abordari si controverse cu privire la continutul si semnificatiile globalizarii
TRANSCRIPT
Abordari si controverse cu privire la continutul si
semnificatiile globalizarii
Prof.coordonator: Masterand:Hetes Roxana Nincov Adina
1
CUPRINS
Cap 1 - Abordari si conceptii privind globalizarea……………..4
1.1 Conceptii ale Globalizarii…………………………………………..8
1.1.1Concepţia Clubului de la Roma: globalizarea - interdependenţă între
ţări la scară mondială, fără frontiere naţionale………………………………8
1.1.2Concepţia Forumului Economic Mondial (FEM): globalizarea
deschiderea pieţelor lumii şi formarea unei pieţe mondiale
unice……………………………………………………………………………10
1.1.3Globalizarea în concepţia organismelor
ONU…………………………………………………………………………....11
1.1.3.1 Concepţia PNUD: globalizare pentru oameni, nu pentru profit…...11
1.1.3.2 Concepţia UNCTAD: globalizarea – produs al liberalizării………13
1.1.3.3 Concepţia UNESCO: globalizarea – proces de mondializare……..15
1.1.4 David Korten: globalizarea – o versiune modernă a
imperialismului...................................................................................................15
1.1.5 J. K. Galbraith: globalizarea – rezultat al internaţionalizării vieţii
economic………………………………………………………………………..17
1.1.6 Antoine Ayoub: mondializarea – o nouă dimensiune a liberului-schimb
1.1.7 Chris Mulheart şi Howard Vane: globalizarea – economie
internaţionala sau economie globala?..............................................................17
1.1.8 Jacques Percebois: mondializarea – reţea transnaţională de decizie...18
1.1.9 Harold James: globalizarea – integrare transnaţională, dizolvantă a
statului-naţiune………………………………………………………………...19
2
1.1.10 Shahid Yusuf: globalizarea şi localizarea – modelatoare ale
dezvoltării………………………………………………………………………
201.1.11Viitorologii despre globalizare…………………………………………
20
Cap 2 – Dimensiuni, cauze si efecte ale globalizarii………...22
2.1 Dimensiunea globalizarii…………………………………………..22
2.2 Cauzele globalizarii…………………………………………………24
2.3 Efecte ale Globalizarii………………………………………………25
Cap 3 – Controverse ale globalizarii………………….........29
3.1. Regândirea şi „reforma” economiei……………………………29
3.2. Ecologia şi efectele globalizării………………………………….31
3.3. Implicaţii negative ale glozălizării……………………………...32
3.4. Ce ne rezervă viitorul……………………………………………...34
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………38
3
CAP 1 – ABORDARI SI CONCEPTII PRIVIND
GLOBALIZAREA
Globalizarea este, cu siguranta, unul dintre termenii cu cea mai mare circulatie
in ziua de azi, regasindu-se obligatoriu in vocabularul oricarei persoane si revenind
in mod constant in aproape orice discutie serioasa. Se regaseste in aceeasi masura in
discursul popular, in cel politic, in discursul mass-media si in acela specializat, al
stiintelor sociale.
Termenul provine de la adjectivul global, cu sensul de "raspandit in intreaga
lume".
S-au facut multe incercari de definire a globalizarii, negasindu-se insa o
definitie exacta.
Toate incercarile de definire a globalizarii se pun de acord cu faptul ca
fenomenul intereseaza intreaga lume, cele mai multe accentueaza ca avem de-a
face cu un proces dinamic si de lunga durata, insa diferentele se regasesc in ceea
ce priveste notele conceptului.
Ideologii globalizarii definesc globalizarea ca fiind o stare a omenirii care
permite dialogul pasnic intre civilizatii, pe fondul crearii de sanse egale pentru
cat mai multi locuitori ai planetei (Amatyia Sen).
Detractorii, la randul lor, se concentreaza in incercarile de a da o definitie
globalizarii, pe mult mai vizibilele decalaje dintre bogati si saraci, pe reducerea
drastica a numarului celor care (institutii sau indivizi) sunt detinatori ai resurselor,
urmata de cresterea numarului celor care ajung sa fie dependenti de primii, pe
alienarea tot mai mare a indivizilor si societatii in ansamblu.
4
Prima acceptiune utilizata pentru termenul de globalizare a fost aceea
geografica, legata de inceputurile expansiunii coloniale europene, care au avut
loc in secolul al XVI-lea.
O a doua acceptiune a termenului este aceea economica, constand in
dezvoltarea la nivel global a economiei prin interconectarea proceselor de
productie dincolo de granitelele existente ale statelor nationale.
A treia acceptiune utilizata pentru termenul de globalizare este cea politica,
avand in vedere necesitatea centralizarii anumitor decizii care, datorita
dezvoltarii economice la nivelul intregii planete, tind sa depaseasca competentele
statelor nationale.
Cea de a patra acceptiune, este cea electronica, a informatizarii si
tehnologiei informatiei. In sensul sau de acum, termenul de globalizare – forma
gramaticala care sugereaza un proces –, s-a ivit din constiinta faptului ca lumea
se afla intr-un proces prin intermediul caruia va deveni un fel de sat global
(McLuhan) sau, cel putin, un singur sistem economic, socio- politic si cultural.
În literatura economica s-a avansat ideea ca odata cu caderea Zidului
Berlinului in anul 1989 am intrat in cea de-a doua era a globalizarii, prima era
datând inca de la mijlocul secolului al 19-lea ii fiind intrerupta de Primul Razboi
Mondial. Perioada de „pauza” dintre cele doua ere ale globalizarii a ajuns la final
odata cu incheierea Razboiului Rece.
Aşadar, anul 1989 reprezintă un nou început al globalizării, o globalizare
conştientă şi ireversibilă prin care relaţiile sociale şi economice devin lipsite de
distanţe şi graniţe.
Chiar daca globalizarea nu este un fenomen nou, avem totusi elemente noi în
această perioadă, si anume: piete financiare noi, actori economici noi, reguli si
norme noi, noi mijloace de comunicatie.
Piete financiare noi
Piete globale cu dinamică ascendentă în servicii: bănci, asigurări si
transporturi; > Piete financiare: nereglementate, conectate, cu posibilitatea
5
de a actiona si reactiona la distantă, în timp real, cu instrumente financiare noi
precum produsele financiare derivate;
Dereglementarea si scăderea legilor antitrust, proliferarea achizitiilor si
fuziunilor;
O piată globală pentru bunurile de consum, cu mărci globale.
Actori economici noi
Corporatiile transnationale integreazä productia si vânzarea, dominând
productia mondialä;
Organizatia Mondialä a Comertului (OMC) este prima organizatie
multilateralä cu autoritatea de a impune reguli guvernelor nationale;
O retea internationalä de organizatii neguvernamentale care e in crestere.
Globalizarea a condus la redefinirea universului corporatiilor, considerate
de adeptii globalizärii drept structuri autoritare alternative, care le concureazä
tot mai mult si chiar cu succes pe cele statale in determinarea directiei
economiei politice globale. Raportul de interconditionalitate intre globalizare si
noii actori s-a accentuat continuu. Pe de o parte, globalizarea a fost aceea care a
deschis drumul dezvoltärii corporatiilor in postura de lideri, pe de altä parte,
acestea din urma au potentat procesul de globalizare a pietelor. Globalizarea
este, totodatä, si cea care dicteazä corporatiilor deciziile strategice, pornind de
la strategiile internationalizare pânä la cele globale 1.
Reguli si norme noi
1 Bari, 20056
Economia de piatä s-a räspândit la scarä planetarä;
Democratia s-a räspândit ca modalitate principalä de alegere a regimurilor
politice;
Conventiile referitoare la drepturile omului sunt adoptate si cunoscute pe
arii din ce in ce mai extinse;
Conventiile globale referitoare la problemele de mediu;
Conventiile multilaterale cu privire la drepturile de proprietate
intelectualä, comunicatii, investitii.
Noi mijloace de comunicatie (mai rapide si mai ieftine)
Internetul si comunicatiile electronice conecteazä simultan multi oameni;
Plätile electronice;
Telefonia mobilä;
Transport mai rapid si mai ieftin – aerian, rutier, maritim si pe calea feratä.
