DESPRE JUNGLE, PARADISURI ȘI INTOLERANȚĂ CU REGIZORUL DOCUMENTARULUI ACASĂ

RADU CIORNICIUC: „SUBIECTUL M-A PRINS CÂND ERAM DORNIC SĂ MĂ RECONECTEZLA RĂDĂCINILE MELE“

ANUL XVI w NR. 699 w 29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI PAGINILE 2-3

F. BRUNEA-FOXȘI PERMANENȚAREPORTAJULUI

PAGINILE 8-9

PAGINA 10

MIHAI ZAMFIR – ÎN AȘTEPTARE

„Suplimentul decultură“ publică înavanpremieră unfragment din acestroman, care va apăreaîn curând la EdituraPolirom.

Reportajele mele. 1927-1938cuprinde cele mai cunoscutereportaje și grupaje din perioadacare l-a făcut celebru pe F. Brunea-Fox și l-a instaurat ca fondator alreportajului românesc.

PAGINA 12

INTERVIU CU SCRIITOAREANORA IUGA

„CRED CĂVIITORUL

SE AFLĂ ÎNTRECUT“

„CRED CĂVIITORUL

SE AFLĂ ÎNTRECUT“

2ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020interviuwww.suplimentuldecultura.ro

DESPRE JUNGLE, PARADISURI ȘI INTOLERANȚĂ CU REGIZORUL UNUI NOU DOCUMENTAR ROMANESC VALOROS – ACASĂ

Radu Ciorniciuc: „Subiectul m-aprins când eram dornic să măreconectez la rădăcinile mele“După ce a lucrat ca jurnalist deinvestigaţie pentru Casa Jur-nalistului și pentru publicaţiistrăine importante, Radu Cior-niciuc a descoperit documen-tarul atunci când a găsit unsubiect inedit: o familie cunouă copii care a locuit mulţiani în Delta Văcărești, într-osărăcie lucie și în același timpîntr-o sălbăticie paradisiacă.Ceva a rezonat în jurnalistulobiectiv, care, împreună cupartenera sa, jurnalista LinaVdovîi, a demarat un ampluproiect social de ajutorare afamiliei Enache ce trebuia săse întoarcă în civilizaţie, lu-crând în același timp la ceeava deveni documentarul Acasă,care va fi la începutul lui 2020premiat pentru imagine la Fes-tivalul Sundance (iniţiat deRobert Redford) – primul dintr-o serie de premii și elogii careau bifat și eligibilitatea pentruo nominalizare la Oscarul pen-tru documentar de lungmetraj(prin premiul de la Cracovia).

IULIA BLAGA

În chiar ziua când am stat de vorbăprin telefon cu Radu Ciorniciuc,Academia Europeană de Filmanunța că Acasă era inclus (îm�preună cu colectiv, de AlexanderNanau) pe lista de 13 titluri din carese vor alege nominalizările la Docu�mentarul European al Anului.

În aceste condiții, deși stu�pidă, prima întrebare a fost pe un�deva justificată.

Te mai consideri jurnalist?

Am depășit momentul în care măbag singurel într�o singură cutie.Sunt și jurnalist, și documenta�rist, și fotograf, și tată – chiaracum îmi supraveghez fetița să nucadă iar în cap...

Dar nu ești în filmări cu al doilea documentar?

Sunt în filmări, dar am venit unpic în București pentru proiecțiilecu Acasă și ca să rezolv niște pro�bleme personale. Lucrăm la acestnou proiect deja de doi ani. Îl pro�duce tot Monica Lăzurean�Gor�gan. E o poveste despre sclaviamodernă văzută prin intermediulrelației dintre un tată și fiica lui,cu care n�a mai vorbit de mulțiani. Ei investighează acum îm�preună abuzurile la care acestdomn e supus de foarte mult timp.

Deci tot o relație părinți-copii.Ce te atrage la genul ăsta de relație?

E o bună oportunitate să învățmai multe despre mine, dar șidespre cum să devin un pic mailucid în relațiile mele de fami�lie, mai ales acum când, avândfamilia mea, sunt în fața unornoi întrebări, unele tot maicomplicate.

Nu poți afla aceste lucruri doar trăindu-le?

Ba da, dar pe mine, care fac demult timp muncă de documen�tare și care sunt pe jumătate timidși introvertit, formula asta măface să văd lucrurile altfel, leașază într�un mod care rămânepentru mine.

Am putea spune că subiectul dinAcasă te-a găsit el pe tine maimult decât l-ai găsit tu pe el?

În mod sigur. M�am dus acolo cumintea de jurnalist și m�am încor�dat să trasez contextul și proble�mele familiei și ale locului – pro �blemele sistemice, dar a fost vor badespre cum reacționăm noi, oa�menii, când vedem realitatea prinprisma experiențelor, nevoilor șiașteptărilor noastre. Subiectulm�a prins într�un moment cânderam mult mai deschis și maidornic să mă reconectez la rădă�cinile mele, cu familia mea – pro�babil de aici s�a deschis și

povestea în direcția asta, adicăspre relația dintre un adolescentși tatăl lui.

Cum ai negociat poziția regizo-rului care face documentar ob -servațional cu omul care vrea să-iajute pe cei pe care-i filmează?

A fost prima oară când am făcut ochestie de genul ăsta. Aflasemmult din investigațiile la care amlucrat în străinătate – de pildă,aveam în minte o investigațiepentru care am petrecut opt luniîn Anglia, lucrând sub acoperirela o fermă pentru a expune con �dițiile precare de trai și de muncăale câtorva mii de muncitori. Amfost foarte implicat, erau și niștemize foarte mari pentru că aceafermă aproviziona piețele din ju�mătate de continent european, și,deși, investigația a avut efectefoarte bune (s�au renovat caseleîn care locuiau muncitorii, s�audat prime, s�a îndeplinit procesulde producție), faptul că echipa de

avocați a domnilor fermieri agăsit în material un citat desprecare spuneau că nu corespundearealității (ceea ce era parțial fals)m�a afectat. Câteva cuvinte pla�sate nu foarte calculat în materialau pus o urmă de îndoială asupraîntregii documentări la care lu�craseră zeci de oameni.

Și atunci de ce nu intervinejurnalistul? Pe de o parte e vorbade etică, dar și de faptul că mareparte din responsabilitatea jurna�listului e ca atunci când publică,materialul și documentarea să nupoată fi atacate în vreun fel.

Când faci un documentar nu te expui la fel de mult?

Absolut, însă adevărul jurnalistice diferit de adevărul cinematogra�fic sau artistic. Descoperind aceas�tă nouă formulă de a spune po �vești fără a fi ancorat în virgule,puncte și formulări formale, m�aajutat destul de mult să mă uit șialtfel la subiecte și să îmi dorescsă fac mai departe genul acesta dedocumentare.

În ani buni în caream scris și docu-mentat subiecte dela marginea societăţiiam cunoscut oameniși am învăţat destulde mult despreintervenţie socială șiumanitară, încât pu-team gândi cel maibun model pentru ada un ajutor cevamai complet unei fa-milii care are proble-mele ei.

3ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

„NU ȘTIU DACĂ MĂ MAI ÎNTORC, NU ȘTIU SEMNELE DECIRCULAȚIE“

Știați că o să urmăriți personaje-le cronologic atunci când v-ațiapucat, tu și editorul AndreiGorgan, să aranjați cele 300 deore de material brut?

Nu. Am început montajul în urmăcu doi ani, la doi ani după ce începusem documentarea, deciaveam deja o bună parte din po�veste. E meritul Monicăi (n.red.:producătorul Monica Lăzurean�Gorgan), care m�a îndrumat îndirecția lui Andrei Gorgan, careavea și tenacitate, și experiență sălucreze cu atât de mult material,și o minte foarte organizată.

Filmul a început să se contu�reze dramaturgic în ultima jumă�tate de an, după ce am intrat înniște programe de dezvoltare arough cut�ului, unde am lucrat cufantastica monteuză belgiană sta�bilită în Israel Joelle Alexis, îm�preună cu care, după lungi dis� cuții și ore de montaj, am reușit săgăsim cea mai bună formulă pen�tru a spune povestea – relațiadintre un tată și fiul lui.

Mult timp fuseserăm con vinșică cea mai bună formulă e cea apersonajului colectiv – o familiecompusă din 13 oameni, dintrecare nouă copii, dar acest primmaterial ne�a ajutat să construimpovestea dintr�un unghi anume.

Proiectul social a apărut când tedocumentai pentru reportajulde presă și înainte de a te decidesă faci un film documentar?

Nu aș fi făcut un reportaj, ci unfeature de 10�15 minute, pe caresă�l public în străinătate și careoricum ar fi avut valoare de docu�mentar chiar dacă intra pe o plat�formă de media. La vreo trei lunidupă ce ne�am dat seama că nuputem spune povestea asta într�oformulă atât de limitată și caspațiu, și ca formulare, am înțelescă vom merge spre ceva ce n�ammai făcut, dar care promite o va�riantă mult mai bună și mai ones �tă de a spune povestea aceasta,timp în care, conștienți că suntemacolo on the long run, a venit șichestia cu proiectul social.

Ne întrebam cum putem să�iajutăm pe acești oameni – pe copiiîn primul rând –, pe termen lung,și când la un moment dat unul din�tre ei, Rică, ne�a spus: „Când o să fiumare, o să plec să muncesc, dar nuștiu dacă mă mai întorc, pentru cănu știu semnele de circulație“, ni

s�au aprins becurile. Dintr�o pos�tare pe Facebook am strâns câtevasute de voluntari dornici să lucrezeweekend de weekend cu aceșticopii la școala lui Valeriu Nicolaedin Ferentari, iar printre acești vo�luntari am găsit experți din diferitedomenii cu care am construit stra�tegia de incluziune socială care s�adezvoltat în timp ce ne documen�tam pentru film.

Nu e puțin neobișnuit pentru undocumentarist care ar trebuidoar să observe realitatea? În-cepând să ajuți personajele de-termini cursul evenimentelor.

Mi�am asumat încă de atunci acestlucru. Veneam deja cu responsa�bilitatea jurnalistică și n�a fost oalegere ușoară, dar, în momentulîn care am făcut�o, am convenit cuechipa mea să facem lucrurile câtde bine putem și cu toate resur�sele la îndemână. În ani buni încare am scris și documentat su�biecte de la marginea societățiiam cunoscut oameni și am învățatdestul de mult despre intervențiesocială și umanitară, încât pu�team gândi cel mai bun modelpentru a da un ajutor ceva maicomplet unei familii care are pro�blemele ei.

N�a fost vorba despre un cazclasic de sărăcie extremă, ci de �spre niște copii care s�au născut șiau crescut în stuf, care n�au văzutniciodată apă curentă și care n�autras niciodată apa la toaletă. Atrebuit să construim acest proiectsocial plecând de dedesubtul ră�dăcinii și incluzând soluții pentrutoate problemele.

Ce face acum familia Enache?

Copiii o să meargă în curând lașcoală. Fac ore online, iar volunta�rii de la Casa Bună încă lucreazăcu ei și au o relație foarte bună.Am reușit să le cumpărăm o casăși un teren lângă București, la unsfert de oră de Parcul Natural Vă �cărești, unde trei dintre adulți lu�crează ca rangers. Faptul că știamproblemele din sistemul social,mai ales în București, a întărit de�cizia noastră de a ne implica.

„CÂȚIVA DINTRE COPII NICINU ȘTIAU CĂ SUNT ȚIGANISAU CĂ ASTA E O PROBLEMĂ“

Aș vrea să vorbim și despre pa-lierele intoleranței pe care fil-mul le surprinde foarte bine, în-cepând cu tonul superior alangajaților de la primărie și ter-minând cu vecinul care îi face pemembrii familiei Enache „ciori“.

