanesonore ale unor piese de teatru, “nu multe”, după cumspunea chiar el, dar pline de forţă. Având vocaţiaprieteniei, s-a limitat să lucreze în teatru doar cuAlexandru Darie. Am fost martorul acelor producţii careau făcut vâlvă în lumea teatrală la vremea lor, faimaacestora ajungând până în îndepărtata Japonie, la Teatrul“Globus”. Pot spune, fără exagerare, că am avut şi euparte de prietenia lui. Cu mulţi ani în urmă, la opetrecere cu actori, ne-am retras într-un colţ şi am vorbitdespre muzică până când lumina zorilor ne-a dezvăluitun anturaj devenit dificil de înţeles, pe care l-am privit ca

pe o hologramă; noi bătuserăm palma în acea noaptepentru viitorul nostru artistic: îl stârnisem să scriemuzică contemporană pentru flaut, pe care să i-ointerpretez eu, în primă audiţie. Ceea ce s-a şi întâmplat,chiar în Festivalul “George Enescu”. Piesa “Ireversibil”a pecetluit parcă relaţia noastră. De atunci am devenitde nedespărţit: vorbeam aproape zilnic la telefon, măajuta în procesarea sunetului imprimărilor pe care lerealizam, asista cu mare bucurie la recitalurile mele, îirecomandam interpreţi pentru studio, îmi trimiteaproducţii proprii, să le ascult, aşteptându-mi părerea caun copil. Aveam grijă să fiu întotdeauna prompt curăspunsul, spre a-l feri de stările de nelinişte ori detristeţe ce-i puneau mult prea uşor stăpânire pe suflet.Aşa am înţeles cât de sensibil, de onest şi de bun prietenputea fi. Ieşeam împreună cu soţiile noastre, Adina şiAnca, la restaurante sau ne vizitam. Acasă la el, semândrea arătându-ne ultimele achiziţii pentru studioulsău, unic în România, adaptat continuu la cerinţelemomentului, dar se putea arăta la fel de încântat şi de

aparatul de făcut pâine, spre exemplu, pe care îl iubeacu aceeaşi convingere.

Vâltoarea amintirilor mă copleşeşte şi constat căscriu vrute şi nevrute, în încercarea de a-i schiţa unportret cât mai firesc. Au trecut doar câteva zile de laplecarea “ireversibilă” a lui Adrian Enescu şi deja mi-efoarte dor de el. Mă consolează doar gândul că înîmpărăţia din înalturi locul său va fi unul privilegiat, aşacum se cuvine sufletelor curate, plămădite din muzică şidin iubire.

Ionuţ-Bogdan ŞTEFĂNESCU

Adrian EnescuNăscut la Bucureşti la 31 martie 1948, Adrian

Enescu este cunoscut în special pentru activitatea sa îndomeniul muzicii de film (peste 60 de titluri), în ultimiiani concentrându-se pe muzică electro-acustică,simfonică şi de jazz pentru big-band, fiind participant demai multe ori la festivalul de jazz de la Sibiu. A fost, dealtfel, între primii artişti de muzică electronică dinRomânia, începând cu anii ’70. Între 1956-1966 a fost elevla Şcoala muzică nr. 2 din Capitală, după care a studiatla Conservatorul din Bucureşti (compoziţie cu AurelStroe şi Ştefan Niculescu, armonie cu Alexandru

Paşcanu, contrapunct cu Tudor Ciortea, formemuzicale cu Myriam Marbe, orchestraţie cu NicolaeBeloiu, istoria muzicii cu Viorel Cosma). Membrual UCMR din 1973, a fost audient al Facultăţii demuzică electronică a Universităţii Stanford dinCalifornia, SUA, lucrând ca orchestrator în diversestudiouri de muzică electronică şi clasică din Italia,SUA, Canada. A fost colaborator (pianist,compozitor) al Companiei de balet „Liliana Cosi”din Italia (1980-1984). Dar colaborările saleinternaţionale sunt mult mai vaste, compunândmuzică pentru film, balet (Italia, Olanda, Australia,Japonia, China), teatru (România, Belgia, Japonia,Canada, Australia), pop şi jazz. A cucerit premiiinternaţionale la festivalul de la New Delhi, India,în 1984, pentru filmul „Concurs”, la cel de la

Sanremo, Italia, pentru muzica filmului „Adela” şi tot în1985 la Lisabona, pentru „Dreptate în lanţuri”. Dacă totam amintit de muzica de film, enumerarea câtorva titlurine dă o imagine parţială a unei opere impresionante:„Şapte zile”, „Întoarcerea lui Magellan”, „TănaseScatiu”, „Urgia”, „Septembrie”, „Profetul, aurul şiardelenii”, „Bietul Ioanide”, „Artista, dolarii şiardelenii”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, „Să morirănit din dragoste de viaţă”, „Faleze de nisip”, „Pas îndoi”, „Noi, cei din linia întâi”, „Ciuleandra”, „Ringul”,„Hotel de lux”, „Domnişoara Christina”, „Somnulinsulei”, „Pepi şi Fifi”, între cele mai recente fiind„Femeia visurilor”, „Second-Hand”, „Struma”(documentar), „Love and Other Unspeakable Acts”,„Die letzte Station”.

Cum spuneam, îndeosebi după 2005 s-aconcentrat pe elaborarea unor lucrări din domeniulmuzicii simfonice şi al jazz-ului, cele mai cunoscutefiind: „Domino” (concert pentru percuţie şi orchestră),

Despărţiri


„Tabu” (concert pentru vibrafon şi orchestră), „Călătorialui Orfeu” (operă, variaţiuni pe teme de C. W. Gluck),„Labirint” (muzică pentru opt clarinete), „Graffiti”(muzică pentru cor şi pian), la care se adaugă lucrări demuzică electroacustică pentru flaut şi orchestrăelectronică, vibrafon/ marinbafon şi orchestrăelectronică, muzică pentru viola solo, viola şi orchestraelectronică, 6 lucrări pentru orchestra de jazz-big-band.

Remarcabila discografie a lui Adrian Enescuinclude albumele „Basorelief”, pop simfonic (1976),„Funky Synthesizer”, vol. 1, electroacustic (1980) şi vol.2, muzică electronică (1982), „Grupul Stereo”, muzicăpop (1983, 1984), „Cred în tine”, muzică pop (1988),„Bună seara, iubito!”, muzică pop (1988), „Doinavigatori”, muzică pop (1989), „Un buchet detrandafiri”, muzică pop (1989), „Arcadia Jingle Bank”,Germania (1999-2000), „Millenium Angel” (2000),„Diva”, pop music (2001), „November Dreams” (AxelSpringer Company, Germania), muzică electronică(2001), „Invisible Movies” (Earth Tone Sonic ImagesRecords, SUA), ambientalmusic (2001), „InvisibleMovies” (Buddha Bar),ambiental music (2001-2002),orchestrator ”ChristmasParade” Disneyland Paris,Franţa (2003).

Chiar dacă a compusmuzică uşoară-pop doar înintervalul 1972-1989, AdrianEnescu este foarte cunoscutmarelui public în primul rânddatorită marilor şlagărecompuse pentru Loredana Groza (17 titluri), grupulStereo (8), Silvia Dumitrescu (6), Gabriel Cotabiţă (2),Angela Similea. Trecând în revistă aceste hit-uri,regretăm şi mai mult că valorosul creator a părăsit ariagenului, pentru că ar mai fi putut să ne dăruiască multepiese de succes, cum au fost „Bună seara, iubito!”,„Dansul timpului”, „Salut lumina vieţii”, „Adio”,„Plopii impari”, „Şi dacă”, „Coloana infinită”, „Dar sălupţi”, „Îţi citesc în ochi”, „O inimă de 16 ani”, „Să-ţispun adio”, „Tu şi eu”, „Măcar o clipă”, „Un buchet detrandafiri”, „Scrisoare simplă”, „Diva inamorata”,„Ninsorile de flori”, „Zăpada palmei tale”, „De mă vrei,voi reveni”... Pe tărâmul muzicii uşoare, pop, rock, jazzmai amintim „Pe şase”, „Jazz-melos 1 şi 2”, „Basorelief”,„Inscripţie”, „Funky Synthesizer, vol. 1 şi 2”, dar nuputem uita că a mai scris muzică de teatru, vocal-simfonică („Cantata” pe vechi teme bizantine pentru cormixt, orchestră de coarde şi cvintet de jazz), pentru filmTV.

Încheiem portretul de faţă cu o convingătoareprofesiune de credinţă: „La început am crezut că voiputea să fiu prieten cu toată lumea. Mai târziu am văzutcă nu e chiar aşa. Acum sunt sigur. Nu putem să fim toţiprieteni. Timpul nu e o linie dreaptă. Nu are nici o formă.Noi nu prea putem să ne imaginăm ceva fără formă.Muzica are şi formă, şi timp. Se descoperă, se decodifică,se deschide ca o floare. Muzica pe care am scris-o şi pecare o scriu mă „povesteşte” foarte bine. Întotdeauna mi-

au plăcut poveştile care nu se termină. Nu îmi place săcitesc morala fabulei. Vreau să fiu eu acela care o află.Desluşirea ei înseamnă şi şoc. Mă pot redresa. Ce se vaîntâmpla cu muzica mea peste 100 de ani? Mulţi oamenicompun muzică. Mulţi au nevoie de acest tip deexprimare. Experienţa în a şlefui sunete nu se poatepovesti. E mai important ce se întâmplă în „laboratorul”creaţiei. Tu cu tine între patru pereţi, având grijă să nu sestingă focul în cuptor! Ce se întâmplă după, afară, înspaţiul cel liber, de cele mai multe ori impactul cupublicul nu mai contează. Lucrurile nu sunt ceea ce para fi. Aparenţele înşeală. Realitatea e mereu una singură.Săraca mama mea a ajuns pe masa de operaţie.Anestezistul vrea să fie drăguţ, să destindă atmosfera. Oîntreabă candid pe mama: „Doamnă, purtaţi numeleunui mare compozitor?”; replica mamei a venitinstantaneu: „Da, e fiul meu!”.

Fiul de care doamna Enescu era pe drept cuvântatât de mândră a încetat din viaţă vineri 19 august, după41 de ani de carieră muzicală excepţională, în care a

semnat muzica la 65 de filmede lung-metraj, a fost unpionier al muzicii electronicela noi şi a colecţionat distincţii:peste 20 de premii oferite deUniunea Cineaştilor dinRomânia, 15 din parteaUCMR, medalia MeritulCultural Clasa I conferită dePreşedinţie, Premiul pentruîntreaga activitate la festivalulinternaţional de film TIFF 2013de la Cluj-Napoca, premiul

”George Enescu” din partea Academiei Române în 2014.Compozitorul Jolt Kerestely (în studioul condus de el şide fiul său Andrei, ”Midi Sound”, Adrian Enescuînregistrase cu numai 2 luni înainte de moarte...) declarăcă a fost muzicianul cel mai complet şi mai complex pecare l-a cunoscut. În Aula Palatului Cantacuzino,neîncăpătoare (într-un asemenea moment îţi dai seamacât de apreciat şi iubit a fost...) trupul neînsufleţit a fostdepus marţi 23 august, UCMR organizând oemoţionantă ceremonie de rămas bun, coordonată depreşedintele Uniunii, Adrian Iorgulescu. Au vorbitcolaboratori, prieteni, colegi, interpreţi, rude, cu toţiisubliniind pierderea uriaşă suferită de muzicaromânească. Mass-media au reflectat de asemeneadureroasa dispariţie: TVR a redifuzat un amplu interviu,câteva publicaţii au găzduit articole (din păcate, se ştie,totul va fi în câteva zile învăluit în uitare...), cel maidocumentat fiind cel semnat de Magdalena Popa Bulucîn ”Caţavencii”, în care regăsim o altă tulburătoareprofesiune de credinţă a muzicianului: „Artacompoziţiei este pentru mine o mare pasiune. Condiţiade creator a fost modul meu de a supravieţui. A ficompozitor înseamnă rezistenţă fizică şi psihică. Artacompoziţiei nu te vindecă şi nu-ţi oferă sensul pe care îlcauţi, dar îţi dă dreptul să treci la următoarea întrebare”.În articolul intitulat „Un geniu al muzicii ne-a părăsit”,autoarea vorbeşte despre tezaurul lăsat posterităţii deAdrian Enescu, care „a iubit muzica nebuneşte, a trăit

