6814367-fototutorat1

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1

http://slidepdf.com/reader/full/6814367-fototutorat1 1/22

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele ComunicăriiAnul univ. 2003/2004Anul I - IDD

Curs de iniţiere în fotografie şifotojurnalism

Tutorat 1

Titular: Petrişor Obae

1

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


IntroducereImaginaţi-vă presa românească fără nici o fotografie, doar text, grafice şi

desene. Ce plictisitor aţi spune. De ce? Pentru că fotografia de presă, dincolo de rolulde informare, poate la fel de bine să fie mijloc de divertisment sau de exprimare a uneiidei. Mai are şi rolul, poate cel mai important la momentul actual, de a atrage un

potenţial cititor să răsfoiască paginile publicaţiei. Tocmai de aceea, ziarele preferă peprima pagină, pe lîngă titlurile foarte mari, o fotografie interesantă şi acroşantă.

Importanţa fotografiei a fost observată încă din secolul XIX, cînd noul mijlocde exprimare îşi făcea loc cu greu în rîndurile presei tipărite. Prezentarea într-unanume fel a unei imagini, într-un anumit context – poate chiar diferit de cel real – poate emoţiona şi chiar influenţa privitorul iniţial impasibil doar la citirea textului.Fotografia a luat, în parte, şi rolul afişelor de altădată – prezentat în ziar, ajunge lamult mai multă lume decît lipit pe un gard în colţul mahalalei.

Poate ajuta un om normal să ocupe un loc în Parlament sau poate să determineprinderea infractorilor daţi în urmărire generală. Fotografia ne poate deschide ochii înfaţa traumelor trăite de ţările subdezvoltate, afectate de cutremure sau războaie, ne

poate înduioşa la vederea unui copil înfometat şi singur.Cursul de faţă îşi propune abordarea fotografiei atît din punct de vedere tehnic,

dar mai ales al modalităţilor de compoziţie a imaginilor şi al felului în care, prinanumite artificii, poţi transmite mai bine mesajul dorit sau poţi manipula.

Regulile pentru realizarea unei fotografii bune nu sînt bătute în cuie. Însă mareparte dintre ele duc spre o reuşită. Nu vi s-a întîmplat niciodată să catalogaţi ofotografie drept excepţională fără să ştiţi exact de ce. La finalul cursului, vă sugerezun experiment. Luaţi o fotografie pe care o consideraţi bună şi analizaţi-o, de dataaceasta prin prisma celor dobîndite din acest curs.

Scurt istoric al fotografiei

Primele fenomene legate de formarea imagii pe un anumit tip de suport au fostobservate de Aristotel (acum 2500 de ani). Principiul, denumit al camerei obscure, afost explicat de Leonardo da Vinci aproximativ în anul 1500. Formarea imaginii încamera obscură este prezentată în Figura.1.

În 1550, Cardan îmbunătăţeşte camera obscură punînd în loc de orificiu olentilă, obiect optic inventat de B. Pascal. Gianbatisrta della Porto (1558) ataşează îninteriorul cutiei o oglindă plană şi înlocuieşte un perete al cutiei cu geam mat.Dispozitivul, prezentat în Figura 2, a fost folosit de pictori pentru redarea peisajelor.

În anul 1727, Schultze sensibilizează hîrtia cu săruri de argint şi realizează

copii de pe desene liniare (imagine mai dură).

3

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Fig. 1 – Formarea imaginii fotografice:1 – lentilă; 2 – cameră obscură; 3 – diafragmă; 4 – material fotosensibil; F1,

F2 – focare

Fig. 2 – Camera obscură cu oglindă:1 – geam mat; 2 - oglindă

4

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Nichephare Niepce (1828), poate fi considerat “El Padre del Foto”. El a reşitsă fixeze imaginile date de camera obscură pe o placă de argint acoperită cu bitumcare se întăreşte la lumină. Totuşi exista un “mic” inconvenient: expunerea dura de la6 la 8 ore. De asemenea, imaginile erau neclare (umbra se mişcă odată cu soarele –

proces heliografic). Între anii 1829 şi 1833, N. Niepce şi pictorul Louis JacquesMonde Daguerre colaborează şi descoperă substanţe mai sensibile la lumină.

La 7.01.1839, Daguerre prezintă Academiei din Paris developarea imaginilor formate pe iodură de argint, pe o placă de cupru. Expunerea dura 15 – 30 minute, iar fixarea se făcea cu sare de bucătărie. Imaginea se numea daguerotip, iar procesuldaguerotapie.

Tot în 1839, Fax Telbot foloseşte hîrtia impregnată cu sare de bucătărie şiazotat de argint (clorură de argint). El obţine astfel un negativ al imaginii. Ca şiimaginile lui Daguerre, şi acestea se fixează cu o soluţie salină de apă de mare.

În 1851 se inventează hîrtia fotografică acoperită cu bromură de argint, care sefixa cu hiposulfat de sodiu, iar în 1880 este atestat primul film fotografic tip rolă.

Istoria fotojurnalismului

Data oficială de naştere a fotojurnalismului pare a fi 14 octombrie 1843, cînd afost făcută prima fotografie de presă, după criteriile acceptate în prezent. În afarafaptului că a fost publicată într-un ziar, a fost şi prima încercare de a surprinde înimagini un eveniment. Autorul era un vameş francez, detaşat la Whampoa, în China,unde ambasadorul de atunci al Franţei, M, Lyrene a semnat un tratat de pace de o miede ani cu înaltul comisar Ky-Ing, reprezentantul împăratului. Vameşul Jiles Itier erapasionat de noile tehnici revoluţionare la acea vreme, pe care savantul englez sir Herschel le-a sintetizat denumindu-le ulterior “fotografie”. Pînã atunci, tehnicilefãceau obiectul “heliografiei”. Itier a surprins mai multe secvenţe, însă, cum ziarele nupublicau decît texte şi desene, instantaneele vameşului francez au rămas doar în cărţilede istorie a fotografiei.

Anii de mijloc ai secolului XIX au fost marcaţi de mai multe încercări defotografie de presă. În 1842, germanul Carl Stelzner a fotografiat un incendiu care adevastat oraşul Hamburg. Timpul destul de lung necesar fotografierii stătea însă încalea fotografilor care se ambiţionau să surprindă în imagini subiecte în mişcare. În1839, sensibilitatea materialului fotografic şi luminozitatea obiectivelor presupuneauun timp de expunere între cinci şi zece minute.

Schimbarea a venit în 1840, cînd matematicianul ungar Joseph Petzval a pus

la punct un obiectiv cu mai multe lentile care permitea un timp de expunere de 30 deori mai mic decît posibilităţile obiectivelor produse de Chevalier, utilizate pînă atunci.În consecinţă, Marc Antoine Gaudin a prezentat, la 10 octombrie 1841, la Academiade ştiinţe, un instantaneu al Pont-Neuf, cu oameni în mişcare. El spunea că a reuşitfotografierea cu un timp de expunere egal cu a zecea parte dintr-o secundă, prinaccelerarea sensibilităţii plăcii fotografice. Tehnica a progresat uimitor şi, începînd din1859-1860, aparatele foto puse în vînzare puteau surprinde bine subiecte în mişcare.

