Pr. Claudiu N.

ARGUMENTAREA INVIERII LA APOLOGETI

Cuprins   :

1. Invierea

2. Idei eshatologice in lumea Greco-Romana

3. Apologetii

4. Argumentarea Invierii in lumea pagana

5. Argumentarea Invierii in lumea mozaica

6. Invierea lui Hristos – parga Invierii tuturor

1. Invierea este o certitudine si o marturie a credintei noastre crestine, care strabate

lumea de la o margine la alta. Este fiorul care a cutremurat acum 2000 de ani cand s-a

produs cel mai extraordinar fapt din istorie : Invierea din morti a Fiului lui Dumnezeu,

Iisus Hristos. O lume intreaga a fost martora si multi au pecetluit cu sange marturia lor,

hotarand pentru vecie acest adevar petrecut sub ochii tuturor : Domnul Iisus a inviat,

Moartea si Invierea Lui au fost adevarate, nu naluciri, nu vorbe amagitoare. Nu merge

nimeni la moarte cu seninatate, pentru iluzii. El singur a venit din Cer si a spus

oamenilor ce este Cerul si cine este Tatal Ceresc si de asemenea numai El s-a inaltat

de pamant la Cer si a deschis pentru noi Cararea Imparatiei vesnice.

Cu Invierea lui Hristos se deschid portile Imparatiei Cerurilor. Moartea nu-i mai

inspaimanta pe crestini. Ei se tem doar de moartea care gaseste sufletul nepregatit si

nevrednic de a fi primit in locasurile Tatalui Ceresc.

Adevarul Invierii este o certitudine palpabila, o evidenta experimentala

Slava Invierii Domnului umple de bucuria triumfului asupra mortii. Este comoara,

idealul si izvorul vietii spirituale crestine. Caci ”credinta in Inviere reprezinta nu numai

unul dintre adevarurile fundamentale ale crestinului care pune in evidenta valoarea

deplina a vietii si a omului, ci si calea spre viata vesnica, convingerea ca nu moartea

1

are ultimul cuvant, ci viata si fericirea, constiinta prezentei Mantuitorului, increderea si

biruinta binelui si credinciosia fata de menirea vesnica a sufletului”1.

„Domnul Iisus Hristos a adus in lume un aluat ceresc care a dospit toata

framantatura istoriei si a amestecat cu germenii nemuririi toata sperantele ei”2. A

schimbat fata lumii si a dat omului o inima noua, un cuget nou, o inima purificata, un

cuget nemuritor.

Bucuria fara de seaman a Invierii a dezlantuit un entuziasm din ce in ce mai

puternic cu fiecare generatie. Martorii Invierii au dat Bisericii pe martirii ei din toate

vremurile care au infruntat cu seninatate toate chinurile, avand certitudinea palapabila a

ceea ce „cu ochii nostri am privit si cu mainile noastre am pipait”3.

Invierea e specificul si piatra de temelie a intregului edificiu al crestinismului; fara

Inviere, crestinismul ar fi un sistem filozofic oarecare cotat, probabil, la un nivel superior,

dar nimic mai mult. In aceasta certitudine a invierii noastre, devenita posibila prin

Invierea Mantuitorului sta toata taria crestinatatii noastre. Ea da tarie, noutate si

specificitate religiei crestine.

Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui

Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei

triumfal face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor

ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia

superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta

faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta crestinismul intreg,

ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a Invierii lui Hristos.

Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intru tagada a miracolului

crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de adevar dumnezeiesc si

omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este

atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15,14), iar

propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva

constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate

rasturna, micsora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a produs

1 Pr. drd. Stelian Tofana, Invierea Mantutorului Hristos – chezasia invierii noastre, in Ortodoxia XXXVIII-nr.3, iul-sept 1986, p.1212 Pr. Sebastian Chilea, Pastile Domnului in Biserica Ortodoxa Romana XCVII 1979 nr.3-4 p.3503 1 Ioan 1,1

2

vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral

al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20 de secole.