Abordată din punct de vedere economic, globalizarea poate fi definită
drept lărgirea si consolidarea legăturilor dintre economiile nationale pe piata
globală.
7
O definitie asemănătoare este dată si de raportul Fondului Monetar
International (FMI) din 1997: fenomenul globalizării economiei mondiale
reprezintă integrarea internatională aflată in stransă crestere, atât a pietelor de
bunuri si servicii, cât si a celor de capital.Globalizarea a devenit un proces
obiectiv, ireversibil, care se desfăsoară cu o viteză ametitoare, cuprinzând in
sfera sa aproape toate statele lumii.
Sub aspect strict economic, al eficientei alocării si utilizării resurselor,
globalizarea economică apare ca un fenomen rational, de natură să furnizeze
un volum mai mare de bunuri si servicii, cu resurse tot mai putine.
Globalizarea economică presupune, in esentă, globalizarea procesului de
creare a productiei interne brute a statelor lumii.
1.1 Conceptii ale Globalizarii
1.1.1 Concepţia Clubului de la Roma: globalizarea - interdependenţă între
ţări la scară mondială, fără frontiere naţionale
Bertrand Schneider, secretar general al vestitului “Club de la Roma”2,
apreciaza ca “globalizarea constituie o tendinta care se manifesta in economia
mondiala, tendinta accelerata de dezvoltarea societatii informationale in care ne
aflam in prezent”.
Apreciind ca informatizarea societatii este o transformare mult mai ampla şi
profunda, globalizarea fiind doar un aspect al ei, “acest aspect - spune el – alaturi
de multe altele, ridicd mari semne de intrebare in legatura cu capacitatea statului
2 Misiunea Clubului este de a activa ca un catalizator global de schimbare, independent de interesele politice, ideologice sau de afaceri. Clubul este format din oameni care au o puternica educatie in diverse domenii şi care au principala misiune de a dezvolta gândiri in domeniul globalizarii. Din organizatie fac parte savanti, economisti, oameni de afaceri, inalti functionari internationali, şefi sau foşti şefi de state. De asemenea, Clubul de la Roma contribuie la solutionarea a ceea ce se numeşte problematica globala, setul complex al celor mai importante probleme - politice, sociale, economice, tehnologice, de mediu, psihologice şi culturale - cu care se confrunta omenirea.
8
de a guverna şi rolul pe care acesta trebuie sa-l joace in noua societate
omeneasca”. Autorul ridica problema statului national deoarece “globalizarea
presupune existenta unei interdependente atât de strânse intre statele nationale
incât nimeni nu mai poate sti cu precizie câta libertate de miscare mai au in
realitate guvernele nationale, mai cu seama in ceea ce priveşte problemele
economice, fluxurile de capital (care utilizeaza din plin informatia
computerizata) şi ratele de schimb valutar care eludeaza controlul bancilor
centrale”. Înca doua precizari ale autorului ni se par extrem de relevante. Prima
afirma convingerea ca, din punct de vedere geografic, “globalizarea este departe
de a fi un proces atotcuprinzator, de vreme ce multe parti ale lumii – tarile mai
sarace şi multe din tarile in curs de dezvoltare – nu pot sa participe la societatea
informationala”. A doua precizare exprima parerea ca globalizarea cuprinde nu
numai economicul, ci toate laturile existentei umane. Globalizarea – spune
autorul – “trebuie inteleasa ca extindere rapida, la scara mondiala, a
interactiunilor dintre activitatile societatii omenesti. Aceasta interdependenta, tot
mai strânsa, nu tine cont de nici un fel de granite, nici de timp, nici de spatiu. Si
nu numai economia s-a globalizat, ci şi culturile traditionale sunt supuse unui
adevărat flux informaţional, ca urmare a dezvoltării ultrarapide a tehnologiei
informaţionale”.
Un alt membru marcant al Clubului de la Roma, Keith Suter, preşedintele
Centrului pentru studiul problemelor păcii şi conflictelor, apreciază
globalizarea drept “cea mai mare sfidare pe care a cunoscut-o omenirea de trei
secole încoace”. Sfidarea constă, după autor, în “erodarea sistemului de state
naţiuni”, idee pe care el o aşează la temelia globalizării. “Ceea ce observăm
prin analiza realităţii vieţii internaţionale din aceste ultime decenii este că
guvernele sunt prea mici pentru a îndeplini anumite sarcini sau prea mari pentru
altele. Iată ce a dus la erodarea sistemului de state-naţiuni”. Acest proces este
numit globalizare.
Autorul apreciază că “procesul globalizării poate fi analizat din trei puncte
de vedere:
În primul rând, nu există soluţii naţionale la probleme transnaţionale.9
În al doilea rând, corporaţiile transnaţionale reprezintă principala forţă
motrice a sistemului economic mondial.
În al treilea rând, autoritatea guvernamentală din cadrul statului naţiune
este erodată de forţele sociale populare.
De asemenea, Aurelio Piaccei, iniţiatorul acestui Club şi totodată mare
patron italian, afirma, cu mult înainte de 1970, că “dacă noi reuşim să ne
debarasăm de conceptul de stat-naţiune, eu văd, pentru noi toţi, o
extraordinară redresare industrială, intelectuală şi psihologică”3.
Sintetizând aceste păreri, reţinem în final că, în concepţia acestui centru
de gândire internaţional şi a autorilor citaţi, globalizarea:
a) este generată de adâncirea interdependenţelor dintre state şi naţiuni;
b) că revoluţia informaţională accelerează enorm procesul globalizării;
c) că ea cuprinde atât economia, cât şi cultura, deci întregul bloc de relaţii
umane;
d) că ea cere reconsiderarea rolului statului naţional în economie şi
societate şi permeabilitatea frontierelor statale.
1.1.2 Concepţia Forumului Economic Mondial (FEM): globalizarea
deschiderea pieţelor lumii şi formarea unei pieţe
mondiale unice
Purtătorul de cuvânt al acestei doctrine este insuşi fondatorul şi preşedintele
Forumului, economistul elveţian Klaus Schwab. Referindu-se la necesitatea şi
natura globalizării in deschiderea dezbaterilor, el spunea:
“Avem nevoie de globalizare, pentru că aceasta inseamnă o ocazie de a
impărţi la scară globală capitalul, tehnologia şi cunoştinţele şi de a asigura
3 6 Keith Suter – Sfidarea globalizării, “Curentul”, 12 ianuarie 1999
10
că putem avea grijă de o lume care la sfârşitul acestui secol (este vorba de
secolul XX) are de patru ori mai mulţi locuitori decât la inceputul lui”.
Referindu-se la conţinutul procesului pus in discuţie, autorul subliniază
că, in opinia sa, “globalizarea inseamnă deschiderea pieţelor lumii
pentru a forma o piaţă mondială unică, total liberalizată” 4. El a invitat
participanţii să gândească şi să militeze pentru o globalizare In interesul
umanităţii, de avantajele sale urmând a beneficia toate straturile sociale
ale ţărilor, deci şi categoriile defavorizate din toate ţările lumii, adică şi
cele mai sarace.
Claude Smajda, directorul general al Forumului: ”Sunt indignat – declara
acesta – de erorile de analiză şi de acţiune ale FMI... S-a dorit aplicarea modelului
capitalismului financiar american in economia mondială. Această aroganţă are
consecinţe dureroase, pe care nu le cunoaştem incă”. Criticând faptul că s-a vrut,
mai ales din partea SUA, să se impună ţărilor o liberalizare prea rapidă, Claude
Smajda şi-a exprimat convingerea că participarea la globalizare se poate infăptui
nu impunând sau imitând modelul american sau european, ambele bazate
exclusiv pe performanţele bursiere, ci pe baza unor modele alternative proprii
fiecărei ţări, concepute pe termen lung.
1.1.3 Globalizarea în concepţia organismelor ONU
Descifrarea cadrului conceptual al globalizarii face obiectul unor ample
preocupari si in cadrul ONU, mai ales prin organismele sale cu vocatie mondiala:
PNUD, UNCTAD si UNESCO.
