ACTUALITAT

ACTUALITAT

4 Mihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianED I TOR IA LMihai Stepan - CazazianSeMnarea noului Pro-graM de co-laborare în doMeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei Între guvernele româniei şi arMeniei

ACTUALITATE

a intrat în tradiţia bucureştenilor ca o dată la doi ani să aibă parte de un festival care, iată, a ajuns la a XX-a ediţie. Fes-tivalul George enescu ce captează atenţia lumii muzicale reuşeşte, graţie unor organiza-tori ambiţioşi să ţină sus steagul fi ind cotat printre cele mai reuşite manifestări muzicale la nivel mondial. asta înseamnă, în primul rînd, un buget substanţial pe care Statul îl alocă de fi e-care dată. şi aici trebuie felicitaţi toţi cei care reuşesc să convingă ofi cialităţile, la fi ecare ediţie, că este mai important să cheltuieşti banii pentru astfel de evenimente ce cresc prestig-iul ţării, printre altele, decît să-i aloci în tot felul de şuşe (scuzaţi expresia) care nu fac altceva decît să bage nişte bani în bu-zunarele unora… dar să nu ne îndepărtăm de la subiect şi să deviem iar spre politic pentru că acest festival a reuşit, din-colo de partide şi guverne să reziste într-un mod, aş spune, chiar miraculos. În plină criză s-au găsit bani pentru a aduce la Bucureşti personalităţi de prim rang ale vieţii musicale din în-treaga lume iar concursul la secţiile vioară/pian/violoncel/compoziţie a fost la cel mai înalt nivel. apropo de concursul de vioară, armeanul Haik Kazazian a fost o reală surpriză şi ar fi meritat locul i. dar s-a preferat formula cu două premii ii…ori-cum sperăm să-l mai ascultăm

Mihai STEPAN CAZAZIAN

la Bucureşti şi pe marile scene ale lumii. armenia, o ţară totuşi mică, are, iată, resurse inepu-izabile nu doar în domeniul cultural ci şi în ştiinţe sau sport ceea ce demonstrează că arme-nii continuă să fi e o naţie ce are multe de spus în această lume din ce în ce mai globalizată.

6

8 concertul orcHeStrei GulBenKian în cadrul FeStiValului eneScu

CREDINŢĂHramul Bi-Sericii arMene “SFânta maria” din Galaţi

12

FeStiValul

16 ProZele Scurte ale lui WilliaM SaroYan

MUZICĂ

RECENZII

violoniStul HaiK KaZaZian locul ii la concurSul eneScu

MUZICĂ

a

4

Semnarea noului Program de colaborare în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei între guvernele româniei şi armenieiA

AA

R RT

Ministerul Afacerilor Ex-terne a găzduit joi, 8 sep-tembrie 2011, ceremonia

de semnare a noului Program de colaborare în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei între Guvernul României şi Guvernul Republicii Armenia. Pentru partea română, documentul a fost semnat de sec-retarul de stat pentru Dezvoltare Instituţională şi Relaţia cu Parla-mentul, Anton Niculescu, iar, pen-tru partea armeană, de E.S. Hamlet Gasparian, ambasador extraordi-nar şi plenipotenţiar al Republicii Armenia în România.„Programele executive de schim-buri culturale au creat întotdeauna punţi între oameni, aducându-i mai aproape unii de alţii. Cu atât mai mult ne bucură să reînnoim astăzi un document care dezvoltă colabo-

rarea tradiţională româno-

armeană în domeniile educaţiei, culturii, ştiinţei, având în vedere multiplele afinităţi culturale şi patrimoniul comun al popoarelor noastre”, a declarat Anton Nicu-lescu.Secretarul de stat a subliniat că semnarea acestui Program este o dovadă a importanţei acordate de România regiunii Caucazului de Sud, în particular relaţiei cu Arme-nia. „Dorim ca documentul semnat astăzi să asigure pentru următorii 5 ani un cadru solid şi actualizat pentru continuarea activităţii lecto-ratului de limbă română de la Uni-versitatea de Stat „V. Briusov” din Erevan, deschis în 2008 şi a celui de limbă armeană de la Bucureşti”, a afirmat Anton Niculescu în cadrul ceremoniei.La rândul său, Ambasadorul Ar-meniei a evidenţiat că Programul

de cooperare are o contribuţie semnificativă la păstrarea şi promo-varea moştenirii culturale comune a Armeniei şi României. „Oricare ar fi nivelul şi domeniile de studii pe care zeci de tineri armeni le-au absolvit sau le urmează încă în di-verse universităţi româneşti, aceşti tineri devin prieteni fideli ai ţării voastre, ambasadori ai României în Armenia şi consider că acesta este cel mai mare câştig al acestei cooperări”, a concluzionat Amba-sadorul Hamlet Gasparian.La ceremonie au asistat reprezentanţi ai instituţiilor româneşti din domeniul culturii, educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, reprezentanţi ai Bisericii Apostolice Armene din România şi membri ai comunităţii armene

SeMnarea noului PrograM de colaborare în doMeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei

între guvernele româniei şi armeniei

a

ACTUALITATE

AA

AR R

T17 / 2011

Informaţii suplimentare:

Documentul trasează liniile cooperării bilaterale în domeniile culturii, educaţiei, ştiinţei, mass-media, tineretului şi sportului pen-tru următorii cinci ani şi cuprinde prevederi privind: * acordarea reciprocă de burse de studiu; continuarea funcţionării lectoratului de limbă, literatură şi civilizaţie românească la Univer-sitatea din Erevan; înfiinţarea unui lectorat de limbă armeană într-o instituţie de învăţământ superior din România; * realizarea câte unui proiect de colaborare directă în dome-niile cinematografiei, muzicii şi dansului, activităţii muzeale şi protecţiei patrimoniului; schim-bul de expoziţii de fotografii; co-laborarea directă între biblioteci; schimbul unei expoziţii tematice privind patrimoniul cultural al fiecărui stat; realizarea unui proi-ect de colaborare în domeniul in-ventarierii valorilor de patrimoniu din cimitirele armeneşti de pe teri-toriul României; * dezvoltarea cooperării între Academia Română şi Academia Naţională Armeană de Ştiinţe; re-alizarea de proiecte comune de cercetare ştiinţifică; * stabilirea de contacte directe între organizaţiile de tineret din cele două state; sprijinirea schim-burilor convenite de federaţiile şi cluburile sportive; * reînnoirea acordului dintre te-leviziunile naţionale din cele două state; colaborarea dintre agenţiile naţionale de presă şi dintre postu-rile publice de radio.

comunicat din partea m.a.e.

“dialog intercultural” – şcoala de Vara 2011În perioada 31 august – 7 septembrie Autoritatea Natională pentru Sport şi Tineret a organizat la Costineşti seminarul “Dialog Intercultural“, în cadrul Şcolii de Vară 2011, la care au fost prezenţi opt tineri armeni. Aceştia au participat zilnic la cursuri şi dezbateri despre discriminare, minorităţi, păreri pro şi contra, moduri de argumentare. Grupul de ti-neri din partea comunităţii armene din România au prezentat un dans armenesc, câteva clipuri de promovare a turismului în Armenia şi le-au împărtăşit celorlalţi câteva dintre tradiţiile şi obiceiurile armeneşti. La sfârşitul prezentării toţi au fost invitaţi sa înveţe câţiva paşi de dans iar la final s-a lăsat cu o adevărată petrecere armenească.

a V-a ediţie a Jocurilor Sportive Pan-armeneÎn perioada 13-21 august s-au desfăşurat, la Erevan, Jocurile spor-tive Pan-Armene ajuse la cea de-a V-a ediţie. La cele 10 discipline sportive au participat tineri din Armenia, Karabagh şi Diaspora, în total 3200 de sportivi reprezentînd 125 de oraşe din 34 de ţări.Din România au fost prezenţi 4 tineri. La tenis de masă Aram Djavadian si Vardan Avakian iar la şah Meri Seiranian şi Mihail Parseghian. Din comitetul executiv al Jocurilor sportive Pan-Armene face parte şi domnul Agop Kirmizyan care a fost prezent, în perioada competiţiei, la Erevan.