Primele fotografii de presă

Ziarele au început să publice fotogafii tot în jurul anilor 1860. În 1856,

fotograful englez Roger Fenton a fost în Crimeea unde, împreună cu asistentul săuSzathmary-Papp, a luat imagini din războiul în care erau implicaţi ruşi, turci, englezi

5

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


şi francezi. Însă, pentru a putea însoţi contingentul englez, regina Victoria a puscondiţia ca în fotografii să nu apară soldaţi englezi morţi sau cu costumele pline desînge. Au fost ceea ce s-a numit “un război idilic”.

Modalităţile de transpunere pe hîrtie de ziar erau însă limitate, astfel că a fostnevoie ca gravorii să recopieze practic pozele lui Fenton pentru a le publica în

Illustrated London News. Fotograful fracez Francois Aubert a surprins a serie deimagini-document în timpul războiului din Mexic, în 1860. Una din fotografii arătachiar execuţia împăratului Maximilian.

Americanul Mathew a făcut aproximativ 8000 de fotografii în timpulrăzboiului de Secesiune din 1862-1865, printre care o imagine surprinzătoare aspîzurătorii conspiratorilor care au încercat să-l asasineze pe preşedintele americanAbraham Lincoln. Tot Brady a introdus portretul în presă, cu o fotografie a lui Lincolnîn campania electorală. Portretului lui Lincoln a influenţat chiar mersul istorieiamericane. Lincoln, fondatorul Partidului Republican, era de origine dintr-o familiesăracă de ţară. Adversarii săi politici – bogaţii industriaşi din Est şi sclavagiştii dinSud, îl calificau “brută”, “incult”, “nemanierat”, iar salvarea în faţa acestor calomnii a

venit din partea unui prieten al viitorului preşedinte. El i-a spus lui Lincoln: “Trebuiesă te fotografieze Brady şi să-ţi publice poza în ziarele favorabile ideilor tale, pentruca electoratul să vadă că eşti un om distins, fin, cultivat”. Ideea a fost pusă în aplicare,iar Lincoln a precizat în la începutul Memoriilor sale: “Aceata mulţumită lui Brady,care a făcut ca eu să devin preşedintele Statelor Unite.”

O altă mărturie fotografică o reprezintă scenele surprinse de O’Sullivan, subtitlul “Secera morţii”, la bătălia de la Gettysburg care, prin victoria yankeilor, a marcatîn mod decisiv evoluţia ulterioară a răboiului civil din America. Stilul impus cu ani înurmă lui Fenton de regina Victoria era deja depăşit, departe. Fotoreporterii puteau săprovoace emoţii cititorilor.

Totuşi, condiţiile de lucru nu erau deloc uşoare. Fenton şi Brady lucrau cuaparate de format 50x50 cm care, cu tot cu trepied, cîntăreau nu mai puţin de 40 dekilograme. Asta nu îi împiedica să se aventureze nici măcar în timp de pace. Deexemplu, pentru a realiza un reportaj despre viaţa crocodililor, Herbert Pointin a s-alăsat înconjurat, în India, de periculoasele reptile, în timp ce a luat cîteva cadre.

Totşi, deşi jurnaliştii erau din ce în ce mai implicaţi în evenimentele epocii,fotoreporterii se mulţumeau cu instantanee cît mai neutre cu putinţă. A fost nevoie cacele două mijloace de exprimare – scrisă şi prin imagini – să fie reunite într-un modoriginal de un singur personaj.

Fotografia în slujba sociologiei

Iniţiatorul a fost un jurnalist american de origine daneză – Jacob Riis care,pasionat de fotografie, îşi însoţea fiecare articol cu o imagine. El coordona rubrica defapt divers a cotidianului new-yorkez Evening Sun. A fost primul care a înţeles căfotografia de presă poate juca un rol important în disputele sociale.

Cunoscînd bine cel mai mizerabil cartier şi cel mai rău famat – Lower EastSide, în care a trăit şi el în anii cînd era tînăr emigrant, şi-a consacrat o bună parte dintimp explorării mizeriei şi viciilor. Mergea noaptea şi observa viaţa cartierului. Ceamai celebră fotografie a lui Riis a fost cea reprezentînd Malbury Street, undemagherniţele erau atît de înghesuite, încît pînă şi lumina pătrundea cu greu. Riis aavut ideea genială de a se folosi, pentru mai multă lumină, de un fel de tigaie, în care a

pus un amestec de pudră de magneziu şi clorat de potasiu. Explozia declanşată prinaprindere a fost suficientă pentru fotografie. Instantaneul lui Riis a intrat în istoria

6

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


fotografiei ca prima poză cu magneziu, precursorul flashului sau blitzului de maitîrziu.

Datorită fotografiilor lui Riis, newyorkezii au aflat că în centrul oraşului sîntclădiri cu cinci-şase etaje fără ieşiri suficiente în caz de incendiu, iluminateinsuficient. Un bloc unde trăiau 2781 de persoane nu aveau decît un singur duş. O

jumătate de milion de oameni trăiau în cartier, cîteodată cîte zece într-o singurăcameră.

Impactul emoţional a fotografiilor era fără îndoială mult mai puternic decîtmaterialele scrise, astfel că reportajele lui Riis au impresionat opinia publică. Theodor Roosevelt, şeful poliţiei la acea vreme, a ordonat curăţarea cartierului din jurulBaexter Street şi a azilelor de noapte.

Un tînăr sociolog, Lewis Hine, a devenit, la începutul secolului urmaşulspiritual al lui Riis. Foarte bun pedagog, a predat între anii 1903 şi 1905 la Şcoala deetică şi de cultură din New York. Directorul şcolii i-a oferit, în semn de recunoştinţă,un aparat foto, iar cinci ani mai tîrziu Hine este fotograful oficial al instituţiei deînvăţămînt. Totodată presa a început să-i publice studiile pe teme sociale, însoţite de

fotografii. Revista “Charities and the Commons” i-a publicat un studiu fotograficfoarte complet despre viaţa minerilor. A primit conducerea National Child Labor Committee din New York şi a realizat, printre altele, numeroase reportaje despreactivitatea Crucii Roşii americane în Franţa, Italia şi în Balcani.

Fotografiile şi reportajele lui au dus pînă la adoptarea unor legi în Parlament.Materialele şi fotografiile despre folosirea copiilor la munci grele au atras atenţia şi auindignat întraga ţară. O lege de protecţie a copilului a fost votată. A reuşit, deasemenea, să sensibilizeze publicul american asupra problemelor comunităţii evreieştidin New York şi ale metalurgiştilor ruşi în Pensilvania.

În timpul construcţiei celebrului zgîrie-nori Empire State Building, Hine făceaîn fiecare zi fotografii, vizualizînd astfel naşterea celebrului bloc. Chiar în zilele încare era plecat din New York, cineva îl înlocuia.

