actualitatea muzical~muzical~ · 2016-06-16 · cu cel de-al doilea tip de muzică ne marchează...

Serie nouãmai 2016

5(CLXXVIII)

48 paginiISSN

1220-742X

D i n s u m a r:

�Aniversare Nicolae Coman - 80 de ani�Teatru de proiect versus teatru de repertoriu? (II)�Interviu cu Dan Dediu, director artistic SIMN 2016�Festivalul internaţional “George Grigoriu”�Fuego - “Flori de rouă”�Moartea Eurovision-ului

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

În imagine: Nicolae Coman

ACTUALITATEA

MUZICAL~MUZICAL~

de repaus, având independenţă deplină; muzica nu-lpoate anexa pe cel ce o ascultă; ea constituie, în cel maibun caz, ambientul în care acesta se manifestă. Contactulcu cel de-al doilea tip de muzică ne marchează acţiunile,însăşi existenţa, având capacitatea de a modela şi chiardetermina; în faţa ei trebuie să stăm cu smerenie, cu toţiporii fiinţei deschişi. Astfel, muzica ne va pătrunde şi ovom pătrunde. Într-un fel, interferenţa cu ea seamănă cuun exorcism, indicându-ne calea spre o posibilăredempţiune.

Liviu DĂNCEANU

Jocul cu istoria„Nu istoria reală conduce jocul, ci ideologia”. Mai

exact, această reflecţie a lui Lucian Boia poate fi defalcatăîn: secolul al XIX-lea a fost al istoriei, iar secolul XX – alideologiilor. Unul îndreptat spre trecut; celălalt – spreviitor. Funcţia politică a discursului istoric a spart toatetiparele, oferind celor ce insistă asupra culpabilităţilor,prin radicalizarea beneficiilor economico-financiare, unatu de necontestat, ceea ce înclină tot mai apăsat balanţaîn favoarea mediilor tradiţionaliste, puţin dispuse ladialog ori compromis. Lucian Boia spune, în general,lucrurilor pe nume, Jocul cu trecutul – istoria între adevărşi ficţiune (Ed.Humanitas, Bucureşti, 2013) fiind o tribunăde la care autorul relativizează aproape totul până când,vorba lui J. Joubert, ceea ce e adevărat la lumina lămpiinu mai e adevărat la lumina soarelui. Citind aceastăcarte am avut impresia că ceea ce a fost crezut de toţi, şitotdeauna, peste tot, are toate şansele să fie, iată, fals.Nici istoria muzicii nu este înafara respectivului joc. Deaproape trei decenii, de când predau această disciplină,ştiu că nu trebuie căutat niciodată consensul. Scenariiles-au multiplicat văzând cu ochii, de unde dezinteresulpentru proiectele integratoare. Se crede mai puţin înistorie pentru că, de câte ori pun întrebări, cei interesaţiprimesc prea multe răspunsuri. Tocirea până ladispariţie a doctrinelor estetice ne afectează gravviitorul, imaginarul. Unde sunt disputele estetice dinanii 20 ori 60 ai secolului trecut? Pe cine mai intereseazăazi cum va arăta muzica savantă peste cinzeci de ani?Interesul istoriei artei sunetelor se concentrează peepocile consacrate, bătătorite, dar nici acolo lucrurile nupar a fi imuabile. Orice izvor înseamnă traducereaistoriei autentice a muzicii într-un anume tip de logossau de imagine. Întotdeauna am încercat să le inducstudenţilor dorinţa de a traduce ei înşişi mecanismeleevoluţiei fenomenului sonor. Pe de altă parte, istoria neoferă tot ceea ce îi cerem: legitimitate, justificări, modele.Ceea ce nu-i putem cere este să stea pe loc. Să fie inertă.Creatorii, operele lor sunt ţinta unor mecanismeestruoase de înălţare sau cădere, de slăvire oriadumbrire. Există la nivelul sensibilităţii noastre onepotolită foame de istorie, care operează recuperări,reconsiderări, emergenţe sau, dimpotrivă, clasări,obnubilări, degringolade valorice în baza unor funcţiiparalegitime (nu putem exclude posibilitatea impunerii,în conştiinţa muzicală a viitorimii, a creaţiei unui Salieri,de pildă, alături de cea a lui Mozart, sau chiar ocultareacelei din urmă de către cea dintâi, aşa cum creaţia luiBach, bunăoară, a fost uitată câteva bune decenii, timp încare lumea îşi aducea foarte des şi cu mare plăcereaminte de muzica lui Telemann!). Există un festin comunal protagoniştilor şi spectatorilor. Dar nu şi al istorieimuzicii, care poate deveni imprevizibilă prin vărsareaîn actualitate a unor opere uitate şi colbuirea altor operepână mai ieri glorificate. Ceea ce rămâne şi nu se poatere-evalua ori transfera este destinaţia intrinsecă amuzicii. Aici caracterul este pregnant dichotomic: suntmuzici pasive, apatice, indolente chiar şi muzici active,formative. În faţa celor dintâi, fiinţa noastră stă în poziţie

1ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016

Editorial

DIN SUMARNicolae Coman - 80!................................2-6

Teatru de proiect vs. teatru de repertoriu...7-8

Muzică românească la Muzeu.....................9

Pe scena Ateneului..............................10-13

Omagiu lui Antim Ivireanu..................14-15

Paolo Isota în România............................20

Faust la ONB............................................21

Festivaluri şi concursuri.....................22-27

Festivalul “George Grigoriu”...............30-33

Omagiu artistic...................................36-37

Eurovision-ul a murit..........................42-43

Juniorii...............................................46-47

Despărţiri............................................38-39

Fuego - alături de artişti.....................40-41

Nicolae Coman la ceas aniversar

Andra Frăţilă: Stimate Maestre, aţi început cariera laInstitutul de Folclor din Bucureşti şi abia mai apoi v-aţiîndreptat către catedră. Între timp aţi publicat studii şiarticole, aţi scris versuri şi aţi compus multe lucrări, îndeosebiîn zona miniaturii vocal-instrumentale. Care dintre acesteipostaze vă este mai aproape de suflet?

Nicolae Coman: În acea perioadă de început, înafară de preocupările pe care le-aţi menţionat, amcontinuat colaborarea la Radiodifuziune, scriind unnumăr important de emisiuni, în special montajemuzical-literare. Poezie am scris fărăîntrerupere, între 15 şi 80 de ani. Estedomeniul de care mă preocupaproape zilnic. După terminareastudiilor la Conservator, am continuatsă compun, în special muzică decameră, lieduri şi muzică pentru pian.Folclorul a constituit pentru mine oşcoală importantă, o şansă oferită dedestin. Am lucrat mai ales capitolulamplu privind jocurile şi obiceiurile,din marea monografie folclorică, nicipână azi publicată, a ţinutuluiPădureni-Hunedoara, culegerile fiindîncepute de Bela Bartok în anul 1914,urmate de un şir de folclorişti şiîncheiate de mine în 1959, încolaborare cu Emilia Comişel şiOvidiu Bârlea, care s-au ocupat decântecul propriu zis, respectiv departea literară. Concomitent, amefectuat peste 30 de culegeri înmajoritatea zonelor ţării. Din anul1963 am intrat în conservatorulbucureştean, ca asistent la clasa dearmonie a profesorului şicompozitorului Ion Dumitrescu,predând totodată şi contrapunctul.Toate aceste activităţi au ocupat în viaţa mea, în perioadaînceputurilor, locul întâi ex equo.

A.F.: Dragostea pentru miniatură a pornit de laprofesorul Dumneavoastră, Mihail Jora?

N.C.: Această dragoste se datorează maestruluiMihail Jora, care mi-a fost mentor începând de la vârstade 12 ani. Am avut în Conservator, ca profesor decompoziţie, şi pe Leon Klepper, un excelent pedagog. Dela maestrul Jora am moştenit în special pasiunea pentrulied şi totodată respectul pentru cele trei trăsăturiimportante ale creaţiei unui compozitor, trăsături lacare ţinea în mod deosebit: originalitate,monumentalitate şi prolificitate. Poate că ultima a lăsatîntrucâtva de dorit la mine, în acea perioadă extrem degrea a vieţii din ţara noastră. Am continuat până înprezent să îndrăgesc în special domeniul ciclurilor delieduri.

A.F.: La frumoasa Dumneavoastră aniversare, ne puteţiîmpărtăşi ce a însemnat pentru Dumneavoastră muzica?

N.C.: Muzica, împreună cu poezia şi cupedagogia, au însemnat pentru mine sensul vieţii.

A.F.: Vă consideraţi poet sau muzician? Pot încăpeaaceste două entităţi într-un singur om?

N.C.: Am început să scriu poezie la 15 ani şi,datorită faptului că această activitate a fost ritmică, amscris mult mai multă poezie decât muzică. Este adevăratcă pe cele două arte, încă din anii 60 le-am conceput şiseparate şi împreună, creând chiar un gen, pe care l-amdenumit poemuzica. Fără a cultiva în continuare, decâtsporadic, posibilităţile oferite de aceasta, (prezente încreaţia mea, dar şi a altor compozitori, cum s-a întâmplat

cu Cantata Inscripţie de NicolaeBrânduş, a cărui parte mediană e opoemuzică semnată de mine), amcăutat să mă preocup de numeroaseaspecte ale eufoniei în limba română,care mi-au însoţit permanentversurile şi totodată de o poeticămuzicală mereu prezentă încompoziţiile pe care le-am realizat.Chiar preocuparea pentru lied s-alegat, pe de o parte, de poezii dintopul literaturii universale, pe carele-am purtat în suflet toată viaţa şi pecare încă din anii 60 le-am preluatpentru lieduri, în limbile originale(vreo şapte la număr), căutândpermanent noi corespondenţemuzicale. Menţionez că am efectuattotodată traduceri în limba română,adaptate liniilor muzicale, ale acestorpoeme.

Aş vrea să evoc, în acestcontext, două colaborări notabile carenu s-au finalizat, dar care sunt foartebune exemple pentru confluenţaartelor, în care mă simt implicatdintotdeauna. Prin anii 80, colega şiprietena mea Carmen Petra Basacopol

mi-a cerut să-i scriu libretul pentru un balet pe caredorea să-l compună. Am creat astfel povestea lucrăriicoregrafice Fata şi masca, primită cu bucurie decomanditară. Cu toate acestea, baletul care a fost compusşi prezentat la comisia simfonică şi de cameră aU.C.M.R., nu a cunoscut nici o variantă scenică, poate şidin cauza relei primiri a unei asemenea teme de cătreoficialităţile culturale din acea vreme, care erau opace laorice temă străină realismului socialist. O altă întâmplarese leagă de amintirea lui Aurel Stroe. La un moment datm-a solicitat să-i fac un libret pentru un balet cu subiectgrecesc. Am făcut libretul baletului pe care l-am numitComos, cu gândul la trupa de tineri din antichitateagreacă, din a cărei legendă pare să se fi născut comedia.Lui Aurel i-a plăcut. N-a compus, totuşi, baletul pe careşi-l dorise. Însă această întâmplare i-a declanşat ideeaproiectului pentru ceea ce avea să devină opera vieţii lui.A început să se focalizeze asupra destinului unui erou

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016

Interviu

Fiot

o: D

an B

urce

a

AM

elin, Oreste. E bine să observăm că numele Stroe conţineanagrama lui Oreste. Să fie asta semnificativ pentrusoarta Orestiei?!

A.F.: Aveţi un poet preferat? Cum alegeţi versurile pecare scrieţi muzica, pe ce criterii?

N.C.: Cum cred că aţi intuit din cele spuse de mineanterior, poeziile au fost cele care m-au ales, mai multdecât să fie dependente de alegerea mea, pe unele dintreacestea purtându-le cu mine în memoria afectivă unnumăr foarte mare de ani până la momentul realizăriimuzicale. Şi în prezent sunt asemenea poeme, de careîncerc să fiu demn, după mai bine de 60 de ani. De

asemenea, am avut şansa să pot realiza lucrări pe versuriproprii, ca o sinteză a celor două domenii care mădefinesc. Dintre poemele care au deja o perioadă foartelungă de incubaţie, aş cita ciclurile pe texte de WaltWhitman, Shakespeare şi Ion Barbu. Pe versurile meleam realizat încă din anul 1958 cvintetul Vârsta de bronz,şapte cântece pentru bariton şi cvartet de coarde. Ciclulde nouă lieduri Oglindiri pe versuri de MarianaDumitrescu a fost început în anul 1954, cam înperioada primelor lieduri ale maestrului MihailJora pe versurile aceleiaşi poete, şi s-a încheiat în1967, la moartea acesteia. Ciclul pe versuri deMihai Eminescu a fost început în anii 50 şi continuăşi acum. Mai sunt, de asemenea, o serie de cicluricare nu s-au încheiat, atât pe versuri de RobertDesnos, din literatura universală, cât şi pe versuride Nichita Stănescu, din patrimoniul poeticnaţional. Totodată, cântecele pe poezii propriireprezintă o temă deschisă continuu.

A.F.: Unde se situează muzica Dumneavoastrăîn peisajul cultural actual?

N.C.: Nu m-au preocupat în mod dosebitorientările stilistice de grup sau poziţia mea înmuzică, ori succesul, atenţia fiindu-mi absorbită demuzica din mine! Principala problemă în ce priveşteliedurile mele, care se apropie de un număr foarterotund, 100, constă în interpretarea lor adevărată,editarea şi lansarea lor în recitaluri şi prin înregistrări.Procentajul lucrărilor care s-au bucurat de aceastăîmplinire este deocamdată mic. N-am solicitat, în acest

sens, niciodată, nimănui dintre cei capabili s-o facă,niciun ajutor. Toate “ieşirile la lumină” ale compoziţiilormele au fost rodul iniţiativei unor interpreţi precumAloys Kontarsky, Vladimir Cosma, Martha Kessler,Nicolae Rădulescu, Marieta Leonte, Ecaterina Szekely,Virginia Manu, Aurelian Octav Popa, Florian Popa,Ogneanca şi Petre Lefterescu, Lavinia Coman, GeorgetaStoleriu, Verona Maier, Irinel Papadopol, Steliana Calos,Silvia Vasilescu Topală, Sanda Şandru, George Crăsnaru,Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Miron Raţiu, Nicolae Boboc,Bianca şi Remus Manoleanu, Pompei Hărăşteanu, IlincaDumitrescu, Nicolas Simion, Claudia Codreanu, Diana

Vodă Nuţeanu, Inna Oncescu, Dolores Chelariu,Alina Bottez, Emanuela Profirescu Geamănu, AnaMaria Ioan. Fiecăruia dintre aceşti artişti le datorezun gând de caldă recunoştinţă pentru interpretărilelor autentice, creatoare.

A.F.: Care este raportul dintre muzică şi text?Există un tip de subordonare (pe plan armonic, ritmicetc.)? Dar raportul dintre voce şi pian? Sunt parteneride dialog?

N.C.: Muzica şi textul se contopesc,conlucrează, când în dialog, când concurându-se,fiecare cântec prezentând un caz aparte, cuproporţia diferită între componente privindproeminenţa. Relaţia melodiei vocale cu pianuleste una complexă, care se cere înţeleasă înprofunzime de către interpreţi, într-o ordineierarhică, pe primul loc fiind spiritul poeziei dedincolo de cuvinte şi al muzicii de dincolo de

sunete, pe locurile următoare aflându-se, pe rând,melodia, precum şi armonia care se naşte din conotaţiilepoetice şi care o reliefează permanent. În afară de pian,care este în sine o orchestră, am folosit în anumite lucrărişi alte instrumente – cvartetul de coarde, flautul,clarinetul.

A.F.: Propuneţi elemente deosebite de tehnică vocală(vocalize, mordente, triluri, staccato-uri şi fraze dificil decondus). Nu vă e teamă că interpreţii se pot speria de acestelucruri?

N.C.: Interpreţii se pot speria de multe lucruri, bachiar şi de un singur sunet neadecvat contextului artistic,care poate da peste cap o piesă întreagă. Vorba lui


Interviu

Lavinia şi Nicolae Coman, Alina Bo�ez

Bianca şi Remus Manoleanu

Fiot

o: D

an B

urce

a

Fiot

o: D

an B

urce

a

Goethe: “poezia trebuie să fie perfectă sau să nu existe!”O compoziţie adevărată solicită o interpretare adevărată.Din punct de vedere tehnic, liedurile mele au solicitat înpermanenţă o clasă superioară de interpreţi, cu o tehnicădesăvârşită. Cei foarte performanţi s-au apropiat singuride muzica mea, în care au cunoscut împliniri muzicalecălduros apreciate de public. Menţionez faptul că, într-ocarieră lungă, am căutat să nu-mi fie nimic străin dinizvoarele muzicii vocale, din ceea ce este cântare şi din

diversele stiluri şi genuri muzicale moderne. Astfel, amstudiat pe teren folclorul românesc şi sunt familiarizatcu genurile muzicii uşoare, pop, jazz etc.

A.F.: Care ar fi, după părerea Dumneavoastră,elementele absolut necesare unui interpret, înainte de a abordarepertoriul Dumneavoastră?

N.C.: Să iubească ceea ce cântă şi să se identificeîn interpretare cu spiritul fiecărei poezii abordate. În ceeace priveşte partitura pianului, este preferabil cainterpretul să fie conştient că e solicitat ca un omorchestră şi să pună în evidenţă cele mai subtile conotaţiipoetice ale textului, lucru care cere de la bun început otehnică de un grad foarte înalt, multă sensibilitate,subtilitate şi inţiativă creatoare.

A.F.: Care este compozitorul Dumneavoastră preferat şide ce?

N.C.: Compozitorii mei preferaţi sunt mulţi şi nuse compară între ei, precum nici dragostea mea pentruei! În lied, continui să-l iubesc necondiţionat pe maestrulmeu Mihail Jora, dar şi pe o seamă de alţi compozitori. Omare bucurie îmi face apariţia unei pleiade de tineritalentaţi, care se exprimă prin lied, cu multe realizăriremarcabile.

A.F.: Care sunt lucrările cele mai de suflet pe care le-aţicompus? Se leagă o poveste anume de acestea?

N.C.: Fiecare lucrare are povestea ei, uneori lungă,deloc uşor de redat. Caut să nu mă repet, aşa cum niciistoriile lor nu se prea repetă. Fiecare poezie este o lume,fiecare lied are destinul lui, cu început, evoluţie şiîmplinire, şi trebuie întotdeauna să fie compus ca şi cândar fi ultimul ce ţi-e dat să-l realizezi. Cu alte cuvinte, secompune pe viaţă şi pe moarte.

A.F.: Aţi fost profesorul multor generaţii decompozitori. Ne puteţi da câteva nume care promit să ducămai departe şcoala românească de compoziţie?

N.C.: Au trecut pe la clasa mea un numărconsiderabil de compozitori talentaţi şi n-aş dori să-icitez pe unii în dauna altora. În ultima vreme, unuldintre ei, Matei Gheorghiu, a realizat în Finlanda ocantată, Zamolxe, pe un poem comandat mie anume, pecuvinte dacice! A ieşit un lucru reamarcabil iar

interpretarea formaţiilor finlandeze a fostfoarte convingătoare. Am certitudinea căşcoala românească de compoziţie are dejaconturat un viitor care anunţă realizăriimportante.

A.F.: Câteva gânduri, concluzii…?N.C.: Cred că sfârşitul răspunsului

anterior poate servi drept cea maiimportantă dintre concluzii. Ceea cecontează sunt perspectivele, care necesită,totodată, un grad din ce în ce mai ridicatal învăţământului muzical, apt să confereînţelegerea şi tehnica pretinse de lucrăriledeja elaborate, dintre care multe cuoarecare vechime, ca şi a celor care, prinvalorificare artistică, să dea aripiorientărilor moderne şi numeroaselorcompoziţii noi şi valoroase.

A.F.: Stimate Maestre, vă mulţumescşi vă doresc o viaţă lungă şi plină de realizări artistice!

Interviu de Andra FRĂŢILĂ

Nicolae Coman 80Recital de muzică şi poezie

Luni, 28 martie 2016, în Aula PalatuluiCantacuzino, a avut loc Recitalul de muzică şi poezie,Nicolae Coman 80. Prin acest Recital – Concert, repedetransformat într-o sărbătoare a muzicii româneşti, a fostomagiat, cu prilejul împlinirii vârstei, solemne, de 80 deani, Nicolae Coman, eminent muzician, compozitor, poetşi profesor universitar.

Nicolae Coman şi-a împărţit viaţa între muzică şipoezie. Acestora li se adaugă profesorul cu har, creatora mii de teme de armonie, acompaniate de acordurifrumoase prin ele însele, şi mai frumoase prinsuccesiunile lor; iată haikuul Armonie, „compus” depoetul Nicolae Coman , în anul 1994 : „Ce de acorduri, /rugându-se de-un sunet / să le fie Domn!’’, a se observaconcizia definiţiei Armoniei, ca ştiinţă a acordurilor şiobligativitatea celor 17 silabe ... Temele de armonie aufost scrise pentru a le exemplifica şi cânta studenţilor săi,în cadrul cursului de Armonie (Harmonia este fiicaAphroditei, zeiţa frumuseţii), curs pe care l-a predatvreme de cinci decenii la Universitatea Naţională deMuzică Bucureşti.

Studiile muzicale le-a început devreme, la 11 aniera elevul lui Mihail Jora şi al Floricăi Musicescu, şi le-a

Aniversare

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016AM

Ana Maria Ioan, Mădălina Dănilă, Mihaela Neacşu

Fiot

o: D

an B

urce

a

continuat la Conservatorul din Bucureşti cu Mihail Joraşi Leon Klepper (compoziţie), Paul Constantinescu(armonie), Zeno Vancea (contrapunct), Victor Iusceanu(teorie-solfegiu), Tudor Ciortea (forme muzicale), AlfredMendelson (orchestraţie), George Breazul (istoriamuzicii), Emilia Comişel (folclor), Ovidiu Drimba (pian).

Trei ani a fost cercetător ştiinţific la Institutul defolclor din Bucureşti şi începând cu anul 1963 şi până lapensionare a fost profesor, după ce a parcurs toatetreptele didactice, la Universitatea Naţională de MuzicăBucureşti.

A compus muzică simfonică, vocal-simfonică,muzică de cameră. În ansamblul operei sale, liedul, cualte cuvinte poezia cântată, ocupă un loc central. A scrislieduri pe versurile unor mari poeţi ai liricii universale -Sapho, Michelangelo, Goethe, Rainer Maria Rilke,Arthur Rimbaud, Emily Dickinson, Apollinaire,Montale, Ungaretti, mari poeţi români - Eminescu,Arghezi, Bacovia, Ion Pillat, Emil Botta şi pe versuriproprii. Nicolae Coman este muzicianşi poet, un mare poet, i-am citit cumare încântare volumul de versuri,Poezii, publicat la editura Meronia,citez două strofe din poezia Grădina cumuzică, inclusă în ciclul „La Melopolis”:‚,Numaidecât, din frunzişul pomuluide alături, / pasărea- liră / şi-aînceput vocalizele. / După ea s-auluat ciocârliile, / privighetorile,canarii, până şi / vântul şi-a adusaminte / o cântare de băiat frumos.’’

Muzica şi poezia sunt artesurori, iar liedul, genul muzical ceporneşte de la poezie şi se întoarce lapoezie, este expresia înaltă acontopirii celor două arte, arta cuvântului şi a sunetului.Nicolae Coman este deopotrivă poet şi compozitor,înţelegem deci preferinţa expresă a maestrului pentrulied.

Iată ce spunea Tudor Ciortea (într-o emisiune –portret, difuzată la 21 februarie 1971) despre creaţia de

lied a compozitorului Nicolae Coman : „Dintre tineri,cred în viitorul de lidist al lui Nicolae Coman, socotinddupă primele lui cicluri de lieduri audiate, în ultimultimp la Uniunea Compozitorilor. El ştie să surprindăesenţialul unui mesaj poetic şi să-l transpună în muzicădirect şi simplu, fără ostentaţie şi fără îngrămădire dematerial sonor.” Maestrul Mihail Jora scria, desprestudentul său, următoarele: ‚,Nicolae Coman.Temperament fugos şi sensibilitate, ce dau strălucirelucrărilor sale şi un dinamism rafinat. Personalitatea saîncepe să se contureze, în ciuda încă a unor reminiscenţe

impresioniste franceze, ce îl urmăreau cutenacitate până acum, şi de care izbuteşteîncetul cu încetul să se lepede.”

Programul Recitalului de muzică şi poezieNicolae Coman 80 - a început cu Sensation, cântecpe versuri de Arthur Rimbaud. PoeziaSensation, de dimensiuni restrânse, expunepentru întâia oară motivul rătăcirii, motivesenţial în opera lui Rimbaud, asupra căruiamarele artist va reveni în poemele sale, Mabohème ori Le bateau ivre. Linia melodicăurmează textul poetic, iar culminaţia se află înfinalul cântecului: ’’Et j’írai loin, bien loin,comme un bohémien, / Par la Nature-heureuxcomme avec une femme.” Melodia şiacompaniamentul, împreună, au eleganţa şigraţia unui „vals nobil şi sentimental”.

Freudvoll und Leidvoll pe versuri deJ.W.Goethe este consonant cu liedul Lachen und

Weinen de Schubert, ele se înrudesc spiritual, darcompozitorul, respectă ecartul romantic – modern.

Cântec de zori, pe versuri de Mariana Dumitrescu,are nobile obârşii, în muzica lui Mihail Jora şi GeorgeEnescu. Melodia cu motive populare româneşti,acompaniamentul, care o rotunjeşte şi înfrumuseţează,melismele, cadenţele şi vocalizele strălucitoare alesopranei, din final dau noi valenţe textului poetic .

Cele trei lieduri mai sus menţionate au fostinterpretate de Bianca şi Remus Manoleanu ; au fost, caîntotdeauna, excepţionali.

Piesa pentru pian Ora veche a fost compusă înurma culegerilor de folclor efectuate de Nicolae Comanîn ţinutul Pădurenilor. Cred că şi ciclul de poezii „În

Diana Vodă-Nuţeanu, Claudia Codreanu

Emanuela Profirescu-Geamanu, Silviu Geamanu

Aniversare

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016 5

Fiot

o: D

an B

urce

a

Fiot

o: D

an B

urce

a

dulcele stil folcloric” a început să fie scris cam tot în aceeaşiperioadă. (Sintagma „în dulcele stil folcloric” ne trimetegândul spre „il dolce stil nuovo”, creat de Dante şi GuidoCavalcanti, stil cu origini în şcoala siciliană, care a luatfiinţă la curtea lui Frederic al II-lea de Hohenstaufen regeal Siciliei şi împărat al Germaniei, strălucită personalitatepolitică şi spirituală a Duecentoului italian.) Ora veche,piesă ce conţine mari dificultăţi pianistice, a fostinterpretată, fără cusur, de talentata pianista Ana MariaIoan.

Mezzosoprana Claudia Codreanu şi Diana VodăNuţeanu – pian , au interpretat Über allen Gipfeln ist Ruh,lied pe versuri de Johann Wolfgang Goethe, S-au aprinsrugurile şi A coborât despărţirea, cântece pe versuri deIoanna Tsatsos şi Lescloches, pe versuri deGuillaume Apollinaire.

Piesele pe versurilepoetei Ioanna Tsatsossunt de un intensdramatism cucromatisme, disonanţe,armonii complexe, cu omelodică ce parcurgetotalul cromatic, cu foarteputernice contrastedinamice. Piesa Lescloches, pe versuri deGuillaume Apollinaire sesituează într-un universdiametral opus. Este omuzică luminoasă,senină, o ,,habaneră cuclopote’’, după cum nespunea compozitorulînsuşi în prezentareaconcertului său. Aşadăuga faptul că acest cântec, Les cloches, este în fapt ohabaneră ce concurează Rapsodia spaniolă a lui Ravel.

Mezzosoprana Claudia Codreanu, aflată în zenitulcarierei sale artistice, împreună cu Diana Vodă Nuţeanu- compozitoare şi pianistă -, au transmis, cu sensibilitateşi emoţie, sensul şi vibraţiile muzicii comaniene.