Despărţiri


Destăinuirile luiSergiu Cioiu

“Nu ştim aproape nimic” seintitulează volumul rezultat din dia-logurile, evident la distanţă, pe mail,dintre Puşa Roth şi Sergiu Cioiu, sta-bilit, după cum se ştie, în Canada.Cartea a apărut în colecţia “Summacum laude”, coordonată de CostinTuchilă, a editurii Ars Longa, şi seadaugă celor anterioare cu acelaşiprofil, în care partenerii de dialog aufost de fiecare dată actori importanţi.Nu se abate nici acum prea mult dela linie, fiindcă să nu uităm că SergiuCioiu este înainte de toate actor,chiar dacă notorietatea i-a adus-omuzica uşoară. Sunt 244 de pagini dedestăinuiri adesea incomode, nefar-date, în care Cioiu îşi trece în revistăsuccesele, dar şi neîmplinirile, bucu-riile, dar şi dezamăgirile, în genul dedialog pe care ni l-am dori de la oricevolum similar. Apoi este tipărită odocumentată biografie artistică, pemai bine de 20 de pagini, adău-gându-se la final o consistentă gale-rie foto, aşa încât paginile încântăatât pe cei care l-au cunoscut pe ar-tist, cât şi pe cei care descoperă acumunul din numele importante ale sce-nelor româneşti de dinainte de 1983,

an în care s-a stabilit la Ottawa, la 17ani de când lansa, la festivalul de laMamaia, “Cântecul vântului” şi“Glasul tău”. Emoţionantă este căl-dura cu care Cioiu vorbeşte, pe larg,despre colaboratorii săi primordiali,compozitorii Alexandru Mandy şiDan Stoian (acesta din urmă şi în ca-litate de şef de orchestră în câtevaproiecte teatral-muzicale), dar şi des-pre ceilalţi creatori care i-au marcatcariera, între care Radu Şerban, Lau-renţiu Profeta, Aurel Giroveanu, Ni-colae Kirculescu, ConstantinDrăghici, Vasile Veselovschi, DanMizrahy, Ion Cristinoiu, Cornel Fu-garu, Mihai Dumbravă, Gelu Solo-monescu, Andrei Proşteanu, RobertFlavian, Vasile V. Vasilache. Deşi autrecut mai bine de 30 de ani, artistuln-a fost uitat, dovadă că la cele douălansări din Bucureşti, dar şi la celedin provincie, sălile au fost arhipline.De fiecare dată, Sergiu Cioiu a şi cân-tat, dovedind o formă de invidiat,ceea ce l-a făcut să-şi dorească unturneu naţional. Să sperăm că nu eprea târziu, că mai avem public dor-nic de muzică de calitate, romantism,umor, ironie, poezie, în condiţiile încare “piaţa” este invadată de vulga-ritate şi manelisme... Din fericire, lascurtă vreme după lansarea cărţiicasa Eurostar a pus la dispoziţia me-

lomanilor albumul dublu pe care l-am recenzat în paginile noastre,“Sergiu Cioiu cântă Alexandru

Mandy”, o altă ocazie de re-familia-rizare cu “Venise vremea”, “Merci,Bécaud”, “Poarta sărutului”, “Masatăcerii”, “Coloana fără sfârşit”,“Locul meu de pe pământ” şi alte bi-juterii dintr-o epocă revolută, cândmai ştiam să “gustăm” rafinamentulpoetic al unui cântec.

Lelia PRUNDU

prin ea, a respirat-o”. Sunt trecute în revistăevenimentele teatrale în care a fost implicat cuoriginalitatea muzicii sale: „The Bach File”, la TeatrulBulandra, ultimul dintre ele, în continuarea celor

anterioare, „Elisaveta Bam” (în regia lui AlexandruTocilescu), „Orfeu şi Euridice” (regia Alexandru Darie),acesta din urmă mărturisind: „O muzică de omodernitate sfâşietoare, o muzică fusion inspirată decompoziţiile lui Bach, dar şi contrateme, subteme

surprinzătoare, scoase la lumină din măruntaielecomplicatelor partituri ale geniului. O lume când tristă,când explodând de bucurie, plină de viaţă”. Subcriem înîntregime la concluziile autoarei, bună cunoscătoare aomului, dar şi a creaţiei compozitorului: „Adrian Enescua creat punţi incredibile şi arhitecturi muzicale, asemenicelor care descoperă lumi noi, cutii noi de rezonanţă,elemente noi într-un tablou al lui Mendeleev al muzicii,îmbogăţit. A deschis orizonturi noi şi profunzimi de carealţii nu s-au apropiat, cu un geniu al modernităţiiindiscutabil. A scris muzică de film cu o artă acontrapunctului egală cu marea respiraţie, colaborândcu regizori de prima clasă precum Dan Piţa, MirceaVeroiu, Sergiu Nicolaescu. Nu a făcut concesii saucompromisuri, nu s-a repetat în nici unul din proiectelesale, a fost un cercetător şi un teoretician care a creat oşcoală a vocaţiei modernităţii şi a expresivităţii, aempatiei moderne în asumarea valorilor polifonieiclasice, aduse în contemporaneitate, cu un aplomb şi untalent socotit genial de profesionişti”.

Una din cele mai cântate compoziţii de muzicăuşoară ale sale se cheamă „Nu-ţi spun adio!”. Din păcate,cu durere în suflet, suntem nevoiţi acum să ne luămrămas bun pentru totdeauna de la Adrian Enescu...

Octavian URSULESCU

Varia


Regal estivalEste absolut reconfortant, cum am mai scris, să

constatăm că nedreapta marginalizare (o adevăratăcenzură, absolut de neînţeles, dar explicabilă prin“dictatura” caselor de producţie în mass-media) amuzicii uşoare româneşti are de fapt un efect contrar,atracţia fiind enormă, ca în cazul oricărui lucru interzis:peste 4.000 de spectatori entuziaşti au făcutneîncăpătoare Grădina-cinemascop din Amara, în celedouă seri ale festivalului dotat cu “Trofeul tinereţii”! Pedrept cuvânt vă veţi întreba de unde cunosc spectatoriimelodiile, textele, compozitorii, interpreţii, în condiţiiledifuzării absolut anemice? Mai un disc, mai internetul,mai transmiterea în direct pe micul ecran a celor maiimportante manifestări de gen (la acest capitol, NeptunTV, post cu acoperire naţională, este detaşat pe primulloc), mai câte un post de radio, gen Naţional fm, care-şijustifică activitatea pe teritoriul României difuzândmuzică autohtonă, nu ca altele, mai câte un concert saueveniment unde vedetele muzicii uşoare au ocazia să-şipromoveze melodiile... La acest din urmă capitolfestivalul din cochetul oraş Amara deţine supremaţia,rezistând “prin vremi şi sub vremi” din 1968 neîntrerupt,bătând practic toate recordurile în domeniu: s-auschimbat regimuri, preşedinţi, prim-secretari, stilurimuzicale, dar oamenii inimoşi de aici nu s-au lăsat şi lafiecare început de august a “convocat” floarea muziciiuşoare la Amara. Practic, n-a existat orchestră valoroasă,dirijor, compozitor, textier, instrumentist, vedetă,prezentator, tânăr aspirant la glorie care să nu fi trecutmăcar o dată pe la marea reuniune muzicală ialomiţeanăîn aceşti 48 de ani. Singurul care l-ar fi putut “bate” ar fifost festivalul de la Mamaia, inaugurat în 1963 şi

programat în mod tradiţional după cel de la Amara, care“deschidea balul estival”, dar după întreruperea dintre

1976 şi 1983, în urma atacurilor din revista “Flacăra”,acesta a sucombat a doua oară, probabil definitiv, înurmă cu câţiva ani. Noua faţă a festivalului se datoreazăfostului primar al oraşului, Victor Moraru (ales anul

acesta preşedinte alConsiliului judeţean, ogaranţie a susţineriiconsecvente a mani-festării), şi directoarei defestival, Larisa Mihai,cei doi luând în 2014decizia de a transformaevenimentul într-un micSanremo, cu scenăperformantă (lumini şisunet de clasă, în acestan, de la Stage Expert) şimai ales cu o orchestrăde acompaniament, nunumai pentruconcurenţii finalişti, darşi pentru unele dinvedetele invitate înrecital, cum au statlucrurile anul acesta cuLuminiţa Anghel şi

Gabriel Cotabiţă. Şi nu orice orchestră, ci evident cea maibună din ţară, cu nu mai puţin de 3 membri ai Uniunii

Festival


Sebas�an Tudor, Larisa Mihai

Organizatori, juriu

Compozitorilor şi Muzicologilor din România încomponenţă - Ionel Tudor (claviaturi, şeful formaţiei),Andrei Tudor (claviaturi), Marian Georgescu (chitară) –şi cu alţi instrumentişti de clasă: Eugen Tegu (chitară

bas), Marin Ioniţă (sax, percuţie),Daniel Bouroşu (chitară),Laurenţiu Smău (baterie), DanPirici (percuţie, chitară bas).

Ediţia a 49-a a festivaluluide la Amara a fost organizată, cade obicei, de Consiliul judeţeanIalomiţa, Consiliul local Amara(primar interimar GheorgheSohodoleanu), Centrul judeţeanpentru conservarea şipromovarea culturii tradiţionaleIalomiţa, Centrul culturalUNESCO “Ionel Perlea”Slobozia, parteneri media fiindrevista “Actualitatea muzicală”,cotidianul “Ultima oră”, RadioRomânia Actualităţi, Neptun TV.Cum spuneam, postul deteleviziune constănţean transmite în direct şi celelaltedouă manifestări-fanion ale genului, festivalurileinternaţionale “George Grigoriu” de la Brăila şi “Dan

Spătaru” de la Medgidia, ce completează ceea ce s-anumit “triunghiul de aur” al competiţiilor de gen.Îmbucurător este faptul că exemplul acestora (la toatetrei premiile sunt consistente şi se află pe scenăredutabila formaţie condusă de Ionel Tudor) a fostmolipsitor, şi alte manifestări apelând în ultima vremela orchestre de acompaniament dirijate de compozitoriiViorel Gavrilă sau Dan Dimitriu, la Piteşti (festivalul“Vasile Veselovschi”), Mioveni, Alexandria, Oradea,Focşani (“Florentin Delmar”), iar tradiţionalul festival“Mamaia copiilor” de la Constanţa a fost de asemeneafilmat şi l-a avut în fruntea juriului pe preşedinteleUCMR, Adrian Iorgulescu. La ediţia din acest an,organizatorii ialomiţeni au avut alături nu mai puţin de26 de sponsori, semn că toată suflarea judeţului estealături de ei (ceea ce nu se prea întâmplă în alte părţi), laloc de cinste fiind şi în 2016 Teletext (faimoasele lactateDiami, Mitru Crişan fiind un mare iubitor de muzică),Tritipan, Orion, Mundoil, Lăstun, Transmim. O altăfrumoasă iniţiativă este “Foaia festivalului”, distribuităgratuit, un ziar cu interviuri (foarte bun cel cu HoriaMoculescu, care amendează ideile fantasmagorice aleunora, care propun pentru ediţia a 50-a seară de... DJ şiconcurs pentru copii!), fotografii, program, proiecte; celmai interesant este cel comunicat de preşedintele C. J.,Victor Moraru, care a obţinut o finanţare de 20 demilioane de lei pentru reabilitarea şi modernizareaGrădinii de vară Amara, deşi ar fi de dorit să nu fielimitat numărul de scaune la doar 1200, s-a văzut şiacum că audienţa este mult mai mare.

Juriul (ar trebui să fie un exemplu pentru altecompetiţii, unde juriile sunt mult prea stufoase) a fostalcătuit din Horia Moculescu (preşedinte), ViorelGavrilă, Adrian Romcescu, Titus Andrei, GabrielCotabiţă, Cristian Obrejan, cu observaţia că numărulmembrilor trebuie să fie neapărat impar. Din cei 11

finalişti, selectaţi exigent, 8 au intrat în Gală. “Trofeultinereţii” a fost acordat studentului (la ASE Bucureşti)de 20 de ani din Roman, Sebastian Tudor, aflat la prima

Festival


Alexandra Penciu, Victor Moraru

Andreea Andrei, Larisa Mihai, Ionel Tudor

victorie la unul din concursurile de top, deşi are multeparticipări notabile. El a interpretat “Şi dacă...”, sensibilacompoziţie a lui Vasile Veselovschi pe versuri de MihaiMaximilian lansată solistic în 1965 de... HoriaMoculescu, şi “Timpul”, de Marius Moga. Unii ar fivăzut-o câştigătoare pe Alexandra Penciu din Galaţi, 21de ani, studentă a Facultăţii de compoziţie, muzicologieşi pedagogie muzicală de la Universitatea naţională demuzică. Cunoscută şi de la “Vocea României”, solista afost recompensată cu premiul I, fiind încadrată pepodium de Miruna Mihaela Diaconescu, Bîrlad, 17 ani(cu apariţie la “X Factor” şi cu premiul UCMR la

festivalul “George Grigoriu” din acest an), premiul II, şiElena Cristiana Petcu, Bucureşti, 18 (cu prezenţeremarcabile la toate marile festivaluri), premiul III. Înuralele mulţimii, Ştefan Robert Iosifescu, 18, Slobozia, acucerit Premiul de popularitate, cu “Nunta” lui NicolaeCovaci (piesă norocoasă, anultrecut i-a adus TrofeulGabrielei Amzaru!). Fiiiregretatului compozitor s-auţinut, iată, de cuvânt, aşa cumanunţau la constituireaFundaţiei “HenryMălineanu”, premiul specialal acesteia revenind elevei de17 ani din Roman, Ana-MariaPiţa. În sfârşit, două menţiuniau mers către Ionuţ Danil, 20,Buzău, şi Mihaela CătălinaMihăilescu din Călăraşi, 20,studentă la ASE, în Bucureşti.Dincolo de promisiunile certe,de calităţile vocale, deconfirmări (cei mai mulţidintre laureaţi au un palmaresbogat, inclusiv internaţional),

important este faptul că aceşti foarte tineri solişti s-auaplecat, beneficiind şi de şansa de a avea alături oorchestră care i-a ajutat să se autodepăşească, cătremelodii minunate de muzică uşoară românească(regulamentul se impune a interzice prelucrările saupreluările din folclor), şlefuindu-şi talentul şi cântând înlimba română (ce ciudat e să semnalăm acest lucru!), nuca la concursurile TV. Astfel, am reascultat cântecesemnate de Ion Vasilescu (neuitatul “Mi-am pus busuiocîn păr”), Ion Cristinoiu, Virgil Popescu, Andrei Tudor,Aura Urziceanu, Nicolae Covaci, Holograf, RăzvanMirică/Marian Ionescu, Sfera, Raymond Vancu,

Millenium,de dorit fiind totuşi odiversificare, unii tineri soliştifiind tributari cam aceloraşi titluri.Toţi finaliştii au respectateleganţa, distincţia evenimentuluiinclusiv prin ţinutelevestimentare, pentru că muzicauşoară tradiţională are şi acestatribut definitoriu.

