întemeietorul impresionismului muzical

28
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE Facultatea Artă Muzicală Departamentul Muzicologie, Compoziție și Jazz Ecaterina GÎRBU Claude Debussy întemeietorul impresionismului muzical NOTE DE CURS la ISTORIA MUZICII UNIVERSALE Anul III, Semestrul VI pentru ciclul I, Licență Domeniul de formare profesională: 212 Muzică și arte interpretative, 0114 Formarea profesorilor Specialitățile: 212.1 Interpretare instrumentală (Pian, Instrumente Orchestrale, Instrumente Populare, Instrumente de estradă și jazz), 212.2 Canto (Canto Academic, Canto popular, Canto estradă și jazz), 212.3 Dirijare (Dirijare corală), 212.4 Compoziție (Compoziție, muzică academică, Compoziție muzică ușoară), 212.5 Muzicologie, 0114.12 Muzică Chișinău, 2020

Upload: others

Post on 29-Oct-2021

17 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: întemeietorul impresionismului muzical

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE

Facultatea Artă Muzicală

Departamentul Muzicologie, Compoziție și Jazz

Ecaterina GÎRBU

Claude Debussy – întemeietorul

impresionismului muzical

NOTE DE CURS

la ISTORIA MUZICII UNIVERSALE

Anul III, Semestrul VI

pentru ciclul I, Licență

Domeniul de formare profesională: 212 – Muzică și arte interpretative,

0114 – Formarea profesorilor

Specialitățile:

212.1 Interpretare instrumentală (Pian, Instrumente Orchestrale,

Instrumente Populare, Instrumente de estradă și jazz),

212.2 Canto (Canto Academic, Canto popular, Canto estradă și jazz),

212.3 Dirijare (Dirijare corală),

212.4 Compoziție (Compoziție, muzică academică, Compoziție muzică

ușoară), 212.5 Muzicologie,

0114.12 Muzică

Chișinău, 2020

Page 2: întemeietorul impresionismului muzical

CZU 78.071.1(44)(075.8) G 58

Claude Debussy – întemeietorul impresionismului muzical

Note de curs pentru ciclul I, Licență de studii universitare,

ISTORIA MUZICII UNIVERSALE Anul III, Semestrul VI

Domeniul de formare profesională: 212 – Muzica și arte interpretative,

0114 – Formarea profesorilor

Specialitățile: 212.1 Interpretarea instrumentală (Pian, Instrumente orchestrale, Instrumente

populare, Instrumente de estradă și jazz),

212.2 Canto (Canto academic, Canto popular, Canto estradă și jazz),

212.3 Dirijare (Dirijare corală),

212.4 Compoziție (Compoziție, muzică academică, Compoziție muzică ușoară),

212.5 Muzicologie,

0114.12 Muzică

Autor: ECATERINA GÎRBU, doctor în studiul artelor, conferențiar universitar

interimar

Redactor științific: Diana BUNEA, doctor în studiul artelor, conferențiar universitar

Recenzenți: Victoria MELNIC, doctor în studiul artelor, profesor universitar,

Maestru în Artă

Svetlana BADRAJAN, doctor în studiul artelor, profesor universitar

interimar, Maestru în Artă

Aprobat și recomandat pentru editare de Consiliul Științific al AMTAP

Proces-verbal nr. 2 din 11 iunie 2020

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Gîrbu, Ecaterina.

Claude Debussy – întemeietorul impresionismului muzical : Note de curs la Istoria muzicii universale : Anul 3, Semestrul 6 pentru ciclul 1, Licență / Ecaterina Gîrbu ; redactor ştiinţific: Diana Bunea ; Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea "Artă Muzicală", Departamentul "Muzicologie, Compoziție și Jazz". – Chişinău : AMTAP, 2020. – 28 p.

Cerinţe de sistem: PDF Reader. Rez.: lb. rom., engl. – Bibliogr.: p. 28 (21 tit.). ISBN 978-9975-3311-9-7.

78.071.1(44)(075.8) G 58

ISBN 978-9975-3311-9-7

© Ecaterina Gîrbu, 2020

© Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 2020

Page 3: întemeietorul impresionismului muzical

3

CUPRINS

1. ADNOTARE ........................................................................................ 4

2. PRELIMINARII ................................................................................. 5

3. CULTURA MUZICALĂ FRANCEZĂ DE LA CONFLUENȚA

SECOLELOR XIX–XX ..................................................................... 6

4. CLAUDE DEBUSSY (1862 – 1918) .................................................. 10

5. CREAȚIA PENTRU PIAN ................................................................ 12

6. CREAȚIA SIMFONICĂ .................................................................... 18

7. TEATRUL MUZICAL AL LUI CLAUDE DEBUSSY................... 19

8. BIBLIOGRAFIE ................................................................................. 28

Page 4: întemeietorul impresionismului muzical

4

ADNOTARE

Lucrarea metodică întitulată Claude Debussy – întemeietorul impresionismului

muzical include un material didactic care vine în ajutorul studenților pentru a contribui la

consolidarea cunoștințelor din cadrul cursului de istorie a muzicii universale, constituind în

același timp un suport esențial pentru cadrele didactice.

La elaborarea notelor de curs s-a ținut cont de faptul că materialul didactic propus

joacă un rol important în pregătirea profesională a viitorilor artiști și, în același timp,

contribuie la formarea lor în calitate de cadre didactice și interpreți ce vor desfășura o

activitate pedagogică legată de instruirea muzicală a elevilor și studenților.

Tema propusă face parte din materialul preconizat pentru semestrul VI, include multe

informaţii şi noutăţi ce țin de creația compozitorului francez Claude Debussy și se recomandă

pentru studenţii anului III de la toate specialitățile Facultăţii Arta Muzicală.

ANNOTATION

The work entitled Claude Debussy – the founder of musical impressionism includes

useful course notes that helps students to contribute to the consolidation of knowledge about

the history of universal music, while also being a support for teachers.

When preparing the course notes, it was taken into account that the proposed teaching

material plays an important role in the professional training of the future artists and, at the

same time, contributes to their training as teachers and interpreters who will continue with a

pedagogical activity, and will be teaching music to pupils and students.

The proposed theme is part of the material planned for the semester VI; it includes a

lot of information and innovations regarding the creation of the French composer Claude

Debussy and is recommended to students of year III from all specialties of the Faculty Art of

Music.

Page 5: întemeietorul impresionismului muzical

5

PRELIMINARII

Informația propusă în notele de curs cuprinde doar o singură temă din cadrul unui curs

amplu ce conține un material vast legat de o perioadă importantă din cultura muzicală

universală de la confluența secolelor XIX – XX. Prima temă propusă pentru instruirea

didactică ține de Cultura muzicală franceză de la confluența secolelor XIX – XX, o perioadă

bogată în evenimente istorice și schimbări ce se produc în arta secolului XX, în mare parte

pregătite de modificările apărute deja la finele secolului XIX. De asemenea, se evidențiază

creația compozitorului Claude Debussy care se consideră întemeietorul și reprezentatul

strălucit al impresionismului. Unitatea de conținut prezentată în lucrarea metodică este

nemijlocit legat de cursul de istorie a muzicii universale care face parte din curriculum-ul

disciplinei.

Actualitatea elaborării acestui material didactic se explică prin faptul că, nu există un

material didactic care să cuprindă într-o formă succintă caracteristica generală a creației

compozitorului francez și să releve cele mai importante particularități ale limbajului muzical

al lui Claude Debussy.

Principalele obiective ale lucrării metodice: de a consolida competențele

profesionale de cunoaștere a materialului auditiv la studenți; de a lărgi orizontul istoric și

cultural al studenților; de a utiliza informațiile acumulate pentru caracterizarea perioadei

stilistice, trăsăturilor specifice ale opusurilor studiate, de a contribui la perceperea și

explicarea conceptului ideatic al lucrărilor cu identificarea parametrilor tradiționali din punct

de vedere al limbajului muzical și a mijloacelor de expresie.

Finalitățile obținute de studenți: să demonstreze capacitatea de exprimare individuală

vizavi de creația componistică, să efectueze analiza limbajului muzical, a complexului de

mijloace artistice în conformitate cu stilul lucrării muzicale.

Beneficiarii: Notele de curs sunt predestinate studenților anului III semestrul V, ciclul

I, licență, toate specialitățile de la Facultatea Artă Muzicală, din cadrul Academiei de Muzică,

Teatru și Arte Plastice.