În ce punct ai știut că lucrurileastea nu trebuie trecute cu vederea?

Suntem conștienți că trăim într osocietate în care rasismul se manifestă de la moduri foarte evidente la moduri foarte subtile,dar nu am fost conștienți de amploarea fenomenului până cândcopiii nu s au mutat în noua lorcasă și pe strada lor, unde erau ogrămadă de copii, ei erau singuriialungați de vecini atunci cândvoiau să iasă cu mingea. Câțivadintre ei nici nu știau că suntțigani sau că asta ar fi o problemă.

Toate scenele acestea în carese vede rasismul manifestat auvenit natural, nu am urmărit să lefilmăm. Deși mă doare că astfel delucruri se întâmplă, sunt foartefericit că am putut pune o fațăpeste acest fenomen și arăta oparte din experiența unei familiide romi din București.

Ce crezi că îi atrage pe străini la film?

Nu am fost fizic decât la festivalulSundance, dar am avut multe se�siuni de întrebări și răspunsurionline la aproape toate festivalu�rile unde filmul a circulat. Acasăe apreciat în primul rând pentruonestitatea lui, pentru onestitateacu care e construită povestea, darși pentru imagine (n.red.: sem�nată de Radu Ciorniciuc și MirceaTopoleanu). Cred că și relevanțatemelor atrage admirația publi�cului, plus că mai ales acum, înpandemie, am redescoperit sauam devenit mai sensibili la naturăși la relația noastră cu ea.

Și eu, când am început să fil�mez, aveam un fel de dor pentrunatură și viața naturală. Acum nudoar că mai am acest dor, dar suntși mai aproape de materializarealui și încerc împreună cu Lina(n.red.: jurnalista Lina Vdovîi,partenera sa și scenarista filmu�lui) să ne mutăm cu fetița lângăCluj, pe un deal.

Deci ai putea supraviețui și tu pe o insulă pustie?

Am învățat câteva lucruri, dar nutot și nu ca domnul Gică ori caVali sau ceilalți copii. Știu să facun foc și pot construi o baracă.

Te poți scufunda cu un pește în gură?

Asta nu, de�abia fac pluta! Darștiu să fac o bărcuță mică.

Scena când vine prințul Charlesla Văcărești e delirantă, paredintr-un reușit film de ficțiune.Intenția ta ironică era clară?

Oamenii ăia se preocupă depomișori când lângă ei sunt alțioameni care au nevoie de ajutorși pe care nu-i văd.

Este una din multele scene dincare a trebuit să alegem. Tot felulde oameni publici vin acolo șipromovează locul – chestie abso�lut admirabilă și pe care o sus �ținem de la început. E fantastic săavem așa un loc aproape de cen�trul orașului, însă da, de fiecaredată când se întâmplau astfel demanifestări, priveam cu jumătatede inimă știind că la câteva sutede metri sunt nouă copii caredorm unii peste alții într�un sin�gur pat. Dar asta se întâmplă deani de zile, noi am prins doar gla�zura de pe tort.

Cele două jungle – cea dinVăcărești și jungla urbană – nu se pot media în nici un fel și niciuna nu pare viabilă à lalongue, nici măcar jungla urba-nă. Uite, și tu vrei să te muți cu

familia la țară.

Pentru orice fel de alegere degenul acesta există niște compro�misuri, ele fac parte din viațanoastră de adulți. Pentru fiecarealegere pe care o facem plătim cuceva. Nu există un răspuns la în�trebarea „unde e mai bine?“, de�pinde cât de toleranți suntem cuanumite compromisuri.

Tatăl s-a împăcat până la urmăcu compromisul mutatului laoraș?

Nu, încă suferă după acel loc, deșicopiii o duc foarte bine și mamalor e mulțumită că au acces lașcoală și la doctori.

Mama e cu picioarele pe pă-mânt, tatăl e un romantic.

Un instinct matern mai puternic n�am văzut niciodată. În ea amavut un partener foarte bun atunci

când a fost vorba despre mutareaîn oraș și de responsabilizarea tu�turor pentru a face, de exemplu,controalele la medici sau pentrua merge la școală. Ea ne�a ajutatfoarte mult. În schimb, Gică e unromantic, un radical. Cred că a su�ferit în tinerețe, închiderea fabri�cii unde lucra și unde era res� pectat l�a pus la pământ. El este,de fapt, un om foarte sensibil șitoate manifestările lui patriarhaleascund această sensibilitate.

Un fel de Ilie Moromete?

Da, dar ceva mai hardcore.

Care e scena ta preferată?

Scena din barcă, de la început, afost întotdeauna pentru mine ceamai specială, pentru că, atuncicând am filmat�o, am simțit cătrebuie să facem un film. A fostunul din momentele care au pro�dus declicul. Văzându�i pe copiiși văzând ce relație au cu natura,modurile de a povesti pe care leștiam deveneau din ce în ce mailimitate.

Probabil că acea imagine a rezo-nat cu paradisul din tine.

Absolut. SDC

Acasă (Acasă, My Home e titlulîn engleză) e produs de MonicaLăzurean-Gorgan prin ManifestFilm în coproducţie cu HBO Eu-rope, Corso Film (Finlanda) șiKino Company (Germania).După premiera de la FestivalulTransilvania (unde a luat Pre-miul pentru cel mai bun lung-metraj în secţiunea Zilele Fil-mului Românesc) și mai multeproiecţii în aer liber în Româ-nia, el va fi lansat în aceastătoamnă și pe HBO Go.

4ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020opinii www.suplimentuldecultura.ro

A venit toamna și ciuma pangolinului nu se dă dusă. Nune rămâ ne decât să mergem maideparte cu Jurnalul.

24 augustAniversăm astăzi patru ani de

la această harfă splendidă:pentrucă îi expirase ITP�ul pe drum, unbucureștean trăia de un an înmașină, la Fetești. Să tragem nă�dejde că e sănătos și s�a tras maiînspre Slobozia, încolo.

23 augustPe la începutul anului eram

gata�gata să cumpăr niște acțiunila o companie care dezvoltă și eacum poate calculatorul cuantic.N�am mai avut bani să cumpăr șioricum nu erau cine�știe�ce in �vestiție, fiindcă anul ăsta au mersbine acțiunile la fabricile de hâr�tie igienică. Despre progres, deo �camdată atât.

Lămuritor congresul PSD, mă�car acum știm de unde și�a luatCiolacu pitic de grădină.

Realizări românești:metrouldin Drumul Taberei nu ajunge

chiar în Drumul Taberei și nu echiar metrou, dar merge și așa.

22 augustÎnghite PNL�ul pesediști cu o

poftă de zici că e doamna Udreascăpată la buget.

21 augustNu era otravă, era vaccinul

rusesc, nu era poloniu, era o că�dere de glicemie, nu era un asasi�nat, era o boală autoimună, nu emileniul III, ci Evul Mediu timpu�riu cu bani din gaze.

E drăguț că România e în�conjurată de regimuri dictato�riale, dar nu ne îngrijorează,fiindcă oricum nu înțelegem ni �mic din istorie și merge și așa, lao adică mai facem o româneascăși ne înțe legem noi cu oricine,Doamne ajută.

Nu am mai văzut atâtea mu �tre patibulare, atâtea mufe dehoți, proști, lachei și doctori însiguranță națională, atâtea sloga�nuri imbecile pe toate garduriletocmai de la alegerile trecute.

Ce vlogării copiilor care

descoperă rahatul de pe clanță vi�zibil de pe lună, să vezi ce o să fiecând o descoperi Firea apa caldă.

19 augustNatura jegului e să maculeze.

Aidoma, natura corupților e să co�rupă și a sclaveților voluntari săpupe în bot și să pape tot.

Are niște nostalgii doamnaVrânceanu�Firea�Pandele de zicică a emanat�o APACA.

Băsescu și�a prezentat și el echipa? Poate vine cu un lotfrumos, cu tinerii de perspectivăVideanu și Berceanu, cu NuțiUdrea. Mă rog, cu cine nu e încăla puș cărie.

„Echipa Firea“ e de vis, iar vi �sul e un banc: Petre Roman, Mi�tică Dragomir și Tata Puiu intrăîntr�un consiliu.

18 augustLa ce „echipă“ și�a făcut, pare

că Firea trage tare să ne califice laBalcaniada din ’88.

Și�a bătut joc alde Firea. Capde listă trebuia să fie regretatulGil Dobrică, hai acasă.

De ce nu e pe liste Brătia �nu�Cartof? Cât ne mai batemjoc de adevăratele valori? Undee Cartof?

Vești bune: la intrarea în ca�bina de vot se dau o pipetă de apăcaldă, o sălățică boeuf și o casetăVHS cu revelionul ’92�’93.

S�au întors Petre Roman șipuloverele pe gât, se simte iz deLambada, bun�venit, 1990.

Moartea din Carpați candi�dează din partea PNL să fie consi�lier județean la Galați. Așadar încurând va trebui să�și schimbenumele în Moartea de la malulDunării.

Absențe regretabile de pelista PSD: Viorel Lis cu soția, Vic�tor Ciorbea, Sandu Ciorbă, Nastedin Berceni de la formația vocal�instrumentală Albatros, Viermede la Animal X, Sișu, Tzanca Ura�ganu, Daniela Gyorfi, Gina Go�gean, Soso de la Big Brother, Dă� nuț Lupu, Ion Iliescu, Miron Coz �ma, Marinela Nițu, Dan Ciotoi,Maricica Puică, frații Pește, EmilBobu și canapeaua lui Măruță.

Asta nu e listă de dregători,

deși cuprinde o salbă de paharnici.Pare una de invitați la un studiotv preistoric. Lume, lume, trececircul celebrităților de altădată lacarpatici. Ceea ce înseamnă că, îndouăzeci de ani, Vulpița & Viorelsunt la locul lor în administrațiapublică rrromânească: măcar vi�ceprimari.

17 augustE drăguț sloganul lui Tudora�

che: „Copiii noștri cresc frumos“.Propun și: „Prietenii noștri joacătable și barbut la Monte�Carlo“.

Propunere slogan Firea: vădau ligheane noi pentru apă caldă.

16 augustDar dacă pensiile speciale

sunt doar o compensație pentrugra vul handicap gramatical șigroaznicul handicap moral algreilor încercați? SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Jurnal din anii molimei (XIII)

Eu nu prea am înţeles celebrul afișal lui Rodcenko (serigrafie, 1924).O tipă strigă Knigi! (cărţi). Aflăm căe vorba de cărţi „din toatedomeniile cunoașterii“. Deasuprași dedesubt, numele LENGIZ –acronimul Editurii de Stat dinLeningrad (azi Sankt Petersburg).IZ vine de la izdatelstvo, editură,cum știu și nevorbitorii de rusă dincuvântul samizdat, a cărui idee deatunci, de a-ţi multiplica singurtextul și a te difuza clandestincând statului nu-i convine ce ai tude zis, nu mai are nici o noimă azi,când ne difuzăm toţi pe rupte însocial media.

Știu că ar trebui să fiu capabil săanalizez montajul la rece, ca pe ooperă de artă. Dacă ești profesorla Yale îți vine ușor s�o faci, să�țiplacă forța primitivă a imaginii,geometria ei vitalistă sau mai știueu ce. Mie mi se activează însăamintiri din comunism care măîmpiedică să mă bucur de elanurile

fruste al posterelor bolșevice.Pentru că îmi lipsește obiectivita�tea, simplitatea lor nu mi se parea eleganței, ci a clișeului și bru �talității. Istoria m�a lăsat fără gustestetic. Un critic de artă va vorbiaici poate de constructivism, defelul în care a prelucrat Rodcenkoinovațiile lui Malevici și El Lisițki(„constructorul“ modernist decărți…); eu nu mai văd aici decâtrealismul popular către care Sta�lin a pistonat extraordinara avan�gardă artistică rusă.