6

AA

AR R

T

6

violoniStul Haik kazazian locul ii la concurSul eneScu

concurs vioară – Preludiu, arie şi Final…

… desigur nu este vorba de celebra lucrare pentru pian scrisă de César Franck, ci despre încheierea celor 10 zile mai mult decât solicitante ale competiţiei pentru vioară, timp în care rezistenţa fi zică şi nervoasă a celor implicaţi a fost supusă unor dificile teste.Concurenţii au trecut de la o etapă spre cealaltă doar cu o pauză de 24 de ore, necesară repetiţiilor cu pianul. Cei nouă membri ai juru-lui au avut sarcina deloc plăcută, aceea de a opera selecţii realiste într-un domeniu care are multe ne-cunoscute în ce priveşte perspec-tiva; de asemenea dificila misiune de a reţine şi ierarhiza pe cei mai talentaţi şi perfect pregătiţi com-petitori, numărul premiilor fiind limitat doar la trei.(…)În marea finală au intrat de această dată cei care au ales “calea grea”, Ad libitum, Sonata a III-a în “cara-cter popular romanesc”. Orchestra Filarmonicii Moldova, dirijată de Gheorghe Costin, a avut misiunea de a acompania trei concerte de mare întindere, foarte diferite din punct de vedere al conţinutului emoţional: Ceaikovski, Sibelius şi Bartók nr. 2. Kazazian a oferit un Ceaikovski “clasic”, cu teme foarte bine conturate datorită unui

vibrato cu totul particular, extrem de frumos, cu treceri excelent dozate care au imprimat discur-sului o mare claritate şi fluenţă. Poezia Romanţei, vibrantă prin consistenţa sonoră, sensibilă prin rafinate nuanţe de piano, a fost urmată de un final tumultuos, con brio.Despre realizarea Concertului de Sibelius în viziunea celei de a doua concurente (Conunova) nu se poate vorbi decât la superlativ, întreaga evoluţie fiind marcată de romantism, patos sau dimpotrivă, de o elegantă fragilitate. Monu-mentalul Concert nr .2 de Bartók este destul de rar prezentat publi-cului, universul lui, considerat mai ermetic, fiind încă unul pour les conaisseurs, iar lanţul dificultăţilor sale tehnice fiind strâns împletit cu cel al limbajului muzical şi cu uni-tatea ansamblului. Interpretarea lui b, degajată şi foarte echilibrată, a fost aureolată de o concepţie şi muzicalitate evoluate.Imaginea acestor artişti, lansaţi deja pe drumul unor mari cariere, a adus în memorie un alt triunghi de aur al violonisticii post-enesciene, Leonid Kogan, Galina Barinova şi David Oistrah, al cărui model ar-tistic a făcut posibilă performanţa contemporană. Şi, pentru o Aria Da Capo, surprinzător, în Final, Premiul I nu s-a acordat, juriul neajungând la consens, astfel că pentru Haik Kazazian şi Alexan-dra Conunova a revenit Premiul II ex aequo, iar Antal Szalayi a primit Premiul al III-lea şi Premiul special pentru cea mai bună inter-pretarea a Sonatei a III-a. Fundaţia Internaţională Ion Voicu a acordat Premiul special violonistei co-reene Kim Jee Won, iar Premiul

pentru cel mai bine clasat român acordat de Liliana and Peter Ilica Foundation for the Endowment of the Arts a intrat în posesia lui Se-bastian Câşleanu. Premiul acordat de Florian Leonhard ( o vioară veche italiană ) i-a revenit lui Haik Kazazian.A fost o competiţie grea datorită nivelului foarte înalt la care s-au prezentat cei mai mulţi candidaţi şi a juriului deosebit de exigent. Pentru noi toţi ar fi trebuit să fie o seară a bucuriei, totuşi am plecat din sala încărcată cu flori având sentimentul că am asistat la o luptă cu final neaşteptat, ambiguu… dar cu speranţa că ne vom revedea în 2013.

OpiniiHAIK KAZAZIAN (Armenia – Rusia) premiul II: Sunt în ge-neral mulţumit de cum am cântat, deşi în finală se putea mai bine. Pentru mine, cea mai grea etapă a fost chiar prima, pentru că atunci te cunoaşte lumea şi primul con-tact trebuie să fie cât mai pozitiv. La foarte mică distanţă, din punctul de vedere al dificultăţii, se află însă etapa a treia. Am cântat trei sonate şi, după cum ştiţi, e mult mai uşor să impresionezi cu piese spectacu-loase decât cu o sonată. Juriul nu mai aşteaptă tehnică, doreşte să vadă câtă maturitate muzicală ai. Acum vreau doar să mă odihnesc, pentru că peste o săptămână cânt din nou concertul de Ceaikovski la Bryansk, apoi urmează un con-cert cu muzică modernă; a doua zi după asta cânt concertul de Hacia-turian în alt oraş, iar după încă o săptămână, voi cânta Bach la Casa Internaţională a Muzicii din Mos-cova.

daniel enăşeScu

Extras din Jurnalul Naţional

Violonistul Haik Kazazian locul ii la concursul enescu

17 / 2011A

AA

R RT

M U Z I C Ă

Haik Kazazian este câştigător a nu-meroase concursuri internaţionale: “H. Wieniawski” în Polonia în 2001, Concursul “Ceaikovski” de la Moscova, în 2002, Concursul internaţional de vioară de la Sion-Valais (Elveţia) în 2004 şi a con-cursului ”Long-Thibaud”, în 2005. În 2007,Haik a câştigat Marele premiu la concursul internaţional de vioară din Coreea de Sud.A urmat cursurile de măiestrie cu Shlom Mintz, Haendel Ida şi alţii, a participat la cursuri de vară şi festivaluri în Keshet Eilon(Israel), Aspen. Între 2006 şi 2008 Haik Kazazian a studiat la Colegiul Re-gal de Muzică din Londra cu pro-fesorul I. Rashkovsky. Din anul 2002 el este solist la Societatea Filarmonică din Moscova.A fost acompaniat de Royal Scottish Orchestra, Orchestra de Cameră şi cea Naţională a Rusiei, Orchestra Filarmonică din Praga,

Orchestra Naţională din Dublin şi altele. A lucrat cu dirijori precum Andrew Litton, Constantin Orbe-lian, Alexander Lazarev, Jac van Steen, Pavel Kogan, Alexander Polianichko, Alan Buribayev şi alţii.Haik a participat la mai multe fes-tivaluri, cum ar fi ”Festival de la Musique”, de Sh. Mintz, (Elveţia), festivalul de la Verbier, “Arts square’ of Yu” Temirkanov (Skt.-Petersburg), ”Moscow Kremlin”, “Classica Primavera”(Moscova) şi a cîntat pe scene precum Carnegie Hall (Auditorium Stern), la New-York, Sala Conservatorului din Moscova, Sala Ceaikovski (Mos-cova), Barbican Hall şi Wigmore Hall din Londra, Hall Usher în Edinburgh, etc. A efectuat turnee, în Statele Unite ale Americii, An-glia, Irlanda, Germania, Polonia, Franţa, Elveţia, Israel şi în multe alte ţări.