O bună perioadă de timp, fotografia a fost totuşi puţin reprezentată înpublicaţiile vremii, un veritabil război desfăşurîndu-se între fotografi şi desenatori-gravori. Jurnalul ilustrat L’illustration a început să publice fotografii încă din 1893,dar, pînă în 1908, a lăsat un spaţiu mult mai important desenelor, în detrimentulimaginilor foto. Abia începînd din 1912, cititorii putea găsi o fotografie pe pagină.

În presa anglo-saxonă, fotografia s-a impus mult mai rapid. New York DailyGraphic a fost primul jurnal care a publicat o fotgrafie pe prima pagină, la 4 martie1880.

Fotografia – document istoricCum sfîrşitul secolului trecut a reprezentat o perioadă de intense progrese şi

descoperiri tehnologice, se simţea nevoia de a fi păstrate, într-un fel, imagini despretradiţii, sărbători rurale, în general toate formele vieţii cotidiene. Două personalităţi şi-au făcut un scop din conservarea trecutului în imagini fotografice, deşi nu eraufotografi profesionişti. Comerciantul englez Benjamin Stone a “captat” 25.000 deimagini ale Angliei din epoca Victoriană. Gabriel Szilagyi, istoric ungur al fotografiei,califică arhiva lui Stone drept “o piramidă iconică a societăţii engleze”. Cea de-a douapersonalitate este aristocratul italian Giuseppe Primoli, un descendent îndepãrtat al luiNapoleon. El a surprins evenimente şi instantanee de tot felul: căsătoria regelui

Victor-Emanuel, pictorul Edgar Degas ieşind dintr-un WC public la Roma, actriţa

7

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Rejane pe străzile din Milano etc. Lui îi sînt atribuite 30.000 de fotografii surprinseîntre anii 1888 şi 1911.

Opera lui Jean Eugene Atget este considerată un adevărat inventar al străzilor din Paris. Totuşi, el nu şi-a putut valorifica opera în timpul vieţii. În 1927, anul morţiilui, americanca Beatrice Abott a recuperat şi a făcut publică arhiva lui Atget. “Arta în

bătrînul Paris”, o lucrare cu 2621 de fotografii, se află în prezent la Muzeul Artelor Frumoase din Paris.

Fotografii “cu camera ascunsă”

Între 1890 şi 1910, fotograful englez Paul Martin, originar din Franţa, a fostunul dintre marii fotografi care a surprins evenimente din insula Britanică. Interesanteste faptul că el lucra cu un aparat foarte mic, astfel încît să-i surprindă pe subiecţifără ştirea acestora. Aparatul era mascat de o hîrtie de ambalaj, pentru a nu trezisuspiciuni, iar fotografiile au fost apreciate de presa vremii.

Consiliul municipal din Paris organiza în fiecare an din 1904 pînă în 1907, un

concurs fotografic pe diverse teme privitoare la viaţa Capitalei. Fraţii Seeberger auparticipat la concurs cu succes, iar seria de reportaje “Les Parisiens au fil de jours” le-a adus celebritatea. Cele 80.000 de fotografii făcute între 1900 şi 1960 se găsesc laBiblioteca istorică din Paris.

Nu trebuie trecut cu vederea proiectul “Arhivele planetei”, finanţat debancherul Albert Kahn, care a mobilizat mai mulţi fotografi. Reportajele nu au fostdestinate iniţial presei, dar prin subiectele lor – viaţa locuitorilor, activităţile şiproblemele lor – au o puternică dimensiune jurnalistică. Între 1910 şi 1931, fotografiiimplicaţi în proiect au ealizat 73.000 de fotografii, în 37 de ţări din patru continente.Multe au fost publicate şi în presă, mai ales în L’Ilustration, dar numele autorilor arămas întotdeauna necunoscut marelui public. Totuşi, se poate afla numele artiştilor vîsitînd arhivele care sînt la dispoziţia publicului şi presei din Franţa. Printre ei:Auguste Leon, Frederic Gardner, Lucien Oasset şi Roger Dumas.

Fotoreportaje celebre – indienii americani în imagini

Un fotograf din Seattle, Edward Sheriff Curtis, a trăit şase ani printre indieni,perioadă în care a făcut aproximativ 40.000 de fotografii cu mai multe triburi – Hopis,Zunis, Acomas, Yancas, Mojaves, Maricopas, Papajos, Cheyenne şi Sioux. După ceşi-a prezentat expoziţiile în toate marile oraşe din Statele Unite şi a publicat mai multefotoreportaje, s-a retras timp de 21 de ani (1906-1927) în rezervaţiile de indieni din

Mississippi. Cu ajutorul bancherului Morgan a publicat între 1907 şi 1927 20 devolume de fotografie, care i-au adus aproximativ un milion de dolari.Criza economică din lumea agrară a Statelor Unite de dinaintea celui de-al

doilea război mondial a determinet crearea Securităţii agrare. Mai mulţi fotoreporteriangajaţi de administraţie au fost printre cei mai buni ai epocii lor: Roy Stryker,Dorothea Lang, Walker Evans, Arthur Rothstein, Russel Lee şi Jack Delano.Reportajele lor despre viaţa şi problemele fermierilor au rămas celebre.

Dorothea Lang a obţinut un succes imens cu reportajul “Le pays de genslibres”.

În Franţa, la începutul secolului, fotojurnaliştii au fost foarte activi, dar privaţide dreptul la semnătură, au rămas în mare parte anonimi. Printre numele mari au fost

Louis Meurisse, Charles Popineau şi fraţii Seeberger.

8

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Fotojurnalismul în Europa

Fotografia de presă a luat amploare în Europa după Primul Război Mondial.Inspirate de presa britanică, ziare precum Daily Mail, Daily Mirror şi Sunday Graphicau început să dea un loc din ce în ce mai important fotografiei. În Germania, fiecare

mare oraş avea propriul săptămînal ilustrat. Berliner Illustrierte se bucura chiar de oreputaţie internaţională.

În Franţa, Jacques Prouvost a fost cel care a dat un loc privilegiat fotografiei înpresa cotidiană. După ce a cumpărat Paris Soir el avea să declare, la 2 mai 1931:“Fotografia a devenit regina timpurilor noastre. Nu trebuie doar să ştim, ci să şivedem”.

Fotoreporterii au început să iasă din anonimat, iar publicul a început sărecnoască marile nume. Eric Salomon a fost primul “fotojurnalist”, trecînd pragul de“reporter-fotograf”, cu erau numiţi pînă atunci fotoreporterii. Kitrosser este autorulunor fotografii de actualitate care au făcut senzaţie în presă. Opera lui Robert Palat,foarte apreciată în cercurile profesionale, constituie o mărturie a anilor 1930-1940, dar

istoricii fotojurnalismului au trecut numele său în tăcere, ca şi cel al lui Robert Cohen,fondatorul agenţiei AGIP.

Totuşi, Europa era marcată şi în fotojurnalism de cutumele secolului XIX.Astfel, în Franţa, pentru a fotografia o personalitate oficială, fotoreporterul trebuia săse îmbrace după exigenţele protocolului: pălăria melon, manşetele erau obligatoii pînăprin anii ’20. Un celebru fotoreporter – Serouzier – a fost oprit în 1921, de serviciilede ordine de la intrarea la o ceremonie. Motivul: o cravată colorată, în locul uneianegre.