În cei 48 de ani scurşi de laprima ediţie, Amara s-a schimbattotal, de la o localitate cu aspectrural, în care ieşeau în evidenţădoar bazele de tratament, la unorăşel prosper şi elegant. La totpasul te întâmpină azi vileluxoase, pensiuni şi hoteluri de 3şi 4 stele (şi la actuala ediţieoaspeţii au fost cazaţi la unasemenea stabiliment, “Dana”,cum nu visau să găsească în urmăcu câţiva ani), o sală de sportmulti-funcţională, iar lacul este

înconjurat de baze moderne, cu plajă, piscină, terenuride recreere, de zici că eşti cel puţin la Mamaia. Dar maiales multă verdeaţă, imensul parc nefiind sacrificat, caîn alte oraşe, în favoarea construcţiilor hidoase... Aşaîncât nu este nici o exagerare când ne-am referit la un

Festival


C. Obrejan, V. Gavrilă, T. Andrei, L. Mihai, H. Moculescu, G. Cotabiţă

Luminiţa Anghel

veritabil Sanremo în aer liber, eşafodajul scenic, cuecrane de proiecţie uriaşe, lumini şi sunet de nivelinternaţional, stând mărturie faptului că azi Amarapoate sta fără să roşească alături de orice festival de top,fiind un pariu câştigat al oficialităţilor locale, care auînţeles un aspect esenţial: turismul se promovează şi prinmanifestări culturale de calitate. Iar roadele promovăriiinteligente se văd inclusiv pe scena concursului. Anultrecut, când îi înmânau Trofeul Tinereţii puştoaicei de 16ani din Călăraşi,Gabriela Amzaru, VictorMoraru şi Larisa Mihainu puteau nici ei săanticipeze faptul căaceasta se va lansa rapid,devenind în acest fel,indirect, o reclamăitinerantă a festivalului!La ediţia 2016, Gabriela avenit cu noul nume descenă, Aza, ales pentruea de compozitorul şiproducătorul AdrianSînă, care a propulsat-oîn topuri cu melodiile“Uşor, uşor” (3 milioanede vizualizări pe youtube) sau “Phou Phou”,invitând-o să fiepermanent alături de elîn concertele live ale trupei Akcent. Aza cântă de la 4 ani,în 2009 s-a clasat a patra la Eurovision Junior, a concertatîn Polonia, a fost semifinalistă la “Vocea României”, înechipa Loredanei. Colaborările cu Cornel Fugaru sauMarius Ţeicu au ajutat-o să se afirme rapid, în 2014

obţinând premiul II la Amara. Microrecitalul său adovedit o maturitate vocală impresionantă şi ne-aconvins că avem în faţă o vedetă în devenire.

Observaţiile noastre din anii anteriori au fost luateîn considerare de organizatori, aşa încât recitalurile au

fost mult mai apropiate de specificul festivalului, care seprezintă drept unul “naţional de muzică uşoarăromânească”. Cât de important este să ai un start beneficîn carieră, asemeni Azei, ne-o dovedeşte reputataLuminiţa Anghel, dar în cazul ei lucrurile au stat exactpe dos, fiindcă a fost de 2 ori în finala de Interpretare dela Mamaia fără a intra în palmares! Culmea e că nici laAmara n-a câştigat Trofeul, la vremea respectivă! Roşescoare membrii de atunci ai juriilor? Din fericire, în 1993 a

condus către trofeul secţiunii de Creaţie, la Mamaia,piesa “Din tot ce a fost”, după care a lansat şlagăre cumar fi “Şansa e de partea mea”, “Fereastra” (ambele deIonel Tudor), “Mi-e frică” (Sfera), “A million stars”(Andrei Tudor, în finala naţională Eurovision, unde s-a

clasat de fiecaredată foartebine). N-acâştigat laAmara sau laMamaia, înschimb a cuceritpremiul I şi celde Popularitatela “Cerbul deaur”, trofee înBulgaria, Cehia,Malta, Egipt şimai ales s-aclasat pe unexcelent loc 3 laEurovision 2005,alături deSistem, cu piesalui Cristian Faur

“Let Me Try”. În egală măsură talentată actriţă şiprezentatoare TV, Luminiţa Anghel a oferit, alături deorchestra Ionel Tudor, un recital încântător, din care n-aulipsit nici hit-uri internaţionale sau cunoscuta versiuneproprie a piesei “Andrii Popa”. Cu mare nerăbdare a fost

Festival


Ştefan Bănică

Gabriel Cotabiţă

aşteptată revenirea pe scena de la Amara, unde a fostcândva şi moderator, a lui Gabriel Cotabiţă,“nemuritorul” care a trecut miraculos peste toateproblemele de sănătate. Compozitor, textier, producător,craioveanul şi-a făcut ucenicia în şcoala rock-ului,cântând în formaţii cum ar fi Redivivus, Holograf,Basorelief şi, fireşte, VH2 (după “Trece vremea”, un noutitlu de succes în acest an, “Dor de voi”). La Amara,Cotabiţă a aniversat 30 de ani de la lansarea piesei carel-a consacrat în muzica uşoară, “Noapte albastră” deIonel Tudor (dar compozitorul n-a fost pe scenă,acompaniamentul fiind asigurat de formaţia AndreiTudor), moment din care recunoaşterile au curs: premiila “Şlagăre în devenire”, Mamaia (Trofeu la Creaţie în1990 pentru “Ave Maria” de Cornel Fugaru), Festivalulnaţional al cântecului de dragoste (cum au dispărut toateca şi cum n-ar fi fost...), în SUA sau Australia. Dar maiales au curs, unul după altul, şlagărele pe care întreagagrădină din Amara (spectatorii au primit din parteaorganizatorilor, idee super, steguleţe cu numelevedetelor invitate) le-a reluat în cor: “Te rog,domnişoară, nu pleca!”, “Prima iubire şi ultima”, “Dă-mi o şansă”, “Raiul e pe pământ”, “Să nu ne spunemadio”, “Dacă n-ai iubi”. Alături de instrumentiştii săi(alături de care au fost cooptaţi Laurenţiu Smău şi DanPirici), Ştefan Mihalache, alias Connect-R, şi-areconfirmat popularitatea, evoluând temperamental şineocolind titlurile pe care publicul le aştepta, cum ar fi“Eu vara nu dorm”, “Noi ne potrivim”, “Mai dă-te-ndragostea mea”, “Dacă dragostea dispare”, cărora le-aadăugat şi piese lăutăreşti. Cu o pregătire muzicală şicoregrafică dusă aproape de perfecţiune, show-ul care aînchis festivalul, cel al lui Ştefan Bănică, a fost absolutimpecabil (păcat doar că n-a mai rămas câteva minute

după recital, pentru autografe şi fotografii cuorganizatorii şi admiratorii...). Bănică este unprofesionist care nu scapă nici un detaliu din vedere,

experienţa s-a ţinând de multiplele ipostaze în care seexprimă: actor (iniţial la “Bulandra”, în prezent laTeatrul de Comedie), compozitor, textier, instrumentist,prezentator şi jurat TV plin de farmec. Într-o carieră

prodigioasă, se poate lăuda pe drept cuvânt cu 30 deroluri în teatru, 15 filme (dintre care “Liceenii” a bătuttoate recordurile), 20 de albume, 35 de video-clipuri, mii

de concerte (între care cele 60de Crăciun de la SalaPalatului, cu 300.000 despectatori), peste 50 depremii. Într-o formă de zilemari, n-a ocolit nici una dinmelodiile sale de mare succes(“Veta”, “Găseşte-mi loc îninima ta”, “Dansează baba”,“Gură, taci!”, “Super-Love”,“Toată lumea dansează”, “S-o facem lată!”), fără a uitaemoţionantul “Ani de liceu”al lui Florin Bogardo...

Anul viitor, la Amarafestivalul dotat cu “Trofeultinereţii” va ajunge la ediţiacu nr. 50, cifră absolutincredibilă, organizatoriianunţând de pe acumextinderea sa (firească, amspune) la 3 zile şi multesurprize. Până una-alta, însă,

se pot lăuda cu o strălucită ediţie 49! (Foto: LaurenţiuŞtefan)

Octavian URSULESCU

Festival


Connect-R

Aza

Formaţiile noastreCum scriam şi cu alt prilej, formaţiile aşa-zis

„tinere” (adică mai puţin cunoscute, deşi au ani buni deactivitate) sunt foarte dinamice, încercând permanent să-şi ridice titulatura spre aprecieri mai largi ale publiculuide specialitate.

De pildă, L.O.S.T. a lansat „World War Cup”, careva face parte din coloana sonoră a filmului de scurtmetraj animat cu acelaşi nume, cu videoclip produs deRăzvan Răduţă (Oldboy Studio). Vlad Buşcă, bassistulformaţiei, a declarat că este primul single oficial de pe

următorul album L.O.S.T., pe care speră să îl finalizeze în2016, şi prima colaborare de acest gen cu lumea filmului.Cântecul încearcă să completeze profilul personajelorprincipale, atât prin versuri cât şi prin muzică. MihaiMitrică, producătorul filmului, a spus că „World WarCup” este o poveste despre doi veterani de război care seîntâlnesc pentru a vedea împreună un meci de fotbal.Scurt metrajul de animaţie regizat de Sebastian Cosor arepremiera programată pentru luna decembrie. Melodia afost înregistrată la Mentor Rock Studio (Costin Neamţu

şi Mihai Mugescu), Studio B (Cristian Iancu) şi TaineMultimedia (Andy Ionescu). Mixajul a fost realizat deAlin Petruţ (Gothic), masterizarea de Luculescu AlinGabriel, iar grafica a fost semnată de Andrei „Max”Korony. Componenţa L.O.S.T.: BB Hanneman (chitară,voce), Vlad Buşcă (bass, voce), Adrian Dumitrescu(chitară), Dragoş Halmagi (keyboards), Alex „Gomez”Dăscăloiu (tobe).

Ajungând în Banat, aflăm că formaţia timişoreanăDESANT merge mai departe, renunţând la colaborareacu solistul Alex Anka, începând cu luna iulie. „Suntobişnuit cu schimbări de genul ăsta, doar am mai trecutprin asta cu ceva ani în urmă, când Kempes a ales săplece din Cargo, formaţia în care activam la acea vreme”declară liderul Alin Achim. DESANT, după cinci ani, arece arăta - 5 video-clipuri, două albume, ”Joc de Noroc”– 2012 şi ”Vulpea Deşertului” – 2015. Cei care cred că potface faţă şi sunt serioşi, pot să contacteze formaţiapentru postul de solist vocal pe pagina de facebookwww.facebook.com/desantrock.

Mai nouă este formaţia JINXY VON D’ERS care alansat melodia ”So Alive” cu videoclip adiacent.Formaţia bucureşteană de alternative rock ‘n’ roll /dramatic pop a fost înfiinţată în acest an de OrianaEmanoil (voce), Cătălin Boltaşu (chitară), Dragoş Popa(bass) şi Nestor Petruş (tobe), ultimii trei fiind colegi şi înBlue Nipple Boy.

Formaţia bucureşteană CAMIOANE ÎNMULŢIME (titulatura era hazlie acum un deceniu, acumpare cam... sumbră) revine pe piaţa muzicală şi lanseazăpiesa “Fraiera ta”. După 10 ani de pauză, grupul revineîn industria muzicală românească cu piese noi, un soundaparte şi o nouă componenţă: Carmen Dincă “Electrica”- voce, Emanuel Gheorghe ”Fisă”- chitară şi clape,

Robert Voicu - bass şi Alex Diniţă – baterie. Piesa estecompusă de Emanuel Gheorghe, iar textul este scris deCarmen Dincă. “Fraiera ta” beneficiază şi de unvideoclip.

Asta nu înseamnă că formaţiile consacrate chiarşomează, că se culcă pe lauri. Dar în cazul lor toateproducţiile discografice sau video, precum şievenimentele adiacente concertistice au o altă amploare,aşa că acestea cer o îndelungată pregătire, o finanţaremai consistentă şi de aceea nu apar prea des în primplan. Să facem un scurt tur de orizont, spre a afla ce aufăcut titulaturile cunoscute pop-rock în ultimele luni.