Piesa următoare a fost Anotimpuri, pentru pian şirecitator. Anotimpuri sunt o capodoperă cu frumuseţi şistrăluciri unice. Compozitorul – poet a scris 40 dehaikuuri pe care le-a grupat în patru anotimpuri : 1Semne de verde crud, 2 Eufonii de vară, 3 Semne de toamnă şi4 Semnele iernii. Şi Anotimpuri au un corespondent înpoezia lui Nicolae Coman, este vorba de ciclul „Grădinalui Li Huang” ciclu alcătuit din poezii cu rafinate şisplendori extrem – orientale, căruia i-aş pune dreptmoto, adagiul lui Pitagora „Şi ce! totul e sensibil!”,adagiu preluat de Gérard de Nerval pentru Versurile saleaurite (iată o terţină, din poezia Cer : „Zeul împleteşte /cu lână de aur / zborul de cocori”).

În Concertul festiv Nicolae Coman 80 s-au cântat 14haikuuri din ciclul Anotimpuri: După ploaie, Omagiu luiBela Bartok, Tulnicăresele, Omagiu lui Skriabin, Lamento (unfel de bocet românesc), etc. Au fost perfect interpretate

de pianista Emanuela Profirescu Geamănu şi actorulSilviu Geamănu.

Se impune următoarea observaţie : dincolo deafinităţile elective ori referirile exprese la muzica unormari creatori ai secolului XX cum sunt , Ravel, Skriabin,George Enescu, Bela Bartok, Olivier Messiaen, NicolaeComan şi-a creat o artă poetică personală, un limbajmuzical propriu, cu structuri armonice complexe,originale, cu o melodică neomodală cu inserţii de motiveinspirate de cântecul şi dansul popular românesc.

Cu ciclul L’ombra del Mar, şapte cântece de NicolaeComan pe versuri de Miquel Marti i Pol, l-am cunoscutpe compozitorul Nicolae Coman in calitate de poettraducător de poezie catalană (deja a publicat patru

volume de poeziecatalană). StudiulLaviniei Coman, scris încolaborare cu drd. LucianBeschiu, pe margineacelor Şapte cântece peversuri de Miquel Marti iPol, analizează relaţiacuvânt – muzică înviziunea compozitorului– poet Nicolae Coman,analizează tehnicile salecomponistice, armoniileoriginale şi„transpunerea luxuriantăa acestora în planpianistic’’ (citat dinstudiul mai sus amintit).

Ciclul L’ombra delMar, situat în cele maiavansate puncte alemodernismului muzical,sunt, deopotrivă în plan

vocal şi instrumental, extrem de dificile. Interpretelesoprana Alina Bottez şi pianista Lavinia Coman, au fostla înălţimea exigenţelor acestor muzici excepţionale.

În încheiere am ascultat Improvizaţii de jazz pe temedin piesele pentru pian Fluturele şi roua şi Tunelul oranj,de Nicolae Coman. Interpreţi au fost Nicolas Simionsaxofon, artist ce nu mai are nevoie de nici o prezentare,şi pianistul Adi Stoenescu. Le-am admirat variaţiunile,improvizaţiile, virtuozităţile. A fost şi un bis, oImprovizaţie liberă, de Nicolas Simion, care s-a dorit a fiun Portret muzical al maestrului Coman. O altă surpriză aserii a fost Dans pentru Alexandra, piesă pentru pian laşase mâini, compusă de Nicolae Coman pentru fiicaprofesoarei de spaniolă a soţilor Coman. Piesa, cusonorităţi spaniole şi franceze, are eleganţa şi frumuseţeaunei pânze de Watteau, vezi Dansul ori Lecţia de muzică;a fost admirabil interpretată de trei foste eleve alemaestrului, Ana Maria Ioan, Mădălina Dănilă şi MihaelaNeacşu.

A fost un public numeros, Aula PalatuluiCantacuzino era neîncăpătoare. A fost, aşa cumspuneam, o sărbătoare a muzicii româneşti.

Veturia DIMOFTACHE

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016

Aniversare

Adi Stoenescu, Nicolas Simion


OpiniiTeatru de proiect versus teatru de repertoriu? (II)

Odinioară, iarmaroacelor şi târgurilordestinate schimburilor de obiecte li se făcea loc într-ozonă dintre sate/aşezări, ceea ce, dintr-o perspectivăcosmologică, ţinea de zona-hotar controlată năstruşnicde zeul Trickster, expresia mitologică a unui complexarhetipal al vameşului, dar şi iluzionistului de circ. Şiatunci, ca şi acum, iarmarocului îi încuba şi o funcţiede entertaiment, sub forma bâlciului. Laolaltă,iarmarocul şi bâlciul au fost unificate şi internalizateurban prin arhitectonica mall-ului, ca expresiemodernă a ceea ce am numi pe româneşte sat-de-magazine. Ei, se pare că tocmai asta ni se configureazăla orizont: ca, pe traseul-culoar dintre două astfel de„suspensii”, să se posteze ici-colo câteva vitrine deagrement pentru pietonul-turist consumator de deliciiculturale, precum celcare îşi înfulecăsandviciul pe duratatraversării între douămaluri/margini, fie eletrotuare sau magazine.Aflat necontenit(aprioric) în mers,pietonul din mall nu vaveni niciodată către saupentru aflarea celuilalt,ci doar i se va întâmplaca, pe traseu, să-lzărească în câte ovitrină, şi, privindu-l cucuriozitatea celui ce-şidoreşte palpareaextraordinarului, săcatadicsească a-l preţuicu câte o monedă aruncată sonor într-o pălărietotdeauna prea-mare pentru cât se va aduna şi prea-mică pentru ce va încăpoşa. Or, vitrina nudesemnează un spaţiu de rezonanţă ci, după cum îi enumele, unul de aspectare. Pus în vitrină, un colectivartistic nu se va mai legitima ca identitate teatrală, fiinddoar o companie de ambient tranzitoriu agăţată efemerpe oportunitatea câte unui proiect negociat pegenunchi, căci, după cum se ştie, fiindul românesc seaflă sub semnul impredictibilităţii. Cu alte cuvinte, sănu-şi imagineze careva că, asociaţi în „facultatea”numită mall-cultural de spectacol (aspectare) muzical(plăcut-sonoră), cei care se „ocupă” cu arta sunetelorvor mai avea libertatea deliberării asupra unui stil(perspective) interpretativ (e). Nu, şi din simplulmotiv că glasul lor, întrucât va fi intermediat şimodificat prin canalele amplificării electronice şiizolat în mediul aseptic al vitrinei, practic nu se va maiputea auzi în mod semnificativ, ca ascultare. Ei vorcânta ca să fie văzuţi şi se vor auzi doar ca o

curiozitate a de-văzutului, cultura reflectării prinmuzică rămânând, jenant-inaccesibil, expresia unuideziderat utopic.

Deşi artistul este definit conform curecomandarea UNESCO, ca “orice persoană care creeazăsau re-creează opere de artă, care consideră că arta sa este oparte esenţială a vieţii, iar opera creată contribuie ladezvoltarea artei şi culturii. Artistul este cel care cere să fierecunoscut ca un atare, indiferent dacă este asociat sau nuunor relaţii de muncă în acest domeniu, şi îşi câştigă ceamai mare parte a existenţei ca urmare a exercitării acesteiprofesii.” (Conferinţa generală a OrganizaţieiNaţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură,Belgrad - 23 -28 oct. 1980), din acelaşi document oficialfiind citată şi propoziţia: ”Vigoarea şi vitalitatea artelordepinde, printre altele, de bunăstarea artiştilor individual şicolectiv”, paradoxal, nu aceleaşi valenţe suntrecunoscute de către documentul românesc Proiectulde strategie sectorială în domeniul culturii şi patrimoniuluinaţional, pentru perioada 2014-2020 (PSSC) şi pentru

artiştii angajaţi îninstituţiile filarmonicesau de teatru muzical,acestea fiind receptatedoar sub grimasa uneigăuri-neagre, vidândseva economieinaţionale. AutoriiPSSC consideră dreptelement-frână pentru“modernizarea” şi“demuzeificarea”acestor instituţiicontractul nedeterminat.Cităm din cap. 7.3.1,menţionând căsublinierile ne aparţin:“Efectul contractelor

pe perioadă nedetermintă este nociv performanţeloraşteptate şi produce o acumulare constantă care ţine în afarasistemului profesioniştii buni, pe cei foarte tineri, dar faceprotecţie socială pentru cei care au reuşit să obţinăun astfel de contract.[...] Datorită nepotrivirii din ce în cemai accentuate dintre sistemul public de reglementare amodului de organizare şi funcţionare a instituţiilor publiceşi instituţiile de cultură, este creat mediul propice pentrudeterminarea unor reglementări-cadru speciale pentrudomeniul artelor spectacolului. […] Din păcate, primaîncercare operată de legea specială a instituţiilor despectacole sau concerte, de de-funcţionarizare a artiştilorcreatori şi interpreţi, a fost iniţial blocată iar în momentulde faţă, prin efectul legislaţiei privind salarizareaunitară, s-a revenit la un sistem care ia în calculexclusiv vechimea în funcţiile respective, o modalitatecare coroborată cu contractele de muncă pe perioadănedeterminată duce la scăderea performanţei şi lablocarea sistemului.

Aberaţia afirmaţiilor subliniate în citatele demai sus vine din neînţelegerea rostului contractului

nedeterminat, prezumat exclusivca reziduu al perioadei socialiste.Nicidecum! Deşi este menit săofere o garanţie de stabilitate (deregulă, în relaţia parteneriatuluisocial stat-cetăţean), cel puţinpentru artiştii instituţiilor de profilmuzical, contractul nedeterminatmai comportă o justă motivaţie.Expresia culturală fiind o variabilăpe o linie de continuitate, adică osuită de evenimente creative pefondul unei tradiţii, în cadrulinstituţiilor muzicale “invariabila”se tezaurizează (nu “muzeifică”)printr-un meniu de vocabularnumit repertoriu. Punctual,repertoriul este alcătuit din operemuzicale clasicizate în genurilepentru care, treptat, s-a edificat unanume format de instituţiemuzicală. Vorbim deci de un

proces istoric, în care teatrul, caextensie în exterioritate(vizibilitate) a templului(păstrător/adăpostitor al sacrului),este un fundament de ordin centric(nu marginal/opţional), referitdimensiunii spirituale. Privindastfel, opera muzicală reflectă unmod de problematizare, ceea ce-o faceireductibilă în raport cu o simplăilustraţie sonor-nuvelistică. Totacestei ineluctabile funcţii îiincumbă şi o dimensiune care, deşicu valenţă simbolică - reflectândprincipiul ordinii cosmice - este câtse poate de concret-palpabilă:ritmul. O operă muzicală nu estedoar pe măsura a cât durează, ci şia câtă vreme revine, într-o conduităciclică. De altfel, acesta este unprincipiu elementar de construcţiea “motricităţii” formelortemporale. Revenirile operei

(indiferent de gen) în arcul uneistagiuni (ca proiect generic alteatrului de repertoriu) nu suntsimple reluări/rotaţii întregarnituri de interpreţi), ci prilejuride devenire. Numai în acest fel sepoate contura unitatea stilistic-interpretativă a colectivului artisticîn act. Mai mult, abia în contextulunui repertoriu de gen se formeazăceea ce numim personalitateainterpretativ-colectivă, definitoriepentru identitatea stilistică aansamblului muzical. Este foarteimportant să înţelegem că, în/prinfenomenologia unicităţii punerii înact, opera muzicală nu este un cevaîn loc de altceva (un substituent),adică nu este înregistrabilă, tocmaipentru că nu este un dat-de-redat,ci o intenţie-de-făurit, în şi prinprezenţa conştiinţei pe care o

exprimă şi modelează, totodată. Însubstanţa acestei ecuaţii relaţionale(operă-interpret) intră deopotrivăşi publicul, ca martor-mărturisitor,aflat el însuşi în propria-idevenire/problematizare(interogaţie reflexiv-lăuntrică), iarnu proces de consum (necesitatepsiho-funciară). Prin urmare, latoate palierele structurării artistice,este inconceptibilă posibilitateacântării autentice a unei opere deansamblu în genul muzicii înalte(de ordin reflexiv/formativ, nudelectiv/consumist), fără o amplăbază de continuitate (tradiţie). Înasta constă particularitatea deconceptualizare formal-organizatorică proprie instituţiilorde profil muzical cult, prin caresunt major diferenţiate deinstituţiile divertismentului, caprestatoare de servicii/bunuri de

consum cultural. În cadrul acestoradin urmă artiştii sunt sinonimilăutarilor ca muzicanţi, diferind caatare de muzicieni.

Este artistul-muzician şialtceva decât lăutarul-muzicant?sau, reformulat, este omul-marketing - după cum se exprimaAlessandro Baricco (în „Barbarii:eseu despre mutaţie”) - acea„strălucire” ecranând luminadiscretă a omului-cultural? Poatedin orgoliu sau dintr-un reflexintelectual ne vom grăbi săadmitem că da, desigur, există odiferenţă, ca de la mic la mare, saude jos în sus. Vrând însă s-onumim, nu putem decât fie printr-un eseu metaforic (poetic), fieprintr-unul filozofic (critic).Semnificativ, muzicantul diferă demuzician precum diletantul deprofesionist (comensurabilul deincomensurabil sau necesitatea detranscendenţă). Asta înseamnă cămuzicantul este o ipostază definalitate prin redare sau execuţiemuzicală, referită competenţei de apresta servicii de divertisment, învreme ce muzicianul (în oricare dincele trei perspective generice -compozitor, instrumentist,ascultător) nu poate fi ipostaziatdecât teoretic, aflându-se încontinuitatea devenirii în fapt, ca felde a se întâlni pe sine-laolaltă-cu-semenii săi, în planulinefabil/metafizic al spiritului.Aşadar, lăutarul produce şireproduce delicii sonore de tiphedonist, ca bunuri de larg consum,indiferent de identitatea şicompetenţa consumatorului, şiîntr-un cadru de contractcomercial. Practic, el se raporteazăla o stare de piaţă. Într-un registrucomplementar, muzicianulpropune (nu vinde!), cu lăuntricămodestie, un mod de fiinţare prindeschisul lumii, către un tainicdincolo. Cel căruia i se adreseazăprin cânt este aprioric consideratdrept cineva-anume. Deschizându-ifereastra auzirii, muzicianultotodată îl şi îndrumă, relevându-iîn mod discret un cum deautenticitate (spre a fi el însuşi) înascultare. (Va urma!)

George BALINT

Opinii


Muzică românească


Concert cameralÎn cadrul Stagiunii de concerte a Muzeului

Naţional George Enescu, secţiunea Muzică româneascăîn recital, miercuri 4 mai 2016, în Aula PalatuluiCantacuzino, Cătălin Opriţoiu - flaut şi MădălinaClaudia Dănilă – pian, au susţinut un Concert cameralcu lucrări de compozitori români, rezidenţi în ţară şistrăinătate.

Pentru început am ascultat piesa Atlantikos,pentru flaut solo de Roman Vlad. Roman Vlad este untânăr muzician înzestrat cu talent şi cu mult har,moştenit de la părinţii săi, compozitorii Marina şi UlpiuVlad. Piesa sa Atlantikos are ca puncte de plecare, Syrinx-ul lui Debussy şi liedul Martie de Marţian Negrea. Şi aiciîntâlnim o cantilenă simplă, luminoasă, cu sunete

prelungi îmbogăţite cu ornamente alternând cu pasajede mare virtuozitate. Pasajele rapide conduc spreculminaţii, diferite ca intensitate, ce se rezolvă treptatdescendent. Înspre final, un episod alcătuit din douăvoci care, în registrul grav, ori dialoghează, ori sesuprapun, creând o atmosferă de inedit, de taină, demister.

Apoi, Sonatanos, pentru pian de Horia Şurianu,compozitor şi muzicolog român, stabilit în Franţa laParis. Este o piesă concisă, brillantă, compusă în stilulperpetum mobile, cu un continuum ritmic şi motivepregnante, recurente, care, uneori, întrerup, pentruscurte durate, ostinato-ul ritmic; formulele ostinato sereiau spre a întregi conţinutul şi arhitectura lucrării.

A urmat Spatium sonans, pentru flaut,aparţinând compozitorului basarabean GhenadieCiobanu. Titlul ne face cunoscută “maniera dicomporre” a lucrării. Astfel, motivul generator aldiscursului sonor este un interval muzical (n) căruia i seprecizează mai întâi baza şi apoi vârful. În spaţiul astfelcreat (Spatium sonans) compozitorul aşează scurtemotive, variantele acestora plus virtuozităţi. În reluărilesale ulterioare, intervalul se amplifică devenind:septimă, dublă octavă, tredicessimă, dar rămâneneschimbat principiul de umplere a noilor spaţii

(intervale) create. În final se aude o muzică spectrală,celestă.

Printre temele preferate ale compozitoruluiUlpiu Vlad, alături de Mozaic, (lucrare de tinereţe,definitorie pentru formaţia sa artistică), visul, lumina,rezonanţa, Sonorităţi şi flori, ocupă un loc aparte. Acestciclu amplu, pentru care compozitorul a scris nu maipuţin de zece lucrări (Cvartet de coarde, Concert pentruvioloncel şi orchestră, piese pentru, vioară solo, percuţiesolo, vioară şi pian, etc.) trimite gândul la Grădinafermecată a lui Ravel. Ce flori a ales compozitorul spre ale găsi echivalentul musical? Mai întâi, anemone, floareafragilă, efemeră, descrisă de Ovidiu în Metamorfozele sale,apoi floarea albastră a lui Novalis şi Eminescu, adicăfloarea de nu mă uita, şi, gladiola, “plantă ornamentalăcu tulpina înaltă, cu frunze lungi in formă de sabie şi florimari de diferite culori” (Dex). În Concertul cameraldespre care facem vorbire, s-a cântat Sonorităţi şigladiole multicolore, pentru pian (2015), piesă complexă,de mare anvergură şi cu mari dificultăţi de tehnicăpianistică. Lucrarea este alcătuită din mai multe secţiuni,perfect conturate, cum sunt de pildă: o invenţiune ladouă voci cu intonaţii româneşti (a) un coral (b), ovariantă a primelor două seagmente dar într-un tempomai rapid (a–b), o a treia secţiune (c) cu motive dispuseîn structură de mozaic, cu contraste de ritm, parlandorubato şi giusto silabic şi coda finală.

Melismele sunt proprii muzicii, prin excelenţă,vocală, folclor, cântec gregorian şi bizantin. Irina Hasnasle-a preferat în varianta instrumentală. Melismele salesunt invenţiuni pentru pian la două voci, interesante,expresive, frumoase.

Concertul serii s-a încheiat cu Anamorphosen,pentru flaut şi pian, de Gabriel Iranyi. Anamorfozaînseamnă imagine deformată care pare normală candeste privita dintr-un anumit punct. Anamorfoza, implicitimaginile deformate, erau la modă în epoca Tudorilor,Ambasadorii lui Holbein fiind un exemplu strălucit deimagini–enigme, greu de desluşit. Primele exemple deanamorfoză apar în caietele lui Leonardo da Vinci iarJurgis Baltrušaitis i-a dedicat o carte. Gabriel Iranyi atransferat această tehnică de pictură şi desen în lumeamuzicii. Astfel compozitorul a privit şi dezvoltat“obiectul sonor”, respectiv ideea muzicală, din multipleunghiuri de vedere, creând un sistem de imagini perfectcoerent şi purtător de sens. Analiza şi audiţiile repetatene-ar înlesni o mai bună înţelegere a partiturii precumşi descifrarea “enigmelor” ei.

Şi acum câteva cuvinte despre interpreţi, foarteimportanţi în triada compozitor-interpret-public. CătălinOproiu şi Mădălina-Claudia Dănilă sunt tineriinteligenţi, talentati, deosebit de sensibili. Ei probează ovirtuozitate de înaltă clasă şi o profundă înţelegere atextului muzical, oricât ar fi de dificil acesta. Concertulcameral din 4 mai a.c. din Aula Palatului Cantacuzino afost repetiţia generală pentru turneul care-l întreprind înGermania şi Franţa. Le urez mult succes, le doresc să fie,şi sunt sigură că vor fi, străluciţi mesageri ai muzicii şiscolii muzicale româneşti.

Veturia DIMOFTACHE

Carmen Cârneci, Roman Vlad, Mădălina Claudia Dănilă, Ulpiu Vlad, Cătălin Opriţoiu, Irina Hasnaş

Arta interpretăriicreaţiei lui

Gustav Mahler Publicul din zilele noastre al

Ateneului Român este în marea luimajoritate receptiv, entuziast, gatasă-i răsplătească pe interpreţi cuaplauze spontane, dedicând acestorarecunoştinţa pentru strădania de a

purta mesajul acelora care au creatmuzica, compozitori celebri de ieri şide azi.

O atare reacţie a avut publiculşi vineri, 25 martie 2016, când încalendarul de evenimente alAteneului Român a fost înscrisConcertul vocal-simfonic susţinut la

Sala Mare de Orchestra Simfonică şiCorul Filarmonicii ”George Enescu”,cu un program cuprinzând Simfonianr. 2 a compozitorului GustavMahler.

Simfonia, alcătuită din cincipărţi, denumită şi Simfonia Învierii, acunoscut celebritatea încă din timpulvieţii compozitorului. Prima parte(Allegro maestoso) poate fi comparatăcu un marş funebru, partea a doua(Andante moderato) aminteşte de

evenimentele fericite din viaţadefunctului, finalul – partea acincea (Im Tempo des Scherzos)constituind cea mai lungă partea simfoniei, cuprinzând şi temeinterpretate de cor. O tematicăsimilară regăsim în Simfonia nr.3 şi Simfonia nr. 8, ambeleavând ca nucleu tematic actulCreaţiunii.

Întreaga măiestrie adirijorului Camil Marinescu dea domina şi conduce atât deprecis un discurs simfonic mi-astârnit o reală admiraţie, fapt cenu se putea realiza decâtcolaborând cu un aparatorchestral de înaltă calitate aşacum este Orchestra Simfonică aFilarmonicii „George Enescu”.

Cu intuiţie sigură, datoratăseriozităţii cu care se apropie deorice partitură, dirijorul a recreatmuzica lui Mahler, redându-icomplexitatea cu mare acurateţe.

În consonanţă cu concepţiadirijorală se remarcă participareaextrem de eficientă a orchestrei,

formată din instrumentiştiperfecţionişti, responsabili, pregătiţicu repertorii diverse stilistic, de laclasici şi romantici, la moderni şicontemporani, arătându-ne pe lângădisciplina de ansamblu a orchestrei,o disciplină interioară, lăuntrică, cedovedeşte că interpreţiiconştientizează cu adevărat menirealor în domeniul muzicii. Să nu uitămfaptul că dirijorul imprimăorchestrei sensibilitatea necesarăinterpretării partiturii, fapt ce acontribuit la reuşita din aceastăseară.

Cunoscuta soprană IrinaIordăchescu aduce, pe lângă talent, otehnică vocală deosebită,parcurgând rolul, de altfel dificil, cusiguranţa artistului ce-şi cunoaştemeşteşugul, unind un glas de marefrumuseţe şi generozitate cu omanieră expresivă, sensibilă, detălmăcire a muzicii. Acelaşi lucruputem afirma şi despremezzosoprana Sidonia Nica, o artistăîn adevăratul sens al cuvântului, cu ovoce de o agilitate naturală.

Corul Filarmonicii ”GeorgeEnescu”, condus de dirijorul IosifIon Prunner, pune în valoare cusucces faţetele multiple ale simfonieilui Mahler, sub bagheta acestuiacorul cântând ca un întreg,ascultătorul fiind antrenat într-ostare de receptivitate maximă.

Iată, deci, eforturi conjugatedirijor - solişti - orchestră – cor,pentru reuşita acestui concert!

Adina Mariana POPESCU

Recital Darya Varlamova şiJonathan Zydek

Pe 5 aprilie, la Ateneu, în sala Studio, am auzitrecitalul violonistei Darya Varlamova şi pianistuluiJonathan Zydek, doi muzicieni cu prezenţă scenicăagreabilă – tineri, fermecători, autentici în amestecul decuraj şi sfioşenie ce i-a însoţit pe scenă.

Încă studentă la Hamburg, Darya Varlamova aconcertat deja în România în 2009 şi 2012; cu câţiva animai în vârstă, Jonathan Zydek a debutat ceva mai târziucu orchestra, dar s-a dovedit nu mai puţin temeinicpregătit decât colega sa carismatica.

Cei doi au cucerit publicul cu prospeţimea şivitalitatea interpretării unui program alcătuit inteligent,cu potriviri şi contraste stilistice bine gândite. Sonata înSol Major pentru pian şi vioară, KV 301, de Mozart, primadin program, a fost cântată vioi şi cultivat, cu câteva mici

imprecizii datorate poate impulsivităţii violonistei şiemoţiei primelor momente (suprapunerea basului luiAlberti peste a doua expunere a temei I la pian a creatambiguitate ritmică atât în expoziţie, cât şi în repetareaacesteia). A fost o interpretare temperamentală,strălucitoare, tinerească.

Sonata în La Major, D 574 de Schubert (Marele Duo)a marcat o schimbare stilistică: sonoritatea generală a fostmai armonioasă, mai echilibrată – e adevărat că laSchubert stările de spirit, nu mai puţin spontane şischimbătoare ca la Mozart tind să se prelungească. Ceidoi muzicieni au cântat cu mari subtilităţi timbrale, cupianissimo-uri fine şi cu un excelent simţ al timpuluimuzical. Scherzo-ul, cu juxtapuneri armonice inediteanunţă un Prokofiev reuşit (nu o data am constatat cât debine merg Schubert şi Prokofiev împreună: la amândoiîntâlnim transpuneri bruşte ale aceluiaşi motiv întonalităţi cu totul neaşteptate, pregnanţă ritmică,pudoare neoclasică şi inocenţă).

Pauza care a împărţit recitalul în două i-a distanţat

Pe scena Ateneului


Irina Iordăchescu

GladiatorulAndrei Gavrilov a cântat

pentru prima oară la Bucureşti prin1977-1978; avea în jur de 20 de ani, eraproaspăt laureat al concursuluiCeaikovski şi a lăsat o impresie deneuitat cu integrala studiilor luiChopin, cântate toate într-o seară laSala Mică a Palatului. Îmi aducaminte că cineva a numit

interpretarea sa “shakespeariana”.Într-adevăr, ciclul studiilor apăruse înîntreaga sa măreţie, în dimensiunea saepică şi gestuală – eram ca în faţa unuimare actor care, cu nişte mijloacetehnice magistrale, trecea prin toatetrăirile umane, transmitea cu o foartemare putere de convingere cele mai

felurite stări interioare şi atingeauneori un nivel transcendental.

Pe atunci Gavrilov era încăstudentul lui Lev Naumov, unprofesor şi el de dimensiune“shakespeariană”. Naumov nu lucratehnică cu studenţii săi, pentru că nuavea de ce: ei veneau, spunea el, cutehnică impecabilă încă din liceu(celebra “Tze -Em- Sha” – T.M.S,Şcoala Centrală de Muzică dinMoscova, pe care o absolveau cu

studii de Chopin şi Liszt,nu de Czerny… şi undeîi pregătea, pe lângămulţi alţi profesori, chiarsoţia lui Naumov).Naumov lucrainterpretare, viziune,asemenea unui mareregizor, în mâinile căruiastudenţii pianişti îşidezvoltau persona-litatea, originalitatea,imaginaţia, cultura,mijloacele decomunicare artistică.Cum Naumov nu umbla“cu mănuşi” înaprecierile pe care le

făcea de îndată ce auzea pentru primaoară materialul adus la curs – făceaparte din profesorii care trebuie sădemoleze mai întâi, ca să poatăconstrui apoi – discipolii săidezvoltau volens-nolens un sistemnervos de oţel; nu puteau supravieţuialtfel. Era pe vremea când Richter şi

Ghilels cântau des la Sala Mare aConservatorului din Moscova; YakovZak murise de puţin timp, iarmemoria lui Sofronitzki, cel desprecare Richter nu a vorbit niciodată –din prea mare respect? din orgoliusuprem? – era încă foarte proaspată.