2. Imperiu gigant cosmopolit creuzetul unui sincretism religios, iata cadrul general

de manifestare a crestinismului. Spre deosebire de greci, care aveau un panteon bine

definit, romanii imprumutasera idei si credinte religioase de la cei pe care ii cucerisera.

Nevoia unui zeu in carne si oase este suplinita de cultul cezarului. „Daca in aceasta

epoca exista ceva viu cu adevarat, acestea sunt sintezele intelectuale elenistice pe de o

parte si misterele orfice pe de alta”.4 Sub influenta filosofiei platonice sufletul, drept

pedeapsa pentru o nelegiuire primordiala este inchis in corp (soma) ca intr-un mormant

(sema). Prin urmare, inceputul vietii este moarte si moartea inseamna inceputul vietii.

Moartea este asimilata apoi cu uitarea : mortii sunt cei care si-au pierdut

memoria. Exista privilegiati : Dionysos, Ethalibe sau Hermes. Pentru ceilalti, moartea –

uitarea inseamna „azvarlirea din nou in ciclul devenirii”5 – reincarnare.

Pentru inca un ciclu sufletul era intemnitat in trup, exilat pe pamant si imbracat in

haina straina a carnii. „Moartea este, prin urmare, intoarcerea la o stare primordiala si

perfecta pierduta periodic prin reincarnarea sufletului”.6

La moartea fiecarui om, un geniu ocrotitor harazit fiecaruia de soarta conduce

sufletul intenebre, in Hades-Infern pentru judecata. Cei care au facut pacate, cei rai vor

fi eliberati daca vor primi iertare din partea celor carora le-au pricinuit suferinte. Cei

foarte rai dupa timpul sortit in Hades-Infern pentru ispasire sunt adusi din nou la viata de

o alta calauza. Dupa Platon, numarul sufletelor existente este fix. „Reincarnearea se

face printr-o degradare crescanda. Seria reincarnarilor omului incepe prin femeie, care

provine dintr-un suflet las si coboara pana la animalele acvatice care provin din oamenii

mai putin inteligenti.”7

In acest continuum iti gasesti izbavirea, fie in filozofie, fie in practicile mitico-

rituale. In acestea erai introdus doar prin initiere gratie careia neofitul ajungea in

apropierea zeilor.

4 Mircea Eliade, Ioan P.Culianu Dictionar al religiilor, Humanitas 1996, p.2175 Mircea Eliade Istoria credintelor si ideilor religioase, Chisinau, 1992, p.1896 ibid. p.1957 Pr. Prof. Ioan Ramureanu Conceptia platonica despre suflet in Studii teologice, seria a II-a anul XLII nr 3 mai-iunie, 1990, p.42

3

Spre deosebire de lumea elenistica, geniul roman se distinge prin pragmatism,

prin cautarea eficacitatii, chiar in domeniul eshatologic. Celebra disciplina romana,

fidelitatea fata de angajamente conta numai in masura in care apartii grupului – izbavire

adica orgii, banchete.

3. In mijlocul epocii de ingrozitoare prigoane crestine apar apologetii, „adevarati

doctori ai stiintei crestine in inima carora ardea dorul ca adevarul revelat, sa

stapaneasca inimile mucenicilor.”8 Stiind ca porunca Mantuiorului Hristos nu se rezuma

doar la indatorirea de a deprinde blandetea ci cuprindea si obligatia de a dobandi si

afirma adevarata intelepciune, Biserica a zamislit nu doar legiuni de martiri, ci si cete de

aparator ai dreptatii ei, deveniti pe neasteptate si intransigenti acuzatori ai coruptiei

morale a adversarilor adevarului. Fata de persecutiile imparatilor romani si de atacurile

filosofilor si paginilor, reprezentantii Bisericii n-au ramas inactivi. Ei au trebuit sa

raspunda prin scris spre a se apara de persecutiile, acuzatiile si calomniile indreptate

contra lor de lumea pagina si spre a restabili adevarul cu privire la noua credinta

crestina.