Ar trebui măcar să fiu trup șisuflet de partea mesajului. Cine eîmpotriva cărților?! Poți oare să airezerve în fața unui program depopularizare a lecturii, doar pen�tru că ți se pare că ar cauționa oîntreagă ordine socială? E absolutesențial, cu asta sunt de acord, săte asiguri că oamenii au acces lacărți. Dar dacă asta se întâmplă caparte a unui pachet politic, în carese face o selecție strictă a cărțilorcare se pot publica/ traduce și seîmpănează aproape orice text cuideologie – atunci am nevoie detimp ca să mai reflectez. Cu cărțiscumpe, e clar, nu educi masele.Pe de altă parte, cu cărți subven �ționate, dar cenzurate și triate, nucreezi elite autentice, nu ajungi laperformanță și democrație. Fru�moasele cuvinte „cărți din toatedomeniile cunoașterii“ vor trebuicompletate în minte așa: „scrisede oamenii noștri verificați, sautraduse din anumite limbi, apăruteîn anumiți ani și fără producție

științifică socio�umană din Occi�dent“. Pe de altă parte, cum în1924, anul afișului (și al morții luiLenin) majoritatea populației ru�rale din Rusia e încă analfabetă, eclar că scopul campaniei nu e săcreeze specialiști competitivi peplan internațional.

Posterul lui Rodcenko, ca șiîn cazul altor programe de statpentru care marele fotograf șigrafician sovietic a lucrat, are unscop social. Trebuie să te facă săte îndrepți spre cărți ca spre nișteunelte – să poți citi despre agri�cultură, despre igienă, despredoctrina partidului. Efortul de al�fabetizare e cum nu se poate mailăudabil. În principiu. Motorul luin�a fost însă unul pur umanist –obsesia lui Lenin că nu poți facepolitică cu analfabeți.

Femeia din poză e Lilia Brik,sora Elsei Triolet. Unele din poe�ziile scrise pentru ea de Maia�kovski după 1915 au fost ilustratechiar de Rodcenko. Îi pui așadaracestei tipe bogate și sofisticate obasma țărănească în cap, astfelîncât ea să devină omul simplu cevinde un mesaj poporului său. Par �că ar fi aici un simbol al ipocriziei

fundamentale a tuturor regimuri�lor politice ale egalității, propo�văduite săracilor de oameni carese îmbogățesc pe seama ei. Saupoa te nu e, după cum poate că șizvonurile că ea a fost implicatămai târziu în NKVD nu sunt decâtzvonuri.

Dar toate astea mă împiedicănițel să apreciez excelența tehnicăa afișului (tot așa cum e greu deapreciat excelența tehnică a fil�mului lui Leni Riefenstahl, un de�ceniu mai târziu). Adaug și sen� timentul stânjenitor că puțini maicunosc azi nume ca Triolet, Ara�gon, Maiakovski. Istoria literaturiie un lux. Am citit vreo patru vo�lume ale cumnatului Liliei Brik șie adevărat că nu�mi mai amintescnimic din ele – dar asta e doarvina mea.

Închei cu modul deconcer�tant în care Rodcenko juxtapunelectura și megafonul. Cărțile nu secitesc în gașcă, sunt mai degrabăasociate cu intimitatea tihnită.Niște publicitate la cărți, ce marelucru. Făcută atunci cu mijloacelematracajului propagandistic. Iarazi făcută aproape fără nici un felde mijloace. SDC

CĂTĂLIN PAVELCÂTEVA PÂNZE SUS

Cartea-megafon

Începusem să vorbesc săptă�mâna trecută despre proaspătarevoluție pe care părea s�o stâr�nească în Statele Unite cazul George Floyd. Rasă, clasă, anvergură socială, șanse și drep�turi civile, toate par să fie reeva�luate și reinterogate în acestproces – poate necesar, sigurexagerat și, pe de altă parte,poate întârziat. Ce va ieși de aicinu e foarte clar; aș zice însă căaceia care speră într�o revoluțieveritabilă, ca și cei care se tem de ea, se înșală.

Ca fărâmă de argument, amin�team de compania HBO Max, care,cu o abilă conștiință civică, a vali�dat rapid protestele antirasistedin America. Le�a validat fără a lesusține și fără a le respinge (că de�ocamdată nu se știe cum o să se în�cheie toată povestea), retrăgând ovreme de la difuzare filmul Pe ari�pile vântului. Iar apoi, împachetat

într�un discurs introductiv de �spre situația afroamericanilor dinsecolul al XIX�lea, despre sclavieși democrație, l�a relansat în rețeape valul mediatic iscat deja întoată lumea. Mi s�a părut o miș �care inteligentă, din care toatepărțile au avut de câștigat: și acti �viștii civici antirasism, și demo �crația egalitaristă, și companiaHBO Max, care a avut cu siguranțăparte de mulți spectatori noi șivechi, dornici să vadă sau revadănoul pachet Pe aripile vântului.

Cei de la HBO Max n�au fostsingurii care au acționat astfel,rapid și eficient. Compania Pep�siCo a anunțat că va renunța lanumele de marcă Aunt Jemina, acărui imagine reprezentativă era ofemeie mai în vârstă și de culoare,pentru a nu perpetua un stereotiprasist, cel al negresei harnice și ve�sele din anii sclaviei. Interesanteste că urmașii unor actrițe de culoare care la vremea lor au por�tretizat�o pe mătușa Jemina auprotestat împotriva modificăriibrandului și logoului, susținândcă nu e bine să renunțăm acum latot și toate, fiindcă „bună sau rea,asta este istoria noastră“. Nu e unprotest cu mari șanse de reușită,fiindcă atunci când o corporațieia o decizie de acest gen, nici isto�ria, nici traumele trecutului și nicimăcar justiția socială nu intră cuadevărat în calcul.

Căci în ultimele luni a existatun val de rebranding și redefiniri

ale unor mărci comerciale ce pu�teau părea asociate unor stereoti�puri rasiste. Din fandacsie înipohondrie, vorba lui Caragiale,dar cred că raționamentul corpo�ratist a fost cu totul altul: ce seschimbă nu se fluieră. Așa că șicompania Mars a decis să „dez�volte“ (cum sună discursul oficial)marca lor înregistrată UncleBen’s, a cărui imagine este (adicăera) un afroamerican vârstnic, cuun papion la gât. Legenda promo�vată în trecut de companie nuavea nici o legătură cu sclavia –vorbea despre un cultivator deorez de culoare, faimos pentru calitatea orezului său –, dar, cumziceam, celor responsabili de bu�năstarea companiei li s�a părutriscant să asocieze produsul lor cuimaginea unui negru. Și bănuiesccă, încet�încet, astfel de stereoti�puri rasiale o să dispară și pe toateambalajele de produse o să vezidoar albi (caucazieni) – ceea ce, la

rigoare, e tot o formă de rasism.Valul de corectitudine corpo�

ratistă preventivă a ajuns repedeși în Europa. Brandul Knorr, de �ținut de compania Unilever, aanunțat că își va redenumi „sosulțigănesc“ (Zigeunersauce), fiindcădenumirea lui etalează o atitudinediscriminatorie față de romi. Prinurmare, fostul sos țigănesc a deve�nit de�acum înainte „sos paprikaunguresc“. Consiliul German pen�tru Romi a salutat decizia și credcă și maghiarii s�au bucurat, fiind �că noul nume le promovează su�plimentar imaginea – și nu�ipa radoxal că același fapt e discri�minatoriu și negativ pentru unii,însă pozitiv și benefic pentru alții?

E însă absolut normal. Pânăla revoluția globală, lumea einfluențată de piața globală și demarii ei jucători, corporațiilemul tinaționale. Dacă i se pare cui �va că ele sunt gata să se raliezeunor mișcări civice – mai mult,unei revoluții sociale de anver�gură, care ar putea răsturna struc�turi, ierarhii, chiar și corporații,care ar putea bulversa și reorga�niza pe alte baze întreaga socie�tate –, se înșală amarnic. SDC

5ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Revoluția se mai amână (II)

AMoțiunea de cenzură depusă de PSD se va dezbate luni. Dar ce sens are un asemenea demers taman în campania de lalocale și cu trei luni înainte de alegerile generale? Curiosmoment, nu?

De ce nu e lăsat liberalul Orban săadministreze țara până în decem�brie, apoi să fie instalat guvernulrezultat din alegeri? Chiar e PSDatât de nerăbdător, iar țara arenevoie acum de un alt guvern?Asta o fi problema numărul unu aromânilor? Și dacă tot vorbim deun nou cabinet, cine să formezeguvernul dacă Orban pică luni înParlament? Sunt PSD, Pro Româ�nia și ALDE pregătite să guver�neze mai eficient decât au făcut�opână acum?

Pentru că, oricât s�ar chinuisă arate Ponta și Tăriceanu că re�prezintă fețe noi în politică, n�aucum să mai păcălească pe nimeni.Și unul, și celălalt au fost în di�verse moduri la putere, fie îm�preună, fie separat, în diverseconjuncturi.

Și totuși ce l�o fi apucat peșeful PSD Marcel Ciolacu să de�pună moțiunea de cenzură? Și dece acum, în august, când încă suntconcediile, iar Covidul bate re�cord după record?

Social�democrații și�au insta�lat o nouă conducere la partid,după congresul de săptămânatrecută, iar echipa cea proaspătăare de livrat rezultate. Căci seanunță vremuri complicate în cazde eșec. După alegerile parlamen�tare se va trage linia, iar liderii PSDdin teritoriu vor cere expli cații. Po�sibil să nu fie luat nimeni deurechi la partid dacă noii șefi voravea rezultate remarcabile. Rezul�tate care deocamdată nu arată gro�zav în sondajele de opinie.

E o bătălie teribilă în acestezile, ba chiar ore, pe fiecare parla�mentar în parte. Dacă moțiuneaPSD eșuează, atunci PNL va re�purta în alegeri o victorie chiarmai confortabilă decât o aratăacum sondajele lui Pieleanu, Dân �cu sau cele ale IMAS. Dacă însămoțiunea trece, atunci PSD semenține în joc și poate spera ceva

voturi în plus la locale, iar maiapoi la parlamentare.

Pentru PSD, trecerea moțiu �nii este așadar vitală. PNL încă nus�a erodat suficient chiar dacăsuntem în plină pandemie, bachiar campania liberalilor pare săindice un partid decis să nu mailase lucrurile la întâmplare ca în2016. La vremea respectivă PNL n�a avut chef de luptă, n�a avutprogram, cum n�a avut nici condu�cere eficientă.

Revenind la PSD, pentru Cio�lacu și echipa sa alegerile care ur�mează sunt mai importante decâtcongresul care s�a tocmai s�a încheiat. Filialele pot oricândconvoca un nou congres dacă re�zultatul din 27 septembrie va finesatisfăcător.

Bătălia pentru moțiune e pri�mul episod de urmărit al campa�niei electorale. Nu va schimbasemnificativ scorul partidelor,dar va influența moralul trupelor.De fapt asta e și miza moțiunii.PSD vrea să arate propriilor su�porteri că e un partid viu, gata săpreia puterea, care își revine după

epoca Dragnea. Rănile încă nu s�au vindecat, în unele județecandidații dau jos sigla PSD de pebannere, partidul nu are încre�dere, nu e atmosfera de altădată.