interviu cu violonistul Haik Kazazian, locul ii la concursul George enescuPentru început vă rog să ne oferiţi câteva date din biografia dumneavoastră.M-am născut in Armenia,Erevan iar în familia noastră nu exista vreo tradiţie muzicală. Tatăl meu iubeşte muzica în special vioara acesta fi-ind unul dintre motivele pentru care am ales să studiez vioara. O altă influenţă asupra mea a avut-o vecinul meu care cânta la vioară iar eu ascultam şi studiam. Am absolvit şcoala de muzică Sayat Nova. După ce am terminat şcoala de muzică m-am mutat în Moscova pentru a-mi continua studiile la un nivel mai avansat. Timp de 3 ani a trebuit să aprofundez studiile la vioară după care am intrat la Con-servator.Care este părerea dumneavoastră despre concursul din cadrul festi-valului George Enescu ?Este un concurs cu un nivel destul de înalt prin compoziţie şi am-ploare , mă refer atât la juriu cât şi la participanţi.Cum vi s-a părut orchestra care v-a acompaniat ?Sunt mulţumit de prestaţia lor, au lucrat profesionist iar eu am avut grijă ca să ne sincronizăm pentru ca rezultatul să fie unul foarte bun.Ce planuri de viitor aveţi ?Am foarte multe concerte planifi-cate în Rusia. Un alt concert la care participarea mea este încă incertă este cel din Belgia, un concurs la un înalt nivel şi foarte greu.Vă urăm succes şi vă mai aşteptăm din nou la Bucureşti.

mcrtici BaGHdaSarian

violoniStul Haik kazazian locul ii la concurSul eneScu

-

8

concertul orcHeStrei gulbenkian în cadrul feStivalului eneScu

M-a fascinat întotdeauna per-sonajul misterios al lui Calouste Gulbenkian (1869-1955) , om de afaceri, diplomat, contrabandist de arme, aventurier şi mecena.Născut în Imperiul Otoman la Scutari (azi Skodra în Albania), căsătorit cu Nevarte Essayan a avut 2 copii: Nubar Sarkis şi Rita Sivarte, decedat la Lisabona. Călare pe două secole, Mister 5% , foarte puţin cunoscut marelui pu-blic, aventurierul din tinereţe a ter-minat ca un miliardar ipohondru şi mecena.Azi puţini îşi amintesc de faptul că prin contribuţia sa la crearea SHELL Petroleum şi la împărţirea bogăţiilor petroliere din Orientul Mijlociu între marile Puteri Occi-dentale a agonisit o avere colosală, una din cele mai importante ale epocii sale. Tatăl său, Sarkis îi dăduse urmatorul sfat :” Calouste, nu privi în sus , priveşte în jos “. În 1920 negociase o participare de 5% la câmpurile petroliere desco-perite în Irak .Înarmat cu răbdare şi pasiune, milionarul a constituit una din primele colecţii mondiale de artă , care se află azi la Muzeul Calouste Gulbenkian, pe care l-am vizitat

ultima dată în anul 1995.

Sursa capodoperelor o negociase cu Guvernul sovietic, ruinat în anul 1929, cumpărându-le din colecţia ţarilor din Muzeului Ermitaj. A avut la Paris pe 51 Avenue Jena un imens imobil care îi adăpostea colecţia de artă şi pe care o împrumutase

temporar muzeelor din Londra şi Washington.În 1940 Gulbenkian care fusese timp de 24 ani Consilier econom-ic pe lângă Ambasada Iranului, a părăsit Parisul via Vichy, ajungând la Lisabona în aprilie 1942. Re-fugiat la Hotel Aziz, a avut un rol magistral, cel de a-l convinge pe Franco să tărăgăneze negocierile cu Hitler şi să nu se angajeze în razboi! Importanţa lui Mr.5% era atât de evidentă încât Germanii n-au pătruns în reşedinţa sa pariziană. Astfel după război, Gulbenkian şi-a putut dona colecţia intactă Por-tugaliei sub forma unei Fundaţii, cea mai bogată din lume după cele din SUA. Statutul Fundaţiei a fost aprobat în 1956, iar Muzeul clădit de arhitectul Albert Pessoa s-a de-schis în anul 1969. Motto-ul san-scrit preferat de Gulbenkian era : “Tot ceea ce puteţi lua în mâinile voastre reci, în mâinile moarte este ceea ce aţi dat ”Orchestra Gulbenkian a fost creată în anul 1962 ca orchestră de cameră specializată în mu-zica barocă, clasică şi cea a sec XX. Dar pe parcurs a devenit o Orchestră Simfonică de anvergură cu peste 60 de instrumentişti şi sub această formă am avut plăcerea s-o

urmăresc la Ateneu marţi 13 sep-tembrie. Orchestra iniţial condusă de maestrul italian Claudio Sci-mone are ca director şi dirijor prin-cipal din anul 2002 pe Lawrence Foster (născut în 1942 la Los An-geles din părinţi evrei români), unul din principalii promotori ai muzicii lui George Enescu pe plan mondial şi fost Director al Festi-valului Enescu.Programul prezentat sub egida” Enescu şi contemporanii săi”, n-a fost din cele mai atractive dar a permis publicului entuziast de la Ateneu să-şi facă o bună im-presie asupra valorii ei muzicale. S-a început cu piesa lui Charles Ives “The 4-th of July”, piesă festivă superficială dedicată Zilei naţionale a USA.A urmat eclectica compoziţie a lui Leonard Bernstein: Simfonia II intitulată “The Age of Anxi-ety”, care ne-a permis s-o admirăm pe compatrioata noastră pianista Dana Ciocârlie, stabilită la Paris. Cele 5 părţi ale aşa-zisei simfonii, de fapt o suită cu titluri bizare, care nu ne-a produs mare anxietate, dat fiind ritmurile de jazz şi chiar cafe-concert care străbat partitura dovedesc că gloria lui Bernstein s-a datorat îndeosebi talentului său de dirijor şi pedagog, fără să uităm de deliciosul său musical “West side story”, un remake new-yorkez după legenda lui Romeo şi Julieta.În partea II-a a concertului au ur-mat piesele serioase “Suita III Săteasca” de George Enescu, interpretată în mod exemplar şi spectaculoasele “Variaţiuni pe o temă de Purcell” de Benjamin Bri-tten (gândite ca Ghid de orchestră pentru cei tineri)Pe ansamblu Orchestra Gulbenkian ne-a asigurat un concert agreabil, dar am dori, la o viitoare vizită, un program mai consistent.