1.1.3.1 Concepţia PNUD: globalizare pentru oameni, nu pentru profit
4 8 Dinu Moraru – Pledoarie pentru o economie mondială In slujba umanităţii, “Curentul”, 29 ianuarie 199911
In cadrul ”Raportului dezvoltarii umane 1999”, un volum intreg – volumul I
– este consacrat exclusiv analizei globalizarii5. Acest volum a fost intitulat
”Globalizarea cu faţă umană”.Aceasta exprima o viziune larga, din perspectiva
conditiei umane in lumea contemporana, asupra globalizarii.
Richard Jolly si Sakiko Fukuda-Parr, prefatand volumul, ei arata ca:
”Din perspectiva dezvoltarii umane globalizarea reprezinta nu
numai pietele de comert, de capital si financiar, ci tot ceea ce este
fundamental pentru oameni, toate lucrurile care le inconjoara viata:
tehnologie, mediu, cultura etc. Pietele globale, tehnologiile globale,
ideile globale si solidaritatea globala pot imbogati vietile oamenilor
oriunde”.
”Cheia care defineste caracteristicile globalizarii consta in
contractia spatiului si timpului, in disparitia frontierelor si aparitia
de noi piete, noi actori, noi reguli si noi mijloace”.
”Globalizarea – condusa de catre pietele globale competitive –
traverseaza usile deschise ale oportunitatilor, dar acestea nu sunt
echitabil distribuite intre natiuni sau popoare. La fel pietele
eficiente, dar inechitabile, pot comprima activitatile nonpiata, vitale
pentru dezvoltarea umana”.
”Promovarea globalizarii din perspectiva umana consta in
asigurarea ca beneficiile ei sunt repartizate echitabil si ca
interdependentele crescânde dintre tari lucreaza pentru oameni, nu
numai pentru profit”.
Ca avantajele globalizarii sa fie repartizate echitabil, Raportul
”recomanda o agenda din trei siruri de actiuni: reforme in interiorul
institutiilor de guvernanta globale, ca sa asigure o mai mare
echitate; noi abordari regionale pentru actiuni colective; politici
5 10 PNUD – Human Development Report 1999. Globalization with a Human Face, New-York, 199912
nationale si locale care sa capteze oportunitatile globale si sa le
transpuna mai echitabil pentru progresul uman”6.
Un alt cunoscut specialist, coautor la ”Raportul dezvoltarii umane 1999”, J.
Mohan Rao7, se apropie de conceptul globalizarii pornind de la trei premise.
Prima premisă: in ultimele doua decenii, numeroase tari, mai ales in curs de
dezvoltare, au acumulat rapid puternice dezechilibre interne si externe, fapt care
a impus necesitatea unor reforme menite sa formeze deschiderea lor externa,
aceasta fiind o cale de promovare a cresterii economice li diminuare a saraciei.
A doua premisă: desi dezechilibrele au fost tragaciul declansator al
reformelor, totusi continutul lor a fost modelat de problemele structurale pe
termen lung.
A treia premisă: politicile structurale convergente in favoarea integrarii
externe a tarilor – sau ceea ce s-ar putea numi ”deschidere” – reprezinta, in
timpurile noastre, un vehicul major al globalizarii.
Johan F. E. Ohiorhenuan, in studiul sau: ”Sudul intr-o era a globalizarii”
apreciaza ca ”globalizarea este inteleasa, in primul rând si cel mai important, in
termeni economici si financiari. În acest sens, ea ar putea fi definita ca o unire,
larga si profunda, a economiilor nationale intr-o piata mondiala de bunuri,
servicii si in special de capital”. Cu alte cuvinte, globalizarea este conceputa de
autor ca un proces de integrare a tarilor la scara mondiala. Desi autorul considera
globalizarea o problema, de regula, economica si financiara, el nu exclude din
câmpul ei de cuprindere si celelalte aspecte ale existentei sociale. În abordarea
globalizării, autorul include şi ideea despre regimuri şi politici supranaţionale.
1.1.3.2 Concepţia UNCTAD: globalizarea – produs al liberalizării
Autorii Raportului pornesc de la următoarele aprecieri:23
6 Richard Jolly si Sakiko Fukuda-Parr – Globalization with a Human Face, New-York, 197 12 J. Mohan Rao – Openness, Poverty and Inequalitz, in ”Human Dev 99elopment Report 1999”, vol. I., p. 294
13
”Politicile de liberalizare au lărgit in mod progresiv spaţiul
economic real disponibil pentru producători şi investitori,
alimentând procesul globalizării pe cuprinsul unei mari părţi a
economiei internaţionale, adică ele au pus in mişcare un proces
prin care producătorii şi investitorii se comportă crescând, ca şi
cum economia mondială ar consta dintr-o singură piaţă şi arie de
producţie, formată din subsectoare regionale şi naţionale, mai
degrabă decât dintr-un set de economii naţionale prin fluxuri de
comerţ şi de investiţii”.
Globalizarea are, in principal, trei piloni: a) comerţul; b) investiţiile
directe şi c) fluxurile financiare. ”Există diferenţe marcante intre
gradul de globalizare reflectată de către comerţ, investiţii directe şi
finanţe internaţionale. Tranzacţiile financiare internaţionale şi
integrarea pieţelor financiare in sistemul financiar global au avansat
mai repede decât integrarea mondială a celorlalte pieţe”.
”Principala forţă conducătoare in procesul globalizării de astăzi este
căutarea de către firmele private şi publice de profituri mondiale.
Efortul lor a fost posibil şi facilitat prin inaintări ale informaţiei
tehnologice şi prin descreşterea costului de transport şi
comunicaţii”.
”Globalizarea este produsul liberalizării. Dar globalizarea a pus in
mişcare forţe operaţionale care accelerează liberalizarea. Întrucât
firmele văd tot mai mult in producţia transnaţională o necesitate
pentru competitivitatea şi profitabilitatea lor, ele exercite presiuni
asupra guvernelor ca să le creeze condiţii necesare pentru a opera pe
scară largă”.
Sunt evidentiate de asemenea si aspectele negative:
14
a) pierderea autonomiei politice in anumite domenii, fapt care, la rândul
său, pune in discuţie problema viitorului statului şi suveranităţii
naţionale;
b) creşterea riscului instabilităţii economice şi sociale ca urmare a lărgirii
deschiderii economico-financiare externe;
c) creşterea riscului de marginalizare din următoarele motive: greutăţile de
aprovizionare; dependenţa de bunuri primare sau puţin procesate la
export;
1.1.3.3 Concepţia UNESCO: globalizarea – proces de mondializare
Specialiştii UNESCO concep ”globalizarea ca un proces de mondializare,
proces revoluţionar caracterizat prin universalitate”8. Asociind-o unei noi faze a
capitalismului, ei subliniază că globalizarea are o origine tehnologică,
producătoare a intensificării relaţiilor dintre naţiuni. Dar, spun ei, aceasta nu-i
decât una din faţetele sale. Celelalte faţete sunt: omogenizarea ideologiilor şi
tendinţa depăşirii statului-providenţă, adică a statului-naţiune, de către istorie.
In viziunea specialiştilor UNESCO, globalizarea nu rezultă numai din forţele
pieţei, ci şi din acceptarea, dacă nu chiar susţinerea ei activă, de către guvernele,
mai ales, din ţările dezvoltate.
1.1.4 David Korten: globalizarea – o versiune modernă a imperialismului
David C. Korten, analizând un vast material documentar, ajunge la
concluzia că ”globalizarea economică este in mare parte o versiune
8“ Le Courrier de l′UNESCO” – L′autre mondialisation: l′eveil citozen, septembrie 200015
modernă a fenomenului imperialist şi are aproximativ aceleaşi efecte”.
Concluziile acestuia sunt:
Globalizarea este un proces care “transferă puterea din mâinile
guvernelor responsabile pentru binele public, in cele ale câtorva
corporaţii şi instituţii financiare, mânate de un singur imperativ:
căutarea profitului financiar pe termen scurt”.
Acest transfer “a dus la concentrarea unei masive puteri economice
şi politice, in mâinile unei elite, formate din câteva persoane, a
căror parte absolută din produsele unor rezerve tot mai reduse de
bogăţie naturală continuă să crească intr-un ritm susţinut”.