Evident, în cohortele de pianiştiexcelenţi ce absolveau anualConservatorul din Moscova,originalitatea, imaginea excentricăerau o condiţie sine qua non a“reuşitei” artistice.

Să fie acesta motivul principalcare îl mână azi pe Gavrilov, la 60 deani, să dea concerte cu repertorii degladiator al pianului, dirijate de elînsuşi de la claviatură? Să fie vorba deun pariu cu sine, cu omenirea, cufantomele celor “super-grei” deodinioară? Să fie poate o lipsă deîncredere în dirijor, o neacceptare aideii de a împărţi viziunea cu unpartener-leader?

Toate acestea mă preocupau,pe drumul spre Ateneu, în primaseară, 7 aprilie a.c. Eram entuziasmatăde programul concertului, îmidoream din răsputeri o seară deneuitat, fiind vorba de trei concertepentru pian splendide, de un pianistpe care îl admirasem fără rezerve cunişte decenii în urmă şi deFilarmonica din Bucureşti, o orchestrăexcelentă, capabilă de cele mai subtileinterpretări.

Dorinţa de a asculta cât sepoate de obiectiv, de a savura muzică

însă pe Schubert şi Prokofiev înpercepţia publicului; filonul Mozart-Schubert (inepuizabili creatori demelodie) a contrastat cu muzicasecolului XX: Prokofiev şi Enescu s-auperceput ca doi mari poeţi hrăniţi dinseva naţională. Cele 5 melodii, op. 35bis de Prokofiev au atras obinemeritată atenţie asuprapianistului: bogăţia timbrelor,sonorităţile voalate, ceţoase din primapiesa (Moderato) au dat impresie despaţialitate vizuală; trilurilefantomatice ale violinei din secţiuneamediană a melodiei a doua au dat oreplică coloristică remarcabilă. Culirismul lor reţinut şi cu stranietatealor neostentativă, piesele luiProkofiev au adus o altă lume, în care cei doi păreau căse simt pe deplin în largul lor.

Impresiile din copilărie ale lui Enescu au fost punctulculminant al programului, cum era şi de aşteptat.Varlamova a cântat Lăutarul capricios şi cu brio (mi-am

adus aminte cu nostalgie de ointerpretare incredibilă a piesei decătre Sherban Lupu, în bis, acumcâţiva ani la Ateneu – muzica păreacă se năştea chiar atunci); şi Pasăreaîn colivie a captivat prin combinaţiade precizie tehnică cu caracterulimprovizat, aparent liber ritmic;unisonul din Chanson pour bercer afost impecabil.

Jonathan Zydek a cântat cuînţelegere deplină un text încărcatde sensuri nu tocmai uşor dedescifrat; pianistica sa este elegantăşi de anvergură.

Întregul ciclu a relevatmaturitatea celor doi tineriinterpreţi, imaginaţia şi

rafinamentul lor. Nu încetează a uimi partiturile lui Enescu, minuţia

cu care compozitorul notează toate detaliile, subtilitateasa, bogăţia lumii sale interioare.

Lena VIERU CONTA

Pe scena Ateneului


Darya VarlamovaFo

tot:

Gun

nar C

oldi

ng

Pe scena Ateneului


se combină cu doza de adrenalină a romanului pe drumspre Colosseum.

Din punct de vedere al senzaţiilor tari, spectacolul afost într-un sens pe măsura aşteptărilor: am văzut şi auzito luptă titanică, am urmărit cu sufletul la gurădemonstraţiile de forţă, viteză, virtuozitate, depăşire dinmers a decalajelor cu orchestra, am văzut gesturi mari,grandilocvente, am auzit două seri la rând acelaşi discursinaintea Concertului în Re Major de Ravel (evident,preferatul lui Gavrilov)… Am auzit două cadenţe quasi-atonale din Rachmaninov 3, diferite de la seară la searăprin cantitatea disonanţelor întâmplătoare, situaţiilorimprovizate… nici un “moment de plictiseală”. Totul tare,trepidant, înverşunat. Am văzut descătuşări imense deenergie, dar nu m-am putut bucura de nici un moment devisare, calm, nostalgie, atât de prezente şi importante laRahmaninov. Nici un moment de piano (nu mai vorbimpianissimo), nici un moment de contemplaţie, nici vorbă dea transcende un discurs cărnos, musculos, heirupist de

atlet entuziast. Bunăoară momentul dinaintea temei I dinrepriza părţii I din Rahmaninov, cristalin, visător, cumvaîn expectativă, a sunat tare şi pulpos; valsul din secţiuneamediană a părţii a doua a devenit parodic – se auzea un felde swing la mâna stângă, iar “broderiile” de la mânadreapta şi notele repetate se înecau într-o masă de sunetecare goneau fără sens înainte. Trecerea dintre părţile II şiIII a fost total ratată în prima seară; întreg finalul, într-untempo nebun, a fost brutal şi neclar. Tempi fulminanti s-aumai auzit, dar ce sens au, dacă o mare parte din materialulsonor e pe de lături? Şi nu vorbim de tempourile unuiVladimir Krainev, la care, datorită vitezei, începeau să seaudă alte sunete, alte relaţii armonice decât cele cu careeram obişnuiti: ce se auzea exista latent în partitura, ceeace nu era cazul acum.

Orchestra, beneficiind de prezenţa foarte activă aconcertmaistrului Liviu Câşleanu, a făcut minuni desincronizare şi de salvare a situaţiilor, dar nu avea cum săsune aşa cum ar fi sunat sub bagheta unui dirijor neocupatcu minuni pianistice în acelaşi timp. Naturii extrem deteatrale a lui lui Gavrilov îi convine situaţia în care corpule şi mai solicitat, pentru a da orchestrei pulsaţia; tehnica şiexperienţa de dirijor lipsindu-i aparent, suplinită degesturi exagerate, mereu ascendente, nu e de mirare cămuzica s-a desfăşurat pe o suprasolicitare permanentă asunetului. Şi, evident, tipul de efort muscular diferit de la

cântat la pian la dirijat (alte mişcări, alţi muşchi implicaţi:degetele desfăcute în aer pe mişcare ascendentă nu maisunt la fel de agile pe clape o secundă mai târziu, fără ofracţiune de secundă de relaxare) a făcut ca multe detaliişi posibile frumuseţi pianistice să se piardă în lupta cuimposibilul. Ce risipă de mijloace tehnice fabuloase, eşuatedin dorinţa de a bate recordurile! Câte sărituri la mânăstângă ratate din cauză ca dirija cu mâna dreaptă în acelaşitimp!

Nu pot decât să mă inclin în fata orchestrei, în carevioloncelele au reuşit să sune omogen şi frumos, mai alesîn partea a doua din Rahmaninov, iar suflătorii nu au ratatintrări date neclar sau deloc. E păcat că pianistul a optatpentru o varianta nearistocratică a concertului luiRachmaninov, cu atât mai mult cu cât există o variantă dereferinţă, cu însuşi Rahmaninov la pian.

În schimb Prokofiev 1 a sunat fulminant, a avut unpanaş extraodinar şi a demonstrat întreaga măsura aposibilităţilor lui Gavrilov. Doza de brutalitate şi aroganţă

necesare partiturii au făcut din Prokofiev 1 unmoment culminant al serii. Asanarea pianistuluise potrivea finalului, chiar dacă în partea a douaau lipsit poate momente mai intime.

Concertul pentru mâna stângă de Ravel aavut din păcate derapaje tehnice inexplicabile(rectific: explicabile prin oboseală şi exces desurescitare) chiar de la prima cadenţă, în care esteenunţată tema I; în a doua seară au fost şi decalajemajore în dezvoltare - partea motrică, “jazzy”. Dela bun început, introducerea orchestrală a sunatprea răspicat, în sextolete prea ostentative lacorzile mari; pianistului i-a reuşit momentulanalog de la începutul marii cadenţe de la sfârşit,dar dirijorul nu a ştiut să ceară orchestrei sau săsugereze prin gestică acelaşi caracter misterios;gesturile mereu ample, lipsite de precizie aucontribuit la epurarea concertului de celebrele“grafisme” raveliene, de orice urmă de

rafinament (cu excepţia micului pasaj rapid şi strălucitorde la finalul temei a doua). Necesitatea de a dirija pealocuri cu capul a produs afectări ale melodiei temei adoua, iar intrarea în forte a orchestrei în repriza pe tema Ia fost încertă, din cauza glissando-ului cu care era ocupatpianistul.

Ambele seri au avut un succes grandios, pentru cănivelul de surescitare şi personalitatea flamboiantă aartistului se transmiteau publicului avid de senzaţional.În a doua seară am auzit în bis Suggestion diabolique deProkofiev (piesa dintotdeauna impropriu tradusă, cacititlul original Navajdenie înseamnă “obsesie”), cântată înacelaşi spirit cu Concertul I de Prokofiev: feroce, fulminant,copleşitor.

Întreg concertul mi-a lăsat impresia unui fenomenal naturii scăpat din control: artistul a bătut poate unrecord, dar actorul din el l-a înghiţit pe alocuri pe regizorulinterior; obstacolele exterioare au fost trecute, dar cupierderi mari.

Venisem cu o atitudine epicuriană, deloc sceptică;am plecat cu una stoică. Mă gândeam cu oarecare tristeţela ce ar fi spus Naumov, dar nu asta e important. Măîntrebam cum suna înregistrarea live şi mă gândeam lacum va canta Andrei Gavrilov când nevoia de a fisupraom se va domoli.

Lena VIERU CONTA

Recital de violoncelMiercuri, 11 aprilie a avut loc la Sala mare a

Ateneului Român un recital de excepţie susţinut devioloncelistul Dan Cavassi şi de pianistul ViniciuMoroianu. A fost considerată o seară cu totul apartedin mai multe motive şi vom începe cu repertoriulales care, de ceva vreme, reprezintă la crème de la crèmea strălucitelor nume care aureolează recitalurilededicate acestui tip de formaţie camerală (duovioloncel - pian): Claude Debussy - Sonata în re minor,Robert Schumann - Fantasiestücke op.73 şi JohannesBrahms - Sonata a II-a în Fa op. 99. Departe de a specula

presupusa temă a lui Pierrot fâché avec la lune,interpreţii s-au cantonat pe teritoriul muzicii pure, aunui Impresionism de cea mai bună calitate,speculând cum nu se poate mai expresiv sonorităţileeterate produse de formulările hexatonale saupentatonice – elemente specifice scriiturii debussy-ene. Tenta monotematică de specific secol XVIII, nereferim la Couprin, a fost ingenios asociată cuproblemele tehnice extinse de la violoncel, dublate deefectele pizzicatelor, flageoletelor şi de coloritulgenerat de flautando. Peste toate acestea trebuie săremarcăm că Dan Cavassi a susţinut întregul recitaldin memorie, fapt extrem de rar în practica actuală avieţii de concert. Ceea ce desigur i-a oferit aceadetaşare care i-a canalizat întreaga energie spre actulinterpretativ: o mare siguranţă care a generatnaturaleţe, frazare exemplară, sunet nuanţat, filajesubtile. Colaborarea cu Viniciu Moroianu a fost unaexcelentă, pianistul fiind un redutabil solist, cu o vastăexperienţă scenică, o prezenţă care s-a distinspermanent în dialogul cu violoncelul, fără însă a-loculta vreun moment. Aceeaşi con-spirare de marefineţe s-a evidenţiat şi în mişcarea secundă,Modérément animé, scriitura destul de mozaicată fiind

foarte sudată, într-o atmosferă misterioasă, urmată deeleganţa finalului pe care interpreţii l-au construit conbrio adoptând mijloace de o mare diversitate. Auurmat cele trei piese de Schumann relevante pentrucaracteristicile Romanismului promovat de autor, demare instabilitate emoţională. Deşi indicaţiile sunt cuprecădere cele de lebhaft sau rasch mit Feuersentimentul dominant este cel al unor trăiri dureroaseexprimate totuşi cu reţinere, un sentiment elevat,rafinat şi plin de nobleţe, impus de interpretareaclasicizantă a celor doi interpreţi, profundă, cuefuziuni bine strunite, conforme cu eleganţa epocii.Sonorităţi înfiorate, visătoare, explozive, pline de nerv

sau de magie, toate sub arcuşul şitastele celor doi interpreţi într-ocolaborare unică!

Şi, după Schumann, nu puteasă urmeze decât Sonata op. 99, unBrahms plenar, de maturitate, olucrare extraordinară, cudramaturgia definită şi de expe-rienţa celor patru simfonii scriseanterior. O muzică supra-solicitantăcare canalizează la maximumeforturile interpreţilor pentrudezvoltările dramatice, pentrudezvoltarea tensiunii sonore aflateîntr-o continuă frământare,niciodată rezolvată, oscilând întreParadis şi Infern, între sublimelepianissime ale violoncelului şiimpresionanta bogăţie a pianului.Fără a intra în detaliile textului, sepoate afirma că am asistat la un

duel al zeilor, Viniciu Moroianu şi Dan Cavassiîntrecându-se pe paleta unei coloristici foarte binegândite, o execuţie foarte stăpânită la toate nivelurile,ceea ce denotă o cunoaştere profundă nu numai alucrării în sine ci a întregului univers brahmsian.Adagio affettuoso - mişcare secundă - a relevat deplinamăiestrie, rod al maturităţii celor doi interpreţi, princrearea acelor speciale momente de suspensie în carepare că se pogoară liniştea divină, captivante prinsonorităţile care se eterizează treptat, golite de oriceexpresie, a evadării din ″lumea de forme şi culori″.Bineînţeles că marea întindere a sonatei include şi unscherzo, Allegro passionato şi un final ceva mai reţinut,la fel de elaborat dar ″ne-răspuns la întrebare″. Intuindacest efect, interpreţii au ales două bisuri care aurealizat en maître acel éternel retour, prin misteruledwardian regăsit în lucrările lui Elgar, minunatapiesă Salut d΄amour şi Claude Debussy - La fille auxcheveux de lin. Pentru magnifica seară de la Ateneuîntr-o frumoasă noapte a primăverii bucureştene:aplauze îndelungate la scenă deschisă, flori, publicales....

Corina BURA

Pe scena Ateneului


«Omagiu lui Antim Ivireanul»Festival de Muzică Bizantină şi

Contemporană, ediţia a XII-a

Exprimarea prin muzică a iubirii de Dumnezeu şide fiul său cel preaiubit Iisus Hristos, situarea pe unnivel mistic profund, a constituit frumuseţea filosofică şilirică a concertului pascal «Omagiu lui Antim Ivireanul»,susţinut de ansamblul CONTEMPORAN şi coralaDIVINA ARMONIE. Anul 2016 ne aminteşteparcurgerea a 300 de ani de la uciderea de către turci amarelui apărător al ortodoxiei Antim Ivireanul, distinscărturar, iubitor şi promotor de cultură şi muzică psalticăromânească. A fost cel care, deşi străin de neam,naturalizat român, a mijlocit prin toate puterile pentruintroducerea limbii române în biserică şişcoală, alăturându-se la activitatea de înflorireculturală şi spirituală românească întreprinsăde Constantin Brâncoveanu. A tipărit, printrecele cca. 70 de titluri de carte bisericească, la1714, Psaltichia rumănească a lui Filothei Jipaieromonahul (1193 imnuri) – prima traducerecompletă în română a cântărilor anuluibisericesc. Tirajul a fost de peste 4.500 deexemplare, iar cărţile trebuiau sa ajungă ... prela toate besearicile ţării ..., în mâinile fiecăruipreot, sub grea osândă domnească pentruîmpotrivire. Astfel, a fost implementatăcântarea psaltică în limba română, iar ca oconsecinţă, predarea în tinda bisericii (N.Iorga)a cititului şi scrisului românesc. AntimIvireanul a avut o influenţă covârşitoareasupra culturii şi artei bizantine cât şi a limbiiliterare româneşti, de pe întreg teritoriulPrincipatelor Române, de-a lungul secoluluial XVIII-lea şi mai târziu. A fost sanctificat de cătreBiserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit la 27septembrie. Concertul vocal – instrumental a cerutdesigur, o muzică cu sugestii temporale şi atemporale,câmpuri sonore primordiale, primenite printr-un subtilşi bine dozat proces. Devenit tradiţional, al XII-leaFestival de muzică bizantină şi contemporană a susţinut undiscurs în care heterofonia, psalmodia de strană înantifonie, suprapuneri magice cu timbruri astrale(Marcel Spinei), sau cântarea de sorginte creştin-ortodoxă culeasă şi prelucrată din spaţiul mioritic (BélaBartók), sau din tradiţia psaltică bizantină românească(Doru Popovici), sau, din cântecul lung – bocetulstrăbun, adunat pe şirul lui Fibonacci (Violeta Dinescu),sau din negurile spaţiilor muzicale antice eline (JannisXenakis), ş.a., au constituit momente care au stimulatimaginarul, realizând acea transfigurare spirituală,determinată de Înălţarea Domnului, ocrotitoare rază desperanţă pentru omenire. Alături de soliştii de taliemondială ai formaţiilor noastre, a participat un publicales, cu personalităţi marcante ale culturii româneşti,

precum Preasfinţitul Episcop-Vicar Patriarhal VarlaamPloieşteanul, secretar al Sfântului Sinod - delegat specialdin partea Preafericirii Sale Daniel - Patriarhul României,academicieni - precum Vicepreşedintele AcademieiRomâne dl. Victor Spinei, ambasadorul poetacademician dl. Caius-Traian Dragomir, muzicieni -compozitori, interpreţi, muzicologi, scriitori – precum dl.Karen Baboian, preoţi, doctori, regizori, matematicieni,oaspeţi dragi din familia compozitorului brăilean de taliemondială, colos al culturii secolului XX, Jannis Xenakis –dna Roxana Xenakis cu soţul Sorin Bichel, dl. IoanCondor, preşedintele Societăţii Culturale „AvramIancu”, melomani, iubitori de cântare bizantină, deeternitatea sunetelor ... În ordinea desfăşurăriiProgramului, consemnăm următorii compozitori - dinprima parte: Marcel Spinei, «Omagiu lui Antim Ivireanul»op.107, pentru ansamblu vocal-instrumental, p.a.a., cusonorităţi bizantine de la finele secolului al XVII-lea. BélaBartók, 10 cântări religioase populare româneşti, pentru

voce, fl, vla, vlc, p.a.a., aranjament de Marcel Spinei,colinde populare culese din Transilvania de cătrecompozitor şi soţia sa Ditta, pe care acesta le-a prelucratpentru pian; în ediţia din 1915 autorul a publicat peprima pagină şi originalul cules: melodie şi text, pe careMarcel Spinei le-a folosit orchestrând lucrarea, şipăstrând tonalitatea pe care a dorit-o autorul, de multeori nu cea din culegere. Doru Popovici, Imn pentru SfantaFecioara Maria – Rugăciune, pe teme vechi bizantine op.125,pentru voce, vioara, violoncel şi pian, p.a., pe care MarcelSpinei a aranjat-o pentru ansamblu vocal-instrumentalmai complex. Violeta Dinescu, Dona nobis pacem, pentruvoce, vlc, perc, p.a., în care muzica este construită pe unbocet, peste care se suprapun elemente ritmice realizatede percuţie: cinele, clopote, toaca, bici. Iannis Xenakis,Theraps, pentru contrabas, p.a., titlul conţine un joc decuvinte din mitologia greaca între: Theras = monstru /Terra = pamant / Theraps = terapeut, compozitorulpedalând între două entităţi sonore: glissando barbar -ruvido şi sonorităţi serafice, pe sunete în flaggeoletenaturale şi artificiale, într-o sferă sonoră, specific teoriei

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 5 � Mai 2016

Pe scena Ateneului

Ansamblul Contemporan

sale compoziţionale (cu Jannis Xenakis am colaboratmulţi ani buni, în Grecia). Lucrările de Marcel Spinei:Olympus op.32, pe foneme de Marcel Spinei, pentru voce,fl, vlc, p.a.a., cu o muzica construită pe module dincântarea vechilor elini; Sonata «Byzantion» op.8, pentruvna solo, p.a., şi Sonata «Bizantină» op.40 pentru vla solo,p.a., sunt lucrări adunate din filonul bizantin, tălmăcitprin sufletul compozitorului; Cantus Planus op.37, pentrufl, perc, vla, vlc, pno, p.a.a., cu o muzica, pe o temă deinfluenţă medievală, şi Meditatio op.4, pe Psalmul 19 deDavid - cor, ansamblu instrumental, C.D., / recită actriţaAthena Demetriad, voce înregistrată, p.a., lucrareconstruită pe o Fugă la 8 voci, cu sunete ireale, preparatepe un Korg Wavestation, care este un poemsimfonic simbolizând o călătorie în spaţiulcosmic, alături de Dumnezeu. Din partea adoua a Festivalului notăm compoziţii dinrepertoriul coral clasic românesc de tradiţieautohtonă, dar şi unele de influenţărusească: Mihai Berezovschi, Tatăl nostru,Gheorghe Cucu, Doamne Iisuse Hristoase,Teodor Teodorescu-Iaşi, Rugăciune,Nicolae Lungu, Cămara Ta, Mântuitorulmeu, Cântare tradiţională, Iubite-voiDoamne, aranjament Nicolae Lungu - solotenor Gheorghe Vîrban, Nicolae Lungu, DeTine se bucură, Cântare tradiţională, PreTine te lăudăm, aranjament Cristian-MariusFirca - solo soprană Elena Dincă, GheorgheCucu, Miluieşte-mă Dumnezeule, GheorgheMandicevschi, Oratoriu, Gavriil Musicescu,Concert nr. 1 (p. 1, 2), Gheorghe Danga, Fie Doamne, milaTa, aranjament Cristian-Marius Firca, Marcel Spinei,

«Omagiu lui Antim Ivireanul» Concert op.107 nr.2, p.a.a.Concertul a început şi s-a sfârşit cu o lucrare de MarcelSpinei «Omagiu lui Antim Ivireanul», în varianta vocal-instrumentală în prima parte, şi numai corală – alăturide toacă şi clopote, în partea finală. Cea de-a XII-a ediţiea Festivalui nostru a avut solişti de talie mondială, pecare îi amintim. Din cadrul ansambluluiCONTEMPORAN: Nicolae Maxim - solist flautist de

excepţie al Filarmonicii “George Enescu”, Ionel Toma – untalentat interpret al saxofonului, soprana Simona Jidveanu- o voce tânără, cu mari speranţe de viitor, Sanda Spinei -maestră în arta contemporană a pianului, Marcel Frandeş -un violonist solist eclatant, maestru al cântării psaltice şimoderne, Ştefan Gheorghiu - un artist înnăscut al violei,solist internaţional de excepţie al muzicii bizantine şicontemporane, Marcel Spinei - un mega epistimis-synthetis,cu violoncelul său de 5 corzi model Bach - Spinei, IustinCarp - un tânăr contrabasist virtuoz de talie europeană,percuţionistul de la Cluj, Marian Micu - un interpretdeosebit al instrumentelor de percuţie – cu grupul săuPercussionisti format din Bogdan Andrei, Mihai

Constantin, Claudiu Agreci. Din cadrul coralei DIVINAARMONIE, amintim prestigioşii solişti ai scenei operelor din

România: tenorul Gheorghe Vîrban şisoprana Elena Dincă, alături de un cor demare rafinament, căldură şi frumuseţetimbrală, cu o omogenitate şi amplitudinea unui sunet catifelat specifice mariloransambluri corale ale Europei.

Toţi muzicienii noştri au cântat cubucurie, dăruire şi plăcere !

Universul muzical-spiritual alconcertului a dăruit publicului aceatransfigurare spirituală înălţătoare, specificlumii nevăzute - Epifaniei Pascale.

În finalul Concertului – Festival,Preasfinţitul Episcop-Vicar PatriarhalVarlaam Ploieşteanul a adresat artiştilorcalde mulţumiri pentru momenteleemoţionale spirituale dăruite şi a făcuturări credincioşilor, de bună sănătate şicurăţire spirituală, în aşteptarea Sfintelor

Sărbători de Paşte. Concertul s-a bucurat de sprijinul: Asociaţiei

Culturale Marcel Spinei, UCIMR, Asociaţiei Corale DivinaArmonie - manager diplomat Ionel-Ilie Ciuclea şi prof.Paula Ciuclea, Inspectoratul Muzicilor Militare, RevisteiActualitatea Muzicală şi Reviste Diplomat Club.

A fost un minunat dar de Sărbătorile Pascale!(M. S.)


Pe scena Ateneului

Ansamblul Contemporan şi Divina Armonie, dirijor Marcel Spinei

Ansamblul Divina Armonie, dirijor Cris�an-Marius Firca

Concert regalOrganizat cu ocazia aniversării celor 150 de ani de

la instaurarea regalităţii în România, concertul din 6 mai2016 de la Sala Radio i-a avut ca protagonişti pe dirijorulNicolae Moldoveanu, pe violonistul Gabriel Croitoru şiOrchestra Naţională Radio. Prin conotaţiile istorice şi,mai ales, prin nivelul înalt al performanţei artistice,manifestarea muzicală a întrunit atributele unuieveniment de referinţă. În debutul concertului a fostinterpretat Imnul Regal al României, scris de EduardHübsch cu prilejul încoronării Regelui Carol I. Pentruspectatorii prezenţi în sala de concert (dar şi pentru miilede ascultători de la radio), Imnul Regal a transmis unmesaj cu o vibraţie patriotică puternică, evidenţiindcaracterul festiv şi importanţa evenimentului.

Gabriel Croitoru a ales pentru acest evenimentConcertul pentru vioară şi orchestră în Re major, opus35 de Piotr Ilici Ceaikovski, capodoperă a genului, carecontinuă să fascineze publicul actual de pretutindeni;împreună cu orchestra şi dirijorul, solistul a realizat ovariantă de excepţie a lucrării. Despre Gabriel Croitoruşi despre remarcabilul său aport în arta interpretativăcontemporană s-a scris mult şi se va mai scrie în viitor;

fiecare apariţie pe scenă constituie o manifestare apersonalităţii sale generoase, active şi pasionate.Prestaţia sa artistică, susţinută de talentul viguros, deelanul sentimental, de măiestria proprie, de ospiritualitate vie şi de o impresionantă forţă energetică,facilitează comunicarea cu dirijorul, cu orchestra şi cupublicul şi conferă fiecărui concert valore de unicat. Înpartea I, Allegro moderato, solistul a evocat cu nobleţe şidăruire lirismul generos al temelor şi ritmica lor vie, aingemănat original momentele de maximă vibraţieemoţională, de strălucire, de graţie şi bravură. Demersulsău a fost susţinut şi completat de orchestra care are unrol important în desfăşurarea acţiunii. Partea a doua,Andante (scrisă în formă tripartită, în sol minor), celebraCanţoneta, a emoţionat profund publicul prin lirismulinteriorizat şi melancolia pe care solistul le-a întruchipat

cu multă emoţie şi dăruire. Am admirat subtilitatea cucare a realizat metamorfoza atmosferei meditative îniluminare şi înviorare în secţiunea mediană (în Mi bemolmajor). Finalul, Allegro vivacissimo a constituit pentrusolist, dirijor şi orchestră o probă de măiestrie, devirtuozitate şi de excelentă colaborare artistică;remarcabilă prin strălucirea, dinamismul şi optimismuldebordant, muzica evocă atmosfera unei sărbătoripopulare. Interpreţii au redat cu fantezie şi entuziasmcaracterul dansant, elanul şi verva imaginilor muzicale.Deţinător al unei arte instrumentale impecabile şi a unuihar inegalabil, Gabriel Croitoru a transmis într-omanieră cuceritoare frumuseţea acestei partituri atât debogate în conţinut şi în mijloace de exprimare. Omenţiune aparte trebuie acordată contribuţieidirijorului, care a ştiut să susţină eficient aceastăimpetuoasă derulare cinematografică de imaginimuzicale şi să realizeze cu atenţie momenteleorchestrale, precum şi dialogul cuceritor cu solistul. Labis, Gabriel Croitoru a prezentat Recitativ şi Scherzo deFritz Kreisler, miniatură fascinantă, ce îmbină originalexpresivitatea cu virtuozitatea instrumentală.