constantin erbiceanu

concertul orchestrei Gulbenkian în cadrul festivalului enescu

-

17 / 2011A

AA

R RT

M U Z I C Ă

Pură magie la Ateneu, în com-pania ansamblului Il Complesso Barocco, condus de renumitul Alan Curtis! Trei ore târzii de noapte în care publicul a stat cu răsuflarea tăiată, sedus de vocile soliştilor, de sunetul orchestrei, de fluidul radiant transmis de dirijor în tălmăcirea concertantă a operei Ariodante, HWV 33 de Haendel. Şi dacă sonorităţile instrumentelor originale ale muzicienilor ne erau cunoscute din înregistrări, impac-tul audiţiei live a fost şi mai mare. Înalta clasă a coloristicii de sunet, în primul rând, a venit direct către senzorii noştri de percepţie şi a cre-at o atmosferă în care rafinamen-tele, cursivitatea, omogenitatea, îngemănarea partidelor au ajuns la ţintă, în suflete, în minţi. Alan Cur-tis este un măiastru care nu trece nimic cu vederea, de la acordajul atent, de rară minuţiozitate, la in-ducerea teatralităţii de care un opus înfăţişat în concert are maximă nevoie spre a nu deveni arid. În gestica sa, neajutată de baghetă, se simte vigoare şi preocupare pentru detaliu, subtilitate şi eficienţă.Ariodante, opera seria în trei acte cu premieră în 1735 la Covent Garden din Londra, este o capodoperă care abia acum 40 de ani, la reluarea ei mondială, şi-a văzut validat acest statut. Cu subiect complicat, ca şi al altor opusuri din epocă, fără să

excludă iubirea, intrigile politice şi amoroase, confruntările, loviturile de teatru dar şi finalul fericit, Ari-odante place prin sensurile recita-tivelor, ca şi prin lamento-urile sau ariile de bravură care expun în-tregul evantai al vocalităţii baroce.Este momentul de a spune că Alan Curtis a venit la Bucureşti cu artişti de extremă magnitudine, specialişti ai stilului haendelian, voci excepţionale, proaspete, cu înaltă şcoală de gen. Exemplara pregătire muzicală şi stilistică a fost evidentă la fiecare măsură. S-a cântat cu su-nete pure, cu preocupare pentru rostiri scânteietoare, cu virtuozitate expresivă, cu siguranţă tehnică, cu rafinamente atât în canto spianato cât şi în canto fiorito. De fapt, conduc-tul impecabil al glasului, derularea spectaculoasă a ornamentaţiilor, accen-tele, legato-ul, supleţea, echilibrul între sunetul vibrato şi non-vibrato au fost precepte la care au răspuns toţi vocaliştii. Un adevărat regal!În rolul titular, excelenta mezzosoprană Ann Hal-lenberg a impresionat prin incisivitate şi cas-cadele vocalizate. Toţi artiştii au fost minunaţi dar, ordonând, notez tim-brul tulburător al formi-dabilei (şi frumoasei!) contralte Varduhi Ab-rahamyan (Polinesso), fabuloasa ei ştiinţă de împletire a sonorităţilor glasului cu expresia, frazarea sopranei Ana Quintans (Dalinda), cân-

ariodante sau feeria vocilor baroce

tul instrumental al altistei Roberta Mameli (Ginevra), vocea caldă şi nobilă a basului Matthew Brook (Regele Scoţiei), sunetele plăcute ale tenorului Nicholas Phan (Lur-canio). Mai presus de orice, peste bucuria auditivă, pentru tot ce a oferit ca glasuri şi cultură stilistică fără fisură, Ariodante cu Hal-lenberg, Abrahamyan, Quintans, Mameli, Brook, Phan, sub bagheta lui Alan Curtis a fost şi o lecţie…

costin PoPa

Varduhi Abrahamyan

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RTbucureşti far WeSt ProfeSorul cHevorcHian (ii)

10

Bucureşti Far WeSt Profesorul chevorchian (ii)

Miza lui era să ne arunce în bi-blioteca literaturii române, iar obligaţia noastră, singura, să citim cărţile din bibliografie. Aici, nu încăpeau scuze şi nu se acceptau explicaţii compli-cat-biografice. Sprîncenele stu-foase se mişcau într-un mod neplăcut, ochii îl săgetau pe im-pricinatul încurcat în propriile “circumstanţe”. Chevo punea întrebări atît de precise, încît, dacă nu citiseşi opera respectivă, nu aveai nici o şansă să ieşi din impas. Nimeni nu se putea baza pe elemente adjuvante, colaterale lecturii propriu-zise.

Prefeţele, rezumatele, parafra-zele, şoaptele celorlalţi colegi nu ajutau la nimic. Profesorul te zdrobea sub povara unei priviri în care se ghiceau, amestecate, dezacordul şi reprobarea, mila şi sila.Aşa că toţi s-au pus pe citit, unii pentru că începuse să le placă

realmente, alţii fiindcă nu mai puteau să dea ochii cu Chevo. La ani buni de la terminarea liceului, întîlnind o fostă colegă care făcuse între timp Facul-tatea de Geografie, am aflat că parcurgea înca titlu după titlu din bibliografia extinsă, pe li-teratura universală, a lui Anton

Aşa cum nu deschidea manu-alul, Anton Chevorchian nu deschidea nici catalogul – in-strument de control şi tortură preferat de mulţi alţi profesori. A face prezenţa, a nota absenţii, a-i sancţiona pe aceştia în vreun fel în orele următoare erau lucruri poate necesare, dar nu pentru Chevorchian. El ne captase şi ne luase cumva în posesie de la bun început. Nici unul dintre noi nu con-cepea să lipsească de la orele lui, aşteptate cu interes maxim inclusiv de către olimpicii la matematică şi fizică pentru care literatura română reprezen-tase, pîna atunci, o rătăcire periculoasă. Dar prezenţa noastră nu era ferită de riscuri. Pe cît de tolerant se arăta pro-fesorul de literatură cu ideea de chiul, pe atît se dovedea de necruţător cu elevii “căldicei”, prezenţi numai formal.

23-24 / 2010A

AA

R RT23-24 / 2010

AA

AR R

T23-24 / 2010A

AA

R RT17 / 2011

AA

AR R

T

C A L E N D A RCel de-al doilea fi u al armeanu-lui Aram, Arşavir Ac-terian a văzut lumina zilei la Cons tan ţa .O fi re mai retrasă, a d o r â n d u -şi sora , Jeni şi pe fratele Haig, se dezvoltă intelectual într-o atmosferă propice. Urmează Fa-cultatea de Drept şi devine avocat stagiar şi secretar al renumitului profesor Anibal Teodorescu. Încă din timpul studenţiei, Arşavir Ac-terian lucra în redacţia ziarului ”Ultima Oră” unde îngrijea pagina culturală, iar apoi la săptămânalul ”Vremea” ca Secretar general de redacţie. În jurul acestei publicaţii s-au adunat ”nume grele” ca Mir-cea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionesco cu care Arşavir Acterian a legat o strânsă prietenie. În paralel este şi colaborator al publicaţiilor ” Axa”, ”Discobolul”, ” Fapta” sau ”Freamătul Vremii”. A îmbrăţişat fără reţineri alături de fraţii săi cau-za naţionalistă de Extremă Dreapta afi şată de Legionari (Garda de Fier) spre nemulţumirea unor prieteni apropiaţi cum ar fi E. Ionesco. Din această pricină a avut de suportat nedreptele rigori ale legii aplicate de comuniştii nou sosiţi la putere. Micul său anticariat pe care îl de-schisese, ”Nastratin” îi este confi s-cat şi naţionalizat iar apoi Arşavir Acterian este arestat şi condam-nat politic.Va sta în detenţie (cu o scurtă perioadă de libertate de câţiva ani) din 1949 până în 1964 când va fi amnistiat.Graţiat şi recalifi cat la munca de

jos, Arşavir Acterian se apucă din nou de scris. Ţine un jurnal ce va vedea mai târziu lumi-na tiparului sub numele