“Corporaţiile mondiale uriaşe controlează şi administrează banii,
tehnologia şi pieţele lumii, acţionează numai pe baza profitului,
fără a ţine seama de considerente umane, naţionale şi locale”.
“Mecanismul propagandei controlate de mass-media, aservită
marilor corporaţii, afirmă că sistemul globalizării merge,
funcţionează. În realitate insă, spune autorul, sistemul nu merge,
are mari disfuncţionalităţi, fiind insoţit de costuri mari suportate de
către cei cărora li s-a luat puterea de decizie. Aceste costuri
inseamnă adâncirea unei triple crize mondiale: sărăcia,
dezintegrarea socială şi ecologică”.
“Ideologii marilor corporaţii recunosc uneori şi prezenţa acestei
crize. Dar – explică autorul – cauza o constituie nu globalizarea, ci
restricţiile guvernamentale impuse pieţei libere şi creşterii
consumismului.
Forţele unui sistem financiar globalizat “au transformat corporaţiile
16
şi instituţiile financiare, cândva bune, in instrumente ale unei tiranii
de piaţă care se răspândeşte pe toată planeta ca un cancer,
colonizând tot mai multe dintre spaţiile vitale ale Terrei, distrugând
moduri de viaţă, dislocând oameni, făcând neputincioase instituţiile
democratice şi devorând viaţa in căutarea nesăţioasă a banilor”.
Sistemul economic mondial – constată Korten – este un sistem
conceput cu o dinamică foarte puternică. “Mânat de imperativul
reproducerii banilor, sistemul tratează oamenii ca pe o sursă
ineficientă şi–i inlătură foarte rapid la toate nivelurile sale”.
”Globalizarea economică şi-a extins foarte mult şansele pentru
bogaţi de a trece responsabilităţile lor ecologice in seama săracilor,
exportând atât deşeuri, cât şi fabrici poluante”.
1.1.5 J. K. Galbraith: globalizarea – rezultat al internaţionalizării vieţii
economic
Este de reţinut faptul că Galbraith respinge categoric termenul de
globalizare, nu pe motive de lingvistică, ci pentru că ar implica, in conţinutul
său, o sursă de naţionalism necontrolat. Autorul, afirmă că “una din sursele de
dezastru din secolul abia trecut a fost naţionalismul necontrolat, pe care aş dori
să-l văd mai puţin in viitor”.El preferă, in locul lui, o serie de alţi termeni
echivalenţi, ca: ”relaţii internaţionale mai strânse in asemenea arii ca: economie,
cultură, arte, călătorii şi comunicaţii”; ”internaţionalizarea vieţii economice,
asocierea dintre state şi instituţiile lor”; ”parteneriatul dintre state şi popoare”;
”deschiderea economică externă a ţărilor”. În alte imprejurări, el preferă
termenul internaţionalism in locul globalizării.
17
1.1.6 Antoine Ayoub: mondializarea – o nouă dimensiune a liberului-schimb
A. Ayoub porneşte de la premisa că ”mondializarea este departe de a fi o
noutate sau un fenomen inedit. Pe planul conceptelor, mondializarea nu este, in
fond, decât o nouă denumire a unui vechi concept care, pur şi simplu, este
liberul-schimb”. La rândul său, liberul-schimb, ca să se realizeze in practică,
cere două condiţii. ”Prima este abolirea progresivă a barierelor vamale şi a
reglementărilor intre ţări, iar a doua stabilirea sau intărirea concurenţei celei mai
libere şi celei mai loiale cu putinţă, in interiorul fiecărei economii, ca şi intre
diferitele economii”.
Pornind de la această definiţie şi de la condiţionările sale, autorul,
continuându-şi logica, ajunge la două concluzii cu caracter de veritabilă doctrină
in materie de mondializare.
Prima concluzie: ”mondializarea cere, ca prealabilă, instaurarea unei
economii de piaţă, caracterizată prin:
a) recunoaşterea juridică şi apărarea proprietăţii private;
b) libertatea de a intreprinde şi de a contracta;
c) existenţa liberei concurenţe. Evident, acestea sunt caracteristicile
principale care definesc sistemul capitalist ca atare”.
A doua concluzie: ”prin concurenţă, dincolo de concluziile inutile ale noii
semantici, se vede clar că mondializarea (sau liberul-schimb) face parte
integrantă din sistemul capitalist (sau economia de piaţă) şi nu e, in final, decât
extensiunea acestui sistem de la scară naţională la scară mondială”.
1.1.7 Chris Mulheart şi Howard Vane: globalizarea – economie
internaţionala sau economie globala?
18
Chris Mulheart şi Howard Vane apreciază că actuala economie mondială
se confruntă cu două probleme-cheie: prima este ”globalizarea şi presupusa
emergenţă recentă a unei economii globale”, iar a doua constă in ”problema
dezvoltării economice in ţările mai puţin dezvoltate”.
Sintetizându-şi concepţiile asupra economiei internaţionale/globale, autorii
ajung la următoarele trei abordări:
Perspectiva internaţionalistă: recunoaşte că ”in anii recenţi au avut loc o
serie de schimbări importante in economia mondială, dar că aceste
schimbări n-au făcut irelevante statele-naţiune ca factori economici sau
intr-adevăr ca spaţii discrete economice”.
Teza radicală a globalizării: ”susţine că articulaţia mondială a forţelor
pieţei, practic fără frontiere, a subminat suveranitatea economică a
statelor”.
Poziţia mai moale a globalizării: ”afirmă că, in timp ce pieţele au devenit
mult mai generalizate şi dincolo de influenţa semnificativă a multor state
individuale, apare atât necesar, cât şi posibil pentru state ca să acţioneze in
mod colectiv şi să influenţeze, astfel, noile forţe globale”.
1.1.8 Jacques Percebois: mondializarea – reţea transnaţională de decizie
Dupa J. Percebois, ”mondializarea poate fi definita ca proces care, intr-un
context de internationalizare crescânda a activitatilor, conduce la punerea in
functiune de retele transnationale de decizie in domeniile motoare ale creşterii,
cum sunt: informatia, cercetarea-dezvoltarea, finantele, tehnologiile de vârf”.
Aşadar, autorul concepe mondializarea contemporană ca un proces de
cooperare intre state, iar conducerea proceselor mondializării – ca un demers
infăptuit prin organisme coordonatoare interguvernamentale, şi nu prin crearea
19
de organisme inputernicite cu funcţii suprastatale şi supranaţionale, care pun in
discuţie suveranitatea şi frontierele istorice ale statelor-naţiune.
1.1.9 Harold James: globalizarea – integrare transnaţională, dizolvantă a
statului-naţiune
Principalele idei definitorii ale lui Harold James:
a)Globalizarea reprezinta integrare la scara mondiala, având drept componente
structurale: liberalizarea schimbului de märfuri şi servicii, a capitalului şi a
circulatiei oamenilor.
b)Sub presiunea integrarii, statul-natiune se dizolva şi, odata cu el, suveranitatea
nationala şi frontierele istorice statale.
c)Politicile de protecţie naţională a ţărilor şi naţiunilor (control, restricţii,
subvenţii) sunt mai periculoase şi mai distructive decât eventualele ameninţări
ale globalizării.
d)Globalizarea nu este un proces numai al zilelor noastre, ci a fost cunoscut şi in
trecut. În evoluţia sa istorică, ar exista două trepte: prima a avut loc in a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, iar a doua – cu start in a doua jumătate a
secolului al XX-lea – continuă şi astăzi.
1.1.10 Shahid Yusuf: globalizarea şi localizarea – modelatoare ale
dezvoltării
Shahid Yusuf se inregimentează curentului de gândire economică actuală
care concepe globalizarea de pe poziţii radicale, sinonime cu cele ale Băncii
Mondiale. În plus, el o concepe in tandem cu localizarea, oferind astfel un
element de noutate in marele dialog contemporan despre globalizare.