În partea a doua a programului, orchestra condusăde Nicolae Moldoveanu a interpretat Simfonia a IV-a înLa major, opus 90 „Italiana” de Felix Mendelssohn-

Bartholdy. Ca notă generală,menţionăm preocuparea pentrurealizarea logicii şi perfecţiuniiformei – în ansamblul lucrării şi înpărţile ei componente. Artiştii aupus în valoare claritatea şifrumuseţea discursului simfonic, aureliefat cu rafinament elementelelimbajului muzical, au realizatgradaţii dinamice şi agogice subtile,conturând tablouri muzicale plinede culoare, de bravură şi strălucire;în acelaşi timp, au evidenţiat cuingeniozitate anumite sugestiiprogramatice. Dacă în prima parteAllegro vivace, au fost întruchipateimagini diverse, marcate de lirism,de strălucire şi impetuozitate, înpartea a doua Andante con moto,

muzicienii au reliefat - expresiv şi sugestiv - uneleelemente cu aspect narativ; au evocat cu rafinamentatmosfera melancolică, plină de candoare şi vibraţielirică, specifică unor „cântece fără cuvinte” alecompozitorului. Partea a treia, Con moto moderato, ceaminteşte graţia şi eleganţa menuetului, secaracterizează prin originalitatea formei şi prin anumitetrăsături programatice. Publicul a fost fascinat decalitatea sonoră şi expresivitatea discursului muzical, încare a perceput semnalele cornilor, integrate firesc înambianţa pastorală senină. În partea a IV-a, Presto,muzicienii au redat cu măiestrie şi dezinvoltură ritmultrepidant specific dansului Saltarello. Muzica sugereazăcu claritate atmosfera caracteristică şi expansivitateameridională. Elaborat într-o formă originală ce îmbinădouă episoade prezentate alternativ, finalul transmite o

La Sala Radio


Gabriel Croitoru

Festivalul Iosif IvanoviciCompozitorul care supravieţuieşte printr-o miniatură muzicală unicat

În viaţa muzicală românească de acum 130 de ani,un şef de muzică militară cucerea lumea prinprolificitatea talentului său componistic: Iosif Ivanovici,supranumit de criticul revistei Berlineze Die Musik(1903), „rege al valsului românesc”. Scrisese în 1880 unşlagăr care avea să facă o carieră fulminantă şifulgerătoare, nu mai puţin de 50 de edituri din Europa şiAmerica înghesuindu-se să-i tipărească Valurile Dunării,valsul care îşi disputa întâietatea cu Dunărea albastră demarele Johan Strauss-fiul, „regele valsului vienez”. Copilulminune al şcolii muzicale româneşti, George Enescu,încă nu se născuse... Dar, după numai 5 anişori, avea săreproducă refrenul fără greşeală, cu un singur deget pecoarda Re a minusculei sale violine, valsul celebru al luiIosif Ivanovici. Încântat de performanţa fiului său,Costache Enescu avea să-i dea „certificatul” deprofesionalitate: „Vei fi muzician!” Două nume delegendă: Ivanovici şi Enescu.

Biografia viitorului capelmaestru militar a fostdramatică. Născut – se pare – în Banat, în 1844 – IosifIvanovici a rămas orfan de părinţi de la o vârstă fragedă,astfel încât la 14 ani, copilul a trecut munţii Carpaţi înRomânia, angajându-se într-o fanfară militară. A învăţatsă cânte la instrumentele de suflat din lemn (flaut,clarinet) sub îndrumarea şefilor de muzică Alois Riedl şiEmil Lehr.

Ivanovici a peregrinat prin fanfarele din Tulcea,Focşani, Iaşi şi Galaţi, portul unde a cunoscut împlinireacarierei mult visate. Pornit de la soldat şi sergent, până lasubofiţer şi ofiţer/capelmaestru, I. Ivanovici a parcurs

pe cale ierarhică toatre treptele militare până la gradulde maior. Moartea primului inspector al muzicilorarmatei, Ed. Hübsch, l-a propulsat pe tânărul I. Ivanoviciîn post de şef al formaţiilor militare. În 1885, a debarcatîn Bucureşti, părăsind portul dunărean Galaţi, undedevenise o vedetă militară adorată pentru marşurile,valsurile, polcile, cadrilurile, mazurcile, gavotele,serenadele, galopurile şi romanţele sale. Marşul „Soseştegarda” poartă numărul de opus 344. Aşadar,compozitorul militar publicase în jurul anului 1900,

peste 350 de piese de promenadă, de salon, de instrucţie,de paradă, de concerte. Muzicianul român participase înturnee peste hotare în Franţa, Austria, Rusia şi Turcia.Obţinuse la Expoziţia universală de la Paris (1889), premiulI din 116 concurenţi, cu marşul de defilare „Alexandru”,fiind felicitat de ţarul Rusiei şi invitat să concerteze laPetersburg şi Moscova. La Bucureşti şi Sinaia, I.

forţă energetică şi un dinamism fărăegal, La pupitrul OrchestreiNaţionale Radio, maestrul NicolaeMoldoveanu – dirijor cu o activitateinternaţională unanim apreciată -, a

realizat o variantă cuceritoare asimfoniei, plină de vervă şi fantezie,în acelaşi timp, echilibrată şi

armonioasă. Viziunea sainterpretativă a îngemănat firescexpresivitatea cu efectele sonoreingenioase. Dirijorul a pus în valoarenu doar o creaţie genială, ci şi

calităţile incontestabile aleansamblului orchestral, evidenţiindoriginalitatea sonorităţii fiecărei

partide instrumentale. Cunoscător îndetaliu al partiturii şi emoţionat el-însuşi de frumuseţea muzicii,maestrul Moldoveanu a emulat, aentuziasmat şi a înflăcărat orchestra,sugestionând şi dezlănţuindviguroase energii, sau, dimpotrivăconcentrându-le în subtileestompări dinamice; a ştiut sămenţină viu entuziasmul peparcursul serii, aflându-se într-operfectă comuniune cu muzicainterpretată, cu colaboratorii săi şi cupublicul. Evenimentul omagial de laSala Radio a încântat publicul, care avibrat împreună cu artiştii de pescenă; cu toţii au petrecut momentede emoţie autentică, de bucurie şi deînălţare spirituală. Concertul Regals-a bucurat de o participare record apublicului şi de aprecierile elogioaseale acestuia.

Carmen MANEA

Pe scene


Nicolae Moldoveanu

Premiul 1, inmanat de prinţul Radu de Romania

Ivanovici devenise un răsfăţat alcurţii regale al României, marşulCarol I, valsul şi cadrilul CarmenSylva, aducându-i medalia Bene-Merenti şi alte distincţii.

Poposit în Capitala ţării la1890, dirijorul/inspector a organizatla Marele Stabilisment Edison,celebrele sale concerte depromenadă cu partituri de Mozart şiBeethoven, Weber, Rossini, Verdi,Bellini, Strauss, Ziehrer, Suppé,Puccini, Saint-Saëns, Gounod. În1895, când s-a inaugurat podul de laCernavodă, inginerul AnghelSaligny i-a comandat piesa Galopulsirenelor. Erau locomotivele deîncercare a rezistenţiei construcţiei.

Dar, întrecerea muzicală cea maispectaculoasă s-a petrecut în SUA.Fratele lui Johan Strauss, violonistulşi dirijorul Eduard Strauss, răsfăţatulColoniei Române din Viena şi

animatorulbalurilor SocietăţiiRomânia Jună, afost rugat depublic să cânteValurile Dunărulde autorul...Liliacului şiVoievodul ţiganilor.„Acest vals nuaparţine frateluimeu, ci românuluiIosif Ivanovici” – afost răspunsul luiEduard Strauss,care – după

Dunărea albastră a lui Johann – a datglas şlagărului capelamaestruluiRegimentului 6 Linie Siret dinGalaţi!

Popularitatea muzicii lui IIvanovici prin Valurile Dunării a fostatât de mare în secolul al XX-leaîncât multe filme italiene, cehe,sârbeşti şi japoneze au apelat lafundalul sonor al celebrului valsromânesc. Nu este mai puţinadevărat că prestigioasele case dediscuri Polydor, EMI, MarcoPolo,

Naxos au popularizat princompact/discuri creaţia lui I.Ivanovici.

Din păcate, moartea timpuriea fiului său, munca istovitoare cunopţile pierdute în baluri mascate,dar mai ales tuberculoza – l-au ucisla vârsta de numai 57 de ani, în ziuade 16 august 1902. Un voluntar dinmuzica lui Ivanovici care i-a purtatperna cu decoraţii la înmormântarei-a adus un balon de oxigen înultimele clipe de viaţă. A fost preatârziu, în casa din Strada Toamneis-a instalat liniştea veşnică.

Astăzi, compozitorul I.Ivanovici reprezintă muzicianulmilitar etalon care a deschis caleaafirmării mondiale a muziciiromâneşti din sec. al XIX-lea ,pregătind terenul generaţieienesciene care a semnat majoratulşcolii noastre naţionale în creaţiauniversală.

Trebuie amintite aici şipremiile festivalului: Secţiunea compoziţie: 1. MarelePremiu - Valentin Mandric; 2.Premiul II - Marius Cristian Firca; 3.Premiul III - Gheorghe Vulpe;Secţiunea aranjament-orchestraţie:Premiul I - Eugen Nicolae

Viorel COSMA


Pe scene

>Viorel Cosma vorbind despre personalitatea lui I. Ivanovici

Seară de prime audiţii în versiunea ARCHAEUS

Aşa cum afirma compozitorul Liviu Dănceanu îndeschiderea concertului susţinut de către ansamblulArchaeus la Centrul Naţional de Artă “TinerimeaRomână”, “în cazul primelor audiţii, interpreţii n-audecât presiunea partiturii, nu există o tradiţie, nu existăo istorie a interpretării acelei partituri”. Iar pentru autor,acel prim contact cu publicul, prin intermediulrestitutorului-interpret, reprezintă întâiul său dialog cupublicul, al cărui orizont de aşteptare şi-l doreşte a fi câtmai apropiat de propriul crez artistic. Evident, prima“confruntare” cu publicul din acest punct de vedere este,pentru orice creator, cea mai importantă, pentru că îimotivează nu doar programările ulterioare ale aceleiaşilucrări, ci chiar şi raţiunea de a crea, necesitatea de a seimplica în actul artistic pentru a-l oferi, ca dar inspirator,celor din jurul său.

Fie că a fost vorba de o primă audiţie absolută, fiecă a fost doar o primă audiţie românească, cele nouăpiese incluse în programul “Archeilor” din 9 mai s-ausuccedat sub semnul unui cert profesionalismcomponistic, certificând atât valoarea materialului

muzical propriu-zis cât şi pe cea a intermediarilorcomunicării artistice: cei şapte componenţi ai formaţiei,respectiv Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu– pian, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet,Şerban Novac – fagot, Sorin Rotaru – percuţie şi MariusLăcraru – vioară.

Scrisă în momentul despărţirii de un prieten drag,Broken Bond, op.26 pentru ansamblu, reprezintă o muzicăce, după spusele compozitoarei Veronica Anghelescu,“contemplă trecerea de la viaţă spre moarte si propriaviziune despre ceea ce întâlneşte sufletul Dincolo, încazul în care acest Dincolo există”. În interiorul acestuicortegiu melodic funerar impregnat de o ritmicăspecifică, spectrul melodic evoluează de la unu lamultiplu, întâlnirea dintre diferitele instrumentetransformându-se în tentativa de căutare a unei armoniiabia la final acceptată: simplul acord minor, sub semnulunei fuziuni instrumentale ce pare perfectă.

Prima dată interpretate în România, cele douăpiese ale lui Juan Perez Berna: A Costa dos Indios Tonicosşi A Illa das Pembranzas, ambele pentru oboi şi pian, s-audovedit ancorate într-un minimalism esenţializat cereflecta o atitudine nostalgică a rostirii sonore, delicatnuanţate de către instrumentele soliste: oboiul lui DorinGliga şi pianul Rodicăi Dănceanu.

AM

Saxas, op.60, lucrare compusă pentru clarinet laînceputul anilor ’90 de către Liviu Dănceanu, a adus înprim plan permanenta concurenţă a parametrilormelodie-ritm, exploatând din plin resursele tehnice aleinstrumentului lui Ion Nedelciu şi capacitatea saexpresivă.

Îndelung elaborată de către Elena Apostol,partitura piesei MH17, pentru ansamblu, a fost dedicată(ca şi cea a Veronicăi Anghelescu) Atelierului de MuzicăContemporană “Archaeus”. Profund impresionată detragedia prăbuşirii în Ucraina a cursei Malaysia AirlinesFlight 17 (doborâtă de o rachetă sol-aer în timpulconfruntărilor armate din 2014, provenienţa racheteifiind neasumată de nici una din cele 2 părţi beligerante),Elena Apostol a conceput această lucrare motivată depropria speranţă că “asemenea crimă nu se va maiîntâmpla niciodată”. Sonorităţile acestei paginidramatice prefigurează, printr-o derulare sinuoasă cutrimiteri expresioniste, momentele acestei tragedii deproporţii, depăşind sugestia descriptivă a căderii

avionului prin metamorfoza aspectului evenimenţial telquel într-un lamento instrumental. Convingătoare castructurare stilistică, ascensiunea finală către registrulacut expune firesc ideea ratării unei potenţialearmonizări în favoarea heterofonizării vocilor solisticecare ies, gradual, din scenă, lăsând loc tăcerii.

Schimbând registrul emoţional, haiku-urilepianistice ale lui Vladimir Beleaev extrase din albumul“Cu trenul la bunica” (“Două vrăbiuţe”, “Motănaşul siamez”şi “Zâna viselor”, selecţia, pentru acest concert, a celor treiminiaturi aparţinând Rodicăi Dănceanu) au schiţat opoetică aparte; aici, programatismul titlurilor s-a regăsit,cu fineţe, în arhitectura materialului fonic prinintermediul ornamenticii, al jocului dinamico-agogic şial varietăţii ethosului în funcţie de imaginea virtuală afiecărui tablou în parte – ciripitul păsărilor,transformările bruşte din atitudinea puiului de pisică oriexpresia rubato, de factură improvizatorică, a ultimeipiese. Atinse de către degetele Rodicăi Dănceanu, clapeleau reconfigurat sensibil poveştile din paginile partiturii,investind sunetele cu o putere egală celei a cuvintelor.

În continuare, Valsul ingenuu, pentru fagot al luiFrancisco Mignone s-a pliat aceluiaşi lirism predominant

poetic ca cel al paginilor anterioare, reflectând însă – înambianţa regăsirii funcţionalităţii tonale – zonasoledado-ului, a dorului portughez. Ca întotdeauna,fagotul lui Şerban Novac a răspuns cu căldură provocăriiemoţionale a spiritului partiturii, dând prilejascultătorilor să se bucure de contactul cu un peisajcultural dintr-o zonă geografică aparent mai îndepărtată,dar în fapt destul de apropiată ca expresivitatesentimentală.

Construită pornind de la un text propriu penucleul unui descântec arhaic, lucrarea Buciumu’ d’aSoarelui ş’a Lunii, pentru Sol-ist şi percuţie de LaurenţiuGanea a propus o reîntoarcere în timp către începutulcreionării creştinismului încă legat de tradiţii şamanice.Dramaturgia cu aspect ritualic a acestui eşafodaj sonor ceîmbracă forma unei incantaţii – de tip parlando-rubato –la adresa Soarelui (Sol reprezentând concomitent şi Soaredar şi denumirea notei respective de pe portativ) readuceîn atenţie nu doar simbolistica tradiţională cu totarsenalul său de accente dramatice ci, mai ales, o

anumită atitudine, personalizată,privind procesul de creaţie încomplexitatea sa. Şi-au dat reciprocreplica, pe întregul traseu structural alpartiturii, oboistul Dorin Gliga(prefigurând sonorităţi de bucium cealunecau melismatic către stazemelodice, la limita atemporalului),percuţionistul Sorin Rotaru (care aadăugat, întregii curgeri, semnele depunctuaţie necesare traiectorieitensionale) şi actorul Ion Chelaru (celcare a dat viaţă textului original,semnat de acelaşi Laurenţiu Ganea –un subtil exerciţiu prozodic curezonanţe muzicale şi o ritmicitateextrem de concentrată).

În încheierea serii, ironizând volumele-reţetăadresate, la nivel de masă, nouă, tuturor acestor“dummies” anonimi ai secolului XXI, A.G. Weinberger aimaginat, în Waltzing Dummy (pentru ansamblucameral), un dans parodic cu iz stravinskian, marcat dediscontinuităţi voite în ambianţa unei efectologii sonoremânuite cu inteligenţă şi inconcestabil meşteşugcomponistic. Ghidat cu abilitate – conform psihologieimaselor – spre un virtual succes, dansul zig-zagat aloamenilor-manechine ascunde în sine metafora întregiicomunităţi apartenente erei postindustriale pe care, cusimplitate nedisimulată, o traversează.

Prefaţându-şi propria piesă, autorul constata cufrancheţe: “În această lume în care suntem puşi laîncercare cred că sarcasmul e un lucru care ne poateasigura supravieţuirea. Conjugând sarcasmul ajungemla cinism, pe care dacă-l luăm în serios s-ar putea să neconducă spre umor, şi atunci avem de ce şi cum sărâdem de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.”

Şi, privit ca într-o oglindă, sugestia instrumentalăa frullato-ului sub forma unui hohot de râs final ar puteafi însuşi semnul unei dorite treziri. Nu doar virtuale…

Loredana BALTAZAR


Pe sceneFo

to: M

ariu

s Vâj

oaic

a

Oaspeţi


Paolo Isotta în Aula Palatului Cantacuzino

Paolo Isotta, celebrul muzicolog, criticulmuzical timp de două decenii şi jumătate, până întoamna trecută, al cotidianului milanez Corriere dellaSera şi-a prezentat la Bucureşti ultima carte, Altri cantidi Marte. Operă care în numai câteva săptămâni de lalansare în Italia, în toamna trecută, a pulverizat multedintre valorile artificial impuse, comercial şi mediatic,obligând la o nouă lectură a istoriei muzicii.

Altri canti di Marte : un alt cânt al lui Marte, Zeulrăzboiului, de data aceasta un cânt de iubire, ca înfaimoasa lucrare a lui Canova reprodusă pe copertacărţii, şi în care acesta e sedus de Venus.

În centrul seducţiei pe care marea muzică oexercită asupra reputatului autor, alături de Scarlatti,Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Ceaikovski,Verdi sau Wagner, aşa cum a precizat şi în conferinţasa de la Bucureşti, se află George Enescu, Karol

Szymanowski, Franco Alfano, Ottorino Respighi,Gino Marinuzzi.

Cartea lui Paolo Isotta e un imn de iubire pentrumuzică şi pentru viaţă, iar pasionanta şi originala“lectură” a operei lui George Enescu,“una dintre celemai singulare personalităţi din întreaga istorie amuzicii”, nu e singura referinţă la ţara noastră, care -de la începutul secolului trecut - “pătrunde în modcopleşitor în concertul cultural european şi aduce onotă nouă şi puternică, născută din tradiţii şi dinTradiţie”.

Pagini sau rânduri extraordinare sunt închinateautorilor români, de la Eminescu la Emil Cioran, orisculptorului Constantin Brâncuşi. Iar din împărăţiamuzicii sunt remarcabile analizele şi evocările întregiicreaţii a lui George Enescu şi a capodoperei sale Oedip,lui Pascal Bentoiu, care “numai pentru modul în carea completat opera lui Enescu merită un loc înParadis”, lui Dinu Lipatti, “unul dintre cei maifascinanţi pianişti din toate timurile”, sau luiConstantin Silvestri, amintind că la prima audiţie înRomânia a Simfoniei de cameră compusă de Enescu în1954, el se adresa publicului declarând că acea lucraree cea mai mare creaţie a Maestrului şi cea mai greu deînţeles; de aceea, fără ezitare, o executa încă o dată. Iardespre soprana Mariana Nicolesco, Paolo Isotta încartea sa scrie: “una dintre cele mai mari artiste liriceîn viaţă”, iar la Muzeul Naţional “George Enescu”preciza că este azi unica soprană drammatico di agilitàdin lume.

Marianei Nicolesco îi datorăm de altfel primaafirmare a marelui muzicolog în spaţiul nostru

cultural, odată cu textul pecare l-a scris acum un an şi l-a publicat împreună cutraducerea unui remarcabilarticol al lui Paolo Isottaapărut în Corriere della Sera la60 de ani de la trecerea la celeveşnice a lui George Enescu.

Ambasada Italiei laBucureşti, Institutul CulturalItalian şi FundaţiaInternaţională AteneulRomân au făcut dinprezentarea cărţii lui PaoloIsotta Altri canti di Marte, înprezenţa autorului, o maresărbătoare a culturii şi amuzicii. Au luat cuvântulE.S. Diego Brasioli,Ambasadorul Italiei laBucureşti, soprana MarianaNicolesco şi, bineînţeles,Paolo Isotta, după care aurmat un entuziasmantRecital de lieduri enesciene la

care s-au remarcat soprana Irina Baianţ,mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare,baritonul Alexandru Constantin şi maestrulacompaniator Alexandru Petrovici. Seara s-a încheiatcu participarea extraordinară a pianistului MateiVarga, care a strălucit la rândul său în interpretărilesale enesciene..

Prin grija sopranei Mariana Nicolesco a fostoferită publicului o superbă broşură de 16 paginicuprinzând extrase despre cultura românească dincartea lui Paolo Isotta. (Red.)

Muzicologul Paolo Iso�a şi soprana Mariana Nicolesco, baritonul Alexandru Constan�n,mezzosopranele Floren�na Soare şi Oana Andra, pianistul Matei Varga, soprana Irina Baianţ şi maestrul acompaniator Alexandru Petrovici

Faust în umbra MargareteiEvenimentul sonor de la O.N.B. din seara zilei de

26.05.2016, cu atmosfera, calitatea, şi ineditul lui, a fostpoate cel mai potrivit început de epilog pentru întotdeaunaprea apropiată Încheiere a stagiunii în curs. Realizat dupătoate regulile, de fapt secretele unui spectacol de succes: oveche poveste frumoasă de iubire, eternizată în mit – cu tot ceimplică ea ca trăire, de la sublim la dramatism, de la bucuriela durere, de la dăruire la disperare; o muzică splendidă, grea,complexă, monumentală, lirică, dramatică, veselă,melancolică, visătoare, copleşitoare pe alocuri, fărătransparenţe iniţiale; interpreţi valoroşi a căror virtuozitateşi expresivitate se pliază perfect pe subiect şi inspiratedecoruri, costume, efecte de lumini, Faust de CharlesGounod s-a înscris în acel gen rar întâlnit de Operă în careprotagoniştii se înţeleg prin antene numai de ei ştiute,oferind publicului o fermecătoare seară, plină de emoţie, şiduios confort. Am ascultat un cor, de mult recunoscut ca Perlainstituţiei în cauză, dotat cu toate calităţile muzicale, tehniceşi emoţionale posibile (graţie legendarului deja StelianOlariu); o orchestră bună, care sub bagheta dirijorului AdrianMorar s-a depăşit pe sine, evidenţiind în tălmăcirea eiacurateţe, omogenitate, forţă, sensibilitate şi oimpresionantă paletă de nuanţe; am admirat excelenta regiea lui Alexandru Tocilescu – plină de rafinate efectesugestive ca şi eleganta şi vioaia coregrafie semnată de AlexaMezincescu ce a făcut din Noapte Valpurgiei o plină deculoare şi explozivă pagină coregrafică. M-au emoţionat şichiar amuzat pe alocuri evoluţiile convingătoare şi sensibileale soliştilor vocali; dar m-a întristat profund – excepţia -.Este vorba tocmai de tenorul Alexandru Badea, aflat cusiguranţă într-o zi proastă pentru vocea sa, care l-a

personificat pe Faust într-unstil inegal, oarecumbulevardier, părând astfelrătăcit într-un subiect şi omuzică care nu i se potrivesc.Noroc că la polul opus,partenera sa Crina Zancu arealizat o Margaretă de zilemari, încântând prin joculscenic şi mai ales prin voceaei catifelată, clară, caldă, cuun remarcabil ambitus,mergând, pe tot parcursulcelor aproape 4 ore, într-uncrescendo emoţional până laapoteotica scenă dinCatedrală, cu care a subjugat definitiv publicul. Bravo,bravo, bravo! Mi-au mai plăcut: Marcel Roşca în Mefisto,care, deşi a fost puţin prea explicit în jocul său de scenă, şi-a păstrat linia pozitivă a evoluţiei, devenind ce-i drept maiconvingător, muzical vorbind, după Actul I, când calităţile-i vocale şi-au regăsit farmecul şi forţa recunoscută;Vincenţiu Ţăranu (Valentin) mai ales în scena morţii pe carea realizat-o deosebit de frumos, Adriana Alexandru înMartha, Florin Simionca în Wagner şi Sidonia Nica înSiebel, cu partiturile lor conturate îngrijit, sensibil şi artistic.Aşadar, după vizionarea remarcabilei opere a lui Gounod,mă alătur celor mulţi, cu aplauze la scenă deschisă, pentruacest foarte bun spectacol care m-a bucurat nespus, înpofida umbrei lăsate de ”performanţa” personajuluiprincipal.

Bravo încă odată!Doina MOGA

Varia


Crina Zancu

Robert Schumannîntre viaţă şi artă

“…interferenţele între viaţă şi artăsunt, în cazul său, mai elocvente decât la

oricare alt compozitor al secolului XIX,muzica devenind confesiune autobiografică.”

(Valentina Sandu-Dediu)

După cum ştim, s-a scris şi s-avorbit mult despre Chopin cel sensibil şinaţionalist, despre virtuozul Franz Liszt,sau despre cel ce ar putea fi catalogatdrept părintele liedurilor, FranzSchubert, şi ale sale „schubertiade” careaveau loc în vremurile romantismuluitimpuriu. Toţi aceşti compozitorireprezintă embleme ale diferitelorperioade ce alcătuiesc romantismulmuzical. Ce se întâmplă însă cu RobertSchumann? Care este imaginea lui? Ceanume reflectă lirismul lucrărilor sale? Şimai ales... ce se ascunde de fapt dincolode existenţa unor păreri contradictorii,superficiale sau chiar a indiferenţeiexprimate (în perioada respectivă) laadresa stilului său componistic?

Toate aceste întrebări îşi aflărăspunsul în cartea intitulată RobertSchumann (Editura didactică şipedagogică, 2014, Colecţia Muzica Viva)

scrisă de prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu. Conţinutul acestei cărţi cuprindedesfăşurarea cronologică aevenimentelor din viaţa compozitorului,surprinzând elemente detaliate atât subaspect biografic cât şi în privinţagenurilor muzicale pe care le abordează,fiind evidenţiate particularităţile cedefinesc stilul acestuia.

În notările introductive alevolumului se observă existenţa câtorvaremarci cu privire la „Schumann şiromantismul”, prin prezentarea a douăaspecte, respectiv: „Ironia romantică: dela literatură spre muzică” şi „Teme alemuzicii romantice în creaţia lui RobertSchumann”. În cadrul acestora aflămdespre existenţa unei posibileinterpretări a imaginii compozitoruluiîn două ipostaze celebre (Florestan şiEusebius) precum şi detalierea ironieiromantice – prezenţa umorului şi aconceptului de ”Witz” (agerime a minţii)ca factor determinant pentruevidenţierea melogramelor A.(E)S.C.H.;spre exemplu dualitatea şi contrastulcare conturează o imagine ascunsă asuferinţei în Humoreska. Urmeazădesfăşurarea respectivelor „Fragmenteromantice despre Robert Schumann” (cecuprinde o serie de subcapitole) în careautoarea prezintă derularea cronologicăa episoadelor sub aspect biografic şi

detaliază, în acelaşi timp, modalitatea deconstruire şi stilizare a discursuluimuzical în cadrul fiecărui gen abordat decătre compozitor. Această parte reflectăimpactul pe care l-au avut diversecircumstanţe din cursul vieţii sale (înspecial cele ce o includ pe Clara Wieck,multe dintre lucrări fiind compuse saudedicate pentru ea) precum şipersonalităţile care l-au marcat(Schubert, Brahms etc.) sau care l-auinfluenţat sub anumite aspecte (scrierilelui E.T.A. Hoffmann).