PSD a pierdut primari, alții aurămas pe baricadele stângii, dar laprima adiere de vânt vor juca ladouă capete, dacă nu cumva vorschimba tabăra cu totul.

Și pentru PNL e un momentimportant, chiar dacă dincolo deepilogul moțiunii, liberalii știu căse pot baza pe locomotiva nem �țească. Iohannis a spus că nu vamai da celor din PSD guvernul,astfel că PNL poate sta liniștit.

Însă trecerea moțiunii decenzură poate încurca socotelileîn tabăra PNL. PSD poate spune înacest caz că, dacă șeful statului nule acceptă premierul, atunci vabloca ținerea parlamentarelor pe6 decembrie.

O poate face, mai ales că e îninteresul PSD împingerea scruti�nului pentru Parlament undevacătre primăvara anului 2021.

De aici probabil și forfotadeclanșată la liberali, care au tre�cut la cumpărături de aleși social�democrați pe final de vară.

Dacă moțiunea eșuează, PNLva avea asigurată liniștea la gu�vernare și poate pregăti mi �nuțios cele două confruntărielectorale de la finalul acestuian. Ar fi semnalul că PSD a pier�dut definitiv majoritatea pe fi �nal de mandat.

Cât privește restul scenei po�litice, doar USR�PLUS mai poatecâștiga ceva puncte. Asta dacă vaavea forța să arate publicului că eo bătălie teribilă pe resurse și cănici PSD, nici PNL nu�s preocu�pate cu adevărat de gestionareatreburilor țării.

Dar USR�PLUS este dator șipropriului electorat cu nișteexplicații. Alianța, transformatărecent într�un singur partid, n�afost în stare să pună candidați îndestule localități în țară, dove�dind în multe județe amatorismpolitic.

Localele rămân o bătălie în �tre coloși, PNL fiind deocamdatăîntr�un avantaj liniștitor în fațasocial�democraților. SDC

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Calculele moțiunii

6ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020actualitate www.suplimentuldecultura.ro

Romanul Dimineaţă pierdută alGabrielei Adameșteanu se află pe lista recomandărilor de lecturăpentru această vară făcute deConsiliul European. Lista derecomandări de lectură cuprinde18 titluri din 18 state membre UE șia fost iniţiată de Biblioteca Consili-ului European și fosta Președinţiea Croaţiei la Consiliul Uniunii Eu-ropene, sub titlul „Cititori ai Eu-ropei. Listă de lectură“.

Lista a fost întocmită pe baza se �lecției făcute de Reprezen tanțelePermanente pe lângă Uniunea

Europeană (UE) și cuprinde ro�mane grafice, ficțiune istorică,basme, piese de teatru.

Reprezentanța României pelângă UE a propus Dimineață pier�dută de Gabriela Adameșteanu,roman apărut în 1984 la CarteaRomânească și publicat în optediții la Polirom.

Romanul a fost dramatizat șipus în scenă de Cătălina Buzoianu laTeatrul Bulandra (decembrie 1986 –februarie 1990), cu o distribuție deaur: Tamara Buciuceanu, Gina Pa�trichi, Victor Rebengiuc, Irina

Petrescu, Rodica Tapalagă, Mar�cel Iureș, Mihai Constantin etc.

A fost până acum tradus înfranceză, germană, maghiară, spa�niolă, italiană, ebraică, bulgară,engleză, portugheză, polonă, es�tonă, turcă, suedeză.

Traducerea în limba germanăa Dimineții pierdute, realizată deEva Ruth Wemme, a obținut Pre�miul Târgului de Carte de la Leip�zig (ediția 2019).

Absolventă de Litere la Uni�versitatea București, GabrielaAdameșteanu a lucrat la Editura

Enciclopedică (1965�1984) și laCartea Românească (1985�1990).Redactor�șef al săptămânalului„22“, editat de Grupul pentru Dia�log Social (1991�2005), și al supli�mentului „Bucureștiul Cultural“(până în 2013). Vicepreședintă(2000�2004) și președintă a Cen�trului Român PEN (2004�2006).Membră a juriului pentru Pre�miul Uniunii Latine (2007�2010).Ordinul Chevalier de l’Ordre desArts et des Lettres (2013), acordat

de Ministerul Culturii din Franța.Cărțile ei, constant reeditate,

au primit numeroase premii na �ționale, sunt traduse în 16 limbi șifoarte bine primite de critica lite�rară română și internațională.

Alte scrieri:Romane:Drumulegal al fiecărei zile (1975), Întâlni�rea (2007), Provizorat (2010), Fon�tana di Trevi (2018). Proză scurtă:Dăruiește�ți o zi de vacanță (1979),Vară�primăvară (1989). Non�fic�tion:Anii romantici (2014). SDC

Dimineață pierdută, deGabriela Adameșteanu,recomandat deConsiliul European

În articolul din ediţia precedentă a„Suplimentului de cultură“ mă în-trebam încă din titlu Când revineteatrul românesc în săli?. Între-barea răsare natural dacă te uiţi încalendar și remarci rapiditatea cucare trec ultimele zile de vară,parcă mai în viteză decât altădată,iar instalarea toamnei, cu scăderide temperatură, ploaie și vânt, va zădărnici în scurtă vreme întâl-nirile outdoors.

O reacție amplă a artiștilor dintoate domeniile artelor spectaco�lului pe rețele de socializare (pos�tări, comentarii, rame pentru fo� tografia de profil etc.) – online�ulia fața, prin impact și amploare,altor forme de comunicare, chiardacă atomizat, în interiorul bule�lor și controlat de algoritmii digi�tali – i�a determinat pe decidențisă pună pe masa discuțiilor șiproblemele acestui tip de activi�tate. Vor fi fost, poate, și niște gân�duri electorale la mijloc – artiștiiau, totuși, prin vizibilitatea pecare rampa le�o conferă, putere

de influență, sunt o categoriedeloc de neglijat. Îmi place chiarsă cred că a contat și potențialulsectoarelor creative de a contri�bui la produsul intern brut. Și că,având grijă la armonia compo�nentelor societății, i�a venit rân�dul și celui cultural. Important e căse are în vedere reluarea re pre �zentațiilor în incinte.

Într�o conferință de presă dela Palatul Cotroceni, miercuriseara președintele Klaus Johannisa lansat 1 septembrie ca dată pro�babilă. Mediile guvernamentaleluau în calcul și jumătatea lui sep�tembrie, pentru a mai câștiga niștesăptămâni în care să nu suplimen�teze factorii de risc din comunitateși să constate (in)sta bilitatea ten �dințelor epidemiologice. Pentru apăstra un fel de echilibru în raportcu dinamica vacanțelor, a cărorprevalență în preocupările popu �lației va scădea. Guvernul a decis,totuși, în favoarea primei zile a luiseptembrie, la pachet cu restau�rantele și adunările electorale.

O RESETARE AFAMILIARITĂȚILORTRADIȚIONALE

E minunat că ne reîntoarcem in�doors, ca în alte țări din Europa!Nu va fi simplu, e necesară stabi�lirea și exersarea unor rutine. Eesențial ca lucrătorii din aria cul�turii live și spectatorii lor să fiefoarte atenți la condiționările sa�nitare. Ca în toate celelalte sfere

ale societății, în funcție de situațiamedicală, de cota de îmbolnăviri,acolo unde situația va vira de laverde, la galben sau (să sperăm cănu) roșu, activitatea se va res�trânge la nivel local.

Anunțul de redeschidere vineînsoțit de un pachet de normespecifice, elaborate de repre ze n �tanții Ministerului Sănătății și aiMinisterului Culturii, puse în dez�batere publică. Prevederile vorreașeza funcționarea instituțiilorde spectacole în „noua normali�tate“, a respectării distanței de 1,5�2 m, a purtării măștilor, a evităriiaglomerărilor la intrare/ ieșire, aprotejării artiștilor și tehnicienilorde scenă, a dezinfectării sălilor, foa�ierelor, a tuturor spațiilor comune.Aplicarea lor înseamnă măcar câ�teva zile de adaptare a „vechiinormalități“ la canonul de pande�mie, o resetare a familia ritățilortradiționale într�un parteneriat aloamenilor de teatru și al celor careîi urmăresc și�i aplaudă.

În paralel, teatrele își vorprivi analitic repertoriile și, într�oprimă fază, vor programa cre ațiilecu mai puțini actori în distribuție,pentru a evita aglomerarea sce�nică. Și durata e un item de medi�tat. O durată rezonabilă, în con� dițiile date, spectacolele de�o oră,o oră și ceva fiind mai înțelept derulat. Ca strategie de marketing,în top întâietatea o vor aveaproducțiile mai noi, cu nume ră�sunătoare în distribuție, pentru areatrage fanii.

NECUNOSCUTUL ȘI CURIOZITATEA

Sună ciudat, dar portretul robotal spectacolului de preferat pen�tru acest reînceput este trasat înlinii mari de numărul de actori dindistribuție, popularitatea echi peide realizatori, să fie recent, să du�reze în jur de o oră. Pare neo �bișnuit, dar e un cumul de însușirice poate face diferențe în numă�rul de bilete vândute. Și ne va în�gădui tuturor acomodarea la ra� ma pandemică.

După șase luni de absență sce�nică, repetițiile vor fi la ordinea zilei.Chiar dacă în intervalul de izolarenu s�au rupt complet de atribuțiileprofesionale, actorii trebuie să�șireaducă forma la cea mai bună cotăa ei. Să�și reantreneze memoria, sărevadă replicile din rolurile în caresunt distri buiți, să revină la agili �tățile fizice de odinioară. Să reînvielegăturile scenice întrerupte abrupt.E un proces care necesită puțin timpși exersare în echipă.

Punerea în vânzarea a biletelor

(atâtea câte vor fi) și promovareacer în egală măsură un interval deo săptămână – două. Companiileindependente vor întâmpina difi �cultăți financiare prin limitareanumărului de spectatori. La pre �țul ante�pandemie al biletelor nuvor reuși să acopere costurile, iarasta se va traduce în urcareaprețului. Majorarea va fi cumpă�nită: să nu afecteze puterea decumpărarea a doritorilor; să nu�iîndepărteze de ușile micilor săliunde funcționează.

Necunoscutul și curiozitateamerg și către zona publicului, alcărui răspuns e greu de anticipat.Vom vedea în scurt timp urmelelăsate de difuzările online gratuite.De reflexul de a evita adunărilemari. De stranietatea purtării uneimăști în interior, timp de un ceassau două. O întrebare se impunefiresc: cât va cântări în balanța de�ciziei nevoia de socializare cultu�rală și cât teama unui posibil riscde contaminare? Personal, cred călumea va reveni la teatru. Ca odemonstrație de afecțiune. SDC

7ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

Se redeschid sălile de spectacole

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

8ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020interviuwww.suplimentuldecultura.ro

INTERVIU CU SCRIITOAREA NORA IUGA

„Cred că viitorul se află în trecut“

Prima dintre ele ar fi, desigur,titlul său, ale cărui conotaţiitrimit la prezenţa și compe -tiţiile hipice. De ce acest uni- vers și ce amprentă are el înviaţa autoarei? A doua ţine deînsăși structura sa narativă –să nu uităm că avem aici de-aface cu un roman –, mai precisde maniera în care textul, însensul lui propriu de ţesătură,reușește să se sustragă spa -ţiului și timpului și să evadezeîn visare. Ce tensiune estenecesară aici pentru a asiguraevocării toată forţa necesarăși cum reușește autoarea sădea nostalgiei o tentă pe caream califica-o atât de apropiatăde cea japoneză numită„natsukashii“, o nos talgiefericită, atât de apropiată decea a unui Ion Creangă?