20
În analiza sa, autorul porneşte de la premisa că ”peisajul dezvoltării in
debutul secolului XXI va fi modelat de globalizare şi localizare”. Sunt două
forţe fundamentale la inceput de nou mileniu şi secol, cu acţiune simultană, dar
opusă. Astfel, dacă globalizarea reprezintă, după autor, procesul de ”integrare a
ţărilor cu restul lumii” şi se manifestă, deci, ca forţă unificatoare pe plan
mondial, localizarea constituie tendinţa ”grupurilor locale spre mai multă
autonomie”, sugerând astfel o acţiune internă a ţărilor spre descentralizare.
1.1.11 Viitorologii despre globalizare
În marele ”razboi” al parerilor care se confrunta in jurul globalizarii sunt
prezenti, cum este firesc, si viitorologii. Datorita gândirii lor progresive, insa, ei
nu sunt prezenti, ci mai mult decât atât, ocupa chiar prima linie pe frontul acestei
confruntari. Ideile lor, noi, indraznete si curajoase, sunt de multe ori chiar
deschizatoare de noi cai in abordarea fenomenului. Desi, la inceput, opinia
publica, tributara gândirii traditionaliste si inertiei obisnuintei, este socata de
cutezanta acestor idei, cu timpul, confirmându-se, adevarurile prevazute sunt
acceptate si inscrise ca atare in ceea ce numim, de regula, gândire moderna. Cei
mai cunoscuti si apreciati viitorologi atât acasa la ei, cât si in strainatate, inclusiv
in România sunt: John Naisbitt si Alvin Töffler.
21
CAP 2 - DIMENSIUNI, CAUZE SI EFECTE
ALE GLOBALIZARII
2.1 Dimensiunea globalizarii
1. Dimensiunea economică. Exemple in ceea ce priveşte
dimensiunile globalizarii pot fi extrase fara probleme din presa
de zi cu zi, dimensiunea economica aflându-se de cele mai multe
ori pe primul loc (creşterea enorma a comerţului şi a investiţiilor
directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrata la
nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la
nivel local).
2. Dimensiunea "mediu ambiant". Unele probleme globale,
cum ar fi incalzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau
taierea padurilor tropicale ilustreaza in modul cel mai
impresionant fenomenul globalizarii, pentru ca, in acest caz este
vorba in mod cert despre probleme globale care necesita o
abordare globala. Evident ca şi in domeniul mediului ambiant
exista probleme de ordin regional şi local, chiar daca acestea au
un caracter ce depaşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea
râurilor. Exista insa şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente precum
spaţiu şi timp. De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de
mici dimensiuni, care au constituit impreuna organizaţia AOSIS
22
şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea
necontenita a nivelului marii, depinde de comportamentul tuturor
oamenilor din lume, şi in special al celor din ţarile industrializate
ultradezvoltate.
3. Dimensiunea socială. Lumea a devenit un „global village“,
reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţa (chat, e-mail)
adaugându-se comunitaţilor tradiţionale precum familia sau
vecinatatea. Totuşi ele nu pot inlocui aceste sfere tradiţionale de
comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul
dimensiunii sociale.
4. Dimensiunea culturală. Producţiile hollywoodiene pot fi
vizionate peste tot in lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale
este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar
insa din aceasta cauza. Din contra: informarea cu privire la aceste
culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizarii.
5. Dimensiunea politică. Politica se confruntă cu probleme
majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează spaţiul
de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi
rezolvate corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv
global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În
acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de
succes la provocările globalizării. Politica la nivel regional şi
naţional a avut şi are in continuare de suferit de pe urma
economiei delimitate şi dematerializate practicate din
23
ce in ce mai mult la nivel internaţional, respectiv global.
Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el
ameninţat de acest dezechilibru fundamental. Totuşi, nu toate
lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De
multe ori, politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap
ispăşitor şi ca de o arma argumentativă cu multiple Intrebuinţări.
Acest lucru este evident mai ales dacă ne gândim la unele
exemple din domeniul politic care nu se intersectează In nici un
punct cu globalizarea.
2.2 Cauzele globalizarii
Cele mai des invocate cauze, fără ca lista să fie insă
completă sunt: internetul (tehnologia), cheltuielile si viteza de
transport, sfarsitul razboiului rece, probleme globale (clima,
migratie), liberalizare.
Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema
globalizării. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor
sume inimaginabile in câteva secunde in jurul globului nu ar fi
posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei
integrate la nivel transnaţional.
Scăderea rapida a cheltuielilor de transport se datorează
avântului incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element
definitoriu al globalizării economice, mărfurile putând fi astfel
transportate mult mai rapid.
24
Sfârşitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori
indicat ca fiind una din cauzele globalizării. Dacă in conflictul
dintre est şi vest lumea era impărţită in două tabere care
intreţineau puţine relaţii intre ele, această delimitare – „Cortina
de Fier“ – a căzut In 1989/90. Statele care aparţineau „blocului
estic“ s-au deschis In direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state
se incred in democraţie şi economie de piaţă ca principii de
organizare fundamentale.
Problemele globale au un rol deosebit de important, in
special la nivel de conştiinţă. Dovadă pentru acest lucru nu sunt
numai magazinele tip „One World“ din statele industrializate şi
ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie insă şi de o
internaţionalizare a politicii, stimulând dezvoltarea unei
conştiinţe globale. Organizaţii precum Greenpeace sau Amnesty
International, care se dedică unor teme globale precum mediul
ambiant sau drepturile omului sunt „Global Players“. Se pot
întrezări astfel în mod clar începuturile unei noi societăţi globale.
2.3 Efecte ale Globalizarii
Schimbarea pe care fenomenul globalizarii o aduce vizeaza
acumularea si cresterea economica, dezvoltarea tehnologica,
eficientizarea modurilor de organizare sociala, stabilirea
scopurilor societatii si a tipului de interactiuni sociale,
25
modificarea valorilor impartasite de indivizi, grupuri si
comunitati.
Pe masura ce efectele globalizarii se manifesta, noi si noi
amenintari isi fac simtita prezenta, noi necunoscute apar si
asteapta raspunsuri Distante care acum nu foarte mult timp se
parcurgeau in cativa ani, se acopera astazi in cateva ore. Putem
comunica oricand, cu oricine din orice colt al lumii. In ciuda
apropierii mai mari ca niciodata si a depasirii barierelor in urma
cresterii fara precedent a vitezei de circulatie a informatiei,
capacitatea de a comunica emotii si stari sufletesti profunde este in
scadere. Singuratatea tinde sa devina o tara sociala grava, in plina
epoca a comunicarii, in SUA spre exemplu, peste 26 de milioane
de oameni traiesc singuri. Niciodata in istoria umanitatii o societate
nu a mai cunoscut un asemenea grad de solitudine. Timp de secole,
oamenii si-au imbogatit experienta prin contact cu natura si cu alti
indivizi. Azi, cautam noi experiente pe ecranele calculatoarelor si
ale jocurilor video. Are loc modificarea relatiilor inter-umane,
rasturnarea valorilor si dorinta de „emancipare totala” a indivizilor.
Un fenomen caracteristic globalizarii il constituie redirectionarea
productiei industriale catre state in curs de dezvoltare si slab
dezvoltate.
Din punct de vedere istoric, comertul a fost o sursa de
dezvoltare economica si de schimb cultural pentru un numar
insemnat de civilizatii. In prezent comertul este o arma si un
instrument de santaj care se bazeaza pe regulile puterii si ajuta la
26
polarizarea lumii. Accesul tarilor mici si sarace la instrumentele
de decizie, intr-un mod echitabil, este blocat si aproape imposibil.
Razboaiele viitorului nu vor mai fi motivate atat de ideologii
sau de conflicte identitare, ci mai degraba de accesul la resurse.
Epuizarea resurselor de catre natiunile sarace, in conditiile
mentinerii unor ritmuri ridicate de crestere demografica si a unor
cresteri economice modeste, va determina mari fluxuri
migratoare, generatoare de noi surse de tensiuni si stari
conflictuale.Problemele saraciei si subdezvoltarii, marile
discrepante economice si sociale la scara mondiala impun
reconsiderarea rolului statului.