Page 6: întemeietorul impresionismului muzical

6

CULTURA MUZICALĂ FRANCEZĂ LA CONFLUENȚA SECOLELOR XIX–XX:

REPERE GENERALE

Curentul artistic al impresionismului a apărut în Franța aproximativ în ultimele

decenii ale secolului XIX și s-a propagat aproape în toate țările Europei, ca o reacție

împotriva curentului romantic. Se impune la început în domeniul picturii și literaturii, găsind

apoi în muzica un teren propice de afirmare a unor noi idei stilistice: crearea imaginilor

coloristice care afectează și modifică concepția clasică despre melodie, ritm și formă. Se

deosebește printr-o fluiditate a planurilor sonore, a orchestrației si a complexelor armonice

mult mai bogate și diversificate în comparație cu cele din perioadele anterioare. Sentimentele

și aspectele realității umane sunt redate într-o viziune interiorizată în care predomină

elementele lirice. A avut ca reprezentanți de seamă, în primul rând, pe Claude Achille

Debussy si Maurice Ravel, Manuel de Falla in Spania, Richard Strauss în Austria, Ottorino

Respighi si Francesco Malipiero în Italia. Dezvoltarea artelor în Franța din a doua jumătate a

secolului al XIX-lea se desfășoară sub semnul profundelor schimbări sociale, politice și

culturale declanșate de revoluțiile din anul 1848 care, străbătând Europa de la un capăt la

altul, au mișcat întreaga lume civilizată determinând reacții și pasiuni, avânturi și speranțe ca

urmare noțiunile de libertate și progres capătă noi sensuri.

Apariția impresionismului în muzica franceza este strâns legată de mișcarea

impresionistă din pictură și de cea simbolistă din literatură, toate fiind convergente și

coincidente cu momentul general european al afirmării tendințelor de înnoire, având în

vedere ca în această perioadă exagerările post-romantice încep sa devină insuportabile pentru

promotorii artei noi, astfel, fiecare orientare sau direcție estetică nouă reprezentă o puternica

lovitură dată rutinei și artei tradiționaliste.

Schimbările se produc inițial în pictură, atunci când unii pictori francezi, cu mult mai

devreme, prin anul 1830, așa ca Eugene Delacroix și Jean-Louis Gericault au început să se

abată de la tiparele romantice, deja devenite mult prea populare printre artiști, tendința fiind

aceea de a se inspira din viața reală pentru crearea operelor lor și pentru implantarea în

acestea a unui sentiment mai amplu de trăiri intense, de voluptate creatoare, de inspirare din

mediul în care trăiau. Într-o accepție larga, termenul de impresionism desemnează arta

(pictura) care se oprește la senzație disociind-o de sentimente și idei, în timp ce într-o

accepție restrânsă, termenul de impresionism se aplica unei tehnici picturale precis conturate,

apărută ca o reacție împotriva artei academiste.

Page 7: întemeietorul impresionismului muzical

7

Impresionismul a reînnoit tehnica picturala, tematica și mijloacele de expresie,

ajungând (aproximativ prin 1880) la o mare finețe si rafinament. Preocupați de amănunt,

impresioniștii neglijează ceea ce s-ar putea numi imaginea sintetică a lumii, au cultivat o

estetică a vizualității pure, deschizând căi pentru apariția direcțiilor estetice noi, fiind punctul

de plecare al majorității curentelor artistice de la începutul secolului al XX-lea, cunoscând

totodată, o larga răspândire internaționala, într-o dezvoltare diferențiată de la o țară la alta în

funcție de tradițiile culturale și autenticitatea naturii (de care depindea în parte operele

artiștilor inspirați de aceasta).

Sfârșitul secolului XIX cunoscut în literatura franceza și sub denumirea de La belle

epoque, se conturează o serie de direcții estetice și stilistice noi care, sub denumirile de

parnasianism, naturalism și simbolism, – toate cu o existență destul de scurtă în comparație

cu altele anterioare, dar cu o importanta și o influență deosebit de mare în evoluția și

dezvoltarea scrisului artistic și a muzicii – atrag atenția prin atitudinea lor antiromantică și

antiacademică și operează modificări substanțiale în structura, forma, fondul și mijloacele de

expresie caracteristice.

Contactul cu pictura impresionistă și cu poezia simbolistă, triumful senzației, cultul

faptului material și al notației rapide a impresiei și mișcării fugitive, libertatea în creație,

culoarea sonoră nouă, noutatea mișcărilor cromatice, pe o ritmica dedusă din ritmul

atmosferei și al universului, vor exercita o puternica influență asupra muzicienilor,

sugerându-le mișcare, acțiune și transparență. Claritatea și eleganța, calității specifice muzicii

franceze încă din timpurile lui F. Couperin și J.F. Rameau, sunt reactualizate și aduse în prim-

planul expresiei muzicale, la acestea adăugându-se discreția, delicatețea care se întâlnesc cu

estetica picturii impresioniste, realizându-se astfel "saltul" în creația lui Claude Debussy și

Maurice Ravel, exponenți de seamă ai noii orientări din muzica franceză de la sfârșitul

secolului al XlX-lea și începutului secolului al XX-lea. Debussy și Ravel opun romantismului

o muzică transparentă, subtilă, de o intensă vibrație și izvorâtă din jocul luminii pe luciul

apei, din mișcarea și ritmul nemăsurat al atmosferei, al norilor, din strălucirea grădinilor sub

soare și din multe alte zone ale existentei, deducând expresia și transformând-o în muzică în

special prin forma de vizualizare a imaginii, ceea ce duce spre înțelegerea asociată muzicii.

Sub influența picturilor impresioniste din Franța și a poeziei lui Paul Verlaine, Charles

Baudelaire și Stéphane Mallarmé, impresionismul muzical scoate în evidență culoarea și

atmosfera tonală, renovând în mare parte structurile formelor de sonata și simfonie.

Page 8: întemeietorul impresionismului muzical

8

Anii 1890 sunt marcați de apariția unui nou curent în literatura și pictura franceză,

numit Simbolism. Simbolismul reprezintă o mișcare artistică şi literară de la finele secolului

XIX, care se opunea Naturalismului şi Parnasianismului. Conceptul artistic al acestei mișcări

artistice se definește prin faptul că valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea

înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor. În definirea

simbolismului un rol important l-a avut articolul lui J. Morèas Simbolism în septembrie 1886,

în care a și propus termenul de simbolism. A apărut inițial în literatură. Reprezentanții

curentului: Paul Verlaine, numit Regele poeților și poetul Stéphane Mallarmé – teoreticianul

simbolismului. Poeziile simboliștilor se deosebesc prin imagini foarte neclare, aluzii și poartă

amprenta misticismului, în prim plan se plasează latura psihologică, reprezentată prin trăiri

interiorizate profunde. Inițial acest curent se formează treptat în cadrul Școlii de la Barbizon

unde s-a reunit un grup de pictori francezi. Numele vine de la mica localitate Barbizon,

situată la sud de Paris, în apropierea pădurii din Fontainebleau, care devine locul preferat de

întâlnire și de creație al artiștilor. Jean-Baptiste Camille Corot, Théodore Rousseau, Jean-

François Millet şi Charles-Francois Daubigny; alți membri adoptați ulterior: Jules Dupré,

Narcisse Virgilio Diaz, Henri Harpignies, Félix Ziem şi Alexandre De Faux. În muzică

reprezentanții sunt: Alexandr Skriabin, Vladimir Rebikov, Mikalojus Konstantinas Čiurlionis,

Cyril Meir Scott.

În Paralel cu impresionismul, spre sfârșitul secolului al XIX-lea în pictură apar un șir

de curente noi cum ar fi: Fauvismul, Cubismul, Surrealismul. Reprezentanți: Vincent Van

Gogh, Pablo Picasso, Henri Matisse. De noile direcții și tendințe ale picturii și literaturii

franceze de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu au fost străini nici muzicienii. Aici se lupta

împotriva influentei covârșitoare a wagnerismului care acaparase și cuprindea tot mai mult

teritoriu european.

În perioada anilor 1880–1890, deja după moartea lui R. Wagner (1883) muzica sa a

continuat să exercite o influență puternică asupra oamenilor de artă. Cultul lui R. Wagner

cuprinde toate păturile intelectuale și influențează literatura, filosofia, pictura. În Franța la

sfârșitul sec. XIX influența lui R. Wagner și-a lăsat amprenta, practic, asupra tuturor

ramurilor artelor. Poeții simboliști i-au preluat cauza, pictori importanți precum E. Degas și

P. Cèzanne au devenit wagnerieni. S. Mallarmè și Ch. Baudelaire se numărau printre

susținătorii lui entuziaști.