„Fie ca s-au numit Quadratus, Aristide, Iustin, Tatian, Teofil, Atenagora, Tertulian,

Ciprian, toti si-au socotit iscusintele intelectuale si cultura nu un privilegiu, un mijloc de

trai sau un motiv de incantare de sine, ci doar o grea insarcinare consacrata cresterii

trupului lui Hristos – Biserica – si ocrotirii lui de loviturile vrasmase.”9

La ei, lumea crestina a privit in toate vremurile ca la adevarati ghizi, magistri in

stiinta si morala crestina.

S-a dat numele de aplogeti scriitorilor crestini greci si latini din secolul al II-lea,

care au aparat crestinismul si Biserica de ura, fanatismul, invinuirile si calomniile

nedrepte ale paginilor si de persecutiile crude si singeroase, dezlantuite de Imperiul

roman contra crestinilor. Dupa limbile in care si-au expus apologiile, se cunosc in

teologie apologeti de limba latina si de limba greaca. Din prima categorie amintim :

Tertulian, Minuciu, Felix, Sf. Ciprian, iar din a doua Sf. Justin Martirul si Filozoful, Teofil

al Antiohiei, Atenagora Atenianul, Hermias, Tatian Asirianul, Meliton de Sardes,

Quadratus, Aristide sau Ariston de Pella.

8 Apologeti de limba latina p.179 Apologeti de limba greaca p.6

4

4. Crestinismul inaugureaza din punct de vedere religios o noua lume, o noua era,

epoca mantuirii neamului omenesc. Prin Inviere si pe Inviere s-a constituit, s-a

consolidat si sta intreg edificiul Bisericii Crestine. Miezul credintei crestine este mesajul

Invierii Domnului, garantie a Invierii intr-o viata fericita a tuturor celor aflati in comuniune

cu Iisus. Posibilitatea existentei unei vieti viitoare era nu numai un miraj, dar si singurul

mijloc de salvare, de iesire din inechitatile vietii de pe pamant. Ideea Invierii a fost

acceptata si aparata pana la martiriu nu numai de straturile de jos, victime ale mediului

social, ci si de patura aristocrata: patricieni, curteni, inalti dregatori sau comandanti de

osti atrasi nu de mirajul unei fericiri in viata viitoare de care ar fi dus lipsa pe pamant, ci

de adevarul, realitatea Invierii Domnului in care credeau fara nici o urma de rezerva sau

a vreunui alt imbold, decat a propriei lor invieri, incoronare a vietii lor pamantesti.

Invatatura de o importanta fundamentala, invierea mortilor a fost argumentata de

„teoreticienii credintei” – apologeti. Pentru paganii necunoscatori ai Scripturilor nu se

putea lupta cu armele scripturistice, ci cu argumente luate din logica ratiunii si a filozofiei

antice. „Nu este usor a-l gasi pe Parintele si Creatorul tuturor si nici nu este ceva sigur

ca atunci cand L-ai gasit sa vorbesti despre El tuturor”10 vor marturisi acestia. In Inviere,

se ascunde intreg adevarul de credinta al crestinilor. „Cel ce a cunoscut intelesul tainic

al Invierii, a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a intemeiat toate de mai inainte.”11

In argumentarea Invierii, apologetii se sprijina pe o serie de dovezi rationale:

I. Argumentul Atotputerniciei lui Dumnezeu

Celor care contestau posibilitatea invierii trupurilor omenesti, invocand

dispersarea la infinit a materiei dupa moarte, Atenagora Atenianul le raspunde ca