Perioada celui de-al doilea Război Mondial

Potrivit lui Paul Almasy, francezii Henri Cartier-Bresson, Marc Riboud,Robert Doisneau, germanii Walter Bosshard şi Alfred Eisenstaedt, ungurul RobertCapa, elveţienii Werner Bischoff şi Robert Frank, italienii Mario Biasi şi FulvioRoiter, englezul Bill Brandt, românul Brassai, austriacul Ernst Haas şi americaniiDavid Seymour, Douglas Duncan şi Elisofot au fost fotoreporterii care şi-au înscrisnumele în istoria fotografiei de presă înainte, în timpul şi după cea de-a douaconflagraţie mondială. Un alt nume de marcă în această perioadă este cel alsovieticului Dimitri Balterman.

Tendinţe în ultima jumătate de secol

Se observă că, dacă la începutul secolului un fotoreporter făcea un adevărat tur de forţă în redarea unui subiect, în ultimii ani tendinţa de generalizare pornind de laparticular este din ce în ce mai evidentă. Astfel, pentru a scoate în evidenţăproblemele agricultorilor dintr-o regiune, fotoreporterul nu parcurge întreaga zonă. Else opreşte asupra unei ferme, îşi alege un agricultor şi îl surprinde în ipostazele de zicu zi.

Majoritatea fotografiilor despre evenimentele de actualitate au, după PaulAlmasy, un caracter dramatic şi chiar tragic. Un alt fenomen sesizat de francez este“banalizarea ororii”, ceea ce contribuie la o desensibilizare a publicului. Imaginiinsuportabile în urmă cu cîteva zeci de ani sînt privite acum aproape cu indiferenţă.

Totodată, fotoreporterul observă o degradare continuă a respectului fotoreporteruluifaţă de viaţa privată a personalităţilor.

9

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Aparatul fotografic – componente şi asemănări cu ochiul uman

Aparatul de fotografiat, oricît de sofisticat ar fi în construcţie, are cîtevaelemente care îndeplinesc rolul diferitelor părţi ale ochiului uman (vezi Fig. 4 şi Fig.

5).Efectul camerei obscure a fost descoperit încă din antichitate (după cum

spuneam la început), înainte de descoperirea lentilelor optice. Oricine îl poateobserva: dacă faceţi cu vîrful unui ac un orificiu de 0,5-0,6 mm într-unul din pereţiiunei cutii de carton închise (orificiu numit stenop), pe peretele opus se proiectează oimagine răsturnată şi inversă, a cărei claritate şi luminozitate depind de diametrulorificiului şi de distanţa de la acesta pînă la peretele opus. Unde se poate “capta”imaginea, cu ajutorul unui geam mat sau a unei foiţe de calc. Imaginea este evidentmult mai clară dacă în locul orificiului se adaptează o lentilă. Efectul a fost intensspeculat chiar şi de industria spionajului, care a găsit cele mai ingenioase “camereobscure” – chiar capacul unui pix.

Dacă se compară principiul de construcţie al unui aparat fotografic se observăo asemănare aproape perfectă: sclerotica este corespondentul camerei obscure etanşe;cristalinul – de fapt o lentilă naturală biconvexă convergentă, reprezintă obiectivul;irisului, care are rolul de a regla cantitatea de lumină primită, îi corespunde diafragma.Retina, care este o membrană semitransparantă pe care se formează imaginea preluatăde nervul optic, are drept corespondent filmul fotografic. Şi pentru ca asemănarea săfie aproape perfectă, putem asemăna pleoapa ochiului cu obturatorul aparatului foto,ea avînd acelaşi rol de a opri lumina să acţioneze asupra stratului fotosensibil.

10

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Fig. 5 – Părţile componente ale aparatului fotografic:1 – vizor; 2 – obturator; 3 – obiectiv; 4 – perete frontal; 5 – corpul aparatului; 6 –

sistem de antrenare a peliculei; 7 – material fotosensibil; 8 – imaginea inversată; 9 – perete dorsal; 10 – magazia materialului fotosensibil; 11 – role; 12 - subiect

11

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Lumina

Încă din fizica din liceu ştim că lumina are o viteză de propagare de 300.000de km/secundă. Un fascicul de lumină albă provenită de la Soare, la trecerea sa printr-

o prismă de sticlă se descompune în cele şapte raze ale spectrului solar (ROGVAIV – Roşu, Orange, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet). Efetul se poate observa latrcerea luminii şi prin alte medii (acvariu, cristale etc).

Realitatea înconjurătoare se prezintă colorat datorită reflecţiei – în totalitatesau în parte – a razelor luminoase, avînd lungimi de undă diferite. Ochiul uman nupercepe cu aceeaşi sensibilitate toate culorile. Astfel, la lumina zilei, cea mailuminoasă culoare apare galbenul.

Părţile componente ale aparatului

Schematic, după cum am arătat mai sus, orice aparat fotografic este alcătuit

din: corpul aparatului, magazia cu sistemul de antrenare a peliculei fotosensibile,obiectivul, sistemul de obturare şi vizorul.

Corpul aparatului fotografic este format din camera obscură pe care sîntfixate obiectivul, vizorul şi alte accesorii. Camera obscură poate fi de tip rigid sauextensibil, cu burduf (cum sînt celebrele camere foto/loc din Cişmigiu).

Fiecare model constructiv a fost impus de formatul imaginii negative sau decel al dimensiunilor aparatului. Din punct de vedere geometric, imaginea fotograficădată de obiectiv este de formă circulară din care, prin decupajul ramei aparatuluifotografic sau a celui de mărit în laborator, se obţine formatul dorit: pătrat, cu raportullaturilor 1/1 sau dreptunghiular, cu raport 2/3. De cele mai multe ori mărimeaformatului clişeului determină şi dimensiunile aparatului foto.

Magazia cuprinde sistemul de înmagazinare şi de transport al filmului, şi aiciintervine tehnica, printr-o serie de piese şi dispozitive de mare importanţă pentru bunafuncţionare a aparatului. Dacă acum magazia face parte din carcasa aparatului, lamodelele foarte vechi era detaşabilă (cei mai mari îşi pot aduce aminte de vechilestudiori foto, unde în spatele aparatului se introducea o placă de sticlă).

Dispozitivul de transport cuprinde canalul filmului, placa presoare şi rolele sautamburele dinţate, care asigură avansarea filmului.

Obiectivul reprezintă un sistem optic deosebit de complex, constituit din maimulte elemente de bază – lentilele. În funcţie de distanţa focală, obiectivele se

clasifică în: normale (distanţa focală de 50 mm) – care au raza de acoperireasemănătoare ochiului uman, superangulare – distanţa focală sub 50 mm – au rază deacoperire mult mai mare şi teleobiective – distanţă focală foarte mare, au capacitateade a apropia foarte mult. Despre caracteristicile acestor obiective şi utilitatea lor înfuncţie de subiectul fotografiei vom vorbi ceva mai tîrziu).