În completarea ultimelor paginieste subliniată înrâurirea pregnantă pecare a avut-o acest romantic asupracâtorva compozitori de-a lungul vremii,precum şi o „Listă selectivă” a lucrărilorsale. Capitolul „Noua viaţă a lui RobertSchumann” cuprinde nume precumBrahms, Mahler, Hugo Wolf, Debussy,Alban Berg, György Kurtág, ca fiinddoar câţiva din rândul celor ce au arătatadmiraţie şi respect pentru stilulschumannian, acest lucru reflectându-seîn câteva dintre creaţiile lor. Cartea seadresează atât celor care se aflăspecialiştilor cât şi melomanilor saupersoanelor care au o afinitate anumepentru acest compozitor şi pentru operasa.

Eliana ZAH

Filarmonica “Mihail Jora” la 60 de ani

Iniţiativa creării Filarmonicii băcăuane a fost,înainte de orice, un act de credinţă. Credinţa înposibilitatea constituirii unei formaţii profesioniste;credinţa în susţinerea unui astfel de demers de cătreautorităţi şi public deopotrivă; credinţa, în sfârşit, înrolul pe care arta de oriunde trebuie să-l joace într-un loclipsit de tradiţii culturale sau muzicale. Acum, la

împlinirea a şase decenii, putem scrie despre repertoriulabordat în stagiunile tot mai complex şi tot mai variatalcătuite, cu lucrări din Baroc şi pînă la celecontemporane şi de formaţii camerale care au dusnumele Bacăului pe cele mai importante scene muzicale.

La sărbătorirea de 60 de ani, se cuvine săreamintim că, în 1991 – acum 25 de ani, orchestrasimfonică îşi va lua ca patron spiritual pe Mihail Jora-compozitor legat de meleagurile moldovene, născut laRoman în 2 august 1891, creatorul baletului şi lieduluiromânesc. Orchestra ce-i poartă numele a intrat înconstelaţia instituţiilor de cultură naţională, acolectivelor artistice de marcă, unul dintre aceste meritefiind invitaţia de a participa la Festivalul Enescu,certificare şi recunoaştere peremptorie a calităţiispectacolelor.

După deschiderea festivă, cei mai valoroşiinstrumentişti ai secţiei de alămuri ai Filarmonicii“George Enescu” din Bucureşti reuniţi în ansamblul desuflători ROMANIAN BRASS dirijat de Adrian Petrescu– au cântat la Catedrala Catolică “Sf. Petru şi Paul”,pagini din creaţia lui G. Fr. Handel, J. S. Bach, E. Elgar,

A. Bruckner, M. Ravel şi G. Mahler - au urmatconcertele şi recitalurile de la Sala “Ateneu”. CvartetulVOCES, a interpretat trei lucrări de Joseph Haydn,într-un recital „In memoriam Adrian Diaconu”, vioara a II-a a ansamblului din 1973 până în 2012.

Patru seri de convingătoare densitate şi calitatesonoră, o provocare pentru publicul meloman băcăuan.Una dintre muzicienele prezente ca spectator, violonistăpeste patru decenii la Filarmonica “George Enescu”,Gyongyver Bacs remarca calitatea sonoră a discursului

formaţiilor camerale: DUO CAPRICCIO - pianisteleMihaela Spiridon şi Ozana Kalmuski, TRIO-ului decoarde ATENEU: violoniştii Alexandra si AndreiOnofrei şi violă – Mihai Epuran, TRIO SYRINX: flaut -Dorel Baicu, oboi - Dorin Gliga şi fagot - Pavel Ionescu,CVARTETUL de coarde CONSONANŢE: Ştefan Epuran,Mădălina Lohan, Iulian Bolog, şi Alexandra Elefterescu,CVARTETUL FAGOTISSIMO: George Hariton, MihaiTimofti, Mihai Badiu, Pavel Ionescu.

ORCHESTRA de cameră TESCANA, primaformaţie a Filarmonicii, cronologic vorbind, a fostînfiinţată de dirijorul Ovidiu Bălan în 1975, cu scopuldeclarat de a se dedica cu precădere muzicii enescienecare avea să se cânte în ediţiile succesive ale FestivaluluiEnescu - Orfeul Moldav, la Tescani. Foarte repede,formaţia se impune în viaţa muzicală, aprecierilefavorabile constituind un motiv pentru a fi invitată în1979 la Festivalul internaţional de Tineret de la Bayreuth,la Vara muzicală din Obermain (Germania), la prima ediţiea Festivalului interbalcanic de muzică simfonică de la Atena în1989. Prestaţiile sale au întrunit sufragiile criticii despecialitate şi ale publicului meloman din ţările undeorchestra a concertat.

Orchestra de cameră dirijată de Valentin Doni – aldoilea dirijor permanent al Filarmonicii Mihail Jora, i-aavut ca solişti pe doi binecunoscuţi muzicieni - tată şi fiu:Marin şi Ştefan Cazacu.

Înfiinţată în 1956, de muzicieni preocupaţi deviitorul artistic al urbei, Orchestra băcăuană a “crescut”

şi a ajuns la maturitate, graţie eforturilor dirijoruluiOvidiu Bălan.

Aş aminti regretaţii profesori de orchestră EugenPricope, Igor Ciornei, Emanuel Elenescu, Ludovic Bacs,care au inoculat colectivului artistic microbul calităţii şial valorii.

Sute de concerte, turnee în străinătate, evenimentemuzicale create cu dăruire, sunt imposibil de cuprins şienumerat. Ele au făcut cartea de vizită a prestigiosuluicolectiv cu care se mândreşte Bacăul. La finalul celorpatru seri, Ovidiu Bălan l-a acompaniat pe DanAtanasiu, pianist stabilit în Canada şi CORUL“ATENEU”, ansamblu condus ani de zile de Ion Bănică,actualmente de Gheorghe Gozar.

Ozana KALMUSKI ZAREA


În ţară

AM

Mihail Jora

Ovidiu Bălan

Festivalul internaţional„Timişoara muzicală”

Ediţia XLI-aNu mi-am propus să vorbesc în detaliu despre

profilul repertorial al acestei ediţii a festivaluluiFilarmonicii “Banatul” în integralitatea sa dar, privindcalendarul evenimentelor muzicale, am observat cubucurie că arta interpretativă şi componisticăromânească este generos reprezentată de solişti şicompozitori consacraţi.

Mi-a reţinut atenţia concertul din 8 aprilie a.c.având ca protagonişti pe membrii formaţiei TRIOCONTRASTE condusă de pianistul Sorin Petrescu, solistal filarmonicii bănăţene şi pe dirijorul francez de originegreacă Alexandre Myrat. Programul a cuprins două

prime audiţii absolute a căror orchestraţie poartăsemnătura pianistului Sorin Petrescu. Este vorba de D.Şostakovici – Concertino pentru flaut Muramatsu, pian,percuţie şi orchestră de coarde. Versiunea originală alucrării compusă de Şostakovici în 1953 era conceputăpentru două piane soliste şi orchestră de coarde(Concertino pentru două piane şi orchestră de coarde în laminor, op.94). Sorin Petrescu însă a dedicat noua saversiune membrilor formaţiei TRIO CONTRASTE -flautistului Ioan Bogdan Ştefănescu, percuţionistuluiDoru Roman şi lui însuşi, pianistul Sorin Petrescu.Publicul a răsplătit cu aplauze generoase evoluţiasoliştilor şi a orchestrei, bucurându-se de ingenuitateajocului de timbre imaginat de orchestrator. Fascinaţiaculorilor instrumentale, ca şi conservarea în plancomponistic şi interpretativ a stilului cvasi-ludic a luiŞostakovici au menţinut la cote înalte tonusul discursiv.

Concertul a urmărit în prima parte un crescendoironizant, în care se remarca o imensă pasiune, obsesiepentru teze şi antiteze, atât în ceea ce priveşte dialogul

consonanţă-disonanţă, cât şi în cel simbolic, alternanţaserios-burlesc. Tezele şi antitezele s-au manifestataproape cu ostentaţie în cea de a doua lucrare dinprogram, prezentată în primă audiţie absolută. Eabeneficiază de semnătura compozitorului AndreiTănăsescu şi a lui Sorin Petrescu în dubla sa calitate depianist şi orchestrator. Climatul expozitiv-ideatic estesugerat chiar de titlul lucrării Burlesca după un vals deChopin pentru flaut, pian şi percuţie. Ascultând lucraream-am surprins amuzându-mă copios alături de ceilalţi“partners in crime” din public, plonjând într-odimensiune juvenilă pe care o părăsisem de foarte multtimp şi pe care am recucerit-o cu un sentiment decomplicitate premeditat cu ceilalţi, agreând datelejocului propus de creatorii înşişi.

Nu aş putea să mă apropii de epilogul critic fără săvă fac cunoscut şi gândul lui Sorin Petrescu, cel carealături de colegii săi din TRIO CONTRASTEpromovează cu credinţă şi asiduitate marea muzică asecolelor XX şi XXI:

“Varianta originală a lucrării se numeşte Lumea deieri şi a fost compusă de Andrei Tănăsescu pentru treipiane în anul bicentenarului Chopin - 2010. Este oparafrază a faimosului “Grande Valse Brillante” op.18.Am găsit în lucrarea lui Andrei Tănăsescu o ameţitoarebogăţie de trasee melodice plămădite din materiachopiniană, structuri ritmice ataşante dar, mai ales,densitatea şi varietatea scriiturii care îmi defineaupartitura ca pe o variantă preliminară a unui opusconcertant. “Paşii” orchestratorului păreau deja făcuţi deAndrei Tănăsescu în trioul său pianistic şi nu-mirămânea decât să le respect natura. Chiar şi ceea ce am”îndrăznit” părea să fi aşteptat să se întâmple aşa, odată

şi-odată... Cel maiemoţionant aspect afost să ader laparcursul psihological acestei muzici caresuna când “bine”,când “rău”. AndreiTănăsescu jongleazăcu aparenţele sonoremergând pe sârmabunului gust şi spuneadevărul fără să-şidea cuvântul deonoare. Consonanţapoate înveli şi fiorulchopinian dar şikitschul asumat închip tragicomic iar

îndărătul disonanţei putem găsi nu numai pulsiunitelurice ci chiar şi adevărul gol-goluţ. Tot ce este sau sechinuie să pară bun se deteriorează, se pierde, se uită,istoveşte. Totuşi, viziunea lui Andrei Tănăsescu nu estede loc fatalistă. Omul are de fiecare dată şansa de a seridica şi are şi de ce. Poate? Andrei Tănăsescu crede căda. Happy end cu trei sunete repetate, sprintene,scăpărând la unison. Atât şi nimic mai puţin!.”

Mihaela Silvia ROŞCA


În ţară

Andrei Tănăsescu

Festivalul şi ConcursulNaţional de Interpretare a

lied-ului “Ionel Perlea” - 25

Un Festival dublat de Concurs care-şi păstrează debune decenii – două şi jumătate (!), tinereţea,prospeţimea, atracţiozitatea, are o formulă a lunguluiparcurs pe care, iată, autorităţile administrative dinSlobozia - sub patronajul Consiliului judeţean Ialomiţa

şi culturale – Centrul Cultural UNESCO şi Asociaţiacriticilor muzicali ”Mihail Jora”, o deţin cu autoritate.

A fost de la început, un proiect solid construit curăspundere, simţ civic şi respect pentru uriaşapersonalitate care a plecat de acolo, din proximitateamunicipiului Slobozia – satul Ograda, către gloriaobţinută pe meridianele lumii: IONEL PERLEA,dirijorul, compozitorul, căruia i s-au recunoscut peînalte podiumuri de concert, pe multe continente,talentul, personalitatea şi calitatea de român.Transformarea locuinţei natale din Ograda în casămemorială, integrarea ei în circuitul turistic, îmidemonstrează calitatea spirituală a celor dinFundaţia ”Ionel Perlea”, ai celor din PrimăriaOgrada. Mă gândeam, participând la vizitaorganizată anual în Ograda, ce emoţie trebuie să ofi cuprins, mereu, pe distinsa Doamnă KLEINESTOIAN – nepoata lui Ionel Perlea (cu asemănarefizică izbitoare), energică şi energizantă la cei 95 deani ai domniei sale, revenind pe locul de obârşie alînaintaşului său!

Ce festival se mai poate lăuda cu o asemeneaprezenţă?

Ideea construirii unei manifestări cu trimiterepeste vremi s-a datorat şi Prof. Univ. Dr. GrigoreConstantinescu, co-fondator al festivalului şi Preşedinteal juriului de 25 de ani! Cu merite alături de autorităţilejudeţene, ale municipiului, conştienţi de AURA pe careo asemenea ctitorie muzical-culturală avea să o resfrângăasupra locurilor... S-a petrecut!

Centrul cultural, gazdă, a fost preluat sub egidaUNESCO.

Structurarea galelor a fost de asemenea un atuimportant pentru longevitatea ideii iniţiale: JURIUL,alcătuit din personalităţi marcante ale vieţii naţionale şiinternaţionale, reinvitate peste timp (la început s-aconsemnat şi numele Emiliei Petrescu), i-a alăturat şi pemaestra Maria Slătinaru Nistor, Bianca şi RemusManoleanu, Florenţa Nicoleta Marinescu, IonelVoineag, Ana Rusu, Claudia Codreanu (”specialistă” îndescoperirea unor zone neştiute de repertoriu din istorialied-ului); din internaţional, şi George Crăsnaru.

Recitaluri pilduitoare, înnobilând programele şiistoria Festivalului, iată altă virtute a concepţiei, a

managementului cultural. Ataşamentul, respectulpentru Festival, au determinat o altă ideeemoţionantă: membri ai juriului, plecaţi dintre noi,au cerut Uniunii Criticilor muzicali, atribuireaunor premii care să le poarte numele, acordatetinerilor merituoşi (lăsând, desigur şi contribuţiamaterială necesară): Mihaela Agachi, StelianaCalos, Doina Micu, Martha Joja, Suzana Szoreny.Premiul Theodor Grigoriu pentru interpretarealied-ului românesc este acordat de DoamnaMihaela Marinescu Grigoriu.

Lied-urile impuse, au constituit prinbenefice emulaţii, stimularea fanteziilor creatoare.S-au ascultat aici lied-uri de Ede Tereny, SabinPăuţa, Valentin Timaru, Nicolae Coman, DanVoiculescu, Cornelia Tăutu, Felicia Donceanu,Carmen Petra Basacopol ş.a. În acest an, GEORGE

BALINT este cel care şi-a oferit creaţia: TRISTEŢIRĂSTURNATE - SCENE LIRICE PENTRU DIFERITEVOCI, pe versuri de GEORGE BACOVIA. Nu mică a fostşi satisfacţia muzicienilor prezenţi, a publiculuimeloman, de a asculta lucrări inedite.

La Concurs au participat constant, reprezentanţiai marilor centre universitare româneşti, fiecare cupersonalitatea şcolii de provenienţă: Clujul, Constanţa,Braşovul, Timişoara, Iaşul, Bucureştii. Bucuria tuturor,inclusiv a organizatorilor, a fost şi intrarea deţinătorilorpremiilor în circuitul naţional şi internaţional al muzicii:Irina Iordăchescu, Oana Andra, Ana Maria Ştefănescu,Stanca Maria Bogdan, Marius Brenciu, Diana Ţugui, Iuri

În ţară


Bianca şi Remus Manoleanu, Liliana şi Grigore Constan�nescu,Doina Roşca, Vasilica Nedelcu

Timpul linişteşte şi lămureşte (Thomas Mann)

- simpozion de muzicologie -

“Muzica este o lege morală. Ea dă sufletuniversului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmectinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţaordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şifrumos.”

Cu acest moto, dedicat dePlaton muzicii a debutat simpozionulde muzicologie, organizat deDepartamentul de Muzicologie,Direcţia de Cercetare, Inovare şiInformare a Universităţii Naţionalede Muzică Bucureşti, vineri, 15 aprilie2016 Sala Lipatti, evenimentorganizat în cadrul FestivaluluiCHEI, ediţia a VIII-a.

Protagoniştii simpozionului aufost, aşa cum era de aşteptat, nume cugreutate din cadrul UniversităţiiNaţionale de Muzică Bucureşti, ce auprezentat teme variate, de mareactualitate.

Simpozionul a debutat cuprezentarea prof. univ. dr. LaviniaComan despre Constanţa Erbiceanu – unul din primiipromotori ai creaţiei lui Max Reger în spaţiul european.Considerată întemeietoarea şcolii pianistice româneşti,Constanţa Erbiceanu a stabilit o relaţie de prietenie cucompozitorul german Max Reger la începutul secolului alXX-lea, în timpul aprofundării studiilor de muzicologie dela Berlin. Apoi se focalizează pe muzica scrisă de MaxReger, pentru a-l face cunoscut, lansând astfel un proiectde mare anvergură, ce consta în concerte susţinute în toatăEuropa, în special în Paris.

Următoarea temă a avut în centru abordarea unuiartist neobişnuit, Carlo Gesualdo da Venosa, un creator înoglinda posterităţii, opera sa remarcându-se prin folosirea

armoniilor cromatice în mod îndrăzneţ şi printr-oexpresivitate muzicală deosebită, temă argumentată deprof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

Comunicările simpozionului au continuat cuexpunerea prof. univ. dr. Pavel Puşcaş despre Paradoxulaforismului abisal (Győrgy Kurtág).

Manifestarea ştiinţifică de astăzi a cuprins şi temede interes general din domeniul muzicologiei, ca deexemplu, Dihotomia formă – conţinut ca principiu generatival conceptelor muzicologice, lucrare de lect. univ. dr. OlegGaraz.

Am avut privilegiul să asist laexpunerea unuia dintre profesoriidragi mie, conf. univ. dr. Dragoş Călindespre Moştenirea lui ConstantinBugeanu, dirijor, compozitor, profesor,muzicolog de renume în lumeaartistică românească.

Prima parte s-a încheiat cuprezentarea comunicării ştiinţifice aconf. univ. dr. Marcel Frandeş, Câtevaconsideraţii asupra artei interpretative aviolonistului Yehudi Menuhin.

Partea a doua a simpozionuluia avut în centru dezbateri despre viaţaşi creaţia lui Anatol Vieru: AnatolVieru şi lumea copilăriei – autor conf.univ. dr. Sanda Hîrlav Maistorovici,Anatol Vieru şi gândirea muzicală

matematică – autor lect. univ. dr. Adrian LeonardMociulschi, Anatol Vieru Chaconna pentru orgă – autor dr.Tudor Moisin, Aspecte ale comicului în creaţia lirică a luiAnatol Vieru – autor dr. Ioana Marghita, Armonizareacontrariilor în creaţia lui Anatol Vieru – autor prof. univ. dr.Olguţa Lupu. Dr. Monica Isăcescu a prezentat o temăaparte: Milton Babbitt şi aplicarea teoriei mulţimilor în muzică.

Profesionalismul, seriozitatea, numeroaseleintervenţii din partea asistenţei au condus la reuşitasimpozionului, manifestare instructivă şi în rândulstudenţilor UNMB, punct de plecare pentru cercetărimuzicale viitoare.

Adina Mariana POPESCU

Muzicologie


Ţiple, Iulia Maria Dan, FlorinEstefan, Iustinian Zetea sunt dejacântăreţi consacraţi. În 2016, MareleTrofeu i-a revenit lui Ionuţ GeorgeGodja din Cluj Napoca. Prestigiul,pretenţiile de înaltă calitate ainterpretării cerute la Concursul”Ionel Perlea”, au devenit cărţi devizită notorii, împodobesc acumbiografii artistice de rezonanţă.

Mai notez o unicitate pentruFestival: membrii ai juriului au doritsă-şi lege numele, în timp, de ediţii:nu doar prin participare, jurizare orievoluţii în recital, ci şi prin lansareaunor volume proprii. A fost RemusManoleanu; a fost şi subsemnata…În anul acesta, Prof. univ. dr.Grigore Constantinescu a pus în

circuit monumentala lucrare Patrusecole de lied: Prof. univ. drFlorenţa Nicoleta Marinescu –Principii fundamentale în studiereadisciplinei Canto, metode şi practiciuzuale (tipărită la Editura muzicală),de o importanţă covârşitoare pentrustudenţii din specialitate.

Nu în ultimul rând, notez şimă înclin ideii de integrare înFestivaluri a programelor cu caracterduhovnicesc, susţinute în lăcaşurilede cult ale Sloboziei: Bianca şi RemusManoleanu (mare afluenţă de tinerila recital), Corala Marele MucenicSF. Mina, dirijor Cătălin Stanciu,Corala Armonia, dirijor IulianDumitru, Corul Preludiu condus deVoicu Enăchescu (la Catedrala

Episcopală din Slobozia). ŞiFestivalul 2016 s-a încheiatasemenea, cu recitalul distinsei AnaRusu, acompaniată de pianista IuliaSuciu cuprinzând 10 cântece biblicede Dvorak. Sunt afirmări alespiritualităţii transmise în cultura, înistoria muzicii româneşti.

Nimic din cele relatate nu ar fifost posibile, fără contextul demaximă ospitalitate, al organizăriifără cusur, oferite de echipa condusăde Doina Roşca, DirectoareaCentrului Cultural UNESCO „IonelPerlea”. Domnia sa, am mai spus-o,a înnobilat permanent calitatea deManager.

Daniela CARAMAN FOTEA

Concursului internaţional “Suzana Szorenyi”

În luna mai a avut loc Concursului internaţional deduo “Suzana Szorenyi”, desfăşurat la UniversitateaNaţională de Muzică Bucureşti şi organizat de SteluţaRadu şi Viorica Rădoi, foste discipole şi prietene alereputatei pianiste. Îmi amintesc cu emoţie depersonalitatea acestei minunate muziciene, care a fost unuldintre profesorii cu cea mai îndelungată carieră didacticăîn Universitatea naţională de muzică, socotind de laînfiinţare şi până astăzi.

Acest tip de concurs, care vizează o zonă aparte ainterpretării, cea a cuplurilor camerale, era cu adevărat

necesar, într-un peisaj dominat covârşitor de concursuricare pun accent numai pe individualitate şi numai peperformanţa personală. Duo-ul, inclusiv la secţiunea voce-pian, la care am fost în juriu, cere înprimul rând calităţi interpretativecomplexe, cum ar fi muzicalitatea,capacitatea de realizare a unuiparteneriat artistic, gândirea camerală,pregătirea în comun a concepţiei şi aintenţiilor etc.

M-am bucurat să constat cănivelul acestei ediţii a fost unul bun şică a evidenţiat o direcţie promiţătoarepe care se înscriu tinerii participanţi.

De asemenea, a fost o maresatisfacţie faptul că juriul a avut opiniiomogene şi congruente, judecăţilemaeştrilor, reflectate în note şicomentarii, convergând către rezultatefoarte strânse şi către un clasamentagreat 100% de toţi membrii juriului, care au avut deciopţiuni similare şi care au dovedit şi ei un “spirit deechipă”, chiar şi în condiţiile în care notarea a fostindividuală şi confidenţială.

Celor două secţiuni (duo pianistic şi duo voce-pian),au beneficiat de jurii constituite din: pianiştii Steluţa Radu,Viorica Rădoi, Silvia Sbârciu şi Tamás Vesmás, sopraneleIoana Bentoiu şi Georgeta Stoleriu, baritonul VasileMartinoiu şi muzicologii Dumitru Avakian, Mihai Cosmaşi Valentina Sandu-Dediu.

Palmaresul concursului:Secţiunea Duo liric cameral-dramatic: Premiul II -

Butu Rodica-Ştefania (voce), Demidov Andra (pian);Premiul II - Coltan Ioan-Sergiu (voce), Murariu Bianca-Elena (pian); Premiul III – Bucşan Daniela (voce),Malaneţchi Valentin (pian); Premiul III – GheorghişorAdriana (voce), Căldare Tudor (pian).

Secţiunea Duo pianistic - 4 mâini, categoria A,profesionişti: Premiul pentru cei mai tineri concurenţi –Dorcioman Larisa-Emanuela, Moţ Darius-Emanuel.

Secţiunea Duo pianistic - 4 mâini, categoria B,profesionişti: Premiul I – Piórkowski Adam, SikałaMikołaj Andrzej; Premiul II – Dascălu Vasile-Daniel,Ochescu Iulian; Premiul III – Munkacsi Dora Krisztina,Bordos Nagy Kinga Borbala.

Secţiunea Duo pianistic - 4 mâini, categoria B,amatori: Premiul “Debut” – Ghemigian Marius-George,Dalea Anca-Lucia.

Secţiunea Duo pianistic - 2 piane: Premiul I –Piórkowski Adam, Sikała Mikołaj Andrzej; Premiul II –Mihart Cristiana, Corban Abel-Edison; Premiul III –Veţean-Muntean Ioana, Oláh Boglárka-Eszter.

Premii speciale:Două premii speciale din partea Universităţii

Naţionale de Muzică din Bucureşti, destinate celor maibune duouri participante în concurs, compuse dinstudenţi ai instituţiei: Marin Andreea-Carmen (voce),Gîţan Gabriel (pian); Mihart Cristiana, Corban Abel-Edison - duo 2 piane

Premiul special “Pascal Bentoiu” oferit deUniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România:Bucşan Daniela (voce), Malaneţchi Valentin (pian)

Premiul special oferit de Institutul MaghiarBalassi: Coltan Ioan-Sergiu (voce), Murariu Bianca-Elena(pian)

Două premii speciale din partea Juriuluiconsultativ al studenţilor: Bucşan Daniela (voce),Malaneţchi Valentin (pian); Dascălu Vasile-Daniel,Ochescu Iulian - duo 4 mâini

Mult succes în continuare acestui concurs, care aretoate premizele de a se dezvolta într-o manifestare demare importanţă şi de binemeritat prestigiu!

C. MIHAI

Competiţii


Rodica-Ştefania Butu (voce), Andra Demidov (pian)

Interviu cu compozitorul şiprof.univ.dr. Dan Dediu –directorul ediţiei a XXVI-a a SIMN

(Bucureşti, 22-29 mai 2016)

George Balint: În peisajul cultural românesc, Festivalulanual „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) amputea spune că reprezintă un flux de continuitate al celei maiimportante formule exprimând vocaţia şi conţinutul activităţiicreatoare şi interpretative pe careprincipalul organizator – Uniuneacompozitorilor şi muzicologilor dinRomânia (UCMR) – le-a promovatcu consecvenţă şi rigoare începândcu 1991...

Dan Dediu: Aflat la ediţiaa XXVI-a, festivalul SăptămânaInternaţională a Muzicii Noi aintrat într-o nouă fază aexistenţei sale, încă de anultrecut, când formatul său a fostprimenit sub conducereaartistică a domnului Dan Buciu,incluzând un accent absolut necesar: portretizarea anualăa câte unui compozitor român. Anul trecut a fost portretizatŞtefan Niculescu, anul acesta am propus portretizarea luiAnatol Vieru. Pe de altă parte, SIMN se redefineştecontinuu, sub presiunea schimbărilor din societate şi artădin aceşti ani, dar misiunea sa rămâne una clară: sprijinireaşi încurajarea creaţiei muzicale savante, precum şicoroborarea liniilor de forţă existente în muzicacontemporană. UCMR a continuat acest proiect ca pe unulde maximă importanţă strategică în politica sa culturală,pentru menţinerea unui standard ridicat al culturiicomponistice şi interpretative româneşti, aflată înpermanent dialog cu alte culturi muzicale alecontemporaneităţii.