Tendința de a imita creația lui R. Wagner și de a releva atmosfera spirituală a lumii

operelor wagneriene trezește o reacție negativă printre rândurile muzicienilor. Oferindu-i

stima genialității lui R. Wagner, totuși, unii compozitori francezi, cum ar fi Claude Debussy,

Page 9: întemeietorul impresionismului muzical

9

Paul Dukas, Erik Satie tind să se elibereze de „hipnoza” lui R. Wagner și să reînvie tradițiile

naționale ale muzicii franceze. Se merită de menționat faptul că, deși inițial Debussy s-a aflat

sub influența lui Wagner, totuși a reușit să se elibereze brusc și a început să semneze sfidător

„muzician francez”. Ca urmare, se formează două grupuri de compozitori: cei care rămân sub

influența cultului lui R. Wagner, fiind conduși de Vincent d’Indy și cei care luptă împotriva

lui R. Wagner și pledează pentru formarea artei franceze muzicale noi, conduși de Claude

Debussy. Astfel, cele două grupuri, numite d’Indyști și Debussyști, desfășoară o polemică

acută pe marginea ideilor legate de dezvoltarea artei naționale franceze.

La fel ca o reacție împotriva influențelor wagneriene, în 1892 se formează Asociația

cântăreților ce se ocupă de propagarea creațiilor maeștrilor francezi și italieni.

În 1894 se fondează Schola cantorum, cu scopul declarat: reînvierea muzicii

bisericești naționale. Conducătorul acesteia este compozitorul Vincent d’Indy (1851–1931),

care afirmă că esența artei constă în legătura strânsă cu ideea religioasă.

Pe parcursul anilor 1890, se evidențiază un șir de compozitori, care continue să

abordeze în creația lor genul operei lirice: Charles Gounod (1818–1893), Ambroise Thomas

(1811–1896), Léo Delibes (1836-1891) și César Franck (1822–1890), Emmanuel Chabrier

(1841–1894).

Școala lui César Franck era reprezentată de elevii săi: Vincent d’Indy, Henri Duparc

(1848–1933), Ernest Chausson (1855–1899). Cel mai reprezentativ fiind Vincent d’Indy care

a devenit lider al academismului muzical, în creația sa evidențiindu-se două tendințe:

• Imitarea stilului wagnerian prin utilizarea sistemului de leitmotive; ideea sintezei

artelor; crearea dramelor misterii, de ex. Fervaal; Străinul; în spiritul lui Parsifal de

Wagner.

• Restaurarea tradițiilor naționale vechi, în special a folclorului francez arhaic prin

prelucrarea cântecelor populare franceze.

Compozitorii care au făcut parte din grupul lui Vincent d’Indy – Ernest Chausson,

Henri Duparc, – susțineau ideea că influența muzicii wagneriene are un impact benefic asupra

artei franceze. Henri Duparc s-a manifestat ca un compozitor care a scris preponderent

muzică vocală, iar Ernest Chausson o persoană foarte influentă în cercurile aristocrate

pariziene a compus în mare parte muzică simfonică. În anii 20` ai sec. XX mișcarea

antiromantică a temperat supremația lui Wagner și treptat acesta și-a ocupat locul binemeritat

în istoria muzicii.

Page 10: întemeietorul impresionismului muzical

10

Adepții ideilor promovate de către Claude Debussy sunt: Paul Dukas (1865–1935),

compozitor simfonist, ce aparține unor curente artistice diferite; Albert Roussel (1869–1937),

maestru al contrapunctului și cunoscător al muzicii, pasionat de neoclasicism și

constructivism; italianul Bruno Maderna (1920–1973) și Gustave Charpentier (1860–1956),

în creația cărora în mare parte găsim tangențe cu Verismul italian și Erik Satie (1866–1925),

compozitor excentric, regizor, literat, supranumit geniul straniu.

CLAUDE DEBUSSY (1862–1918)

Considerat a fi unul dintre cei mai influenți compozitori francezi, creatorul unui stil

inovativ, creația sa se deosebește prin evadarea din conceptele tradiționaliste. Totodată, C.

Debussy aduce un aport considerabil la dezvoltarea muzicii pentru pian și la maniera de

interpretare pianistică, moștenită de la Frederic Chopin. Fondatorul impresionismului în

muzică, el a reușit să dezvolte și să reînnoiască întregul sistem de mijloace de expresie

muzicală, pentru a lărgi posibilitățile de exprimare a celor mai profunde trăiri psihologice. Pe

lângă impresionism, în creața sa apar particularități specifice neoclasicismului (în special în

suita Bergamasque), iar în lucrările dintre anii 1915–1917 se conturează și elemente

constructiviste, spre exemplu, în baletele: Jocuri, Lada cu jucării.

Activitatea de creație a compozitorului poate fi divizată în 3 perioade:

Prima perioadă – 1878–1893 – include anii de studii și căutarea stilului propriu.

(C. Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deținea o prăvălie, fiind și

asistent tipograf și funcționar. Mama sa era croitoreasă.) Talentul muzical al lui Debussy a

fost descoperit de prima sa profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susținea că studiase

pianul cu Chopin. Mme Mauté îi recomandă lui Debussy să-și continue studiile la

Conservatorul din Paris, unde acesta învață timp de doisprezece ani, între 1872 și 1884. Aici

el face cunoștință cu Antoine François Marmontel, în clasa de pian și cu Jacques Durand în

cea de armonie. Inițial, Debussy și-a dorit să devină un virtuoz al pianului; mai târziu, a

abandonat ideea unei astfel de cariere, din cauza că nu susține examenele de pian

din 1878 și 1879. În 1880 participă la cursurile de compoziție ale lui Ernest Guiraud. Ca

urmare, apar primele lucrări semnate de C. Debussy: romanța Mandolina, pe textul lui Paul

Verlaine, Fantezia pentru pian și orhestră, Suita mică. Tot în perioada studiilor este pasionat

de operele lui R. Wagner. Fiind ghidat de profesorul său de compoziție, Debussy a câștigat

locul al doilea la concursul Prix de Rome în 1883 și primul loc în anul următor cu cantata

Page 11: întemeietorul impresionismului muzical

11

L'enfant prodigue (Fiul Risipitor), aceste reușite ajutându-l să obțină o bursă de studiu la

Villa de Medici în Roma. Tot în perioada studiilor este angajat în calitate de pianist și

pedagog în familia mecenatei ruse Nadejda fon Meck, grație cărui fapt face cunoștință cu

muzica rusă pe care o îndrăgește mult, în special opera lui N. Rimski-Korsakov,

P. Ceaikovski, M. Mussorgski.

Perioada a doua – 1894–1904 – este marcată de crearea Preludiului orchestral

Odihna de după amiază a unui faun compus în baza poemului lui Stéphane Mallarmé.

Anume această compoziție a lui Debussy devine un manifest al impresionismului în muzică.

Din anul 1902 lucrează timp de 10 ani asupra operei Pelleas et Melisande, compusă în baza

dramei scriitorului belgian Maurice Maeterlinck. În perioadă anilor 1902–1908 scrie ciclul

pentru pian Estampes, ce se deosebește prin originalitate: compozitorul îmbină complexe

armonice noi cu stilizarea muzicii pentru clavir din sec. XVIII și elementele folclorului

spaniol. Tot în această perioadă activează în calitate de critic muzical, desfășurând o

polemică dură împotriva d’Indyștilor, publică diverse articole sub pseudonimul Domnul

Croch Antidiletantul. Anii 1903–1905 sunt marcați de crearea tripticului simfonic Marea,

imaginea mării fiind una dintre cele mai îndrăgite de compozitor încă din copilărie.

Perioada a treia – 1905–1918 – compune trilogia orchestrală Imagini, Suita pentru

pian Colțișorul copilului, două caiete de Preludii pentru pian (1910–1913), Baletele Jocuri și

Lada cu jucării. Primul Război Mondial, Debussy îl primește ca pe o tragedie națională,

manifestându-se ca un patriot aprig și luptător pentru Marea Franță; se opune oricăror

influențe ale muzicii germane; publică sub pseudonimul Claude, muzician francez. Din 1915

starea sănătății se agravează, în 1917 compune Odă Franței, lucrare cu un subiect patriotic.

Printre ultimele sale opusuri se numără câteva sonate consacrate tinerilor francezi căzuți în

Primul Război mondial. Moare la 24 martie 1918, în timp ce tunurile germane bombardau

Parisul.

Page 12: întemeietorul impresionismului muzical

12

CREAȚIA PENTRU PIAN

Debussy este considerat deschizător / creator al unui nou stil de interpretare pianistic,

exprimat pe deplin în muzica sa pentru pian. Astfel, el înnoiește, - în baza modalismului și

tonalismului, - mijloacele de expresie, limbajul muzical specific, structurile sonore, armonia,

asamblându-le într-o nouă viziune.

