Amenda contravenţională

În legătură cu amenda contravenţională, se impun unele precizări:- spre deosebire de avertisment, care are un caracter (rol) moral-educativ,

amenda contravenţională este o sancţiune cu caracter administrativ. Ea constă într-o sumă de bani pe care contravenientul este obligat să o plătească, in situaţia săvârşirii unei fapte cu un grad de pericol social mai ridicat;

- amenda contravenţională are un caracter personal, întocmai ca şi avertismentul, şi deci, este netransmisibilă. Totuşi, obligaţia de plată în cazul creanţelor fiscale provenind din amenzi ce revin contravenientului persoană juridică revine succesorilor acesteia. Astfel, potrivit art. 29 alin. (2) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile privind trecerea: asupra: succesorilor debitorului a drepturilor şi obligaţiilor din raportul juridic fiscal „nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate; potrivit legii,. debitorului persoană fizică". Rezultă că, în cazul debitorului persoană juridică, stingerea! creanţelor fiscale se poate face şi de către una din persoanele prevăzute la art.25 alin.(2) din O.G.nr.92/2003;

- spre deosebire de amenda penală, amenda contravenţională nu atrage decăderi sau interdicţii pentru persoanele sancţionate şi nici nu constituie, în principiu, un antecedent care să influenţeze asupra unei eventuale sancţionări viitoare;

- fiind vorba de o sancţiune legală, cuantumul ei va fi stabilit între limitele minime şi maxime prevăzute de legea specială. Totodată, legea specială fadul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei) va trebui să se conformeze regulilor stabilite de legea cadru (O.G. nr. 2/2001), fixând sancţiunea amenzii între aceste limite.

Sub aspectul limitelor amenzii contravenţionale, trebuie precizat faptul că, în mod greşit, unii agenţi constatatori aplică amenzi pornind de la minimul stabilit de legea cadru (250:000 lei), considerând cuantumurile stabilite anterior apariţiei acesteia ca fiind modificate implicit. în aceste condiţii, se cuvine subliniat faptul că prevederile referitoare la limitele minime şi maxime ale cuantumului amenzilor stabilite de actuala, reglementare a contravenţiilor nu produc efecte asupra actelor normative anterioare de sancţionare prin care s-au stabilit cuantumuri mai mici, ci instituie o obligaţie pentru cei care emit astfel deacte normative de a stabili anumite limite sau de a actualiza cuantumul amenzilor (în acest sens, vezi şi art. 50).

În ceea ce priveşte destinaţia sumelor rezultate din amenzi, acestea se fac, în totalitate, venit la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale, în funcţie de provenienţa actului normativ, pe baza căruia a fost sancţionat contravenientul.

Deşi problematica fusese' tranşată de dispoziţiile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, modificările aduse alineatului 3 de Legea nr, 526/2004 au eliminat pe deplin confuziile legate de destinaţia sumelor provenind din amenzi contravenţionale.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ca sancţiune contravenţională principală, poate fi aplicată exclusiv persoanei fizice, şi numai dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei prevede acest lucru. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată numai dacă există consimţământul contravenientului şi se execută după programul de muncă ori, după caz, după programul şcolar al contravenientului, urmând ca activitatea prestată să se înscrie într-unui din domeniile enumerate de lege.

Sancţiunea se stabileşte întotdeauna alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

Aşadar, agentul constatator încheie procesul verbal de constatare a contravenţiei şi, în cazul în care consideră neîndestulătoare sancţiunea amenzii, iar actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei prevede, ca sancţiune alternativă, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, îl înaintează judecătoriei care va aprecia asupra sancţiunii ce urmează să se aplice.

Instanţa poate pronunţa una dintre următoarele soluţii:a) aplică sancţiunea amenzii;b) aplică sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu

consimţământul contravenientului, dacă apreciază că aplicarea amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi financiare pentru plata acesteia;

c) anulează procesul-verbal.Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul

comunităţii este irevocabilă.,în cazul în care contravenientul, cu rea-voinţă, nu se prezintă la primar pentru

luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de poliţie sau a conducerii unităţii la care contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să presteze

activitatea în folosul comunităţii, poate înlocui aceasta sancţiune cu sancţiunea amenzii.