G.B.: Dan Dediu, eşti deja o personalitate proeminentăpentru viaţa muzicală componistică, interpreatativă şi educativădin România. În mod fericit, acestor dimensiuni de notorietateprofesională li se adaugă şi o vocaţie managerială probată cusucces în poziţiile de rector al UNMB (vreme de două mandate,între 2008 – 2016), de coordonator al Secţiei de muzicăinstrumentală şi multimedia din cadrul UCMR şi, în câtevarânduri, de director şi codirector al unora dintre ediţiile SIMN. Înpragul asumării ediţiei a XXVI-a a SIMN şi prin prismaconsistentei experiente artistice si organizatorice ce-aţi acumulat,cum trăiti şi cum conceptualizaţi ideatica şi posibilitatea realizăriiSIMN, raportat, desigur, şi la contextul de exprimare şi receptarepublică a muzicii noi, cert diferit faţă de anii ’90.

D.D.: Eu urmăresc acest festival încă de la înfiinţare,cum mulţi dintre noi o fac. Sigur că ar fi interesantă o istoriea acestui festival, iar această iniţiativă există şi se desfăşoarăîn colaborare cu muzicoloaga Antigona Rădulescu. Pentruaceastă ediţie, după un travaliu de reflecţie adâncită, mi-avenit ideea propunerii conceptului de limită şi a atitudiniide a o depăşi, drept care am ales un slogan puternic:Limite...şi dincolo de ele! A trece dincolo de limită e un act deîndrăznează, de curaj. Or, ce e muzica nouă fărăîndrăzneală şi curaj? Mai departe am focalizat mai rafinat,alegând patru tematici diferite pentru patru cicluri de

concerte şi manifestări muzicale. Am dat fiecărei tematicicâte un nume, astfel încât să aibe pregnanţă şi ”lipici”. Le-am spus: Ulise – peregrinul în prezent, dincolo de cultură,Gulliver – arheologul trecutului, dincolo de istorie şi tradiţie-, Matrix – hibridul bio-tehnologic, dincolo de natură – şiNirvana – eutopia atemporalităţii şi eternităţii. Mi se parecă aşa festivalul capătă un profil limpede şi publicul îşipoate alege, după afinităţi şi interes, concentrarea pe unulsau mai multe cicluri tematice de concerte. Ofera estegeneroasă şi circumscrie cam toate direcţiile celordouzecişicinci de ani de SIMN: diversitatea geografică(Ulise), recuperarea (Gulliver), experimentalismul (Matrix),

spiritualitatea (Nirvana).G.B.: Care ai considerat a fi

accentele specifice istoriei SIMN,meritorii spre a fi reintegrateactualei ediţii şi, formal sauinformal, prin ce anume speri ladobânda unor noi perspectiveasupra a ceea ce, dacă admitemcategoria de muzică „grea”, prinnoutatea limbajului (esteticii) şi aformei (sintaxei), constituie unrepertoriu de muzică „super-grea”.De fapt, interpretând oarecum în

termenii lui Antonio Damasio (din volumul Sinele), genericul pecare l-ai formulat pentru proiectul/ideatica acestei ediţii SIMN -„Limite...şi dincolo de ele” - poate să sugereze, mai întâi, oorientare dinspre „sinele-obiect” (conformat ca eu material întrelimitele standard deja acceptate de o comunitate, drept reper delegitimitate) către „sinele-subiect-şi-cunoscător” (insurvolabil întotalitate, ca eu complex, quasi-imaterial). Dacă aici (între limite)este ceea ce deja-ştim, cel puţin de ordinul unei materialităţisonore, merită să fim curioşi întru aflarea unui „dincolo” (lipsitde orizontul oricărei limite)?

D.D.: Întrebarea pe care mi-o pui are mai multeramificaţii şi nu sunt sigur că pot să răspund la toate. O săîncep cu sfârşitul şi o să spun că mi se pare că muzica nouăeste o rezultantă a îndrăznelii compozitorilor şi curiozităţiipublicului. Avem o şansă imensă în actualitate, pentru că eucred că o parte din public suferă de o formă de neofilie – oapetenţă imensă pentru nou -, dar canalizată numai înanumite zone, precum cea a internetului şi a ştirilorsenzaţionale. Prin strategia de concepţie a programului şitematicilor, am încercat să creez anumite vârteje depregnanţă, folosind onomastica drept ”cârlig” de marketing(Ulise, Gulliver, Matrix şi Nirvana sunt ”meme” la care m-am gândit mult şi care sper să atragă şi să rămână înmemoria unui public interesat).

Sigur că se regăsesc aici accentele specifice ale SIMN,aşa cum au fost ele prezente, alternativ sau simultan, înprogramele de concert ale festivalului: tradiţie versusinovaţie, local versus global, elaborare versus improvizaţie,analog versus digital.

Iar în ceea ce priveşte speranţa, sper într-un modpragmatic că vom putea rămâne cu câteva lucrări întipăriteîn memorie, că vom putea redimensiona capodopere uitateale muzicii româneşti (precum Simfonia I de Olah şi Simfoniaa V-a de Vieru), că piesele vor fi bine interpretate, că ne vorinfluenţa şi vor genera întrebări şi comentarii seminale şigerminative, că vor fi puţine bâlbe organizatorice şi puţinedisfuncţii şi nemulţumiti. Trag nădejde că e tot ceea ceputem spera.

Interviu de George BALINT

Avanpremieră SIMN 2016


Aspiraţia spre perfecţiuneLăudam într-un articol publicat cu un an în urmă

în paginile „Actualităţii muzicale” ţinuta punerii înpagină organizatorică a unei manifestări muzicaledevenită după şapte ani tradiţională, „InternationalStudent Jazz Festival” de la Tg. Mureş. Ne-am bucuratsă constatăm că cea de a opta ediţie a acestei sărbătoriartistice, derulată în perioada 8-12 mai 2016 înprimitoarea incintă Jazz & Blues Club, s-a vădit încă maiperformantă din punctul de vedere al funcţionăriicomplicatelor resorturi structurale pe care le incumbă unatare eveniment cultural. Concretizată ca şi anterior prineforturile reunite ale Casei de Cultură a Studenţilor Tg.Mureş, ale Asociaţiei Culturale „Partitura” şi mai alesale Clubului Jazz & Blues, noua ediţie competiţională /festivalieră a corespuns în manieră ireproşabilăexigenţelor, comandamentelor propriimanifestării, principalele merite revenindaceluiaşi împătimit manager al amintitului club,mereu eficientul, competentul, infatigabilulDemeter Jozsef, nu doar gazdă ospitalieră dar şigarantul tuturor solicitărilor legate de locaţie,sonorizare, backline scenic, cazare, catering,promoţie media, relaţii interne şi internaţionalecu membrii juriului, cu concurenţii, cumuzicienii invitaţi să concerteze. Nu în ultimulrând a-toate-realizatorul Döme şi-a asumat şiatât de dificila misiune a aflării / angajăriisponsorilor!

La fel ca şi anul trecut, juriul concursului –alcătuit din Alex Man, Gyárfás István, VirgilMihaiu, subsemnatul, Sárik Péter, Szabó Peterdar îmbogăţit şi cu participarea unei certepersonalităţi interpretative, pianistul Ion BaciuJr. – a avut mult de lucru: în dimineţile de 10, 11şi 12, de la ora 11, membrii săi au susţinutinteresante, utile workshop-uri destinate îndeosebiparticipanţilor la concurs dar şi marelui public, înaceleaşi zile, de la ora 16 s-au derulat reprizeleconcursului propriuzis, urmate de oportune discuţiiîntre juraţi şi competitori cu privire la calităţile şiminusurile prezentării în concurs (iniţiativă benefică,funcţională doar la manifestarea târgumureşană). De laora 21, publicul a aplaudat recitalurile consacraţilor în„secţiunea festival”. Şi bineînţeles, zilele / serile /nopţile au culminat cu incitante jam sessions! Judiciosconceput, regulamentul derulării a prevăzutobligativitatea includerii în microrecitalurileconcurenţilor a unei teme impuse (dintre cele zecestandarduri prestabilite), temă aleasă de preşedintelejuriului prin tragere la sorţi. totodată pentru grupulcâştigător acordându-se dreptul de a compare în viitoralături de recitalurile rezervate consacraţilor. La ediţia aVIII-a, primul recital din seara de 8 mai a fost susţinutde un quartet din Ungaria condus de un talentat ghitaristoriginar din Târgu Mureş, Bende Zsolt, în grup figurândBalázs Elemer - baterie, Orbán György - bas, BalázsJózsef - pian. Între artiştii de marcă ale scenei

internaţionale şi româneşti de jazz să-i menţionăm peSlawek Pezda - saxofon tenor, Frank Parker - baterie şiMike Parker - contrabas, din 2011 reuniţi în „MikeParker’s Trio Theory” (SUA) care a concertat luni 9 mai,Potesz Balázs - baterie, Latmann Béla - bas, Nagy János- pian alcătuind „Nagy János Trio” (Ungaria) aplaudatmarţi 10 mai, fraţii Ciprian (contrabas) şi Tudor Parghel(baterie), Puiu Pascu - pian, Irina Sârbu - vocal, laolaltă„Irina Sârbu Band” (Bucureşti) evoluând miercuri 11mai, iar în ultima seară, joi 12 mai, Lászlo Czizi - baterie,Balázs Horvath - contrabas, Winand Gábor - saxofonalto, flaut, pian, vocal şi Elsa Valle - vocal,compozitoarea pieselor din program, grup numit „ElsaValle Y Sus Hermanos” (Cuba & Ungaria).

În încheierea rândurilor consacrate reuşituluiFestival-Concurs Studenţesc de Jazz de la Târgu Mureş,prezentat în formulă bilingvă de Mike Godoroja – iată

palmaresul competiţiei recompensând generosprestaţiile creative ale tinerilor muzicieni: Premiulpentru cel mai bun grup a fost atribuit ex aequo formaţieibudapestane „D.A.S. Trio” (care a fost invitată odată înplus să susţină un concert în cadrul Festivalului de Jazzde la Miercurea Ciuc din perioada 28-31 iulie a. c.) şicombo-ului internaţional „Zoltán Rugovics Trio”(Ungaria, Austria, Marea Britanie) reprezentândapreciata Universitate de jazz din Graz; Premiul pentrucel mai bun instrumentist i-a revenit admirabiluluipianist ungar Binder Norbert; Premiul pentru cel maibun vocalist a fost primit de cântăreaţa Nagy Lily de lacolegiul Kodolanyi; Premiul pentru prezenţă scenică afost adjudecat de vocalistul Sandu Bantaş reprezentândUniversitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, clasaprofesorului Romeo Cosma; iar premiul Revelaţiaconcursului a fost conferit de juriu tandemuluiinstrumental „Alex & Vlad Guitar Duo” din Bucureşti(Alex Petre şi Vlad Chiurlea, 16 şi respectiv 18 ani, eleviai profesorului Alex Man). Un palmares prestigios, ce arputea face obiectul unei Gale a premiaţilor de sinestătătoare...

Florian LUNGU

Punctul pe j... azz


Florian Lungu, Jozsef Demeter, Ion Baciu Jr.

Maria Stoianov: “Şi îngerii ca omul

plâng...”

Violonistă, cadru didactic laAcademia de muzică din Chişinău,Maria Stoianov, Artistă a poporu-lui din Republica Moldova, a con-dus multă vreme excepţionalulgrup Ethnos. Are la activ 6 CD-uri,3 volume de poezie şi peste 400 decompoziţii, la care semnează atâtmuzica, precum şi versurile, aşaîncât nimic mai firesc că a reunit încartea recenzată aici de faţă, editatăde Grafema Libris, parte din tex-

tele, adevărate poezii, scrise pentrucompoziţiile sale. În cazul celormai mari şlagăre, lan-sate de vedete din Ba-sarabia, cum ar fiOlga Ciolacu, Ani-şoara Puică, Ion Suru-ceanu, Irina şi AnatolBivol, Anatol Mîr-zencu, Natalia Dilan,Akord, Rycu Vodă,Vitalie Dani, dar şidin România – Fuego(o putem admira ade-sea în emisiunea aces-tuia de la TV Favorit,“Familia Favorit”)sau Silvia Chifiriuc,

găsim în volum şi partiturile cânte-celor. Avem aşadar de-a face cu o

colecţie de versuripuse inspirat pe mu-zică, cu titluri fredo-nate de toată lumea,cum ar fi “Viaţamea”, “Iubirea mea-io lacrimă de ploaie”,“Trandafiri în trei cu-lori”, “Doamne, cefrumoasă este viaţa!”,“Ce înseamnă ferici-rea oare?”, “Adio”,“Crede-mă”, “Scri-soare mamei”, “N-amsă te las”... (O. G.)

LADIES IN JAZZLansat la librăria Open Art-Casa Scriitorului şi

relansat la Club A în seria tradiţionalelor sărbători aleCafenelei critice marca Ion Bogdan Lefter şi invitaţii săi,volumul Ladies in jazz este o premieră absolută pe piaţaeditorială românească!

Prin subiectul, cu gentileţe închinat eternului feminindar, mai cu seamă, prin cele 26 de unghiuri diferite din care,atenţie!, cei 26 de co-autori, doamne şi domni foartespeciali, s-au lăsat împinşi de imaginaţie să abordeze temagalaxiei jazz&blues a vocilor feminine. Spărgătoare defrontiere, mentalităţi, bariere rasiale!

…A-propos de plagiatomanie! Ca să nu măpotcovesc cu te miri ce acuze în materie… declar, din start,ca surse de inspiraţie ale prezentei cronici de carte Ladies injazz mi-au fost metaforele veteranului HOMOPHYLOJAZZUS Dr. Pitty Vintilă şi fiului său spiritual,bluesmanul Alex Tomaselli, doi dintre, repet, cei total 26de co-autori ai aceleiaşi culegeri de eseuri şi gânduri răzleţe, omagiu feminităţii.

Şi-acum, hai cu cronica! Să-ncepem cu definiţiile. Ce este JAZZ-ul? Expresia supremă a inteligenţei

sonore.În termini biblici zis GRĂDINA EDENULUI

PĂMÂNTESC. Iar Alexandru Şipa?! Păi, ce altceva decâtînsuşi grădinarul acestei curţi terestre a RAIULUI!

Ca un teren imaginar de tenis pe care, de-o parte afileului, în zona yang joacă Adamii, adică jazzmanii iar decealaltă parte, în zona yin, evoluează partenerele lor egalede joc din sexul frumos, Evele, vasăzică jazzmeniţele.

Am făcut precizarea pentru cei care percep eronatfeminismul drept un fenomen de ultimă oră când, de facto,după primul război mondial, odată declanşată (de CocoChanel, inclusiv) emanciparea femeilor şi-a cam câştigattoate bătăliile. Adio patriarhat, misoginism, inhibiţii!

Dar întorcându-ne la grădinarul raiului, Alex Şipa(campion fără rival în crearea evenimentelor!) ce joc credeţică a mai inventat Şipa ca să ia naştere colecţia Ladies injazz?!

Provocarea ochelarului cu o singură lentilă! Mărefer la acea unică lentilă prin care, pe terenul jazz-ului , săvizualizezi, exclusiv, zona yin, unde stabilisem ca joacă

Evele. Seducătoare.Puternice. Atitudine şimesaj!

Iar cum Şipa are oagendă telefonică mai plinăca oricine de nume celebrede jazzologi şi jazzofli,feminişti convinşi, le-a făcuttuturor invitaţie să intre-nacest joc de-a privitul prinochelarul cu o singurălentilă.

Fiecare, pe rând, iaca,să se uite şi să descrie cevede el.

Hai, puneţi-văimaginaţia la bătaie!Improvizaţi pe această temă cu variaţiuni: Femeia în jazz,Femeia şi jazz-ul, Jazz-ul şi femeia.

3,2,1-Brainstorming-ul începe! Contra cronometrupentru că până în martie volumul trebuie editat deja. Subforma celor 26 de imagini optice complementare care, catot atâtea piese de puzzle, puse cap la cap, au ca intenţie aalcătui PORTRETUL JAZZMENIŢEI (respectiv, prinînrudire de sânge albastru, BLUESMENIŢEI !)UNIVERSALIS. De la ei şi de la noi. De la Billie Holidayşi Bessie Smith la Aura Urziceanu şi Anca Parghel.

Inutil să vă precizez cam ce furtună neuronală aprovocat toată nebunia asta ludică în rândul intraţilor înjoc, la întrecere, fie ei promotori de jazz, diplomaţi decarieră, scriitori, jurnalişti, oameni de radio sau muzicieni.

Cheia în care fiecare a atacat subiectul?! Metaforică,narativă ori enumerativă, tip ierarhii omagiale (dicţionarsubiectiv de poche) vă invit s-o descoperiţi lecturândculegerea Ladies in jazz. Dar ştiţi cum?! Sfatul meu! Peîndelete. Ca la o degustare de delicatesuri alese. Şi dinscoarţă în scoarţă. Coperta însăşi fiind un fel de bis , desertcromatic pe care retina adoră să staţioneze sau , de ce nu,poate chiar cea de a 27-a imagine optică fără cuvinte, menităsă le rezume pe toate cele 26 din cuprins. Semnată, na, ca sănu fie un singur Şipa celebru în familie!, AndreeaAlexandra Şipa.

Anca ROMECI

Recenzii


Sanremo la BrăilaCum se spune, tot răul spre bine! Se ştie, după

tragedia de la clubul Colectiv din Capitală, ISU, în locsă sporească măsurile de prevenire şi de siguranţă, aales calea cea mai comodă, aceea de a... închide săli despectacol cu dotări moderne şi în care nu s-a întâmplatniciodată nimic rău. La fel ca şi în alte localităţi, aşa apăţit Casa tineretului din Brăila, drept careorganizatorii, Consiliul judeţean şi Centrul creaţieipopulare, au fost nevoiţi să mute locul de desfăşurare

a Festivalului internaţional de muzică uşoară “GeorgeGrigoriu” la Sala sporturilor, mult mai încăpătoare şi

cu posibilităţi de parcare superioare. Chiar dacăspecialiştii de la Stage Expert s-au străduit,sonorizarea (e drept că şi volumul a fost exagerat, cala un concert rock), inevitabil, a avut de suferit, fiindvorba de o incintă ne-antifonată, dominată de beton,metal şi sticlă. În schimb câştigul, ce se va vedea cusiguranţă de ediţiile următoare, ţine de numărul despectatori, cel puţin la Gala laureaţilor, în ciuda uneipublicităţi mai slabe ca în alţi ani, tribunele primindtotuşi o cifră dublă faţă de capacitatea maximă a Caseitineretului. În ideea că în 2017, cu bannere, afişe,

reclame, flyere, mediatizare radio-TV maisusţinută şi vedete de calibru Sala sporturilor vafi arhiplină, anticipăm de pe acum un adevăratEurovision la Brăila, fiindcă nu ştim dacă vommai ajunge vreodată în finala europeană, maiales dacă nu se schimbă nimic în fruntea TVR!

Ajuns la ediţia a 12-a, festivalul de lamalul Dunării (se ştie, George Grigoriu a fostbrăilean) a devenit internaţional după câtevaediţii, în schimb încă de la prima a avut pe scenăcea mai redutabilă orchestră de acompaniamentdin ţară, cea condusă de compozitorul IonelTudor. După un timp a fost imitat de festivalulinternaţional “Dan Spătaru” de la Medgidia şi,de curând, şi de longeviva manifestare de laAmara (49 de ediţii anul acesta, în august!),acesta fiind doar unul din motivele pentru careputem vorbi de “triunghiul de aur” alfestivalurilor de muzică uşoară din România.

Celelalte: două din ele sunt internaţionale; Amara estecel mai mare în aer liber, cu peste 2000 de spectatori;

Festival


Alexandra Costache, Marius Ţeicu

Finaliş�i

premiile sunt foarte consistente, cu mult peste ce sealocă în alte părţi; şi, în fine, toate trei sunt transmiseîn direct pe micul ecran, în ultimii ani de harnicul postNeptun TV. Cum exemplul celor trei este molipsitor,aflăm că şi în alte părţi a început a se recurge laacompaniament orchestral, cu formaţii conduse, depildă, de valoroşii compozitori Viorel Gavrilă sau DanDimitriu, ceea ce este foarte bine, dar drumul până lamanifestările-fanion este încă foarte, foarte lung,fiindcă la Brăila, Medgidia sau Amara avem ceva din“Cerbul de aur” sau Mamaia (competiţii din păcatedispărute) şi câte puţin din Sanremo sauEurovision...

Argumente legate desuperioritatea acestei a 12-a ediţii suntextrem de numeroase, în primul rândparticiparea internaţională, cu 9 finaliştide peste hotare, dintre care nu mai puţinde 4 foarte buni solişti italieni, care şi-audisputat frumosul trofeu realizat deartistul plastic Mihai Hlihor alături de12 interpreţi români. Apoi a existat unsponsor, Carrefour, datorită şi căruia,probabil, distincţiile au totalizat circa13000 de euro, doar Trofeul însemnând5000, nivel la care alte competiţii nici nuvisează! Din rândul celor 12 partenerimedia s-au detaşat şi de această dată

“Actualitatea muzicală”, “Ultima oră” (chiar dacăomise absolut surprinzător, alături de alte numeimportante, din programul de sală, altminterielegant), Radio România. Juriul a fost alcătuit din 6specialişti autentici, cu un profesionalism dincolo deorice îndoială, de aceea opinăm că trebuie neapărat săse renunţe la modalitatea de jurizare secretă, care nuse practică nicăieri în lume: prin consultări, cusiguranţă ierarhia ar fi fost mai apropiată de realitateascenică, iar solişti cu prestaţii foarte bune, cum ar fiValeria Papish (Ucraina), Cristiano Turrini (Italia),Mane Bischof (Elveţia, cu un “Amurgul” de mare

fineţe), Elena Petcu ar fi intrat în palmares în loculunora a căror apariţie în Gală a fost cam forţată. Deasemenea, în regulament se cuvine introdus Premiulde popularitate, localnicul Doru Ciutacu, ovaţionat,fiind un candidat autorizat. Componenţa juriului:Marius Ţeicu (preşedinte), Horia Moculescu, AndreeaAndrei, Titus Andrei, Eliane Dambre (Elveţia),Rumiana Naceva (Bulgaria), pe viitor sugerând şicooptarea unei vedete de muzică uşoară în activitate.Pe lângă cei trei membri ai UCMR din juriu, au maifost tot pe atâţia în orchestră: Ionel Tudor (conducerea

muzicală, orchestraţii, pian), Andrei Tudor(claviaturi), Marian Georgescu (chitară), acestorrespectaţi profesionişti adăugându-li-se alţiinstrumentişti de clasă: Laurenţiu Zmău(baterie), Marin Ioniţă (saxofon, percuţie),Daniel Bouroşu (chitară), Eugen Tegu (chitarăbas), Daniel Pirici, Gilberto Ortega Asen Torres(percuţie). Membrii orchestrei au repetat curăbdare la Bucureşti la Brăila, zile şi nopţi, auorchestrat ingenios, în formule total diferite,titlurile care se repetau obsesiv (trebuie făcutceva în acest sens, fiindcă George Grigoriu acompus sute de melodii minunate!), ajutându-isă se descurce de minune pe tinerii care cântaupentru prima dată alături de o orchestră. Iartotul a decurs perfect!

Că festivalul internaţional “GeorgeGrigoriu” de la Brăila este net superior celui de laMamaia, dar şi altor competiţii de gen, desfăşurate laFocşani, Călăraşi, Caracal, Corabia sau Alexandria, odovedeşte din plin faptul că solista Rodica ElenaTudor din Mărginenii de Jos, jud. Prahova, 26 de ani,elevă a Viorelei Filip, care a câştigat trofeulmanifestărilor amintite (la Mamaia în 2012), n-aobţinut aici decât o menţiune! Tot o menţiune (meritaevident mai mult) a primit italianul Luis Navarro, 26,care a dat viaţă impecabil piesei “Grido d amore”,compuse de Piero Cassano pentru formaţia MatiaBazar. În sfârşit, a treia menţiune a plecat la doi paşi,

Festival


Miruna Diaconescu (premiul UCMR)

Marco Sen�eri

la Galaţi, ea revenind studentei în anul II la UNMB(Compoziţie) Alexandra Penciu, 21. Premiul UCMR afost de această dată mai mult unul de încurajare (auexistat finalişti cu punctaje superioare), pentru mezinacompetiţiei, Miruna Mihaela Diaconescu din Bârlad,16 ani, aceasta interpretând în Gală “Dor de viaţă” deAura Urziceanu. După premiul I la “Dan Spătaru”, la

Medgidia, anul trecut, constănţeanca Eliza Nirlu, 23de ani, actriţă şi cântăreaţă, a obţinut pe merit“medalia de bronz” cu o rafinată versiune,în care a făcut dovada culturii sale vocalejazz-istice (se pregăteşte cu OzanaBarabancea), a piesei “Te ştiu de mult” deGeorge Grigoriu, lansate cândva de MihaelaRunceanu. Originară din Roman, Ana-Maria Roşu, 19, nu se putea mândri pânăacum decât cu faptul că a cântat în grupulde backing vocal al Loredanei Groza,nereuşind să intre în palmares la vreocompetiţie importantă, cu atât maisurprinzătoare fiind recompensarea ei cupremiul II. În fine, pentru Trofeu lupta s-adat între un valoros cântăreţ profesionistitalian, Marco Sentieri, 31 de ani, şi tânăraAlexandra Roberta Costache, 17, dinBucureşti. Solist al unei formaţii cucontracte permanente, cu turnee în Elveţia,SUA, Mexic, italianul, către care înclinaumulte preferinţe, a afişat o experienţă evidentsuperioară, impresionând cu piesa lui Pino Daniele“A mé me piace ò blues”. Dar ne bucurăm că distincţiasupremă a revenit, după mulţi ani, unei frumoasereprezentante a ţării noastre. Alexandra studiază naiul(pe care l-a şi utilizat pe scenă) la Colegiul naţional dearte “Dinu Lipatti”, cu prof. Georgiana Pană,profesorul său de canto fiind Adrian Daminescu,căruia i-a cântat compoziţia “România”, cealaltămelodie aleasă fiind “Amurgul”. Câştigătoarea mai

trebuie să lucreze puţin la intonaţie şi frazare, darevident are viitorul în faţă, în plus combinaţia cu naiuleste de mare efect.

Regulamentul prevede ca, pe drept cuvânt,fiecare finalist să dea viaţă unei creaţii acompozitorului omagiat, aşa încât am reascultat,dintre titlurile semnate George Grigoriu, “Eternitate”

(de 5 ori!!), “Nu suntem îngeri” (de 2 ori),“Orgolii”, “Te ştiu de mult” (de 2 ori), “Nu sepoate trăi fără dragoste”, “Niciodată,niciodată” (de 3 ori), “Doar băieţii sunt devină!”, “Amurgul” (de 2 ori), “Să iubimmuzica!”, “Cui îi pasă de mine?”, “Mareamea iubire, marea”, “Speranţe vis, speranţeflori”. Cum spuneam, e foarte puţin în raportcu numărul mare de şlagăre purtând marcaGeorge Grigoriu, nemaivorbind că repetareacel puţin de 2 ori a unui număr de 5 titluriduce la oboseală şi plictis. Oricum, e păcat că,în loc de a invita în recitaluri artişti care nu l-au cunoscut în viaţa lor pe George Grigoriu,organizatorii (mai ales că festivalul nudepinde de încasări, sala nefiind în nici unadin seri plină...) nu programează în micro-recitaluri interpreţi care au colaborat cucompozitorul şi i-au lansat şlagăre, cum ar fi

Marina Voica, Luminiţa Dobrescu, Cristian Popescu,Mihaela Mihai, Stela Enache, Alexandru Jula, Mihai

Constantinescu şi alţii... Fiind un festival de muzicăuşoară (ceea ce nu se regăseşte întotdeauna, regretabil,în programul recitalurilor), au mai fost cântaţi, înafaracelor deja amintiţi, creatori cum ar fi Ion Cristinoiu,Florin Bogardo, Laurenţiu Profeta, Ionel Tudor,Andrei Tudor, Aura Urziceanu, Paula Seling, MarianIonescu-Răzvan Mirică, Marian Stârcea (pe versurilepoetei basarabene Radmila Popovici-Paraschiv,nepoata... actriţei şi cântăreţei Ileana Popovici!), PashaParfeni.