Formaţia HOLOGRAF a lansat un videoclippentru piesa “Bine ai venit în viaţa mea”. Cei cinci aucântat în premieră noua lor melodie în cadrul MediaMusic Awards, în Piaţa Mare din Sibiu. Au colaborat curegizorul Alex Ceauşu şi echipa sa şi cu Luiza Vlădescu,o actriţă expresivă. Formaţia a lansat un nou album, aloptsprezecelea din carieră, în cadrul unui concert la SalaPolivalentă din Bucureşti. Discul, editat împreună cuMediaPro Music, conţine şapte piese noi, precum şi trei

Rock


Camioane în mulţime

LOST

melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei,reimprimate: “Mafia”, “Sunt un balcanic” şi “Ai o oră săte distrezi”.

Am amintit doar în treacăt de decorarea formaţieiCARGO. Se pare că Timişoara este preferatapreşedinţilor României: după ce Traian Băsescu i-adecorat pe Phoenix, acum Klaus Iohannis i-a ales peCargo - Ordinul “Meritul Cultural”, pentru cei 30 deani de activitate (din păcate, prost sfătuiţi, muzicienii s-au prezentat ostentativ în ţinutele de scenă, nu înîmbrăcăminte de protocol. Oricum, preşedintele se puteaopri la Riff, o formaţie din oraşul său, cu mai multăvechime). O similitudine mult comentată: Phoenix nu a

dorit ca pe listă să fie trecut solistul Mircea Baniciu, iarCargo nu a dorit decorarea lui Ovidiu Ioncu Kempes(solist vocal). Amintim că, înfiinţată la Timişoara în 1985,Cargo s-a impus cu albume cum ar fi “Povestiri dingară” şi, în 1995, “Destin”. În 1998, de Sânziene, au lansat“Ziua vrăjitoarelor” şi o broşură intitulată “Jurnal debord”, cu biografia grupului. La începuturile anilor 2000se lansează “Bagă-ţi minţile în cap” şi albumul “Best Of”,intitulat “XXII” cu 22 dintre piesele trupei. Au urmatsingle-urile, “Nu mă lasă să-mi fie dor” şi “A 5-adimensiune”. Componenţa Cargo: Adi Bărar – chitară,Adrian Igrişan (Baciu) - voce, Tavi Pilan - tobe, IonuţCârja – clape şi Florin Barbu – bass

Să revenim în Capitală. PROCONSUL a lansatpiesa “Un om mai bun”, în al cărei clip Dragoş Bucureste protagonist. Membrii formaţiei au decis să sefolosească de puterea exemplului personal şi să seimplice în cât mai multe acţiuni caritabile şi au devenitambasadorii Fundaţiei Star Of Hope România, fundaţiadin Iaşi care de 25 de ani sensibilizează comunitatea cuprivire la dreptul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi. Asusţinut un concert caritabil în Londra, iar banii strânşidin vânzarea biletelor vor fi donaţi sufletelor care, pânăacum, au numit “acasă” o fostă hală CUG, de la periferiaoraşului Iaşi. Proconsul au mai lansat un videoclip şipentru single-ul „Aici cu mine”, feat. Andra şi ŞtefanBănică (compusă de Robert Anghelescu, Dragoş Dincă,Mihai Dumitrescu, Emanuel Gheorghe şi BogdanTeslovan, pe versurile lui Mihai Dumitrescu - Jerryco)precum şi „A mea şi-a ta”: videoclipul prezintă litoralulromânesc: Vadu, Năvodari, faleza de la Cazinoul dinConstanţa.

Cei de la VOLTAJ au lansat videoclipul “Dintoată inima”, în regia echipei The Brothers M, cu imagini

cu locuri superbe din România: Salina Turda,Transfăgărăşan, Cheile Turzii, Marea Neagră, PietreleDoamnei, Delta Dunării. Mulţi oameni care fac cinsteRomâniei apar în videoclip: Ivan Patzaichin, pilotulAdrian Teslovan, primul român care a traversat înotCanalul Mânecii - Andrei Roşu. Iar încasările concertului„Voltaj - Din toată inima Simfonic (Sala Palatului)” vorfi donate copiilor aflaţi în dificultate.

Formaţia VIŢA DE VIE lansează single-ul “Peplaja-n Vama la 5”, cel de-al treilea single de peviitorul album. Fiindcă în 2016 Viţa de Vie aniversează20 de ani începând din februarie, în fiecare zi de 20 alunii a promis că va face cadou subscriberilor un materialnou, de pe viitorul album, ce va fi lansat pe 29 octombrie,printr-un concert la Arenele Romane. Videoclipul piesei,produs de Ekous Film, a fost regizat de Adrian Horobeţ.

Nu stă nici DIRECŢIA 5: după “Salut! Ce faci”, încolaborare cu Nicoleta Nucă, direcţia 5 declară că“Rămâne din noi... dragostea”, o poveste cu influenţehippie. Muzica este compusă de Marian Ionescu, iarpoezia este scrisă de Dinu Olăraşu. Pentru videoclip,direcţia 5 a lucrat din nou cu regizorul Petre Năstase, caşi în cazul clipurilor “Salut! Ce faci?”, “Îţi mulţumesc”,“Plin de furtuni”. Este cel de-al doilea single lansat în

2016, an în care direcţia 5 sărbătoreşte 25 de ani decarieră, fiind extras de pe următorul album al formaţiei,“Love, Peace & Harmony”.

După doi ani, festivalul Stelele RockuluiRomânesc a revenit pe scena Arenelor Romane dinBucureşti, avându-l ca invitat special pe legendarul NicuCovaci, liderul formaţiei Phoenix. După o primă ediţiecare i-a adus pe aceeaşi scenă pe Cristi Minculescu, NuţuOlteanu, Paul Ciuci, Leluţ Vasilescu, Ovidiu LipanŢăndărică, Florian Stoica, Victor Solomon, Dan Iliescu,Gabi Nicolau, Eugen Mihăescu şi mulţi alţi artiştiimportanţi din rock-ul autohton, de data aceasta pescenă au urcat formaţii de prim plan: Altar (Cluj-Napoca), Negură Bunget (Timişoara) – foarte cunoscutăla nivel european, Bucovina (Iaşi) – cu teme folclorice înregistrul folk metal, Luna Amară (Cluj- Napoca) – rockalternativ cu mesaj social puternic, Truda (Cluj-Napoca)- cu texte non-conformiste, Trooper - gazda festivalului,20 de ani de activitate şi 7 albume la activ. O iniţiativăfrumoasă, menită să cimenteze coeziunea dintremuzicienii şi formaţiile noastre.

.Dan CHIRIAC

Rock


direcţia 5

Cargo

Sergiu Malagamba, muzicianul dandy

Puţini muzicieni se pot lăuda că au impus o modăvestimentară, dar nu numai, iar Sergiu Malagamba senumără printre ei. Compozitor, dirijor şi baterist frenetic,s-a născut la Chişinău, în 6 februarie 1913, şi s-a stins dinviaţă la Bucureşti, în 15 aprilie 1978. A început studiilemuzicale la Conservatorul “Unirea” din Chişinău, aşacum consemnează Viorel Cosma în Lexiconul său. Între1931 şi 1933 i-a avut acolo dascăli pe GheorghiIaţeakovski (teorie-solfegiu) şi Iosif Schildkraut(violoncel), definitivându-le în 1950 la Bucureşti, cuAlfred Mendelsohn, încadrul cursurilor de laUCMR. În 1935-1936 a fostbaterist în diverse formaţiidin Chişinău (Nicolae Cireş)şi Bucureşti (Max Halm),apoi cu orchestra JoeReininger a efectuat turneeîn Egipt şi... Sudan (1936-1939). A dirijat propria saorchestră, “Malagamba”, labarurile “Melody” şi“Continental” din Capitală(1939-1941), după care a fostbaterist în orchestraTeatrului “Gioconda” (1941-1945), profesor de percuţie laConservatorul American deJazz (1944-1945), baterist şidirijor la teatrele “N. Stroe”,“Elly Roman” şi la cel alAteneului Român (1945-1948), baterist la Teatrul deEstradă din Bucureşti (1948-1950), percuţionist (timpane)în Orchestra Simfonică aCinematografiei (1950-1955), dirijor la Teatrul de revistă“Constantin Tănase” (1955-1974), profesor de percuţie laŞcoala populară de artă din Bucureşti (1965-1967).Compozitorul Temistocle Popa, la rândul lui în aceaperioadă instrumentist (saxofon, flaut) în orchestrateatrului de revistă, îşi amintea de turneele prin ţară, carese făceau cu vagoane de tren, lăsate seara în triaj, înlocalităţile unde avea loc spectacolul, a doua zi fiindanexate altor garnituri. Turneele erau lungi, dar tocmaide aceea cimentau relaţiile dintre artişti, aflaţi în acestevagoane-cuşetă ca în familie: aici se dormea, se gătea, semânca, se bea, se petreceau seri minunate dupăreprezentaţii, aici era, practic, pentru câteva luni, casalor. Într-un asemenea context a cunoscut-o compozitorulpe soţia sa Cornelia “Coca” Teodosiu (ne-a părăsit şi ea,la puţină vreme după iubirea vieţii ei...), nume cunoscutîn epocă în lumea teatrului de revistă, cei doi legând ostrânsă prietenie cu excentricul, dar atât de valorosulbaterist Sergiu Malagamba. Influenţa lui în epocă a fosturiaşă, iar în cartea biografică dedicată lui Temistocle

Popa acesta îşi amintea de evoluţiile trăsnite ale acestuivirtuoz al percuţiei, de apariţiile sale în manierăSalvador Dali, şocante în acea epocă: “Malagamba avea,pe lângă faima unui strălucit muzicant, şi o înfăţişaredeosebită, cu trupul său subţirel, nervos, cu chipul smolitşi mustăcioara à la d’Artagnan. Magazinele bucureştenese şi apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba,croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguştişi cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu reveremici... Şcolile de dans începuseră şi ele să-şi facă reclamăcu anunţul: “Predăm dansul Malagamba!”. Iată-ne penoi, cei de pe malul Dâmboviţei, câştigându-ne ocelebritate pe care alţii n-au avut-o, fiindcă n-a existatniciodată un “dans Ginger Rogers”, însă “dansulMalagamba” a fost şi s-a dansat frenetic”. Vestimentaţiile

sale erau absolutnonconformiste, imitate detinerii “malagambişti” şi,tocmai de aceea, criticatevirulent de ideologii vremii:pantaloni negri strâmţi,strânşi pe coapse, cum sepoartă, inclusiv la fete, înprezent, dar scurţi, până laglezne, ca să se vadă şosetelealbe, apoi sacouri deschise laculoare, în carouri mari, cuumerii laţi şi lăsaţi, revereînguste şi cravate în culoriţipătoare. Extravaganţa saera în manieră italiană,pieptănătura fiind şi ea înton: păr ondulat, cu cărarepe mijloc, şi doi zulufideasupra urechii, daţi cubriantină, fiind copiatăimediat de tinerii rebeli şi de“şmecherii de cartier”.Astfel, Malagamba a fost unvizionar, un creator demodă “avant la lettre”!

Pantofii erau cu talpă groasă, din microporos (crep).Cum aceştia erau scumpi, tinerii găsiseră modalitatea dea fi “malagambişti” prin înlocuirea microporosului cu...fâşii de anvelope de camion! Existau cizmari specializaţi,care nu mai pridideau, cu rezerve serioase de anvelopeuzate. În 9 septembrie 1945 apărea în revista “Spectator”articolul “Un toboşar periculos pentru ex-mareşalulAntonescu: Sergiu Malagamba”. În noul regim însăatitudinea “filfizonilor”, “deşucheaţilor”, care lansaserăşi un refren (“Sergiu Malagamba/ Noaptea stingelamba”) a început să fie sever înfierată în ziarele“Universul”, “Seara”, “Evenimentul zilei”, puritanii,tradiţionaliştii mai în vârstă fiind indignaţi.Compozitorul Edmond Deda (el însuşi promotor al jazz-ului american), bun prieten cu Malagamba, relatează odiscuţie spumoasă între mareşalul Ion Antonescu, şefulstatului, şi colonelul Elefterescu, şef la Poliţia Capitalei:“- Ce e cu malagambiştii ăştia, Elefterescule? - Nu ştiu,dar mă voi interesa”. După un timp, colonelul dă