Compozitorul dorea să sugereze, să recreeze anumite atmosfere, stări sau impresii

schimbătoare – de transparență, cu lumini multicolore și umbre etc. Limbajul său muzical

include numeroase elemente inovatoare, originale, precum:

- succesiunile de cvinte, septime, none și undecime în mers continuu, care, deseori,

rămân nerezolvate;

- utilizarea abundentă a răsturnărilor acordurilor, deseori conduse în mers paralel;

- structuri armonice hexatonale, politonale și polimodale în combinație cu cele

tradiționale;

- apogiaturi bogate, broderii simple și duble;

- structuri armonice bazate pe septime și cvarte mărite;

- pedale lungi, pe care sunt supraetajate armonii, care pot fi tratate ca bitonalitate și

politonalitate;

- abundența cromatismelor dintr-o altă tonalitate, decât cea principală;

- structuri melodice și armonice cu baza în pentatonie.

Toate acestea vorbesc despre mobilitatea, rafinamentul, finețea limbajului muzical al

lui Claude Debussy. În privința pedalizării, spre exemplu, Debussy este foarte restrictiv,

considerând că prin pedala utilizată excesiv se ascund adesea deficiențe tehnice.

Principalele lucrări (genuri) pentru pian (studiile, suitele, preludiile):

- Suita Bergamasque (1890)

- Suita Estampes (1903)

- Suita Colțișorul copiilor (1905)

- 24 de Preludii, două caiete (I – 1910; al II-lea – 1913)

- Suita Alb-Negru (1915)

- 15 Studii (1915)

➢ Suita Bergamasque (1890) reprezintă o încercare de a asambla principiile

suitei preclasice pentru clavir cu noile tendințe ale Impresionismului, în ceea ce privește

Page 13: întemeietorul impresionismului muzical

13

tehnica și mijloacele de expresie. Denumirea face doar o aluzie la Italia, dar în nici un caz nu

face paralelă cu dansul italian. Cuprinde patru piese:

1. Preludiul F-dur reprezintă o îmbinare a particularităților facturale ale pieselor

introductive specifice suitelor secolelor XVII-XVIII, cu unele calități noi, printre

care: oscilarea între F-dur și B-dur; predominarea sonorităților disonante

complicate, instabilitatea modală și unele cadențe tonale formale.

2. Menuetul a-moll, în care compozitorul se îndepărtează destul de mult de genul

vechi al menuetului; este o tratare nouă; apropiindu-se de dansul cu un caracter de

scherzo. Pe plan modal este instabil.

3. Clair de lune Des-dur este o nocturnă, una dintre cele mai originale piese din

punct de vedere al inovațiilor realizate de compozitor. Elementele pe care le

utilizează aici vor deveni caracteristice pentru limbajul muzical din perioada

matură.

4. Passepied fis-moll este un dans specific tradițional, preluat din creația

claveciniștilor francezi.

➢ Estampes (1903) este un ciclu pentru pian, titlul fiind preluat din artele vizuale și

reprezintă o imagine imprimată după o placă gravată (operă de artă grafică, de obicei

gravură sau litografie). Ciclul include trei piese, în care sunt conturate trei culturi

muzicale ale diferitor țări: China, Spania și Franța.

1. Pagodes se axează pe pentatonică; melodia este expusă pe clapele negre.

Denumirea provine din arhitectură și evocă pagodele chineze, cu forma specifică a

acoperișurilor. De asemenea, compozitorul apelează la imitarea efectului bătăii

tobei chineze.

2. O seară în Grenada este inspirată de cultura muzicală a Spaniei. Claude Debussy

îmbină procedeele modale orientale cu ritmul specific habanerei (dans spaniol);

predomină desenul ritmic ostinato, care imită acompaniamentul chitarei.

3. Grădinile sub ploaie zugrăvesc tabloul unei zile de vară într-o grădină însorită

(unii cercetători sugerează că ar fi vorba de faimoasa Grădină Luxemburg din

Paris), în care pornește o ploaie cu picături dense, redată în muzică printr-un ritm

de toccată, ce imită căderea picăturilor. Pe acest fundal este expus un cântec

francez din folclorul copiilor: Noi în pădure nu ne vom mai duce. Piesa este scrisă

în e-moll (tonalitate utilizată foarte rar de Claude Debussy) și se remarcă prin

finalul ce îmbină sonoritatea și strălucirea luminii.

Page 14: întemeietorul impresionismului muzical

14

➢ Colțișorul copiilor (1905) – suită pentru pian, alcătuită din șase piese:

1. Doctor Gradus ad Parnassum C-dur este denumirea în latină a unei culegeri de

studii a compozitorului italian Muzio Clementi (1752–1832) și reprezintă o

parodie asupra muncii migăloase și a executării studiilor la pian. Claude Debussy

creează impresia că vrea să demonstreze copiilor că pe lângă C-dur există

tonalități mai frumoase, prin „alunecarea” pe claviatură formând complexe sonore

cu aluzii la tonalități ce depășesc cadranul gradului de înrudire diatonică.

2. Cântecul de leagăn al elefantului Jimbo B-dur este un cântec de leagăn care

descrie mirarea copilului la vederea uriașului elefant, ce-i povestește „povestea”,

ca în final să adoarmă amândoi. Titlul în limba engleză este o parodie la adresa

guvernantei engleze Miss Dolly, care o avea în grijă pe iubita lui fiică Chouchou

(Claude Emma).

3. Serenada pentru păpușă reprezintă imaginea păpușii și jocul fetiței cu jucăria.

Utilizează numeroase apogiaturi pentru a reda un caracter capricios – al păpușii

sau, poate, al lui Chouchou.

4. Zăpada dansează d-moll descrie două aspecte opuse ale iernii – pe de o parte,

jocul fulgilor de nea (dansul), iar, pe de alta, tabloul „nemișcat” de iarnă, cu multă

zăpadă. Elementul sonor de bază este static și repetitiv, compozitorul utilizează

mijloacele de expresie cu multă rezervă, foarte sumar.

5. Micul ciobănaș A-dur include o melodie din folclorul francez, se imită cântarea

ciobănașului la fluier.

6. Parada păpușilor F-dur piesă de culminație a întregului ciclu, un dans, în care

pentru prima dată Claude Debussy utilizează ritmuri de jazz, reprezentând prin

aceasta muzica nouă, pe care el o propagă. În partea mediană a piesei îl parodiază

pe R. Wagner (p. 27).

➢ 24 Preludii în două caiete (I – 1910; II – 1913) – au fost create în ultima perioadă a

vieții.

Anume Claude Debussy, practic, finalizează dezvoltarea acestui gen în muzica

occidentală. Dezvoltarea preludiului în sec. XX este legată preponderent de numele

compozitorilor ruși și sovietici: Serghei Rahmaninov, Alexandr Scriabin, Dmitri Șostakovici,

Dmitri Kabalevski, în creația cărora se evidențiază noi căi de evoluție a acestui gen.

Page 15: întemeietorul impresionismului muzical

15

La Claude Debussy Preludiile reprezintă o enciclopedie a celor mai tipice și

caracteristice imagini poetice și particularități stilistice ale compozitorului.

Fiecare Preludiu are o denumire, care este scrisă doar la sfârșitul piesei, aceasta fiind

o inovație specifică pentru compozitorul impresionist, un procedeu nou, prin care Claude

Debussy doar sugerează un anumit conținut și-i oferă posibilitate ascultătorului să-și creeze

propria imagine despre muzică. În același timp, autorul demonstrează măiestria sa artistică de

a picta în sunete pentru a orienta fantezia ascultătorului în perimetrul imaginilor propuse.

Compozitorul abordează mai multe sfere tematice, pe care le reflectă în Preludiile

sale:

▪ Cele care au un suport literar, dar nu au legătură directă cu acesta: Sunete și arome în

aerul serii, inspirat din poezia lui Charles Baudelaire; Audiența luminii lunii, inspirat

din poezia lui Pierre Loti.

▪ Impresiile luate din natură: Câmpiile din Anacapri; Vântul în câmpie; Velele.

▪ Peisaje, în cadrul cărora se evidențiază trăsăturile simbolismului incluse într-un sens

ascuns: Pașii pe zăpadă; Frunzele moarte, care au și un concept filosofic.

▪ Tablouri muzicale în baza unor genuri muzicale de dans: spaniol – Serenada

întreruptă; Porțile Alhambrei sau dansul contemporan de estradă quick walk în

Generalul Lavine excentric.

▪ Portrete muzicale: Fata cu părul de culoarea inului; portrete muzicale cu tentă de

umor, care preiau trăsăturile de grotesc: Generalul Lavine excentric; Omagiul lui

Pickwick.

▪ Teme legendare, povești: Dansul lui Puck; Zânele sunt minunate dansatoare;

Catedrala scufundată.