DAN BURCEA

La aceste întrebări și la altele legatede geneza și de scrierea acestuiroman, am rugat�o să ne răspundăpe însăși Nora Iuga, care a primitcu amabilitate invitația noastră.

Înainte de toate, vă mulțumesccă ați răspuns invitației noastre.Cum spuneam în introducere,Hipodrom respiră amplu unsentiment de nostalgie fericită.Este această fragranță izvoruldin care își trage substanța car-tea dumneavoastră? Cum s-anăscut ea?

E curios că dumneavoastră folo �siți termenul „nostalgie fericită“pentru toate experiențele care arputea fi privite ca aproape insu�portabile de o tânără de 23 de ani,în primul ei an de profesorat la oșcoală cu limbă de predare ger�mană din Sibiu, unde eram „regă �țeanca“, și, evident, „irezistibila“.Cuvântul fericită în partea cea

mai substanțială a cărții se dato�rează poate faptului că orice du�rere îmi trece repede.

Sintagma aceasta de „nostalgiefericită“ mi s-a părut potrivităcu tonul pe care îl dați încă de laînceputul romanului dumnea-voastră atunci când evocațiamintirea orașului Hermann -stadt, „orașul ales“, cum îlnumiți. Personal, eu am împru-mutat-o de la scriitoarea belgia-nă Amélie Nothomb. Iată cespunea ea într-un interviu de -spre sensul dat nostalgiei: „A neîntoarce către trecut pentru aretrăi ceea ce trecutul ne-a ofe-rit mai bun, ar trebui să ne facăfericiți, să ne facă să ne gândimcă această fericire trecută nueste moartă, că este la îndemâ-na noastră […], în orice mo-ment, fiindcă ea continuă să tră-iască în noi“. Sunteți de acord cuaceastă perspectivă? Am putea-o aplica la Hipodrom, dacă nu

total, cel puțin în tonul general?

Interesantă combinație ați reușitsă realizați. Eu alătur de obiceinostalgia cu „dorul“, iar „dorul“cred că face parte din familia du�rerii, dacă nu e chiar sinonim cuea. Oricum, o nostalgie fericită nupoate fi niciodată o dorință ce nuse poate împlini decât în imagina�ria sau dacă îți place să suferi. Ma�joritatea poeților suferă de boalaasta, mai ales când au devenit au�toimuni. Am vrut să tratez cu se�riozitate această întrebare, darrecunosc că ați sesizat ceva careîmi e propriu. Oricât de indispen�sabil mi�ar fi un lucru pierdut,ceva cum e Hermannstadtul totmai departe de mine acum, am ca�pacitatea de a�l reînvia în gând, învis și chiar în credința neștirbită căpe el, chiar atunci când nu mai e înspațiul meu, timpul mi�l va aduceînapoi. Timpul le așază mereu petoate la locul lor. Poate că nostal�gia fericită e l’éternel retour!

De ce ați optat pentru genul romanesc? Este romanul, în

cazul Hipodromului, instrumen-tul cel mai adaptat intențieidumneavoastră de a vă con-semna memoriile?

Sigur, cartea asta s�ar putea în�scrie în multe tipuri prozastice, egreu să�i găsești un singur gencare să i se potrivească mănușă.Dacă aș fi un scriitor cu pretențiacă sunt deasupra balcanismuluinostru, aș spune că nu mă prea in�teresează părerea majorității cri�ticilor actuali aflată într�o criză lafel de mare ca și poezia, de asta,sincer, singura mea mândrie e cămajoritatea cărților mele nu sepot încadra în nici o categorie. Eutrăiesc ca scriitor în no man’s land,acel teritoriu nedelimitat, care nuapar ține nimănui.

Cum ați trecut de la Nora ceareală la Iuga Eleonora, Norica,Ninica, Ninel, Noruleţ, Noriko-San, Noricica, Noruca? Ce efort ise cere unui romancier pentru ase imagina drept un personaj de ficțiune?

Nu eu mi�am ales mulțimea numelor care mi�au fost date. Pro�babil că aveam o disponibilitateneo bișnuită de a le sugera cunos �cuților mereu un alt personaj. Da,recunosc. Chiar nu sunt ca majori�tatea confraților mei. Asta îmiplace cel mai mult. Ce dacă unii�mispun că nu putem fi prieteni, căprea suntem incompatibili. Mi s�audat zeci de nume, după rolul careîși închipuiau spectatorii sau citi�torii sau iubiții că mi s�ar potrivi, fi�indcă eu pot să fiu dimineața,No ricel, la prânz, Norica și la oravesperală, Noriko�San.

Pe care dintre toate acestea lepreferați? Și ce vă sugereazăacestea?

Norica îmi spuneau colegele deșcoală și tovarășii de joacă, cândînvățam după�masa. Ei erau ceimai importanți, erau aliații sauinamicii și tovarășii mei de joacă,la „Rege, rege, vrem soldați!“ și,mai ales, la „învârtitul sticlei“. Bă�tălia și armistițiul sunt treburi se�rioase, aici nu folosești diminu �tive. „Noricel“ era pansamentul pecare mi�l punea, pe rana încă su�purândă, mămica, atunci cândtrecea luna și începea din nou sămă cheme la masă, semn că pe�rioada de carceră luase sfârșit.Noriko�San îmi spuneam singură,seara înainte de culcare, cu glasullui Perus, frumoasa mea colegă ar�meancă, închipuindu�mi că mi�arfi plăcut să fie băiat.

Inutil să reamintim că titlulcărții trimite semantic la lumeahipică. La aceasta se adaugă fo-tografia de pe copertă în care ofemeie (naratoarea?) ține înmâini sculptura capului unui cal alb. Un dublu mister deci?Cum să îl descifrăm?

Poza de pe coperta mi�a ales�o odoamnă de la Polirom, pe care n�o cunosc, dar ea a fost solul unuimiracol. Nu numai că femeia dinpoză ar putea fi oricând confundată

Hipodrom este o carte ce se poate rezuma metaforic prinsintagma de „zâmbet al amintirii“ folosită de Nora Iuga casimbol al exonerării de timp și al transfigurării acesteiaîntr-un „dar vital“, un fel de inconștiență necesară trăirii

în teritoriul poeziei, în țara unei Alice obișnuită să navi -gheze cu ușurință între real și imaginar. Desigur, mai multeinterogații se pot ivi în fața cititorului grăbit să descifrezeesențele distilate în acest volum.

9ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

cu mine, iar calul alb împăiat dinvitrina magazinului de pielărie alui Schuster de pe Heltauergasse,neputând să�mi aparțină, deși l�am dorit din prima clipă, mi l�amfăcut din hârtie și�l țin între pal�mele mele scriind pe el în gând în�tâmplări imaginare.

De la anii încântători ai copilă-riei și până la vârsta senectuții,Jovis vă însoțește cu prezențasa. Ne puteți ajuta să facemcunoștință cu el, fără a trădabineînțeles întregul secret alacestui personaj misterios?

Sigur că Jovis, alias Jott, e prezentpână la moarte. Când o fetiță de10 ani nu primește darul pe careși�l dorește cel mai mult, va râvnila el o viață�ntreagă... așa se expli �că și refugiul în vis. Numai acolonu sunt oameni care te spioneazăde după perdele chiar când ai 90 de ani.

Acordați lipsei acestui cadou lamomentul acela valoarea deeveniment fondator al ființeidumneavoastră interioară?

Nu prea înțeleg „valoarea de eve�niment fondator“! E cât se poatede simplu. Imaginați�vă un copil,o fetiță de 10 ani, care are un sin�gur vis, să primească în dar deziua ei calul alb împăiat, cu totharnașamentul de paradă, din vi�trina lui Schuster, proprietarulmarii marochinării din Hermann �stadt. Calul alb n�a mai plecat dinvisul ei toată viața. A intrat în celmai sigur seif al marilor noastresecrete și ea continuă să ținăacolo captiv un cal care trăieșteveșnic în amintirea ei, dându�iposibilitatea să spună ea ce nu�ipoate dezvălui el. De fapt ăsta e fi�lonul conducător al cărții, cutoate celelalte nimicuri inerenteîntr�o viață de om.

Tot în acest context și ținândcont de structura sa, am putea

spune că un subtitlu foarte po-trivit pe care l-am putea roma-nului dumneavoastră ar fi „viațaca o cursă“ în care numele capi-tolelor sale start, cursa, potou,epilog sunt ca niște etapeexistențiale inconturnabile?

Aveam 7 ani și mergeam cu buni�cul la curse în București și la trapși la galop, de aceea sunt foarte fa�miliarizată cu cursele de cai. Celetrei părți ale cărții sunt cele treimomente principale ale curseicare reprezintă viața mea: a)Start, b) Cursa, c) Potou.

Hermannstadt este orașul cen-tral în care se petrece acțiunearomanului dumneavoastră.Sunteți însă legată și de Bucu -rești, unde v-ați născut. Ce loc –real, dar mai ales simbolic –ocupă acestea în geografiadumneavoastră memorială?

Da, cele două orașe Hermannstadt,unde l�am văzut prima oară pe ca �lul alb – singura mea iubire eternăinventată, poate unica rea lă și in�finită, complet inexplicabilă, șiBucureștiul, orașul în care m�amnăscut, mi�am creat o familie că�reia m�am dedicat total... dar în vii�toarele călătorii cosmice eu voistrăbate universul pe șaua lui Jovisalias Jott. Nu am Alzheimer, nicidemență senilă. Totdeauna m�auatras numai scoborâtorii din fa�raonul Akhenaton... dar asta e altăpoveste, doar sugerată în carte.

Dar istoria, cu schimbările ei de ieri și de azi?

Pe mine mă interesează numai is�toria din cărțile de istorie. Din pă�cate, recunosc că cel mai mult măinspiră istoria Evului Mediu, ceeace explică originalitatea întregiimele literaturi.

Locuind astăzi la București,orașul Hermannstadt continuăsă existe în scrinul memoriei.Putem oare afirma că fiecaredintre noi suntem locuitoriiamintirilor noastre și că avemnevoie de aceste repere pentrua ne defini ca ființe umane?

Mă miră că nu ați remarcat rolulesențial pe care îl joacă școala mă�năstirească a ursulinelor, undeam învățat 4 ani, exact în perioada

pubertății, în care se naște senti�mentul acela răscolitor, când vreiceva nebunește fără să știi ce... în�tâlnirea cu misterul. Traversareacoridoarelor din subsolul ursuli�nelor, cu lumânarea aprinsă înmână și corurile maicilor într�olimbă ciudată. Te simțeai proiectatîn Evul Mediu; iubesc Evul Me diu!Mă atrage, deși știu că inchizițiam�ar fi ars pe rug. Și în Hermann �stadt a existat un rug... ve deți cumse leagă totul?!

Tot simbolică este și apetențadumneavoastră pentru ficțiune.Naratoarea îl numește subiecti-vism. Aceasta traversează înipostaze diferite paginile cărții.Afirmați că este vorba de cevaînnăscut, lenifiant și protector,care vă însoțește din perioadacopilăriei și până în pragul tra-gerii cortinei. Ce ne puteți spu-ne despre ea?