Remember


raportul: “- Cred că e vorba de o sectă religioasă!”.Pericle Martinescu, în amintirile sale, notează că reclamaaceasta gratuită făcea ca la reprezentaţiile sale lumea săse calce în picioare pentru a-i vedea pe “sectanţi”, uniipentru a aplauda, alţii pentru a huidui. Poliţia erapermanent la uşă, se zvonise că însuşi Malagamba fusesebătut de “mulţimea indignată” de extravaganţele sale, întimp ce “camarazii mureau pe front” (cum apare într-uncomunicat al Guvernului). Practic, era un conflict întregeneraţii, “malagambiştii” putând fi asociaţi cu hipsteriide azi. În ciuda apariţiilor sale provocatoare, dar ţinândseama de internarea în lagărul de la Târgu-Jiu (după1947 asta era un titlu de glorie!), autorităţile epocii aufost nevoite să se plece înfaţa virtuozităţii sale,acordându-i în 1963Ordinul Muncii clasa a III-a. Dar după ce făcuse,cum spuneam, şi câtevaluni de puşcărie la Târgu-Jiu, în timpul războiului,în 1942, fiind consideratmai târziu un veritabil...“luptător antifascist”!Arestarea sa a avut loc pestradă, chiar pe CaleaVictoriei, în ciudaprotestelor vehemente aleunui grup de liceeni, pemotiv că ar fi condus osectă periculoasă, careurmărea să atenteze la...siguranţa naţională!Sergiu Malagamba şi-aevidenţiat talentul debaterist în multe formaţiide muzică uşoară (IonVasilescu, Dinu Şerbănescu, Henry Mălineanu) şi adirijat în 1945 opereta “Sfinxul din Hollywood” de RalphBenatsky. A alcătuit prima formaţie de jazz simfonic dinRomânia, pe care în 1942 a dirijat-o într-un concertdemonstrativ la sala ARO, semnând zeci de orchestraţii,prelucrări şi aranjamente după Duke Ellington, Manuelde Falla, Grigoraş Dinicu, Gherase Dendrino. A scrismuzică de scenă, în colaborare cu alţi compozitori,coloana sonoră a filmului “Allo, Bucureşti!” (regiaMircea Botez, 1944), dar mai ales multe piese de muzicăuşoară (are în palmares o menţiune la Mamaia, în 1969).Între cele mai cunoscute titluri, cu siguranţă căzute înuitare azi: “Rumba, rumba”, “Pendula ritmată”,“Bateriada”, “Valsul primăverii”, “Lumea zice că n-amritm”, “Cu tine nu pot să mă cert”, “De ziua ta”,“Perechea mea eşti tu”, “Nu mi-e dor de nopţi cu stele”,“Azi e mai frumos ca ieri”, “Noapte bună, vioară”, “Înaşteptarea ta”, “Îţi mulţumesc, dragul meu”, “Mai suntpe lume ochi albaştri”, “Perechile sub lună”, “Ploaie devară”. A avut un succes uriaş la public şi în turneeleîntreprinse peste hotare, fascinând cu beţele aruncate înaer şi apoi prinse cu dexteritate, fiind ovaţionat în 1965în URSS (unde era un adevărat idol), Israel, R. D. G.,

Italia (1966), Polonia (1960, 1962, 1965), Franţa. “Baletultobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat un dans,a făcut furori inclusiv pe celebra scenă de la Olympia dinParis, cu ocazia turneului din 1965 al Teatrului de revistă“Constantin Tănase”, la invitaţia legendarului BrunoCoquatrix.

Smead (era de origine armeană, ca şi AndaCălugăreanu sau Corina Chiriac), Malagamba a fost unpersonaj care a marcat epoca în care a trăit, fiind oadevărată legendă. Cei care nu l-au uitat au căutat înDicţionarul explicativ al limbii române, unde termenul“malagambist” semnifică “un tânăr din perioada 1940-1960 îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament

nonconformist, liberal, şmecher, spre frivol”.Malagamba, “Serghei”, cum îi spuneau apropiaţii, a fostun mare show-man şi mentor al multor instrumentişti(între aceştia, Ştefan Mihăescu, bateristul formaţieiSideral), dar şi un autentic dandy al Bucureştilor, uncreator de trenduri, fiindcă îi plăcea să fie spilcuit, săadopte ţinute ostentative, atât prin combinaţiisurprinzătoare de culori, cât şi prin croieli extrem deîndrăzneţe ori tunsori extravagante. Look-ul său a fostrapid adoptat de membrii orchestrei, apoi de publiculpasionat de jazz. Notorietatea remarcabilă în rândultinerilor epocii, povestea sa fascinantă au făcut din el unpersonaj care şi-a pus amprenta asupra societăţiiromâneşti, legenda sa rămânând în poveştile de cartier şiîn memoria multor generaţii. Serile de dans de lacabaretul “Mon Jardin”, din incinta fostului hotelDorobanţi, unde cântau Malagamba, Theodor Cosma,Dinu Şerbănescu, erau celebre, iar Malagamba a cântatnu o dată în anii ’40 şi alături de Maria Tănase. Pentru avă da seama de amploarea fenomenului, însuşiConstantin Tănase a apărut pe scenă îmbrăcatextravagant! Se înţelege, protestele publice din epocăerau ipocrite şi absurde, siguranţa statului şi mersul

Remember


alături de Luigi Ionescu, pe scena Teatrului de revistă

Aniversaremuzicală

Se pare că în ultima vremejudeţul Dâmboviţa a devenitfoarte ofertant pentrunumele mari ale muziciiromâneşti. Nu ne referim aicila tenorul Florin Georgescu,care n-a părăsit comunanatală, Pietroşiţa, sau laGheorghe Zamfir, care arevenit la Găeşti, undeorganizează anual şi un marefestival. Iată însă că MihaelaMihai a ales să trăiască înaerul curat al unui sat delângă Pucioasa, iar“dâmboviţeancă”, de-acumcu state vechi, este şi fostarealizatoare TVR AuroraAndronache, care a părăsit

Capitala odată cu renunţarea lapostul public de televiziune, în carenu se mai regăsea. La data respectivăTVR a pierdut imens, fiindcă Auroraera redactor muzical, realizatoare şi

semnatară a unor proiecte moderne,cum a fost în anii ’90 “Top TV”. Laînceputul carierei alcătuise,împreună cu Ileana Popovici, chiar şiun grup de backing vocal, “Aurora”.Mulţi dintre compozitorii şiinterpreţii noştri îi datorează zeci deînregistrări şi apariţii pe micul ecran,aşa că nu e de mirare că laaniversarea sa, în noua reşedinţă dela Runcu, a avut-o alături nu numaipe sora sa, cunoscuta balerină DoinaAndronache Patrichi, dar şi câtevabune prietene şi foste colaboratoare:Corina Chiriac, Stela Enache, IleanaPopovici, Monica Lenos. Să ne maimirăm că astăzi TVR nu are oemisiune de muzică uşoară şi că ladispariţia compozitorilor şiinterpreţilor importanţi nu e în staresă încropească un montaj decent,când în timp a îndepărtat toatevalorile instituţiei?

Larisa VELCOVICI

războiului neputând fi influenţate de frizura tăiată laspate perfect drept, după metoda celebrului frizer “GicăVapor”, de pălăria cu boruri late şi panglică fină, de

cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodulmic, lungă până peste curea, de pantalonii cu 4 pense, cumanşeta strânsă la glezne, asigurându-se vederea la

şosetele din lână fină, în dungi în culori tari, depantofii din antilopă (piele întoarsă).

Sergiu Malagamba a devenit membru alUCMR în 1947, iar între 1949 şi 1954 a fostprotagonistul unor spectacole de mare succes lasala Dalles. Se înţelege că în ultima parte a vieţii,asemeni tuturor compozitorilor, a fost nevoit săscrie şi cântece “ancorate în realităţile societăţii”(“Braţ la braţ cu anii mei”, “O ţară îşi cântăbucuria”, “Iubirea pentru ţară”, “A mea e viaţa”),dar acestea au fost mai degrabă melodii pătrunsede fior patriotic, cu nimic condamnabil, iar dinpunct de vedere muzical sunt la nivelul celor maibune piese ale sale. Uimitor este că, aşa cumconsemnează Răzvan Moceanu, Malagamba arămas în istorie pe de o parte ca un percuţionistexcepţional, iar pe de alta prin impunerea unuicurent al normalităţii, adică al manifestăriispiritului liber, şic. Pilduitor este faptul că în iulie2014 S. T. U. P. Arts & Fashion a lansat un nouproiect, “Noua Malagamba a Bucureştilor”, cubărbaţi bine îmbrăcaţi, reprezentativi din toatedomeniile – modă, teatru, film, fotografie, TV – unproiect care îşi propune “să renască acel curent“malagambist”, în contextul emancipării societăţiiromâneşti de atunci şi acum, acela al “dress code”-ului pentru întâlnirile de sâmbătă seara. Este vorbade relansarea curentului dandy-ului bucureştean,boem, fantezist, poetic, instigând esteticafrumosului: un bărbat cu identitate, cu un stilvestimentar original, cum a fost cel lansat cu zecide ani în urmă de celebrul Sergiu Malagamba...”.

Oana GEORGESCU

Remember


Cu Zizi Şerban

C. Chiriac, S. Enache, I. Popovici (sus),D. A. PAtrichi, A. Andronache (jos)

ConcerteÎn sezonul estival concertele de muzică pop-rock

părăsesc sălile şi se localizează în aer liber open air, cumse zice acum, folosind una din nenumăratele sintagmeenglezeşti strecurate în română. Ne vom opri pe scurtasupra evenimentelor din Bucureşti, urmând ca cele dinţară să facă subiectul unui articol în numărul viitor.

În Capitală, concertele în aer liber se organizeazăîn trei locuri: Arenele Romane din Parcul Carol (pentrucele care nu depăşesc 5000 de spectatori), pe platoul dinfaţa Romexpo (5000 – 30.000 spectatori), PiaţaConstituţiei (peste 30.000, spre 50.000 de spectatori).Ultimul loc este preferat şi chiar cerut de starurileinternaţionale, din pricina alăturării cu Parlamentul(Casa Poporului), despre au citit ei că este cea mareclădire din lume. Să vedem dacă primăriţa GabrielaFirea va mai permite întreruperea circulaţiei în piaţăpentru diverse evenimente (nu numai muzicale). Pelângă Bucureşti se fac concerte prin Tunari (Best Fest) şiBuftea (Domeniile Ştirbey).

Rock the CityPrimele ediţii ale festivalului durau trei zile, cu

multe nume mari şi numeroase alte formaţii. Ediţia 2016a durat doar două zile (deşi se vorbise şi de o a treia), cuun afiş destul de sărăcăcios, dar am avut prilejul de aasculta două dintre cele mai iubite şi apreciate formaţii.

Prima zi a fost dedicată rock-ului alternativ,deschiderea fiind asigurată de formaţiile Eyedrops(România), Birth Of Joy (Olanda) şi FiRMA (România).Stil indie cu Eyedrops, apoi Birth Of Joy – îmbinare întreprogesisive şi… rock’n’roll, urmată de FiRMA cu rock,blues, jazz şi funk. În jurul orei 21:30, britanicii de laMuse (formaţie considerată marea speranţă a rockuluicontemporan) au apărut pe scenă pe acordurile piesei„Psycho” de pe cel mai recent album al formaţiei -„Drones”. Au urmat cântece precum „Plug in Baby”,„Interlude”, „Hysteria”, „Resistance”, o alternanţăpentru un program echilibrat, ancorate de vocea lui MattBellamy. N-a lipsit „Starlight”, cântată şi de public, iar„Knights of Cydonia” a fost piesa de încheiere, la ora

23:00, fără bis. Concertul a fost ornat cu confetti şibaloane, proiecţii, efecte de lumină. Sunet foarte bun,parcurs melodic variat, deloc monoton, versuriinteresante – calităţi care alcătuiesc universul aparte carei-a adus trio-ului britanic numai aprecieri.

În a doua zi de festival, mult mai multă lume, detoate vârstele, pregătită pentru întâlnirea cu unalegendele heavy metalului. Formaţia de stil melodicmetal Raven Age a deschis a doua seară, cu piese de pesingurul lor material discografic.

După 20:30, pe ritmurile piesei „Doctor, Doctor”,a formaţiei UFO, scena a fost luminată şi au apărutdecorurile specifice Iron Maiden. Flăcări introduc „IfEternity Should Fail”, iar Bruce Dickinson salutăpublicul. Au urmat „Speed of Light” şi „Tears of aClown”, dedicată actorului Robin Williams. Programul(setlist) a cuprins atât piese de pe cel mai recent album,„The Book of Souls” (2015), cât şi piese de pe discurilelansate în decursul celor peste 40 de ani de carieră.Efectele pirotehnice şi prezenţa mascotei uriaşe Eddie (omumie zombie) nu au lipsit nici de această dată dinshow, la „The Book of Souls”, Dickinson asmulgând inima lui Eddie, în cadrul unui „ritual maiaş”.Au urmat „The Trooper”, „Poweslave”, „Death orGlory”, schimbări de decoruri, „Fear of the Dark” - piesede rezistenţă. „Iron Maiden” trebuiau să încheieconcertul, dar aplauzele i-au obligat la un triplu bis -„Number of the Beast”, „Blood Brothers ” şi „WastedYears”. Au venit spectatori nu numai din România, dar

şi din Bulgaria, Grecia şi Franţa, care şi-au fluturatdrapelele naţionale. Concert de forţă, dar şi cu...umor, cu durată apreciabilă: încheiere spre ora23:00, pe acordurile piesei „Always look on theBright Side of Life”, pe care spectatorii aufredonat-o în timp ce părăseau zona de concert.Una din cele mai valoroase formaţii rock din toatetimpurile.

RihannaPrimul concert al vedetei în România a

dezamăgit o parte dintre spectatorii din PiaţaConstituţiei, fiindcă a reprezentat întâlnirea cu„noua” Rihanna. Concertul face parte din TheAnti World Tour 2016. Cântăreaţa, supranumităprinţesa pop/ rhythm & blues, a prezentat laBucureşti, pe lângă cele mai cunoscute melodii ale

sale, piese de pe noul său album, „Anti”, diferit faţă detot ce a făcut artista originară din Barbados. Show-ulRihannei era programat să înceapă la ora 21:00, după ceîn deschidere au cântat Nick Yume şi Delia. N-a începutla ora 21:00, ci cu o jumătate de oră mai târziu. Rihannaa urcat pe scenă şi a început concertul cu melodia „Stay”,urmată de „Love The Way You Lie”. De fapt, au fostdoar fragmente din aceste melodii, pentru că aşa a fostconceput întregul show: a cântat câte puţin din pieselecare au făcut-o celebră. La doar câteva minute dupăînceperea concertului, cele două ecrane, amplasate înstânga şi în dreapta scenei, nu au mai funcţionat.Rihanna a venit cu dansatorii din echipa sa, iar înmomentele în care se mişca pe scenă, părţile muzicale

Pe scene


care se auzeau erau înregistrate. A interpretat piesele„We Found Love” şi „How Deep is Your Love”, dar şi

„Man Down”, „Rude Boy” şi „Consideration” şi„Work”, de pe cel mai recent album. Concertul s-aterminat după o oră şi 15 minute, cu melodia „Kiss ItBetter”.