De asemenea, trebuie reţinut că sancţiunea poate ii aplicată şi minorilor, dacă la data săvârşirii faptei auiîmplinit vârsta de 16 ani, însă cu respectarea anumitor limite:

- activitatea se prestează pe o durată cuprinsă între 25 de ore şi 150 de ore;- este interzisă obligarea minorului la prestarea unei activităţi care comportă riscuri sau este susceptibilă să îi afecteze educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

Cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei

Prin înscrierea lor în textul legilor, anumite fapte capătă caracterul pe care legiuitorul a dorit să-l consacre: penal, contravenţional, disciplinar, etc. Săvârşirea,. în anumite condiţii, face ca aceste fapte să nu mai aibă. caracter ilicit şi deci să nu mai constituie un temei al răspunderii juridice.

Astfel de împrejurări, stări, situaţii şi condiţii care fac ca o faptă să-şi piardă vreuna din trăsăturile esenţiale şi care determină inexistenţa contravenţiei sunt denumite de legiuitorcauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei.

Aceste cauze sunt:Legitima apărare constă în fapta prin care o persoană înlătură un atac material,

direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public.

Starea de necesitate reprezintă acea situaţie în care o persoană săvârşeşte o faptă contravenţională pentru a salva de la un pericol iminent, datorat întâmplării şi care nu putea ii înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public.

Constrângerea fizică presupune săvârşirea unei fapte contravenţionale în condiţiile existenţei unei presiuni fizice exterioare căruia contravenientul nu i-a putut rezista.

Constrângerea morală presupune ca fapta ce constituie contravenţie să fie săvârşită sub ameninţarea unui pericol grav pentru contravenient sau pentru alte persoane, pericol ce nu a putut fi înlăturat altfel.

Cazul fortuit constituie o întâmplare care se suprapune, în mod imprevizibil şi fără posibilitatea de a o înlătura, peste o acţiune sau inacţiune a unei persoane, rezultând consecinţe pe care contravenientul nu le-a conceput şi nici urmărit.

Iresponsabilitatea constă în fapta săvârşită de o persoană care nu posedă însuşirile mentale (discernământ, inteligenţă, conştiinţă, raţiune) necesare înţelegerii caracterului (socialmente) periculos al acţiunilor sau inacţiunilor sale.

Beţia involuntară completă presupune existenţa acelor stări, independente de voinţa contravenientului, care-i diminuează sau chiar anihilează capacităţile fizico-psihice şi care-l pun în imposibilitatea de a-şi mai da seama şi de a fi stăpân pe acţiunile sau inacţiunile sale. A se reţine cele două condiţii exprese pe care în acest caz trebuie să le îndeplinească cumulativ starea de beţie, respectiv beţia sa fie involuntară şi completă.

Eroarea de fapt presupune necunoaşterea sau cunoaşterea greşită de către contravenient, în momentul săvârşirii contravenţiei, a existenţei unei stări, situaţii sau împrejurări care dau caracter contravenţional faptei. Infirmitatea are în vedere situaţia în care o persoană:' săvârşeşte o faptă contravenţională, neputându-şi da seama de caracterul acţiunilor sale .datorită, unei infirmităţi fizice (de exemplu, persoana cu vederea slabă sau cea bolnavă de epilepsie). Aceste infirmităţi trebuie dovedite cu acte medicale, trebuie să existe la momentul producerii faptei şi să aibă legătură cu aceasta.

Unii autori consideră că: „acestor cauze ce exclud vinovăţia ca: trăsătură esenţială a contravenţiei, ducând la înlăturarea caracterului ilicit al faptei, li se adaugă şi prescripţia, cauză ce înlătură răspunderea contravenţională, noua reglementare, ca şi vechea lege în materie, făcând distincţie între prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale şi:prescripţia executării sancţiunii contravenţionale".