Decalajele de dezvoltare intre natiunile bogate si cele sarace se
accentueaza permanent, desi in ultimii cincizeci de ani a avut loc o
dinamica fara precedent a cresterii economice la nivel mondial.
Produsul global mondial a crescut de sapte ori. Cu toate acestea,
intr-o lume de sapte ori mai bogata, saracia a crescut. 2,8 miliarde
de oameni traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi, iar din acestia 1,2
miliarde traiesc cu mai putin de 1 dolar pe zi. Zilnic, 10.000 de
copii mor doar din cauza faptului ca nu au acces la surse de apa.
Raportul „Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie” arata
ca, la nivelul anului 1995, 20% din populatia globului – traitoare
in tarile avansate – era responsabila pentru 63% din totalul
emisiilor poluante si consuma 86% din totalul resurselor
existente, in vreme ce alta cincime, din tarile lumii a
27
treia, producea 2% din totalul noxelor si consuma 1,3% din
resurse. Aproape 60% dintre saraci lumii sunt lipsiti de cele mai
elementare mijloace de subzistenta, o treime nu au acces la apa
salubra, un sfert nu au o locuinta corespunzatoare, 20% nu au
acces la servicii moderne de sanatate si 20% dintre copii
parasesc scoala inainte de clasa a V-a.
Din cele circa 500 de companii multinationale, aflate in
clasamentul celor mai mari transnationale dupa cifra de afaceri,
nu mai putin de 244 (aproape jumatate) sunt detinute de SUA,
46 de Japonia, 23 de Germania, iar restul sunt impartite intre
celelalte state.
Dar decalaje de dezvoltare nu sunt numai intre nord si sud,
intre tarile bogate si cele sarace. Asemenea decalaje exista si in
statele dezvoltate, cele mai observabile situatii fiind cele din
tarile fostului bloc comunist, care se confrunta cu grave
probleme generate de polarizarea sociala excesiva.
Corporatiile si bancile transnationale sunt beneficiari clari ai
globalizarii, fuziunile dintre giganti asigurand, pe langa
diversificarea si integrarea productiei, maximizarea profiturilor
si acapararea unor portiuni din ce in ce mai mari din piata. Daca
transferul bogatiilor catre elita financiara mondiala este doar o
consecinta a fenomenului globalizarii sau daca este un scop
pentru promovarea globalizarii este o problema controversata.
28
CAP 3 - CONTROVERSE ALE GLOBALIZARII
3.1. Regândirea şi „reforma” economiei
Societatea globala presupune comunicare extrem de rapidă, care dă
senzaţia unei “comunităţi globale”, in care orice eveniment mărunt se află
imediat. Într-adevăr, cea mai proaspătă obsesie pare a fi cea a informării. Lumea
se lasă atrasă intr-un mecanism media extins la scară planetară, omiţând că nu
poate fi pus semnul egalităţii intre informare şi comunicare.
Thomas L. Friedman, unul dintre cei mai importanţi analişti americani in
domeniul afacerilor internaţionale, face o apreciere plastică despre schimbările
fundamentale petrecute in era comunicării globale: “pe perioada războiului rece
unitatea de măsura a puterii era greutatea, in era globalizării aceasta este viteza.
Dacă ieri intrebarea care conta era: cât de mare este racheta ta ?, mâine, ea va fi:
cât de rapid e modemul tău?”
Însă, in ciuda apropierii mai mari ca niciodată şi a dispariţiei barierelor, in
urma creşterii fără precedent a vitezei de circulaţie a informaţiei, ne vedem in
imposibilitatea de a mai comunica emoţii şi stări sufleteşti profunde. Putem vorbi
oricând, cu oricine din orice colţ al lumii. Distanţe care altădată se parcurgeau in
câţiva ani, se acoperă astăzi in câteva ore. Cu toate acestea, in loc să ne fie mai
uşor să găsim parteneri (indiferent de scop), singurătatea a devenit o realitate
socială gravă.
Fenomenul Internet a devenit de câţiva ani placa turnantă a comunicării
interumane; fără a-i contesta rolul benefic – in condiţiile utilizării sale raţionale –
o privire obiectivă de ansamblu ne duce la concluzia că Internetul, in particular,
şi computerul, in general, distrug mai multe conexiuni interumane decât creează,
diminuând participarea socială. Timp de secole, oamenii şi-au imbogăţit
29
experienţa prin contact cu natura şi cu alţi indivizi. Astăzi căutăm noi experienţe
pe ecranele calculatoarelor şi ale jocurilor video.
Un rezultat nefast al globalizării este faptul că rând pe rând, oamenii
rămân fără locuri de muncă, industrii intregi se inchid sau se vând pe mai nimic,
preţurile cresc şi viaţa devine imposibilă pentru cei mai mulţi dintre noi. Din
păcate, FMI-ul şi Banca Mondială sunt instrumente de prim ordin ale globalizării
care generează aceste deficienţe.
Un exemplu concret in acest sens este Argentina, ţara cu cea mai mare
producţie de carne din lume, unde populaţia se sfâşia pentru o bucată de carne in
recenta perioadă de decădere economică. Criza profundă in care se zbate acum
ţara este o consecinţa a politicii dusa de politicienii corupti, precum si a vânzarii
activelor si bogatiilor tarii catre companiile multinationale.
Sub directa indrumare a FMI, in urma cu mai bine de un deceniu,
Argentina a fost silita sa-si vânda principalele capacitati de productie si resurse
naturale pentru a-si plati datoria externs. Odata izbucnita criza, din pricina
politicii nesabuite a noilor proprietari care aveau in vedere doar profitul fare
limite, s-a luat o masura disperata: renuntarea la politica monetara proprie si
intrarea in regim de Consiliu Monetar (adica, renuntarea la peso-ul “real” si
inlocuirea sa, evident artificiala, cu un peso echivalent cu dolarul). Însa acest
„bine” a fost de fapt un mare rau, iar când au vazut ca nu mai pot tine in frâu
situatia, finantistii s-au dat la o parte, refuzând sa mai acorde vreun ajutor din
cele promise.
Un alt fenomen caracteristic globalizarii il constituie redirectionarea productiei
industriale a marilor concerne catre “periferie”. În cautare de profituri cât mai
mari si sub presiunea legislatiei in materie de mediu din tarile dezvoltate,
globalistii isi transfera capacitatile de productie invechite si poluante in tarile
lumii a treia, unde mâna de lucru este ieftina, iar legislatia permisiva. În acest fel,
initiativa particulara locala este sufocata, iar consecintele pentru mediu si oameni
sunt catastrofale, in timp ce resursele naturale sunt consumate fare discernamânt,
iar deseurile in exces polueaza totul. Conditiile de munca proaste si foarte
30
proaste afecteaza populatia care, din lipsa de alte locuri de munca, accepta sa-si
riste viata si sa-si macine sanatatea pentru salarii de mizerie.
Daca din punct de vedere istoric, comertul a fost o sursa de dezvoltare
economica si schimb cultural pentru un numar insemnat de civilizatii, in prezent,
comertul este o arma si un instrument de santaj care se bazeaza pe regulile
puterii si ajuta la polarizarea lumii. Accesul tarilor mici si sarace la instrumentele
de decizie, intr-un mod echitabil, este blocat si aproape imposibil
Un argument in acest sens este faptul ca inaintea inceperii la Londra a
Conferintei Mondiale a Cafelei, un raport al organizatiei internationale de
binefacere “Oxfarm” a pus pe jar participantii. Acest raport denunta cresterea
decalajului dintre profiturile deja uriake ale comerciantilor de cafea si veniturile
mult prea mici ale fermierilor din tarile producatoare. Acestia din urma sunt la
limita saraciei, din cauza crizei de supraproductie determinate de lacomia
comerciantilor care iau 90% din profituri. Astfel, criza de supraproductie a
determinat trecerea in somaj a totalitatii lucratorilor din industria cafelei din
America Centrals ki a 80% din cei din Brazilia si Vietnam, cu consecinte
dezastruoase: indicele saraciei in America Centrala, ki aka mare, a atins 80%.