ZUtopia Music FestivalPe 15 şi 17 august 2016, în Piaţa Constituţiei din

Bucureşti, spectatorii i-au putut vedea şi asculta, înpremieră, pe Steve Aoki – star american care, din 2007, adevenit recunoscut la nivel mondial şi a primitnumeroase premii, printre care şi Billboard Award în2008 – şi pe Sia – artistăaustraliană, nominalizată depatru ori la premiile Grammy.

Steve Aoki a urcat pe scenăîn jurul orei 21:45, după ce MikiLove încălzise atmosfera. Artificii,confetti, jocuri de lumini – unshow complet. Americanul aoferit două ore de muzică electro-house, în care publicul a dansatpe ritmurile oferite de celebrul DJ.Aoki a decis să invite câţiva fanipe scenă, iar o româncă, oitaliancă şi o americancă au fostspectatoarele care au putut să-lvadă pe Steve mixând. „Vreau săfac o fotografie şi să o public peInstagram, pentru ca toată lumea săvadă cum arată un show înRomânia”, a spus Steve Aokiînainte de a face un selfie. Cu steagul României în mână,pe ritmurile melodiei „Cake Face”, artistul a început săarunce cu torturi în public. Un dulce final de spectacol.

Cântăreaţa australiană Sia a urcat pe scena dinPiaţa Constituţiei pe 17 august şi a cântat doar o oră. Aşacum era anunţat, concertul a început la ora 21:30, dupăce pe scenă urcaseră Oh Land şi Selah Sue, iar primamelodie interpretată a fost „Alive”. Situată pe unpiedestal, Sia părea că este îmbrăcată cu o rochie imensă,albă, alcătuită însă din dansatorii săi, care au făcutspectacol pe scenă. Cu chipul acoperit de faimoasa

perucă alb-negru (i se zice Cântăreaţa fără chip) şi cu ofundă imensă pe cap, Sia a fost o prezenţă

necomunicativă. A urmat piesa „Diamonds”, pe careSia a scris-o pentru Rihanna, însă pe care şi ea o cântăîn concerte, iar scena s-a transformat într-un marediamant. Pe toată durata concertului, pe cele douăecrane, amplasate în stânga şi în dreapta scenei, aufost proiectate imagini atât din timpul show-ului, câtşi videoclipuri. Printre piesele intepretate de Sia laconcertul de la Bucureşti s-au numărat şi „CheapThrills”, „Big Girls Cry”, „Breathe Me”, „Titanium”-pe care Sia a scris-o pentru DJ-ul David Guetta. Aîncheiat concertul cu piesa „Chandelier”, cea maicunoscută melodie a sa, dar nu a revenit pe scenăpentru bis.

Atât Rock the City, cât şi ZUtopia MusicFestival au fost organizate de Marcel Avram, EastEuropean Production şi D&D East Entertainment.

Summer Well Festival 2016 A şasea ediţie a fost, ca în fiecare an, „un festival ca

o vacanţă” la Domeniul Ştirbey din Buftea, pe 13 şi 14august .

Spectatorii au plecat din centrul Bucureştiului, înstaţia liniei speciale de RATB, care a transportatparticipanţii pe toată durata festivalului. Aici au avutumbră şi aer curat, zone de relaxare cu hamace,şezlonguri şi bean bags, magazine ciudate, stand-uri cutatuaje temporare şi chiar o piscină. Pe plan dinamic, au

fost: canotaj, tiroliană, labirintulgonflabil, turul DomeniuluiŞtirbey şi roller coaster şi surf.Dar şi pop-up yoga studio, unpop-up cinema, plus instalaţii,expoziţii şi proiecţii pe apă.

După Sundara Karma(sound-ul chill rock şipsychedelic pop al britanicilor,al căror album de debut a fostanunţat pentru 2017), a urmatBØRNS, artistul american de 24de ani, cunoscut pentru stilulsău aparte care combină sound-uri folk, glam şi electro rock, cumelodia „Electric Love”, pe careorganizatorii Summer Well aufolosit-o pentru clipul-rezumatdin prima zi. Grupul britanicCrystal Fighters cu „Solar

Systems” şi „Follow”, a fost urmat de Neighbourhooddin California, ajuns în România la 3 ani după apariţiamelodiei „Sweater Weather”. Solistul Jesse Rutherford,cu tatuaje pe aproape toată suprafaţa bustului, a propusun repertoriu sentimental şi nostalgic, dar pe beat-urirock indie şi hip-hop. În prima parte am ascultat melodiide pe noul album „Wiped Out!”, iar în a doua parte aufost piese de pe primul album: prestaţia nu a fost nota10. Grupul Hurts, din zona new wave şi synthpop, aflatîn turneul de promovare a celui de-al treilea album,„Surrender (2015), a ajuns pentru a patra oară în

Pe scene


Rihanna

Sia

Festivalul naţional de muzicăfolk şi baladă “Poarta

Sărutului“Singurul nostru festival de gen care conţine în titlu

şi cuvântul baladă a ajuns la ediţia a XV-a, desfaşurându-se la Târgu Jiu, pe scena Teatrului de Vară. Prevăzut adura trei zile, 12-14 august, s-a redus la două pentru arespecta ziua de 13 august ca zi de doliunaţional.

Evenimentul este organizat dePrimăria şi Consiliul Local ale MunicipiuluiTârgu Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, ŞcoalaPopulară de Artă Târgu Jiu, CentrulJudeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale Gorj,Centrul de Cercetare, Documentare şiPromovare „Constantin Brâncuşi”,Ansamblul Artistic Profesionist „DoinaGorjului”, Teatrul Dramatic „ElviraGodeanu”. Fiind un concurs de creaţie şiinterpretare care îşi propune să promovezenoi valori reprezentative pentru folk-ulromânesc, nu există limită devârstă. Concurenţii admişi au prezentat înconcurs două piese originale, una fiind obligatoriucircumscrisă tematicii Festivalului, respectiv un cântecde dragoste. Durata fiecărei piese nu trebuie sădepăşească 5 minute, iar concurenţi rezultaţi în urmapreselecţiei au beneficiat de cazare şi masă. S-au decernatpremii în valoare totală de 5700 lei, în felul următor:Marele premiu – 1500 lei. Secţiunea interpreţi: Premiul I –

800 lei, Premiul II – 700 lei, Premiul III – 600 lei. Secţiuneagrupuri: Premiul I – 800 lei, Premiul II – 700 lei, PremiulIII – 600 lei. Trofeele festivalului au fost concepute decătre sculptorul Paul Popescu. Juriul, compus din EmericImre (preşedinte), Teodora Ionescu, Viorel Gârbaciu –iniţiatorul festivalului, Ovidiu Mihăilescu, SpiridonPopescu şi Sorin Minghiat, a decernat TrofeulFestivalului lui Paul Adrian Tihan, din Fălticeni. Pe loculI s-a clasat Cosmin Săveni Mariciuc, din Botoşani. Pelocul II s-au clasat doi concurenţi: Ionel Sebastian, din

Dorohoi, şi Natalia Croitor, din Chişinău. De asemenea,alţi doi folkişti au ocupat locul II. Este vorba deGeorgiana Ariadna Tiţoiu, din Craiova, şi de AndraNeţoiu, din Baia de Aramă. Premiul special la secţiunea„Interpreţi“ a fost cucerit de Ştefania Patricia Thomits,din Sibiu, iar la „Grupuri“ de Vox Mundi, din RâmnicuSărat.

România (au două videoclipurifilmate la noi). Show-ul a început cu„Surrender”, s-au aprins lanternele

telefoanelor pentru „Illuminated”,bis cu „Nothing Will Be Bigger ThanUs” şi „Stay”.

A doua zi primii pe scenă au

fost cei de la Hælos, o formaţie dinLondra care a interpretat câtevamelodii de pe albumul „Full Circle”,

printre care piesace dă numelealbumului, cu unsound electroniccu elemente detrip-hop. TheBlossoms, o altătrupă britanică,formată în 2013,al cărei stilmuzical oscileazăîntre soul, indie,psychedelic rock,a oferit piese depe albumul dedebut,„Blossoms”(2016). Milky

Chance, a treia trupă, a fost osurpriză placută, mai ales datorităsound-ului folk cu influenţe reggaeşi electronice: se remarcă „Blossom”,

„Sweet Sun”, „Ego” şi „StolenDance”, melodia lor cea maicunoscută. Years & Years a avutsucces deosebit. Formată în 2010, ecunoscută pentru sound-ulelectropop, în care integrează R&B şielemente house specifice anilor ‘90:„Shine”, „Worship”, „Eyes shut”,ultima melodie — „King”. Aflaţi înRomânia pentru a doua oară, cei dela The Chemical Brothers (cap deafiş) au comunicat puţin cu publicul.De pe noul album lansat anul trecut,„Born in the Echoes”, au oferitmelodii ca: „Go” şi „EML Ritual”, iardin vechiul repertoriu „Do It Again”şi „Galvanize”. Un show complex,cu proiecţii reuşite – roboţi coloraţi,dansatori pe role, fluturi, vitralii-imaginile asociate cu ritmurilecântecelor.

Un festival cu sonorităţi noi,formaţii tinere, în care muzica se aflăla egalitate cu distracţia şi relaxarea.

Gabi MATEI

Pe scene


Chemical Brothers

Adi Beznă

AM

Cu ocazia Festivalului s-au organizat lansări dealbume discografice, precum şi lansări de carte. Evident,n-au lipsit recitalurile, aplaudate de peste o mie despectatori: vineri - rememberCenaclul ”Flacăra”, cu AndreiPăunescu, Emeric Imre, AdrianBeznă, Ovidiu Mihăilescu, FlorinCamen, Cătălin Stepa, Vasile Mardareşi Mădălina Amon, iar duminică,după Gala Laureaţilor, au urmatDucu Bertzi, Vasile Şeicaru, ValiŞerban, Dan Vană, Ştefan Geraksievşi Mihai Boicu, câştigătorul de anultrecut. Amfitrionii festivalului au fostAdrian Beznă şi Andrei Maftei.Biletul de intrare la festival a costatdoar 5 lei, pentru a obţine fondurilenecesare organizării în bune condiţiia evenimentelor următoare: deexemplu, la Festivalul de la Gărâna sepercepe o taxă de intrare de 50 de lei.

Un eveniment interesant, foartebine organizat, care a reuşit să treacăcu bine peste impedimentul doliuluinaţional.

Tabăra folk Calafat 2016În august 1996 se desfăşura la Calafat prima ediţie

a Taberei de Muzică Folk, finanţată de DirecţiaJudeţeană de Tineret şi Sport Dolj, printr-un proiectconceput de Dan Vană. Ideea apăruse în ultima zi aFestivalului de poezie şi muzică folk „Floare de Ger”,din luna decembrie a anului precedent. Primele ediţii au

fost dedicate promovării tinerilor artişti, următoarele –conexiunii cu „poezia cântată” autohtonă şi din alte ţări,în paralel cu formarea unei „bresle a trubadurilor”.

După 20 de ani, avem 19 ediţii ale FestivaluluiInternaţional de Poezie şi Muzică Folk (titulatura exactă)

de la Calafat – eveniment care, vară de vară, aduce pemalul Dunării artişti consacraţi, dar şi tineri folkişti, într-o atmosferă absolut colegială. Timp de 7 zile, cea de-a

XIX-a ediţie a fost organizată dePrimăria şi Consiliul Local Calafat,Casa de Cultură şi Asociaţia „Proiectpentru o Lume a Oamenilor MaiBuni” (APLOMB) Calafat. Partenerimedia tradiţionali sunt RadioRomânia Oltenia Craiova, TVRCraiova şi cotidianul „CuvântulLibertăţii”.

De-a lungul timpului, mai toţiartiştii importanţi ai genului, dinţară, dar şi de peste hotare, au fostprezenţi la Calafat, precum şi tinericantautori laureaţi la festivaluri-concurs, poeţi, critici muzicali, actori,producători, impresari. N-au lipsitacum Bebe Paraschivescu, DoruStănculescu, Sorin Minghiat, NicuAlifantis, George Nicolescu, CristianBuică, Mihaela Popescu, DinuOlăraşu, Radu Gheorghe, ValiŞerban, Mircea Bodolan, OvidiuMihăilescu, Emeric Imre, Andrei

Păunescu, Florentin Budea, Teo Boar, Vladi Cnejevici,Mike Godoroja & Blue Spirit, Grup Folk „Clasic”,Ciprian Diaconu, Alexandru Cismaru, Eugen Avram,Adrian Beznă, „Icarus”, poeţii Clara Mărgineanu, LilianaHinoveanu, Stere Bucovală şi Spiridon Popescu, StefanGheraksiev şi trupa „Denvar” din Plovdiv (Bulgaria),Rosen Paskulov şi trupa „Rare Breed” din Sofia(Bulgaria), Natalia Croitor (Republica Moldova)-aproape toţi susţinând recitaluri.