Întrucît cu o singură lentilă nu se poate obţine o imagine de calitate, datorităunor defecte ale acesteia, numite aberaţii, s-a ajuns la concluzia că un obiectiv trebuiesă fie format din mai multe lentile, care să reprezinte în final echivalentul unei lentileconvergente groase. O lentilă convergentă are capacitatea de a concentra razele într-unanumit punc, numit focar. Efectul probabil că l-aţi observat şi voi, în copilărie, cînd văjucaţi cu o lentilă şi ardeaţi bucăţele uşoare de hîrtie concentrînd razele solare.

12

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


În scopul îmbunătăţirii calităţii imaginii, majoritatea obiectivelor sînt formatedin 4-10 lentile. Obiectivele sînt acoperite cu unul sau mai multe straturiantireflectante, ceea ce le conferă o culoare albăstruie roşiatică.

Caracteristici tehnice ale obiectivului

Pe obiectivul unui aparat foto clasic, datele caracteristice sînt reprezentateprintr-o relaţie de genul f:3,5; F=50mm sau mai prescurtat – 1:3,5/50. Aceste cifrereprezintă luminozitatea obiectivului (deschiderea maximă a diafragmei este 3,5) şidistanţa focală (50 mm în cazul de faţă).

Diafragma este dispozitivul destinat dozării cantităţii de lumină care intră înaparat, întocmai ca robinetul unei conducte de apă. Ea limitează deschiderea relativă aobiectivului fiind indicată pe montura lui sub forma unui şir de numere ca deexemplu: 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 45; 64.

Aceasta este scara internaţională pentru indicii diafragmei. Trecerea de la otreaptă la alta se obţine prin multiplicarea cu radical din doi – 1,41. Astfel,4x1,41=5,6. O treaptă admite de două ori mai multă lumină decît treapta următoare şi

pe jumătate faţă de treapta precedentă. Practic, dacă se utilizează diafragma 5,6, cu untimp de expunere de 1/100 secunde, pentru diafragma imediat următoare (8), timpulde expunere va trebui dublat la 1/50 s, iar pentru diafragma precedentă (4), timpul deexpunere se va reduce la jumătate, adică 1/200 s.

Prin închiderea şi deschiderea diafragmei se realizează două operaţii de oimportanţă esenţială în fotografie:

- se adaptează luminozitatea obiectivului la condiţiile de expunereimpuse de iluminarea subiectului fotografiat;

- se măreşte profunzimea cîmpului de claritate al obiectivului cu cîtdiafragma este mai închisă şi invers. (intervalul de claritatereprezintă distanţa faţă de obiectiv între care obiectele vizate sîntclare. De exemplu, dacă claritatea este între 2 şi 6 metri, obiectelecare se află mai aproape de doi metri de obiectiv vor ieşi în ceaţă;la fel cele de peste 6 metri).

Desigur că reglajele sînt necesare în cazul în care aparatul este unul totalmecanic. Dar şi în cazul unora dintre acestea, diafragma îşi reglează automatdeschiderea, în raport cu sensibilitatea filmului şi iluminarea subiectului fotografiat.

Obturatorul este un mecanism care permite luminii să pătrundă prin obiectiv şi săimpresioneze materialul fotosensibil, un anumit timp. Numărul şi ordinea timpilor de

expunere cuprind o gamă de viteze începînd de la o secundă pînă la 1/2000 sşi chiar mai scurte. Cei mai folosiţi sînt timpii cuprinşi între 1/30 şi 1/250 de secunde.

Constructiv, obturatoarele se împart în două mari grupe:1. obturatoare dispuse în faţa sistemului optic sau între lentilele sistemului optic

(obturator central)2. obturatoare dispuse pe suprafaţa de formare a imaginii (obturatoare de placă) –

vezi aparatele Zenit

Clasificare aparatelor fotografice

13

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


O primă clasificare a aparatelor de fotografiat se poate face după formatulmaterialului fotosensibil din casetă. Tabelele de mai jos prezintă avantajele şidezavantajele acestor ustensile şi a materialelor fotosensibile folosite:

Tabelul nr. 1Avantaje Dezavantaje- Permite măririconsiderabile- Efectuarea precisă apunerii la punct şi a calităţii- Posibilitatea de corectare adeformării imaginii(contorsionare)- Posibilitatea utilizării unor filme mai înguste

Aparat fotografic între 9x12cm şi 18x24 cm

- Greutate şi dimensiunimari- Distanţă focală mare şiluminozitate redusă- Manevrare greoaie- În majoritatea cazurilor,aparatul trebuie fixat pestativ- Imposibilitateafotografierii obietelor cumişcări rapide

- Granulaţie mică- Developare individualănegativului- Posibilitatea unui retuşcomod

Material fotosensibil pentruaparatele de mai sus

- Cost ridicat al unui negativ- Încărcarea lentă şi greoaiea negativului în aparat- Necesitatea unei aparaturide laborator costisitoare

- Modele variate la preţurimodice- Dimensiuni medii

- Greutate redusă- Manevrare uşoară- Obiectiv cu distanţă focalămedie (100 mm)- La unele aparate se poatemări distanţa obiectiv – peliculă- Profunzime de cîmpmulţumitoare

Aparat fotografic 6 cm - Delimitare aproximativă aîncadrării subiectelor – maiales la distanţă mai mică de

4 m (paralaxă)- Majoritatea modelelor nupot fi folosite pentruexecutarea de fotografiitehnico-ştiinţifice

Tabelul nr.2Avantaje Dezavantaje- Posibilitatea deîncărcare a aparatului lalumina zilei- O granulaţie acceptabilă- Retuş relativ comod

Material fotosensibil 6 cm - Imposibilitatea de adevelopa imaginiindividuale, decît cudecupaj- Imposibilitatea de utilizauneori întreaga suprafaţă ahîrtiei tipografice

- Deteriorările mai mari depe negativ se scot în

14

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


1. Efectul de real2. Simbolurile culturale3. Simbolistica4. Retorica fotografiei de presă

1. Efectul de realFiecare fotografie este o dovadă a realităţii şi nu o reprezentare fidelă a acesteia.Fotograful încearcă să surprindă o anumită latură, apoi secretarul de redacţie,elaborînd punerea în pagină, modifică, transformă, rescrie faptul real.

Cititorul uită adesea că pînă la fotografie există un fotoreporter care gîndeşteimaginea şi crede că imaginea pe care o are în faţă este singura posibilă, singuraadevărată, reprezentarea fidelă a faptelor. Pentru a impresiona cititorii, ziarul foloseştecoduri de a transcrie realitatea. Un cadraj, un unghi de fotografiere ne pot face săcredem în această “realitate fotografică”. Cele trei efecte utilizate cel mai des în presăsînt:

Perspectiva frontală: linia orizontului, liniile şi punctele de fugă asigură cititorul

că este la locul fotografierii, ca şi cum ar asista la fapte, la evenimente. Perspectivagarantează o punere în spaţiu a realităţii conformă cu normele de reprezentare arealului.

Instantaneul: un fum, un corp care cade. Fotografia de presă seduce întotdeaunaatunci cînd evocă un moment instantaneu spectacular.