de ” Jurnalul unui pseudofi losof ”.Va reuşi să publice manuscri-sele fratelui său Haig (căzut pe front la Kuban) şi astfel au apărut sonetele sale sau monografi a ”Moliere”. De asemenea va da tiparului gândurile carismaticei sale surori, Jeni Acterian care s-au materializat într-un impresionant volum, ”Jurnalul unei fi inţe greu de mulţumit”. Arşavir nu se poate opri din scris. În câţiva ani va pu-blica ”Cum am devenit creştin”, ”Jurnal în căutarea lui Dumnezeu”, ”Privilegiaţi şi năpăstuiţi”, ”Por-trete şi trei amintiri de puşcăriaş”, ”Despre mirare” şi alte scrieri nu mai puţin importante . Se implică foarte activ şi în viaţa comunităţii armene din Bucureşti care, pentru meritele sale îi conferă şi ”Premiul Uniunii Armenilor ”. Avocat, scrii-tor, jurnalist şi publicist, fi losof şi memorialist, intelectual de mare anvergură, ce ar mai fi de spus de-spre Arşavir Acterian? Poate doar că a ştiut să trăiască demn şi să rămână vertical în ciuda tuturor vi-cisitudinilor îndurate cu stoicism. S-a stins la Bucureşti, toamna, ex-act cu o zi înainte de a împlini 90 de ani. Se odihneşte la Cimitirul Armenesc alături de sora lui, Jeni Acterian.

eduard antonian

umbre Pe Pînza vremiiARŞAVIR NAZARET ACTERIAN

( 19 septembrie 1907-18 septembrie 1997 )

Chevorchian...Ca efect direct şi imediat, toţi puteau participa la discuţiile, pasionante, lansate de profe-sorul nostru. Ne străduiam să argumentăm şi să apărăm o poziţie sau alta, modelîndu-ne opiniile iniţial categorice şi ac-ceptînd interpretări diferite. Dascălul din faţa noastră, de pe scaunul lui solitar (adaug im-ediat: şi solidar), ne asculta cu o atenţie deferentă, după care, prin alte întrebări decît cele de verifi care, scormonea în mintea noastră pentru a degaja elemen-tul personal de interpretare. Părea că ştie mai bine decit noi înşine ce dorim să spunem şi unde vrem să ajungem. Avea ex-act nuanţa potrivită, care nouă ne lipsea, dar pe care o recunoşteam imediat ca adecvată. Nu ştiu cum se simte un orb ajutat să treacă strada sau un olog abur-cat pe un spate solid, dar ştiu cum mi-am descoperit propria gîndire critică: citind pe rupte literatura şi discutînd despre ea cu doi oameni rari. Primul a fost Valeriu Cristea. Al doilea, An-ton Chevorchian.După Revoluţie, acesta din urmă s-a zbătut să se infi inţeze o clasă de uman, la care bineinţeles că m-am înscris. Orele de literatură română s-au multiplicat, spre încîntarea liceanului decis, destul de rapid, să nu mai dea admitere la Academia de Studii Economice, ci la Facultatea de Litere. Olimpicii de mate-fi zică şi-au văzut de drumul lor; eu, de al meu. Cu toţii am avut însă această şansă extraordinară: ca în anii cei mai apăsători ai ceauşismului tîrziu, pe cînd de-veneam adolescenţi, să întîlnim la fostul M.F. 3 (actualul “Al.I. Cuza”) cîţiva dascăli adevăraţi.Dintre ei, Chevo ne-a fost cel mai drag.

daniel criStea-enacHe

12

Hramul biSericii armene “Sfânta maria” din galaţi

I.P.C. Arhimandrit Datev Ago-pian s-a aflat pe data de 11 sep-tembrie 2011 în Parohia Bisericii Armene din Galaţi unde a săvârşit Liturghia Arhierească cu prilejul Înălţării Sfintei Cruci şi a hramului bisericii. A participat de asemenea şi Pr. Radu Krikor.La Sfânta Slujbă a asistat şi I.P.S.S. Casian – Arhiepiscopul Galaţiului şi Dunării de Jos.Au participat numeroase oficialităţi printre care şi viceprimarul Galaţiului dl. Nicuşor Ciumacen-co, dl. deputat Varujan Pambuc-cian, precum şi membrii Consiliu-lui Eparhial şi ai UAR-ului.De asemenea printre enoriaşi s-au aflat şi credincioşi armeni din alte oraşe: Bucureşti, Botoşani, Focşani, Iaşi, Târgu Ocna şi Brăila.I.P.C. Arhim. Datev Agopian a adresat un cuvânt de bun venit în Biserica noastră Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian, Arhi-episcopul Galaţiului şi Dunării de Jos, un bun prieten al Înalt Prea Cuvioşiei Sale şi al armenilor, care răspunde la fiecare eveniment al comunităţii noastre.În continuare I.P.C. Arhim. Datev Agopian a explicat simbolul şi importanţa crucii pentru poporul armean care ne-a ajutat de fiecare dată să ieşim învingători, precum şi starea de comuniune frăţească trăită aici în biserică arătînd că în

faţa crucii nu trebuie să ex-

iste diferenţe, toţi suntem egali.După Sfânta Liturghie au fost sfinţiţi strugurii şi florile, urmând o agapă frăţească unde au participat oficialităţi cât şi enoriaşi.După amiază I.P.C. Arhim. Dat-ev Agopian a fost invitat de către I.P.S.S. Casian la reşedinţa episcopală a Dunării de Jos, unde s-au întreţinut într-o atmosferă

Hramul BiSericii armene “SFânta maria” din Galaţi

frăţească fiind prezent şi deputatul Varujan Pambuccian.La finalul zilei I.P.C. Arhim. Dat-ev Agopian a felicitat şi a mulţumit Consiliului Parohial şi Pr. Radu Krikor pentru implicarea şi buna organizare în desfăşurarea hramu-lui de la Galaţi.

consiliul Parohial al Bisericii armene – Galaţi

C R E D I N Ţ Ă

17 / 2011A

AA

R RT

duminică, 11 septembrie, comunitatea armenească din Suceava a sărbătorit,

la biserica Sfânta Cruce, hramul, la care au fost prezenţi şi prie-teni din comunitatea armenească din Botoşani. Slujba religioasă, ofi ciată pe către preotul paroh Azad Mandalian, s-a încheiat printr-un frumos obicei: s-au sfi nţit fl orile aduse de enoriaşi. Bătrânii spun că, la vreme de furtună mare, se aprinde lumânarea de la Paşti si se presară resturi din fl orile sfi nţite de Ziua Crucii sau mâţişorii de la Florii, urmate de rugăciune.Tinerii câştigători ai concursului organizat de Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Student pentru o zi, au prezentat asistenţei lucrarea premiată: Urmele unei culturi apuse: Strada Armenească.A urmat tradiţionala masă creştinească. Ne-am delectat cu celebra aganciabur, ciorba cu urechiuşe şi hurud, şi pilaf, pregătit de doamnele din comunitate.Această celebrare a fost un mo-ment de coeziune pentru comuni-tate, de a povesti, de a ne aminti de momente trecute şi de a ne face planuri pentru viitor.

Obicei armenesc: sfi nţirea fl orilor….

obicei armeneSc: Sfinţirea florilor….