Concertele zilnice au fost însoţite dealte evenimente: lansări de cărţi, focuri detabără, cântări de noapte, Mike Godoroja &Blue Spirit au lansat albumul „Hippie cudiamante”, Nicu Alifantis - album „Madamemon amour” şi cartea „FaceCarte”, carecuprinde o selecţie a postărilor de pe paginasa oficială de Facebook.

Există mai multe imnuri dedicate departicipanţi, de-a lungul timpului, TabereiFolk, însă cel oficial a fost compus deCristian Buică, în anul 2007 - „Dacă vrei săfii bogat”. Din 2009, sloganul este „Asta-imuzica ce-mi place!” – expresia celebră rostităde regele Carol I, la 15/27 mai 1877, laCalafat, în Războiul pentru Independenţă.

„Am invitat aici toată mişcareafolkului românesc, cea autentică Aici,artiştii nu aşteaptă contracte şi bani în cont,ci, din contră, de multe ori vin pe banii lor,

să facă planuri de viitor, să schimbe impresii”, spuneiniţiatorul şi coordonatorul proiectului, Dan Vană, elînsuşi un apreciat folkist.

Florin-Silviu URSULESCU

Pe scene


Cris�an Buică

Ovidiu Mihăilescu

Destinaţii ale blues-ului:Panorama-Ghelari,

Jimbo BluesDe obicei – precum o arată şi genericul – raportam

rândurile acestei rubrici exclusiv la domeniul jazz-ului.De astă dată însă, mă voi referi la un gen înrudit, blues-ul, compartiment sonor survolat şi el de aripa de autentica creativităţii spontane,– mie acordându-mi-se onoareade a participa în calitate de prezentator la douăfestivaluri, nu doar juxtapuse ci chiar suprapusecronologic în plină vreme de caniculă. În aceeaşi ordinede idei vom preciza că între invitaţi s-au numărat şiinterpreţi de jazz.

Ajuns la ediţia a IV-a, „Panorama Blues Festival2016” de la Ghelari – Hunedoara a fost găzduit ca defiecare dată de ospitaliera pensiune „Panorama” înscrisăîn titlul manifestării, fascinant loc de popas şi relaxaresituat într-un ambient natural de un pitoresc aparte, laaltitudinea de 800 metri. Ediţia din acest an a fostvalorizată de prezenţe artistice exclusiv autohtone,entuziastul public (preponderent juvenil!) confirmândprin aplauzele sale nedrămuite că scena blues-uluiromânesc este vie, atractivă, de certă ţinută.

Judicios concepută ca derulare şi diversitate amijloacelor exprimării muzicale, prima seară aFestivalului, de vineri 5 august, a prilejuit urcarea larampă a trei numere scenice efective. Astfel, „The LordsOf Hammond Organ” a însemnat un serial de mini-recitaluri susţinute de trei exponenţi români denotorietate ai orgăi Hammond, instrument electroniccomplex cu timbru inconfundabil şi atât de expresiv.Cosmin Farcaş (care stăpâneşte deopotrivă pianulelectronic Fendes Rhodes) s-a impus drept unul dintrecei mai pregnanţi organişti ai tinerei generaţii,component şi al grupului lui Rareş Totu, promotor desoul-rock modern, totodată vocalist cu o distinctăamprentă personală; a fost însoţit în demersul său debass-istul Mike Dragomir, de bateristul Gene Boris şide ghitaristul Rareş Totu. Al doilea organist,braşoveanul Ramiro Junger, şi-a demonstrat la rându-idisponibilităţile improvizatorice şi experienţa acumulatăîn deceniile de practică muzicală, inclusiv ca fondator algrupului „Conexiuni” şi cultivator al stilului jazz rock –în piesele oferite publicului la Ghelari avându-i dreptparteneri pe bateristul Dan Socheri, pe bass-istul TibiDuţu şi pe ghitaristul Alin Păun. Poate cel mai pregnantşi inspirat poli-claviaturist, având la bază o educaţie /formaţie muzicală clasică, a s-a vădit a fi virtuozulsintetizatoarelor Florentin Milcof, supranumit Othello(cântă la pian electronic, clavecin, mellotron, clavinet,dar mai ales la orgă Hammond), secondat de secţiaritmică înainte citată – Socheri / Duţu / Păun – aîncununat cu brio episodul scenic prin reformularea înmanieră proprie a unor cunoscute teme de StevieWonder, Booker T & the M.G.’s iar în final, în trio de„Hammond-işti”, notoria piesă „Peter Gunn” a luiHenry Mancini.

Momentului organistic i-a urmat pe podium MikeGodoroja „redebutând” în fruntea unui total remaniatline-up al trupei sale „Blue Spirit”, line-up alăturându-i pe înainte menţionaţii Dan Socheri, tânăr şi dinamicbaterist, Tibi Duţu care ciupeşte coardele unei vechighitare bass din anul 1971, Alin Păun, tânără speranţă aghitarei, student al lui Nicu Patoi (liderul grupului defusion „Platonic Band”) şi Florentin Milcof.Manifestând actualmente un interes predilect pentrusurse electro-acustice şi electronice „vintage” din anii’60-’70, Mike Godoroja a coordonat momentul„Zeppelin von Blues” în care i-a atras drept soliştiinvitaţi şi pe Marcian Petrescu – după cum se ştie,apreciat bluesman specializat în mânuirea harmonicii degură (muzicuţă) şi pe ghitaristul Rareş Totu. În

programul dăruit publicului, Mike Godoroja – vocal şipercuţie – a inclus şi piese din noul disc aflat în pregătire.

Aş îndrăzni să calific drept apogeu al serii recitaluloferit de quartetul „Midnight Sun” al ghitaristuluivocalist (şi claviaturist, producător muzical, compozitor,inginer de sunet, expert al ghitarelor electrice şi alechipamentelor de scenă, având la activ peste trei deceniide practică muzicală şi recunoaşteri valorice precumatribuirea titlului de Ghitaristul anului în România, în1987 şi Cel mai bun ghitarist în Ungaria, în 1992)clujeanul Rareş Totu care în parteneriat cu bass-istulMike Dragomir, cu organistul Cosmin Farcaş şibateristul Gene Boris s-a întrecut pe sine în susţinereaunui program de certă diversitate, expresivitate şipolicromie timbrală. O menţiune aparte se cuvine

Punctul pe j... azz


Rareş Totu

atribuită bateristului american Gene Boris, realizatorulunor solouri ritmice cu adevărat uimitoare.

Seara a doua de la Ghelari a inclus recitalurisusţinute de „Steel Jazz Quartet” condus dehunedoreanul Mircea Goian, apoi „Florin GiugleaGroup” (concomitent cu lansarea recentului album„Invitation To The Blues”) şi de originala formaţie„Desperado”. Din păcate însă, eu şi partenerul MikeGodoroja cu ai săi coechipieri nu am mai rămas înmunţii Poiana Ruscă, grăbindu-ne să ajungem în iureş,sâmbătă 6 august – oameni, microbuz şi camion cu scule– la Jimbolia, unde, la Teatrul de vară, s-a derulat apatrusprezecea ediţie „Jimbo Blues”. Se cuvine însă a

releva rolul organizatoric major marcat de neobositulmanager Sergiu Tent, patron al pensiunii „Panorama”din Ghelari, înainte de a purcede la evaluareafestivalului din primitorul oraş bănăţean.

Am regăsit cu bucurie atmosfera de linişte şiarmonie a burgului de 10.000 de suflete răspunzând lasonorul nume Jimbolia. Cu aceeaşi nereţinută bucurieam reîntâlnit prieteni de suflet - ca primarul DariusPostelnicu şi Costel Sardeni, proprietarul complexuluihotelier „Santa Maria”. Atmosfera de linişte de carevorbeam a fost tulburată benefic preţ de o seară/noaptede kilowaţii sonori cu care echipa audio a nelipsituluiReset a amplificat acordurile de pe scenă. Pentrulocuitorii din Jimbolia, Festivalul de blues – în subsidiarşi de jazz – a continuat să suscite interesul drept overitabilă sărbătoare muzicală estivală. Odată în plusanul acesta, fiindcă o aniversare religioasă a readus înoraş mulţi dintre jimbolienii emigraţi în Germania. Astfelcă băncile din Teatrul de vară s-au dovedit insuficientefaţă de afluenţa de public...

În deschiderea Festivalului „Jimbo Blues” aevoluat, dintre cele patru formaţii invitate, „Bega BluesBand” din Timişoara. Grup de blues numai cu... numele,întrucât din anul 2010, de când a trecut în nemurirefondatorul Kamocsa Béla, noul lider Johnny Bota areorientat repertoriul spre jazz. Teme standard diverse,dar şi creaţii originale dintre cele incluse în recentul

album (în dublă ipostază editorială, de CD şi de LP-vinyl, relansat cu acest prilej şi la Jimbolia) precum„Brassica Oleracea” de Johnny Bota şi „Soup A LaBlues” de Lucian Nagy au remis mesajul muzicii decalitate din partea componenţilor Lică Dolga - baterie,Toni Kühn - claviaturi, Mircea Bunea - ghitară, LucianNagy - saxofoane, flaut, caval, Maria Chioran - vocal,Johnny Bota - ghitară bass şi conducere muzicală.Recitalul? O mărturie neîndoielnică a maturităţiigrupului.

A urcat apoi pe scenă artistul de rock-blues, dar şiexperimentat realizator TV şi Radio, producătorprofesionist, fervent promotor de blues şi jazz Mike

Godoroja, reiterând cu patos, forţă decomunicare şi intensă participare afectivăsuccesul izbutit şi cu o seară înainte. I-aufost colaboratori fideli noii săi colegi degrup „Blue Spirit”, bass-istul Tibi Duţu,ghitaristul Alin Păun, organistulFlorentin Milcof, bateristul Dan Socheri.N-au lipsit hituri ale grupului compusede Mike Godoroja – ca acelea intitulate„Blues-ul sufletului meu zdruncinat”,„Mă doare”, dar şi mai noi creaţii ale saledestinate CD-ului în curs de apariţie:„Blues bizar de Bucureşti”, „Baladalucrătorului ostenit”, „I.R.I.S.H.”. Iar lacererea publicului, ca supliment derecital, cea mai cunoscută piesă purtândautograful protagonistului: „Vă rog s-aveţi o viaţă frumoasă”.

Am avut din nou revelaţia valorii,odată cu prezenţa la Festival, a unui super-longeviv grupde jazz tradiţional din Ungaria care – adevăr incredibil!!!– activează fără întrerupere de cincizecişidoi de ani,„Molnár Dixieland Band”. Cei şapte bravi interpreţi,Garay Márta - pian şi vocal, Sallai László - trompetă,Fajszi Csanád - trombon, Kiszin Miklós - contrabass,Szászi András - banjo, Simon Krisztián - baterie şiliderul Molnár Gyula - saxofon alto, clarinet au datmăsura integrală a înzestrării lor pentru acest genmuzical, în tălmăcirea unor binecunoscute teme din jazz-ul începutului de veac XX, între care „Royal GardenBlues”, „At The Jazz Band Ball”, „When You’re Smiling”şi prelucrarea după tema de operetă „In A PersianMarket”.

În finalul ediţiei a XIV-a a Festivalului „JimboBlues”, un final cu mulţi decibeli, am urmărit unprogram de rockabilly întruchipat în sonorităţi stenice,energizante de „Tom White & The Mad Circus” dinBudapesta. Şi-au reunit forţele întru reuşita recitaluluivolubilul vocalist şi ghitarist Norman Badas, explozivulvocalist şi instrumentist la harmonica Tom White,David Burning la contrabass (în tehnică „slap”) şibateristul Tom Jazz. În puţine cuvinte caracterizată – omuzică cu mesaj direct, accesibilă, plină de vitalitate!

Organizarea, care a revenit Primăriei şi Casei deCultură Jimbolia, ca de obicei impecabilă! (Foto:Dragoslav Nedici)

Florian LUNGU

Punctul pe j... azz


Mike Godoroja

Discuri


Margareta Pâslaru: „Cum să te las?”

Acest album de autoare a fostlansat de apreciata artistă în beneficiulsupravieţuitorilor de la clubul„Colectiv”, fiind al 4-lea albumcaritabil din cariera sa. Sunt aici 16compoziţii ale Margaretei, 5 pe versuriproprii, acoperind o mare plajă detimp, de la compoziţii mai vechi pânăla piesa titulară, în primă audiţie.Speciale sunt duetul cu FlorinZamfirescu în „Pansele negre”,colaborarea cu corul de copiiAllegretto în „Bunicii mei”,desfăşurarea impresionantă de forţedin celebra „Lasă-mi, toamnă, pomiiverzi!” (alături de protagonistă aparactori binecunoscuţi, cum ar fi FlorinZamfirescu, Anca Sigartău, EmiliaPopescu, Rodica Mandache, MariusBisericanu, Marius Manole, SilviuBiriş). Înregistrările au avut loc la MidiSound Studio, cu Jolt şi AndreiKerestely la pupitrul de mixaj, aceştiafigurând şi la capitolul orchestraţii,alături de George Natsis, MirceaDrăgan sau „americanii” AdrianAntonescu, Radu Goldiş şi Anthony

Petosa, colaboratori apropiaţi din aniipetrecuţi dincolo de Ocean. La 25 deani de la înfiinţare, casa Eurostar,condusă de Venera şi Paul Stângă, nepropune un album elegant, cu uncuprinzător booklet retrasând înimagini şi comentarii carieraprodigioasă a Margaretei Pâslaru.