▪ Imagini inspirate din arta plastică: Dansatoarele din Delphi.

Primul caiet – 12 Preludii:

1. Dansatoarele din Delphi reprezintă imaginea unei sculpturi dintr-un templu grecesc;

un fragment unde se redă dansul celor 3trei zeițe – dans lent cu mișcări plastice. Linia

melodică este conturată în registrul mediu.

2. Velele reprezintă un tablou pur impresionist, în care se redă o atmosferă aeriană foarte

gingașă, străvezie.

3. Vântul în câmpie conține efectul de „pictură muzicală” a adierii vântului, prin toccata

susținută de pedala ostinato.

Page 16: întemeietorul impresionismului muzical

16

4. Sunete și arome în aerul serii este inspirat din versurile lui Charles Baudelaire. Se

creează imaginea unui vals melancolic interpretat de o vioară. Fragmentele melodiei

creează imagini fantastice.

5. Câmpiile din Anacapri redă o tarantelă cu caracter aprins, vioi, având totodată

intonații ale unui cântec de dragoste.

6. Pașii pe zăpadă este o denumire metaforică, unde nu avem imagini concrete; este o

aluzie la moarte. Pe fundalul ostinato al unei melodii „reci” este expus conturul unor

intonații foarte monotone, triste.

7. Ce-a văzut vântul din vest reprezintă culminația primului caiet; este o piesă de

virtuozitate; conține pasaje axate pe punctul de orgă, ce redă creșterea valurilor, a

vântului, puterea lui, care poate să distrugă totul.

8. Fata cu părul de culoarea inului este cea mai gingașă și pură imagine; o pastorală

liniștită.

9. Serenada întreruptă reprezintă imaginea Spaniei printr-un dans, imitând

acompaniamentul chitarei. Din cauza unor întâmplări din stradă chitaristul nu reușește

să încheie (lucrarea) serenada.

10. Catedrala scufundată redă legenda despre vechiul oraș Ys (sec. IV–V), care a fost

înecat. Clopotul și cântarea corală se aud uneori din adâncurile oceanului. După

spusele pescarilor, uneori, orașul se ridică la suprafață.

11. Dansul lui Puck este inspirat din lucrarea lui William Shakespeare Visul unei nopți de

vară. Predomină efecte coloristice; o atmosfera aeriană, străvezie a muzicii. Se

încheie cu fuga/dispariția rapidă a elfului Puck.

12. Minstrels – se afirmă tendința urbanistă și pasiunea lui Claude Debussy pentru muzica

cu elemente de jazz. Redă imitarea instrumentelor de percuție afro-americane și ritmul

sincopat.

În Caietul al doilea predomină cultul metaforelor, care se îndepărtează de reliefarea

anumitor impresii concrete.

1. Ceața, reprezintă un tablou complet metaforic, Debussy evită să creeze aici o imagine

reală.

2. Frunzele moarte este o metaforă a morții

3. Porțile Alhambrei, motivul pentru crearea acestui preludiu a servit o impresie vizuală:

Debussy a primit o carte poștală de la Manuel de Falla cu imaginea porții din

Page 17: întemeietorul impresionismului muzical

17

Granada, fiind impresionat de contrastele luminii și umbrelor al imaginii el creează

acest preludiu.

4. Zânele sunt minunate dansatoare, această piesă, în mare parte conține elemente

comune cu preludiul din primul caiet Dansul lui Puck deosebirea se manifestă grație

caracterului diferit, complexităților armonice dificile și mai puțină claritate tematică.

5. Mărăcinele sau Tufărișuri în acest preludiu Debussy revine la imaginile poetice ale

trecutului său. Peisajul în acuarelă, cu subtilitatea sa, captivează cu o pace sufletească.

6. Generalul Lavine excentric – personajul nu era un persoană militară, ci un clovn din

circ, care purta costumul și numele unui general și avea un talent de mim extraordinar.

Claude Debussy îl numea genial.

7. Terasa de audiență a Clair-ului de lună – inspirată din poezia lui Pierre Loti.

8. Undina – personaj fantastic; reprezintă apa, jocurile apei și imagini fantastice, care apar

din apă.

9. Omagiul lui Pickwick începe cu imnul englez. Pickwick este un personaj din romanul

lui Charles Dickens fiind caracterizat ca un om cu umor, ironic și, în același timp,

onest.

10. Canopa este urna funerară, reprezintă impresiile mistice de contemplarea unei urne

funerare egiptene, care avea gravată pe capac imaginea capului omului sau

animalului, în care se păstrau unele părți ale corpului răposatului.

11. Terțele alternante, compozitorul este interesat aici mai mult de sunete, timbre și figuri

tehnice ca atare, un joc de sunete care nu are ca scop redarea unei imagini concrete.

12. Focuri de artificii reprezintă culminația, de o virtuozitate violentă, plină de veselie,

scânteieri și bucurie populară. Uneori apar câteva motive din imnul francez

Marseillaise.

➢ Suita Alb – Negru (En blans et noir, 1915) – pentru pian la patru mâini (2 piane), este

alcătuită din trei miniaturi în care se abordează tematica războiului. Aici compozitorul

manifestă sentimentul său de patriotism. Fiecare piesă conține câte un epigraf, preluat

din lucrări literare.

1. Prima piesă dedicată lui Kussevitzky este prefațată de un fragment din libretul lui

J. Barbier și M. Carré pentru opera Romeo et Juliette de Ch. Gounod ce ilustrează

dansul „Pentru cei care nu au participat la război din anumite neajunsuri fizice”, în

esență amintind de Mephisto Waltz în spiritul lui Franz Liszt.

Page 18: întemeietorul impresionismului muzical

18

2. A doua piesă este dedicată locotenentului Jacques Charlot, omorât de dușmani pe 3

martie 1915 și conține epigraful extras din poemul lui François Villon Balada

împotriva dușmanilor Franței în care se exprimă ideea că nu merită să fie fericită

persoana care dorește ca Franța să fie răpusă. Compozitorul reprezintă imaginea

Franței prin intonațiile Marseillaisei, iar la pag. 20 – dușmanii Franței (germanii),

printr-un coral luteran.

3. Ultima piesă având dedicația „prietenului meu Igor Stravinski” începe cu epigraful

„Iarnă, tu ești cea mai rea dintre toți cei răi” preluat dintr-un poem de Charles

d'Orléans și reprezintă simbolul morții – războiul aduce moartea.

➢ 15 Studii (1915) pentru pian sunt concepute în manieră chopiniană, având aceeași dublă

destinație, tehnică și artistică, ca cele ale marelui său predecesor: pentru dezvoltarea

tehnicii pianistice, fiecare dintre ele tratând o anumită problemă tehnică, însă fără a

ignora componenta artistică a muzicii. Ca urmare, studiile pot fi caracterizate drept

neoclasice, în măsura în care evocă prin tehnică și limbaj, maeștrii clasici. Ca pianist,

Claude Debussy avea o manieră de interpretare delicată. De aici apar unele subtilități

dinamice, de ex. nuanțarea foarte diferențiată a intensităților, spre exemplu, de la pppp,

abia perceptibil, la p cu diverse explicații: espressivo e doloroso; e dolce; très souple;

misterios; fragile. La Claude Debussy n-o să avem ffff ca la romantici.

CREAȚIA SIMFONICĂ

➢ Odihna de după-amiază a unui faun (1892-1893) – Preludiu orchestral; se consideră

a fi manifestul impresionismului în muzică, scris în baza poemului lui Stéphane

Mallarmé. Compus în formă de temă cu variațiuni.

Faunul – în poemul lui Stéphane Mallarmé – este reprezentat ca un personaj mitologic

înconjurat de nimfele pădurii, însă, fiind prea obosit pentru a se lăsa ademenit de

jocurile lor, fuge de ele și adoarme, visând că el devine regele pădurii.

➢ Nocturne – trei tablouri simfonice. Cuvântul nocturnă aici este tratat mai mult din

punct de vedere decorativ; termen preluat din arta plastică. Redă jocul luminii și

umbrelor.

1. Norii (Partea I) reprezintă mișcarea norilor pe cer, căderea luminii și îndepărtarea

norilor, ce se topesc într-o lumină albă.

Page 19: întemeietorul impresionismului muzical

19

▪ Tema 1 – Mișcarea norilor pe cer (rândul 1 din partitură)

▪ Tema 2 – Căderea luminii (rândul 2)

▪ Partea mediană (pag. 5) – Tema picăturilor din nori

2. Sărbători sau Festivaluri (Partea II) – Relevă spiritul unei sărbători fastuoase cu

multă veselie și zarvă; tablou cotidian bazat pe genuri dansante.

▪ Tema 1 – Tarantelă – dans, tabloul bucuriei și a exploziilor de lumină.