Prezenţa subiectului cu privirea sau faţa îndreptată spre cititor: tehnica esteaplicată din plin de coperţile magazinelor. O privire care se “intersectează” cu a ta depe coperta unei reviste parcă de îndeamnă să o cumperi, să o “cunoşti”. Există chiar un loc privilegiat în care trebuie să fie situaţi ochii personajului pozat pe revistă: întreimea de sus a paginii. Dacă în cinema este recomandabil ca un actor să nuprivească prea des în camera de filmat, în fotografia de presă privirea în faţăgarantează o atenţie deosebită din partea privitorului. Fotografia de presă se publicăpentru a vinde (cazul coperţilor) sau pentru a informa (vezi presa cotidiană). Trebuiesă agăţi privitorul oferindu-i un efect de real.

2. Simbolurile culturaleFotografia de presă este reprezentarea unei anumite realităţi, dar şi a unei

culturi care aparţine mai degrabă fotografului decît privitorului. Principiul existăîntotdeauna în publicitate: pentru a vinde un anumit produs, trebuie să introduciimagini care sînt cunoscute viitorului cumpărător-privitor. În fotojurnalism, dacăfotoreporterul doreşte să-şi informeze privitorul, trebuie să o facă prin imagini cu

o simbolistică destul de clară pentru privitor. Un om îmbrăcat în alb poate sugeraceva în Europa (puritate, inocenţă) şi cu totul altceva în Japonia, unde albul esteculoarea de doliu.

3. SimbolisticaPutem spune despre o fotografie că este simbolică atunci cînd iese din zona

actualităţii şi devine exemplară. Afişul politic ce sugerează o idee este adeseasimbolic; o cizmă strivind un porumbel, mîinile încleştate pe grilaje, o lumînare arsălîngă un cordon de sîrmă ghimpată. O fotografie de presă se poate constitui ca unsimbol, o imagine care trimite mai degrabă la o idee decît la realitatea imediată. Oserie de idei, de concepte, pot fi sugerate de imagini: pacea, nedreptatea, pericolul,

dragostea, solidaritatea, maternitatea etc.

16

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


4. Retorica fotografiei de presăFigurile de stil sînt adesea întîlnite în literatură, pentru a sublinia şi accentua

mesajul scriitorului. Fotografia de presă poate, de asemenea, să scrie realitateafolosindu-se de figuri specifice retoricii. Cele mai utilizate figuri în fotografia de presă

sînt comparaţia şi antiteza. Fotografia unei turme de oi care intersectează o coloană dedeţinuţi antrenează în mod automat comparaţia între cele două “personaje” alimaginii. O tînără care ţine o floare în faţa unui cordon de militari înarmaţi este o altăformă de utilizare a figurilor de stil în fotografie.

Ce fotografiem?Pentru fotoreporterul obişnuit, cele mai multe evenimente sînt previzibile –

conferinţe de presă, lansări de carte, premiere, inaugurări. Subiectul este deci laîndemînă. Aparent pentru că, surprins greşit, fotografia este una normală, banală, fărănici un mesaj. Este cazul celor mai multe fotografii din presa românească, ce au doar rolul să completeze, plictisitor de cele mai multe ori, materialul scris pe subiectul

respectiv.

Tipuri de subiecteAndreas Feininger, fotograf la revista Life şi autor a numeroase lucrări în

domeniul fotografiei, distinge trei categorii de subiecte;1.Subiecte dinamice (animate)2.Subiecte statice (neanimate)3.Cazuri speciale

1.Subiectele dinamicePrintre subiectele şi domeniile tipice ale acestei categorii, Feininger a

identificat:- oamenii, inclusiv portretele-instantaneu- fotografia de acţiune, inclusiv oamenii la muncă şi în timpul liber - animalele, inclusiv cele sălbatice.

Ceea ce caracterizează subiectele de acest tip este mişcarea şi schimbarea.Pentru că vorbeam de portretul-instantaneu ca subiect dinamic, remarcăm căexpresia feţei se modifică în mod aproape constant, cu atît mai rapid cu cîtconversaţia devine mai animată (în timpul unei dezbateri televizate), cu cîtmomentul este mai dramatic (spectator în momentul executării loviturilor de

departajare) sau cu cît situaţia este mai plină de tensiune. Fotoreporterii şi-au făcutun ţel din a “vîna” expresiile care mai de care mai curioase de pe chipurilepersonalităţilor.

Multitudinea situaţiilor dinamice nu poate fi redată în cîteva rîndri, înritmul în care, zilnic, fotoreporterul se întîlneşte cu zeci de momente inedite şiirepetabile.

Două condiţii trebuie să îndeplinească fotoreporterii pentru a surprinde cîtmai corect un astfel de subiect:

- momentul hotărîtor trebuie să fie sesizat; aceasta presupune atenţie,putere de percepţie, familiarizarea cu regulile unui anumit sport (încazl unei competiţii) sau cu obiceiurile animalelor (cîn acestea sînt

subiecte). Şi, de ce nu, o doză de noroc. Apropo de noroc, unfotoreporter român a reuşit să surprindă un instantaneu interesant:

17

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Madeleine Allbright, secretar de stat al SUA, ajutată de doibodyguarzi să treacă un obstacol, lăsa să i se vadă jartierele destulde moderne şi tinereşti.

- aparatul trebuie să-i permită fotografului să lucreze cu cea maimare rapiditate. Fotoreporterii sportivi folosesc aparate capabile să

surprindă cîteva cadre pe secundă.

Starea de pregătire este, după Feininger, secretul realizării unor fotografii cusubiecte dinamice. Fotoreporterul trebuie să fie în stare să “ghicească” momentulcel mai bun pentru a imortaliza acţiunea. Multe poze despre care se spune că ar avea în spate o mare doză de noroc sînt rezultatul unei anticipări foarte bune afotografului. Majoritatea fotoreporterilor îşi dezvoltă cu timpul un al şaselea simţ,spune Feininger.

2.Subiectele staticeAici intră:

- peisaje, grădini, flori, clădiri, copaci, interioare;- obiecte făcute de mîna omului, de la artă la industrie- portretele formale şi fotografiile de modă regizate- naturile moarte şi reproducerile

După cum le spune şi titulatura, caracteristica principală a acestor subiecte esteimobilitatea. Fotoreporterul este avantajat din acest punct de vedere, avînd timp săstudieze subiectul şi să aleagă cele mai bune unghiuri de abordare şi modalităţi derealizare. Este posibil şi lucrul cu trepiedul, ceea ce permite fotografului să lucreze cudiafragme mici, rzultînd o imagine cu o profunzime mult mai mare şi de o claritatefoarte bună, pentru că folosirea unui timp mare de expunere nu influenţează rezultatulfotografiei. În aceste cazuri, există posibilitatea de a lucra cu aparate cu format mare(9x12 cm), ale căror negative necesită o mărire proporţională mai redusă.

Feininger spune că “în timp ce starea de pregătire este cheia succesului înrealizarea fotografiilor cu subiecte dinamice, la cele cu subiecte statice cheia estecontemplarea. Deoarece la acest tip de subiect nu există mişcare, el poate fi studiat dinpuncte şi unghiuri de vedere diferite înainte de a fi înregistrat pe peliculă”.

