ACI SOSI PE VREMURI

Ion Pillat

Traditionalismul a fost o orientare literara si culturala al carei nume este derivat in cuvantul „traditie”. Adeptii acestei orientari si-au exprimat atasamentul fata de obiceiurile, datinile,credinta stramoseasca si universul rural, in interiorul a trei curente literare : samanatorismul, poponarismul si gandirismul .

“Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, este o poezie tradiţionalistă a cărei temă este timpul, cu repetabilul ritual al generaţiilor.

Titlul fixează un eveniment („sosi”) între doua repere: spaţial („aci”) şi temporal („pe vremuri”).

În conturarea ideii, poetul îşi împarte discursul liric în doua părţi care evocă acelaşi moment simbolic petrecut în viaţa a doua generaţii: sosirea miresei.

Cele 39 de versuri ale poeziei sunt structurate în 18 distihuri, cu ritm iambic, rimă împerecheată şi măsură de 13 silabe. Ultimul vers, care ţine locul unei strofe, concentreză motivele literare ale textului: iubirea, moartea, timpul.

Discursul este organizat în mai multe secvenţe. Poezia se deschide cu un motiv tradiţionalist: „casa amintirii”, care se află în centrul unui topos mitic ce mai include „grădine între ziduri”, câmpul, holdele şi satul. Devenită „acum” un spaţiu închis, cu ferestrele oblonite şi poarta zăvorâtă, casa copilăriei poetului reprezintă un simbol. Pânzele de păianjen care „zăbreliră” poarta şi hornul, simbolizează trecerea timpului şi moartea lucrurilor care păreau eterne. Extinse şi asupra naturii, efectele curgerii timpului capătă semnificaţia unui destin cosmic.

Un alt motiv tradiţionalist este cel al strămoşilor (secvenţa a doua). Poetul se întoarce în timpul mitic şi magic sugerat prin titlu: sosirea bunicii Clyopi, a miresei care va deveni, peste mulţi ani, strămoaşa mitică a neamului. Ritualul întâlnirii celor doi tineri este romantic şi plin de poezie:trăsura din secolul al XIX-lea, crinolina foşnitoare a fetei, câmpia inundată de lună şi versurile din Lamartine-toate aparţin romantismului.

Există, în acest fragment, şi două schiţe de portret: cea a bunicului („nerăbdător”, visător şi tandru) şi cea a bunicii („subţire fată” cu „ochi de peruzea”).

Distihul alcătuit din versurile 17-18 constituie laitmotivul poemului .

Secvenţa a treia prezintă în paralel acelasi ritual din viaţa nepoţilor, ca intr-o eternă repetare a sosirii miresei. Imaginile se suprapun doar cu mici diferenţe:iubita

„subţire” „cu ochi de ametist” este o reeditare a tinerei Clyopi, drumul printre lanuri este acelasi ca si nisipul din bătrâna curte. Cele doua momente sunt legate prin „casa amintirii”. Se sugerează astfel că destinele se repetă, fiind doar eternităţi de o clipă în curgerea timpului.

În secvenţa a patra, inlocuirea poeţilor romantici cu poeţi simbolişti sugerează aceeaşi curgere implacabilă a vremii.

Fiecare dintre cele doua întâlniri este pusă sub semnul lui Eros şi al lui Thanatos, prin versuri paralele. În ambele situaţii, acelaşi dangăt de clopot, care pune doar o clipă între nuntă şi moarte, readuce sentimentul efemerităţii umane.

Consider ca poezia se încadrează în lirica pamântului românesc, spaţiu în care „casa amintirii”, pridvorul, hornul şi plopii alcătuiesc un tablou specific .