14

Prietenii Mei arMenii interviu cu eMa Maria MoiSeScu

- Mă numesc Moisescu Ema Ma-ria, am 86 de ani. Sunt născută într-o familie care poartă în vine tot sângele Imperiului Habsbur-gic…. O parte din copilărie am trăit-o şi la Gherla, oraşul care poartă amprenta constructorilor şi arhitecţilor italieni, întrucât este un oraş baroc. Toate clădirile din Gh-erla, ale marilor familii armene, au fost făcute de maiştrii italieni. Da. Şi am ştiut de influenţa foarte mare pe care ei au avut-o. Sigur că aici

în Imperiul Austro-Ungar (unde au trăit) italienii s-au combinat şi cu familii maghiare şi foarte mulţi şi-au pierdut identitatea. Adică nu mai vorbeau italiană, au dat-o pe ungureşte, aşa cum au păţit şi ar-menii care au fost în Armenopo-lis. Liceul armenesc din Gherla a devenit liceu de limbă maghiară şi armenii din Gherla cam toţi se revendicau cumva de la limba maghiară. Aveau şi formaţiuni de actori amatori – teatru de ama-

Prietenii mei armenii interviu cu ema maria moisescu

În perioada 6 – 12 iulie 2011, a avut loc o deplasare de studiu în zona Transilvaniei în cadrul unui proi-ect de cercetare privind turismul interetnic şi inter-cultural desfăşurat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului la iniţiativa Uniunii Arme-nilor din România U.A.R.Grupul de cercetare a fost format din doamnele Rodica Precupeţu şi Liliana Bărbulescu, din partea D.R.I., dl. Mihai Stepan Cazazian din partea U.A.R., dl. Carol König ca reprezentant al saşilor şi al Mini-sterului Culturii, doamnele Gabri-ela Tarabega şi (subsemnata) Anca Filoteanu din partea Asociaţiei Italienilor din România, RO. AS. IT. şi dl. Mihai Dragomir, reprezen-tant al Inst. European pt. Itinerarii Culturale.La trecerea echipei noastre de cercetători prin Cluj, Doamna Gabriela Tarabega, Directoarea

Revistei „Siamo di nuovo in-

sieme” a Asociaţiei Italienilor s-a întâlnit cu o veche prietenă care a avut multe să ne povestească. Despre italienii din Transilvania şi construcţiile realizate de aceştia, dar şi despre prietenii ei armeni, în mod special despre cei din Gherla. Dar şi despre casele armeneşti construite pe vremuri de către neîntrecuţii meşteri italieni.Oraşul Gherla de astăzi a fost fondat pe la 1700 de către comunitatea armeană pe un teren cumpărat cu bani aur de la Viena de Episcopul Oxendius Verzeres-cu. S-a ales locul undeva pe Someşul Mic, având la sud un castru roman iar la nord cetatea medievală Mar-tinuzzi (transformată într-o vestită şi teribilă temniţă, de unde provine de altfel şi numele de „gherlă”, adică „închisoare”).Aici s-ar fi dorit crearea unui Armenopolis uriaş, în care să se adune toţi armenii din Polonia, Ucraina, Ungaria şi Ţările Române.Având în vedere că el nu s-a dezvoltat ca orice alt oraş ci s-a ridicat din temelii pe un teren viran, Gherla este şi primul oraş sistematizat, cu străzile perfect paralele şi perpendiculare, fiind lotizat de către constructorul italian Alexa.Bogaţii negustori armeni şi-au dorit case spaţioase şi elegante, fascinaţi fiind şi de stilul epocii – ba-rocul târziu. Au tocmit pentru aceasta pe cei mai buni specialişti de pe piaţă. Şi cine puteau fi mai potriviţi ca să zidească un oraş baroc decât italienii?! Să urmărim amintirile Doamnei Ema Maria Moisescu.

AA

AR R

T17 / 2011

I N T E R V I Utori – dar şi acelea erau în limba maghiară. În cimitirul din Gherla o să găsiţi foarte multe morminte, monumente armeneşti, şi sunt câteva cripte, câteva construcţii care amintesc de vechile biserici şi mănăstiri armeneşti din Armenia. Toată Gherla merită văzută pen-tru că toate clădirile din perioa-da barocă sunt făcute de italieni. Împărţirea străzilor şi împărţirea loturilor de case toate acestea sunt făcute de ei.

Mihai Stepan Cazazian: Dar aţi cunoscut şi armeni din Gherla?

- Dar cum să nu! Foarte mulţi şi am fost prieteni buni.

- Ce familii? Pe cine?

- Păi cu Familia Aian, erau mari bogătaşi, comercianţi de piei de vită. Şi astea mergeau prin toată lumea. Pe urmă erau Familia Girgirean, Cozalian, Bátrin, de la „bătrân”. Toţi purtau nume cu rezonanţă românească pentru că veniseră din Moldova. Era Vărzaru – Vérzar. Da. Vis-a-vis de bunica mea stătea familia asta, Vérzar, cu care eram în relaţii foarte bune. Era Familia Negruţ.

- Şi asta prin ce an se întîmpla?

- Anii 30 – 40 – 50. Pe urmă i-au împrăştiat. S-au dus toţi prin toate părţile.

- Oricum, economic oraşul decăzuse mult.

- Da, a decăzut. Dar înainte erau foarte mulţi. Era Familia Czecz.

- Cred că din familia Generalu-lui Czecz, de la 1848. Dintre gen-eralii maghiari, pe care noi ni-l revendicăm, pentru că e armean de origine.

- Şi au fost mulţi care şi-au luat nume ungureşti. De exemplu Cara-cioni. Care înseamnă Crăciun.

- Da. S-au maghiarizat tot aşa cum cei din Moldova s-au românizat. În Moldova sunt fa-miliile Misir, Trancu, Ciomac, Goilav. Toate astea sunt nume armeneşti.

- Erau şi Zacarias. Şi chiar acolo în cimitir, sunt foarte multe monu-mente. Foarte bine ne-am înţeles cu ei, cu armenii. Şi cu copiii. Pe urmă erau unii – nu ştiu de unde şi-au luat numele ăsta de Urmanţi, care erau foarte bogaţi. Şi era Fa-milia Covrig, iarăşi foarte buni. Era şi unul pe care îl chema Gogo-man. Erau Florieni mulţi – Florian. Mergeau foarte des şi la Biserica Armenească.

- Dar în anii aceia mai aveau ar-menii totuşi afaceri? Ştiu ca de la începutul secolului XX au cam decăzut.

- Încă mai mergeau prin lume şi erau foarte bogaţi. Aveau în case tot felul de lucruri. Aveau tablouri cu strămoşii lor, foarte impresionante. Aveau nişte bijuterii extraordinare. Extraordinare! Şi toţi aveau nişte case aşa… îndestulătoare, fru-moase. Îmi place – o prietenă de-a mea are o casă atât de romantică şi ea, vai, e atât de sătulă, că e atât de greu de întreţinut! Are nişte pereţi groşi… Cam toate sunt aşa construite. Intri într-o cameră mare din care se desfac celelalte, lateralele – două în stânga, două în dreapta. Eventual dacă terenul, clădirea este mai mare, dincolo de cea în care ai intrat mai este încă o cameră. Care însă nu e atât de

bine luminată pentru că au spatele toate într-una. Atunci au lumină din acoperiş. În pod au coşurile aşa construite încât unul din coşuri arată ca un şemineu şi acolo îşi afumau carnea. Au fost mari cres-catori şi de vite şi de porci. Şi făceau un kaiserfl eisch minunat şi o slănină… extraordinară. Erau foarte pricepuţi.

- De când nu aţi mai fost la Gherla?

- Mă mai duc din când în când, că sora mea e acolo. Dar foarte rar mă duc. Pentru că nu mai e nimeni dintre cei pe care i-am cunoscut eu. Toţi au plecat. Aici mai e … chiar din Familia Karacioni de care vă spuneam, a fost medicul şef al judeţului, Zoli, care era un băiat foarte deştept. Au fost printre ei oameni foarte deştepţi. Dar erau şi unii aşa mai lăsători, mai orien-tali, mai… Se spunea o legendă că la începutul anilor 30, atunci când au vrut să introducă apa curentă şi la Gherla, un armean bătrân s-a sculat şi a spus: „N-avem nevoie! Uitaţi-vă la mine, am 70 de ani. N-am făcut baie niciodată”!