Sînt o serie de avantaje ale subiectelor statice. În cazul celor dinamice,fotoreporterul nu are control asupra unor factori precum iluminarea, poziţia, fundalul,compoziţia, în timp ce situaţia ese cu totul alta la subiectele statice. Iar dacă vrei săfotografiezi o clădire, nu e nici o problemă dacă acum este înnorat. Revii mai tîrziu.

Nu ai face asta dacă ai avea de fotografiat, de exemplu, un sinucigaş care ameninţă căse aruncă de pe acoperişul clădirii.

3.Cazuri specialeFeininger include aici cazurile cînd subiectele nu permit surprinderea cu aparatele

folosite în mod curent în situaţiile lor. De exemplu, dacă un subiect static urmează săfie fotografiat cu un obiectiv foarte luminos - vederea din avion a unui oraş noaptea,se va utiliza un aparat de 35 de mm, deoarece obiective foarte luminoase există numaila aprate de acest tip. Nu se utilizează, ca în situaţiile uzuale, un aparat de formatmare.

Subiecte fotografice şi subiecte literare

18

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


Subiectele mai pot fi clasificate, în funcţie de caracterul lor, în fotografice şiliterare. Clasficarea îi aparţine tot celebrului fotograf de la Life, Feininger.

Subiectele fotografice sînt acelea care au însuşiri ce le fac potrivite pentru redareavizuală, prin folosirea unor mijloace specifice fotografiei.

Subiectele literare au însuşiri ce pot fi exprimate numai prin cuvinte. Cu alte

cuvinte, dacă nu poţi povesti unui orb o imagine, atunci poţi spune despre ea că esteun bun subiect fotografic. Subiecteletipic literare sînt cele care reprezintă simboluri,de exemplu un monument. O simplă statuie are meritul de a reprezenta ceva, de a fiun simbol al luptei pentru ţară, de exemplu, chiar dacă, estetic vorbind, prezenţa luiîntr-o fotografie este plictisitoare. Adevăratul subiect este povestea pe care se bazeazămonumentul, care poate fi redată numai în cuvinte.

Subiecte concrete şi subiecte abstracteCele două tipuri pot fi definite destul de simplu: obiectele, lucrurile, oamenii sînt

subiecte concrete, în timp ce sentimentele, stările sufleteşti, emoţiile sînt subiecteabstracte. Deşi aparent se pot înregistra doar subiectele concrete, de multe ori

fotografiile redau emoţii şi stări sufleteşti pe care poate nici nu le observăm în primăinstanţă: expresia feţei unei persoane, atmosfera apăsată sau detaşată a unui peisaj,toate acestea sînt redate cu ajutorul mai multor factori, printre care cadrajul, culoareasau poziţia subiectului, despre care vom discuta într-un curs viitor.

Feininger spune că o calitate abstractă a subiectelor este sex-appealul,caracteristică ce, spune Feininger, nu are nici o legătură cu nuditatea. Sex-appealulpoate fi redat într-o fotografie numai dacă subiectul apare plin de viaţă.

Noţiunile abstracte pot fi evocate şi de obiecte şi de lucruri, nu numai depersoane. Punerea într-un anumit cadru a unei statui o scoate din ipostaza plictisitoareîn mod normal şi poate trezi privitorului o gamă întreagă de sentimente. La fel o plajăpustie, curtea unei închisori etc. Orice fotografie care merită termenul de artisticăilustrează într-o formă simbolică ceva ce nu poate fi redat direct, spune Feininger.

O fotografie publicitară, de exeplu, poate fi considerată o reuşită dacătransmite nu numai caracteristicile seci ale obiectului respectiv ci şi o anumită stare,este o simbolizare a unor noţiuni abstracte precum încrederea, perfecţiunea,durabilitatea, siguranţa, forţa, frumuseţea etc.

Subiecte fotogenice şi nefotogeniceDupă felul în care se potrivesc cu redarea în fotografie, Feininger împarte

subiectele fotografice în două categorii: fotogenice (au însuşiri ce le fac potrivitepentru redarea în fotografie) şi nefotogenice.

Însuşiri fotogeniceSubiectele pline de vitalitate, surprinzătoare, neobişnuite au o mai mare

posibilitate de a da fotografii interesante decît subiectele comune, fotografiate foartedes. O altă preferinţă este exprimată de Feininger în ceea ce priveşte subiectele carepot fi prezentate în planuri apropiate, faţă de cele îndepărtate, care restrîngposibilitatea ca fotograful să le poată reda într-o formă specială, de efect. Cîtevaînsuşiri ale unui subiect fotogenic:

- Simplitate, ordine, claritate- Contrast puternic, dar nu excesiv- Detalii definite cu claritate

- Formă simplă şi îndrăzneaţă- Contur sugestiv şi viu

19

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


- Desen, ritm, repetarea formelor înrudite- Adîncime sub forma unor linii de fugă- Mişcarea, indicînd vitalitatea şi acţiunea- Spontaneitate, dacă subiectul este animat

Feininger vine şi cu propuneri pentru redarea fotogenică a subiectelor:- planurile apropiate ale aceluiaşi subiect dau imagini mai interesante

decît planurile medii sau generale- teleobiectivele redau spaţiul cu mai mult efect decît obiectivele

normale sau superangulare- lumina din spate (contre-jour) este cea mai interesantă dintre toate

tipurile de iluminare, cu efecte vigroase şi dramatice.

Însuşiri nefotogeniceLăsînd la o parte lipsa fotogeniei, un fotoreporter trebuie să evite chiar

surprinderea unui subiect repetat de zeci de ori de colegii de breaslă. Subiectul riscă să

nu mai atragă atenţia, oricît de telegenic ar fi. Chiar în situaţii clare de nefotogenie, unbun fotgraf ar putea face instantanee de excepţie. Totuşi, cîteva situaţii ar trebui să nufie luate în atenţie de fotoreporteri.

Complexitatea şi dezordinea. Chiar dacă obiectivul poate înregistra o seriede imagini de-a valma, trebuie să existe o organizare a elementelor imaginii. Dacă unsubiect este prea complex şi prea haotic, el nu ar trebui luat în considerare defotoreporter.

Lipsa de contraste. Contrastul este elementul principal de definire a imaginiiîn fotografia alb-negru, alături de diferenţele de culoare, din care rezultă separareaformelor. Din cauza lipsei de contraste, obiectele par că se contopesc, nu sînt definiteclar. Cîmpurile verzi, peluzele şi grădinile aflate sub un cer albastru, senin, sînt astfelde subiecte nefotogenice.

Aceeaşi lipsă de contraste poate veni şi din lipsa umbrelor, pe fondul uneiiluminări care vine dinspre aparatul de fotografiat (poza de buletin) sau a uneiiluminări difuze (nor de ploaie).

Coloraţia puternică. Culorile vii, foarte potrivite la redarea color, pot daimagini alb-negru dezamăgitoare. Florile şi fructele bogat colorate, moda, păsările şiinsectele colorate, străzile oraşului noaptea, cerul apusului de soare sînt subiecte carenu ar trbui să fie surprinse decît pe filme color.