De asemenea, se poate aprecia că şi minoritatea reprezintă o cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei. Cerinţele ca această cauză să devină aplicabilă sunt: - contravenientul să aibă vârsta sub 14 ani şi această stare să existe la momentul săvârşirii faptei contravenţionale. "

Simplificat, prevederile cuprinse la alin.(2) ~ (4) presupun următoarele situaţii:a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14;ani nu răspunde contravenţional;-b)minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde contravenţional, dar cu

respectarea următoarelor cerinţe:- limitele sancţiunilor se reduc la jumătate; - nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul

comunităţii;- asistenţa juridică este obligatorie;.iar instanţa trebuie să dispună

citarea;părinţilor sau a reprezentantului legal;- participarea procurorului este obligatorie.c) minorul cu vârsta cuprinsă între 16 şi. 18 ani răspunde1 contravenţional,

fiindu-i aplicabile următoarele prevederi:

- limitele sancţiunilor se reduc la jumătate;- poate fi sancţionat cu oricare dintre sancţiunile prevăzute de lege,

respectându-se regula cuantumului diminuat; astfel, sancţiunea amenzii nu va putea depăşi jumătate din maximul sancţiunii prevăzute pentru major, iar sancţiunea;obligării la;prestarea unei activităţi în folosul comunităţii va putea fi aplicată pe o durată cuprinsă între 25 şi 150 de ore;

- sunt obligatorii, de asemenea, în faţa instanţei, asistenţa juridică; citarea părinţilor | sau a reprezentantului legat şi prezenţa procurorului.Cauzele care înlătură caracterul contravenţional se constatările pronunţă numai de către instanţă.

Constatarea contravenţiei

Constatarea contravenţiei declanşează prima fază procedurală a răspunderii contravenţionale. De regulă, constatarea contravenţiei se face prin întocmirea unul proces-verbal de către cei pe care legea i-a denumit în mod generic „agenţi constatatori”.

Procesul-verbal reprezintă, deci, actul prin care se declanşează şi la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a celui care a săvârşit contravenţia.

în acest sens, procesul-verbal de constatare a contravenţiei poate fi caracterizat prin următoarele:

- reprezintă un act oficial, întrucât emană de la un agent constatator aflat în exerciţiul funcţiunii, aceasta transferându-i actului autoritatea statului în numele căruia soluţionează cazul;

- reprezintă un act autentic; întrucât pentru a-l supune pe cel în cauză exigenţelor răspunderii contravenţionale nu trebuie supus aprobării vreunei autorităţi; în literatura juridică recentă81 s-a menţionat că procesele-verbale de contravenţie fac parte din sfera actelor administrative de autoritate cu caracter individual şi că deci ne aflăm în prezenţa unei manifestări de voinţă a unei autorităţi publice, făcută în temeiul şi în vederea executării legii pentru a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ. Asemenea acte au un caracter executoriu dat de calitatea de putere publică a organului emitent, astfel că nu mai este necesară investirea cu formulă executorie sau supunerea vreunei autorizări din partea instanţei;

- are forţă probantă în ceea ce priveşte existenţa faptei contravenţionale, nefiind necesară administrarea de probe pentru stabilirea realităţii faptelor la care se referă.

De la regula întocmirii actului de constatare,există însă şi o excepţie, în sensul că nu se întocmeşte proces-verbal.

Excepţia devine aplicabilă când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- contravenientul este sancţionat cu avertisment adresat verbal; - contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei; - sancţiunea este aplicată de agentul constatator.în continuare legea enumera persoanele care alcătuiesc categoria' agenţilor

constatatori: primarii; ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; persoanele împuternicite în acest scop; alte persoane prevăzute în legi speciale.

în ceea ce priveşte domeniile de competenţă ale lucrătorilor Ministerului Afacerilor Interne, Trebuie reţinută competenţa generală instituită pentru domeniile enumerate în aliniatul 3, respectiv apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin, hotărâre a Guvernului.

Pentru aceştia, legea nu cere o autorizare din partea unui organ superior, aşa cum se întâmplă în cazul în care contravenţiile se constată de către persoane împuternicite sau stabilite prin lege specială, cărora li se cere dovada autorizării în acest scop ci numai aşa numita abilitare.

Condiţii de validitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiei

Fiind vorba de un act oficial, procesul-verbal trebuie întocmit în formă scrisă singura care asigură cunoaşterea exactă a abaterii săvârşite si care permite verificarea legalităţii încheierii acestuia.