Dumnezeu nu este olar sau mester, care nu ar putea reface la loc un obiect ce s-a

stricat, El nu este doar Creator, ci si Proniator. „Cu toate ca despre Inviere multi nu mai

tin seama de logica ratiunii si in vrasmasia lor spun ca asa cum nici o arul si nici un alt

mester nu poate reface un lucru stricat, tot asa nici Dumnezeu nu ar vrea si chiar daca

10 Apologeti de limba greaca: Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia a doua in favoarea crestinilor p.8411 Pr.drd. Ilie Moldovan Teologia invierii in Opera Sf. Maxim Marturisitorul in Studii Teologice, anul XX nr.7-8 sept-oct 1968

5

ar vrea, nu ar putea sa reinvie pe omul odata asezat in groapa si mai putin pe cel care a

intrat in descompunere. Ei nu-si dau seama ca prin aceasta aduc hula lui Dumnezeu.”12

Dumnezeu nu este doar Ziditorul ci si Sustinatorul, Proniatorul intregii creatii,

implicit a omului. „Scopul crearii omului confirma deci dainuirea lui pentru vesnicie, iar in

aceasta dainuire e implicata si Invierea , fara de care omul n-ar putea supravietui”13

Octavius intareste: „Nu este cu alte cuvinte mai greu sa incepi ceea ce nu este

decat sa repeti ceea ce a fost?...Corpul chiar daca s-ar usca si s-ar preface in praf, daca

s-ar descompune in apa, daca ar deveni cenusa, numai pentru noi se pierde…pentru

Dumnezeu se pastreaza.”14 Distantele la care se pot gasi la un moment dat unele de

altele particelele trupului descompus sunt uriase numai pentru om nu si pentru

Dumnezeu. La fel, nici putreziciunea sau amestecul acestora nu L-ar putea pune in

imposibilitate de a le reuni laolalta.

„Vei invia oriunde va fi sa mori, oricare va fi materia care te va distruge…intru

nimic nu te va putea pierde si te va reda cum ai fost. Caci al Lui este nimicul si al Lui

este totul.”15

Invierea trupurilor e postulata si garantata asadar de atotputernicia lui Dumnezeu,

atribut al Divinitatii, de aceea indeamna la reflectare indelung si profund la Atotputernicia

Dumnezeiasca. „Uita-te mai bine la puterea Lui”, va indemna mai tarziu Sf Chiril al

Ierusalimului in cea de-a XVIII-a sa Omilie, pe ascultatorii sai.

II. Argumente luate din observarea naturii

In sprijinul adevarului despre Inviere, apologetii aduc in ajutor marturia naturii

intregi. „Intreaga natura”, spune Minuciu Felix, „spre mangaierea noastra, arata Invierea

viitoare…florile se usuca, dar renasc, arborii, chiar si cei batrani, infrunzesc din nou,

12 Atenagora Atenianul, Despre invierea mortilor in P.S.B. Apologeti de limba greaca p.38413 Atenagora Atenianul, Despre invierea mortilor in P.S.B. Apologeti de limba greaca p.38514 Minucius Felix Dialogul Octavius in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.388-38915 Tertulian Apologeticum in in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.106

6

semintele, daca nu sunt stricate , dau rod. Asa e si cu corpul nostru in lumea aceasta ca

si arborii care iarna isi ascund verdeata sub o aparenta uscaciune”16

In acelasi ton scriu si apologetii de limba greaca: „cine nu se va mira cand vede

ca intr-un sambure de smochina se face un smochin.”17„Gandeste-te la sfarsitul

anotimpurilor, zilelor si noptilor, ca si ele mor si inviaza. Pomii si plantele nu dau oare, la

porunca lui Dumnezeu, fructe la timp, pe neasteptate si pe nevazute? Nu este oare

reinvierea semintelor si fructelor…cand bobul aruncat in pamant moare si se

descompune, apoi inviaza si ajunge spic.”18

Vitalitatea arborilor si a plantelor pledeaza asadar si pentru invierea noastra, caci

legea care le readuce la viata trebuie sa guverneze si destinul omnuli, asigurandu-i

astfel invierea.