Propunerea Oxfarm de stabilire a unui pret minim de 3 $/kg de cafea la
producator a stârnit, asa cum era de asteptat, proteste energice din partea
globalistilor care isi vedeau limitate profiturile.
3.2. Ecologia şi efectele globalizării
Raportul “Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie” arată că In 1999,
o cincime din populaţia globului - din ţările avansate In special - era
responsabilă pentru 63% din totalul emisiilor poluante şi consuma 86% din
totalul resurselor existente, In timp ce altă cincime, din ţările lumii a treia,
producea 2% din totalul noxelor şi consuma doar 1,3 % din resurse. Aproape
60% dintre săracii lumii sunt lipsiţi de cele mai elementare mijloace de
subzistenţă, o treime nu au acces la apă salubră, un sfert nu au o locuinţă
31
corespunzătoare, 20% nu au acces la servicii moderne de sănătate şi 20% dintre
copii părăsesc şcoala după ce termină patru clase.
În decursul ultimilor ani, datorită lăcomiei companiilor transnaţionale, s-
au Inregistrat cele mai ridicate niveluri ale despăduririlor din istorie. În acest
ritm, peste 50 de ani toate pădurile tropicale vor dispărea, ducând la o dereglare
ireversibilă a echilibrului ecologic.
Schimbările climaterice, urmare a perturbării echilibrului ecologic prin
industrializare neraţională şi urbanizare excesivă, au deja un impact sever asupra
populaţiei globului, mai ales sub următoarele aspecte: furtuni şi inundaţii de
mare amploare, accelerarea eroziunii solului şi a extincţiei speciilor animale şi ve
Urbanizarea crescândă constituie o altă problemă extrem de gravă: In fiecare zi,
tot mai multe persoane din toată lumea părăsesc zonele rurale, venind la oraşe.
Numeroase aglomerări urbane din ţările In curs de dezvoltare se află In situaţii
limită şi suferă o deteriorare continuă datorită creşterii populaţiei, lipsei
infrastructurilor necesare acoperirii nevoilor vitale, contaminării apei şi aerului,
excedentului de deşeuri etc. Distrugerea civilizaţiei rurale tinde să rupă
echilibrul milenar In care satul era “plămânul” care purifica şi “talpa” pe care
se sprijinea civilizaţia.
3.3. Implicaţii negative ale glozălizării
Cei mai pesimişti definesc globalizarea că fiind versiunea secolului XXI a
colonialismului. Într-un articol apărut in The Daily Monitor se arată cum
Revoluţia Industrială a fost infăptuită intr-un ritm mult mai alert de către statele
care aveau posesiuni coloniale, exploatau resurse naturale la preţuri scăzute şi
folosind forţa că instrument de plată. Autorul, Addis Ababa spune că cel mai
folosit exemplu pentru susţinerea acestei teorii a fost exploatarea resurselor
Africii de Sud folosind munca forţată. Industrializarea a fost accelerata atât de
varietatea resurselor naturale, cât şi de forţa de muncă ieftină disponibilă. Costul
32
pentru folosirea acestor resurse era doar cel legat de menţinerea ordinii şi
respectarea legii.
Versiunea colonialismului in secolul XXI nu se bazează pe forţa militară,
pentru că aceasta costa vieţi şi resurse financiare la un nivel mult prea ridicat. În
schimb, globalizarea se foloseşte de un sistem bine dezvoltat care concentrează
puterea şi influenţa economică cu presiunile diplomatice.
Autorul citat prezintă presiunile la care guvernul din Etiopia este supus
pentru a vinde monopolurile de stat, cum ar fi Banca Comercială Etiopiană,
Corporaţia Etiopiană de Electricitate, Autoritatea Etiopiană de Telecomunicaţii,
Liniile Navale Etiopiene şi alte organizaţii cu influenţă economică in regiune.
Metodele de „convingere” sunt creditele acordate de Fondul Monetar
Internaţional şi de Banca Mondială, care condiţionează acordarea lor de
realizarea condiţiilor impuse pe cale diplomatică. Rezultatul este preluarea
acestor importante instituţii de către corporaţii transnaţionale şi monopoluri
internaţionale. Deşi acest proces ar trebui să insemne o investiţie, in realitate nu
getale, deplasarea oamenilor din zonele agricole, degradarea sănătăţii publice.
Se ajunge la infuzii masive de capital sau noi locuri de muncă. Rezultatul
reprezintă de fapt restructurare.
Personalul cu inaltă calificare de naţionalitate etiopiană nu va mai fi agreat
in posturi de conducere, pentru că interesul acestora ar fi diferit de cel al
proprietarilor. Globalizarea obligă Etiopia să spargă Banca Comercială in mai
multe societăţi cu influenţă redusă care să nu aibă o bază solidă şi care la cea mai
mică abatere să poată fi preluate de JP Morgan sau de Chase Manhattan Bank,
nume sonore in domeniul financiar mondial.
Descentralizarea capitalistă pe baza particularităţilor de dezvoltare a
fiecărei naţiuni nu se potriveşte cu globalizarea. Globalizarea urmăreşte
concentrarea capitalului in mâinile a câtorva corporaţii internaţionale aparţinând
câtorva ţări foarte dezvoltate. Descentralizarea capitalului intre naţiuni inseamnă
descentralizarea deciziilor şi a puterii economice care sunt elemente esenţiale ale
33
democraţiei internaţionale. În realitate insă, creşterea forţei economice pentru
locuitorii ţărilor in curs de dezvoltare reprezintă o ameninţare pentru FMI şi
globalizare. Deci armele globalizarii in secolul XXI sunt institutiile monetare
internationale §i Organizatia Mondiala a Comertului.
Exists multe tari care beneficiaza de consultanta §i sprijinul organizatiilor
internationale pentru a accelera dezvoltarea. În ciuda bunelor intentii, rezultatele
nu sunt deloc satisfacatoare, tarile sustinute nu reu§esc sa iasa din spirala
inflationista, nici sa imprime economiei un ritm cât de cât constant al cre§terii
economice §i cu toate acestea, nu asistam la schimbari spectaculoase in cadrul
organizatiilor internationale pentru nerealizarea de rezultate satisfacatoare la
programele desfa§urate. De aici putem deduce ca nu performanta economics se
urmare§te, ci controlul total al economiilor §i mentinerea lor la un nivel care sa
nu faca concurenta economiilor din tarile cu un grad ridicat de dezvoltare.
3.4. Ce ne rezervă viitorul
John Stormer de la “Catholic Family News” descrie ce a vazut la
“Conferinta Forumului despre Situatia Lumii” care a avut loc in septembrie 1995
§i care s-a bucurat de participarea unor nume ilustre: Mihail Gorbacoiv, Bill
Gates, Margaret Thacher, Alvin Toffler, fostul premier laic al Turciei, Tansu
Ciller, Zbigniew Brzezinski, artizanul “reformei” poloneze, savantul Carl Sagan
§i multi altii.
Programul conferintei, iscalit de Gorbaciov, arata ca “asistam la na§terea
unei noi civilizatii globale”. Expresiile folosite se leaga obsesiv de cuvântul
“comun”: “destinul comun al omenirii”, “patria noastra comuna”, “interesele
comune”, “valori comune”, “munca comuna”, “cauza comuna”, “efort comun”.
Zbigniew Brzezinski a fost mai direct in exprimare, afirmând, ca un rationalist ce
este, ca “stiinta va crea un cod etic astfel incât omenirea sa fie ferita de
fundamentalism parohial, adica sentimente etnice, culturi inguste, pasiuni
34
nationale si religioase”. Dar §i Gorbaciov a avut momente de sinceritate:
“guvernul global va micsora autoritatea statelor si guvernelor”, iar ONU trebuie
“intarita si dotata cu armata eficienta” pentru a-i forta pe recalcitranti sa cedeze.
Tot el expunea: “conflictele etnice sunt cauzate de nazuinta de identitate
nationala”, uitând sa aminteasca §i rolul marilor companii producatoare de arme
in asmutirea combatantilor din razboaiele etnice. Specialistul in mediu Sam
Keen, secondat de savantul Carl Sagan, au apreciat ca pentru un viitor prosper,
populatia lumii trebuie redusa la o zecime.