- Unii au plecat în Ungaria. Mai vin acum sâmbăta asta (pe 9 iu-lie la Gherla) urmaşii celor care au locuit la Gherla.

- Muradin, era căsătorit, sau este căsătorit încă, dacă mai trăieşte, cu o arhitectă, Baier, maghiară din Tg. Mureş.

interviu fi lmat şi transcris de anca Filoteanu

Prietenii Mei arMenii interviu cu eMa Maria MoiSeScu

-

16

Prozele Scurte ale lui William Saroyan

anul trecut, în 2010, marele prozator şi sufletist ameri-cano-armean William Sa-

royan ( 100 armean, 100% ameri-can, precum se definea Charles Aznavour pe sine însuşi în rap-ort cu Franţa) ar fi împlinit 100 de ani de viaţă. Teoretic, Practic nu se ştie cînd s-a născut şi nici dacă a murit de-adevăratelea. Cel puţin aşa se vorbeşte prin lume.

A fost comemo-rat prin diverse colţuri ale lu-mii, oficialităţile armene din Armenia i-au dedicat şi ele un simpozion de anvergură, la care din păcate, ceva bătăi de cap, dar şi puţină comoditate nu am ajuns şi noi. Păcat. In fine, Chestia mai rea ar fi că nu ştim bine dacă există o ediţie critică bine alcătuită, cum au francez-ii Pleiade, de la Gallimard, care să prindă exhaustiv toată opera genialului povestitor. Am avut la îndemînă de-a lungul ani-lor diverse volu-

me în diverse limbi, dar nu nu ne-a parvenit – nu ştim dacă există, dar nici nu am verificat – o ediţie critică. Completă şi adnotată cum se cuvine, cu aparatul critic nec-esar. Pînă atunci ne vom mulţumi cu ce avem şi ce ne pică în mînă. Un distins profesor anglist, Prof.Univ.Dr. Ştefan Stoenescu, stabilit de ani buni în America – şi căruia îi datorăm o bună traducere a po-

Prozele scurte ale lui William Saroyan

lecturi

eziilor lui Varujan Vosganian – ne-a făcut cadou la ultima sa vizită în România, un volum cu cîteva antologice povestiri ale lui Wil-liam Saroyan. „Essential William Saroyan.A selection of William Saroyan’s best writings” (Santa Clara University, Santa Clara, California, Heyday Books, Berke-ley, California, 2005)O ediţie îngrijită de William E. Justice, cel care a făcut selecţia şi semnează şi o elogioasă concisă prefaţă. Sunt puse laolaltă zece pov-estiri, trei fragmente din alte texte mai lungi şi o confesiune-mărturie de credinţă literară ( „A Writ-er’s Declaration”) care dă măsura implicării unui om în ma-rea sa pa-siune de-o viaţă: literatura. Unele texte le ştiam din alte volume mai vechi, dar altele ne erau cu totul necunoscute. Bucuria lecturii, ca vechi admiratori ai lui Saroyan a fost imensă. Povestirea care ne-a impresionat cel mai tare a fost „An-tranik of Armenia”, O presupusă prezenţă a faimosului general, om de arme, dar lider politic daşnag – armenii din generaţia bunicilor îl preţuiau la maximum,iar poza mustăciosului om de arme şedea pe perete în multe case armeneşti de pe tot mapamondul, probabil mai puţin în Armenia sovietizată unde daşnagii erau interzişi, iar ideile lor combătute de propagan-da comunistă – dă peste cap toate habitudinile locuitorilor. Cu multă căldură, ironie şi intuiţie a psiholo-giei armenilor americani – pînă

-

17 / 2011A

AA

R RT

R E C E N Z I Imai ieri locuitori ai unei patrii care nu mai există, temă recurentă – au-torul ne prezintă transformarea oa-menilor doar la gîndul că Antranik este în urbea lor. Doi amici care se ciondăneau pentru o datorie vor fiecare în felul lui s-o stingă. Cel care nu voia sa dea banii înapoi e dispuns acum să-i dea pe loc, cel care împrumutase banii este dis-pus să renunţe la datorie, se taie şi se mănîncă pepeni verzi zemoşi ca semn al împăcării. Şi cîte şi mai cîte doar la zvonul că marele General Antranik ar fi printre ei. Toţi devin mai buni şi generoşi, un anume sentiment de mîndrie şi bu-curie a vieţii se răspîndeşte peste tot. Omul Saroyan emana multă căldură. Putem confirma nu doar din scris, l-am cunoscut şi noi, cu mulţi ani în urmă, la Cik Damadian acasă, cu care era prieten. Textul are un haz nebun, mai ales pentru cine ştie cum pot armenii să treacă repede de la supărare la bucurie şi de la sublim la o de neînţeleasă disperare. O mică bijuterie literară credem noi. Ar merita tradusă în româneşte nu doar aceste text ci întregul volum. Vom încerca să facem diligenţele necesare la editura bucureşteană RAO, care deţine drepturile de copyright pen-tru Saroyan în România. Vestea cea bună ar fi că într-o serie nouă de autor ce trece cu totul neobservată apare volumul „Nebunie de fami-lie” (Editura RAO, 2011) sem-nat de William Saroyan. După ce povestirile din „Comedia umană”, erau editate anul trecut fără nici un fel de aparat critic sau referinţe bi-obliografice, de această dată ben-eficiem de un excepţional studiu introductiv ce aparţine duoului de traducători Mihai Miroiu şi Mihai Cristian Miroiu. Probabil tată şi fiu. Care semnează şi notele. Dincolo de acurateţea analizei în detaliu a prozelor autorului american, avem şi o bună perspectivă comparativă. Căci Saroyan, după succesul uriaş

de care a beneficiat în deceniile 3, 4 şi 5 ale secolului trecut, a intrat apoi într-un soi de con de umbră. Cei doi Miroiu analizează cu fineţe un sinuos traiect şi pun accentele necesare pentru reconsiderarea acestei uriaş povestitor. Dincolo de piesele de teatru, romanele, es-eurile şi multele sale intervenţii publice scriitorul armeano-califor-neano-american a fost şi a rămas un excepţional povestitor. Acum avem la îndemînă cîteva texte din-tr-un volum postum, ce apar pentru prima oară în limba română. Sun-tem într-un univers al copilăriei şi adolescenţei, unde candoarea şi inocenţa nu şi-au pierdut cu to-tul savoarea. Prin ochii unor tin-eri desluşim şi relaţiile de cuplu – nimic nu durează, totul devine mereu altceva – sau ale mem-brilor unor familii de desţăraţi. Este clar că steagul american adună sub faldurile ei nu doar milioane de nou-veniţi, dar şi milioane de feluri de a fi. Armenii din Cali-fornia lui Saroyan – născut şi crescut într-o Americă ospitalieră cu toţi năpăstuiţii lumii – duc în spate nostalgia patriei pierdute. Toate micile tabi-eturi culinare sau comportamentale sunt asezonate cu vechile obişnuinţe şi obiceiuri. Care încă nu s-au pier-

dut, chiar dacă tinerii care cresc pe sol american – sau luptă în ar-mata americană – şi au deja şi alte opţiuni. O povestire („Laşii”) de-spre laşitatea unui tînăr care se as-cunde ca să nu fie trimis pe front devine o lecţie despre umanism. Despre cum trebuie să fie fetele care se mărită avem o excelentă frescă de epocă. Se surîde mult în prozele lui Saroyan. Delicateţe specifică lui Saroyan, de care avem, poate şi noi nevoie, măcar din cînd în cînd. Un autor american care ar merita să fie redescoperit şi în România. Şi nu doar de iubitorii de literatură, ci şi de admiratorii de horovaţ, keşkek şi Immam-Baildî.