▪ Partea mediană (p. 13) – Tema marșului, care se aude din depărtare, se

apropie și cuprinde pe toți în avalanșa sărbătorii.

3. Sirene (Partea III) – cu participarea corului feminin, ce creează impresia unui

fundal sonor (cântă doar pe un singur sunet, a). Reprezintă imaginea mării; chipuri

fantastice, care apar din apă.

➢ Marea – reprezintă un poem simfonic, care, în creația lui la Claude Debussy

înlocuiește genul de simfonie. Autorul o numește trei schițe.

1. De dimineață până la amiază pe mare reprezintă tabloul mării, în perpetuă

mișcare și schimbare a culorilor sub influența razelor solare.

▪ Introducere + Tema mării (cifra 1)

2. Jocul valurilor (p. 39) reprezintă un scherzo fantastic, un balet al valurilor,

pătruns de bucurie, lumină și căldură.

3. Dialogul vântului cu marea (p. 101) descrie prin intermediul sunetelor

declanșarea furtunii pe mare.

▪ Culminația (p. 112) – naufragierea corabiei

TEATRUL MUZICAL AL LUI CLAUDE DEBUSSY

Opera lui Claude Debussy Pelléas et Mélisande se consideră a fi centrul căutărilor

muzical-dramatice ale compozitorului. Este unica sa operă, pe care o scrie pe parcursul a 10

ani (1892-1902), începând-o în perioada timpurie și finisând-o în perioada matură a creației.

La baza operei se află drama scriitorului Maurice Maeterlinck. În această dramă lirică

compozitorul înaintează un nou principiu de reprezentare muzical-scenică, ce îmbină

declamația vocală și expresivitatea partidei orchestrale într-o unitate integrală. Conceptul

operei lui Claude Debussy îl opune operei lirice franceze, în care predomină arioso

tradițional și dramelor muzicale ale lui Richard Wagner cu hipertrofia orchestrală. Atenția

Page 20: întemeietorul impresionismului muzical

20

principală a lui Claude Debussy este îndreptată spre redarea dramei psihologice și relevarea

lumii spirituale complicate a omului. În drama lui Maurice Maeterlinck sunt reprezentate

trăsăturile tipice ale teatrului simbolist. Deși în exterior predomină pasivitatea, totuși, ea

ascunde în sine cele mai profunde și fine trăiri lăuntrice, simboluri poetice, aluzii, atmosfera

fatală. Drama lui Maurice Maeterlinck se axează pe o legendă flamandă veche și mai este

numită Poemul dragostei și geloziei. Evenimentele se desfășoară într-o țară oarecare, fără

determinarea timpului și acțiunii.

Opera Pelléas et Mélisande conține 5 acte. În variantă franceză sunt 15 tablouri, în

variantă română – 11 tablouri.

Premiera a avut loc pe 30.04.1902, la Teatrul Opéra Comique din Paris.

Personajele:

❖ Arkel – regele Allemondei

❖ Geneviève – fiica regelui Arkel, mama lui Pelléas și Golaud (nepoții regelui Arkel)

❖ Golaud și Pelléas – frați

❖ Mélisande

❖ Micul Ynyold – fiul lui Golaud din prima căsătorie.

Subiectul:

ACTUL I

Prima scenă „Pădurea”

Nepotul regelui Arkel Golaud, vânând un mistreț se pierde în pădurea sălbatică.

Deodată, la marginea izvorului, vede o fată foarte tânără, plină de suspiciune și înspăimântare.

Golaud este uimit de frumusețea ei extraordinară și îi oferă ajutorul, dar fata se sperie și mai

mult de el și începe a plânge și mai tare. Doar când Golaud jură să nu-i facă rău niciodată își

câștigă încrederea. Ea se prezintă cu numele de Melisande. Împreună pleacă pentru a găsi

drumul spre casă.

Scena a doua „Camera din castel”

Fratele mai mic al lui Golaud, Pelléas, primește o scrisoare în care Golaud âl anunță

că s-a căsătorit cu Melisande acum șase luni. În același timp, Golaud se teme că, odată cu

căsătoria sa neașteptată, l-a înfuriat pe bunicul său, bătrânul rege Arkel, care îi căuta de mai

mult timp o mireasă potrivită. „Dacă, scrie Golaud, bunicul meu nu este supărat și o acceptă

Page 21: întemeietorul impresionismului muzical

21

pe Melisande, aprinde atunci, ca un semn de bine venit o torță pe turnul principal”. Mama

fraților, Genevieve, îi arată această scrisoare bătrânului rege, iar acesta este surprins și

dezamăgit. Cândva, Golaud se sfătuia întotdeauna cu bunicul său înainte de a lua o decizie

importantă. Și în afară de asta, nepotul scrie că el încă nu știe absolut nimic despre soția sa –

cine este și de unde a venit. De îndată ce încearcă să o întrebe ceva, soția lui plânge

neîncrezător. Pelleas intră în casă și îi cere bunicului său să-l lase să meargă la un prieten care

se află pe patul de moarte. Însă, Arkel, nu-i permite să plece deoarece tatăl lui Pelléas este și

el foarte bolnav, datoria sa de fiu îi cere să rămână acasă.

A treia scenă "În fața castelului"

În grădina palatului se află Melisande și Genevieve. Mama lui Golaud îi povestește

nurorii sale despre pădurile groaznice și dese care înconjoară palatul lor. Pelléas iese în

întâmpinarea lor. Pe mare se dezlănțuie o furtună îngrozitoare. Melisande urmărește cum

nava care a adus-o în această țară necunoscută și străină este dusă de valuri părăsind

orizontul, ca și cum ar anticipa moartea iminentă. Genevieve spune că e nevoită să o

părăsească pe Melisande deoarece trebuie să aibă grijă de fiul cel mic al lui Golaud de la

prima sa soție, care a decedat. Astfel Pelléas și Melisande rămân singuri, el arăta noii sale

rude grădina palatului.

ACTUL DOI

Prima scenă „Fântână în parc”

Pelléas și Melisande merg la vechea fântână abandonată, care este atât de adâncă la

fel ca și marea. Pelléas adoră să fie aici, el o întreabă pe Melisande despre Golaud – doar ei la

fel s-au întâlnit în apropierea unui izvor? A vrut să o sărute atunci? Melisande răspunde

absent: „Da, a vrut. Dar eu nu voiam asta” . După aceea și-a scos de pe deget inel prețios,

cadoul soțului ei, a început să-l arunce din ce în ce tot mai sus. Pelleas o avertizează că nu

trebuie să se joace cu inelul lângă fântâna pentru că poate să-l piardă, dar fata parcă nu-l

aude. Deodată, inelul zboară sus, sus și cade în fântâna cu apă. În acest moment, ceasornicul

de pe turnul castelului bate ora 12. Melisande în disperare întreabă: „Ce-i voi spune acum lui

Golaud?”, iar Pelléas o sfătuiește: „Doar adevărul”.

Scena a doua „Comandantul din castel”

În camerele castelului, pe pat se află Golaud rănit. I s-a întâmplat o poveste ciudată:

astăzi, în timpul unei vânătoare, când ceasul de pe turn a bătut ora 12, în acel moment, calul

Page 22: întemeietorul impresionismului muzical

22

său care de obicei era foarte liniștit a rupt-o la goană ca un sălbatic. Prințul a căzut de pe cal

și a fost rănit grav; fiind plin de sânge. La capul său se află Melisande, ea îl mângâie ușor, dar

în același timp este foarte mohorâtă și deprimată, ea îi spune că trebuie să plece din castel,

deoarece ceva îngrozitor o așteaptă aici. Golaud încearcă să-și liniștească soția și îi sărută

mâinile. Deodată observând că inelul de căsătorie lipsește de pe mâna e, el devine foarte

furios și o întrebă unde este inelul prețios? Melisande îi răspunde că a pierdut inelul. „Unde?

- întreabă soțul, „este mai bine să pierzi totul, dar nu acest inel”. Melisandei îi este frică să

spună adevărul și îi spune lui Golaud că a pierdut inelul într-o grotă veche de pe malul mării,

atunci când căuta scoici frumoase pentru micuțul Inyold. Golaud cere ca soția sa să meargă

imediat la grotă și să găsească inelul. „Dar este deja întuneric”, speriată răspunde ea, „și mi-e

teamă!” Atunci, Golaud își chemă fratele și îi cere ca el să o însoțească pe Melisande.