Dar, când lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine §i globalizarea
cucerea din aproape in aproape, se petrec câteva fenomene pe care le putem
considera accidente. La toate intrunirile la vârf ale puternicilor lumii, fie ei
reuniţi in OMC, G8, Banca Mondială sau altele, au loc demonstraţii de stradă,
deloc comode pentru organizatori. Praga, Seattle, Davos, Goteborg, Genova, sunt
rând pe rând luate cu asalt. Naţionalişti din diferite ţări europene s-au aflat, in
ultimii ani, la originea diverselor comitete care şi-au pus amprenta asupra luptei
anti-globalizare. Astfel, “Comitetul Naţionaliştii contra Globalizării”, care a
reunit deopotrivă naţionalişti francofoni şi flamanzi, a luat fiinţă in momentul in
care Belgiei i-a revenit preşedinţia Uniunii Europene şi s-a manifestat cu ocazia
diverselor mini-summit-uri care au fost organizate in această ţară. Astfel,
manifestaţiile de la Gand şi Bruges au reunit mai multe sute de participanţi şi au
atras atât furia adepţilor globalizării, cât şi interesul mass-media. Punctul
culminant al acestei campanii naţionaliste a avut insă loc la Bruxelles, când
membrii acestui comitet din Belgia şi din nordul Franţei au organizat o amplă
manifestare cu tema: “Contra globalizării: popoarele!”
Putem afirma că in acest moment există in Europa o contestare polimorfă
a globalizării, care in timp se poate structura şi deveni periculoasă. Chiar dacă
sistemul a impins in faţă liderii săi, singurii opozanţi reali ai globalizării şi ai
Noii Ordini Mondiale rămân naţionaliştii, singurii care luptă impotriva
dispariţiei frontierelor, impotriva distrugerii identităţilor naţionale şi etnice,
impotriva proiectului de transformare a popoarelor intr-o masă uniformă, fără
35
identitate, compusă exclusiv din producători şi consumatori, supusă in totalitate
dominaţiei capitalului anonim şi apatrid al multinaţionalelor.
Cine mai sunt cei care mai cred că globalizarea ar putea fi “o stare a
omenirii care să permită dialogul paşnic intre civilizaţii, pe fondul creării de
şanse egale pentru cât mai mulţi locuitori ai planetei” aşa cum incearcă să ne
convingă Amartya Sen, unul dintre ideologii mondialismului?93
Chiar dacă globalizarea aduce un progres economic incontestabil şi
posibilităţi certe de dezvoltare in anumite domenii, acest progres este departe de
a fi uniform şi creează zone privilegiate, dând naştere la conflicte majore in
cadrul structurilor social-economice care nu se pot adapta.
Organizatorii forumului de la Davos, Klaus Schwab şi Claude Smajda,
preşedintele şi directorul lui World Economic Forum, scriau: “Globalizarea
măreşte decalajul atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional intre cei
echipaţi să beneficieze de ea şi cei neechipaţi. În lumea dezvoltată, tehnologia şi
finanţele sunt câştigătorii clari ai globalismului, in timp ce munca, in sensul
tradiţional, este perdantul. Adevărata sfidare este distribuirea bogăţiei”. William
Pfaff, editorialist la “International Herald Tribune”, este şi mai explicit: “Noul
capitalism, care servete numai interesele actionarilor, se apropie de criza. Iar noul
globalism, care serveşte numai interesele de afaceri ale corporatiilor, a şi intrat in
criza. Cauza este uwr de identificat. Este subordonarea muncitorilor,
consumatorilor, intereselor publice şi sociale, chiar a profitului”.
Altfel spus, globalizarea este doar un mod de autopropulsare oarba a
societatii tehnologice, aducând unora – adică celor putini - lux şi prosperitate, in
timp ce majoritatea sunt marginalizati şi condamnati la saracie.
Singurii beneficiari ai globalismului sunt corporatiile şi bancile
transnationale, iar apetitul acestora pentru profit maxim se exprima in fuziunile
dintre gigantii industriali şi bancari menite sa acapere o portiune cât mai mare
din piata mondiala. Sume enorme, care depasesc deseori PIB-ul unor tari medii
dezvoltate, sunt puse in joc, sfidând legislatia antitrust. Paradoxul este că prima
36
masura adoptata de noul colos ieit din fuziune este reducerea fortei de muncă,
aruncarea in şomaj a mii de angajati.
Marile corporatii şi banci au inceput sa se organizeze in trusturi gigantice
şi procesul este in curs. Întreprinderea mare şi puternica o absoarbe pe cealalta
sau o scoate din uz, dictându-şi tot mai evident legile ei. Din punct de vedere
teoretic, competitia democrats da câştig de cauza celor mai buni şi mai vrednici,
iar dominarea acestora, inevitabila, este benefică pentru toti. În virtutea acestei
teorii omenirea merge inainte, cu ochii inchişi, ametita de mirajul globalizarii.
Dar nu toata lumea s-a simtit incurajata de aceasta directie. Întreprinderea
mai mica, absorbita sau inlaturata, s-a simtit victime. Tara mai mica şi mai
neputincioasa s-a simtit demobilizata, saracita de dominatia transnationala.
Decalajele nu s-au estompat, ci au sporit. Mijloacele prin care s-au intarit unii n-
au fost tocmai cele mai umane. Trustul dominant a devenit tot mai exclusiv şi
mai rapace. Avantajatii cu mijloace sporite au mers victorios, achizitionând in
proportie geometrică, facând din ceilalti nişte dezavantajati, ba chiar nişte sclavi.
Legea succesului intreprinderii a primat asupra vietii omului care s-a pomenit
dislocat in masa, lasat in vânt sau sustinut prin ajutoare.
Globalizarea tinde sa devina o dictatura la fel de atroce ca şi comunismul.
Dacă acesta din urma manipula oamenii, cerând saracilor sa-şi ia soarta in mâini şi
sa producă, obligatoriu, pe seama lor, globalizarea manipuleaza şi ea, cu mai mult
succes, oamenii, cerând saracilor sa se supuna celor bogati şi prosperi, intarindu-
le acestora prosperitatea.
În aceste conditiile, dacă obiectivul globalizarii este instituirea unei dominatii
complete asupra planetei in toate domeniile: economic, financiar, comercial,
politic, militar, cultural şi religios, este evident că viitorul libertatii trece prin
victoria fortelor nationale asupra ideologiei globalizarii.
37
BIBLIOGRAFIE
1.http://drept.ucv.ro/RSJ/Articole/2006/RSJ3/B10AndraGaina.pdf
2.http://www.uvvg.ro/studiaeconomia/images/2001/v2/43.%20CAUZELE%20SI%20IMPLICATIILE%20PROCESULUI%20GLOBALIZARII%20ECONOMIEI%20MONDIALE.pdf3.http://www.xperimental.go.ro/Dragos_Geamana_Globalizare_si_Schimbare_Sociala.pdf4 lect. Univ drd. Mariana Lupan, Globalizarea Economiei 5.Bari I., 2005, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucuresti;6.Bari I., 2003, Probleme globale contemporane, Editura Economică, Bucuresti;7.Cociuban A., 2007, Economie mondială, Chisinău;8.Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, Globalizarea economiei, Editura Economică, Bucuresti.9.Tanse Razvan, (Anti) – Globalizarea, articol in revista Cariere, Nr. 3,2003, http://www.cariere.ro
10.Toffler Alvin, Al treilea val, Ed. Antet si Lucman, Bucuresti, 2001.11.Ayoub, A. – Qu’ est-ce que la mondialisation? în: ”Liaison, Energie-Francophonie:
12.Mondialisation et energie”, No. 50, trimestrul 1, 2001 Briscoe, I., Lefort, R. –
Dossier: L ′autre mondialisation: l′éveil citoyen, ”Le Courrier de l′UNESCO”,
septembre 200013.Korten, D.C. – When Corporations Rule the World (în traducerea românească: Corporaţiile conduc lumea). Raport asupra marii finanţe internaţionale: FMI, Banca Mondială, BERD, PHARE, G7, Editura Samizdat, 1998
38
39
58 40
41
42