Festival


Luis Navarro, Eliane Dambre

Eliza Nirlu

Maria Puşcaciu, admirabila directoare aCentrului de creaţie Brăila, la cârma festivalului,avându-i alături pe Andreea Andrei şi Ionel Tudor,încă de la prima ediţie, poate confirma cât de greu, totmai greu, este să pui cap la cap toate detaliile unuiasemenea eveniment complex. Cu o echipă mică şiambiţioasă, dânsa n-a lăsat însă nimic la voiaîntâmplării, rezultând o nouă ediţie remarcabilă, în

care recitalurile au completat secţiunea de concurs.Formaţia Talisman a aniversat, practic, 20 de ani de lalansarea marcată de câştigarea Trofeului festivaluluifolk “Om bun”. La scurtă vreme apărea marele hit“Atât de singur” (disc, mai bine zis... casetă, de platinăîntr-un răstimp record), cu un triumf la SalaPalatului, la concursul “Top ModelRomânia”, cu celebrul actor italian FrancoNero reluând încântat refrenul împreunăcu sala. Lider, solist vocal şi compozitor,originar din Turda, Alin Oprea cântă lapian şi vioară, a colaborat un timp cuPhoenix şi a demarat anul trecut uniculturneu caritabil din România, “TalismanTour-Îngeri pentru îngeri”. Avândexperienţa festivalului de muzică uşoară dela Amara, cu 2500 de spectatori la Galalaureaţilor, în Grădina Cinemascop, şiposedând dotări de sunet şi luminiexcepţionale, am propune apelarea laformaţia Talisman anul viitor, pentrupartea tehnică. Artistic vorbind, din sute depiepturi au răsunat acum “E ziua ta”, “Numai una”,“Fără tine” şi chiar că pletele pe umeri le curgeau râu!Programat la Gală, Connect-R (pe numele real ŞtefanMihalache) a evoluat alături de formaţia proprie, încare a înglobat şi doi instrumentişti din trupa lui IonelTudor: show energic, plin de vitalitate şi antren, cumega-hit-uri (“Eu vara nu dorm”, “Noi ne potrivim”,“Dacă dragostea dispare”), Connect-R fiind unadevărat entertainer, şarmant şi simpatic, cuexperienţa micului ecran. I-am recomanda totuşi ca la

festivalurile de muzică uşoară să renunţe la accentelemanelistice şi la piesele lăutăreşti (“Şaraiman”),neavând nevoie de aşa ceva în contextul respectiv. Şicum popularitatea sa este uriaşă şi în sală erau mulţicopii (l-au aşteptat cu sutele la final şi au plecatdezamăgiţi, fără o fotografie sau un autograf...), n-ar firău să ocolească şi piesa “Mai dă-te-n dragosteamea!”... E o sugestie amicală, pentru că îl preţuim

sincer.Legat 100% de specificul manifestării a

fost recitalul exemplar al Monicăi Anghel,posesoare a unei voci de excepţie, dar şi a unuirepertoriu perfect pus la punct alături deorchestra Ionel Tudor, căruia i-a cântatformidabil, împreună cu Marcel Pavel, piesa“Tell me why?” la Eurovision 2002. Nu putemuita cum a... fentat Monica regulamentulfestivalului de la Mamaia, cucerind premiul I,deşi nu împlinise 15 ani (a cântat atunci “Vin’la mama de mă cere” de Laurenţiu Profeta). Amai cântat de-a lungul timpului piese de DanIagnov, Dragoş Docan, a avut duete cu ŞtefanIordache, Aurelian Temişan, Gabriel Cotabiţă,întâlnirea decisivă pentru cariera ei fiind cea cuCornel Fugaru: în 1996 cucereşte “Cerbul de

aur” cântând compoziţia acestuia, “Spune-mi”(precum şi “Dau viaţa mea pentru o iubire” de MariusŢeicu), cu care în anii următori avea să câştige nu maipuţin de 11 trofee internaţionale, în Australia, SUA,Germania, Macedonia, Finlanda! Actriţă de real talent

(alături de grupul Divertis), om de radio (Europa FM),Monica Anghel a încântat la Brăila cu un recital alcărui “clou” a fost (jos pălăria pentru idee!) unpotpuriu reunind refrene ale unor mari şlagăreromâneşti de muzică uşoară. A fost momentul în caretoţi spectatorii s-au ridicat în picioare şi au cântatîmpreună cu ea! O lecţie pentru artiştii care neglijeazărepertoriul autohton, dar şi pentru organizatori...(Foto: Marius Cotescu)

Octavian URSULESCU

Festival


Ionel Tudor, Titus Andrei

Ana-Maria Roşu

STELATeatrul de Revistă ”Constantin Tănase”

găzduieşte unul dintre cele mai noi şi mai aşteptateevenimente dedicate marii actriţe Stela Popescu:

spectacolul aniversar ”Stela”, la 80 de ani de viaţă şipeste 55 de ani de carieră.

Regia este semnata de binecunoscutul GeluColceag, iar scenografia şi costumele senzaţionale deTheodora Boby Dinulescu.

Chiar dacă personajul principal este ”Stela”,îndrăgita actriţă a Teatrului de Revistă este sărbătorităpe scenă de partenerul său de–o viaţă, AlexandruArşinel. Cu momente comice, cuplete si quiproquo-urisavuroase, cu monologuri şi momente muzicale, ceidoi mari actori dovedesc încă odată că, fără ei, Revistanu ar exista. Şi că îşi merită pe deplin superlativele

acordate de marele public: ”Cei mai iubiţi actori”, ”Ceimai de încredere români”, ”Cei mai iubiţi români”…

Stelei Popescu si lui Alexandru Arşinel le daureplica tinerii şi talentaţii actori Ana Maria Donosa şiCristian Simion, care la rândul lor au momente comicefoarte reuşite. Asemeni recitalurilor celor doua solistede muzică uşoară, Sanda Ladoşi şi Bianca Sârbu.

Momentele de dans ale baletului Teatrului deRevistă “Constantin Tănase” (coregrafia CornelPopovici, solişti Valentin Roşca, Iulian Scripcă,Roxana Deatcu, Ştefan Tănase, Alexandra Iosib) fac ca”tabloul” acestui spectacol să fie unul special, cu toateingredientele succesului unui show care va ţine multăvreme de-acum încolo capul de afiş al stagiuniicurente şi al celor ce vor urma. Pentru că ”Stela eStela”... E unică şi irepetabilă! (Foto: CristinaArdelean, Dragoş Constantin)

Oana GEORGESCU

Music-hall


Al. Arşinel, St. Popescu

Sanda Ladoşi

Album de amintiriEra prin 1981, când Gică

Petrescu dădea o petrecere (vorbavine, se ştie că era ceva mai...economicos, ca să folosim uneufemism, festinul fiind oferit deun sponsor generos) după lansareaunui disc LP, la care artistulinvitase colaboratori, prieteni, darşi câţiva dintre instrumentiştii cucare înregistrase (în imagine îlrecunoaştem pe saxofonistul MikyAmpoiţan). Nu lipsesccompozitorul George Grigoriu şifiica sa Andreea, viitoarea textierăde renume, şi, se înţelege, soţia luiGică Petrescu, CezarinaMoldoveanu. În imagine apare şirealizatoarea TVR Ioana Bogdan,care ne-a trimis fotografia şi carelucrează la o carte despre marele

artist, cu care a fost în relaţii destrânsă prietenie. Ea ne-a relatatamuzată că la respectivul ospăţ,asezonat cu mâncăruri alese şibăuturi fine, sfidând lipsurile

epocii, a cedat tentaţiei şi a datiama în platoul cu mult-râvnitelebanane, pe care nu le lua nimeni înseamă...

Pagină de Ortansa MANTA

Margareta, alături de #Colectiv

La 58 de ani de la debutul său precoce (cumtrece vremea!), Margareta Pâslaru nu încetează a neuimi prin energia sa creatoare, dublată de gesturi

caritabile unice în muzica uşoară românească. Lacomemorarea lunară a victimelor inocente de la clubulColectiv, artista a lansat un nou concept discografic,

al patrulea de acest gen în cariera sa, în beneficiulacestora, cedând în întregime drepturile care i s-arcuveni. Margareta Pâslaru a demarat conceptulajutorării prin muzică în 1993, cu LP-ul “Un pod pesteOcean”, cu orchestraţii semnate de Adrian Antonescuşi Antony Petosa, toate producţiile sale ulterioare,inclusiv cartea “Eu şi Timpul”, având această

finalitate umanitar-caritabilă. La 7 lunide la drama #Colectiv, Margareta aacordat chiar în faţa clubului autografepe albumul de autor “Cum să te las?”,piesa titulară, pe versurile poetuluiVirgil Carianopol, fiind în primă audiţie.A fost o lansare sobră, atipică,neostentativă, tulburătoare, mulţi dintrecei de faţă, unii veniţi de la Galaţi, Brăila,Craiova, Giurgiu, ţinând să cumpere câte10-15 CD-uri. Aşa cum foarte sugestivdeclară autoarea: “Fiecare CD vândutalină o suferinţă. Să nu ne pierdem şansade a face un bine prin muzică!”. Deasemenea piesa în premieră “Cum să telas?” se vinde foarte bine şi on line.Discul, realizat în condiţii excepţionalede casa Eurostar (felicitări, Venera şiPaul Stîngă!), include 16 compoziţii aleinterpretei, unele apărute deja pe albumeal căror tiraj s-a epuizat şi în consecinţăsolicitate de melomani care doreau să-şicompleteze colecţia. Aceştia îşi potcumpăra CD-ul şi la magazinele dinSuceava, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa,

Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, înafara magazinului“Muzica” din Capitală.

Caritabil


Omagiu artisticPe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în faţa

unei săli arhipline, a avut loc un spectacol muzicalemoţionant, în public, alături de personalităţi (prim-ministrul Dacian Cioloş, ministrul Apărării Naţionale,Mihnea Ioan Motoc), aflându-se numeroşi veterani şieroi din teatrele de operaţiuni. Gazdă, am puteaspune, închizând şi deschizând concertul, a fost

Orchestra reprezentativă a Armatei, dirijată de col.Aurel Gheorghiţă. Primă formaţie de suflători a ţării,orchestra activează în cadrul Serviciului muzicilormilitare, sub conducerea muzicală a col. ValentinNeacşu, şef al acestui serviciu şi inspector pentru armaMuzici militare. Dupăuvertura ”Ardealul” deIacob Mureşianu a fostoferită o suită de lucrăripatriotice, creaţii detradiţie, ale căror acorduritrezesc şi astăzi aceleaşiecouri în sufletele noastre:”Treceţi, batalioaneromâne, Carpaţii!”,”Drum bun!”, ”Marşul luiIancu” (în prelucrarea luiTimotei Popovici), ”Înnumele guvernului” dePascu Purcărea, ”Pui delei” de Ionel Brătianu.După un film evocator,regizorul CristianMihăilescu a invitat în scenă pe micuţii cu care arealizat atâtea spectacole memorabile la Opera comicăpentru copii, instituţie unică în lume (directoare estesoprana Felicia Filip), talentaţii artişti oferind un

moment de poezie şi puritate în coregrafia semnatăJacqueline Bratu. Elevă a Cellei Delavrancea, pianistaCarmina Sârbu a confirmat succesele internaţionale cuun program ce a inclus ”Rustle of Spring op. 32, no.3” de Christian Sinding şi ”Fantaisie impromptu op.66 (posh)” de Frederic Chopin, după care a rămas înscenă pentru a-l acompania pe fratele său, violonistulEugen Sârbu, venit special de la Londra cu vioara saStradivarius din 1729. Deţinător al nu mai puţin de 33

de medalii de aur la concursurileinternaţionale, reputatulinstrumentist n-a ocolit”Cantabile” de Niccolo Paganini(să nu uităm că a avut ocazia de2 ori să cânte pe faimoasa vioarăa acestuia, ”Il cannone”) sau”Balada” lui CiprianPorumbescu, în repertoriul săumai figurând ”Rondino op. 32,no. 2” de Henri Vieuxtemps,”Chanson de matin, op. 15, no.2” de Edward Elgar, ”Bagatela”de Ion Scărlătescu. O apariţieîndelung aplaudată a fost cea aactorului Dan Puric, fiu deveteran de război, tatăl său fiindmedic militar.

Adevărat etalon al muziciicorale mondiale, Corul naţionalde cameră ”Madrigal-MarinConstantin” a dat viaţă, sub

bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, doctor în muzică,câtorva lucrări reprezentative din vastul repertoriu ceacoperă Renaşterea europeană, creaţia bizantină şi ceacontemporană românească şi universală. Înfiinţat deMarin Constantin în 1963, corul Madrigal a susţinut

în acest răstimp peste 4100 de concerte în întreagalume şi a editat 50 de albume, fiind răsplătit cuprestigioase distincţii. În 1992 a fost declarat la Paris

Respect


Orchestra reprezenta�vă a Armatei

Madrigal

”Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO”.Din 2011, anul dispariţiei lui MarinConstantin, fiul său Ion Marin adevenit director de onoare, iar AnnaUngureanu este director artistic şidirijor principal al Programuluinaţional ”Cantus Mundi”, iniţiat deIon Marin în scopul promovăriimişcării corale la nivelul instituţiilorde învăţământ. În interpretareacorului Madrigal-Marin Constantinam ascultat ”Trompetele răsună” deGavriil Musicescu, ”O, ce vesteminunată/ Plecarea magilor” de D.G. Kiriac, ”Joy to the world” de G. Tr.Handel, ”Mărire-ntru cele-nalte” deNicolae Lungu şi ”Dech the Hall” deJohn Rutter.

Discipol al lui Gheorghe

Zamfir la Universitatea Naţională de Muzică dinBucureşti, naistul Nicolae Voiculeţ este în egalămăsură compozitor, dirijor şi dascăl, în 1993inaugurând la Chicago prima şcoală de nai din SUA.Abordează toate genurile muzicale, susţine concertecaritabile şi a cântat înaintea a 65 de lideri ai lumii.Alături de Orchestra reprezentativă a Armatei a cântat”Ave Maria” de Franz Schubert, după care ansamblula încheiat spectacolul ”Sacrificiul impune respect” cudouă lucrări maiestuoase. Mai întâi ”Call of themusic”, tema centrală a lucrării ”Call of thechampions” - fundalul sonor al ceremoniei de laJocurile Olimpice de iarnă de la Lake Placid din 2002,în viziunea orchestrală a prof. Eugen Nicolae.Lucrarea aparţine dirijorului, pianistului şi mai alescelebrului compozitor John Williams, cel mai titratautor de muzică de film din istorie, cu 5 premii Oscar,3 ”Globuri de aur” şi 17 premii Grammy pentrucoloanele sonore ale unor pelicule cum ar fi ”StarWars”, ”Superman”, ”Lista lui Schindler”, ”JurassicPark”, ”Indiana Jones”, ”Harry Potter”. Finalul,apoteotic, ne-a reamintit de asemenea tema dintr-un

film celebru dedicat descopeririiAmericii: ”Conquest of Paradise” acompozitorului grec VangelisPapatanasiou. Dar nu putem încheiaaceste rânduri fără a amintiemoţionanta festivitate în careministrul Mihnea Ioan Motoc aconferit distincţia ”Emblema de meritpentru Apărare clasa I”, tuturorartiştilor din acest spectacol, în fruntecu un veteran şi al armatei (estegeneral în rezervă), şi al muzicologieiromâneşti, Viorel Cosma, implicat dinstart în concepţia concertului.

Octavian URSULESCU

Respect


Viorel Cosma decorat de ministrul Mihnea Motoc

Eugen şi Carmina Sârbu

Nicolae Voiculeţ

Despărţiri

Percy SledgeA lucrat ca infirmier, face parte din grupuri

vocale, apoi imprimă solo “When a Man Loves aWoman”, hit în 1966, urmat de “Warm and TenderLove” şi “It Tears Me Up”, considerate piese clasiceale manierei deep southern soul, înregistrate înAlabama: balade interpretate cu patos şi fior, cutremolo sfâşietor .

Popularitatea-i scade în anii ’70, doar concertede club - două decenii, dar “When a Man Loves aWoman” re-apare în filme şi reclame – loc 2 în top. Va

primi în 1989 Rhythm and Blues Foundation’s CareerAchievement Award, apoi un loc în galeria Rock andRoll Hall of Fame. Revine în prim plan,concerte numeroase şi albume..

A fost însurat de două ori şi are 12copii. Moare (cancer la ficat) în aprilie2015 la casa sa din Baton Rouge: avea 73de ani.

Ben E. KingBenjamin Earl Nelson (n. 1938),

cântă în corul bisericii, lucrează înrestaurant şi devine component al unorgrupuri vocale. Cu The Drifters, în 1959,imprimă “There Goes My Baby”, pentruprima oară el fiind voce principală, cuacompaniament de corzi - inedit pentrustilul smooth/uptown soul. Vor urmamarile hituri “Dance with Me”, “ThisMagic Moment”, “Save the Last Dance forMe”. In 1960 porneşte solo cu noulpseudonim şi are succes cu balada “Spanish Harlem,”urmată de memorabilul “Stand by Me”, odăprieteniei, clasic al stilului R&B, şi de “Don’t Play That

Song (You Lied)”. Apoi este uitat, dar în 1975, revinecu un hit disco (!) “Supernatural Thing, Pt. I”. În 1986,filmul “Stand by Me” îl readuce în prim plan, lanseazăalbume de jazz sau R&B, face turnee, înfiinţează Stand

by Me Foundation, pentru educaţia copiilor nevoiaşi.Moare la 30 aprilie 2015, după o scurtă suferinţă.

Vocea sa baritonală era potrivită pentru gospel,dar prin frazarea clară şi pasională a dovedit că stilulR&B poate fi sofisticat şi accesibil auditorilor albi demuzică pop.

Keith EmersonKeith Noel Emerson (n. 1944), claviaturist şi

compozitor englez, s-a remarcat cu formaţia theNice, orchestrând rockeristic muzică clasică. După1970 formează super-grupul Emerson, Lake andPalmer (ELP), progressive rock, cu albume de mareimpact Tarkus (1971) sau Trilogy (1972), combinândrock şi clasică.

După destrămarea ELP, scrie muzică de film,formează Emerson, Lake and Powell, dar ELP se

reformează pentru încă două albume şi spectacole, bachiar reuneşte the Nice în 2002 pentru un turneu. Apoiconcertează cu Keith Emerson Band (Album live -“Moscow”), reuneşte ELP pentru un show marcând

Remember


40 de ani de carieră şi lansează albume solo (The ThreeFates Project – ultimul, în 2012), scrie autobiografiaPictures of an Exhibitionist, în 2004. Se pare că sufereade depresie, îngrijorat că o afecţiune a nervilor faceimposibil controlul degetelor de pianist. S-a împuşcatîn cap la 11 martie 2016 la locuinţa din Santa Monica.

Cronicarii îl consideră cel mai valoros şi tehnicclaviaturist al rockului, cu mari merite de inovator şishow-man al clapelor.

Prince Prince Rogers Nelson (n. 1958), cântăreţ,

compozitor, multi-instrumentist, producător, talentsingular care a reuşit să combine pop, funk, folk, rock,un adevărat inovator, cu o voce versatilă şi o prezenţăscenică extravagantă.

Lansează primul album - For You - în 1978,urmat de Prince, Dirty Mind, Controversy, 1999 –succese enorme. În 1984, cu formaţia sa theRevolution imprimă Purple Rain, album şi film. După3 albume solo, cum ar fi Parade, cu “Kiss” sau muzicafilmului Batman, înfiinţează grupul the New PowerGeneration în 1991 şi-şi schimbă numele cu un simbolgrafic. În 2000, revine la numele “Prince” şi mailansează 16 albume, printre care The RainbowChildren (2001), în 2003 - Musicology ocupă locul 1 întop, ca şi albumul 3121 - în 2006, LotusFlow3r, settriplu - în 2009, locul 2, ultimul fiind Hit n Run PhaseTwo. În 2016, iniţiază turneul solo “Piano and aMicrophone”, întrerupt din cauze de sănătate. La 21aprilie 2016, moare la Paisley Park (locuinţă şi studio)- Chanhassen, la 57 de ani. A doua zi, albumele salesunt pe primele 4 locuri în topul Billboard.

Are o sută de milioane de discuri vânduteglobal, a câştigat 7 premii Grammy şi AcademyAward pentru filmul Purple Rain. A lansat albume dereferinţă, a scris cântece pentru alţi artişti, aexperimentat mereu cu stiluri şi sonorităţi diverse, are

sute de melodii necercetate în arhive. Revista RollingStone l-a plasat pe locul 27 pe lista 100 Greatest Artists– “the most influential artists of the rock & roll era”.

George PătrănoiuNăscut la 4 august 1973 (Bucureşti) primeşte

prima chitară de 9 ani, devenind treptat uninstrumentist de valoare: interpretează Simfonia nr.40 (Mozart) cu Orchestra Simfonică la TeatruluiMuzical “Nae Leonard” în Galaţi, susţine workshop

pentru “Jackson’s Guitars”, este unul din cei 4chitarişti participanţi la show-ul “Guitaromania” -

2011. Face parte din formaţiiileSchimbul 3, Metrock, Raza, Act,colaborează la albumul “Ruginanu moare” by ‘MS’, co-fondeazăTaxi în 1999, cu care lansează“Criogenia salvează România”,“Luna” (loc 17 la EurovisionSong Contest la Stockholm -2000), “Trag un claxon”.Părăseşte grupul din cauzasănătăţii precare în 2006 - cancerla gât. Două operaţii, remisie,revenire, operaţie finală: moare laBucureşti la 19 decembrie 2015, la42 de ani. Rockul nostru pierdeun muzician de clasă.

Pagini de Florin-Silviu

URSULESCU

Remember


Alături de artiştiDupă Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu,

Ilie Micolov, George Nicolescu, iată că generozitatea

lui Paul Surugiu se îndreaptă nunumai către artişti în vârstă, cuprobleme de sănătate, ci şi cătreautentice speranţe ale muzicii.Foarte tânăra naistă MădălinaLupu, care a şi cântat la vernisajulexpoziţiei “Flori de rouă” alături decompozitorul Jolt Kerestely, unmaestru al pianului (evident, acestan-a ocolit nici piesele născute dincolaborarea cu Fuego şi premiatede Uniunea Compozitorilor şiMuzicologilor din România), aprimit în dar un nai performant, pecare nu şi-l putea permite. Iarexemplul cel mai recent este alelevei în clasa a VII-a, în vârstă de

13 ani, de la Colegiul “George Enescu” din Capitală,Daria Cristina Văcăroiu. Aceasta cântă la harpă şipian, dar posedă şi o voce de înger, iar prinintermediul lui Paul Surugiu şi al programului său“Artă pentru suflet” va putea participa la mareleconcurs “Voice Kids Germania”. Introducerea aceastaera absolut necesară, pentru că ea se leagă de succesulfulminant al expoziţiei amintite, toate fondurilerezultate din vânzarea tablourilor (aproape o sutăpână în prezent!) fiind dirijate către actele debinefacere de care aminteam, venite din partea unuiartist (interpret, actor, compozitor, poet, regizor şiacum artist plastic) care n-a împlinit încă 40 de ani! Curădăcini moldave, născut la Turda şi stabilit laBucureşti, Fuego se poate lăuda pe drept cuvânt pânăacum cu realizări cu adevărat de excepţie: 30 dealbume de studio (între care 10 de colinde), distinsecu 5 discuri de aur şi 2 de platină, şi cu nominalizareade trei ori în clasamentele “Cel mai iubit artist”. În2012 preşedintele Nicolae Timofti i-a conferit titlul deArtist al Poporului Republicii Moldova, în cadrul uneiceremonii oficiale la Chişinău. Lansat de compozitorulGeorge Grigoriu la festivalul de la Mamaia în 1993, în

acest răstimp a bătut toate recordurile depopularitate, în ţară şi peste hotare, şiiată-l acum dovedind respect şi preţuirefaţă de artişti aflaţi în situaţii limită,dirijând către ei toate încasările rezultatedin proiectul atât de special “Art byFuego”. Iniţiatorul declara cu modestiela vernisaj (a expus 40 de tablouri, câteunul pentru fiecare an de viaţă) că nueste vorba doar de un simplu proiectumanitar, cu suport financiar, ci deimplicarea sa emoţională în adevăratepoveşti de viaţă pe care le doreşte cufinal fericit, pentru a transforma visele înrealitate. Participarea a fost una pe

Solidaritate


Paul Surugiu, Cornel Constan�niu

Irina Loghin, Mădălina Lupu, P. Surubiu

Jolt Kerestely, Mirabela Dauer

măsură, susţinerea colegilor de breaslă,dar şi a specialiştilor în artă fiindexemplară. Cuvântul de deschidere afost rostit de Radu Boroianu,preşedintele Institutului CulturalRomân, secondat de gazdele de laGoldart, Luminiţa şi AlexandruGhilduş şi de alţi critici de artă (MariusTiţa, Geta Deleanu), cuvântul de ordinefiind acela că artistul transpune pepânză “culoarea” atât de atractivă aspectacolelor sale. Practic, am asistat laun adevărat spectacol de sunet, luminăşi culoare, pe fondul acordurilorpianistice ale lui Jolt Kerestely,participarea (toţi invitaţii venind perând la microfon) fiind cu adevărat declasă. N-au lipsit compozitorii Jolt

Kerestely (care definitiveazăîn prezent un al doileaalbum pentru Fuego) şiHoria Moculescu,interpretele Mirabela Dauer,Stela Enache, Irina Loghin,Silvia Chifiriuc, MioaraVelicu, Ozana Barabancea,duetul Alesis (Alina şiRomeo Negoiasă), actoriiStela Popescu, AlexandruArşinel, Anca Pandrea,Doina Ghiţescu,personalităţile TV TeoTrandafir, Marina Almăşanşi Carmen Movileanu,poetele Carmen Aldea Vladşi Rodica Elena Lupu,promotorii Elena şi Florin

Stoica (“Tricotton Junior”Panciu fiind ca de obiceipartener de bază alevenimentului), Livia şi IoanGauzin. Mai este nevoie săprecizăm că încă din primelemomente pe ramele multortablouri a apărut eticheta“Reţinut”? Dacă şi alţi oameni,cu posibilităţi mult mai mari,i-ar urma exemplul lui PaulSurugiu, care şi-a transformat opasiune din copilărie într-oformă de a-şi ajuta colegii artişti,am trăi cu siguranţă într-o lumemai bună şi mai frumoasă...(Foto: Sebastian Oros)