Scena a treia „În fața grotei”

Pelléas și Melisande stau la intrarea în grotă. Pe cer plutesc nori negri, marea se

zbuciumă. Grota este întunecoasă și înfricoșătoare, în interior se vede o potecă îngustă ce

trece printre două lacuri subterane fără fund, dar trebuie de mers, fiindcă, Golaud o poate

întreba pe Melisande ce a văzut acolo! Pe lângă aceasta interiorul grotei este de o frumusețe

extraordinară: dacă aprinzi o torță, pereții ei vor scânteia ca niște miriade de stele

strălucitoare, mai sclipitoare decât cele de pe un cer senin. Melisande intră în grotă și strigă

de groază: vede trei cerșetori bătrâni care dormeau în grotă. Pelléas decide să revină mai

târziu aici.

ACTUL TREI

Prima scenă „Unul dintre turnurile castelului”

În camera ei, Melisande stă lângă fereastră, cântând și pieptănându-și părul auriu.

Trecând pe lângă fereastră, Pelléas rămâne fascinat de frumusețea tinerii femei. Melisande i

se pare o pasăre venită din paradis, care a ajuns întâmplător în țara lor. Pelléas îi cere să-i

întindă o mână. Fata se apleacă de la fereastră și Pelléas este complet învăluit în buclele

părului auriu, pe care el le sărută. Alarmați de zgomot, un stol de porumbei zboară din turnul

castelului. Melisande își face griji pentru porumbei și-i spune „Oprește-te, Pelléas, ei se vor

pierde în întuneric și nu vor putea găsi drumul spre casă.” Pe drumul spre castel apare

Golaud. El este supărat de ceva și îi spune fratelui său să meargă acasă: „E deja miezul nopții.

Nu este bine ca copiii să se joace prin întuneric.”

Scena a doua „Temnița Castelului”

Page 23: întemeietorul impresionismului muzical

23

Golaud își duce fratele în temnița castelului. Sub arcadele sumbre se revărsă un lac

negru, de unde vine un miros urât. Torța aruncă umbre înfiorătoare pe pereți. Lui Pelléas îi

este greu să respire, el vrea să se revină la aerul liber. „Bine, să ne întoarcem”, cade de acord

Golaud.

Scena a treia „Terasa la ieșirea din temniță”

După temnița sumbră, această după-amiaza de vară este foarte frumoasă, soarele

strălucește orbitor, aerul e proaspăt și dulce. Pelléas se bucură de frumusețea naturii, de

trandafirii din grădină și zgomotul mării. El o vede în fereastra castelului pe mama sa și pe

Melisande. Golaud își privește tânăra soție și-l avertizează din nou pe fratele său că ieri a

văzut o scenă dintre tineri care nu i-a plăcut. Pelléas ar trebui să evite întâlnirile cu

Melisande. Ea este foarte tânără, impresionantă și, mai ales că e însărcinată. Tânărul prinț

trebuie să-și facă concluzii corecte.

Scena a patra „În fața castelului”

Seara târziu, Golaud și fiul său se plimbă în jurul castelului. Sub fereastra soției sale,

decide să se oprească și, fiind gelos, începe să-l interogheze pe băiat ce fac Pelléas și

Melisande în lipsa lui: se sărută? Inyold spune că nu a văzut nimic de acest fel. Totuși, tatăl

său nu-l crede și, ridicându-l pe umerii săi, îi poruncește să spună ce se face acolo, în camera

Melisandei, ce se petrece între ea și fratele său. Inyold începe a plânge, el este speriat și

rușinat. Se teme de tatăl său supărat și, în același timp, nu mai vrea să privească pe fereastră.

ACTUL PATRU

Scena întâia „Camera din castel”

Pelléas o întâlnește pe Melisande și îi spune că tatăl său se însănătoșește și îi cere ca

el să părăsească curtea. Ar trebui să plece – poate pentru totdeauna, dar înainte de a pleca,

acesta vrea să-și ia rămas bun de la Melisande. El o roagă să vină seara la fântâna orbilor. Se

aud pașii cuiva și Pelléas pleacă. În încăpere apare bătrânul Arkel. Văzând-o pe Melisande că

este tristă, încearcă să afle motivul. Deodată, vine Golaud, plin de noroi și cu fața zgâriată.

Când soția sa vrea să-i șteargă sângele de pe frunte, el o înjură și cu furie îi rupe părul.

Înfricoșat de ceea ce se întâmplă, bătrânul rege își liniștește nepotul său, Golaud fuge apoi din

cameră, luându-și sabia cu el, promițând că „își așteaptă ceasul”. Melisande plânge și printre

lacrimi rostește „a încetat să mă iubească”, „cât de nefericită sunt!”

Page 24: întemeietorul impresionismului muzical

24

Scena a doua „Fântână din parc”

Micuțul Inyold se joacă în parcul castelului cu o minge micuță de aur, însă ea se

rostogolește sub o piatră mare, grea. Copilul nu poate muta piatra din loc. Deodată se aude un

zgomot neobișnuit; Inyold speriat fuge. În acest moment, Pelléas vine la fântână. El trebuie să

plece, dar înainte de aceasta, ar trebui să-i spună Melisandei despre dragostea sa fără de

margini pentru ea, cu care nu se poate lupta. Melisande întârzie puțin: Golaud nu putea să

adoarmă mult timp. Auzind destăinuirea lui Pelléas, ea la fel își deschide inima. S-a

îndrăgostit de el la prima vedere, imediat ce s-au văzut atunci în grădină ... Tinerii

îndrăgostiți se îmbrățișează. În acest moment, se aude zgomotul porților ce se închid – în

castel se pregătesc pentru culcare. Tinerii nu vor putea să se reîntoarcă la castel decât

dimineața. Pelléas binecuvântează această ocazie: acum Melisande poate pleca cu el, vor

începe o viață nouă!

Brusc, în fața lor apare Golaud cu o sabie în mâini. Încă de la începutul întâlnirii lor,

s-a ascuns în tufișuri și a auzit totul. Cu o lovitură de sabie el își omoară fratele. Melisande

încearcă să fugă, dar soțul ei o ajunge și o rănește.

ACTUL AL CINCILEA „Camera din castel”

La patul muribundei Melisande s-au strâns bătrânul rege, Golaud și medicul curții.

Medicul îl asigură pe Golaud că rana nu este periculoasă. Revenindu-și puțin, femeia rănită

își cheamă soțul, el își cere iertare de la soția sa, deoarece din cauza lui ea este țintuită la pat

și pentru faptul că a chinuit-o atât de mult, dar în același timp, el este mistuit de gelozie.

Treptat, el iarăși începe să-și interogheze soția muribundă: l-a înșelat cu Pelleas? Melisande

neagă toate acuzațiile, dar soțul ei nu se calmează. În cele din urmă, femeia își pierde din nou

cunoștința. Golaud se blestemă pe sine din cauza că are așa o fire dură. „Ea va muri, am

torturat-o! El spune: „și eu voi muri după ea”. Arkel o aduce pe fiica nou-născută a lui

Golaud și a Melisandei: poate copila îi va da puteri mamei sale? Dar nimic nu o mai poate

ajuta pe femeia muribundă. Ea plânge liniștit, anticipând soarta nefericită a fiicei sale.

Femeile în haine negre intră în cameră, îngenunchează și se roagă. Golaud este nedumerit de

ce sunt aici? El cere să fie lăsat din nou singur cu soția sa, însă rugămintea lui nu mai are rost.

Melisande a murit. El plânge deasupra corpului ei neînsuflețit.

Simbolurile reprezentate în operă:

a. Izvorului/fântânii orbilor – puritatea dragostei dintre Pelléas și Melisanda

Page 25: întemeietorul impresionismului muzical

25

b. Inelului – legătura dintre soți

Pierderii inelului – ruptura dintre Golaud și Melisanda

c. Pădurea – presupune o aluzie la soarta oamenilor. (Fiecare copac din pădure

întruchipează o viață umană.)

d. Grota – simbolul morții, prevestește finalul fatal.

Concluzie: Spre deosebire de eroii lui Richard Wagner, care se luptă pentru dragostea

lor, Pelléas și Melisanda sunt pasivi. Ei primesc moartea fără ca să se lupte. La Richard

Wagner emoțiile sunt exteriorizate, iar la Claude Debussy – interiorizate.

Cele mai importante caracteristici ale limbajului muzical

Inovațiile compozitorului se manifestă prin faptul că el păstrează în opera sa textul

prozaic al dramei lui Maurice Maeterlinck și nu utilizează poezia. Astfel, apare un nou tip de

libret, structurarea căruia este determinată de specificul teatrului dramatic. De aici provine și

lipsa scenelor corale desfășurate, ansamblurilor, ariilor de concert, scenelor de balet. În

corespundere cu teatrul dramatic, opera lui Debussy se bazează pe dialoguri, care uneori sunt

schimbate de monologuri – mărturisiri ale eroilor principali.