Apoi, daca cele facute spre slujba omului inviaza, cu atat mai mult trebuie sa

invieze omul insusi in fireasca logica si ordine a lucrurilor vazute: daca cele ce au fost

facute spre folosul nostru capata viata dupa ce au murit, cu atat mai mult noi,pentru care

s-au facut acelea.

Cunostintele astronomice, la care ajunsese stiinta in acea vreme sunt impreuna

marturisitoare ale Invierii. Miscarea stelelor si a planetelor, Luna cu fazele ei, ciclul celor

patru anotimpuri sunt folosite ca premise ale concluziei ca mortii vor invia.

III. Argumente luate din observarea vietii interioare

„Daca noi n-am exista in trup ar putea zice cineva ca dintr-o mica picatura de

samanta barbateasca ar putea sa se formeze oase si nervi si carne, asa cum le vedem

laolalta in corpul omenesc?...daca cineva v-ar spune voua, care nu ati fi asa cum sunteti

si n-ati face parte dintre oameni, aratandu-va samanta omeneasca si imaginea

desemnata a unui om – si asigurandu-va ca omul a luat fiinta din samanta – ati crede?”19

„Somnul este in legatura cu moartea. Cum as putea reprezenta pe Dumnezeu,

cand daca ai socoti bine, insusi omul este reprezentarea lui…dealtfel somnul, ca

16 Minucius Felix op.cit.p.388-38917 Teofil al Antiohiei Trei carti catre Autolic in P.S.B. Apologeti de limba greaca, Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1980, p.30618 Teofil al Antiohiei op. cit. p.290-29119 Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.38

7

imagine a mortii, nu este strain de subiectul pe care iul tratam”20 caci „in timpul somnului

precum se spune, sufletul pleaca din corp”21

Cand ne gandim la crearea omului implicit ne gandim ca trebuia sa si existe un

singur scop atat pentru sufletul cat si pentru trupul lui. Pretuirea deopotriva a sufletului si

a trupului postuleaza in mod obligatoriu si invierea trupurilor moarte si descompuse.

Daca oamenii au primit minte si ratiune ca sa faca deosebire din punct de vedere

duhovnicesc intre diferite lucruri atunci cu valabilitatea nestricacioasa a obiectivelor

finale e necesara continuarea neschimbata a activitatii ce i s-a incredintat.

Creatia omului de catre Dumnezeu trebuie privita ca fiind conforma cu un plan si

o finalitate, finalitate ce nu se poate asimila mortii. „Crearea omului si inzestrarea lui cu

toate darurile, toate s-ar dovedi fara nici un folos. Dar fiindca nici lucrarile lui Dumnezeu

nici acveste daruri care provin de la El nu pot fi socotite zadarnice si fara rost, atunci in

chip necesar trebuuie legata de dainuirea vesnica a sufletului si prelungirea vietii

trupesti, precum si corolarul lor, Invierea”22

IV. Argumentul Dreptatii lui Dumnezeu

In sprijinul credintei in Inviere, un loc insemnat il ocupa argumentul moral,

intemeieat pe nevoia de satisfacere completa si fara gres a dreptatii, obiectiv irealizabil

in aceasta viata. „Poetii si filozofii aseaza un loc de judecata in Infern”23

In legatura cu potentiala intrebare asupra intarzierii dreptatii si completei rasplatiri

a faptelor se argumenteaza cu existenta lui Dumnezeu, Fiinta atemporala ce nu este

tributara conceptului de timp.