Vederile generale. Se spune că nu neapărat un subiect plăcut privirii omului – un peisaj văzut de pe vîrful unui munte – poate fi la fel de atrăgător în fotografie. De

obicei, astfel de vederi au un contrast destul de slab, iar imaginea rezultată este plată.Pe lîngă aceasta, fotografiile sînt încărcate de foarte multe detalii foarte mici, care,astfel, îşi pierd din importanţă. O altă cauză a nereuşitei unei astfel de vederi este lipsaunui etalon, astfel că peisaje măreţe par nesemnificative şi neinteresante. Prinfolosirea unui filtru galben închis sau roşu se intensifică nota de contrast, iar fotografia poate fi făcută în condiţii bune. Totodată, includerea în cadrul fotografiei aunui element apropiat de aparatul de fotografiat creează senzaţia de adîncime, princontrastul dintra aproape şi departe, dintre tonalitatea închisă a obiectului apropiat şicea deschisă a peisajului.

Fundalul nepotrivit. Un fundal poate fi nepotrivit pentru că: tonalitatea luieste prea asemănătoare cu cea a subiectului sau este prea agresiv, încărcat cu

amănunte inutile. În primul caz, planurile apropiat şi îndepărtat se contopesc, iar

20

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


imaginea este plată. În cel de-al doilea caz, fundalul iese în evidenţă, în detrimentulsubiectului pe care fotograful a dorit să îl scoată în evidenţă.

Subiectele literare. Sînt nefotogenice, atunci cînd se redau sub formă deimagini de genul “aici a avut loc…”. Exemple : piesele de teatru, monumentele,relicvele, locurile istorice.

La rezultate nefotogenice duc şi tehnicile de redare a subiectului folosite defotoreporter:

Regia. Frecventă mai ales în cazul portretelor, regia nu duce niciodată laexprimarea adevăratelor sentimente ale subiectului, care, chiar şi o personalitatepublică, nu se simte în largul lui atunci cînd este ghidat de fotoreporter.

Fotografierea de la distanţă prea mare. Este o greşeală frecvent întîlnită laîncepători, care doresc să capteze în cadru cît mai multă informaţie. Exemple: vederigenerale ale întregului peisaj, încadrarea totală a unui subiect în fotografie (cu tot cumediul înconjurător) etc. Însă, prea multe obiecte într-un spaţiu prea mic dau senzaţiaunui haos şi nu orientează atenţia către un subiect. Este o greşeală uşor de îndreptat,prin apropierea de subiect sau prin folosirea unui teleobiectiv.

Subiecte invizibileAşa pot fi caracterizate, de exemplu, sistemele solare îndepărtate, fenomenele

naturale rapide, în general ceea ce depăşeşte spectrul radiaţiilor ce pot fi percepute deochiul uman. Fotografia cu raze X este un alt exemplu, util mai ales în lumeamedicinii. Imaginile luate cu radiaţii invizibile – infraroşii, ultraviolete, raze X,descoperă lucruri pe care ochiul nu le poate percepe în mod normal.

La îndemîna fotoreporterului stau cîteva mijloace în cazurile în care subiectelenu sînt foarte clare. Feininger oferă cîteva soluţii:

Dacă un subiect este invizibil pentru ochiulomenesc fiind

El poate fi arătat clar sub formă defotografii folosind

Prea mic Planuri apropiate, fotomicrografiiPrea îndepărtat Teleobiective, telescoapeAscuns în ceaţă Fotografierea cu material sensibilizat la

raze infraroşii

Prea slab luminat Expunere lungăÎn întuneric deplin Lumină electronică cu raze infraroşiiŞters Fotografiererea cu ultravioleteÎn mişcare prea rapidă Expunere rapidă, blitz

În interiorul altui corp Radiografii cu raze X

Subiecte fotogenice nefotografice şi şabloaneUnele subiecte, deşi sînt fotogenice, nu pot da fotografii interesante. Motivul:

prea mulţi fotografi, descoperind capacităţile fotogenice ale unor subiecte obişnuite,le-au fotografiat atît de des, încît privitorul s-a săturat de ele.

Subiectele de acest ţin şi de o modă a fotografiei. Astfel, primii fotografi şi-auîndreptat atenţia spre subiectele clasice ale picturilor din vremea lor: peisajeromantice, scăldate într-o lumină moale şi difuză.

Schimbarea a venit după primul război mondial, cînd “la modă” a fostcontrastul puternic şi fotografiile făcute de jos în sus sau invers, în orice caz nu de la

21

8/7/2019 6814367-FOTOTutorat1


nivelul ochilor. Fotografii au început să capteze planuri apropiate de plante, piese deceas, plăci de gramofon, roţi şi biele de locomotive.

Criza din 1928-1930 a reatras atenţia fotografilor asupra oamenilor, după ceobiectele au fost ubiecte preferate de aceştia.

Feininger face o clasificare a subiectelor fotogenice nefotografice, numite de el “ei

şi” şi a principalelor şabloane:Subiecte “ei şi”: stivedin cutii de conserve, rînduri de scaune goale, un colac defrînghie groasă, naturi moarte reprezentînd veselă, farfurii, nuduri sentimentale,majoritatea naturilor moarte şi a aranjamentelor table-top – gen de fotografie realizatăpe masă cu miniaturi.

Contrafaceri: bătrîne care se prefac a fi cufundate în rugăciune, naturi moartecuprinzînd cărţi deschise, lumînări, ochelari.

Dulcegării: bebeluşi, fetişcane, fotografii drăgălaşe cu cîini şi pisici.Alte şabloane: pisicile şi lăzile de gunoi; nudurile în profil, ridicînd un braţ ca să

prezinte profilul sînului; arbuştii acoperiţi cu zăpadă; izvoraşul înconjurat de zăpadă şiacoperit de un strat de ghiaţă, care şerpuieşte spre adîncimea fotografiei; drumul de

ţară în formă de S care nu conduce ochiul spre nici un centru de interes; poze de plajă,cu elemente de décor precum chitare, oglinzi, animale de cauciuc sau vii.

Bibliografie:Fotograful creator - Andreas Feininger Le photo journalisme – lucrare comună realizată de Paul Almasy, Francis David,

Claude Garnier, Cecile Kattnig, Frederic Lambert, Michel Maliarevsky, PhilippeMapetit, Denis Polf, Michel Puech, Denis Vicherat

Pasiunea mea, fotografia – Ing. Dumitru Codăuş

Aplicaţii practice1.Găsiţi, pentru acelaşi eveniment, fotografiile cu care a fost ilustrat în diferite

ziare şi comentaţi diferenţele.2.Analizaţi trei fotografii prin prisma nivelurilor de lectură a imaginii de presă.3.Găsiţi, în ziarele sau revistele de pe piaţă, cazuri de eveniment în care ilustraţia

nu este adecvată sau schimbă tendenţios tonul materialului.4.Identificaţi care sînt subiectele preferate de cotidianele din România: statice sau

dinamice, concrete sau abstracte.

6814367-fototutorat1

Documents