Pentru a-i asigura forţa probantă necesară, legiuitorul a instituit condiţii de validitate a procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin prevederea în cuprinsul său a unor elemente (condiţii) de formă. Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:1. Data şi locul încheierii.Data încheierii procesului-verbal corespunzând datei constatării contravenţiei

permite, de exemplu calculul termenelor de prescripţie.Nu întotdeauna data încheierii procesului verbal corespunde cu cea a săvârşirii,

contravenţiei, de aceea sancţiunea omiterii înscrierii acestei date este nulitatea.

2. Numele, prenumele, calitatea şi Instituţia din care face parte agentul constatator.

Coroborate cu menţiunile prevăzute la pct. 1, permit verificarea competenţei materiale" dar şi a celei teritoriale a agentului constatator: în acelaşi timp această menţiune permite determinarea organului căruia se poate adresa plângerea, întrucât legea precizează că plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator (art. 32 alin. 1).

3. Datele privind persoana contravenientului, care să permită identificarea cât mai uşoară. Astfel:

a) în cazul contravenientului persoană fizică-major-cetăţean român, cu domiciliul în ţară:

-numele şi prenumele contravenientului;- domiciliul acestuia;

- actul de identitate (cu care se legitimează), cu serie, număr, organul emitent şi data eliberării, inclusiv codul numeric personal;- ocupaţia şi locul de muncă."

b) în cazul contravenientului persoană fizică-major cetăţean. străin/român, cu domiciliul în străinătate/persoană fără cetăţenie:

- numele şi prenumele;-seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei

de stat86, data eliberării acestuia şi statul emitent.c) în cazul contravenientului minor:

-numele şi. prenumele părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia;- domiciliul acestora.

Aceste menţiuni devin necesare date fiind obligaţiile părinţilor (tutorilor, reprezentanţilor legali) în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorilor.

Totodată, în situaţia în care prin săvârşirea contravenţiei se produc pagube, cei ţinuţi la plata despăgubirilor sunt părinţii, tutorii sau oricare alte persoane care potrivit legii răspund pentru fapta minorului.

d) în cazul contravenientului persoană juridică: - denumirea şi sediul;- numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului şi codul fiscal;- datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

4. Descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, servesc la stabilirea temeiului şi limitelor între care se produce răspunderea

contravenţională92.5. Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, reprezintă garanţia aplicării corecte a legii93; de lege ferenda suntem de părere că legiuitorul ar trebui să acopere lacuna creată de actuala formulare şi să prevadă, pe lângă indicarea actului normativ, şi a, dispoziţiei în temeiul căruia este sancţionat contravenientul, aşa după cum procesele-verbale tipizate o fac deja.6. Indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie.7. Posibilitatea achitării în termen.de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii

Menţiunea se înscrie în procesul-verbal în situaţia în care în actul normativ pe baza căruia se sancţionează contravenientul este prevăzută această facilitate a legii. În acest fel există garanţia că agentul constatator a pus în vedere celui în cauză despre posibilitatea oferită de lege de a primi o sancţiune mai blândă.

8. Termenul de exercitare a căli de atac şi organul la care se depune plângerea. Prin aceasta, contravenientul ia cunoştinţă despre drepturile sale privind exercitarea (şi întinderea) căilor de atac.9. Obiecţiunile de la rubrica "Alte menţiuni". înscrierea acestora reprezintă garanţia respectării dreptului contravenientului la relatarea fidelă a situaţiilor de fapt privind contravenţia constatată de agentul competent.Cu toate acestea, în practică, au fost deseori susţineri din partea contravenientului asupra neacordării dreptului la obiecţiuni, chiar şi în condiţiile semnării procesului-verbal.

Sancţiune complementară - confiscarea

Fiind vorba de o sancţiune complementară, confiscarea va însoţi obligatoriu o sancţiune principală. Măsura confiscării este posibilă doar în situaţia în care actul normativ pe baza căruia este sancţionat contravenientul prevede o astfel de sancţiune.

Potrivit textului de lege, confiscarea reprezintă o consecinţă a dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională şi constă în trecerea în proprietatea privată a statului, fără plată, a bunurilor pentru care s-a stabilit că au fost destinate, au folosit sau au rezultat din săvârşirea contravenţiei. Dacă actul normativ pe baza căruia este tras la răspundere contravenientul stabileşte că sancţiunea se aplică de către agentul constatator, atunci acesta va dispune şi măsura confiscării. în caz contrar, agentul

constatator va ridica bunurile (destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei) în vederea confiscării şi le va preda, împreună cu procesul-verbal, persoanei sau organului competent să aplice sancţiunea, careva dispune confiscarea.