„Daca moartea ar duce la nesimtire ea ar fi un avantaj pentru toti cei nedrepti”24

V. Argumentul universalitatii ideii de Inviere

20 Tertulian Despre suflet in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.31621 op.cit. p.31922 Atenagora Atenianul, Despre invierea mortilor in P.S.B. Apologeti de limba greaca p.38623 Tertulian Apologeticum in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.10424 Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.37

8

„Noi afirmam ca tu existi si dupa dezlegarea de viata…dar noi nu rosim daca va fi

cu tine presupunerea noastra. Cand iti amintesti de cineva care a murit il numesti

nefericitul, nu pentru ca ar fi fost rapit placerilor vietii, ci fiindca a fost inscris pentru

judecata si pedeapsa. Alteori ii numesti pe cei morti scapati de griji, dar cum vor putea fi

acestea…daca tu nu crezi Invierii”25

„Ganditi-va…la invataturile scriitorilor empedocles, Pytagora, Platon si Socrates,

la groapa despre care vorbeste Homer si la coborarea lui Ulysse ca sa vada aceste

mistere despre care au vorbit altii si primiti-ne si pe noi, deopotriva, ca pe aceia intrucat

noi credem in Dumnezeu nu mai putin, ci mai mult decat ei si asteptam ca mortii care au

fost ingropati in pamant sa-si reia din nou trupurile lor”26

Nadejdea unei vieti care sa continue dupa trecerea pragului mortii le este proprie

si necrestinilor. „Aproape toti filozofii care intr-un chip sau altul afirma nemurirea

sufletului, ca Pitagora, Empedocle sau Platon, fiecare acorda un timp de la iesirea din

corp pana la sfarsitul intregului univers…pe celelalte suflete le arunca in infern”27

Apologetii au fost preocupati si cu a combate vechile idei eshatologice din lumea

pagana.

Combatand credinta in reincarnare, Tertulian se intreaba retoric: „daca un filozof

s-ar apuca sa sustina ca dupa moarte un magar se schimba in om si o femeie in

vipera…cine ar mai avea siguranta ca nu s-ar ospata poate cu carnea de bou provenita

de la un stramos de-al sau?”28 Dand curs unei logici firesti, acelasi aparator al credintei

adreseaza urmatoarea intrebare oricarui pagan: „In ce chip obisnuit cu hrana de om

liber delicata si curata va rumega nu zic paie ci spini si ierburi amare aspre pline de

ganganii si chiar veninoase daca ar trece intr-o capra, sau intr-o potarniche ba cadavru

ba om aducandu-si aminte de sine intr-un urs sau intr-un leu. Caci in mod necesar tot

corpul este plin de suflet si sufletul se regaseste in tot corpul. Cum asadar va umple

sufletul omului un elefant sau cum va incapea intr-un tantar?”29

25 Tertulian Despre marturia sufletului Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.12226 Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.3827 Tertulian Despre suflet in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.329-33028 ibid. p.10429 op.cit.p.304

9

« Cu toate ca unii oameni sunt la fel cu animalele fiindca insusirile lor morale

intelectuale si afective ii apropie de ele, dupa cum spune psalmistul „s-a facut omul

asemenea dobitoacelor fara judecata” (Psalm 48,12) . Asa intelege lucrurile si

denumirea divina care aseamana pe om cu dobitoacele prin natura nu prin substanta »30

Aceeasi teorie a reincarnarilor succesive nu sta in picioare cand logica ratiunii

cere ca sufletele sa fie numeric aceleasi. „Dar ce vom raspunde la celelalte? Caci in

primul rand daca din cei morti ar fi cei vii ar ramane intotdeauna acelasi numar al

tuturor oamenilor, adica acel numar cu care a inceput desfasurarea vietii. Netemeinicia -

multimea oamenilor care este suprema marturie”31 „Multimea oamenilor este suprema

marturie”32

„Daca ar fi cei vii din cei morti, in orice caz ar fi cate unul din fiecare. De ce toate

cand se intorc in corp incep cu copilaria, cand ar trebui sa inceapa astfel numai cele ale

copiilor morti? De ce daca a murit cineva la batranete sufletul ii revine tot intr-un copil?”33

La fel, raspunzand sofismelor carturaresti, Tertulian lamureste acest subiect: „Nu

inseamna ca daca mortii provin din cei vii la fel si cei vii provin din cei morti. Stie oricine

ca mai intai sunt cei vii si apoi cei morti care nu vin din alta parte decat dintre cei vii.