Simina GRAMA

Solidaritate


Oana Georgescu, Radu Boroianu, P. Surugiu

I. Gauzin, Carmen Aldea Vlad, J. Kerestely, Elena Stoica

Eurovision-ul a murit...Nu-i vorbă, asta s-a întâmplat de câteva ediţii, dar

ultima le-a pus capac (“la sicriu”, cum spunea cu umorcineva). Aproape că nu ne mai vine a crede că acesta afost lansat ca un concurs MUZICAL! Cu ce melodiitriumfau pe vremuri ABBA, Johnny Logan, SandieShaw, Gigliola Cinquetti, Cliff Richard, Toto Cutugno,Mary Hopkin, pentru a ne rezuma doar la câtevaexemple! Măcinată de jocuri geo-politice nici măcarascunse, competiţia a decăzut an de an din punct de

vedere muzical, câştigătoarea de la actuala ediţie fiinddeparte de a fi pe poziţia meritată. Juriile din cele 42 deţări (dar o jurată dintr-o ţară nordică amărturisit cu sinceritate a fi punctat...exact pedos!) dăduseră următoarea ierarhie: Australia(?? - ce fel de concurs european mai este?) - 320de puncte, Ucraina 211, Franţa 148, Malta 137,Rusia 130 (foarte bună piesa “You Are TheOnly One”, cîntată de Serghei Lazarev),tocmai la coadă fiind Germania, cu un singurpunct. Apoi publicul ar fi decis prin SMSmelodia câştigătoare, “1944”, cîntată deJamala, Ucraina reeditând victoria din 2004(“Wild Dances”, Ruslana). Cîntecul evocădeportarea străbunicii solistei, tătăroaică deorigine, exploatînd problema delicată aCrimeei. Iată însă că deşi solista declară a fifost influenţată de celebrul film “Lista luiSchindler”, jurnalistul Ionuţ Ţene precizeazăcă nu există nici o similitudine cu dramaevreilor, deportările din 1944 venind ca o pedeapsăpentru înrolarea voluntară a localnicilor, în timpul celuide-al doilea război mondial, alături de trupele naziste detristă amintire Waffen SS, în aşa-numita “WolgtatarischeLegion”, care a făcut sute de mii de victime nevinovate– evrei, ruşi, francezi (satul Dortan a fost ras de pe faţapămîntului), polonezi (peste două sute de mii). E trist,afirmă istoricul, că realitatea este uitată şi, mai mult,

modificată, totul petrecându-se la un concurs care artrebui să fie eminamente muzical, pentru că tinerii de azinu cunosc aceste drame ale trecutului. De 2 ori pe scenafinalei Eurovision, o dată ajungând chiar pe locul 3,alături de Paula Seling, cu piesa “Playing with Fire”,interpretul Ovi crede, absolut surprinzător, că Româniaar trebui să se inspire din succesul Ucrainei, dar nepunem întrebarea, pe drept cuvânt: ce “subiect” ar trebuisă alegem din tragediile istorice prin care au trecutromânii, pe cele din Ardealul ocupaţiei horthyste sauepurările din Bugeac şi Bucovina de Nord? Evident, este

doar o constatare tristă, sperând că de la ediţiaviitoare Eurovision va redeveni ceea ce trebuiesă fie, un concurs al cântecelor frumoase şi atât.Iată ce declară Ovi ziarului “Ring”: “Piesacâştigătoare are un puternic mesaj politic, s-asimţit asta chiar şi la interpretare. Anul viitor artrebui să ne gândim şi noi la un astfel de mesaj cuimpact. Personal, mi-ar fi plăcut să câştigeAustralia, dar chiar şi aici e o problemă: măîntreb ce caută această ţară într-un concurseuropean? Eurovision a devenit o scenă pe carefiecare vine şi-şi spune oful, fie că vorbim deanumite orientări sexuale, cum s-a întâmplat înanii trecuţi, fie că vorbim despre mesaje politice.Unitatea concursului s-a pierdut, dar Româniamerită să fie pe acea scenă”. Un alt reprezentantde seamă al ţării noastre la Eurovision, MihaiTrăistariu, cel care ne-a adus cel mai marepunctaj obţinut vreodată de România, e şi maicategoric, declarând aceluiaşi cotidian

bucureştean: “Războiul dintre Rusia şi Ucraina s-a mutatla Eurovision!”. De altfel, scandalul după ediţia 2016 esteimens şi nu s-a potolit nici acum: Ucraina a câştigat în

faţa Australiei, deşi voturile au fost eronate, Hilda Heick,membră a juriului danez, recunoscîndu-şe greşeala chiara doua zi după finală. Artista a votat exact pe dos, în locsă acorde punctajul maxim piesei “Sound of Silence”(Dami Im, Australia) i l-a dat Ucrainei!! Cotidianul “TheIndependent” relatează că ruşii, la nivel înalt(purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe, dar şivice-premierul), precum şi la acela al fanilor, i-au acuzatpe organizatori de politizarea evenimentului şi de

Opinii


Ucraina

Foto

: And

res P

ung

(EBU

)

Australia

Formaţii noi şi...nu prea

La prima vedere, există multetitulaturi noi în rockul nostru, darapoi se observă că mulţi dintrecomponenţi nu sunt adolescenţi, ciau spre 30 de ani şi peste, trecândîntre timp şi prin alte formaţii. Depildă. UP TO ELEVEN, care a lansatmelodia „Drum Bun”, omagiupentru Laurenţiu Vârlan. „În searade 30.10.2015, membrii trupei Up ToEleven se aflau în Clubul Colectivpentru a-şi susţine colegii de scenă şiprietenii din Goodbye to Gravity. Înurma tragicului incendiu, Leo şi-apierdut viaţa, iar Bobo şi Liviu aufost grav răniţi. Această piesă, ultimaîn vechea formulă, a fost înregistratăcu câteva săptămâni înainteaaccidentului din Colectiv. „DrumBun” este un omagiu adus colegului,fratelui şi prietenului nostru Leo şieste dedicată tuturor celor 64 devictime ale incendiului. Povestea UpTo Eleven va merge mai departe”. 12ani are TIARRA, înfiinţată în anul2004, în Bucureşti. S-a stabilizat la oformulă de 8 membri: AndaPomponiu (voce), Alex „Indianu”Pantea (voce), Ionuţ „John”

Pomponiu (clape), Tudor Scânteie(chitară), Iuliana Gheorghe(violoncel), Corina Gheorghe(vioară), Adi Comoraşu (bass), Cristi„Wracka” Racasanu (tobe). Gothicmetalul stă la baza stilului Tiarra,formaţia foloseşte instrumentespecifice metalului şi instrumenteclasice. Grupul a lansat până înprezent trei materiale discografice -”Drama Per Musica”(2005), ”Post Scriptum”(2008) şi ”Le Monde DesTenebres” (2012). Şi maiveche este formaţiaKRATOS, cu un stilpretenţios - symphonicdark metal – careanunţă apariţia nouluimaterial.. Înfiinţată în1996, trupa a înregistratîn 1999 primul LP,“Looking Behind TheMirror…”. În 2016Kratos devine primaformaţie româneascăprodusă de o casă dediscuri finlandeză -Inverse Records, care a lansat noulalbum: “Arlechino”. Muzica de penoul material este dominată de vociteatrale susţinute de pasajesimfonice. În concert muzica metal afost contopită cu muzica clasică, prin

participarea cvintetului de coarde“Bella Musica”. ExperimentatulSilviu Sanda a fondat formaţia deindie-alternativ STEMA, cunoscutăprin piese precum “Fiecare Om”,“Bestial” sau “Outro” şi care revineîn atenţia publicului cu un nousingle – “Ignoranţa”. Acesta este celde-al doilea single (după “Outro”)de pe albumul “Vicii, talente şi

patimi”. STEMA înseamnă SilviuSanda – voce, chitară; Dan Stoica –chitară, claviaturi, lap steel, voce;Tudor Rotăruş – bass; Vlad Toma –tobe. Cunoscuţii Artan (Partizan),Dan Byron (byron) şi Narcis Axinte

manipularea rezultatelor votului (nimic nou subsoare...), ameninţând că anul viitor vor trimite un cântecdespre...dictatorul sirian Bashar al-Assad! Trăistariu e depărere că Eurovision-ul s-a transformat enorm şi segândeşte serios dacă mai merită participarea: “A fost cel

mai politic vot dintotdeauna, un război între Rusia şiUcraina. Ucrainenii chiar au declarat că dacă va câştigaRusia ei se retrag de la Eurovision şi nu vor mai participaniciodată!! M-a mirat şi votul juriilor. Eu urmăresc în

fiecare an şi în trecut îmi era foarte ciudă că Rusiaprimeşte 12 puncte de la toate ţările vorbitoare de limbarusă, ori anul acesta m-am mirat să văd că au acordat 0puncte Rusiei! A fost o răzbunare, cred, fiindcă în toatesondajele Rusia era pe locul I. Mie mi-au plăcut enorm

Australia şi Polonia. Legat de mesaj,cred că dacă reuşeşti să stârneştivâlvă în jurul tău, ai mai multeşanse, e o reţetă să naşti controverse,fie politice, fie sexuale. Personal, îmiplace Eurovision-ul, dar mă gândescdacă mai are rost să intru în aşaceva...”.

Organizaţia europeană ateleviziunilor publice, EBU, a scăpattotal competiţia din mână, aceasta epărerea generală, iar noi putem pedrept cuvânt să fim nemulţumiţidupă ce i s-a refuzat participarea luiOvidiu Anton, deşi TVR plătise totce ţinea de Eurovision, datoriileistorice referindu-se la

transmisiunile sportive. Acum aflăm că Guvernul a decissă plătească datoriile TVR, dar până la următorulEurovision mai e...

Lelia PRUNDU

Pe scene


Kratos

Rusia

(Harlequin Jack) au fost invitaţii trupei STEMA lalansarea albumului “Vicii, talente şi patimi”.

Există, desigur, şi noi veniţi. RIOT MONK alansat materialul de debut ”EP1”. Formaţia din Baia

Mare declara: “Ne-am format din dorinţa de a neexprima pasiunea pentru muzică şi de a readuceîn spotlight sound-ul rough al metaluluialternativ într-o lumină nouă şi fresh. Influenţelenoastre se regăsesc în stilurile cu care amcrescut, Metal, Grunge, Groove. Experienţamuzicală a fiecărui membru în diferite trupe dintrecut ne-a ajutat să ne închegăm şi ne-adeterminat să ne construim drumul comun -drumul Riot Monk”. Pe ”All4One”, primul EPal formaţiei de RAP METAL MARKONE1 &THE BROTHERS se regăsesc piese ceabordează şi subiecte sociale („Tâlhărie pe faţă”,„Baricadaţi intrarea”). Trupa MarkOne1 & TheBrothers s-a înfiinţat la sfârşitul anului 2014 şieste compusă din cunoscutul rapper MarkOne1şi chitariştii Flavius Suciu şi Toni Dijmărescu(ambii ex. Screaming Heads). Mai puţin obişnuiteste faptul că tot ce ţine de partea de compoziţie şiproducţie muzicală se face online, deoarece MarkOne1

locuieşte în România, iar Flavius Suciu şi ToniDijmărescu în Spania, respectiv Germania. FormaţiaDAYS of CONFUSION lansează „Eternal Summer”, al

treilea single extras de pe primul album de studio, ceurmează să apară în toamna acestui an, sub egidaUniversal Music Romania. Days of Confusion, stilalternative metal/post-grunge, a fost înfiinţată in 2010de Cezar Popescu (chitară), Cosmin Lupu (voce,chitară), Dan Ionescu (chitară) şi Andrei Ilie (tobe). În2013 a fost cooptat Andrei Zamfir (chitară bas), iar în2016 Cristi Dumitrescu (tobe) l-a înlocuit pe Andrei Ilie.2012 a marcat lansarea materialului discografic dedebut, „Seeds” (6 tracks EP), premiul Best RomanianMetal Newcomer. WITHIN the NOVA a lansat înformat digital single-ul de debut ”Forsake the Crown”.Este o formaţie de industrial metalcore din Timişoaraînfiinţată în decembrie 2015 de Alex (ex Raven Tears,Pandora), Diana, Akos, Zsolt şi Cezar (The Faceplant).Trupa îşi trage seva de inspiraţie din diverse stilurimuzicale (industrial, metalcore, electronic). Mesajul pecare doresc să îl transmită este că trăim într-o realitatecu multe feţe, fiecare dintre ele încercând să ne distragăatenţia de la lucrurile importante din jurul nostru.

Formaţia LUPU’ CEL RĂU a lansat în format digital

materialul de debut ”Poveşti din pădurea de metal”. S-a înfiinţat în 2012 ca un side-project al lui Bogdan Costea

(Magica) şi al lui Cristian Popescu (Siaj PM,Hangover) pentru a cânta heavy-metal clasicmixat cu puţin umor. Formula trupei s-astabilizat prin venirea lui Marian Mihăilă labaterie şi a lui Emilian Burcea la a doua chitară şia început activitatea live, cu piese proprii şi cucover-uri. Urmarea firească a fost intrarea înstudio şi înregistrarea albumului. Pentruprezentarea grafică a albumului, Lupu’ a apelatla Costin Chioreanu.

Formaţiile noi au un motiv de bucurie:s-a lansat compilaţia Global Battle of the Bands2015 în format digital. În 2015, Asociaţia SunetulMuzicii a relansat concursul internaţional GBOB(Bătălia mondială a formaţiilor) în România.După nouă etape regionale, s-au calificat 20 deformaţii în finală. Această compilaţie poate fi

privită ca o radiografie a underground-ului de rockalternativ şi metal românesc.

Gabi MATEI

Pagina rock


Within the Nova

Vedete în recitalSuccesul de casă al “Glumelor pe portativ”, una

dintre noile premiere ale stagiunii 2016 de la Teatrul deRevistă ”Constantin Tănase”, unde “personaj principal” esteorchestra condusă de compozitorul şi dirijorul DanDimitriu, s-a datorat poate şi faptului că directorulAlexandru Arşinel a avut o idee excelentă: aceea de ainvita special în acest concert-spectacol nume sonore alemuzicii uşoare româneşti. Astfel, sub sloganul “dacă e joi,

e concert la Savoy”, alături de soliştii teatrului - AdrianEnache, Sanda Ladoşi, Alin Gheorghişan, Radu Ghencea,Cristina Isac, Daniela Marin şi Irina Ionescu - au cântat şiîncântat publicul spectator vedete precum GabrielDorobanţu (a revenit şi a doua oară, la cerereapublicului!), Alexandru Jula (după 50 de ani a revenit pescena de la Savoy!), Corina Chiriac, Stela Enache şiAnastasia Lazariuc. Deocamdată... Pentru că acest

excelent demers al marelui actor va continua din toamnă,odată cu începerea stagiunii 2016 – 2017. Desigur, va fi şiun intermezzo estival cu premiera “Hai, zâmbeşte!”, laTeatrul de Vară “Herăstrău”.

Din distribuţia spectacolului-concert regizat deCezar Ghioca mai fac parte Adriana Trandafir, PaulaRădulescu, Liliana Mocanu, George Enache, Oana Ghioca,

Nae Alexandru şi Cristian Simion. Scenografia estesemnată de Ana Iulia Popov, iar coregrafia de CornelPopovici. Indiscutabil, succesul se datorează şi faptului că

marea majoritate a melodiilor interpretate de soliştiiacompaniaţi de orchestră face parte din galeria marilorşlagăre de altă dată ale muzicii uşoare româneşti:“Doamne, domni şi domnişoare” – Mia Braia, “Trurli, truli”de Vasile Vasilache, “Primul ghiocel - prima iubire”şi “Panseluţe albăstrele“ de Elly Roman, “Violete pentru fete”

de Nicolae Kirculescu, “Firicel de floare-albastră” de IonVasilescu, “Lalele” de Temistocle Popa, pe versurile luiAurel Storin, fostul secretar literar al teatrului. GabrielDorobanţu a cântat “Niciodată” de Viorel Gavrilă, “Garamică” şi “Nu ştiu cine eşti” de Dumitru Lupu. Sanda Ladoşia ales să interpeteze “Când vine seara’’ (versuri DanIagnov) şi cu “Mi-e dor să te văd” (text Sanda Ladoşi),ambele compuse de Eugen Mihăescu, iar Radu Ghencea -“Când prea mult iubeşti” (compozitor Şerban Georgescu,versuri Viorela Filip) şi “C’est si bon” - celebrul şlagăr alanilor ’50. Cristina Isac a revenit pe scena de la Savoy şi cupiesa lui Ian Raiburg, “Clar de lună”, iar Alin Gheorghişanface show cu “New York, New York”.

Oana GEORGESCU

Şlagăre româneşti celebre


Al. Jula

G. Dorobanţu

C. Chiriac

S. Enache

Juniorii


Copii cântăFocşanii sunt o capitală de judeţ de mărime

medie, dar în planul manifestărilor muzicale nu au rivalpe plan naţional. Muzica uşoară are tradiţionalul festival“Florentin Delmar”, folclorul câteva reuniuni majore,inclusiv internaţionale, iar marile concerte din PiaţaUnirii reunesc nu o dată 10-15000 de spectatorientuziaşti la întâlnirea cu cele mai mari vedete naţionaleşi internaţionale. Să nu uităm că aici au cântat, laRevelion, la festivalul “Bachus” sau la “Zilelemunicipiului”, Toto Cutugno, Alphaville, Al Bano,Saragossa Band, Goombay Dance Band, Kaoma, BZN,InGrid, şi asta doar în ultimii doi ani! Un singur lucrulipsea acestui oraş cu o asemenea agendă artistică: unfestival muzical al copiilor. Drept care prof. dr. LiviuNedelcu, manager al Centrului cultural Vrancea, apurces anul trecut, chiar de 1 iunie, la organizareaprimei ediţii a Concursului naţional de muzică uşoarăpentru copii “Inocenţă de copil” (ce nume frumos!).Împreună cu Consiliul judeţean Vrancea (preşedinteleMarian Oprişan este un mare meloman şi sprijină oriceproiect viabil în domeniu) şi în parteneriat cuAnsamblul folcloric profesionist “Ţara Vrancei” a avutloc în eleganta sală “Balada” din centrul Focşanilor adoua ediţie a festivalului. Juriul, din care a făcut parte şiTitus Andrei, de la Radio România, a fost prezidat decompozitorul Ionel Tudor, care a dat în permanenţăsfaturi la microfon concurenţilor grupaţi pe trei categoriide vârstă. La 7-9 ani premiul III a revenit solisteiAndreea Miruna Meleşcanu din Glăvăneşti, jud. Bacău(se pregăteşte însă la Bârlad, unde există o pepinierăserioasă de talente, datorită unor dascăli pasionaţi), cupiesa “Ascultă-mi inima” a orădeanului Gabriel Băruţă,

foarte legat de mişcarea muzicală juvenilă. Clasată pepoziţia a doua, gălăţeanca Teodora Lupu a optat totpentru o compoziţie a unei orădence, la rândul eiprofesoară de profil, Valeria Mişcuţia (văduvacompozitorului Bujor Mişcuţia), “Vise şi minuni”.Premiul I a mers tot la Galaţi, la o elevă a fostei soliste a

Teatrului muzical “Nae Leonard”, Emilia Savu, cumulte distincţii la activ în anii tinereţii: Maria BiancaMiron a interpretat cu sensibilitate compoziţia lui

Nicolae Caragia, pe versurile Danielei Doroftei,“Cuvîntul mamă”. La 10-12 ani, Alexandra MihaelaNecula din Galaţi a fost recompensată cu o Menţiune (acântat “Primul cer” de Nicolae Caragia, pe versurilepoetului Grigore Vieru), iar reprezentanta gazdelor,

Sara Giană, a reuşit performanţa de aintra şi la actuala ediţie în palmares,cucerind premiul III cu o interpretaretemperamentală a şlagărului luiCornel Fugaru, “De-ar fi dorul”. Ca şila cei mici, pe a doua poziţie s-a situato talentată solistă din Galaţi, premiulII fiind acordat Biancăi AndraGîrmacea, care a ales o melodie cuirizări folclorice, “Dorul”, a artistuluilegendar care dă numele său PalatuluiNaţional din Chişinău, Nicolae Sulac.Premiul I a intrat în “tolba” unei fetiţedin Giurgiu, Maria Ruxandra Popa,care a dat viaţă cu muzicalitateperfectă (dacă în regulament – poatese modifică pentru ediţia următoare –ar fi existat un Trofeu sau un MarePremiu, l-ar fi meritat cu prisosinţă!)

dificilei compoziţii a lui Ionel Tudor, pe versurileAndreei Andrei, “Şansa e de partea mea”. Şi iată-neajunşi la “domnişoarele” cu vârste cuprinse între 13 şi16 ani, pentru că, aşa cum se poate observa, deşi au fostşi câţiva băieţi în finală... “şansa n-a fost de partea lor”.O melodie clasică, de-acum, “Chemarea dragostei” a lui

AM

Ioana Sandu: „Cât mai e vreme...”

Un foarte reuşit album de autori, editat de casa Eu-rostar: am scris ”autori”, la plural, fiindcă la toate cele 14

cântece muzicaaparţine lui Fran-cisc Reiter, iar ver-surile – poeteiRodica ElenaLupu, recoman-dată în booklet deOctavian Paler şide Dona Tudor.Poeta ne face şisurpriza de a o in-clude cu trei melo-dii pe frumoasa einepoţică, Ana-Maria Stoican. Sereţin cu uşurinţătitluri pline de căl-dură cum ar fi ”Eprea târziu”, ”Par-fumul dragostei”,”Farmecul toam-nei”, ”Lumină clară”, ”Visul meu”, ”Eu voi pleca...”. Or-chestraţiile şi mixajul: Francisc Reiter, postprocesaresunet: Valentin Chelaru. Cu acest album, Ioana Sanduface încă o dată dovada calităţilor ei vocale indiscutabile.

Pagini de Sara VLASE

Marius Ţeicu, i-a adus premiul IIIEleonorei Maria Filipoiu dinSlobozia, jud. Ialomiţa. Şi la aceastăcategorie de vârstă gălăţenii s-auprezentat foarte bine, cucerind un“argint” prin Andreea Ana Mihai,care a optat pentru o piesă extrem decântată la toate festivalurile demuzică uşoară, “Clopote albe,clopote negre” de George Natsis. Peprima poziţie a secţiunii s-a clasat osolistă foarte muzicală, DoiniţaIoniţă din Râmnicu-Sărat, cu oversiune reuşită a piesei AureiUrziceanu, “Opreşte-mă!”. Evident,

finaliştii au ales multe cântece alecompozitorilor care organizează eiînşişi concursuri şi scriu mult pentrucopii, cum ar fi Cristian Alivej,Valeria Mişcuţia, Gabriel Băruţă,dar, spre bucuria noastră, atâtprofesorii (cu un rol determinant înalegerea repertoriului) cât şi părinţiiau dat dovadă de multă maturitate.Aşa încât am putut asculta încântaţi,aduse la microfon de glasurile pureale concurenţilor, creaţii valoroaseaparţinând, înafara celor dejaamintiţi, unor Nicolae Kirculescu,George Grigoriu, Florin Bogardo,

Dinu Giurgiu, Alexandru Wilmanyi,Mihai Alexandru, Dumitru Lupu,Viorel Gavrilă.

La puţine zile după ce fuseseovaţionat “pe teren propriu”, laFestivalul internaţional “GeorgeGrigoriu” de la Brăila, Doru Ciutacu,17 ani, a fost invitat inspirat săsusţină un recital la un festivalsimilar cu acelea unde a obţinuttrofee – cel internaţional “Ceata luiPiţigoi” (Galaţi), “Axiopolis”(Cernavodă), cele de la Sulina sauTârgu-Jiu. A fost ocazia idealăpentru concurenţi de a urmărievoluţia sigură a unui solist al căruitalent a fost cizelat de regretatulTitus Munteanu la TVR (înemisiunile “Televiziunea copiilor”,“Numai cu acordul minorilor”) şicare are la activ numeroase apariţiipe micul ecran, la Prima TV (“Copiiispun lucruri trăsnite”), Naţional TV,TV H. Doru Ciutacu este elev laLiceul de artă “Haricleea Darclée”din Brăila, oraş unde a terminatŞcoala populară de arte, pregătindu-se în particular cu Viorela Filip.

Încă de la ediţia a II-a,festivalul “Inocenţă de copil” de laFocşani s-a înscris în rândulmanifestărilor de elită ale genului.

Junorii


Ana-Maria Stoican

organizatoric noua incursiune stilistică a lui Alex şi acolegilor săi.

Cu precizarea că fiecare dintre artiştii şiproiectele de mai sus pot fi urmăriţi cu numeroasefilmări la o simplă căutare pe youtube, alte câtevapunctări pentru sfârşitul lunii iunie: un important

festival din Paris cu participarea trioului pianisteiRamona Horvath, în 19 iunie un nou concert la Montrealal corului român-canadian La Muse condus de IoanaGerman cu rapsodul Ion Creţeanu (celebrând ZiuaInternaţională a Iei), iar în 24 iunie, la Sala Palatului,ţambalistul Marius Preda vine în turneu cu trompetistulArturo Sandoval (după înregistrarea disculuiromânului, «Mission Cimbalom II»)!

Doru IONESCU

Muzica pe... youtubeMuzicieni români din diaspora

(XIX)Exact în 8 martie, solista româncă de jazz

(stabilită în Finlanda) Elena Mîndru prezenta noul săuvideoclip, dedicat Zilei Internaţionale a Femeii.«Reflection» ilustra o melodie de pe cel mai recent disc alsău - «Evening in Romania» (2014). Între timp,muziciana a scos al treilea său CD, «Third StreamProject» lansat la festivalul «April Jazz», în Finlanda, iarîn 13 mai Elena a susţinut primul său concert pentrudoctoratul la Sibelius Academy, la Helsinki, pare-se cuaceeaşi trupă lărgită cu care a înregistrat discul într-uncelebru studiou radio finlandez, între timp dezafectat.

În mai bateristul american de origine românăLiviu Pop a revenit în ţară (cum face aproape anual) nucu colegi de breaslă americani, ci cu un proiect comuncu claviaturistul Raul Kuşak şi cu vocea şi chitara de laNightlosers, Hanno Hoefer. BluesCore, cum se numeştetrupa, va reveni în toamnă, nu e exclus să ne trezim şi cuun disc (colaborarea Kuşak / Pop are peste un deceniude istorie şi diverse geometrii).

Un alt turneu, început la festivalul «GreenHours» şi încheiat tot în Bucureşti, în iunie, au susţinutchitaristul George Dumitriu şi Sanem Kalfa (turcoaicasolistă care a câştigat la Montreux în 2010). Discul ei dedebut - «Nehir» a fost înregistrat anul trecut, cu ajutorde la trupa olandeză a lui George – DumiTrio – uneurojazz contemporan, cu inserţii etno dinspre originilesolistei deopotrivă cu incursiuni experimentaliste; omuzică mai intimă (susţinută de chitara românului,licenţiat în electronics…), propice nu atât sălilor mari câtcluburilor, cel puţin în varianta de concert.

Tot de la Amsterdam, Alex Simu a plecat într-onouă serie de concerte alături de deja titratul său cvartetworld-music Arifa. De astă dată într-o componenţă up-datată de trei soliste (dar şi instrumentiste) din Bulgaria,Iran şi China. Instrumentele tradiţionale – o obişnuinţăîn sound-ul trupei – s-au diversificat, iar compoziţiile ausuferit aşadar transformări în noua interpretare,consacrată de discul din octombrie 2015, «Voices fromthe East». Un turneu aşteptat, care încă nu ştiu dacă vatrece şi prin România; cert e că diverse asociaţii culturaleromâneşti (din Olanda şi Germania) sprijină

A C T U A L I T A T E AMU Z I C A L Ă

Redactor şef:George BALINT

Redactori:Mihai COSMA, Octavian URSULESCU

Editorialist: Liviu DĂNCEANUSecretar de redacţie: Costin ASLAM

Colegiu redacţional: Mariana POPESCU, Mihaela Silvia ROŞCA,

Vasilica STOICIU�FRUNZĂ

Semnează în acest număr:Loredana BALTAZAR, Corina BURA, Danilela CARAMAN FOTEA,

Viorel COSMA, Veturia DIMOFTACHE, Andra FRĂŢILĂ,Oana GEORGESCU, Doru IONESCU, Ozana KALMUNSKI ZAREA,

Florian LUNGU, Carmen MANEA, Doina MOGA, Despina PETECEL-THEODORU, Adina Mariana POPESCU,

Anca ROMECI, Mihaela Silvia ROŞCA,Florin-Silviu URSULESCU, Lena VIERU CONTA, Eliana ZAH

www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect. 1, 010071,România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - INTERSIGMA-ERICOM SRLTEL: 021-242.30.32 ISSN: 1220-742x

Revistă lunară de informare, opinie şi dezbatere editată de UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

şi finanţată cu sprijinul MINISTERULUI CULTURII

Sanem Kalfa & George Dumitriu

Ramona Horvath

actualitatea muzical~muzical~ · 2016-06-16 · cu cel de-al doilea tip de muzică ne marchează...

Documents