În ambele situaţii, agentul constatator are obligaţia legală de a consemna în procesul-verbal bunurile supuse confiscării; acestea vor fi enumerate şi descrise amănunţit, indicându-se, după caz, denumirea, numărul, greutatea, dimensiunile, starea calitativă, de funcţionare, gradul de uzură, aspectul fizic, specia, esenţa, marca, seria, modelul, soiul, valoarea, anul de fabricaţie, provenienţa - din import sau indigen, precum şi orice alte elemente care ajută la identificarea şi individualizarea lor.

Legiuitorul a stabilit două situaţii premisă în ceea ce priveşte proprietarii bunurilor.a)In situaţia în care bunurile aparţin contravenientului, procedura este simplă

şi nu prezintă nici un fel de dificultăţi de aplicare;b)Dacă bunurile aparţin unei alte persoane decât contravenientul, atunci

agentul constatator este obligat să desfăşoare activităţi de identificare a proprietarului bunurilor (se vor consemna în procesul-verbal numele, prenumele, domiciliul sau denumirea şi sediul proprietarului bunurilor). Dacă identificarea nu a fost posibilă, motivele pentru care această activitate nu a putut fi îndeplinită vor fi menţionate în procesul-verbal.

Tot în sarcina agentului constatator revine şi obligaţia de a întreprinde toate măsurile privind conservarea sau valorificarea bunurilor confiscate, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal"9. în acest sens trebuie avute în vedere procedurile prevăzute de O.G. nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului' precum şi Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 128/1998, aprobate prin H.G. nr. 514/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Din acestea, în special prevederile art. 3 care obligă la declararea bunurilor confiscate precum şi predarea acestora la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la data primirii de către deţinător a documentului care constituie titlu de proprietate a statului asupra acestora.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei

Aşa cum era firesc, legiuitorul a oferit posibilitatea celor interesaţi, care au calitate procesuală activă (contravenient, persoana vătămată şt proprietarul

bunurilor confiscate, altul decât contravenientul), să exercite calea de atac a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Plângerea reprezintă o cale de atac ordinară, „aptă de a fi utilizată împotriva tuturor sancţiunilor contravenţionale, indiferent de motivele invocate".

Textul de lege prevede anumite condiţii care trebuie îndeplinite pentru a putea fi exercitată plângerea contravenţională. '

a) Trebuie să existe un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

b)Procesul-verbal trebuie adus la cunoştinţa părţilor interesate (contravenient, persoana vătămată şi proprietarul bunurilor confiscate, altul decât contravenientul) prin ; îndeplinirea procedurii comunicării.c) Persoana care depune plângerea trebuie să aibă calitate procesuală activă. Legea a stabilit persoanele care au această calitate şi obiectul căii de atac pentru fiecare: - contravenientul poate formula plângere împotriva oricărei măsuri, stabilite

prin procesul-verbal;- pentru persoana vătămată legea limitează dreptul şi obiectul plângerii doar la despăgubire; trebuie făcută precizarea că este vorba de despăgubirea calculată pe bază de 1 tarif, singura care poate fi stabilită şi menţionată de agentul constatator în procesul-verbal;- pentru proprietarul bunurilor confiscate, altul decât contravenientul, legea « restrânge de asemenea obiectul plângerii doar la măsura confiscării bunurilor.

O astfel de situaţie poate interveni, spre exemplu în cazul în care contravenientul, sancţionat pentru fapte prevăzute de Legea nr. 12/1990, transporta mărfuri care nu erau proprietatea sa.

Apreciem că, de lege ferenda, ar trebui reglementată posibilitatea participării la proces I a persoanei vătămate şi pentru alte aspecte decât despăgubirea, pentru că o soluţie prin care s-ar anula procesul verbal de contravenţie ar duce şi la anularea despăgubirii acordată de agentul constatator.

d) Plângerea trebuie depusă în termenul legal.Legea stabileşte un termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării

procesului-verbal (în realitate termenul este de 17 zile, întrucât se calculează pe "zile libere" astfel că ziua în care el începe să curgă şi ziua când expiră nu intră în calcul):

Depăşirea acestui termen face ca plângerea să fie considerată tardivă şi, implicit, să fie respinsă de instanţă.