Asadar daca de la inceput cei vii nu vin dintre cei morti, de ce sa vina dupa aceea dintre

cei morti? A secat izvorul oricare i-ar fi fost obarsia? Multe contrarietati cauta cu

subtilitate sa analizeze si Albinus din respect pentru Platon. Totusi venirea mortii din

viata nu impune venirea vietii din moarte”34

Metempsihoza nu se justifica in chip necesar daca nu sunt rascumparate toate

abaterile chiar din primul curs al vietii. „Empedocle fiindca aiurea ca era zeu a socotit

lucru dispretuitor sa-si aduca aminte ca a fost unul dintre eroi „copacel si peste am fost”

zice el. de ce n-ar fi fost mai degraba pepene atat de neghiob ci cameleon atat de

umflat? Desigur, ca sa nu se imputa in mormantul imbalsamat, a preferat sa se friga si

de aceea el si-a terminat transmigratia corporala ca pe o cina de vara cu friptura.”35

30 op.cit.p.30531 op.cit. p.30132 op. cit.p.30133 op.cit. p.30134 op.cit. p.30035 op.cit. p.303

10

Acelasi indeamna la cugetare si la respingerea ideii „ciudate care transforma pe

oameni in animale si pe animale in oameni.”36

Argumentarea invierii la iudei

Credinta privitoare la invierea mortilor aducea contradictii si polemici in pietele

publice pentru carturari si saduchei. Unii o negau pe fata altii o ironizau ca in pilda cu

femeia maritata succesiv cu sapte frati, prin care au cautat sa-L ispiteasca pe

Mantuitorul, iar altii, ca fariseii si carturarii, cautau s-o minimalizeze sau s-o ocoleasca.

In mozaism invierea era posibila si dovedita ca atare, prin revenirea la viata a lui Lazar,

a ficei lui Iair sau a fiului vaduvei din Nain. In „Dialogul cu iudeul Trifon”, Sfantul Justin

Martirul si Filozoful aduce ca argument al Invierii „semnul” pe care Hristos il da

carturarilor si fariseilor: semnul lui Iona. « „Neamul rau si adulterin cere semn si nu li se

va da alt semn decat semnul lui Iona…care a ramas neputrezit in pantecele chitului”37

premergand Invierea lui Hristos.

La ipoteticele intrebari despre starea fapturii la Inviere si „de ce nu va omorati voi

insiva intre voi?”, apologetii raspund ca (1) trupurile inviate ale celor drepti vor reveni la

viata la invierea de obste: „totusi va intrebati: veti invia impreuna cu corpurile sau fara

corpuri si anume cu care, cu acestea sau cu altele noi? Oare fara corp? Dupa cate stiu,

fara corp nu exista nici minte, nici suflet, nici viata”38 si (2) „noi am fost invatati ca

/dumnezeu nu a creat lumea in zadar, decat numai pentru neamul omenesc si se

bucura de cei ce cauta sa imiteze calitatile Lui…daca toti ne-am momrai pe noi insine…

ca sa nu Mai existe catusi de putin neamuri omenesti, noi am fi vinovati fata de vointa lui

Dumnezeu daca am face asa ceva”39

„Ramane sa vorbim acum despre moarte asa cum cere tratarea problemelor

despre suflet. Seneca se exprima „dupa moarte toate se sfarsesc chiar si moartea

insasi.” Moartea nu e nimic pentru noi la fel nici viata nu e nimic pentru noi pentru ca

36 op.cit. p.30337 Sf. Justin Martirul si Filozoful, Dialog cu iudeul Trifon in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.21838 Minucius Felix Dialogul Octavius in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.36339 Apologeti de limba greaca: Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia a doua in favoarea crestinilor p.80

11

daca suntem descompusi de ceva din afara noastra suntem construiti de ceva exterior

noua”40

Hristos, incepatura Invierii celor adormiti

Predicarea Invierii e anuntarea triumfatoare a continuarii vietii de dupa moarte.