Apetența pentru ficțiune vi se pa �re caracteristică pentru literaturamea? Dar toată literatura e fic �țiune... Știți, când citești ai uneoriimpresia că te masturbezi sau faciamor cu o femeie gonflabilă – pâ �nă acum nimic nou... Sunt un poet100%, care scrie numai la dictat,absolut nimic programat. Lebădacu două intrări n�a luat PremiulUSR, fiindcă juriul nu a știut la cegen s�o încadreze. Poezie sauproză? Nu vor ști niciodată că euv�am spus doar, trăiesc în noman’s land. Creative writing nunaște poezie, transformă poezia înmeserie, o golește de conținutul eitranscendent, de fapt cred că prin�cipala strădanie a omului recenteste să alunge transcendența dinascunzătorile noastre... Asta vaaduce, în cele din urmă moarteaPlanetei Albastre. Ziceam că măatrage inexplicabil Evul Mediu.Cred că viitorul se află în trecut.

Romanul poartă o bogată am-prentă a bilingvismului, lucru fi-resc cu epoca, locurile și carieradumneavoastră de profesor șide traducătoare. Ce privirepurtați, cu experiența dumnea-voastră de o viață, asupraimportanței bilingvismului?

Mă miră că mă întrebați așa ceva.Eu m�am născut într�o familie

formată din opt etnii. N�am vrutsă învăț engleza, fiindcă pe asta o„știe“ toată lumea. O profesoarăde la „Iulia Hasdeu“, unde am ab�solvit liceul, mi�a spus că ești deatâtea ori om câte limbi cunoști.

Tocmai fiindcă v-ați născut într-ofamilie multilingvă, am dori săavem părerea dumneavoastră.Desigur, limba pe care o știetoată lumea, cum spuneți, esteun erzaț al englezei pe carelingviștii o numesc „globish“. Ațiputea dezvolta ideea ești de atâ-tea ori om câte limbi cunoștitrecută prin experiența dum-neavoastră personală?

Da, ați reținut bine, sunt o corci�tură în care se amestecă vreo optnații. În afară de un străbunic ger�man, Heinrich Schmied, singurula cărui limbă am învățat�o, proba�bil că Cineva a știut c�o să�mi prin �dă bine, limbile celorlalți nu le�amînvățat, doar câteva frânturi ma�ghiare pe care le schimbau pă rințiitatălui meu în bucătărie. Ce�lelalte, toate de proveniență bal�canică, mi�au rămas interzise. Nuștiu cum se face că nu s�au lipit demine. Păcat. Limba mea preferatăa fost totdeauna franceza. Ador ra�finamentul, frivolitatea stilată, lescuz până și aerul superior, ade�sea chiar arogant. Îmi place ne�buna lor dorință de libertate.Cul mea, nu îndrăznesc să vorbescfranceza, dar uneori scriu scrisoriîn această limbă care�mi permitesă folosesc un limbaj ușor tandru...De altfel ador și expresia tendreamitié. Sunt convinsă că limbilepe care le vorbești te prind fără să�ți dai seama în tiparul lor.

Ce părere aveți despre propune-rea de a scoate limba latină dinprogramul de învățământ ? Exis-tă o tendință a utilitarismuluișcolar care ar vrea să formezemeseriași și nu oameni culți. Amcitit nu demult în presă o frazăuluitoare care spunea că poezianu a ajutat pe nimeni să găseascăun job. Cum priviți acest aspect?

Mă conving tot mai mult că homosapiens trage să moară, fiindcăomul mecanic, cel care producerealitatea artificială, aducătoarede profit, câștigă lupta. Când amintrat în liceu s�a scos greaca,acum se scoate latina... Limbile seschimbă de mult, cuvintele vechisunt duse la gheenă. Mă�ntreb cese întâmplă cu noțiunile folositeîn marile științe umaniste, de fapt,în tot ce înseamnă educație înaltăasistăm la prefaceri nesperate,dar și la anomalii care amenințăplaneta! Războiul dintre natură și

tehnologie ia proporții îngrijoră�toare. Vreți să fiu sinceră? Eu voifi poate pe altă orbită într�un alt�fel de corp călător. Dar până laurmă Natura va câștiga. Omul eetern, produsul lui însă nu va finiciodată etern. Nu știu cât va trăipământul ca să�mi imaginez cândva cădea și el într�o gaură neagră.Dar acel éternel retour e fără sfâr �șit. On revient toujours.

Dacă ar fi să propuneți cititori-lor o cheie de lectură pentru ro-manul dumneavoastră, care ar fi aceea?

Să dau o cheie de lectură cititoru�lui cărților mele? Înțeleg că nuajunge că s�a inventat creativewriting, trebuie să inventăm șicreative reading. În ce lume trăim,Doamne! Încep să cred că schim�barea totală a climei, arderea pă�durilor, viiturile care duc satelecu ele, 35 de grade în Siberia, în�călzirea Polului Nord, topireaghețarilor, aștept revărsarea ocea�nelor, domnia amazoanelor, răz�boiul roboților, evident pande� miile și, în concluzie, vor duce lamutarea ultimilor pământeni peo planetă străină. Sunt curioasă,cine va avea curajul să se întoarcăsă stingă lumina. Eu am să mă re�fugiez în vis și�am să văd, în sfâr �șit, acel Galgen (spânzurătoarea)într�o veche piață, unde o să măducă Jovis (Jott), pe șaua lui.

Să privim atunci această cheieca pe o chintesență a expe -rienței dumneavoastră în litera-tură. Ce sfat ați lăsa celor careiubesc literatura, dar și celor

care o refuză sau ignoră?

Nu dau lecții de poezie, nu pri�mesc lecții de poezie. Spun doarcum îmi place mie să fie. Poezia,atâta cât e, nu e schiloadă. Ori e,ori nu e... dacă e cât un plod acolo,lasă să crească în legea ei și năs�cătorul de poezie să facă bine săcitească marii poeți ai lumii șidrumul îl va duce exact unde eașteptat. SDC

Nu dau lecţii de poezie, nu primesclecţii de poezie. Spun doar cum îmiplace mie să fie. Poezia, atâta cât e, nu e schiloadă.

Limba mea pre-ferată a fost tot-deauna franceza.Ador rafinamentul,frivolitatea stilată, lescuz până și ae rulsuperior, adeseachiar arogant.

10ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020cartewww.suplimentuldecultura.ro

F. Brunea-Fox și permanențareportajuluiO notație alarmistă a Caseijurnalistului avertizeazăsumbru: „Cei mai mulți studențila jurnalism n�au habar căexistă. Cei puțini care au auzit deel nu au cum să�l citească.Reportajele lui au fost strânse încâteva cărți care nu se maigăsesc nici în anticariate“.

CĂTĂLIN CONSTANTINESCU

În acest context, trebuie salutatăreeditarea recentă a volumului luiF. Brunea�Fox, Reportajele mele.1927�1938. Dar nu numai studențiisau jurnaliștii ar trebui să citeascăantologia de față, ci de toți cei carecred că presa trebuie să demaștecorupția, indolența autorităților,populismul politicienilor, deturn�area votului democratic, să atragăatenția asupra periferiei sociale.

REPORTAJUL CA PRACTICĂ A PROBITĂȚII

Filip Brauner, cunoscut mai apoica F. Brunea�Fox, pseudonimul Foxreprezentând un omagiu adus re�porterilor de la Fox Movietone News,s�a născut la Roman, pe 18 ianuarie1898, într�o familie de intelectualievrei care trăise anterior la Chișinău.Tot la Roman a urmat școala și liceulteoretic. La 19 ani a debutat în revistaieșeană „Arena“, condusă de PamfilȘeicaru, unde mai semnau Ion Vinea,Demostene Botez, Cezar Petrescu.După plecarea la București, a fostredactor la „Dimineața“ (din 1925)și la „Adevărul“ (din 1932) până în1937, când aceste publicații au fostînchise odată cu instaurarea guver�nului Goga�Cuza. De�a lungul anilora mai publicat și în „Cuvântul liber“,„România liberă“, „Viața româ �nească“, „Jurnalul de dimineață“,„Lupta“, „Reporter“, „Curierul israelit“.

După apariția legilor rasiale,activitatea sa a cunoscut un declin,semnând în publicații ale comu �nității evreiești. Iar în 1941 aveasă moară fotograful Iosif Berman,cel care i�a ilustrat cele mai multe

reportaje. De asemenea, și nuîntâmplător, numele lui Brunea�Fox poate fi alăturat de cele alelui Benjamin Fundoianu (cel maiapropiat prieten al său), TristanTzara, Ilarie Voronca, GheorgheDinu, Ion Pillat, Felix Aderca, SașaPană, într�o enumerare remar �cabilă și definitorie pentru avan�garda literară. Colaborarea cu „In�tegral“ s�a încheiat în 1928, an carea marcat de altfel sfârșitul peri �oadei sale avangardiste.

Reportajele mele. 1927�1938cuprinde cele mai cunoscute re�portaje și grupaje (grand�reportage�ul era la modă în anii ’30) din pe�rioada care l�a făcut celebru și l�ainstaurat ca fondator al reportaju�lui românesc: Cinci zile printreleproși – o lectură atât de potrivită,iată!, în contextul pandemic alzilelor noastre –, Trenul�fantomă,Trustul cerșetorilor, Scene din cam�pania electorală – lectură obliga�torie în acest an electoral –, AliKadri, „sultanul“ din Ada�Kaleh –un necesar exercițiu de investigație,care, în lectură recentă, ar mai es�tompa, cred, idealizarea insuleiscufundate în 1970 în apele laculuide acumulare al hidrocentralei dela Porțile de Fier. Textul din urmăilustrează corupția și traficul deinfluență din acele vremuri, careau lăsat neîngrădită cupiditateaunui „businessman“ scutit de taxevamale, ca Ali Kadri.

În Scene din campania elec �torală, urmărind migrația dinsecție în secție a unor grupuri dealegători, Brunea�Fox a investigatși denunțat furtul, sau măcar de�naturarea alegerilor din 1927: „LaSecția 23 din Labirint, unde s�ausemnalat aproape o sută de fraude,ni s�a atras atenția asupra a douăautomobile: cel cu nr. 1.265, și celcu nr. 626. Acestea transportaudin secție în secție același grupde alegători angajați «cu ziua». Îndouă case, din Orzari 62 și DeleaNouă, se comunicau instrucțiunile.Aci se afla statul major al «culorii».Agenții guvernamentali din celedouă automobile veneau la fiecejumătate de oră să se alimenteze

cu buletine. În multe locuri aufost identificați. Nu s�au intimidat.Au continuat în altele“.

Apoi, Cum a decurs votareane arată că rețeta folosită de par�tidele postdecembriste, prin anii2000, nu era nouă, unii morțiputând vota, alții nu: „— Cum stămcu morții? — Am luat măsuri sănu se miște din cimitire. Sunt dincartier și�i cunosc pe toți cetățenii“.

Jurnalul unei razii (din Trac�tirul și trotuarul) ni�l înfățișeazăcel mai bine pe reporter, fără amai avea nevoie de vreo altă ca �racterizare: „Ce mai încolo�încoace,iată�l pe reporter în plin iureș.Iată�l în harță cu «declasații», cu«drojdia societății» – cum spunpenaliștii, moraliștii, bonjuriștii,jurnaliștii, cazuiștii și ceilalți «iști»ai ordinii publice. El, care de obiceile arată simpatie, indulgență. Carenu o dată i�a frecventat, fără nicio intenție «documentară», ci așadin prietenoasă curiozitate pentrufirea lor frustă, libertară, pitoreascăși originală (vezi Villon, Richepin,Carco, Gorki), pentru lumea lorabordabilă fără riscuri când lecâștigi încrederea“.

Geo Bogza, la rândul său, îl aso�cia pe cel care „a pus piatra de temeliea reportajului românesc“ cu ununivers tematic foarte specific: olume de dezmoșteniți ai sorții, po �pulând scrierile lui Brunea�Fox, încare „toată suferința și mizeria Cap�italei și provinciei și�au găsit ecou“.

