22.ETIOPATOGENIA FIBROMULUI UTERIN

Fibromul uterin este cea mai comuna tumora benigna umana si cea mai frecventa;Se dezvolta din musculatura neteda a peretelui uterin ( miom ), dar prezinta si o componenta conjunctiva, de unde si denumirea de fibrom; A fost semnalat din cele mai vechi timpuri ca si „pietre ale uterului”.ETIOPATOLOGIE Eforturile depuse pentru elucidarea etiologiei fibromului uterin au fost doar partial raspândite, geneza ramânând înca în domeniul ipostazelor.Ducning (1946) îl considera o distrofie particulara, pentru ca, spre deosebire de tumora, pe lânga proprietatile proliferative, în multe cazuri de fibrom uterin, se pastreaza si proprietati de regresiune. Dupa conceptia lui Block (1961), fibromioamele nu ar fi tumori autonome, ci hiperplazii de adaptare la un stress local, în care factorii reactivi devin exuberanti. Fibromul uterin are o frecventa de 18 – 25 % din afectiunile ginecologice, apare la femei între 30 – 45 de ani si la femei sterile, cu o incidenta de 20% la femeile de peste 35 de ani. Este de trei ori mai frecvent la negrese, datorita unei predispozitii ganetice. Cât priveste antecedentele patologice, fibromul uterin poate fi asociat cu tulburari cardiace si HTA. Exista mai multe teorii privind aparitia fibromului uterin. Witherspoon emite Teoria hormonala în 1933, potrivit careia hipersecretia foliculinei cauzeaza formarea chisturilor ovariene, cu secretie crescuta de estrogeni si hiperplazia de endometru cu care se asocia frecvent fibromul uterin. Acesta se dezvolta cu precadere în perioada de activitate ovariana, creste în timpul sarcinii, dupa tratamente cu Clomifen, contraceptive si regreseaza dupa menopauza. Teoria genetica presupune existenta unei gene care, prin diverse mutatii, ar duce la constituirea formatiunii tumorale. Dupa Teoria musculara, aparitia fibromului este urmarea proliferarii tesutului miomatos si conjuntiv cardiovascular. Teoria resturilor embrionare : se considera fibromul ca fiind consecinta unor resturi embrionare localizate perivascular, care se multiplica, formând resturi concentrice de fibre musculare netede la periferia carora prolifereaza tesutul conjunctiv. Ultima, este Teoria neurofibromatozei, care explica aparitia fibromului în cadrul unui proces de neuro-fibromatoza generalizata.Fibromul uterin se dezvolta de obicei între 35 – 55 de ani, fiind foarte rar întâlnit înainte de 25 de ani si nu apare niciodata înainte de pubertate sau dupa menopauza. În graviditate, fibromul uterin creste în dimensiune datorita modificarilor hormonale existente în sarcina.