Mormantul gol e dovada graitoare a Dumnezeirii lui Iisus Hristos si a eficacitatii operei

sale de rascumparare. Crestinul e intarit de credinta ca moartea nu inseamna sfarsitul

total al fiintei si ca prin unirea cu Hristos ajunge sa se bucure de fericirea vesnica, care

nu poate sa fie deplina decat prin Invierea cu trupul. Credinta aceasta i-a imbarbatat pe

apologeti, punandu-se in slujba Celui care a venit ca lumea sa aiba viata, si s-o aiba din

belsug.

Trebuie sa avem in vedere cuvintele Apostolului care zice: „ca sa nu va intristati

ca si cei care nu au nadejde”41, pentru ca cei care credem in Invierea lui Hristos credem

si in Invierea noastra a celor pentru care El a murit si a Inviat. Deci unde este invierea

mortilor, acolo lipseste durerea mortii. „Iar daca Domnul Iisus Hristos ca om a murit, a

indeplinit aceasta lege sub chipul mortii omenesti, ducandu-se la iad, ca acolo sa faca

pe patriarhi si pe profeti credinciosii Lui…s-a dus in lumea subpamanteana ca sa nu ne

ducem si noi acolo”42

Ceea ce socotiti moarte nu este plecare, nu este de plans cel care pleaca ci de regretat

ca lipseste. Si trebuie stapanit aceste regret –despre rabdare 191(5)

Admitand si enuntand existena unei vieti viitoare, crestinismul nu depreciaza

viata de aici de pe pamant de dragul fericirii din viata viitoare. Caci aceasta fericire din

viata viitoare nu se poate capata decat in functie de viata traita pe pamant.

40 Tertulian Despre suflet in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.31541 Tertulian, Despre rabdare in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981, p.19142 Tertulian Despre suflet in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981 p.330-331

12

BIBLIOGRAFIE

Atenagora Atenianul, Despre invierea mortilor in P.S.B. Apologeti de limba greaca

Chilea pr. Sebastian, Pastile Domnului in Biserica Ortodoxa Romana XCVII 1979 nr.3-4

Minucius Felix Dialogul Octavius in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic

si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

Mircea Eliade Istoria credintelor si ideilor religioase, Chisinau, 1992

Mircea Eliade, Ioan P.Culianu Dictionar al religiilor, Humanitas 1996

Moldovan Pr.drd. Ilie Teologia invierii in Opera Sf. Maxim Marturisitorul in Studii

Teologice, anul XX nr.7-8 sept-oct 1968

Ramureanu pr. prof. Ioan Conceptia platonica despre suflet in Studii teologice, seria a II-

a anul XLII nr 3 mai-iunie, 1990

Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia a doua in favoarea crestinilor in P.S.B. Apologeti

de limba greaca

Sf. Justin Martirul si Filozoful, Apologia intaia in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed.

Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

Sf. Justin Martirul si Filozoful, Dialog cu iudeul Trifon in P.S.B. Apologeti de limba

greaca Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

Teofil al Antiohiei Trei carti catre Autolic in P.S.B. Apologeti de limba greaca, Ed.

Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1980

Tertulian Apologeticum in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de

Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

Tertulian Despre marturia sufletului Ed. Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii

Ortodoxe Romane, 1981

Tertulian, Despre rabdare in P.S.B. Apologeti de limba greaca Ed. Institutului Biblic si de

Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

13

Tertulian Despre suflet in P.S.B. Apologeti de limba latina Ed. Institutului Biblic si de

Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, 1981

Tofana pr. drd. Stelian, Invierea Mantutorului Hristos – chezasia invierii noastre, in

Ortodoxia XXXVIII-nr.3, iul-sept 1986

14

15