STILUL NU EXCLUDE CRITICA

Senzaționalul, invocat mereu pen�tru a descrie universul reportajelorlui Brunea�Fox, ar trebui nuanțat,căci faptul divers, situațiile neve �rosimile sau revoltătoare consti�tuiau centrul de interes al re�porterului, care a ținut – după cummenționam anterior – să�și ilus�treze vizual investigațiile prin in�termediul fotografiilor lui IosifBerman. Faptul divers însă nu estedecorativ: prilejuiește o analizăcritică a sistemului politic sau asistemului sanitar, a ipocriziei saua convențiilor sociale golite de

conținut. Așa cum se întreba șiLisette Daniel�Brunea, ce putea fisenzațional? Suferința bolnavilorde lepră (care fug pentru că „sesting de foame“, „hămesiți se ducsă cerșească“ și pe care „nimeninu�i oprește să părăsească lazare�tul oricând“ căci nu există paznici”),rondul de noapte al prostituatelor,ghetoul social al evreilor mara �mureșeni, campaniile electoraleși jocurile de culise ale partidelor?Sau poate că toate acestea capătădimensiunea senzaționalului prinochii reporterului, care prin frazaelegantă și stilistica pătrunzătoarereușește să provoace la fiecare pascititorul: „Orașul e invadat de fluxulmâinilor miloage, ca o plajă demeduze“ (Psihologia actului cari�tabil, în Trustul cerșetorilor).

De asemenea, în ceea ce arputea fi numit astăzi „o incursiuneîn România profundă“ (Fotografuldin Pașcani, în Trenul�fantomă),reporterul observă cu ochiul final scriitorului că „La Pașcani e ren�dez�vous�ul trenurilor din nordulMoldovei și un loc de întâlnire atârgurilor. De aceea aici – ca unritual de reuniune a semințiilorbăștinașe – șinele se apropie șise întretaie. Se miros și își strângmâna“. Descrierea leprozeriei dinCinci zile printre leproși ar putea

fi oricând inclusă într�un manualde jurnalism: „O casă muruită cuvar, în mijlocul unui lan de porumb,cu fațada spre câmp. O curte pătratăși destul de mare, mărginită de altelocuințe și atenanse. Nici un copac,nici o podoabă vegetală. Clădireapare un conac vechi sau un hanpărăsit după o dramă tene broasă.Ce maladie obscură i�a ofilit însăînfățișarea, i�a cojit pere ții, i�a năruitzidurile? Mime tism? Se pot adaptalucrurile la om? Lepra atacă și ten�cuiala, pu trezește și cărămizile?“...

În mod evident, Brunea�Foxpracticat un jurnalism riguros, pro�fund investigativ, dar nu lipsit defantezia, libertatea, imagistica șiîndrăzneala literaturii de avan gardăsau de sarcasm și realism, cum notaGeorge Macovescu, prieten de�oviață al lui Brunea�Fox. Firește,imagi nea completă a reporteruluicare a fost Brunea�Fox, „prințul re�portajelor“, implică parcurgerea aîncă trei volume:Orașul măcelului.Jurnalul rebeliunii și crimelor le�gionare (1944), Hârca piratului.Peisaje dunărene (1957), Memoriareportajului (1985). SDC

F. Brunea-Fox, Reportajele mele.1927-1938, colecţia „BibliotecaMemoria“, Editura Polirom, 2020

11ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 muzică

www.suplimentuldecultura.ro

O lună cu trei discuri britanice:baroc italian cu La Serenissima,cameral despre iubire și moartecu cvartetul Navarra și senzuali�tate timbrală cinematică cu Sin�fonia of London. Mi�au maiplăcut romantismul lui AugustinHadelich într�un program ce�hesc și tema libertății la Dalla�piccola într�o operă minimalistăscrisă în 1943. Plus un Lipattisentimental și subiectiv lângă unIsaac Stern pipărat, în marea dereeditări cauzate de pandemie.

Dallapicola: Il prigioniero –Michael Nagy, Danish Na-

tional Symphony Orchestra &Gianandrea Noseda,

Chandos, 3 iulie 2020

Scrisă de Luigi Dallapiccola în1943, pe când se ascundea cu soțiaevreică în satele de lângă Flo ren �ța, Il prigioniero a avut premieraîn 1949 într�o transmisie radiofo�nică Rai. Obsedat de ideea liber �tății și a destinului, Dallapicollași�a construit libretul pe povesti�rea La torture par l’espérance deL’Isle�Adam și pe Aventurile luiTill Eulenspiegel a lui De Coster.Opera într�un prolog și un actspune povestea unui prizonier alInchiziției spaniole, folosind mu�zical trei serii de douăsprezecenote intitulate Rugăciune, Spe �ran ță și Libertate, care conțin totmaterialul vocal al lucrării.

La final trei lucrări corale alelui Dallapiccola din anii ’30, Varapentru voci masculine și două lu�crări pe versuri de MichelangeloBuonarroti cel tânăr, dedicatepărinților săi.

Augustin Hadelich – Bohemian Tales, Warner

Classics, 3 iulie 2020

„Mr. Hadelich pare să devină unuldintre violoniștii excepționali aigenerației sale“ scria în 2017 An�thony Tommasini în „New YorkTimes“, iar în 2018 acesta chiardevenea instrumentistul anuluiîn State. Augustin Hadelich esteastăzi unul dintre marii violoniștiai secolului 21, cu repertoriu de labaroc la Ligeti și Ades.

Înregistrarea concertului deDvořák, sub bagheta aceluiași

Jakub Hrůša cu care cânta în 2017,este una dintre cele mai frumoasepe care am auzit�o. Un programcameral cehesc completează ge�neroasa înregistrare alături depianistul Charles Owen, cu So�nata de Janáček în tușe întune�cate și pasionale, cu Patru pieseop. 17 de Suk cu un dezlănțuit ap�passionato și două superbe bisuriDvořák, Humoreska arr. Kreislerși Songs My Mother Taught Mearr. Hadelich. Un disc superb, deascultat și păstrat.

La Serenissima – Extra Time,Adrian Chandler, Signum,

31 iulie 2020

Concerto per la Solennita di S. Lo�renzo, cu un exuberant Allegrofinal, e din 2015, când britaniciierau în studio cu Anotimpurile șiRV 286 n�a mai încăput pe disc, lafel și impetuoasa La Statira de Al�binoni din 2016 în epoca The Ita�lian Job sau senzualul Concertoper Sua Maestà Cattolica Cesareade la sesiunea 2019 The Godfather.

Noutățile, un inedit concertal napolitanului Brescianello caresună ca o fuziune vivaldian�ger�mană (antrenorul violonist & diri�jor Chandler e și un serios muzi �colog) și impresionanta muzică debalet a lui Nicola Matteis folosită

de Caldara la Cajo Marzio Corio�lano, care alternează trompetesomptuoase cu grația coregraficăa corzilor – ce gigă delicioasă! Unalbum La Serenissima de neratat,ca și celelalte, de o calitate muzi�cală ireproșabilă și o pasiune de�vorantă, condusă de antrenorul�jucător Chandler, un minunatviolonist de baroc!

Respighi: Pines, Fountains &Festivals of Rome – Sinfonia

of London & John Wilson,Chandos, 31 iulie 2020

Înregistrate pentru Chandos înacustica voluptoasă a bisericii St.Augustine din Kilburn, cele treiopusuri sunt de o frumusețe au�ditivă viscerală, un triumf al pro�gramatismului, prin timbralitatesenzuală reliefată în cel mai micdetaliu de instrumentiștii brita�nici. Feste Romane e tulburător,cu fiecare climax răvășitor, de oadevărată poezie a timbralității,cu John Wilson extrem de atent ladozajul volumelor, culoarea e ma�rele merit al acestui album.

Orchestra e superbă, cu fie�care om în parte, dirijorul are tempide o vitalitate și complexitate cuce�ritoare – Wilson e un îndrăgostit de Korngold și un șef care nu seteme de nou –, am auzit siderat

înregistrarea unei privighetori înPini presso una catacomba sautimbrul exotic al unui buccina, uncorn antic din Imperiul Roman, înI pini del Gianicolo! Un disc re �velație, de colecție!

Love and Death – NavarraString Quartet, OrchidClassics, 17 iulie 2020

Cameralul lunii iulie e pentrumine o înregistrare bizară despreiubire și moarte cu Navarra SQ,un cvartet britanic fondat în 2002care și�a luat numele de la un vinroșu spaniol.

Stranietatea vine pentru mi �ne din sonoritatea aspră, rugoasăși metalică a celor patru, acesta esunetul prezentului în arta cvar�tetului de coarde.

Navarra are o energie seducă�toare, aproape febrilă, de la intro�ul introspectiv și viril din Laoración de torero de Turina, cuelegia I Crisantemi scrisă de Puc�cini la moartea unui prieten șicvartetul de Janáček. Cele trei ca�podopere sunt întrețesute de douăminiaturi moderne de Ligeti– ceîncrucișare stilistică! –, pentru caprogramul să se încheie cu nelipsitulschubertian Fata și moartea atuncicând e vorba de Iubire și Moarte, ointerpretare convingătoare, cu fraze

de o gra nulație palpabilă în parteaa II�a Andante con moto. Un discdedicat celor care au suferit de peurma pandemiei, un disc de as�cultat pentru ineditul sonor, fru �musețea muzicii și intricatele eiîntrebări existențiale.

Dinu Lipatti – Chopin PianoSonata No. 3 op. 58, EnescuPiano Sonata No. 3 op. 24,

Warner Classics 1956, remas-tered 30 iulie 2020

Într�o lună în care efectele pande�miei au adus multe reeditări, cume cazul integralei Wilhelm Back �haus cu sonatele de Beethoven,Decca 1954, capul de afiș e IsaacStern – The Complete ColumbiaAnalogue Recordings, o colecțiede 75 de CD�uri cu înregistrăriemblematice ale marelui violo�nist de la a cărui naștere s�au îm�plinit pe 21 iulie 100 de ani.

Cofretul conține cele mai apla �udate concerte înregistrate de sta�rul american: Bach, Vivaldi, Mo� zart, Prokofiev, Bartók și Berg, ală�turi de mari dirijori ca Dmitri Mi�tropoulos, Bruno Walter, GeorgSzell, Eugene Ormandy și LeonardBernstein, dar și concertul de Stra�vinski sub bagheta compozitorului,precum și câteva prime audiții mo�derne comisionate lui de compozi�tori ca Penderecki sau Rochberg.Multă muzică de camera, superbepagini cu parteneri de legendă caLeonard Rose și Eugene Istomin,Pablo Casals, Alexander Schneider,Paul Tortelier și Myra Hess.

Sentimental și subiectiv, amales însă un Lipatti ca reeditarepreferată, un digital Warner re�masterizat după vinilul monoEMI din 1956, cu Sonata în si mi �nor de Chopin și minunata ver�siune a Sonatei pentru pian op. 24nr. 3 în re major de George Enes �cu, înregistrare a Radio Ber na dinoctombrie 1943, una dintre celemai tonice compoziții enesciene,cu un andantino de filigran, înacelași timp una dintre cele maineglijate lucrări din creația sapianistică.

Audiție plăcută! SDC

CĂTĂLIN SAVARUBATO. RUBRICA DE CLASICĂ

Discurile lunii iunie

12ANUL XVI NR. 699

29 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020avanpremierăwww.suplimentuldecultura.ro

„Suplimentul decultură“ publică înavanpremieră unfragment din romanulÎn așteptare de MihaiZamfir, care va apăreaîn curând în colecția„Fiction Ltd.“ a EdituriiPolirom.