Festivalul „Mamaia copiilor”2001 – 2015

O iniţiativă demnă de toatălauda, ce materializează interesulUCMR legat de creaţia muzicalăpentru cei mici, aşa cum sublinia la

ediţia din acest an preşedintele UCMR,Adrian Iorgulescu, la Gala laureaţilor,din postura de preşedinte al juriului.Albumul dublu (pe un CD pozitivele,pe celălalt negativele, posibilitatepentru oricine de a prelua cele 26 decântece) de faţă este un proiect finanţatde UCMR-ADA, producător fiindEditura Muzicală, iar co-producătorAsociaţia culturală „Mamaia copiilor”.O realizare elegantă, booklet-ulconţinând toate textele cântecelor. Defapt, este vorba, aşa cum se indică pemapă, de „cele mai cântate melodii lafestivalul ”Mamaia copiilor” înintervalul 2001 – 2015, deci nuneapărat titluri premiate. Între

compozitorii prezenţi pe album: JoltKerestely, Aurel Manolache, GeorgeNatsis, Virgil Popescu, Dumitru Lupu,Marius Ţeicu, Nicolae Caragia, AndreiTudor, Dan Dimitriu, MihaiAlexandru, Cristian Faur, ViorelaFilip, aşa cum şi interpreţii sunt dintrecei care au făcut istorie la concursurilemuzicale pentru copii: grupul Bim-Bam, Miruna Oprea, Alexandra Ruge,Alina Păun, Bianca Lixandru, IoanMoise Bădulescu. Unii dintre aceştiaîşi continuă cariera, alţii au rămas cusatisfacţia unor succese pasagere, puseîn pagină datorită pasiunii şitalentului, dar istoria festivalului (dinpăcate, manifestarea estivală e nevoităsă se desfăşoare în Casa de cultură asindicatelor din... Constanţa) mergeînainte!

Aeon Blank: „Dark Waters”

Formaţie bucureşteană de rockalternativ, cu influenţe gotice,înfiinţată în primăvara anului 2011, cuun prim album în 2012: “HandmadeGods & Goodmade Demons”.Componenţa trupei se stabilizează la:Emil Luca (voce, chitară), Mircea

Becherescu (chitară), AlexComăniceanu (bas), Bogdan Valentin(tobe) şi este semnat un contract cu ocasă de discuri majoră - UniversalMusic România.

Discul conţine 12 compoziţiicolective (cu texte în limba engleză, lafel ca şi în cazul primului album) şi afost lansat în clubul Colectiv. Pe lângăcei din formaţie, la înregistrareaalbumului au contribuit şi Sorin Frăţilă(keyboards), Dolto Ionescu (bas), AlexGrăjdeanu (violoncel) şi Dragoş Boeru(backing vocals). Producătoriialbumului sunt Emil Luca şi MirceaBecherescu, iar mixajul şi masterizareasunt semnate de Adam Whitaker, aflatla cea de-a treia colaborare cu oformaţie românească.

Fuego: „Iubirea înfloreşte primăvara”

Este o adevărată colecţie desuccese ale anului precedent dincariera prolificului artist, semnate deJolt Kerestely, George Natsis, Adrian

Romcescu, Maria Stoianov, DariaRadu, Marius Cristi Popa, MihaiDolgan, Paul Surugiu însuşi, întretextieri fiind Carmen Aldea Vlad sauNarcis Avădănei. Distribuit într-un

tiraj important de cotidianul“Libertatea”, acest veritabil “best of”beneficiază şi de o copertăreprezentând una din cele maiapreciate picturi ale cantautorului. Nulipsesc titluri aflate pe toate buzele,cum ar fi “Sunt lângă tine”, “Eşti visulmeu”, “Se duc artiştii”, “Covor delacrimi”, “Prinţesa mea”, “Primăvară,primăvară”, “Stai, mai stai” şi, fireşte,“Iubirea înfloreşte primăvara”.Albumul este editat de casa Euromusicdin Cluj-Napoca, producător muzicalPuică Dat Florin.

E.M.I.L.: „Imens”

E.M.I.L. (adică Emo Men InLove), înfiinţată în anul 2000 laBucureşti, îşi păstrează componenţa:Sorin Bădulescu (voce), AndreiStoianovici şi Gabi Georgescu(chitară), Barbu Niculae (bas) şi EugenImecs (percuţie), ceea ce înseamnăomogenitate şi coeziune. În 2002 -

mini-album, ”Cocktail verde”, urmat dealbumele ”Rom, fum şi vanilie” (2005),”Ştiu, ţi se pare absurd” (2009) şi”Imens” (2015, înregistrat în Studio148, produs de Marius Costache, editatde Universal Music România) şi de unfilm documentar, ”behind the music”,intitulat ”10 ani de abuzuri, excese şiimoralităţi”.

Avem 12 piese, toate compusede Sorin Bădulescu, cu sonorităţi punkşi rock alternativ, dinamice, hardcore,cu numeroase mesaje de protest,antisistem, revoltă, precum şicolaborare cu rap-erul Stoe Toxxic.

Alexandru Jula: „Ultimul romantic”

După cartea omonimă semnatăde colega noastră Oana Georgescu,

Alexandru Jula ne propune un albumcu acelaşi titlu (compozitor: FranciscReiter), dar a susţinut şi câtevaconcerte de succes sub acelaşistindard. La 82 de ani, interpretul, careafişează o vitalitate, un tonus şi ocreativitate rare, chiar că se poateconsidera un ultim romantic,dăruindu-ne şi pe acest foarte reuşitalbum Eurostar 17 titluri memorabile.Între acestea şi câteva mai vechi,aparţinând unor maeştri cum ar fi

Vasile Veselovschi sau Vasile V.Vasilache, sau inevitabilele „Soţiaprietenului meu”, „Mi-ai adus iarprimăvara”, „Floare albă din Pireu”,titluri fetiş pe care n-ar trebui să leocolească niciodată în concerte. Nuputea lipsi tradiţionalul colaboratorDumitru Lupu, cu trei compoziţii, aşacum şi de această dată Jula includecreaţii semnate de Ionel Tudor sauMarius Cristi Popa. „Ultimulromantic” este un „best of” plin defarmec şi nostalgie, o colecţie deşlagăre care cu siguranţă se anunţă desucces peren în catalogul Eurostar.

Gabriela Grădinariu: „Nimic din viaţa mea nu aş

schimba!”

Este unul din numele noi dinmuzica uşoară românească, desco-perită de valoroasa compozitoare dinBasarabia Maria Stoianov (care

semnează nu mai puţin de jumătatedin cele 12 titluri ale albumului) şiîncurajată de un alt nume derezonanţă de dincolo de Prut, OlgaCiolacu. Avocat la Iaşi, GabrielaGrădinariu ne propune o colecţie decântece sensibile, impregnate demelodicitate şi poezie (protagonistasemnează şi câteva din texte), dintrecare se detaşează “Dragostea mea”,“Adă-mi flori de liliac”, “Tango, tango,tango”, “Cântecul fermecat”, parte dinele aplaudate în spectacolul omagialde la Filarmonica din Chişinău alMariei Stoianov. Constănţeanul GigiRădulescu semnează “Dragoste, te-aştept!”, iar piesa titulară, ca şi “Săiubim” (bonus track – duet cu ŞtefaniaIacob) aparţin lui Doru Urîtu, peversurile solistei. Inclusiv în apariţiileTV, Gabi Grădinariu evidenţiazăgraţie şi sensibilitate. Albumul esteprodus şi distribuit de MD-Sound (dedorit însă ca pe viitor să nu maineglijeze diacriticile!).

Aura: „The Rock Chick”

Desigur, nu este vorba de AuraUrziceanu, ci de Aura Dănciulescu.Mai mult, chiar titulatura formaţieieste Aura, componenţa fiind Aura –voce, Mihai – chitară, Cristian Tibi –bass, Răzvan Stăicuţ – tobe. Avem 10cântece în limba română (o raritate înrockul nostru actual !), mergând de lapop-rock la hard rock. Este de fapt undisc de autori: Aura - versuri, Mihai

Dănciulescu (soţul) - muzica tuturorpieselor. Sonorităţi dense, amintinduneori de Pink sau de Heart –promotoare ale rockului feminin.Debut promiţător, aşteptăm al doileaalbum.

Pagini de Florin-Silviu URSULESCU

Discuri


În 1 octombrie, la Lakeside Arts Center dinNottingham, contrabasistul Michael Creţu (nepotul luiJohnny Răducanu) încununează seria de concerte din

ultimul sezon cu poate cel mai important recital al trupeisale MIRO şi recentul lor disc „Time for Change”. În 8octombrie, la Calgary, concertează pianistul Teo Milea,recent stabilit în Canada (urmat în 22 ale aceleiaşi lunide un recital la Toronto). Graţie trompetistului EmilBîzgă, o recentă postare pe facebook de la o repetiţieconfirmă unul dintre concertele turneului aniversarVladimir Cosma cu orchestra sa simfonică (9 octombrie,Palais des Congrès de Paris). La început de noiembrie,un eveniment românesc la Kitchener (Canada) o are încap de afiş pe Mirabela Dauer!

Doru IONESCU

Micul ecranDe afară, de prin ţară…

Muzicieni români din diaspora(XX)

Cu vestea în premieră că, din octombrie, TVR 3 vadifuza în fiecare weekend, în locul emisiunilor „Remix”,seria „O poveste... cu cântec!” realizată din 2010 pentruTVR Internaţional de subsemnatul, dedicată

muzicienilor români din diaspora (câte două ediţii înfiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 22.00), iată câtevaextrase de pe site-ul Asociaţiei culturale Alterculturo pecare îl alimentez cu ştiri legate de muzica românească înlume:

La ora la care mi s-a cerut acest articol, încă era deactualitate concertul din 27 august, la un festival jazz dinnordul Olandei, al chitaristului George Dumitriu cu

solista Sanem Kalfa (contând în promovarea recentuluilor disc „Nehir”). În aceeaşi zi, la Gardony (lângăBudapesta), solista pop-rock Maria Nagy era invitataspecială pe scena unui festival al maghiarilor proveniţidin România. Un alt muzician român din Olanda, AlexSimu, era programat să cânte într-un eveniment caritabildedicat tinerilor români talentaţi, în gara din Amsterdam(3 septembrie, sub egida FORChildren). În aceeaşi zi, laTulcea, a doua ediţie a festivalului „Dichis’n’Blues” areprogramat recitalul trioului BluesCore, adică Hanno

Hoefer / Raul Kuşak / Liviu Pop (bateristromân din Connecticut, cu o salbă decântări toată vara, pe Coasta de Est).

Cel mai cunoscut grup metal-rock înstrăinătate, Negură Bunget din Timişoara,pleacă curând într-un lung turneueuropean de promovare a noului CD„Om”. Tot la începutul toamnei, după maimulte festivaluri scandinave, pianistulromân Ion Baciu jr este invitat să cânteîntr-un mare festival de jazz din Israel.Înultima decadă a lui septembrie, Festivalul

de jazz de la Bucureşti îl aduce din nou pe sceneleromâneşti pe marele basist Decebal Bădilă, alături depianistul Petrică Andrei şi bateristul Vlad Popescu („TheSecond Meeting”). În 23 septembrie, concert în ţară alPăsării Rock! Şi tot în septembrie, revine în Româniadupă doar jumătate de an, pentru un turneu de cluburi,O.N.E. (grupul hard rock româno-canadian dinMontreal prezidat de solistul basist Marius Luca).

A C T U A L I T A T E AMU Z I C A L Ă

Redactor şef:George BALINT

Redactori: Mihai COSMA, Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Secretar de redacţie: Costin ASLAM

Colegiu redacţional: Petruţa MĂNIUŢ-COROIU, Mariana POPESCU,

Mihaela Silvia ROŞCA, Vasilica STOICIU�FRUNZĂ, Cristina ŞUTEU

Semnează în acest număr:Loredana BALTAZAR, Mihai-Alexandru CANCIOVICI,

Lavinia COMAN, Grigore CONSTANTINESCU, Oana GEORGESCU, Doru IONESCU, Ozana KALMUSKI-ZAREA,

Florian LUNGU, Petruţa MĂNIUŢ-COROIU, Doina MOGA, Iulia MOGOŞAN, George NATSIS, Alexandru PĂTRAŞCU,

Costin POPA, Ionuţ-Bogdan ŞTEFĂNESCU, Cristina ŞUTEU, Florin-Silviu URSULESCU, Damian VULPE

www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect. 1, 010071,România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - INTERSIGMA-ERICOM SRLTEL: 021-242.30.32 ISSN: 1220-742x

Revistă lunară de informare, opinie şi dezbatere editată de UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

şi finanţată cu sprijinul MINISTERULUI CULTURII

Decebal Bădilă

Vladimir Cosma

actualitatea muzical~muzical~ - ucmr.org.ro · venit războiul. pe când aşteptam ... foarte bun...

Documents