Alături de duetele, ce reprezintă linia lirică de dragoste, rolul culminant îl ocupă

dialogurile – discuții aprinse, ce concentrează în sine punctele de conflict ale dramei.

Stilul de operă al lui Claude Debussy se opune principiilor dramei muzicale a lui

Richard Wagner. În locul desfășurării afective a dramei așa cum este la Richard Wagner, vine

interiorizarea emotivă. Deși, Claude Debussy îl critică pe Richard Wagner, el preia sistemul

de leitmotive. Astfel, în operă sunt prezente 13 leitmotive, care pentru Debussy reprezintă nu

doar caracteristica sonoră a personajelor, dar și desfășurarea simfonică, nucleul tematic din

care crește țesătura orchestrală pulsantă. Leitmotivele eroilor principali treptat își pierd doar

specificul de caracteristică a personajului și sunt tratate mai pe larg. De exemplu: leitmotivul

lui Golaud cu ritmul său impulsiv devine treptat purtătorul puterii fatale, distrugătoare, care

împiedică dragostea lui Pelléas și Melisanda. Tema Melisandei exprimă un complex întreg de

idei și stări. Este și gingășia sufletului tinerei femei, puritatea, sentimentul de dragoste și

prezicerea situațiilor tragice, care se vor desfășura.

Un loc important în operă îl ocupă declamația vocală, care este lipsită de accente și

sărituri melodice, dar se caracterizează prin predominarea intervalelor mici (secunde, terțe) și

Page 26: întemeietorul impresionismului muzical

26

fraze melodice concise. Acestea plasează în prim plan cuvântul, care devine, pe plan muzical,

purtătorul principal a ideii dramatice.

Melisanda este caracterizată doar o singură dată, la începutul actului III, printr-un

cântec vechi francez. Ea își pieptănă părul și cântă această melodie cu o voce stinsă. Melodia

sună câteva măsuri fără însoțire.

Culminația dramatică a întregii opere se declanșează în actul IV, la sfârșit, în

momentul când Golaud îl omoară pe Pelléas (în orchestră). Se încheie opera cu fraza mistică

a lui Arkel: Fetița va merge pe urmele mamei sale, vine rândul ei.

Leitmotivele operei Pelléas et Melissande

ACTUL I

▪ Leitmotivul pădurii (măs. 1 – 4)

▪ Leitmotivul lui Golaud (măs. 5 – 6)

▪ Leitmotivul Melisandei (p.1, rând 3 din clavir)

▪ Leitmotivul lui Pelléas (p. 37)

ACTUL II

▪ Leitmotivul izvorului (p. 60)

▪ Coralul izvorului (p. 61 – jos, ultimul rând)

▪ Leitmotivul pericolului (p. 66, rândul 2 – în orchestră)

▪ Leitmotivul inelului (p. 70, rândul 2)

▪ Leitmotivul căderii inelului (p. 71, rândul 2)

ACTUL III

▪ (Caracteristica) Cântecul Melisandei (p. 120)

ACTUL IV

▪ Culminația – Omorul lui Pelléas de către Golaud (p. 271)

Opera Pelléas și Mélisande cuprinde un tip de declamație melodică ce înlocuiește

recitativul și aria – cu organizare pentatonică, cromatică, hexatonică sau în alte sisteme

modale. Adesea, unei melodii i se adaugă un dublaj la octavă, cvintă sau cvartă, fapt care

creează „umbre” melodice, asemenea umbrelor ce însoțesc contururile în pictură.

Ritmul este liber, subordonat melodiei. Nu cuprinde formule distincte, previzibile,

pulsații simetrice. Metrica devine o simplă formalitate, pentru ușurarea interpretării. Totuși,

interpretarea rubato, chiar și cea mai mică abatere de la tempo, nu trebuie făcută decât dacă o

Page 27: întemeietorul impresionismului muzical

27

indică partitura. Prin indicația sans rigueur (fără rigoare), Debussy face apel la inteligența

interpretului: nu înseamnă ignorarea ritmului notat în partitură, nici supunerea mecanică față

de „despotismul” duratelor, ci redarea discursului muzical cu suplețe și flexibilitate ritmică.

Limbajul lui Debussy prezintă o mare bogăție timbrală. În muzica sa vocală, de pildă,

apar inflexiuni melodice apropiate de fonetica limbii franceze.

Debussy a fost un mare inovator în domeniul armoniei. El impune principiul

acordurilor-culoare: acorduri ce creează atmosferă, ambianță sonoră prin ele însele și nu prin

relațiile dintre ele. De aceea, disonanțele sunt nepregătite și ne-rezolvate după regulile

armoniei tradiționale. El a deschis numeroase căi noi de exprimare, fără a abandona sistemul.

Fiecare acord este tratat ca o entitate relativ independentă. De aici și armoniile paralele

(paralelisme de acorduri similare), scara melodică de 6 tonuri.

Discursul sonor al lui Debussy cuprinde planuri simultane, cu o relativă independență,

care au un sens propriu, dar și o substanțială contribuție la sensul general al lucrării. Aceste

planuri nu sunt ușor de sesizat și, mai ales, scopul interpretului este dificil în delimitarea și

diferențierea rolului lor în fluxul discursului sonor. De multe ori, asemenea diferențieri se

impun chiar între sunetele unui singur acord.

Page 28: întemeietorul impresionismului muzical

28

BIBLIOGRAFIE

1. 1859-1864. Romantismul internațional. In: Cronica muzicii clasice. Kendall, Alan.

Oradea: Aquila’93, 2007, p. 168-171

2. 1903-1905. Atracția Parisului. In: Cronica muzicii clasice. Kendall, Alan. Oradea:

Aquila’93, 2007, p. 202-203.

3. ALEXANDRESCU, R. Claude Debussy. Viața și opera. București: Editura muzicală a

Uniunii Compozitorilor din R. P. R, 1962. 163 p.

4. BOERU, ANDER. G. Debussy: pianul și marea. București: Editura Muzicală, 2006. 305

p.

5. CĂLIN, A. Claude Debussy. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2013. 111 p.

6. HĂDĂREANU, D. (trad.). Mari compozitori. Vol. 30. – Claude Debussy. București:

Litera Internațional, 2011. 47 p.

7. ROJNOVEANU, A. Rapsodia pentru clarinet și pian de Claude Debussy în lumina

evoluției genului de rapsodie. In: Studiul artelor și culturologie: istorie, teorie,

practică. Nr. 2 (22). Chișinău: GRAFEMA LIBRIS, 2014, p. 57-61

8. Debussy (Achile-) Claude. In: The New GROVE Dictionary of Music and Musicians.

Vol. 5. Edited: Sadie Stanley. London: Macmillan Publishers Limited, 1980, p. 292-

314.

9. Simbolism și impresionism. Claude Debussy. In: H. Schonberg. Viețile marilor

compozitori. București: Luder, 1997, p. 436.

10. АКСЁНОВ В. К изучению музыки ХХ века. Кишинёв, 1984.

11. АЛЬШВАНГ, А. Произведения К. Дебюсси и М. Равеля. Москва:

Государственное Музыкальное Издательство, 1963. 176 с.

12. ДЕБЮССИ, К. Избранные письма. Ленинград: Музыка, 1986. 286 с.

13. ГУРКОВ, В. Импрессионизм Дебюсси и музыка ХХ века. В: Дебюсси и музыка

ХХ века. Ленинград: Музыка, 1983, c. 11-38.

14. КРЕМЛЕВ, Ю. Клод Дебюсси. Москва: Музыка, 1965. 792 с.

15. КУНИЦКАЯ, Р. О романтической поэтике в творчестве Дебюсси. Москва:

Музыка, 1982. 88 с.

16. КЮРЕГЯН, Т. Форма в музыке XVII-XX веков. Москва: ТЦ „Сфера”, 1998. 344 c.

17. ЛАУЛ, Р. Принципы формообразования в симфонических произведениях

Дебюсси. В: Дебюсси и музыка ХХ века. Ленинград: Музыка, 1983, c. 39-63.

18. РОЗЕНШИЛЬД, К. Молодой Дебюсси и его современники. Москва:

Государственное Музыкальное Издательство, 1963. 144 с.

19. САБИНИНА, М. Дебюсси. В: Музыка XX века. Очерки. Часть первая, книга

вторая. Ред.: Житомирский Д. Москва: Музыка, 1977, c. 238-274.

20. ЦЫТОВИЧ, В. Фонизм оркестровой вертикали Дебюсси. В: Дебюсси и музыка

ХХ века. Ленинград: Музыка, 1983, c. 64-90.

21. ЯРОЦИНСКИЙ, С. Дебюсси, импрессионизм и символизм. Москва: Прогресс,

1978. 232 с.