– FRAGMENT –

Dacă stă să se gândească, poate căstrăduța�fundătură și casa în carel�a văzut prima oară pe Christi auavut importanța lor când i�a răs�puns imediat:da, vreau să mă mutîn Intrarea Vergului, vreau să stauîn aceeași casă cu tine. Vreau săstau într�un fundac unde oameniise cunosc între ei, se salută politi�cos și complice. Chiar înainte dea�și fi văzut în amănunt viitoareacasă, Ileana spusese în mintea eiun entuziast da. „Poate că trebuiasă mă mut aici pentru că am

primit casa din mâna lui Christi“,își spune Ileana ori de câte oriconstată încă o hibă neștiută, încăo stricăciune până atunci neob�servată. „Dacă tata ne�a părăsit laIași, pe mama și pe mine, băiatulcare a profitat de despărțirea astaera destinat să�mi găsească și mieun loc unde să stau. Parcă totul afost scris dinainte. Și să nu creziîn destin!“ […]

Doar relația cu Christi nu i�areușit Ileanei. La început s�a ară�tat prudentă, a încercat să seapropie de el încet�încet, cum facicu animalul pe care�l domes ti �cești – și avea impresia că e pecalea cea bună. La primul Crăciunl�a invitat la masa de Ajun pentrusărbătorirea mutării, dar și pen�tru că voia un prim Crăciun în fa�milia regăsită. A mai chemat douăprietene, n�ar fi vrut o cină în tête�à�tête, cu brăduțul bogat împodo�bit și discuri cu colinde; Christis�a simțit bine, era și el la al doileaCrăciun în singurătate, de cândnevasta îl părăsise. După a treiasticlă de Cotnari adevărat, adusăspecial de Tereza de la Iași, îl vă�zuse cu uimire pe fratele ei emo �ționat. Înțelegerea reciprocă a

durat puțin. De Anul Nou, Christia plecat cine știe unde, iar din pri�măvara trecută apărea schimba�rea neașteptată, blonda din Iași,ivită nu se știe cum. Ileana a vă �zut�o o singură dată și a fost deajuns:era tipul de femeiușcă avândo singură grijă pe lume – să nu sevadă prea tare că e o femeiușcă.De la Iași a avut mai multe in �formații care confirmau căderealui Christi. Blonda elegantă, îm�brăcată discret, aproape nefar�dată, săltând ușor în mers, eide alul femeii făcute să suceascămințile tuturor bărbaților.

A aflat între timp tot ce n�ar fivrut să afle. O simplă convorbirela telefon cu Tereza, verișoara dinCopou, a lămurit�o: această Vero�nica trece acum drept una dintrecele mai frumoase femei dintr�unoraș care n�a dus niciodată lipsăde femei frumoase; se pare că a în�vârtit pe degete nenumărați băr �bați. Cum o fi dat bietul Christitocmai peste ea? Unde s�or fi în�tâlnit? Mai bine să nu știe.

Destul că măsoară lună delună la Christi progresul ineluc�tabil al iubirii bolnave; la fiecarenouă întâlnire îl vede tot mai slab,tot mai aerian, mai transfigurat, cuun zâmbet de neșters pe față. Cinea spus că iubirea e o boală? LuiChristi vorba i se potrivește. E deajuns să te uiți la el ca să observicât i s�a schimbat figura în ultimulan, altădată luminoasă și ironică,acum parcă resemnată. E sigur cănu�i bolnav de ceva grav – semișcă mai sprinten de când totslăbește –, e doar iubirea și nimicaltceva. Nu mai vede pe nimeni înjur, se uită prin oameni și peste ei,ca și cum ar urmări o siluetă invi�zibilă ridicată deasupra celorlalți,plutind la înălțime, undeva sprecapătul străzii. […]

„Cum e fratele tău?“, a între�bat�o în urmă cu câteva luni Pușa,colega de birou, și Ileana s�a dove�dit incapabilă să scoată douăvorbe. „Adică?“ „Cum arată? E fru�mos? E tânăr? E gras? E slab?“ […]

Când Pușa n�a mai întrebat�onimic, Ileana s�a simțit vulnera�bilă și golită de taine. Ce�o fi apu�cat�o să i se dezvăluie Pușei? Ceprostie! Și cu cât dispreț a pututvorbi despre Christi! I se face ru �șine. I�a venit să�și dea palme; darce spusese nu putea fi tras înapoi,răul era făcut! S�a purtat ca oproastă, probabil că se ramolește.Cât timp a tot pus la întrebări, cuzâmbet ademenitor, Pușa n�a scă�pat�o din ochi: și�a dat seama căprietena ei n�o să mai aducă nicio�dată vorba despre Christi, că erasingurul moment de sinceritate.Iar ochii Pușei au sclipit tot timpulde o curiozitate maladivă. […]

A zburat și puținul somn de laînceputul nopții. Cum să dormicând, trei etaje deasupra, cineva sefrământă și nu�și găsește li niștea?El n�ar îndrăzni niciodată să punămâna pe telefon și s�o cheme, chiardacă i s�ar întâmpla o nenorocire.

E atât de timid și de vulnerabil, înciuda figurii lui de campion! Bietulde el, pare programat la eșecuri; laaproape patruzeci e sărac și nu s�aafirmat prin nimic (se pare că și�apublicat ceva din teza de doctoratîntr�o revistă pe care n�o știe ni�meni). Și, dacă până la patruzeci n�a scris nici o carte importantă șia rămas un simplu CP3, fără șansăde promovare, e grav.

Să�i dea ea un telefon? Îi știenumărul pe dinafară, l�a învățatdin prima clipă, iar primele treicifre sunt aceleași ca la telefonulei. Absurd, e prea târziu! Și ce să�ispună? Că i�a spionat ferestrele șile�a văzut luminate? S�ar supăra,e groaznic de suspicios, n�ar vreaîn ruptul capului ca cineva să�ipoarte de grijă sau să�l compăti�mească… Nimic de făcut: n�o să�lsune, o să rămână în întuneric fă�cându�și griji și sperând că pânăla urmă somnul tot vine. SDC

Mihai Zamfir – În așteptare

AUTORULMIHAI ZAMFIR, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din București, specialist în stilistică, istorie literară și literaturăcomparată, profesor la Universitatea din Lisabona (1972-1975),fondatorul secţiei de limba și literatura portugheză de la Univer-sitatea din București (1975), ambasadorul României în Portugalia(noiembrie 1997 – mai 2001) și ambasadorul României în Brazilia(2007-2012). A publicat numeroase sinteze de specialitate: Prozapoetică românească în secolul XIX (1971), Introducere în opera luiAl. Macedonski (1972), Imaginea ascunsă. Structura narativă a ro-manului proustian (1976), Poemul românesc în proză (1981),Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă faţă a prozei (1988),Din secolul romantic (1989), Discursul anilor ’90 (1997), Jurnal in-direct I (2002), Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturiiromâne (vol. I, 2011, 2012; vol. II, 2017). A mai publicat romanelePoveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educaţie târzie (2 vol.,1998-1999), Fetiţa (2003), Se înnoptează. Se lasă ceaţă (2006) și o selecţie a articolelor sale apărute după 1990, Jurnal indirect(1990-2015) (2015). SDC

CARTEAO stare de așteptare caracterizează în întregime acestroman, unul aproape istoric, căci acţiunea lui se pe-trece cu peste trei decenii în urmă, în ultimii ani airegimului comunist. Exasperarea difuză combinată cusperanţa că poate totuși ceva se va întâmpla pun

stăpânire pe locuitorii vilei cu numărul șase din In-trarea Vergului, la fel ca pe mai toţi locuitorii României.Explozia se produce în cele din urmă în decembrie ’89.Euforia miraculoasă ce cuprinde lumea durează doarcâteva zile, ca orice miracol, lăsând însă loc altorașteptări. Dar acestea nu se vor îndeplini probabilniciodată, pentru că, aparent, trăim într-o perpetuăașteptare. SDC

13ANUL XVI NR. 69929 AUGUST – 4 SEPTEMBRIE 2020 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Cu toate că, de�o bună bucată devreme, sufeream de acuta ab sențăa prezenței (metafizice?) care îmicoordonează (sau su praordo nea �ză?) viața, n�am fost conștient deboala asta până acum.

Zilele trecute, deși îmi propu se �sem să nu pun urechea, cam bă �nuind – motivat de vechi expe �riențe – ce anume aș putea să aud,am zis într�o doară „Hai, fie!“, și amintrodus discul blu�ray cu ver �siunea surround întocmită detrupa Kansas la noua operă, TheAbsence of Presence (2020, In �sideOut Music/ Sony). Nu de alta,dar – devotat susținător al mo �dalității de răspândire a sunetuluide jur�împrejur, cea mai apropiatăde realitatea palpabilă, potrivitaprecierii oamenilor îndreptățiți ajudeca – nu se făcea să ratez apa �riția. În plus, la asemenea par ticipare

culturală m�am simțit îmboldit șide comentariile favo rabile scrise decâțiva prieteni virtuali din grupulcare pierde vre mea cu „chestii fainepe CD, vinil, casetă“, în loc să seocupe de tre buri serioase, cum ar fisalvarea planetei, eradicarea sără �ciei sau revitalizarea deșertuluiKalahari (sic!)...

Mărturisesc – fără intențieascunsă de a mă integra main �stream�ului reprezentat de amiciisus�pomeniți – că primele patru

piese ale discului mi�au atacataparatul auditiv direct la părțilesensibile, cucerind parțial ver san �tul mai molatic apărat. Îndeosebiintervenția viorii lui David Rags �dale a doborât meterezele, datfiind că prezența acestui superbinstrument este mai mult absentăîn peisajul rock. Iar piesa a patra,Propulsion 1, compoziție instru �mentală datorată clăparului TomBrislin, a lichidat orice urmă derezistență și am dat să ridic stea �gul capitulării, alb la culoare, cumbine se știe. Dar a început imediatpiesa Memories Down the Line, cuinevitabila partitură de claviaturi

aducătoare de leșin pentru spiritestrident mai sensibile decât almeu. Nu am de reproșat nimic,nici piesei, nici subgenului în carese încadrează. E, probabil, o de �fecțiune a sistemului meu depercepție, și nu de azi, de ieri: nupot să consum Adult Oriented Rock(AOR), chiar de�ar fi el fermentatîn sos de ardei iute și pus la friptpe grătar, în loc de transfron ta �lierii hamburgeri! Poate că defi �ciența se datorează faptului că n�amdevenit încă adult? Nu îndrăznescsă mă pronunț, însă e posibil ca dela stadiul de adolescent bătrân săfi trecut – așa, țac�pac! – în faza debătrân adolescent. Altfel nu�miexplic de ce am oprit ascultareaulterioară (pasămite, pentru o câtde justă evaluare!) a discului din1976, Leftoverture, tot al trupeiformate în Topeka, pentru ultimanăzbâtie a nemților fără vârstă,Einstürzende Neubauten, Alles inAllen, din ale căror texte, evident,nu pricep mare brânză!

Și fiindcă surround�ul m�aatras dinainte de a�l auzi pe discul

de față, am fost atent la amănun �tele care îi dau consistență șiatractivitate (pentru cine pricepe).În pasajele dedicate, vocea luiRonnie Platt se aude... plat, dinpăcate! Adică, e împărțită egal pecele trei canale din față, parcă maimult pe R și L, decât pe C. Poate fivreo șmecherie pe care sistemulmeu vechi de peste 15 ani nu reu �șește să o prindă; însă urechile n�auprimit satisfacția așteptată (nu c�arfi și meritat�o!). Pe ecranul TV sedesf