Bedros HoraSanGian

Prozele Scurte ale lui William Saroyan

-

18

HaiGStrămoşul neamului armean se numea Haig. El a fost nepotul pa-triarhului Noe. Era un om înalt şi puternic; avea ochii albaştri, fru-mos la chip, şi avea părul cîrlionţat. Îl slujea pe Dumnezeu şi era dornic de libertate. Strămoşii noştrii, spre cinstirea lui Haig, viteazul arcaş, au denumit “Haig” constelaţia cea mai luminoasă şi cea mai frumoasă, pe care alte popoare o numesc Orion.

HaiG şi BelAtunci cînd se construia turnul Ba-b i l o n u l u i , s-au ameste-cat limbile şi Haig, luîndu-şi fii săi şi toţi servitorii, vre-o 300 de su-flete, a pornit spre miază-noapte.Şi-au văzut de drum, fără grabă. Trecură munţii înalţi şi rîuri largi. După multe zile au ajuns

în faţa unor păduri dese şi întinse. Era priveliştea frumoasă a Armeniei înverzite. Acolo s-au aşezat.Au trecut anii. Un uriaş, cu numele de Bel stăpînea ţările de cîmpie ale Asiriei. Era un tiran şi voia ca oamenii să i se închine lui ca unui zeu. A luat 10000 de soldaţi, a ven-it în Armenia şi i-a spus lui Haig: “Vino şi supune-mi-te! Închină-mi-te ca unui zeu! Am să-ţi dau pămînturi întinse şi mănoase!” Haig răspunse: “Eu mă închin nu-mai lui Dumnezeu.”Cele două armate se apropiară una de alta. Haig avea puţini oameni. Ai lui Bel erau cu miile. A început lupta.Haig încordă arcul său şi

străpunse cu săgeata piep-tul mîndrului Bel omorînd-ul. Duşmanul năvălitor a fugi. Haig, împreună cu fiul său Arme-nag, au ridicat sate şi oraşe ca să locuiască fii şi nepoţii lui acolo. După nu-mele său, ţara noastră a luat numele de Ţara lui Haig, sau Hayastan.

Legende armeneştiStimate Domnule Redactor şef,

Mihai Stepan Cazazian,

Doresc să felicit prin persoana Dvs. redacţia ARARAT, pentru calitatea materialelor publicate în revista la care cu toţii trudiţi.Vă mărturisesc că citind ultimul număr consacrat conferinţei de la Bucureşti -Armenia- destinul unei naţiuni, mi-am ordonat informaţiile, nu întotdeauna com-plete şi logice despre evenimen-tele tragice de început de secol XX din Turcia. Sunt o persoană care cunoaşte minorităţile din Româ-nia şi desigur şi pe cea armeană, dar intervenţiile Domnilor Taner Akcam şi Raymond Kevorkian, publicate recent de Dvs. în Supli-mentul revistei, au darul să dea o imagine reală, documentată asupra evenimentelor tragice petrecute în Turcia, cât şi asupra atitudinii mar-ilor puteri privind genocidul arme-nilor. Profit de ocazie să vă felicit şi pentru numerele anterioare ale Suplimentului “ Colecţia de carte veche armeană” şi “Răspândireaetnotoponimului ARMEAN în România”, lucrări deosebit de val-oroase.

Vă felicit şi vă urez să aveţi succes în tot ceea ce întreprindeţi.

Elena Diatcu, Editura Kriterion

SCRISORI PRIMITE LA REDACŢIE

-

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL

(Constanta). Tiberiu COSOVAN

(Suceava)Corespondenţi din străinătate :

Edvard JEAMGOCIAN (New York),

Anton Lanis SAHAZIZIAN (Toronto),

Giuseppe MUNARINI (Padova)

Cristina POPA (Karabagh)

Sergiu SELIAN(Australia)

Tehnoredactare : Ovidiu PANIGHIANŢ

Pagină web : www.araratonline.com

e-mail : redactia@araratonline.com

Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucuresti – 2

Tel. / Fax: (4021) 314.67.83I.S.S.N.1220-9678

Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

REDACŢIA ARARAT

17 / 2011A AR R

T

A

Într-o zi ploioasă de toamnă (joi, 24 octom-brie 1996), cînd Anda Călugăreanu împlinea cin-ci decenii de existenţă, au-torii acestui articol iniţiau şi realizau în lăcaşul de cultură din centrul capi-talei-Biblio-teca Bisericii Armeneşti-prima Seara Omagială “Împreună cu Anda Călugăreanu”, la care a participat şi compozitorul de muzică pop-rock , conducătorul-organist al exFormatiei “Sincron”-Cornel Fugaru, ca descoperitor al Artistei omagiate. La evenimentul mediatizat de ProTV ,TVR, Ra-dio-Romania-Actualităţi şi cîte-va publicaţii centrale au onorat invitaţia: actorii-Florian Pittiş si Mircea Constantinescu, folkiştii-Doru Stănculescu şi Sorin Min-ghiat, exsoţul Al.Medeleanu, jurnaliştii-Mihai Stepan Cazazian, Mihail Ţăpligă-Dăneţ şi Dan Ţăpligă-Dăneţ ).Anda Călugăreanu a urcat , în 1964 (după ce fusese admisă la Examenul de Maturitate al Liceu-lui bucureştean “Dimitrie Can-temir”), pe scena Sălii Palatului, într-un spectacol organizat de ac-torul Teatrului Armatei-Mircea Crişan (care i-a dat numele de scenă :Anda), în acompaniamentul Formaţiei de muzicieni “Sincron” condusă de Cornel Fugaru. Primadona armeancă a formaţiei

“ S i n c r o n ” cîntă in limbile francez[, ital-iana, germana şi română (“ Ce frumoasă-i muzica !”,”Nu mă mai chema cu chitara ta”,”N-am no-roc”-muzica Ion Cristi-noiu). “Avea o voce aparte . Am auzit-o şi i-am propus să vină la noi. Am

făcut repetiţii şi ne-am prezentat cu succes în spectacole , emisiuni radio-tv. Şi turnee... “- îşi amintea compozitorul despre clipa întîlni-rii lor...După 1990, sub patronajul primu-lui-ministru al României, domnul Adrian Nastase, ia fi inţă, la Palatul Naţional al Copiilor, Festivalul –concurs internaţional de muzica uşoară pentru copii “Steaua de aur”, avînd ca iniţiator, realizator, organizator şi preşedinte pe Cornel Fugaru. Măcinarea din sufl etul lui de artist a zdruncinat rău sănătatea trupului său, ceea ce l-a făcut un pelerin-menestrel... într-un turneu “nemărginit”, al Festivalului Eternităţii, prin Impărăţia Ceru-rilor ...alaturi de Anda, de Aure-lian , de Dan Spătaru, de Mădălina şi Şerban Georgescu, de George Grigoriu, de Ion Cristinoiu...

mihail ţăPliGă-dăneţdan ţăPliGă-dăneţ

coMPoZitorul cornel FuGaru, Prietenul arMenilor