Chiar dacă legea nu prevede alte condiţii de conţinut şi formă ale plângerii, aceasta trebuie formulată în scris şi temeinic argumentată, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept, cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea procesului-verbal, a

despăgubirilor stabilite, a măsurii confiscării, precum şi a oricăror probe de nevinovăţie.

Executarea amenzii

Executarea amenzii se poate face în două modalităţi: de bună voie, din proprie iniţiativă sau prin executare silită.

În ceea ce priveşte executarea de bună voie a amenzii, legea (art. 28)' oferă posibilitatea contravenientului să achite jumătate din minimul amenzii, pe loc sau în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, la una din instituţiile abilitate să o încaseze potrivit legii, urmând ca o copie de pe chitanţa de plată să fie predată agentului constatator sau să fie trimisă prin poştă organului din care face parte acesta. în această împrejurare, făcând dovada achitării a jumătate din minimul amenzii, în termenul fixat de lege (48 de ore), creanţa se consideră stinsă.

În situaţia în care contravenientul nu a uzat (sau nu a putut uza) de această posibilitate oferită de lege, el este obligat să achite amenda în cuantum integral la o unitate C.E.C, în termen de 15 zile de la data comunicării copiei procesului - verbal de sancţionare a contravenţiei şi a înştiinţării de plată .

Dacă însă contravenientul depune plângere împotriva procesului verbal de contravenţie, termenul de punere în executare a amenzii curge de la data respingerii căii de atac.

Punerea în executare se realizează de către:a) organul din care face parte agentul constatator, atunci când nu se exercită

cale de atac împotriva procesului - verbal sau b) instanţa de judecată, atunci când plângerea este respinsă sau admisă în parte.Acestea organe vor comunica din oficiu organelor fiscale, procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea.

Aşa după cum prevede legea, împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare.

În aceste condiţii, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, (pot face contestaţie împotriva executării silite înseşi, împotriva oricărui act de executare, pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ori în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar cea privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.

Procedura de urmărire a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor care stabilesc ca sancţiune principală amenda, poate fi considerată ca încheiată în următoarele cazuri: a) a fost încasată amenda; b) procesul-verbal a fost dat în urmărire organului fiscal; c) procesul-verbal a fost anulat prin sentinţa unei instanţe judecătoreşti, sentinţă rămasă definitivă; d) procesul-verbal a fost prescris; e) în cazul imposibilităţii identificării domiciliului contravenientului.

În ceea ce priveşte semnificaţia efectuării plăţii amenzii, supunem atenţiei o speţă în care S.C. „P" SRL cere anularea procesului-verbal de contravenţie, după ce în termen de 48 de ore a achitat jumătate din minimul amenzii; se cer în acelaşi timp restituirea sumei achitate şi cheltuieli de judecată.

O soluţie ar părea că se îndreaptă către respingerea plângerii întrucât aceasta ar fi lipsită de obiect, din moment ce plata a fost executată. în literatură s-a susţinut într-o opinie că plata în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii ar însemna o renunţare a contravenientului la exercitarea căii de atac. S-ar mai putea invoca faptul că, folosindu-se de acest beneficiu al legii, contravenientul încearcă să se sustragă de la plata întregii sume, în eventualitatea în care plângerea sa ar fi ulterior respinsă. Cu toate acestea, dreptul la exercitarea căii de atac este recunoscut oricărei persoane care respectă termenul de depunere a cererii, independent de alte acte pe care le îndeplineşte. Cu privire la cererea | de restituire a sumei achitate de către contravenient în cele 48 de ore, în situaţia în care instanţa nu-şi însuşeşte primul punct de vedere, există două posibilităţi: întrucât suma a fost vărsata la trezorerie şi nu la unitatea din care face parte agentul constatator, să se susţină i că petentul poate să se îndrepte împotriva Ministerului Finanţelor cu o acţiune în restituire, fie organul din care face parte agentul constatator să cheme organul financiar în garanţie.